Putea Sa Fie Si Mai Rau

PUTEA SA FIE SI MAI RAU de Ion Pribeagu

Din foc de-azur îşi ţese luna firul Şi varsă-n noapte stropi de aur mat Când Gică năvăleşte sus la Spiru Şi-i povesteşte crunt şi disperat: - Venind la şapte-acasă cu şareta, Gurău, proprietar de pe Aquile, Găseşte pe nevastă-sa, pe Geta, În braţele vecinului Vasile. Când a văzut că scumpa lui soţie Îi tăvăleşte numele-n noroi, Fără să-şi deie seama ce-o să fie, A tras cu revolveru-n amândoi! Tu ce zici, îşi continuă Gică şirul, De-această nebunie-a lui Gurău? - Eu ce să zic? răspunde cinic Spiru, Eu zic: putea să fie şi mai rău! - Vasile are-o rană-n cap. Pe Geta A dus-o la spital, la Făgădău. Dar Spiru, calm, fumându-şi ţigareta, A zis : - Putea să fie şi mai rău! - Eu nu-nţeleg deloc, îi spuse Gică, Nici calmul tău şi nici răspunsul tău; Dacă l-a împuşcat pe Vasilică, Cum de putea să fie şi mai rău? - Putea să fie şi mai rău! Sunt fapte Ce nu se spun atunci când nu-ţi convine... Dacă venea acasă ieri, la şapte, Era mai rău, căci mă-mpuşca pe mine