2. Gestiune Norbi.docx

Student: Norbi Anul xx Tirgu Mures Universitatea Economica Bucurest

REFERAT LA GESTIUNE TIPURI DE CREDITE BANCARE Creditul reprezinta relatia baneasca intre o persoana fizica sau juridica, numita creditor, care acorda unei alte persoane, numita debitor, un imprumut in bani in general cu o dobanda stabilita in functie de riscul pe care si-l asuma creditorul sau de reputatia debitorului Sau cu alte cuvinte: Creditul reprezintă operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobînzi ce remunerează pe împrumutător Aceasta activitate se realizeaza conform reglementarilor B.N.R. pe baza a doua caracteristici: a) performantele financiare ale imprumutatilor b) serviciul datoriei acestora Stabilirea performantelor financiare ale imprumutatilor se realizeaza pe baza unui set de indicatori economico-financiari, specifici pentru fiecare banca. Cel mai frecvent folositi sunt:gradul de lichiditate, gradul de solvabilitate, rata profitului si gradul de indatorare. Stabilirea performantelor financiare ale imprumutatilor presupune clasificarea creditelor bancare in anumite categorii, stabilite si impuse de B.N.R. În general, un credit este reglementat printr-un contract, semnat de ambele părți, prin care creditorul se obligă să pună la dispoziția debitorului o anumită sumă de bani. Persoana îndatorată va trebui, la rândul ei, să restituie banii într-un interval de timp prestabilit, achitând un cost suplimentar numit ”Dobândă”. În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit se dezvaluie prin analiza trăsăturilor caracteristice: a) Subiectii raportului de credit, creditorul şi debitorul, prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit şi durata angajării sale etc. b) Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit, presupune riscuri, şi necesită, în consecinţa, adesea, angajarea unei garanţii c) Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate. De la termene foarte scurte, 24 ore, termen practicat între bănci pe pieţele mondiale, şi

încheindu-se cu termene de la 30 la 50 de ani în cazul împrumuturilor pentru construcţia de locuinţe. d) Dobânda, este o caracteristică esenţială a creditului. În acordurile de credit s-a încetaţenit clauza dobânzii fixe. e) Tranzacţia (acordarea creditului). Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice; acordarea unui împrumut, vînzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit. Principalele tipuri de credite în economia ţărilor dezvoltate sunt: a) creditul comercial Creditul comercial este acel credit acordat între producători şi comercianţi prin vânzarea mărfurilor, în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). De asemenea reprezintă o amânare la plată, acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii, clientului său. Fiind un împrumut civil, creditul comercial se deosebeşte fundamental de creditul bancar prin aceea, că în timp ce banca împrumută banii depunătorilor sau fonduri ale altor bănci, împrumutătorul (creditorul) civil împrumută banii săi. Acest tip de împrumut fiind civil, chiar dacă generează obligaţii comerciale, nu poate fi calificat ca operaţiune bancară. Resursele partenerilor de afaceri constituie una dintre cele mai vechi şi eficace modalităţi de atragere de resurse financiare de către un întreprinzător. Această soluţie de finanţare a ciclului de exploatare se poate utiliza atât în relaţiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilităţi etc., cât şi cu distribuitorii şi clienţii firmei. Astfel în relaţiile cu furnizorii se primesc materii prime, materiale, semifabricate etc., care se folosesc în procesul de producţie, iar plata lor se efectuează după o anumită perioadă convenită de părţi şi stipulată în contract. Utilizarea acestor resurse materiale livrate de furnizori fără a le plăti echivalează cu atragerea de către firmă a unui capital de valoarea respectivelor resurse, fără dobândă. Astfel se evită apelarea la un credit bancar curent pentru plata furnizorilor. Asemănător se derulează relaţia şi cu distribuitorii sau clienţii firmei. Aceştia virează în avans o sumă de bani firmei producătoare sau furnizoare pentru marfa ce le va fi livrată ulterior. Această sumă constituie, practic, o finanţare a firmei producătoare care, altfel, ar fi trebuit să utilizeze propriile lichidităţi sau credite. b) creditul bancar Creditul bancar este acel tip de credit care se acordă agenţilor economici sub formă bănească de către instituţiile bancare. Înseamnă că pe de o parte agenţii economici având conturi deschise la bănci constituie depozite (la vedere şi la termen) care sunt folosite de către acestea drept resurse,iar pe de altă parte Băncile Comerciale acordă credite agenţilor economici pentru nevoile lor de producţie sau de investiţii. Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, faţă de creditul comercial unde ambii parteneri sunt agenţi economici. Relaţia dintre bancă şi agentul economic are loc în scopul valorificării surselor atrase de bănci în calitatea lor de intermediari financiari principali în relaţia economisire-investire, relaţie decisivă pentru creşterea economică.

Generalizând practica bancară din ţările dezvoltate putem grupa creditul bancar în următoarele tipuri: •avansuri în cont curent. Ele sunt destinate să acopere nevoile curente ale agenţilor economici respectiv cheltuielile de producţie imprevizibile şi greu de localizat pe obiecte care să reprezinte o garanţie reală. •linii de credite. Sistemul general de acordare este linia de credit deschisă fiecărui agent economic, stabilindu-se în cadrul ei şi un plafon maxim al creditelor ce urmează a fi acordate. •credite pentru stocuri pentru producţie sezonieră sau de campanie. Aceste credite sunt destinate să asigure resursele necesare în cazul apariţiei unui dezechilibru în cazul circuitului previzionare-producţie-desfacere. •credite pe bază de documente; cel mai important document îl reprezintă warant-ul - este un document care atestă existenţa mărfurilor într-un depozit general (porturi, vămi). Aceasta permite transmiterea proprietăţii, fiind utilizat pentru obţinerea şi garantarea creditelor bancare. Warant-ul se comportă deci ca un titlu de credit (efect de comerţ) şi asigură creditorului respectiv băncii garanţia asupra mărfurilor şi posibilitatea recuperării creditului acordat. De asemenea warant-ul poate fi negociat, vândut băncii dându-i acesteia posibilitatea să se refinanţeze de la alte instituţii financiare. c) creditul obligatar Creditul obligatar are la bază câteva caracteristici mai importante: în calitate de debitor apar instituţiile de stat şi entităţile private, acestea emit hârtii de valoare respectiv titluri de creanţă de natura obligaţiunilor în scopul atragerii de resurse financiare pe termen mediu şi lung • în calitate de creditor apar cei care subscriu la aceste titluri emise respectiv care investesc capitalurile lor disponibile, practic aceştia cumpără obligaţiunile emise de debitori pe piaţa primară de debitori şi obţin un venit suplimentar sub formă de dobânzi. • sumele mobilizate prin emisiunea şi plasarea acestor valori mobiliare, acestor obligaţiuni au o destinaţie specială şi anume satisfacerea nevoilor de investiţii. • aceste titluri odată achiziţionate reprezintă baza desfăşurării altor operaţiuni de credit. Altfel spus ele se vând în mod curent între firme şi bănci pe de o parte, între bănci şi o Bancă Comercială sau de Emisiune pe de altă parte în cadrul operaţiunilor de optimizare a plasamentelor • aceste titluri emise de stat sau societăţile private reprezintă active importante în patrimoniul fiecărei firme sau bănci d) creditul ipotecar •

Creditul ipotecar reprezintă unul din cele mai importante tipuri de credite din economie, acesta afirmându-se ca principală modalitate de sprijinire a proprietăţii imobiliare. Creditul ipotecar are la bază o convenţie încheiată între creditor şi debitor şi ale cărui clauze mai importante vizează: • •

proprietatea care serveşte drept garanţie a rambursării; condiţiile de remunerare a capitalului imobilizat;

scadenţele de rambursare; împrejurările în care datorită nerespectării clauzelor contractuale debitorul îşi poate pierde proprietatea. e) creditul de consum • •

Creditul de consum este un credit de termen scurt sau mediu acordat persoanelor individuale şi destinat acoperirii costului serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de comercializare. Privit în evoluţie creditul de consum a îmbrăcat 2 forme: • •

credit deschis, cu rambursare neeşalonată a fost prima formă a creditului de consum. creditul eşalonat.

În principal au fost 2 factori care au condus la reglementarea creditului de consum pe bata unor norme de creditare judicios elaborate: • •

creşterea spectaculoasă a producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată şi de valori mari necesitatea asigurării accesului cumpărătorilor la aceste bunuri.

Concomitent cu reglementările acestui credit în ţările dezvoltate a fost creată o amplă şi diversificată reţea de instituţii de credit specializate în acest domeniu. O formă relativ modernă a creditului de consum (eşalonat sau reglementat) este şi creditul revolving, a cărui extindere pe o scară largă a fost posibilă datorită amplificării utilizării cardurilor bancare respectiv a cărţilor de credit. Acest credit se caracterizează prin următoarele: se acordă în cadrul unei convenţii sau contract de împrumut stabilit între părţi • permite consumatorului să achiziţioneze bunuri sau să obţină împrumuturi fie direct de la creditori (bănci), fie indirect prin cărţile de credit • consumatorul are posibilitatea să efectueze plăţile fie în totalitate, fie parţial şi periodic (pentru creditul în curs) în funcţie de posibilităţile financiare a) După criteriul perioadei creditului: • Credite pe termen scurt – începând de la 24 de ore până de regulă la 1 an sau pe durata unui ciclu de producţie; • Credite pe termen mediu – între 1 şi 5 ani şi au ca obiectiv operaţiuni de investiţii, de import sau export, cumpărarea de obiecte de folosinţă îndelungată (de exemplu autoturisme); • Credite pe termen lung – până la 25-30 de ani pentru finanţări de obiective importante, pentru retehnologizări de mare amploare şi pentru construcţia de imobile (rezidenţiale sau de alt tip). b) După criteriul obiectului: • Credite pentru producţie şi comerţ • Credite de consum – de regulă pe termen scurt pentru acoperirea unor cheltuieli personale în cazul persoanelor fizice sau pentru cei cu profesiuni liberale; •

Credite pentru export sau import – în care banca, pe lângă creditul propriu-zis, oferă servicii specifice • Credite comerciale – conform denumirii din planul de conturi se referă la creditele acordate având la bază efecte de comerţ care sunt scontate. După criteriul de clasificare al clientului: • Credite pentru persoane juridice nebancare • Credite pentru persoane fizice • Credite acordate băncilor sau altor instituţii financiare; • Credite acordate agenţiilor guvernamentale (credite publice). După modalitatea de stingere a obligaţiilor: • Credite amortizabile • Credite neamortizabile După modalitatea de rambursare: • La scadenţă (credit balon); • Prin anuităţi constante • Prin amortizări constante După garanţie: • neacoperite de garanţii reale şi/sau financiare (numite credit cu garanţie personală); • acoperite cu active reale şi/sau financiare; • acoperite cu un echivalent în numerar (depozite colaterale); • acoperite cu ipoteci asupra clădirilor şi terenurilor. Din punct de vedere calitativ • performante; • neperformante. •

c)

d)

e)

f)

g)