1045

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris CZU 343.575 HADÎRCĂ Igor PROBLEMELE RĂSPUNDERII PENALE PENTRU INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE ÎN SFERA CIRCULAŢIEI SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR ŞI PRECURSORILOR ACESTORA Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal) Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific BRÎNZĂ Sergiu, doctor habilitat, profesor universitar

Autorul HADÎRCĂ Igor

Chişinău 2007

2

Cuprins Introducere......................................................................................................................................... 3 CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CIRCULAŢIA SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR ŞI PRECURSORILOR ACESTORA................................................................... 11 Secţiunea I. Studiu terminologic asupra noţiunilor utilizate în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora... 11 Secţiunea II. Implementarea în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora ....................... 53 Secţiunea III. Studiu comparat al reglementărilor penale privind infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora............................................................ 71 CAPITOLUL II. PROBLEMELE STABILIRII ELEMENTELOR CONSTITUTIVE ALE INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE LA art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM ................................................................................................ 92 Secţiunea I. Probleme privind obiectul infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM.............................................................................................. 92 Secţiunea II. Probleme privind latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM........................................................ 116 Secţiunea III. Probleme privind elementele constitutive subiective ale infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM ....................................... 160 CAPITOLUL III. PROBLEME SPECIFICE DE CALIFICARE A INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE ÎN SFERA CIRCULAŢIEI SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR SAU PRECURSORILOR ACESTORA .................................................................. 174 Secţiunea I. Concursul de infracţiuni şi concurenţa de norme în cazul calificării infracţiunilor prevăzute la art. 217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM................ 174 Secţiunea II. Delimitarea infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM de contravenţiile administrative similare ........................ 184 SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE ................................................................................. 193 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI .............................................................................................. 194 BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 197 ADNOTARE ................................................................................................................................. 217 LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ ....................................................................... 221

3

Introducere Actualitatea temei investigate. Printre problemele actuale cu care se confruntă comunitatea internaţională trebuie evidenţiată în mod deosebit problema privind circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Actualitatea problemei date este condiţionată de creşterea exponenţială a numărului de persoane consumatoare de droguri, fapt ce provoacă îngrijorare în planul pericolului degradării speciei umane. Odată cu amplificarea traficului ilicit de droguri şi precursori şi descoperirea efectelor nocive ale acestora asupra organismului, omenirea a devenit conştientă de pericolul acestui fenomen, fapt pentru care cauzele şi consecinţele lui sunt astăzi pe agenda forurilor organizaţiilor internaţionale (în primul rând, ale Organizaţiei Naţiunilor Unite), menţionându-se multiplele efecte nefaste ale drogurilor. Astfel, în Declaraţia cu privire la contracararea traficului ilicit de droguri şi abuzului de substanţe narcotice, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 14.12.1984 [49], se menţionează, printre altele, că comunitatea mondială exprimă nelinişte în legătură cu faptul că traficul ilicit de droguri şi abuzul de substanţe narcotice împiedică bunăstarea fizică şi morală a popoarelor, în special a tinerilor. De asemenea, este consemnat că „oferta” şi „cererea” ilegală în privinţa drogurilor, abuzul de ele şi traficul lor ilicit împiedică progresul economic şi social, ameninţând grav securitatea şi dezvoltarea multor ţări şi naţiuni, iar contracararea acestor fenomene necesită aplicarea tuturor măsurilor de ordin moral, juridic şi logistic la nivel naţional, regional şi internaţional. În Declaraţia cu privire la principiile directoare de reducere a cererii în privinţa drogurilor, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10.06.1998 [50], se menţionează că abuzul de droguri şi traficul lor ilicit au consecinţe devastatoare pentru toate ţările, implicând: impactul funest asupra sănătăţii oamenilor; creşterea infracţionalităţii, a violenţei şi a corupţiei; epuizarea resurselor umane, naturale şi financiare care puteau fi folosite pentru progresul social-economic; pierderea de vieţi omeneşti, dezagregarea familiilor şi comunităţilor; slăbirea structurii politice, culturale, sociale şi economice. În fine, dar nu în ultimul rând, conform Rezoluţiei A/RES/S-20/2 adoptate de Adunarea Generală a ONU la 21.10.1998 [51], drogurile distrug viaţa oamenilor, dereglează coeziunea în comunitate, subminează dezvoltarea omului şi generează delincvenţa; afectează toate sectoarele societăţii; în particular, abuzul de droguri dăunează libertăţii şi dezvoltării tinerilor, care reprezintă patrimoniul cel mai de preţ al umanităţii. La fel, se atenţionează asupra faptului că drogurile prezintă un grav pericol pentru sănătatea şi bunăstarea întregii omeniri, pentru independenţa, democraţia şi stabilitatea naţiunilor, pentru structura societăţii, distrugând demnitatea şi spulberând speranţele milioanelor de oameni şi ale familiilor lor.

4 În prezent, circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora este o activitate infracţională foarte lucrativă, cu caracter supranaţional, cei implicaţi în ea acţionând în conformitate cu legile economiei de piaţă, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum şi ca finalitate – obţinerea unor enorme beneficii. În acelaşi timp, pe fondul crizei economice care mai trenează în Republica Moldova – marcate de pauperizarea cetăţenilor, stagnarea în industrie, şomajul de masă etc. – investirea de mijloace băneşti în circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora constituie pentru unii „colacul salvator” care le aduce un profit uşor şi rapid. În acest context, trebuie de menţionat că creşterea fulminantă a infracţionalităţii legate de traficul ilicit de droguri şi precursori îşi are cauzele în combaterea ineficace a acestui fenomen, dar şi în starea obiectivă a societăţii în perioada de tranziţie. În vederea eficientizării procesului de prevenire şi combatere a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, apare necesitatea în noi abordări în soluţionarea problemelor privind răspunderea penală pentru faptele infracţionale vizând numitele fenomene. Or, actualitatea temei investigate este condiţionată atât de penetrarea progresivă a traficului ilicit de droguri şi precursori în toate sferele vieţii sociale, cât şi de ineficienţa mijloacelor utilizate la moment întru neutralizarea acestui flagel. S-a dorit ca, prin operarea amendamentelor de amploare prevăzute în Legea nr.277/2005, să se obţină noi dimensiuni, performanţe şi indicatori în determinarea soluţiilor la problemele de ordin practic vizând sfera circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Totuşi, prin implementarea modificărilor şi completărilor corespunzătoare nu a fost tranşată nici pe departe cea mai mare parte a problemelor privind răspunderea penală pentru infracţiunile relative la fenomenul conturat. Aceasta deoarece destinatarul legii penale întâmpină dificultăţi în aplicarea art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Mai mult, amendamentele specificate au pus în faţa organelor judiciare, dar şi în faţa ştiinţei dreptului penal o serie de noi probleme ce ţin de înţelegerea, interpretarea, aplicarea corectă şi perfecţionarea continuă a modelelor teoretice ale infracţiunilor prevăzute de normele sus-numite. Gradul de studiere a temei investigate. În ştiinţa dreptului penal, s-a acordat şi se acordă atenţie cercetării problemelor răspunderii penale pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Aceste probleme au constituit tematica unui şir de monografii, teze de doctor şi de doctor habilitat, în acelaşi rând a unor materiale metodicodidactice, articole ştiinţifice, studii de caz etc. Totuşi, aşa cum rezultă din postulatul imposibilităţii cunoaşterii adevărului absolut, nu toate problemele antinarcotismului, prezentând o semnificaţie teoretică şi practică, au stat în atenţia autorilor acestor lucrări. În special, nu s-a reuşit conceperea

5 unei terminologii adecvate în materie de trafic ilicit de droguri şi precursori. Iar stringenţa acestei chestiuni a fost menţionată în cadrul Seminarului ştiinţifico-practic cu genericul „Probleme de politică penală în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri”, desfăşurat la Chişinău în aprilie 2006. De asemenea, nivelul de elaborare a concepţiei privind răspunderea penală pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora nu poate fi recunoscut pe deplin satisfăcător, dat fiind că: nu a fost studiat gradul de compatibilitate a reglementărilor, din dreptul internaţional penal în materie de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri şi precursori cu reglementările naţionale similare; s-a acordat insuficientă atenţie analizei juridico-comparative a infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; s-a neglijat problema derivaţiei dintre obiectul juridic special şi obiectul juridic generic în cazul infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM; s-a ignorat problema concursului de infracţiuni şi a concurenţei de norme în cazul calificării infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; nu a fost supusă cercetării problema delimitării infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM de contravenţiile administrative similare etc. Acestea urmând a fi investigate de către autor potenţează actualitatea ştiinţifică şi practică a temei investigate. Scopul şi obiectivele lucrării Scopul prezentei lucrări îl constituie soluţionarea problemelor privind răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, stabilirea naturii juridice a infracţiunilor respective, precum şi formularea recomandărilor de perfecţionare a normelor penale privind răspunderea pentru faptele infracţionale prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Pentru a realiza acest scop, au fost stabilite următoarele obiective: – determinarea conceptelor de bază formând sistemul de referinţe în investigarea fenomenului circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora; – studierea experienţei altor ţări în ce priveşte prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri şi precursori; – exegeza juridico-comparativă a cadrului reglementar vizând infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; – proiectarea unor noi direcţii ale politicii penale în vederea apărării circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora;

6 – argumentarea necesităţii dezincriminării şi incriminării unor fapte relative la traficul ilicit de droguri şi precursori; – formularea regulilor de calificare a infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM; – analiza juridică a elementelor constitutive ale infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; – sintetizarea asemănărilor şi deosebirilor dintre infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM şi faptele conexe penale şi nepenale; – determinarea gradului de compatibilitate dintre normele penale şi normele extrapenale de referinţă aplicate în procesul de apărare a ordinii de drept împotriva traficului ilicit de droguri şi precursori; – examinarea şi rezolvarea unor probleme specifice de calificare a infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM; – prognozarea evoluţiei cadrului normativ privind apărarea circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; – atestarea deficienţilor normelor penale privind infracţiunile de trafic ilicit de droguri şi precursori, precum şi formularea de recomandări menite să contribuie la perfecţionarea lor. Obiectul cercetării îl constituie problemele răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. De asemenea, cercetării au fost supuse temeiul real al răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM – faptele prejudiciabile legate de traficul ilicit de droguri şi precursori – precum şi temeiul juridic al răspunderii pentru infracţiunile consemnate, constând în componenţele de infracţiuni corespunzătoare. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Prin prezenta lucrare, a fost întreprinsă încercarea de a cerceta în complexitate problemele privind răspunderea penală pentru infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, încercare având ca finalitate formularea de concluzii şi recomandări teoretice în scopul îmbunătăţirii calitative continue a legislaţiei. În acest sens: 1) s-a argumentat necesitatea efectuării şi s-a efectuat propriu-zis studiul terminologic asupra conceptelor utilizate în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; 2) s-a stabilit că în textul normativ nu este necesară substituirea noţiunii „substanţă narcotică” prin noţiunea „mijloc narcotic”; substituentul adecvat al noţiunii „substanţă narcotică” este noţiunea „stupefiant”, caracterizată prin admisibilitate şi oportunitate în planul dreptului internaţional; 3) s-a constatat că nici în Legea nr.382/1999, nici în

7 Legea nr.713/2001 noţiunii „drog” nu-i este atribuit un înţeles adecvat; 4) a fost explicată corelaţia noţiunii „drog” cu noţiunile complementare sau subsecvente „stupefiant”, „substanţă psihoactivă”, „substanţă narcotică”, „substanţă psihotropă”, „plantă care conţine substanţe narcotice sau psihotrope”, „substanţă euforizantă”, „inhalant chimic toxic”; 5) s-a stabilit importanţa criteriului juridic pentru operarea, în contextul dreptului penal, cu noţiunile „substanţă narcotică” şi „substanţă psihotropă”; 6) s-a argumentat necesitatea excluderii expresiei „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” din textul legii penale; 7) a fost determinat gradul de implementare în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; 8) s-a identificat obiectul juridic special şi obiectul material (imaterial) pentru fiecare din infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM; 9) s-a constatat că, de lege lata, nu este cu putinţă realizarea unei derivaţii corecte între obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM şi obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolul VIII al Părţii Speciale a Codului penal; 10) s-a stabilit că, în perioada 2.12.2005-27.01.2006 (sau din 2.12.2005 până în momentul de faţă, în ce priveşte precursorii), datorită lipsei de iure a obiectului material al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, trebuie recunoscută imposibilitatea aplicării acestor norme; 11) au fost definite noţiunile ce caracterizează modalităţile normative alternative ale faptelor prejudiciabile prevăzute la art. 217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, precum şi identificat momentul de consumare a infracţiunilor corespunzătoare prin prisma fiecăreia din aceste modalităţi; 12) s-a argumentat inoportunitatea atribuirii caracterului de ilicit penal faptelor de circulaţie ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite fără scop de înstrăinare (art.217 CP RM); 13) s-au stabilit condiţiile în care trebuie aplicată clauza de liberare de răspundere penală prevăzută la alin.(5) art.217 CP RM; 14) s-au examinat problemele concursului de infracţiuni şi ale concurenţei de norme în cazul calificării infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM; 15) au fost identificate criteriile de delimitare a infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM de contravenţiile administrative similare etc. Printre cele mai importante propuneri de perfecţionare a legislaţiei (în primul rând, a legii penale) trebuie de specificat următoarele: 1) modificarea definiţiei noţiunii „drog” din Legea nr.382/1999 din „substanţă narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală ori sintetică, preparat care conţine o astfel de substanţă, altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope” în „stupefiant sau substanţă psihotropă ori plantă care conţine stupefiante sau substanţe psihotrope”; 2) completarea Hotărârii nr.79/2006 a Guvernului, astfel încât

8 aceasta să cuprindă şi lista precursorilor; 3) redefinirea, în Legea nr.382/1999 şi în art.1341 CP RM, a noţiunilor „stupefiant”, „substanţă psihotropă” şi „precursor”; 4) introducerea în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi în art.2172 CP RM, după termenul „producerea”, a termenului „fabricarea”; 5) eliminarea termenului „extragere” din alin.(2) art.217 şi din alin.(2) art.2171 CP RM; 6) abrogarea art.2175 şi a art.219 CP RM, ca expresie a oportunităţii dezincriminării in toto a consumului de droguri; 7) constituirea Capitolului VIII1 al Părţii Speciale a Codului penal, având denumirea „Infracţiuni săvârşite în sfera circulaţiei drogurilor sau precursorilor”, în care ar fi concentrate actualele incriminări de la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Baza teoretico-metodologică a studiului. Pentru realizarea scopului şi obiectivelor lucrării, ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică, metoda juridică comparativă, metoda istorică, metoda sistematică etc. Investigaţiile efectuate se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare existente în domeniul dat. La realizarea studiului, ca punct de reper a servit legislaţia penală a Republicii Moldova şi a altor state (România, Ucraina, Federaţia Rusă, China, Japonia, Norvegia, Danemarca etc.). Printre oamenii de ştiinţă autohtoni şi străini care şi-au adus aportul proeminent la elaborarea concepţiei teoretice de soluţionare a problemelor privind răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor lor se numără: Gh.Alecu, A.Boroi, D.Croitoru, T.Dima, J.Drăgan, D.Dumitrescu, A.Gheorghe, M.Hotcă, N.Neagu, V.Paşca, O.Pop, V.Radu-Sultănescu, M.Ţipişcă, N.I. Vrâncean (România); A.Barbăneagră, A.Borodac, V.Bujor, V.Holban, V.Stati (Moldova); M.Ia. Ainbinder, L.A. Andreeva, S.P. Didkovskaia, E.V. Fesenko, S.P.Garniţki, S.P. Ghenailo, R.M. Gotlib, E.H. Hasanov, L.V. Inogamova, M.M. Kadârov, B.F. Kalacev, T.M. Klimenko, V.P. Koneaev, A.A. Kriukov, V.V. Kuharuk, G.A. Leviţki, M.A. Liubavina, A.A. Maiorov, V.B. Malinin, N.A. Miroşnicenko, A.A. Muzâka, Z.A. Neznamova, N.I. Ojiganov, V.I. Omigov, E.F. Pobegailo, I.G. Poplavski, L.A. Prohorov, M.L. Prohorova, S.V. Raceeva, L.I. Romanova, V.A. Safarov, P.N. Sbirunov, V.N. Smitienko, G.H. Şabanov, M.D. Tişcenko, B.S. Turlubekov, O.N. Vedernikova (Rusia) etc. Lucrările acestor autori consacraţi constituie baza teoretică a investigaţiei. Prezentul studiu vine să întregească studiile întreprinse anterior în domeniu, evidenţiind unele tendinţe şi aspecte noi, specifice pentru etapa actuală de dezvoltare a societăţii. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Majoritatea autorilor, care au avut ca obiect de investigare traficul ilicit de droguri şi precursori, au cercetat, în cadrul examinării altor subiecte, doar anumite probleme ale răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, nu însă întreaga gamă a acestor probleme. De menţionat în acest sens, că au fost trecute cu vederea problemele mai

9 puţin cercetate, cum ar fi: calificarea erorilor de fapt în cazul infracţiunilor de trafic ilicit de droguri şi precursori; oportunitatea păstrării noţiunii „analoagele substanţelor narcotice sau psihotrope” în textul legii penale; argumentarea necesităţii dezincriminării consumului ilicit de droguri; funcţionalizarea aparatului noţional în materie de circulaţie a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora etc. De asemenea, nu au fost detaliate abordările care au fost doar profilate în doctrina penală: conexiunea dintre infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM şi contravenţiile administrative similare; adecvarea terminologică a reglementărilor privitoare la infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea sferei de aplicare a art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM în funcţie de necesităţile politicii penale etc. Aplicativitatea tezei de faţă constă în următoarele: 1) analiza comparativă a normelor penale privind răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora are o semnificaţie cognitivă în vederea perceperii naturii juridice şi sociale a infracţiunilor menţionate; 2) concepţiile ştiinţifice ale unui şir de savanţi din Federaţia Rusă şi România expuse în lucrare prezintă interes atât pentru ştiinţa naţională a dreptului penal, cât şi pentru legiuitorul moldovean. Aceasta datorită caracterului universal al problemei privind apărarea penală a circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, precum şi asemănărilor dintre sistemele de drept penal ale acestor ţări cu sistemul respectiv al Republicii Moldova; 3) interpretarea, sub noi aspecte, a prevederilor art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM va contribui la dezvoltarea discuţiei ştiinţifice pe marginea calificării corecte a infracţiunilor prevăzute de aceste articole; 4) elementele cu relevanţă juridică ale componenţelor de infracţiuni prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, tălmăcirea conceptelor şi a termenilor ce apar în normele respective, precum şi modalităţile de delimitare a faptelor adiacente propuse au o mare importanţă atât pentru aplicarea reuşită a acestor norme în practica judiciară şi cea de urmărire penală, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară a concepţiilor ştiinţifice asupra problemei vizate; 5) critica imperfecţiunilor de care suferă dispoziţiile art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM poate fi luată în consideraţie de către legiuitor în procesul de ameliorare continuă a legii penale; 6) concluziile şi recomandările autorului sunt aplicabile în activitatea practică a organelor juridice, precum şi în procesul de instruire în cadrul instituţiilor de învăţământ mediu şi superior cu profil juridic. Aprobarea rezultatelor. Concluziile şi ideile principale ale lucrării sunt reflectate în 18 publicaţii. Ideile de bază ale tezei au fost discutate la şedinţele Catedrei Drept Penal şi

10 Criminologie a Universităţii de Stat din Moldova în perioada 2001-2007 şi au fost relatate la Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM în anii 2000-2002” (30.09-6.10.2003), precum şi la Seminarul ştiinţifico-practic „Probleme de politică penală în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri (Chişinău, 2006). Volumul şi structura tezei. Lucrarea este structurată în: introducere, trei capitole; opt secţiuni; sinteza rezultatelor obţinute; concluzii şi recomandări; bibliografie; adnotare; lista abrevierilor utilizate în teză. Teza este expusă pe 222 pagini.

11

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CIRCULAŢIA SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR ŞI PRECURSORILOR ACESTORA Secţiunea I Studiu terminologic asupra noţiunilor utilizate în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora Oricare stat de drept are ca principiu fundamental supremaţia legii în toate sferele vieţii sociale. La realizarea acestui principiu contribuie înţelegerea corectă a sensului şi conţinutului legii de către beneficiarii şi destinatarii acesteia. Este de menţionat în context afirmaţia juristului german E.Schmidt-Aβmann: „Atât puterea executivă, cât şi cea judecătorească se supune legilor şi Constituţiei. Este imperativă aplicarea strictă a actelor normative în vigoare şi, respectiv, este interzisă orice deviere de la textul legii” [157, p.34]. Devierea de la textul legii este interzisă, deoarece înţelegerea limbajului legislativ are o semnificaţie deosebită pentru stabilirea limitelor libertăţii persoanei în raport cu statul. În contextul legii penale (care stabileşte mijloacele de maximă represiune aplicate de către stat împotriva persoanei), problema analizată se impune prin importanţă. Or, clarificarea şi perfecţionarea noţiunilor operaţionale de bază constituie etapa de pornire în investigarea oricărei probleme legate de contracararea infracţionalităţii. În mod evident, acest principiu metodologic este aplicabil în deplină măsură la cercetarea naturii juridice a fenomenului circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Aceasta deoarece fenomenul reliefat este marcat de un dinamism pronunţat, adoptând noi şi noi trăsături calitative şi parametri cantitativi. Ca urmare, pentru denotarea denominativă a noilor aspecte ale numitului fenomen, devine necesară corectarea termenilor utilizaţi sau, chiar, introducerea în lexic a unor termeni noi. În legătură cu cele consemnate, ne raliem la opinia exprimată de R.O. Halfina, potrivit căreia „rigurozitatea şi fundamentarea ştiinţifică a aparatului noţional au o mare importanţă în ştiinţa dreptului, întrucât rezultatul dezvoltării teoriei se poate exprima în propunerile de perfecţionare a legislaţiei şi a practicii de aplicare a dreptului; iar aceasta implică precizia, claritatea şi concizia limbajului ştiinţific” [286]. Deloc surprinzător, aceleaşi trei caracteristici – precizia, claritatea şi concizia – sunt considerate indispensabile pentru limbajul legislativ [148, p.102]. Caracterul

12 adecvat al reflectării verbale a dreptului în textul legii poate fi privit ca rezultat ideal, ca scop final şi suprem al activităţii legislative, ca criteriu de evaluare a eficienţei acestei activităţi şi, totodată, ca stimulent al perfecţionării legislaţiei. Între litera legii şi spiritul dreptului nu poate fi pus semnul egalităţii (cât de perfectă ar fi legislaţia). Iată de ce, clarificarea sensului legii va reprezenta întotdeauna o problemă de o actualitate irevocabilă. De ce destinatarii legii folosesc inadecvat noţiunile din sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora? O primă cauză a acestei practici constă în „obscuritatea” exprimării de care dă dovadă legiuitorul. Altfel spus, legiuitorul utilizează un termen care într-un anumit context are un înţeles impropriu. Ca urmare, destinatarii legii sunt nevoiţi să opereze cu aceşti termeni, al căror înţeles îl interpretează în mod diferit. În principal, această problemă apare la utilizarea termenilor care desemnează modalităţile sub care se prezintă acţiunea prejudiciabilă în cazul faptelor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora: „semănat”, „cultivat”, „producere”, „preparare”, „experimentare”, „extragere” etc. „Obscuritatea” exprimării legiuitorului nu trebuie însă identificată cu lacuna în drept. Pentru că ea, reprezentând reflectarea inadecvată a normei juridice în textul legii, nu caracterizează norma juridică ca atare. Ea doar denotă caracterul inadecvat al exprimării verbale a normei juridice. O altă cauză rezidă în utilizarea imprecisă de către legiuitor a unor termeni şi expresii. Aceasta are loc atunci când legiuitorul determină insuficient – sub aspect cantitativ şi calitativ – obiectul de referinţă. Ca exemplu poate fi prezentată corelarea cantităţilor mici cu cantităţile mari ale plantelor, care conţin substanţe narcotice sau psihotrope specificate în Hotărârea nr.79 din 23.01.2006 a Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora (în continuare – Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului) [29]. Astfel, confruntarea expresiilor „până la cantitatea indicată” (în cazul cantităţilor mici) şi „de la – până la” (în cazul cantităţilor mari) ne determină să considerăm că în afara câmpului juridic rămân: o (una) plantă de coca, kat sau efedră; două plante de cânepă; cincizeci de plante de mac. O a treia cauză se exprimă în caracterul duplicitar al unor termeni sau expresii. De exemplu, în Legea Republicii Moldova privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 6.12.2001 (în continuare – Legea nr.713/2001) [18], se pune semnul egalităţii între noţiunile: „drog” şi „substanţă psihotropă”; „substanţă psihotropă” şi „substanţă toxică”. În acelaşi timp, echivalenţa semantică a noţiunilor menţionate nu rezultă din conţinutul Legii Republicii Moldova cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor, adoptate de

13 Parlamentul Republicii Moldova la 6.05.1999 (în continuare – Legea nr.382/1999) [15], şi, respectiv, al Hotărârii nr.7 din 1.12.1998 a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor (în continuare – CPCD) cu privire la substanţele narcotice, substanţele psihotrope, care se află sub control internaţional în corespundere cu convenţiile ONU din anii 1961, 1971 şi 1988 pe teritoriul Republicii Moldova (în continuare – Hotărârea nr.7/1998 a CPCD) [38]. În acest fel, nu este respectată următoarea regulă: „Ideal este ca unitatea terminologiei să fie păstrată nu numai în cadrul aceleiaşi legi, ci şi al tuturor celorlalte acte normative care folosesc anumiţi termeni” [167, p.69]. Este adevărat că asistăm la un proces de îmbogăţire terminologică reciprocă a diferitelor domenii de cunoştinţe. De exemplu, astfel de concepte ca „substanţe narcotice” şi „narcomanie” (care erau utilizate în primul rând în medicină) s-au încetăţenit nu numai în vocabularul medicilor, dar şi în lexicul juriştilor, psihologilor, sociologilor etc. În calitate de concepte juridice, asemenea concepte şi-au găsit aplicarea în tratate şi convenţii internaţionale, precum şi în legislaţia internă (inclusiv în legea penală). În acelaşi timp, nu putem face abstracţie de faptul că problema terminologiei juridice nu poate fi separată de problemele noţiunilor juridice. De aceea, este necesară elaborarea ştiinţifică a acestor noţiuni. Iar pentru aceasta, termenul care desemnează o anumită noţiune trebuie să joace un rol de sine stătător în textul actului normativ, fără a-şi pierde înţelesul şi a-şi schimba accepţiunile. O atenţie sporită trebuie acordată şi sistematicităţii termenilor, absolut necesară în vederea conturării câmpului terminologic al legislaţiei. Folosirea termenilor juridici în afara câmpului terminologic complică considerabil procesul de percepere a textului juridic. Astfel, ajungem la ideea că esenţa noţiunilor fundamentale şi conţinutul lor logic trebuie să fie uniforme pentru toate ştiinţele care au în vizor sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Nu mai puţin important este ca exponenţii fiecăreia din aceste ştiinţe (inclusiv ai ştiinţei dreptului penal) să opereze cu acel aparat noţional care ar exprima cu precizie adevărul ştiinţific. Iată de ce, semantismul noţiunii cu care se operează trebuie să fie în deplină corespundere cu fenomenul pe care îl desemnează. În opinia noastră, perfecţiunea terminologică trebuie urmărită pe calea defalcării aspectelor specifice ale fenomenului circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. După care să urmeze analiza logico-semantică a termenilor care deja sunt folosiţi sau pot fi folosiţi pentru desemnarea aspectelor date. Pentru ca această analiză să aibă efectul scontat, ea trebuie să se încadreze în spiritul juridic al sistemului. Adică să se armonizeze cu consideraţiile ce ţin de ratio legis şi cu obiectivele urmărite de sistemul de drept, în acelaşi timp şi cu realitatea socială.

14 Pornind de la aceste deziderate, ne exprimăm acordul cu punctul de vedere al lui A.Skvorţov: „Dacă legiuitorul va defini cât mai multe noţiuni, atunci vor fi mai puţine lacune în legislaţie (şi, implicit, se va lărgi sfera de aplicare a normelor de drept). Totodată, vor fi mai puţine erori juridice la calificarea infracţiunilor săvârşite” [283]. Similară este şi opinia lui V.D. Zlătescu: „... când noţiunile sunt insuficient determinate sau nu sunt de circulaţie generală nici măcar în acel mediu, legiuitorul trebuie să recurgă la definirea lor prin lege” [167, p.69]. Iar potrivit lui Th.Würtemberger, „limita stabilită de text este uşor detectabilă în cazul în care noţiunile cu care se operează sunt definite de legea însăşi” [255]. Definirea noţiunilor de către legiuitor este expresia actului de interpretare legală (autentică). Astfel, în art.1341 CP RM sunt definite noţiunile „substanţă narcotică sau psihotropă”, „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” şi „precursor”. Noţiunile din sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora îşi găsesc interpretarea legală nu doar în cadrul legii penale. Astfel, în Legea nr.382/1999 sunt definite noţiunile „drog”, „substanţă narcotică (stupefiant)”, „substanţă psihotropă”, „preparat”, „precursor” şi „circulaţie a substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor”. De asemenea, în Legea nr.713/2001 sunt definite noţiunile „narcomanie” şi „consum ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope”. Totodată, o interpretare legală a unor noţiuni din sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora lipseşte. Ne referim la noţiunile „mijloace narcotice”, „substanţe euforizante”, „substanţe psihoactive”, „narcotism”, „antinarcotism” etc. Definiţiile acestor noţiuni reprezintă rezultatul interpretării judiciare sau al interpretării doctrinare (ştiinţifice). Interpretarea doctrinară nu are un caracter oficial, deci nu este obligatorie. Cu toate acestea, ea prezintă autoritate ştiinţifică şi constituie un îndrumar valoros în activitatea practică, datorită analizelor complexe ale reglementărilor studiate, a argumentelor aduse în dezvoltările teoretice. Trebuie de specificat că, deseori, interpretarea legală şi interpretarea juridică nu reuşesc să „găsească sensul autentic pe care îl are norma juridică şi să stabilească conexiunea formală şi de conţinut al acestui sens cu realitatea cazuală de soluţionare” [145, p.114]. Această disfuncţionalitate priveşte în special tocmai noţiunile utilizate în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Mai grav este că, în unele cazuri, însuşi legiuitorul imprimă sensuri diferite noţiunilor din această sferă, prin aceasta contribuind la confuzia terminologică şi, ca efect, la aplicarea incorectă a legii penale. De aceea, în cele ce urmează, în demersul nostru interpretativ (ca manifestare a interpretării doctrinare), vom încerca să scoatem în evidenţă carenţele şi inadvertenţele admise de agenţii interpretării legale şi ai interpretării judiciare a acestor noţiuni. În această ordine de idei, nu doar vom decela ceea „ce

15 spune” definiţia concretă cu privire la un aspect sau altul al fenomenului circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Ne vom strădui şi să argumentăm că s-a decelat normativ just şi justificator. Or, cuvintele de sine au înţelesul lor lingvistic, deoarece denotă ceva. Cuvintele cu legăturile lor de ordin propoziţional au înţelesul noţiunii pe care o consemnează. Dar nu e suficient ca intelectul să aprehendeze, să pătrundă în lumea sensurilor şi semnificaţiilor. El mai trebuie şi să comunice. Să susţină în formă logică autenticitatea acestei lumi, adică să argumenteze. Pentru prezentul studiu, cunoaşterea înţelesului termenului „drog” este esenţială. Larga lui vehiculare în literatura de specialitate a determinat chiar necesitatea operării cu noţiunea „dreptul drogurilor” [122; 133]. Însă, cei care utilizează termenul „drog” îi imprimă de fiecare dată un alt înţeles. Atât în doctrină, cât şi în legislaţie, au fost formulate puncte de vedere extrem de variate asupra comprehensiunii termenului dat. Astfel, literalmente, prin „drog” se înţelege substanţa de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant [130, p.320]. Într-o altă sursă, cele două sensuri conotative menţionate mai sus sunt separate: 1) substanţă toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice; 2) stupefiant [142, p.312]. Remarcând relevanţa celei de-a doua conotaţii, remarcăm identificarea termenilor „drog” şi „stupefiant”. Este însă oare justificată o asemenea identificare în plan juridic? J.Drăgan, Gh.Alecu şi M.Ţipişcă răspund afirmativ la această întrebare. Ei definesc noţiunea de drog ca fiind „orice substanţă naturală sau sintetică aptă să creeze: – un efect asupra sistemului nervos central; – o dependenţă fizică şi psihică; – un pericol social şi sanitar” [133, p.39]. Totuşi, precizia ne obligă să consemnăm că această definiţie desemnează nu noţiunea de drog, dar noţiunea de stupefiant. Aceasta deoarece a fost preluată din Comentariul la Convenţia unică asupra stupefiantelor [124]. Iar textul acestei Convenţii nu face nici o referire la termenul „drog”. Este sau nu permisă confuzia noţiunilor „drog” şi „stupefiant”? În literatura de specialitate se răspunde diferit la această întrebare. Astfel, T.Amza înţelege prin „drog” narcoticul, stupefiantul, substanţa care inhibă centrii nervoşi, producând o stare de inerţie psihică şi fizică [109, p.1038]. În contrast, A.Boroi nu întrevede o relaţie de sinonimie între termenii „drog” şi „stupefiant”. În opinia lui, relaţia dintre cei doi termeni este de tipul „întregparte” [115, p.75].

16 Considerăm că de soluţionarea acestei controverse depinde calitatea aplicării legii penale. Aceasta deoarece termenul „drog” este utilizat nu doar în cadrul legii penale, dar şi în cadrul unor acte normative extrapenale reglementând circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. La concret, în art.209 CP RM se prevede răspunderea pentru atragerea de către o persoană, care a atins vârsta de 18 ani, a minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant. Conform art.322 CP RM, se prevede răspunderea pentru transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a transmite prin orice mijloace persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a altor substanţe cu efect narcotizant, precum şi a altor obiecte, a căror transmitere este interzisă, dacă această acţiune a fost săvârşită în mod sistematic sau în proporţii mari. Conform lit.d) alin.(2) art.171 CP RM, răspunderea pentru viol se agravează dacă acesta e săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei. În repetate rânduri, termenul „droguri” este utilizat în Programul de combatere a narcomaniei şi narcobusinessului pe anii 2000-2001, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.303 din 30.03.2000 [164, p.264-283]. De asemenea, termenul nominalizat apare în: Regulamentul Comisiei Interdepartamentale de Combatere a Narcomaniei şi Narcobusinessului (Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr.585 din 19.06.2000, cu privire la instituirea Comisiei Interdepartamentale de Combatere a Narcomaniei şi Narcobusinessului [164, p.390-393]); Regulile de implementare a terapiei substitutive în tratamentul bolnavilor dependenţi de drogurile din grupa opiacee (Anexa nr.4 la Ordinul nr.6 din 12.01.2001 al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de narcomanie [164, p.286-288]) etc. De asemenea, termenul „drog” este utilizat în tratatele internaţionale bilaterale încheiate de Republica Moldova: Acordul de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia cu privire la combaterea traficului internaţional ilicit de droguri, terorismului internaţional şi altor crime organizate, semnat la Chişinău la 3.06.1994 (ratificat la 27.07.1999) [46]; Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Ungare cu privire la cooperarea în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri şi crimei organizate, semnat la Budapesta la 4.06.1997 (ratificat la 21.10.1997) [52] etc.; Memorandumul de înţelegere între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Asociaţia Şefilor de Poliţie, Procuratura Regală a Angliei şi Ţării Galilor, Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul de Taxe Vamale şi Accize al Maiestăţii Sale, Brigada Naţională împotriva Criminalităţii şi Serviciul Naţional de Informaţii în Domeniul Criminalităţii ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu

17 privire la cooperarea în combaterea infracţiunilor grave, crimei organizate, traficului ilicit de droguri şi în alte probleme similare de interes reciproc, semnat la Chişinău la 17.01.2001 (ratificat prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 29.05.2001) [53]. Pentru a descoperi sensul juridic autentic al noţiunii „drog”, urmează să aflăm cum defineşte legiuitorul această noţiune. În acest plan, în art.1 al Legii 382/1999, prin „drog” se are în vedere „substanţa narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală ori sintetică, preparat care conţine o astfel de substanţă, altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope”. De menţionat că în varianta rusă a aceleiaşi legi termenul „drog” se traduce ca „наркотик”. Totodată, în Dicţionarul juridic rus-român termenul „наркотик” se traduce nu ca „drog”, dar ca „narcotic; stupefiant” [125, p.236]. Ceea ce denotă discordanţa dintre accepţiunea literală şi legală a termenului „наркотик”. Incontestabil, în plan juridic, trebuie să aibă prioritate accepţiunea legală. De menţionat că în Legea Armeniei cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope [288], din 26.12.2002, termenul „наркотик” este utilizat ca sinonim al expresiei „наркотические средства” („mijloc narcotic”). Deci, are o incidenţă mult mai restrânsă decât acelaşi termen utilizat în varianta rusă a Legii nr.382/1999. Însă, mai există un act legislativ al Republicii Moldova în care se utilizează termenul „drog”: Legea nr.713/2001. Deşi legea în cauză nu conţine o definiţie a acestui termen, chiar în denumirea ei este utilizată sintagma „droguri şi alte substanţe psihotrope” (în limba rusă – „наркотики и другие психотропные вещества”). Cu alte cuvinte, în această formulă, între termenii „drog” şi „substanţe psihotrope” există o relaţie de tip „parte-întreg”. În opoziţie, în Legea nr.382/1999, între aceeaşi termeni se atestă relaţia de tip „întreg-parte”. Analizând această contradicţie, consemnăm eroarea de care a dat dovadă legiuitorul atunci când a conceput denumirea Legii nr.713/2001: drogurile nu pot fi considerate parte a substanţelor psihotrope. Invers, aşa cum vom constata infra, din analiza noţiunii „substanţele psihotrope”, tocmai această noţiune este parte a conceptului de droguri. A afirma contrariul este ilogic şi antiştiinţific. Iată de ce, corelaţia „drog-substanţă psihotropă” din Legea nr.382/1999 este corectă. Însă, această corelaţie nu este concepută corect în Legea nr.713/2001. Această idee transpare şi din definiţia noţiunii „droguri” din Legea României privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, nr.143 din 26.07.2000 (în continuare – Legea nr.143/2000 a României): „plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe înscrise în tabelele nr.I-III” [24]. Observăm că, faţă de definiţia similară din Legea nr.382/1999, aceasta cuprinde şi noţiunea „plantele care conţin substanţe stupefiante ori psihotrope”. Considerăm preferabilă poziţia legiuitorului român. Or,

18 termenul „droguri” este un termen de referinţă pentru desemnarea fenomenului „traficul şi consumul ilicit de droguri” (în accepţiunea legislaţiei Republicii Moldova – „circulaţia ilegală a drogurilor”). Iar cultivarea, prelucrarea, utilizarea sau alte operaţiuni ilegale cu plantele, care conţin substanţele sus-menţionate, reprezintă o componentă a circulaţiei ilegale a drogurilor (a traficului şi a consumului ilicit de droguri). Anume această concluzie se desprinde din art.1 al Legii nr.382/1999, alin.(1) art.217 şi alin.(1) art.2171 CP RM, art.2 şi 4 ale Legii nr.143/2000 a României etc. De aceea, se prezintă ca inadecvate denumirile art.217 şi 2171 CP RM: „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare” şi „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Odată ce plantele care conţin substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele lor nu pot fi identificate cu numitele substanţe, este incorect a aplica denumirea art.217 şi 2171 CP RM în privinţa operaţiunilor ilegale cu plantele care conţin substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele lor. Din aceste considerente, recomandăm modificarea denumirilor art.217 şi 2171 CP RM după cum urmează: „Circulaţia ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare” şi, respectiv, „Circulaţia ilegală a drogurilor în scop pe înstrăinare”. Însă, pentru ca această modificare legislativă să aibă un suport consistent, este necesară şi modificarea definiţiei noţiunii „drog” din Legea nr.382/1999. Definiţia pe care o propunem este următoarea: „substanţă narcotică sau psihotropă ori planta care conţine astfel de substanţă”. Astfel, în comparaţie cu varianta actuală a definiţiei date de legiuitor noţiunii „drog”, în definiţia noastră au fost eliminate următoarele elemente: 1) „de origine naturală ori sintetică”; 2) „preparat care conţine o astfel de substanţă”; 3) „altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope”. În primul rând, considerăm superfluă precizarea „de origine naturală ori sintetică” vizavi de substanţa narcotică sau psihotropă, consemnată în definiţia noţiunii „drog”. Aceasta întrucât este suficient că această precizare se face în definiţia legală a noţiunii „substanţă narcotică sau psihotropă” din art.1 al Legii nr.382/1999 şi din alin.(1) art.1341 CP RM. În al doilea rând, considerăm necesară excluderea expresiei „preparat care conţine o asemenea substanţă” atât din art.1 al Legii nr.382/1999, cât şi din alin.(1) art.1341 CP RM. Or, nu există o listă aparte a preparatelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. În Hotărârea nr.79/2006 este stabilită doar lista substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe. În această listă sunt indicate inclusiv următoarele substanţe:

19 – codeina fosfat 0,015 g, zahăr 0,25 g; – pastile a căror componenţă include codeina; – pastilele Behterev; – picăturile pentru stomac (componenţa: tinctura de opiu 10,0 ml, de pelin 30,0 ml); – soluţia „Exadol” etc. În nota nr.2 la Hotărârea nr.79/2006 se menţionează: „La determinarea cantităţilor de substanţe narcotice, psihotrope şi precursori, care au fost depistate în circulaţia ilegală în formă de extracte şi soluţii îmbibate în tampoane, tifon, bandaje, este necesar să fie extrasă substanţa concretă, cu calcularea cantităţilor corespunzătoare pentru substanţa uscată respectivă”. În alţi termeni, prezintă relevanţă doar substanţa activă, nu şi substanţa auxiliară (apa, zahărul, tinctura de mentă, tinctura de pelin, hidrocarbonatul de sodiu etc.). Tocmai de aceea este oportun să vorbim nu despre preparatul care conţine o substanţă narcotică sau psihotropă, ci despre substanţa narcotică sau psihotropă. Împotriva utilizării termenului „preparat” se pronunţă şi V.Kuharuk: „Deoarece legea înţelege prin „preparat” un amestec de substanţe, rezultă că această noţiune nu o pot forma substanţele psihotrope, reprezentate de diverse materiale narcotice. Or, este logic a presupune că noţiunea „substanţă” trebuie privită şi sub accepţiunea de „material”, adică substanţă folosită ca materie primă. Însă, dacă legiuitorul descrie mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope pe calea indicării formelor lor concrete de exprimare, iar apoi relevă conţinutul noţiunii „preparat”, apelând la utilizarea aceloraşi termeni, dar deja într-un sens generalizator, atunci un asemenea procedeu tehnico-juridic nu poate fi considerat reuşit. Or, este inadmisibilă folosirea aceloraşi noţiuni pentru descrierea unor fenomene diferite” [276]. Întrucât în art.1 al Legii nr.382/1999 este utilizat anume un astfel de procedeu tehnico-juridic, susţinem pe deplin criticile formulate de V.Kuharuk. În fine, am optat pentru excluderea din proiectata definiţie legală a noţiunii „drog” a expresiei „altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope”. Această formulă nu poate fi acceptată, întrucât determină interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale, ceea ce este interzis de art.3 CP RM. Nu există nici un act normativ în care să fie interpretată noţiunea „altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope”. Deoarece această noţiune nu are un caracter legal precis, ea nu poate fi luată în calcul la calificarea infracţiunilor. În aceeaşi ordine de idei, în Legea nr.143/2000 a României se face o delimitare clară între conceptele „droguri” şi „inhalanţi chimici toxici”. Această delimitare se face nu doar în plan conceptual, dar şi în plan sancţionator: furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici

20 unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă; operaţiunile privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi; operaţiunile privind circulaţia drogurilor de mare risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi cu interzicerea unor drepturi. În concluzie, sub aspectul pericolului social, nu se pot pune, pe acelaşi nivel, drogurile şi inhalanţii chimici toxici. Unii autori propun că în locul termenului „drog” să fie utilizată expresia „substanţă psihoactivă” [133, p.10,13,39]. De notat că prin „substanţă psihoactivă” ei înţeleg „orice substanţă care, introdusă într-un organism viu, îi poate modifica acestuia percepţia, umorul, comportamentul ori funcţiile sale cognitive sau motrice” [133, p.13]. Nu putem sprijini un asemenea punct de vedere. Definiţia reprodusă este prea largă pentru a fi utilizată în contextul legii penale. Alcoolul, ceaiul, tutunul, cafeaua etc. sunt, cu siguranţă, substanţe psihoactive. Însă, ar fi cu totul exagerat să le atribuim calitatea de drog. În accepţiune legală, calitatea de drog o recomandăm a fi atribuită numai substanţelor narcotice sau psihotrope, ori plantelor care conţin astfel de substanţe. Optăm pentru utilizarea, în reglementările naţionale, anume a termenului „drog”, şi nu a unor presudosubstituenţi ai acestuia. Această opinie se impune şi datorită faptului că termenul „drog” este utilizat în legislaţia comunitară europeană. Se are în vedere Decizia nr.102/97/EC a Parlamentului European şi a Consiliului European din 16.12.1996, prin care s-a aprobat programul de acţiuni al Comunităţii Europene vizând prevenirea dependenţei de droguri în contextul acţiunilor privind sănătatea publică [48]. În plan prospectiv, având ca obiectiv armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu cadrul reglementar european, este oportun să manifestăm consecvenţă, promovând utilizarea termenilor consacraţi în legislaţia comunitară europeană. Iar termenul „drog” face parte din rândul acestora. După unii autori, termenii „drog” şi „stupefiante” sunt termeni sinonimi [158, p.130]. Anterior, am relatat despre puncte de vedere similare [109, p.1038; 130, p.320; 142, p.312]. Totuşi, din art.1 al Legii nr.382/1999 rezultă că între termenii „stupefiant” şi „drog” există o relaţie de tip „parte-întreg”. Această concepţie o considerăm absolut întemeiată, întrucât legiuitorul tratează ca echipolenţi termenii „stupefiant” şi „substanţă narcotică”. Iar substanţele narcotice fac parte din rândul drogurilor. De vreme ce stilul legislativ se deosebeşte de stilul literar, orice exerciţiu de sinonimie în cadrul unui act normativ nu poate fi acceptat. Referitor la drog, este inadmisibil sinonimul „substanţă narcotică (stupefiant)” din art.1 al legii nr.382/1999, deoarece la lit.e) art.19 din Legea Republicii Moldova privind actele legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 27.12.2001 (în continuare – Legea nr.780/2001), se menţionează: „terminologia utilizată este

21 constantă şi uniformă atât în actul elaborat, cât şi în toate celelalte acte legislative; se va utiliza unul şi acelaşi termen, dacă este corect, iar folosirea lui repetată exclude confuzia” [18]. Puşi în faţa dilemei, trebuie să alegem între termenii „stupefiant” şi „substanţă narcotică”. Pentru a putea face această alegere, vom examina în continuare înţelesul ambilor termeni. Legiuitorul defineşte noţiunea „substanţă narcotică” în felul următor: substanţă de origine naturală sau sintetică şi preparatul conţinând o astfel de substanţă, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul lor abuziv. Această definiţie este formulată atât în art.1 al Legii nr.382/1999, cât şi în alin.(1) art.1341 CP RM. Dezavantajele acestei definiţii sunt următoarele: 1) ea desemnează nu o singură noţiune – „substanţă narcotică”, dar două noţiuni – „substanţă narcotică” şi „substanţă psihotropă”. De aceea, nu este clar care este diferenţa specifică dintre cele două noţiuni desemnate prin aceeaşi definiţie; 2) definiţia dată cuprinde sintagma „şi preparatul conţinând o astfel de substanţă”. Deci, preparatul conţinând o substanţă narcotică este considerat a fi, prin procedeul ficţiunii juridice, substanţă narcotică. Însă, în definiţia noţiunii „drog” (analizată mai sus), conceptele „substanţă narcotică” şi „preparate conţinând o substanţă narcotică” sunt prezentate ca noţiuni care nu se intersectează. De aceea, pentru a elimina aceste confuzii şi evocând argumentele prezentate anterior, optăm pentru excluderea sintagmei „preparate conţinând o substanţă narcotică” din definiţia noţiunii legale „substanţă narcotică”; 3) în definiţia dată se face referire la criteriul fizic al substanţei narcotice – „substanţă de origine naturală sau sintetică” şi la criteriul medicinal al substanţei narcotice – „care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul lor abuziv”, însă în nici un fel nu se ia în consideraţie criteriul juridic al substanţei narcotice. În ce priveşte criteriul juridic al substanţei narcotice, acesta se exprimă în faptul că substanţele, care acţionează asupra sistemului nervos central, pot fi considerate având statutul de substanţe narcotice numai după o fixare juridică corespunzătoare a acestui statut. Importanţa acestui criteriu rezidă în aceea că permite defalcarea, din rândul substanţelor având efect narcotizant, numai a acelor substanţe a căror manipulare ilegală implică răspunderea penală [186, p.100]. În acord cu aceste exigenţe, unii autori, definind noţiunea „substanţe narcotice”, invocă just şi criteriul juridic [119, p.362]. Ceea ce sporeşte aplicativitatea definiţiei respective. Exemple există şi în planul dreptului comparat, atunci când legiuitorul, în definiţia noţiunii „substanţă narcotică”, ia în vizor şi criteriul juridic al substanţei specificate. Astfel, în pct.16 art.93 din Codul penal bulgar [212, p.84] se menţionează, în special, că substanţele narcotice sunt acele substanţe care prezintă pericol în sensul Legii cu privire la controlul asupra substanţelor narcotice

22 şi precursorilor. În art.77 al Codului penal argentinian [208, p.81], în definiţia noţiunii „droguri” (care îşi răsfrânge incidenţa inclusiv asupra substanţelor narcotice), se arată, printre altele, că aceste substanţe sunt incluse în listele care sunt periodic elaborate şi actualizate în corespundere cu dispoziţiile autorităţii naţionale executive. Nu în ultimul rând, în art.1 al Legii nr.143/2000 a României, cu privire la noţiunea „substanţe aflate sub control naţional”, se menţionează că „tabelele pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea Ministerului Sănătăţii”. În ce priveşte Republica Moldova, lista acestor substanţe la fel se află sub controlul statului. Astfel, la alin.(4) art.1341 CP RM este consemnat: „Listele substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor se aprobă de Guvern”. Totuşi, din această prevedere nu se desprinde univoc dacă este sau nu obligatoriu ca substanţa narcotică (sau substanţa psihotropă, sau precursorul) să fie inclusă în listele aprobate de Guvern. Considerăm că această precizare ar fi necesară, pentru a se evita interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Astfel, în literatura de specialitate a fost exprimat punctul de vedere conform căruia actele normative, prin care sunt stabilite listele substanţelor narcotice şi substanţelor psihotrope, ar avea nu un caracter obligatoriu, ci un caracter de recomandare [271]. În conformitate cu alin.(1) art.20 din Legea Republicii Moldova privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.07.2003, actele normative adoptate de Guvern şi de alte autorităţi ale administraţiei publice centrale sunt executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dacă în ele nu se prevede altfel [20]. Nici în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, nici în Hotărârea nr.7/1998 a CPCD nu se prevede altfel. Iar CPCD nu este o „instituţie obştească”, aşa cum o consideră eronat unii autori [244], dar o „subdiviziune a Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, subordonat nemijlocit Comisiei Interdepartamentale a Guvernului privind combaterea Narcomaniei şi Narcobusinessului”, aşa cum este stabilit corect în Ordinul nr.42 din 15.02.1999 al Ministerului Sănătăţii cu privire la instituirea în cadrul Ministerului Sănătăţii a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor al Republicii Moldova [35]. Aşadar, CPCD este o autoritate a administraţiei publice centrale. Deci, actele adoptate de această autoritate au, ca şi actele Guvernului, un caracter obligatoriu, şi nu un caracter de recomandare. Caracterul obligatoriu al prevederilor CPCD îl confirmă Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 16.03.1999 nr.1r/a-59/99, conform căreia la determinarea proporţiilor mari privind circulaţia substanţelor narcotice urmează a fi consultat Tabelul nr.6 „Determinarea cantităţilor mici sau mari de substanţe narcotice, psihotrope şi cu acţiune drastică depistate în traficul ilicit”, aprobat de CPCD [69].

23 Pentru a elimina cu desăvârşire orice speculaţii în acest sens, este necesar ca criteriul juridic al substanţei narcotice să fie fixat în definiţia legală a noţiunii „substanţă narcotică”. Pe cale de consecinţă, recomandăm ca în definiţia corespunzătoare, formulată în art.1 al Legii nr.382/1999 şi în alin.(1) art.1341 CP RM, în partea finală a acesteia, după cuvintele „consumul lor abuziv” să se facă completarea „dacă această substanţă este indicată în lista substanţelor narcotice, aprobată de Guvern”. Disjungerea definiţiei legale a noţiunii „substanţă narcotică” de definiţia legală a noţiunii „substanţă psihotropă” (despre a cărei necesitate am menţionat anterior) ne determină să propunem, pentru definiţia legală a noţiunii „substanţă narcotică”, următoarea formulă: „substanţa de origine naturală sau sintetică, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul ei abuziv, dacă această substanţă este indicată în lista substanţelor narcotice, aprobată de Guvern”. Lista substanţelor narcotice din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului include denumirea a 139 de substanţe narcotice. Varietatea acestora condiţionează clasificarea substanţelor narcotice, adică „gruparea obiectelor în clase după unele criterii, într-o ordine ierarhică şi într-un tot unitar şi organic, astfel ca fiecare clasă să ocupe un anumit loc, în conexiune cu celelalte clase” [143, p.115]. În Anexa la Legea nr.382/1999, clasificarea substanţelor narcotice se face în funcţie de două criterii: 1) gradul de pericol pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul abuziv al substanţelor narcotice; 2) posibilitatea de utilizare a substanţelor narcotice în scopuri medicale. Astfel, după primul criteriu, substanţele narcotice se clasifică în: 1) substanţe narcotice care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul lor abuziv; 2) substanţe narcotice care prezintă pericol pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul lor abuziv. Din prima clasă fac parte următoarele substanţe: răşina, extractul şi tinctura din cannabis, concentratul din paie de mac, heroina etc. (substanţe narcotice inutilizabile în scopuri medicale); metadonul, morfina, hidrocodeina etc. (substanţe narcotice utilizate în scopuri medicale). Din cea de-a doua clasă fac parte: acetildihdrocodeina, etilmorfina, norcodeina, folcodeina etc. din componenţa unor preparate. Toate substanţele narcotice din această clasă sunt utilizate în scopuri medicale. În funcţie de originea lor, substanţele narcotice se clasifică în: substanţe narcotice naturale şi substanţe narcotice sintetice şi semisintetice. Astfel, din prima clasă fac parte: marijuana uscată sau verde, haşişul, paiele de mac somnifer uscat sau verde, extractul din macul somnifer, cocaina, efedronul etc. Din cea de-a doua clasă fac parte: metadonul, fentanilul, alfa-metilfentanilul, sufentanilul etc. [182, p.38-41; 186, p.103]. În funcţie de impactul psihofarmacologic, substanţele narcotice se clasifică în:

24 1) substanţe narcotice depresive (psiholeptice); 2) substanţe narcotice stimulente (psihoanaleptice); 3) substanţe narcotice perturbatorii (psihodisleptice) [231]. Din prima clasă fac parte: opiul, morfina, heroina, petidina, fentanilul, dextramoramidul etc. Din cea de-a doua clasă fac parte: cocaina, kat (fol) etc. Din cea de-a treia clasă fac parte: LSD-25, cannabisul etc. [115, p.77-81; 154, p.3-9]. Aşa cum arată practica, de cele mai dese ori, în Republica Moldova, în traficul ilicit se depistează marijuana [76; 77; 79; 80; 83; 90; 92; 93; 95; 96; 97; 98; 99; 102; 104; 106; 107]. Alte substanţe narcotice depistate constituie: opiumul acetilat [78; 88; 89; 91; 100]; extractul de mac somnifer [75]; paiele de mac somnifer [75] etc. Nu putem finaliza analiza noţiunii „substanţă narcotică” înainte de a supune examinării problema utilizării în dreptul penal al unor ţări (Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Belarus, Armenia, Turkmenistan, Kârgâzstan etc.) a noţiunii „mijloc narcotic” (în calitate de substituent al noţiunii „substanţă narcotică”). Într-o măsură foarte restrânsă şi într-o manieră reminiscentă, noţiunea „mijloc narcotic” este folosită şi în sistemul de drept al Republicii Moldova: în art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative şi în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice”, nr.12 din 27.03.1997 [54]. Explicând necesitatea utilizării noţiunii „mijloc narcotic” în locul noţiunii „substanţă narcotică”, E.A. Babaian afirmă că termenul „mijloc” include atât sensul de substanţă, cât şi sensul de preparat [260]. Anterior, ne-am pronunţat cu argumente împotriva operării cu termenul „preparat”, ca termen distinct în raport cu expresia „substanţă narcotică”. De aceea, nu putem accepta punctul de vedere al lui E.A. Babaian. Susţinând necesitatea folosirii noţiunii „mijloc narcotic”, A.A. Maiorov şi V.B. Malinin menţionează că termenul „substanţă” reflectă doar mecanismele biochimice ale acţiunii de narcotizare, care nu depind de suportul material, pe când în termenul „mijloc” şi-a găsit reflectarea atât criteriul medical, cât şi criteriul juridic al entităţii desemnate prin acest termen [186, p.99]. Considerăm această opinie conceptual incorectă: atunci când stabilim obiectul material al infracţiunii, ne interesează entitatea corporală, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului apărării penale. Nu ne interesează suportul material al acestei entităţi. De asemenea, ar fi cu totul nepotrivit să folosim termenul „mijloc” pentru a desemna obiectul material al infracţiunii. Aceasta deoarece, aşa cum se susţine just în doctrina penală, este o diferenţă de fond între mijloacele de

25 săvârşire a infracţiunii şi obiectul material al infracţiunii [120, p.197; 118, p.105-106]. În concluzie, considerăm inoportună utilizarea noţiunii „mijloc narcotic” în sistemul nostru de drept. După examinarea înţelesului noţiunii „substanţă narcotică”, urmează să purcedem la analiza naturii juridice a noţiunii „stupefiant”. Ad litteram, prin „stupefiant” se înţelege: (substanţa medicamentoasă) care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi psihică şi care, folosită mult timp, duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde [130, p.1031]; substanţă toxică (opiu, cocaină, heroină etc.) care inhibă centrii nervoşi, producând o stare de euforie trecătoare [142, p.871]. Sub aspect juridic, noţiunea „stupefiant” este definită în Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30.03.1961, şi în Protocolul de modificare a acestei Convenţii, adoptat la Geneva la 25.03.1972 (în vigoare pentru Republica Moldova din 3.11.1994): „toate substanţele din tabelele I şi II, fie că sunt naturale sau sintetice” [41]. Totodată, în Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20.12.1988 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995), prin „stupefiant” se are în vedere „orice substanţă, fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul I sau tabelul II al Convenţiei din 1961 şi al Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată” [43]. Într-o manieră apropiată, noţiunea „substanţă stupefiantă” se defineşte în Legea României privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, nr.339 din 29.11.2005 (în continuare – Legea nr.339/2005 a României): „termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972” [26]. În legislaţia Republicii Moldova, termenul „stupefiant” este întrebuinţat nu numai în Legea nr.382/1999. El apare şi în Ordinul nr.42 din 15.02.1999 al Ministerului Sănătăţii cu privire la instituirea în cadrul Ministerului Sănătăţii a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor al Republicii Moldova. De asemenea, ţinem să menţionăm că acest termen este utilizat în unele tratate internaţionale bilaterale, încheiate de Republica Moldova (de exemplu, în Acordul între Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al Republicii Uzbekistan cu privire la colaborarea în combaterea traficului ilicit de arme, muniţii, substanţe explozibile, stupefiante şi substanţe psihotrope, semnat la Chişinău la 30.03.1995) [47]. Totuşi, în comparaţie cu noţiunea echivalentă „substanţă narcotică”, noţiunea „stupefiant” are o incidenţă prea mică în sistemul normativ al Republicii Moldova. Folosirea în paralel a două noţiuni diferite având acelaşi conţinut se explică prin aceea că, în limbajul juridic autohton, termenul „stupefiant” a pătruns prin filiera românească. În acelaşi timp, expresia „substanţă narcotică” a pătruns prin filiera rusă. Întrucât la lit.e) art.19 din Legea nr.780/2001 este consacrată regula

26 constanţei şi uniformităţii terminologiei utilizate în toate actele legislative, este necesară tranşarea concurenţei dintre noţiunile legale „stupefiant” şi „substanţă narcotică”. Considerăm că alegerea trebuie făcută în favoarea noţiunii „stupefiant”. Astfel, se va asigura realizarea unuia dintre principiile de bază ale legiferării, înscris în alin.(1) art.4 din Legea nr.780/2001: „Actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional”. Disonanţele de ordin terminologic dintre prevederile Convenţiei unice asupra stupefiantelor şi ale Convenţiei ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, pe de o parte, şi prevederile reglementărilor interne în materie, pe de altă parte, pot influenţa negativ interpretarea şi, implicit, aplicarea prevederilor internaţionale şi naţionale. Astfel, la alin.(1) art.21 din Legea Republicii Moldova privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 24.09.1999 (în continuare – Legea nr.595/1999), se menţionează: „Interpretarea tratatelor internaţionale urmează a fi efectuată în conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional, astfel încât să se evite eventualele contradicţii dintre prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi dispoziţiile tratatului” [17]. Considerăm că, odată ce ţara noastră – în procesul ratificării Convenţiei unice asupra stupefiantelor şi Convenţiei ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope – a acceptat anume termenul „stupefiant”, în baza principiului „pacta sunt servanda”, în reglementările interne în materie trebuie asigurată utilizarea acestui termen. (Totuşi, ţinem să precizăm că, în continuare, pentru a nu genera confuzii, vom utiliza în studiul nostru noţiunea „substanţă narcotică”, nu „stupefiant”. Aceasta deoarece în art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM legiuitorul foloseşte tocmai noţiunea „substanţă narcotică”). În alt context, trebuie consemnată utilizarea în doctrina penală a noţiunii „substanţe euforizante” [119, p.274; 166, p.109]. În special, se arată că „... introducerea în organismul victimei a substanţelor cu efect puternic, toxice sau euforizante, periculoase pentru viaţa sau sănătatea ei, în scopul aducerii acesteia, prin astfel de procedeu, în starea de neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, însoţită de scopul sustragerii, nu poate fi calificată ca tâlhărie” [119, p.274]. Întrucât la art.2176 CP RM se prevede răspunderea pentru introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, este pe deplin îndreptăţită întrebarea: sunt oare echivalente noţiunile „substanţe euforizante” şi „substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele acestora”? În opinia noastră, cele două noţiuni nu pot fi confundate. Conceptele „substanţe narcotice”, „substanţe psihotrope”, „analoagele substanţelor narcotice sau psihotrope”, la fel ca şi conceptele „substanţe cu efect puternic” şi „substanţe toxice”, sunt concepte utilizate de legiuitor. Listele substanţelor narcotice, substanţelor psihotrope, substanţelor cu efect puternic, precum şi ale

27 substanţelor toxice sunt prevăzute fie în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, fie în Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. În contrast, noţiunea „substanţe euforizante” este un concept utilizat exclusiv de către doctrinari, care nu şi-a găsit o consacrare legislativă. „Euforizant” înseamnă „care produce euforie” [130, p.352]. Luând în seamă acest semantism, considerăm că alcoolul nimereşte sub incidenţa noţiunii „substanţă euforizantă”. Însă, această noţiune nu poate fi identificată cu noţiunea „substanţă narcotică, psihotropă sau analogul acesteia”. În sprijinul acestei opinii apare şi faptul că, în textul Legii nr.713/2001, termenii „alcool” şi „droguri” sunt folosiţi separat, ca termeni care nu se includ unul în altul. Din această perspectivă, nu putem agrea punctul de vedere exprimat de J.Drăgan, Gh.Alecu şi M.Ţipişcă, conform căruia alcoolul este considerat drog uşor, fiind plasat în aceeaşi categorie cu cannabisul, codeina, ciupercile halucinogene [133, p.35]. Suntem de părere că într-un studiu juridic, cu atât mai mult într-o lucrare ştiinţifică, noţiunile cu care se operează trebuie privite din perspectiva legii, nu din perspectiva extrajuridică. Iar legiuitorul distinge în mod clar noţiunile „alcool” şi „droguri”. A face abstracţie de aceasta înseamnă a neglija principiul legalităţii. În art.209 şi 322 CP RM legiuitorul foloseşte sintagma „substanţe cu efect narcotizant”. Ce înseamnă „substanţe cu efect narcotizant”? Are oare această noţiune acelaşi înţeles cu al noţiunii „substanţe narcotice”? În varianta rusă a art.209 şi 322 CP RM noţiunea „substanţe cu efect narcotizant” este tradusă ca „одурманивающие вещества”. Noţiunea „одурманивающие вещества” este utilizată şi în varianta rusă a Legii nr.382/1999, însă de această dată prin ea fiind tradus termenul „stupefiant”. De aici rezultă că prin „substanţă cu efect narcotizant” ar trebui să înţelegem stupefiantul. Ceea ce ar însemna să denaturăm înţelesul noţiunii „substanţe cu efect narcotizant”, aşa cum el este conceput în art.209 şi 322 CP RM. Aceasta deoarece în dispoziţia acestor articole este indicat: „droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant”. Conjuncţia disjunctivă „sau” utilizată de legiuitor indică la faptul că noţiunea „alte substanţe cu efect narcotizant” nu poate fi inclusă în conţinutul noţiunii „droguri”. De aici se desprinde ideea că noţiunile „stupefiant” şi „substanţă cu efect narcotizant” nu pot fi identificate. Prin urmare, traducerea sintagmei „substanţă cu efect narcotizant” ca „одурманивающее вещество” este incorectă. Dar dacă substanţele cu efect narcotizant nu sunt stupefiante şi nu fac parte din rândul drogurilor, atunci care este înţelesul noţiunii „substanţe cu efect narcotizant”? În opinia lui A.Borodac, lista substanţelor cu efect narcotizant (de exemplu, aminorexul, butalbitalul, vinilbitalul, ketozalamul, cloroformul, eterul etc.) este întocmită de CPCD [113, p.237]. Unele din substanţele nominalizate mai sus sunt incluse în lista nr.2 „Substanţe cu acţiune drastică, aflate sub control internaţional pe teritoriul Republicii Moldova” din Tabelul nr.5 al Hotărârii

28 nr.7/1998 a CPCD. Să înţelegem că „substanţele cu acţiune drastică” şi „substanţele cu efect narcotizant” înseamnă una şi aceeaşi? Dar, în alin.(2) art.248 CP RM legiuitorul deja foloseşte un sinonim al noţiunii „substanţe cu acţiuni drastice”. Ne referim la noţiunea „substanţe cu efecte puternice”. Ar fi exagerat, în aceste condiţii, să atribuim înţelesul de substanţe cu acţiune drastică încă unei noţiuni. Prin aceasta s-ar încălca flagrant regula, înscrisă la lit.e) art.19 al Legii nr.780/2001, potrivit căreia, în toate actele legislative terminologia utilizată trebuie să fie constantă şi uniformă. Deci, nu suntem de acord cu opinia că prin „substanţe cu efect narcotizant” se au în vedere substanţele cu acţiune drastică (substanţele cu efecte puternice). Sprijinim punctul de vedere conform căruia „alcoolul nu face parte din rândul substanţelor cu efect narcotizant; aducerea minorilor în stare de ebrietate este sancţionată conform art.169 din Codul cu privire la contravenţiile administrative” [119, p.338]. Într-adevăr, interpretarea sistematică a dispoziţiei art.209 CP RM ne obligă să luăm în consideraţie şi prevederile art.169 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Dacă, în contextul acestor prevederi, se stabileşte răspunderea administrativă pentru aducerea minorului în stare de ebrietate, ar fi incorect să afirmăm că atragerea minorului la consumul ilegal de alcool ar trebui să atragă aplicarea art.209 CP RM. De asemenea, inhalanţii chimici toxici nu pot fi consideraţi substanţe cu efect narcotizant. Aceasta deoarece, de lege lata, inhalanţii chimici toxici sunt consideraţi droguri. În condiţiile în care nici inhalanţii chimici toxici, nici alcoolul nu pot fi consideraţi substanţe cu efect narcotizant, considerăm că noţiunea „substanţe cu efect narcotizant” este lipsită de conţinut şi nu-şi justifică prezenţa în art.209 şi 322 CP RM. Pe cale de consecinţă, pentru a fi evitată interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale, recomandăm excluderea sintagmei „sau alte substanţe cu efect narcotizant” din art.209 şi 322 CP RM. Anterior, am demonstrat că noţiunea generică de drog cuprinde nu numai noţiunea „substanţă narcotică” (stupefiant), dar şi noţiunea complementară acesteia – „substanţă psihotropă”. Care este locul substanţelor psihotrope în rândul drogurilor şi în ce constă deosebirea dintre substanţele psihotrope şi substanţele narcotice? Literalmente, „psihotrop” înseamnă: „(medicament) cu acţiune asupra psihicului” [130, p.867]; „(medicament) care acţionează asupra psihicului” [142, p.753]. Pentru a afla sensul juridic al noţiunii „substanţă psihotropă”, apelăm la prevederile Convenţiei asupra substanţelor psihotrope, adoptate la Viena la 21.02.1971 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) [42]. Conform lit.e) art.1 al acestei Convenţii, expresia „substanţă psihotropă” se referă la orice substanţă, fie că este de origine naturală, fie de origine sintetică, sau la orice produs natural din tabelele I, II, III sau IV”. Într-o manieră apropiată, noţiunea „substanţă

29 psihotropă” este definită la lit.r) art.1 al Convenţiei ONU contra traficului ilicit de substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope: „Expresia „substanţă psihotropă” desemnează orice substanţă de origine naturală sau de sinteză sau orice produs din tabelele I, II, III, sau IV ale Convenţiei din 1971 cu privire la substanţele psihotrope”. Definiţia legală a noţiunii „substanţă psihotropă” se conţine la art.1 al Legii nr.382/1999 şi la alin.(1) art.1341 CP RM. În ambele cazuri, prin „substanţă psihotropă” se are în vedere substanţa de origine naturală sau sintetică şi preparatul conţinând o astfel de substanţă, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul ei abuziv. Observăm că, de această dată, terminologia utilizată în cadrul reglementărilor internaţionale şi al reglementărilor interne în materie este una constantă şi uniformă. Lipseşte dilema artificial creată de tipul „stupefiant/substanţă narcotică”. Urmând litera convenţiilor internaţionale de referinţă, legiuitorul moldovean foloseşte formula adecvată „substanţă psihotropă”. Totuşi, este regretabil că aceeaşi definiţie legală desemnează două noţiuni diferite: „substanţă psihotropă” şi „substanţă narcotică” (stupefiant). În opoziţie, în Legea nr.339/2005 a României, noţiunile „substanţă psihotropă” şi „substanţă stupefiantă” sunt definite separat. În special, prin „substanţă psihotropă” se înţelege „termenul desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971”. Urmând acest model şi ţinând cont de definiţia pe care am propus-o supra pentru noţiunea „substanţă narcotică”, propunem ca, în sensul legii, prin „substanţă psihotropă” să se înţeleagă „substanţa de origine naturală sau sintetică, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul ei abuziv, dacă această substanţă este indicată în lista substanţelor psihotrope, aprobată de Guvern”. Lista substanţelor psihotrope din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului include denumirile a 127 de substanţe psihotrope. În funcţie de gradul de pericol pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul abuziv al substanţelor psihotrope, aceste substanţe se clasifică în: 1) substanţe psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul lor abuziv; 2) substanţe psihotrope care prezintă pericol pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul lor abuziv. Astfel, reieşind din prevederile Anexei la Legea nr.382/1999, din prima clasă fac parte: brolamfetamina, catinonul, eticiclidina, amfetamina, fenciclidina etc. Din cea de-a doua clasă fac parte: amobarbitalul, catinul, barbitalul, diazepamul, fenobarbitalul etc. În funcţie de posibilitatea de utilizare a substanţelor psihotrope în scopuri medicale, acestea se clasifică în:

30 1) substanţe psihotrope inutilizabile în scopuri medicale; 2) substanţe psihotrope utilizabile în scopuri medicale. Trebuie de menţionat că în legea penală se ţine cont de acest criteriu de clasificare. Astfel, la lit.c) alin.(3) art.217 şi la lit.c) alin.(3) art. 2171 CP RM se foloseşte formula „cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circulaţie în scopuri medicale este interzisă”. Totodată, la lit.e) alin.(2) art.2176 CP RM se utilizează formula „cu substanţe narcotice sau psihotrope a căror circulaţie în scopuri medicale este interzisă”. În aceste ipoteze, formulele specificate desemnează o circumstanţă agravantă: dacă substanţa, care reprezintă obiectul material al infracţiunii, este inutilizabilă în scopuri medicale, există temeiul agravării răspunderii penale. În planul perfecţionării legii penale, propunem revederea sintagmelor „cu utilizarea substanţelor...” şi „cu substanţe...”. O asemenea manieră de descriere este potrivită pentru caracterizarea mijloacelor de săvârşire a infracţiunii, nu a obiectului material al infracţiunii. De aceea, recomandăm substituirea sintagmelor sus-menţionate prin expresia „în privinţa substanţelor...”. După această digresiune absolut necesară, să prezentăm clasele de substanţe psihotrope, conturate în funcţie de utilizarea acestor substanţe în scopuri medicale. În acest sens, reieşind din prevederile Anexei la Legea nr.382/1999, din prima clasă fac parte: brolamfetamina, catinonul, eticiclidina, psilocibina, tenociclidina etc. Din cea de-a doua clasă fac parte: amfetamina, fenetilina, fenciclidina, catinul, alobarbitalul, diazepamul, nitrazepamul, fenobarbitalul, tetrazepamul etc. În funcţie de originea lor, substanţele psihotrope se clasifică în: substanţe psihotrope naturale şi substanţe psihotrope sintetice şi semisintetice. De exemplu, mescalina este o substanţă psihotropă naturală. Pe de altă parte, amfetamina este o substanţă psihotropă sintetică. În funcţie de impactul psihofarmacologic, substanţele psihotrope se clasifică în: 1) substanţe psihotrope depresive (psiholeptice); 2) substanţe psihotrope stimulente (psihoanaleptice); 3) substanţe psihotrope perturbatorii (psihodisleptice). Din prima clasă fac parte: fenobarbitalul, barbitalul, metilfenobarbitalul, metaqualonul etc. Din cea de-a doua clasă fac parte: brolamfetamina, tenamfetamina, dexamfetamina, levamfetamina, metamfetamina, amfetamina etc. Din cea de-a treia clasă fac parte: fenciclidina, mescalina, psilocibina etc. În pct.4 art.2 al Convenţiei asupra substanţelor psihotrope sunt stabilite criteriile în baza cărora o substanţă poate fi recunoscută ca substanţă psihotropă: a) substanţa poate provoca: – o stare de dependenţă şi

31 – o stimulare sau depresiune a sistemului nervos central dând loc unor halucinaţii sau tulburări ale funcţiei motorii sau ale judecăţii ori comportamentului, ori perceperii, ori dispoziţiei, sau abuzuri ori efecte nocive comparabile celor ale unei substanţe incluse în tabelul I, II, III sau IV şi b) există suficiente motive să se creadă că substanţa dă sau riscă să dea loc de abuzuri, în aşa fel încât ea constituie o problemă de sănătate publică şi o problemă socială care justifică punerea ei sub control internaţional. Însă, exact aceleaşi criterii sunt aplicabile în ipoteza recunoaşterii unei substanţe ca substanţă narcotică. De aceea, într-o anumită măsură, au dreptate J.Drăgan, Gh.Alecu şi M.Ţipişcă când afirmă: „Clasificarea substanţelor stupefiante şi psihotrope pe tabelele existente la finele convenţiilor din 1961 şi, respectiv, 1971 creează confuzie, afectându-le credibilitatea şi, nu în cele din urmă, corecta lor calificare juridică. Drept exemplu de incoerenţă poate fi dată aşezarea substanţelor halucinogene în rândul substanţelor psihotrope şi nu al stupefiantelor, precum şi plasarea cannabisului printre stupefiantele cele mai dăunătoare, iar a THC, alcaloidul cannabisului, printre alte stupefiante” [133, p.32]. Într-un mod similar se exprimă alţi autori: „Este destul de condiţională delimitarea substanţei psihotrope de substanţa narcotică. Ordinea de recunoaştere a unei substanţe în calitate de substanţă psihotropă este identică ordinii de recunoaştere a unei substanţe ca substanţă narcotică” [182, p.328]. Unii autori încearcă să identifice deferenţe specifice de ordin medical între substanţele psihotrope şi substanţele narcotice. Astfel, I.Simakova susţine că numitele substanţe se deosebesc prin „utilitatea terapeutică şi sfera de aplicare (substanţele psihotrope sunt mai frecvent folosite în medicină, au o influenţă specifică asupra sistemului nervos central, sunt utilizate eficient pentru tratarea afecţiunilor psihice)” [282]. Totuşi, aşa cum s-a văzut mai sus, sunt substanţe psihotrope utilizabile sau inutilizabile în scopuri medicale, aşa cum sunt şi substanţe narcotice utilizabile sau inutilizabile în scopuri medicale. De asemenea, după unii autori, tocmai substanţele narcotice sunt cele care au o influenţă specifică asupra sistemului nervos (influenţă stabilizantă, sedativă, halucinogenă etc.) [182, p.325]. Ceea ce nu vine în sprijinul opiniei exprimate de I.Simakova. La fel, trebuie de menţionat că codeina fosfat intră în componenţa mixturii Behterev, care se administrează în cazul dereglărilor epileptice episodice şi al stării epileptice [199, p.129]. Iar, conform listei din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, codeina fosfat este partea activă a unor substanţe narcotice, şi nu a unor substanţe psihotrope. Nu din punct de vedere medical, dar din punct de vedere juridic se deosebesc substanţele psihotrope de substanţele narcotice. Chiar dacă convenţiile internaţionale în materie pot conţine anumite inexactităţi, totuşi, după listele din conţinutul lor sunt concepute listele substanţelor psihotrope şi substanţelor narcotice din reglementările interne. Până la o eventuală modificare a aces-

32 tora, ele trebuie respectate. Sigur, divizarea în substanţe psihotrope şi substanţe narcotice este mai degrabă o tradiţie atinsă de desuetudine. Or, iniţial, substanţele psihotrope au fost elaborate exclusiv pentru tratarea afecţiunilor psihice. Însă, cu timpul, în cazul unora din aceste substanţe destinaţia s-a schimbat. Cel mai edifiant este exemplul substanţei MDMA (3,4 – metilendioximetamfetamină), cunoscută mai mult sub denumirea „extasy”. Iniţialmente, această substanţă a fost utilizată în SUA aproape nelimitat în practica psihoterapeutică. Însă, s-a demonstrat că ea provoacă moartea unor grupuri de celule nervoase, după care folosirea ei în medicină a fost interzisă [182, p.80]. Totuşi, această substanţă continuă să fie inclusă în lista substanţelor psihotrope. Juridiceşte, ea este substanţă psihotropă. Chiar dacă, sub aspect medical, nu mai are destinaţia iniţială de a fi utilizată în scopuri medicale. În concluzie, trebuie de menţionat că, deşi răspunderea pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi a substanţelor psihotrope este stabilită în aceleaşi norme – penale sau administrative – la nivel internaţional şi la nivel naţional se statuează regimuri juridice distincte pentru cele două tipuri de substanţe. Aceasta se exprimă în stabilirea de liste (tabele) deosebite pentru substanţele psihotrope şi substanţele narcotice. Tocmai de aceea, în procesul de aplicare a răspunderii penale trebuie să se opereze nu cu conceptul hibrid „substanţă narcotică (stupefiant), substanţă psihotropă” (folosit în art.1 al Legii nr.382/1999 şi în alin.(1) art.1341 CP RM), dar cu conceptele diferenţiate „substanţă narcotică” („stupefiant”) şi „substanţă psihotropă”. În altă ordine de idei, consemnăm că, prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului cu privire la contravenţiile administrative, a Codului penal al Republicii Moldova şi a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 4.11.2005 (în continuare – Legea nr.277/2005) [22], în lexicul juridico-penal a fost introdusă expresia „analog al substanţei narcotice sau psihotrope”. Astfel, conform alin.(2) art.1341 CP RM, prin „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” se înţelege substanţa care, conform componenţei sale şi efectului pe care îl produce, se asimilează cu substanţa narcotică sau psihotropă. Ca model legislativ pentru această definiţie a servit definiţia similară din Legea Federaţiei Ruse cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope din 10.12.1997: „substanţele de origine naturală sau sintetică, interzise pentru circulaţie în Federaţia Rusă, care nu sunt incluse în Lista mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi precursorilor acestora, ce sunt susceptibile de control în Federaţia Rusă, ale căror structură chimică şi calităţi sunt asemănătoare cu structura chimică şi calităţile mijloacelor narcotice şi substanţelor psihotrope, a căror acţiune psihoactivă ele o reproduc” [294].

33 Într-o manieră apropiată, noţiunea „analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope” este definită în legislaţia altor state: „substanţe de origine naturală sau sintetică, interzise pentru circulaţie în Turkmenistan, care nu sunt incluse în lista mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi precursorilor, ce sunt supuse controlului în Turkmenistan, care după structura chimică şi calităţi sunt similare cu mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope ce determină o acţiune psihoactivă analoagă” [290]; „substanţe de origine sintetică sau naturală, interzise pentru circulaţie în Republica Kârgâză, care nu sunt incluse în lista mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi precursorilor lor, ce sunt susceptibile de control în Republica Kârgâză, ale căror structură chimică şi calităţi sunt asemănătoare cu structura chimică şi calităţile mijloacelor narcotice şi substanţelor psihotrope, a căror acţiune psihoactivă ele o reproduc” [289]; „substanţe care nu sunt incluse în lista mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi precursorilor acestora, listă stabilită în ordinea determinată de prezenta lege (se are în vedere Legea Armeniei din 26.12.2002 cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope)” [288]; „orice substanţă care nu este inclusă în Legea privind controlul asupra substanţelor narcotice şi precursorilor, dar care au o structură chimică similară cu una din substanţele narcotice şi care determină o acţiune analoagă în organismul uman” [212, p.85] etc. Sintetizând, putem menţiona că, pentru majoritatea din aceste definiţii, sunt comune următoarele trăsături ale analogului substanţei narcotice sau psihotrope: 1) după componenţa (structura) chimică şi efectul pe care îl produce (calităţile pe care le are), se asimilează cu substanţa narcotică sau substanţa psihotropă; 2) nu este inclusă în lista de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope supuse controlului din partea statului. Considerăm că prin utilizarea, în legea penală a Republicii Moldova, a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” se încalcă principiul legalităţii şi al echităţii, ea fiind deci dăunătoare. De aceea, această noţiune trebuie exclusă din Codul penal. Care sunt argumentele pe care le aducem în sprijinul acestei recomandări? În doctrina penală rusă au fost aduse critici utilizării în legea penală a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” [269; 267]. În special, E.V. Kobzeva opinează că, „deşi există o necesitate obiectivă în această inovaţie juridico-penală, nivelul calitativ al implementării ei în textul legii penale lasă de dorit. În principal, este vorba de abordarea nesistematică exprimată în raportarea analoagelor mijloacelor narcotice sau ale substanţelor psihotrope la categoria semnelor obligatorii ale grupului corespunzător de infracţiuni... În mod regretabil, consecinţele nefaste ale unei asemenea inconsecvenţe depăşesc limitele unei simple încălcări a regulilor logicii formale: ele sunt în cel mai direct mod legate de calificarea celor săvârşite şi, în ultimă instanţă, cu

34 aplicarea pedepsei, reprezentând astfel o inechitate, împotriva căreia se pronunţă legiuitorul în art.6 din Codul penal al Federaţiei Ruse” [267]. Autoarea citată are în vedere că nu în toate articolele din Codul penal rus – în care se prevede răspunderea pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora – ca obiect material al infracţiunii apare analogul substanţei narcotice sau psihotrope. Dar aceeaşi situaţie se atestă în Codul penal al Republicii Moldova: noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” este utilizată în art. 217, 2171-2173, 2175, 2176 CP RM; noţiunea dată nu este utilizată în art. 2174, 218 şi 219 CP RM. Cu toate acestea, nu pledăm, ca E.V. Kobzeva, pentru includerea noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” în toate, fără excepţie, articolele care prevăd răspunderea penală pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora [267]. Dimpotrivă, considerăm că noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope trebuie exclusă din toate articolele specificate mai sus. În acest fel, se va asigura respectarea nu doar a principiului echităţii, invocat de către E.V. Kobzeva, dar şi, nu mai puţin important, a principiului legalităţii. Cu privire la această problemă, menţionăm că, în opinia lui A.A. Maiorov şi V.B. Malinin, „completarea articolelor Codului penal cu un nou obiect material al infracţiunii – analogul substanţelor narcotice sau psihotrope, precum şi elaborarea unei liste de substanţe analoage care sunt livrate pe pieţele internaţionale, va permite limitarea circulaţiei ilegale a acestor substanţe şi va contribui la limitarea creării unor noi substanţe care nu sunt prevăzute de convenţiile şi actele interne în vigoare” [186, p.109]. Însă, nu este clar: despre care liste de substanţe analoage vorbesc autorii citaţi? Doar, prin definiţie, analogul substanţei narcotice sau psihotrope este o substanţă care nu este inclusă în nici o listă de substanţe supuse controlului din partea statului. Odată ce o substanţă este inclusă în lista din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, ea obţine fie statutul de substanţă narcotică, fie statutul de substanţă psihotropă. Tertium non datur, deoarece nu există o listă oficial întocmită a substanţelor analoage. Nici în Republica Moldova, nici în Federaţia Rusă, nici într-o altă ţară. Au dreptate acei autori care consideră că nu există nici o claritate în privinţa statutului analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope [276; 273]. Aceasta pentru că, de fapt, ele nu sunt supuse nici unui regim juridic. În afară de prevederea cu caracter declarativ şi ambiguu din alin.(2) art.1341 CP RM, nu există nici o reglementare ce ar statua într-un fel sau altul criteriile după care o substanţă sau alta poate fi recunoscută analog al substanţei narcotice sau psihotrope. În context, V.I. Kuzneţov afirmă că, pentru dreptul penal, introducerea în textul legii penale a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” este „un pas înapoi, în „trecutul luminat”, spre analogia legii penale... A fost, de facto, anulat criteriul juridic al substanţei narcotice sau

35 psihotrope, formulat la vremea sa în teoria dreptului penal – prezenţa substanţei date într-o listă specială aprobată de către guvernul ţării. Acum însă rezultă că existenţa în faptă a componenţei de infracţiune este la discreţia unui expert” [273]. Suntem în mare parte de acord cu acest punct de vedere. Într-adevăr, includerea în textul legii penale a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” reprezintă o încălcare a principiului legalităţii. Însă nu sub aspectul aplicării prin analogie a legii penale, cum menţionează V.I. Kuzneţov, dar sub un alt aspect, consemnat la alin.(2) art.3 CP RM – interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. În acest sens, susţinem opinia lui A.Vasiliu, conform căreia „analogia se deosebeşte de interpretarea extensivă, deoarece aceasta din urmă se referă numai la extinderea înţelesului legii, în timp ce analogia realizează şi o extindere a literei legii, a voinţei legiuitorului la un caz pe care nu îl reglementează” [251]. Şi mai explicit se exprimă G.Antoniu: „Extinderea legii penale prin analogie nu trebuie confundată cu interpretarea extensivă a legii penale. Deşi ambele au la bază principiul ubi eadem ratio, ibi eadem ius, în cazul interpretării extensive interpretul rămâne în cadrul normei de incriminare, cu toate că lărgeşte la maximum înţelesul termenilor folosiţi de legiuitor; dimpotrivă, în cazul extinderii legii penale prin analogie, interpretul se îndepărtează de norma de incriminare, folosindu-se de o altă normă de incriminare, asemănătoare cu cea în care ar fi fost încadrată fapta concretă pentru a realiza sancţionarea acesteia” [111, p.18-19]. Într-adevăr, interpretând noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope în contextul prevederilor art.217, 2171-2173, 2175 şi 2176 CP RM, interpretul rămâne, în cadrul acestor norme de incriminare, deşi – cu aportul nemijlocit al legiuitorului – lărgeşte înţelesul noţiunii date. El nu poate să nu fie lărgit, odată ce nu există nici un act normativ care să reglementeze regimul juridic al analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope. În acest fel, nu poate fi asigurată respectarea regulii nullum crimen sine lege stricta, conform căreia „legea penală, pentru a fi aplicată, are nevoie să fie interpretată, iar această interpretare să fie strictă, adică să clarifice exact sensul şi semnificaţia regulii obiectivizate, materializate în normă” [111, p.12]. I.Kobzeva întreabă: ce ar trebui să înţelegem de fapt prin „analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope”: 1) substanţele având formulele modificate ale unor substanţe narcotice sau psihotrope, fiind incluse în lista substanţelor narcotice sau psihotrope supuse controlului, sau 2) substanţele care nu sunt substanţe narcotice sau psihotrope, dar care au un efect similar? [269] Examinând chestiunile în cauză, am ajuns la concluzia că, iniţial, în farmocologie şi medicină s-a avut în vedere primul aspect din cele menţionate mai sus. Ulterior, în contextul legii penale, a fost reţinut cel de-al doilea aspect, deşi în listele oficial întocmite ale substanţelor narcotice şi ale substanţelor psihotrope se continuă să se meargă pe linia conceptuală a celui dintâi aspect. Pentru a

36 fi mai expliciţi, specificăm că, la ora actuală, sunt sintetizate circa o sută de analoage (se are în vedere primul aspect al noţiunii „analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope”) ale fentanilului, din care în jur de 12 circulă pe piaţa ilegală a drogurilor în diferite state [295]. Aceste analoage ale fentanilului sunt nominalizate şi în lista substanţelor narcotice din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului: acetil-alfa-metilfentanil, alfa-metilfentanil, alfa-metilteofentanil, betahidroxifentanil, beta-hidroxi-3-metilfentanil, 3-metilfentanil, 3-metiltiofentanil, para-fluorofentanil, tiofentanil, alfentanil, sufentanil. În accepţiune farmacologică şi medicală, aceste substanţe sunt analoage ale substanţei narcotice „fentanil”. Însă, în accepţiune juridică, ceea ce este cu adevărat relevant, aceste substanţe sunt substanţe narcotice. Deoarece sunt incluse în lista substanţelor narcotice din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, şi nu sunt în afara cadrului acesteia. De aceea, răspunzând la întrebarea formulată de I.Kobzeva, putem susţine următoarele: prin „analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope” legiuitorul moldovean (ca şi legiuitorul rus) are în vedere substanţele care nu sunt substanţe narcotice sau psihotrope, dar care au un efect similar. Prin această noţiune ar trebui desemnate substanţele având formulele modificate ale unor substanţe narcotice sau psihotrope, fiind incluse în lista substanţelor narcotice sau psihotrope supuse controlului. Dar, suntem nevoiţi să considerăm că, în această ipoteză, devine inutilă operarea cu noţiunea „analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope”. Aceasta întrucât ceea ce, de facto, este analog al substanţei narcotice sau psihotrope, de iure are statutul de substanţă narcotică sau psihotropă. Nu se poate face abstracţie nici de vectorul internaţional al subiectului analizat. Astfel, nici în Convenţia unică asupra stupefiantelor, nici în Convenţia asupra substanţelor psihotrope, nici în Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope nu se utilizează noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope”. În acelaşi timp, în art.2 al Convenţiei asupra substanţelor psihotrope, de exemplu, se menţionează că, dacă există suficiente motive să se creadă că substanţa dă sau riscă să dea loc de abuzuri, în aşa fel încât ea constituie o problemă de sănătate publică şi o problemă socială care justifică punerea ei sub control internaţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii va comunica Comisiei Consiliului pentru Stupefiante o apreciere asupra acestei substanţe sau va indica, în special, în ce măsură substanţa dă sau riscă să dea loc la abuzuri, gradul de gravitate a problemei de sănătate publică şi a problemei sociale şi gradul de utilizare a substanţei în terapeutică, precum şi recomandări privind eventualele măsuri de control căror ar fi oportun să fie supusă această substanţă în lumina acestei evaluări. Ţinând seama de comunicarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ale cărei aprecieri vor fi hotărâtoare în domeniul medical şi ştiinţific, şi luând în considerare factorii de ordin economic, social, juridic, adminis-

37 trativ, precum şi toţi ceilalţi factori pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii îi va considera potriviţi, Comisia va putea să adauge respectiva substanţă în tabelul I, II, III sau IV. Rezumând, putem specifica următoarele: dacă există informaţii referitoare la o substanţă care încă nu este supusă controlului internaţional, dar care, după componenţa sa şi efectele pe care le produce, se asimilează cu o substanţă psihotropă, se declanşează o procedură la finele căreia se decide asupra oportunităţii recunoaşterii substanţei respective în calitate de substanţă psihotropă. Decidentă în această procedură este o autoritate specializată – Comisia Consiliului pentru Stupefiante. Ea funcţionează în strânsă colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Totodată, actul de completare a tabelelor substanţelor psihotrope este un act juridic normativ. Un mecanism similar este stabilit la nivel naţional în România. Astfel, conform lit. a) art.1 din Legea nr.143/2000 a României, tabelele nr. I-IV, în care sunt înscrise drogurile şi precursorii, pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea Ministrului Sănătăţii. A.Serebrenikova menţionează că, în Germania, conform pct.2 §1 al Legii cu privire la circulaţia drogurilor, Guvernul federal are dreptul să modifice sau să completeze lista de droguri, după luarea de cunoştinţă cu raportul de expertiză şi obţinerea acordului Bundesratului (camerei superioare a parlamentului german). Respectiva listă poate fi modificată în special atunci când aceasta este necesar pentru menţinerea ordinii publice sau pentru controlul asupra circulaţiei substanţelor având calităţi similare drogurilor, dacă se abuzează de întrebuinţarea acestora sau există un pericol efectiv ori potenţial pentru sănătatea oamenilor [281]. De asemenea, potrivit art.77 din Codul penal argentinian, substanţele, care pot provoca dependenţă fizică sau psihologică, sunt incluse în listele de droguri care sunt periodic elaborate şi actualizate în corespundere cu dispoziţiile autorităţii naţionale executive. Aşadar, în cazul tuturor acestor legislaţii, o autoritate competentă (şi nu o singură persoană, chiar dacă are calitatea de expert) decide, printr-un act juridic normativ (şi nu printr-un act individual de tipul raportului de expertiză), dacă o substanţă poate fi recunoscută sau nu ca având calitatea de obiect material în cadrul infracţiunilor legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Desigur, s-ar putea obiecta că mecanismul, aplicat în România, Germania, Argentina etc., este greoi şi astfel se reacţionează tardiv la traficul şi consumul de substanţe care, conform componenţei lor şi efectului pe care îl produc, provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul lor abuziv. În replică, menţionăm că reacţia promptă a legii penale contra manifestărilor prejudiciabile nu trebuie să substituie funcţionarea principiului legalităţii. Întrucât o singură

38 persoană este întotdeauna mai uşor de manipulat decât una sau mai multe autorităţi publice, soluţia, pe care legiuitorul moldovean a legiferat-o, prin includerea în textul legii penale a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope”, poate genera grave abuzuri. De fapt, odată ce este legiferată această noţiune, îşi pierde orice sens lista de substanţe narcotice sau psihotrope din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului. Este suficient că expertul să constate că substanţa provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul ei abuziv. Devine oarecum subsidiar ca substanţa respectivă să fie prevăzută într-o listă oficial întocmită. În esenţă, aceasta înseamnă că criteriul juridic de recunoaştere a substanţei ca substanţă narcotică sau psihotropă este subsecvent (dacă nu chiar decorativ) în comparaţie cu criteriul medical de rigoare. Nu este clar de ce s-a renunţat la prevederea din Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la instituirea în cadrul Ministerului Sănătăţii a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor al Republicii Moldova, nr.42 din 15.02.1999, conform căreia acest Comitet „întocmeşte şi aprobă listele substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor, elaborează mecanismul de procedură care dă posibilitate de a introduce şi de a exclude substanţele din liste, a le transfera din listă în listă în dependenţă de necesitate”. În contextul acestei prevederi, mai este oare necesară includerea în textul legii penale a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope”? Sau pot exista cazuri excepţionale când cadrul reglementar poate fi ignorat, iar atribuţiile unei autorităţi publice le poate exercita ad-hoc un singur individ? Subliniem, că acest individ trebuie să stabilească nu numai dacă o substanţă are sau nu calitatea de analog al substanţei narcotice sau psihotrope. El trebuie să determine şi dacă cantităţile substanţei descoperite se încadrează în marja de cantităţi (proporţii) mici, mari sau deosebit de mari. Dar după care criterii, de vreme ce respectiva substanţă nu este inclusă în lista din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului? Până la urmă, este mai puţin important care anume autoritate publică – Parlamentul, Guvernul, CPCD sau, poate, toate împreună – va avea forţa de decizie în procesul de recunoaştere a unei substanţe ca substanţă narcotică sau psihotropă. Important este altceva – să fie abolită practica de operare cu noţiuni de tipul „analog al substanţei narcotice sau psihotrope”, care nu au nici un suport de legalitate. Nu poate fi apărată ordinea de drept prin procedee ilegale sau aparent legale. Iată de ce, recomandăm legiuitorului să excludă expresia „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” din textul legii penale. Termenul „precursor” este folosit în cadrul reglementărilor internaţionale şi al celor interne în materie de circulaţie a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Punerea precursorilor sub control internaţional s-a făcut prin Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. În tabelele I şi II, anexe la numita Convenţie, au fost nominalizate 12 substanţe, catalogate ca precursori: efedrina, ergometrina, ergotamina, acidul

39 lisergic, fetil-1-propanonă-2, pseudo-efedrină, anhidrida acetică, acetona, acidul antranilic, eterul dietilic, acidul fenilacetic şi piperidina. Ulterior, statutul de precursor l-au obţinut alte 10 substanţe: acidul N-acetilantranilic, 3,4-metilenedioxifenil-2-propaniona, safrolul, isosafrolul, piperonalul, metiletilcetona, toluenul, hipermanganatul de potasiu, acidul sulfuric şi acidul clorhidric. Cei 22 de precursori sunt împărţiţi în trei categorii: 1) 8 precursori utilizaţi la fabricarea stupefiantelor de sinteză şi care nu au altă utilizare; 2) 7 precursori folosiţi la fabricarea stupefiantelor, între care se remarcă anhidrida acetică utilizată ca element indispensabil la fabricarea heroinei; 3) 7 precursori care sunt esenţiali pentru producerea heroinei şi a cocainei [247]. În legislaţia Republicii Moldova, noţiunea de precursor este definită în art.1 al Legii nr.382/1999, în alin.(3) art.1341 CP RM, precum şi în nota la art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative: „substanţă de origine naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice sau psihotrope”. Considerăm exagerată şi inutilă definirea aceleiaşi noţiuni în trei acte legislative diferite. Era suficientă definiţia din Legea nr.382/1999. Este notabil că în alin.(4) art.1341 CP RM şi în nota la art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede că lista precursorilor se aprobă de Guvern. Totuşi, în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, din motive neclare, nu se conţine o listă a precursorilor. O asemenea listă este prevăzută în tabelul nr.4 din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. Însă, la moment, CPCD nu mai are competenţa de a stabili lista precursorilor. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul următor, întrucât ea se referă în cel mai direct mod la calificarea infracţiunii de circulaţie ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor (art.2172 CP RM). În legislaţia română, noţiunea de precursor este definită la lit.a) art.2 al Legii României privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, nr.300 din 17.05.2002 (în continuare – Legea nr.300/2002 a României): „substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în Anexa nr.1, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe, care nu pot fi recunoscute sau utilizate în acest scop prin metode de laborator” [25]. Această definiţie este, în principal, comparabilă cu definiţia similară din legislaţia Republicii Moldova, luând în consideraţie că, în tabelul nr.4 din Hotărârea nr.7 a CPCD se precizează că se consideră precursori şi sărurile unor substanţe, enumerate în acest tabel, în cazurile când e posibilă formarea de săruri. Dar să revenim la specificarea semantismului termenilor. De menţionat că noţiunea „precursori” este definită şi la lit.e) art.1 al Legii nr.143/2000 a României: „substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr.IV”.

40 Dincolo de fenomenul dublării definiţiilor legale ale noţiunii „precursori”, atât din conţinutul Legii nr.143/2000 a României, cât şi din conţinutul Legii nr.300/2002 a României, rezultă că noţiunile „droguri” şi „precursori” sunt noţiuni complementare. Nici una din aceste noţiuni nu se include în cealaltă. Considerăm incompletă definiţia noţiunii „precursor” dată în legislaţia Republicii Moldova. Pentru comparaţie, în definiţia noţiunii de precursor din Legea Federaţiei Ruse cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope e specificat că precursorul este acea substanţă care se întrebuinţează frecvent pentru „producerea, fabricarea sau prelucrarea mijloacelor narcotice sau a substanţelor psihotrope”. În acelaşi mod noţiunea „precursor” este definită în Legea Turkmenistanului cu privire la mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, precursori şi la măsurile de contracarare a circulaţiei lor ilegale. Observăm că scopul utilizării precursorilor nu se rezumă la producerea de substanţe narcotice sau psihotrope. El constă în producerea, fabricarea sau prelucrarea de substanţe narcotice sau psihotrope. În context, trebuie de consemnat că la lit.a) şi c) pct.1 art.3 al Convenţiei ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope se arată că scopul utilizării substanţelor înscrise în tabelele I şi II, anexe la această Convenţie (adică a precursorilor), constă în producerea sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope. În acelaşi timp, la pct.11 al art.3 din Convenţia sus-menţionată se prevede că nici una din dispoziţiile articolului în cauză nu lezează principiul conform căruia definirea infracţiunilor vizate decurge în exclusivitate din dreptul intern al fiecărei părţi. În concordanţă cu această prevedere, în art.2172 CP RM, ca scop al circulaţiei ilegale a precursorilor este conturată „producerea sau prelucrarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor”. Reieşind din dispoziţia Convenţiei ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, ţinând cont de prevederile art.2172 CP RM, recepţionând modelul legislativ al definiţiei noţiunii „precursor” din legislaţia Federaţiei Ruse şi a Turkmenistanului, precum şi luând în consideraţie definiţia noţiunilor „substanţă narcotică” şi „substanţă psihotropă”, pe care le-am propus anterior , recomandăm ca în art.1 al Legii nr.382/1999 noţiunea „precursor” să fie definită în felul următor: „substanţă de origine naturală sau sintetică, utilizată pentru producerea, fabricarea sau prelucrarea de substanţe narcotice sau psihotrope, dacă această substanţă este indicată în lista precursorilor, aprobată de Guvern”. Întrucât sunt de prisos prevederile alin.(3) art.1341 CP RM şi ale notei la art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, acestea urmează a

41 fi abrogate. Recomandăm şi abrogarea prevederii de la alin.(4) art.1341 CP RM, întrucât şi ea devine de prisos. Într-o altă ordine de idei, apare întrebarea: noţiunile „traficul de droguri şi precursori” şi „circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora” sunt echipolente sau nu? Răspunzând la această întrebare, menţionăm că, potrivit Convenţiei unice asupra stupefiantelor, prin „trafic ilicit” se înţelege cultivarea sau orice operaţiune de desfacere a stupefiantelor, care au scopuri contrare celor prevăzute în numita Convenţie. Conform Convenţiei asupra substanţelor psihotrope, prin „trafic ilicit” se înţelege fabricarea, desfacerea sau procurarea de substanţe psihotrope, contrar prevederilor acestei Convenţii. În conformitate cu Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, prin „trafic ilicit” se au în vedere infracţiunile vizate la paragraful 1 şi 2 art.3 din această Convenţie. Ultima din cele trei convenţii tratează în cel mai complex mod noţiunea „trafic ilicit”. De aceea, vom apela anume la prevederile ei. Conform paragrafelor 1 şi 2 art.3 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, ca infracţiuni se recomandă a fi considerate, în conformitate cu dreptul intern al fiecărei părţi, printre altele, următoarele fapte intenţionate: a) I) producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, expedierea, expedierea în tranzit, transportarea, importul sau exportul oricărui stupefiant sau al oricărei substanţe psihotrope, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961, ale Convenţiei din 1961, cum apare ea modificată, sau ale Convenţiei din 1971; II) cultivarea macului opiaceu, a plantei de coca sau a plantei de cannabis, în scopul producerii de stupefiante, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961, ale Convenţiei din 1961, cum apare ea modificată; deţinerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau a oricărei substanţe psihotrope, în scopul săvârşirii uneia din activităţile enumerate la subalin.I) de mai sus; III) fabricarea, transportarea sau distribuirea de echipament, materiale sau substanţe înscrise în tabelele I şi II (se au în vedere precursorii), despre care cel care se ocupă de aceste activităţi ştie că pot fi utilizate pentru cultivarea, producerea sau fabricarea de stupefiante sau substanţe psihotrope; IV) organizarea, dirijarea sau finanţarea uneia din infracţiunile enumerate la subalin.I), II) sau III) de mai sus. Potrivit paragrafului 2 art.3 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, sub rezerva principiilor sale constituţionale şi conceptelor fundamentale din sistemul său juridic, fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a conferi, în conformitate cu

42 dreptul său intern, caracter de infracţiune actului intenţionat de deţinere, procurare sau cultivare de stupefiante ori substanţe psihotrope pentru consumul personal, contrar dispoziţiilor Convenţiei din 1961, ale Convenţiei din 1961, cum apare ea modificată, sau ale Convenţiei din 1971. Cu unele mici excepţii (care sunt, de altfel, inerente), elementele definiţiei noţiunii „trafic ilicit”, reproduse mai sus, se regăsesc în definiţia noţiunii „circulaţie a substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor” din art.1 al Legii nr.382/1999: „cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice şi psihotrope, prelucrarea şi utilizarea unor astfel de plante; elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, utilizarea, transportarea (inclusiv prin tranzit), expedierea, importul, exportul, nimicirea substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor, activităţi supuse controlului în conformitate cu legislaţia”. Practic, toate elementele acestei definiţii sunt specificate în Legea nr.143/2000 a României. Amintim că obiectul de reglementare al acestei legiuiri îl reprezintă combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. De unde rezultă că există o relaţie de echipolenţă între noţiunile „traficul de droguri şi precursori” şi „circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora”. În opinia lui E.H. Hasanov, „circulaţia mijloacelor narcotice reprezintă aflarea acestor mijloace în afara posesiei legale (adică în afara locurilor de păstrare, utilizare şi desfacere legală), precum şi săvârşirea altor acţiuni ilegale care sunt, întru-un fel sau altul, legate de desfacerea sau păstrarea unor astfel de mijloace” [176, p.236]. Într-o opinie similară, A.Boroi consideră că prin „trafic ilicit” trebuie de înţeles: cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, cumpărarea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, comercializarea, expedierea, transportarea, importul, exportul oricăror substanţe plasate sub controlul internaţional; organizarea, punerea în executare, finanţarea ori facilitarea operaţiilor sau activităţilor de mai sus [115, p.76]. Eroarea ambilor acestor autori constă în confuzia pe care o admit, punând semnul egalităţii între un fenomen conform cu legea (circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora/traficul de droguri şi precursori) şi un fenomen ilicit (circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora / traficul ilicit de droguri şi precursori). Or, nu ar fi cu putinţă ca actele legislative să reglementeze activităţi contrare legii. Consemnăm în acest plan că Legea nr.382/1999 prevede, în preambulul său, că are ca obiectiv „promovarea politicii de stat în problema circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor”. De asemenea, conform art.1 al Legii nr.339/2005 a României, această lege stabileşte regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia,

43 transportarea, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional a plantelor spontane sau cultivate, a substanţelor şi precursorilor prevăzute în tabelele I, II şi III din Anexa care face parte integrantă din numita lege. La fel, conform art.1 din Legea nr.300/2002, această lege reglementează, printre altele, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor cu precursori. Practic reproducând definiţia noţiunii „trafic ilicit” din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, A.Boroi a omis, în definiţia sa, o sintagmă esenţială – „încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961, ale Convenţiei din 1961, cum apare ea modificată, sau ale Convenţiei din 1971”. Dar tocmai această sintagmă desemnează diferenţa specifică dintre „traficul ilicit” şi „traficul licit”. Sesizând această diferenţă, unii legiuitori definesc, în scop de contrapondere, noţiunile „circulaţia mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi a precursorilor acestora” şi „circulaţia ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor a psihotrope şi precursorilor acestora”. Astfel, conform art.1 din Legea Federaţiei Ruse cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope, prin „circulaţia mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi a precursorilor acestora” se înţelege: cultivarea plantelor; elaborarea, producerea, fabricarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, expedierea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, utilizarea, introducerea pe teritoriul vamal al Federaţiei Ruse, scoaterea de pe teritoriul vamal al Federaţiei Ruse, precum şi nimicirea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi a precursorilor acestora, care sunt permise şi controlate în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse. Potrivit aceluiaşi articol, prin „circulaţia ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi a precursorilor acestora” se are în vedere circulaţia mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi a precursorilor acestora, realizată cu încălcarea legislaţiei Federaţiei Ruse. Într-un mod similar, cele două noţiuni sunt definite în Legea din 22.05.1998 a Republicii Kârgâze cu privire la mijloacele narcotice, substanţele psihotrope şi precursori. În literatura de specialitate, doctrinarii îşi exprimă propria poziţie cu privire la înţelesul noţiunii „circulaţia ilegală a drogurilor”: „acţiunile prohibite de lege, începând cu producerea mijloacelor narcotice şi a substanţelor psihotrope (cultivarea plantelor conţinând astfel de substanţe, fabricarea, păstrarea, procurarea, transportarea etc. a mijloacelor narcotice şi substanţelor psihotrope) şi terminând cu desfacerea lor (comercializarea, donarea etc.) [182, p.325]; „activitatea ilegală a unor persoane aparte sau a unor grupuri de persoane, constând în sustragerea, producerea şi manipularea ilegală a drogurilor, precum şi alte infracţiuni săvârşite în aceeaşi ambianţă” [201, p.49]. Dar care este conţinutul noţiunii „circulaţia ilegală a drogurilor şi precursorilor” în contextul legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova? Întrucât ilegalitatea circulaţiei drogurilor şi precursorilor presupune două aspecte – penal şi administrativ – considerăm adecvat să se vorbească

44 despre: 1) circulaţia drogurilor şi precursorilor, săvârşită cu încălcarea prevederilor Codului penal; 2) circulaţia drogurilor şi precursorilor, săvârşită cu încălcarea prevederilor Codului cu privire la contravenţiile administrative. În prima ipostază, noţiunea „circulaţia ilegală a drogurilor şi precursorilor” (sau, în alţi termeni, „circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora”) cuprinde următoarele componente: – (semănatul sau) cultivarea ilegală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea, utilizarea sau alte operaţiuni ilegale (fără autorizaţie) cu astfel de plante, săvârşite în proporţii mari (alin.(1) art.217 şi alin.(1) art.2171 CP RM); – producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea (ilegală) (ori înstrăinarea ilegală) a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari (alin.(2) art.217 şi alin.(2) art.2171 CP RM); – producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu precursorii în scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2172 CP RM); – producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transportarea sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe (art.2173 CP RM); – sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope (art.2174 CP RM); – introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (art.2176 CP RM); – prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope (alin.(1) art.218 CP RM); – falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi a substanţelor narcotice sau psihotrope (alin.(2) art.218 CP RM); – încălcarea regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare, evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import, export, nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope care a cauzat pierderea lor, săvârşită de către persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor menţionate (alin.(4) art.218 CP RM). Toate aceste fapte (precum şi formele lor agravate) se integrează conceptului generic „circulaţia ilegală a drogurilor şi precursorilor”. Am înglobat în acest concept şi fapta prevăzută la art.2173 CP RM („Circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau prelucrării

45 substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor”), chiar dacă, în aparenţă, în ipoteza dată nu ar fi vorba de circulaţia ilegală a drogurilor. Totuşi, aşa cum reiese just din opinia lui V.Stati, această faptă este nu altceva decât o variantă legiferată a pregătirii de infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.217, alin.(2) art.217, alin.(1) art.2171 şi alin.(2) art.2171 CP RM, faptă având al său nomen juris [250]. În acelaşi timp, considerăm inoportună integrarea, în conceptul generic „circulaţia ilegală a drogurilor şi precursorilor”, a următoarelor fapte: – consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvârşit în mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora (alin.(1) art.2175 CP RM); – organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope (alin.(2) art.2175 CP RM); – organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri (art.219 CP RM). Infra, vom prezenta argumentele noastre în sprijinul ideii că noţiunile „traficul de droguri” şi „consumul de droguri” sunt noţiuni care nu se intersectează. Or, faptele prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2175 CP RM şi la art.219 CP RM se referă – în mod direct sau în accesoriu – tocmai la consumul de droguri. În cea de-a doua ipostază, noţiunea „circulaţia ilegală a drogurilor şi precursorilor” reprezintă circulaţia drogurilor şi precursorilor, săvârşită cu încălcarea prevederilor Codului cu privire la contravenţiile administrative: – procurarea sau păstrarea ilegală fără scop de vânzare a mijloacelor narcotice sau psihotrope în cantităţi mici (nu şi consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripţia medicului) (art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative); – neluarea de măsuri pentru stârpirea cânepei sălbatice (art.1051 din Codul cu privire la contravenţiile administrative); – neluarea de măsuri pentru asigurarea protecţiei semănăturilor care au un conţinut narcotic (art.1052 din Codul cu privire la contravenţiile administrative); – cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în proporţii mici şi fără scop de înstrăinare (art.1053 din Codul cu privire la contravenţiile administrative); – producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror altor operaţiuni cu precursori fără autorizaţie (art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative).

46 Bineînţeles, unul dintre scopurile primordiale ale studiului de faţă constă în examinarea esenţei juridice a circulaţiei drogurilor şi precursorilor, săvârşită cu încălcarea prevederilor Codului penal. Totodată, în cadrul Secţiunii a 2-a din Capitolul III al prezentei teze, investigaţia noastră se va axa pe problema delimitării infracţiunilor, prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, de contravenţiile administrative similare. Anterior am consemnat că noţiunile „traficul de droguri” şi „consumul de droguri” sunt noţiuni care nu se intersectează. În primul rând, aceasta rezultă din utilizarea distinctă a celor două noţiuni în denumirea Legii nr.143/2000 a României – „Legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”. În acelaşi registru, P.E. Sbirunov distinge două forme ale răspândirii necontrolate a drogurilor: circulaţia ilegală a drogurilor şi abuzul de droguri [201, p.49]. Despre „abuzul de droguri şi traficul lor ilicit” se menţionează în debutul Declaraţiei cu privire la principiile directoare vizând reducerea cererii de droguri, adoptată prin Rezoluţia S-20/3 a Adunării Generale a ONU din 10.06.1998 [50]. Prin „abuz de droguri” se are în vedere „folosirea excesivă, persistentă ori sporadică, incompatibilă sau fără legătură cu o motivare medicală acceptabilă” [123], adică, în alţi termeni, consumul de droguri [133, p.13]. Faptul că prin „abuz de droguri” se are în vedere anume „consumul de droguri” este susţinut şi de către I.N. Kuzneţov şi S.K. Kupreicik: „Abuzul de droguri – orice fel de consum de droguri, care aduce prejudicii stării fizice şi psihice, „capacităţii de exerciţiu” şi statutului social ale individului şi persoanelor cu care el se află în contact” [182, p.323]. În fine, această supoziţie este confirmată chiar de către legiuitor, care utilizează formula „consumul lor abuziv” în definiţia noţiunii „substanţă narcotică (stupefiant), substanţă psihotropă”. Aşadar, trebuie să distingem „consumul de droguri” şi „traficul de droguri”. De menţionat că, în varianta iniţială a art.217 CP RM, a fost prevăzută răspunderea şi pentru consumul ori organizarea consumului de substanţe narcotice sau psihotrope fără autorizaţie. Dacă luăm în consideraţie că denumirea art.217 CP RM era „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor”, se poate constata că consumul de substanţe narcotice sau psihotrope a fost integrat artificial şi nefiresc în noţiunea „circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor”. Nefiresc, deoarece circulaţia (traficul) implică legătura dintre cel puţin doi subiecţi. Iar în cazul consumului o astfel de legătură lipseşte. Dar ce înseamnă „consum ilicit de droguri”? În conformitate cu art.1 al Legii nr.713/2001, prin „consum ilicit de droguri” se înţelege administrarea nejustificată a drogurilor în scopul periculos de a cunoaşte şi a simţi efectul lor asupra fizicului şi psihicului, de regulă, în cantităţi mai mari decât dozele terapeutice, fără ca ele să fie prescrise de medic şi fără ca în organism să se ateste procese patologice care ar face indicată

47 administrarea lor. Conform art.1 din Legea nr.143/2000 a României, consumul ilicit de droguri este consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală. Potrivit art.1 al Legii Federaţiei Ruse cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope, consumul ilicit de mijloace narcotice sau substanţe psihotrope se exprimă în consumul mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope fără prescripţia medicului. Exact în acelaşi mod este înţeleasă această noţiune în actele legislative similare ale Turkmenistanului şi ale Republicii Kârgâze. În aceste condiţii, apare ca incorectă expresia „consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripţia medicului” din art.44 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. Această expresie este pleonastică, din moment ce lipsa prescripţiei medicului reprezintă singura ipoteză de ilicitate a consumului de droguri. La chestiunea privind consumul ilicit de droguri vom reveni infra când va fi pertractată inclusiv problema necesităţii dezincriminării plenare a consumului ilicit de droguri în Republica Moldova. În literatura de specialitate, substanţele narcotice şi substanţele psihotrope mai sunt numite „substanţe dependogene” [133, p.39; 190, p.13]. Din această noţiune derivă o alta – „dependenţă fizică” – noţiune care este utilizată la lit.g) alin.(2) art.165 „Traficul de fiinţe umane” şi la lit.c) alin.(2) art.206 „Traficul de copii” din Codul penal. Potrivit pct.5.13 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii”, nr.37 din 22.11.2004 [57], prin „dependenţă fizică” se înţelege starea fizică sau psihică ce rezultă din interacţiunea organismului victimei cu substanţe narcotice sau psihotrope, stare caracterizată prin modificarea de comportament şi alte reacţii, însoţite întotdeauna de necesitatea de a folosi asemenea substanţe în mod continuu sau periodic, pentru a le resimţi efectele psihice şi, uneori, pentru a evita suferinţele. Într-o manieră identică, noţiunea „dependenţă fizică” este definită în doctrina penală [119, [.146-147]. În opinia lui J.Drăgan, Gh.Alecu şi M.Ţipişcă, dependenţa fizică este considerată „o stare adaptivă caracterizată prin apariţia unor tulburări fizice intense atunci când administrarea drogului este întreruptă sau când acţiunea este contracarată printr-un antagonism specific. Aceste tulburări, adică simptomele de sevraj ori abstinenţă, se compun din simptome de natură fizică sau psihică, caracteristice fiecărui drog” [133, p.9]. La rândul său, A.Boroi consideră că „dependenţa fizică se manifestă la reducerea severă a dozelor, la întreruperea completă a administrării sau la amânarea acesteia, peste limitele suportabile de către organism. În aceste situaţii, apar o serie de tulburări fizice greu de suportat, care diferă în funcţie de natura drogului, cantitate şi mod de utilizare, precum şi de particularităţile personale ale subiectului” [115, p.76]. În doctrina medicală se consideră că dependenţa fizică constă în includerea drogurilor consumate în procesul de schimb de substanţe din organismul uman, ceea ce determină individul

48 să sufere insuportabil sub aspect fizic, în cazul lipsei următoarei doze de drog [182, p.330]. Potrivit unui alt punct de vedere, dependenţa fizică apare atunci când substanţa narcotică sau psihotropă folosită devine o necesitate permanentă pentru ca organismul să funcţioneze normal; întreruperea în întrebuinţarea regulată a substanţelor respective duce la apariţia sindromului de abstinenţă care se caracterizează nu numai prin tulburări psihice, ci şi tulburări somatice şi neurologice care dispar după consumarea unei doze [150, p.247]. Într-o altă viziune, „dependenţa fizică apare imediat după dependenţa psihică şi se numeşte sindromul de abolire sau sindromul de abstinenţă. Dependenţa fizică e consecinţa modificării tuturor funcţiilor organismului la injectarea sistematică a substanţelor narcotice. La întreruperea drogării, organismul reacţionează rapid cu retrăiri psihice şi fizice chinuitoare, care dispar numai după injectarea următoarei doze de drog” [164, p.42]. Sintetizând punctele de vedere exprimate mai sus, se poate afirma că dependenţa fizică este un fenomen caracterizat prin următoarele trăsături: 1) rezultă din interacţiunea drogurilor cu organismul uman; 2) determină o adaptare a funcţiilor organismului uman la consumul continuu sau periodic al drogurilor; 3) presupune modificarea de comportament, suferinţe greu de suportat şi alte asemenea reacţii, atunci când consumul drogurilor este sistat. În strânsă legătură cu fenomenul dependenţei fizice şi cel al consumului de droguri se află fenomenul narcomaniei. Analiza noţiunii „narcomanie” este importantă pentru studiul de faţă, deoarece: 1) narcomania reprezintă efectul cel mai periclitant al circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora; 2) analiza noţiunii „narcomanie” contribuie la identificarea argumentelor pentru fundamentarea oportunităţii dezincriminării in corpore a consumului ilicit de droguri. Noţiunea de narcomanie este definită în art.1 al Legii nr.713/2001. Conform acestei norme, narcomania este maladia determinată de consumul ilicit de droguri, care dezvoltă dependenţa, declanşează dereglări ale sănătăţii fizice şi psihice ce se manifestă prin diferite acţiuni şi comportamente antisociale, generează probleme pentru persoana bolnavului, pentru familia lui şi pentru societate. În Legea Federaţiei Ruse cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope, prin „narcomanie” se are în vedere boala condiţionată de dependenţa de mijloace narcotice sau substanţe psihotrope; prin „bolnav de narcomanie” se înţelege persoana căreia i s-a confirmat diagnosticul „narcomanie”, ca urmare a rezultatului examenului medical efectuat în corespundere cu numita lege. În Legea Republicii Kârgâze cu privire la mijloacele narcotice, substanţele psihotrope şu precursori, prin „narcomanie” se are în vedere starea psihică maladivă, determinată

49 de intoxicarea cronică cauzată de abuzul de mijloace narcotice, caracterizată prin dependenţă fizică sau psihică de aceste mijloace; prin „bolnav de narcomanie” se are în vedere persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică de un anume drog şi căreia instituţia medicală i-a stabilit diagnosticul „narcomanie”. În Legea Turkmenistanului cu privire la mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, precursori şi la măsurile de contracarare a circulaţiei lor ilegale, prin „narcomanie” se înţelege boala condiţionată de dependenţa fizică şi(sau) psihică de un anume mijloc narcotic, substanţă psihotropă sau analogul acestora, care determină disfuncţii grave fizice şi psihice ale organismului uman; prin „bolnav de narcomanie” se are în vedere persoana care se află în dependenţă fizică şu(sau) psihică de un anume mijloc narcotic, substanţă psihotropă sau analog al acestora şi căreia o instituţie medicală specializată i-a stabilit diagnosticul „narcomanie”. Din analiza tuturor acestor definiţii compare necesitatea de a răspunde la următoarele întrebări: 1) dacă narcomania este condiţionată nu numai de dependenţa fizică, dar şi de dependenţa psihică, ce se înţelege prin „dependenţă psihică”? 2) este oare narcomania o urmare a consumului exclusiv al substanţelor narcotice sau nu? Cu referire la prima întrebare, s-a putut observa că în definiţiile noţiunilor „narcomanie” şi „bolnav de narcomanie” din legislaţia Republicii Kârgâze şi a Turkmenistanului se utilizează expres, într-un context cumulativ sau alternativ, noţiunea „dependenţă psihică”. T.Vasiliev şi I.Stoiev înţeleg prin „dependenţă psihică” tendinţa morbidă de a consuma periodic sau sistematic preparatul care provoacă spontan schimbarea stării psihice [164, p.42]. I.N. Kuzneţov şi S.K. Kupreicik înţeleg prin aceeaşi noţiune atracţia patologică faţă de mijlocul narcotic sau substanţa psihotropă, presupunând o anumită frecvenţă de consum, în scopul atingerii unei anume stări (euforie, de cele mai dese ori) şi al eliberării de sentimentul de disconfort [182, p.328]. La rândul său, A.Boroi postulează că dependenţa psihică constituie starea mentală particulară ce se manifestă printr-o dorinţă impetuoasă şi irezistibilă de a continua utilizarea drogului pentru a înlătura disconfortul psihic, cu toate că subiectul este conştient că aceasta dăunează sănătăţii sale, situaţiei sale familiale şi sociale [115, p.76]. În fine, după J.Drăgan, Gh.Alecu şi M.Ţipişcă, dependenţa psihică se exprimă în starea în care un drog produce un sentiment de satisfacţie şi o înclinaţie psihică ce cere o administrare periodică sau continuă a drogului pentru obţinerea plăcerii ori evitarea stării de rău [133, p.9]. Aşadar, făcând o sinteză a tuturor acestor puncte de vedere, ajungem la concluzia că dependenţa psihică se individualizează prin două trăsături esenţiale: 1) presupune o dorinţă puternică de a consuma în continuare drogul; 2) această dorinţă este determinată de necesitatea de a evita suferinţele şi a obţine satisfacţie emoţională.

50 Răspunzând la întrebarea dacă narcomania este sau nu o urmare a consumului exclusiv al substanţelor narcotice, menţionăm că aceasta a fost sugerată de definiţia noţiunii „narcomanie” din legislaţia kârgâză, potrivit căreia abuzul de mijloace narcotice cauzează intoxicarea cronică, care, la rândul ei, determină starea de narcomanie. În acest context, considerăm conceptual incorectă încercarea de a identifica, prin termenul „narcomanie”, derivaţia etimologică a sintagmei „substanţă narcotică”. În literatura de specialitate este examinată semnificaţia etimologică a termenului „narcomanie”: „… în traducere din greacă, „narcosis” înseamnă somn, amorţire, iar „mania” – patimă, demenţă. Însuşi cuvântul conţine explicaţia stării în care ajunge consumatorul de droguri, având o acţiune drastică asupra sistemului nervos” [164, p.40]. De asemenea, este util să aflăm semnificaţia literară a termenului „narcomanie”: obişnuinţa morbidă de a lua narcotice, adică (substanţele, medicamentele) care provoacă narcoza [130, p.613]. Deci, nu rezultă că narcomania ar fi o urmare a consumului doar de substanţe narcotice. Substanţele psihotrope, ca şi plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, pot provoca intoxicarea cronică şi, implicit, narcomania, atunci când acestea sunt consumate abuziv. În consecinţă, radicalul „narco-„ din cuvântul „narcomanie” nu este legat morfologic de sintagma „substanţă narcotică”. De aceea, narcomania trebuie înţeleasă ca un efect al consumului de droguri în genere, şi nu doar de substanţe narcotice. Menţionăm că există o soluţie care ar face să nu mai apară problema asocierii inadecvate dintre noţiunile „narcomanie” şi „substanţă narcotică”. Această soluţie se exprimă în substituirea în lexicul juridic a termenului „narcomanie” prin termenul „toxicomanie”, anume: accentul trebuie pus nu pe starea de narcoză în care, în mod intermitent şi pentru un timp relativ scurt, se află consumatorul de droguri, ci pe intoxicarea cronică a organismului consumatorului de droguri, intoxicare ce se repercutează în mod direct asupra stării lui de sănătate. S-ar putea obiecta că, astfel, în locul asocierii „narcomanie” – „substanţe narcotice” ar apare o altă asociere cu efecte nu mai puţin păguboase: „toxicomanie” – „substanţe toxice”. Amintim în context că substanţele toxice sunt substanţele indicate în lista nr.1 a tabelului nr.5 din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD (de exemplu, ciclonul, cianura de potasiu, fenolul, fosforul galben, spirtul metilic, sarinul etc.). În replică, putem menţiona că anume termenul „toxicomanie” şi nu „narcomanie” este utilizat în convenţiile internaţionale în materie de contracarare a traficului de droguri, ratificate de Republica Moldova. Astfel, de exemplu, la art.38 „Tratamentul toxicomanilor” din Convenţia unică asupra stupefiantelor se prevede: „1. Părţile vor lua în considerare, în mod special, măsurile care trebuie luate în vederea tratării şi îngrijirii toxicomanilor şi în vederea asigurării readaptării

51 lor; 2. Dacă toxicomania constituie o problemă gravă pentru o parte şi dacă resursele sale economice o permit, este de dorit ca ea să creeze servicii adecvate în vederea tratamentului eficient al toxicomanilor”. Dacă în legislaţia Republicii Moldova s-ar substitui termenul „narcomanie” prin termenul „toxicomanie”, nu ar mai apare întrebarea: are oare termenul „narcomanie” din legislaţia Republicii Moldova acelaşi înţeles cu termenul „toxicomanie” din convenţiile internaţionale în materie? De asemenea, ceea ce este mai important, s-ar asigura respectarea dispoziţiei din alin.(1) art.4 al Legii nr.780/2001, conform căreia actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Asigurarea corespunderii în plan terminologic este o componentă indispensabilă a acestei reguli. În literatura de specialitate, prin „toxicomanie” se înţelege: pasiunea sau dependenţa de o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, stare ce a fost provocată de consumul repetat al unui drog [227]; stadiul de intoxicaţie acută, dobândit prin consumul repetat al unui drog [115, p.76]; apetenţa anormală şi prelungită manifestată de către anumiţi indivizi pentru droguri pe care le-au consumat accidental sau le-au căutat cu intenţie efectul analgetic, euforic ori dinamizator, apetenţă care devine rapid o obişnuinţă tiranică şi care atrage după sine inevitabil creşterea progresivă a dozelor [147, p.540-541; 155, p.12]. Putem remarca faptul că noţiunea „toxicomanie” are semantismul pe care îl cunoaştem din definiţiile noţiunii „narcomanie”. Acelaşi semantism derivă din definiţia noţiunii „toxicoman” din art.1 al Legii nr.143/2000 a României: persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii. Important este că în toate aceste definiţii, fie că sunt legislative sau doctrinare, se specifică apariţia toxicomaniei anume ca urmare a consumului de droguri, şi nu a unor substanţe toxice sau de altă natură. În concluzie, luând în consideraţie acest aspect şi ţinând cont de faptul că termenul „toxicomanie” este utilizat în Convenţia unică asupra stupefiantelor, recomandăm ca în Legea nr.713/2001, precum şi în toate celelalte acte normative, în care apare termenul „narcomanie”, acesta să fie înlocuit prin termenul adecvat „toxicomanie”, reprezentând maladia determinată de consumul de droguri, care dezvoltă dependenţa, declanşează dereglări ale sănătăţii fizice şi psihice ce se manifestă prin diferite acţiuni şi comportamente antisociale, generează probleme pentru persoana bolnavului, pentru familia lui şi pentru societate. În încheierea studiului terminologic asupra noţiunilor utilizate în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, putem menţiona că varietatea şi complexitatea termenilor utilizaţi în această sferă este deosebit de pronunţată. Majoritatea termeni-

52 lor au şi conotaţii extrajuridice, mai cu seamă conotaţii medicale. Din cauza polisemantismului lor, unii termeni sunt utilizaţi incorect de către doctrinari sau chiar de către legiuitor. De asemenea, semnalăm fenomenul îngrijorător al dualismului de termeni, atunci când doi termeni diferiţi (folosiţi în legislaţie) exprimă acelaşi conţinut. Cauzele acestui fenomen le vedem în influenţele antagoniste, reprezentând culturi şi mentalităţi diferite, asupra spaţiului juridic lingvistic al Republicii Moldova. Într-un demers de regularizare a aplicării termenilor folosiţi în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, am optat pentru termenii utilizaţi în cadrul convenţiilor internaţionale în materie, ratificate de Republica Moldova, precum şi pentru termenii care au o consistentă fundamentare ştiinţifică.

53

Secţiunea II Implementarea în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora Una dintre trăsăturile realităţii moderne este globalizarea tuturor sferelor vieţii sociale. Acest proces complex a devenit catalizatorul: creşterii ponderii tipurilor tradiţionale de infracţionalitate (contrabandă, trafic ilicit de droguri, sustrageri etc.) sau al reconfigurării acestora (terorism, coruperea funcţionarilor internaţionali etc.); al conferirii de caracter internaţional unor tipuri ale infracţionalităţii tradiţionale (terorism, spălarea banilor etc.); al apariţiei unor noi tipuri de infracţionalitate (de exemplu, activitatea grupurilor criminale organizate în sfera migraţiei ilegale); apariţiei infracţiunilor care afectează interesele mai multor state (infracţiuni în domeniul informaticii, terorism, spălarea banilor etc.); creşterii ponderii componentei transnaţionale a infracţionalităţii. Datorită acestor factori, acele relaţii care anterior aveau un caracter exclusiv naţional astăzi au devenit obiectul colaborării internaţionale şi al reglementării dreptului internaţional. Toate infracţiunile care constituie obiectul reglementării dreptului internaţional penal pot fi clasificate, în funcţie de gradul prejudiciabil şi formele de manifestare, în următoarele două categorii: 1) infracţiuni internaţionale; 2) infracţiuni cu caracter internaţional [180, p.31-35]. Spre deosebire de infracţiunile internaţionale (genocidul, apartheidul, folosirea armelor nucleare şi a altor tipuri de arme de distrugere în masă etc.), cele având caracter internaţional atrag răspunderea numai a persoanelor fizice. Aceasta deoarece gradul prejudiciabil al acestor infracţiuni este considerat mai redus decât al infracţiunilor internaţionale. La rândul său, aceasta e condiţionat de faptul că obiectul apărării penale în cazul infracţiunilor cu caracter internaţional îl reprezintă nu „pacea şi securitatea omenirii, dar numai valorile general umane ocrotite de dreptul internaţional (colaborarea şi cooperarea interstatală, drepturile omului etc.)” [194, p.69]. De asemenea, trebuie de menţionat că infracţiunile cu caracter internaţional sunt săvârşite de către făptuitori din proprie iniţiativă (şi nu din iniţiativa statului ai cărui resortisanţi sunt), în vederea realizării interesului individual (şi nu a unui interes colectiv). Chiar dacă, în această ipoteză, se aduce o atingere colaterală relaţiilor internaţionale, aceasta se explică exclusiv prin necesitatea atingerii rezultatului infracţional. Ca obiect al apărării penale împotriva infracţiunilor cu caracter internaţional apar diverse sfere ale relaţiilor interstatale. În acest plan, putem afirma că traficul ilicit de droguri, ca infracţiune cu caracter internaţional, afectează colateral dezvoltarea economică şi social-culturală internaţională [233].

54 În consecinţă, apare ca un truism teza conform căreia contracararea eficientă a traficului ilicit de droguri este posibilă numai în condiţiile unei strânse colaborări dintre diferite state. Toate activităţile ilegale legate de droguri presupun în mod firesc existenţa unor norme juridice, ca o reacţie normală de apărare a societăţii care se simte direct ameninţată, norme juridice care, la nivel internaţional şi intern, constituie arma cea mai eficace de contracarare a acestui flagel. Experienţa contracarării juridice, inclusiv juridico-penale, a traficului ilicit de droguri, care a fost acumulată de diverse ţări, şi-a găsit reflectarea în convenţiile internaţionale în materie. La moment, sunt în vigoare patru asemenea convenţii: Convenţia pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare, semnată la Geneva la 26.06.1936 (parte la care Republica Moldova nu este) [45]; Convenţia unică asupra stupefiantelor (şi Protocolul de modificare a acestei Convenţii); Convenţia asupra substanţelor psihotrope; Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. Omenirea a devenit conştientă de pericolul traficului ilicit de droguri odată cu amplificarea acestuia şi descoperirea efectelor lor nocive asupra organismului, fapt pentru care organizaţiile internaţionale au adoptat o serie de convenţii pentru îngrădirea şi chiar interzicerea traficului ilicit de droguri [230]. Necesitatea stabilirii unui control mai rigid asupra traficului de droguri şi imperiozitatea stabilirii urmăririi penale la scară internaţională a celor care încalcă prohibiţiile privind drogurile au determinat semnarea la 26.06.1936, la Geneva, a Convenţiei pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare. În opinia întemeiată a lui V.Creţu, această Convenţie „constituie primul instrument juridic convenţional de drept internaţional care sintetizează principiile reprimării penale a faptelor interzise prin convenţiile anterioare referitoare la controlul stupefiantelor (se au în vedere: Convenţia internaţională a opiului, semnată la Haga la 23.01.1912; Convenţia internaţională a opiului, semnată la Geneva la 19.02.1925; Convenţia internaţională privind limitarea fabricării drogurilor la cantităţile strict necesare nevoilor medicale şi ştiinţifice, semnată la Geneva la 13.07.1931 – n.a.)” [126, p.272-273]. În baza Convenţiei pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare, statele se angajau să incrimineze şi să pedepsească sever prin legislaţia lor naţională toate operaţiunile ilegale cu droguri, inclusiv fabricarea acestora, comerţul intern, exportul şi importul cu asemenea produse. Se pedepseşte nu numai participarea la săvârşirea infracţiunii, ci şi asocierea în acest scop, tentativa şi actele de pregătire. Prin aceeaşi Convenţie se reglementau şi problemele privind colaborarea juridică internaţională (recunoaşterea recidivei pentru faptele săvârşite pe teritoriul altui stat, extrădarea, comisiile rogatorii, informarea asupra propriei legislaţii etc.) şi se crea un sistem de supraveghere şi coordonare a măsurilor pentru prevenirea traficului ilicit de droguri, prin înfiinţarea unor oficii centrale cu aceste atribuţii în fiecare ţară semnatară.

55 Indubitabil, cea mai mare realizare a Convenţiei pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare o constituie încercarea de a obliga statele-părţi să stabilească, în dreptul lor intern, răspunderea penală pentru cele mai periclitante manifestări ale traficului ilicit de droguri. Sistemul de monitorizare internaţională a operaţiunilor cu drogurile, creat datorită semnării Convenţiei analizate, a reprezentat un pas important spre anihilarea fenomenului traficului ilicit de droguri. Totuşi, acest sistem nu a fost dispensat de carenţe, întrucât controlul era stabilit numai asupra drogurilor ca produse finite. Iar operaţiunile ilegale privind plantele care conţin droguri au rămas în afara controlului internaţional. La 30.03.1961 a fost adoptată, la New York, Convenţia unică asupra stupefiantelor (în vigoare pentru Republica Moldova din 17.03.1995) [41]. Termenul „unică” din titulatura acestei Convenţii vrea să însemne că ea „abrogă şi înlocuieşte dispoziţiile convenţiilor anterioare..., constituind întrun fel o operă de codificare în materie” [126, p.273]. Adoptarea Convenţiei unice asupra stupefiantelor trebuie considerată, pe bună dreptate, unul dintre cele mai mari succese în istoria eforturilor comunităţii mondiale de a asigura un control eficient asupra drogurilor. Astfel, Convenţia în cauză a lărgit cadrul reglementărilor referitoare la controlul stupefiantelor, atât prin extinderea acestuia asupra cultivării plantelor din care se extrag asemenea stupefiante, cât şi prin introducerea în categoria stupefiantelor a noilor substanţe de sinteză chimică de aceeaşi natură. Ca şi înainte, era prevăzut un control rigid asupra producerii opiului. În afară de aceasta, controlul internaţional a fost propagat asupra cultivării plantei coca şi a plantei de cannabis. Prin Convenţia unică asupra stupefiantelor se stabilesc stupefiantele supuse controlului, cuprinse în patru tabele anexe, în funcţie de exigenţa acestui control. De asemenea, se stabileşte: un regim de evaluare şi de statistică asupra stupefiantelor din fiecare ţară, acesta cuprinzând şi informaţiile pe care fiecare ţară trebuie să le transmită Organului internaţional de control; măsurile ce necesită a fi luate în vederea limitării operaţiunilor ilegale privind macul opiaceu, plantele de coca şi plantele de cannabis; acordarea de licenţe pentru fabricarea, comercializarea şi distribuirea stupefiantelor; obligativitatea autorizării oricărei deţineri de stupefiante; tratamentul toxicomanilor etc. Ca şi instrumentele internaţionale pe care le-a înlocuit, Convenţia unică asupra stupefiantelor nu se referă nemijlocit la persoanele fizice. Ea obligă statele-părţi să adopte măsurile stabilite în Convenţie şi să prevadă pedepse pentru încălcarea dispoziţiilor incriminatoare vizând traficul ilicit de droguri, în conformitate cu dreptul intern. Este important a menţiona că, în domeniul penal, Convenţia unică asupra stupefiantelor consideră susceptibile de răspundere următoarele 18 fapte legate de traficul ilicit de droguri: cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, deţinerea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, procurarea, vânzarea, livrarea (indiferent sub ce formă), mijlocirea, trimiterea, expe-

56 dierea în tranzit, transportarea, importul şi exportul, dacă acestea nu sunt conforme cu dispoziţiile Convenţiei sus-menţionate. Această listă poartă un caracter nu limitativ, dar exemplificativ. Or, raportarea oricărei alte fapte, legate de traficul ilicit de droguri, este la discreţia oricărui stat-parte. Mai mult, Convenţia unică asupra stupefiantelor reliefează doar grosso modo caracterul infracţional al unor sau altor fapte. Cât priveşte infracţiunile concrete, conţinutul legal al acestora trebuie să fie stabilit de fiecare stat-parte. Totodată, statele-părţi sunt obligate să adopte măsurile necesare pentru ca toate faptele, pe care le consideră având relevanţă penală, să constituie infracţiuni pasibile de pedeapsă, iar infracţiunile grave să fie prevăzute cu o pedeapsă adecvată, şi anume – cu închisoarea sau altă pedeapsă privativă de libertate. La 25.03.1972 a fost adoptat, la Geneva, Protocolul de modificare a Convenţiei unice asupra stupefiantelor (în vigoare pentru Republica Moldova din 17.03.1995) [41]. În special, acest act se referă la: – completarea regimului pentru evaluarea suprafeţelor cultivate cu mac opiaceu şi fabricarea stupefiantelor sintetice; – limitarea producţiei de opiu şi distrugerea plantaţiilor de mac opiaceu, precum şi a celor de cannabis, cultivate în mod ilegal în diferite regiuni ale lumii; – alte măsuri destinate a facilita procedura extrădării traficanţilor (altele decât cele prevăzute în textul iniţial al Convenţiei unice asupra stupefiantelor); – măsuri vizând prevenirea abuzului de stupefiante şi asigurarea unui tratament complet şi corect pentru toxicomani, precum şi măsuri adecvate de reinsertizare socială a acestora. În contextul studiului de faţă, este necesar a accentua că Protocolul de modificare a Convenţiei unice asupra stupefiantelor introduce un amendament în sensul că statele-părţi la Convenţie pot, în loc de condamnare, sau în completarea condamnării, să supună consumatorii de droguri unor măsuri educative, de tratament, de post-cură, de readaptare şi reintegrare socială. În acest fel, se manifestă clemenţă faţă de consumatorii de droguri, consideraţi suferind de boală, şi nu infractori (sau, mai puţin infractori). Cadrul convenţional creat pentru controlul stupefiantelor şi sancţionarea traficului cu aceste substanţe a fost completat cu Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 (în vigoare pentru Republica Moldova din 21.02.1971) [42]. Această Convenţie adaugă stupefiantelor, deja aflate sub control, categoria substanţelor psihotrope, din care fac parte patru grupuri: halucinogenele, amfetaminele, barbituricele şi tranchilizantele. Convenţia asupra substanţelor psihotrope prevede că fiecare stat-parte trebuie să introducă, pe teritoriul său, restricţii legate de producerea, exportul, importul, distribuirea, deţinerea stocuri-

57 lor, utilizarea, vânzarea şi implementarea substanţelor psihotrope, astfel încât să fie asigurată aplicarea acestora numai în scopuri medicale sau ştiinţifice. Cât priveşte măsurile generale de control internaţional, acestea nu sunt la fel de rigide ca cele prevăzute în Convenţia unică asupra stupefiantelor, punându-se accentul pe controlul exercitat la nivel naţional în corespundere cu dreptul intern al fiecărui stat-parte. O importanţă semnificativă le comportă acele prevederi ale Convenţiei asupra substanţelor psihotrope, care se referă în mod direct la combaterea traficului ilicit de substanţe psihotrope, sub rezerva prevederilor constituţionale ale fiecăreia din părţile la Convenţie. În aceste condiţii, se consideră ca infracţiune pasibilă de pedeapsă oricare faptă comisă intenţionat, care contravine legii sau unui regulament întru executarea obligaţiilor statului-parte ce decurg din Convenţia asupra substanţelor psihotrope, faptă care urmează a fi sancţionată, de exemplu, cu închisoare sau orice altă pedeapsă privativă de libertate. În acelaşi timp, pentru consumatorii de substanţe psihotrope se prevede posibilitatea supunerii la măsuri de tratament, de educare, de post-cură, de readaptare şi de reintegrare socială – în locul condamnării lor sau ca un complement la sancţiunea penală [237]. Este consemnabil că, spre deosebire de Convenţia unică asupra stupefiantelor, Convenţia asupra substanţelor psihotrope nu statuează care anume fapte trebuie considerate având caracter infracţional. În alţi termeni, concretizarea conţinuturilor legale ale infracţiunilor, legate de traficul ilicit de substanţe psihotrope, a fost lăsată la discreţia fiecărui stat-parte. În acelaşi timp, în Convenţia asupra substanţelor psihotrope se prevede: un sistem eficient de înregistrare a substanţelor psihotrope; reglementarea controalelor asupra păstrării acestor substanţe; înregistrarea şi activitatea laboratoarelor care operează cu substanţe psihotrope; interzicerea publicităţii relative la aceste substanţe; un sistem rigid de inspectare a producătorilor, exportatorilor, distribuitorilor cu amănuntul sau cu ridicata ai substanţelor psihotrope, precum şi a instituţiilor medicale şi a celor ştiinţifice care utilizează aceste substanţe. Anii care au urmat adoptării Convenţiei unice asupra stupefiantelor şi a Convenţiei asupra substanţelor psihotrope au arătat că nu s-a redus ponderea nici a consumului de droguri, nici a activităţii infracţionale care alimentează acest consum, nici a violenţei şi corupţiei care însoţesc această activitate. Insuficienţa mijloacelor folosite întru neutralizarea narcotismului a demonstrat că sunt necesare măsuri care ar privi, în mod primordial, prevenirea obţinerii de profituri ilegale de pe urma narcobusinessului. Tocmai în acest scop, la Viena a fost adoptată, la 20.12.1988, Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) [43].

58 În conformitate cu această Convenţie, în sfera controlului internaţional au fost incluse substanţele utilizate pentru producerea sau fabricarea ilegală a stupefiantelor sau substanţelor psihotrope, desemnate prin termenul „precursori”. De asemenea, statele-părţi s-au angajat să recunoască drept infracţionale un şir de fapte intenţionate legate de traficul ilicit de droguri. Unele din acestea pot fi considerate pedepsibile penalmente, sub rezerva principiilor constituţionale şi conceptelor fundamentale ale sistemului juridic din fiecare stat-parte la Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. Una dintre dispoziţiile cu caracter inovator ale Convenţiei, având un caracter imperativ, se referă la depistarea, îngheţarea şi confiscarea bunurilor şi mijloacelor financiare obţinute de infractori în urma traficului ilicit de droguri. În acest sens, instanţele de judecată ale părţilor semnatare sunt abilitate să ordone confiscarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, secretul bancar nemaiputând fi invocat într-o asemenea ipoteză. Ca element de noutate apare şi utilizarea de către unităţile specializate în lupta antidrog a livrării supravegheate. Se au în vedere metodele constând în permiterea trecerii, prin teritoriul uneia sau al mai multor ţări, a drogurilor expediate în mod ilicit, cu ştiinţa şi sub controlul autorităţilor competente din ţările respective, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea traficului ilicit de droguri. Demn de reţinut este că, drept urmare a recomandărilor formulate în Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, statele-părţi trebuie să ia măsura armonizării legislaţiilor naţionale cu prevederile convenţiilor nominalizate. În acest sens, în literatura de specialitate este relevată „interferenţa neîntreruptă a izvoarelor internaţionale de drept cu cele interne, cele dintâi fiind, de departe, cele mai importante, ele definind condiţiile generale de control al drogurilor ilicite” [133, p.82]. Pe cât de aplicabilă este această aserţiune pe tărâmul dreptului penal urmează să analizăm în cele de mai jos. Dar, înainte de aceasta, trebuie să menţionăm că analiza celor mai importante patru acte cu vocaţie internaţională în materie de contracarare a traficului ilicit de droguri (la trei dintre care a aderat Republica Moldova, prin adoptarea, la 2.11.1994, a Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aderarea Republicii Moldova la unele convenţii internaţionale în domeniul ocrotirii sănătăţii [164, p.102]), ne permite să facem următoarele concluzii: amploarea conştientizării de către comunitatea internaţională a repercusiunilor sociale nefaste ale abuzului de droguri, precum şi înţelegerea necesităţii de consolidare a eforturilor statelor lumii depuse întru reducerea intensităţii acestui flagel, au servit drept stimulente pentru punerea bazelor unei cooperări juridice de durată în acest domeniu; colaborarea intenţionată în sfera contracarării traficului ilicit de droguri şi-a găsit expresia supremă în convenţiile internaţionale care stabilesc măsurile de control asupra traficului de

59 stupefiante, substanţe psihotrope, plante care le conţin şi precursori, convenţii care statuează necesitatea stabilirii răspunderii penale pentru violarea prevederilor acestor convenţii; dezvoltarea cooperării pe plan internaţional în sfera contracarării traficului ilicit de droguri presupune acordarea de asistenţă juridică în obţinerea datelor relevante, în urmărirea şi reţinerea traficanţilor de droguri, precum şi în confiscarea profiturilor ilicite; sunt aplicate normele convenţionale privind urmărirea penală a persoanelor care săvârşesc faptele legate de traficul ilicit de droguri, precum şi cele care recomandă adoptarea măsurilor de sancţionare a acestor persoane, inclusiv a măsurilor alternative celor de sancţionare, operabile în raport cu cei care suferă de toxicomanie; una dintre direcţiile de maximă importanţă în contracararea traficului ilicit de droguri devine activitatea de descoperire a profiturilor ilicite rezultate din narcobusiness, precum şi activitatea de prevenire a legalizării acestor profituri, dar şi cea de confiscare a lor; tendinţa de dezvoltare a cooperării internaţionale în materie de contracarare a traficului ilicit de droguri se exprimă în apropierea instrumentelor naţionale de cele internaţionale care funcţionează în acest domeniu, tendinţă determinată de fenomenul globalizării şi de procesele integraţioniste din spaţiul geografic de care aparţine Republica Moldova. Vizavi de ultima din concluziile pe care le-am reliefat mai sus, trebuie de consemnat că afinitatea tot mai pronunţată dintre normele juridice de vocaţie internaţională şi normele juridice interne în materie de contracarare a traficului ilicit de droguri – afinitate scoasă în evidenţă pe bună dreptate de către unii doctrinari [185, p.51; 176, p.151] – consistă în întrepătrunderea valorică a acestor categorii de norme. Astfel, pe de o parte, comunitatea mondială, când elaborează norme de drept internaţional, sintetizează esenţa pe care le comportă normele în materie din dreptul intern. Pe de altă parte, statele care ratifică convenţiile internaţionale, consacrate prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, aderă la ordinea juridică internaţională, evoluând ca un element organic al sistemului mondial. Edifiantă în acest plan este coincidenţa, uneori deplină, a listelor de droguri şi precursori, fixate prin normele juridice de vocaţie internaţională şi normele juridice interne. De asemenea, este notabilă similaritatea aproape deplină dintre aceste două categorii de norme în privinţa faptelor legate de traficul ilicit de droguri, care trebuie considerate având caracter infracţional. Din conţinutul convenţiilor internaţionale referitoare la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri se desprinde că fiecare stat-parte trebuie să aibă astfel de măsuri de control asupra stupefiantelor, substanţelor psihotrope şi precursorilor, care ar fi nu mai puţin exigente decât cele stabilite la nivel internaţional. Cu toate acestea, remarcăm că art.39 din Convenţia unică asupra stupefiantelor, art.23 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope şi art.24 din Convenţia ONU

60 împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope admit posibilitatea ca statele-părţi să adopte măsuri mai rigide de control asupra drogurilor şi precursorilor, dacă asemenea măsuri sunt justificate prin necesitatea ocrotirii sănătăţii sau bunăstării populaţiei, ori prevenirii sau combaterii traficului ilicit de droguri. Dar cum sunt luate în consideraţie cele două polarităţi – obligativitatea respectării angajamentelor internaţionale şi respectarea suveranităţii fiecărui stat – la implementarea în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora? În acord cu alin.(1) art.8 „Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale” din Constituţia Republicii Moldova, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte ţara noastră, precum şi principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, reprezintă o parte componentă a sistemului juridic al Republicii Moldova. În acelaşi context, trebuie de menţionat că, potrivit art.19 al Legii nr.595/1999, Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaţiei sale interne ca justificare a neexecutării unui tratat la care este parte. Pe de altă parte, conform art.7 al Legii Supreme, nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor sale nu are putere juridică. Doar ipotetic, în calitate de „alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei” poate să apară un tratat internaţional (inclusiv o convenţie internaţională). Aceasta deoarece există mijloace care să nu permită o asemenea coliziune: „Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia” (alin.(2) art.8 al Constituţiei); „Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, recunoscute de Curtea Constituţională ca incompatibile cu Constituţia Republicii Moldova, nu sunt puse în vigoare şi nu sunt aplicate” (alin.(2) art.22 al Legii nr.595/1999). În contextul celor enunţate menţionăm că în alin.(1) art.8 din Constituţie este înscris „principiul priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern” [261]. Totodată, în art.7 al Constituţiei este fixat „principiul priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional” [261]. Primul din principiile sus-numite presupune că dreptul internaţional nu necesită implementare internă, deoarece prevederile lui normative sunt autoexecutorii. Cu alte cuvinte, dreptul internaţional poate reglementa nemijlocit relaţiile pe plan intern şi poate fi aplicat direct de către instanţele judecătoreşti naţionale. De asemenea, principiul priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern presupune că principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional determină nemijlocit conţinutul şi aplicarea legislaţiei naţionale. La fel, persoana poate fi trasă la răspundere penală direct în temeiul normelor dreptului internaţional.

61 Principiul priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional se exprimă în aceea că, dacă există contradicţii între reglementările internaţionale şi cele interne, sunt aplicabile ultimele. Reieşind din acest principiu, statul îşi poate asuma numai acele angajamente internaţionale care nu contravin ideilor pe care se fundamentează. De asemenea, statul determină de sine stătător modul de îndeplinire a acelor angajamente pe plan intern. În doctrina penală există păreri contradictorii cu privire la oportunitatea considerării reglementărilor internaţionale ca parte a legislaţiei naţionale. Astfel, unii autori opinează că nu se poate vorbi despre normele internaţionale, privitoare la combaterea infracţionalităţii, ca parte componentă a legii penale naţionale [274]. În viziunea altora, este justificat a raporta principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional penal la sistemul legii penale naţionale [184, p.18-19; 270]. O viziune oarecum eclectică este exprimată de L.V. Inogamova-Hegai, potrivit căreia dreptul internaţional penal are prioritate pe plan intern, însă instanţele judecătoreşti naţionale nu au dreptul să se refere direct la normele dreptului internaţional penal [265]. De exemplu, Danemarca (şi nu numai) admite acţiunea directă a normelor dreptului internaţional penal pe teritoriul său. În conformitate cu angajamentele sale internaţionale, în acest stat persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor internaţionale pot fi trase la răspundere penală, chiar dacă legislaţia penală daneză nu prevede fapta săvârşită ca având caracter infracţional [265]. În contrast, în acord cu alin.(1) şi (2) art.1 CP RM, Codul penal, ca unica lege penală a Republicii Moldova, cuprinde norme de drept ce stabilesc inclusiv dispoziţiile speciale ale dreptului penal, precum şi determină faptele ce constituie infracţiuni. În legislaţia penală română nu există o dispoziţie similară celei din alin.(1) şi (2) art.1 CP RM. Iar în doctrina penală română se menţionează: „... sunt admise, ca izvoare indirecte (mediate) ale legii penale, tratatele şi convenţiile internaţionale care cuprind dispoziţiile penale, în măsura în care au fost ratificate de statul român şi puse în aplicare, de regulă, printr-o lege internă care să cuprindă condiţiile concrete de incriminare şi sancţionare” [111, p.9]. Dar, o poziţie analoagă este exprimată şi în doctrina penală autohtonă. Potrivit acesteia, tratatul sau convenţia internaţională, prin care Republica Moldova s-a angajat să incrimineze şi să sancţioneze anumite fapte deosebit de periculoase care aduc atingere unor valori şi interese comune ale comunităţii internaţionale, poate fi considerat izvor indirect (mediat) de drept penal, pentru că prin el statul îşi asumă obligaţia de a incrimina în legea penală naţională astfel de fapte [117, p.24]. Aşadar, deşi Republica Moldova nu admite acţiunea directă a normelor dreptului internaţional penal pe teritoriul său (cum o face, de exemplu, Danemarca), deşi Codul penal este declarat unica lege penală a Republicii Moldova (spre deosebire, de exemplu, de România), convenţiile

62 internaţionale privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri pot fi considerate izvoare indirecte (mediate) de drept penal. În acest context, poziţia pe care o susţinem este că nu pot fi acceptate numai principiile exclusiviste de prioritate a dreptului internaţional asupra dreptului intern şi de prioritate a dreptului intern asupra dreptului internaţional. Între cele două extremităţi, opţiunea trebuie făcută şi în favoarea unei „aurea mediocritas”, care este „principiul dualismului” [261]. Conform acestui principiu, normele de drept internaţional trebuie implementate în legislaţia naţională, ca urmare a aprobării acestora de către stat, în corespundere cu principiile fundamentale ale dreptului intern şi cu luarea în consideraţie a altor particularităţi ale acestuia. În alţi termeni, pentru a conferi forţă juridică dreptului internaţional în domeniul reglementării relaţiilor din interiorul statului, este necesară adoptarea unui aşa-numit „act transformator”. În acest sens, conform art.2 al Legii nr.595/1999, prin „ratificare, acceptare, aprobare, aderare” se înţelege actul astfel denumit, îndeplinit, după caz, de Parlamentul Republicii Moldova sau de Guvernul Republicii Moldova, prin care Republica Moldova îşi exprimă consimţământul de a fi legată printr-un tratat internaţional. Principiul dualismului exclude posibilitatea interacţiunii legislative naţionale cu acele tratate internaţionale care nu au fost ratificate de către ţara noastră, în privinţa cărora acceptul de obligativitate pentru stat nu a fost adoptat în forma şi ordinea cerută de dreptul intern. Prin prisma principiului analizat, interacţiunea cea mai strânsă nu poate totuşi să determine fuziunea reglementărilor internaţionale şi a celor naţionale într-un tot unitar, într-o „legislaţie globală, aplicată într-un stat global” [279]. Păstrând realismul, trebuie să recunoaştem că, chiar legate printr-un act transformator, reglementările internaţionale şi cele naţionale funcţionează de sine stătător, în cadrul sistemului său juridic. Principiul dualismului presupune o asemenea interacţiune, când standardele dreptului internaţional în domeniul contracarării infracţionalităţii trec printr-un proces de transformare în cadrul sistemului juridic naţional. În cadrul acestui proces, se iau în consideraţie legităţile „interne” de elaborare şi funcţionare a legii penale naţionale, determinantele social-politice şi economice ale acesteia, condiţionarea criminologică a legii penale naţionale şi acţiunea ei în contextul reglementării juridice interramurale. Anume principiul dualismului este cel care stă la baza interacţiunii reglementărilor internaţionale cu caracter penal şi a reglementărilor naţionale cu caracter penal în ceea ce priveşte stabilirea caracterului infracţional al faptei (adică în ceea ce priveşte stabilirea temeiurilor răspunderii pentru infracţiunile internaţionale şi infracţiunile cu caracter internaţional, printre ultimele numărându-se şi infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri).

63 În mod vădit, îndeplinirea angajamentelor internaţionale privind contracararea infracţionalităţii trebuie să aibă ca rezultat modificarea sau completarea standardelor naţionale în domeniul dreptului penal. În acest plan, consemnăm că, în conformitate cu art.20 al Legii nr.595/1999, „dispoziţiile tratatelor internaţionale care, după modul formulării, sunt susceptibile de a se aplica în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executoriu şi sunt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar ale Republicii Moldova. Pentru realizarea celorlalte dispoziţii ale tratatelor, se adoptă acte normative corespunzătoare”. Nu sunt autoexecutorii nici Convenţia unică asupra stupefiantelor, nici Convenţia asupra substanţelor psihotrope, nici Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. Pentru a ne convinge de aceasta, vom apela la Hotărârea Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale ale Federaţiei Ruse”, nr.5 din 10.10.2003 [61], care nu are un analog în teoria judiciară a Republicii Moldova. Conform hotărârii menţionate, „din semnele care mărturisesc despre imposibilitatea aplicării directe a tratatului internaţional ..., fac parte, în special, menţiunile din tratat privind obligaţia statelor-părţi de a introduce amendamente în legislaţia lor internă... Tratatele internaţionale, ale căror norme prevăd elementele componenţelor de fapte penale, nu pot fi aplicate de către instanţele judecătoreşti în mod nemijlocit, deoarece asemenea tratate obligă statele-părţi să-şi execute angajamentele asumate pe calea incriminării faptelor în cadrul legii interne (de exemplu, Convenţia unică asupra stupefiantelor ...)”. Pe cale de consecinţă, în procesul de calificare a infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora nu este admisibilă referirea la Convenţia unică asupra stupefiantelor, la Convenţia asupra substanţelor psihotrope sau la Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. Calificarea se face numai cu invocarea art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM. Aşadar, racordarea Republicii Moldova la prevederile celor trei convenţii sus-amintite, prin ratificarea acestora şi reflectarea lor în legea naţională proprie, reprezintă realizarea în interiorul statului a reglementărilor juridice privind neutralizarea narcotismului, ţinându-se cont de normele de drept internaţional, elaborate şi adoptate pe baza studierii şi evaluării situaţiei drogurilor la scară mondială. Are dreptate E.H. Hasanov când afirmă că factorul reliefat mai sus – de racordare a unei ţări la ordinea juridică internaţională – este caracterizat de două tendinţe: 1) conservatorismul relativ al legislaţiei naţionale, caracterul gradual al modificării şi alinierii într-o măsură sau alta la normele de drept internaţional şi 2) iniţiativa comunităţii internaţionale, caracterul progresiv şi de perspectivă al normelor de drept internaţional, creşterea influenţei acestor norme asupra

64 legislaţiei naţionale a statelor ca urmare a aderării acestora la convenţii şi introducerea normelor din convenţii în propria legislaţie internă [138, p.17; 174, p.13]. Analiza ambelor tendinţe denotă că ele au cauze obiective. Astfel, prima din ele este condiţionată de sistemul de drept statornicit în fiecare ţară, care are rădăcini istorico-naţionale, tradiţii şi alte conotaţii locale. Aderarea unui stat la o convenţie internaţională determină adoptarea de către acel stat a obligaţiilor de legiferare legate de modificarea legislaţiei naţionale, ceea ce duce sau poate să ducă la perturbarea sistemului amintit sau la necesitatea, alături de implementarea normelor din convenţii, transformării altor norme, pentru asigurarea compatibilităţii sistemului legislativ intern. Acest fapt este legat uneori de dificultăţi şi, desigur, determină rămânerea în urmă a legislaţiei naţionale faţă de reglementările juridice internaţionale. Cea de-a doua tendinţă, conturată mai sus, consistă în aceea că dreptul internaţional îşi croieşte, mai rapid sau mai lent, itinerarul său în legislaţia naţională. Acest proces este stimulat de faptul că de gradul de adaptare a normelor de drept internaţional (în special, a normelor din convenţiile internaţionale) în legislaţia naţională depind în mare măsură relaţiile dintre state şi integrarea acestora în comunitatea mondială. Cele două tendinţe, privite interdependent, stau la baza principiului dualismului care îşi găseşte reflectarea (aşa cum am amintit deja) în alin.(1) şi (2) art.1 CP RM. Cele evocate mai sus nici pe departe nu trebuie înţelese în sensul că doar principiul dualismului este luat în consideraţie la aplicarea răspunderii penale, în general, şi la aplicarea răspunderii pentru infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM, în special. Astfel, conform Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, nr.17 din 19.06.2000 [55], Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – încheiată la Roma la 4.11.1950 şi semnată de către Republica Moldova la 13.07.1995 (în vigoare pentru Republica Moldova din 12.09.1997) [40] – urmează a fi aplicată direct în ordinea juridică internă a Republicii Moldova. În legătură cu aceasta, remarcăm că, potrivit alin.(3) art.1 CP RM, Codul penal se aplică în conformitate inclusiv cu prevederile actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte; dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. Deci, în această normă este consacrat principiul priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern [236]. La moment, nici Codul penal al Republicii Moldova, în ansamblu, nici art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM, în particular, nu conţin prevederi care ar fi în contradicţie cu standardele internaţionale privind drepturile omului. Fiind mai mult adresat legiuitorului, principiul priorităţii

65 dreptului internaţional asupra dreptului intern îşi reclamă respectarea sa mai ales în procesul de perfecţionare a legii penale naţionale, pentru a fi evitate discordanţele dintre dispoziţiile legii penale şi reglementările internaţionale în materie de protecţie a drepturilor fundamentale ale omului. Pe de altă parte, principiul priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional este funcţional în privinţa alegerii categoriei şi cuantumului pedepsei sau a altor măsuri coercitive cu caracter penal. În această ipoteză, statul îşi exercită în mod plenar suveranitatea sa, nefiind „încorsetat” de vreun angajament pe plan internaţional. În concluzie, procesul de aplicare a reglementărilor penale privind infracţiunile legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora nu se reduce nici pe departe la incriminarea faptelor respective şi la încadrarea lor juridică. Iată de ce, procesul de aplicare a răspunderii penale pentru numitele infracţiuni este guvernat nu numai de principiul dualismului (deşi acestuia îi aparţine rolul primordial). Aceasta deoarece principiul dualismului coexistă alături de principiul priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern şi de principiul priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional. La aplicarea art.217, 21712176, 218 sau 219 CP RM se iau în consideraţie – în mod necesar, dar nu şi suficient – Convenţia unică asupra stupefiantelor, Convenţia asupra substanţelor psihotrope şi Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. Trebuie luate în consideraţie şi alte acte internaţionale la care Republica Moldova este parte (în special, actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului). Ce-i drept, de fiecare dată, această luare în consideraţie îşi are specificul său. De asemenea, se ţine seama de faptul că nici una din convenţiile internaţionale relative la prevederea şi combaterea traficului ilicit de droguri nu stabileşte în mod concret categoria şi cuantumul pedepsei sau al altor măsuri coercitive cu caracter penal. Prin urmare, nu poate fi neglijat nici unul din aceşti factori, atunci când, în dreptul penal al Republicii Moldova, sunt implementate reglementările din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. În Actul Final de la Helsinki al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, semnat la 1.08.1975 [165, p.491-525], se menţionează, printre altele: „Statele participante îşi vor îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile ce le revin în conformitate cu dreptul internaţional, atât obligaţiile care decurg din principiile şi normele general recunoscute ale dreptului internaţional, cât şi obligaţiile care decurg din tratate sau alte acorduri, în conformitate cu dreptul internaţional, la care ele sunt părţi. În exercitarea drepturilor lor suverane, inclusiv a dreptului de a-şi stabili legile şi reglementările, ele se vor conforma obligaţiilor juridice ce le revin în virtutea dreptului internaţional”. În lumina acestor prevederi, se impune întrebarea: care este gradul de implementare în Codul penal al Republicii Moldova a dispoziţiilor cu caracter penal din Convenţia unică asupra stupefiantelor,

66 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope şi din Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope? În concordanţă cu aceste convenţii, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a incrimina următoarele fapte intenţionate, săvârşite în sfera traficului ilicit de droguri: producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, mijlocirea, expedierea, expedierea în tranzit, transportarea, importul sau exportul oricărui stupefiant sau al oricărei substanţe psihotrope, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei unice asupra stupefiantelor, ale Convenţiei asupra substanţelor psihotrope sau ale Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope; cultivarea macului opiaceu, a plantei coca sau a plantei de cannabis, în scopul producerii de stupefiante, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei unice asupra stupefiantelor sau ale Convenţiei ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope; deţinerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau a oricărei substanţe psihotrope, în scopul săvârşirii vreunei din activităţile specificate în pct.1 şi 2; fabricarea, transportarea sau distribuirea de echipament, materiale sau substanţe utilizate ca precursori, dacă este stabilit că acestea sunt utilizate în scopul cultivării, producerii sau fabricării ilicite de stupefiante ori substanţe psihotrope; organizarea, dirijarea sau finanţarea oricăreia din activităţile specificate mai sus; conversia sau transferul de bunuri, dacă este stabilit că acestea provin din una din activităţile menţionate mai sus ori din participarea la comiterea acestora, în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a bunurilor specificate sau în scopul de a acorda ajutor oricărei persoane care ia parte la săvârşirea unor asemenea activităţi, pentru ca această persoană să scape de consecinţele juridice ale activităţilor sale; disimularea sau ascunderea naturii, originii, dispunerii mişcării sau proprietăţilor reale ale bunurilor sau drepturilor aferente acestora, dacă este cunoscut că aceste bunuri provin din una din activităţile specificate la pct.1-5 ori din participarea la comiterea acestora. Cele mai multe din activităţile ilegale, specificate la pct.1, se regăsesc în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi alin.(4) art.218 CP RM. Aceste activităţi sunt: producerea, prepararea, extragerea, expedierea, transportarea, distribuirea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, precum şi importul, exportul substanţelor narcotice sau psihotrope. Într-o anumită măsură, în aceleaşi articole se regăsesc activităţile ilegale care comportă similitudini, însă nu au o natură identică: expedierea/expedierea în tranzit; vânzarea/înstrăinarea. În Codul penal al Republicii Moldova nu sunt indicate expres următoarele activităţi din pct.1: oferirea, punerea în vânzare, livrarea în orice condiţii, mijlocirea. Totodată, în pct.1 nu sunt specificate următoarele activităţi ilegale prevăzute în alin.(2)

67 art.217, alin.(2) art.2171 şi în alin.(4) art.218 CP RM: experimentarea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, încălcarea regulilor stabilite de evidenţă, eliberarea, utilizarea şi nimicirea. Într-o anumită măsură, activitatea, prevăzută în pct.2, se regăseşte în alin.(1) art.217, alin.(1) art.2171 şi în alin.(4) art.218 CP RM. Totuşi, trebuie de menţionat că în lista plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului sunt indicate, suplimentar faţă de lista din pct.2, planta de efedră şi kat. Activităţile prevăzute în pct.3 prezintă similitudini cu activităţile specificate în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi în alin.(4) art.218 CP RM – păstrarea şi procurarea. Activităţile prevăzute în pct.4 se regăsesc, în cea mai mare parte, în art.2172 şi 2173 CP RM. Ne referim la transportarea de precursori în scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2172 CP RM) şi la fabricarea şi transportarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe (art.2173 CP RM). În acelaşi timp, în art.2172 şi 2173 CP RM nu este consemnată activitatea de distribuire de echipament, materiale sau substanţe utilizate ca precursori, dacă este stabilit că acestea sunt utilizate în scopul cultivării, producerii sau fabricării ilicite de stupefiante ori substanţe psihotrope. Dar, în acelaşi timp, la alin.(4) art.218 CP RM e specificată încălcarea regulilor stabilite de distribuire a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Totuşi, spre deosebire de activitatea analoagă prevăzută la pct.4, cea menţionată la alin.(4) art.218 CP RM presupune prezenţa unor condiţii specifice: cauzarea pierderii substanţelor narcotice sau psihotrope ori a plantelor care conţin asemenea substanţe, precum şi realizarea activităţii respective de către persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor corespunzătoare. Activităţile prevăzute în pct.5 reprezintă contribuirea, prin organizare sau complicitate, la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la alin.(1) sau (2) art.217, alin.(1) sau (2) art.2171, art.2172, art.2173 sau la alin.(4) art.218 CP RM. Or, conform alin.(3) art.42 CP RM, se consideră organizator inclusiv persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. Iar, potrivit alin.(5) art.42 CP RM, se consideră complice inclusiv persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin acordare de mijloace. Cât priveşte activităţile prevăzute în pct.6 şi 7, acestea sunt specificate în art.243 „Spălarea banilor” din Codul penal. În context, activităţile prevăzute la pct.1-5 apar ca activităţi infracţionale anterioare săvârşirii spălării banilor. Trebuie de consemnat că tocmai Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope a marcat „punctul de pornire în reglementarea pe plan internaţional a conceptului „spălarea banilor”” [149, p.16].

68 Analizând cele prezentate mai sus, putem conchide că legiuitorul moldovean a realizat doar în parte implementarea în Codul penal al Republicii Moldova a dispoziţiilor cu caracter penal din Convenţia unică asupra stupefiantelor, Convenţia asupra substanţelor psihotrope şi Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope [238]. Pune în gardă nu atât faptul că nu au fost incriminate fapte care sunt specificate în numitele convenţii. Trezeşte reticenţă aceea că au fost incriminate fapte care nu se regăsesc în cele trei convenţii. Ne referim, mai cu seamă, la faptele prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2175 „Consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora” şi la art.219 „Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope”. Printre principiile incriminării aplicate în ştiinţa dreptului penal se numără şi principiul admisibilităţii şi oportunităţii incriminării pe planul dreptului internaţional. În opinia lui A.D. Antonov, acest principiu se manifestă sub următoarele două aspecte: 1) cât priveşte incriminarea, fiecare ţară urmează a-şi ajusta legislaţia penală în corespundere cu angajamentele internaţionale asumate în domeniul contracarării infracţionalităţii; 2) privitor la incriminare şi dezincriminare, oricare amendare plănuită a legii penale urmează a fi evaluată în prealabil din punctul de vedere al angajamentelor menţionate. Nu pot fi incriminate acele fapte care, potrivit normelor dreptului internaţional, sunt admisibile şi oportune; dacă însă astfel de fapte au fost totuşi incriminate, ele urmează a fi dezincriminate [259]. Pe teren legislativ, principiul admisibilităţii şi oportunităţii pe planul dreptului internaţional îşi găseşte reflectarea în alin.(1) art.4 „Principiile de bază ale legiferării” al Legii nr.780/2001: „Actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional”. Ţine oare cont legiuitorul moldovean de principiul sus-amintit atunci când incriminează faptele prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2175 şi la art.219 CP RM? Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să consemnăm că logică adepţilor păstrării răspunderii penale pentru consumul ilicit de droguri este dezarmant de simplă: „Da, înţelegem că pericolul real îl prezintă nu cei care consumă drogurile, dar cei care le produc şi le comercializează. Însă, ultimii pot fi descoperiţi numai prin intermediul consumatorilor de droguri. Altă cale eficientă nu există”. Aşadar, reţinerea consumatorilor de droguri şi obţinerea de la aceştia a informaţiei cu privire la producătorii şi vânzătorii de droguri, sub ameninţarea aplicării răspunderii penale (sau administrative), face parte din arsenalul actual al organelor de drept în procesul de contracarare a infracţiunilor (şi contravenţiilor administrative) săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Ceea ce denotă că, deocamdată,

69 acest proces nu corespunde principiilor statului bazat pe drept, precum şi standardelor europene în domeniul justiţiei penale. Considerăm că cramponarea de menţinerea răspunderii penale (sau administrative) pentru consumul ilicit de droguri nu poate contribui la eficientizarea neutralizării narcotismului. Dimpotrivă, această practică distrage atenţia organelor de drept de la reacţionarea adecvată la cauza efectivă a fenomenului de narcotism, şi anume – narcobusinessul. Aşa cum rezultă din nota informativă la proiectul Codului penal în vigoare [121], statul nostru a ales calea politicii penale liberale. Iar unul dintre segmentele acestei politici este reprezentat de politica liberală în sfera controlului social asupra drogurilor. Acest segment al politicii penale are la bază următoarele idei călăuzitoare: – persoana, care abuzează de droguri, este o victimă a trecutului său; de aceea, nu poate fi pedepsită sau admonestată; – abuzul de droguri constituie un comportament „autodestructiv” şi, prin urmare, îl priveşte doar pe individ; – drogurile sunt, prin comparaţie, mai puţin periculoase decât prejudiciul cauzat de control, în rezultatul politicii restrictive (atitudine brutală din partea poliţiei şi violările nejustificate ale inviolabilităţii domiciliului, precum şi ale libertăţii şi siguranţei persoanei); – represiunea penală împotriva consumatorilor de droguri implică costuri prea ridicate pentru societate; aceste resurse ar putea fi direcţionate spre reprimarea distribuitorilor cu ridicata, a contrabandiştilor şi a organizatorilor narcobusinessului; – persoanele, care fac abuz de droguri, nu se decid să solicite asistenţă, atât timp cât societatea manifestă o atitudine negativă faţă de ele [293]. Bineînţeles, aceste idei călăuzitoare nu sunt urmate în art.2175 şi 219 CP RM. Aşa cum nu se respectă nici prevederile convenţiilor internaţionale în materie de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri. Pentru a ne convinge de aceasta, specificăm că – la lit.b) paragraful 1 art.36 al Convenţiei unice asupra stupefiantelor, la lit.b) paragraful 1 art.22 al Convenţiei asupra substanţelor psihotrope şi la lit.c) paragraful 4 art.3 al Convenţiei ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope – se prevede, în termeni similari, că, atunci când persoanele, care utilizează în mod abuziv drogurile, săvârşesc infracţiuni legate de traficul ilicit de droguri, părţile pot – în loc de a le condamna sau de a aplica o sancţiune penală împotriva lor sau ca un complement la sancţiunea penală – să supună aceste persoane unor măsuri de tratament, de educare, de post-cură, de readaptare şi de reintegrare socială. Deci, dispoziţiile sus-menţionate vizează acele persoane care cumulează calităţile de infractor şi de consumator de droguri. Chiar dacă aceste persoane au şi calitatea de infractori, statelorpărţi li se recomandă să aplice, complementar sau alternativ faţă de condamnare sau sancţionarea

70 penală, măsurile necoercitive de tratament, de educare, de post-cură, de readaptare şi de reintegrare socială. Prin deducţie, nu este greu să ajungem la concluzia că numai astfel de măsuri necoercitive se justifică a fi aplicate în raport cu persoanele care au doar calitatea de consumatori de droguri, însă nu au săvârşit nici o infracţiune legată de traficul ilicit de droguri. Din aceste considerente, propunem abrogarea art.2175 şi a art.219 CP RM. În ultimă instanţă, infracţiunile prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2175 CP RM nu reprezintă decât consumul de droguri. Ce-i drept, săvârşit în condiţii specifice. Însă, aceste condiţii nu pot cântări atât de mult încât să sporească gradul de pericol social al consumului de droguri până la gradul de pericol social suficient unei infracţiuni. Reieşind din principiul accesorietăţii, nici fapta prevăzută la art.219 CP RM nu poate fi exceptată de dezincriminare. Odată ce recomandăm dezincriminarea consumului de droguri, indiferent de forma pe care o adoptă, este firesc să optăm pentru dezincriminarea participaţiei la consumul de droguri, indiferent de forma pe care aceasta o adoptă. Considerăm că abrogarea art.2175 şi a art.219 CP RM comportă mai multe avantaje decât dezavantaje. Vizavi de fapta prevăzută la alin.(1) art.2175 CP RM, dezincriminarea acesteia nu trebuie interpretată că vor scăpa răspunderii penale cei care, consumând droguri în public, le şi vor distribui sau înstrăina. Dar, în această ipoteză, ei vor răspunde conform alin.(2) art.2171 CP RM. Aceeaşi soluţie este valabilă în cazul faptei prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM. Or, ce este organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope, dacă nu distribuirea sau înstrăinarea acestor substanţe (doar că având un caracter organizat)? Aceeaşi remarcă se impune şi vizavi de fapta prevăzută la art.219 CP RM. De aceea, dezincriminarea faptelor prevăzute la art.2175 şi 219 CP RM nu trebuie privită ca generare a unui gol în apărarea valorilor şi relaţiilor sociale de maximă importanţă, ca factor care ar destabiliza siguranţa acestor valori şi relaţii. Dezincriminarea, pe care o recomandăm legiuitorului, este nu altceva decât încadrarea prevederilor Codului penal al Republicii Moldova, privitoare la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, în făgaşul ordinii juridice internaţionale. Finalizând prezenta secţiune, este necesar să menţionăm că, chiar dacă la nivel mondial au fost realizate unele progrese considerabile în ce priveşte prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, totuşi obiectivul esenţial al convenţiilor internaţionale, dedicate prevenirii şi combaterii numitului flagel, nu a fost încă atins. Numeroase ţări consideră însă că acest obiectiv poate fi atins existând în acest sens adeziunea unanimă a guvernelor şi a opiniei publice în majoritatea ţărilor lumii. O dovadă a acestei adeziuni este faptul că majoritatea guvernelor continuă să considere convenţiile internaţionale sus-numite ca fiind pertinente, angajându-se să le respecte pentru obţinerea unor rezultate mai bune în lupta contra traficului ilicit de droguri.

71

Secţiunea III Studiu comparat al reglementărilor penale privind infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora Dreptul penal comparat al celor mai avansate state reprezintă rezultatul unui îndelungat proces de perfecţionare a legislaţiei, a practicii judiciare şi a ştiinţei dreptului penal. La ora actuală, în Republica Moldova este în plină desfăşurare reforma legislaţiei penale, inclusiv a normelor penale care reglementează răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. În această ordine de idei, studierea experienţei ţărilor, în care aceste norme penale au cunoscut dezvoltare, constituie o contribuţie reală în vederea elaborării unei concepţii unitare de modernizare a dreptului penal naţional. În acest sens, nu putem să nu fim de acord cu M.Ancel, care afirmă: „Studierea experienţei altor ţări deschide în faţa juristului noi orizonturi, facilitându-i cunoaşterea mai bună a dreptului propriei ţări. Or, particularităţile dreptului propriei ţări se evidenţiază mult mai pregnant anume în comparaţie cu alte sisteme de drept. Comparaţia îl poate înzestra pe jurist cu idei şi argumente care nu pot fi obţinute chiar şi în ipoteza unei foarte bune cunoaşteri doar a dreptului propriei ţări” [258]. Studierea realizărilor altor state în domeniul reglementării răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora permite: îmbogăţirea reciprocă a statelor cu o experienţă pozitivă de reglementare penală în acest domeniu; scoaterea în evidenţă a lipsurilor şi neajunsurilor din legislaţia naţională şi dezvoltarea, perfecţionarea în continuare a acesteia; stabilirea gradului şi a caracterului integrării în legislaţia internă a normelor de drept internaţional; crearea premiselor şi condiţiilor de apropiere a legislaţiei interne a diferitelor state şi, prin aceasta, de lărgire semnificativă, aprofundare şi eficientizare a colaborării internaţionale în desfăşurarea activităţii de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri. Legătura indisolubilă între dreptul comparat şi istoria dreptului impune analiza cadrului legal al răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, înainte de toate, în sistemul de drept al României. Codul penal al României, adoptat la 28.06.2004 (în continuare – CP Rom.) [8], reglementează răspunderea penală pentru infracţiunile, legate de traficul ilicit de droguri, în Capitolul IV „Crime şi delicte contra sănătăţii publice” din Titlul VIII „Crime şi delicte de pericol public” al Părţii Speciale. Infracţiunilor specificate le sunt consacrate următoarele articole: art.386 „Traficul

72 ilicit de droguri”; art.387 „Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri”; art.388 „Traficul şi administrarea ilicită de droguri care au avut ca urmare moartea victimei”; art.389 „Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor”. Astfel, art.386-388 CP Rom. îndeplinesc rolul de substituente ale reglementărilor penale corespondente din Legea nr.143/2000 a României. Iar art.389 CP Rom. are de îndeplinit acelaşi rol în raport cu reglementările penale analoage din Legea nr.300/2002 a României. În alin.(1), (3) şi (5) art.386 CP Rom. sunt prevăzute variantele-tip ale traficului ilicit de droguri. În alin.(2) şi (4) din acelaşi articol se prevăd variantele agravate ale traficului ilicit de droguri. Astfel, potrivit alin.(1) art.386 CP Rom. se prevede răspunderea penală pentru cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea sau alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept. Această incriminare reproduce dispoziţia alin.(1) art.2 al Legii nr.143/2000 a României. Comparând această incriminare cu cea prevăzută la alin.(1) art.387 CP Rom., ajungem la concluzia că în alin.(1) art.386 CP Rom., se au în vedere drogurile care nu sunt pentru consum propriu. De aceea, devine evidentă asemănarea dintre prevederea de la alin.(1) art.386 CP Rom. şi prevederile de la alin.(1) şi (2) art.2171 CP RM, în care este utilizată sintagma „săvârşirea în scop de înstrăinare”. Însă, aceste prevederi prezintă şi deosebiri: 1) obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.386 CP Rom. este desemnat prin formula „droguri de risc”; în opoziţie, obiectul material al infracţiunilor prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2171 CP RM este desemnat prin sintagmele „plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope” şi „substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele lor”. În context, menţionăm că noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” nu este utilizată în genere în legislaţia penală română; 2) în alin.(1) art.386 CP Rom. sunt prezentate, în mod expres, 17 modalităţi sub care se concretizează fapta de trafic ilicit de droguri; în contrast, în alin.(1) şi (2) art.2171 CP RM sunt prezentate expres 14 modalităţi ale faptei prejudiciabile respective. Însă, diferă nu doar numărul acestor modalităţi. Astfel, spre deosebire de legea penală autohtonă, legea penală română nu face deosebire între semănatul de droguri şi cultivarea de droguri. De asemenea, legiuitorul român utilizează formulele „oferire”, „punere în vânzare”, „vânzare” şi „livrare cu orice titlu”, în locul termenului prea general şi interpretabil „înstrăinare”, care este folosit de legiuitorul moldovean. Sub acest aspect, în legea penală română este urmat cu mai multă fidelitate modelul reglementărilor din convenţiile internaţionale relative la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri. În

73 acelaşi timp, acest model nu mai este urmat cu aceeaşi fidelitate, când, în alin.(1) art.386 CP Rom., se face artificial diferenţierea dintre noţiunile „procurare” şi „cumpărare”. Conform alin.(2) art.386 CP Rom., răspunderea se agravează, dacă obiectul material al infracţiunii, prevăzute la alin.(1) din acelaşi articol, îl constituie drogurile de mare risc. Trebuie de menţionat că în legislaţia Republicii Moldova se face o clasificare similară celei care împarte drogurile în droguri de risc şi droguri de mare risc. În acest plan, în Anexa la Legea nr.382/1999 clasificarea dată cuprinde: 1) substanţele care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul lor abuziv; 2) substanţele care prezintă pericol pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul lor abuziv. Însă, în mod regretabil, spre deosebire de legiuitorul român, legiuitorul moldovean nu ţine cont de o astfel de clasificare în procesul de diferenţiere a răspunderii penale. Doar în subsidiar, clasificarea în funcţie de gradul de pericol pentru sănătatea omului se ia în consideraţie la lit.c) alin.(3) art.2171 CP RM, atunci când agravarea răspunderii penale este determinată de circumstanţa „cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circulaţie în scopuri medicinale este interzisă”. În subsidiar, deoarece toate substanţele, care prezintă pericol pentru sănătatea omului prin consecinţele grave generate de consumul lor abuziv, sunt, conform Anexei la Legea nr.382/1999, substanţe utilizate în scopuri medicale. La alin.(3) art.386 CP Rom. se prevede răspunderea pentru introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi pentru importul ori exportul de droguri de risc, fără drept. În doctrina penală se menţionează că alin.(3) art.386 CP Rom. reproduce alin.(1) art.3 al legii nr.143/2000 a României [217]. Dar, nu se menţionează că ar fi reproduse şi prevederile art.176 din Legea privind Codul vamal al României, nr.141 din 24.07.1997 [23], în conformitate cu care se incriminează fapta de trecere peste frontieră, fără autorizaţie, inclusiv a produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precum şi a precursorilor. În aceste condiţii, nu este clar, care este criteriul de delimitare a acestei fapte de fapta de introducere în ţară a drogurilor de risc, fără drept (incriminată la alin.(3) art.386 CP Rom.)? Aşa cum rezultă din interpretarea doctrinară a infracţiunii prevăzute la art.176 din Legea privind Codul vamal al României [156, p.260-281; 249], o asemenea delimitare nu poate fi făcută. Aceeaşi concluzie rezultă din definiţia noţiunii „introducerea în ţară de droguri”: „acţiunea de aducere în ţară din străinătate, prin orice mijloace (sublinierea ne aparţine – n.a.), de substanţe din categoria drogurilor” [116, p.62]. În concluzie, putem atesta o dublare parţială a prevederilor din alin.(3) art.386 CP Rom. şi art.176 din Legea privind Codul vamal al României, dublare care nu poate să nu se repercuteze negativ asupra procesului de aplicare a legislaţiei penale române.

74 Conform alin.(4) art.386 CP Rom., răspunderea penală se agravează, adică obiectul material al infracţiunii îl constituie drogurile de mare risc. Însă, această variantă agravată nu mai este corelată cu infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.386 CP Rom., dar cu infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.386 CP Rom. La alin.(5) art.386 CP Rom. este incriminată fapta de organizare, conducere sau finanţare a faptelor prevăzute în alin.(1)-(4) ale aceluiaşi articol. Poate fi remarcată inspirarea din modelul de elevaţie juridică al convenţiilor internaţionale privitoare la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri. În opoziţie, în Codul penal al Republicii Moldova nu există o dispoziţie în care s-ar prevedea distinct răspunderea pentru o asemenea faptă. De aceea, organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor incriminate la alin.(1) sau (2) art.2171 CP RM se va califica potrivit alin.(3) sau (5) art.42 şi alin.(1) sau (2) art.2171 CP RM. În art.387 CP Rom. sunt prevăzute şapte variante-tip de infracţiuni (în alineatele (1)-(3), (5)(8)) şi o variantă agravată de infracţiune (în alineatul (4)). Toate sub egida aceluiaşi nomen juris – „Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri”. Trebuie de menţionat că în art.387 CP Rom. sunt reproduse prevederile art.4-8, 10 (parţial) şi 11 din Legea nr.143/2000 a României. La concret, la alin.(1) art.387 CP Rom. se stabileşte răspunderea pentru cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea, introducerea şi scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu, fără drept. În principal, corespondentele acestei incriminări trebuie considerate alin.(1) şi (2) art.217 „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare” din Codul penal al Republicii Moldova. Astfel, atât în legea penală autohtonă, cât şi în legea penală română, sunt specificate următoarele noţiuni care desemnează modalităţile faptei prejudiciabile (elementului material): „cultivare”, „producere”, „experimentare”, „extragere”, „preparare”, „transformare”. Ca sinonime trebuie considerate noţiunile „păstrare” (alin.(2) art.217 CP RM) şi „deţinere” (alin.(1) art.387 CP Rom.). În acelaşi timp, în art.217 CP RM nu există nici un corespondent al noţiunii „introducerea şi scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu, fără drept” (alin.(1) art.387 CP Rom.). În schimb, o noţiune similară este utilizată în alin.(2) art.248 „Contrabanda” din Codul penal al Republicii Moldova. De aceea, anume această normă, şi nu alin.(2) art.217 CP RM, va fi aplicată în cazul trecerii peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice sau psihotrope, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de

75 identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei. Cât priveşte plantele care intră în categoria drogurilor, legiuitorul român nu utilizează în raport cu acestea noţiunea „prelucrarea, utilizarea sau alte operaţiuni ilegale cu astfel de plante”, aşa cum procedează legiuitorul moldovean în alin.(1) art.217 CP RM. Cu referire la alte aspecte ce caracterizează obiectul material al infracţiunii, deosebirile consistă în următoarele: 1) legiuitorul român nu utilizează noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope”, care este folosită în alin.(2) art.217 CP RM; 2) cu privire la drogurile, care formează obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.387 CP Rom., nu se fac limitări cantitative. În contrast, în alin.(1) şi (2) art.217 CP RM este utilizată sintagma „în proporţii mari”. Iar la lit.b) alin.(4) art.217 CP RM se foloseşte expresia „în proporţii deosebit de mari”. Considerăm salutabilă diferenţierea răspunderii penale (ca şi diferenţierea răspunderii penale de răspunderea administrativă) în funcţie de parametrii cantitativi ai obiectului material al infracţiunii, diferenţiere pe care o promovează legiuitorul moldovean. În acest fel, nu se lasă doar la discreţia instanţei de judecată modul de individualizare a pedepsei, reieşind din cantitatea concretă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, descoperite în traficul ilicit [240]. Potrivit alin.(2) art.387 CP Rom., se stabileşte răspunderea penală pentru: 1) punerea la dispoziţie, cu intenţie, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul pentru consumul ilicit de droguri ori 2) tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri. Cât priveşte prima faptă din cele sus-menţionate, consemnăm că la art.219 CP RM se incriminează o faptă având, practic, aceleaşi configuraţii: punerea la dispoziţie a localurilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope. Însă, la art.219 CP RM nu se prevede răspunderea pentru tolerarea consumului ilicit de droguri într-un local, într-o locuinţă sau în oricare alt loc amenajat în care are acces publicul. Pe de altă parte, la alin.(2) art.387 CP Rom. nu se prevede răspunderea pentru organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (aşa cum se prevede la art.219 CP RM); totuşi, la alin.(8) art.387 CP Rom. este incriminată fapta de organizare inclusiv a faptelor prevăzute la alin.(2) art.387 CP Rom., iar această faptă de organizare comportă elemente comune cu fapta de organizare ori întreţinere a speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope. La alin.(3) art.387 CP Rom. este stabilită răspunderea pentru prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical. Prin

76 comparaţie, la alin.(1) art.218 CP RM se prevede răspunderea pentru prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope. Observăm că cele două incriminări se deosebesc în planul descrierii obiectului material al infracţiunii: preparatele narcotice sau psihotrope (alin.(1) art.218 CP RM); drogurile de mare risc (alin.(3) art.387 CP Rom.). Considerăm că, sub aspectul corespunderii dreptului internaţional, incriminarea din legea penală română este mai adecvată. Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din paragraful 3 art.9 „Prescripţii medicale” din Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 [42], este posibil ca substanţele psihotrope, indicate în tabelele III şi IV ale Convenţiei (care prezintă un pericol mai mic pentru sănătate), să fie eliberate fără prescripţie medicală. Conform alin.(4) art.387 CP Rom., se prevede răspunderea pentru eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc pe baza unei reţele medicale prescrise în condiţiile prevăzute în alin.(3) art.387 CP Rom. sau a unei reţele medicale falsificate. Sesizăm, că, în cazul infracţiunii corespunzătoare, mijlocul (instrumentul) de săvârşire a faptei îl reprezintă: 1) reţeta medicală prescrisă în condiţiile prevăzute în alin.(3) art.387 CP Rom. sau 2) reţeta medicală falsificată. În contrast, în ipoteza faptei prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM – falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope – reţeta sau alte documente, care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope, reprezintă nu mijlocul (instrumentul de săvârşire a infracţiunii), dar obiectul ei material. În conformitate cu alin.(5) art.387 CP Rom., se incriminează fapta de administrare de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale. Această faptă prezintă anumite similarităţi cu infracţiunea de introducere ilegală intenţionată în organismul acesteia a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (art.2176 CP RM). Totuşi, remarcăm în acest caz obligativitatea condiţiei ca introducerea substanţelor amintite în organismul victimei să se facă împotriva voinţei acesteia. Iar cât priveşte fapta prevăzută la alin.(5) art.387 CP Rom., „nu are relevanţă dacă persoana căreia i se administrează drogul şi-a manifestat sau nu acordul” [116, p.72]. Conform alin.(6) art.387 CP Rom., se stabileşte răspunderea pentru furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor. Printre inhalanţii chimici toxici se numără: toluenul, acetona, benzenul, tetraclorura de carbon, cloroformul, eterul etilic etc. [154, p.47]. Amintim că noţiunea „drog” din Legea nr.382/1999 se referă şi la inhalanţii chimici cu efect narcotic sau psihotrop. Toluenul, cloroformul, eterul etilic şi alte asemenea substanţe sunt nominalizate în lista nr.2 „Substanţele cu acţiune drastică, aflate sub control internaţional pe teritoriul Republicii Moldova” a tabelului nr.5 din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. Deci, nu fac parte din rândul substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. Prin urmare, fapta prevăzută la alin.(6) art.387 CP Rom. are un corespondent în Codul penal al Repub-

77 licii Moldova. Însă, nu este vorba de art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM. Este vorba de art.209 CP RM, în care se prevede răspunderea pentru atragerea de către o persoană, care a atins vârsta de 18 ani, a minorilor la consumul ilegal, inclusiv de droguri. La alin.(7) art.387 CP Rom. se incriminează fapta de îndemn la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace. În Codul penal al Republicii Moldova nu se incriminează fapta de îndemn la consumul ilicit de substanţe narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. De aceea, în ipoteza descrisă se poate vorbi numai de instigarea la fapta de consumare de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripţia medicului, faptă prevăzută la art.44 al Codului cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova. Conform alin.(8) art.387 CP Rom., se stabileşte răspunderea pentru organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin.(1)-(7) ale aceluiaşi articol. Aşa cum am consemnat anterior, noţiunea „organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor” corespunde noţiunii „organizarea sau instigarea infracţiunilor” aplicabile cu mai multă relevanţă în legea penală autohtonă. Conform art.388 CP RM, se prevede răspunderea pentru traficul şi administrarea ilicită de droguri, care au avut ca urmare moartea victimei. Circumstanţa producerii morţii victimei nu este prevăzută ca agravantă în nici unul din art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM. Deşi la alin.(5) art.218 CP RM este utilizată formula „alte urmări grave”, considerăm că aceasta nu poate desemna producerea morţii victimei. Deoarece astfel s-ar încălca regula din alin.(2) art.3 CP RM, potrivit căreia este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. În consecinţă, determinarea morţii victimei ca urmare a săvârşirii vreuneia din infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM implică calificarea suplimentară în conformitate cu art.149 „Lipsirea de viaţă din imprudenţă” din Codul penal al Republicii Moldova. În fine, conform art.389 CP Rom., se prevede răspunderea pentru nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor. În multe privinţe, această incriminare se apropie de cea prevăzută la art.2172 CP RM, în care e stabilită răspunderea pentru circulaţia ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. În Codul penal al Ucrainei din 5.04.2001 (în continuare – CPU) [9], răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora e stabilită în Titlul XIII „Infracţiuni în sfera circulaţiei mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora şi alte infracţiuni contra sănătăţii publice” (art.305-327) din Partea Specială. Din cele 23 articole care alcătuiesc Titlul XIII al Părţii Speciale a CPU, 17 articole se referă anume la infracţiunile în sfera circulaţiei mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Atât proporţia de articole dedicate numitelor infracţiuni, cât şi stilul în care a fost concepută denumirea compartimentului

78 corespunzător al legii penale ucrainene, denotă atenţia şi preocuparea deosebită în raport cu prevenirea şi combaterea în Ucraina a traficului ilicit de droguri. Astfel, conform art.305 CPU, se incriminează fapta de contrabandă a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Această normă este o normă specială în raport cu art.201 „Contrabanda” din legea penală ucraineană. În Codul penal al Republicii Moldova o astfel de normă specială nu există. Amintim, în acest sens, că contrabanda având ca obiect material, printre altele, substanţele narcotice sau psihotrope, atrage răspunderea penală potrivit alin.(2) art.248 CP RM. Remarcăm că, spre deosebire de incriminarea analoagă din legea penală ucraineană, alin.(2) art.248 CP RM nu face referire la analoagele şi precursorii substanţelor narcotice sau psihotrope. De asemenea, ca metode ale contrabandei, în art.305 CPU sunt indicate: 1) eludarea controlului vamal şi 2) tăinuirea de controlul vamal. În contrast, în alin.(2) art.248 CP RM sunt specificate nu numai aceste două metode, dar şi altele: folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală; nedeclararea; declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei. În alin.(2) şi (3) art.305 CPU sunt prevăzute circumstanţele agravante ale contrabandei de mijloace narcotice, substanţe psihotrope, de analoage sau precursori ai acestora: – repetarea infracţiunii; – săvârşirea infracţiunii prin înţelegere prealabilă de către un grup de persoane; – săvârşirea infracţiunii având ca obiect material mijlocele narcotice sau substanţele psihotrope deosebit de periculoase sau cifrate în proporţii mari (în ultima ipoteză alternativă se au în vedere şi analoagele sau precursorii mijloacelor narcotice sau ai substanţelor psihotrope); – săvârşirea infracţiunii de un grup organizat; – săvârşirea infracţiunii având ca obiect material mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, cifrate în proporţii deosebit de mari. În art.306 CPU este incriminată fapta de utilizare a mijloacelor obţinute de pe urma traficului ilicit de mijloace narcotice, substanţe psihotrope, de analoage sau precursori ai acestora. Această normă este o normă specială în raport cu art.209 „Legalizarea (spălarea) veniturilor obţinute pe cale ilegală” din legea penală ucraineană. Sub acest aspect, incriminarea de la art.306 CPU urmează modelul de elevaţie juridică din alin.I lit.c) paragraful 1 art.3 al Convenţiei ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20.12.1988 [43], conform căruia se recomandă conferirea caracterului penal inclusiv faptei de utilizare de bunuri despre care cel care le utilizează ştie în momentul în care le primeşte că provin din una din infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri.

79 În contextul infracţiunii prevăzute la art.306 CPU, prin „utilizare a mijloacelor” se înţelege: deschiderea contului bancar pe numele unei persoane fizice sau juridice; depunerea de mijloace financiare pe contul deschis; transferul de mijloace financiare de pe alt cont; investirea de mijloace financiare în fondurile diverselor întreprinderi, instituţii sau organizaţii; acţiunile similare legate de transmiterea mijloacelor, obţinute în rezultatul traficului ilicit de droguri unor structuri legale [215, p.575]. În condiţiile legii penale a Republicii Moldova, asemenea acţiuni, ca orice acţiuni de spălare a banilor, urmează a fi calificate potrivit art.243 CP RM, deoarece în dispoziţia acestui articol se menţionează despre „utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”. În alin.(2) art.306 CPU sunt prevăzute circumstanţele agravante ale infracţiunii de utilizare a mijloacelor obţinute de pe urma traficului ilicit de mijloace narcotice, substanţe psihotrope, de analoage sau precursori ai acestora: – repetarea infracţiunii; – săvârşirea infracţiunii în urma înţelegerii prealabile de către un grup de persoane; – săvârşirea infracţiunii în proporţii mari. Potrivit art.307 CPU, se prevede răspunderea pentru producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, transportarea sau expedierea ilegală în scopul înstrăinării, ori înstrăinarea ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora. În multe privinţe, dispoziţia acestei norme se aseamănă cu dispoziţia incriminatoare de la alin.(2) art.2171 CP RM. Diferă doar unele modalităţi sub care se înfăţişează fapta prejudiciabilă. Astfel, în alin.(2) art.2171 CP RM nu este specificată expres modalitatea „fabricare”, însă este folosită formula generică „alte operaţiuni ilegale”. În art.307 CPU nu este utilizată o asemenea formulă, nici nu sunt menţionate modalităţile „preparare”, „experimentare”, „prelucrare”, „transformare” şi „distribuire” (care sunt menţionate la alin.(2) art.2171 CP RM). În linii mari, circumstanţele agravante prevăzute în alin.(2) şi (3) art.307 CPU au aceleaşi note caracteristice ca şi circumstanţele agravante prevăzute la alin.(3) şi (4) art.2171 CP RM. Cu excepţia agravantei „cu folosirea situaţiei de serviciu” care este prevăzută în art.2171 CP RM, dar care lipseşte în art.307 CPU. În art.308 CPU e stabilită răspunderea pentru sustragerea, delapidarea, extorcarea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora, ori dobândirea acestora pe calea escrocheriei sau abuzului de serviciu. Corespondentul acestui articol este art.2174 CP RM, care prevede răspunderea pentru sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope. Totuşi, între cele două norme corespondente se fac remarcabile anumite discrepanţe:

80 1) în art.2174 CP RM nu se face referire la analoagele substanţelor narcotice sau psihotrope, ca obiect material al infracţiunii corespunzătoare. În context, făcând o asemenea referire, legiuitorul ucrainean dă dovadă de mai multă consecvenţă. Aceasta deoarece nu este clar: de ce în legea penală autohtonă noţiunea „analoagele substanţelor narcotice sau psihotrope” este utilizată în art.217, 2171-2173 şi 2175 CP RM, dar nu este utilizată în art.2174 CP RM? 2) în art.308 CPU legiuitorul ucrainean dă dovadă de inconsecvenţă. Aceasta deoarece din conţinutul acestui articol rezultă că delapidarea şi dobândirea bunurilor pe calea escrocheriei sau abuzului de serviciu nu sunt forme ale sustragerii. Însă, în doctrina penală ucraineană aceste fapte sunt considerate forme de sustragere [215, p.382,384]. Cât priveşte circumstanţele agravante ale infracţiunii prevăzute la art.308 CPU, acestea sunt similare cu circumstanţele agravante prevăzute la art.2174 CP RM. Potrivit art.309 CPU, răspunderea penală survine pentru producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, transportarea sau expedierea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora, fără scop de înstrăinare. Această incriminare comportă similarităţi cu alin.(2) art.217 CP RM, însă nu în toate. Diferenţele specifice între cele două incriminări consistă în următoarele: 1) obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.309 CPU nu este limitat cantitativ prin sintagma „în proporţii mari”. Rezultă că, chiar în prezenţa proporţiilor mici caracterizând obiectul material al faptei, cele săvârşite vor fi considerate având caracterul unei infracţiuni (spre deosebire de conjunctura consemnată în legislaţia autohtonă, când cele săvârşite vor fi considerate având caracterul unei contravenţii administrative); 2) în privinţa modalităţilor faptei prejudiciabile, deosebirile dintre art.309 CPU şi alin.(2) art.217 CP RM sunt, practic, aceleaşi ca şi cele care au fost menţionate în demersul comparativ referitor la art.307 CPU şi alin.(2) art.2171 CP RM. În alin.(4) art.309 CPU este stabilită o clauză de impunitate, potrivit căreia persoana este liberată de răspunderea penală pentru acţiunile prevăzute la alin.(1) din acelaşi articol, dacă s-a adresat benevol într-o instituţie medicală şi a început tratamentul contra narcomaniei. Această clauză se justifică datorită lipsei scopului de înstrăinare în cazul infracţiunii corespunzătoare. Deoarece acţiunile prevăzute la alin.(1) art.309 CPU sunt săvârşite pentru propriul consum, nu este exclus ca făptuitorul să fie concomitent bolnav de narcomanie. Dispoziţia din alin.(4) art.309 CPU îşi demonstrează oportunitatea şi din punctul de vedere al dreptului internaţional. Aceasta deoarece se înscrie în concepţia de adoptare a unor măsuri alternative celor de sancţionare în raport cu cei care săvârşesc infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri fiind bolnavi de narcomanie.

81 Amintim că această concepţie este promovată în convenţiile internaţionale vizând prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri. În context, considerăm că soluţia adoptată de legiuitorul ucrainean este optimă şi merită a fi recepţionată în legea penală autohtonă, deoarece: 1) este preferabilă soluţiei tratamentului contra narcomaniei, ca măsură complementară aplicării unei coerciţii penale. Tratamentul aplicat în condiţiile executării unei pedepse, deci întrun mediu vicios (de cele mai dese ori, al unei instituţii penitenciare), este un simulacru de tratament şi nu-şi poate atinge efectul scontat; 2) este preferabilă soluţiei liberării de răspunderea penală fără nici un fel de condiţii, doar pentru că făptuitorul suferă de narcomanie. În acest caz, nu există nici o garanţie că liberarea de răspunderea penală va preveni săvârşirea unei noi infracţiuni; 3) demonstrează tendinţa pozitivă a făptuitorului care merită a fi stimulată, deoarece el se adresează benevol (neconstrâns de împrejurări) în instituţia medicală, pentru a urma un tratament împotriva narcomaniei. De asemenea, nelipsit de interes este să remarcăm că în pct.17 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice”, nr.12 din 27.03.1997, se consemnează: „Adresarea benevolă a persoanei la o instituţie medicală pentru a i se acorda asistenţă medicală în legătură cu consumarea de mijloace narcotice, în scopuri nemedicale, poate servi drept temei pentru scutirea ei de răspunderea penală pentru procurarea, păstrarea, transportarea şi expedierea ilegală a mijloacelor narcotice consumate doar în cazurile în care această adresare este determinată de intenţia persoanei de a se trata şi nu este legată de demascarea ei” [54]. Pe cale de consecinţă, recomandăm ca art.217 CP RM să fie completat cu alineatul (6), având următorul conţinut: „Persoana este liberată de răspunderea penală pentru faptele, prevăzute la alin.(1) sau (2) din prezentul articol, dacă s-a adresat benevol într-o instituţie medicală şi a început tratamentul contra narcomaniei”. Conform art.310 CPU, se prevede răspunderea pentru semănatul sau cultivarea ilegală a macului somnifer sau a cânepei. Această incriminare se aseamănă atât cu prevederile alin.(1) art.217 CP RM, cât şi cu prevederile alin.(1) art.2171 CP RM. Aceasta întrucât în art.310 CPU nu-şi găseşte relevanţă prezenţa sau lipsa scopului de înstrăinare. Sub acest aspect – al diferenţierii răspunderii penale – art.310 CPU pierde în faţa normelor corespunzătoare din legea penală autohtonă.

82 De asemenea, nu poate servi ca model de inspiraţie limitarea obiectului material al infracţiunii, prevăzute la art.310 CPU, doar la macul somnifer şi cânepă. În contrast, în alin.(1) art.217 şi în alin.(1) art.2171 CP RM se au în vedere atât aceste plante, cât şi planta de coca, planta de efedră şi kat. Chiar dacă acestea nu-şi au aria specifică de răspândire în Republica Moldova, nu înseamnă că ele nu pot fi aclimatizate în condiţiile autohtone ori crescute în condiţiile care le imită pe cele din arealul de provenienţă. În art.311 şi 312 CPU sunt incriminate faptele legate de traficul ilicit al precursorilor. Aceste norme au elemente comune cu art.2172 CP RM. Însă, se atestă şi disonanţe substanţiale: 1) în Codul penal al Republicii Moldova nu există un articol în care s-ar incrimina distinct sustragerea sau extorcarea precursorilor, aşa cum se prevede în art.312 CPU; 2) în art.311 CPU nu se menţionează că precursorii sunt utilizaţi în scopul producerii sau prelucrării analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope. Aşa cum se prevede în art.2172 CP RM. Este notabil că, în acelaşi timp, în art.312 CPU se menţionează scopul producerii sau fabricării analoagelor mijloacelor narcotice sau ale substanţelor psihotrope. Lipsa de consecvenţă, pe care o demonstrează legiuitorul ucrainean, este mai degrabă efectul unei inadvertenţe de ordin tehnicolegislativ. Art.313 CPU incriminează fapta de operaţiuni ilegale privind utilajele destinate efectuării unor acţiuni ilegale asupra mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau analoagelor lor. Această normă comportă similitudini cu art.2173 CP RM. La art.314 CPU e stabilită răspunderea pentru introducerea ilegală, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora. Se poate observa că art.2176 CP RM reproduce aproape cu fidelitate conţinutul legal al infracţiunii corespunzătoare. Însă, lista de agravante prevăzute la art.314 CPU şi la art.2176 CP RM nu coincide. În special, suscită interesul una dintre circumstanţele agravante prevăzute la alin.(2) art.314 CPU: „dacă a avut ca urmare dependenţa fizică a victimei”. Considerăm că aceeaşi formulare trebuie prevăzută într-o literă suplimentară la alin.(2) art.2176 CP RM – litera (f). Dependenţa fizică marchează persoana pentru mult timp, dacă nu chiar pentru toată viaţa. În această ipoteză, o astfel de urmare prejudiciabilă nu ar trebui ignorată. În locul alternativei de a opta pentru vătămarea intenţionată gravă sau vătămarea intenţionată medie, propunem soluţia luării în calcul a celui mai relevant simptom al narcomaniei – dependenţa fizică – în vederea agravării răspunderii penale pentru fapta incriminată la art.2176 CP RM. Precedentul deja existent la lit.g) alin.(2) art.165 şi la lit.c) alin.(2) art.206 CP RM – când dependenţa fizică este, după gradul prejudiciabil, pusă în acelaşi rând cu tortura şi violul – demonstrează în mod concludent pertinenţa recomandării pe care o facem.

83 În art.315 CPU se prevede răspunderea pentru îndemnul la consumul mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau al analoagelor acestora. Această normă are corespondent în legislaţia penală română – alin.(7) art.387 CP Rom., însă nu are corespondent în Codul penal al Republicii Moldova. Ca şi anterior, ne exprimăm opinia privind inoportunitatea incriminării unei asemenea fapte în legea penală autohtonă. În art.316 şi 317 CPU sunt incriminate fapte similare cu cele prevăzute în art.2175 „Consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora” şi în art.219 „Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope” din Codul penal al Republicii Moldova. Anterior ne-am exprimat poziţia referitoare la necesitatea abrogării art.2175 şi 219 CP RM, poziţie pe care o susţinem în continuare. În fine, art.318-320 CPU au caracteristici asemănătoare cu alin.(1), (2) şi (4) art.218 CP RM. În Codul penal al Chinei din 14.03.1997 (în continuare – CPC) [210], răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora este stabilită într-un compartiment aparte. Astfel, dacă legiuitorul ucrainean numai a încercat să constituie un asemenea compartiment, legiuitorul chinez a şi realizat această încercare. La concret, §7 (art.347-357) al Capitolului 6 „Infracţiuni împotriva ordinii administrării publice” din Partea Specială a CPC poartă titulatura „Infracţiuni legate de contrabanda, vânzarea, transportarea şi fabricarea drogurilor”. În conformitate cu alin.(1) art.347 CPC, se prevede răspunderea pentru contrabanda, vânzarea, transportarea sau fabricarea drogurilor, indiferent de cantitatea lor. Luând în consideraţie sintagma „indiferent de cantitatea lor”, prevederea de la alin.(1) art.347 CPC se aseamănă cu prevederile analoage din legea penală ucraineană. Însă, se deosebeşte de prevederile de la alin.(2) art.217 şi alin.(2) art.2171 CP RM. Deosebirea constă în faptul că, în contextul legii penale autohtone, cantitatea drogurilor e luată în calcul la calificarea infracţiunilor, precum şi la disocierea infracţiunilor de contravenţiile administrative. Excepţie constituie contrabanda substanţelor narcotice sau psihotrope (prevăzută la alin.(2) art.248 CP RM), când cantitatea acestor substanţe nu are aceeaşi semnificaţie. În celelalte alineate ale art.347 CPC, precum şi în art.348 şi 349 CPC, se prevede răspunderea pentru participaţia la contrabanda, vânzarea, transportarea sau fabricarea drogurilor, precum şi răspunderea agravată pentru aceeaşi faptă, săvârşită în prezenţa următoarelor circumstanţe: – opunerea violentă de rezistenţă efectuării percheziţiei, reţinerii sau arestării; – participarea la traficul internaţional organizat de droguri; – săvârşirea infracţiunii cu folosirea minorilor;

84 – săvârşirea infracţiunii de către o persoană care este abilitată cu depistarea drogurilor sau de către un alt funcţionar public etc. În art.350 CPC se încriminează fapta de transportare, comercializare sau păstrare ilegală a precursorilor. Această incriminare prezintă similitudini cu art.2172 CP RM. Totuşi, spre deosebire de art.350 CPC, în norma similară din legea penală autohtonă sunt nominalizate mai multe modalităţi ale faptei prejudiciabile. Totodată, avantajul art.350 CPC constă în aceea că el nu conţine sintagme de tipul „alte operaţiuni cu precursorii”, care creează teren pentru interpretarea extensivă defavorabilă a art.2172 CP RM, deci pentru încălcarea principiului legalităţii. Potrivit art.351 CPC, se prevede răspunderea pentru cultivarea plantelor care conţin droguri. Această normă este asemănătoare cu cea de la alin.(1) art.217 şi de la alin.(1) art.2171 CP RM. În acelaşi timp, între normele comparate există şi deosebiri: 1) în art.351 CPC se face menţiunea despre prelucrarea, utilizarea sau alte opiraţiuni ilegale cu plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (aşa cum se menţionează în alin.(1) art.217 şi în alin.(1) art.2171 CP RM); 2) prezenţa sau lipsa scopului de înstrăinare nu influenţează asupra calificării infracţiunii prevăzute la art.351 CPC. În schimb, în acest articol este specificat că plantele cultivate sunt utilizate ca materie primă pentru producerea de droguri. În doctrina penală a fost exprimat un punct de vedere care este în unison cu această teză din legea penală chineză: „În măsura în care cultivarea plantelor, între care şi cânepa, nu se face în scopul producerii de droguri, ci în scop industrial pentru obţinerea de fibre, această activitate nu cade sub incidenţa legii penale” [246]. Un punct de vedere similar este exprimat de către E.H. Hasanov [174, p.146]. Aceste poziţii nu corespund cu litera şi spiritul legii penale autohtone: din dispoziţia alin.(1) art.217 şi a alin.(1) art.2171 CP RM nu rezultă că făptuitorul poate urmări doar scopul producerii de substanţe narcotice sau psihotrope. Conform art.352 CPC, este prevăzută răspunderea pentru vânzarea-cumpărarea, transportarea sau păstrarea plantelor utilizate pentru producerea drogurilor. Această prevedere prezintă tangenţe cu cea de la alin.(1) art.217 CP RM, deoarece norma dată conţine sintagma „alte operaţiuni ilegale cu astfel de plante” (se au în vedere plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope). Iar înţelesul noţiunii desemnate prin această sintagmă este „procurarea, păstrarea, transportarea, expedierea etc. săvârşită în privinţa plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope” [250]. În acelaşi timp, spre deosebire de fapta incriminată la alin.(1) art.217 CP RM, prezenţa sau lipsa scopului de înstrăinare este irelevantă pentru calificarea infracţiunii prevăzute la art.352 CP RM.

85 În art.353-356 CPC se stabileşte răspunderea pentru participaţia la consumul sau traficul ilicit de droguri. Unele din prevederile acestor articole comportă similarităţi cu unele norme din Codul penal al Republicii Moldova. Astfel: 1) alin.(2) art.353 CPC, care incriminează fapta de constrângere a altor persoane la consumul drogurilor pe cale perorală sau prin injectare, se aseamănă în mod vădit cu art.2176 CP RM, în care se prevede răspunderea pentru introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Numai că expresia „indiferent de mod” din art.2176 CP RM denotă că modurile de introducere a drogurilor în organismul victimei nu se limitează la calea perorală şi injectare (ca în cazul alin.(2) art.353 CPC); 2) art.354 CPC, care stabileşte răspunderea pentru punerea la dispoziţia altor persoane a unei încăperi pentru consumul de droguri pe cale perorală sau prin injectare, prezintă elemente comune cu art.219 CP RM, în care se incriminează, printre altele, punerea la dispoziţie a localurilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope. În acest caz, modul de consum al drogurilor este cel care imprimă diferenţă celor două incriminări supuse comparaţiei. În fine, art.357 CPC conţine nu o dispoziţie incriminatoare, dar o dispoziţie-definiţie. Este definită noţiunea „droguri”: opiul, heroina, metilfenilamina, morfina, cannabisul, cocaina, precum şi alte substanţe narcotice sau psihotrope, care pot determina dependenţa şi deci care se află sub controlul statului. Această definiţie se deosebeşte în unele privinţe de definiţia noţiunii „drog” din Legea nr.382/1999, întrucât: 1) nu face referire la originea naturală sau sintetică pe care o pot avea substanţele narcotice sau psihotrope, însă reproduce o listă exemplificată de asemenea substanţe; 2) concretizează că aceste substanţe pot determina dependenţa; 3) conţine menţiunea că substanţele, care reprezintă droguri, se află sub controlul statului; 4) nu include în noţiunea „drog” nici preparatul care conţine o substanţă narcotică sau psihotropă, nici altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope. Încheind analiza comparativă a reglementărilor penale în materie din legislaţia Chinei, ne afirmăm intenţia de a urma exemplul acestei ţări în privinţa constituirii unui capitol aparte în Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova, în care să fie concentrate toate articolele referitoare la infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, analoagelor şi precursorilor acestora. E adevărat, asemenea încercări au mai fost întreprinse în doctrina penală de către D.Croitoru [127, p.168]. Însă, de această dată, vom prezenta argumente

86 consistente în sprijinul opţiunii pe care o facem. Şi, aşa cum se va putea vedea în capitolul următor al prezentei teze, aceste argumente nu se vor limita doar la domeniul dreptului penal comparat. Până atunci însă, ţinem să menţionăm că un alt model de constituire a unui compartiment distinct al legii penale, în care se prevede răspunderea pentru infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri, ni-l oferă legiuitorul nipon. Astfel, Capitolul 14 (art.136-141) din Partea a doua „Infracţiuni” a Codului penal al Japoniei din 24.04.1907 (în continuare – CPJ) [216], care este în vigoare la moment, se numeşte „Infracţiunile privitoare la opiu”. Conform art.136 CPJ, se prevede răspunderea persoanei care introduce în ţară, fabrică, vinde sau posedă în scopul vinderii opiu. Această prevedere are similitudini cu cea de la alin.(2) art.2171 şi de la alin.(2) art.248 CP RM. Totuşi, faţă de aceste reglementări, art.136 CPJ este mult mai sumar. Aceasta se referă atât la conţinutul obiectului material al faptei incriminate (doar opiu – în accepţiunea legiuitorului nipon), cât şi la numărul modalităţilor care alcătuiesc fapta prejudiciabilă. În acelaşi timp, ceea ce conferă afinitate normelor comparate din cele două legislaţii este scopul infracţiunii: scopul de înstrăinare (alin.(2) art.2171 CP RM); scopul vinderii (art.136 CPJ). În art.137 CPJ este incriminată fapta persoanei care introduce în ţară, fabrică, vinde sau posedă în scopul vinderii dispozitivul pentru fumatul opiului. În legea penală autohtonă nu există un analog al acestei reglementări penale. Aceasta din motivul că, în ţara noastră, întrebuinţarea opiului pentru fumat nu a reprezentat niciodată o tradiţie sau o manifestare tipică de comportament. Astfel încât nu a apărut necesitatea incriminării distincte a unei asemenea fapte. În schimb, există necesitatea incriminării, la art.2173 CP RM, a faptei de circulaţie ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. În conformitate cu art.138 CPJ, se stabileşte răspunderea pentru introducerea în ţară sau alte operaţiuni asupra opiului sau dispozitivelor pentru fumatul acestora, săvârşite de persoane care au atribuţii vamale. Anumite tangenţe cu această prevedere penală le prezintă fapta incriminată la lit.c) alin.(5) art.248 CP RM, în ipoteza când contrabanda cu substanţele narcotice sau psihotrope este săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu. Totuşi, sub aspectul descrierii obiectului material al infracţiunii şi a subiectului infracţiunii, cele două incriminări comparate comportă deosebiri ţinând de întindere şi comprehensiune [239]. Potrivit art.139 CPJ, răspunderii penale este supusă persoana care întrebuinţează opiu pentru fumat şi persoana care pune la dispoziţie o încăpere pentru fumatul opiului, extrăgând din aceasta profit. După cum e ştiut, punerea la dispoziţie a localurilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope atrage răspunderea conform art.219 CP RM. Însă, legiuitorul moldovean nu consemnează în acest caz obligativitatea prezenţei scopului de profit. Deci, în contrast cu infracţiunea prevăzută la art.139 CPJ, acesta nu are relevanţă la calificare.

87 Cât priveşte întrebuinţarea opiului pentru fumat, în conjunctura legislativă a Republicii Moldova, această faptă atrage răspunderea potrivit art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. La art.140 CPJ se stabileşte răspunderea pentru deţinerea opiului sau dispozitivului pentru fumatul opiului. În termenii legii penale autohtone, deţinerea opiului constituie păstrarea unei substanţe narcotice. Deci, cade sub incidenţa alin.(2) art.217 sau a alin.(2) art.2171 CP RM. Deţinerea dispozitivului pentru fumatul opiului nu cade nici măcar sub incidenţa Codului cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova. Aceasta deoarece numita legiuire nu conţine conceptul „pregătirea de contravenţia administrativă”. În fine, conform art.141 CPJ, tentativa la infracţiunile prevăzute la art.136-140 CPJ este pedepsibilă. Această reglementare denotă concepţia, conform căreia în legea penală niponă tentativa de infracţiune este pedepsibilă numai atunci când aceasta e stabilit în normele corespunzătoare (art.44 CPJ). În opoziţie, în legea penală autohtonă nu se conţine o astfel de restricţie. De aceea, tentativa este pedepsibilă în cazul orişicărei infracţiuni (inclusiv, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM). În Codul penal al Turciei din 1.03.1926 (în continuare – CPT) [214], care este în vigoare la moment, prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri îi sunt dedicate art.403-410. Din acestea, un interes mai mare pentru studiul de faţă îl prezintă art.403-407 CPT. Acestea sunt concentrate în Capitolul „Infracţiuni contra sănătăţii şi alimentaţiei publice” al Titlului VII „Infracţiuni contra sănătăţii publice” al Cărţii a doua „Infracţiuni” din legea penală turcă. Astfel, potrivit art.403 CPT, se prevede răspunderea pentru următoarele infracţiuni: – prelucrarea ori introducerea sau scoaterea ilegală din ţară a drogurilor; – vânzarea, oferirea spre vânzare, procurarea, păstrarea, transmiterea sau primirea gratuită, livrarea, transportarea sau mijlocirea ilegală privind drogurile; – obţinerea de droguri în baza unei reţete false. De la caz la caz, aceste prevederi legale au corespondent fie în art.217 sau 2171 CP RM, fie în art.248 CP RM. Cât priveşte obţinerea de droguri în baza unei reţete false, există afinităţi cu falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope (alin.(2) art.218 CP RM). Totuşi, sub aspectul momentului de consumare/ epuizare, cele două fapte comparate prezintă diferenţe vădite. În alin.(6)-(10) art.403 CPT sunt prevăzute circumstanţele care determină agravarea răspunderii penale pentru faptele sus-menţionate: – în calitate de droguri apar heroina, cocaina, morfina sau haşişul; – săvârşirea infracţiunii de către organizatorul, conducătorul sau alt membru al unei organizaţii criminale;

88 – săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane împreună; – săvârşirea infracţiunii sub formă de îndeletnicire; – săvârşirea infracţiunii cu folosirea unui minor sau a unei persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu etc. În art.404 CPT se prevede răspunderea pentru faptele care sunt legate de consumul ilegal de droguri. De remarcat că la alin.(3) art.404 CPT este stabilită o clauză de impunitate având un conţinut aproape identic cu clauza similară din alin.(4) art.309 al legii penale ucrainene: „Dacă persoana, care consumă droguri se adresează, până a fi pusă sub urmărire penală, autorităţilor oficiale pentru asistenţă medicală, ea este liberată de răspunderea penală”. În legătură cu aceasta, ne exprimăm încă o dată opţiunea privind necesitatea completării art.217 CP RM cu o prevedere similară. În art.406 şi 407 CPT sunt prevăzute variantele agravate ale infracţiunilor care cad sub incidenţa art.403 şi 404 din aceeaşi legiuire. În special, răspunderea penală se agravează dacă infracţinnea este săvârşită: – de către un medic, veterinar, chimist, farmaceut, stomatolog, posesor sau manager al unei farmacii, funcţionar public din domeniul medicinii, obstetrician, asistentă medicală sau o infirmieră; – în transportul public sau în locurile publice; – cu cauzarea unor prejudicii sănătăţii sau a decesului victimei. Cu excepţia ultimei agravante, celelalte se regăsesc, într-un fel sau altul, în prevederile penale corespondente din legislaţia autohtonă. De fapt, aşa cum ne-am exprimat anterior, nici nu ar fi necesară agravarea răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM, atunci când acestea cauzează prejudicii sănătăţii victimei sau chiar decesul acesteia. Or, în ipoteza dată, este preferabilă soluţia concursului de infracţiuni, soluţie care asigură o mai bună diferenţiere a răspunderii penale. În Codul penal al Bulgariei din 15.03.1968 (în continuare – CPB) [212], răspunderea pentru infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri este prevăzută în cadrul Titlului III „Infracţiuni contra sănătăţii publice” din Capitolul 11 „Infracţiuni de pericol general” al Părţii Speciale. În special, conform art.354”a” CPB, e stabilită răspunderea pentru producerea, prelucrarea, procurarea, distribuirea, păstrarea, deţinerea asupra sa, transportarea sau purtarea drogurilor, precursorilor, mijloacelor sau materialelor pentru producerea de droguri, în lipsa autorizaţiei. Făcând o comparaţie, putem observa că această incriminare sintetizează ceea ce se prevede, într-un fel sau altul, în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi în art.2173 CP RM. Considerăm că o asemenea sinteză nu şi-ar avea locul în legea penală autohtonă. Or, nu pot fi echivalate, după gradul prejudiciabil, operaţiunile ilegale asupra drogurilor şi operaţiunile ilegale asupra precursorilor, mijloacelor sau materialelor pentru producerea de droguri.

89 De asemenea, prezintă interes faptul că legiuitorul bulgar delimitează astfel de operaţiuni ilegale ca păstrarea şi deţinerea asupra sa, precum şi transportarea şi purtarea. Pe de o parte, această delimitare elimină dificultăţile în procesul de interpretare a legii penale. Pe de altă parte, este dovada abordării cazuistice a textului legii penale. În acest fel, în dorinţa de a asigura o capacitate de mulare a regulilor de conduită la diferitele situaţii de viaţă, la diversele lor particularităţi şi nuanţe, s-a coborât la un nivel de reflectare prea particularizată. La art.354”b” CPB se prevede răspunderea pentru o suită de infracţiuni care sunt legate de consumul drogurilor sau al analoagelor acestora: – îndemnul sau înlesnirea de a consuma droguri sau analoage ale acestora; – transmiterea drogurilor sau analoagelor acestora unei alte persoane, dacă în urma acesteia survine decesul persoanei; – punerea la dispoziţie a încăperii pentru consumul de droguri sau organizarea consumului de droguri; – prescrierea conştientă şi fără necesitate a drogurilor sau a medicamentelor conţinând droguri unei alte persoane. Din cele menţionate, putem remarca: 1) inconsecvenţa folosirii noţiunii „analog al drogului”; 2) deşi consumul propriu-zis de droguri nu este incriminat în legea penală bulgară, faptele accesorii acestuia constituie obiectul de reglementare a numitei legi. Aceleaşi caracteristici sunt specifice pentru incriminările corespondente din Codul penal al Republicii Moldova. Conform art.354”c” CPB, se prevede răspunderea pentru infracţiunile având ca obiect material plantele care conţin droguri. Lista acestor plante este limitată la macul somnifer, planta de coca şi planta de cânepă. Deci, este o listă mai sumară decât cea prevăzută în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, cu ale cărei componente se operează în textul legii penale autohtone. În Codul penal al Danemarcei din 1.01.1933 (în continuare – CPD) [209], răspunderea pentru infracţiunile legate de traficul de droguri se prevede în Capitolul 20 „Infracţiuni care prezintă pericol pentru societate”. Astfel, conform §191 CPD, se incriminează următoarele fapte: 1) livrarea drogurilor, care provoacă euforie, unui număr considerabil de oameni, sau în schimbul unei recompense mari, sau în prezenţa altor circumstanţe agravante; 2) importul, exportul, cumpărarea, distribuirea, obţinerea, fabricarea, producerea sau deţinerea în posesie a drogurilor care provoacă euforie, dacă scopul constă în livrarea lor în condiţiile prevăzute la pct.1).

90 Aşadar, nu toate drogurile, dar numai acelea care provoacă euforie pot constitui obiectul material al infracţiunilor corespunzătoare. O asemenea circumstanţă a obiectului material al infracţiunii conferă, neîndoielnic, o specificitate aparte reglementărilor penale în materie din legislaţia daneză faţă de reglementările analoage din legea penală a Republicii Moldova, precum şi faţă de legile penale analizate în prezenta secţiune. De asemenea, prezintă interes faptul că doar prezenţa anumitor agravante conferă caracter penal operaţiunilor ilegale privind drogurile care provoacă euforie. Printre aceste agravante se evidenţiază: săvârşirea infracţiunii în privinţa unui număr considerabil de oameni; săvârşirea infracţiunii în schimbul unei recompense mari. Într-o anumită măsură, aceste agravante sunt comparabile cu circumstanţele „în proporţii mari” şi „în proporţii deosebit de mari” din art.217 şi 2171 CP RM. Însă, acestora le scapă anumite nuanţe care sunt reflectate în legea penală daneză (de exemplu, săvârşirea infracţiunii în schimbul unei recompense mari poate presupune săvârşirea infracţiunii la comandă, în schimbul unei recompense mari, deşi în privinţa unei cantităţi neesenţiale de droguri). În conformitate cu §191”a” CPD, se prevede răspunderea pentru: 1) obţinerea profitului rezultat din activităţile specificate în §191 CPD; trecerea în propriul cont sau în favoarea altei persoane a acestui profit; 2) asigurarea unui asemenea profit pentru altă persoană, pe calea păstrării, transportării, acordării de ajutor la transmitere sau pe o cale similară. Aceste incriminări comportă similitudini cu infracţiunea de dobândire sau comercializare, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală (art.199 CP RM) sau cu complicitatea la infracţiunile prevăzute la alin.(2) art.217 ori la alin.(2) art.2171 CP RM. În Codul penal al Norvegiei din 22.05.1902 (în continuare – CPN) [211], care este în vigoare la moment, răspunderea pentru infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri este stabilită în §162 din Capitolul 14 „Infracţiuni contra securităţii publice”. La concret, conform alin.(1) §162 CPN, se incriminează fapta de producere, import, export, obţinere, păstrare, expediere sau transportare ilegală a drogurilor. Spre deosebire de prevederile corespondente din alin.(2) art.217 şi din alin.(2) art.2171 CP RM, în prevederea analizată: 1) diferă lista modalităţilor care alcătuiesc fapta prejudiciabilă; 2) nu sunt specificaţi parametrii cantitativi ai obiectului material al infracţiunii; 3) este irelevantă prezenţa sau lipsa scopului de înstrăinare. În alin.(2) §162 CPN se prevede varianta agravată a infracţiunii prevăzute la alin.(1) din acelaşi articol. Însă, în opoziţie cu legea penală autohtonă, nu sunt specificate circumstanţele agravante: instanţei de judecată i se prescrie ca, la deciderea de a i se conferi faptei un caracter agravat, să ia în consideraţie:

91 1) tipul de drog; 2) cantitatea drogului; 3) caracterul prejudiciabil al faptei. Atunci când cantitatea drogului este „foarte mare” se aplică sancţiunea de la alin.(3) §162 CPN, iar această circumstanţă este considerată deosebit de agravantă. Potrivit alin.(4) §162 CPN, este sancţionabilă infracţiunea privitoare la droguri, săvârşită din imprudenţă. În context, menţionăm că infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM sunt, în cea mai mare parte, infracţiuni intenţionate. Astfel, se respectă recomandările din convenţiile internaţionale relative la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, conform cărora în dreptul intern al statelor-părţi urmează a fi incriminate doar faptele intenţionate legate de traficul ilicit de droguri. Aşadar, mai sus a fost efectuat studiul comparat al reglementărilor penale privind infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, aparţinând sistemelor legislative ale României, Ucrainei, Chinei, Japoniei, Turciei, Bulgariei, Danemarcei şi Norvegiei. Suntem conştienţi de faptul că, la alegerea obiectelor unui studiu comparat, ar fi optimă efectuarea analizei comparative a legislaţiilor penale ale unui număr cât mai mare de state. Însă, este clar că realizarea unei astfel de analize ar depăşi cu mult volumul rezervat tezei de faţă. La fel, ca rezultat al modificărilor şi completărilor ce se introduc periodic în legislaţiile penale ale diferitelor state, analiza în discuţie ar fi, practic, infinită în timp. Deoarece ar reclama în permanenţă actualizarea cercetărilor efectuate. De asemenea, subliniem că, la baza selectării legislaţiei penale ca obiect de studiu comparat a fost pus nu nivelul caracterului progresiv al legislaţiei. Or, un astfel de criteriu este vulnerabil din cauza imposibilităţii de argumentare că o legislaţie ar fi mai progresivă decât alta. De aceea, în cazul nostru, pentru ilustrarea specificului reglementărilor penale în materie, analiza comparativă se limitează la legislaţiile celor opt ţări menţionate mai sus. Între aceste ţări nu se află şi Federaţia Rusă. Aceasta nu înseamnă că neglijăm experienţa legislativă pe care această ţară a acumulat-o în procesul de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri. Dimpotrivă, în cadrul investigaţiilor efectuate în următoarele capitole vom folosi pe larg această experienţă pozitivă. Mai mult, nu ne vom limita doar la utilizarea experienţei legislative. Vom examina şi rezultatele din teoria şi practica judiciară a Federaţiei Ruse. De asemenea, vor fi analizate punctele de vedere exprimate în ştiinţa dreptului penal rus. În acest fel, pentru a evita repetiţiile, am renunţat la studiul comparat propriu-zis al reglementărilor penale din legislaţia rusă, privitoare la infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora.

92

CAPITOLUL II PROBLEMELE STABILIRII ELEMENTELOR CONSTITUTIVE ALE INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE LA art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM Secţiunea I Probleme privind obiectul infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM Înainte de a trece la examinarea propriu-zisă a problemelor obiectului infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, vom aborda un alt subiect. Astfel, capitolul de faţă nu conţine o secţiune distinctă consacrată circumstanţelor agravante ale infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Am considerat inutilă defalcarea unei asemenea secţiuni, din moment ce fiecare circumstanţă agravantă se referă la un element constitutiv sau altul al infracţiunii. Precizăm, că nu am omis analiza problemelor agravantelor infracţiunilor în materie. Le vom examina plenar în cele ce urmează în contextul generic al unui sau altui element constitutiv al infracţiunii. Este consemnabil că un astfel de model metodologic ni-l oferă, de exemplu, E.H. Hasanov, prin teza sa de doctor habilitat [176]. După această digresiune necesară, să revenim la tema abordată în secţiunea de faţă. Noua societate promovează ideea statului bazat pe lege, democraţie şi respectarea drepturilor omului, în cadrul căruia se realizează buna convieţuire a tuturor membrilor societăţii. Scopul legii penale devine, astfel, ocrotirea tuturor valorilor sociale fundamentale ale societăţii bazate pe economia de piaţă, implicit, şi apărarea idealurilor noii societăţi care promovează pluralismul, democraţia, drepturile omului şi respectarea necondiţionată a legii. În context, trebuie de menţionat că în doctrina penală este pe larg susţinută concepţia, potrivit căreia obiectul infracţiunii îl reprezintă valoarea socială şi relaţiile sociale formate în jurul şi datorită acestei valori, care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea faptei socialmente periculoase [120, p.195; 146, p.85; 168, p.242; 153, p.166; 114, p.106]. În conjunctura investigaţiei pe care o efectuăm, prezintă interes ilustrarea concepţiei promovate de către M.L. Prohorova: „Sănătatea publică evoluează drept „nucleu”, în jurul căruia, aidoma electronilor pe orbitele cuantice, „se roteşte” (adică se formează şi se pune în mişcare) un întreg sistem de relaţii care sunt îndreptate spre asigurarea stării de securitate sau a stării de apărare împotriva diferitelor influenţe negative. Pentru a aduce atingere „nucleului”, infractorul trebuie să „penetreze”

93 defensiva constând în variate măsuri adoptate de socium şi stat; de exemplu, să eludeze prohibiţia legală vizând săvârşirea operaţiunilor ilegale asupra mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope…” [196, p.153]. Un punct de vedere similar îl exprimă E.H. Hasanov [176, p.153]. În doctrina penală naţională, fundamentarea ştiinţifică consistentă şi amplă a concepţiei, potrivit căreia obiectul infracţiunii îl formează valorile sociale şi relaţiile sociale, care necesită apărare penală, în a căror consolidare şi dezvoltare este interesată societatea şi cărora, prin comportamentul antisocial al unor persoane aparte sau al unor grupuri de persoane, li se aduce atingere esenţială, a fost realizată de către S.Brînză [118, p.11-86]. Susţinem întru totul această exegeză argumentată, care conferă valoare de axiomă numitei concepţii. În acord cu această concepţie şi reieşind din denumirea Capitolului VIII al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova (din care fac parte art.217, 2171-2176, 218 şi 219), obiectul juridic generic al infracţiunilor, săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, îl reprezintă relaţiile sociale cu privire la sănătatea publică şi convieţuirea socială. În literatura de specialitate, ca infracţiuni care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială sunt considerate infracţiunile prevăzute la art.220-222 CP RM [119, p.243]. În legătură cu aceasta, un interes mai mare prezintă sănătatea publică, privită drept componentă a valorii sociale fundamentale reprezentând obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.217, 21712176, 218 şi 219 CP RM. Subliniem, că sănătatea publică reprezintă anume o componentă a valorii sociale fundamentale apărate împotriva infracţiunilor prevăzute la art.211-222 (Capitolul VIII al Părţii Speciale a Codului penal). Din aceste considerente, nu poate fi sprijinită părerea lui D.Dumitrescu şi V.Bujor, conform căreia sănătatea publică formează valoarea socială fundamentală, reliefată mai sus [134, p.64]. Nu poate fi ignorat faptul că sănătatea publică este complementară convieţuirii sociale. Împreună, acestea formează valoarea socială fundamentală ocrotită împotriva infracţiunilor prevăzute la art.211-222 CP RM. Ce se înţelege prin „sănătatea publică”? În conformitate cu art.1 al Legii Republicii Moldova privind asigurarea sanitaroepidemiologică a populaţiei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993 [11], prin „sănătatea publică” se înţelege sistemul de măsuri orientate spre prevenirea bolilor, promovarea sănătăţii, sporirea potenţialului fizic şi psihic al omului prin canalizarea eforturilor societăţii spre asanarea mediului de viaţă, dirijarea cu bolile contagioase, educaţia pentru sănătate a fiecărui individ şi promovarea modului sănătos de viaţă, organizarea asistenţei medicale şi de îngrijire, desăvârşirea mecanismului social de asigurare fiecărui om a accesului la un standard adecvat de viaţă care asigură sănătatea.

94 Această definiţie legală nu ne poate satisface demersul investigativ, deoarece promovează confuzia dintre obiectul apărării şi mijloacele apărării. Această supoziţie este confirmată de confruntarea definiţiei reproduse mai sus cu definiţia noţiunii „apărarea sănătăţii publice” din Bazele legislaţiei Federaţiei Ruse cu privire la apărarea sănătăţii publice” din 22.07.1993: „sistemul de măsuri cu caracter politic, economic, juridic, social, cultural, ştiinţific, medical, sanitaro-igienic şi antiepidemic, îndreptate spre menţinerea şi consolidarea sănătăţii fizice şi psihice a fiecărui individ, promovarea modului sănătos de viaţă a acestuia, acordarea lui a asistenţei medicale în cazul pierderii sănătăţii” [27]. În condiţiile în care legiuitorul nu oferă o interpretare adecvată a noţiunii „sănătatea publică”, să vedem cum această noţiune este definită în literatura de specialitate. Într-o primă opinie, prin „sănătatea publică” se înţelege, pe de o parte, totalitatea condiţiilor şi măsurilor menite să asigure cât mai deplin sănătatea unui grup social organizat – comună, oraş etc. – iar, pe de altă parte, starea pe care acel grup o are sub aspectul sănătăţii sale [132, p.558; 115, p.57; 119, p.341]. Din motivele menţionate mai sus, considerăm relevant doar cel de-al doilea aspect specificat în această opinie. Din aceleaşi motive, nu putem agrea părerea, conform căreia ocrotirea sănătăţii publice reprezintă valoarea socială fundamentală apărată împotriva infracţiunilor legate de traficul ilicit de droguri [116, p.55; 154, p.23]. Or, este ilogic a afirma că legea penală apără un proces de ocrotire sau anumite măsuri de protecţie. Acestea nu au nevoie de apărare, odată ce constituie ele înseşi factori de ocrotire (protecţie). După P.S. Matâşevski, prin „sănătatea publică” se înţelege sănătatea unei părţi a populaţiei, a unui grup mare de persoane, într-o localitate determinată [187, p.53]. În opinia lui E.H. Hasanov, prin „sănătatea publică” se înţelege starea şi funcţionarea sferelor fizice şi spirituale ale populaţiei întregii ţări, a unei regiuni a ţării sau a unui grup numeros de populaţie [174, p.172]. Conform părerii expuse de N.A. Miroşnicenko şi A.A. Muzâka, sănătatea publică constituie fasciculul de relaţii sociale omogene, care asigură dezvoltarea armonioasă a indivizilor pe calea respectării anumitor reglementări privind ocrotirea sănătăţii, îndreptate spre protejarea sănătăţii unui cerc nedeterminat de persoane, în cazul acordării şi primirii asistenţei medicale calificate [190, p.39]. În viziunea lui V.N. Smitienko, prin „sănătatea publică” trebuie de înţeles acel fascicul de relaţii sociale care apar şi se desfăşoară în legătură cu punerea în valoare a valorilor fizice şi psihice aparţinând populaţiei, care asigură funcţionarea şi dezvoltarea normală a societăţii [284, p.18]. După G.V. Sereda şi I.M. Sereda, sănătatea publică este starea desemnând acel segment al vieţii sociale care asigură condiţiile necesare pentru îndeplinirea funcţiilor biologice şi de muncă [202, p.6-7].

95 Sintetizând opiniile enunţate mai sus, putem defini noţiunea „sănătatea publică” ca fiind starea de sănătate fizică sau psihică a unui grup relativ numeros de persoane nedeterminate, reprezentând în unele cazuri o comunitate locală sau populaţia întregii ţări. Pot fi oare confundate noţiunile „sănătatea publică” şi „sănătatea persoanei (individului)”? Am formulat această întrebare, de vreme ce, în preambulul Legii nr.382/1999, ca obiectiv al acesteia este declarat inclusiv „ocrotirea sănătăţii omului”. De asemenea, în doctrina penală a fost exprimată părerea, conform căreia infracţiunile, legate de traficul ilicit de droguri, aduc atingere sănătăţii individului [205, p.284]. Nu putem fi de acord cu o astfel de poziţie. Noţiunea de sănătate publică trebuie deosebită de noţiunea de sănătate a persoanei. În vederea argumentării acestei aserţiuni, este necesar să ne aducem aminte de faptul că drogurile sunt caracterizate, printre altele, de criteriul social. Astfel, după E.A. Babaian şi M.H. Gonopolski, acest criteriu se manifestă prin aceea că consumul nemedical al drogurilor atinge asemenea proporţii, încât obţine o relevanţă socială [171, p.13]. N.A. Miroşnicenko se exprimă şi mai explicit: criteriul social al drogurilor se exprimă în aceea că abuzul de ele pune în pericol sănătatea publică [189, p.6]. Într-o manieră apropiată se pronunţă A.Iu. Martânovici: „Criteriul social al drogurilor constă în aceea că, în rezultatul traficului ilicit de droguri, consumul lor medical sporeşte în permanenţă şi, ca urmare, apare pericolul pentru sănătatea unei părţi considerabile de populaţie” [278]. Dezvoltând această idee, T.Dima şi C.Turianu susţin că, în cazul infracţiunilor legate de traficul ilicit de droguri, legea ocroteşte sănătatea în raport cu toţi membrii societăţii (ut universi), socotind că este un interes vital pentru însăşi existenţa societăţii ca întreaga colectivitate să se afle la adăpostul pericolului pe care îl prezintă nerespectarea regimului stabilit de lege pentru droguri [226]. În alţi termeni, toţi aceşti autori consideră că abuzul de droguri a atins o asemenea amploare, încât aduce atingere sănătăţii publice; dacă o anumită substanţă corespunde nu doar criteriului medical şi juridic, dar şi criteriului social, acea substanţă este considerată drog, implicând un pericol deja nu pentru sănătatea persoanei, dar pentru sănătatea publică. Deşi noţiunile „sănătatea publică” şi „sănătatea persoanei” nu sunt noţiuni echipolente, nu înseamnă că ele nu sunt interdependente. Or, scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei este nu unul abstract, odată ce se exprimă în păstrarea şi fortificarea sănătăţii fizice şi psihice a fiecărui individ, în promovarea modului sănătos de viaţă de către fiecare individ în parte, în acordarea acestuia a asistenţei medicale în caz de necesitate. Însă, aceasta nu influenţează în nici un fel asupra faptului că sănătatea publică rămâne a fi sănătatea unei anumite mase de oameni, a unui sumum nedeterminat de indivizi nepersonificaţi.

96 În literatura de specialitate este exprimat punctul de vedere, conform căruia recunoaşterea, în condiţiile actuale, pentru narcomanie a semnificaţiei de epidemie permite formularea concluziei că obiectul juridic generic al infracţiunilor, legate de traficul ilicit de droguri, îl formează securitatea ţării în planul reproducerii unei generaţii sănătoase de oameni; după caracterul prejudiciabil, traficul ilicit de droguri se aseamănă cu genocidul [263]. Bineînţeles, nu putem accepta o asemenea poziţie, în care emoţiile ţin locul argumentelor. De lege lata, aşa cum rezultă din denumirea compartimentelor corespunzătoare din legile penale ale Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, României etc., obiectul juridic comun al infracţiunilor, legate de traficul ilicit de droguri, îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea publică. Este oare întemeiată poziţia legiuitorului moldovean de a concepe anume în această manieră obiectul juridic comun (şi, implicit, obiectul juridic generic) al respectivelor infracţiuni? Aşa cum am consemnat anterior, considerăm oportună constituirea, în Codul penal al Republicii Moldova, a unui capitol aparte, care să fie consacrat infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Care sunt considerentele noastre în această privinţă? Înainte de a formula răspunsul final la această întrebare, vom specifica că A.Iu. Martânovici este de părere că „obiectul juridic special al infracţiunilor, legate de traficul ilicit de droguri, îl constituie relaţiile sociale care asigură circulaţia drogurilor în condiţii de legalitate şi de securitate pentru sănătatea populaţiei” [278]. În aparenţă, o asemenea abordare nu poate suscita reticenţe. Totuşi, această opinie nu-şi descoperă în întregime conotaţia, dacă nu o privim în conexiune cu altă opinie, a aceluiaşi autor: „Relaţiile sociale, care asigură traficul licit de droguri, este o parte componentă a relaţiilor sociale care asigură sănătatea populaţiei, raportându-se faţă de acestea ca parte la întreg” [278]. Într-adevăr, relaţiile sociale cu privire la sănătatea publică, în calitate de obiect juridic comun, înglobează tot ceea ce este comun tuturor, fără excepţie, obiectelor juridice speciale care derivă din el. Adică, însumează valenţele care se repetă în fiecare din aceste obiecte juridice speciale. Dar se atestă oare o astfel de corelaţie în privinţa obiectelor juridice speciale ale infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM? Urmărind reevaluarea naturii obiectului juridic generic al acestor infracţiuni, semnalăm abordările contradictorii privind conţinutul acestui obiect în doctrina penală. Astfel, E.H. Hasanov consideră că obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolul 25 al Codului penal al Federaţiei Ruse din 24.05.1996 (în continuare – CP FR) [213] îl reprezintă relaţiile sociale cu privire la sănătatea publică şi moralitatea publică [174, p.117]. R.G. Gunaris este de părere că acelaşi obiect îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea publică, securitatea publică şi

97 ordinea publică [264]. La rândul său, M.L. Prohorova susţine că obiectul juridic generic al faptelor infracţionale prevăzute în Capitolul 25 al CP FR îl formează relaţiile sociale cu privire la securitatea publică [196, p.152]. Nu mai puţin contradictorie este identificarea obiectului juridic special al infracţiunilor legate de traficul ilicit de droguri. Astfel, V.Kuharuk consideră că acesta are acelaşi conţinut cu al obiectului juridic generic al acestor infracţiuni [276]. Practic, pe aceeaşi poziţie se situează şi A.Borodac [113,p.241]. Bineînţeles, nu putem sprijini asemenea luări de poziţii. Ele vin în dezacord cu postulatul că „obiectul juridic special derivă din obiectul juridic generic şi nu poate să coincidă cu ultimul” [221]. În acelaşi sens, V.S. Prohorov, referindu-se la corelaţia dintre obiectul juridic generic şi obiectul juridic special, susţine pe bună dreptate: „Particularul se integrează în ceea ce este general şi îl caracterizează. Generalul nu există în afara particularului, însă particularul nu este echivalent cu generalul” [195, p.47]. Desigur, în dorinţa de a te sustrage eforturilor de a identifica obiectele juridice speciale ale fiecăreia din infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri, este mai uşor a afirma că acestea coincid cu obiectul juridic generic al numitelor infracţiuni. Însă, a evita soluţionarea unei probleme nu înseamnă a o rezolva. Încercând să rezolve problema în cauză, E.L. Strelţov, în contextul legii penale ucrainene, propune următoarele soluţii de identificare a conţinutului obiectului juridic special al infracţiunilor legate de traficul ilicit de droguri: – sănătatea publică, precum şi ordinea stabilită a circulaţiei legale a drogurilor (pentru infracţiunile de contrabandă a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor lor, precum şi de utilizare a mijloacelor obţinute din circulaţia ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora); – sănătatea publică, precum şi ordinea stabilită de producere şi fabricare a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora (pentru infracţiunile de producere, fabricare, transportare, expediere sau înstrăinare ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora, precum şi de producere, fabricare, procurare, păstrare, transportare sau expediere ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor lor, fără scop de înstrăinare); – securitatea sănătăţii publice, precum şi ordinea stabilită de producere şi fabricare a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi a analoagelor acestora (în cazul infracţiunii de sustragere, delapidare, extorcare a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora, ori de dobândire a lor pe calea escrocheriei sau abuzului de serviciu);

98 – securitatea sănătăţii publice (în cazul infracţiunilor de semănat sau cultivare a macului somnifer sau a cânepei, de îndemn la consumul de mijloace narcotice, substanţe psihotrope sau al analoagelor acestora, de consum public ilegal al mijloacelor narcotice, precum şi de organizare sau întreţinere a locurilor pentru consumul, producerea sau fabricarea ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora); – sănătatea publică (în cazul infracţiunilor de introducere ilegală în organism a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora, de fabricare, falsificare, folosire sau vânzare ilegală a documentelor false în vederea obţinerii de mijloace narcotice, substanţe psihotrope sau precursori, precum şi de eliberare ilegală a reţetei cu dreptul de procurare a mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope); – relaţiile sociale cu privire la ordinea stabilită de circulaţie legală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora (pentru infracţiunea de încălcare a regulilor stabilite de circulaţie a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora) etc. [215, p.574-605]. Examinarea atentă a punctului de vedere reprodus mai sus ridică mai multe semne de întrebare: 1) nu este clar, de ce natura relaţională a obiectului infracţiunii este reliefată numai în ultima ipoteză? Or, aşa cum se susţine just de către S.Brînză, o asemenea natură o au toate, fără excepţie, obiectele juridice ale infracţiunilor [225]; 2) de ce, în cazul procurării ilegale a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor lor, fără scop de înstrăinare, se aduce atingere sănătăţii publice, iar în cazul sustragerii aceloraşi bunuri se duce atingere securităţii sănătăţii publice? 3) de ce, în cazul semănatului sau cultivării macului somnifer sau a cânepei, se lezează securitatea sănătăţii publice, iar în cazul fabricării documentelor false în vederea obţinerii de mijloace narcotice, substanţe psihotrope sau precursori este lezată sănătatea publică? 4) dar, mai ales, cum este posibil ca – în ipoteza infracţiunii de utilizare a mijloacelor obţinute din circulaţia ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora – să fie vătămată sănătatea publică? Or, însuşi E.L. Strelţov recunoaşte că esenţa acestei infracţiuni constă în „spălarea banilor murdari” [215, p.574]. Având efectul de debusolare, concepţia lui E.L. Strelţov pare a fi elaborată la întâmplare, lipsită de sistematicitate şi principii coerente de fundamentare. La fel de neconvingătoare pare concepţia propusă de către E.H. Hasanov, care evidenţiază patru categorii de obiecte juridice speciale vizând infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri, prevăzute în Codul penal al Federaţiei Ruse:

99 1) relaţiile sociale cu privire la securitatea sănătăţii publice, care apar în legătură cu mijloacele narcotice sau substanţele psihotrope finite, gata de întrebuinţare; 2) relaţiile sociale cu privire la securitatea sănătăţii publice, care apar în legătură cu mijloacele narcotice sau substanţele psihotrope (ca materie primă sau semifabricat), ori cu alte substanţe, instrumente sau utilaj, folosite pentru fabricarea mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope; 3) relaţiile sociale cu privire la securitatea sănătăţii publice, care apar în legătură cu reţetele sau alte documente ce acordă dreptul de obţinere a mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope; 4) relaţiile sociale cu privire la securitatea sănătăţii publice, care apar în legătură cu plantele care conţin mijloace narcotice [174, p.118-119]. Este justificată încercarea lui E.H. Hasanov de a se folosi de obiectul material al infracţiunii, pentru a caracteriza obiectul juridic special al infracţiunii. Or, „obiectul material al infracţiunii serveşte pentru indicarea asupra obiectului corespunzător al apărării penale” [118, p.88]. Însă, care este cauza că, în derivaţia de la obiectul juridic generic spre obiectul juridic special, sănătatea publică a evoluat în securitatea sănătăţii publice? Luând în consideraţie raportul „întreg-parte” dintre obiectul juridic generic şi obiectul juridic special, securitatea sănătăţii publice ar urma să fie percepută ca parte a sănătăţii publice. Dar nu este aşa: securitatea sănătăţii publice este o parte a stării de securitate, nu o parte a sănătăţii publice. Considerăm că eroarea pe care o comit E.L. Strelţov şi E.H. Hasanov este, în linii generale, aceeaşi: ei încearcă să adapteze realitatea juridică la tiparul reglementărilor juridice în materie. Chiar dacă îşi dau seama că acest tipar este imperfect, nu întreprind eforturi să-l perfecţioneze. Cel mai pregnant aceasta se observă în cazul concepţiei promovate de E.H. Hasanov. Astfel, în Codul penal al Republicii Azerbaidjan din 30.12.1999 [207] normele privind infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri sunt plasate în Capitolul 26 „Infracţiuni legate de circulaţia ilegală a mijloacelor narcotice şi substanţelor psihotrope”. În acest plan, E.H. Hasanov menţionează că obiectul juridic generic al infracţiunilor corespunzătoare îl constituie relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a mijloacelor narcotice şi substanţelor psihotrope [175, p.62]. Totodată, autorul dat afirmă următoarele: „Analiza normelor privind infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri denotă că sănătatea publică este apărată împotriva impactului negativ al mijloacelor narcotice şi substanţelor psihotrope de către normele situate pe diferite orbite în jurul nucleului, pe care îl formează sănătatea publică. Aceste orbite, aflându-se la distanţe diferite de nucleul amintit, compar în calitate de straturi protectoare ale sănătăţii publice ... Pe orbita cea mai proximă se situează norma care prevede răspunderea penală pentru consumul mijloacelor narcotice fără prescripţia medicului, ori procurarea sau păstrarea ilegală a mijloacelor narcotice, fără scop de

100 înstrăinare, în proporţii mici. Această normă apără sănătatea publică împotriva influenţei nemijlocite şi efective (sublinierea ne aparţine – n.a.) a mijloacelor specificate... Toate celelalte norme privind infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri se situează pe orbite mai îndepărtate, distanţate progresiv una de cealaltă... Prin intermediul acestor norme, sănătatea publică este apărată împotriva influenţei mijlocite şi eventuale (sublinierea ne aparţine – n.a.) a mijloacelor narcotice” [176, p.192,193-194]. Dar, cele afirmate de către E.H. Hasanov nu confirmă, ci infirmă teza, conform căreia sănătatea publică trebuie considerată valoarea socială asupra căreia atentează infracţiunile legate de traficul ilicit de droguri. La baza calificării lor, în funcţie de capitolele din legea penală care le prevăd, trebuie puse „numai acele valori şi relaţii sociale care sunt supuse ineluctabil (sublinierea ne aparţine – n.a.) pericolului de vătămare în rezultatul unei anumite activităţi infracţionale şi care sunt luate în mod special (sublinierea ne aparţine – n.a.) sub ocrotirea legii penale” [118, p.358]. Analizând punctul de vedere al lui E.H. Hasanov, remarcăm că acestei cerinţe îi corespunde numai infracţiunea de consum al mijloacelor narcotice fără prescripţia medicului, ori de procurare sau păstrare ilegală a mijloacelor narcotice, fără scop de înstrăinare, în proporţii mici. Însă, în legislaţia Republicii Moldova răspunderea pentru această faptă este prevăzută nu în Codul penal, dar în art.44 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. De reţinut că, din toate contravenţiile administrative, legate de traficul ilicit de droguri, numai aceasta este prevăzută în Capitolul 5 „Contravenţiile administrative din domeniul protecţiei muncii şi ocrotirii sănătăţii populaţiei” (sublinierea ne aparţine – n.a.) al Codului cu privire la contravenţiile administrative. Cât priveşte contravenţiile administrative prevăzute la art.1051-1053 din numita legiuire, ele sunt sancţionate de normele din capitolul dedicat contravenţiilor administrative săvârşite în domeniul agriculturii sau constând în încălcarea regulilor sanitaro-veterinare. În fine, art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative este situat în capitolul consacrat contravenţiilor administrative din domeniul comerţului, finanţelor şi industriei meşteşugăreşti. Deşi în Codul cu privire la contravenţiile administrative nu există un capitol care ar viza doar contravenţiile administrative legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, trebuie totuşi să recunoaştem că este mai reuşită concepţia obiectului juridic generic al faptelor prevăzute la art.44, 1051-1053 şi 15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, în comparaţie cu aceeaşi concepţie pe care legiuitorul o promovează în cazul infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. În privinţa nici uneia din aceste infracţiuni nu putem susţine că, în mod ineluctabil, sau, în alţi termeni, nemijlocit şi efectiv, s-ar aduce atingere sănătăţii publice. Nici măcar în cazul faptei incriminate la art.2176 CP RM – introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane,

101 împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Or, săvârşirea acestei fapte poartă un caracter izolat. Ea nu are un caracter de masă şi nu este îndreptată împotriva unei mulţimi nedeterminate de oameni. De aceea, nu putem să nu susţinem opinia, conform căreia obiectul juridic secundar al infracţiunii prevăzute la art.2176 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei [135, p.129]. Nu trebuie să confundăm criteriul social, ce caracterizează drogurile, cu pericolul social al unor fapte pentru sănătatea publică. De fapt, dacă analizăm toate opiniile exprimate anterior cu privire la criteriul respectiv, vom observa că şi în ele se menţionează despre consumul (abuzul) de droguri [171, p.13; 189, p.6; 278]. Într-adevăr, anume consumul de droguri afectează, în mod nemijlocit şi efectiv, sănătatea publică. Toate celelalte fapte care sunt legate, într-un fel sau altul, de traficul ilicit de droguri nu pot să afecteze această valoare. În context, are dreptate A.Iu. Martânovici, când afirmă: „Traficul ilicit de mijloace narcotice şi substanţe psihotrope este doar una din condiţiile consumului lor nemedical de către populaţie. Însă, numai această condiţie nu este suficientă, fiind necesare şi altele (dorinţa persoanei de a consuma drogurile, existenţa posibilităţilor materiale de a le procura etc.)” [278]. Adică, este vorba de circumstanţe care nu depind de voinţa făptuitorului. Chiar dacă făptuitorul urmăreşte scopul final ca victima să consume drogurile, nu s-ar putea afirma că traficul ilicit de droguri aduce atingere sănătăţii publice. Or, aşa cum susţine just S.Brînză, pentru identificarea obiectului apărării penale, trebuie cercetate toate semnele obiective şi subiective ale infracţiunii [118, p.88-96]. Deci, nu numai scopul infracţiunii. În concluzie la cele menţionate, trebuie să consemnăm că faptele legate de traficul ilicit de droguri sunt situate pe „orbite” prea îndepărtate pentru a prezenta vreun pericol pentru „nucleul” reprezentat de sănătatea publică. Sănătatea publică şi relaţiile sociale din jurul acesteia pot fi considerate obiectul mijlocit (mediat) al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Însă, identificarea obiectului juridic generic se face prin derivaţia către obiectul nemijlocit al infracţiunii, adică obiectul juridic special. Totodată, producerea, procurarea, păstrarea, transportarea şi alte asemenea operaţiuni ilegale, săvârşite asupra substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora, ca şi cultivarea plantelor care conţin astfel de substanţe, precum şi celelalte fapte legate de traficul ilicit de droguri, nu pot de felul lor să lezeze sănătatea publică. Aceasta este lezată prin consumul repetat de droguri. Iar consumul ilicit de droguri nu este penalmente pedepsibil. Mai mult, aşa cum am stabilit în Secţiunea I a Capitolului I al prezentei teze, noţiunile „consumul de droguri” şi „traficul de droguri” nu se intersectează. Ceea ce trebuia de demonstrat.

102 Iată de ce, ne reafirmăm poziţia de reevaluare a naturii obiectului juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Este necesar ca toate normele, care prevăd infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, să fie concentrate într-un capitol aparte denumit „Infracţiuni săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope sau precursorilor acestora”. (Odată ce am argumentat anterior necesitatea eliminării din textul legii penale autohtone a sintagmei „analog al substanţelor narcotice sau psihotrope”, nu facem menţiunea despre analoagele acestor substanţe în denumirea capitolului proiectat). Faptul că, prin aceasta, se contribuie la „fărâmiţarea sistemului Părţii Speciale a Codului penal în capitole mici” [176, p.195] nu-l putem accepta ca argument. Capitolul XI „Infracţiuni în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova numără patru articole. Iniţial, numărul era de trei. De ce nu există un capitol în care să fie adunate laolaltă aceste articole şi articolele din capitolul consacrat infracţiunilor în domeniul transporturilor? Doar există afinităţi între informatică şi telecomunicaţii, pe de o parte, şi transporturi, pe de altă parte. Existenţa unui Minister al Transporturilor şi Comunicaţiilor ne demonstrează aceasta. Ceea ce dorim să dovedim este că, în unele cazuri, legiuitorul manifestă prea multă exigenţă la conceperea unui capitol din legea penală, care conferă fizionomie distinctă unui grup de fapte infracţionale. Alteori însă, o asemenea exigenţă ca şi cum nu există. Problema identităţii generice a infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, a cărei soluţionare am propus-o supra, este o dovadă elocventă în acest sens. Aşadar, am punctat că, în plan prospectiv, relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora trebuie considerate obiectul juridic generic al infracţiunilor corespunzătoare. De lege lata, suntem nevoiţi că afirmăm că relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora reprezintă obiectul juridic comun al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Dar care este obiectul juridic special al fiecăreia din aceste infracţiuni? Amintim, că această categorie de obiect serveşte la determinarea individualităţii unei infracţiuni în cadrul unui grup [146, p.85]. Urmând schema de determinare a obiectului juridic special în conţinutul incriminării, propusă de S.Brînză [118, p.87-96], considerăm că obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la:

103 – circulaţia legală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva operaţiunilor ilegale cu astfel de plante, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM); – circulaţia legală de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor, apărate împotriva producerii, preparării, experimentării, extragerii, prelucrării, transformării, procurării, păstrării, expedierii, transportării ilegale a acestor substanţe, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM); – circulaţia legală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva semănatului, cultivării, prelucrării sau utilizării a astfel de plante fără autorizaţie, săvârşite în scop de înstrăinare (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM); – circulaţia legală de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor, apărate împotriva operaţiunilor ilegale cu asemenea substanţe, săvârşite în scop de înstrăinare, precum şi împotriva înstrăinării ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM); – circulaţia legală a precursorilor utilizaţi pentru producerea sau prelucrarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2172 CP RM); – circulaţia legală a materialelor şi utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); – circulaţia legală a substanţelor narcotice sau psihotrope, apărate împotriva sustragerii sau extorcării acestor substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM); – circulaţia legală de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate împotriva consumului ilegal de asemenea substanţe, săvârşit în mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, în locuri de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM); – circulaţia legală de substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării consumului ilegal de asemenea substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM); – circulaţia legală de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate împotriva introducerii ilegale intenţionate, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a unor asemenea substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2176 CP RM); – circulaţia legală de preparate narcotice sau psihotrope, apărate împotriva prescrierii fără necesitate a unor astfel de preparate (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM);

104 – circulaţia legală de preparate şi substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva falsificării reţetei sau a altor documente care permit obţinerea unor asemenea preparate şi substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM); – circulaţia legală de substanţe narcotice sau psihotrope, de materiale sau utilaje destinate producerii sau prelucrării unor astfel de substanţe, de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva încălcării regulilor stabilite de circulaţie legală a oricăror din aceste bunuri, care a cauzat pierderea lor (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM); – circulaţia legală de substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării ori întreţinerii speluncilor pentru consumul substanţelor menţionate, precum şi împotriva punerii la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri (în cazul infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM). Desigur, s-ar putea reproşa că construcţiile ce caracterizează obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM sunt uneori prea masive. Este adevărat. Însă, asumarea acestui unic dezavantaj se justifică datorită asigurării unei maxime precizii în disocierea obiectului juridic special al unei infracţiuni în raport cu obiectul juridic special al altei infracţiuni. Numai pe această cale devine posibil să delimităm: obiectul juridic special al infracţiunii, prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, de obiectul juridic special al infracţiunii, prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM; obiectul juridic special al infracţiunii, prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM, de obiectul juridic special al infracţiunii, prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM; obiectul juridic special al infracţiunii, prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM, de obiectul juridic special al infracţiunii, prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM etc. O abordare simplificată (dacă nu chiar banalizată) a construcţiei obiectului juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, prin renunţarea la procedeul desemnat prin sintagma „apărate împotriva...”, ar însemna o abordare formalistă, de complezenţă a problemei conţinutului acestui obiect. Ceea ce ar influenţa contraproductiv asupra finalităţii studiului de faţă. De altfel, procedeul specificat este folosit în doctrina penală în mod frecvent [141, p.51, 52, 54, 58 etc.; 152, p.25, 31, 33, 38 etc.; 151, p.46, 53, 60 etc.; 159, p.11, 19, 21 etc.]. Aplicarea lui comportă următoarele avantaje, care nu pot fi neglijate: 1) facilitează identificarea infracţiunii de care aparţine obiectul juridic special în cauză; 2) pune în evidenţă derivaţia obiectului juridic special din obiectul juridic comun; 3) indică asupra necesităţii reevaluării derivaţiei obiectului juridic special din obiectul juridic generic; 4) circumstanţiază obiectul material al infracţiunii.

105 Tocmai problema obiectului material al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM va fi supusă atenţiei în cele ce urmează. Reieşind din conţinutul obiectului juridic special al infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analogelor sau precursorilor acestora, care a fost relevat mai sus, obiectul material al acestor infracţiuni îl constituie: – plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mari (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM); – plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mici (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, fiind caracterizate prin proporţii mari (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, a căror circulaţie în scopuri medicale este interzisă, fiind caracterizate prin proporţii mari (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.217 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, ori plantele care conţin asemenea substanţe, fiind caracterizate prin proporţii deosebit de mari (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(4) art.217 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, fiind caracterizate prin proporţii mici (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.2175 şi art.2176 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, a căror circulaţie în scopuri medicale este interzisă (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.2171 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, ori plantele care conţin asemenea substanţe, fiind caracterizate prin proporţii mari (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(3) art.2171 CP RM); – substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, ori plantele care conţin asemenea substanţe, fiind caracterizate prin proporţii deosebit de mari (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(4) art.2171 CP RM); – substanţele narcotice sau psihotrope (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM); – substanţele narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mari sau deosebit de mari (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.2174 CP RM); – substanţele narcotice sau psihotrope, a căror circulaţie în scopuri medicale este interzisă (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.2176 CP RM);

106 – precursori (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2172 CP RM); – materialele sau utilajele destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); – substanţele narcotice sau psihotrope, ori materialele sau utilajele destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, ori plantele care conţin astfel de substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM); – reţetele pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM); – reţetele sau alte documente care permit obţinerea preparatelor sau substanţelor narcotice sau psihotrope (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM); – corpul persoanei (în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.e) alin.(2) art.2174, lit.b) alin.(3) art.2174 şi la alin.(5) art.218 CP RM). Analiza conţinuturilor obiectelor materiale ale infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM denotă că la caracterizarea acestora se utilizează următoarele noţiuni: „substanţele narcotice”, „substanţele psihotrope”, „analoge ale substanţelor narcotice sau psihotrope”, „plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope”, „precursori”, „materialele sau utilajele destinate producerii, prelucrării (sau preparării) substanţelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor lor) (ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe)”, „reţetele pentru obţinerea preparatelor (sau substanţelor) narcotice sau psihotrope”, „alte documente care permit obţinerea preparatelor sau substanţelor narcotice sau psihotrope”, „corpul persoanei”, „proporţii mari”, „proporţii deosebit de mari”, „circulaţia interzisă în scopuri medicale a substanţelor narcotice sau psihotrope”. Unele din noţiunile nominalizate („substanţele narcotice”, „substanţele psihotrope”, „analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope”, „precursori”, „circulaţia interzisă în scopuri medicale a substanţelor narcotice sau psihotrope”) au fost examinate în cadrul Secţiunii I a Capitolului I al tezei de faţă. Celelalte noţiuni, enumerate mai sus, vor forma obiectul cercetării noastre în cele ce urmează. Vom începe cu noţiunea „plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope”. Această noţiune este folosită pentru caracterizarea obiectului material al infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.217, alin.(1) art.2171, alin.(4) art.218 CP RM. Pentru a nu se da naştere la întrebări, în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului lista de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope este prezentată în mod exhaustiv: – planta de coca; – kat;

107 – planta de mac; – planta de cânepă. Nu includem în rândul acestor plante planta de efedră. Or, deşi în Hotărârea nr.79/2006 aceasta este indicată în lista plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, totuşi în cadrul listei ea este prezentată ca plantă ce conţine precursori. Într-adevăr, din planta de efedră se extrage efedrina. Iar efedrina face parte din rândul precursorilor, aşa cum rezultă din tabelul nr.4 din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. Întrucât noţiunile „precursori”, pe de o parte, şi „substanţe narcotice”, „substanţe psihotrope”, pe de altă parte, nu se conţin una în alta, rezultă că noţiunea „planta de efedră” nu se integrează noţiunii „plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope”. Din cele menţionate rezultă că este necesară completarea art.2172 CP RM, care incriminează fapta de circulaţie ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor. La concret, este necesar ca după cuvintele „sau analoagelor lor” din dispoziţia articolului specificat să fie introdusă sintagma „ori cultivarea de plante care conţin precursori”. Doar în eventualitatea operării acestei completări va fi posibilă extinderea reglementării răspunderii penale asupra cultivării plantei de efedră (sau a altor plante care conţin precursori). De asemenea, este necesar să fie reformulată denumirea listei III „Plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope” din Hotărârea nr.79/2006, după cum urmează: „Plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, ori precursori”. Prin aceasta se va pune în acord conţinutul listei consemnate cu denumirea ei. Dar, ceea ce este mai important, astfel se va asigura respectarea principiului din alin.(2) art.4 din Legea nr.780/2001, potrivit căruia actul legislativ (în cazul dat, Codul penal) trebuie să fie în concordanţă cu cadrul juridic existent şi cu sistemul de unificare a legislaţiei. În continuare, vom supune analizei noţiunea „materialele sau utilajele destinate producerii, prelucrării (sau preparării) substanţelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor lor) (ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe”. Deşi atât în art.2173 CP RM, cât şi în alin.(4) art.218 CP RM, se menţionează despre „materiale sau utilaje”, destinaţia acestor materiale sau utilaje este descrisă în mod diferit în cele două norme: – producerea, prepararea sau prelucrarea substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, ori cultivarea plantelor care conţin aceste substanţe (art.2173 CP RM); – producerea sau procurarea substanţelor narcotice sau psihotrope (alin.(4) art.218 CP RM). În legislaţia Republicii Moldova nu se conţine o interpretare oficială a noţiunii „materialele sau utilajele destinate producerii, prelucrării (sau preparării) substanţelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor lor) (ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe)”. În opoziţie, în legislaţia

108 Federaţiei Ruse o astfel de interpretare există. Este vorba de Lista instrumentelor şi utilajelor, care se află sub control special, folosite la fabricarea ilegală a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope şi substanţelor cu efecte puternice, aprobată de către Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor al Federaţiei Ruse la 9.10.1996 (proces-verbal nr.51/7-96) [39]. În special, această listă include: 1) maşinile şi dispozitivele de fabricaţie industrială sau artizanală, folosite la comprimarea sau încapsularea în fiole a substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora; 2) malaxoare automate sau manuale de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora (care nu se raportează la articolele de menaj); 3) semifabricatele, fiolele goale, capsule de diverse dimensiuni; 4) dispozitive pentru marcarea fiolelor sau capsulelor; 5) dispozitivele de fabricaţie industrială sau artizanală, folosite pentru răcirea lichidelor în procesul de extragere sau distilare a substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor (cu excepţia frigiderelor menajere), precum şi dispozitivele utilate pentru extragerea sau distilarea numitelor substanţe; 6) dispozitivele pentru filtrarea lichidelor în vacuum. Conform pct.12 din Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Ucrainei „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile în sfera circulaţiei mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, analoagelor şi precursorilor acestora”, nr.4 din 26.04.2002 [63], prin „utilaje destinate fabricării mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau analoagelor acestora” trebuie de înţeles acele aparate, dispozitive sau instrumente, cu ajutorul cărora sunt fabricate mijloacele sau substanţele indicate (de exemplu, ţeava de condensare, generatorul de aburi, presa necesară fabricării brichetelor de haşiş etc.). Dispozitivele menajere, folosite pentru fabricarea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau analoagelor acestora (tocătorul de carne, vesela de bucătărie etc.), nu pot fi considerate utilaje destinate fabricării mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau analoagelor acestora. Reieşind din cele menţionate, trebuie să constatăm că, în cazul materialelor sau utilajelor destinate producerii, prelucrării (sau preparării) substanţelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor lor) (ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe), se au în vedere doar materialele sau utilajele având, ca destinaţie unică, producerea, prelucrarea (sau prepararea) substanţelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor lor) (ori cultivarea plantelor care conţin aceste substanţe). Nu se au în vedere materialele sau utilajele reutilate sau adaptate în asemenea scopuri, care iniţial au avut o altă destinaţie (de exemplu, o destinaţie menajeră).

109 În continuare, vom analiza noţiunile „reţetele pentru obţinerea preparatelor (sau substanţelor) narcotice sau psihotrope” şi „alte documente care permit obţinerea preparatelor sau substanţelor narcotice sau psihotrope”. Aceste noţiuni desemnează obiectele materiale ale infracţiunilor prevăzute la alin.(1) şi (2) art.218 CP RM. Nu putem fi de acord cu D.Dumitrescu şi V.Bujor, care consideră că obiectul material al infracţiunii, prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM, îl constituie, pe lângă reţeta sau alte documente în care se materializează prescripţia ilegală, şi substanţele narcotice sau psihotrope [134, p.80]. Obiectul material preexistă săvârşirii infracţiunii. Din dispoziţia alin.(1) art.218 CP RM rezultă cu claritate că preexistă numai reţeta pentru obţinerea substanţelor narcotice sau psihotrope. Anume această entitate, şi nu alta, e supusă influenţării nemijlocite infracţionale. Aceasta, întrucât, aşa cum vom vedea infra, subiectul infracţiunii analizate poate fi doar medicul care are dreptul să scrie, să semneze şi să ştampileze reţetele pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope. Medicul nu are dreptul să elibereze substanţele narcotice sau psihotrope, substituindu-se farmacistului. Deci, în concluzie, substanţele date nu pot forma obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM. Noţiunea de reţetă pentru obţinerea preparatelor (sau substanţelor) narcotice sau psihotrope este definită în mod diferit în literatura de specialitate: „prescripţia medicului cu privire la compoziţia, cantitatea, forma şi termenul de fabricare a preparatelor narcotice sau psihotrope, modul de utilizare a acestor preparate etc.” [119, p.370]; „documentul oficial care este perfectat pe o imprimată de model special, având atribute specifice care nu sunt caracteristice unei imprimate de reţete ordinare, şi care este supus unei evidenţe speciale” [196, p.170]; „prescripţia în scris a medicului cu privire la compoziţia şi fabricaţia medicamentului conţinând mijloace narcotice sau substanţe psihotrope, precum şi modul de fabricare a acestora” [280]; „prescripţia scrisă a medicului privind eliberarea (procurarea) unui medicament unei persoane anumite (de către o persoană anumită), precum şi privind modul de administrare, perfectată pe o imprimată specială, conţinând atributele necesare: denumirea instituţiei medicale, ştampila rotundă a acestei instituţii, ştampila personală a medicului şi semnătura medicului” [287]. Fiecare din aceste definiţii conţin elemente necesare, dar nu şi suficiente, pentru a caracteriza plenar noţiunea de reţetă pentru obţinerea preparatelor (sau substanţelor) narcotice sau psihotrope. Aceasta deoarece nu se ţine cont de prevederile Ordinului nr.195 din 10.07.2000 al Ministerului Sănătăţii cu privire la modul de prescriere şi livrare a medicamentelor [164, p.350-353]. Astfel, în conformitate cu Anexa nr.2 „Particularităţile prescrierii stupefiantelor şi psihotropelor” la actul normativ specificat, medicamentele stupefiante şi psihotrope, aflate sub control internaţional (tabelul nr.2 (listele nr.1 şi nr.2)), aprobate prin Hotărârea nr.7/1998 a CPCD, se prescriu pe un formular de reţetă specială (Anexa nr.1 la „Particularităţile prescrierii stupefiantelor şi psiho-

110 tropelor”) (pct.1); medicamentele stupefiante şi psihotrope, aflate sub control internaţional (tabelul nr.3 (listele nr.1, 2 şi 3)), aprobate prin Hotărârea nr.7/1998 a CPCD, se prescriu pe formularul de reţete nr.1 şi se legiferează suplimentar cu ştampila „Pentru reţete” (pct.3). Luând în consideraţie aceste dispoziţii normative, prin „reţetă pentru obţinerea preparatelor (sau substanţelor) narcotice sau psihotrope” trebuie de înţeles prescripţia în scris a medicului cu privire la compoziţia, cantitatea, forma şi termenul de fabricare a preparatelor (sau substanţelor) narcotice sau psihotrope, modul de utilizare a acestor preparate (substanţe) etc., perfectată conform Ordinului nr.195 din 10.07.2000 al Ministerului Sănătăţii cu privire la modul de prescriere şi livrare a medicamentelor. Într-o manieră apropiată este definită noţiunea „alte documente care permit obţinerea preparatelor sau substanţelor narcotice sau psihotrope”. În pct.33 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, substanţele cu efecte puternice şi substanţele toxice”, nr.14 din 15.06.2006, noţiunea dată este definită în felul următor: documentele care constituie temeiul pentru eliberarea (vânzarea) mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope, ori al altor operaţiuni relative la circulaţia lor legală; în special, din rândul acestor documente fac parte: licenţa privind un anumit gen de activitate legată de circulaţia mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope; solicitarea unei instituţii medicale privind obţinerea mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope pentru practica medicală; extrasul din fişa medicală a bolnavului; scrisoarea de trăsură etc. [62]. Această definiţie este practic reprodusă de către unii doctrinari [113, p.260; 112, p.325]. Într-o manieră oarecum nuanţată, noţiunea „alte documente care permit obţinerea preparatelor sau substanţelor narcotice sau psihotrope” este definită de către V.Stati: „documentele de formă prestabilită, având rubrici anumite, care confirmă dreptul titularului lor să obţină substanţele narcotice sau psihotrope, pentru producerea, fabricarea, prelucrarea, distribuirea şi utilizarea lor în alte scopuri (în activitatea veterinară, în scopuri ştiinţifice şi educaţionale, în activitatea de expertizare, în activitatea operativă de investigaţii etc.). [119, p.371]. Sintetizând conotaţiile de valoare ale definiţiilor sus-indicate, considerăm că prin „alte documente care permit obţinerea preparatelor sau substanţelor narcotice sau psihotrope” trebuie de înţeles documentele (altele decât reţetele) care constituie temeiul pentru obţinerea de către titular a preparatelor sau substanţelor narcotice sau psihotrope, în vederea efectuării de operaţiuni legale asupra acestora (de exemplu: autorizaţia pentru activităţile cu substanţele narcotice sau psihotrope; solicitarea unei instituţii privind obţinerea de preparate sau substanţe narcotice sau psihotrope, pentru utilizarea acestora în practica medicală, în activitatea veterinară, în scopuri ştiinţifice şi

111 educaţionale, în activitatea de expertizare, în activitatea operativă de investigaţii etc.; extrasul din fişa medicală a bolnavului; scrisoarea de trăsură etc.) Noţiunea „corpul persoanei” este necesară desemnării obiectului material al infracţiunilor prevăzute la lit.e) alin.(2) art.2174, lit.b) alin.(3) art.2174 şi la alin.(5) art.218 CP RM. În contextul acestor infracţiuni, prin „corpul persoanei” trebuie de înţeles expresia corporală a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei, adică ansamblul de funcţii şi procese organice care asigură individului prezenţa biologică şi care, odată distruse, suprimă calitatea de fiinţă integră corporal sau sănătoasă a persoanei. Nu putem să nu acordăm atenţie ipotezelor în care corpul persoanei apare ca obiect material. Astfel, conform lit.e) alin.(2) art.2174 CP RM, răspunderea se agravează dacă se aplică violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. Deoarece ameninţarea cu aplicarea violenţei (de orice gen) nu presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului persoanei, ea nu poartă asupra unui obiect material. În mod regretabil, în pct.5 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004 [56], se conţine o definiţie greşită a noţiunii „violenţa periculoasă pentru viaţă sau sănătate”. Or, vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu poate fi, prin excelenţă, considerată violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate. În realitate, violenţa nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate constă în: cauzarea intenţionată a leziunii corporale, care nu a avut drept urmare nici o dereglare de scurtă durată a sănătăţii, nici o pierdere neînsemnată şi stabilă a capacităţii de muncă; aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvârşirea altor acţiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acestea nu au creat pericol pentru viaţa sau sănătatea victimei. Vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii se raportează la noţiunea „violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei” (utilizată inclusiv la lit.b) alin.(3) art.2174 CP RM. Prin „violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei” se înţelege aplicarea violenţei care s-a soldat cu vătămarea gravă, medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori care, deşi nu a cauzat aceste urmări prejudiciabile, constituie la momentul aplicării ei, datorită metodei de operare, un pericol real pentru viaţa sau sănătatea victimei. În cele ce urmează vor fi examinate noţiunile „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari”. Prima noţiune se foloseşte la caracterizarea parametrilor cantitativi ai obiectului material în cazul faptelor incriminate la alin.(1) art.217, alin.(2) art.217 şi la lit.f) alin.(3) art.2171 CP RM. La rândul său, noţiunea „proporţii deosebit de mari” este utilizată pentru caracterizarea parametrilor cantitativi ai obiectului material în cazul faptelor incriminate la lit.b) alin.(4) art.217 şi la lit.d) alin.(4) art.2174 CP RM.

112 Legiuitorul nu caracterizează expres parametrii cantitativi ai obiectului material în cazul faptelor incriminate la alin.(1) art.2171 şi la alin.(2) art.2171 CP RM. Aplicând argumentul ex silentio şi utilizând metoda interpretării sistemice, ajungem la concluzia că aceşti parametri sunt cifraţi la proporţii mici. În cazul celorlalte infracţiuni, săvârşite în sfera circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, legiuitorul nu caracterizează în nici un fel, sub aspect cantitativ, obiectul material. Aceasta înseamnă că parametrii cantitativi ai obiectului material al infracţiunii vor fi luaţi în consideraţie la individualizarea pedepsei. Şi nu la calificarea infracţiunii, ca în ipoteza faptelor incriminate la alin.(1) art.217, alin.(2) art.217, lit.b) alin.(4) art.217, alin.(1) art.2171, alin.(2) art.2171, lit.f) alin.(3) art.2171 şi la lit.d) alin.(4) art.2171 CP RM. În conformitate cu alin.(5) art.1341 CP RM, în cazul acţiunilor ilegale cu substanţele narcotice, psihotrope, cu analoage ale acestora şi cu plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, proporţiile mici, mari sau deosebit de mari se determină conform cantităţilor mici, mari sau deosebit de mari ale substanţelor narcotice, psihotrope şi ale plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Cu alte cuvinte, se face trimitere la Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului. Amintim că, prin aceasta, a fost aprobată Lista substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora. În context, este necesar a reaminti că, la 4.11.2005, a fost adoptată Legea nr.277/2005. Printre altele, prin această lege (care a intrat în vigoare la 2.12.2005), legea penală a fost completată cu art.1341 şi 2171-2176. La fel, au fost operate şi unele amendamente, printre care se evidenţiază excluderea alin.(3) din art.126 CP RM. Or, în alin.(3) art.126 CP RM se prevedea că daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope se determină reieşind din cantităţile mici sau mari ale acestora aprobate de CPCD. În alţi termeni, se face trimitere la prevederile Hotărârii nr.7/1998 a CPCD. Excluderea alin.(3) din art.126 CP RM şi, pe cale de consecinţă, excluderea trimiterii la prevederile Hotărârii nr.7/1998 a CPCD reclama o compensare, astfel încât să fie posibilă funcţionarea în continuare a legii penale. Tocmai în această idee, în alin.(4) art.1341 CP RM (intrat în vigoare la 2.12.2005) se prevede: „Listele substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor se aprobă de Guvern”. În aceeaşi idee, la acelaşi act normativ (la acel moment, ipotetic) al Guvernului se face trimitere în alin.(5) art.1341 CP RM. Cu alte cuvinte, la 2.12.2005 atât competenţa de stabilire a listelor substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor, cât şi competenţa de stabilire a proporţiilor (cantităţilor) mici, mari sau deosebit de mari ale substanţelor narcotice, psihotrope şi

113 ale plantelor care conţin asemenea substanţe, a trecut de la CPCD la Guvern. Dar a intrat oare Guvernul în mod prompt în exercitarea acestei competenţe? În mod normal, actul normativ al Guvernului, la care se face referire în alin.(4) şi (5) art.1341 CP RM, trebuia să intre în vigoare la 2.12.2005. Adică, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor şi completărilor operate în legea penală la 4.11.2005. Însă, evenimentele au derulat într-o altă manieră: abia la 23.01.2006 a fost adoptată Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului. Rezultă, că în perioada 2.12.2005-27.01.2006 nu au putut fi determinaţi parametrii cantitativi ai substanţelor narcotice, psihotrope şi ai plantelor care conţin astfel de substanţe. Abrogarea alin.(3) art.126 CP RM a implicat abrogarea tabelului nr.6 „Determinarea cantităţilor mici sau mari de substanţe narcotice, psihotrope şi cu acţiune drastică depistate în traficul ilicit” din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. Iar normele juridice din acest tabel aveau rolul normelor la care făcea trimitere legea penală. De vreme ce aceste norme aveau un caracter obligatoriu, abrogarea lor a creat un blocaj în procesul de stabilire, din punct de vedere cantitativ, a obiectului material al infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Importanţa stabilirii parametrilor cantitativi ai obiectului material al infracţiunilor analizate ne-o demonstrează faptul că, prin Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, nr.1r/a-26/99 din 16.02.1999, sentinţa de condamnare pentru procurarea şi păstrarea fără scop de desfacere a substanţelor narcotice a fost casată cu încetarea procesului penal, deoarece nu s-a constatat exact cantitatea opiului extractiv deţinut de făptuitor [68]. Însă, în perioada 2.12.2005-27.01.2006 nu au putut fi determinaţi nu doar parametrii cantitativi ai obiectului material în cazul infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Nu au putut fi determinaţi nici parametrii calitativi ai respectivului obiect. În alţi termeni, nu era posibil a se stabili dacă o substanţă sau alta poate fi desemnată prin noţiunile „substanţă narcotică”, „substanţă psihotropă” sau „precursor”. Aceasta deoarece, să nu uităm, la alin.(4) art.1341 CP RM se menţionează: „Listele substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor se aprobă de Guvern”. Or, aşa cum s-a accentuat în Secţiunea I din Capitolul I al tezei de faţă, criteriul juridic este un criteriu necesar şi suficient pentru stabilirea conţinutului noţiunilor „substanţă narcotică”, „substanţă psihotropă” sau „precursor”. În lipsa acestui criteriu, substanţa nu poate fi recunoscută ca substanţă narcotică, psihotropă sau precursor. Chiar dacă expertiza va arăta că ea are proprietăţile specifice unei substanţe narcotice, psihotrope sau ale unui precursor. Întru confirmarea acestei teze poate fi evocată Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie nr.1r/a-185/99 din 20.07.1999 [71]. Tocmai lipsa criteriului juridic al noţiunii „substanţe toxice” a servit ca temei al clasării sentinţei de condamnare din exemplul dat.

114 Nu poate fi acceptată ideea că, în perioada 2.12.2005-27.01.2006, se putea face trimitere la listele substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor, conţinute în convenţiile internaţionale relative la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri (convenţiile care au fost ratificate de Republica Moldova). Cum am demonstrat în Secţiunea II a Capitolului I al lucrării de faţă, aceste convenţii nu sunt de aplicare directă pe teritoriul ţării noastre. Această teză îşi păstrează validitatea chiar şi atunci când, din diverse cauze, nu sunt funcţionale reglementările interne în materie. În ipoteza examinată, îşi dovedeşte irelevanţa şi aplicarea art.10 „Efectul retroactiv al legii penale” din Codul penal. Or, în această normă se are în vedere legea penală mai favorabilă, nu actul normativ (cu caracter extrapenal) mai favorabil, la care face trimitere legea penală. Trebuie să atestăm o cu totul altă situaţie: pe parcursul perioadei 2.12.2005-27.01.2006, obiectul material al infracţiunilor, săvârşite în sfera circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope şi a analoagelor acestora, nu putea fi determinat. Mai grav este că, începând cu 2.12.1005 până în momentul de faţă nu poate fi determinat obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.2172 CP RM (avându-se în vedere precursorii). Aceasta deoarece în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului nu este stabilită o listă a precursorilor. Iar, conform alin.(4) art.1341 CP RM, lista precursorilor se aprobă de Guvern. În concluzie, imposibilitatea determinării juridice a trăsăturilor obiectului material al unora din infracţiunile, săvârşite în sfera circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora în perioada 2.12.2005-27.01.2006 (sau din 2.12.2005 până în momentul de faţă), constituie o gravă eroare tehnico-legislativă care nu poate fi reparată postfactum. În această perioadă, din lipsa obiectului material al respectivelor infracţiuni (se are în vedere nu lipsa de facto, dar, ceea ce contează, lipsa de iure), au rămas inaplicabile normele penale corespunzătoare. Într-o altă ordine de idei, trebuie de menţionat că, în literatura de specialitate, se afirmă că speluncile sau localurile având destinaţia consumului substanţelor narcotice sau psihotrope formează obiectul material al infracţiunii de organizare ori întreţinere a speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, precum şi de punere la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri [196, p.168] (se are în vedere infracţiunea prevăzută la art.219 CP RM). Alţi autori consideră că noţiunile „spelunci” şi „localuri” desemnează nu obiectul material al numitei infracţiuni, dar locul de săvârşire a ei, ca semn al laturii obiective [204, p.419; 280]. În ce ne priveşte, considerăm că noţiunile „spelunci” şi „localuri” nu desemnează nici obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM, nici locul de săvârşire a acesteia. În realitate, aceste noţiuni desemnează obiectul imaterial al infracţiunii date. Infracţiunea prevăzută la art.219 CP RM nu are obiect material. Nu este corectă opinia lui E.H. Hasanov că obiectul

115 material al infracţiunii amintite îl reprezintă substanţele narcotice sau psihotrope [175, p.116]. Consumul substanţelor narcotice sau psihotrope este scopul faptei incriminate la art.219 CP RM. Deci, substanţele narcotice sau psihotrope fac parte din reprezentarea subiectivă a făptuitorului cu privire la infracţiune. Chiar dacă această reprezentare nu-şi va găsi realizarea, aceasta nu poate influenţa în nici un fel asupra calificării infracţiunii. În acelaşi timp, nu putem agrea nici poziţia lui M.L. Prohorova care identifică obiectul material al infracţiunii cu obiectul influenţării nemijlocite infracţionale [196, p.168]. Faptul că asupra obiectului juridic special al infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM se influenţează prin intermediul speluncilor şi localurilor nu înseamnă că acestea formează obiectul material al infracţiunii. Or, spelunca sau localul „implică nu ideea de imobil, privit în materialitatea sa” [119, p.373], ci ideea de spaţiu cuprins în acel imobil. Despre aceasta ne vorbeşte sintagma „organizarea speluncilor”. Un imobil nu poate fi organizat. În schimb, poate fi organizat spaţiul aferent unui imobil. Anume în acest context, noţiunile „speluncă” şi „local” desemnează spaţiul aferent unei încăperi locuibile sau nelocuibile, ori unui bar, unei cafenele, unui restaurant, unei discoteci sau unui alt asemenea imobil, care este utilizat pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope.

116

Secţiunea II Probleme privind latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM Latura obiectivă reprezintă unul dintre cele patru elemente ale componenţei infracţiunii şi constă în totalitatea condiţiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existenţa infracţiunii [117, p.156]. Din perspectiva laturii obiective, majoritatea infracţiunilor, săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, sunt infracţiuni formale. Excepţie constituie infracţiunile prevăzute la art.2174 (în afară de cazurile când infracţiunea este săvârşită pe calea pungăşiei, tâlhăriei sau extorcării), la alin.(4) art.218 şi la alin.(5) art.218 (atunci când cauzează vătămarea sănătăţii persoanei sau au loc alte urmări grave) din Codul penal. În astfel de ipoteze, infracţiunea adoptă forma unei infracţiuni materiale. Într-o divagaţie absolut necesară, menţionăm că prin „vătămarea sănătăţii persoanei” se are în vedere vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În ipoteza dată, alin.(5) art.218 CP RM apare ca o normă specială în raport cu art.157 CP RM. Prin „alte urmări grave” poate fi înţeleasă: moartea victimei; distrugerea sau deteriorarea bunurilor în proporţii mari; perturbarea activităţii normale a unei unităţi de producţie pentru un timp îndelungat etc. Utilizăm formularea „poate fi înţeleasă”. Pentru că, în aceeaşi măsură, se poate formula „poate să nu fie înţeleasă”. Cu această ocazie, ne reiterăm opţiunea de excludere, din alin.(5) art.218 CP RM, a sintagmei „sau au avut alte urmări grave”. Aceasta va permite evitarea interpretării extensive defavorabile a legii penale, deci respectarea principiului legalităţii. De asemenea, majoritatea infracţiunilor, săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, se comit doar prin acţiuni. Numai în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM este posibilă atât acţiunea, cât şi inacţiunea. Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective, acestea sunt în general irelevante pentru calificarea faptelor incriminate la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Totuşi, pentru unele din aceste infracţiuni existenţa următoarelor semne este obligatorie: 1) modul: modul public (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2175 CP RM); 2) locul: teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, locurile de agrement, locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive, ori în imediata apropiere a acestora (în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.e) alin.(3) art.217, lit.e) alin.(3) art.2171, lit.b) alin.(3) art.2173 şi la art.2175 CP RM); 3) metoda: pătrunderea în încăpere, într-un alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM).

117 În cele ce urmează vom stabili ordinea în care se va face examinarea laturii obiective a infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei legale a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Pentru a se evita repetiţiile inutile şi, luând în consideraţie afinităţile de fond care există între conţinuturile laturilor obiective ale unora din infracţiunile consemnate mai sus, ordinea examinării trebuie să fie următoarea: – infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.217 şi la alin.(1) art.2171 CP RM; – infracţiunile prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM; – infracţiunea prevăzută la art.2174 CP RM; – infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.2175, alin.(2) art.2175 şi la art.219 CP RM; – infracţiunea prevăzută la art.2176 CP RM; – infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.218 şi la alin.(2) art.218 CP RM; – infracţiunea prevăzută la art.218 CP RM. Respectând această ordine, ne vom concentra atenţia, înainte de toate, asupra laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.217 şi la alin.(1) art.2171 CP RM. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de cultivare ilegală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrare, utilizare sau alte operaţiuni ilegale cu astfel de plante. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de semănat sau cultivare de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, de prelucrare sau utilizare a astfel de plante, fără autorizaţie. Făcând comparaţie între laturile obiective ale celor două infracţiuni, observăm că există unele diferenţe în planul configurării modalităţilor normative alternative care alcătuiesc acţiunea prejudiciabilă. Astfel, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, acţiunea, care poartă asupra plantelor ce conţin substanţe narcotice sau psihotrope se prezintă sub oricare din următoarele modalităţi: 1) cultivarea ilegală; 2) prelucrarea ilegală; 3) utilizarea ilegală; 4) alte operaţiuni ilegale. În acelaşi timp, în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM, acţiunea respectivă se prezintă sub oricare din următoarele modalităţi normative alternative: 1) semănatul fără autorizaţie; 2) cultivarea fără autorizaţie;

118 3) prelucrarea fără autorizaţie; 4) utilizarea fără autorizaţie. La moment, vom face abstracţie de deosebirea dintre sintagma „fără autorizaţie” şi termenul „ilegală”. Asupra fondului acestei chestiuni ne vom pronunţa infra. Remarcăm că în dispoziţia alin.(1) art.217 CP RM nu este specificată modalitatea „semănatul fără autorizaţie”. Totodată, în dispoziţia alin.(1) art.2171 CP RM nu este menţionată modalitatea „alte operaţiuni ilegale”. În rest, sub aspectul laturii obiective, cele două dispoziţii de incriminare nu comportă diferenţe. Referindu-ne la fiecare din modalităţile normative alternative nominalizate mai sus, vom avea în vedere că „legea penală trebuie să fie formulată în aşa fel încât conţinutul ei să poată fi uşor de înţeles, să poată fi descifrată cu uşurinţă conduita periculoasă pe care legea o interzice sau comportamentul pe care legea îl impune, deoarece numai astfel norma poate fi bine însuşită şi respectată de destinatarii ei” [139, p.135]. Privitor la modalitatea „cultivarea ilegală” („cultivarea fără autorizaţie”), este necesar să determinăm înţelesul noţiunii „cultivare”. Literalmente, prin „cultivare” se înţelege acţiunea de a semăna plante; a îngriji şi a recolta plante agricole [130, p.248]. Aproximativ în aceeaşi manieră noţiunea „cultivare” este definită în literatura de specialitate: „însămânţarea, răsădirea, îngrijirea şi recoltarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope” [119, p.363]; „acţiunea de a însămânţa, răsădi, îngriji plante care conţin substanţe stupefiante, a lucra pământul, precum şi recoltarea acestor plante” [116, p.57]; „însămânţarea, răsădirea, îngrijirea şi recoltarea plantelor care conţin substanţe stupefiante” [115, p.87]; „însămânţarea şi creşterea plantelor ce conţin mijloace narcotice sau substanţe psihotrope” [198, р.182; 203, р.95; 186, p.113] etc. Însă, toate aceste definiţii nu iau în consideraţie actualul context legislativ în care este utilizată noţiunea „cultivare”. În acest sens, nu putem să nu-i dăm dreptate lui I.Humă care afirmă: „Norma apare, la o primă cercetare, ca fiind acel sens prescriptiv, însă plurivalent, care trebuie degajat din textul legal. Doar ca normă individualizată pentru un caz dat ea poartă, ca urmare a interpretării aplicative, o unică semnificaţie prescriptivă, desprinsă din cercetarea textului” [241]. Or, în alin.(1) art.2171 CP RM, noţiunile „cultivare” şi „semănat” (alias „însămânţare”) sunt despărţite prin conjuncţia disjunctivă „sau”. Ceea ce înseamnă că semantismul celor două noţiuni nu se poate intersecta. În conformitate cu lit.e) art.19 al legii nr.780/2001, terminologia utilizată este constantă şi uniformă în actul elaborat; folosirea repetată a unui termen exclude confuzia. Această regulă ne obligă să recunoaştem că nu este posibil ca, în contextul alin.(1) art.217 CP RM, noţiunea „cultivare” să includă noţiunea „semănat”, odată ce, în contextul alin.(1) art.2171 CP RM, nu se

119 atestă un asemenea raport de supraordonare între cele două noţiuni. În această ordine de idei, trebuie de menţionat că, potrivit Hotărârii Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, nr.1382 din 8.12.2006 [32], prin „cultivare” se înţelege ansamblul lucrărilor ce ţin de semănatul, producerea, cultivarea, prelucrarea, păstrarea şi utilizarea culturilor folosite la producerea substanţelor narcotice sau substanţelor psihotrope. Prin prisma Codului penal, nici unul din obiectele din clasa definitului, specificate mai sus, nu se integrează noţiunii de cultivare. Şi deoarece Codul penal este ierarhic superior în raport cu o hotărâre a Guvernului, definiţia reprodusă mai sus nu poate fi acceptată în vederea interpretării noţiunii „cultivare” din alin.(1) art.217 şi alin.(1) art.2171 CP RM. În concluzie, prin prisma prevederilor alin.(1) art.217 şi alin.(1) art.2171 CP RM, prin „cultivare” se are în vedere răsădirea, îngrijirea şi recoltarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Întrucât noţiunea „semănat” nu este folosită în alin.(1) art.217 CP RM, dar este utilizată în alin.(1) art.2171 CP RM, apare ca deosebit de importantă problema delimitării precise a noţiunilor „semănat” şi „cultivare”. Numai astfel se poate asigura respectarea principiului legalităţii în planul neadmiterii interpretării extensive defavorabile a legii penale. Avem în vedere neadmiterea aplicării alin.(1) art.217 CP RM în situaţiile când, de fapt, este vorba despre semănatul fără autorizaţie a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Iar pericolul unei asemenea aplicări greşite a legii penale există. Astfel, unii autori sunt de părere că prin „semănat” trebuie de înţeles punerea în pământ a seminţelor sau a răsadului [169, р.112; 177, р.104]. Nu suntem de acord cu acest punct de vedere: punerea în pământ a răsadului, sau, altfel spus, răsădirea, face parte din activitatea de cultivare, nu din cea de semănat. Or, prin „răsad” se înţelege planta tânără (crescută din sămânţă în seră sau în răsadniţă care a fost sau urmează să fie răsădită [130, p.890]. Aşadar, răsădirea este etapa care urmează semănatului. Iar fiecare din aceste etape este corespunzătoare unei anumite faze de vegetaţie a plantei: semănatul – sămânţa; răsădirea – răsadul. În doctrina penală se consideră că „semănatul” înseamnă introducerea seminţelor în stratul superior al solului, adică introducerea lor într-un sol permanent [196, p.226]. Nu există nici un temei pentru a interpreta atât de restrictiv noţiunea „semănat”. De aceea, introducerea seminţelor într-un sol provizoriu trebuie considerată nu pregătirea de semănatul plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (aşa cum opinează unii autori [186, p.198-199]). Această activitate reprezintă infracţiunea consumată. Concluzia se desprinde din interpretarea literară a noţiunii „răsad”, prezentată mai sus, conform căreia răsadul creşte din sămânţă în seră sau în răsadniţă (adică în sol provizoriu), urmând apoi a fi plantat într-un sol permanent. Dacă am

120 recunoaşte că introducerea seminţelor într-un sol provizoriu constituie pregătirea pentru semănatul plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, atunci, pe cale de consecinţă, ar trebui să recunoaştem că răsădirea constituie pregătirea pentru cultivarea plantelor care conţin numitele substanţe. Ceea ce ar fi conceptual incorect. Putem fi de acord cu A.A. Maiorov şi V.B. Malinin că procurarea seminţelor plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, precum şi crearea condiţiilor de încolţire pentru astfel de seminţe în afara solului, pot fi considerate exemple de pregătire pentru semănatul plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope [186, p.199]. Dar, nu putem agrea ideea exprimată de aceiaşi autori că crearea condiţiilor de încolţire pentru seminţele unor asemenea plante într-o cantitate mică de sol, în care planta nu-şi poate atinge maturitatea, ar constitui de asemenea pregătirea de semănatul plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope [186, p.199]. Nu pe cantitatea de sol sau atingerea maturităţii plantei trebuie pus accentul. Aceste detalii sunt absolut irelevante pentru calificare. Nu întâmplător, în lista de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, referitor la plantele care cresc pe teritoriul ţării noastre şi care sunt interzise pentru cultivare sau necesită autorizaţie specială este specificat: „indiferent de faza de vegetaţie”. Astfel, faptul că planta a atins faza de maturizare sau ar fi atins-o în condiţiile respective la calificarea infracţiunii nu contează. De aceea, din momentul punerii în pământ – în condiţii naturale sau în condiţii artificiale – a seminţelor de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, indiferent dacă acestea au încolţit sau nu, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.2171 CP RM (atunci când se exprimă în semănatul de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, fără autorizaţie) trebuie considerată consumată. Mai sus s-a menţionat că prin „cultivare” se are în vedere răsădirea, îngrijirea şi recoltarea plantelor. Oricare din aceste trei modalităţi faptice este suficientă pentru a recunoaşte că persoana a săvârşit cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în condiţii de ilegalitate sau fără autorizaţie. Noţiunea „răsădire” a fost deja examinată. Noţiunea „recoltare” nu prezintă dificultăţi de ordin semantic. Cu toate acestea, se atestă cazuri când recoltarea, ca modalitate infracţională distinctă, nu se ia în consideraţie la calificare. De exemplu, S.I. a fost condamnat potrivit alin.(2) art.217 CP RM, pentru prelucrarea, transportarea şi păstrarea substanţelor narcotice, săvârşite în proporţii mari, fără scop de înstrăinare. Aceasta deşi el, pe lângă cele consemnate, a şi recoltat planta de cânepă în împrejurimile satului Bumbăta, raionul Ungheni [92]. În acest fel, se poate considera că nu este completă calificarea ce i s-a reţinut faptei lui S.I.

121 Cât priveşte noţiunea „îngrijire”, aceasta merită o atenţie mai mare. Prin „îngrijire” se are în vedere udarea, plivirea, tratarea cu îngrăşăminte, afânarea solului, nimicirea dăunătorilor şi alte asemenea activităţi de menţinere în bune condiţii a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. De asemenea, noţiunea de îngrijire include: „selecţia de noi soiuri, sporirea productivităţii plantelor, ridicarea rezistenţei plantelor la condiţiile climaterice nefavorabile” [186, p.199]; „efectuarea de experimente asupra plantelor în scopul sporirii calităţilor narcotice ale acestora” [250]. În art.13 al Legii nr.339/2005 a României se utilizează noţiunea „plante spontane ce conţin substanţe stupefiante sau psihotrope”. Se au în vedere plantele care au crescut de la sine, fără a fi însămânţate intenţionat de către cineva. În legătură cu aceasta, T.M. Klimenko menţionează că sub incidenţa noţiunii „cultivare” nu poate să cadă îngrijirea plantelor spontane, deoarece îngrijirea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope presupune numai îngrijirea plantelor care au crescut din seminţele introduse în sol [181, p.137]. Este încă un exemplu de interpretare restrictivă a legii penale, adică de „interpretare chemată să constate că norma ar fi prea largă faţă de cazurile încadrabile în text: lex dixit plus quam voluit” [242]. În ce ne priveşte, considerăm că nu există impedimente pentru a califica drept cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în condiţii de ilegalitate sau fără autorizaţie, îngrijirea unor astfel de plante, care sunt spontane. Or, noţiunile „semănat” şi „cultivat” sunt noţiuni de sine stătătoare. Din textul legii penale nu rezultă că cultivarea trebuie să fie neapărat precedată de semănat, nici că cultivarea şi semănatul trebuie să fie comise de către acelaşi făptuitor. De aceea, persoana care îngrijeşte plantele spontane care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în condiţii de ilegalitate sau fără autorizaţie, urmează a fi trasă la răspundere, după caz, conform alin.(1) art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM. Clasificarea acestui aspect în demersul nostru de neacceptare a interpretării restrictive a legii penale o considerăm deosebit de importantă, întrucât „destinatarii normei vor putea să decidă asupra propriului comportament numai după ce au cunoscut ceea ce este interzis de norma penală sau ceea ce este permis de aceasta; altfel zis, numai după ce legea i-a prevenit asupra faptelor pe care societatea înţelege să le interzică sau să le pretindă… Precizarea clară a conţinutului normei de incriminare apare ca o garanţie a realizării principiului legalităţii penale” [243]. Din analiza efectuată supra se desprinde că infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.217 sau la alin.(1) art.2171 CP RM (atunci când se exprimă în cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în condiţii de ilegalitate sau fără autorizaţie) se consideră consumate din

122 momentul punerii în pământ a răsadului, îngrijirii sau strângerii recoltei de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, chiar dacă aceste plante sunt spontane. Noţiunile „prelucrare” şi „utilizare” sunt folosite pentru caracterizarea faptei prejudiciabile atât în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, cât şi în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM. Prin „prelucrare” trebuie de înţeles tratarea, cu ajutorul unor agenţi chimici, fizici, mecanici etc. a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Pot fi evidenţiate următoarele modalităţi faptice ale prelucrării: 1) rafinarea (separarea plantelor de impurităţi); 2) mărirea în plante a concentraţiei de substanţe narcotice sau psihotrope ori a efectului lor (fierberea lor cu alcool, oţet etc.); 3) acţiunile îndreptate spre obţinerea preparatelor ce nu conţin substanţe narcotice sau psihotrope [234]. Prelucrarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope trebuie deosebită de aducerea acestor plante într-o formă mai comodă de a le consuma. În acest din urmă caz nu are loc nici mărirea concentraţiei de substanţe narcotice sau psihotrope, nici separarea plantelor de impurităţi. În consecinţă, fapta nu poate fi calificată potrivit alin.(1) art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM. Aducerea plantelor într-o formă mai comodă pentru a le consuma reprezintă pregătirea de contravenţia administrativă prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, deci este exceptată de sancţionare. Referindu-ne la noţiunea „utilizare”, trebuie să recunoaştem că anterior am echivalat-o cu noţiunea „consum” [234]. Ne-am reconsiderat punctul de vedere, fiind de acord cu opinia că prin „utilizare” trebuie de înţeles folosirea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în procesul de producţie [119, p.364]. Într-adevăr, nu trebuie să uităm că, în conformitate cu alin.(2) art.4 din Legea nr.780/2001, actul legislativ trebuie să fie în concordanţă cu cadrul juridic existent. Iar, potrivit alin.(2) art.2 al Legii nr.382/1999, utilizarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope se află sub controlul statului şi este dirijată de el prin Comisia Interdepartamentală de Combatere a Narcomaniei şi Narcobusinessului. Ab absurdo sensu, statul nu poate dirija consumul de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, deoarece în Republica Moldova nu este legalizat consumul nemedical de droguri. Noţiunea „alte operaţiuni” este folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM. Susţinem punctul de vedere, conform căruia modalitatea normativă, desemnată prin această noţiune, se concretizează în „oricare activităţi ilegale asupra plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, cu excepţia cultivării, prelucrării şi

123 utilizării (şi semănatului – n.a.). Modalitatea normativă în cauză se poate înfăţişa sub următoarele modalităţi faptice: procurarea; păstrarea; transportarea; expedierea etc.” [250]. Considerăm că lista modalităţilor normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM trebuie să fie limitată. Aşa cum este în cazul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM. În acest scop, recomandăm excluderea, din dispoziţia alin.(1) art.217 CP RM, a cuvintelor „sau altor operaţiuni ilegale cu astfel de plante”; iar în locul acestora să se prevadă sintagma „ilegală a unor astfel de plante”. Această amendare a legii penale, pe care o propunem, va elimina pericolul interpretării extensive defavorabile a incriminării de la alin.(1) art.217 CP RM. Or, nu putem să nu sprijinim părerea expusă de D.I. Lămăşanu: „… există pericolul de a se folosi expresii generale, vagi, susceptibile de a se referi la variate fapte concrete, lipsind norma de precizie şi, implicit, de eficienţă. Deşi folosirea clauzelor generale este un progres faţă de redactarea cazuistică a legii penale, ea reprezintă un pericol pentru securitatea relaţiilor juridice, subminând funcţia de garanţie a legii penale” [243]. Într-adevăr, expresia „alte operaţii ilegale” este prea generală pentru a asigura aplicarea eficientă a legii penale, care este o lege de interpretare strictă. Ca cerinţă esenţială pentru întregirea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.217 şi la alin.(1) art.2171 CP RM apare ilegalitatea ce caracterizează acţiunea ce poartă asupra plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihologice. Se are în vedere că semănatul, cultivarea, prelucrarea, utilizarea sau alte operaţiuni cu plantele specificate sunt realizate în lipsa autorizaţiei eliberate de CPCD, deci contrar prevederilor Legii nr.382/1999 (în special, prevederilor art.9 şi 10 din această lege). Nu putem fi de acord cu opinia că infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.217 CP RM este o infracţiune materială [135, p.117]. Infracţiunea dată este o infracţiune formală (ca şi infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.2171 CP RM). Aşa cum am stabilit anterior, sintagma „săvârşite în proporţii mari” se referă la obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM. Această sintagmă, desemnând parametrii cantitativi ai obiectului material, conferă relevanţă penală faptei incriminate la alin.(1) art.217 CP RM. Aceasta deoarece la art.1053 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede răspunderea pentru cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în proporţii mici şi fără scop de înstrăinare. În cele ce urmează vom supune analizei latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de producere, preparare, experimentare, extragere, prelucrare, transformare, procurare, păstrare, expediere, transportare ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a

124 analoagelor lor. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de producere, preparare, experimentare, extragere, prelucrare, transportare, distribuire sau alte operaţiuni ilegale cu substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele lor, ori în înstrăinarea ilegală a acestor substanţe. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.2172 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de producere, preparare, prelucrare, experimentare, procurare, păstrare, expediere, transportare, înstrăinare sau în efectuarea oricăror altor operaţiuni ilegale cu precursorii. În fine, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de producere, fabricare, procurare, păstrare, expediere, transmitere, transportare sau înstrăinare ilegală a materialelor ori utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe (în continuare – materialelor ori utilajelor). În cazul tuturor celor patru infracţiuni, fapta prejudiciabilă este alcătuită din mai multe modalităţi normative alternative: 1) producere ilegală; 2) procurare ilegală; 3) păstrare ilegală; 4) expediere ilegală; 5) transportare ilegală; 6) preparare ilegală (cu excepţia infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); 7) experimentare ilegală (cu excepţia infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); 8) prelucrare ilegală (cu excepţia infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); 9) înstrăinare ilegală (cu excepţia infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM); 10) extragere ilegală (numai în cazul infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 şi la alin.(2) art.2171 CP RM); 11) transformare ilegală (numai în cazul infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 şi la alin.(2) art.2171 CP RM); 12) distribuire ilegală (numai în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM); 13) fabricare ilegală (numai în cazul infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); 14) transmitere ilegală (numai în cazul infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); 15) alte operaţiuni ilegale (numai în cazul infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.2171 şi la art.2172 CP RM). Respectând aceeaşi ordine, în cele ce urmează vom examina noţiunile care desemnează fiecare din modalităţile normative alternative enumerate mai sus.

125 Noţiunea „producere” se utilizează în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi în art.2173 CP RM. În diferite surse, această noţiune este definită în mod diferit. Astfel, în Legea Federaţiei Ruse cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope, prin „producere a mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope” se înţelege acţiunea îndreptată spre obţinerea în serie a mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope din substanţe chimice şi (sau) plante. Exact în aceeaşi manieră, noţiunea amintită este definită în Legea Republicii Kârgâze cu privire la mijloacele narcotice, substanţele psihotrope şi precursori. În pct.12 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006 [62], prin „producerea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau analoagelor lor” se înţelege acţiunea îndreptată spre obţinerea în serie a unor asemenea mijloace sau substanţe din plante sau substanţe chimice ori de altă natură (de exemplu, cu folosirea unor dispozitive chimice speciale ori de altă natură; producerea mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope într-o încăpere adaptată în acest scop; fabricarea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau analoagelor lor în partide, în formă preambalată). În acelaşi timp, A.Boroi, N.Neagu şi V.Radu-Sultănescu susţin că prin „producere de droguri” se înţelege realizarea printr-o activitate oarecare (amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare etc.) a unuia din compuşii chimici care sunt cuprinşi în această categorie [116, p.57]. De menţionat că aceiaşi autori afirmă că fabricarea presupune producerea drogurilor în serie şi în cantităţi mari, prelucrând materiile prime şi obţinând astfel substanţe ilicite [116, p.57]. Cu alte cuvinte, ei înţeleg prin „fabricare” ceea ce, în Federaţia Rusă şi în Republica Kârgâză, se înţelege ca „producere”. Care din opiniile exprimate mai sus sunt aplicabile în contextul legii penale a Republicii Moldova? Considerăm că niciuna. Aceasta deoarece ele neglijează prevederile convenţiilor internaţionale în materie de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri. La concret, conform lit.t) art.1 din Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30.03.1961 [41], prin „producere” se înţelege operaţiunea care constă în culegerea opiului, a frunzei de coca, a cannabisului şi a răşinei de cannabis din plantele care le produc. Potrivit lit.n) din art.1 al aceleiaşi Convenţii, prin „fabricare” se înţelege toate operaţiunile, altele decât producerea, care permit obţinerea stupefiantelor şi care cuprind purificarea, precum şi transformarea stupefiantelor în alte stupefiante. În art.1 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 [42], nu este definită noţiunea „producere”. În schimb, este definită noţiunea „fabricare”: toate operaţiunile care permit obţinerea de substanţe psihotrope şi care cuprind purificarea şi transformarea

126 substanţelor psihotrope în alte substanţe psihotrope; această noţiune cuprinde, de asemenea, fabricarea preparatelor, altele decât cele efectuate pe bază de prescripţie medicală, într-o farmacie. În strictă concordanţă cu prevederile celor două convenţii sus-menţionate, noţiunile „producere” şi „fabricare” sunt definite în art.2 al Legii nr.339/2005 a României. Aproximativ în aceeaşi manieră, noţiunile date sunt definite în pct.3 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Ucrainei „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile din sfera circulaţiei mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope, analoagelor sau precursorilor acestora”, nr.4 din 26.04.2002 [63]. În mod regretabil, în Republica Moldova noţiunea „producere” (ca şi noţiunea „fabricare”) nu şi-a găsit interpretarea oficială nici în legislaţie, nici în practica judiciară. Totuşi, nu putem trece cu vederea că Republica Moldova este parte la Convenţia unică asupra stupefiantelor şi la Convenţia asupra substanţelor psihotrope. De aceea, nu există niciun impediment să nu luăm în consideraţie definiţiile noţiunilor „producere” şi „fabricare” formulate în aceste convenţii. Iată de ce, prin „producerea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora” (noţiune aplicabilă în contextul infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi la art.2172 CP RM) trebuie de înţeles operaţia care constă în culegerea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora din plantele care le produc. Întrucât noţiunea „producere”, aşa cum este definită în Convenţia unică asupra stupefiantelor şi în Convenţia asupra substanţelor psihotrope, este inaplicabilă în contextul infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM, vom apela la semantismul literar al noţiunii „producere” [130, p.854]. În acest plan, prin „producere a materialelor sau utilajelor” trebuie de înţeles acţiunea de realizare prin muncă a materialelor sau utilajelor. Putem observa că noţiunea „producerea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora” se referă la substanţele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, care sunt de origine naturală. Atunci, sub care noţiune cade obţinerea prin sinteză a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora? Considerăm că legiuitorul a omis să indice o astfel de noţiune în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi în art.2172 CP RM. Aşa cum rezultă din prevederile Convenţiei unice asupra stupefiantelor şi ale Convenţiei asupra substanţelor psihotrope, noţiunea având înţelesul care ne interesează este noţiunea „fabricare”. Din aceste considerente – pentru a asigura aplicarea corectă a legii penale în cazurile de obţinere pe cale de sinteză a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora – recomandăm ca, în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi în art.2172 CP RM, după termenul „producerea” să fie introdus termenul „fabricarea”.

127 Dar se impune operarea nu doar a acestui amendament legislativ. S-a menţionat că noţiunea „producerea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora” se referă la substanţele narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, care sunt de origine naturală. Aşa cum vom remarca infra, la aceleaşi substanţe de origine naturală se referă noţiunea „extragerea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora”. Însă, prin „utilizare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope” se are în vedere folosirea acestor plante în procesul de producţie a substanţelor narcotice sau psihotrope. Cu alte cuvinte, sub această ultimă noţiune cade tocmai producerea şi extragerea substanţelor narcotice sau psihotrope. Deci, aceeaşi faptă antrenează răspunderea atât conform alin.(1) art.217 CP RM, cât şi conform alin.(2) art.217 CP RM (sau atât conform alin.(1) art.2171 CP RM, cât şi conform alin.(2) art.2171 CP RM). Pentru a se exclude această dublare, precum şi pentru a se evita tragerea la răspundere pentru aceeaşi faptă în conformitate cu două norme diferite, recomandăm excluderea termenului „utilizarea” din alin.(1) art.217 şi din alin.(1) art.2171 CP RM. Într-o altă ordine de idei, menţionăm că noţiunea „procurare” este folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM. Nu întotdeauna, în practica judiciară se ia în consideraţie prezenţa procurării, ca modalitate infracţională distinctă. De exemplu, într-o speţă se menţionează că I.B. a primit de la H.A. două seringi conţinând opiu acetilat, pe care le-a păstrat în buzunar până când a fost reţinut de către colaboratorii de poliţie. Totuşi, la calificare, lui I.B. i s-a reţinut doar păstrarea substanţelor narcotice în proporţii mari, fără scop de înstrăinare [78]. Remarcăm, că această calificare nu este completă. Foarte probabil, cauza unei asemenea disfuncţionalităţi constă în interpretarea incorectă a noţiunii „procurare”. Ad litteram, prin „procurare” se înţelege acţiunea de a face rost de ceva, a obţine ceva [130, p.854]. Totuşi, această accepţie este prea generală pentru a clarifica sensul dispoziţiei incriminatoare aplicabile. De aceea, vom apela la instrumentul de interpretare oficială a noţiunii legale „procurare”. Astfel, în acord cu pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic”, nr.12 din 27.03.1997 [54], procurarea de substanţe narcotice constă în obţinerea lor printr-o tranzacţie ilicită (cumpărare, primirea cu titlu de împrumut, de plată în contul unei datorii, de cadou sau în schimbul altor mărfuri şi obiecte etc.), în urma căreia făptuitorul devine posesorul acestor substanţe. Practic, în aceeaşi manieră, noţiunea „procurare” este definită în ştiinţa dreptului penal naţional [119, p.366; 113, p.258; 112, p.322].

128 Provoacă rezerve una din explicaţiile conţinute în pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 27.03.1997: „Prin „procurarea ilegală” se înţelege obţinerea de mijloace narcotice în posesie reală, ceea ce însă nu generalizează în mod obligatoriu dreptul de proprietate asupra lor”. Printr-o tranzacţie ilegală nu se poate obţine dreptul de proprietate. Având prin excelenţă un caracter legal, toate modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt prevăzute în art.320 din Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 6.06.2002 [6]. Iată de ce, sugerăm ca la interpretarea noţiunii legale „procurare” să nu fie luată în consideraţie explicaţia reprodusă mai sus. A.Boroi, N.Neagu şi V.Radu-Sultănescu înţeleg prin „procurare” acţiunea de a face rost, de a obţine substanţe aflate sub control naţional; nu are relevanţă modalitatea faptică prin care se realizează procurarea [116, p.58]. Prea sumară, această definiţie nu reuşeşte să depăşească cadrul accepţiunii literare a noţiunii „procurare”. Or, de regulă, cuvintele redau sensul aparent al normei, adică sensul care se impune la prima vedere; pentru a afla sensul real, trebuie să adăugăm procedeul gramatical literar şi procedeul raţional logic, supunând semnificaţia aparentă unui studiu mai profund, cum ar fi identificarea scopului normei (ratio legis), adică a necesităţilor sociale cărora legiuitorul încearcă să le dea satisfacţie prin norma de drept [218]. În încercarea de a identifica acel ratio legis, O.Pop merge până într-acolo încât afirmă că procurarea se poate prezenta sub următoarele modalităţi: producere, preparare, delapidare, altă infracţiune de sustragere etc. [154, p.28]. Un asemenea raţionament este inadmisibil: sfera de incidenţă a noţiunii „procurare” nu se poate suprapune sferelor de incidenţă ale altor noţiuni ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. În caz contrar, pentru aceeaşi faptă, persoana ar fi trasă la răspundere, de exemplu, atât conform alin.(2) art.217 CP RM (pentru procurarea ilegală a substanţelor narcotice, săvârşită în scop de înstrăinare), cât şi conform art.2174 CP RM (pentru sustragerea substanţelor narcotice). Însă, o asemenea calificare ar nesocoti unul dintre principiile calificării, şi anume – principiul inadmisibilităţii dublei imputări: este interzisă imputarea multiplă a săvârşirii unei şi aceleiaşi infracţiuni; aceleaşi circumstanţe ale faptei nu pot fi luate în consideraţie de mai multe ori în procesul de calificare [292]. Din aceste considerente, nu putem susţine punctul de vedere exprimat de O.Pop. Legislaţia Turkmenistanului este printre puţinele care conţine o definiţie legală a noţiunii „procurare”: „cumpărarea, primirea în schimbul altor mărfuri sau obiecte, primirea cu titlu de împrumut sau de dar, ori în vederea achitării datoriei, precum şi însuşirea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau precursorilor care au fost găsiţi, recoltarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope” (art.1 al Legii Turkmenistanului cu privire la mijloacele narcotice,

129 substanţele psihotrope, precursori şi măsurile de contracarare a circulaţiei lor ilegale). Observăm, că, faţă de definiţia similară din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.12 din 27.03.1997, în definiţia din legislaţia turkmenă sunt prezente două elemente noi: 1) însuşirea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau precursorilor care au fost găsiţi; 2) recoltarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. În mod similar, noţiunea „procurare” este definită în pct.6 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006 [62]. Numai că, printre modalităţile faptice ale procurării este menţionată şi primirea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau analoagelor acestora ca mijloc de recompensă pentru munca efectuată. De asemenea, ca procurare se consideră recoltarea nu a oricăror plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, dar numai a plantelor spontane de acest fel. La fel, asupra recoltării de plante spontane care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, ca modalitate faptică a procurării, se indică în pct.9 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Belarus „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope şi precursorii acestora, precum şi substanţele cu efect puternic şi toxic (art.327-334 din Codul penal)”, nr.1 din 26.03.2003 [64]. Nu putem accepta opinia că recoltarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope – indiferent dacă acestea ar fi sau nu spontane – constituie una dintre modalităţile faptice ale procurării. Anterior am prezentat argumente că recoltarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope reprezintă o modalitate faptică a cultivării unor astfel de plante (în contextul infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.217 şi la alin.(1) art.2171 CP RM). Sprijinim în continuare acest punct de vedere. Cu atât mai puţin, nu putem agrea punctul de vedere că cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope este o modalitate faptică a procurării [178, p.92]. Această teză este o distorsionare a regulilor de calificare a infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg. Cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope nu poate fi a priori parte în raport cu procurarea de substanţe narcotice sau psihotrope. Aceasta deoarece cele două activităţi – cultivarea şi procurarea – poartă asupra unor obiecte materiale diferite: plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope şi, respectiv, substanţele narcotice sau psihotrope. În ce priveşte însuşirea bunurilor găsite, considerăm că aceasta trebuie privită ca modalitate faptică a procurării. Or, „a dobândi” este sinonim cu „a procura” [130, p.312]. Iar în cadrul Codului civil reglementările vizând luarea în posesie a bunului găsit (art.324-326) sunt plasate în

130 secţiunea consacrată dobândirii dreptului de proprietate. În baza unui elementar silogism, putem conchide că însuşirea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor, care au fost găsite, reprezintă o modalitate faptică a procurării aceloraşi bunuri. În mod regretabil, în practica judiciară nu se ţine cont de aceasta. Nu se diferenţiază răspunderea penală, luându-se în consideraţie numai modalitatea normativă de păstrare, ignorânduse modalitatea normativă de procurare (sub forma însuşirii bunurilor găsite): la 5.11.2006, L.S., mergând pe str.Ginta Latină, mun.Chişinău, a găsit jos un pacheţel de polietilenă, în care se afla marijuană; L.S. a păstrat acest pacheţel asupra sa până la ora 14.15, aceeaşi zi, când a fost reţinut de către colaboratorii de poliţie [76]; la 8.02.2007, B.A., mergând pe str.Ismail, mun.Chişinău, a găsit lângă bordură pacheţele de hârtie în care se afla marijuană; din conţinutul unuia din aceste pacheţele şi-a făcut o ţigară, pe care a fumat-o; celelalte pacheţele le-a păstrat asupra sa până la ora 23.00, aceeaşi zi, când a fost reţinut de colaboratorii de poliţie [83]; la 20.03.2007, A.B., în timp ce se plimba prin Parcul „Valea Trandafirilor”, mun.Chişinău, a găsit o sacoşă cu marijuană, pe care a hotărât să o ia pentru consum propriu; mai târziu, pe str.Decebal, mun.Chişinău, A.B. a fost reţinut de colaboratorii de poliţie, având asupra sa acea sacoşă cu marijuană [93]; la 3.04.2007, R.V., aflându-se pe str.Decebal, mun.Chişinău, a găsit un pacheţel cu marijuană, pe care l-a păstrat până la 4.04.2007, când a fost reţinut de colaboratorii de poliţie [97]; la 11.04.2007, D.N., aproximativ la ora 12.00, aflându-se pe bd.Dacia, mun.Chişinău, a găsit pe pământ un pacheţel de hârtie conţinând marijuană; D.N. l-a păstrat pentru consum propriu până la ora 23.00, aceeaşi zi, când a fost reţinut de colaboratorii de poliţie [104]. Şi exemplele pot continua. În toate aceste cazuri, făptuitorilor li s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM, numai în modalitatea de păstrare. Sub incidenţa noţiunii „procurare” cade şi efectuarea cumpărării unui lot de substanţe narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ca măsură operativă de investigaţie. Totuşi, această procurare nu poate avea un caracter ilegal, aşa cum se susţine just în literatura de specialitate [215, p.577]. În context, este necesar să observăm că are dreptate I.Ionescu care afirmă: „În raport cu soluţiile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, agentul sub acoperire are dreptul să observe şi să denunţe săvârşirea faptelor ilegale ale grupului infracţional, dar nu poate să determine săvârşirea infracţiunii” [111, p.429]. Prin urmare, nu trebuie considerate ilegale nici acţiunile persoanei care vinde substanţele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora unui agent provocator, care se află sub acoperire. Persoana care intenţionează să procure o substanţă narcotică, psihotropă, un analoag sau precursor al acestora, ori materiale sau utilaje, dar care a obţinut în posesie un bun „neutru”,

131 trebuie trasă la răspundere pentru tentativa la infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 sau la art.2173 CP RM. În literatura de specialitate a fost exprimată opinia că obţinerea în farmacie a substanţelor narcotice sau psihotrope, în baza unei reţete false, trebuie calificată ca sustragere pe calea escrocheriei [191, p.29]. Considerăm această poziţie unilaterală. Conform art.2174 „Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope” din Codul penal al Republicii Moldova, cele săvârşite pot fi calificate doar atunci când obţinerea substanţelor narcotice sau psihotrope este făcută în baza unei reţete false care dă dreptul de obţinere gratuită a acestor substanţe. Dacă însă valoarea substanţelor narcotice sau psihotrope este integral compensată, lipsesc semnele sustragerii. Însă, nu putem susţine că nu s-ar atesta procurarea ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope. Totuşi, în majoritatea cazurilor, caracterul gratuit sau compensat al procurării nu poate influenţa asupra calificării infracţiunii. Acest caracter urmează a fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei. În doctrina penală este enunţat punctul de vedere că obţinerea în gaj a substanţelor narcotice sau psihotrope nu cade sub incidenţa noţiunii de procurare, deoarece dacă debitorul gajist îşi execută obligaţiile garantate prin gaj, atunci creditorul gajist poate doar să păstreze temporar substanţele narcotice sau psihotrope, fără însă a le procura; procurarea presupune nu numai posedarea, dar şi existenţa posibilităţii de folosinţă şi dispoziţie [185, р.133-134]. Pare absolut inconsistentă ideea că păstrarea poate să nu fie precedată de procurare. Prin definiţie, „a păstra” înseamnă „a ţine în posesiunea sa” [130, p.766]. Dar, înainte de a ţine în posesiune, trebuie să intri în posesiune. Or, în ipoteza reprodusă mai sus, se are în vedere gajul cu deposedare, când, conform alin.(2) art.455 din Codul civil, obiectul gajului se transmite în posesiune creditorului gajist sau unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist. Transmiterea în posesiune este corelativă obţinerii în posesiune, adică procurării. Nu există nici un fel de motive pentru a afirma că procurarea, pe lângă posibilitatea de posesie, trebuie să mai presupună posibilitatea de folosinţă sau dispoziţie. Chiar în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM prezenţa scopului de înstrăinare nu semnifică neapărat că făptuitorul are posibilităţi de valorificare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. De una singură, posesia este suficientă pentru a confirma că a fost săvârşită procurarea. Această poziţie este susţinută, pe bună dreptate, în pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.12 din 27.03.1997, conform căruia procurarea, în care se concretizează infracţiunea, se consideră consumată din momentul trecerii substanţelor narcotice în posesia făptuitorului.

132 În concluzie, prin „procurare” trebuie de înţeles obţinerea în posesie a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor, în urma unei tranzacţii ilicite, gratuite sau compensate (cumpărare, primire în schimbul altor bunuri, primire cu titlu de împrumut, acceptare ca dar, primire în contul unei datorii, primire ca recompensă pentru munca efectuată, obţinere în gaj pentru garantarea executării unei datorii etc.) sau în urma însuşirii acestor substanţe, materiale sau utilaj, care sunt găsite, sau în baza altor asemenea temeiuri de procurare. În cele ce urmează vom supune analizei noţiunea „păstrare”. Aceasta este folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM. Literalmente, prin „păstrare” se are în vedere acţiunea de a ţine la loc sigur, păzit cu grijă, a pune bine; a ţine în bună stare, a avea grijă, a pune bine; a ţine în bună stare, a avea grijă de ...; a ţine în posesiunea sa [130, p.766]. Care din aceste sensuri exprimă cel mai bine noţiunea legală „păstrare”? Considerăm că ultimul. Or, conform pct.3 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.12 din 27.03.1997, prin „păstrare” se înţelege acţiunea legată de aflarea mijloacelor narcotice în posesia făptuitorului (asupra sa, în ascunzătoare sau în alt loc). În doctrina penală autohtonă, această noţiune este definită într-un mod asemănător [119, p.365; 112, p.321; 113, p.357]. În dreptul penal român, în locul noţiunii „păstrare” se utilizează noţiunea „deţinere”. Ceea ce corespunde cu textul convenţiilor internaţionale relative la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri. La concret, prin „deţinere” se are în vedere fapta unei persoane fizice de a ţine, la domiciliul său ori în orice alt loc ştiut de ea, substanţe stupefiante, indiferent dacă este sau nu consumatoare de stupefiante şi dacă acestea îi aparţin ei sau altei persoane [115, p.85; 116, p.58; 154, p.25]. Practic, în aceeaşi manieră, noţiunea „păstrare” este definită în pct.7 al Hotărârii Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxic”, nr.14 din 15.06.2006: „acţiunea legată de posesiunea ilegală asupra mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora, inclusiv pentru propriul consum (deţinerea asupra sa, în încăpere, în ascunzătoare sau în alte locuri) [62]. Conform pct.9 din Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Belarus „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope şi precursorii lor, substanţele cu efect puternic sau toxic (art.327-334 din Codul penal)”, nr.1 din 26.03.2006, prin

133 „păstrare” se înţelege acţiunea legată de aflarea faptică a mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau precursorilor acestora în posesiunea făptuitorului (asupra sa, în ascunzătoare, în încăpere sau în alte locuri) [64]. În Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxic”, nr.9 din 27.05.1998, cu referire la exemplele de locuri de păstrare, se făcea următoarea explicaţie: „asupra sa, dacă aceasta nu este legat de transportarea mijloacelor sau substanţelor respective, în încăpere, în ascunzătoare sau în alte locuri” [60]. De asemenea, noţiunea „păstrare” este definită, într-o manieră uşor nuanţată, în art.1 al Legii Turkmenistanului cu privire la mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, precursori şi măsurile de combatere a circulaţiei lor ilegale: „acţiunea legată de aflarea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau precursorilor în posesiunea persoanei, asupra acesteia, în încăpere, pe un teren, în ascunzătoare sau în alte locuri”. Unii autori prezintă şi alte exemple, care contribuie la concretizarea noţiunii „alte locuri”: acareturi sau locuri în afara acestora [176, p.249], locul de muncă [185, p.114] etc. În acelaşi sens, J.Drăgan, Gh.Alecu şi N.Ţipişcă consemnează cu drept cuvânt: „Făptuitorul nu poate cere absolvirea de răspunderea penală motivând deţinerea pentru altă persoană, chiar şi atunci când substanţele stupefiante nu au fost găsite la domiciliul ori reşedinţa sa, deoarece se presupune că are tot timpul reprezentarea mentală atât a posesiei, cât şi a caracterului ilegal al acesteia” [133, p.119]. Aşadar, nici locul păstrării, nici distanţa de la acest loc la făptuitor nu influenţează în niciun fel asupra calificării infracţiunii. Important este ca, de facto, substanţele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele să se afle în sfera de stăpânire a făptuitorului. Păstrarea poate fi atât ascunsă, cât şi deschisă. Păstrarea ascunsă are loc atunci când substanţele narcotice sau psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele sunt tăinuite în diferite ascunzători, în locuinţă, în preajma locuinţei, la locul de muncă ori în alte locuri. Păstrarea deschisă are loc atunci când făptuitorul păstrează numitele bunuri fără a le tăinui [232]. Bineînţeles, la calificarea infracţiunii, caracterul – ascuns sau deschis – al păstrării nu poate conta. În schimb, acesta trebuie luat în calcul la individualizarea pedepsei. De asemenea, la calificare, nu are importanţă dacă cel care păstrează substanţele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele, anterior le-a produs, preparat, extras, transformat etc. sau le-a procurat. În concluzie, prin „păstrare” trebuie de înţeles aflarea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor – în mod ascuns sau deschis –

134 în sfera de stăpânire a făptuitorului (asupra sa (dacă nu are loc transportarea concomitentă), în locuinţă sau în altă încăpere, la locul de muncă, pe terenul din preajma casei, în ascunzătoare etc.), indiferent dacă posedarea se face pentru sine sau pentru altă persoană, precum şi indiferent dacă făptuitorul este posesor primar (deoarece a produs, a fabricat, a extras etc. substanţele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele) ori a procurat de la altcineva bunurile specificate. Atunci când posedarea se face pentru sine, făptuitorul este consumator de substanţe narcotice, psihotrope sau de analoage ale acestora. De exemplu, la 8.09.2006, T.S. a fost observat de către colaboratorii de poliţie, care, efectuând măsuri operative de investigaţie, s-au apropiat de el. T.S. a încercat să fugă, aruncând din mână o seringă ce conţinea soluţie de opiu acetilat. T.S. a fost condamnat conform alin.(2) art.217 CP RM, pentru păstrarea substanţelor narcotice în proporţii mari, fără scop de înstrăinare [100]. Cu alte cuvinte, deşi făptuitorul se pregătea să consume substanţe narcotice, la calificare i s-a reţinut o faptă cu relevanţă penală – păstrarea acestor substanţe. Astfel, consumul substanţelor narcotice sau psihotrope este însoţit de cele mai dese ori de comiterea unei infracţiuni. Aceasta demonstrează încă o dată că dezincriminarea in toto a consumului de droguri nu poate crea un gol în apărarea ordinii de drept. Adoptând forma de păstrare, infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM este o infracţiune continuă. Deci, se consideră consumată din momentul încetării păstrării sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică păstrarea. Astfel, de exemplu, într-o speţă, V.I. a recoltat, în apropierea pădurii din or.Durleşti, paie din plante de mac, pe care le-a păstrat la domiciliul său de la 20.07.2006 până la 25.07.2006, adică până în momentul când a fost reţinut de către colaboratorii de poliţie [75]. În context, este nevoie de a consemna că infracţiunea continuă nu poate fi confundată cu infracţiunea prelungită, nici cu infracţiunea repetată. Astfel, infracţiunea prelungită se caracterizează prin episoadele care alcătuiesc infracţiunea. În contrast, infracţiunea continuă presupune o activitate infracţională neîntreruptă. Totuşi, atât infracţiunea continuă, cât şi infracţiunea prelungită, constituie infracţiuni unice. Spre deosebire de repetarea infracţiunii, care reprezintă de facto pluralitatea de infracţiuni. În conformitate cu alin.(1) art.31 CP RM, se consideră „repetare a infracţiunii” săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni identice ori omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. De notat, că circumstanţa „repetat” determină agravarea răspunderii penale în ipotezele prevăzute la lit.a) alin.(3) art.217, lit.a alin.(3) art.2171, lit.a) alin.(2) art.2173, lit.a) alin.(2) art.2174, lit.a) alin.(2) art.2176 şi la lit.a) alin.(3) art.218 CP RM.

135 Într-un alt registru, vom supune examinării noţiunea „expediere”. Această noţiune este folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM. Ad litteram, prin „expediere” se înţelege acţiunea de a trimite prin poştă, prin mesageri etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă [130, p.358]. Într-un mod asemănător, noţiunea dată este definită în pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 27.03.1997: „expedierea dintr-un punct în altul prin poştă sau bagaj, adică fără participarea nemijlocită a expeditorului”. Observăm că în această definiţie este încălcată una dintre regulile care guvernează definiţia – regula ireflexivităţii [143, p.106]. Aceasta deoarece definitorul repetă definitul, iar definiţia apare ca tautologică. În încercarea de a îndrepta eroarea logică specificată, unii autori definesc noţiunea „expediere” ca fiind transmiterea substanţelor narcotice dintr-un loc în altul prin poştă sau bagaj, adică fără participarea nemijlocită a expeditorului [113, p.258; 112, p.322]. „A transmite” are inclusiv înţelesul de „a înmâna” 158, p.415]. De aceea, termenul „transmitere” nu întotdeauna se referă la parcurgerea în spaţiu. Iar precizarea acestei nuanţe este esenţială pentru caracterizarea noţiunii „expediere”. Din aceste considerente, pentru definirea noţiunii „expediere” apare mai corectă folosirea termenului „trimitere” pe post de definitor [119, p.367]. Într-adevăr, prin „trimitere” se are în vedere acţiunea de a dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinaţie; acţiunea de a expedia [130, p.1113]. În context, în conformitate cu pct.17 al Hotărârii Judecătoriei Supreme a Republicii Belarus „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope şi precursorii lor, substanţele cu efect puternic sau toxice (art.327-334 din Codul penal)”, nr.1 din 26.03.2003 [64], prin „expediere” se înţelege trimiterea mijloacelor sau substanţelor corespunzătoare dintr-un punct în altul prin poştă, bagaj, curier, cu utilizarea mijloacelor de transport sau pe altă cale, când deplasarea în spaţiu are loc fără participarea expeditorului. Unii autori definesc noţiunea „expediere” ca trimitere a mijloacelor narcotice sau a substanţelor psihotrope prin poştă, bagaj sau curier, fără a indica însă faptul deplasării ulterioare a respectivelor mijloace sau substanţe [193, p.77]. O asemenea interpretare este prea largă, deoarece, de exemplu, trimiterea prin poştă sie însăşi a substanţelor narcotice sau psihotrope reprezintă nu expedierea acestor substanţe, dar o formă voalată a păstrării lor. În alt context, în doctrina penală este exprimată opinia că expedierea substanţelor narcotice sau psihotrope peste frontiera vamală reprezintă contrabanda cu substanţe narcotice sau psihotrope [196, p.142; 186, p.142]. Într-adevăr, potrivit art.1 al Codului vamal al Republicii Moldova,

136 adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.2000, prin „trecerea frontierei vamale” se are în vedere introducerea şi scoaterea de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova de mărfuri şi mijloace de transport, inclusiv prin expedieri poştale internaţionale, prin conducte şi prin linii de transport electric [5]. Iar la alin.(2) art.248 „Contrabanda” al Codului penal se menţionează tocmai despre „trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope...”. În alţi termeni, în ipoteza analizată, alin.(2) art.248 CP RM se prezintă ca o normă specială în raport cu alin.(2) art.217 sau cu alin.(2) art.2171 CP RM. În concluzie, expedierea substanţelor narcotice sau psihotrope peste frontiera vamală a Republicii Moldova urmează a fi calificată potrivit alin.(2) art.248 CP RM, fără calificarea suplimentară conform alin.(2) art.2171 CP RM. Printre mijloacele de expediere a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora se numără şi mijloacele animate: animalele (de exemplu, câinii) sau păsările (hulubii) [215, p.578; 186, p.142]. Dar şi o persoană poate fi folosită ca mijloc animat de săvârşire a expedierii. În acest sens, în pct.17 din Hotărârea Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006 [62], se menţionează nu pur şi simplu despre trimiterea mijloacelor sau substanţelor respective prin curier (cum se face în cazul Hotărârii nr.12 din 27.03.1997 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova). Astfel, se precizează că curierul nu are cunoştinţă despre obiectul deplasat, lipsind orice fel de înţelegere dintre el şi expeditor. Poate această precizare este lipsită de importanţă? Nu, pentru că, în conjunctura examinată, ea este „condiţia subsumţiunii, adică a încadrării juridice corecte a faptelor, şi exercită o dublă funcţie; mai întâi – cea de clarificare a sensului dispoziţiei aplicabile (studiul normei şi al particularităţilor acesteia), iar în al doilea rând – de aplicare corectă a normei la faptele concrete” [218]. Astfel, dacă persoana cunoaşte despre conţinutul mărfii pe care o transportă, atunci cele săvârşite de ea constituie transportarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor. În acelaşi timp, fapta proprietarului mărfii date trebuie calificată ca organizare sau instigare la transportarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor. Însă, dacă persoana nu cunoaşte conţinutul mărfii pe care o transportă, aceasta fiind camuflată în alte obiecte şi transportată ca respectivele, atunci, în virtutea art.20 „Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit)” din Codul penal, ea nu poate fi trasă la răspundere penală. Iar proprietarul mărfii, care a transmis-o spre transportare primei persoane, trebuie să răspundă pentru expedierea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor.

137 Există divergenţe în ce priveşte stabilirea momentului de consumare a infracţiunii, atunci când aceasta evoluează sub forma expedierii ilegale. Astfel, în pct.3 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 27.03.1997 se menţionează că infracţiunea se consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului, care conţine bunurile corespunzătoare, de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor de la staţia de cale ferată etc. Din această explicaţie nu rezultă cu claritate unde se consideră consumată infracţiunea: în punctul de trimitere sau în punctul de recepţie? Mult mai clar este relevat momentul de consumare, în cazul expedierii ilegale, în pct.17 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006: „din momentul trimiterii scrisorii, coletului, bagajului etc. cu mijloacele sau substanţele conţinute în acesta, indiferent de recepţionarea lor de către destinatar” [62]. În consecinţă, urmând acest model, se impune rectificarea de rigoare în pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 27.03.1997, cu referire la momentul de consumare a infracţiunii în ipoteza expedierii ilegale. În concluzie, prin „expediere” trebuie de înţeles trimiterea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, a mijloacelor sau utilajelor către destinatar, prin poştă, bagaj, cu utilizarea transportului sau a animalelor, prin curier (atunci când acesta nu cunoaşte despre conţinutul mărfii pe care o însoţeşte, nici nu este în înţelegere cu proprietarul ei) etc., dacă trimiterea se face în interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova. Următoarea noţiune care va fi supusă analizei este noţiunea „transportare”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM. Potrivit pct.3 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 27.03.1997, prin „transportare” se înţelege „permutarea substanţelor narcotice dintr-un loc în altul, atât asupra sa, cât şi cu utilizarea oricăror mijloace de transport, indiferent de locul păstrării mijloacelor sau substanţelor strămutate”. În principiu, acelaşi punct de vedere este susţinut în literatura de specialitate [190, p.60; 186, р.135; 196, р.191; 185, p.143]. În acelaşi timp, pune în gardă o altă explicaţie din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 27.03.1997, conform căreia transportarea trebuie considerată formă a păstrării. Nici din contextul legii penale în vigoare, nici din contextul legii penale anterioare, nu rezultă că transportarea este o formă a păstrării. Odată ce legiuitorul indică, în cadrul enumerării, transportarea alături de păstrare, rezultă că aceste obiecte din clasa definitului sunt de acelaşi nivel. Deci, nu se integrează una în cealaltă. În mod regretabil, în practica judiciară nu se ia în consideraţie deosebirea dintre cele două noţiuni. În rezultat, permutării substanţelor narcotice, psihotrope sau a

138 analoagelor acestora, asupra făptuitorului, nu i se acordă atenţie la calificare. La calificare, se ia în consideraţie numai modalitatea de păstrare, nu şi cea de transportare [81; 84; 85; 94; 87; 101]. Alta este că apar dificultăţi la delimitarea transportării de păstrare, ca modalităţi sub care se prezintă laturile obiective ale infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM. De exemplu, N.A. Miroşnicenko şi A.A. Muzâka afirmă că purtarea mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope este o formă a păstrării acestor mijloace sau substanţe [190, p.60]. Însă, conform art.290 „Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor” din Codul penal, termenii „purtare” şi „păstrare” sunt folosiţi separat. Or, conform lit.e) art.19 din Legea nr.780/2001, terminologia utilizată este constantă şi uniformă în actul elaborat, iar folosirea repetată a unui termen exclude confuzia. Reieşind din aceasta, nu putem susţine că, în contextul alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi al art.2173 CP RM, ar fi posibil ca termenii „purtare” şi „păstrare” să nu fie de acelaşi nivel. Aşadar, abordarea sistemică a prevederilor legii penale ne determină să nu fim de acord cu N.A. Miroşnicenko şi A.A. Muzâka. La fel, nu putem fi de acord cu Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel nr.1r-961/98 din 20.10.1998 [67], potrivit căreia ca păstrare au fost calificate cele săvârşite de T.N.: primirea, la intrarea în instituţia penitenciară, de la alte persoane, a unui pachet cu substanţe narcotice cu scopul de a-l transmite unei alte persoane; acest pachet nu a fost transmis, deoarece făptuitorul T.N. a fost reţinut de către colaboratorii instituţiei penitenciare. În pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie se prevede explicit, cu privire la noţiunea „transportare”: „atât asupra sa, cât şi cu utilizarea oricăror mijloace de transport”. De unde rezultă că transportarea nu implică neapărat utilizarea unui mijloc de transport, atunci când deplasarea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor se face pedestru. De aceea, vizavi de speţa menţionată mai sus, cele săvârşite trebuie considerate transportare, şi nu păstrare. Manifestând consecvenţă, ca în cazul expedierii, trebuie să precizăm că transportarea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor trebuie să se facă în interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova. În caz contrar, cele săvârşite vor forma componenţa de contrabandă. De asemenea, interpretând prin analogie teza privitoare la momentul de consumare a infracţiunii, în cazul expedierii, trebuie să consemnăm că momentul de consumare a infracţiunii, în

139 cazul transportării, este momentul începerii mişcării mijloacelor de transport sau a transportatorului pedestru. În concluzie, prin „transportare” trebuie de înţeles deplasarea dintr-un loc în altul (însă în interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova), asupra sa ori cu utilizarea oricăror mijloace de transport, a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor. În altă ordine de idei, va fi examinată noţiunea „preparare”. Aceasta e folosită pentru a caracteriza latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi la art.2172 CP RM. Literalmente, prin „preparare” se are în vedere acţiunea de a pregăti din timp ceva, a face ca ceva să fie gata (în vederea unei acţiuni sau a unei prelucrări ulterioare) [130, p.843]. Însă, această accepţie e prea generală pentru a servi la interpretarea semnificaţiei noţiunii „preparare” din textul legii penale. Din aceste motive, considerăm necesară definirea şi a unor noţiuni care derivă din noţiunea „preparare”. Astfel, prin „preparator” se înţelege persoana care combină anumite materiale etc. spre a obţine un produs nou, a îmbunătăţi calitatea unor produse etc. [142, p.732]. De asemenea, prin „preparat” se înţelege produsul rezultat dintr-o operaţie de preparare [130, p.732]. Amintim, că noţiunea „preparat” este definită în Legea nr.382/1999: „amestec de substanţe în orice stare fizică, ce conţin una sau mai multe substanţe narcotice ori psihotrope”. M.A. Liubavina înţelege prin „preparare” fabricarea preparatelor conţinând substanţe narcotice sau psihotrope, în farmacii, în baza reţetei [185, p.83]. În fine, A.Boroi, N.Neagu şi V.RaduSultănescu înţeleg prin „preparare” combinarea a două sau a mai multor substanţe, în final obţinându-se una din substanţele prevăzute ca drog [116, p.57]. Analizând toate aceste definiţii, este necesar să remarcăm următoarele: 1) nu putem identifica prepararea legală cu prepararea în genere, aşa cum o face M.A. Liubavina. De aceea, nu putem restrânge săvârşirea preparării la incinta farmaciei şi la prezenţa reţetei. Prepararea poate fi săvârşită în orice condiţii, fie că acestea sunt de o clandestinitate absolută, fie că reprezintă fondul unei aparente legalităţi; 2) niciuna din definiţiile reproduse mai sus nu se referă la precursori, ca obiect material al infracţiunii. Între timp, ţinând cont de dispoziţia art.2172 CP RM, precursorii trebuie luaţi în consideraţie, întrucât activitatea de preparare poate purta şi asupra lor. Luând în seamă aceste observaţii critice, considerăm că prin „preparare” trebuie de înţeles combinarea a două sau a mai multor substanţe narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, pentru a se obţine un preparat nou.

140 Tocmai obţinerea unui preparat nou, ca produs al infracţiunii, este ceea ce deosebeşte prepararea de producere, transformare, experimentare etc., în urma cărora poate rezulta nu un preparat nou, dar o substanţă nouă având la bază o altă substanţă (şi nu un amestec de substanţe). Din aceste considerente, nu putem fi de acord cu soluţia care a fost identificată în următoarea speţă: în drept, I.V. a fost condamnat conform alin.(2) art.217 CP RM, pentru producerea, prepararea, păstrarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare. În fapt, I.V. a recoltat de pe câmp paie de mac, pe care le-a transportat şi le-a păstrat la domiciliul său. În urma percheziţiei efectuate, la domiciliul lui I.V. au fost descoperite: o sacoşă cu paie de mac; mai multe recipiente conţinând extract de mac somnifer; trei seringi cu urme de extract de mac somnifer [75]. Aşadar, dintr-o substanţă narcotică – paie de mac somnifer – s-a obţinut o altă substanţă narcotică – extract de mac somnifer. În aceste condiţii, nu se poate vorbi despre preparare, ca modalitate a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM. Deoarece se atestă săvârşirea prelucrării unei substanţe narcotice. De aceasta ne vom convinge infra, cu ocazia analizei noţiunii „prelucrare”. Infracţiunile prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 sau la art.2172 CP RM, evoluând sub forma preparării, trebuie considerate consumate din momentul combinării substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Obţinerea preparatului nou, ca urmare a acestei combinări, marchează momentul de epuizare a infracţiunii, deci depăşeşte cadrul laturii obiective. Această precizare se impune datorită faptului că legiuitorul utilizează noţiunea „preparare”, nu „obţinerea preparatului”. În alt context, vom supune analizei noţiunea „experimentare”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi la art.2172 CP RM. Ad litteram, prin „experimentare” se înţelege acţiunea de a încerca, a verifica prin experienţă [130, p.358]. În acelaşi făgaş, în literatura de specialitate definiţia noţiunii analizate e formulată în felul următor: „operaţie de dozare, de combinare ori de încercare a drogurilor” [133, p.119-120]; „efectuarea de experienţe cu produse sau substanţe stupefiante” [154, p.27]. Niciuna din definiţiile date nu ne poate satisface demersul investigativ. Astfel, prima definiţie generează confuzii cu noţiunea „preparare”, deoarece se referă inclusiv la combinarea drogurilor. Cea de-a doua definiţie este una tautologică şi nu clarifică în niciun mod comprehensiunea conceptului de experimentare. De aceea, considerăm că, prin „experimentare” trebuie de înţeles verificarea prin experienţă a proprietăţilor pe care le au substanţele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, prin încercarea lor în diferite condiţii, în variate proporţii sau asupra diferiţilor subiecţi.

141 Ca subiect de experimente poate fi făptuitorul însuşi sau o altă persoană. În ultimul caz, se are în vedere că persoana îşi exprimă consimţământul de a fi subiect de experimente. În caz contrar, cele săvârşite trebuie calificate conform art.2176 CP RM, ca introducere ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Subiectul experimentelor îşi poate exprima consimţământul, însă este posibil să nu fie întrunite condiţiile necesare efectuării testării unei substanţe narcotice sau psihotrope, utilizabile în scopuri medicale. Aceste condiţii sunt stabilite în art.9-12 din Legea Republicii Moldova cu privire la medicamente, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 17.12.1997 [13], precum şi în art.14 al Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 27.10.2005 [21]. În această ipoteză, experimentarea are un caracter ilegal, intrând sub incidenţa alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 sau a art.2172 CP RM. În cele ce urmează vom examina noţiunea „prelucrare”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi la art.2172 CP RM. În practica judiciară, prelucrarea, ca modalitate normativă a infracţiunilor analizate, se confundă cu prepararea, o altă modalitate a acestor infracţiuni [91]. Ceea ce denotă lipsa unei percepţii unitare a conţinutului noţiunii „prelucrare”. În sens literar, prin „prelucrare” se înţelege acţiunea de a modifica forma, dimensiunile, constituţia sau aspectul unui material (pentru a obţine produse finite, materii prime etc.) [130, p.841]. Practic, în acelaşi fel, noţiunea „prelucrare” este definită de către unii autori: „obţinerea unei materii prime sau a unui produs finit cu efect narcotic prin modificarea unui material care conţine substanţe narcotice” [113, p.257; 112, p.321]. Fiind prea vagă, această definiţie nu poate satisface necesităţile studiului de faţă: nu este clar ce înseamnă „material care conţine substanţe narcotice”, dar „materia primă cu efect narcotic”? O valoare aplicativă preeminentă o are următoarea definiţie: „modificarea calităţilor de consum ale substanţelor narcotice, psihotrope ori ale precursorilor acestora, în vederea sporirii acestor calităţi (de exemplu, când pulberea de opiu, care se concentrează în vid la 50-60ºC, se tratează cu soluţie de clorură de calciu, iar din această soluţie, prin filtrare, concentrare şi alcalinizare cu amoniac, se obţine morfina bază)” [119, p.365]. Însă, această definiţie apare ca fiind restrictivă, dacă ne aducem aminte că, prin „prelucrare”, ca noţiune ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 şi la alin.(2) art.2171 CP RM, am desemnat tratarea, cu ajutorul unor agenţi chimici, fizici, mecanici etc., a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Ideea dată este confirmată pe planul dreptului comparat. Astfel, conform Legii Federaţiei Ruse cu privire la mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope, prin „prelucrare” se înţelege

142 acţiunea de rafinare (separare de impurităţi) a mijloacelor narcotice sau substanţelor psihotrope, de sporire în preparat a concentraţiei mijloacelor narcotice sau a substanţelor psihotrope, de obţinere în baza acestora a unor substanţe care nu sunt nici mijloace narcotice, nici substanţe psihotrope. Exact în aceeaşi manieră, noţiunea „prelucrare” este definită în Legea Republicii Kârgâze cu privire la mijloacele narcotice, substanţele psihotrope şi precursori. Într-un mod mai nuanţat, definiţia noţiunii „prelucrare” este expusă în Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, substanţele cu efecte puternice şi substanţele toxice”, nr.14 din 15.06.2006: „acţiunea de rafinare (separare de impurităţi) a amestecului solid sau lichid conţinând unul sau mai multe mijloace narcotice sau substanţe psihotrope, de sporire în acest amestec (preparat) a concentraţiei mijloacelor narcotice sau a substanţelor psihotrope, ori de amestecare cu alte substanţe farmacologic active, în vederea sporirii efectului lor asupra organismului”. Sintetizând cele enunţate în definiţiile prezentate mai sus, considerăm că prin „prelucrare” trebuie de înţeles tratarea cu ajutorul unor agenţi chimici, fizici, mecanici etc. a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora (de exemplu, rafinarea (separarea de impurităţi) a amestecului conţinând una sau mai multe substanţe narcotice, psihotrope, analoage sau precursori ai acestora; sporirea în preparat a concentraţiei de substanţe narcotice sau psihotrope; obţinerea în baza substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora a altor substanţe care nu sunt substanţe narcotice, psihotrope, analoage sau precursori ai acestora; amestecarea cu alte substanţe farmacologic active în vederea sporirii efectului asupra organismului etc.). Procedeele de prelucrare pot fi dintre cele mai variate (fierberea, opărirea, defalcarea din preparat a alcaloizilor narcotici în formă pură etc.). În acelaşi timp, trebuie de accentuat că dizolvarea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora în apă, fără o tratare suplimentară sub formă de opărire, rafinare, decocţie etc., astfel încât să se modifice structura chimică a substanţei, nu poate fi considerată prelucrare. Aşadar, se are în vedere prelucrarea prin influenţarea asupra conţinutului, nu a formei. De aceea, drept moment de consumare a infracţiunii, evoluând sub formă de prelucrare, trebuie considerat momentul tratării chimice, fizice, mecanice etc. a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, astfel încât să fie modificată structura chimică a acestora. Dintr-o altă perspectivă, vom supune examinării noţiunea „înstrăinare”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM.

143 Literalmente, prin „înstrăinare” se înţelege acţiunea de a trece cuiva stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material [130, p.536]. Din acest punct de vedere, noţiunea „înstrăinare” este preferabilă faţă de noţiunea „desfacere” (folosită în legea penală anterioară), care înseamnă „acţiunea de a vinde produse” [130, p.286]. Întrucât noţiunea „înstrăinare” este corelativă cu noţiunea „procurare”, ar fi incorect a reduce sensul primei noţiuni doar la vânzare. Prin corelarea cu noţiunea „procurare”, prin „înstrăinare” trebuie de înţeles trecerea în stăpânirea altei persoane a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor, prin vânzare, schimb, donare, dare de împrumut, dare în contul unei datorii, oferire a unei ţigarete conţinând o substanţă narcotică (de exemplu, haşiş). Cât priveşte administrarea unei injecţii, aceasta nu întotdeauna poate fi privită ca exemplu de înstrăinare. Astfel, are dreptate M.A. Liubavina când afirmă că, dacă mijlocul narcotic sau substanţa psihotropă, care este injectată, aparţine consumatorului, atunci nu putem susţine că cel ce administrează injecţia săvârşeşte înstrăinarea [185, p.149]. Într-adevăr, în acest caz nu are loc trecerea bunului (lucrului) în stăpânirea altei persoane. De aceea, se săvârşeşte nu înstrăinarea, dar complicitatea la consumul de mijloace narcotice sau substanţe psihotrope, adică complicitatea la fapta prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. De asemenea, nu constituie înstrăinare administrarea unei injecţii, dacă substanţa injectată a fost procurată împreună de către consumator şi persoana care administrează injecţia, pentru consumul ambilor. Nici în această situaţie nu are loc trecerea în stăpânirea altei persoane. Iar faptele celor care îşi administrează reciproc injecţiile respective trebuie calificate drept complicitate la fapta prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Dacă, sub forma unei substanţe narcotice, psihotrope, a unui analog sau precursor al acestora, ori material sau utilaj, se înstrăinează un bun „neutru”, iar făptuitorul urmăreşte scopul de cupiditate, atunci cele săvârşite de el se califică potrivit art.190 CP RM, ca escrocherie. Totodată, cel care procură falsurile respective, luându-le de bune, trebuie să poarte răspunderea pentru tentativa de procurare. În doctrina penală se susţine, pe bună dreptate, că administrarea de substanţe narcotice sau psihotrope unor animale nu formează înstrăinarea (de exemplu, administrarea de ketamină utilizată pentru narcoză de către veterinarii-chirurgi) [119, p.366]. Şi mai explicită este formularea din pct.15 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006 [62]: „în cazurile în care persoana, în scopul tratamentului animalelor, utilizează mijloacele narcotice sau substanţele psihotrope procurate ilegal (sublinierea ne aparţine – n.a.) (de exemplu, ketamina, hidroclorura de ketamină), semnele

144 infracţiunii care atrag răspunderea pentru înstrăinarea ilegală a acestor mijloace sau substanţe lipsesc”. Într-adevăr, prin definiţie, înstrăinarea înseamnă trecerea unui bun (lucru) în stăpânirea unei alte persoane. Însă, ar fi cu totul deplasat a identifica prezenţa înstrăinării atunci când trecerea substanţei narcotice sau psihotrope se face „în stăpânirea unui animal”. Chiar dacă aceasta a fost precedată de procurarea ilegală a substanţelor respective. Ne exprimăm susţinerea pentru opinia expusă de A.A. Maiorov şi V.B. Malinin, conform căreia drept moment de consumare a infracţiunii, în cazul înstrăinării, trebuie considerat momentul primirii de către altă persoană a substanţelor corespunzătoare [186, p.146]. Până la acest moment, dacă substanţele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele au ieşit din sfera de stăpânire a făptuitorului, dar, din cauze independente de voinţa lui, nu au ajuns în sfera de stăpânire a celui care procură, cele săvârşite trebuie calificate ca tentativă de înstrăinare. Următoarea noţiune, căreia îi vom acorda atenţie, este noţiunea „extragere”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 şi la alin.(2) art.2171 CP RM. În sens literar, prin „extragere” se înţelege acţiunea de a scoate o substanţă dintr-un material, de a separa o substanţă de alta prin diferite procedee [130, p.361]. În literatura de specialitate, prin „extragere” se înţelege separarea substanţei narcotice din plantele sau materialele ce o conţin [113, p.257; 112, p.321. Nu putem agrea utilizarea termenului „materiale” în această definiţie, termen care are o semnificaţie foarte precisă în contextul art.2173 CP RM. În opinia lui O.Pop, extragerea reprezintă scoaterea drogurilor din plantele care conţin astfel de substanţe, sau separarea unui drog de alte substanţe în acţiunea de „purificare” a drogurilor [154, p.28]. Considerăm că nu este corect a privi ca extragere activitatea de separare a unui drog de alte substanţe în acţiunea de „purificare” a drogurilor. Aceasta deoarece, aşa cum am stabilit anterior, într-o asemenea ipoteză este vorba de prelucrare, ca modalitate normativă distinctă. Dar să analizăm o altă opinie, potrivit căreia, prin „extragere” se are în vedere, corect, obţinerea substanţelor corespunzătoare din plante [119, p.365]. Acest punct de vedere îl confirmă prevederea notei 1 la Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, conform căreia „cultivarea plantelor specificate (se au în vedere plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope) este periculoasă nu numai din punct de vedere că sunt folosite ca materie primă pentru extragerea substanţelor narcotice (sublinierea ne aparţine – n.a.), dar şi ca acţiune ilegală”. Se au în vedere „plantele verzi nerecoltate” [235]. Or, conform aceleiaşi hotărâri de Guvern, marijuana verde, frunzele de coca şi paiul verde de mac somnifer sunt considerate substanţe narcotice, şi nu plante

145 care conţin substanţe narcotice. De aceea, dacă, de exemplu, din paiul verde de mac somnifer se obţine extractul de mac somnifer, vom fi în prezenţa prelucrării, ca modalitate normativă distinctă. Aceasta deoarece dintr-o substanţă narcotică se obţine o altă substanţă narcotică, sporindu-se astfel efectul acesteia asupra organismului. Din aceste considerente, nu putem susţine afirmaţia conţinută într-o speţă din practica judiciară: „… s-a stabilit că opiul acetilat depistat a fost obţinut prin … extracţia din capsule de mac cu ajutorul unei soluţii lichide” [88]. Dintr-o substanţă narcotică – paiul verde de mac somnifer – se obţine o altă substanţă narcotică – opiul acetilat. Această activitate se produce nu asupra plantei de mac, în câmp, dar la domiciliul făptuitorului, după recoltarea plantei respective. Deci, se atestă nu „extragerea”, dar „prelucrarea”. Alta e situaţia când se efectuează incizia capsulelor macului verde nerecoltat, pentru ca ulterior să se extragă latexul macului somnifer care este nu altceva decât opiul. Însă, la o analiză atentă, putem observa că această ipoteză cade sub incidenţa noţiunii „producere”, aşa cum am acceptat-o noi supra, dând expresie prevederilor convenţiilor internaţionale în care e definită această noţiune. Obţinerea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora din plante (verzi nerecoltate), care le conţin, constituie producerea. Obţinerea, pe cale de sinteză, a aceloraşi substanţe reprezintă, după caz, fie fabricare, fie prelucrare. Atunci, rezultă că noţiunea „extragere” nu poate fi aplicată niciunei ipoteze din realitatea socială. În consecinţă, propunem eliminarea termenului „extragere” din alin.(2) art.217 şi din alin.(2) art.2171 CP RM. În condiţiile reliefate, acest termen este inutil, iar menţinerea lui în textul legii penale va spori confuzia în procesul de calificare a infracţiunilor. În altă ordine de idei, vom analiza noţiunea „transformare”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 şi la alin.(2) art.2171 CP RM. Literalmente, prin „transformare” se are în vedere acţiunea de a schimba înfăţişarea, a da alt aspect, altă formă [130, p.1104]. În doctrina penală română, prin „transformare” se înţelege modificarea, schimbarea unor elemente caracteristice unei substanţe considerate drog, obţinânduse în final o altă substanţă, de aceeaşi natură, având însă efecte diferite [116, p.58]. Dar, înţelesul care rezultă din această ultimă definiţie este acelaşi cu înţelesul noţiunii „prelucrare”, în accepţiunea legii penale autohtone. Această coincidenţă se datorează faptului că în art.386 şi 387 CP Rom. se utilizează noţiunea „transformare”, nu cea de „prelucrare”. În opoziţie, în alin.(2) art.217 şi în alin.(2) art.2171 CP RM se utilizează ambele noţiuni. De aceea, trebuie să le atribuim înţelesuri diferite.

146 În consecinţă, propunem ca prin „transformare” să se înţeleagă schimbarea formei substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (de exemplu, pentru a face dificilă identificarea lor), astfel încât să nu fie modificată structura chimică a acestor substanţe. Se are în vedere schimbarea culorii, consistenţei, mirosului, aspectului exterior etc. prin camuflarea sub forma altor bunuri (făină, zahăr, condimente etc.). Pe cale de consecinţă, pentru a readuce substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora în forma necesară consumului lor, transformării trebuie să-i urmeze prelucrarea. Astfel încât să se facă separarea de impurităţi. În alt context, vom analiza noţiunea „distribuire”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM. În sens literar, prin „distribuire” se are în vedere acţiunea de a împărţi ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părţi [130, p.310]. Practic, în acelaşi mod, fără o adaptare la necesităţile legii penale, noţiunea „distribuire” este definită de către A.Borodac [113, p.257-258]. Atribuind acelaşi înţeles noţiunii „distribuire”, O.Pop adaugă: „Nu contează dacă distribuitorul este însuşi proprietarul bunului, caz în care distribuirea constituie o vânzare, sau este doar un mijlocitor între vânzător şi cumpărător [154, p.29]. În primul rând, nu putem confunda distribuirea cu înstrăinarea, ca modalitate normativă distinctă. Distribuitorul nu poate vinde substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora consumatorului, pentru că în acest caz suntem în prezenţa înstrăinării. În al doilea rând, distribuitorul nu poate fi mijlocitor între vânzător şi cumpărător. Mijlocitorul este tras la răspundere fie pentru complicitate la înstrăinare (dacă reprezintă interesele celui care înstrăinează), fie pentru complicitate la consum (dacă reprezintă interesele consumatorului). În ambele cazuri, se exclude răspunderea pentru distribuire. În acest context, mult mai potrivită apare opinia, conform căreia prin „distribuire” se înţelege acţiunea de împărţire, repartizare a drogurilor în mai multe locuri şi la mai multe persoane, acestea urmând ca, la rândul lor, să le pună în vânzare şi să le vândă efectiv [116, p.58]. Adaptând această definiţie rigorilor alin.(2) art.2171 CP RM, prin „distribuire” trebuie să înţelegem împărţirea substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora în mai multe locuri şi la mai multe persoane, acestea urmând, la rândul lor, să le înstrăineze efectiv. Reieşind din această formulare, drept moment de consumare a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM, când aceasta ia forma distribuirii, urmează a fi considerat momentul trecerii substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora în stăpânirea persoanei care urmează să le înstrăineze efectiv. În alt registru, specificăm că noţiunea „fabricare” este utilizată pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM. Am analizat această noţiune cu prilejul examinării noţiunii „producere”. Ne menţinem punctul de vedere că este necesară completarea

147 alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi a art.2172 CP RM, astfel încât noţiunea „fabricare” să caracterizeze latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de aceste norme. În contextul laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM se utilizează şi noţiunea „transmitere”. Trebuie de menţionat că o astfel de noţiune nu este folosită nici în legile penale ale României, Federaţiei Ruse şi Ucrainei, nici în convenţiile internaţionale relative la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri. Putem doar să admitem că această noţiune este o parafrazare sui generis a noţiunii „trimitere” din alin.(5) art.389 CP Rom.. Atenţionăm însă că în această normă nu se utilizează noţiunea „expediere”. De aceea, noţiunea „trimitere” apare ca un substituent al noţiunii „expediere”. În opoziţie, în art.2173 CP RM sunt folosite noţiunile „transmitere” şi „expediere”. Mai mult, e utilizată şi noţiunea „înstrăinare”. Astfel, devine clar că noţiunea „transmitere” e lipsită de sferă de acţiune şi, deoarece este lipsită de funcţionalitate, reprezentând un element de decor, noţiunea „transmitere” din art.2173 CP RM urmează a fi eliminată. În fine, noţiunea „alte operaţiuni” este utilizată la caracterizarea laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.2171 şi la art.2172 CP RM. În contextul laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, ne-am exprimat opţiunea privind necesitatea excluderii noţiunii „alte operaţiuni” din textul legii penale. Manifestând consecvenţă, recomandăm acelaşi amendament în privinţa alin.(2) art.2171 şi a art.2172 CP RM. Argumentele rămân aceleaşi: în acest fel, se va asigura respectarea principiului legalităţii, deoarece se va exclude posibilitatea interpretării extensive, defavorabile, a legii penale. Încheind analiza laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM, consemnăm că, drept cerinţă esenţială pentru întregirea laturii obiective, apare ilegalitatea acţiunii prejudiciabile. Se are în vedere că acţiunile prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM sunt realizate în lipsa autorizaţiei eliberate de CPCD, deci contrar prevederilor Legii nr.382/1999 (în special, prevederilor art.11-38 din această lege). De asemenea, ilegalitatea acţiunii prejudiciabile poate presupune încălcarea prevederilor altor acte normative: a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova privind tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova al substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor, nr.216 din 27.02.2006 [31]; a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Cerinţelor tehnice faţă de încăperile şi obiectivele în care se păstrează substanţe narcotice, psihotrope şi/sau precursori, nr.128 din 6.02.2006 [30] etc. Ne exprimăm dezacordul cu opinia că infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.217 CP RM este o infracţiune materială [135, p.118]. Această infracţiune (ca şi infracţiunile prevăzute la alin.(2)

148 art.2171, art.2172 şi la art.2173 CP RM) este, prin excelenţă, o infracţiune formală. Survenirea urmărilor prejudiciabile nu are un caracter obligatoriu la stabilirea momentului ei de consumare. Iar sintagma „în proporţii mari” caracterizează nu urmările prejudiciabile, ci obiectul material. În cele ce urmează vom supune examinării latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM. Structura acesteia o formează: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de sustragere a substanţelor narcotice sau psihotrope; 2) urmările prejudiciabile, şi anume – prejudiciul patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate. Într-o altă variantă, latura obiectivă o constituie fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de extorcare a substanţelor narcotice sau psihotrope. Acţiunea prejudiciabilă se prezintă sub oricare din următoarele două modalităţi normative alternative: 1) sustragere; 2) extorcare. În general, prin „sustragere” se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârşită în scop de cupiditate (profit) [119, p.228]. Adaptând această definiţie necesităţilor studiului de faţă, putem consemna că, sub aspectul laturii obiective, prin „sustragere” se are în vedere luarea ilegală şi gratuită a substanţelor narcotice sau psihotrope din posesia altuia, prin care acestuia i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv. Noţiunea „extorcare” din art.2174 CP RM are înţelesul noţiunii „şantaj” din art.189 CP RM. Din acest punct de vedere, sub aspectul laturii obiective, extorcarea este alcătuită din acţiunea principală care este însoţită de acţiunea adiacentă. Acţiunea principală o constituie cererea făptuitorului de a i se transmite substanţele narcotice sau psihotrope. Cererea de transmitere a dreptului asupra substanţelor narcotice sau psihotrope, ca şi cererea de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial în legătură cu substanţele narcotice sau psihotrope, nu poate forma acţiunea principală în cazul extorcării. Or, în sens literar, prin „extorcare” se înţelege „acţiunea de a obţine un lucru de la cineva ...” [130, p.361]. Deci, este imposibil a extorca drepturi patrimoniale sau acţiuni patrimoniale. Aceasta este singura diferenţă semnificativă dintre noţiunea „extorcare” din art.2174 CP RM şi noţiunea „şantaj” din art.189 CP RM. În ipoteza cererii de transmitere a drepturilor asupra substanţelor narcotice sau psihotrope ori a săvârşirii acţiunilor patrimoniale legate de aceste substanţe (dacă cererea este însoţită de constrângerea corespunzătoare), urmează a fi aplicat art.189 CP RM. La rândul său, acţiunea adiacentă se poate exprima sub oricare din următoarele modalităţi faptice: 1) ameninţarea cu violenţa; 2) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare;

149 3) ameninţarea cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor; 4) ameninţarea cu răpirea persoanei; 5) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate; 6) ameninţarea cu omorul; 7) deteriorarea sau distrugerea bunurilor; 8) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate; 9) aplicarea schingiuirii, torturii, a tratamentului inuman sau degradant; 10) răpirea persoanei. Nu vom supune analizei noţiunile care se referă la configuraţia generală a sustragerii sau extorcării, întrucât aceste noţiuni sunt pertractate în cadrul doctrinei penale într-o măsură suficientă [119, p.228-295; 118, p.382-436; 113, p.158-203; 222; 223; 220; 253; 254; 133, p.28-42; 252; 257; 245.]. În acord cu denumirea secţiunii de faţă, vom acorda atenţie problemelor specifice vizând latura obiectivă a infracţiunii de sustragere sau extorcare a substanţelor narcotice. Astfel, în literatura de specialitate este exprimat punctul de vedere că sustragerea substanţelor narcotice sau psihotrope nu este posibilă în forma delapidării averii străine [262]. Alţi autori consideră că nu există temeiuri pentru a nu recunoaşte delapidarea averii străine ca formă a sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope [181, p.151-152]. În ce ne priveşte, considerăm că delapidarea averii străine poate fi considerată formă a sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope numai în ipoteza prevăzută la lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM, adică atunci când infracţiunea e săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu. Or, substanţele narcotice sau psihotrope pot fi încredinţate în administrarea unui cerc restrâns de persoane care, în mod indispensabil, ocupă o anumită funcţie de răspundere. În special, aceasta rezultă din Anexa nr.2 „Ordinea de livrare, păstrare şi evidenţă a substanţelor substitutive” la Ordinul nr.6 din 12.01.2001 „Cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de narcomanie” al Ministerului Sănătăţii [164, p.387-388]. Celelalte persoane, care intră în contact, datorită activităţii sale profesionale cu substanţele narcotice sau psihotrope, nu sunt administratori ai acestor substanţe. Substanţele narcotice sau psihotrope nu le sunt încredinţate. Ele le sunt transmise pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale: să administreze o injecţie, să efectueze un experiment, să execute transportarea lor etc. De aceea, dacă astfel de persoane, care au acces la substanţele narcotice sau psihotrope, le sustrag (când sustragerea este săvârşită prin furt), ele trebuie trase la răspundere conform art.2174 CP RM – pentru furt. De altfel, această aserţiune este confirmată prin explicaţia din pct.17 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004: „Dacă

150 sustragerea a fost săvârşită de persoanele cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar ele au avut acces la cele sustrase în legătură cu lucrul executat ..., acţiunile lor urmează a fi încadrate drept sustragere prin furt” [56]. O altă problemă, care suscită divergenţe în ştiinţa dreptului penal, este problema intrării în posesia substanţelor narcotice sau psihotrope în rezultatul punerii în circulaţie a cecurilor false. Astfel, N.A. Miroşnicenko şi A.A. Muzâca sunt de părere că primirea în farmacie a substanţelor narcotice sau psihotrope în schimbul unor cecuri false, deşi achitate, trebuie calificată ca escrocherie [190, p.74]. La rândul său, G.A. Leviţki consideră că cele săvârşite reprezintă procurarea ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope [277]. Considerăm că nu are dreptate nici primul autor, nici al doilea. În realitate, calificarea trebuie făcută conform art.237 „Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false” din Codul penal. Or, nu putem să nu fim de acord cu V.Stati, care menţionează: „Imposedarea bunurilor străine în rezultatul punerii în circulaţie a cardurilor sau a carnetelor de plată false (iar cecul este considerat carnet de plată – n.a.) se cuprinde de componenţa infracţiunii analizate (se are în vedere infracţiunea prevăzută la art.237 CP RM – n.a.) şi nu necesită o calificare suplimentară ... Or, imposedarea bunurilor străine (achiziţionarea mărfurilor, încasarea banilor etc.) reprezintă nu altceva decât folosirea cardului sau a altor carnete de plată false, deci se integrează perfect în procesul de punere în circulaţie a entităţilor arătate” [248]. Întrucât, în raport cu infracţiunea prevăzută la art.237 CP RM, nu există nici o normă specială care ar prevedea, ca modalitate a punerii în circulaţie a carnetelor de plată false, imposedarea substanţelor narcotice sau psihotrope, trebuie să aplicăm răspunderea penală conform art.237 CP RM. O altă problemă având implicaţii contradictorii este problema privind calificarea recoltării plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope de pe terenurile pe care aceste plante sunt cultivate ilegal. A.A. Kriukov consideră că, în această ipoteză, cele săvârşite nu pot fi calificate ca sustragere a substanţelor narcotice sau psihotrope, ci ca procurare ilegală a acestora [272]. Nu sprijinim acest punct de vedere; luarea ilegală şi gratuită a substanţelor narcotice sau psihotrope din posesia ilegală (chiar din posesia unui infractor) este, fără îndoială, o sustragere. În acest sens, are dreptate S.Brînză când afirmă: „Bineînţeles, un hoţ nu este proprietar în sens juridic, însă el se comportă ca şi cum ar fi proprietar. Şi, în orice caz, doar având bunul în mână el trebuie considerat posesor ... Incriminând faptele ce aduc atingere patrimoniului, legea penală ia în consideraţie, în ultimă instanţă, nu poziţia juridică a victimei, ci fapta ilegală a subiectului” [118, p.326, 327]. În cazul infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM, odată ce legiuitorul nu circumstanţiază în niciun fel statutul juridic al victimei (de exemplu, aşa cum o face în art.193 şi 196 CP RM), de asemenea, trebuie luată în consideraţie ilegalitatea conduitei făptuitorului, şi nu poziţia juridică a victimei.

151 Atât în cazul sustragerii, cât şi în cazul extorcării, nu contează dacă substanţele narcotice au fost scoase din posesia legală sau posesia ilegală. Pentru făptuitor o asemenea acţiune va purta un caracter ilegal, de vreme ce nu are nici un drept asupra substanţelor respective. Aşadar, în concluzie, luarea ilegală şi gratuită a substanţelor narcotice sau psihotrope din posesia unui infractor sau din altă posesie ilegală trebuie calificată potrivit art.2174 CP RM. În alt registru, menţionăm că, în ipoteza prevăzută la lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM, din structura laturii obiective face parte şi metoda de pătrundere în încăpere, într-un alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Potrivit Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, prin „pătrundere” se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă în scopul săvârşirii furtului, jafului sau tâlhăriei [56]. În contextul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM, întrucât legiuitorul nu face nici o precizare, nu are importanţă în scopul săvârşirii cărei forme de sustragere se realizează pătrunderea, nici dacă pătrunderea se realizează în scopul sustragerii sau extorcării. Prin „încăpere” se înţelege un edificiu permanent sau provizoriu, fix sau ambulant, destinat dislocării oamenilor sau bunurilor (de exemplu, farmacie, magazin, depozit, instituţie ştiinţifică, policlinică, spital etc.). „Alt loc de depozitare” se consideră un sector de teritoriu, repartizat pentru păstrarea permanentă sau provizorie a bunurilor şi asigurat prin elemente de securizare (pază, gard, camere video de supraveghere etc.). Din această categorie mai fac parte containerele, safeurile, refrigeratoarele etc. În fine, prin „locuinţă” se are în vedere încăperea, menită locuirii permanente sau provizorii a oamenilor (apartament, casă individuală, vilă, odaie din hotel etc.), sau părţile ei componente, care sunt folosite pentru odihnă, păstrarea bunurilor sau satisfacerea altor necesităţi umane (balcon, verandă sticluită, cămară etc.). În continuare, vom supune analizei latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.2175, alin.(2) art.2175 şi la art.219 CP RM. Astfel, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de consum ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora; 2) modul de săvârşire a infracţiunii: modul public; 3) locul de săvârşire a infracţiunii: teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, locurile de agrement, locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora.

152 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de organizare a consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope. În fine, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune se prezintă sub oricare din următoarele trei modalităţi normative alternative: 1) organizarea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope; 2) întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope; 3) punerea la dispoziţie a localurilor în scopul consumului substanţelor narcotice sau psihotrope. Aşadar, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM fapta prejudiciabilă consistă în acţiunea de consum ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau de analoage ale acestora. Amintim, că în Secţiunea I a Capitolului I al lucrării de faţă a fost analizată în detalii noţiunea „consumul ilicit de droguri”. Evitând repetiţiile inutile, amintim doar că, parafrazând prevederile art.1 al Legii nr.713/2001, prin „consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora” trebuie de înţeles administrarea nejustificată a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, în scopul periculos de a cunoaşte şi a simţi efectul lor asupra fizicului şi psihicului, de regulă, în cantităţi mai mari decât dozele terapeutice, fără ca ele să fi fost prescrise de medic şi fără ca în organism să se ateste procese patologice care ar face indicată administrarea lor. La calificare, nu are importanţă modalitatea faptică sub care evoluează consumul ilegal: întrebuinţarea pastilelor sau prafurilor; injectare; prizare; mestecarea substanţelor narcotice de origine naturală; fumat etc. Din structura laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM rezultă că, pentru calificare, este obligatorie stabilirea semnelor secundare ale laturii obiective: modul de săvârşire a infracţiunii şi locul de săvârşire a infracţiunii. Aceste semne au un caracter alternativ. Pentru calificarea infracţiunii, este necesară prezenţa cel puţin a unuia din semnele secundare ale laturii obiective. Aşadar, ce înţelegem prin „modul public de săvârşire a infracţiunii”? Pentru a afla înţelesul acestei noţiuni, apelăm la art.131 „Fapta săvârşită în public” din Codul penal. Conform acestui articol, fapta se consideră săvârşită în public, dacă e comisă: a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nicio persoană, dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului;

153 b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane; c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante; e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. În oricare din cele cinci ipoteze specificate mai sus, consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora trebuie considerat ca fiind săvârşit în mod public, deci urmează a fi calificat potrivit art.2175 CP RM. Cât priveşte locul de săvârşire a infracţiunii analizate, considerăm că este necesară întrunirea anumitor condiţii care să confirme statutul pe care acesta îl are. De exemplu, în cazul instituţiilor de învăţământ, este necesar ca, la momentul săvârşirii faptei, acestea să fi fost evaluate şi acreditate conform Legii cu privire la evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.1997 [12], precum şi Legii Republicii Moldova privind aprobarea Regulamentului de evaluare şi acreditare a instituţiilor de învăţământ, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 4.06.1999 [16]. Instituţiile de reabilitare socială trebuie să aibă statutul respectiv, conform Legii Republicii Moldova cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor de alcoolism cronic, de narcomanie sau de toxicomanie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 7.02.1991 [10], precum şi Ordinului nr.170 din 24.05.1991 „Cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie” al Ministerului Sănătăţii [33] etc. În context, săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM a fost reţinută în următoarele cazuri: la 10.05.2007, aproximativ la ora 18.00, A.I., aflându-se pe teritoriul terenului sportiv al Liceului „Dimitrie Cantemir” (bd.Traian 3, mun.Chişinău), a consumat prin fumare marijuană [105]; la 18.02.2007, Ş.A. şi S.D., aflându-se în ograda grădiniţei de copii nr.142 (bd.Traian 19/1, mun.Chişinău), au consumat prin fumare marijuană [103]. Apare ca susceptibilă de interpretări expresia „în imediata apropiere a acestora” din finalul dispoziţiei alin.(1) art.2175 CP RM, privitoare la locul de săvârşire a infracţiunii. Considerăm că, în cazul dat, este vorba de teritoriul limitrof care este legat prin căi de acces cu instituţiile de învăţământ, instituţiile de reabilitare socială etc., astfel încât făptuitorul să fi ieşit sau să fi intrat pe acest teritoriu anume în legătură cu consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora.

154 Trebuie de menţionat că expresia „pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora” este utilizată şi în prevederile de la lit.e) alin.(3) art.217, lit.e) alin.(3) art.2171, lit.b) alin.(3) art.2173 CP RM. În aceste ipoteze, expresia dată desemnează nu numai locul de săvârşire a infracţiunii, dar şi circumstanţa care determină agravarea răspunderii penale. În privinţa laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM, prin „organizarea consumului” se are în vedere acţiunea prin care „făptuitorul întreprinde eforturile necesare pentru ca persoanele interesate să poată consuma substanţe narcotice sau psihotrope” [119, p.368]. Organizarea presupune o pluralitate de consumatori, fie că aceştia consumă separat la un anumit timp, deosebit de al celorlalţi, fie că ei consumă împreună, în acelaşi timp. La calificare, nu contează dacă substanţele narcotice sau psihotrope sunt aduse de către consumatori ori cel care organizează consumul pune la dispoziţia lor aceste substanţe; nu are importanţă nici dacă persoanele în cauză sunt consumatori primari sau consumatori îndeletniciţi. În ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM, este necesar a menţiona că, prin „organizarea speluncilor” trebuie de înţeles găsirea, procurarea sau închirierea unei locaţii în calitate de speluncă, finanţarea, repararea, amenajarea locaţiei date cu dispozitive necesare consumului de substanţe narcotice sau psihotrope, în vederea utilizării ulterioare a speluncii pentru consumul numitelor substanţe. În esenţă, organizarea speluncii constă în iniţierea şi asigurarea funcţionării locaţiei corespunzătoare. Iată de ce, infracţiunea prevăzută la art.219 CP RM, evoluând sub forma organizării speluncilor, trebuie considerată consumată din momentul în care spelunca este gata pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, indiferent dacă consumul acestor substanţe a avut loc sau nu. Prin „întreţinerea speluncilor” trebuie de înţeles utilizarea speluncii, achitarea cheltuielilor de întreţinere a speluncii, asigurarea pazei speluncii, regularizarea frecventării speluncii de către consumatori etc. În ipoteza dată, drept moment de consumare a infracţiunii trebuie considerat momentul începerii exploatării speluncii, atunci când chiar şi un singur consumator s-a folosit de serviciile acesteia. În fine, prin „punerea la dispoziţie a localurilor” se înţelege acţiunea de creare a unei ambianţe corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de substanţe narcotice sau psihotrope, contactarea lor pentru a-i anunţa în acest sens. Nu are importanţă dacă făptuitorul percepe sau nu vreo taxă pentru locul destinat consumului sau pretinde altceva din partea consumatorilor. În situaţia dată, infracţiunea trebuie considerată consumată din momentul în care făptuitorul şi-a dat acordul ca localul din posesia lui să fie folosit pentru consumul substanţelor narcotice sau psiho-

155 trope, indiferent dacă acest consum a avut loc sau nu. Astfel, de exemplu, de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.219 CP RM a fost învinuit Ţ.R. Acesta, la 13.02.2007, a fost invitat de către B.R., G.M., N.D., R.B. şi M.G. să meargă în pădure, pentru a fuma marijuană. Însă, Ţ.R. i-a convins pe aceştia să se adăpostească în bucătăria lui de vară, pentru a fuma marijuană [82]. Cu alte cuvinte, Ţ.R. a pus la dispoziţie un local pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope. Punerea la dispoziţie a localurilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope trebuie delimitată de tolerarea consumului acestor substanţe. În opinia lui M.Grama, tolerarea este un exemplu de implicare la infracţiune, deci trebuie deosebită de participaţia la infracţiune, nefiind nici favorizare a infracţiunii [137, p.175]. În doctrina penală, prin „tolerarea consumului drogurilor” se înţelege îngăduirea de către persoană ca în locul pe care îl deţine sau îl are la dispoziţie să se consume droguri de către terţi [116, p.66]. Trebuie de consemnat că tolerarea consumului este realizată în paralel cu punerea la dispoziţie a localurilor în scopul consumului. Dar realizată nu de aceeaşi persoană. Dacă proprietarul localului tolerează consumul, atunci altă persoană pune la dispoziţie localul în scopul consumului. Cel care tolerează consumul nu cooperează în niciun fel cu cel care pune la dispoziţie localul în scopul consumului, nu contribuie în niciun fel la această activitate, nu-şi satisface niciun interes de pe urma acestei activităţi. Deci, nu poate fi tras la răspundere penală. În continuare, vom supune analizei latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.2176 CP RM. Aceasta constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de introducere ilegală intenţionată, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Aşadar, nu are relevanţă modul cum s-a efectuat introducerea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (prin injectare, prin folosirea de comprese, prin dizolvare în băutură, prin pulverizare etc.). Important este ca această acţiune de introducere a respectivelor substanţe în organismul victimei să se facă în afara condiţiilor legale şi în lipsa consimţământului victimei. Astfel, nu poate fi sancţionat medicul care, în exercitarea obligaţiilor profesionale, administrează justificat unui pacient o substanţă narcotică sau psihotropă; în plus, a fost exprimat consimţământul conştientizat al pacientului sau al reprezentantului său legal (în lipsa acestuia, al rudei apropiate) pentru administrarea numitei substanţe, exprimat benevol, în baza informaţiei multilaterale şi exhaustive primite de la medicul curant sau de la medicul care efectuează studiul clinic, autentificat prin semnătura pacientului sau a reprezentantului său legal (a rudei apropiate) şi a medicului în documentaţia medicală respectivă. În alt context, menţionăm că A.Borodac opinează: „O varietate a violenţei fizice în cazul tâlhăriei este aducerea victimei în stare de inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat

156 al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv prin înşelăciune), în organism a unor substanţe narcotice...” [113, p.188]. Nu putem fi de acord cu această poziţie. Întru susţinerea punctului nostru de vedere o vom cita pe M.L. Prohorova care afirmă: „În calitate de procedeu de influenţare, înşelăciunea este lipsită de elemente de agresiune; în plus, neconştientizând că este înşelată, victima nu poate respinge imixtiunea făptuitorului în procesul de formare şi manifestare a voinţei sale” [196, p.126]. Un punct de vedere asemănător este exprimat de către E.Visterniceanu [166, p.109-110]. Într-adevăr, după cum ştim, potrivit lit.e) art.19 al Legii nr.780/2001, terminologia utilizată este constantă şi uniformă în actul elaborat, iar folosirea repetată a unui termen exclude confuzia. În art. 171 şi 172 CP RM legiuitorul specifică: „... prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”. Deci, noţiunile „constrângere” şi „profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa” nu sunt echipolente. În art.167 şi 168 CP RM, legiuitorul consemnează: „...prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţa...”. Deci, noţiunea „înşelăciune” nu poate fi confundată cu noţiunile „constrângere”, „violenţă” sau „ameninţarea cu violenţa”. Respectând principiul consecvenţei, ca unul dintre principiile de bază ale legiferării (a se vedea lit.a) alin.(3) art.4 al Legii nr.780/2001), trebuie să consemnăm că nici înşelăciunea, nici profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, nu poate fi confundată cu acţiunea desemnată, în art.188 CP RM, prin formula „atacul... însoţit de violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate”. Or, în Codul penal al Republicii Moldova nu există un articol similar cu art.78 din Codul penal argentinian [208], conform căruia termenul „violenţă” include folosirea mijloacelor hipnotice sau narcotice. În concluzie, în cazul introducerii prin înşelăciune în organismul altei persoane a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, nu putem vorbi despre concurenţa dintre parte şi întreg, în ce priveşte art.2176 CP RM şi art.188 CP RM. În cele ce urmează vom supune examinării latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.218 şi la alin.(2) art.218 CP RM. Astfel, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de prescriere, fără necesitate, a preparatelor narcotice sau psihotrope. Într-o opinie, prin „prescriere” se înţelege eliberarea unei reţete de către medic şi predarea ei persoanei solicitante [116, p.69]. Într-o altă opinie, prin „prescriere” se înţelege transmiterea, înmânarea, punerea la dispoziţie a reţetei unei alte persoane [287]. Într-o viziune mai desfăşurată, prin „prescriere” se are în vedere punerea la dispoziţie (transmiterea) reţetelor, pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope, către persoana fizică sau juridică [119, p.371].

157 Prescrierea este săvârşită chiar şi atunci când „medicul respectiv a avut o motivaţie terapeutică anterioară în virtutea căreia avea obligaţia profesională de a prescrie stupefiante, dar care, la momentul dat, nu se mai justifică” [133, p.120]. În legătură cu acest punct de vedere, este necesar să stabilim circumstanţele în care prescrierea preparatelor narcotice sau psihotrope determină aplicarea răspunderii conform alin.(1) art.218 CP RM. Astfel spus: care este semnificaţia sintagmei „fără necesitate” din dispoziţia acestei norme? Răspunsul la această întrebare este prezent în următoarea aserţiune: „Prescrierea trebuie să fie fără necesitate, adică să presupună folosirea abuzivă a calităţii de medic pentru a înlesni, pe calea prescrierii medicale (obligatorii pentru farmacist), procurarea preparatelor narcotice sau psihotrope în alte scopuri decât efectuarea unui tratament medical” [119, p.371]. Noţiunea „prescrierea fără necesitate” este mai îngustă decât noţiunea „prescrierea ilegală” din art.233 din Codul penal al Federaţiei Ruse. Or, prescrierea ilegală are loc nu doar în cazul prescrierii fără necesitate, dar şi în cazul „încălcării regulilor stabilite de perfectare a reţetelor care permit obţinerea mijloacelor narcotice sau a substanţelor psihotrope” [196, p.230]. Trebuie de menţionat că un astfel de caz nu intră sub incidenţa alin.(1) art.218 CP RM, deci nu implică răspunderea penală. Temeiurile pentru prescrierea cu necesitate a reţetelor, care permit obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope, sunt stabilite în art.16 din Legea nr.382/1999, precum şi în Anexa nr.2 „Particularităţile prescrierii stupefiantelor şi psihotropelor” la Ordinul nr.195 din 10.07.2000 „Cu privire la modul de prescriere şi livrare a medicamentelor” al Ministerului Sănătăţii [36]. Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.218 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul predării reţetei celui care urmează să o folosească, indiferent dacă farmacistul i-a predat, în baza reţetei, preparatele prescrise. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de falsificare a reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi a substanţelor narcotice sau psihotrope. Cu privire la conţinutul acţiunii prejudiciabile analizate, în doctrina penală au fost exprimate puncte de vedere contradictorii. În opinia unor autori, prin „falsificare” se înţelege atât confecţionarea unui document fals, cât şi introducerea unor elemente de falsificare în documentul autentic [113, p.260; 112, p.325]. Într-o altă viziune, prin „falsificare” se are în vedere numai confecţionarea unui document fals [287]. Susţinem cea de-a doua opinie. Or, în art.332 „Falsul în acte publice” din Codul penal se stabileşte: „Înscrierea ... în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente...”. În conformitate cu lit.e) art.19 al Legii nr.780/2001 (care consacră regula

158 constanţei şi uniformităţii terminologiei legislative), precum şi apelând la procedeul interpretării sistemice, ajungem la concluzia că noţiunea „falsificare” din alin.(2) art.218 CP RM nu se referă la ipoteza introducerii unor date false în reţetă sau în alte documente care permit obţinerea preparatelor ori a substanţelor narcotice sau psihotrope. Vânzarea documentelor care permit obţinerea preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope, de către persoana care le-a falsificat, atrage răspunderea conform alin.(2) art.361 CP RM. Dacă preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope au fost obţinute în urma folosirii unor astfel de documente falsificate, cu achitarea valorii preparatelor sau substanţelor, cele săvârşite reprezintă procurarea ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope. Deci, se va califica, după caz, conform alin.(2) art.217 sau conform alin.(2) art.2171 CP RM. Dacă, în aceleaşi condiţii, nu se efectuează achitarea valorii preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope (deoarece, de exemplu, documentele falsificate acordau dreptul de obţinere gratuită a acestora), atunci cele săvârşite urmează a fi calificate potrivit art.190 CP RM, ca escrocherie. Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.218 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul falsificării chiar şi a unei singure reţete sau a altui document care permite obţinerea preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope, indiferent dacă făptuitorul a reuşit sau nu să obţină preparatele sau substanţele respective în baza documentului falsificat. Finalmente, vom examina latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM. Structura acesteia este următoarea: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare, evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import, export, nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope; 2) urmările prejudiciabile care constau în pierderea substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope; 3) legătura de cauzalitate. Este necesar a menţiona că regulile stabilite de producere, preparare, prelucrare etc. (brevitatis causa, de circulaţie) a substanţelor ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope (brevitatis causa, a materialelor sau utilajelor) ori de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, încălcate de către făptuitor, trebuie să aibă un caracter imperativ, deci să fie cuprinse în actele normative în vigoare, indiferent de organul emitent (Parlamentul, Guvernul, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale etc.). La calificarea faptei este obligatorie stabilirea concretă a articolului sau punctului din cadrul

159 actelor normative, ce conţin regulile stabilite de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor, care au fost încălcate. În special, astfel de reguli se conţin în Legea nr.382/1999; în ordinele Ministerului Sănătăţii: nr.255 din 29.11.1994 „Cu privire la acordarea asistenţei medicale bolnavilor de narcomanie şi toxicomanie, precum şi despre evidenţa, păstrarea, prescrierea, livrarea şi utilizarea substanţelor narcotice” [34]; nr.195 din 10.07.2000 „Cu privire la modul de prescriere şi livrare a medicamentelor” [36]; nr.6 din 12.01.2001 „Cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de narcomanie” [37] etc. Fapta prejudiciabilă poate fi săvârşită nu numai pe calea acţiunii, dar şi pe calea inacţiunii. În ultima ipoteză, din cauza „nesăvârşirii unor acţiuni juridiceşte obligatorii, obiectiv necesare şi realmente posibile” [172, p.118], făptuitorul a omis să execute regulile stabilite de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. În comparaţie, cu toate că majoritatea noţiunilor utilizate la caracterizarea, în alin.(4) art.218 CP RM, a faptei prejudiciabile – „producere”, „preparare”, „prelucrare”, „procurare”, „păstrare” etc. – se regăsesc în alin.(1) şi (2) art.217, alin.(1) şi (2) art.2171 şi în art.2173 CP RM, specificul faptei incriminate la alin.(4) art.218 CP RM (în raport cu faptele incriminate în normele sus-menţionate) constă în aceea că activităţile de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare etc. sunt realizate în temeiuri legale, dar cu încălcarea regulilor corespunzătoare. Cât priveşte urmările prejudiciabile, prin „pierderea substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope” se are în vedere ieşirea faptică a numitelor bunuri din posesia legală ori o astfel de degradare a materialelor sau utilajelor care exclude posibilitatea utilizării lor în viitor după destinaţie. În cazul ieşirii faptice a substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, din posesia legală, localizarea numitelor bunuri sau stabilirea noului lor posesor devine imposibilă. Găsirea substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, care au fost pierdute de către făptuitori, urmată de predarea acestora posesorului legal, nu împiedică tragerea făptuitorului la răspundere penală. Aceasta deoarece găsirea numitelor bunuri nu este legată de o aşteptare bazată pe anumite probabilităţi sau calcule, deci nu depinde în niciun fel de voinţa făptuitorului. Infracţiunea prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul pierderii substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope.

160

Secţiunea III Probleme privind elementele constitutive subiective ale infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM Prin „latura subiectivă a infracţiunii” se înţelege atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi urmările ei, motivul şi scopul infracţiunii [117, p.137]. În cea mai mare parte, din punctul de vedere al laturii obiective, infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora sunt infracţiuni intenţionate. În cazuri mai rare, forma de vinovăţie se exprimă în imprudenţă. Astfel, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM, făptuitorul, manifestând imprudenţă în raport cu urmările prejudiciabile ale infracţiunii, are o atitudine de imprudenţă ori intenţie faţă de fapta prejudiciabilă. Şi în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(5) art.218 CP RM făptuitorul manifestă imprudenţă în raport cu urmările prejudiciabile sub forma vătămării sănătăţii persoanei sau altor urmări grave. Pe ce se întemeiază afirmaţia că, în raport cu fapta prejudiciabilă prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM, făptuitorul manifestă intenţie sau imprudenţă? Pe interpretarea sistemică şi pe interpretarea logică în care ponderea îi revine regulii „a contrario”. În acest sens, de exemplu, în art.180 CP RM legiuitorul foloseşte formula „încălcarea intenţionată…”. Pe de altă parte, în art.213 CP RM legiuitorul utilizează formula „încălcarea din neglijenţă…”. În fine, în alte articole (de exemplu, în art.223, 228, 235, 258, 261, 263, 264, 269, 293, 298-301 etc. din Codul penal) legiuitorul foloseşte numai termenul „încălcarea …”, fără a face careva precizare cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului faţă de încălcarea corespunzătoare. Totodată, conform lit.e) art.19 al Legii nr.780/2001, terminologia utilizată trebuie să fie constantă şi uniformă în actul elaborat; repetarea unui termen exclude confuzia. De unde rezultă că, în lipsa unei precizări privind forma vinovăţiei, fapta, desemnată prin formula „încălcarea…” din alin.(4) art.218 CP RM (precum şi din toate celelalte norme în care se utilizează această formulă), poate fi săvârşită fie cu intenţie, fie din imprudenţă. În ce priveşte tipul intenţiei, în doctrina penală este exprimat punctul de vedere că infracţiunile prevăzute la alin.(1) şi (2) art.217, alin.(1) şi (2) art.2171, art.2172, 2173, 2175 şi la art.2176 CP RM sunt săvârşite cu intenţie directă sau indirectă [135, p.117, 121, 123, 124, 128, 129]. În ce ne priveşte, considerăm că toate aceste infracţiuni sunt comise cu intenţie directă. Numai în cazul infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM (cu excepţia cazurilor când acţiunea prejudiciabilă se concretizează în pungăşie, tâlhărie sau extorcare) intenţia poate fi directă sau indirectă.

161 Pentru argumentarea acestei luări de poziţie, apelăm la opinia lui N.F. Kuzneţova şi I.M. Teajkova: „La săvârşirea infracţiunilor, în cazul cărora legiuitorul le fixează momentul de consumare în momentul comiterii acţiunii sau inacţiunii, intenţia indirectă nu este posibilă” [183, p.313]. Într-adevăr, cum poate făptuitorul să admită conştient că săvârşeşte o acţiune (inacţiune) prejudiciabilă? Odată ce el o săvârşeşte, rezultă în mod inevitabil că o şi doreşte. O altă concluzie ar intra în contradicţie cu regulile logicii. În contextul examinării intenţiei de a săvârşi infracţiunile în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, trebuie de menţionat că prezenţa sau lipsa intenţiei unice de a comite acţiunile infracţionale identice reprezintă principalul criteriu ce permite delimitarea infracţiunii unice prelungite de repetarea infracţiunii. În şirul argumentelor ce ar veni să confirme această idee se înscrie speţa din practica judiciară, conform căreia fabricarea de câteva ori a unor substanţe narcotice dintr-un singur lot de materie primă reprezintă un şir de acţiuni infracţionale identice cuprinse în intenţia unică a inculpatului şi constituie o singură infracţiune – o infracţiune prelungită, şi nu o infracţiune repetată [66]. Contraexemplul ni-l oferă o altă speţă, potrivit căreia acţiunile făptuitorului, care a fabricat şi a păstrat ilegal substanţe narcotice fără scop de desfacere, la un interval considerabil de timp, din diferite loturi de materie primă, în primul caz – marijuană, în al doilea caz – opiu, constituie o infracţiune repetată [72]. Latura subiectivă a infracţiunii o caracterizează nu numai atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi urmările ei, dar şi motivul şi scopul. V.D. Filimonov este de părere că includerea motivului infracţiunii în componenţa infracţiunii se justifică atunci când, în vederea caracterizării infracţiunii şi periculozităţii sociale a personalităţii infractorului, apare important spectrul vast al considerentelor făptuitorului, considerente care au stat la baza săvârşirii infracţiunii [285]. În fond, sprijinim această opinie, dar cu o singură remarcă: din spectrul larg al considerentelor, care pot sta la baza săvârşirii unei infracţiuni, legiuitorul alege să pună accentul, de cele mai dese ori, pe un singur considerent: imbold, mobil, motiv. În rare cazuri, în Codul penal al Republicii Moldova se utilizează formula de tipul „în interes material ori în alte interese personale” (de exemplu, în art.327 CP RM). În cazuri mai frecvente, legiuitorul se pronunţă pentru circumstanţierea, în textul normativ, a unui singur motiv al infracţiunii (de exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(5) art.218 CP RM, când motivul infracţiunii se exprimă în interesul material). Noţiunea „interesul material” din alin.(5) art.218 CP RM are exact acelaşi înţeles ca noţiunea „interesul material” din lit.b) alin.(2) art.145, lit.g) alin.(2) art.151, lit.h) alin.(2) art.152, lit.f) alin.(2) art.164, lit.b) alin.(2) art.306, lit.b) alin.(2) art.307, alin.(3) art.308 etc. din Codul penal: „motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi spori activul patrimonial (de a obţine sau a

162 reţine un câştig material) sau de a-şi micşora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale)” [119, p.56]. Cu excepţia situaţiei prevăzute la alin.(5) art.218 CP RM, la care ne-am referit, motivul infracţiunii nu influenţează calificarea faptelor incriminate la art.217, 2171-2176, 218 sau la art.219 CP RM. El trebuie însă luat în consideraţie la individualizarea pedepsei. În ce priveşte scopul infracţiunii, V.D. Filimonov opinează că indicarea acestuia în conţinutul incriminării se justifică atunci când, pentru caracterizarea infracţiunii şi periculozităţii sociale a personalităţii infractorului, este important rezultatul spre care acesta tinde [285]. Diferenţa dintre motiv şi scop este marcată în mod tranşant de către G.Antoniu: „Scopul nu se confundă cu motivul, deoarece el aparţine momentului finalizării actului, pe când motivul este legat de momentul adoptării hotărârii” [110, p.187]. În special, scopul infracţiunii este indicat în art.219 CP RM: scopul consumului substanţelor narcotice sau psihotrope. Însă, vizavi de această ipoteză, se impune o anumită precizare: de regulă, se are în vedere nu consumul substanţelor narcotice sau psihotrope de către făptuitorul însuşi (adică persoana care organizează sau întreţine speluncile ori care pune la dispoziţie localurile). De aceea, nu putem să nu susţinem opinia exprimată în literatura de specialitate: „Consumul poate fi gândit să fie efectuat de către însuşi făptuitorul, dar în acest caz este necesară prezenţa, cel puţin, încă a unei persoane, pentru a putea califica fapta conform art.219 CP RM” [119, p.375]. Prezenţa scopului special este obligatorie şi în cazul prevăzut la lit.c) alin.(3) art.218 CP RM, atunci când fie prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope, fie falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope, se face cu scopul de a obţine preparate ori substanţe narcotice sau psihotrope în proporţii mari. O deosebită atenţie merită examinarea problemei scopului de înstrăinare, adică a scopului infracţiunilor prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2171 CP RM. Trebuie de menţionat că, în practică, stabilirea scopului de înstrăinare comportă dificultăţi considerabile. Aceasta deoarece organele judiciare fie că subestimează probele acumulate, fie că constată prezenţa scopului de înstrăinare numai în baza descoperirii la făptuitor a unei cantităţi apreciabile de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, ori de plante care conţin asemenea substanţe. Astfel, într-o speţă, instanţa de judecată i-a recunoscut vinovaţi pe M. şi C. de procurarea ilegală a substanţelor narcotice în scopul înstrăinării doar în virtutea faptului că s-a ridicat o cantitate considerabilă de cannabis (19,8 kg). Instanţa superioară a recalificat cele săvârşite de M. şi C. în procurarea şi păstrarea substanţelor narcotice fără scop de înstrăinare, motivând că, de una

163 singură, descoperirea unei cantităţi mari de substanţe narcotice nu poate dovedi prezenţa scopului de înstrăinare [74]. În context, este necesar să consemnăm că, potrivit pct.13 din Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de mijloacele narcotice, substanţele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006, despre scopul de înstrăinare pot mărturisi, în prezenţa unor temeiuri suficiente: procurarea, fabricarea, prelucrarea, păstrarea sau transportarea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora de către o persoană care nu le consumă; cantitatea mijloacelor narcotice, substanţelor psihotrope sau a analoagelor acestora; amplasarea acestor substanţe în recipiente care facilitează înstrăinarea; existenţa unei înţelegeri cu consumatorii etc. [62]. Aşadar, pentru stabilirea scopului de înstrăinare este necesară identificarea tuturor acestor circumstanţe în ansamblu, şi nu doar a uneia din ele. Despre lipsa scopului de înstrăinare poate indica, de exemplu, faptul că persoana, care a fabricat, a păstrat, a procurat, a transportat etc. substanţe narcotice, psihotrope, analoagele acestora sau plante care conţin asemenea substanţe, suferă de narcomanie. De regulă, asemenea persoane nu sunt implicate în activitatea de înstrăinare, deoarece distribuitorii au temerea că ar putea fi descoperiţi mai uşor prin intermediul acestora. În această ordine de idei, este necesar să reamintim că, în Capitolul I al lucrării de faţă, am recomandat dezincriminarea faptelor care sunt legate, într-un fel sau altul, de consumul substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (avem în vedere faptele prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2175 şi la art.219 CP RM). De asemenea, am argumentat necesitatea aplicării unor măsuri de tratament faţă de consumatorii ilegali de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, ca alternativă la aplicarea unor măsuri coercitive faţă de aceştia. Promovând în continuare această concepţie, suntem de părere că faptele prevăzute la alin.(1) şi (2) art.217 CP RM trebuie dezincriminate. Lipsa scopului de înstrăinare în cazul acestora denotă năzuinţa de a întrebuinţa substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora pentru consum propriu. Remarcăm în acest sens că, în Codul penal român, corespondenta sintagmei „fără scop de înstrăinare” din art.217 CP RM este sintagma „pentru consum propriu” (art.387 CP Rom.). S-ar putea replica, că traficul ilicit de droguri, chiar fiind săvârşit pentru consum propriu, se cere a fi incriminat de convenţiile internaţionale relative la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri (în primul rând, de Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope [43]. Aşa să fie oare? Conform paragrafului 2 art.3 din numita Convenţie, „sub rezerva principiilor sale constituţionale şi conceptelor fundamentale din sistemul său juridic, fiecare parte adoptă măsurile necesare

164 pentru a-i conferi caracterul de infracţiune în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenţionat, deţinerii şi cumpărării de stupefiante şi substanţe psihotrope, şi cultivării de stupefiante destinate consumului personal…”. Această prevedere trebuie raportată la dispoziţia paragrafului 1 art.3 al Convenţiei ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, în care se conturează componenţa traficului ilicit de droguri, care este penal pedepsibil: „Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a conferi caracterul de infracţiuni, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenţionat: a) I) producerii, fabricării, extragerii, preparării, oferirii, punerii în vânzare, distribuirii, vânzării, livrării în orice condiţii, expedierii, expedierii în tranzit, transportării, importului sau exportului oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961, ale Convenţiei din 1961, cum apare ea modificată, sau ale Convenţiei din 1971; II) cultivării macului opiaceu, plantei de coca sau plantei de cannabis, în scopul producerii de stupefiante, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961 şi ale Convenţiei din 1961, cum apare ea modificată; deţinerii sau cumpărării oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope, în scopul uneia din activităţile enumerate la subalin.I) de mai sus”. Nu este greu de observat că cea de-a doua prevedere citată mai sus are un caracter obligatoriu pentru statele-părţi, pe când prima din prevederile citate mai sus are un caracter de recomandare. Cu alte cuvinte, Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope profilează minimul obligatoriu de fapte cu relevanţă penală, lăsând la discreţia statelor-părţi să augmenteze lista acestor fapte. Însă, în ipoteza unei asemenea augmentări, normele penale corespunzătoare îşi pierd caracterul de admisibilitate şi oportunitate sub aspectul dreptului internaţional, obţinând un caracter pur intern. Ceea ce nu poate să nu aibă implicaţii asupra aplicării acestor norme penale. Oricare dispoziţii incriminatoare din legea penală autohtonă, care depăşesc cadrul minimului obligatoriu, stabilit de convenţiile internaţionale în cauză, îşi pierd caracterul lor „universal” (în sensul principiului universalităţii aplicării legii penale în spaţiu). Iată de ce, de exemplu, cetăţenii străini care săvârşesc fapte ce nu cad sub incidenţa minimului obligatoriu din convenţiile internaţionale de referinţă nu pot fi traşi la răspundere penală (aşa cum rezultă din alin.(3) art.11 „Aplicarea legii penale în spaţiu” din Codul penal). Din considerentele menţionate mai sus, propunem dezincriminarea faptelor prevăzute în art.217 CP RM. În contextul studiului asupra laturii subiective a infracţiunilor prevăzute la art.217, 21712176, 218 şi la art.219 CP RM prezintă interes examinarea problemei privind eroarea de fapt. Această supoziţie este confirmată de punctul de vedere al lui M.Boier, conform căruia „eroarea există când făptuitorul nu a cunoscut sau a cunoscut greşit în momentul acţiunii sau inacţiunii o

165 împrejurare din realitatea înconjurătoare de natură să confere faptei o anumită gravitate sau caracter penal. Capacitatea psihică a făptuitorului nu a acţionat eficient, el nu şi-a dat seama de natura faptei sale, având o imagine deformată a realităţii în momentul în care a acţionat ori s-a abţinut de la o acţiune” [219]. Dintre tipurile erorii de fapt, atenţia o merită, în primul rând, eroarea asupra obiectului material. În opinia lui N.F. Kezneţova şi I.M. Teajkova, „eroarea asupra obiectului material, când acesta este semnul obligatoriu al componenţei infracţiunii, influenţează asupra calificării infracţiunii. De regulă, aceasta are loc în cazurile când obiectului material îi sunt inerente anumite particularităţi (de exemplu, substanţele narcotice). În asemenea cazuri, răspunderea trebuie aplicată în funcţie de orientarea intenţiei” [183, p.353]. Aşadar, dacă făptuitorul doreşte să sustragă o substanţă narcotică, dar, în realitate, sustrage un bun „neutru”, atunci calificarea trebuie făcută conform art.27 şi 2174 CP RM (ca tentativă la sustragerea substanţei narcotice), nu conform art.186-188, 190-192 CP RM. Dimpotrivă, dacă făptuitorul doreşte să sustragă un bun oarecare, dar, în realitate, sustrage o substanţă narcotică, cele săvârşite vor constitui tentativă la infracţiunile prevăzute la art.186, 187, 188, 190, 191 sau la art.192 CP RM. În doctrina penală este discutată delimitarea erorii de fapt esenţiale de eroarea de fapt neesenţială [111, p.358]. Astfel, apare ca neesenţială eroarea asupra identităţii obiectului material (de exemplu, o persoană, dorind să sustragă cocaină, sustrage heroină; o persoană sustrage substanţele narcotice aparţinând lui x, în loc de substanţele narcotice aparţinând lui y pe care le avea în vedere). Bineînţeles, eroarea de fapt neesenţială nu poate influenţa asupra calificării infracţiunii. Are dreptate V.Paşca atunci când susţine că eroarea, ca noţiune cu semnificaţie penală, nu se confundă cu îndoiala, care constituie o stare ce se caracterizează prin faptul că persoana îşi dădea seama că nu este în măsură să-şi reprezinte exact realitatea şi, deci, ar trebui să se abţină de a se manifesta până la clarificare [111, p.355]. În acest sens, este edificatoare o speţă din practica judiciară română, potrivit căreia „fapta de a introduce în ţară droguri de risc, fără drept, prevăzută în art.3 din Legea nr.143/2000 a României, nu este săvârşită în condiţiile erorii de fapt, dacă făptuitorul, exercitându-şi funcţia şi având experienţă în domeniul transportului internaţional, a introdus în ţară colete cu droguri primite spre transport fără a verifica conţinutul acestora, întrucât cunoaşterea nesigură a conţinutului coletelor implică acceptarea de către făptuitor a posibilităţii de a primi spre transport şi de a introduce în ţară substanţe interzise, cum sunt drogurile” [73]. În contextul legii penale autohtone, cele săvârşite trebuie calificate conform alin.(2) art.248 CP RM – drept contrabandă cu substanţele narcotice sau psihotrope, cu precizarea că tipul intenţiei este intenţia indirectă. Referirea la art.27 „Tentativa de infracţiune” din Codul penal nu este necesară. Or, în cazul îndoielii, făptuitorul are obligaţia să-şi clarifice dubiile înainte de a acţiona.

166 Dacă totuşi acţionează, va răspunde pentru infracţiunea corespunzătoare comisă cu intenţie indirectă, deoarece a admis şi producerea rezultatului ilicit. În doctrina penală nu este analizată problema erorii asupra parametrilor cantitativi ai obiectului material. Iar în contextul studiului de faţă analiza acestei probleme prezintă interes, deoarece parametrii cantitativi ai obiectului material al unor infracţiuni, săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, se caracterizează prin noţiunile „proporţii mari” sau „deosebit de mari”. În contextul acestor infracţiuni (avem în vedere infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.217, alin.(2) art.217, lit.b) alin.(4) art.217, lit.f) alin.(3) art.2171, lit.d) alin.(4) art.2171 şi la lit.c) alin.(3) art.218 CP RM), eroarea asupra parametrilor cantitativi ai obiectului material este o eroare esenţială, deci influenţează asupra calificării infracţiunii. Răspunderea penală trebuie aplicată în funcţie de orientarea intenţiei. Însă, trebuie de avut în vedere şi tipul intenţiei, în funcţie de concretizarea acesteia: intenţia determinată şi intenţia nedeterminată. Manifestând intenţie determinată, făptuitorul doreşte să săvârşească o faptă care poartă asupra unei cantităţi precise de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, ori plante conţinând asemenea substanţe. În cazul în care făptuitorul manifestă intenţie nedeterminată, cantitatea dată nu poate fi stabilită cu precizie. Dacă făptuitorul doreşte, de exemplu, să procure, fără scop de înstrăinare, substanţe narcotice în proporţii deosebit de mari, dar, din cauze independente de voinţa lui, le procură în proporţii mari, cele săvârşite se califică conform art.27 şi lit.b) alin.(4) art.217 CP RM, şi nu conform alin.(2) art.217 CP RM. În acest caz, nerealizarea intenţiei determinate a făptuitorului trebuie să-şi găsească reflectarea în planul calificării ca tentativă la infracţiunea agravată, nu ca infracţiune neagravată consumată. În caz contrar, ar fi ignorată periculozitatea socială sporită a făptuitorului şi, implicit, latura subiectivă a infracţiunii. De asemenea, în doctrina penală se vorbeşte despre eroarea asupra calităţilor speciale ale victimei [197, p.176]. În contextul temei analizate, despre calităţile speciale ale victimei este cazul să vorbim în următoarea ipoteză: – infracţiunea este săvârşită de o persoană care a atins vârsta de 18 ani în privinţa (nu şi cu atragerea) minorilor (lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM); – infracţiunea este săvârşită faţă de un minor sau o persoană care se află în stare de neputinţă (lit.c) alin.(2) art.2176 CP RM); – infracţiunea este săvârşită faţă de o femeie gravidă (lit.d) alin.(2) art.2176 CP RM). De exemplu, dacă făptuitorul a considerat eronat că introduce ilegal intenţionat în organismul unei femei gravide, împotriva voinţei acesteia, substanţe narcotice, psihotrope sau analoage

167 ale acestora, atunci cele comise trebuie calificate conform art.27 şi lit.d) alin.(2) art.2176 CP RM (nu conform alin.(1) art.2176 CP RM). Considerăm că se poate vorbi şi despre eroarea asupra numărului de victime, dacă luăm în seamă că la lit.b) alin.(2) art.2176 CP RM e stabilită circumstanţa agravantă „faţă de două sau mai multe persoane”. Astfel, dacă făptuitorul a considerat eronat că introduce ilegal intenţionat substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora în organismul a două persoane, împotriva voinţei acestora – dar în rezultat substanţele amintite au fost introduse în organismul unei singure persoane sau nu au fost introduse în organismul nici unei persoane – atunci calificarea trebuie făcută potrivit art.27 şi lit.b) alin.(2) art.2176 CP RM. În alt context, este necesar a menţiona că subiect al infracţiunii este recunoscută persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi care, graţie faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie de subiecţi, este pasibilă de răspundere penală [117, p.176]. Subiect al infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii infracţiunii, a atins, de regulă, vârsta de 16 ani. Ca excepţie, vârsta minimă a răspunderii penale de 14 ani este stabilită pentru subiecţii infracţiunilor prevăzute la lit.b) alin.(4) art.217, alin.(3) şi lit.b) şi d) alin.(4) art.2171, lit.a) şi b) alin.(3) art.2173, art.2174 şi la alin.(2) art.2176 CP RM. Vârsta minimă a răspunderii penale de 18 ani este stabilită pentru subiecţii infracţiunilor prevăzute la lit.a) alin.(4) art.217 şi la lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM. În acest sens, prezintă interes speţa, potrivit căreia S.V., care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta de 15 ani, a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM. Instanţa de judecată, prin sentinţa sa, a încetat procesul penal, din motiv că lipseşte un element al infracţiunii – subiectul [106]. Trebuie de specificat că la lit.a) alin.(4) art.217 CP RM se utilizează formula „de o persoană care a atins vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor”. O formulă puţin diferită se utilizează la lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM: „de o persoană care a atins vârsta de 18 ani în privinţa sau cu atragerea minorilor”. În ambele ipoteze – „în privinţa minorilor” şi „cu atragerea minorilor” – se presupune o anumită conexiune dintre subiect şi minor. Astfel, în prima ipoteză, minorul este victima infracţiunii, adică „figura acelui participant la relaţia socială, ale cărui facultăţi sociale, interese s-au dovedit a fi vătămate, ştirbite în rezultatul săvârşirii infracţiunii…” [224]. În cea de-a doua ipoteză, minorul apare ca persoană care ia parte la săvârşirea infracţiunii (dar nu neapărat ca participant). Ipoteza „cu atragerea minorilor” este un caz special în raport cu ipoteza „de două sau mai multe persoane” [56].

168 Dintre condiţiile ce caracterizează subiectul infracţiunilor analizate o atenţie mai mare trebuie acordată responsabilităţii subiectului. Aceasta deoarece persoanele care săvârşesc infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau la art.219 CP RM sunt deseori consumatori de droguri. Deci, pot suferi de anumite afecţiuni de natură psihică, legate mai ales de prejudicierea sferei volitive a psihicului. În cazurile în care consumul sistematic de droguri a atins acel grad, când sunt sesizabile modificările stabile ale psihicului, iar persoana şi-a pierdut capacitatea de a-şi dirija acţiunile, expertiza o poate recunoaşte iresponsabilă. De multe ori, asemenea afecţiuni nu exclud responsabilitatea, însă nu permit acestor persoane să conştientizeze în deplină măsură caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija în mod plenar acţiunile. Considerăm că, în asemenea cazuri, trebuie să-şi găsească aplicarea prevederile art.103 CP RM, în conformitate cu care faţă de narcomani se aplică măsurile de constrângere cu caracter medical. De asemenea, suntem de părere că, de lege lata, în prezenţa concluziei corespunzătoare a expertizei psihiatrice, studiind personalitatea celui inculpat şi cercetând circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de judecată poate ajunge la concluzia că anomaliile psihice reprezintă veriga decisivă în lanţul cauzelor şi condiţiilor ce au determinat comiterea infracţiunii, astfel atenuând pedeapsa în acord cu lit.j) art.76 CP RM. În acelaşi timp, ne reiterăm propunerea ca art.217 CP RM să fie completat cu alin.(6), în conformitate cu care să fie liberată de răspundere penală persoana care a săvârşit faptele prevăzute la alin.(1) sau (2) art.217 CP RM, dacă s-a adresat benevol într-o instituţie medicală şi a început tratamentul contra narcomaniei. În Secţiunea III a Capitolului I din prezenta lucrare am prezentat argumentele de rigoare în favoarea acestei recomandări de lege ferenda. În contextul circumstanţei agravante „de două sau mai multe persoane” (lit.b) alin.(3) art.217, lit.b) alin.(3) art.2171, lit.b) alin.(2) art.2173, lit.b) alin.(2) art.2174 şi lit.b) alin.(3) art.218 CP RM), este suficient ca doar una dintre persoanele care comit infracţiunea să aibă semnele subiectului infracţiunii. Aceasta deoarece, în conformitate cu pct.25 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor” , nr.23 din 28.06.2004, săvârşirea sustragerii de către o persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste semne, intră sub incidenţa circumstanţei agravante „de două sau mai multe persoane”. Sintagma „de două sau mai multe persoane” nu desemnează vreo formă de participaţie. În contrast, aşa cum rezultă din art.43, 46 şi 47 CP RM, sintagmele „grup criminal organizat” şi „organizaţie (asociaţie) criminală” desemnează două forme distincte de participaţie. Specificăm aceasta, deoarece, conform lit.b) alin.(4) art.2171, lit.a) alin.(4) art.2173 şi lit.a) alin.(3) art.2174 CP RM, răspunderea se agravează, dacă infracţiunea e comisă de un grup criminal organizat sau de o orga-

169 nizaţie criminală ori în favoarea acestora. De asemenea, potrivit alin.(2) art.219 CP RM, răspunderea se agravează, dacă infracţiunea e săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni (art.46 CP RM). Organizaţia criminală este o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziunea, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice. În alt context, trebuie de accentuat că infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2173 şi la art.218 CP RM pot avea ca subiect şi o persoană juridică ce desfăşoară activitate de întreprinzător. De asemenea, în ipoteza unor infracţiuni săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, făptuitorul trebuie să aibă calităţile unui subiect special. Cât priveşte subiectul special, în cadrul componenţei de infracţiune el îndeplineşte două funcţii: caracterizează pericolul social al faptei şi facilitează identificarea obiectului apărării penale. Persoanele cărora li s-au acordat atribuţii speciale, precum şi drepturi şi obligaţii speciale, poartă răspundere nu pentru aceste drepturi, obligaţii şi atribuţii, dar pentru faptele prejudiciabile săvârşite în virtutea acestora. În afară de aceasta, subiectul special, descoperind caracterul relaţiilor şi valorilor sociale lezate în rezultatul săvârşirii infracţiunii, face posibilă stabilirea obiectului apărării penale. În primul rând, în cazul sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope, adoptând forma delapidării averii străine, făptuitorul trebuie să aibă calităţile unui subiect special. În această ipoteză, care cade sub incidenţa art.2174 CP RM, subiectul special este „administratorul bunurilor încredinţate” [256]. La fel, făptuitorul trebuie să aibă calităţile subiectului special în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.d) alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) şi lit.c) alin.(4) art.2171, lit.c) alin.(2) şi lit.c) alin.(3) art.2173, lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM. În toate aceste cazuri este vorba de săvârşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu. În această ordine de idei, consemnăm că, în ipoteza escrocheriei sau delapidării averii străine săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu, ca subiect poate să apară „numai o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” [119, p.364]. Reieşind din regula înscrisă la lit.e) art.19 din Legea 780/2001, doar o asemenea persoană poate fi subiectul infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, cu folosirea situaţiei de serviciu.

170 Prin „folosirea situaţiei de serviciu” se înţelege săvârşirea unor acţiuni sau inacţiuni care decurg din atribuţiile de serviciu ale făptuitorului şi care sunt în limitele competenţei lui de serviciu [119, p.364]. În context, semnalăm o inadvertenţă care împiedică funcţionarea normală a reglementărilor penale: sintagma „cu folosirea situaţiei de serviciu” e folosită în dublaj la lit.d) alin.(3) şi lit.c) alin.(4) art.2171 şi, respectiv, la lit.c) alin.(2) şi lit.c) alin.(3) art.2173 CP RM. Considerent din care recomandăm abrogarea prevederilor de la lit.d) alin.(3) art.2171 şi de la lit.c) alin.(2) art.2173 CP RM. Subiect special are şi infracţiunea de prescriere fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope (alin.(1) art.218 CP RM). Acesta este „medicul care are dreptul să scrie, să semneze şi să ştampileze reţetele pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope” [119, p.372]. Într-adevăr, anume această concluzie rezultă din pct.2 al Anexei nr.2 la Ordinul nr.195 din 10.07.2000 „Cu privire la modul de prescriere şi livrare a medicamentelor” al Ministerului Sănătăţii: „Reţeta (se are în vedere reţeta pentru obţinerea medicamentelor stupefiante sau psihotrope – n.a.) se prescrie nemijlocit de medic... Astfel de reţetă se semnează de către mediculşef adjunct pe problemele curative ...” [164, p.351]. În fine, şi infracţiunea prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM are un subiect special. Este vorba de persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor stabilite de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării acestor substanţe, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Precizăm că respectarea regulilor specificate trebuie să fie pusă în sarcina subiectului printr-o instrucţiune de serviciu, printr-un ordin sau dispoziţie a persoanei decidente ierarhic superioare sau prin alt mod stabilit de lege. Este indispensabil ca persoana fizică sau juridică, însărcinată cu respectarea regulilor corespunzătoare, să activeze în baza autorizaţiei acordate în condiţiile Legii nr.382/1999. Abordând problema privind subiectul infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, nu putem să omitem chestiunea ce ţine de clauza de impunitate stabilită la alin.(5) art.217 CP RM. Conform acesteia, persoana care a săvârşit acţiunea prevăzută la art.217 sau 2171 este liberată de răspundere penală, dacă a contribuit activ: 1) la descoperirea sau contracararea infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, după caz, prin: a) autodenunţare; b) predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor; c) indicarea sursei de procurare a acestor substanţe; 2) la divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii;

171 3) la indicarea mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune. În context, trebuie de menţionat că, în conformitate cu alin.(2) art.57 „Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă” din Codul penal, persoana care, în condiţiile alin.(1) art.57 CP RM, a săvârşit o infracţiune de altă categorie (adică alta decât infracţiunea uşoară sau mai puţin gravă) poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea Specială a Codului penal. În mod regretabil, legiuitorul nu oferă o interpretare a noţiunii „contribuţie activă”. Considerăm că o asemenea interpretare ar trebui să existe, din moment ce, de exemplu, conform alin.(5) şi (6) art.278 CP RM, este necesar ca făptuitorul să-şi aducă contribuţia la anumite acţiuni socialmente utile, fără a se cere ca această contribuţie să fie activă. Considerăm că, în conjunctura descrisă la alin.(5) art.217 CP RM, prin „contribuţie activă” trebuie să se înţeleagă înlesnirea în mod efectiv, real, care să presupună consecinţa scontată la apariţia sau dezvoltarea acţiunilor socialmente utile punctate în cele trei ipoteze pe care le-am nominalizat mai sus. Deci, să nu fie o înlesnire oarecare, nici una de complezenţă, de circumstanţă, de formă. Înlesnirea trebuie să fie efectivă. Persoana poate contribui la descoperirea infracţiunii ce ţine de circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor atunci când aceasta este în proces de săvârşire (de exemplu, este o infracţiune continuă) sau când ea deja a fost săvârşită. Ea poate înlesni contracararea infracţiunii atunci când aceasta se află la etapa de pregătire. Ce trebuie de înţeles prin noţiunea „infracţiunea ce ţine de circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor”? Interpretarea stricto sensu a acestei noţiuni aduce la ideea că, sub incidenţa ei, cad infracţiunile prevăzute la art.217, 2171, 2173-2176, 218 sau 219 CP RM. În acest sens, considerăm că este necesar ca, în alin.(5) art.217 CP RM, în locul cuvintelor „sau analoagelor lor” să fie scris „sau analoagelor ori precursorilor lor”. Ca urmare, infracţiunea prevăzută la art.2172 CP RM va putea cădea sub incidenţa noţiunii „infracţiunea ce ţine de circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor ori precursorilor lor”. Modul de realizare a acţiunii socialmente utile, pe care o examinăm, poate consta alternativ în: a) autodenunţare; b) predarea benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor; c) indicarea sursei de procurare a acestor substanţe. În conformitate cu alin.(1) art.264 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 [7], prin „autodenunţare” se înţelege înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvârşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sunt la curent cu această faptă.

172 În alt context, potrivit alin.(5) art.217 CP RM, nu poate fi considerată predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ridicarea acestora la reţinerea personală, precum şi la efectuarea acţiunilor de urmărire penală pentru depistarea şi ridicarea lor. Susţinem opinia exprimată de V.Kurcenko, după care predarea efectivă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor trebuie deosebită de năzuinţa de a le preda, exprimată în formă scrisă [275]. Astfel, lăsarea unui bilet scris printre substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, în care se menţionează năzuinţa autorului biletului (şi, concomitent, a făptuitorului) de a le preda organelor judiciare, nu poate fi considerată ca predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, în sensul prevederii de la alin.(5) art.217 CP RM. Este necesar a specifica că, potrivit pct.17 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 27.03.1997, caracterul benevol al predării se exprimă în absenţa unei situaţii în care persoana respectivă se vede nevoită să predea mijloacele, deoarece ele, într-un fel sau altul, oricum vor fi confiscate. Dimpotrivă, caracterul benevol este prezent în situaţia în care persoana în cauză avea posibilitatea să deţină în continuare mijloacele narcotice sau substanţele psihotrope, însă le-a predat benevol. Nu contează motivele din care persoana a hotărât să le predea: din proprie iniţiativă sau la sugestia părinţilor, dând curs sfaturilor rudelor, prietenilor etc. De exemplu, într-o speţă, se constată just: „Afirmaţia apărătorului că inculpatul a predat benevol substanţa narcotică nu poate fi admisă, deoarece inculpatul nu din propria iniţiativă s-a prezentat la poliţie, ci a fost reţinut de colaboratorii poliţiei. Abia la propunerea acestora el a transmis pachetul cu substanţă narcotică” [70]. Într-o altă ordine de idei, indicarea sursei de procurare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor presupune denunţarea autorului infracţiunii anterioare, adoptând forma operaţiunilor ilegale cu plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, producerii, preparării, extragerii etc. a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. De asemenea, ea poate presupune indicarea locului din care substanţele respective au fost sustrase sau găsite abandonate, ori din care plantele respective au fost recoltate etc. Cât priveşte aportul prin divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii la determinarea lor, este necesar să apelăm la prevederile alin.(1) art.42 CP RM. Conform acestora, participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. În fine, persoana poate înlesni realizarea urmăririi penale şi prin indicarea mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune. În acest plan, este nevoie de consemnat că, potrivit art.1 al Convenţiei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională, din

173 8.11.1990 (ratificată de Republica Moldova la 15.03.2002) [44], prin „bun” trebuie de înţeles un bun de orice natură, fie corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu sau un drept asupra bunului; prin „venituri provenite din activitatea infracţională” se au în vedere orice avantaje provenite din infracţiuni. Analizând prevederile de la alin.(5) art.217 CP RM, nu putem stabili dacă cele trei acţiuni socialmente utile ale persoanei ce s-a decis să contribuie la descoperirea sau contracararea infracţiunii şi în baza cărora ea poate fi liberată de răspundere penală au sau nu un caracter alternativ. Considerăm că textul prevederii date ar trebui să fie mai explicit, astfel încât să reiasă caracterul alternativ al acţiunilor date. Pe cale de consecinţă, propunem ca dispoziţia de la alin.(5) art.217 CP RM să fie reformulată după cum urmează: „Persoana care a săvârşit acţiunile prevăzute la art.217 sau 2171 este liberată de răspundere penală dacă a contribuit activ fie la descoperirea ori contracararea infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor sau precursorilor lor, după caz, prin autodenunţare, predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor ori precursorilor lor, indicare a sursei de procurare a acestor substanţe, fie la divulgarea numelor persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii, fie la indicarea mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune...”.

174

CAPITOLUL III PROBLEME SPECIFICE DE CALIFICARE A INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE ÎN SFERA CIRCULAŢIEI SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR SAU PRECURSORILOR ACESTORA Secţiunea I Concursul de infracţiuni şi concurenţa de norme în cazul calificării infracţiunilor prevăzute la art. 217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM În acord cu art.114 CP RM, calificarea infracţiunilor, în cazul unui concurs de infracţiuni, se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. Totodată, în conformitate cu art.115 CP RM, concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau a mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune; alegerea unei norme din normele concurente, care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise, se efectuează în condiţiile art.116-118 CP RM. Importanţa oglindirii concursului de infracţiuni şi a concurenţei de norme în cazul calificării infracţiunilor, prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi la art.219 CP RM, reiese chiar din preambulul Convenţiei ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope [43]. Printre altele, conform acestuia, se stabileşte că sunt recunoscute legăturile dintre traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi alte activităţi criminale organizate, conexe, care subminează bazele economiei legitime şi ameninţă stabilitatea, securitatea şi suveranitatea statelor. În context, este necesar a menţiona că, în special, infracţiunile prevăzute la alin.(1) şi (2) art.2171 CP RM constituie infracţiuni principale în raport cu infracţiunea spălarea banilor (art.243 CP RM). Potrivit lit.e) art.1 din Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională din 8.11.1990 (ratificată de Republica Moldova la 15.03.2002) [44], expresia „infracţiunea principală” desemnează orice infracţiune în urma căreia sunt generate veniturile provenite din activitatea infracţională fiind susceptibile de a deveni obiect al unei infracţiuni conform art.6 „Infracţiuni de spălare a banilor” al Convenţiei menţionate. Astfel, de exemplu, dacă persoana săvârşeşte acţiunile orientate spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute de către ea

175 ilicit în urma înstrăinării ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, cele săvârşite urmează a fi calificate conform alin.(2) art.2171 CP RM şi art.243 CP RM. Aceasta deoarece infracţiunea de înstrăinare ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora formează concursul real cu infracţiunea spălarea banilor. De asemenea, traficul de persoane se poate conecta cu infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. În acest sens, amintim că, în acord cu lit.g) alin.(2) art.165 „Traficul de fiinţe umane” din Codul penal, folosirea dependenţei fizice reprezintă una dintre metodele traficului de fiinţe umane. În acelaşi timp, profitarea de dependenţa fizică a copilului este una dintre metodele traficului de copii (aşa cum rezultă din lit.c) alin.(2) art..206 „Traficul de copii” din Codul penal). Dacă subiectul traficului de fiinţe umane (traficului de copii) este cel care a adus anterior victima în starea de dependenţă fizică (de exemplu, prin introducerea ilegală intenţionată în organismul victimei, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora), cele săvârşite reprezintă fie concursul real dintre infracţiunea prevăzută la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM şi infracţiunea prevăzută la art.2176 CP RM, fie concursul real dintre infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.206 CP RM şi infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.2176 CP RM. Dar mai există şi un alt aspect sub care se manifestă conexiunea dintre traficul de persoane şi infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Astfel, în doctrina penală este specificată una dintre formele de exploatare practicate în cazul traficului de persoane, când traficantul antrenează victimele în activităţi criminale, ele fiind determinate prin constrângere să comită diferite infracţiuni în interesul persoanelor sau grupurilor criminale care le impun (de exemplu, comercializarea drogurilor) [144, p.43]. Într-adevăr, unul dintre scopurile traficului de fiinţe umane constă în folosirea victimei în activităţi criminale. Acest scop se poate concretiza în folosirea victimei la înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Adică, în instigarea victimei la infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.2171 CP RM. Deci, în ansamblu (dacă scopul respectiv se realizează), cele săvârşite constituie un concurs real de infracţiuni, urmând a fi calificate conform art.165, alin.(4) art.42 şi alin.(2) art.2171 CP RM. Scopul folosirii victimei în activitatea criminală este indicat şi în art.206 CP RM, cu referire la traficul de copii. Dacă acest scop se realizează, exprimându-se, de exemplu, în înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, cele săvârşite formează un concurs de infracţiuni. Iar calificarea urmează a se face potrivit art.206, alin.(4) art.42 şi alin.(2) art.2171 CP RM. Dacă subiectul traficului de copii execută nemijlocit şi înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, având vârsta de 18 ani şi atrăgând

176 victima minoră la săvârşirea acestei fapte, calificarea trebuie să fie alta: art.206 şi lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM. Precizăm că, potrivit alin.(4) art.206 CP RM, victima traficului de fiinţe umane (a traficului de copii) este absolvită de răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală. În altă ordine de idei, consemnăm că la lit.d) alin.(2) art. 171 CP RM se prevede răspunderea pentru violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei. În pct.10 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”, nr.17 din 7.11.2005 [58], se menţionează că, în cazul violului săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei, se are în vedere că făptuitorul intenţionat îi administrează victimei substanţe narcotice, psihotrope, toxice sau cu efect puternic, având ca scop aducerea victimei în stare de imposibilitate de a opune rezistenţă sau reducerea substanţială a intensităţii acestei rezistenţe. Termenul „prealabilă” din dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.171 CP RM denotă că administrarea substanţelor narcotice sau psihotrope nu face parte din componenţa violului. Deci, este necesară calificarea prin concurs. Însă, variantele acestei calificări, în funcţie de circumstanţele concrete, pot fi diferite. Astfel, într-o primă ipoteză, substanţele narcotice sau psihotrope pot fi administrate ilegal şi împotriva voinţei victimei. În acest caz, calificarea se va face conform art.2176 şi lit.d) alin.(2) art.171 CP RM. Într-o altă ipoteză, substanţele narcotice sau psihotrope pot fi administrate ilegal, dar cu consimţământul victimei. De regulă, o asemenea faptă este considerată înstrăinare ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope. Deci, în ansamblu, cele săvârşite trebuie calificate conform alin.(2) art.2171 şi lit.d) alin.(2) art.171 CP RM. Dar, de la această regulă există excepţii: când substanţele narcotice sau psihotrope aparţin celui căruia îi sunt administrate, sau substanţele respective au fost procurate împreună de către cel căruia ele i se administrează şi persoana care i le administrează, pentru administrare reciprocă. În acest caz, nu se atestă un concurs de infracţiuni. Totodată, infracţiunea prevăzută la lit.d) alin.(2) art.171 CP RM subzistă alături de complicitatea la consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripţia medicului, faptă prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Bineînţeles, nu există un concurs de infracţiuni atunci când administrarea de substanţe narcotice sau psihotrope se face în temeiuri legale (de exemplu, în baza prescripţiei medicului). În acest caz, cele săvârşite se califică numai conform lit.d) alin.(2) art.171 CP RM. Dacă, în acelaşi timp, victima se află la tratamentul făptuitorului, cele săvârşite urmează a fi calificate conform lit.a) alin.(3) art.171 CP RM. În alt context, menţionăm că săvârşirea infracţiunii de o persoană care a atins vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor determină agravarea răspunderii penale conform lit.a) alin.(4) art.217

177 sau lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM. Este oare necesară în aceste cazuri calificarea suplimentară conform art.208 „Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale” din Codul penal? Considerăm că nu. Or, art.208 CP RM apare ca normă generală în raport cu lit.a) alin.(4) art.217 sau cu lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM (care apare ca normă specială). De aceea, în virtutea prevederilor de la art.116 CP RM, se va aplica numai norma specială. Dintr-o altă perspectivă, consemnăm că la alin.(4) art.208 CP RM se prevede răspunderea pentru atragerea minorilor la săvârşirea inclusiv a infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM. Cu alte cuvinte, persoana care organizează ori întreţine spelunci pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, sau care pune la dispoziţie localuri în aceste scopuri, atrăgând minorii la comiterea acestor acţiuni, trebuie trasă la răspundere atât conform alin.(4) art.208 CP RM, cât şi conform art.219 CP RM. În conformitate cu alin.(1) art.2175 CP RM, se prevede răspunderea pentru consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvârşit în mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora. Deci, această infracţiune poate fi comisă inclusiv pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor, adică în locurile în care au acces minorii. Însă, în condiţiile în care minorii sunt atraşi la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.2175 CP RM, de către persoana care o comite şi care a atins vârsta de 18 ani, calificarea suplimentară trebuie făcută conform art.208 CP RM sau conform art.209 CP RM? Amintim că la art.209 CP RM se incriminează fapta de atragere de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant. Art.208 CP RM şi art.209 CP RM nu sunt norme concurente. Aceasta deoarece consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant nu este o infracţiune. De aceea, dacă persoana, care comite infracţiunea prevăzută la art.2175 CP RM, atrage la săvârşirea ei un minor, va exista concursul dintre această infracţiune şi infracţiunea prevăzută la art. 208 CP RM. Concursul ideal este posibil numai între aceste infracţiuni. Cât priveşte concursul real, acesta e posibil între infracţiunea prevăzută la art.2175 CP RM şi infracţiunea prevăzută la art.209 CP RM. Aşa cum concursul real este posibil, în fond, între oricare infracţiuni. În alin.(1) art.2175 CP RM este utilizată expresia „săvârşit în mod public”. Înseamnă oare aceasta că alin.(1) art.2175 CP RM şi art.287 „Huliganismul” din Codul penal sunt norme concurente? În alţi termeni, putem oare considera că consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope

178 sau analoage ale acestora, săvârşit în mod public, reprezintă o încălcare grosolană a ordinii publice şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate. În conformitate cu pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre huliganism”, nr.4 din 19.06.2006, încălcarea grosolană a ordinii publice, ce exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate, se consideră săvârşirea unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de convieţuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii publice prin necuviinţă, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetăţenii, prin înjosire a onoarei şi demnităţii persoanei, încălcare îndelungată şi insistentă a ordinii publice, zădărnicire a activităţilor de masă, suspendare temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului obştesc etc. [59]. Din acest punct de vedere, dacă cel care consumă ilegal substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, prin aceasta, de exemplu, zădărniceşte o manifestare culturală, religioasă, sportivă sau altă manifestare publică, putem oare considera că cele săvârşite de el cad sub incidenţa noţiunii „încălcarea grosolană a ordinii publice”? Noţiunea „încălcarea grosolană a ordinii publice” este o noţiune estimativă, susceptibilă de percepţie subiectivistă. Persoane diferite pot interpreta diferit această noţiune. Iar explicaţia din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie, reprodusă mai sus, după maniera în care este formulată, nu facilitează prea mult demersul interpretativ. În aceste condiţii, nu este exclus ca unii dintre subiecţii interpretării să considere că exprimă necuviinţă fapta celui care consumă în public substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, zădărnicind astfel o manifestare cu caracter public. Dar, aşa cum rezultă din art.287 CP RM, acţiunea desemnată prin această noţiune trebuie să fie însoţită ineluctabil de acţiunea de exprimare a unei vădite lipse de respect faţă de societate. În acest sens, nu putem afirma că consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora ar putea fi echivalat cu: proferarea de expresii indecente; abordarea unei ţinute lipsite de pudoare; efectuarea de gesturi obscene etc. (aceste exemple sunt prezentate în definiţia dată noţiunii „exprimarea unei vădite lipse de respect faţă de societate” în Hotărârea Plenului amintită). Subiectul infracţiunii, prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM consumă ilegal substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora pentru a înlătura disconfortul psihic sau pentru a evita suferinţele. Dacă această necesitate l-a surprins într-o ambianţă cu implicaţii publice, nu înseamnă în mod automat că el exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate. În concluzie, alin.(1) art.2175 CP RM şi art.287 CP RM nu sunt norme concurente. Într-o altă ordine de idei, apare întrebarea dacă există concurenţă dintre alin.(2) art.2175 CP RM şi art.219 CP RM? Amintim că, potrivit alin.(2) art.2175 CP RM, se prevede răspunderea pentru organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope.

179 În ipoteza organizării speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (specificate în art.219 CP RM), s-ar părea că există concurenţa cu alin.(2) art.2175 CP RM. În mod aparent, art.219 CP RM apare, în acest caz, ca normă specială în raport cu alin.(2) art.2175 CP RM (datorită obiectului imaterial al infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM – spelunca – reprezentând diferenţa specifică în raport cu infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.2175 CP RM). Totuşi, la o analiză mai atentă, observăm că în art.219 CP RM nu este vorba de un caz particular al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM. În fapt, este vorba de cazuri calitativ diferite. Or, în ipoteza din alin.(2) art.2175 CP RM se are în vedre contribuţia adusă pentru a fi posibil consumul ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope. În opoziţie, în art.219 CP RM se are în vedere contribuţia adusă pentru constituirea unei spelunci destinate consumului de substanţe narcotice sau psihotrope. Aşadar, în alin.(2) art.2175 CP RM consumul de substanţe narcotice sau psihotrope apare ca o activitate accesorie faţă de activitatea subiectului infracţiunii; în art.219 CP RM consumul de substanţe narcotice sau psihotrope reprezintă scopul infracţiunii. Cu alte cuvinte, subiectul infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM este preocupat de organizarea speluncii, iar consumul de substanţe narcotice sau psihotrope este ceea ce trebuie să urmeze acestei organizări. În contrast, subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM purcede direct la organizarea consumului de substanţe narcotice sau psihotrope (de exemplu, în incinta unei instituţii de reabilitare socială a narcomanilor), nefiindu-i necesară constituirea unei spelunci, deoarece infrastructura corespunzătoare deja există. În alt registru, în art.322 CP RM se prevede răspunderea pentru transmiterea tăinuită de la control sau pentru încercarea de a transmite, prin orice mijloace, persoanelor deţinute în penitenciare inclusiv a drogurilor, dacă această acţiune a fost săvârşită în mod sistematic sau în proporţii mari. Considerăm că art.322 CP RM reprezintă, în această ipoteză, normă specială în raport cu alin.(2) art.217 sau alin.(2) art.2171 (cu sau fără referire la art.27 CP RM). Or, transmiterea tăinuită de la control, prin orice mijloace, persoanelor deţinute în penitenciare a drogurilor (inclusiv a substanţelor narcotice sau psihotrope ) este un altceva decât un caz particular de transportare şi/sau înstrăinare (sau complicitate la înstrăinare) ilegală de substanţe narcotice sau psihotrope. Dar aceasta nu înseamnă că, dacă transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a transmite, prin orice mijloace, persoanelor deţinute în penitenciare a substanţelor narcotice sau psihotrope nu este săvârşită în mod sistematic sau în proporţii mari, atunci trebuie aplicat alin.(2) art.217 sau alin.(2) art.2171 CP RM. În aceste condiţii, se va aplica art.177 „Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în instituţiile de corectare prin muncă, în preventoriile de educaţie prin muncă, de tratament şi muncă şi în cele de tratament şi educaţie” din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Or, nu expresia „dacă această acţiune a fost săvârşită în

180 mod sistematic sau în proporţii mari” este diferenţa specifică pe care trebuie s-o căutăm în dispoziţia art.322 CP RM. Aceasta o desemnează expresia „persoanelor deţinute în penitenciare”, referindu-se la destinatarii substanţelor narcotice sau psihotrope. Tocmai aceasta este diferenţa specifică în raport cu alin.(2) art.217 sau alin.(2) art.2171 CP RM. În alt context, în dispoziţia art.2176 CP RM se utilizează sintagma „indiferent de mod”. De unde deducem că violenţa poate reprezenta modul (mai corect – metoda) de introducere ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Dar violenţă de care grad? Confruntând sancţiunea de la art.2176 CP RM cu sancţiunile de la art.151-154 CP RM, ajungem la concluzia că violenţa, aplicată în contextul infracţiunii prevăzute la art.2176 CP RM, se poate exprima în vătămarea intenţionată medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în maltratarea intenţionată sau în alte acte de violenţă. Dacă violenţa respectivă ia forma vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ea depăşeşte limitele componenţei prevăzute la art.2176 CP RM. În aceste împrejurări, cele săvârşite vor constitui concursul dintre infracţiunile prevăzute la art.151 şi 2176 CP RM. În altă ordine de idei, consemnăm că art.2174 CP RM este normă specială în raport cu art.186-192 CP RM. În acelaşi timp, nu putem susţine că lit.c) alin. (3) art.2174 CP RM este normă specială în raport cu art.195 CP RM. Or, aşa cum rezultă din alin.(5) art.1341 CP RM, în cazul sustragerii sau extorcării substanţelor narcotice sau psihotrope, noţiunile „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” se referă la parametrii cantitativi ai obiectului material al infracţiunii. În contrast, aşa cum rezultă din alin.(1) art.126 CP RM, în cazul sustragerii sau dobândirii bunurilor, noţiunile „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” se referă la parametrii valorici ai urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii. Analoagele, precursorii, materialele sau utilajele destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe nu pot constitui obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM. De aceea, sustragerea sau extorcarea lor antrenează răspunderea conform art.186-192 CP RM. Dacă, printr-o singură acţiune, sunt sustrase sau extorcate substanţe narcotice sau psihotrope, precum şi bunuri de alt gen, atunci cele săvârşite reprezintă concursul ideal dintre infracţiunea prevăzută la art.2174 CP RM şi una din infracţiunile prevăzute la art.186-192 CP RM. În cazul sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe, cele săvârşite sunt cuprinse integral de prevederea de la lit.e) alin.(2) art.2174 CP RM. Nu este necesară calificarea suplimentară conform lit.e) alin.(2) art.187 „Jaful” din Codul penal.

181 În mod similar, în cazul sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe, cele comise sunt cuprinse integral de prevederea de la lit.b) alin.(3) art.2174 CP RM, nefiind necesară calificarea suplimentară potrivit art.188 CP RM. Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope, urmată de păstrarea, prelucrarea, transportarea, expedierea înstrăinarea etc., în condiţii de ilegalitate a acestora constituie concursul real dintre infracţiunile prevăzute la art.2174 CP RM şi, după caz, la alin.(2) art.217 sau la alin.(2) art.2171 CP RM. Dacă persoana, în a cărei obligaţii intră respectarea regulilor stabilite de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope, folosindu-şi situaţia de serviciu, săvârşeşte sustragerea acestor substanţe, calificarea trebuie făcută conform lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM. În această ipoteză, nu este necesară calificarea suplimentară conform alin.(4) art.218 CP RM. Aceasta deoarece substanţele narcotice sau psihotrope nu au fost pierdute, ci au trecut în posesia ilegală a făptuitorului. Pot fi remarcate similarităţi între alin.(4) art.218 CP RM şi art.200 „Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului” din Codul penal. Înseamnă oare aceasta că cele două norme sunt concurente? Vorbind despre asemănările dintre cele două norme, trebuie de menţionat că, în primul rând, ele se referă la latura obiectivă a faptelor pe care aceste norme le incriminează: fapta prejudiciabilă prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM constă în încălcarea regulilor stabilite, inclusiv de păstrare sau evidenţă a substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope; fapta prejudiciabilă prevăzută la art.200 CP RM constă în neglijenţa criminală faţă de obligaţiile proprii, adică în „neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către făptuitor a obligaţiilor sale privitoare la paza bunurilor proprietarului” [119, p.310-311] (deci, de asemenea, se atestă încălcarea unor reguli profesionale). La fel, din perspectiva laturii obiective, sunt remarcabile afinităţile vizând urmările prejudiciabile ale infracţiunilor corespunzătoare: pierderea substanţelor narcotice sau psihotrope, a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218); inclusiv pierderea bunurilor încredinţate în paza făptuitorului, cifrate în proporţii mari sau deosebit de mari (în cazul infracţiunii prevăzute la art.200 CP RM). Nu în ultimul rând, similarităţile sunt relevabile în ce priveşte subiectul infracţiunii: persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor stabilite, inclusiv de păstrare sau evidenţă a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (în cazul infracţiunii

182 prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM); persoana căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor proprietarului (în cazul infracţiunii prevăzute la art.200 CP RM). Analizând asemănările dintre cele două norme comparate, putem sesiza că nu întotdeauna între art.200 CP RM şi alin.(4) art.218 CP RM corelaţia este cea specifică concurenţei dintre norma generală şi norma specială. Astfel, în planul urmărilor prejudiciabile, infracţiunile corespunzătoare se situează în diferite sisteme de coordonate: pentru infracţiunea prevăzută la art.200 CP RM este obligatoriu ca urmările prejudiciabile să se cifreze în proporţii mari sau deosebit de mari; pentru infracţiunea prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM legiuitorul nu stabileşte parametrii valorici ai urmărilor prejudiciabile. Mai mult, în contextul infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, analoagelor sau precursorilor acestora (inclusiv al infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM), noţiunile „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” nici nu pot desemna parametrii valorici ai urmărilor prejudiciabile. Aceasta deoarece, aşa cum am constatat anterior, ele desemnează parametrii cantitativi ai obiectului material al numitelor infracţiuni. Nu poate fi trecut cu vederea şi faptul că noţiunile „păstrare” şi „evidenţă” doar se intersectează cu noţiunea „pază”, însă nu se integrează acesteia. În concluzie, deşi între art.200 şi alin.(4) art.218 CP RM există multiple similitudini, cele două norme nu se află într-o relaţie de concurenţă. În altă ordine de idei, întrebarea ar fi: putem oare susţine că alin.(2) art.218 CP RM este o normă specială în raport cu art.361 „Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false” din Codul penal? În doctrina penală este consemnat, pe bună dreptate, că criteriul universal care determină coraportul dintre normele penale generale şi normele penale speciale îl constituie întinderea semnelor infracţiunilor prevăzute de aceste norme [266]. În această privinţă, în mod pregnant, urmează a fi comparată întinderea obiectelor materiale ale infracţiunilor corespunzătoare: reţeta sau alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM); documentele oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii (imprimate, ştampile sau sigilii) (în cazul infracţiunii prevăzute la art.361 CP RM). Cu siguranţă, reţeta sau alte documente, care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope, sunt documente care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Dar putem oare afirma că documentele, care reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM, sunt documente oficiale? Or, literalmente, termenul „oficial” înseamnă „care emană de la o autoritate de la un guvern, de la un stat” [130, p.714]. În acest sens, conform pct.2.1 din Ordinul nr.195 din 10.07.2000 „Cu

183 privire la modul de prescriere şi livrare a medicamentelor” al Ministerului Sănătăţii, directorilor instituţiilor ştiinţifice, medicilor-şefi ai instituţiilor medicale republicane, directorilor Direcţiilor Sănătăţii raionale şi din UTA Găgăuzia, Departamentului Sănătăţii primăriei municipiului Chişinău şi conducătorilor unităţilor farmaceutice li se ordonă să asigure instituţiile subordonate cu formulare de reţete necesare pentru îndeplinirea prevederilor ordinului amintit. În ipoteza în care reţeta emană de la o instituţie publică, ea poate fi considerată document oficial. Iar atunci când reţeta emană de la o instituţie privată, ea nu poate fi considerată document oficial. Aceasta deoarece, conform art.184 cin Codul civil, instituţia publică se constituie în baza unui act emis de autoritatea publică. Totodată, potrivit art.185 din Codul civil, instituţia privată se constituie în baza hotărârii persoanei fizice sau juridice de drept privat. În literatura de specialitate se admite că documente oficiale pot fi considerate şi documentele care emană de la persoanele de drept privat, dacă statul recunoaşte statutul oficial şi semnificaţia juridică a acestor documente, conform legii sau altui act normativ (de exemplu, documentele autentificate de notar sau persoanele ale căror semnături se asimilează celor notarial autentificate) [206, p.693]. Însă, ipoteza dată este inaplicabilă reţetelor (ca şi altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope) care emană de la instituţiile private, din moment ce nu există prevederi normative vizând necesitatea autentificării notariale sau cvasinotariale a acestor reţete. În concluzie, alin.(2) art.218 CP RM este normă specială în raport cu art.361 CP RM numai atunci când documentele, ce reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM, emană de la o instituţie publică. Finalmente, reamintim că sintagma „cu folosirea situaţiei de serviciu” este utilizată la lit.d) alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) şi lit.c) alin.(4) art.2171, lit.c) alin.(2) şi lit.c) alin.(3) art.2173, lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM. Toate aceste norme reprezintă „întregul”, în timp ce art.327 sau 335 CP RM reprezintă „partea”. Aceasta deoarece abuzul de putere sau abuzul de serviciu constituie metoda de săvârşire a faptelor incriminate la lit.d) alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) şi lit.c) alin.(4) art.2171, lit.c) alin.(2) şi lit.c) alin.(3) art.2173, lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM. Având în vedere dispoziţia art.118 „Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg” din Codul penal, în acest caz nu este necesară calificarea suplimentară conform art.327 sau art.335 CP RM.

184

Secţiunea II Delimitarea infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM de contravenţiile administrative similare Ramurile de drept nu trebuie privite izolat unele de altele, ci ca părţi alcătuitoare ale unui sistem de drept organic, unitar, în cadrul căruia anumite aspecte, cum sunt ele reglementate în unele ramuri de drept, pot fi comune mai multor ramuri (sub rezerva derogărilor prevăzute de lege), conturându-se chiar instituţii comune [136, p.36]. În acest sens, aspectele răspunderii juridice pentru ilegalităţile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, analoagelor sau precursorilor acestora sunt comune atât ramurii dreptului penal, cât şi ramurii dreptului contravenţional. Comunitatea acestor aspecte se datorează strânselor legături între răspunderea penală şi răspunderea contravenţională (administrativă). În această privinţă, în literatura de specialitate se susţine, just, că „răspunderea penală porneşte, pentru unele fapte, din punctul în care se termină răspunderea contravenţională” [131, p.14]. Unii autori consideră chiar că nu poate fi vorba de o regulă generală privind apartenenţa exclusivă a normelor de drept unei anumite ramuri de drept, deoarece anumite elemente ale unei ramuri sunt comune şi altei sau mai multor ramuri [229]. Analizând critic această opinie, considerăm că, spre deosebire de un act normativ, o normă nu poate avea un caracter complex. Aceeaşi normă juridică nu poate reglementa relaţii sociale de natură diferită. Nu există norme penal-contravenţionale. Iar obiectul de reglementare al acestor norme este diferit. De aceea, apare necesitatea delimitării infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM de faptele prevăzute la art.44, 1051-1053 şi 15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. O asemenea necesitate nu ar exista dacă una şi aceeaşi normă ar forma, în acelaşi timp, partea constituentă a ramurii de drept penal şi a ramurii de drept contravenţional. În viziunea lui S.F. Miliukov, în unele cazuri este admisibil şi chiar fructuos procesul de penetrare a reglementărilor contravenţionale în ţesutul dreptului penal [291]. Într-o manieră apropiată se exprimă S.Furdui: „Volumul reglementărilor cu caracter contravenţional şi soluţiile legislative adoptate pe parcurs în acest domeniu sunt, în mare parte, consecinţa procesului de restrângere progresivă a răspunderii penale, în condiţiile aprofundării complexităţii relaţiilor sociale, ale creşterii exigenţei faţă de comportamentul persoanei în societate, acesta cerându-se să fie în acord cu regulile de convieţuire socială, cu normele eticii şi echităţii social-juridice” [228]. Prin prisma acestor aserţiuni, este necesar a menţiona că, în procesul de creaţie legislativă, nu

185 rareori faptele de ilicit penal sunt convertite în fapte de ilicit contravenţional, sau viceversa. De exemplu, în Codul penal din 1961 răspunderea pentru procurarea sau păstrarea ilegală a mijloacelor narcotice în cantităţi mici ori pentru consumarea mijloacelor narcotice fără prescripţia medicului era prevăzută în art.2257. Odată cu adoptarea, la 25.11.1998, de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii Republicii Moldova cu privire la modificarea unor acte legislative [14], fapta prevăzută la art.2257 CP RM din 1961 a fost dezincriminată. Totodată, răspunderea pentru aceeaşi faptă a fost stabilită la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Astfel, se consacră ideea că „dacă pericolul social al faptei a dispărut, fapta nu mai poate fi sancţionată (sancţionată penalmente – n.a.), deoarece nu mai constituie infracţiune… Prin concept, legea penală incriminează numai acele fapte care sunt socotite că aduc atingere sau pun în pericol valorile sociale de bază ale grupului social” [111, p.2, 22]. Trasarea unei limite între ilicitul penal şi ilicitul contravenţional reprezintă o sarcină a politicii penale şi a politicii administrative pe care le promovează statul. Tocmai stabilirea corectă a gradului de protecţie juridică a fenomenului, supus influenţării din partea statului, constituie una dintre cele mai dificile operaţiuni pe care legiuitorul trebuie s-o realizeze la o anumită etapă istorică. Rezultatul acestei operaţiuni îl reprezintă evaluarea precisă a gradului şi a caracterului de pericol social pe care îl prezintă infracţiunile şi contravenţiile administrative. Dacă această evaluare reuşeşte, nu apar dificultăţi la delimitarea infracţiunilor de contravenţiile administrative. În literatura de specialitate se arată că tehnica legislativă care asigură delimitarea infracţiunilor de contravenţiile administrative se exprimă în modalităţile de indicare: 1) asupra lipsei în acţiunile (inacţiunile), care formează componenţa unei contravenţii administrative, a faptei penal condamnabile; 2) asupra lipsei, în componenţa unei contravenţii administrative, a semnelor limitrofe cu semnele unei componenţe de infracţiuni concrete; 3) asupra prezenţei, în componenţa unei contravenţii administrative, a semnelor limitrofe cu semnele unei componenţe de infracţiuni concrete [268]. Cât priveşte delimitarea infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM de contravenţiile administrative similare, este aplicabilă parţial cea de-a treia modalitate nominalizată mai sus. Totuşi, în cea mai mare parte, nici normele penale în materie, nici cele contravenţionale nu conţin careva indicaţie care ar facilita disocierea lor reciprocă. Mai întâi, vom aborda ipoteza în care delimitarea infracţiunilor de contravenţiile administrative similare este într-un fel facilitată de utilizarea de către legiuitor a unor semne limitrofe ambelor manifestări de ilicitate. Astfel, la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede răspunderea, inclusiv, pentru procurarea sau păstrarea ilegală fără scop de vânzare

186 a mijloacelor narcotice sau psihotrope în cantităţi mici. Pe de altă parte, la alin.(2) art.217 CP RM se prevede răspunderea, inclusiv, pentru procurarea sau păstrarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare. De asemenea, la art.1053 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede răspunderea pentru cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în proporţii mici şi fără scop de înstrăinare. Pe de altă parte, la alin.(1) art.217 CP RM se prevede răspunderea, inclusiv, pentru cultivarea ilegală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, săvârşită în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare. În context, prezintă interes următoarea speţă: în octombrie 2006, C.S. se deplasa cu automobilul în direcţia satului Lozova, raionul Străşeni. A staţionat pe acostament, timp în care a văzut o plantă de cânepă, din care a hotărât să culeagă un fir, pe care l-a păstrat până la 4.03.2007, când a fost reţinut de colaboratorii poliţiei [86]. Aşadar, C.S. a recoltat un singur fir de plantă. Iar conform Hotărârii Guvernului nr.79/2006, proporţiile mici, desemnând planta de cânepă, reprezintă două fire de plantă. Tocmai din această cauză lui C.S. nu i s-a reţinut la calificare cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (art.1053 din Codul cu privire la contravenţiile administrative). Aşadar, noţiunea „cantităţi mici” („proporţii mici”) imprimă faptei caracterul de ilicit contravenţional. În opoziţie, noţiunea „proporţii mari” imprimă faptei caracterul de ilicit penal. Cum cele două noţiuni nu se intersectează şi sunt precis determinate în cadrul Hotărârii nr.79/2006 a Guvernului, delimitarea infracţiunilor corespunzătoare de contravenţiile administrative similare nu pune probleme. În acest sens se înscrie aserţiunea din Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 16.06.1988 nr.4u-186/88, conform căreia, pentru procurarea substanţelor narcotice în cantităţi mici, se aplică răspunderea administrativă, dar nu penală [65]. În context, nu putem să nu punem pe tapet chestiunea justeţei determinării normative a conţinutului noţiunilor „proporţii mici” şi „proporţii mari”. Astfel, E.A. Babaian şi colegii acestuia din Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor din Federaţia Rusă au calculat că, pentru a obţine euforie, un om având greutatea de 70 kg trebuie să consume 0,004 grame de heroină [170, p.30]. De ce atunci, în conformitate cu Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, cantităţile mici (proporţiile mici) pentru heroină constituie greutatea de până la 0,01 grame, adică de 2,5 ori mai mult. Putem admite că, în practică, puţini dintre consumatori îşi administrează, într-o repriză, miimi de gram al drogului. De regulă, este întrebuinţată cantitatea de 0,06 grame de heroină, ambalată într-un plic de polietilenă. Pe cale de consecinţă, cantităţile mici (proporţiile mici) pentru heroină puteau fi stabilite până la 0,06 grame, nu până la 0,01 grame, cum este de lege lata.

187 Situaţia reliefată este caracteristică nu numai cantităţilor stabilite pentru heroină. În acest fel, se restrânge sfera de incidenţă a art.44 şi 1053 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, în avantajul alin.(2) şi, respectiv, a alin.(1) ale art.217 CP RM. Or, nu de rare ori, cantitatea minimă necesară întrebuinţării unei singure doze de drog se raportează la noţiunea „proporţii mari”, deci antrenează răspunderea penală. Astfel, ca şi cum „se sare” peste posibilitatea aplicării răspunderii contravenţionale. Între timp, în unele state avansate (de exemplu, Austria, Marea Britanie, Grecia, Italia, Germania etc.) chestiunea diferenţierii răspunderii pentru ilegalităţile legate de traficul ilicit de droguri este soluţionată nu exclusiv reieşind din cantitatea acestora. La baza acestei diferenţieri este pusă puterea de impact a drogului concret asupra organismului uman, precum şi doza zilnică necesară de consum a drogului respectiv [192, p.16]. Susţinem opinia, exprimată în literatura de specialitate, potrivit căreia, pentru determinarea cantităţilor de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora urmează a fi utilizată noţiunea „doza toxică minimă”, adică noţiunea desemnând doza cea mai mică care poate provoca reacţia ce depăşeşte limitele normei fiziologice, degenerând în reacţie patologică [188, p.18-19; 179, p.109]. Recunoscând-o ca unitate de măsură şi calculând-o pentru toate categoriile de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, la efectuarea expertizei chimice judiciare s-ar putea să se stabilească câte asemenea unităţi de măsură numără cantitatea concretă a substanţei depistate în traficul ilicit. O asemenea manieră de determinare a cantităţilor de droguri ar permite luarea în consideraţie a pericolului real al substanţei concrete pentru organismul uman. Or, s-ar lua în seamă trăsăturile genetice ale persoanei consumatoare, originea geografică a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, procedeele de prelucrare a acestor plante etc. Considerăm că cantităţile (proporţiile) mici ale substanţelor narcotice sau psihotrope trebuie să fie puse în concordanţă cu, cel puţin, o unitate de doză toxică minimă. În acest fel, s-ar asigura o mai bună diferenţiere a răspunderii penale şi a răspunderii contravenţionale pentru ilegalităţile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Revenind la tema principală abordată în secţiunea de faţă, menţionăm că fapta prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative urmează a fi delimitată, în primul rând, de infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.217 CP RM. La concret, procurarea sau păstrarea ilegală fără scop de vânzare a mijloacelor narcotice sau psihotrope în cantităţi mici (art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative) trebuie delimitată de producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea sub-

188 stanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare (alin.(2) art.217 CP RM). Astfel, obiectul material al faptei prevăzute la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative nu-l pot reprezenta analoagele substanţelor narcotice sau psihotrope (spre deosebire de obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM). Rezultă că procurarea sau păstrarea ilegală fără scop de vânzare a analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope în cantităţi mici nu este sancţionată nici măcar contravenţional. Totodată, precizăm că procurarea sau păstrarea ilegală a analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope (ca şi oricare alte operaţiuni ilegale cu acestea) săvârşite în proporţii mici şi în scop de înstrăinare atrage răspunderea conform alin.(2) art.2171 CP RM. De asemenea, trebuie de menţionat că, în calitate de modalităţi ale faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM, apar nu numai procurarea şi păstrarea. În lista acestor modalităţi mai intră: producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, expedierea, transportarea. Rezultă că, de rând cu procurarea sau păstrarea, nici producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, expedierea sau transportarea ilegală fără scop de vânzare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora în cantităţi mici nu este sancţionată, fie măcar şi pe cale contravenţională. În acelaşi timp, producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, expedierea, transportarea, distribuirea sau alte operaţiuni ilegale cu substanţele narcotice, psihotrope sau cu analoagele lor, săvârşite în scop de înstrăinare, ori înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagele lor, în proporţii mici, atrage răspunderea potrivit alin.(2) art.2171 CP RM. Atragem atenţia că în dispoziţia art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative este utilizată expresia „fără scop de vânzare”. În opoziţie, în dispoziţia alin.(2) art.217 CP RM este utilizată sintagma „fără scop de înstrăinare”. Interpretând precis art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, rezultă că procurarea sau păstrarea ilegală, de exemplu, în scop de schimb, a substanţelor narcotice sau psihotrope în proporţii mici nu cade sub incidenţa acestui articol. Or, schimbul este o formă de înstrăinare, însă nu poate fi echivalat cu vânzarea. Totodată, procurarea sau păstrarea ilegală în scop de schimb a substanţelor narcotice sau psihotrope, în proporţii mici, cade sub incidenţa alin.(2) art.2171 CP RM. Ceea ce nu poate să nu provoace reticenţă. Or, faptele având acelaşi grad de pericol social sunt, într-un caz, sancţionate penal, iar în alt caz – contravenţional. Pentru a exclude această inadvertenţă, recomandăm ca în art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative cuvintele „fără scop de vânzare” să fie substituite prin cuvintele „fără scop de înstrăinare”.

189 În alt context, specificăm că la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede răspunderea şi pentru consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripţia medicului. Această faptă urmează a fi delimitată de infracţiunea prevăzută la art.2175 CP RM. În această normă penală se prevede răspunderea pentru consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora. Dar nu în oricare condiţii. În comparaţie cu fapta prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, este indispensabilă prezenţa alternativă a: 1) modului public de săvârşire a infracţiunii, sau 2) locului de săvârşire a infracţiunii, şi anume – teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, locurile de agrement, locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropierea a acestora. Rezultă că dacă consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripţia medicului este săvârşită într-un alt mod sau în alte locuri decât cele menţionate mai sus, răspunderea trebuie aplicată în conformitate cu art.44 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. La art.1051 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede răspunderea pentru neluarea de către beneficiarii folosinţei pământului a măsurilor pentru stârpirea cânepei sălbatice. Această faptă urmează a fi delimitată de cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în condiţii de ilegalitate (faptă sancţionată, după caz, conform alin.(1) art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM). Supra am stabilit că cultivarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope se exprimă în răsădirea, îngrijirea şi recoltarea plantelor. Niciuna din aceste modalităţi nu se regăseşte în cazul neluării de către beneficiarii folosinţei pământului a măsurilor pentru stârpirea cânepei sălbatice. În acest caz, făptuitorul nu îndeplineşte obligaţia prevăzută la alin.(2) art.10 al Legii nr.382/1999: „Proprietarul, posesorul ori beneficiarul de teren este obligat să nimicească plantele nominalizate la alin.(1) (se are în vedere macul somnifer, cânepa, arbustul coca – n.a.)” care cresc spontan pe terenul lui. Aşadar, făptuitorul nu răsădeşte, nu îngrijeşte, nici nu recoltează cânepa sălbatică de pe terenul de care beneficiază. Această plantă creşte spontan pe terenul dat, iar el nu săvârşeşte acţiunea socialmente utilă de nimicire a cânepei sălbatice, deşi putea şi trebuia s-o săvârşească conform legii. Sub aspectul laturii subiective, pot să apară dificultăţi la delimitarea faptei, prevăzute la art.1051 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, de cultivarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Or, cel care cultivă aceste plante poate invoca că nu le-a observat şi, de aceea, nu le-a nimicit. Concluzia privind conţinutul intenţiei rezultă din materialitatea faptei (ex re), adică din examinarea tuturor semnelor laturii obiective. În ipoteza examinată trebuie luate în consideraţie următoarele circumstanţe: mărimea terenului de care beneficiază făptuitorul;

190 relieful acestui teren; urmele aplicării lucrărilor şi metodelor agricole; cunoştinţele în domeniul agriculturii ale făptuitorului; prezenţa materialului semincer, a utilajului sau a materialelor destinate cultivării plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope; atestarea faptului consumului substanţelor narcotice sau psihotrope de către făptuitor ori a faptului înstrăinării (ori a pregătirii de înstrăinare) a substanţelor narcotice sau psihotrope etc. Analiza în ansamblu a acestor circumstanţe ne permite să stabilim dacă cele săvârşite urmează a fi calificate conform art.1051 din Codul cu privire la contravenţiile administrative ori conform alin.(1) art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM. Într-o altă ordine de idei, la art.1052 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede răspunderea pentru neluarea de măsuri pentru asigurarea regimului stabilit de protecţie a semănăturilor de cânepă şi de mac pentru ulei, a locurilor de păstrare şi prelucrare a recoltei acestor culturi, precum şi neluarea de măsuri pentru distrugerea resturilor rămase după recoltare şi a deşeurilor de producţie care conţin substanţe narcotice. Pe de altă parte, la alin.(4) art.218 CP RM se stabileşte răspunderea, inclusiv, pentru încălcarea regulilor stabilite de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, care a cauzat pierderea lor, săvârşită de către persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor menţionate. Aşadar, în primul rând, pierderea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope nu constituie urmările prejudiciabile ale faptei prevăzute la art.1052 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Această faptă este una formală, de aceea nici nu este susceptibilă de producerea vreunei urmări prejudiciabile. De asemenea, subiecţii celor două fapte confruntate au atribuţii cu totul diferite. Subiectul faptei prevăzute la art.1052 din Codul cu privire la contravenţiile administrative are următoarele obligaţii: 1) să ia măsuri pentru asigurarea regimului stabilit de protecţie a semănăturilor de cânepă şi de mac pentru ulei, a locurilor de păstrare şi de prelucrare a recoltei acestor culturi; 2) să ia măsuri pentru distrugerea resturilor rămase după recoltare şi a deşeurilor de producţie care conţin substanţe narcotice. În contrast, subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM (în ipoteza care ne interesează) are obligaţia să respecte regulile stabilite de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Doar într-o situaţie aceste atribuţii se suprapun: când se iau măsuri pentru asigurarea regimului stabilit de protecţie a semănăturilor de cânepă şi de mac pentru ulei. Putem considera acesta un caz particular al respectării regulilor stabilite de îngrijire a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. În situaţia dată, pentru delimitarea faptelor confruntate, vom apela la criteriul prezenţei sau lipsei urmărilor prejudiciabile constând în pierderea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (criteriu cercetat mai sus). De asemenea, ca criteriu subsecvent de delimitare poate fi invocată împrejurarea că subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.218

191 CP RM poate fi, inclusiv, o persoană juridică ce desfăşoară activitate de întreprinzător. O asemenea persoană nu poate fi subiectul faptei prevăzute la art.1052 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (ca, de altfel, nici subiectul vreunei alte contravenţii administrative). Din altă perspectivă, menţionăm că la art.1053 din Codul cu privire la contravenţiile administrative e stabilită răspunderea pentru cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în proporţii mici şi fără scop de înstrăinare. Aşa cum am menţionat, principalul criteriu de delimitare a acestei fapte de infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.217 CP RM vizează parametrii cantitativi ai obiectului material al faptei: proporţii mici (în cazul faptei prevăzute la art.1053 din Codul cu privire la contravenţiile administrative); proporţii mari (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM). Dar acesta nu e unicul criteriu care ajută la delimitarea celor două fapte confruntate. Astfel, în alin.(1) art.217 CP RM se prevede răspunderea nu numai pentru cultivarea ilegală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, dar şi pentru alte operaţiuni ilegale cu astfel de plante. Rezultă că alte operaţiuni ilegale (altele decât cultivarea ilegală) cu plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, în proporţii mici şi fără scop de înstrăinare, nu atrag nici măcar răspunderea contravenţională. În acelaşi timp, este necesar a menţiona că semănatul sau cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante fără autorizaţie, săvârşite în scop de înstrăinare, în proporţii mici, atrage răspunderea conform alin.(1) art.2171 CP RM. În fine, la art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se prevede răspunderea pentru producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror altor operaţiuni cu precursori fără autorizaţie. Această faptă urmează a fi delimitată de infracţiunea prevăzută la art.2172 CP RM. Însă, la moment, această delimitare este imposibilă, deoarece dispoziţia art.2172 CP RM repetă dispoziţia art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Singura deosebire constă în aceea că în art.2172 CP RM se indică suplimentar „scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor”. Însă, această deosebire este aparentă, deoarece, atât conform alin.(3) art.1341 CP RM, cât şi conform notei la art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, precursorii se utilizează prin excelenţă la producerea de substanţe narcotice sau psihotrope. În context, apare întrebarea: dacă va fi săvârşită fapta descrisă la art.2172 CP RM (sau la art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative), care din cele două norme trebuie aplicată? În aparenţă, în ipoteza examinată, trebuie să apelăm la prevederea de la alin.(7) art.6 al Legii nr.780/2001: „În cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict

192 de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior”. Într-adevăr, Codul penal şi Codul cu privire la contravenţiile administrative, ambele fiind legi organice, au aceeaşi forţă juridică. Însă nu au şi nici nu pot avea acelaşi obiect al reglementării. Obiectul reglementării Codului penal îl constituie raporturile juridice penale, iar obiectul reglementării Codului cu privire la contravenţiile administrative îl reprezintă raporturile juridice contravenţionale. Deoarece prevederea de la alin.(7) art.6 al Legii nr.780/2001 este inaplicabilă în ipoteza analizată, trebuie identificată o altă cale de tranşare a conflictului dintre art.2172 CP RM şi art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Considerăm că această cale o proiectează dispoziţia de la alin.(3) art.8 din Codul de procedură penală, în care, printre altele, se prevede: „Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului Cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului”. Aşadar, conform acestei prevederi (în care se focalizează principiul „in dubio pro reo”), conflictul de norme analizat trebuie tranşat în favoarea art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Problema e că nici acest articol, nici art.2172 CP RM nu pot fi deocamdată aplicate din alte cauze, de natură tehnico-juridică. La concret, lista de precursori, pe care Guvernul trebuia s-o adopte (aşa cum o cere alin.(4) art.1341 CP RM şi nota la art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative), însă pe care nu a adoptat-o. Din aceste considerente, la moment, nu poate fi aplicată nici răspunderea penală, nici răspunderea contravenţională, pentru circulaţia ilegală a precursorilor. În concluzie, recomandăm completarea Hotărârii nr. 79/2006 a Guvernului, astfel încât aceasta să cuprindă şi lista precursorilor. Din cele menţionate în prezenta secţiune ne-am putut convinge că legislaţia în vigoare a Republicii Moldova nu este dispensată de ipoteze de coliziune sau de lacună, legate de corelaţia dintre infracţiuni şi contravenţiile administrative. În mare măsură, aceste coliziuni şi lacune se datorează unei tehnici juridice deficiente. Dar şi unei politici penale şi politici administrative inconsecvente, deoarece în unele cazuri rămâne neclar de ce legiuitorul atribuie ilegalitate penală unor fapte care nu se deosebesc, după gradul de pericol social, de alte fapte cărora le-a fost atribuită ilegalitate contravenţională. Recomandările de lege ferenda pe care le-am făcut au drept obiectiv tocmai reducerea numărului de hiaturi care fac dificilă delimitarea faptelor prevăzute la art.44, 1051-1053 şi 15213 din Codul cu privire la contravenţiile administrative de faptele similare incriminate de Codul penal. Implementarea acestor recomandări ar avea ca rezultat optimizarea interpretării şi aplicării răspunderii penale şi a răspunderii contravenţionale pentru ilegalităţile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora.

193

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate constau în: 1. Argumentarea necesităţii efectuării şi efectuarea propriu-zisă a studiului terminologic asupra conceptelor utilizate în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. 2. Explicarea corelaţiei noţiunii „drog” cu noţiunile complementare sau subsecvente „stupefiant”, „substanţă psihoactivă”, „substanţă narcotică”, „substanţă psihotropă”, „plantă care conţine substanţe narcotice sau psihotrope”, „substanţă euforizantă”, „inhalat chimic toxic”, 3. Stabilirea importanţei criteriului juridic pentru operarea, în contextul dreptului penal, cu noţiunile „substanţă narcotică” şi „substanţă psihotropă”. 4. Argumentarea necesităţii excluderii expresiei „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” din textul legii penale. 5. Stabilirea gradului de implementare în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. 6. Identificarea obiectului juridic special şi a obiectului material (imaterial) pentru fiecare din infracţiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. 7. Definirea tuturor noţiunilor ce caracterizează modalităţile normative alternative ale faptelor prejudiciabile, prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, alături de identificarea momentului consumativ al infracţiunilor corespunzătoare, prin prisma fiecăreia din aceste modalităţi. 8. Argumentarea inoportunităţii de a i se atribui caracterul de ilicit penal faptei de circulaţie ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite fără scop de înstrăinare (art.217 CP RM). 9. Stabilirea condiţiilor în care trebuie aplicată clauza de impunitate prevăzută la alin.(5) art.217 CP RM. 10. Soluţionarea problemelor privind concursul de infracţiuni şi concurenţa de norme în cazul calificării infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. 11. Identificarea criteriilor de delimitare a infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM de contravenţiile administrative similare.

194

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI În încheiere, ca o trecere în revistă a obiectivelor realizate în cadrul prezentei lucrări, se impun anumite concluzii: 1.

În planul reglementărilor penale, legiuitorul moldovean a ţinut cont doar în parte de demersul dispoziţiilor cu caracter penal din Convenţia asupra substanţelor psihotrope şi din Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope.

2.

În textul normativ, nu este necesară substituirea noţiunii „substanţă narcotică” prin noţiunea „mijloc narcotic”. Substituentul adecvat al noţiunii „substanţă narcotică” este noţiunea „stupefiant”, caracterizată prin admisibilitate şi oportunitate în planul dreptului internaţional.

3.

Nici în Legea nr.382/1999, nici în Legea nr.713/2001 noţiunii „drog” nu-i este atribuit un înţeles adecvat.

4.

In esse, producerea, procurarea, păstrarea, transportarea şi alte asemenea operaţiuni ilegale, săvârşite asupra substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora, în acelaşi rând cultivarea plantelor care conţin astfel de substanţe, precum şi alte fapte legate de circulaţia ilicită de droguri, nu pot de felul lor să lezeze sănătatea publică.

5.

De lege lata, nu este posibilă realizarea unei derivaţii corecte între obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM şi obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolul VIII al Părţii Speciale a Codului penal.

6.

În perioada 2.12.2005-27.01.2006 (sau din 02.12.2005 până în momentul de faţă cu referire la precursori), datorită lipsei de iure a obiectului material al infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM, trebuie recunoscută imposibilitatea aplicării acestor norme.

7.

În cazul introducerii prin înşelăciune în organismul altei persoane a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, nu se poate vorbi despre concurenţa dintre parte şi întreg în ce priveşte art.2176 CP RM şi art.188 CP RM.

8.

Alin.(2) art.218 CP RM este o normă specială în raport cu art.361 CP RM numai atunci când documentele, ce reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM, emană de la o instituţie publică.

9.

Actualul mecanism de delimitare a infracţiunilor şi a contravenţiilor administrative, care sunt săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora (bazat pe parametrii cantitativi ai obiectului material al faptei), este puţin eficient sub aspectul diferenţierii adecvate a răspunderii juridice pentru numitele fapte.

195 Conflictul dintre art.2172 CP RM şi art.15213 din Codul cu privire la contravenţiile admi-

10.

nistrative trebuie tranşat în favoarea ultimei din normele specificate, în virtutea principiului „in dubio pro reo”. În legătură cu cercetările efectuate în cadrul prezentei lucrări, venim cu un şir de recomandări ce pot fi luate în consideraţie la perfecţionarea legislaţiei naţionale (în special, a legii penale), şi anume: •

Modificarea definiţiei noţiunii „drog” din Legea nr.382/1999 din „substanţă narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală ori sintetică, preparat care conţine o astfel de substanţă, altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope” în „stupefiant sau substanţă psihotropă ori plantă care conţine stupefiante sau substanţe psihotrope”.

•

Redefinirea, în Legea nr.382/1999 şi în art.1341 CP RM, a noţiunilor „stupefiant”, „substanţă psihotropă” şi „precursor”, după cum urmează: -

„stupefiant – substanţă de origine naturală sau sintetică, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul ei abuziv, dacă această substanţă este indicată în lista stupefiantelor (substanţelor narcotice), aprobată de Guvern”;

-

„substanţă psihotropă – substanţa de origine naturală sau sintetică, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul ei abuziv, dacă această substanţă este indicată în lista substanţelor psihotrope, adoptată de Guvern”;

-

„precursor – substanţă de origine naturală sau sintetică, utilizată pentru producerea, fabricarea sau prelucrarea de stupefiante sau substanţe psihotrope, dacă această substanţă este indicată în lista precursorilor, aprobată de Guvern”.

•

Completarea Hotărârii nr.79/2006 a Guvernului, astfel încât aceasta să cuprindă şi lista precursorilor.

•

Modificarea denumirilor art.217 şi 2171 CP RM din „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare” şi „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” în „Circulaţia ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare” şi, respectiv, „Circulaţia ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare”.

•

Introducerea, în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 şi în art.2172 CP RM, după termenul „producere”, a termenului „fabricare”.

•

Excluderea termenului „extragere” din alin.(2) art.217 şi din alin.(2) art.2171 CP RM.

•

Abrogarea art.2175 şi 219 CP RM, ca expresie a oportunităţii dezincriminării in toto a consumului de droguri.

196 •

Completarea art.217 CP RM cu alineatul (6), având următorul conţinut: „Persoana este liberată de răspunderea penală pentru faptele, prevăzute la alin.(1) sau (2)

din prezentul articol, dacă s-a adresat benevol într-o instituţie medicală şi a început tratamentul contra toxicomaniei”. •

Modificarea prevederii de la alin.(5) art.217 CP RM după cum urmează: „Persoana care a săvârşit acţiunile prevăzute la art.217 sau 2171 este liberată de răspundere

penală dacă a contribuit activ fie la descoperirea sau contracararea infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a drogurilor ori precursorilor, după caz, prin autodenunţare, predare benevolă a drogurilor sau precursorilor, indicare a sursei de procurare a acestora, fie la divulgarea numelor persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii, fie la indicarea mijloacelor băneşti a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune. Nu poate fi considerată predare benevolă a drogurilor sau precursorilor ridicarea acestora la reţinerea persoanei, precum şi la efectuarea acţiunilor de urmărire penală pentru depistarea şi ridicarea lor”. •

Constituirea Capitolului VIII1 al Părţii Speciale a Codului penal, având denumirea „Infracţiuni săvârşite în sfera circulaţiei drogurilor sau precursorilor”, în care ar fi concentrate actualele incriminări de la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM.

197

BIBLIOGRAFIE Izvoare normative 1. Constituţia Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr.1. 2. Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.128-129. 3. Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 24.03.1961) // Veştile Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti. – 1961. – Nr.10. 4. Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova (adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 29.03.1985) // Veştile Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti. – 1985. – Nr.3. 5. Codul vamal al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.2000) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2000. – Nr.160-162. 6. Codul civil al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.82-86. 7. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.104-110. 8. Codul penal român (adoptat la 28.06.2004) // Monitorul Oficial al României. – 2004. – Nr.575. 9. Криминальный кодекс Украiни // Вiдомостi Верховноi Ради. – 2001. – №25-26. 10. Legea Republicii Moldova cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor de alcoolism cronic, de narcomanie sau de toxicomanie (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 07.02.1991) // Sfatul Ţării. – 1991. – Nr.53. 11. Legea Republicii Moldova privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993) // Monitorul Parlamentului Republicii Moldova. – 1993. – Nr.9. 12. Legea Republicii Moldova cu privire la evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.1997) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1997. – Nr.69-70. 13. Legea Republicii Moldova cu privire la medicamente (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 17.12.1997) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1998. – Nr.52-53. 14. Legea Republicii Moldova cu privire la modificarea unor acte legislative (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 25.11.1998) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.7-9.

198 15. Legea Republicii Moldova cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.05.1999) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.73-77. 16. Legea Republicii Moldova privind aprobarea Regulamentului de evaluare şi acreditare a instituţiilor de învăţământ (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.06.1999) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.80-82. 17. Legea Republicii Moldova privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 24.09.1999) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2000. – Nr.24-26. 18. Legea Republicii Moldova privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.12.2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.36-38. 19. Legea Republicii Moldova privind actele legislative (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 27.12.2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.36-38. 20. Legea Republicii Moldova privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.07.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.208-210. 21. Legea Republicii Moldova cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 27.10.2005) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.176. 22. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului cu privire la contravenţiile administrative, a Codului penal al Republicii Moldova şi a Codului de procedură penală al Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.11.2005) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.161-163. 23. Legea privind Codul vamal al României, nr.141 din 24.07.1997 // Monitorul Oficial al României. – 1997. – Nr.180. 24. Legea României nr.143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri // Monitorul Oficial al României. – 2000. – Nr.362. 25. Legea României nr.300 din 17.05.2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor // Monitorul Oficial al României. – 2002. – Nr.409. 26. Legea României nr.339 din 29.11.2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope // Monitorul Oficial al României. – 2005. – Nr.1095.

199 27. Основы законодательства Российской Федерации «Об охране здоровья граждан» от 22 июля 1993 г. // Ведомости Совета Народных Депутатов и Верховного Совета Российской Федерации. – 1993. – №33. 28. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la instituirea Comisiei Interdepartamentale de Combatere a Narcomaniei şi Narcobusinessului, nr.585 din 19.06.2000 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. – Chişinău: Pontos, 2001, p.286-288. 29. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.16-19. 30. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Cerinţelor tehnice faţă de încăperile şi obiectivele în care se păstrează substanţele narcotice, psihotrope şi/sau precursori, nr.128 din 6.02.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.28-30. 31. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova al substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor, nr.216 din 27.02.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.39-42. 32. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, nr.1382 din 8.12.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.189-192. 33. Ordinul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova „Cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie”, nr.170 din 24.05.1991 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. – Chişinău: Pontos, 2001, p.354-363. 34. Ordinul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova „Cu privire la acordarea asistenţei medicale bolnavilor de narcomanie şi toxicomanie, precum şi despre evidenţa, păstrarea, prescrierea, livrarea şi utilizarea substanţelor narcotice”, nr.255 din 29.11.1994 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. – Chişinău: Pontos, 2001, p.364-365. 35. Ordinul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova „Cu privire la instituirea în cadrul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor al Republicii Moldova”, nr.42 din 15.02.1999 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. – Chişinău: Pontos, 2001, p.376-381.

200 36. Ordinul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova „Cu privire la modul de prescriere şi livrare a medicamentelor”, nr.195 din 10.07.2000 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. – Chişinău: Pontos, 2001, p.350-353. 37. Ordinul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova „Cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de narcomanie”, nr.6 din 12.01.2001 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. – Chişinău: Pontos, 2001, p.382-395. 38. Hotărârea Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor al Republicii Moldova „Cu privire la substanţele narcotice, substanţele psihotrope, care se află sub control internaţional în corespundere cu convenţiile ONU din anii 1961, 1971 şi 1998 pe teritoriul Republicii Moldova”, nr.7 din 01.12.1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.16-18. 39. Список инструментов и оборудования, находящихся под специальным контролем, используемых при незаконном изготовлении наркотических средств, психотропных и сильнодействующих веществ. Утвержден на заседании Постоянного комитета по контролю наркотиков 9 октября 1996 г., протокол № 51/7-96 // Бюллетень Верховного Суда Российской Федерации. – 1997. – № 3. – C.21. 40. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 04.11.1950 şi semnată de către Republica Moldova la 13.07.1995 (în vigoare pentru Republica Moldova din 12.09.1997) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.341-358. 41. Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30.03.1961, şi Protocolul de modificare a acestei Convenţii, adoptat la Geneva la 25.03.1972 (în vigoare pentru Republica Moldova din 03.11.1994) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.128-180. 42. Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.181-213. 43. Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20.12.1988 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.214-247. 44. Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională din 08.11.1990 (ratificată de Republica Moldova la 15.03.2002) // Moldinfolex.

201 45. Международная Конвенция по борьбе с нелегальной торговлей сильнодействующими средствами, подписанная в Женеве 26 июня 1936 г. // Сборник действующих договоров, соглашений и конвенций, заключенных с иностранными государствами. Вып.XIII. – Москва, 1938. – C.480-487. 46. Acordul de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia cu privire la combaterea traficului internaţional ilicit de droguri, terorismului internaţional şi altor crime organizate, semnat la Chişinău la 03.06.1994 (ratificat la 27.07.1999) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.23. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.255-259. 47. Acordul între Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al Republicii Uzbekistan cu privire la colaborarea în combaterea traficului ilicit de arme, muniţii, substanţe explozibile, stupefiante şi substanţe psihotrope, semnat la Chişinău la 30.03.1995 // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.22. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.454-457. 48. Decizia nr.102/97/EC a Parlamentului European şi a Consiliului European din 16.12.1996, prin care s-a aprobat programul de acţiuni al Comunităţii Europene vizând prevenirea dependenţei de droguri în contextul acţiunilor privind sănătatea publică // Oficial Journal L019, 22/01, 1997, p.0025-0031. 49. Декларация ООН „О борьбе против незаконного оборота наркотиков и злоупотреблениях наркотическими средствами”, №39/142 от 14 декабря 1984 г. // www.org/russian/documen/gadocs/convies/r39/-142pdf 50. Декларация ООН о руководящих принципах сокращения спроса на наркотики (принята Резолюцией S-20/3 Генеральной Ассамблеи от 10 июня 1998 г.) // www.un.org/russian/documen/declarat/drugred 51. Резолюция А/RES/S-20/2 принятая Генеральной Ассамблеей ООН 21 октября 1998 г. // www.org/russian/conferen/drugs/rs20-2.pdf 52. Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Ungare cu privire la cooperarea în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri şi crimei organizate, semnat la Budapesta la 04.06.1997 (ratificat la 21.10.1997) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.22. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.353-357. 53. Memorandumul de înţelegere între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Asociaţia Şefilor de Poliţie, Procuratura Regală a Angliei şi Ţării Galilor, Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul de Taxe Vamale şi Accize ale Maiestăţii Sale, Brigada Naţională

202 împotriva Criminalităţii şi Serviciul Naţional de Informaţii în Domeniul Criminalităţii ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la cooperarea în combaterea infracţiunilor grave, crimei organizate, traficului ilicit de droguri şi în alte probleme similare de interes reciproc, semnat la Chişinău la 17.01.2001 (ratificat la 29.05.2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2001. – Nr.59-61. Hotărârile Plenului Curţii Supreme de Justiţie, practica judiciară Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice”, nr.12 din 27.03.1997 // Culegere de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974- iulie 2002). – Chişinău, 2002, p.360-366. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale” , nr.17 din 19.06.2000 // Culegere de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002). – Chişinău, 2002, p.18-20. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor” // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. – 2004. – Nr.8. – P.5-11. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii”, nr.37 din 22.11.2004 // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. – 2005. – Nr.8. – P.4-9. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală” , nr.17 din 07.11.2005 // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. – 2006. – Nr.3. – P.11-13. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, nr.4 din 19.06.2006 „Cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre huliganism” // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. – 2007. – Nr.1. – P.11-13. Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О судебной практике по делам о преступлениях, связанных с наркотическими средствами, психотропными, сильнодействующими и ядовитыми веществами», № 9 от 27 мая 1998 г. // Бюллетень Верховного Суда Российской Федерации. – 1998. – №7, р.3-8. Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О применении судами общей юрисдикции общепризнанных принципов и норм международного права и

203 международных договоров Российской Федерации», №5 от 10 октября 2003 г. // www.medialaw.ru/publications/zip/112/5.html Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О судебной практике по делам о преступлениях, связанных с наркотическими средствами, психотропными, сильнодействующими и ядовитыми веществами», №14 от 15 июня 2006 г.

//

www.vsrf.ru/print-page.php?id=4348 Постановление Пленума Верховного Суда Украины «О судебной практике по делам о преступлениях в сфере оборота наркотических средств, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров», № 4 от 26 апреля 2002 г. // Вiсник Верховного Суду Украïни. – 2002. – № 4. – C.6-11. Постановление Пленума Верховного Суда Республики Беларусь «О судебной практике по делам о преступлениях, связанных с наркотическими средствами, а также с сильнодействующими и ядовитыми веществами» (ст.327-334 Уголовного кодекса), № 1 от 26 марта 2003 г. // Судовi вестник. – 2003. – №2. – C.11-16. Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 16.06.1988 nr.4u-186/88 // Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. şi alţii. Codul penal comentat şi adnotat. – Chişinău: Cartier, 2005, p.324. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 11.06.1996 nr.2C116/96 // Buletinul Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. – 1996. – Nr.7. – P.18. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova nr.1r-1961/98 din 20.10.1998 // Curtea de Apel. Culegere de practică judiciară (august 1996 – aprilie 1999). – Chişinău: Garuda-Art, 1999, p.176-178. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 16.02.1999 nr.1r/a-26/99 // Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. şi alţii. Codul penal comentat şi adnotat. – Chişinău: Cartier, 2005, p.324. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 16.03.1999 nr.1r/a-59/99 // Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. şi alţii. Codul penal comentat şi adnotat. – Chişinău: Cartier, 2005, p.324. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 11.05.1999 nr.1r-425/99 // Curtea de Apel. Culegere de practică judiciară (aprilie 1999-mai 2000). – Chişinău: GarudaArt, 2000, p.188-189. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 20.07.1999 nr.1r/a-185/99 // Moldinfolex.

204 Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 08.11.1999 nr.4-1r/a10/99 // Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. şi alţii. Codul penal comentat şi adnotat. – Chişinău: Cartier, 2005, p.324. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, secţia penală, decizia nr.3033 din 11.05.2006 // www.scj.ro/SP%20rezumate%202006/SP%203033%202006.html Определение Судебной коллегии по уголовным делам Верховного Суда РСФСР по делу М. и К. // Бюллетень Верховного Суда РСФСР. – 1988. – №4. – C.42. Sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău, din 21.08.2006. Dosarul nr.1-849/2006. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 2.02.2007. Dosarul nr.1-70/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 19.02.2007. Dosarul nr.1-54/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 28.02.2007. Dosarul nr.1-94/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 2.03.2007. Dosarul nr.1-103/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 2.03.2007. Dosarul nr.1-117/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 6.03.2007. Dosarul nr.1-134/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 7.03.2007. Dosarul nr.1-135/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 15.03.2007. Dosarul nr.1-130/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 22.03.2007. Dosarul nr.1-138/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 27.03.2007. Dosarul nr.1-137/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 30.03.2007. Dosarul nr.1-163/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 11.04.2007. Dosarul nr.1-165/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 24.04.2007. Dosarul nr.1-176/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 24.04.2007. Dosarul nr.1-198/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 26.04.2007. Dosarul nr.1-196/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 2.05.2007. Dosarul nr.1-166/2007. Sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, din 4.06.2007. Dosarul nr.1-248/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 3.04.2007. Dosarul nr.1-338/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 5.04.2007. Dosarul nr.1-269/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 25.04.2007. Dosarul nr.1-380/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 2.05.2007. Dosarul nr.1-395/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 3.05.2007. Dosarul nr.1-397/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 14.05.2007. Dosarul nr.1-434/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 15.05.2007. Dosarul nr.1-335/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 16.05.2007. Dosarul nr.1-110/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 16.05.2007. Dosarul nr.1-433/2007.

205 Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 18.05.2007. Dosarul nr.1-307/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 4.04.2007. Dosarul nr.1-312/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 28.05.2007. Dosarul nr.1-411/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 1.06.2007. Dosarul nr.1-483/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 7.06.2007. Dosarul nr.1-465/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 7.06.2007. Dosarul nr.1-499/2007. Sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, din 8.06.2007. Dosarul nr.1-504/2007. Monografii şi manuale 109. Amza T. Criminologie. – Bucureşti: Lumina Lex, 2002. 110. Antoniu G. Vinovăţia penală. – Bucureşti: Editura Academiei, 1995. 111. Antoniu G., Mitrache C., Stănoiu R. şi alţii. Noul Cod penal comentat / Sub red. lui G.Antoniu. – Bucureşti: ALL Beck, 2006. 112. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. şi alţii. Codul penal comentat şi adnotat. – Chişinău: Cartier, 2005. 113. Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. – Chişinău: Tipografia Centrală, 2004. 114. Boroi A. Drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: ALL Beck, 1999. 115. Boroi A. Infracţiuni contra unor relaţii de convieţuire socială. – Bucureşti: ALL, 1998. 116. Boroi A., Neaga N., Radu-Sultănescu V. Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. – Bucureşti: Rosetti, 2001. 117. Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. – Chişinău: Cartier, 2005. 118. Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. – Chişinău: Tipografia Centrală, 2005. 119. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. şi alţii. Drept penal. Partea Specială. – Chişinău: Cartier, 2005. 120. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: ALL, 1997. 121. Buşuleac M. Notă informativă la proiectul Codului penal // Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. – Chişinău: Garuda-Art, 1999. 122. Caballero F. Droit de la drogue. – Paris: Pegas, 1997. 123. Comite OMS d’experts de la pharmacodependance. Seizieme rapports. – OMS, Geneva, 1969, p.5. 124. Commentaires sur la Convention unique sur les stupéfiants de 1961. – Nation Unies, New York, 1975. 125. Cotelnic T., Eţcu I., Lungu L. Dicţionar juridic rus-român. – Chişinău: Litera, 2001.

206 126. Creţu V. Drept internaţional penal. – Bucureşti: Tempus, 1996. 127. Croitoru D. Studiu comparat privind tratamentul juridico-penal al drogurilor în legislaţia ţărilor Uniunii Europene, României şi Republicii Moldova: Teză de doctor în drept. – Chişinău, 2006. 128. Culegere de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002). – Chişinău, 2002. 129. Curtea de Apel. Culegere de practică judiciară (august 1996-aprilie 1999). – Chişinău, 2000. 130. Dicţionarul explicativ al limbii române / Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. – Bucureşti: Univers enciclopedic, 1998. 131. Dobrinoiu V., Pascu I., Molnar I. şi alţii. Drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: Europa Nova, 1999. 132. Dongoroz V şi alţii. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea Specială, vol.IV. – Bucureşti: Editura Academiei, 1971. 133. Drăgan J., Alecu Gh., Ţipişcă M. Elemente introductive în dreptul drogurilor. – Constanţa: Dobrogea, 2001. 134. Dumitrescu D., Bujor V. Traficul de droguri. Reglementări internaţionale şi naţionale. – Chişinău, 2004. 135. Dumneanu L., Mutu-Strulea M. Album de scheme. Drept penal. Partea Specială. – Chişinău: USM, 2005. 136. Eliescu M. Răspunderea civilă delictuală. – Bucureşti: Editura Academiei, 1972. 137. Grama M. Participanţii la infracţiune şi particularităţile răspunderii lor. – Chişinău: CEP USM, 2003. 138. Hasanov E.H. Lupta împotriva infracţionalităţii legate de droguri. Aspecte de drept internaţional şi comparat. – Bucureşti: Paideia, 2002. 139. Ionaş A. Legalitatea penală. – Bucureşti: Metropol, 1999. 140. Jescheck H.H. Lehrbuch des Strafrechts. Allgemeiner Teil. – Berlin: Dunker und Humbolt, 1988. 141. Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea Specială. – Bucureşti: Şansa, 1999. 142. Marcu F. Marele dicţionar de neologisme. – Bucureşti: Saeculum I.O., 2004. 143. Mateuţ Gh., Mihăilă A. Logica juridică. – Bucureşti: Lumina Lex, 1998. 144. Mateuţ Gh., Petrescu V.E., Ştefăroi N. şi alţii. Traficul de fiinţe umane: infractor, victimă, infracţiune. – Iaşi: Asociaţia Alternative Sociale, 2005. 145. Mihai Gh.C. Fundamentele dreptului. Argumentare şi interpretare în drept. – Bucureşti: Lumina Lex, 2001.

207 146. Mitrache C. Drept penal român. – Bucureşti: Şansa, 1997. 147. Moldovan A.T. Tratat de drept medical. – Bucureşti: ALL Beck, 2002. 148. Mrejeru I. Tehnica legislativă. – Bucureşti: Editura Academiei, 1979. 149. Mutu-Strulea M. Analiza juridico-penală a spălării banilor. – Chişinău: CEP USM, 2006. 150. Nacu A., Nacu A. Psihiatrie judiciară. – Chişinău: Tipografia Centrală, 1997. 151. Nistoreanu Gh., Boroi A., Molnar I. şi alţii. Drept penal. Partea Specială. – Bucureşti: Europa Nova, 1999. 152. Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea Specială. – Bucureşti: ALL Beck, 2002. 153. Oancea I. Drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1971. 154. Pop O. Drogurile: un flagel al lumii contemporane. – Timişoara: Mirton, 2002. 155. Porot A., Porot M. Toxicomaniile. – Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1999. 156. Predescu O. Dreptul penal al afacerilor. – Bucureşti: Continent XXI, 2000. 157. Schmidt-Aβmann E. Staatrecht. – Isensee, Kirchhof, 1987. 158. Seche L., Seche M., Preda I. Dicţionar de sinonime. – Bucureşti: Vox, 2000. 159. Toader T. Drept penal. Partea Specială. – Bucureşti: ALL Beck, 2002. 160. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998. 161. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999. 162. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.22. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999. 163. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.23. – Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999. 164. Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. – Chişinău: Pontos, 2001. 165. Vida I. Drepturile omului în reglementările internaţionale. – Bucureşti: Lumina Lex, 1999. 166. Visterniceanu E. Răspunderea penală pentru tâlhărie. – Chişinău: Tipografia Centrală, 2006. 167. Zlătescu V.D. Introducere în legistica formală (tehnica legislativă). – Bucureşti: Oscar Print, 1996. 168. Zolyneak M. Drept penal. Partea Generală. Vol.II. – Iaşi: Chemarea, 1993. 169. Анисимов Л.Н. Наркотики: правовой режим. – Ленинград, 1974. 170. Бабаян Э.А., Баевский А., Бардин Е.В. Правовые аспекты оборота наркотических, психотропных, сильнодействующих, ядовитых веществ и прекурсоров. Часть 1. – Москва, 2002.

208 171. Бабаян Э.А., Гонопольский М.Х. Учебное пособие по наркологии. – Москва, 1981. 172. Бойко А.И. Преступное бездействие. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003. 173. Болотовский И.С. Наркомании. Токсикомании. – Казань, 1989. 174. Гасанов Э.Г. Борьба с наркотической преступностью. Международный и сравнительноправовой аспекты. – Москва: ЮрИнфоР, 2000. 175. Гасанов Э.Г. Ответственность за преступления, связанные с незаконным оборотом наркотических средств и психотропных веществ: сравнительно-правовой и уголовноправовой аспекты. – Москва: ЮрИнфоР, 2002. 176. Гасанов Э.Г. Уголовно-правовые и криминологические проблемы борьбы с преступлениями, связанными с наркотиками (антинаркотизм): Диссертация на соискание ученой степени доктора юридических наук. – Баку, 2000. 177. Готлиб Р.Н., Генейло С.П., Романова Л.И. Наркомания: правовые и медицинские аспекты. – Владивосток, 1988. 178. Дидковская С.П. Наркомания: уголовно-правовые и медицинские проблемы. – Киев, 1989. 179. Игнатенко В.В. Оценочные понятия и административно-деликтный закон. – Иркутск: Иркутский университет, 1996. 180. Карпец И.И. Преступления международного характера. – Москва: Юридическая литература, 1979. 181. Клименко Т.М. Уголовно-правовые проблемы борьбы с незаконным оборотом наркотических средств и психотропных веществ (особенности юридического анализа и квалификации): Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Саратов, 1999. 182. Кузнецов И.Н., Купрейчик С.К. Наркотики: социальные, медицинские и правовые аспекты. – Минск: Новое знание, 2001. 183. Курс уголовного права. Часть Общая. Том 1 / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, И.М. Тяжковой. – Москва: Зерцало, 1999. 184. Лукашук И.И., Наумов А.В. Международное уголовное право. – Москва, 1999. 185. Любавина М.А. Уголовно-правовое противодействие незаконному обороту наркотических средств (части 1-4 ст.228 УК РФ): Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Санкт-Петербург, 2000. 186. Майоров А.А., Малинин В.Б. Наркотики: преступность и преступления. – СанктПетербург: Юридический центр Пресс, 2002.

209 187. Матышевский П.С. Ответственность за преступления против общественной безопасности, общественного порядка и здоровья населения. – Москва: Юридическая литература, 1964. 188. Метревели Д.Е. Уголовная ответственность за незаконное изготовление, приобретение, хранение, перевозку, пересылку и сбыт наркотических средств: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Тбилиси, 1988. 189. Мирошниченко Н.А. Уголовная ответственность за незаконное изготовление, приобретение, хранение, перевозку или сбыт наркотических веществ. – Харьков, 1984. 190. Мирошниченко Н.А., Музыка А.А. Уголовно-правовая борьба с наркоманией. – КиевОдесса, 1988. 191. Музыка А.А. Квалификация органами внутренних дел преступлений, совершаемых на почве наркомании. – Киев, 1998. 192. Назарук М.В. Административная ответственность за незаконное приобретение, хранение, потребление наркотических средств или психотропных веществ: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Тюмень, 2004. 193. Омигов В.И. Криминологические и правовые проблемы борьбы с наркоманией и наркотизмом. – Москва: Академия МВД РФ, 1992. 194. Панов В.П. Международное уголовное право. – Москва, 1997. 195. Прохоров В.С. Преступление и ответственность. – Ленинград, 1984. 196. Прохорова М.Л. Наркотизм: уголовно-правовое и криминологическое исследование. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002. 197. Рарог А.И. Квалификация преступлений по субъективным признакам. – СанктПетербург: Юридический центр Пресс, 2003. 198. Рачеева С.В. Уголовно-правовые проблемы борьбы с незаконными перевозкой и сбытом наркотических средств: Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Москва, 2001. 199. Рецептурный справочник врача / Под ред. И.С. Чекмана. – Киев: Здоров’я, 1983, p.129. 200. Сборник действующих договоров, соглашений и конвенций, заключенных с иностранными государствами. Вып.XIII. – Москва, 1938. 201. Сбирунов П.Е. Борьба с незаконным оборотом наркотиков. – Москва: ВНИИ МВД России, 1998. 202. Середа Г.В., Середа И.М. Незаконный оборот наркотических средств и психотропных веществ: уголовно-правовой и криминологический аспекты. – Иркутск, 2001.

210 203. Турлубеков Б.С. Проблемы совершенствования уголовно-правовой борьбы с незаконным оборотом наркотических средств и психотропных веществ по уголовному законодательству Российской Федерации и Республики Казахстан: Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Челябинск, 2000. 204. Уголовное право России. Часть Особенная / Под ред. А.М. Игнатова и Ю.А. Красикова. – Москва, 1998. 205. Уголовное право Российской Федерации. Часть Особенная / Под ред. Б.В. Здравомыслова. – Москва: Юристъ, 1999. 206. Уголовное право. Часть Особенная / Под ред. И.Я. Козаченко, З.А. Незнамовой, Г.П. Новоселова. – Москва: Норма-Инфра·М., 1998. 207. Уголовный кодекс Азербайджанской Республики / Под ред. И.М. Рагимова. – СанктПетербург: Юридический центр Пресс, 2001. 208. Уголовный кодекс Аргентины / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003. 209. Уголовный кодекс Дании / Под ред. С.С. Беляева. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001. 210. Уголовный кодекс Китайской Народной Республики / Под ред. А.И. Коробеева. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001. 211. Уголовный кодекс Норвегии / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003. 212. Уголовный кодекс Республики Болгария / Под ред. А.И. Лукашева. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001. 213. Уголовный кодекс Российской Федерации. – Москва: Проспект, 1999. 214. Уголовный кодекс Турции / Под ред. Н.Сафарова и Х.Аджара. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003. 215. Уголовный кодекс Украины: Научно-практический комментарий / Под ред. Е.Л. Стрельцова. – Харьков: Одиссей, 2005. 216. Уголовный кодекс Японии / Под ред. А.И. Коробеева. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002. Articole 217. Antoniu G. Noul Cod penal şi Codul penal anterior, privire comparativă. Partea Specială (II) // Revista de drept penal. – 2005. – Nr.2. – P.9-61.

211 218. Antoniu G. Unele reflecţii asupra interpretării legii penale, din perspectiva europeană (II) // Revista de drept penal. – 2006.- Nr.3. – P.9-34. 219. Boier M. Buna-credinţă în dreptul penal // Revista de drept penal. – 2005. – Nr.3. – P.67-70. 220. Brînză S. Cadrul legal al infracţiunilor de sustragere // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.9 – P.14-19. 221. Brînză S. Circumstanţele care ajută la stabilirea obiectului juridic generic al infracţiunilor contra patrimoniului // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.4. – P.2-6. 222. Brînză S. Infracţiuni săvârşite prin sustragere. Trăsătura caracteristică // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.7 – P.8-13. 223. Brînză S. Noţiunea de sustragere // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.8 – P.18-21. 224. Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra proprietăţii. Relaţiile sociale ca obiect al ocrotirii penale // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: USM, 2001, p.48-93. 225. Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra proprietăţii: argumente în favoarea naturii relaţionale a acestuia // Revista Naţională de Drept. – 2002. – Nr.7. – P.5-9. 226. Dima T., Turianu C. Dacă subiectul activ al unei infracţiuni poate fi şi subiectul pasiv al acesteia, cu referire specială la infracţiunile de producere, consum şi trafic de droguri // Dreptul. – 2002. – Nr.1. – P.98-102. 227. Dima T. Implicaţiile apariţiei Legii nr.143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, asupra măsurilor de siguranţă medicală prevăzute în Codul penal // Dreptul. – 2003. – Nr.1. – P.121-126. 228. Furdui S. Adoptarea Codului contravenţional – etapă logică în evoluţia procesului legislativ din Republica Moldova // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.8. – P.22-25. 229. Furdui S. Argumente pro în vederea constituirii Dreptului contravenţional ca ramură de drept autonomă în sistemul de drept al Republicii Moldova // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.9. – P.27-33. 230. Gheorghe A. Traficul şi consumul de droguri – flagelul umanităţii ce ameninţă permanent // Curier Judiciar. – 2002. – Nr.3-4. – P.98-101. 231. Hadîrcă I. Drogul – accepţiune socială şi juridică. Clasificare // Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. – Chişinău: CE USM, 2002, p.213-217. 232. Hadîrcă I. Păstrarea, transportarea şi expedierea ilegală a substanţelor narcotice // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CE USM, 2002, p.218-221.

212 233. Hadîrcă I. Evoluţia cadrului juridic internaţional vizând lupta cu traficul de droguri // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CE USM, 2003, p.141-147. 234. Hadîrcă I. Activităţi ilegale cu plante ce conţin substanţe narcotice sau psihotrope // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CEP USM, 2004, p.264-268. 235. Hadârcă I. Fabricarea şi extragerea substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor ca formă de săvârşire a infracţiunii prevăzute la art.217 CP RM // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CEP USM, 2005, p.320-322. 236. Hadîrcă I. Principiile care guvernează transpunerea în dreptul intern al Republicii Moldova a prevederilor convenţiilor internaţionale în materie de combatere a traficului ilicit de droguri şi precursori // Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”. – 2007. – Nr.3. – P.143-147. 237. Hadîrcă I. Angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova în planul combaterii traficului ilicit de droguri şi precursori // Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”. – 2007. – Nr.3. – P.148-152. 238. Hadîrcă I. Implementarea în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora // Revista Naţională de Drept. – 2007. – Nr.5. – P.54-57. 239. Hadîrcă I. Reglementarea răspunderii penale pentru traficul ilicit de droguri şi precursori în legislaţia unor state avansate // Revista Naţională de Drept. – 2007. – Nr.6. – P.49-53. 240. Hadîrcă I. Răspunderea penală pentru traficul ilicit de droguri şi precursori în legislaţia română şi ucraineană // Revista Naţională de Drept. – 2007. – Nr.7. – P.56-62. 241. Humă I. Componentele tehnicii de factură lingvistică şi rolul lor în interpretarea normei de drept // Doctrină şi jurisprudenţă. – 2005. – Nr.2. – P.25-28. 242. Humă I. Privire critică asupra conceptelor de interpretare extensivă şi interpretare restrictivă // Doctrină şi jurisprudenţă. – 2005. – Nr.2. – P.29-32. 243. Lămăşanu D.I. Determinarea elementului material – reflex al legalităţii penale // Revista de drept penal. – 2006. – Nr.1. – P.71-80. 244. Malic Gh., Oancea Iu. Unele considerente ce vizează modificările operate în Codul penal al Republicii Moldova prin Legea nr.277-XVI din 4 noiembrie 2005 // Revista Naţională de Drept. – 2006. – Nr.6. – P.71-72. 245. Moiseev D. Îmbunătăţirea calităţii definiţiei legislative a noţiunii de şantaj: controverse şi soluţii // Revista Naţională de Drept. – 2006. – Nr.8. – P.46-48.

213 246. Paşca V. Cânepa pentru fibră – drog sau doar plantă tehnică? // Revista de drept penal. – 2002. – Nr.2. – P.32-39. 247. Pitulescu I. Regimul juridic al precursorilor în conformitate cu noile reglementări prevăzute de Legea nr.300/2002 // Dreptul. – 2002. – Nr.12. – P.41-45. 248. Stati V. Analiza juridico-penală a componenţei de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false (varianta-tip) // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CEP USM, 2004, p.315-321. 249. Stati V. Infracţiunea de contrabandă în legislaţia penală a Republicii Moldova şi a României; analiză juridică comparată // Revista de ştiinţe penale. – 2006. – P.160-171. 250. Stati V. Răspunderea penală pentru operaţiunile ilegale cu plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CEP USM, 2006, p.547-553. 251. Vasiliu A. Analogia sau suplimentul analogic // Revista de drept penal. – 2002. – Nr.2. – P.109-113. 252. Visterniceanu E. Delimitarea tâlhăriei de dobândirea prin şantaj a avutului proprietarului // Revista Naţională de Drept. – 2002. – Nr.2. – P.49-51. 253. Visterniceanu E. Noţiunea de sustragere // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CE USM, 2003, p.243-251. 254. Visterniceanu E. Noţiunea de sustragere // Probleme teoretice şi practice ale economiei proprietăţii intelectuale. – Chişinău, 2006, p.204-210. 255. Würtemberger Th. Rolul metodologiei juridice în cadrul statului de drept şi democratic // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.5. – P.37. 256. Zaporojan I. Subiectul infracţiunii de delapidare a averii străine // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CEP USM, 2005, p.439-441. 257. Zaporojan I. Probleme privind definirea noţiunii de sustragere şi natura juridică a delapidării averii străine // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău: CEP USM, 2006, p.570-573. 258. Ансель

М.

Методологические

проблемы

сравнительного

права

//

Очерки

сравнительного права. – Москва, 1981, c.38. 259. Антонов А.Д. Принципы криминализации общественно опасных деяний в уголовноправовой науке // Вестник Московского университета. Серия 11. Право. – 2000. – №4. – C.79-90.

214 260. Бабаян Э.А. Некоторые проблемы терминологии в области наркотических средств // Правовые аспекты оборота наркотических, ядовитых веществ и прекурсоров. – Москва, 2000, c.121-130. 261. Безверхов А.Г. О принципах взаимодействия международного и национального уголовного законодательства // Международное и национальное уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.323-329. 262. Борисов А.Н., Борисова О.В. Проблемы дифференциации уголовной ответственности за преступления, предусмотренные статьями 228 и 229 УК РФ // Борьба с незаконным оборотом наркотиков: проблемы уголовного права, криминалистики, прокурорского надзора. – Москва, 2000, c.9. 263. Бытко Ю.И. О некоторых проблемах правовой ответственности за наркоманию // За диктатуру закона: проблемы региональной безопасности. Вып.2. – Саратов, 1999, c.71. 264. Гунарис Р.Г. К вопросу об объекте преступлений, предусмотренных статьями 228 и 2281 УК РФ // Сборник научных трудов юридического факультета СевКавГТУ. Вып.4. – Ставрополь, 2004, c.13-22. 265. Иногамова-Хегай Л.В. Преступление по международному уголовному праву и его закрепление в национальном уголовном праве // Международное и национальное уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.333-338. 266. Кленова Т.В. К вопросу о конкретизации составов преступлений // Международное и национальное уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.110-113. 267. Кобзева Е.В. Преступления, связанные с незаконным оборотом наркотических средств и их аналогов: некоторые вопросы уголовной политики и законодательной техники // Преступность и уголовное законодательство: реалии, тенденции, взаимовлияние / Под ред. Н.А. Лопашенко. – Саратов: Саратовский центр по исследованию проблем организованной преступности и коррупции, 2004, c.56-58. 268. Кобзева Е.В. Разграничение преступлений и административных правонарушений: роль законодательной техники // Соотношение преступлений и иных правонарушений: современные проблемы. – Москва: ЛексЭст, 2005, c.225-228. 269. Кобзева И. Проблемы противодействия незаконному обороту наркотических средств и психотропных веществ // Уголовное право. – 2004. – №4. – C.106-108. 270. Коняхин В.П. Международный договор как источник российского уголовного права // Уголовное право в XXI веке. – Москва, 2002, c.159.

215 271. Крюков А.А. Насущные вопросы размеров наркотических средств и психотропных веществ // СибЮрВестник. – 2000. - №3. – C.15-17. 272. Крюков А.А. Уголовно-правовая характеристика преступлений связанных с незаконным оборотом наркотиков // СибЮрВестник. – 2005. - №3. – C.11-13. 273. Кузнецов В.И. Разграничение преступления и административного правонарушения в сфере незаконного оборота наркотиков // СибЮрВестник. – 2004. – №2. – C.15-18. 274. Кузнецова Н.Ф. Транснациональная преступность: понятие и вопросы имплементации // Современные проблемы борьбы с транснациональной преступностью. – Краснодар, 2000, c.7. 275. Курченко В. Добровольная сдача наркотиков в теории и судебной практике // Российская юстиция. – 2003. – №9. – C.61-63. 276. Кухарук В. Ответственность за незаконный оборот аналогов наркотических средств и психотропных веществ // Уголовное право. – 2003. – №4. – C.122-125. 277. Левицкий Г.А. Ответственность за хищение наркотических веществ // Социалистическая законность. – 1976. - №3. – C.53-55. 278. Мартынович А.Ю. К вопросу об объекте и предмете преступлений, связанных с незаконным оборотом наркотических средств и психотропных веществ // СибЮрВестник. – 2002. - №3. – C.18-21. 279. Мишин Г.К. О методологии глобального уголовного законодательства // Международное и национальное уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.58. 280. Сбирунов М.Л., Шабанов Г.Х. Ответственность за незаконный оборот наркотиков. Пути совершенствования действующего законодательства // Следователь. – 1998. – №1. – C.2-12. 281. Серебренникова А. Закон об обороте наркотических средств Германии: общая характеристика // Вестник Московского университета. – 2004. – №3. – C.58-67. 282. Симакова И. Правовая характеристика психотропных веществ // Уголовное право. – 2004. – №2. – C.122-125. 283. Скворцов А. Специальная юридическая терминология как средство юридической техники в уголовном праве // Международное и национальное уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.67. 284. Смитиенко В.Н. Объект преступлений против здоровья населения. – Омск, 1973, c.18. 285. Филимонов В.Д. Основные направления использования законодательной техники при определении содержания нормы уголовного права // Международное и национальное

216 уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.68-72. 286. Халфина Р.О. Критерий истинности в правовой науке // Советское государство и право. – 1974. – №3. – C.27. 287. Щиголев Ю. Подлог рецептов на наркотические средства // Российская юстиция. – 1999. - №4. – C.42-45. Resurse Internet 288. Закон Армении «О наркотических средствах и психотропных веществах» (извлечения) // www.medialaw.ru/exussrlaw/1/am/narko.htm 289. Закон Кыргызской Республики «О наркотических средствах, психотропных веществах и прекурсорах» // www.dca.gov.kg/files/legislation/zkn_66.txt 290. Закон Туркменистана «О наркотических средствах, психотропных веществах, прекурсорах и мерах противодействия их незаконному обороту» // www.turkmenistan.gov.tm/countri/zakon/zakon-43.html 291. Милюков С.Ф. Административное и уголовное законодательство: рядом или вместе? // http://sartraccc.sgap.ru/Pub/miliukov(24-03-05).htm. 292. Мубаракшин Р.Г. Принципы квалификации преступлений // www.tisbi.ru8science/vestnik/2006/issue18Jur3.html 293. Обзор проектов законов о внесении изменений в Уголовный кодекс Российской Федерации, направленных на усиление ответственности за преступления в сфере оборота наркотических средств и психоторопных веществ // www.legislature.ru/monitor/amenduk/shwartzn.html 294. Федеральный закон «О наркотических средствах и психотропных веществах» // http://www.narkotiki.ru/jrussia_224.html 295. Фентанил и его аналоги // www.domtest.ru/narko/fentanil.php

217

ADNOTARE la teza de doctor în drept Problemele răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, realizată de Hadârcă Igor Teză de doctor cu titlu de manuscris la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal). Universitatea de Stat din Moldova. Facultatea de Drept, Chişinău, 2007 Prezenta teză este dedicată cercetării ştiinţifice plenare a problematicii privind răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Întru realizarea acestui demers, a fost utilizată literatura de specialitate şi practica judiciară, prin aceasta asigurându-se corelaţia aspectelor teoretice cu soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti în cauzele legate de aplicarea art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. În baza metodelor logică, istorică şi comparativă, numitele fapte infracţionale au fost investigate ca un fenomen al realităţii juridice. Au fost folosite multiple izvoare normative de referinţă, precum şi lucrări ştiinţifice ale savanţilor autohtoni şi din străinătate. În urma cercetărilor efectuate, a fost elucidată natura juridică a infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. De asemenea, a fost descoperită natura elementelor constitutive ale acestor fapte infracţionale. În Capitolul I al lucrării de faţă este întreprins un studiu detaliat terminologic al noţiunilor utilizate în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. La fel, sunt analizate reglementările internaţionale şi naţionale privitoare la traficul ilicit de droguri şi precursori. În scopul recepţionării experienţei legislative pozitive, este efectuată analiza juridico-comparativă a infracţiunilor săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. În Capitolul II sunt examinate problemele ce ţin de stabilirea elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. Rezultatele obţinute sunt însoţite de numeroase sugestii şi concluzii ce pot fi obiectul unor discuţii ştiinţifice. În Capitolul III sunt tratate chestiunile vizând concursul de infracţiuni şi concurenţa de norme în cazul calificării infracţiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 şi 219 CP RM. De asemenea, sunt identificate criteriile de delimitare a acestor infracţiuni de contravenţiile administrative similare.

218

РЕЗЮМЕ к докторской диссертации по теме «Проблемы уголовной ответственности за преступления, совершаемые в сфере оборота наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров», автор Хадырка Игорь Диссертация в виде рукописи по специальности 12.00.08 – Уголовное право (уголовное право). Государственный Университет Молдовы, Факультет Права, Кишинев, 2007 Данная диссертационная работа посвящена всеобъемлющему научному исследованию проблематики уголовной ответственности за преступления, совершаемые в сфере оборота наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров. С этой целью, автором исследуются литературные источники и данные судебной практики, совмещая таким образом теорию с правоприменительной практикой, связанной с преступлениями, предусмотренными ст.217, 2171-2176, 218 и 219 УК Республики Молдова. Используя логический, исторический методы, а также метод сравнительного правоведения, названные выше преступления были исследованы как явления юридической действительности. Были использованы многочисленные нормативно-правовые источники отсылочного характера, а также научные труды отечественных и зарубежных ученых. В результате проведенного исследования, автором выявлена сущность преступлений, совершаемых в сфере оборота наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров. Также, было раскрыто содержание составных элементов этих преступных деяний. В первой главе проводится детальное терминологическое исследование понятий применяемых в сфере оборота наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров. Предметом анализа являются также международно-правовые и национальные нормы, устанавливающие ответственность за незаконный оборот наркотиков и прекурсоров. В целях усвоения позитивного зарубежного опыта, внимание уделено сравнительно-правовому анализу преступлений, совершаемых в сфере оборота наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров. Во второй главе исследуются проблемы определения составных элементов преступлений, предусмотренных ст.217, 2171-2176, 218 и 219 УК Республики Молдова. Полученные автором результаты сопровождены многочисленными предложениями и выводами, которые могут стать предметом научных дискуссий. Предметом исследования в третьей главе являются вопросы совокупности преступлений и конкуренции норм относительно деяний, предусмотренных ст.217, 2171-2176, 218 и 219 УК Республики Молдова. Идентифицированы критерии разграничения данных преступлений от смежных административных правонарушений.

219

SUMMARY For the doctor degree on the top theme The questions of the penal responsibility for the crimes related to narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and precursors traffic, carried out by Hadyrca Igor Doctoral dissertation is an authentic manuscript at the specialty 12.00.08 – Criminal Law (criminal law). State University of Moldova, Faculty of Law, Chisinau, 2007 Thesis in question is dedicated to the plenary scientific investigation of the questions of the penal responsibility for the crimes related to narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and precursors traffic. For that purpose, dissertational research is based on rather broad audience of references and given to the judicial opinion, combining, thus, the theory with law activity related to the crimes in question. On the grounds of the logical, historical and comparative methods, the crimes, provided for by articles 217, 2171-2176, 218 and 219 of Criminal Code of the Republic of Moldova, are researched as a phenomenon of legal reality. Thus, there was used a plenty of normative sources and learned works of our and foreign authors as well. As a result of the carried out research work, the author demonstrated the juridical essence of the crimes related to narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and precursors traffic. Also, there was dislosed the contents and the essence of the constituent elements of those crimes. In the first chapter of dissertation, is carried out a complete terminological study of notions applied on sphere of narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and precursors traffic. Also, the author analyses the compatibility between international norms regulating narcotics and precursors traffic and similar internal norms. In purpose of reception of positive legislative experience, is carried out a complex analysis of the crimes related to narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and precursors traffic in their comparative aspect. In the second chapter of this work, are investigated the questions of juridical qualification of the crimes provided for by articles 217, 2171-2176, 218 and 219 of Criminal Code of the Republic of Moldova. It offers the possibility to form different suggestions and conclusions, considered to be obligatory for our penal doctrine. In the third chapter, are analysed the problems related crimes cumulus and norms concurrence in the case of crimes provided for by articles 217, 2171-2176, 218 and 219 of Criminal Code of the Republic of Moldova. Also, the author identifies the demarcation criteria for those deeds and similar administrative contraventions.

220 Cuvinte-cheie: droguri, stupefiante, substanţe narcotice, substanţe psihotrope, analoage, precursori, circulaţie ilegală, trafic, narcotism, narcomanie. Ключевые слова: наркотики, одурманивающие вещества, наркотические вещества, психотропные вещества, аналоги, прекурсоры, незаконный оборот, траффик, наркотизм, наркомания. Key words: narcotics, narcotic drugs, narcotic substances, psychotropic substances, analogs, precursors, illegal circulation, traffic, narcotism, narcomania.

221

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ alin.

– alineat

art.

– articol

CPCD

– Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova

CP RM – Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002 CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961 CPB

– Codul penal al Bulgariei

CPC

– Codul penal al Chinei

CPD

– Codul penal al Danemarcei

CPJ

– Codul penal al Japoniei

CPN

– Codul penal al Norvegiei

CP Rom.

– Codul penal al României din 28.06.2004

CPT

– Codul penal al Turciei

CPU

– Codul penal al Ucrainei

Hotărârea nr.79/2006

– Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006

Hotărârea nr.7/1998 a CPCD – Hotărârea Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor cu privire la substanţele narcotice, substanţele psihotrope, care se află sub control internaţional în corespundere cu convenţiile ONU din anii 1961, 1971 şi 1988 pe teritoriul Republicii Moldova, nr.7 din 1.12.1998 Legea nr.382/1999 – Legea Republicii Moldova cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 6.05.1999) Legea nr.713/2001 – Legea Republicii Moldova privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 6.12.2001) Legea nr.780/2001 – Legea Republicii Moldova privind actele legislative (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 27.12.2001)

222 Legea nr.277/2005 – Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului cu privire la contravenţiile administrative, a Codului penal al Republicii Moldova şi a Codului de procedură penală al Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 4.11.2005) Legea nr.143/2000 a României – Legea României privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, nr.143 din 26.07.2000 Legea nr.300/2002 a României – Legea nr.300 din 17.05.2002 a României privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor Legea nr.339/2005 a României – Legea României privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, nr.339 din 29.11.2005 n.a.

– nota autorului

pct.

– punct