Venere

VENERE ªI MADONÃ Ideal pierdut î n noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gâ ndea î n basme º i vorbea î n poezii, O! te vã d, te-aud, te cuget, tâ nã rã º i dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alþ i zei. Venere, marmurã caldã , ochi de piatrã ce scâ nteie, Braþ molatic ca gâ ndirea unui î mpã rat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseþ ei de femeie, A femeiei, ce º i astã zi tot frumoasã o revã d. Rafael, pierdut î n visuri ca-ntr-o noapte î nstelatã , Suflet î mbã tat de raze º i d-eterne primã veri, Te-a vã zut º i-a visat raiul cu grã dini î mbã lsã mate, Te-a vã zut plutind reginã printre î ngerii din cer. ªi-a creat pe pâ nza goalã pe Madona Dumnezee, Cu diademã de stele, cu surâ sul blâ nd, vergin, Faþ a palã -n raze blonde, chip de î nger, dar femeie, Cã ci femeia-i prototipul î ngerilor din senin. Astfel eu, pierdut î n noaptea unei vieþ i de poezie, Te-am vã zut femeie stearpã , fã rã suflet, fã rã foc, ªi-am fã cut din tine-un î nger, blâ nd ca ziua de magie, Câ nd î n viaþ a pustiitã râ de-o razã de noroc. Am vã zut faþ a ta palã de o bolnavã beþ ie, Buza ta î nvineþ itã de-al corupþ iei muº cat, ªi-am zvâ rlit asuprã -þ i, crudo, vã lul alb de poezie, ªi paloarei tale raza inocenþ ei eu i-am dat. Þi-am dat palidele raze ce-nconjoarã cu magie Fruntea î ngerului-geniu, î ngerului-ideal, Din demon fã cui o sâ ntã , dintr-un chiot, simfonie, Din ochirile-þ i murdare, ochiul-aurorei matinal.