Violoncelul.docx

VIOLONCELUL Violoncelul este un instrument muzical cu coarde și arcuș din familia viorii (situat ca dimensiuni între violă și contrabas). În mediul folcloric romanesc, violoncelul este numit broancă sau gordună; în perioada interbelica, instrumentul era cunoscut în Romania și sub denumirea de cello (împrumut din limba engleza). Interpretul la violoncel se numește violoncel.

ASPECTE FIZICE Când o coardă este lovită sau ciupită, aceasta vibrează mișcând aerul din jurul ei. Astfel, se produc undele sonore. Deoarece coarda este destul de subțire, masa de aer mișcat este foarte mică și, în consecință, sunetul este slab. La instrumentele acustice cu coarde, cum ar fi violoncelul, această lipsă de volum este rezolvată prin montarea corzii vibrante pe un corp mai mare. Vibrațiile sunt transmise acestui corp, care poate mișca mai mult aer și astfel produce un sunet mai puternic. Odată cu modelul și construcția instrumentului variază și caracterul sunetului produs de acesta. Sunetul unei corzi poate fi ajustat prin schimbarea rigidității sale, care depinde de tensiune și de lungime. Un violoncel poate fi acordat prin reglarea tensiunii corzilor sale cu ajutorul cuielor situate la capătul gâtului. Lungimea corzii afectează de asemenea unda sonoră produsă de aceasta. Scurtarea unei corzi o tensionează și îi reduce masa. Din moment ce o coardă rigidă, cu o masă mai mică vibrează mai rapid, aceasta va produce sunete mai ascuțite. Datorită acestui efect, puteți obține sunete mai înalte prin apăsarea acesteia împotriva gâtului violoncelului și efiectiv scurtând zona vibrantă.

ISTORIC Ca si contrabasul, istroria violoncelului începe cu crearea familiei de viori (instrumente cu corzi si arcus) în secolul al XVI-lea, în Italia. Este posibil ca stramosul cel mai direct sa fie Rebec-ul, un fel de violoncel plat cu 3 corzi care acompania trubadurii în deplasarile lor. Primul violoncel a fost construit în jur de 1552 de catre Andea Amati (1535-1612), lutier din Cremona.Înainte, basul continuu era cântat de viola da gamba, care a fost înlocuita în secolul al XVII-lea. Pâna la sfârsitul secolului al XVIII-lea, când a dobândit dimensiunile actuale, violoncelul era un instrument de acompaniament care cânta liniile de bas si umplea structurile muzicale. Împreuna cu clavecinul, completeaza "basul continuu" si fondeaza astfel bazele de armonie a pieselor muzicale. Acest instrument va începe sa se impuna însa în secolul al XVII-lea: Antonio Vivaldi (1678-1741) va scrie 27 de concerte pentru violoncel; Luigi Boccherini (1734-1805) a compus si el concerte pentru violoncel, fiind el însusi un mare virtuos al violoncelului. Cât despre Rossini (1792-1868), cunoscut mai ales ca violonist, cânda deasemenea si la violoncel. În secolul al XIX-lea, piesele pentru violoncel cuprindeau concerte compuse de catre Johannes Brams, Schumann, Lalo (1823-1892), Saint Saens si de catre compositorul ceh Antonin Dvorak (1841-1904). La aceeasi epoca, Jacques Offenbach (1819-1880), cunoscut mai ales ca compozitor de operete, cânta magnific la violoncelul sau. Pe de alta parte Chopin, Beethoven, Brahms si Mendelssohn au scris pise pentru violoncel si pian. În secolul al XX-lea, compozitori ca Serge Prokofiev si Dimitri Chostakovich vor explora si mai mult capacitatile violoncelului ca instrument solist. Acest instrument, cel mai grav dupa contrabas din familia viorilor, este voluminos (mai exact, de 4 ori dimensiunile viorii). Aceasta explica poate developarea sa lenta, în comparatie cu cea a viorii.

La fabrica HORA din Reghin, în aproape 70 de ani au fost produse peste 4,5 milioane de instrumente muzicale, aceasta fiind cea mai mare fabrica de instrumente muzicale din Europa. AUDIȚII Bach Cello Suite No.1 in G si Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră.

Site-uri https://ro.wikipedia.org/wiki/Violoncel

www.alienorlutherie.com/Www/Page.php?C=Cello&Lang=Ro