Vis De Gheata #3

Miceam pasii in drumul spre scoala. Stiam ca am sa il revad si stropitoarea numita suflet are sa ude planeta cu lacrimi de dezamagire si tristete. Patricia nu putea sa vina cu mine,ea invata la alta scoala. Hmm. Stiam ca am sa o revad pe Sonia,cea mai buna prietena a mea. Stiu de cate ori a vrut sa ma vada cat timp a fost la spital dar Pat nu a lasat-o.De fapt,abia lasa doctorii sa se atinga de mine.Era ca o leoaica ranita care isi dadea ultimul suflu si si atunci avea grija de puii ei. Poate si Pat a suferit.Pentru ca ea ma iubea,Cum am putut sa nu ma gandesc mai ales la ea? Speram ca timpul va trece.Momentul reintalnirii cu el este inevitabil.Abia astept sa ii vad reactia. Oare...oare..va mai sta in banca cu mine? Ploaia imi masca foarte bine siroiul de lacrimi ce se chinuiau sa imi invadeze fruntea. Ma fortam sa afisez o fata serioasa,dar retrasa. Nu stiam ce ma asteapta.Si totusi,am ajuns la scoala. Ciudat.Pe hol toti se uita cat se poate de normal. Din cale afara de ciudat,as zice. Inainte sa intru in sala,am tras adanc aer in piept,iar m-am incordat atat de tare incat credeam ca plamanul o sa cedeze. Inima batea atat de tare incat zici ca ar fi fost aflata sub presiunea apasatoare a sangelui care curge neincetat. Am intrat,deschizand larg usa. Prima data vroiam sa ma uit spre banca. Sa vad cum ma asteapta,unde e Kate. Eu nu ii uram.Nu ii dispretuiam.Dar am sa fiu indiferenta. Indiferenta doare. Aimee e buna cand vin lucrari,nu? Aimee e buna cand trebuie un tap ispasitor.Aimee e tinta perfecta pentru bataie de joc,nu? Sa vedem acum la ce mai e buna Aimee. In loc sa simt usurare,am simtit cum un spin imi destupa inima si sangele se varsa agitat in tot corpul.Simteam ca sangele patrunde in fiecare celula,in fiecare organ si topeste fiecare nerv pe care il putea intalni. Nu a venit! In schimb,pe locul in care obisnuia sa stea el, era un ursulet de plus imens. Un plus de culoarea caramelului,iar textura lui il facea sa para ca e facut dintr-un material moale si pufos. Pe masa unde obisniua sa imi lase in fiecare zi un trandafir rosu, in fiecare zi un alt mesaj de dragoste, zacea o cutie de bomboane. Hm,colegii. I-am vazut cum strigau toti nerabdatori "Bine ai venit !" Am pasit absenta catre banca unde, in mintea mea, zace impietrita fantoma amintirii lui. De ce mi-l amintesc atat de tragic! Doar nu e mort! Nu...mi-am zis incercand in acelasi timp sa schitez un zambet scrijelit de tristete pentru a le "multumi" colegilor. El nu era mort...la propriu, nici nu incercam sa il consider mort. Insa Alec al meu,cel care era insasi definitia romantismului,insasi intruchiparea tandretei,a murit! In locul lui a ramas un Alec cu inima mecanica si de piatra si un suflet plin de ghimpi.Sufletul care mi l-a facut pe al meu stropitoare. M-am asezat linistita in banca,privind ochii blajini ai ursuletului.Citeam o tristete amara in ochii lui pictati negjiljent de vreo masinarie. Se simtea la fel de singur ca si mine. Desi el in fabrica era inconjurat de mii de alti ursuleti, desi eu eram inconjurata de atatia carora le pasa de mine, eu ma simteam de parca as fi fost o conturare a unei singuratati unde bate vantul pribeag permanent. Priveam nasucul in forma de inimioara al ursuletului. Culoarea caramel a blanitei lui se potrivea perfect cu nasucul lui. Maron ciocolatiu,ca si ochii mei, de parca atunci cand am fost in spital as fi plans atat de tare incat irisul meu a ajuns pe ochii nevinovatului meu prieten. Prieten. Nu eram nebuna sa vorbesc cu un plus,dar el era adapostul sigur pentru lacrimile mele. Am hotarat sa il pastrez, caci el m-a facut sa indur suferinta si sa ma chinui sa

zambesc. A strecurat un cubulet de zahar in borcanelul meu cu tristete. El nu continua sa vina...iar secundarul stergea nemilos tineretea cadranului rasand cercuri imaginare. Imaginare,dar acele cercuri creau cute adanci in inima ceasului.Si a mea. Scoala a trecut iar ma pregateam sa plec acasa. Serena s-a hotarat sa vina cu mine. Imi pare rau ca am indepartat-o de mine doar pentru ca am crezut,sau credeam ca imi face rau. Imi pare rau ca am ascultato pe Kate cand a zis ca Serena ma inflenteaza negativ. Macar Serena nu m-a barfit niciodata,secretele au fost lespede pe piatra de mormant. Mormant. Asta a devenit inima mea. Un mormant sumbru ascuns undeva in fundul celei mai intunecate si adanci catacombe. Lumina nu mai exista. Fusese inghitita de o gaura neagra. Negru. Asta era culoarea dezamagirii. Un negru amortit. "Umm, Aim" zise sfios Serena. "ar fi ceva ce trebuie sa stii..." Nu putea fi ceva de rau. Nu aveam ce sa patesc mai rau. Oare era vorba de el? Oare s-a mutat? Oare a fugit undeva cu Kate "Zi scumpo."sperietura seaca ce i se citea in ochi ma determina sa incep sa tin din nou la ea. Ma duruse cand Pat nu a lasat-o sa ma vada. Auzeam cum b ate cu pumnii in usa urland sa ma lase.Sedativele nu au fost indeajuns de puternice incat sa ma faca sa nu aud urletul unei prietenii adevarate. "Serios.Nu vreau eu sa fie cea care iti spune asta. Nu sunt in masura eu.." Dupa cum vorbea mi-am dat seama ca trebuie sa fie vorba despre Steph si Kate. Stiam ca nu vrea sa vorbeasca despre asta,pentru ca nu vroia sa ma supere. "Ce poate fi mai rau decat am patit? Zi, stii ca noi nu ne-am certat niciodata,ci altii - in gandul meu zisesem alta,altele - au facut ca noi sa nu mai vorbim. Sune.Te ascult" "Bine" zise hotarata. "Dupa ce ai ...patit...facut...dupa ce ti s-a intamplat....ei bine..directoare s-a simtit oarecum vinovata.Stii,tu intotdeauna ai fost cea mai buna si nu a inteles cum ai putut face asa ceva. Asa ca a hotarat sa ia masuri." A oftat si a luat o pauza indelungata. Nuuuuuuuuu! Nu nu nu! Era oare ce credeam eu ? I-a exmatriculat pe Steph si Kate? De aia nu venisera ? Intrebarile imi rastalmaceau gandurile si nervii mei isi dadeau suflul sa tina din rasputeri de lacrimile ce se fortau sa apara pe tenul meu lovit de deznadejde. O priveam speriata,nerabdatoare,aspetand replica ei, asteptam sa isi reia cuvantul, sa vad despre ce este vorba...