Xi Curs Motivatia

Factori conditionali ai învãtãrii MOTIVATIA 1. 2. 3.

Motivatia învãtãrii. Structura internã a motivatiei Tipuri de motive specifice activitãtii de învãtare Situatii motivationale specifice învãtãrii scolare

1. Motivatia învãtãrii Conceptul de motivatie Motivatia desemneazã ansamblul factorilor care declanseazã activitatea omului, o orienteazã selectiv cãtre aqnumite scopuri sI o sustine energetic. Motivatia cuprinde totalitatea elementelor stimulative interne atât a trebuintelor, impulsurilor de ordin fiziologic cât sI a unor formatiuni mai complexe dobândite în cursul vietii ca trebuinte secundare, interese, aspiratii, convingeri, ideal, conceptie despre lume sI viatã. Motivatia un factor intern care împreunã cu alti factori contribuie la manifestarea în conduitã. DesI este un stimul care din interior determinã individul sã întreprindã actiuni în directia unui anumit scop, motivatia are o origine externã. P.Golu sustine cã motivatia este un model subiectiv al cauzalitãtii externe. Structura internã a motivatiei Componentele motivatiei sunt cunoscute sub denumirea genericã de factori motivationali, de motive sau trebuinte. Dintre aceste componente, în literatura de specialitate sunt mentionate: trebuinta, impulsul, dorinta, intentia, valenta, tendinta, aspiratia sI interesul. Trebuinta în forma sa activã, precizeazã P.Popescu-Neveanu este un act de semnalizare a modificãrilor care intervin în sistemul organic sI în sistemul personalitãtii. Trebuinta semnalizeazã cerintele de reechilibrare sub forma unor stãri sI imbolduri specifice. Psihologul american A.Maslow organizeazã trebuintele într-o structurã cunoscutã sub denumirea de piramida trebuintelor. Pornind de la bazã cele 7 categorii de trebuinte ale piramidei sunt: • trebuinte fiziologice; • trebuinte de securitate; • trebuinte legate de apartenentã sI dragoste; • trebuinte de apreciere sI stimã; • trebuinte de cunoastere; • trebuinte estetice; • trebuinte de autoactualizare, de autorealizare sI valorificare a potentialului propriu. Impulsul constã în aparitia unei excitabilitãti accentuate a centrilor nervosI corespunzãtori, proces care este provocat de deficitul de substante

din organism. De regulã impulsul precede trebuinta, dar aceasta se realizeazã tocmai datoritã aparitiei lui. Psihologic, impulsul este trãit ca o stare de activare, de pregãtire a actiunii. Dorinta este expresia psihologicã a trebuintei constientizate. În general, orienteazã individul spre scop, dar între dorintã sI scop se interpune un interval de timp, un ansamblu de mijloace. Oamenii pot controla voluntar selectia, împlinirea sau reprimarea dorintelor. O formã de manifestare a dorintei este intentia. Aceasta marcheazã orientarea motivului spre scopuri sau proiecte. Se referã la ceea ce subiectul doreste sã facã. Existã intentii imediate (de a aprocura un curs) sI intentii pe termen lung ( de a termina facultatea). O altã formã a dorintei este tendinta de a actiona. În acest caz întrã în relatie obiectul cãtre care se orienteazã impulsul sI valenta acestuia. Valenta o reprezintã calitatea care o dobândeste obiectul în relatiile dinamice dintre organism sI obiectele care intrã în sfera satisfacerii trebuintelor. Valenta unui obiect este cu atât mai mare cu cât stimuleazã într-o mãsurã mai mare activitatea de satisfacere a unei anumite trebuinte. Nu putem vorbi de existenta unor forte dinamice, motivationale, numai prin ele însele, ci totdeauna în relatie cu obiectele, rezultatele, situatiile care le satisfac sI cerintele cãrora le corespund, reflectate în mintea omului sub formã de imagini, idei, convingeri, aspiratii, etc. Tipuri de motive specifice activitãtii de învãtare Marea diversitate a motivelor învãtãrii scolare impune ordonarea lor în anumite categorii. Criteriile de clasificare a motivelor actvitãtii de învãtare sunt numeroase sI diferã de la un autor la altul. Cele mai concludente criterii sunt: -criteriul privind relatia motiv-învãtare-scop Întreaga activitate de învãtare a elevilor, a studentilor este sustinutã sI orientatã de anumite motive sI orientatã în vederea atingerii unor scopuri. Motiv al învãtãrii poate fi o dorintã, un interes, o idee, un ideal, o aspiratie, ca rezultat al reflectãrii în constiinta lor a realitãtii, a anumitor cerinte: familiale, personale, sociale, profesionale. Scopul se regãseste în obiectivul, în ceea ce-sI propune sã obtinã subiectul prin activitatea de învãtare. În mod curent, scopul este orientat motivului sI odatã fixat, consolideazã motivatia care l-a impus. Atunci când scopul este extern fatã de activitatea de învãtare, eficienta învãtãrii depinde de semnificatia pe care o are scopul propus pentru cel în cauzã. În aceastã situatie este vorba de motivatie extrinsecã. În situatia în care scopul activitãtii este intern, deci învatã pentru cã învãtarea ca atare îi dã satisfactie este vorba de o formã superioarã de motivatie sI anume motivatia intrinsecã. -criteriul continutului psihologic al motivelor;

Acest criteriu are în vedere faptul cã motivele care îi determinã pe elevi sã învete iau întotdeauna forma unor variabile psihice: interese, sentimente, aspiratii sI convingeri. În acest sens se propun motive cognitive sI motive de interes, motive de ambitie, motive de teamã. -criteriul valoric; Grupeazã motivele învãtãrii scolare având în vedere douã aspecte: valoarea socio-moralã a scopurilor urmãrite sI caracterul adaptativ al motivelor. Prima perspectivã: anume valoarea socio-moralã conduce la gruparea motivelor învãtãrii scolare în 2 categorii: MOTIVE SOCIALE, atunci când învãtarea vizeazã scopuri utile societãtii sI MOTIVE INDIVIDUALE. A doua perspectivã a criteriului valoric, anume caracterul adaptativ permite gruparea lor în motive pozitive sI motive negative. -criteriul aspectului temporal al motivelor. Vizeazã deschiderea trãirii motivelor care poate fi limitatã la situatia prezentã sau poate depãsI spatiul sI cadrul direct. În functie de acest criteriu motivele pot fi momentane, apropiate sI de perspectivã. 3. Situatii motivationale specifice învãtãrii scolare Activitatea de învãtare de tip scolar se desfãsoarã într-un cadru situational extrem de complex care cuprinde componente numeroase ca: potentialitãti intelectuale, reactii afective, fond motivational, predispozitii, aptitudini. Pornind de la premisa cã în fiecare elev existã anumite tendinte pozitive nespecifice legate de trebuinta de reusitã, de împlinire, de competentã, în scoalã se pot crea anumite situatii care sã sã stimuleze, sã amplifice aceste resurse sI sã influenteze astfel eficienta învãtãrii. Situatiile motivationale specifice sunt: situatia de control, de competitie, situatia de joc sI performanta. Situatia de control • Controlul ca situatie motivationalã presupune o comparatie între fenomenul controlat sI modelul corespunzãtor. În acest actde comparatie, de identificare, elevul este dirijat la început din afarã, de cãtre adult sI are nevoie de control exterior îndelungat. Cunoasterea rezultatului de cãtre copil actioneazã ca întãrire, ca motivatie ce ia nastere în urma efectuãrii formelor de control: interior sI exterior. Orice control al actiunii de învãtare reprezintã un factor motivational numai dacã este localizat în timp. Principalele forme de control sunt: -controlul cognitiv sau intrinsec-opereazã prin administrarea de cãtre subiectul însusI a recompensei sI a pedepsei, oferã evaluare continuã, formativã.

-controlul prin constrângere sau extrinsec este administrat pe cãi exterioare, este secvential. Efectul neîntârziat al controlului are consecinte dãunãtoare atât în privinta întelegerii materialului nou predat cât sI în pregãtirea lectiei acasã. Situatia motivationalã de control asigurã mobilizarea unor motive intrinseci ca: autoaprecierea, autocontrolul, autoafirmarea iar toate acestea contribuie la realizarea motivului de competentã, formã superioarã de recompensã. Situatia de competitie Creeazã posibilitatea manifestãrii dorintei de a excela în activitatea de învãtare, determinând mobilizarea trebuintelor de exprimare a eului, de afirmare, de performantã. Competitia este pozitivã mai ales sub aspect cantitativ. Observatiile asupra comportamentului competitiv sugereazã cã motivul de competitie intensificã efortul motor dar nu îmbunãtãteste calitatea actiunilor. Standardul sistemului de notare, al obtinerii burselor determinã în g elevilor un spirit competitiv în care investesc multã energie. Spiritul competitiv depinde de gradul de expectare a succesului de cãtre subiect. În scoalã, elevul trebuie a fi deprins a se depãsI mai degrabã pe sine decât pe altul, sansele sale de reusitã fiind mult mai sigure decât atunci când I se cere sã intre în competitie cu altii sI mai ales cu elevii eminenti. Influenta situatiei motivationale de competitie depinde de dificultatea sarcinii, tipul de temperament, trãsãturile de vointã, capacitatea de a-sI constientiza posibilitãtile în raport cu cerintele. Când situatia de competitie face apel la rivalitate, trebuie astfle dirijatã încât sã se evite aparitia manifestãrilor negativecare sporesc odatã cu înaintarea în vârstã. Performanta-ca factor motivational Performanta reprezintã o actiune al cãrei efect este superior nivelului comun sI poate constitui chiar un record. În termenii teoriilor învãtãrii, performanta este reactia de rãspuns la actiunea repetitivã a stimulilor. Atât reusita cât sI escul ca forme de manifestare ale performantei lasã în urma lor tensiuni motivationale. Din aceste considerente, performanta este un aspect al motivatiei. Aprecierea, reamintirea succesului sau esecului se aflã în strânsã legãturã cu imaginea de sine, iar nivelul eului se concretizeazã în nivelul de aspiratie. Nivelul de aspiratie include atât asteptãrile cât sI imaginea de sine. Aceasta determinã motivul de performantã care indicã ambitiile sI performantele subiectului. Supraestimarea posibilitãtilor condamnã subiectul la o viatã plinã de esecuri, iar subestimarea conduce la ratarea unor scopuri, performante posibile, realizabile.