As Putea Sa Scriu Versurile Cele Mai Triste

Aş putea să scriu versurile cele mai triste

Sunt momente în viaţa, cand ni se pare ca am pierdut totul. Sunt momente in care, coplesiti de o durere in egala masura viscerala si sufleteasca, simtim ca soarele nu mai rasare pentru noi. Suferinta noastra sufleteasca este atat de mare, incat incet-incet ne macina si trupul. Sunt momente in care limita dintre fiinta si nefiinta e infinitezimala si am vrea sa o trecem, sau nu ne mai intereseaza daca o vom trece. Momente in care sufletul se aduna ca un ghem in stomac si de acolo se revarsa, intr-un suvoi potolit, sau naucitor in sus, prin reteaua de fibre nervoase si se opreste intr-o lacrima din coltul ochiului. Sunt momente in care totul ni se pare de neinteles. Momente in care ne ratacim in intrebari, cautand infrigurati raspunsuri care nu se gasesc nicaieri in preajma noastra. Momente in care credem ca un astfel de raspuns ne-ar potoli frisonul sufletesc, ne-ar alina arsura care ne topeste. Caci nu numai soarele poate sa arda, nu numai focul poate sa mistuie! Sunt momente in care ne framantam in contradictiile cu care am ramas, solitari. In care nu intelegem cum se poate relativiza totul. Momente in care ziua de ieri pare falsa, cuvantul rostit acum o saptamana pare mincinos, promisiunea facuta odinioara pare vana. Momente in care dezastrul din sufletul nostru se cladeste pe neputinta de a accepta azi ceea ce odinioara parea de neconceput. Pe neputinta de a accepta ca ceea ce odinioara avea valoare absoluta, azi s-a risipit in vant. Momente in care astfel de contradictii ne spulbera increderea in ceilalti. Momente in care adevarul pare sa devina minciuna, in care certitudinile se dovedesc a fi atat de incerte... Sunt momente in care ne revoltam. Momente in care am vrea sa ucidem ziua de ieri, sa o mototolim ca pe o carpa veche si sa o aruncam la cosul de gunoi. Pentru ca ne vedem pe noi insine aruncati ca niste carpe vechi la cosul de gunoi. Momente in care am vrea sa ne strigam in gura mare, cu ura si ostentatie revolta. Dar apoi cadem din nou doar in tristete. Caci ura nu ne caracterizeaza, iar revolta e pentru anarhici. Iar noi suntem doar simpli trecatori pe drumul unei vieti banale. Sunt astfel de momente in care, crezandu-ne inselati, mintiti, vanduti, abandonati, am vrea sa exorcizam durerea prin revolta. Sunt momente in care am vrea sa uitam. Momente in care am vrea sa nu fi simtit, sa nu fi trait, sa nu fi crezut. Momente in care am vrea sa ne fi multumit cu simpla vietuire. Caci ea e atat de comuna, dar atat de lipsita de framantare! Sunt momente in care ne-am dori sa nu ne fi abandonat sperantei de a iesi din cercul stramt. Sa nu ne fi iluzionat ca viata poate sa ne ofere si altceva, cu 'mult mai mai inalt si mult mai curand'. Momente in care am vrea sa uitam. Sunt momente cand ni se pare ca am pierdut totul. Dar dincolo de suferinta pierderii, de incertitudini, de neintelegeri, de framantari, de momentele de revolta, ramane, totusi, daca stim sa privim cu drag inapoi, clipa de lumina, frumusetea unui timp de dincolo de timp, cand pentru o secunda ne-am impartasit din vesnicie. Si apoi, in afara de moarte, nimic nu e definitiv in aceasta lume! Imi amintesc, in incheiere, poezia lui Pablo Neruda, si spun, parafrazandu-l: 'Da, as putea sa scriu cele mai triste versuri in noaptea asta. As putea sa scriu ca ploaia nu mai ne mai ocroteste, ci ne topeste sufletele insingurate. E adevarat, am pierdut. Dar ce frumos a fost odata!'