Ziar - Pag 4/8

  • August 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Ziar - Pag 4/8 as PDF for free.

More details

  • Words: 422
  • Pages: 1
De-o parte şi de alta a satului se ridică păduri verzi, cu copaci mândri, ce-şi arată frunţile spre cer şi îngână freamătul frunzelor şi al vântului, freamătul întregii naturi. Frunzele se leagănă în vânt parcă mijind o doină sau o baladă despre Iancu, Mihai sau Horea. Pădurii i se alătură susurul Jiului , care veghează viaţa noastră de zi cu zi. Peştii de aur ce zburdă aici, munca sătenilor, apele, holdele, viitorul, gândurile, păsările ce se rotesc în slava cerului alcătuiesc civilizaţia de pe aceste meleaguri . Oamenii de aici sunt mândri şi pricepuţi, au moştenit obiceiurile şi tradiţiile înaintaşilor noştri. Am păstrat fiorul dulce al Colindelor , am gustat seva nedeielor momârlăneşti, am jucat învârtitele, am fost veseli, am fost trişti. Şi mulţi au fost cei care s-au ridicat din mijlocul nostru cântând rodnicia şi traiul bun , cinstind numele de ISCRONEAN . Sub semnul soarelui dogoritor pământul respiră încet şi rar , abia scăpat de zgomotul plugurilor, tractoarelor sau a coaselor . Portul nostru popular este nespus de frumos . Deşi mai este îmbrăcat doar în zile de sărbătoare de cei mai în vârstră sau de elevii şcolii cu ocazia diverselor activităţi şcolare el rămâne un simbol viu al acestor meleaguri . Femeile poartă cipege albe cu dungi de catifea neagră, cusute cu aţă neagră şi motive florale. Poalele sunt brodate manual şi sunt protejate de catrinţe negre ,cusute cu fir auriu . Portul bărbătesc este foarte asemănător , iar bătrânii satului nu uită să-şi pună la brâu fluierul ,instrument ce le alină viaţa făcând-o mai uşoară . Munca a fost şi este şi la noi o datorie venind de la înaintaşi , constituind un izvor de bogăţie, de libertate şi civilizaţie . Casele mari şi frumoase, străzile asfaltate sau pietruite, magazine, mici firme private, şcoala din sat , bisericile sunt doar unele din marile realizări ale comunităţii noastre . În partea de vest a satului se ridică şi azi Monumentul Eroilor – care se află în cimitir . Morminţii soldaţilor necunoscuţi ne amintesc mereu de lupta strămoşilor pentru o viaţă liberă şi mai bună , iar stegurile ce fâlfâie spre cer simbolizează aspiraţia noastră către un viitor mai frumos . Şi mai avem în sat şi un copac bătrân- Pomul cu lalele- pe care l-au găsit aici şi bunicii bunicilor noştri. Ramurile lui se revarsă larg , de parcă ar vrea să cuprindă tot cerul .Trunchiul lui ,cu scoarţa groasă , aminteşte despre vechimea noastră pe aceste locuri, de pe care pornim cu tot elanul în întâmpinarea viitorului .

Related Documents

Ziar - Pag 2/8
August 2019 24
Ziar - Pag 8/8
August 2019 31
Ziar - Pag 5/8
August 2019 30
Ziar - Pag 4/8
August 2019 21
Ziar Pag 7/8
August 2019 17
Ziar - Pag 6/8
August 2019 17