Argumentare

So, cum e cu relativismul etic? Mai demult, cei de la Bookblog au publicat o recenzie a cartii „Arsa de vie”, scrisa de Souad, victima a unei tentative de „crima din onoare”. Ce se intamplase, foarte pe scurt: fata a ramas insarcinata, inainte de casatorie. Comunitatea in care traia tanara avea reguli extrem de stricte: din momentul in care a devenit cunoscut faptul ca ea „a pacatuit”, Suad trebuie să moară, conform tradiţiei, altfel întreaga familie ar fi fost alungată din sat. Din fericire Souad a fost salvata de Jacqueline, voluntara pentru Terre des Hommes si a ajuns sa scrie cartea asta - carte in jurul caria a pornit o foarte aprinsa dezbatere. Si n-ar fi asta singurul caz de „discutii aprinse” pe care le vezi/auzi prin blogosfera sau pe forumuri despre problema „crimelor din onoare” din tarile arabe si nu numai. Desi, intuitiv, ar parea cam greu de crezut ca nu este legitim sa te revolti fata de uciderea unei fiinte omenesti, in numele unor dogme sau traditii ale comunitatii, cei care s-au aratat revoltati de „crimele din onoare” au fost combatuti de catre alti participanti la discutie, cu argumente mai mult sau mai putin bune. Acestora din urma vreau sa le raspund eu acum: tot cu argumente. Am vazut de cateva ori reactia asta: „Bai, inainte sa criticati ce se intampla la aia, uitati-va la noi. Si la noi isi omoara barbatii nevestele din gelozie; si la noi exista violenta in familie, si inca ohohooo-cata”. Asta nu rezolva, insa, deloc problema (iar cine stie un pic de logica ar putea sa dentifice aici si un argument ad hominem de tip „tu quoque”). Adica noi zicem „nu e bine ca femeile sunt omorate in Arabia Saudita” si tu zici „da’ stiti, si in Romania sunt femei omorate”. Chestie din care - cat se poate de logic vorbind - un interlocutor poate sa inteleaga ca tu esti de parere ca e OK ca femeile arabe sa fie omorate, pentru ca si in Romania se intampla, ori este un fapt universal recunoscut ca purtarea barbatului roman fata de nevasta-sa reprezinta etalonul perfect de moralitate. Simplul fapt ca ceva se intampla intr-o anumita societate cu o anumita regularitate nu ii poate conferi legitimitate- de la David Hume incoace stim ca daca intrun rationament premisele sunt de tip „ceva este...” nu ai cum sa-ti iasa concluzia cu „ceva trebuie...”. Alte critici au fost un pic mai intemeiate. Multe ar putea fi grupate in jurul urmatoarei idei: „societatea lor are alte standarde morale decat societatea noastră. Pentru ei chiar este un lucru profund imoral sa ai relatii sexuale inainte de casatorie - si este normal sa-i pedepsesti pe cei care incalca morala. Sa-i criticam la modul acesta ar insemna sa le impunem standardele noastre”. Aici apare o problema un pic mai delicata: relativismul etic. (As in: fiecare societate are morala ei, si nu trebuie sa ne bagam unii peste convingerile morale ale altora) Dar sa ne gandim un pic: e intemeiat relativismul etic? Hai sa vedem: OK... orice societate are anumite traditii, norme si obiceiuri. Conform traditiei din comunitatea unde traia Suad, este imoral sa faci sex inainte de casatorie; este insa acceptabil (si poate fi chiar obligatoriu) sa-ti ucizi rudele care au facut acest lucru. Este chestia asta valida din punct de vedere etic? Daca relativismul ar fi o teorie buna, atunci

ar trebui sa zicem ca da. Daca analizam problema rational, s-ar putea sa ajugem la concluzia ca nu. So... Pentru etica este esentiala intrebarea: „DE CE trebuie sa ne comportam intr-un anumit fel?” Trebuie sa existe temeiuri pentru normele noastre morale; altfel, ele ar fi arbitrare si, in consecinta, etica ar fi complet lipsita de sens (ne-am putea imagina un sistem etic in care tot ceea ce este interzis pentru noi devine obligatoriu si invers; iar acesta nu ar fi cu nimic mai bun decat al nostru, ambele fiind oricum arbitrare). In cazul in care consideram ceva ca fiind „bun” doar fiindca este dictat de o entitate de tipul traditiei, legii sau divinitatii, vom fi nevoiti sa excludem orice fel de temeiuri rationale ale actiunii morale si sa acceptam arbitrarul (chestia asta o spunea James Rachels- un filosof care imi place mie foarte mult). Ori, „Traditia trebuie respectata pentru ca este traditie” constituie un argument circular. Astfel, este indoielnic faptul ca niste norme arbitrare, dictate de traditie, chiar daca aceasta ar reprezenta un relativ consens, ar fi preferabile, obiectiv, unor norme bazate pe ratiune si argumente valide: chiar daca majoritatea populatiei ar considera ca pamantul este plat si ca soarele se roteste in jurul acestuia, predictiile astronomice facute de minoritatea care considera ca pamantul este rotund si se invarteste in jurul soarelui ar fi mai exacte. In plus, daca normele morale sunt arbitrare, la intrebarea (perfect legitima, in conditiile in care nu avem niciun temei rezonabil pentru a considera ca regulile dupa care si-au dus viata stramosii nostri ar fi infailibile!) „de ce asa si nu altfel” nu ni s-ar putea raspunde decat prin apel la coercitie. Ori, pentru a se vorbi despre etica, este necesar sa existe libertatea indivizilor umani ca subiecti ai moralitatii. Un argument in plus impotriva relativismului care ar putea justifica acte de felul uciderii celor care nu respecta normele traditionale (formulat de Ophelia Benson butterfliesandwheels.com): Daca gandim cultura ca un set de norme la care un grup de persoane adera- in momentul in care o persoana contesta acele norme, in ce fel mai este aceea „cultura ei?” „E destul de ciudat felul în un mod de gandire care isi propune sa ia partea celor asupriti de multe ori ajunge sa ia apararea celor care oprimeaza, in numele multiculturalismului. Un mare numar de practici ar putea fi etichetat „cultura lor”: crimele pentru zestre, pruncuciderea, mutilarea genitală a femeilor, sclavia, munca forţată a copiilor, inrolarea copiilor in armata, sistemul de caste, violenta in familie, abuzurile sexuale sau sharia. Toate acestea fac parte din „cultura” cuiva, tot asa cum crima face parte din „cultura” ucigasului iar violul din cea a violatorului. Dar de ce doar acestia sa aiba dreptul de a valida ideea de cultura? Oare femeile, sclavii, copiii-soldati din aceste culturi au avut vreodata ocazia sa hotarasca ce anume este cultura lor ?”, scrie ea. Suad a avut vreo putere in a decide ce anume este „cultura ei?” Putem fi, totusi, pusi in dificultate: adica cum, unele popoare au coduri morale gresite? Nu neaparat, hai sa n-o luam chiar asa. Exista sisteme morale coerente (ca de exemplu majoritatea eticilor de sorginte religioasa) care, intr-adevar, considera ca este imoral sa faci sex inainte de casatorie; dar totusi, chiar presupunand cu maximum de bunavointa ca – obiectiv si indubitabil - chiar ar fi imoral, ar justifica asta „crimele din onoare”? Eu cred ca nu, si sa vedem de ce. In primul rand, moral nu poti sa fi decat daca esti liber; cand actionezi cu pistolul la tampla, faci ce ti se cere pentru ca ti-e frica, nu pentru ca ar fi bine. Nu mai stai sa judeci daca e moral sau nu; si atunci, ce valoare morala ar mai putea avea ceea ce faci?

Familia lui Souad nu i-a lasat dreptul de a alege, nici macar in forma „respecti regulile sau pleci” - ei au hotarat, pur si simplu, sa o ucida. Un asemenea sistem de reguli este restrictiv la modul absolut, anihiland orice fel de libertate morala si, deci, orice fel de valoare morala. In al doilea rand, este o diferenta intre „ceea ce este moral” si „ceea ce este legitim”. In principiu o persoana isi poate impune siesi oricate reguli morale doreste (cu un singur amendament, care tot de legitimitate tine). De exemplu: nu vom fi dispusi sa acceptam ideea ca cineva isi poate propune siesi maxima de a-si ucide semenii si ca trebuie sa i se permita acest lucru. In acelasi timp putem accepta ideea ca cineva isi propune siesi o viata ascetica (spre deosebire de cazul celui care-si propuna sa ucida semenii, am percepe mai degraba ca pe un abuz interdictia de a lua aceasta decizie in ceea ce il priveste) - in schimb ne-am revolta daca ar impune, prin forta, acelasi stil de viata si vecinilor sai. Daca moralitatea tine, mai degraba, de fiecare dintre noi confruntat cu propria constiinta, legitimitatea priveste, in primul rand, regulile societatii. Moralitatea (ca impunere de reguli siesi) poate avea fundamente extrem de diverse: credintele religioase, principiul celei mai mari fericiri etc.; legitimitatea (ca impunere de reguli celorlalti) poate avea ca fundament doar un acord de tipul unui contract social incheiat intre subiecti rationali, liberi si egali. Legitim este ceea ce, sub valul ignorantei, ar fi acceptat de toti; intr-o alta abordare, ceea ce, in aceeasi situatie, nimeni nu ar putea respinge in mod rezonabil. Moralitatea raspunde la intrebarile „ce trebuie sa fac?”/„cum trebuie sa traiesc?”. Legitimitatea raspunde la intrebarea : „Cum trebuie sa procedam in asa fel incat sa convietuim cat mai pasnic, pastrandu-ne, in acelasi timp, cel mai mare grad de libertate?” Am ajunge astfel la concluzia ca ilegitim este ceea ce ii lezeaza pe altii; un act ilegitim s-a comis numai atunci cand exista victime, victimele fiind „persoane fizice, concrete, care au suferit daune impotriva vointei lor” (nu e definitia mea, e a lui Rouwen Ogien). In „sfera privata” a individului - acolo unde ce face el nu-l afecteaza decat pe el insusi, sau eventual si pe altii, dar care consimt - se pot petrece lucruri morale sau imorale in functie de diverse standarde, dar care nu mai intra sub incidenta legitimitatii. Astfel, o persoana care considera (din varii motive) ca este imoral sa faci sex inainte de a te casatori nu va face sex inainte de casatorie. (Makes sense, doesn’t it?) Probabil ca va incerca sa-si convinga membrii familiei sau prietenii sa adopte aceeasi atitudine. Dar daca le va impune aceasa regula sub amenintarea uciderii, asta deja e si imoral (deoarece anihileaza valoarea morala a actiunii) si ilegitim (deoarece incearca sa impuna unei alte persoane cu forta ceva care tine de sfera ei privata). Cred, din acest motiv, ca am avut dreptate sa ma revolt citind povestea trista a lui Suad. Poate ca ceea ce a facut ea poate fi considerat imoral - dar crima nu este de justificat prin aceasta. [nota: nu comentez asupra autenticitatii disputate a povestii lui Suad; I just took the example to make a point]