ALIMENTATIA COPILULUI CU DIABET ZAHARAT TIP 1 INSULINODEPENDENT (DID) Alimentația copilului cu DID este asemănătoare cu cea a copilului nediabetic de aceeaşi vârsta. Singura deosebire este cântărirea carbohidraților pentru a evita hiper- sau hipoglicemia. OBIECTIVE : · Menținerea homeostaziei glicemice. · Asigurarea unui ritm normal de creștere si dezvoltare, precum şi menținerea unei greutăți corporale în limitele normale pentru vârsta. · Profilaxia complicațiilor acute şi cornice PRINCIPIILE GENERALE ALE ALIMENTATIEI IN DID : · Individualizarea dietei în raport cu vârsta, sexul şi activitatea fizică; · Planificarea alimentației (“Meal Planning”) în corelație cu schema de insulinoterapie; · Numărul şi cantitatea de glucide pentru masa de la aceeași oră trebuie sa fie constante de la o zi la alta; · Proporție optimă a principiilor nutritive; · Satisfacerea apetitului şi gusturilor copilului.
COMPOZITIA DIETEI : A) NECESARUL ENERGETIC (NE): NE = 1000 + 100 X Vârsta (ani) NE se adaptează sexului, activității fizice şi intelectuale.
B) PRINCIPIILE NUTRITIVE 1) GLUCIDELE - Reprezintă 50-55% din necesarul caloric, din care 90% polizaharide şi 10% monozaharide In funcție de viteza de absorbție, glucidele se clasifică: - Glucide simple sau rapide : mono sau dizaharide; cresc rapid glicemia (ex : zaharoza, glucoza, mierea de albine, sucuri de fructe) - Glucide lente sau complexe : polizaharide; cresc lent glicemia (ex : pâine, făinoase, cartofi) 1 g glucide eliberează 4 kcal
INDEXUL GLICEMIC : reprezintă inegalitatea răspunsului glicemic produs de cantități echivalente de glucide din diferite alimente.
Ex : orezul si cartofii au 20% glucide, însa dacă se consumă orez, glicemia creste mai puțin decât după ingestia de cartofi. Efectul hiperglicemiant al unor alimente comparativ cu glucoza : glucoza > fructoza > lactoza > miere > cartofi > pâine > orez > mazăre > fasole > morcovi
Cea mai simpla modalitate de a întârzia absorbția glucidelor rapide este aceea de a le amesteca cu lipide şi proteine într-un prânz complet. Astfel este permis consumul unui desert dulce la sfârșitul unei mese variate (ex : prânz), dar numai la diabeticii bine echilibrați. Se recomanda să nu se depășească cantitatea de 30g zahăr / zi. ECHIVALENT GLUCIDIC (în literatura anglosaxona se numește unitate de pâine : Brote Inheit şi se notează BE) : este cantitatea din diferite alimente care corespunde unui conținut glucidic de 10-12 g. Ex : 20 g pâine alba (10 g glucide) se pot înlocui cu 50 g orez fiert sau 50 g paste făinoase fierte; Ex : 100 g mar (10 g glucide) se pot înlocui cu 100 g portocala. 2) PROTEINELE Reprezintă 13-15% din totalul energetic zilnic. Cantitatea de proteine este de 0.9 – 1.7 g / kg / zi în funcție de vârstă. 1g proteine eliberează 4 kcal. După vârsta de 18 ani sau la diabeticii cu vechimea bolii mai mare de 10 ani aportul de proteine este de pană la 45 g / zi. Raport optim proteine animale / proteine vegetale = 1.
3) LIPIDELE Reprezintă 30-33% din rația calorică zilnică. 1 g lipide eliberează 9 kcal. Proporția acizi grași saturați este de 10%, acizi grași mononesaturaţi este de 12-14% si acizi grași polinesaturaţi este de 6-8%. Colesterolul reprezintă < 250 mg / zi ( 100 mg / 1000 kcal). Un control glicemic nesatisfăcător agravează dislipidemia.
4) FIBRELE ALIMENTARE Consumul de fibre alimentare solubile (ex : ovăz, fasole, legume), este o măsură eficientă în modularea nivelului glicemic. Introducerea fibrelor trebuie sa se facă treptat, începând cu 1 g / zi. Datorita hidrofiliei crescute, acestea provoacă senzația de sațietate, iar pe de alta parte formează de-a lungul intestinului un “film” protector ce reduce absorbția glucidelor, lipidelor si a colesterolului. La copil necesarul de fibre 6-8 g / zi, care ar fi cuprinse in 4 felii de pâine integrala (4 g) + 200 g legume + 2 fructe.