Valori Timpuri Verbale-aplicatii.docx

VALORILE STILISTICE ALE TIMPURILOR VERBALE PREZENTUL În textul dat, verbele la indicativ, prezent (de ex. aleargă. știe................) au rolul de a propune o perspectiva sincronica, în care timpul nararii şi timpul evenimentelor narate se suprapun; timpul lecturârii intrǎ si el in rezonanţa cu acest timp integrator, generand o temporalitate coincidentă (continuum temporal). Prezentul narativ dinamizeaza actiunea, determinând anularea hotarelor semantic-temporale specifice, conferind relief stilistic situatiei/evenimentului. În alternanta cu verbe la timpuri trecute, produce ierarhia planurilor de adancime, prin tehnica basoreliefului', aducand, figura si faptele eroului 'in clara lumina a prezentului', in contrast cu adversarii lui si 'actiunile conexe care sunt impinse in penumbra timpului' (T. Vianu) IMPERFECTUL În textul dat, verbele la indicativ, imperfect (alerga, știa...................................) exprimă acțiuni/ trăiri în continuă desfășurare în trecut și opereaza o dubla deschidere temporala: timpul naratiunii este prelungit spre timpul discursului si spre cel al lecturarii, iar prezentul scriitorului si al cititorului se deschide spre referentul temporal trecut. De asemenea, verbele la imperfect proiecteaza lanțul evenimențial într-o durata nedeterminata, instituind perspectiva subiectiva a naratorului/a personajului. PERFECTUL SIMPLU În textul dat, verbele la indicativ, perfect simplu (,,alergai/ alergași, alergarăm, știui.............”) exprimă o durată de mare concentrare epica/ lirică, situand prim planul evenimentelor/al momentelor relatate/ al stărilor enunțate într-un trecut recent, apropiat de timpul discursului; reliefează derularea rapida a evenimentelor/ valoarea momentana unei stari; MAI-MULT-CA-PERFECTUL În textul dat, verbele la indicativ, perfect simplu (,,alergasem/alergaseși/ alergaserăm, știusem.............”) exprimă o acțiune desfășurată înaintea altei acțiuni din trecut. Rolul stilistic este acela de a diferentia timpul diegetic – situat intr-un trecut indepartat – de timpul istorisirii si al receptarii, creand o tensiune narativa prin relatia contrastiva intre planul de adancime al relatarii sintetice/ al evocarii si prim-planul evenimential. Mai-mult-ca-perfectul narativ intrerupe seria evenimentelor din prim-planul narativ pentru a insera un enunt / o secventa retrospectiva.Valoarea expresiva este conferita de intreruperea fluxului temporal. VIITORUL În textul dat, verbele la indicativ, viitor (,,voi alerga, o să alerg, vei ști............................”) exprimă un scenariu epic/liric anticipativ, proiectând, într-o durată imaginară, dorințele personajului/ eului liric. Rolul stilistic este acela de a crea o perspectivă vizionară, de a reprezenta un plan interior al reveriei/al dorintei/al presimtirilor nelinistite. Referentul iluzoriu, proiectat ca potentialitate sau ca realitate ficțională, se construieste pe un scenariu consacrat: calatoria initiatica/ visul de iubire/ aspiratia spre ideal/ apocalipsa. În cazul particular al constructiei diferentiate prin utilizarea gerunziului (vei fi fost/ vei fi fiind – considerata o forma a modului prezumtiv), valoarea stilistica este cea de exprimare a incertitudinii locutorului sau a unei posibilitati dezirabile, nesigure ori irealizabile; PERFECTUL COMPUS În textul dat, verbele la indicativ, perfect compus (,,am alergat, a știut ..........”) au rolul de a fixa, întro perspectivă de anterioritate ireversibilă, încheierea implacabilă a unor procese situate in succesiune. Perfectul compus înscrie evenimentele narate/ procesele/ stările sau experiențele lirice intr-o durată trecută închisă, într-un interval de timp anterior timpului enunțării. Se realizează, astfel, un decupaj in fluxul duratei.