Badoi Raluca Despre Neant Si Existenta Prefata3

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

PREFAłĂ În urmă cu câteva zeci de ani, când existenŃialismul era o adevărată modă, Sartre constituia de departe figura lui cea mai impunătoare. Notorietatea şi-o datora forŃei ideilor sale, capacităŃii de a le da o formă artistică percutantă (ceea ce a facilitat larga lor răspândire, cu mult dincolo de sfera strict filosofică) şi originalităŃii „personajului” Sartre, extrem de activ în mediile culturale şi politice ale epocii. Deopotrivă adulat şi contestat, filosoful a rămas până la sfârşitul vieŃii o personalitate de excepŃie, care a menŃinut mereu trează atenŃia contemporanilor săi, uimindu-i cu nonconformismul gândirii şi al comportamentului, incitându-i la un exerciŃiu de reflecŃie înŃeles în cele mai variate moduri şi căruia mulŃi nu i-au putut face faŃă. În schimb, la fel de mulŃi au fost atraşi de largile orizonturi pe care le deschidea în faŃa omului, acceptându-i provocarea idealului demiurgic, a continuei re/creări de sine din „nimic”. Ulterior, pe măsură ce noi curente cucereau prim-planul scenei filosofice iar omul Sartre n-a mai fost o prezenŃă nici măcar pitorească, necum să mai propună un model fundamentat, concret de atitudine în faŃa lumii, chipul său a suferit un firesc proces de estompare. Cu atât mai mult cu cât evoluŃia istorică nu i-a confirmat opŃiunile ideologice, care puteau fi calificate drept anacronice. Totuşi, nu se poate spune că nu i se recunoaşte importanŃa în istoria gândirii filosofice a secolului XX. Operele sale au continuat să fie reeditate, exegeŃii nu îl ignoră iar diverse societăŃi sartriene sunt active din Europa şi Africa până în Japonia şi cele două Americi. În anul 2005, când s-au împlinit o sută de ani de la naşterea lui Sartre şi douăzeci şi cinci de la trecerea lui în eternitate, au avut loc manifestări omagiale atât în FranŃa cât şi în lume: conferinŃe, expoziŃii, dezbateri, proiecŃii de filme, reprezentări teatrale. Au fost publicate în mod constant articole privind viaŃa, opera şi activitatea complexă a lui Sartre. N-au lipsit însă nici luările de poziŃie ostile, „sartrofobe”, semn că filosoful stârneşte încă reacŃii de respingere şi 7

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

încercări de minimizare. Mare parte dintre acestea se datorează profundei implicări sociale şi politice a lui Sartre, care nu şi-a găsit întotdeauna cea mai fericită formă de expresie. Altele vizează direct opera, căreia i se reproşează fie inconsistenŃa teoretică, fie greşelile de orientare, fie insuficienta vitalitate, fie formulările contradictorii şi provocatoare, care stârnesc perplexitatea. E-devărat că Sartre n-a fost o persoană comodă şi nu s-a prea sinchisit de susceptibilităŃile celor din jur. De ce ar fi făcut-o, când pe el însuşi nu se menaja şi nu aştepta nici o îngăduinŃă din partea celorlalŃi? Angajat într-un proces conştient de continuă re/facere de sine, accepta senin orice critică, subscriind reproşurilor de orice gen cu condiŃia să i se recunoască faptul că, totuşi, a progresat, că prezentul îi este superior trecutului, ceea ce, din punctul său de vedere, însemna că e capabil să-şi depăşească limitele, sustragându-se oricărei etichetări şi păstrându-şi şansa de a deveni altul decât este. Mai mult: candidat deliberat la eternitate, în finalul vieŃii a fost extrem de zgârcit cu sine când a fost vorba să numească titlurile ce iar fi asigurat posteritatea, cel puŃin aceea imediată: La nausée, Le diable et le Bon Dieu, Saint-Genet, La Critique de la raison dialectique, Les Situations. Surprinzător, nici un cuvânt despre L’Être et le néant, care, orice s-ar spune, reprezintă cadrul filosofic sartrian de cea mai mare anvergură, sub auspiciile căruia se desfăşoară întreaga lui operă, deopotrivă filosofică şi literară, pentru care fiinŃa şi neantul sunt punctele de reper fundamentale, polii între care se consumă, invariabil, drama existenŃei umane, condamnată la libertate şi încărcată de povara unei responsabilităŃi absolute, a cărei singură şansă de salvare este renunŃarea la „spiritul de seriozitate” şi asumarea fermă a propriei condiŃii. De ce, oare, această omisiune? Să fi considerat Sartre că procesul de clarificare teoretică atât de riguros din L’Être et le néant nu mai are atâta relevanŃă în raport cu concluziile lui, singurele care trebuie reŃinute şi puse „la lucru” în diverse „situaŃii”, pe care le-ar întruchipa lucrările amintite, pentru a-şi demonstra forŃa explicativă şi capacitatea de a le oferi soluŃii? Sau îndelunga experienŃă cu lipsa gravă de înŃelegere sau cu abordările superficiale ale contemporanilor l-a făcut să se îndoiască de faptul că urmaşii vor 8

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

mai avea disponibilitatea unei lecturi serioase a ei, preferând imaginea artistică şi sugestia exemplului în locul discursului filosofic tehnic, abstract? De fapt, lucrul acesta nici nu are prea mare importanŃă. Oricum, Sartre ştia că, o dată viaŃa individului săvârşită, trecutul îl acaparează definitiv, fixându-i iremediabil esenŃa; el nu mai poate face nimic pentru a schimba ceva din tot ceea ce a fost, lăsat fiind pradă privirii totalizator-valorizatoare a celuilalt, pe care nu mai are cum, la rândul lui, să-l privească. Numai celuilalt îi revine deci să decidă ceea ce îl interesează sau nu dintr-o viaŃă trecută sau dintr-o operă încheiată. Iar celălalt îşi conturează opŃiunile în funcŃie de proiectul originar al fiinŃei sale, pe care îl instituie în mod absolut liber în univers. Cel care hotărăşte însă că merită să se aplece asupra gândirii lui Sartre nu poate ignora punctul ei de plecare, fundamentul pe care se înalŃă toate construcŃiile teoretice şi din perspectiva căruia îşi găsesc justificarea până şi cele mai surprinzătoare teze ale filosofului. Altfel riscă să rămână la o abordare superficială, mărturisindu-şi atracŃia mai mult faŃă de spectaculozitatea concluziilor decât faŃă de logica şi profunzimea resorturilor care le-au generat. Căci, în ciuda tuturor aparenŃelor, Sartre nu este un filosof care să vrea să epateze cu tot dinadinsul, dornic mai ales să-şi şocheze sau să-şi încânte cititorii, bombardându-i cu sofisme înşelătoare sau cu metafore sclipitoare, persuadându-i viclean şi dirijându-i astfel într-o direcŃie pe care ei n-ar fi urmat-o niciodată dacă li s-ar fi prezentat gândul pur, cinstit, fără nici un fel de artificiu. Dimpotrivă, demersul său teoretic este cât se poate de serios, originându-se, dincolo de celebrele influenŃe suferite din partea lui Husserl şi Heidegger, în cea mai solidă tradiŃie filosofică: eforturile anticilor greci de căutare a principiului, căreia i-au găsit cea mai potrivită expresie în conceptul fiinŃei. FiinŃa este, deci, obiectul principal de studiu al lui Sartre, pentru că ea, desemnând tot ceea ce este, este singura care poate satisface exigenŃa cunoaşterii exhaustive sau, cel puŃin, a unei cunoaşteri originare, întemeietoare pentru orice act cognitiv particular. În orice caz, punctul de vedere al fiinŃei îi apare lui Sartre fundamental pentru modul de punere şi de rezolvare a oricărei alte 9

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

probleme care ne-ar putea trezi interesul, inclusiv a problemelor referitoare la om. Dar, cercetând fiinŃa, Sartre descoperă că sfera acesteia nu este câtuşi de puŃin compactă, fiind divizată în două mari zone distincte: pe de o parte, fiinŃa obiectivă a fenomenelor, deci a existenŃilor care apar şi, pe de altă parte, fiinŃa conştiinŃei sau a cogito-ului prereflexiv, adică pura subiectivitate, cea căreia îi apar fenomenele şi care le poate reflecta. El numeşte prima zonă a fiinŃei fiinŃa-în-sine iar pe cea de a doua fiinŃa-pentru-sine. Dintre acestea, fiinŃa-în-sine este cea mai simplă, anterioară în raport cu fiinŃa-pentru-sine şi absolută. Fără să fie creată nici de către sine nici de către altcineva decât sine, fiindu-şi propriul său suport, fiinŃa-în-sine pur şi simplu este. În schimb, fiinŃa-pentru-sine este ulterioară şi relativă dar foarte complexă şi dinamică. Fiind profund subiectivă, ea nu este altceva decât conştiinŃa: un „reflexreflectant” al obiectelor sale, existenŃii, care îi oferă astfel un conŃinut, deoarece, prin ea însăşi, conştiinŃa este doar un gol, o lipsă de fiinŃă, cu alte cuvinte: neant. Încă o dată, grecii sunt cei care îi girează lui Sartre demersurile de revelare a nefiinŃei, deoarece ei înşişi, în diverse contexte, au considerat-o un pandant firesc al fiinŃei. Astfel, atomiştii au acordat aceeaşi demnitate metafizică atât atomilor (fiinŃa) cât şi golului dintre ei (nefiinŃa), în calitate de structuri ale principiului şi însuşi Parmenide, chiar dacă a alungat nefiinŃa din sfera compactă a absolutului, afirmând că nu este şi nu poate să fie, a trebuit să-i recunoască acesteia prezenŃa în zona existenŃei omului care, deşi încărcată de iluzii, nu e lipsită, totuşi, de verosimilitate. De altfel, Sartre însuşi ne dezvăluie faptul că neantul de care vorbeşte nu poate fi decât Altul platonician, nefiinŃa relativă, căreia Platon era nevoit să-i recunoască existenŃa în dialogul Sofistul, dacă voia să justifice falsul şi să salveze astfel posibilitatea cunoaşterii. Din perspectivă sartriană însă, neantul vrea să obŃină, în calitate de nefiinŃă relativă, statutul de fiinŃă-în-sine, iar rezultatele eforturilor sale în această direcŃie sunt lumea, omul şi omul-în-lume, pe scurt: realul. De altfel, în complexul proces al acestei instituiri este antrenată întreaga fiinŃă, astfel încât, în descrierea fiinŃei-pentru-sine 10

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

şi a relaŃiilor sale, se desfăşoară o ontologie a fiinŃei în genere, nu doar a uneia din părŃile sale. FiinŃa prin care neantul ajunge la lucruri este fiinŃa-pentrusine, care neantizează neantul în însăşi fiinŃa sa, fiind astfel propriul său neant. Această fiinŃă este chiar fiinŃa omului, pentru că numai realitatea umană poate acŃiona în absenŃa oricărei determinări anterioare, realizând un hiatus între fiinŃa sa trecută şi fiinŃa sa prezentă. Omul capătă conştiinŃă de libertatea sa în angoasă: aprehensiunea reflexivă de sine care îi revelează incertitudinea absolută a comportamentului său într-o situaŃie oarecare. Dar angoasa este o stare de extrem disconfort intern, de aceea omul încearcă prin toate mijloacele s-o îndepărteze, ajungând să facă din ea o apariŃie foarte rară în conştiinŃă. Mecanismul constă în a-şi înŃelege toate actele ca pe nişte exigenŃe care vin din partea lumii, făcute în virtutea valorilor impuse din exterior, şi de a considera inexistenŃi posibilii săi care îi contrazic posibilul în curs de realizare. Dar deşi realitatea-umană este, în primul rând, fiinŃă-pentrusine, Sartre pune în evidenŃă câteva moduri ale conştiinŃei, ca de exemplu mândria sau ruşinea, care demonstrează că ea este, totodată, şi fiinŃă-pentru-celălalt. Această fiinŃă este întotdeauna eu însumi dar aşa cum eu îi apar celuilalt. Eu, în calitate de obiect pentru celălalt şi celălalt, în calitate de obiect pentru mine, apărem, iniŃial, ca nişte corpuri. Prin urmare, corpul este pentru-sinele însuşi, aşa cum acesta este într-una din modurile sale proprii de a fi. Corpul joacă un rol important în conduitele fundamentale pe care pentru-sinele le adoptă faŃă de celălalt. Toate aceste conduite au, ca esenŃă, conflictul, pentru că ele vizează să înlăture dominaŃia celuilalt asupra pentru-sinelui şi să impună dominaŃia pentru-sinelui asupra celuilalt. La rândul său, celălalt încearcă să-mi înlăture dominaŃia şi să mă subordoneze lui, anulându-mi libertatea. Pentru un om oarecare, a fi liber înseamnă a obŃine ceea ce vrei şi libertatea este identificată cu capacitatea de a-Ńi atinge scopurile alese. Dar conceptul „tehnic şi filosofic” de libertate, singurul pe care Sartre îl acceptă în opera sa, înseamnă doar autonomie a alegerii; a fi liber, în viziunea lui Sartre, înseamnă deci a 11

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

te determina să vrei prin tine însuŃi, a alege tu însuŃi iar libertatea umană este absolută pentru că ea nu este câtuşi de puŃin şi în nici un fel condiŃionată. Pentru a-şi realiza scopul pus în mod liber de către sine, omul însă trebuie să înlăture o serie de obstacole. De altfel, lumea îşi revelează rezistenŃele doar în lumina unui scop stabilit în cadrul unei libertăŃi. Astfel, nu există libertate decât în situaŃie şi nu există situaŃie decât prin libertate – acesta este paradoxul libertăŃii. „SituaŃia”, reprezintă, de fapt, poziŃia mea în lume, definită prin raporturile cu propria mea facticitate, raporturi stabilite în lumina unui scop sau proiect pus în mod liber de către mine. Metoda privilegiată cu ajutorul căreia se poate pătrunde în straturile profunde ale conştiinŃei până la proiectul fundamental de sine, care exprimă raporturile originare ale conştiinŃei cu fiinŃa şi care decid personalitatea concretă a omului în lume, este psihanaliza existenŃială. Ea vrea să pună în lumină alegerea de fiinŃă prin care fiecare persoană îşi anunŃă ei însăşi ceea ce ea este. Pentru asta ea trebuie să reducă toate comportamentele singulare, deopotrivă nevrozele şi gândurile sănătoase, actele ratate şi cele reuşite, la relaŃiile fundamentale de fiinŃă. Tehnica utilizată este compararea lor şi crearea unei simbolistici specifice fiecărui subiect, simbolistică destinată să le descifreze. În momentul în care psihanaliza existenŃială va avea succes în cercetările sale concrete, ea ne va face să renunŃăm la spiritul de seriozitate, care consideră valorile ca transcendente subiectivităŃii umane şi crede că lucrurile sunt dezirabile doar în virtutea utilităŃii lor materiale. Ea va distruge astfel morala cotidiană, în care omul se sprijină pe reaua-credinŃă şi se supune exigenŃelor obiectelor pentru a se elibera de angoasă, care este revelaŃia libertăŃii noastre absolute, a fiinŃei noastre, şi pe care trebuie să ne-o asumăm până la capăt. Angoasa va fi depăşită când, cu ajutorul ontologiei şi al psihanalizei existenŃiale, omul va înŃelege că el este unica sursă a valorilor, fiinŃa prin care acestea există, şi că, în ciuda eşecului de a atinge perfecŃiunea, eşec constitutiv fiinŃei sale, individul se face el însuşi, în totală libertate, fiind absolut responsabil de toate actele sale. 12

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Filosofia lui Sartre promovează astfel ideea că omul, abandonat în univers, adică lipsit de orice ajutor şi fără să fie supus nici unui determinism, se face pe el însuşi, în conformitate cu un proiect originar, care îl smulge din facticitatea sa imediată şi-l dirijează către realizarea de sine, punând în mişcare un proces generator al lumii, care nu poate fi decât o lume umană. În ceea ce priveşte literatura sartriană, ea nu face decât să transpună, într-o formă aparent mai accesibilă, în orice caz capabilă de un impact mai direct asupra sensibilităŃii indivizilor, toate aceste linii directoare ale viziunii sale filosofice. Atât piesele de teatru cât şi romanele „dau viaŃă” principiilor abstracte, încercând să construiască situaŃii exemplare pentru un mod distinct de abordare a condiŃiei umane. De aceea personajelor lui Sartre le lipseşte firescul, „naturaleŃea”, pentru că filosoful, mai mult poate decât oricare alt scriitor, nu „copiază” ci „re-creează” lumea, propunându-ne un model comprehensiv al ei, model pe care nu-l lasă, pur si simplu, să transpară din „desfăşurarea acŃiunii” ci este deja acolo, ghidând-o cu precizie din umbră, fiind riguros trasat în lucrările sale teoretice. Ca urmare, menită să-i ilustreze şi să-i „pună la probă” în mod suplimentar filosofia, propunând-o judecăŃii conştiinŃelor mai puŃin înclinate spre abstracŃii şi mai puŃin reflexive, capabile în schimb să „rezoneze” cu situaŃii concrete şi destine individuale, literatura lui Sartre nu poate fi suficient de bine înŃeleasă decât din perspectiva filosofiei sale. În ultimă instanŃă, amândouă se luminează reciproc, fiecare dezvăluindu-şi mai uşor înŃelesurile trecută fiind prin grila de lectură a celeilalte. Cartea Ralucăi Bădoi abordează atât filosofia cât şi literatura lui Sartre, cu accent pe cea dinainte, subliniind însă faptul major al întrepătrunderii lor. Intima coeziune le-o oferă însuşi autorul, înŃeles ca principalul personaj al întregii sale creaŃii, care se ascunde în spatele tuturor eroilor săi, abordând deliberat mască după mască, pentru a se putea dezvălui mai bine pe sine. Asemenea omului filosofiei sale, expresie a neantului, adică a altceva decât fiinŃa brută a lucrurilor, Sartre se proiectează mereu dincolo de el însuşi, mereu ca altul, re-creându-se prin jocul alegerilor necondiŃionate dar în virtutea unui proiect originar ireductibil. 13

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Acestui proiect originar de sine încearcă autoarea să-i traseze principalele coordonate, pornind de la copilăria fără tată, care marchează prima revelaŃie, decisivă, a neantului în propria viaŃă, şi urmărindu-l de-a lungul operei filosofico-literare, care practic dă măsura întregii sale existenŃe, consumată în cea mai mare parte prin scris. Biografia reală şi biografia literar-filosofică fuzionează pentru a ne oferi un Sartre personaj fascinant, care s-a aşezat sub semnul neantului pentru a putea spune mai mult şi mai bine despre existenŃa umană, şi pentru a-i conferi un plus de demnitate individului, pe care nu-l poate concepe decât absolut liber şi absolut responsabil. Că pandantul acestor semne de nobleŃe a omului este continua nelinişte, veşnica neîmplinire şi, de aici, conştiinŃa tragismului propriei existenŃe, acesta este preŃul inevitabil pe care omul, un „Dumnezeu ratat”, este obligat să-l plătească, dacă vrea cu adevărat să-şi afle autenticitatea, renunŃând la ultimile iluzii ale spiritului de seriozitate şi asumându-şi pe deplin condiŃia existenŃială contradictorie. Iar dincolo de „infernul” prin care eşti nevoit să treci pentru a şti ceea ce eşti cu adevărat (neant al fiinŃei dar, oricum, ceva ce este) întrezăreşti speranŃa calmei seninătăŃi de după încheierea furtunii. Fie numai şi pentru o clipă. Departe de a fi un dogmatic deşi a respins bunul plac drept semn definitoriu al comportamentului uman, Sartre întreŃine spiritul creator al individului, dorinŃa lui de aventură, trezindu-i fiorul în faŃa infinitelor sale forŃe interioare şi îndemnându-l să aibă curajul de a le controla, pentru că numai astfel se va putea autodepăşi continuu, ocupându-şi locul pe care-l merită în cadrul existenŃei. În ciuda tuturor aparenŃelor, omul lui Sartre nu este o întruchipare a disperării; angoasa sa este un moment esenŃial dar menit a fi transcendat nu numai prin rea credinŃă ci, pe un plan superior, printr-o curajoasă asumare. Nu acceptarea fatalităŃii, nu resemnarea neputincioasă este lecŃia pe care ne-o serveşte Sartre ci lupta continuă cu sine şi cu împrejurările vieŃii pentru a face din tot ceea ce-l înconjoară un univers care să-i poarte pecetea inconfundabilă. Orgoliul creatorului, conştient de propria valoare şi forŃă, acceptând firesc adversităŃile drept condiŃie a libertăŃii sale şi ideea că merită să te lupŃi indiferent de rezultatul concret al luptei, este ceea ce transmite cu adevărat Sartre. 14

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Lucrarea de faŃă are meritul că evidenŃiază forŃa de iradiere pe care scrierile lui Sartre, deopotrivă filosofice şi literare, o exercită încă asupra cititorilor săi. Chiar dacă modalităŃile de decodare pot fi diferite, fiecare, în funcŃie de propria „ştiinŃă” şi sensibilitate, accentuând asupra unui aspect sau altul al operei sale, plină, de altfel, de dificultăŃi, ea este în continuare vie, capabilă să trezească reacŃii, incitând spiritele la reflecŃie şi la căutare de sine. Desfăşurată între cei doi poli existenŃiali care tind să desemneze împreună „tot ceea ce este”: fiinŃa şi neantul, opera sartriană atrage şi încântă mai întâi prin jocul său de suprafaŃă, care te vrăjeşte pentru ca să accepŃi ulterior greaua muncă de pătrundere în straturile sale teoretice profunde. De altfel, cartea încearcă să pună în evidenŃă complexitatea acestora, realizând un permanent joc de oglinzi, în care fiecare imagine se regăseşte în toate celelalte, fiind potenŃată de către ele şi luminându-le, la rândul său, în mod revelator. Misterul pluteşte peste toate, căci dincolo de orice explicaŃii rămâne ireductibilitatea actului creator, opŃiunea fundamentală a lui Sartre care, în calitate de om, adică de libertate, se sustrage, în cele din urmă, oricărei alte întemeieri. O astfel de lectură a lui Sartre, dispusă atât să-i descopere resorturile cât şi să-i păstreze misterul este, prin urmare, binevenită. În ultima vreme, la noi Sartre, deşi nu a fost dat cu totul uitării, nu a primit decât o atenŃie mai mult periferică. Desigur, orice carte care abordează problematica existenŃialistă sau filosofia franceză contemporană nu poate să-l ocolească dar abordările globale nu permit de regulă să se insiste asupra unui autor sau altul. Ca urmare, se poate spune că am rămas în ceea ce îl priveşte pe Sartre, cam cu aceleaşi vechi clişee. Faptul că filosoful şi-a arătat cândva simpatia pentru marxism n-a fost deloc un atu după 1989 pentru a se întreprinde cercetări ample asupra operei sale, deşi specialiştii cunosc nuanŃele extrem de fine ale acestei adeziuni şi nu-l reduc pe Sartre la un simplu marxist, fie el şi dizident. Dimensiunea autentic filosofică nu i-a fost nici o clipă contestată, cu toate că ontologia a fost trecută în umbra teoriei sale asupra libertăŃii, deşi am văzut că ultima nu se justifică decât din perspectiva celei dintâi. 15

Prefata Despre neant si existenta Badoi Raluca www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Fără să stea deci în prim-planul exegezei filosofice româneşti, se poate spune că Sartre a rămas, totuşi, o prezenŃă. În anul 2005, Academia Română a organizat o conferinŃă omagială Sartre, desfăşurată într-un cerc, e-adevărat, restrâns. Revista de Filosofie, ca şi alte reviste de cultură, au marcat anul Sartre printr-o serie de articole privind opera acestuia. În anul 2006 un simpozion internaŃional Sartre a avut loc la Universitatea din Craiova iar universitatea din ConstanŃa a organizat şi ea, în 2007, o conferinŃă internaŃională dedicată deopotrivă lui Sartre şi Gramsci. În ceea ce priveşte traducerile din operele sale, acestea s-au realizat destul de constant în anii de după RevoluŃie. Evident că preocupările faŃă de creaŃia lui Sartre nu se vor opri aici. Ea are destulă forŃă pentru a trezi interesul, uneori chiar pasionat, atât al exegeŃilor cât şi al marelui public. Lucrarea de faŃă este, tocmai în acest sens, o foarte bună dovadă. Adriana Neacşu

16