Versuri - Alexandru Iacob

Versuri

A L E X A N D R U

I A C O B

Noiembrie Sub multe crengi uscate Asprite de ploaie Şi vânt, În aer frunze cad cu apă Pe pământ. Sub norii alergând Din stea în stea, Păşeau pe-alei UmblaŃi de vânt, Sub ochii ei, În al lui gând, Paşi ce duc spre un mormânt. În jos, pe scări înguste Şi negre Călcau amândoi. Afară frunzele şi ploi, Aici vechea tăcere. Aprinse lumânări Vădeau dulceaŃa lor de miere, Sub săruturi calde De dor Se aştern cuvinte, Paşii lor se legănau Pe pietre de morminte. Tresar în zboruri negre Păsări pe sub tei. Sub vuiet, Fără veghe Umblau din nou pe-alei. În faŃă cripta albă, La colŃuri reci statui, Iar mâna ei stătea Prinsă-n mâna lui, Ca zâmbetul din taină, Ca cea din urmă stea, Ca un ac ascuns si prins de haina sa.

Copacul M-apleaca vantul peste care Nori adanci in grabnic zbor Ma prind de maini si mi se pare Ca ma arunca-n urma lor. Ma-ndoaie sagetand in mine Asprul si taiosul vant Sfartecand ziua de maine In bucati ce nu mai sunt. Ma ocolesc dihanii negre, Fara glas in calea lor. Unde-i prastia cu pietre, Unde-i jocul ielelor? Trec, se uita si ma lasa Nori adanci in grabnic zbor; De ma clatin nu le pasa, De traiesc sau mor.

Cimitir Si nu se cearta, nu se bat Lor le place mai mult somnul Pare-se ca au uitat Ca-n strafunduri zace omul. Nu deschid ochii deloc Nici la zgomot, fie pace, Dorm cu totii la un loc, Insa omul nu mai tace. Ei nu stiu de cruci si pietre Gandul lor nu le strabat Pe cand omul ce le vede Dupa-un timp le-a si uitat. Vantura copaci in raze Din ei frunze cad si scrum Glasurile fara fraze Vin, se pierd si se adun. Aud susur de niciunde Si caderi de ganduri reci Insa omul se ascunde Printre ramuri si poteci. As dori sa stiu de unde Vin soptirile ce tac Ca un sir prelung de unde Ce razbat morbid pe lac. In cercul vostru fi voi eu Impresurat de apa Iar trupul meu simti-l voi greu, Mai greu ca niciodata.

Cuvinte langa lac Singurul loc pe care-l stiu E patat de pasi si gesturi Cuvinte, resturi. Singurul loc unde-as vrea sa fiu E un gol urias si cad Lovindu-ma de frunzele de brad. Si nu-mi pot lua ochii, fie de-i tarziu, Fie doar pustiu. Bucati de suflet i-au si scriu Cu tine locul e ce stiu. Cu tine pasul meu e-al tau Si-aleile nu-mi pasa Cu tine sunt acasa. E plin in jurul meu de rau La ce bine sa gandesc? Ma saruti, uit si te privesc. Si nu-mi pot lua ochii, fie de e noapte, Trupul meu nu poate. Caderi de glasuri, soapte Cu tine am de toate. E noapte pe o banca, langa felinar Uitam, ne amintim, iubim Zambeste lacul si vinul din pahar. E noapte, in camera pe pat sau langa, E doar un loc ce-l stim Si norii-ncep din nou sa planga.

Corabia alba Iubito, priveste Corabia alba, Si farul luceste Si stanci fara iarba. Te cheama la apa Fantomele lor, Alearga si scapa. Iubito, eu mor. Corabia alba Nu pleaca nicigand. Pe noi ne asteapta, Pe apa si-n vant Fugi si ma lasa, Alearga pe stanci Desculta spre casa, Nu plange. Nu plangi. Priveste-napoi Cum urla din apa Strigand dupa noi Corabia alba.

Noapte buna Te simt si te vad pe strada Mergand cu mine sau nu, In dreapta si stanga sa cada; O mie de vise cazu. Si lumea acum mi se pare Mai mica si mai rece. Zambesc in zile cu soare, Dar stiu ca totul trece. Iar dragostea e mai presus De-o strangere de mana, Cand ziua frumoasa s-a dus Iubire e ce-o sa ramana. Te simt si te vad in clar de luna, In jurul tau danseaza stele. Iti urez de-aici o noapte buna Coborand in visele mele.

Sentimente Sentimente cu chip de om Vorbesc, se manie, alearga, Cad usor din pom, Din creanga. Sentimente cu chip de om Sunt prinse sau nu de mana ta, Ma chemi ca sa le luam De-om sta. De-om sta aici sub pom Prinzand o lume-ntreaga Printre chipuri si in somn Alearga. Privit-am cu ochi reci Natura care moare Si dulce-a fost privirea Copacului sub soare.

Ninsoare Ninsoare de frunze Si frunze de tei, Teiul pe buze Si buzele ei. Ninsoare de flori Cu flori de lumina, Lumini in ninsori, Ninsoare divina. In frunze un chip Cu zambet ce moare, Emotii-nfirip Sub alb de ninsoare.

Cu tine Dorm si lucruri frumoase Imi mangaie gandul, Si-o mana calda Imi mangaie chipul, Pamantul, Nisipul. Visez si lucruri adanci Imi intrec fiorii, Si-o mana calda Imi alunga gerul, Norii, Cerul.

Hecate O vantura noaptea in candela ei; Cu geamul deschis ma prinde un somn, Iar stele vorbesc aprins despre zei, Mai marele lor e-al noptilor domn. Cu ceara ma leaga in vise ciudate Si astrul din cer aici se coboara, Lumina cereasca aprinsa in toate Si bezna de-atunci sta gata sa moara. Trezit-am cu rugi a noptii zeita Spargandu-i tacerea cu candela mea. Hecate se scoala si spre luminita Porneste cazand cu aripi de stea.

Nefiinta Mi-e dor de clipe fericite In zboruri lungi cu nici un Ńel Prin cer de zi uitat de nor, CulcaŃi pe-al ierbii crud covor Mi-e dor de razele iubite, De crengi pline de flori de-un fel, Tacutul vant, ce rece-i el! De umbra multor tei Şi cât de cald e braŃul ei, Şi iarba ce se miră De noi culcaŃi pe ea Cand valuri de lumina Treceau prin palma mea.

Statuia unui inger Iubeste-ma de-i sta La sanul meu a plange. Tu lacrima, eu piatra, Robia ce ma strange. Lipeste-te de aripi Si smulge-le cu tine, Caci in zadar vor sta In vremea care vine. Atinge-ma si da-mi Caldura ta de om, Ca rece sunt de piatra Sub umbra-acestui pom. O, preafrumoasa fata Cu melancolic chip, Prefa-te tu in piatra Cu suflet de nisip. Si viata ta imi dai, Ramai, nu te mai duce. In piatra mea sa stai Imbratisand o cruce.

Scarile Jos, pe scari de-o iei si numeri pasii, treptele vei invata sa cazi numarand portretele. Sus, de vei urca lasandu-ti lumea, lucruri mici vei invata sa cazi fara sa te mai ridici.

Neant in nicaieri Se prabusesc cadavre In gropile sapate Tot umede si reci. Groparii stau stingheri. Si sufletele acre Aseaza morti pe spate. De unde vii si pleci? Neant in nicaieri. Mai stii cum te strigau Nepotii tai si fiii? Nu stiu cum ma chemau, Nu imi cunosc copiii…

Minuni As merge pe apa Daca as vrea Si mortii sa-nvie, Sa umble, sa bea. Umbla-voi pe mare De mi-as dori Ca toti sa se scoale, Batrani si copii. As face sa cada Din cer dungi de foc In marea cea moarta Far’ de noroc. As merge pe apa Daca as vrea, Dar cerul ma scapa Si marea ma ia.

Nevazator Iti pasa ce nu poti vedea? Un inger tu de-ai fi Si orb, ti-ar mai pasa? Ai vrea sa stii trairea mea Ca ploaia rece Care-a sters durerea. Si de-ai cunoaste totul Din paginile mele Ai face iar pe orbul Sau pe oarba. Mai e putin si se Asterne toamna.

Scrisoare in rime Sa le spui ca plec, poate nu ii voi vedea; In noaptea asta stau iar maine-mi vad de drum. Sa le spui ca timpul mereu ma va purta, Ca timpul este-un leagan cu un copil de fum. Se lasa seara asteptand si ploaie cade peste tot; In noaptea asta stau si scriu scrisori in rime. Am sa le spun ca toate amintirile le pot Intoarce din calea lor pierzanda inapoi la mine. Sa le spui in soapte ca viata mea e-a altui loc, Si doar o clipa mai astept in cerul lor de iad, Ca am citit povesti din pagini arse-n foc, Ca am privit la geam legiuni intregi cum cad. Sa le spuneti voi de-acum, cazutele cuvinte, Ca nu e cale de intors in nici un chip si fel. As vrea in schimb sa iti aduci aminte De leaganul de fier, copilul slab din el…

Rosul tau Ucid pentru ca-mi place Sub cerul noptii cald Cand rosul tau va zace Pe strazile de-asfalt. Ma bucur in durerea Ce pot sa ti-o ofer Cand rosul tau si fierea Vor umple-ntregul cer. Si vei striga de moarte In ajutor sa-ti sar Cand rosul tau in noapte Va curge pe trotuar. Ucid pentru ca-mi place Si mare mi-e vointa, In noaptea care tace Am sa-ti ascult dorinta.

Coborare in mormant Aleea asta o cunosc, Copacii-i stiu prea bine, Dar cine-s cei ce stau aici Uitandu-se la mine? Pe banci se-aseaza frigul Din negura si ceata, Odihna mea pe-o banca Si trupul meu de gheata. Ascult un vals ciudat Al timpurilor vechi, Iar pleoapele imi cad, Gura, nas, urechi... Aleea asta o cunosc, O simt cu tot ce sunt, Iar voi imi umpleti visul Cu bulgari de pamant.

Icoana desertaciunii Nu mai credeam in mersul meu pe langa oameni, in masina plina de icoane, in cainii care cer umil un ban, in rosul stins la semafor. Pentru ce sa cred in cei ce mor? lumini aprinse pe ecran, trotuare sparte de bastoane si mersul meu pe langa ei sangerand din ochi de sfant sa primesc ce dau in schimb mortilor de pe pamant, vis, uitare, cerc de nimb.

Felinar de fum Se lasa ceata si oamenii dispar in blocuri si pe drumuri; la colturi cate-un felinar nauc mai scoate fumuri. Iar steaua lui ma stinge, nu-i ploaie, nu e vant, nu-i bocet sau ninsoare doar ceata pe pamant si triste felinare. Departe nu zaresc, doar tot ce-i langa mine si ce m-apasa-n piept. De-acolo parca vine cineva. Astept. Nu-i nimeni care scapa; acum cu ei si eu, prin bulgari morti de apa, respir adanc, mai greu ca niciodata.

Si ma duc la pas incet spre fantoma de pe drum dar e doar un felinar unul stins si fara fum.

Plouand Si cerul era plin, Si ploaia ne urma, Saruturile noastre Plouande le curma. Tanjeam din nou apoi Prin clipele crescande Atingeri ca de ploi Mereu, aici… oriunde.

Gheata De maini ne vom prinde Zbura-vom in vant Sub noi oseminte Si alb de pamant. Ca doi fulgi de nea Prin viforul crud, Sub noi este lumea Si cerul e ud. Cadea-vom in ape Si negre si albe Pe noi sa ne-ngroape Si visele toate. Cand gheata vom fi Si reci amandoi Nimic nu vom stii, In trupuri sau goi.

Aripi de onix Eram si noi candva Doua vapai de foc Si cerul ne purta Ascunsi doar intr-un loc. Se facea c-o stea Cu aripi de onix Cazu demult, candva In apele lui Styx. Si toata lumea-apoi Cazuse in abis, Eram candva si noi Dar focul ni s-a stins.

Iulia Hasdeu Atinge-mi mana, tatal meu, Culcata langa trup Caci frunze cad aici mereuDin lumea ta se rup. Paseste iar covoru-ntins De amintirea mortii, E zi dar soarele s-a stinsCe mare-i slava noptii… Si vantul de nu va lasa Piciorul tau sa treaca E numai pentru lumea taIntoarce-te si pleaca. Cand vei intelege insa Gustul sec de muribund, Pas cu pas, cate o frunza Vei gasi tot ce ascund.

Noapte de iarna Pe undeva prin taina noptilor de iarna Pe-acolo mintea-mi zboara. Asternut de alb si rece suflul meu Sa-nghete si sa moara. Necontenit sub cerul alb de nea sa stau Pe undeva, oriunde Caci rece-i timpul si pe toti Curand ne va patrunde. Si-asa sa plec pe strazi pustii si negre Fara nici un felinar Cand toate-n inimi par a fi Focuri si bucati de jar.

Cand un suflet cere mila Nu cunosc pe nici un zeu, N-am cuvinte pentru ei Vorba mea si gandul meu Mi-au ramas singurii zei. Nu cunosc nici-o-ndurare Pentru-o fapta sau cuvant Zeii mei nu cer iertare, Nu arunca vorbe-n vant. Nu cunosc peceti de legi Sau porunci de la vreun zeu Pentru mine sunt doi regi, Vorbea mea si gandul meu. Zeii mei si zeii lor Nu cunosc nici un razboi, Insa oameni cad si mor, "Nu vedeti ca sunt eroi? Nu vedeti ca pentru voi Oamenii se-arunca morti? Bata vantu' numa-n ploi, Pumnul lor sa bata-n porti..."

Nu cunosc pe nimeni care Tine-nchisa poarta lui Cand un suflet la intrare Cere mila zeului.

Semnat, Marele Arhitect SunteŃi orbi fără habar Când o torŃă stă să cadă Pentru-o casă-am fost zidar, Pentru hrană v-am fost pradă.

M-a trimis s-aduc lumină, M-a trimis ca să v-o dau. Care-i partea mea de vină Dacă unii nu o iau?

SunteŃi orbi fără habar Tot ce credeŃi e ruină, E-o credinŃă in zadar Neştiind cine-i lumină.

Am purtat veşminte proaste, M-aŃi făcut apoi obiect NeştiinŃa minŃii voastre Nu-i a Marelui Arhitect.

Bacchus Găseam în pietrele din drum Mai mult decât nisip şi scrum; Mă-ntreb acum Dacă mai sunt nebun. Juram pe firele de iarbă Că stele nu or să mai cadă; Mă jur acum Şi văd că sunt nebun. Privesc un zbor de fluturi roşii Şi fete şi baieŃi de mână; Frumoasele, frumoşii Pe calea lor nebună.

Pribegii de frunze Cad cu tine dus de vant Smuls de el dintr-un copac Am sa cad ori pe pamant Ori cu tine pe un lac. Crengile ma strang cumplit Si nici gerul nu mai trece Jos e lumea ce-a albit Unde nimeni nu-ntelege. Vremea noastra trece iar Si-om dormi o iarna-ntreaga Frunzele sunt de ziar Pentru cei ce-o sa-nteleaga. Cad cu tine dus de vant Tremuram in jos spre apa Inecati de necuvant Lacul pe-amandoi ne scapa.

Imi amintesc Imi amintesc conturul fetei tale, sanii tai rotunzi, finalul buzelor serale, ochii muribunzi, in casa ta desculti, mersul tau, piciorul, pasii nostrii muti, covorul… Si cate sunt de spus, dar cate de tacut, ma-ntreb de ce-am adus memorii din trecut.

Orbirea mortii Calarind un cal ingalbenit de vreme sosit-a mortea cu-n graal cu sange cald din vene. Si oameni erau peste tot dar nimeni nu gusta. “Suflet prost, norod netot, in cercul vostru de voi sta si nici atunci n-am sa ajung sa va-nteleg orbirea!” Pe lacul fara valuri isi facea o barca drum impinsa cu-un toiag de nu stiu ce, habar n-am cum, iar moartea cobori din ea infascand tot ce-i pribeag, lumea toata si orbirea, cersetorii morti in prag.

Trecut-au mii de ani de cand prin cerul nestrapuns cadea un inger pe pamant, iar moartea i-a adus din tainuitul timp aceiasi ochi orbiti ce in zadar se schimb.