1,9,10.docx

Funcţiile filozofiei. Filozofia şi ştiinţa. Fiindcă filozofia este o teorie despre lume în întregime, om şi raportul lui cu realitatea ea îndeplineşte mai multe funcţii: ontologică, gnoseologică, metodologică, antropologică, sociologică, etică, estetică, axiologică, praxiologică ş.a. Toate aceste funcţii pot fi reduse la prei momente:  Sinteza cunoştinţelor şi crearea tabloului lumii unic ce ar coincide nivelului de dezvoltare a ştiinţei, culturii şi experienţei istorice.  Fundamentarea, justificarea şi analiza concepţiei despre lume.  Formularea metodologiei generale a cunoaşterii şi activităţii omului în lumea înconjurătoare. Începînd din antichitate filozofia se găseşte permanent în interacţiune cu ştiinţele concrete. Nu întîmplător mulţi savanţi vestiţi au fost şi filozofi (Platon, Aristotel, J.Bruno, N. Copernic, R.Descartes, Z.Freud, B. Russel ş.a.). Filozofia permanent primeşte şi prelucrează informaţia din diferite domenii, integrează diverse cunoştinţe umane şe formează un tablou ştiinţific al lumii unic. În acelaşi timp filozofia nu pretinde la rolul ştiinţei ştiinţelor, de a include în sine toate cunoştinţele. Ştiinţele concrete au obiectul său de studii, metodele şi legile sale, nivelul său de generalizare a cunoştinţelor. Filozofia generalizează generalizările ştiinţelor concrete, are de aface cu un nivel mai înalt de generalizare, un nivel mai înalt de teoretizare. Dacă primul nivel de generalizare duce la formularea teoriilor şi legilor ştiinţelor concrete, atunci al doilea nivel – la evidenţierea celor mai generale legităţi şi tendinţe, aceaste este logica dezvoltării ştiinţei însăşi, logica dezvoltării gîndirii umane. Cele mai importante descoperiri în ştiinţele concrete contribuiau şi la dezvoltarea intensivă a ştiinţei. Însă filozofia nu numai este influenţată de ştiinţele concrete, ci şi singură acţionează asupra dezvoltării lor. Filozofia nu trebuie să rezolve problemele ştiinţelor concrete, ea acţionează asupra lor prin concepţia filozofică, care înfluenţează viziunea savantului, atitudinea lui către lume şi cunoaştere. Din ştiinţele concrete medicina este disciplina cu care filozofia interacţionează permanent. Ca şi filozofia medicina are obiectul său omul. Fără cunoaşterea problemelor conceptuale medicina nu poate exista. Iar pentru rezolvarea problemelor medicale medicii tpebuie să fie competenţi în problemele naturalist-ştiinţifice, social-politice, economice ş.a.De aceea cei mai mari medici au fost şi filozofi (Empedocle, Hipocrat, Aristotel, Celsius, Galen, Sext Empiric, Avicena, F.Bacon, Paracelsius, M.Servet, G.Galilei, Harvei, Lametri, K.Linnei, Z. Freud, K.Jaspers, H. Selie ş.a.). Filozofia ajută pe medici să pătrundă mai profund în specialitatea sa, mai bine şi efectiv să folosească cunoştinţele medicale pentru teorie şi practică. Filozofia contemporană trebuie să fie o filozofie a supravieţuirii. Omenirea nu poate exista decît în limitele unor parametri strict determinate a mediului fizic, biologic şi social. Omenirea ca parte a noosferei a întrat în epoca dezvoltării ireversibile, care depinde de acutizarea problemelor globale. Problema cheie actualmente este elaborarea “Strategiei Omului” coordonată cu “Strategia Naturii”. Strategia omenirii presupune totalitatea diferitor activităţi ce ar asigura coevoluţia omului şi mediului ambiant. Strategia omenirii trebuie să accepte şi noi modernizări, deaceea ea trebuie să aibă o nouă filozofie – filozofia supravieţuirii. Medicina, care se ocupă cu problemele omului şi optimizării condiţiilor sociale, poate să contribuie la elaborarea strategiei omenirii, la rezolvarea problemelor globale, la elaborarea noilor orientări valorice. Pentru formarea conştiinţei globale e necesar de a reconştientiza toate relaţiile sociale: relaţiile omului cu natura, relaţiile dintre diferite comunităţi, relaţiile dintre om şi om, atitudinea către trecut, istorie, cultură, strămoşi ş.a. Obiectul filozofiei. Filozofia este nucleul concepţiei despre lume, ea trebuie se dee într-o formă maximal generalizată tabloul lumii, omului şi interacţiunii lor. Obiectul filozofiei este generalul în sistemul “lume – om”. La rîndul său acest sistem este compus din două subsisteme – “lume” şi “om”. Fiecare din ele are nivelurile sale, iar interacţiunea laturilor – patru aspecte: ontologic, gnoseologic, axiologic şi spiritual-practic. Filozofia este o ştiinţă complexă, care trebuie să dee răspuns la multe probleme. De aceea în filozofie întră aşa discipline ca ontologia, gnoseologia, antropologia, sociologia, etica, estetica ş.a. filozofia este ştiinţa despre cele mai generale însuşiri şi relatii a realităţii obiective, legităţi a funcţionării şi dezvoltării ei. Filozofia

trebuie să evidenţiieze structura generală a oricărui obiect, legităţile generale a funcţionării şi dezvoltării lui pentru a trasa orientire de a le cunoaşte şi transforma. Filozofia este un sistem de concepţii asupra lumii în întregime şi a raportului omului cu această lume. În obiectul filozofiei întră cele mai generale legităţi a existenţei materiale şi existenţei omului. Însă obiectul filozofiei se deosebeşte de obiectul ştiinţelor concrete prin aceea că el prezintă raportul omului cu lumea, lumii cu omul. În obiectul filozofiei întră nu tot generalul din existenţa materială, dar acel general care este legat de raportul omului, atitudinii lui cu lumea. Obiectul filozofiei conţine acele cunoştinţe care omul le foloseşte pentru a construi tabloul universal al lumii sub unghiul de vedere a Adevărului, Frumuseţei, Binelui şi Echităţii. Cu alte cuvinte, obiectul filozofiei conţine acel general din realitatea materială care îi ajută omului în formarea concepţiei despre lume. Filozofia este un sistem de răspunsuri desfăşurate la problemele conceptuale. Şi dacă problemele conceptuale sunt specifice (”ce prezintă lumea în întregime?”, “ce este omul?”, “ce este adevărul?”), atunci şi răspunsurile la ele sunt deosebite. Cunoştinţele filozofice sunt specifice şi nu se reduc la cunoştinţele concret-ştiinţifice. Cunoştinţele filozofice au trăsături specifice atît cunoştinţelor naturalistştiinţifice, cît şi cunoştinţelor ştiinţelor sociale, umanitare, artistice, cunoştinţelor obişnuite. Cunoştinţele filozofice sunt cunoştinţe integrale, sistematizate, generalizate, este concepţia raţionalizată despre lume a epocii. Filozofia este şi ştiinţă şi formă a conştiinţei sociale. Filozofia ca ştiinţă are toate criteriile ştiinţifice (obiectivitate, raţionalitate, sistemicitate, verificabilitate, orientare spre esenţă şi legitate), are obiectul său, categoriile, legităţile şi metodele sale. Ca formă a conştiinţei sociale filozofia reflectă existenţa socială prin înţelepciune, manifestă o anumită influenţă asupra existenţei sociale. În acest sens (filozofia ca formă a conştiinţei sociale) ea este ideologizată. Filozofia tinde spre cunoaşterea ştiinţifică a lumii şi în acelaşi timp de a exprima maximal interesele subiectului (clasei). În istoria filozofiei aceste două tendinţe (ca ştiinţă şi formă a conştiinţei sociale) se manifestau în diferit mod, predominînd ori una ori alta.