An 3 S Dr.international Public

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

DISCIPLINA: DREPT INTERNAłIONAL PUBLIC TITULAR CURS: Prof. univ. dr. VASILE CREłU - ediŃia a IV-a revăzută şi adăugită -

Editura FundaŃiei România de Mâine 2006

DREPT INTERNAłIONAL PUBLIC - Sinteză, Semestrul I -

I. OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina Drept internaŃional public este prevăzută în programa analitică a FacultăŃii de Drept şi AdministraŃie Publică Bucureşti din cadrul UniversităŃii ,,Spiru-Haret” ca disciplină obligatorie. Cursul are aceeaşi structură pentru formele de învăŃământ de zi, ID şi cu frecvenŃă redusă. Disciplina Drept internaŃional public îşi propune să asigure studenŃilor cunoaşterea principiilor fundamentale, a normelor şi instituŃiilor juridice de drept internaŃional public, analiza principalelor instrumente juridice internaŃionale, în contextul evoluŃiei reglementărilor şi al cerinŃelor colaborării internaŃionale în epoca contemporană, precum şi dezvoltarea gândirii juridice şi înŃelegerea specificului instituŃiilor de drept internaŃional în raport de instituŃiile juridice studiate în cadrul celorlalte discipline ale dreptului. Structura cursului, stabilită pe baza bibliografiei obligatorii, este următoarea: Capitolul I – NoŃiunea şi trăsăturile caracteristice ale dreptului internaŃional public Capitolul II – Geneza şi evoluŃia dreptului internaŃional public Capitolul III – Izvoarele şi codificarea dreptului internaŃional public Capitolul IV – Subiectele dreptului internaŃional public Capitolul V – PopulaŃia în dreptul internaŃional public Capitolul VI – ProtecŃia internaŃională a drepturilor omului Capitolul VII – Teritoriul în dreptul internaŃional public Sinteza cursului pentru Semestrul I este următoarea: Capitolul I – NoŃiunea şi trăsăturile caracteristice ale dreptului internaŃional public 1. Obiectul de reglementare al dreptului internaŃional public Obiectul dreptului internaŃional îl formează relaŃiile internaŃionale, în cadrul cărora relaŃiile dintre state reprezintă domeniul cel mai cuprinzător. RelaŃiile internaŃionale nu formează, însă, în totalitatea lor obiectul de reglementare al dreptului internaŃional, relaŃiile internaŃionale fiind deosebit de variate: politice, economice, juridice, culturale etc. Dreptul internaŃional are drept obiect de reglementare numai acele relaŃii juridice internaŃionale în care statul acŃionează ca purtător de suveranitate. 2. Fundamentul juridic al dreptului internaŃional public Fundamentul juridic al dreptului internaŃional public îl constituie acordul de voinŃă al statelor suverane care compun societatea internaŃională. ForŃa obligatorie a dreptului internaŃional se întemeiază pe acordul ce se realizează între state. În sistemul internaŃional nu sunt autorităŃi publice cu atribuŃii legislative, administrative sau judecătoreşti suprastatale, normele fiind adoptate de către statele suverane, în condiŃii de deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor consimŃământ. 3. Dreptul internaŃional şi morala Între morală şi dreptul internaŃional există legături de influenŃare şi intercondiŃionare reciprocă. O mare parte a principiilor şi normelor de drept internaŃional îşi au originea în normele morale, dreptul internaŃional fiind în esenŃa sa bazat pe regulile moralei. Dreptul internaŃional influenŃează regulile moralei în raporturile interstatale, contribuind la dezvoltarea acestora în raport de cerinŃele vieŃii internaŃionale bazată pe drept. 4. Dreptul internaŃional şi politica externă a statelor Dreptul internaŃional constituie un mijloc de orientare şi de influenŃare a politicii externe a statelor în direcŃia unor obiective şi valori stabilite de acestea prin principiile şi normele de drept internaŃional. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată şi realizată în deplină concordanŃă cu principiile şi normele de drept internaŃional, de care nu poate face abstracŃie în fiecare poziŃie pe care o adoptă faŃă de o problemă a vieŃii internaŃionale. Politica externă a statelor contribuie la dezvoltarea dreptului internaŃional, la modificarea sau completarea acestuia, în raport de nevoile reale ale raporturilor interstatale, ale evoluŃiei societăŃii umane. 5. Dreptul internaŃional public şi dreptul internaŃional privat 2

Dreptul internaŃional privat reglementează raporturi juridice de drept intern de natură civilă, comercială, de muncă, de procedură civilă şi alte raporturi de drept privat cu un element străin. Prin normele sale el rezolvă, în general, conflictele dintre legile interne ale diferitelor state cu privire la o anumită instituŃie juridică. Elementul de extraneitate al normelor sale nu conferă dreptului internaŃional public privat un caracter de drept internaŃional, în obiectul său de preocupare neintrând relaŃiile interstatale. 6. Dreptul internaŃional şi dreptul intern Dreptul intern al statelor şi dreptul internaŃional sunt două sisteme de drept diferite, care se întrepătrund, însă, prin intermediul statelor, care le creează pe amândouă. Dreptul intern împrumută dreptului internaŃional conceptele sale juridice fundamentale şi tehnicile sale juridice, iar unele norme de drept intern pot fi acceptate de state ca surse ale reglementării juridice internaŃionale. Dreptul internaŃional exercită o puternică influenŃă asupra legislaŃiei interne a statelor, îmbogăŃind-o prin normele sale care sunt încorporate în legislaŃia internă şi trebuie respectate ca şi normele interne. În acelaşi timp, dreptul internaŃional influenŃează dreptul intern al statelor în sensul unificării unor concepte şi reglementări existente în diferite Ńări, pentru ca acestea să fie în consens cu normele de drept internaŃional, existând în acest sens un proces de internaŃionalizare a dreptului intern. 7. DefiniŃia dreptului internaŃional public Dreptul internaŃional public reprezintă totalitatea normelor juridice create de state şi de celelalte subiecte de drept internaŃional, pe baza acordului de voinŃă liber exprimat de acestea prin tratate şi alte izvoare de drept, în vederea reglementării raporturilor dintre ele, norme a căror aplicare este asigurată prin respectarea lor de bună voie, iar în caz de necesitate prin măsuri de constrângere aplicate de către state în mod individual sau colectiv.

3

TEST AUTOEVALUARE - Capitolul I I. True/False Indicate whether the sentence or statement is true or false. Dreptul internaŃional public este strâns legat de dreptul intern al statelor, fiind aproape identic cu acesta. EnunŃul este Adevărat sau Fals? Răspuns corect: Fals (pct. 6) II. Multiple Choice Questions - un singur răspuns corect: Obiectul de studiu al dreptului internaŃional este constituit din: a. totalitatea relaŃiilor internaŃionale cu caracter politic, juridic, economic, cultural sau de altă natură b. totalitatea relaŃiilor juridice stabilite între organizaŃiile internaŃionale interguvernamentale c. relaŃiile internaŃionale dintre state sau dintre acestea şi alte subiecte de drept internaŃional, în care statele apar ca purtătoare ale suveranităŃii Răspuns corect: c. (pct.1) III. Mai multe răspunsuri corecte (Multiple answer questions):

Există legături de influenŃare şi intercondiŃionare reciprocă între dreptul internaŃional public şi: A. dreptul internaŃional privat B. fundamentul juridic al acestuia C. morala a. A+B b. A+C c. niciuna din variantele de la a-b Răspuns corect: c. (pct.3) IV. Completare cu un singur câmp (Fill in the blank questions):

Dreptul internaŃional public reprezintă totalitatea normelor juridice create de state şi de celelalte subiecte de drept internaŃional, pe baza ........................ exprimat/ă/e de acestea prin tratate şi alte izvoare de drept, în vederea reglementării raporturilor dintre ele, norme a căror aplicare este asigurată prin respectarea lor de bună voie, iar în caz de necesitate prin măsuri de constrângere aplicate de către state în mod individual sau colectiv. a. deciziei statelor b. competenŃei din Carta NaŃiunilor Unite c. acordului de voinŃă liber Răspuns corect: c. (pct.7) V. Înlocuire spaŃii libere prin cuvinte corespunzătoare (Jumbled sentence questions):

Politica externă a statelor contribuie la ............................. dreptului internaŃional, la ............................. acestuia, în raport de nevoile reale ale raporturilor interstatale, ale evoluŃiei societăŃii umane. a. formarea / reanalizarea sau reconfigurarea b. dezvoltarea / modificarea sau completarea c. sintetizarea / codificarea sau comprimarea Răspuns corect: b. (pct.4)

Capitolul II – Geneza şi evoluŃia dreptului internaŃional public Începuturile dreptului internaŃional se situează în antichitate, primele reguli referitoare la relaŃiile dintre state apărând în Orientul Antic, apoi în Grecia şi Roma Antică. Dreptul internaŃional s-a constituit mai întâi ca un drept al războiului şi abia ulterior, ca un drept al păcii şi cooperării dintre state. Antichitatea consemnează încă de timpuriu existenŃa unor reguli privind pornirea războiului şi ducerea acestuia, inclusiv limitarea unor mijloace de luptă şi protecŃia anumitor categorii de persoane şi bunuri, neutralitatea. În această perioadă au apărut, însă, şi primele reguli privind alte instituŃii de drept internaŃional şi anume 4

tratatele de alianŃă şi de pace, tratativele şi alte mijloace de rezolvare paşnică a diferendelor, cum sunt mediaŃiunea şi arbitrajul internaŃional, protecŃia străinilor, misiunile diplomatice (soliile), jus gentium din dreptul roman prefigurând dreptul internaŃional de mai târziu. FărâmiŃarea feudală a dus la oarecare stagnare şi în domeniul regulilor de drept internaŃional, dar odată cu centralizarea statală, începând cu secolul al XV-lea, s-a produs o amplificare a relaŃiilor interstatale, care a impulsionat dezvoltarea dreptului internaŃional. Se conturează pentru prima oară principiul suveranităŃii şi teoria echilibrului de forŃe între state, mijloacele de rezolvare paşnică a diferendelor încep a se utiliza tot mai frecvent, iar dreptul războiului se îmbogăŃeşte cu instituŃii noi, cum ar fi retorsiunea, represaliile şi blocada paşnică, precum şi cu noi principii în modul de ducere a războiului. Apar primele încercări de codificare a dreptului internaŃional, dar şi importante lucrări şi tratate de drept internaŃional ale unor personalităŃi ca Nicollo Machiavelli (1469-1527), Alberico Gentilis (15521608) sau Hugo Grotius (1583-1645). Hugo Grotius este considerat părintele ştiinŃei dreptului internaŃional, prin fundamentele teoretice pe care le pune dreptului internaŃional ca un drept bazat pe raŃiunea umană şi nu pe voinŃa divină, ca o expresie a voinŃei şi intereselor statelor, precum şi prin importante lucrări cum sunt ,,Despre dreptul războiului şi al păcii” (De jure belli ac pacis), „Marea liberă” (Mare liberum) ş.a. care revoluŃionează ramuri importante ale dreptului internaŃional, cum sunt dreptul războiului, dreptul diplomatic, dreptul mării şi dreptul tratatelor. RevoluŃia franceză din anul 1789, îndeosebi prin DeclaraŃia asupra dreptului ginŃilor, Congresul de la Viena din 1815 şi Congresul de la Paris din 1856 constituie momente importante în afirmarea sau dezvoltarea unor principii şi reguli de drept internaŃional. Un rol deosebit în dezvoltarea dreptului internaŃional l-au avut cele două ConferinŃe de pace de la Haga, din 1899 şi 1907, îndeosebi prin codificarea pe care au realizat-o în domeniul dreptului conflictelor armate şi în cel al mijloacelor de rezolvare paşnică a diferendelor internaŃionale, regulile codificate atunci fiind în mare parte valabile şi astăzi. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX apar primele organizaŃii internaŃionale şi se încheie primele convenŃii pentru sancŃionarea unor infracŃiuni internaŃionale, domenii care vor cunoaşte ulterior o puternică afirmare. Crearea după primul război mondial a SocietăŃii NaŃiunilor (Liga NaŃiunilor), ca organizaŃie cu caracter universal pentru asigurarea securităŃii internaŃionale şi dezvoltarea colaborării dintre state, a impulsionat dreptul internaŃional. Câteva din direcŃiile de dezvoltare a dreptului internaŃional în perioada dintre cele două războaie mondiale sunt evidenŃiate prin: crearea unui sistem de securitate bazat pe egalitatea suverană a statelor şi pe respectul dreptului internaŃional, înfiinŃarea în 1920 a CurŃii Permanente de JustiŃie InternaŃională, stabilirea unei proceduri pentru declanşarea războiului prin Pactul SocietăŃii NaŃiunilor, apoi interzicerea acestuia ca mijloc al politicii statelor prin Pactul Briand – Kellog din 1928, utilizarea pe scară largă a mijloacelor de rezolvare paşnică a diferendelor internaŃionale ş.a. După al doilea război mondial dreptul internaŃional public cunoaşte o puternică dezvoltare, un important salt calitativ. În sfera de reglementare internaŃională au intrat numeroase domenii care anterior nu făcuseră obiect de preocupare pentru dreptul internaŃional, iar dreptul internaŃional clasic a suferit importante modificări şi completări în cadrul unui proces vast de dezvoltare progresivă a dreptului internaŃional iniŃiat şi impulsionat de OrganizaŃia NaŃiunilor Unite, înfiinŃată prin semnarea Cartei NaŃiunilor Unite, la 26 iunie 1945, la ConferinŃa de la San Francisco. TEST AUTOEVALUARE - Capitolul II Multiple Choice Questions - un singur răspuns corect: Principiul mării libere s-a impus în dreptul internaŃional prin: a. voinŃa şi practica statelor în materie de navigaŃie b. teoria juristului olandez Hugo Grotius, formulată în anul 1609, în lucrarea intitulată Mare liberum c. teoria juristului englez John Selden, formulată în anul 1635, în lucrarea intitulată Mare clausum Răspuns corect: b.

5

Capitolul III. Izvoarele şi principiile fundamentale ale dreptului internaŃional public 1. Izvoarele dreptului internaŃional Normele de drept internaŃional sunt consacrate prin anumite forme specifice recunoscute de comunitatea statelor ca fiind izvoare de drept. Concept: mijloace juridice de exprimare a normelor de conduită rezultate din acordul de voinŃă a două sau mai multe state ori alte subiecte de drept internaŃional. Izvoarele dreptului internaŃional nu sunt prezentate şi analizate distinct, sub această denumire, în conŃinutul unui document internaŃional. O prezentare a surselor ce conŃin norme internaŃionale este realizată prin art.38 din Statutul CurŃii InternaŃionale de JustiŃie, care prevede că în soluŃionarea conform dreptului internaŃional a diferendelor care îi sunt supuse Curtea va aplica: a) convenŃiile internaŃionale, fie generate, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele aflate în litigiu; b) cutuma internaŃională, ca dovadă a unei practici generale acceptată ca reprezentând dreptul; c) principiile generale de drept recunoscute de naŃiunile civilizate; d) hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaŃi în dreptul public al diferitelor naŃiuni ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. La acestea se adaugă şi echitatea (ex aequo et bono). Din această prezentare şi din doctrină rezultă că tratatele, cutuma şi principiile generale de drept constituie izvoare principale ale dreptului internaŃional, iar jurisprudenŃa, doctrina şi echitatea sunt izvoare auxiliare. Ulterior, doctrina şi practica dreptului internaŃional au recunoscut şi alte posibile surse de norme ale dreptului internaŃional, cum sunt unele acte adoptate de organizaŃiile internaŃionale şi actele unilaterale ale statelor, care sunt susceptibile să producă unele efecte juridice în raporturile cu alte state. Sintetic, aceste izvoare de drept internaŃional pot fi caracterizate astfel: a) tratatul internaŃional. Tratatul este cel mai important izvor de drept internaŃional datorită clarităŃii exprimării normei juridice, tehnicii sofisticate de redactare şi frecvenŃei utilizării sale. Tratatul internaŃional este definit ca forma expresă de manifestare a acordului de voinŃă dintre două sau mai multe state ori alte subiecte de drept internaŃional, încheiat în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaŃional, cu scopul de a crea, a modifica sau a abroga norme de drept internaŃional. b) cutuma internaŃională. Cutuma constituie un izvor nescris al dreptului internaŃional, cel mai vechi în ordinea istorică şi cel mai frecvent în perioada de început a formării dreptului internaŃional public. Cutuma internaŃională este izvor principal de drept internaŃional. Aceasta este definită ca o practică generală, relativ îndelungată şi uniformă, considerată de către state ca exprimând o regulă de conduită cu forŃă juridică, obligatorie. Sarcina probei existenŃei unei cutume revine statului care o invocă. c) principiile generale de drept sunt acele principii de drept care sunt identice sau nu diferă substanŃial în legislaŃia internă a diferitelor state, ele fiind comune marilor sisteme de drept şi impunându-se ca principii fundamentale în legislaŃia majorităŃii statelor, ca noŃiuni intrinseci ideii de drept. Principiile generale de drept nu trebuie să fie confundate cu principiile fundamentale ale dreptului internaŃional, ele făcând parte din dreptul intern al statelor. d) jurisprudenŃa internaŃională reprezintă practica instanŃelor de judecată, aşa cum aceasta rezultă din hotărârile date de acestea, care au relevanŃă pentru existenŃa unei norme de drept internaŃional. O deosebită importanŃă prezintă pentru dreptul internaŃional hotărârile date de Curtea InternaŃională de JustiŃie dar şi de alte instanŃe judiciare internaŃionale, iar uneori şi de tribunalele interne ale statelor. e) doctrina dreptului internaŃional reprezintă opiniile formulate de specialiştii cei mai calificaŃi în această materie, dar şi de forurile ştiinŃifice internaŃionale, cum ar fi Institutul de Drept InternaŃional, care se impun prin analiză ştiinŃifică profundă a ordinii normative internaŃionale în lumina principiilor de drept şi a finalităŃii dreptului. f) principiile echităŃii pot fi invocate în soluŃionarea unor probleme internaŃionale în lipsa unor izvoare de drept clasice sau în situaŃia când aplicarea unor principii de drept ar duce la soluŃii inechitabile. 2. Principiile fundamentale ale dreptului internaŃional Principiile fundamentale ale dreptului internaŃional sunt norme de maximă generalitate, cu aplicabilitate universală, a căror respectare este obligatorie pentru toate statele şi care ghidează conduita tuturor entităŃilor internaŃionale în raporturile lor reciproce. Din cuprinsul Cartei NaŃiunilor Unite (art.2), 6

precum şi din ,,DeclaraŃia referitoare la principiile dreptului internaŃional privind relaŃiile prieteneşti şi cooperarea dintre state”, adoptată de Adunarea Generală a NaŃiunilor Unite în 1970, rezultă că dreptul internaŃional se bazează pe următoarele principii fundamentale: - Principiul egalităŃii suverane a statelor; - Principiul îndeplinirii cu bună credinŃă a obligaŃiilor internaŃionale asumate (pacta sunt servanda); - Principiul soluŃionării pe cale paşnică a diferendelor internaŃionale; - Principiul abŃinerii de a recurge la ameninŃarea cu forŃa sau folosirea forŃei împotriva integrităŃii teritoriale sau independenŃei politice a oricărui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile NaŃiunilor Unite - Îndatorirea statelor de a coopera unele cu altele, conform Cartei NaŃiunilor Unite - Principiul egalităŃii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor de a dispune de ele însele - Îndatorirea statelor de a nu interveni în treburile ce Ńin de competenŃa naŃională a unui stat (neamestecul în treburile interne ale altor state). ConferinŃa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, desfăşurată la Helsinki, în anul 1975, a adoptat Actul Final şi „DeclaraŃia privind principiile care guvernează relaŃiile reciproce dintre statele participante”, în care sunt menŃionate, suplimentar faŃă de principiile din Carta NaŃiunilor Unite şi următoarele norme privind relaŃiile dintre state privind: inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială şi respectarea drepturilor şi libertăŃilor fundamentale ale omului, inclusiv libertatea de gândire, conştiinŃă, religie sau convingere. TEST AUTOEVALUARE Capitolul III I. True/False Indicate whether the sentence or statement is true or false. Cutuma internaŃională nu are calitatea de izvor principal de drept internaŃional, cu toate că normele dreptului internaŃional clasic s-au format pe cale cutumiară. EnunŃul este Adevărat sau Fals? Răspuns corect: Fals (pct.1, lit.b) II. Multiple Choice Questions - un singur răspuns corect: Izvoarele dreptului internaŃional sunt: A. principiile generale de drept B. cutuma internaŃională C. jurisprudenŃa internaŃională D. principiile fundamentale ale dreptului internaŃional public a. A+C+D b. A+B+C c. A+B+D Răspuns corect: b. (pct.1) III. Mai multe răspunsuri corecte (Multiple answer questions): IdentificaŃi principiile fundamentale ale dreptului internaŃional public: A. principiul cooperării internaŃionale B. principiul soluŃionării pe cale paşnică a diferendelor internaŃionale C. principiul dreptului la autoapărare, individuală sau colectivă D. principiul neamestecului în treburile interne ale altor state a. A+C+D b. A+B+D c. B+C+D d. A+B+C Răspuns corect: b. (pct.2) IV. Completare cu un singur câmp (Fill in the blank questions):

Principiile fundamentale ale dreptului internaŃional sunt........................................, cu aplicabilitate universală, a căror respectare este obligatorie pentru toate statele şi care ghidează conduita tuturor entităŃilor internaŃionale în raporturile lor reciproce. 7

a. b. c.

norme de maximă generalitate uzanŃe internaŃionale

reguli de drept intern

Răspuns corect: a. (pct.1 lit.b) V. Înlocuire spaŃii libere prin cuvinte corespunzătoare (Jumbled sentence questions):

Cutuma internaŃională este izvor .................. de drept internaŃional şi este definită ca o ....................... generală, relativ ....................., considerată de către state ca exprimând o regulă de conduită cu forŃă juridică, obligatorie. a. b. c.

auxiliar / atitudine / constantă primar / uzanŃă / frecventă

principal / practică / îndelungată şi uniformă

Răspuns corect: c. (pct.1 lit.b)

Capitolul IV. Subiectele dreptului internaŃional public Subiecte ale dreptului internaŃional sunt acele entităŃi capabile să participe la raporturi guvernate de dreptul internaŃional şi, în cadrul acestor raporturi, să fie titulare de drepturi şi obligaŃii. Doctrina şi practica dreptului internaŃional contemporan recunosc drept subiecte ale dreptului internaŃional următoarele: statele, organizaŃiile internaŃionale interguvernamentale şi mişcările de eliberare naŃională. 1. Statele a) Statele ca subiect de drept internaŃional Statele constituie principalele subiecte ale dreptului internaŃional, în baza suveranităŃii lor. Statele sunt subiecte tipice, fundamentale, ale dreptului internaŃional, constituind entităŃile politico-juridice care au dreptul nelimitat de a participa la elaborarea normelor de drept internaŃional. Ele sunt în acelaşi timp subiecte de drept internaŃional universale, singurele care au capacitatea de a-şi asuma totalitatea drepturilor şi obligaŃiilor cu caracter internaŃional. Pentru a fi subiecte de drept internaŃional, personalitatea juridică a acestora este definită prin următoarele elemente: o populaŃie permanentă, un teritoriu determinat, o autoritate guvernamentală şi capacitatea de a intra în relaŃii cu alte state. Suveranitatea unui stat reprezintă temeiul politic şi juridic al personalităŃii juridice a statelor. Este cea mai importantă trăsătură a puterii de stat. Din punct de vedere al organizării lor statele pot unitare sau compuse. Există mai multe tipuri de state compuse: uniunea personală, uniunea reală, confederaŃia, federaŃia şi asociaŃiile de state. Dreptul internaŃional a cunoscut şi unele forme de state dependente, tipice fiind vasalitatea şi protectoratul. b) Neutralitatea statelor Dreptul internaŃional recunoaşte dreptul statelor ca în anumite situaŃii să-şi declare neutralitatea. Neutralitatea statelor este de două feluri: neutralitatea clasică şi neutralitatea permanentă. Neutralitatea clasică este situaŃia juridică specială în care se află un stat care în timpul unui conflict armat internaŃional nu ia parte la ostilităŃi, continuând să întreŃină relaŃii normale cu celelalte state, inclusiv cu cele beligerante. Statul neutru are obligaŃia de a nu sprijini vreun stat aflat în conflict, atitudinea sa trebuind să se caracterizeze prin obŃinere şi imparŃialitate, iar celelalte state trebuie să-i recunoască statutul de neutralitate. Neutralitatea permanentă este situaŃia în care un stat se angajează să rămână neutru faŃă de orice conflicte armate care ar interveni şi să ducă o politică generală în acest sens. Un exemplul clasic de stat permanent neutru, pentru o lungă perioadă de timp, îl constituie ElveŃia (ConfederaŃia ElveŃiană). Conceptul de neutralitate diferenŃiată permite păstrarea drepturilor şi obligaŃiilor statului neutru faŃă de statele angajate în conflict. Statul neutru are dreptul şi obligaŃia de a da ajutor victimei agresiunii sau statelor membre ale O.N.U. ce iau parte la acŃiunea armată, dar numai prin mijloace care nu implică participarea la ostilităŃi. c)Recunoaşterea statelor Recunoaşterea statelor este un act unilateral prin care statele admit că ele consideră o nouă entitate politico-juridică drept stat, recunoscându-i personalitatea juridică în planul relaŃiilor internaŃionale. Recunoaşterea este un act politic generator de efecte juridice. Recunoaşterea are un caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi, statul existând şi în lipsa recunoaşterii, dar neputând avea relaŃii cu statele care nu îl recunosc. Recunoaşterea statelor cunoaşte următoarele forme: recunoaştere de drept (de jure) sau recunoaştere de fapt (de facto). Recunoaşterea de jure este recunoaşterea deplină şi definitivă a unui 8

stat. Este irevocabilă, efectele ei stingându-se numai o dată cu încetarea calităŃii de subiect de drept internaŃional a statului recunoscut. Recunoaşterea de facto exprimă o atitudine de rezervă faŃă de noul stat şi se manifestă într-un câmp mai puŃin larg de relaŃii, de obicei relaŃii comerciale şi diplomatice de nivel redus. Are un caracter limitat şi provizoriu, putând fi revocată oricând. Recunoaşterea poate fi, din punct de vedere al modalităŃii de exercitare, expresă sau tacită. Recunoaşterea unui guvern nu pune în cauză recunoaşterea statului. Recunoaşterea guvernelor poate fi, ca şi în cazul statelor, de jure sau de facto, expresă sau tacită. Asupra recunoaşterii legitimităŃii unui guvern s-au formulat unele teorii, în special în spaŃiul latino-american. Doctrina Tobar, denumită astfel după numele unui ministru de externe ecuadorian de la începutul secolului trecut, afirma un legitimism constituŃional, în sensul că un guvern constituit prin mijloace contrare constituŃiei nu trebuie să fie recunoscut până când Ńara nu va fi organizată în forme constituŃionale, pe bază de alegeri libere. Doctrina Estrada a fost formulată în 1930 de ministrul de externe al Mexicului pentru a se evita interpretarea că nerecunoaşterea unui guvern ar echivala cu dezaprobarea acestuia, pe care o implică doctrina Tobar. Potrivit acestei doctrine nici un guvern nu are dreptul să se pronunŃe asupra legitimităŃii altui guvern. Inspirându-se din doctrina Estrada, majoritatea statelor se abŃin astăzi să mai recunoască guvernele, recunoscând numai statele. d)Succesiunea statelor Modificarea teritoriului de stat prin reunirea mai multor state într-unul singur pe calea fuziunii sau a absorbŃiei, prin dezmembrare şi constituirea mai multor state din unul singur, prin separarea sau secesiunea unui stat sau prin transferul unor teritorii de la un stat la altul, pune problema succesiunii noilor state sau a statelor care şi-au mărit teritoriile la unele drepturi şi obligaŃii ale statelor anterioare. În principiu, statul succesor nu este continuatorul statului predecesor în plan juridic şi nu este obligat să preia automat şi integral drepturile şi obligaŃiile statului predecesor, dar dreptul internaŃional a stabilit anumite reguli şi modalităŃi juridice care trebuie să fie respectate în cadrul procesului de succesiune. Probleme de succesiune se ridică în special în legătură cu tratatele încheiate, cu bunurile şi creanŃele statului anterior, cu arhivele acestuia, iar uneori şi cu cetăŃenia persoanelor. 2. OrganizaŃiile internaŃionale interguvernamentale OrganizaŃiile internaŃionale au calitatea de subiect derivat al dreptului internaŃional, apariŃia lor fiind întotdeauna rezultatul acordului de voinŃă al unor state, care hotărăsc asupra înfiinŃării, precum şi asupra scopurilor, funcŃiilor, mecanismelor instituŃionale şi a principiilor lor de funcŃionare. Prin actul lor de înfiinŃare, organizaŃiile internaŃionale dobândesc personalitate juridică de drept internaŃional, care le permite să-şi asume anumite drepturi şi obligaŃii cu caracter limitat, potrivit principiului specialităŃii, adică în limitele scopurilor şi funcŃiilor ce le-au fost conferite. 3. Mişcările de eliberare naŃională Mişcările de eliberare naŃională au personalitate juridică şi calitatea de subiect al dreptului internaŃional numai în măsura în care sunt recunoscute de către state, pentru aceasta fiind necesar ca ele să îndeplinească anumite condiŃii: să aibă un organ reprezentativ, să acŃioneze în numele unei naŃiuni şi să manifeste pe un teritoriu propriu, eliberat. Drepturile lor sunt mai limitate, în acord cu scopul propus şi au un caracter tranzitoriu, până la dobândirea independenŃei popoarelor în cauză. TEST AUTOEVALUARE - Capitolul IV I. True/False Indicate whether the sentence or statement is true or false. Uniunea personală reprezintă o formă de stat unitar care are calitatea de subiect distinct de drept internaŃional. EnunŃul este Adevărat sau Fals? Răspuns corect: Fals (pct.1, lit.a) II. Multiple Choice Questions - un singur răspuns corect: Pentru a fi subiect de drept internaŃional, personalitatea juridică a acestora este definită prin următoarele elemente: a. o populaŃie permanentă, un teritoriu determinat şi o autoritate guvernamentală b. o populaŃie permanentă, un teritoriu determinat, un guvern şi capacitatea de a intra în relaŃii cu alte state c. un teritoriu determinat, un guvern şi capacitatea de a intra în relaŃii cu alte state 9

Răspuns corect: b. (pct.1, lit.a) III. Mai multe răspunsuri corecte (Multiple answer questions): În dreptul internaŃional, instituŃia recunoaşterii guvernelor este conturată, în principal, prin următoarele teorii: A. doctrina Estrada, formulată de către ministrul de externe mexican, în prima jumătate a secolului al XX-lea B. doctrina monistă, formulată în principal de H. Trieppel, în secolul al XIX-lea C. doctrina Tobar, formulată de ministrul de externe ecuadorian la începutul secolului al XX-lea D. doctrina dualistă, fundamentată de H. Kelsen şi de către alŃi adepŃi ai Şcolii de la Bonn, în secolul al XIX-lea a. nicio variantă din cele prezentate la b-d b. A+B+C c. A+B+D d. A+B+C Răspuns corect: a. (pct.1, lit.c) IV. Completare cu un singur câmp (Fill in the blank questions): ................................ reprezintă asocierea a două state suverane, complet autonome, pentru a fi conduse de un singur monarh, ca urmare a succesiunii la tron, a unor alianŃe matrimoniale, sau a unor aranjamente speciale, fiecare stat membru menŃinându-şi propriul sistem de organizare internă. a. Uniunea reală b. Uniunea personală c. AsociaŃia federală Răspuns corect: b. (pct.1, lit.a) V. Înlocuire spaŃii libere prin cuvinte corespunzătoare (Jumbled sentence questions): OrganizaŃia NaŃiunilor Unite constituie o organizaŃie internaŃională cu ............................ care are ca scop principal menŃinerea ............................... internaŃionale. a. cu vocaŃie universală / păcii şi securităŃii b. competenŃă regională / colaborării c. cu vocaŃie universală / relaŃiilor Răspuns corect: a. (pct. 2)

10

Capitolul V. PopulaŃia în dreptul internaŃional public PopulaŃia reprezintă totalitatea persoanelor fizice care locuiesc pe teritoriul unui stat şi sunt supuse jurisdicŃiei acestuia. Într-o altă accepŃiune prin populaŃie se înŃelege totalitatea persoanelor fizice legate de un anumit stat prin cetăŃenie. Statutul juridic al persoanelor se stabileşte potrivit legilor interne ale statelor, Ńinându-se seama şi de normele de drept internaŃional şi de nevoile cooperării internaŃionale, îndeosebi în domenii cum sunt: dubla cetăŃenie (bipatridia), lipsa cetăŃeniei (apatridia), statutul refugiaŃilor şi al persoanelor strămutate, regimul juridic al străinilor, dreptul de azil, extrădarea, protecŃia diplomatică şi drepturile fundamentale ale omului. 1. CetăŃenia Este legătura politică şi juridică permanentă şi efectivă între o persoană fizică şi un anumit stat, care generează drepturi şi obligaŃii pentru cetăŃean şi pentru statul respectiv. CetăŃenia se poate dobândi prin naştere sau prin naturalizare. Dobândirea prin naştere se face potrivit principiului jus sangvinis (după cetăŃenia părinŃilor) sau al principiului jus soli (după locul naşterii). Prin naturalizare, dobândirea cetăŃeniei se poate face în mai multe modalităŃi: prin căsătorie, prin adopŃie (înfiere), prin redobândire (reintegrare), ca efect al şederii prelungite (rezidenŃei) sau prin opŃiune. CetăŃenia se poate pierde prin renunŃare sau prin retragere. CetăŃenia obŃinută prin naştere nu poate fi retrasă. Dubla cetăŃenie (bipatridia) este situaŃia juridică în care o persoană deŃine concomitent cetăŃenia a două state, ca efect al unui conflict pozitiv de reglementare în diferite Ńări referitor la dobândirea cetăŃeniei. Lipsa cetăŃeniei (apatridia) este situaŃia inversă bipatridiei, când datorită unui conflict negativ de reglementare anumite persoane nu au nici o cetăŃenie sau îşi pierd cetăŃenia fără a deveni cetăŃeni ai altui stat. Apatridia fiind o situaŃie care lipseşte persoana umană de protecŃie şi de importante drepturi, pe plan internaŃional s-au adoptat reglementări care vizează pe de o parte lărgirea drepturilor apatrizilor, iar pe de altă parte adoptarea de măsuri menite a elimina cazurile de apatridie. 2. Regimul juridic al străinilor Străinul este o persoană, cetăŃean al altui stat, care se află permanent sau temporar pe teritoriul unui stat fără a avea şi cetăŃenia acestuia. Regimul juridic al străinilor se stabileşte de către fiecare stat, Ńinând seama şi de regulile de drept internaŃional, precum şi de prevederile convenŃiilor bilaterale care se încheie între state. Potrivit dreptului internaŃional străinii nu se pot bucura de drepturile politice, nu pot fi numiŃi în funcŃii politice sau militare, nu efectuează stagiul militar obligatoriu, dar se bucură de toate celelalte drepturi fundamentale ale omului. Dreptul de azil este dreptul pe care îl are un stat de a aproba intrarea şi stabilirea pe teritoriul său a unor străini supuşi persecuŃiilor sau urmăriŃi în Ńara lor pentru concepŃiile sau activitatea lor politică. Există două feluri de azil: azilul teritorial (politic) şi azilul diplomatic. Expulzarea străinilor este o măsură de siguranŃă, cu caracter administrativ, prin care un stat constrânge pe unul sau mai mulŃi străini să părăsească teritoriul său în cel mai scurt timp. Măsura se ia în scopul ocrotirii ordinii juridice a statului, pentru raŃiuni de securitate, politice, economice sau de altă natură. Extrădarea străinilor este actul prin care un stat predă, la cererea altui stat, o persoană aflată pe teritoriul său în vederea cercetării sau judecării acesteia pentru săvârşirea unei fapte penale ori în vederea executării pedepsei, dacă anterior a fost condamnată de către o instanŃă de judecată. 3. Regimul juridic al refugiaŃilor Refugiatul este un străin sau o persoană fără cetăŃenie care pentru variate motive de persecuŃie nu poate sau nu doreşte să se întoarcă în Ńara de origine, fiind astfel lipsită de protecŃia acesteia. Statutul de refugiat se acordă întotdeauna în mod individual şi numai dacă se constată că motivele de persecuŃie invocate sunt întemeiate. ProtecŃia priveşte acordarea de către statul primitor a dreptului de şedere, după un regim similar străinilor, precum şi unele drepturi care să permită integrarea lor. AsistenŃa se referă la măsuri de ajutorare, implicând sprijin material, financiar, asistenŃă socială, locuinŃe etc., care să facă posibilă şi convenabilă şederea lor pe teritoriul statului primitor. TEST AUTOEVALUARE - Capitolul V I. True/False Indicate whether the sentence or statement is true or false. RefugiaŃii sunt persoane străine care beneficiază de protecŃie internaŃională, în baza unui paşaport internaŃional, cunoscut sub denumirea de Paşaportul Nansen. EnunŃul este Adevărat sau Fals? 11

Răspuns corect: Fals (pct.3) II. Multiple Choice Questions - un singur răspuns corect: Regimul juridic aplicabil străinilor asigură acestora, potrivit normelor dreptului internaŃional: a. drepturile fundamentale, exceptând drepturile politice şi pe cele de a ocupa funcŃii publice b. drepturile politice, respectiv dreptul de a participa la alegeri şi de a fi ales c. dreptul de a ocupa funcŃii în administraŃia publică Răspuns corect: a (pct.2) III. Mai multe răspunsuri corecte (Multiple answer questions): CetăŃenia reprezintă: A. ansamblul obligaŃiilor pe care o persoană fizică le are faŃă de statul al cărui cetăŃean este B. o opŃiune a statului de a acorda cetăŃenia persoanei născute pe teritoriul său C. o legătură permanentă şi efectivă dintre o persoană fizică şi un stat D. o legătură politică şi juridică dintre o persoană fizică şi un stat a. A+B b. B+C c. C+D d. Toate variantele de la A-D Răspuns corect: c (pct.1) IV. Completare cu un singur câmp (Fill in the blank questions): ................................ defineşte dreptul unui stat suveran de a aproba intrarea şi stabilirea pe teritoriul său a unor străini supuşi persecuŃiilor sau urmăriŃi în Ńara lor pentru activităŃi politice ori pentru concepŃiile lor care nu sunt în concordanŃă cu regimul politic şi juridic intern al statului de origine. a. dreptul intern al statelor b. suveranitatea statelor c. dreptul de azil Răspuns corect: c (pct.2) V. Înlocuire spaŃii libere prin cuvinte corespunzătoare (Jumbled sentence questions):

Prin naturalizare, dobândirea cetăŃeniei se poate face în mai multe modalităŃi: ...................., prin adopŃie (înfiere), prin redobândire (reintegrare), ca efect al ...................... sau prin .................. a. prin naştere / cererii persoanei interesate / opŃiune b. prin căsătorie / şederii prelungite (rezidenŃei) / opŃiune c. prin decizie administrativă / şederii prelungite (rezidenŃei) / cerere Răspuns corect: b (pct.1)

Capitolul VI – ProtecŃia internaŃională a drepturilor omului 1. ProtecŃia drepturilor omului în societatea contemporană Comunitatea internaŃională este astăzi mai mult ca oricând preocupată de promovarea largă a drepturilor omului, de crearea unui cadru legal cât mai diversificat de colaborare internaŃională în acest scop, de realizarea unui sistem cât mai complet de apărare pe diferite căi legale a drepturilor omului şi de asigurarea transpunerii în practică a acestora. Carta NaŃiunilor Unite a stabilit drept scop al organizaŃiei, între altele, şi realizarea cooperării internaŃionale pentru ,,dezvoltarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi a libertăŃilor fundamentale pentru toŃi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” (art.1, paragraful 3). Sub egida O.N.U., au fost adoptate documentele fundamentale privind protecŃia generală a drepturilor omului, care sunt DeclaraŃia universală a drepturilor omului, semnată la 10 decembrie 1948, Pactul internaŃional cu privire la drepturile civile şi politice şi Pactul internaŃional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, semnate la 16 decembrie 1966. Au mai fost adoptate numeroase alte documente internaŃionale privind drepturile şi protecŃia juridică a unor categorii de persoane sau în anumite domenii, dintre care menŃionăm: ConvenŃia privitoare la drepturile politice ale femeilor (1952), DeclaraŃia drepturilor copilului (1959), DeclaraŃia cu privire la eliminarea oricăror forme de discriminare rasială 12

(1963), DeclaraŃia privind protecŃia tuturor persoanelor împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante (1975). 2. DeclaraŃia universală a drepturilor omului DeclaraŃia este primul document internaŃional modern prin care se proclamă în mod solemn drepturile şi libertăŃile fundamentale ale omului, cu scopul declarat de a servi ,,ca ideal comun către care trebuie să tindă popoarele şi toate naŃiunile…”. DeclaraŃia afirmă că toate fiinŃele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi şi trebuie să se comporte unele faŃă de altele în spiritul fraternităŃii, fiecare om având dreptul de a se prevala de toate drepturile şi libertăŃile fără nici o deosebire de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de altă natură, de origine naŃională sau socială, de avere, de naştere sau decurgând din orice altă situaŃie şi fără a se face vreo deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau internaŃional al Ńării sale. ToŃi oamenii sunt egali în faŃa legii şi au dreptul la o protecŃie egală a legii, fără nici o discriminare. Ei au dreptul de a li se recunoaşte personalitatea lor juridică oriunde s-ar afla. Carta NaŃiunilor Unite enumeră, cu menŃiunea că acestea trebuie respectate de state şi garantate prin legislaŃia lor, toate drepturile fundamentale ale omului, care ulterior au fost preluate în cele două pacte menŃionate. Prin enunŃarea acestor drepturi, DeclaraŃia constituie un document de referinŃă în afirmarea condiŃiei umane şi a protecŃiei internaŃionale a persoanelor într-o societate democratică modernă şi are un rol deosebit de important în lupta de emancipare a popoarelor şi în lupta dusă de păturile sociale defavorizate pentru cucerirea drepturilor lor sociale şi economice. 3. Pactele internaŃionale cu privire la drepturile omului Cele două pacte sunt documente juridice de drept internaŃional care încorporează angajamentul statelor părŃi de a afirma şi respecta drepturile fundamentale în domeniile la care se referă. Pactul internaŃional cu privire la drepturile civile şi politice consacră drepturi cum sunt: dreptul la viaŃă, dreptul la libertate şi la securitate personală, dreptul la liberă circulaŃie, egalitatea în faŃa justiŃiei, protecŃia vieŃii intime sub multiple aspecte, libertatea gândirii, a conştiinŃei şi a religiei, libertatea de opinie şi de exprimare, dreptul la asociere şi la întrunire paşnică, dreptul de participare la viaŃa publică, drepturile minorităŃilor etnice, religioase sau lingvistice. Pactul internaŃional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale prevede: dreptul la muncă, împreună cu toate celelalte drepturi aferente (salariu egal, remuneraŃie echitabilă, odihnă, concedii plătite, asociere sindicală, grevă, securitate socială, etc.), dreptul la educaŃie şi la viaŃă culturală. Importante convenŃii internaŃionale cu privire la protecŃia drepturilor fundamentale ale omului au fost adoptate şi în cadru regional. De menŃionat şi împrejurarea că aproape în totalitatea lor convenŃiile internaŃionale din acest domeniu cuprind şi mecanisme de transpunere în practică, de garantare şi sancŃionare în caz de nerespectare a lor de către state. TEST AUTOEVALUARE la disciplina Drept internaŃional public - Capitolul VI I. True/False Indicate whether the sentence or statement is true or false.

DeclaraŃia universală a drepturilor omului, document anexă la Carta NaŃiunilor Unite şi parte integrantă din aceasta, a fost adoptată la 10 decembrie 1948. EnunŃul este Adevărat sau Fals? Răspuns corect: Fals (pct.1) II. Multiple Choice Questions - un singur răspuns corect:

Pactul internaŃional cu privire la drepturile civile şi politice consacră drepturi cum sunt: a. egalitatea în faŃa justiŃiei b. c.

protecŃia în faŃa CurŃii Europene a Drepturilor Omului

dreptul la muncă, împreună cu toate celelalte drepturi aferente

Răspuns corect: a (pct.3) III. Mai multe răspunsuri corecte (Multiple answer questions):

Pactul internaŃional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale stabileşte, printre alte drepturi, pe cele referitoare la: A. dreptul la educaŃie şi la viaŃă culturală B. dreptul la muncă 13

C. dreptul de asociere sindicală stabilire a. A+B b. B+C c. Toate variantele de la A-C Răspuns corect: c (pct.3) IV. Completare cu un singur câmp (Fill in the blank questions):

ToŃi oamenii sunt egali ................. şi au dreptul la o protecŃie egală a legii, fără nici o discriminare. stabilire a. în relaŃiile dintre minorităŃi b. în faŃa autorităŃilor internaŃionale c. în faŃa legii Răspuns corect: c (pct.2) V. Înlocuire spaŃii libere prin cuvinte corespunzătoare (Jumbled sentence questions):

DeclaraŃia universală a drepturilor omului afirmă că toate fiinŃele umane se nasc ....... în demnitate şi în drepturi şi trebuie să se comporte unele faŃă de altele în............., fiecare om având dreptul de a se prevala de toate drepturile şi libertăŃile fără nici o deosebire. a. libere şi egale / spiritul fraternităŃii b. pe teritoriul unui stat / în concordanŃă cu normele internaŃionale c. în spiritul credinŃei proprii / scop de întrajutorare Răspuns corect: a (pct.2)

Capitolul VII. Teritoriul în dreptul internaŃional public 1. Teritoriul de stat Teritoriul de stat reprezintă spaŃiul geografic în limitele căruia un stat îşi exercită suveranitatea. Expresia politică şi juridică a limitelor teritoriale ale statelor o constituie frontiera de stat, care este inviolabilă. Frontierele statelor sunt naturale, când urmează formele de relief, şi convenŃionale, când se trasează prin linii care nu Ńin cont de formele de relief, ci de meridianele sau paralelele geografice. Frontierele pot fi terestre, fluviale, maritime sau aeriene. Frontiera de stat se stabileşte prin lege, în conformitate cu tratatele internaŃionale, în cadrul a două operaŃiuni: delimitarea şi demarcarea. Teritoriul unui stat cuprinde spaŃiul terestru, spaŃiul acvatic şi spaŃiul aerian. SpaŃiul terestru este reprezentat de zona de uscat, spaŃiul acvatic este compus din râurile, lacurile şi mările interioare, din apele maritime interioare şi marea teritorială, iar spaŃiul aerian reprezintă coloana de aer de deasupra celorlalte două componente. 2. Marea teritorială Marea teritorială este porŃiunea de mare care se întinde de-a lungul spaŃiului terestru al unui stat. Ea are drept limită interioară linia de bază, care poate fi normală, la litoralul fără sinuozităŃi, identificânduse cu linia refluxului de-a lungul Ńărmului, sau dreaptă, când uneşte punctele extreme ale formaŃiunilor de stânci sau insule strâns legate de uscat cu punctele cele mai avansate ale unui litoral sinuos, incluzând şi instalaŃiile portuare permanente. Limita exterioară a mării teritoriale o constituie o linie paralelă cu linia de bază, situată la 12 mile marine în larg. Specific mării teritoriale, faŃă de celelalte componente ale teritoriului de stat, este că în această zonă navele comerciale ale statelor străine au un drept de trecere inofensivă. Aceasta presupune că navele respective pot naviga liber prin marea teritorială a altui stat, cu respectarea legilor şi regulamentelor statului respectiv şi fără a staŃiona în zonă, abŃinându-se de la orice activităŃi care ar face ca trecerea să nu mai fie inofensivă. Marea teritorială constituie parte integrantă a teritoriului de stat asupra căreia statul riveran îşi exercită suveranitatea. 3. Zonele maritime asupra cărora statele exercită unele drepturi suverane Nevoile de securitate sau de apărare a intereselor economice ale statelor riverane mărilor şi oceanelor au impus în dreptul internaŃional recunoaşterea în favoarea acestor state a unor drepturi suverane în anumite zone situate dincolo de limitele frontierei lor maritime, în continuarea mării teritoriale. Aceste zone sunt: zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusivă. a) Zona contiguă Este porŃiunea de mare care se întinde până la o distanŃă de 24 mile marine de la liniile de bază spre larg, în care statul riveran exercită controlul pentru prevenirea încălcării legilor şi regulamentelor sale din domeniile vamal, fiscal, sanitar şi al regimului de frontieră. Zona contiguă nu constituie teritoriu de stat, în zonă statul riveran exercitând unele drepturi suverane. 14

b) Platoul continental Este solul şi subsolul spaŃiilor maritime care se întinde până la limita exterioară a taluzului continental sau până la o distanŃă de 200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară marea teritorială, atunci când taluzul continental nu ajunge la această distanŃă. În această zonă statul riveran exercită drepturi suverane de explorare şi exploatare a resurselor sale naturale, dar cu condiŃia ca prin aceasta să nu stânjenească navigaŃia liberă şi să nu aducă atingeri grave resurselor biologice ale mării. Platoul continental nu constituie teritoriu de stat, dar statul riveran exercită unele drepturi suverane. c) Zona economică exclusivă Este o porŃiune a mării libere adiacentă mării teritoriale a unui stat, care se întinde pe o distanŃă de 200 mile marine de la liniile de bază. Zona economică exclusivă nu este teritoriu de stat, iar în această zonă statul riveran are drepturi suverane în ce priveşte explorarea şi exploatarea, conservarea şi gestionarea resurselor naturale, biologice şi nebiologice, ale apelor mărilor şi oceanelor. 4. Marea liberă Marea liberă este acea parte a mărilor şi oceanelor care nu aparŃine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat şi asupra căreia nu se exercită suveranitatea vreunui stat, fiind deschisă tuturor naŃiunilor. Regimul juridic al mării libere este guvernat de principiul libertăŃii mărilor, formulat de către Hugo Grotius. În marea liberă toate statele lumii, indiferent dacă au sau nu ieşire la mare, pot să-şi exercite următoarele libertăŃi: de navigaŃie, de survol, de pescuit, de a aşeza cabluri şi conducte submarine, de a construi insule artificiale şi alte instalaŃii, de a efectua cercetări ştiinŃifice. Statele au obligaŃia de a coopera în această zonă, de a o utiliza în scopuri exclusiv paşnice, de a preveni şi sancŃiona infracŃiunile internaŃionale şi de a lua măsuri pentru securitatea navigaŃiei şi ajutorarea navelor şi echipajelor aflate în pericol. Marea liberă va fi folosită în scopuri paşnice. 5. Zona internaŃională a teritoriilor submarine Această zonă cuprinde solul şi subsolul fundului mărilor şi oceanelor, situate dincolo de limita jurisdicŃiei naŃionale a statelor. Prin prevederile ConvenŃiei asupra dreptului mării, semnate la Montego Bay, Jamaica, la 10 decembrie 1982, Zona a fost declarată patrimoniu comun al umanităŃii. ConvenŃia a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, iar România a ratificat ConvenŃia prin Legea nr. 110/1996. Resursele zonei sunt inalienabile, drepturile asupra acestora aparŃinând întregii omeniri, iar explorarea şi exploatarea lor trebuie să se facă cu participarea şi în beneficiul tuturor statelor şi popoarelor. Nici un stat nu poate să revendice sau să exercite suveranitatea sa ori anumite drepturi suverane asupra vreunei părŃi a zonei sau asupra resurselor sale. Prin ConvenŃia din 1982 a fost creat un mecanism internaŃional pentru gestionarea resurselor din această zonă, care cuprinde următoarele componente: Autoritatea InternaŃională a teritoriilor submarine, Intreprinderea şi Camera pentru rezolvarea diferendelor. 6. Strâmtorile internaŃionale Strâmtorile internaŃionale sunt întinderi de apă situate între porŃiuni de uscat care formează treceri înguste pentru navigaŃie. Dreptul internaŃional recunoaşte tuturor statelor un drept de tranzit prin strâmtori similar dreptului de trecere inofensivă prin marea teritorială, cu respectarea suveranităŃii statelor pe teritoriul cărora se află aceste strâmtori. Strâmtorile Mării Negre, Bosfor şi Dardanele, au beneficiat de o primă reglementare internaŃională prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774, În prezent, regimul internaŃional este stabilit prin ConvenŃia de la Montreux din anul 1936. 7. Canalele maritime internaŃionale Canalele sunt căi de navigaŃie artificiale, construite pentru a lega două mări sau oceane în scopul scurtării rutelor de navigaŃie. ImportanŃa pe care canalele maritime construite pe teritoriul unor state o prezintă pentru navigaŃia internaŃională a făcut ca unele dintre acestea să dobândească un statut internaŃional. În esenŃă, statutul juridic al acestor canale consacră libertatea de trecere pentru toate categoriile de nave ale tuturor statelor atât în timp de pace, cât şi în timp de război, precum şi dreptul statelor riverane ca în anumite condiŃii să impună unele restricŃii pentru apărarea propriei securităŃi. Principalele canale maritime internaŃionale sunt: Canalul Suez (1859-1869), al cărui regim este stabilit prin ConvenŃia de la Constantinopole din 1888; Canalul Panama (1901-1914), reglementat prin Tratatul dintre SUA şi Marea Britanie din anul 1901 şi dintre SUA şi Panama din anul 1903, amendat în anul 1977; Canalul Kiel (1885-1895) ce leagă Marea Baltică de Marea Nordului, reglementat iniŃial prin Tratatele de pace de la Versailles. 8. Fluviile internaŃionale Fluviile internaŃionale sunt ape curgătoare care traversează sau separă teritoriile a două sau mai multe state şi sunt navigabile până la vărsarea lor în mare. Regimul internaŃional al acestor fluvii se referă 15

în general la navigaŃie, în privinŃa căreia se aplică principiul libertăŃii de navigaŃie. Pe fluviile internaŃionale navele comerciale ale tuturor statelor pot naviga liber, fiind interzisă circulaŃia navelor de război ale statelor neriverane. Regimul juridic al navigaŃiei pe Dunăre a fost confirmat în plan internaŃional prin ConferinŃa de la Viena din anul 1815, prin Tratatul de pace de la Paris din anul 1856, prin ConvenŃia de la Paris din anul 1921. În prezent, regimul juridic este stabilit prin ConvenŃia de la Belgrad din anul 1948, amendată prin Protocolul AdiŃional de la Budapesta din anul 1998. 9. Zonele cu regim juridic special Dreptul internaŃional a consacrat existenŃa pe glob a unor zone cu un regim juridic special. Acestea sunt, pe de o parte, zonele polare, Arctica şi Antarctica, iar pe de altă parte zonele demilitarizate, zonele neutralizate şi zonele denuclearizate. Zonele demilitarizate sunt porŃiuni de teritoriu în care nu este permisă prezenŃa unor forŃe armate sau a unor instalaŃii militare. Demilitarizarea poate să fie parŃială sau totală, cu referire la zona de teritoriu pe care o acoperă, ori completă sau limitată, după tipurile de armamente, instalaŃii sau forŃe armate interzise. Neutralizarea unui anumit spaŃiu geografic constă în obligaŃia pe care şi-o asumă statele ca în timp de război să nu desfăşoare operaŃii militare în spaŃiul respectiv şi să nu-l transforme într-o bază militară. Neutralizarea poate să însoŃească demilitarizarea unui teritoriu, dar poate fi proclamată şi separat. Regimul de zonă denuclearizată este de regulă aplicabil unor spaŃii geografice întinse care includ fie teritoriul mai multor state, fie continente întregi. Statutul juridic de zonă denuclearizată se instituie numai prin tratate internaŃionale. În zona denuclearizată statele implicate au obligaŃia de a nu produce, achiziŃiona, deŃine, utiliza sau experimenta arme nucleare, iar celelalte state se obligă să nu amplaseze, să nu experimenteze sau să folosească arme nucleare în zona respectivă şi să nu atace sau să ameninŃe cu atac nuclear statele din zonă. Arctica este zona polară situată la graniŃa de nord a Rusiei, Norvegiei, Danemarcei, Statele Unite ale Americii şi Canadei. Acestea şi-au extins suveranitatea şi asupra unor sectoare din această zonă pe meridianele geografice ce străbat limitele laterale ale graniŃelor lor şi se unesc la Polul Nord. ÎmpărŃirea astfel stabilită este în general recunoscută de celelalte state, deşi nu există un instrument internaŃional multilateral în acest sens. Antarctica beneficiază de statut internaŃional adoptat în anul 1959, când s-a încheiat la Washington „Tratatul asupra Antarcticii”, între 12 state, la care ulterior au aderat majoritatea statelor lumii, inclusiv România (1971). Potrivit acestui tratat, Antarctica a fost declarată zonă demilitarizată, neutralizată şi denuclearizată, fiind prima de acest fel în lume. Tratatul interzice, de asemenea, plasarea în zonă a oricăror deşeuri radioactive. Antarctica este zonă nesupusă suveranităŃii vreunui stat, dar problema nu este reglementată definitiv prin acte internaŃionale. Pentru protejarea zonei, a fost semnat la Madrid, în anul 1991, Protocolul asupra protecŃiei mediului în această zonă, prin care, între altele, se interzice prospectarea şi mineritul în Antarctica pe o perioadă de 50 de ani. 10. SpaŃiul aerian Fiecare stat are suveranitate deplină şi exclusivă asupra spaŃiului atmosferic situat deasupra teritoriului său, care constituie spaŃiu aerian naŃional. În acest spaŃiu se recunoaşte, însă, libertatea traficului aerian, care implică un drept de trecere inofensivă a aeronavelor civile ale altor state care se exercită, însă, în condiŃii stabilite de fiecare stat, cu respectarea convenŃiilor internaŃionale în materie. Suveranitatea statului asupra spaŃiului său aerian se materializează în primul rând prin dreptul său de a stabili regimul juridic de survol asupra teritoriului propriu, atât pentru aeronavele naŃionale, cât şi pentru cele străine. SpaŃiul aerian situat dincolo de limitele jurisdicŃiei naŃionale este deschis navigaŃiei aeriene a tuturor statelor, el constituind spaŃiul aerian internaŃional. Colaborarea internaŃională în domeniul navigaŃiei aeriene şi în special a aviaŃiei civile este deosebit de dezvoltată, materializându-se în convenŃii multilaterale şi numeroase convenŃii bilaterale, cea mai importantă fiind ConvenŃia referitoare la navigaŃia civilă, încheiată la Chicago în 1944. Potrivit dreptului internaŃional, pentru reglementarea zborurilor aeriene internaŃionale au fost stabilite 5 libertăŃi ale aerului între care 2 privesc libertăŃile de trafic (libertatea de survol fără escală şi libertatea de escală tehnică), iar celelalte 3 sunt libertăŃi comerciale, referitoare la îmbarcarea şi debarcarea de pasageri, mărfuri şi corespondenŃă. Pentru coordonarea reglementărilor şi a măsurilor adoptate în acest domeniu s-a înfiinŃat, prin ConvenŃia din anul 1944, OrganizaŃia AviaŃiei Civile InternaŃionale (OACI). 10. SpaŃiul cosmic (extraatmosferic) Intrarea în sfera de interes a statelor a spaŃiului cosmic odată cu lansarea în 1957 a primului satelit artificial al pământului a determinat o vastă acŃiune de reglementare a statutului juridic al acestuia. ,,Tratatul privind principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi utilizarea spaŃiului 16

atmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti”, încheiat în 1967, precum şi numeroase alte convenŃii internaŃionale ulterioare, au stabilit principiile şi regulile care guvernează activitatea statelor în spaŃiul cosmic. SpaŃiul cosmic a fost declarat patrimoniu comun al întregii umanităŃi, nici un stat nefiind îndreptăŃit să-şi proclame suveranitatea asupra acestuia, să-l ocupe sau să-l folosească în mod exclusiv. Statele trebuie să coopereze în toate problemele referitoare la spaŃiul cosmic, în conformitate cu principiile dreptului internaŃional, să folosească acest spaŃiu în condiŃii de egalitate şi în scopuri exclusiv paşnice, în beneficiul tuturor Ńărilor, fără discriminări. TEST DE AUTOEVALUARE - Capitolul VII I. True/False Indicate whether the sentence or statement is true or false. Zona economică exclusivă nu face parte din teritoriul statului riveran, dar acesta exercită unele drepturi suverane de explorare şi exploatare a resurselor din această zonă. EnunŃul este Adevărat sau Fals? Răspuns corect: Adevărat (pct.3, lit.c) II. Multiple Choice Questions - un singur răspuns corect: Antarctica are un statut internaŃional potrivit căruia este: stabilire a. o zonă internaŃională, sub autoritatea Adunării Generale a NaŃiunilor Unite b. o regiune ce poate fi supusă suveranităŃii statelor, în baza principiului primului descoperitor c. o zonă demilitarizată, neutralizată şi denuclearizată Răspuns corect: c. (pct.9) III. Mai multe răspunsuri corecte (Multiple answer questions): Suveranitatea asupra spaŃiului extraatmosferic este reglementată, potrivit dispoziŃiilor Tratatului spaŃial şi ale celorlalte acorduri privind spaŃiul cosmic, astfel: A. nu este reglementată în niciun fel B. nici un stat nu este îndreptăŃit să-şi proclame suveranitatea asupra acestuia C. este declarat patrimoniu comun al umanităŃii stabilire a. A+B b. B+C c. toate variantele de la A-C Răspuns corect: b. (pct.10) IV. Completare cu un singur câmp (Fill in the blank questions): Frontiera de stat reprezintă .............................. a teritoriului de stat a. limita generală b. limita externă c. limita juridică Răspuns corect: c. (pct.1) V. Înlocuire spaŃii libere prin cuvinte corespunzătoare (Jumbled sentence questions): Platoul continental este solul şi subsolul spaŃiilor submarine, care se întinde dincolo de ................. a mării teritoriale de-a lungul prelungirii naturale a teritoriului terestru până la ......................, sau până la ........................ de la liniile de bază ale mării teritoriale acolo unde limita exterioară a taluzului continental nu ajunge până la această distanŃă. a. linia de bază / taluzul continental / o distanŃă de 200 mile marine b. limita exterioară / limita exterioară a taluzului continental / o distanŃă de 200 mile marine c. limita exterioară / taluzul continental / o distanŃă maximă de 350 mile marine Răspuns corect: Adevărat (pct.3, lit.b)

* *

*

17

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Vasile CreŃu, Drept internaŃional public, EdiŃia a IV-a revăzută şi adăugită, Editura FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 2006. 2. Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaŃional. Introducere în dreptul internaŃional public, Editura All Educational, Bucureşti, 1997. 3. Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internaŃional contemporan, ediŃia a 2-a revăzută şi adăugită, Editura All Beck, Bucureşti, 2000. 4. Grigore Geamănu, Drept internaŃional public, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2 volume, vol.I – 1981, vol.II – 1983.

18