Articole Despre Dragoste

Marea dragoste Visul oricarei fiinte este de a trai macar odata in viata o mare poveste de dragoste. Si adesea ne lasam purtati de acest vis. Dragostea se implineste si capata forma prin intimitatea ce se naste intre doua suflete si trupuri deopotriva. Astfel, pe langa intimitatea fizica putem vorbi si de cea spirituala, sufleteasca. Cum apare dragostea? Mai intai ne indragostim. Dar care ar fi simptomele omului indragostit? Simptomele variaza de la persoana la persoana, de la femeie la femeie, de la barbat la barbat si cunosc si o variatie in timp. Faza de debut. Este faza in care experimentezi o stare de fuziune cvasipermanenta cu celalalt. Sunteti de nedespartit sau resimti acut dorinta de a face totul impreuna. Cu fiecare clipa va descoperiti unul pe celalalt si va lasati cuceriti de ceea ce simturile voastre descopera. Simtiti o nevoie impetuoasa de a comunica in permanenta si de a va cunoaste. Puterea noilor vibratii emotionale si a atractiei sexuale dezleaga limbi si destupa urechi. Trecutul te atrage, prezentul te infierbanta, iar viiorul te hraneste cu sperante si nevoie de certitudini. Este perioada in care regasesti gustul confesarii si fericirea de a asculta si de a fi ascultat ca urmare a increderii pe care incepi (pentru unii cu pasi repezi, pentru altii cu pasi timizi) sa o investesti in celalalt. Si pentru ca faceti totul impreuna, redescoperiti lumea in doi, plini de entuziasm si dominati de dorinta de fi unul pe placul celuilalt. Indragostitul din tine este amabil, chiar indatoritor, se pliaza pe gusturile partenerei sau partenerului, este receptiv la dorintele acesteia/uia devenind empatic si preluand (in grade diferite) ideile, conceptiile si/sau valorile celuilalt. Este faza in care mai mult va adoptati unul pe celalalt decat sa va adaptati unul la celalalt, venind unul in intampinarea celuilalt, explorandu-va profunzimile sufletesti tocmai din dorinta de a va idealiza, identifica si fuziona unul cu celalalt. Dominanta este ideea de intreg! Totul este minunat si miraculos.

Simti ca ti-ai intalnit jumatatea, sufletul pereche. Este o stare de beatitudine de esenta metafizica, este unitatea originara regasita. Cat dureaza? Pentru unii luni, ani sau o viata de om, pentru altii o clipa sau cateva zile. Insa indiferent de durata ei, ea poate “inalta” suflete, poate extazia constiinte provocand reale metamorfoze. Indragostitii ajung sa se autodepaseasca, sa trezeasca tot ceea ce este mai bun in fiinta lor. Sunt mai deschisi, mai creativi, mai receptivi si mai generosi cu ei insisi si cu lumea inconjuratoare. Incep sa viseze si se simt in stare sa iubeasca, in ciuda si impotriva a tot, o eternitate. Dar in acelasi timp, starea de “indragosteala” poate trezi deopotriva si ceea ce este mai meschin in noi: temeri, gelozii, complexe, traume, egoism etc. Si ceea ce putea fi frumos se poate intr-o clipita transforma intr-un cosmar. Este faza care poate activa potentialitatile unei “povesti de dragoste” perfecte sau antrena germeni distrugatori care pot actiona in timp sau instant. Specialistii estimeaza un interval de unu pana la sapte ani pentru ca acesti germeni sa conduca cuplul catre o eventuala criza relationala.

Dragostea in relatia de cuplu Dragostea este o poveste pe care fiecare si-o scrie, impartaseste si traieste ca pe o experienta unica, ce pentru unii ramane un vis, iar pentru altii devine realitate. Fiecare dintre noi are propria viziune asupra a ceea ce inseamna a fi indragostit si a iubi pe cineva. Sunt acele teorii despre dragoste care isi au radacinile din credintele, asteptarile si experienta noastra de viata. Dragostea este o poveste construita de fiecare, inspirati de parinti, de cartile citite, de filmele vazute, de experientele traite si de multi alti factori externi care ne influenteaza convingerile de a lungul vietii. Pentru a explica si, implicit, a intelege o parte din ceea ce inseamna dragostea in viata fiecaruia dintre noi, Robert Sternberg (psiholog) pune accentul pe trei coordonate, si anume: intimitatea, pasiunea si angajamentul. Intimitatea

Fiecare dintre noi avem propria reprezentare asupra a ceea ce inseamna intimitate. Cand rostim acest cuvant, ca reprezentare interioara, apare sentimentul de apropiere, de conectare, de legatura. Adesea gasim ca este usor sa ne deschidem sufletul pentru ca celalalt sa intre in intimitatea gandurilor si sentimentelor noastre. Alteori, asemenea unor melci, ne retragem in propria cochilie, cuprinsi de teama, neincredere, precautie, privind cu ochi aproape inchisi spre celalalt. Unii dintre noi ne simtim vulnerabili in intimitate cand este vorba de a ne "dezgoli" in fata partenerului de mastile rolurilor avute peste zi. Altii se simt puternici in relatie cu celalalt, "dictand" aceasta intimitate. Care ar fi "ingredientele" unui astfel de sentiment? Ar putea fi: increderea, relationarea, comunicarea, empatia, impartasirea, completarea etc. In spiritul acestor componente, ne simtim ca si cum am fi atins acel intreg absolut pe care se presupune si se asteapta ca "nimeni, niciodata sa nu il poata distruge sau perturba". Este acel flux de energie care circula intre tine si el, sunt acele cuvinte nerostite, dar atat de bine intelese! Daca ar fi sa avem o perspectiva fiziologica, intimitatea ar fi metabolismul, iar pasiunea, sangele care tine treaza o relatie de cuplu. Pasiunea Cate amintiri, trairi sau impulsuri poate genera doar pronuntarea acestui cuvant! Se considera ca sursele profunde ale pasiunii sunt "aproape intotdeauna inconstiente si instinctuale": romantism, atractie fizica, senzualitate, placere, traire plenara, entuziasm, viata etc. Este terenul in care sexualitatea se simte ca la ea acasa. Din perspectiva specialistilor, pasiunea poate fi definita ca fiind "o stare afectiva intensa, stabila si durabila, orientata spre un obiect exclusiv si susceptibila sa dea lumii o noua infatisare". Cei mai multi o confunda cu dragostea la prima vedere. Cine trezeste pasiunea din tine? Cine este cel care o poarta, o simte si ii da curs? Este ea durabila? Sunt voci care sustin ipoteza aceasta. Important ca in fiece zi sa descoperim ceva nou in noi insine, in celalalt si in relatia pe care o avem! Intretine flacara pasiunii! Angajamentul Pentru multi, consta in luarea deciziei de a iubi pe cineva si angajamentul de a pastra aceasta dragoste. Este o perspectiva interesanta, mai ales datorita faptului ca adesea il invinovatim pe celalalt pentru faptul ca nu il mai iubim.

Cineva spunea: "Eu cred ca (angajamentul) este o promisiune de mijloace si nu de rezultat; este un angajament prin care iti asumi sa faci tot ceea ce tine de tine". Este adevarat, adesea uitam acest lucru si gandim in sinea noastra ca celalalt nu a facut suficient ca sa ne determine sa il iubim o viata intreaga. Este foarte usor sa gasesti justificari, insa te invit la un moment cu tine insati, in care, inainte de a-l intreba pe celalalt ce a facut pentru tine, sa te intrebi pe tine insati ce ai facut tu in relatia cu partenerul tau. Vei ramane surprinsa de perspectiva care ti se va deschide!

Obstacolele in calea iubirii In iubire, personal nu cred ca exista un stadiu de normalitate, adica cu iubire sau fara iubire. Iubirea este in noi si ne defineste in relatiile cu cei din jurul nostru, regasindu-se in aproape tot ceea ce facem. Daca ar fi sa vorbim despre iubire (in contextul iubirii de sine), ea ar fi de preferat sa fie una neconditionata. Sa ne iubim pe noi insine si cu bune si cu rele. Sa ne permitem sa avem incredere in noi, in acel "pot" si "este posibil"! Abia atunci descoperim puterea de a trai cu adevarat, de a simti cu intreaga fiinta! Cand este vorba de iubirea fata de partener, lucrurile se pot schimba pentru simplul motiv ca pe scena intra odata cu sentimentele de iubire, si ansamblul nostru de credinte, asteptari, dorinte "secrete", nevoi, etc. Acest rationament ma trimite cu gandul la urmatoarea ipoteza: "Fiecare dintre noi, daca intalnim sansa "iubirii", este posibil sa ne dorim sa fie asa cum intotdeauna am visat". Ce ar insemna asta? Viata ne-a invatat faptul ca iubirea pe care o primim de la ceilalti inca din momentul nasterii, este trecuta prin filtrul personal al celui care ne-o daruieste. Care ar fi primul sentiment de iubire? Cand am simtit fiecare dintre noi ca suntem iubite? In momentul nasterii noastre, cand mici si neajutorate, am rasturnat lista de prioritati a doi oameni, care s-au dovedit ulterior a fi parintii nostri. Pana a descoperi acest lucru, este posibil ca o parte dintre noi, mai mult sau mai putin numeroasa, sa fii crezut in sinea noastra ca, prin noi insine, putem si "trebuie" sa fim iubite de tot si toti cei care ne

inconjoara. Astfel cele care au avut "sansa" de a fi iubite intr-o maniera care a venit in intampinarea propriilor nevoi si nu a lasat locuri goale ce se cereau a fi umplute. Odata atinsa maturitatea vor avea ocazia ca, in relatia de cuplu, sa ofere si sa ceara acelasi tip de iubire total, fara rezerve. In functie de partener, o astfel de persoana este posibil sa intampine dificultati in a obtine ceea ce isi doreste si sa se simta astfel frustrata, resemnata. Alteori va dezvolta varianta optima de a-l atrage si pe celalat in jocul iubirii, "invatandu"-si partenerul maniera ei proprie de a iubi si de a se lasa iubita. Iubirea se poate invata, insa nu ca sentiment ci ca si maniera, intensitate, particularitati, receptivitate sau deschidere etc. Fiecare dintre noi, ori de cate ori impartasim o astfel de experienta, ne contagiem unul pe celalalt cu felul nostru particular de a simti, reiesind o varianta hibrid a iubirii celor doi. Acest lucru este posibil in conditiile unei bune comunicari si receptivitati a celor doi protagonisti. Cand nu stim ceea ce inseamna "iubirea" ca si sentiment, stare, un astfel de drum se poate dovedi anevoios, dar departe de a fi unul imposibil. Si cum mai nimic nu este imposibil cand este vorba de noi insine, toti avem sanse egale in fata iubirii. Diferentierile se nasc din constelatia de obstacole ce par a se naste in fata cuiva pornit intr-o astfel de calatorie.

Iubirea intre procesualitate si simtire Cineva odata candva afirma ca uneori se poate intampla sa "nu stim" cand iubirea isi face aparitia in viata noastra, dar ca de cele mai multe ori ajungem sa constientizam momentul cand ea dispare. Ei bine, acest lucru se poate intampla nu neaparat pentru ca ne trece si nu mai simtim ca il iubim pe celalalt, ci pentru ca ni se intampla uneori sa resimtim lipsa iubirii celuilalt. Cate dintre noi ne reintoarcem sau ramanem "agatatate" doar pentru ca celalalt ne iubeste asa cum suntem? Insa ce este iubirea? Si care sunt ostacolele posibile din calea ei? O simti, te bucuri de ea, te surprinde, uneori te subjuga, devii dependenta. Astfel de lucruri te pot speria, bloca uneori si poti bate in retragere. Oare avem curajul de iubi? Avem curajul de a ne lasa iubite? Ce inseamna pentru fiecare dintre noi sa iubim? Unele se percep slabe, altele vulnerabile, altele retrase, altele prea vii si intra in conflict cu propria comoditate si se retrag, renunta pe motiv ca "strugurii sunt prea acri".

Iubirea poate semnifica uneori schimbare!

O schimbare pe care unele dintre noi uneori nu suntem dispuse sa-i dam curs, ramanand tributare lipsei de receptivitate, comoditatii, egocentrismului sau narcisismului din noi. Sa ne amintim de credinta conform careia "iubirea poate trece pe langa noi fara sa stim cand si cum". Cate dintre noi sunt dispuse de a iesi din siguranta propriei colivii, sa "cante" in afara, celuilalt, cantecul iubirii? In dorinta de a reusi, dezvoltam scheme de gandire (rationamente), scheme comportamentale (conduite) care sa ne serveasca in procesul de adaptare. Care sunt scenariile pe care le dezvoltam in procesul de adaptare la ceea ce "viata pare sa ne puna pe masa"? Care ne sunt reperele in acest proces de elaborare? La ce servesc aceste scheme? Unul din raspunsuri a fost dat: adaptare la realitatea inconjuratoare. Insa care sunt schemele elaborate plecand de la nevoia de siguranta, instinct de conservare, supravietuire etc? Cate dintre noi suntem dispuse sa renuntam la autocontrol si sa ne aventuram in tumultumul acestei stari de beatitudine? Se intampla sa ne fie frica sa riscam. Motive?, cauze?, conduite?, scenarii?, teama de abandon, neincredere in tine, in celalalt, forme de abuz emotional, nesiguranta de sine, frica de a nu fi acceptata, teama de rejectie, auto-privarea bucuriei de a iubi si a fi iubita, re/negarea nevoii de a fi iubita din puternicul sentiment ca nu meriti, riscul pierderii identitatii de sine, teama de esec, perfectionism sunt doar cateva din motivele pentru care ne este teama se ne lasam purtate de val.

Ce putem face?

• • • • •

•

•

Sa constientizam ceea ce se intampla privindu-ne pe noi insine cu sinceritate, oricat ne-ar fi de greu, Sa traim durerea sau groaza care se ascund in spatele acestor scheme, macar pentru a ne da seama ca vom supravietui acestui demers; Sa cercetam si sa infruntam aceste sentimente; Sa ne observam gandurile care insotesc aceste sentimente si sa vedem in ce masura ne justifica ceea ce facem; Sa fim atente la impulsurile si actiunile noastre pe toate nivelurile de manifestare; dupa cum ar fi: ce spunem (tare sau in gand, verbal sau nonverbal), cum spunem, ce facem, ce ne-a venit sa facem si de ce ne-am abtinut; Sa nu ne lasam dominate de reactiile emotionale si sa observam felul in care se modifica prin constientizare, prin optarea pentru reactii mai adecvate situatiei prezente; Sa nu ne fie jena de ceea ce descoperim si nu ne place sau nu corespunde imaginii noastre de sine.

Aici putem afla in ce consta rezistenta, opacitatea noastra la anumite aspecte de viata personala sau in general. Reactiile extrem de puternice sunt indiciul ca ceea ce s-a intamplat are intelesuri simbolice pentru noi si acelea ne declanseaza reactia. Fugim, ne ascundem, intram in panica, refuzam constient sansa iubirii. Si acest lucru pare a ne defini. Gandurile adesea pot alimenta reactia afectiva. Amintindu-ne de situatii similare din trecut, din copilarie, adesea, putem identifica tiparul schemei care ne chinuie. Avem nevoie doar de putin mai multa atentie si acceptare de sine. Atentie in ceea ce ne priveste vis a vis de reactii, principii, credinte, emotii, impulsuri etc. Atentia (sau contemplatia) se impune a fi exersata permanent, pentru a deveni un instrument util in situatiile de criza. Ea consta in a observa pur si simplu sentimentul fara a ne lasa acaparate de el, fara a ne identifica complet cu el si cu gandurile care il insotesc in mod automat. Sa ne oferim sansa (auto-)observarii cat mai obiectiv posibil. Astfel in procesul autocunoasterii, este de preferat sa ne concentram pe procesul constientizarii, nu pe continutul lui. Constientizarea este departe de a fi sinonima cu reprimarea, ea presupune experimentarea sentimentului si observarea gandurilor, senzatiilor si impulsurilor pe care le avem. Ca urmare, reactiile vor fi specifice, nu tipice. Adica in loc sa generalizam spunand despre noi insine ca mereu suntem si vom fi a fel in contexte similare, putem sa devenim constiente de diversitatea proprie in reactii, de sistemele de raportare, adaptandu-ne noi la context si nu contextul la noi insine!

Elementele distuctive in dragoste Cand este vorba de dragoste, de indragostire, timpul apare ca factor coroziv. El erodeaza sentimentele frumoase ale starii initiale si constatam brusc ca nu mai e cum era... relatia pare sa sufere modificari... Si apar inevitabilele intrebari: de ce? Cum? Cu fiece zi, incep sa se contureze diverse adevaruri. Autentica personalitate a fiecaruia dintre noi se reafirma. Ea a fost mereu acolo, prezenta; doar ca s-a manifestat intr-o stare de beatitudine generata de puternicul sentiment al regasirii unitatii originare. Treptat insa, redevenim noi insine si il vedem pe celalalt exact asa cum este. Observam atunci ca nu este tocmai asa cum il credeam noi sau ca este cu totul altfel chiar. Oare pana atunci am vazut nevazand? Nu! Doar am fost indragostiti. Cateodata, echivaleaza cu un fel de orbire sau vis din care ne trezim mai mult sau mai putin brusc. Aceasta trezire poate antrena, in timp, o cascada de deziluzii, deceptii si infruntari sau confruntari, cu impact adesea negativ asupra relatiei. Este oare relatia condamnata in acest nou context? Departe de a fi asa! Este vital ca cei doi sa inteleaga ce li se intampla, pentru a putea lua decizia de a trece la un alt nivel al relatiei. Altfel spus, sa depaseasca starea de indragostire spre adevarata iubire. Adesea multe cupluri se destrama, odata atins acest punct. Este oare o bariera, un punct atat de dificil de trecut? Ce anume poate genera acest impas? Iti mai amintesti de idealizare? Idealizam deopotriva fiinta partenerului, pe noi insene si dragostea ca atare. •

"Esti cea mai frumoasa..."

•

"Iubirea este minunata..."

•

"Ne potrivim de minune..."

•

"Este tot ce mi-am dorit!"

•

"Suntem perfecti unul pentru celalalt!"

Pentru a reusi acest lucru, fiecare dintre noi ne pretam la un joc mai mult sau mai putin constientizat, un joc al proiectiilor si al infrumusetarilor. Este un joc pe care, daca nu il constientizezi ca impact si ca amploare, ai toate sansele sa il vezi pe celalalt asa cum ai vrea sau cum ti-ai dorit tu sa fie si nu asa cum este el in realitate. Prin urmare, undeva, candva, putem alege sa vedem doar ceea ce ne convine. Iata una

dintre capcanele in care poti sa cazi, fie ca vrei, fie ca nu! Potrivit acestei ipoteze, ceea ce iubim poate fi o proiectie a propriilor noastre fantezii, nevoi si nu adevarata persoana a partenerului. Ce se intampla in cazul propriei persoane? Ce suntem dispusi pentru a fi pe placul celuilalt? Adesea, pentru a fi pe plac, ne vom crea o imagine cat mai apropiata de aceea despre care ca ii place partenerului. Si atunci se naste tendinta de a ne "modela" personalitatea conform dorintelor si placerilor acestuia, accentuand trasaturile dezirabile, estompandu-le sau mascandu-le pe cele care par a-i displace sau care pot genera probleme. Am tot auzit de asteptari: asteptarile mele in raport cu el, asteptarile lui in raport cu mine. Si acestea pot denatura raportarea intr-o relatie. Aceasta este o alta capcana extrem de periculoasa, in care se poate cadea la fel de usor. Cum? Simplu! Ii imprumutam propriile noastre asteptari si actionam in concordanta cu ele ca si cum i-ar apartine acestuia din urma. Si ne trezim ca nu mai suntem intelesi, indiferent de ceea ce am face! Cate masti! Cata falsitate poate atrage acest joc! Este un joc al aparentelor in care nu avem decat de pierdut daca nu reusim sa scapam cat mai repede de el sau chiar sa-l evitam, pe cat posibil. Este o piesa de teatru regizata pe o scena in care, la caderea cortinei, am putea ramane surprinsi de actori. Doi oameni straini!