Www.referat.ro Albatrosul217af9b3

Albatrosul Prinţul vastei zări Clasa: • AVES Ordinul: • PROCELLARIIFORMES Gen şi specie: 1. Albatrosul urlător DIOMEDEA EXULANS 2. Albatrosul cu sprancene negre • DIOMEDEA MELANOPHRIS 3. Albatrosul regal • DIOMEDEA EPOMORPHA 4. Albatrosul din insula Amsterdam • DIOMEDEA AMSTERDAMENSIS 5. Albatrosul brun • PHOEBETRIA FUSCA Străbate de milioane de ani oceanele emisferei sudice, iar prin performanţele sale , prin dimensiunile şi prin comportamemt, este una din cele mai extraordinare zburătoare. Vine pe uscat doar pentru a cuibări, în rest, peste 90% din viaţă şi-o petrece deasupra valurilor, folosind, cu o pricepere uimitoare, curenţi aerieni care-l poartă pe mii de kilometri aproape fără să-şi mişte aripile înguste şi lungi. Este o pasăre mare, doar condorul Anzilor şi, poate marabuul african au o anvergură a aripilor care se apropie de trei metri. Dar nici primul, nici al doilea nu atinge talia albatrosului urlător (Diomedea exulans) care deţine recordul mondial în privinţa anvergurii aripilor: 3,51 m. Corpul său are cam 1,25 m lungime, iar greutatea sa este mai mult decât modestă, 12 kg. Ea se datorează oaselor pneumatice, dar structura alveolară a acestora este complexă şi extrem de rezistentă.

Greutatea modestă a corpului se datorează şi sacilor aerieni, un fel de pungi aflate în legătură cu plămânii. Ciocul este puternic, măsoară 18 cm, fiecare mandibulă terminându-se cu un vârf curbat. Pe părţile laterale se află două tuburi care conduc spre nări, cu rol şi în extragerea de sare din apa mării. Prezenţa acestor tuburi cornoase a făcut ca păsările să fie grupate sub numele de Tubinare. Penajul caracteristic este dominat de culoarea albă, deşi marginea aripilor şi coada scurtă sunt aproape negre. Tehnologie aeriană de mare clasă Albatrosul este o pasăre solitară, nu întâlnim la el vreo structură socială, nici măcar în perioada de cuibărit, iar dacă, uneori, se grupează pe suprafaţa oceanului, o face doar temporar pentru a înlesni prinderea hranei. În rest, zboară singuratic, fie ziua, fie noaptea, străbătând imensele spaţii oceanice. Regimul alimentar al albatrosului este destul de variat: consumă cu predilecţie cefalopode (sepii, calamari) şi peşti care urcă noaptea la suprafaţă, pe care-i capturează cu lovituri sigure de cioc. Deşi se comportă ca un prădător, nu dispreţuieşte nici cadavrele şi, uneori, nici vegetaţia. Mănâncă mult şi are o digestie rapidă, dar este capabil să reziste vreme îndelungată fără hrană. După această prezentare sumară a modului de viaţă al acestei păsări, să spunem câte ceva şi despre tehinca de zbor. In mările sudului, în mod obişnuit, vântul suflă cu peste 100 km/h, dar albatrosul poate să planeze ore în şir, fără să-şi mişte măcar o dată aripile şi aceasta datorită unei tehnologii aeriene uluitoare care foloseşte curenţii de aer. Astfel, poate parcurge într-o viaţă mai multe milioane de kilomerti, cu un consum extrem de redus de energie. De altfel, muşchii săi sunt slabi şi ca urmare, pasărea oboseşte repede atunci când trebuie să-i utilizeze. Chiar şi aripile permanent deschise ar cere un efort muscular considerabil (3,50 m anvergură) iar un biolog englez a descoperit că ele se blochează datorită unui sistem de tendoane. Albatrosul are un simţ de orientare formidabil, chiar şi în mijlocul oceanului găseşte totdeauna nordul. Foloseşte, probabil, stelele pentru a naviga, dar, aproape sigur, are şi o mică ,,busolă” în creier, care-i permite să se ghideze după câmpul magnetic

terestru. Pescuieşte mai ales noaptea, ochii săi având acel pigment numit rodopsină, găsit în cantitate mai mare la păsările de noapte. Dacă aripile sale, lungi şi subţiri, sunt demne de cele mai perfecţionate planoare, coada scurtă este o cârmă de mare precizie, iar picioarele palmate au rol de stabilizatori, cât şi de sisteme de frânare la aterizare. Albatrosul matur aterizează, uneori, fără să-şi atenueze viteza de zbor, şi, de aceea, se mai întâmplă uneori câte o fractură, însă oasele se consolidează rapid. Deşi 90% din viaţa sa – la unele specii (sunt 14 în total) chiar 94% - se desfăşoară deasupra oceanului, pasărea are totuşi nevoie de odihnă. Doarme în zbor, cu capul ascuns în pene, folosind, dacă putem să spunem aşa, ,,pilotul automat”, adică lăsându-se în voia vântului şi a reflexelor. Un albatros poate să străbată 550 km într-o singură zi. Revin, totdeauna, la locul de cuibărit, chiar dacă acesta se află la 7-8000 km. Exemplare inelate de către ornitologi în insula Georgia de Sud, au fost descoperite în Australia, unde veniseră să se cuibărească, parcurgând astfel 12.000 km. Dar, aceste distanţe sunt calculate în linie dreaptă, fără să se ţină seamam de nenumăratele zig-zaguri generate de căutarea curenţilor favorabili de aer. Dacă socotim că circumferinţa globului terestru, măsurată la latitudinea sudică de 40 de grade, este de 30.000 km, albatrosul îl depăşeşte pe eroul lui Jules Verne, având nevoie de mai puţin de 80 de zile pentru a face ocolul Pământului. Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate