Urban - Editura Vinea 2008 - Autor Dan Carlea - Coperta Andrei Ruse

©

URBAN Bloguri: http://carleadan.wordpress.com http://dancarlea.blogspot.com

de Dan Cârlea Editura Vinea - 2008 Coperta – Andrei Ruse

Contact: [email protected] [email protected] Tel. 0766.777.125

I. URBAN

faţa de lucru sunt un tip urban iubesc asfaltul fiert cu urme de toc înalt noxele soarele trântit ca o pleaşcă într-o nesimţire aproape umană peste piaţa universităţii ora când curentul alunecă moale şi cald pe liniile tramvaielor care se retrag mirosul lor de fiare brute care au cărat toată ziua

oameni obişnuiţi cretini genii târfe aurolaci femei fatale ţigani scuipători de seminţe elevi studenţi puşcăriaşi evadaţi criminali neştiuţi de nimeni medici care salvează condamnaţi iubesc pasajul dintre unirii 1 şi unirii 2 puhoiul de oameni care gâlgâie prin el ca printr-o venă pentru a se sparge mai adânc sub pământ iubesc cimitirul bellu unde scheletul lui nichita levitează în cavou luminându-l şi toţi morţii bucureştiului care se răcoresc sub marmura albă ca zăpada a lui videanu iubesc traseul lui 311 îmi place să mă urc la billa în titan > trec podul peste parcul ior copacii se lipesc şi se dezlipesc de retină cu viteză mare şi verde > bulevardul mihai bravu unde şi astăzi mă uit la geamurile mădălinei habar n-am dacă mai locuieşte acolo nici dacă mai trăieşte măcar mulţi în locul meu şi-ar fi impus să nu se mai uite dar mie nu-mi place să mă falsific să-mi umplu sufletul cu polistiren expandat cu tot albul lui de serafim în fluturare > când trec prin faţa pro tv-ului mă uit după feţele pe care le ştiu de pe sticlă uneori văd pe cineva şi simt o bucurie de copil când ajung acasă e primul lucru pe care îl povestesc în stânga la mătăsari seara se adună curvele chiar lângă biserică le privesc feţele pe care şi le vulgarizează voit ca să te convingă că nu mai au nimic pur în ele şi să nu te simţi vinovat

uneori poţi auzi chipurile încă inocente cum se topesc sfârâind sub faţa de lucru plină de ruj ieftin când pe cealaltă parte a bulevardului trece o pereche de îndrăgostiţi sunt urban şi iubesc rahatul ăsta de bucureşti cu toată inima mea umflată ca o pâine turcească plină de aditivi tot ce-am iubit se leagă de el departe mă simt boţit o poezie ratată pe o foaie mototolită ca toma caragiu între scările raiului

club a cu gelu diaconu vorbeam în fum despre prăpăstii începuturi şi feţele lui dumnezeu care într-o vreme pocneau în noi ca mugurii într-un videopoem proiectat abia trezit din somn andrei se întindea am încercat o discuţie mai lungă dar muzica era prea tare hrib ne-a vorbit despre parcursul prozatorilor în sua mă usturau ochii mă uitam în dreapta la o pustoaică blondă

superbă privirile mele ca un tramvai ruginit intrau în ea indecent rupând-o ca pe o pâine caldă "filmările şi montajul au durat mai bine de o lună. mulţumim sony ericsson lucky strike pepsi" uite gelu andrei se întinde pe zid ca o rană

urban vorbim în şoaptă: - trebuie să facem revizia maşinii - unde pasăm copilul la sfârşit de săptămână? sentimentele de latex au început să ne facă bine nu ne pun în pericol şi sunt perfect asortate cu viaţa noastră reîncărcabilă şi azi a fost caniculă drogaţii dorm în jurul gării visând cu venele întredeschise dumnezei din praf alb care se sparg în cădere de capetele oamenilor dimineaţa o vom lua de la capăt vom reintra în urban ca şi cum am zbura prin parbriz într-o aură de cioburi e 12 noaptea somn uşor maşinile verzi ale lui prigoană ne ridică visele rare

de dragoste lăptărie ne-am flegmat ne-am înjurat ne-am fi luat la omor dar am fost ţinuţi de prieteni ţi-am zis că eşti un puştan orgolios şi nu ştii să fii prieten la greu şi te-am dat draq-n plm mi-ai zis că sunt un ţăran tractorist şi îţi pierzi timpul cu mine m-ai dat draq-n plt aşa ne trăim noi verticalitatea urbană sentimentele fast-food fiindcă noi trăim din picioare mâncăm din picioare iubim din picioare futem din picioare zburăm din picioare murim din picioare nu aici am greşit murim ca toţi morţii care se respectă drepţi pe un pat alb în aşteptarea unui coşciug de firmă perfect lăcuit pe care să alunece în groapă

zoaiele bleu din cer ajunşi acasă ne-am spurcat şi pe mess ne-am dat ignore ne-am băgat reciproc în listele de spam pe bloguri şi am plecat să ne răcorim fiecare la altă bere urma desigur să scriem o nouă poezie de dragoste

don perignon bucureşti căldura se prăbuşeşte în canale şi subsolurile blocurilor peste ţevile ca de orgă apa rece apa caldă şi căcatul călătoresc prin sufletul oraşului de la mine se aude cum vă apar ridurile picăturile de apă vă împodobesc şobolanii inimile pline cu ruj ale iubitelor noastre s-au desprins au căzut cu încetinitorul cât le e trupul de lung de înalt autişti scăpaţi din realitate gonesc nebuneşte în bătaia vântului poate mă veţi învinge

proştilor mă sparg de voi ca o sticlă de şampanie

[în] jur uneori vă simt ca un cheag de sânge în inimă dimineaţa mă piş tremurând să nu mă înfund cu vreunul din voi

The reality cannot be displayed iraq de câţiva ani arabii urcă în moarte cum intrăm noi pe bloguri bombele argintii cad tocmai din al nouălea cer copiii îşi înalţă castele de nisip şi sânge din vârful lor râd în sus doar o dată avioanele invizibile îşi trec prin ochii lui dumnezeu dârele strălucitoare carnea vaporoasă de copil şi furnicile se adună iubito hai să ne cununăm peste o săptămână braţul drept mi l-am înfipt în LCD – ul de 17 inch până la umăr e răcoare pixelii îmi intră prin pori furnicături înnebunitoare

bâjbâi după ceva foarte departe prin sala cu mii de calculatoare care ne sug realitatea vârtejuri uriaşe dispar în ecrane The reality cannot be displayed

aici noi nu îmbătrânim fenomenul e altul de fapt ridurile astea sunt ego-urile noastre de compromis pe care inconştient le împingem în afară ca şi cum am vrea să-i învelim pe ceilalţi în gunoiul de care sunt şi ei responsabili – un soi de transpiraţie pe la colţurile ochilor ale gurii mâinile cad ultimele într-o zi vor ajunge împletite pe pieptul nelocuit aşezate uşor de câteva bătrâne care vor lăcrima generos pentru o anumită sumă de bani mâinile cad ultimele aşa cum viaţa pune oamenii la locul lor moartea se gustă în porţii homeopatice puţin praf eşapament ura care leagă şoferii în trafic pe oamenii politici vip-urile casele de lux

seara urcăm în blocuri şi trântim uşile metalice grele peste tot ce vine după noi - pietre de mormânt pe care nu va sta niciun înger în vitrine manechinele se luminează orbitor adormim şi sufletele chircite în creier peste zi ni se întind în tot trupul ca nişte fiare care se simt în siguranţă abia în pustiu atunci inima ne roade încetişor ca o mângâiere ultima

drum am pornit spre bucureşti cărând ceaţa pe parbrizul maşinii ţi-ai sprijinit tâmpla de geam în oglindă am observat cum prin cristalin îţi alunecă toate câmpurile proaspăt arate şi chipuri de bebeluşi la trecerea prin localităţi oamenii apăreau de peste tot şoseaua se deznoda sub roţi ca mine în serile când te lipeai perfect de pielea mea por peste por încât parcă ieşiseşi la suprafaţă ca o înecată superbă ori un stigmat

vier pfoten într-o zi friguroasă am găsit 5 pui de câine la o groapă de gunoi stăteau strânşi unul în altul ca organele unui trup de martir care ştie că va fi împrăştiat pe nedrept unul a murit noaptea am pus ceilalţi câini şi-un borcan cu lapte într-o cutie şi-am mers cu ea în portbagaj o zi întreagă pe la ONG-uri mi-era foame şi rău femeile de pe acolo nu mi-au servit decât şabloane patetice refuzuri mi s-a făcut scârbă de ipocrizia lor şi interesele de rahat tremuram la fiecare groapă mai mare pentru baxul cu viaţă proaspătă eu maşina laptele şi câinii eram o fiinţă care dansa pe asfaltul rănit din bucureşti loganul roşu părea o babă nebună care se crede la o petrecere din anii '30 plecam încet prin verdele fiecărui semafor lăsând dâre prelungi prin care se murdăreau trecătorii mă legănam între dorinţa de răzbunare şi silă mi-au venit gânduri ciudate: moartea urcă în noi ca un material refulat urcă uşor luminându-ne pieptul gâtul fruntea creştetul şi cerul doar ascensoarele moderne mişcă aşa oamenii în zgârie-nori lăsându-le pentru un timp sufletele la parterul îngheţat trecem prin viaţă de parcă Dumnezeu ne-ar injecta în vena Lui de pe care a uitat să scoată garoul

la un moment dat m-am liniştit coborâsem geamul aerul fâşâia prin maşină era soare iz de primăvară mă făcusem mai uşor ca niciodată atâta viaţă împrejurul meu credeam că-mi dădusem duhul într-o mască de oxigen

download se crapă de ziuă pe muchiile blocului şi-mi dau seama din nou că-mi plac primele zgomote ale dimineţii oamenii care merg la serviciu ca la moarte cu ochii cârpiţi de somn primele ambuteiaje la romană primele gâtuiri la universitate matizistele care schimbă banda fără semnal claxoanele explodând şi topindu-se crescând copiii în burţile mamelor da aud cum cresc fetuşii în burţile mamelor share-uirea sufletelor continuă toată ziua iar la finalul ei adormim unii în paturi alţii în tărgi albastre sub girofaruri la capătul tubuleţelor strălucitoare de plastic 7 6 5 4 Dumnezeu te trage în piept te fumează până la capăt

calmându-se 3 2 1 eşti downloadat

stalagmita şi a fost ziua întâi a doua oară apele s-au strâns la un loc şi aşa a apărut pământul din nou pământul a dat verdeaţă din sine şi vieţuitoare cerurile au dat ceruri oamenii au dat din ei oameni iarăşi au făcut bulevarde mari şi alergau pe ele cu maşinile ca odinioară o femeie nebună stătea pe marginea trotuarului cu părul tăiat strâmb şi plină de păduchi cu un picior lungit spre maşini un picior ca o mână întinsă femeia nebună râdea mereu părea fericită aşa cum era pe bordură alături de îngerul ei păzitor străpuns de propria aripă venise disperat lovindu-se de panourile cu reclame venise ţipând după oameni în limba îngerilor pe care nu o mai înţelegea nimeni şi nimeni nu se uita la ea toţi îşi vedeau de ale lor

nu era treaba nimănui de ce creştea necontenit piciorul ei înnegrit cu pene de înger deasupra gândurile oamenilor pluteau prin aer se loveau unele de altele spărgându-se: fulgi negri maro grena roşii agitaţi de maşini cioburile cădeau peste ea crescând-o şi atunci pe loc am botezat-o stalagmita

fashion într-o zi mergeam pe stradă şi am dat de o moarte era atât de mare această moarte încât peste nu puteam sări s-o ocolesc era cu neputinţă fiindcă înseşi fundaţiile blocurilor se pierdeau în ea şi pentru că ar fi fost ridicol să mă întorc am păşit înăuntru era atât de răcoare şi de plăcut încât porii pielii s-au ridicat ca atraşi de un înger mi-am spus: această moarte în vine atât de bine cum nu mi-a venit nicio femeie vreodată şi nicio altă moarte

în urma mea au venit părinţii soţia prietenii şi duşmanii pentru că peste moarte nu puteau sări fiindcă înseşi fundaţiile blocurilor se pierdeau în ea şi pentru că înapoi ar fi fost ridicol să se întoarcă au intrat înăuntru porii lor s-au ridicat ca atraşi de un înger atât de răcoare şi de plăcut era în acea moarte care le venea atât de bine cum nu le venise nicio femeie niciun bărbat şi nicio altă moarte restul oamenilor au conchis şi ei că era absolut ridicol să se întoarcă din drum şi au văzut că moartea aceea cu adevărat e pe măsura lor le venea cum niciodată nu le venise vreun om sau vreo altă moarte aşa moartea a crescut într-atât încât nu mai era niciun loc unde ea să nu se odihnească şi a venit rândul păsărilor care şi-au spus că niciodată un cer nu le venise atât de adânc adică bine a urmat pământul râpâ cu râpă şi deal cu deal munte cu munte şi apă cu apă au intrat uşor în moarte ocupând locurile cele mai potrivite cu firea lor numai brazii au făcut zgomot mare din pricina mândriei nu de alta căci niciodată vreun verde nu le venise

atât de ţepos adică bine

pe ultima limbă de pământ pustiu a venit Iisus gol cu braţele deschise larg şi cu ochii închişi a păşit în moarte spunându-şi că niciodată oamenii păsările brazii apele dealurile râpele munţii spinii şi cuiele nu-i veniseră aşa de bine şi a deschis ochii atât de alb încât moartea nu putea păşi peste ei înapoi era ridicol să se întoarcă şi în definitiv nicio viaţă nu îi venise mai bine vreodată

II. FREESTYLE romanian freestyle am luat chiloţi

cd-uri şosete creioane colorate toxice baterii laptop prezervative păpuşele cu sânii plini de plumb pentru fiică-mea toate made in china şi dilema veche pe care o ţin împăturită să nu creadă lumea că o afişez ostentativ cu mesaj - ia uitaţi bă eu gândesc am preocupări intelectuale şi-l citesc pe Pleşu care ne explică acelaşi lucru în 7000 de eseuri că suntem de căcat varză păcălicii europei comunişti rataţi şi capitalişti şchiopi defetişti cu prăjinile arcuite sub nasurile borcănate manelişti kitschoşi dan negru ogică bahmuţeanca pipera imobiliare metrou uşor care este conturile lui ceauşescu moţiune de cenzură pin porc agenda cetăţeanului vântu mama fni silicoane tăriceanu bulă rompetrol masonerie lupta anti-corupţie certificate de revoluţionar retrocedare sex

şantaj CNSAS am fost urmărit de securitate nu turnător bălăceanu muscă ileana cosânzeana laura andreşan inundaţii fotbal oracolul din bălceşti nea piţi nea puiu eliade cornel dinu cioran noica ţuţea brâncuşi râmaru sfânta parascheva sarmale anii '30 uranus buldozere era mai bine pe vremea ceauşescu să ne dea casă servicii butelii adopţii internaţionale pedofilie belgieni noi suntem români mama omida caritas nu comentez măi animalule ca soarele sfânt de pe cer şoc şi groază mig-uri prabuşire în sondaje bileţele interceptări telefonice bivolaru perucă ţigancă împuţită

bulangiu rupe tăcerea poponar daţi sms la numărul gay număraţi ouţe cocoş udrea la înaintare marfă beton mişto anticipate fără timbru dezvăluire incendiar surse care doresc să-şi păstreze anonimatul se pare că oameni de bine 13-15 iunie marian munteanu iisus roman apaca lapte vacă nu ne vindem ţara noi muncim nu gândim cine-a tras în noi după 22? sri inginerie şomaj sânge casă de schimb valutar europa chinezi valize descarcerare carnagiu paradă gropi reasfaltare maidanezi aliantziriac zâne de tristă amintire

surprize surprize iarna nu-i ca vara ion ion poliţia în acţiune toate acuzaţiile au fost respinse totul este o înscenare DNA PNA CNA plm adi minune mutu dostoievski pro tv ce salariu are esca? protecţia consumatorului e inadmisibil domne legalizarea prostituţiei vadim tudor trichineloză protan mici geoană mitici bere vaci nebune europarlamentari blonde ora 5 zeci de lovituri de cuţit CNN bin laden petarde CIA comunicate e-uri eu-uri cu e-uri eu am învăţat cu totul altceva la şcoală că românul s-a născut poet că suntem ospitalieri cu toate pieile de sulă ale planetei pe care tre' să le luăm de 7 ori de pe ei nu dăm înapoi niciodată în bătălii / pentru că nu mergem ferm înainte

că dacă doamne fereşte se întoarce roata şi tre' să-ntoarcem şi noi armele de azi pe mâine că nu suntem proşti să cădem de fraieri dă-le-n căcat de principii cine poate oase roade mai aproape dinţii decât părinţii / avem mulţi eroi bărbaţi de bărbaţi de aia în afară de ecaterina teodoroiu nu-mi vine în cap niciunul mai tânăr de 200 de ani merg spre centru unde ştiu că iar o să mă împiedic de cerşetori şi şmecheri cu marmeladă în păr şi o să fiu obosit toată ziua . . . azi-noapte am stat mult pe net blogurile literare mi s-au lipit de faţă albe strălucitoare textele oamenilor îmi curgeau în ochi în nas pe gât ca pe vremea când citeam sub plapumă cărţi interzise unii stăteau cu urechea pe partea vestică a cortinei de fier şi ascultau cum mureau în surdină cei născuţi cu amortizorul pe suflet atât pentru azi sal

poveste freestyle acum câteva zile, mai precis înainte să cadă elicopterul ăla în lac, m-am dus la marius şi i-am zis :

- bă frate, n-am mai fost la ai mei la ţară de ani de zile, acu mă duc şi vreau să se bucure de roadele muncii, că au plătit la meditaţii pe timpul lui ceaşcă de s-au uscat, au făcut tot ce-au putut ca să învăţ, nici de video n-au fost bani, toată copilăria am suferit ca un câine că nu puteam să văd rambo la mine acasă şi filme cu chinezi bătăuşi care sar cât blocurile; dă-mi şi mie o geacă de firmă şi un telefon tare, să vadă că n-au fost sacrificiile în van şi mi-a dat geacă de piele neagră, de l-aş fi băgat în boale pe zelea codreanu şi un LG KG800 Chocolate ( 1.349 lei noi, cameră foto / video / MP3 / AAC / MPEG4 player / memorie internă 128 MB / bluetooth / vorbire 6 h / aşteptare 200 h / sculă de sculă am fost, am venit în drum spre marius, să-i dau lucrurile înapoi, m-am întâlnit cu andrei, care mi-a zis : - moaaaamăăăă, fraiere, ce geacă ţi-ai tras ! nu câştigi aşa rău cum ziceai eu, flegmatic : - ia uite şi telefonul ! zice : - împrumută-mi-le până diseară, că am cunoscut în mall o puştoaică de 17 ani, care se lasă greu, am încercat cu poezii, am bagat şi romantismu’, zice că îi plac tipii descurcăreţi, pliiiiz, frate, că dacă nu sare asta din chiloţi o să-mi pară rău toată viaţa. eu, îngrijorat : - bă, sigur mi le aduci până diseară ? - da, mă, eşti copil ? acum sunt fugit de acasă, am auzit că mă caută nişte recuperatori, stau la metrou la gară, cu un aurolac, facem poştă o pungă, el se uită ca un viţel pe sub fustele tipelor de pe scara rulantă după ce l-am trecut prin axiologie, praxiologie, fizica şi metafizica punctului (auzită la

sala dalles, de la mario vasilescu) îi explic teoria relativităţii în variantă proprie, cum că atunci când te caci într-un boschet, creezi un rai aburind pentru muşte şi la o anumită scară eşti dumnezeu că pentru o femeie de serviciu mopul e cea mai mare invenţie de la roată, găleată şi şlapi încoace îi vorbesc despre poezie, despre ce e o figură de stil, îi dau următorul exemplu : "dacă aş da din suflet cum dă shakira din burtică şi şolduri aş fi o juma de înger sau măcar un sfânt de divizia b” el se uită tâmp sau taoist la mine şi deodată începe să ţopăie şi să urle : "oameni buni, dau din suflet pentru voi, dau din suflet pentru voi” ca din pământ apare un cuplu, el vreo 60, ea cam 45, îmbrăcaţi bine de tot, doamna îi zice puştiului, într-o română stricată : - noi înfiem la tine, mergem new-york şi iată-mă singur când te gândeşti că toate astea poate nu s-ar fi întâmplat dacă mi-ai fi acceptat cererea în căsătorie în acea noapte când după ce am făcut dragoste parcă aveai broboane de soare pe frunte, bezna stătea tolănită în ceşti, în locul cafelei poate aş fi fost motivat să dau din coate cum se cere astăzi, aş fi fost şi eu deputat, toată ziua pe la televizor, spunând ce vor să audă proştii, că trebuie stopate furtul şi traficul de influenţă, că trebuie să revigorăm cultura, să asigurăm liniştea cetăţeanului, că uniunea europeană ne va pune la grele încercări şi pensionarii în primul rând trebuie sprijiniţi, e o datorie de suflet să facem asta, evident nici tinerii nu trebuie uitaţi, ei sunt viitorul nostru, că mulţi o duc mai rău ca pe vremea lui ceauşescu, udmr-iştii îşi fac de cap şi au prins tupeu, noi suntem români, vântu nu a fost încă băgat la beci, patriciu e cu curu în două luntre, dă bani şi la pnl şi la psd şi nu este etic, votaţi-ne pe noi ca să fie bine, semnul electoral “ciocanul şi ciocanul”

mi s-a făcut somn, mă dor oasele, deci a început să picure, se-aud stelele rostogolindu-se prin gurile de aer, mă doare tâmpla dreaptă prin care îmi curge ca mierea sau ca puroiul ultimul vis în care se făcea că eram împreună

adorm, în timp ce vâjâitul ultimului metrou trece prin aura mea tremurând-o, aura mea fosforescentă ca un paradis veşnic în construcţie

III. d live noi d. nu suntem oameni ci o stare pe care nişte oameni o vor trăi şi muri uite inima mea bate de la un nor la altul mint e zbârcită între fotoliile noastre seara când stăm la televizor şi nu ştim cu precizie dacă schimbăm canalele sau cineva ne modifică permanent unghiul din care privim lumea

clic clic clic pe varul alb exploziile par o stare de agregare a celorlalţi

plimbare ieri ne-am plimbat din lume în noi sufletele noastre pluteau peste bulevard ca baloanele pentru reclame se loveau de blocurile de pe theodor pallady de antenele parabolice se încurcau în rufele din balcoane câţiva şi-au stins ţigările pe ele trecătorii priveau pe sus căutând locul de unde cad peste ei clinchetele ciudate ca de tubuleţe chinezeşti care sperie demonii când adie vântul noi am căzut nu ştim care în care şi nici nu contează asfinţitul nu a mai fost atât de frumos populat de când a murit pe un deal omul cu mâinile împodobite cu sânge ultimul care a mers pe ape apoi ne-am întors

d

tu omori de frică toate lumile nenăscute îmi spunea cineva demult parcă dumnezeu stă chircit în inima mea cu genunchii la gură plin de sânge şi cântă la pereţii ei mişcători d uite cum mă rod pe la coate zidurile fără număr aşa cum te mănâncă încet milimetric şi calculat fiinţa de sub sânul stâng până se va elibera de tine şi tu de ea mi-am înfipt mâinile în piept d trebuie să îţi spun astăzi că eu sunt bătrân atât de bătrân încât am prins vremea când zeii putrezeau în minţile oamenilor

muguri

noi d. ţinem minte vremurile când oamenii buni îşi făceau datoria luminând totul din ruguri suntem crescuţi direct din partea umană a lui Dumnezeu prietenii noştri învăţau să aprindă focul când noi inventam cuvintele numind lucruri la care ei se închinau temători în peşteri privim de pe terasa "lăptăriei" cum bulevardele curg din oraş venele tăiate ni se împletesc mâna ta îmi înmugureşte în palmă

re_ facem dragoste pe parchetul laminat ne place fiindcă doare puţin când mă strânge între pulpe treptat din adâncuri îmi apar rânduri pe piele versuri care iniţial se văd neclar ca un alt sistem circulator apoi evidente se ridică asemeni înecaţilor pentru a se încălzi la soare facem dragoste pe parchet fiindcă ne doare

transpiraţia îngheaţă în bătaia aerului condiţionat rândurile ne cuprind ca iedera se-nmulţesc ne acoperă curg inundând vecinii ei bat în uşă urlă înjură ne tragem mâinile picioarele coastele unul din altul redevenim doi ca-ntr-un SF prost

peronul dimineaţa te întinzi pentru a te refixa în tine palmele în palme tălpile în tălpi sânii în sâni în curând va veni ziua când îţi vei arunca rochia de mireasă cu un gest graţios şi total va cădea încet încet timp de o viaţă şi albul ei se va sparge odată cu noi în mii de păsări strălucitoare ne va cuprinde tunelul acela de care vorbesc toţi va aluneca în jurul nostru atingându-ne peste tot în acelaşi timp ne vom simţi ca atunci când mergeam cu metroul şi geamurile fotografiau ba întunericul ba lumina

peronul pulsa peronul îşi deschidea oamenii mereu în partea cealaltă

fluturări ştim că va veni o zi când unul din noi se va plimba prin faţa mormântului celuilalt ţinându-şi sufletul de gaică lovindu-l de copacii din care verdele crud va curge printre crucile albe cu medalioane foto ca nişte ochi pe care nimeni nu-i poate închide şi nici deschide mai mult suficient de mult încât să se continuie cu un om viu îmi amintesc exact cum ai spus în staţia de troleibuz când plecasem de la starea civilă "uite-l pe hamsun" şi mi-ai indicat ziarul cotidianul de la tarabă care se vinde miercurea cu un roman am luat "foamea" şi adineauri am citit cum şchiopul mergea în faţa personajului principal ca un viitor ieşit la plimbare unul din miliardele posibile o ipostază a ta a lui a ei a noastră a păsării pe care o naştem din piept în fiecare viaţă a păsării albe şi atât de mari încât bate din aripi o singură dată printre blocuri şi nimeni nu poate să spună: am auzit-o! fluturăm de capătul acestui drum infernal pe care moartea joacă şotronul şi-n loc de piatră aruncă un cântec de lebădă fluturăm ca steagurile din faţa ONU maşinile oamenii rănile

toate se grăbesc se ating de noi de trupurile noastre frumoase aşa cum se face cu aurul

fragede

pe care toţi le-au încercat cu dinţii

arte vizuale pot să jur că mâna mea îţi creionează răcoarea pe spate pe umeri şi sexul meu desenează în tine un copil colorat care-ţi va creşte prin somn albul în sâni toate în linişte

back aseară sânii tăi îmi intrau în piept încet ca în apă auzeam curentul şuierând prin sobă râdeam din fleacuri îngerii noştri comunitari se zvântau pe ecranul televizorului prin ei s-au vărsat în cameră exploziile unui film prost care mergea pe mute dimineaţă ne-am întors în staţia de autobuz odată cu acest vânt de octombrie lumea ne-a reintrat prin fiecare por în trupuri ca un ser aspru şi rece

xenon d într-o zi gândurile noastre _____________________singure vor răsfoi copacii şi oamenii care ne-au cunoscut vor da creangă după creangă păr după păr uneori simţim că trăim ca şi cum am muri înecaţi cu turtă dulce acum sub mâna mea în pieptul tău daniela dumnezeu se luminează de ziuă ca un bec philips cu xenon

IV. AMINTIRI macho aş vrea să aud o împuşcătură tu să-mi ţii palma pe tâmplă gândurile să-mi curgă printre degete în lume un simplu curent de fluturi îmi ating braţul drept fiinţa care a făcut atâtea necurăţii în numele meu e tot acolo mereu lipită de umărul cald

pe care îmi aşez capul în momentele grele mâna mea dreaptă a ucis odată o iepuroaică gestantă la îndemnul vărului meu horia aveam cinci ani el vreo zece şi trebuia să arătăm că suntem bărbaţi plâng de fiecare dată când îmi aduc aminte am lovit-o în burtă până ce blăniţa albă mai tremura doar în bătaia vântului exact ca părul meu blond

pegas amintiri din copilărie plutesc în jurul meu ca un om de zăpadă spulberat de un TIR inima de 35 mi se învârteşte de-a lungul podului grant cu pletele încă în 1 mai dumnezeu cade spre crângaşi pe un pegas verde cu lanţul rupt

la mulţi ani zăpada s-a murdărit ţiganii târăsc brazii prăvăliţi de la balcoane ca din creştetul munţilor pentru a pune pe foc verdele crud încă exact ca acum 20 de ani când blocurile păreau abia căzute din cer cu ferestrele negre blocurile aliniate ca morţii blocurile - frigidere obsedante în care noi eram fiarele cu inimile în hibernare visând urme

roşii fierbinţi de gloanţe prin puii noştri

scroll îmi amintesc extrem de clar perioada şi starea de la 16 ani şi ceva când aşteptam majoratul ca pe o mântuire pe atunci nu ştiam de pragurile psihologice şi nu mă satisface explicaţia asta nici acum când emoţionat de moartea neaşteptată a lui pruteanu mă uit la albul tăios al dimineţii care se varsă în cameră inundă patul biblioteca şifonierul fotoliile de nuiele de la ikea zâmbesc în câmpul de singurătate care creşte răcoros traversat de scrollul de la realitatea tv ca o arteră spartă.

vizită în vizită la o familie pe care o cunosc de când eram copil am revăzut o parte din lucrurile luxoase de odinioară mi-am amintit tot ce aveau: covoare persane de fabrică pixuri şi brichete străine ciocolată toblerone bere la cutie de la "shop" video telecolor combină muzicală şi tot soiul de fleacuri din occident timpul s-a infiltrat în toate acele lucruri la care jiduiam pe vremuri lemnul era mai ridat faianţa gresia nu mai luminau ca altădată maşina de spălat cu program

refuzată la export întâlnirea a fost emoţionantă. fiecare voia să dea impresia de firesc, nimic important nu sa petrecut între timp, sau dacă au mai fost chestii importante, în orice caz nimic decisiv, noi suntem aceiaşi, totul e ok. ce faceţi, bine? părinţii sunt bine? da. totul e bine. ce bine arătaţi! şi tu la fel. zâmbete, strângeri în braţe, întrebări despre vecini. nea nelu a murit, da… familia olaru s-a mutat, ai lui şugubeaţă la fel. fata lui nea vasile a terminat facultatea. ochii doamnei A pluteau în cearcăne moi cadrul de aluminiu cu care merge în unele zile strălucea discret lângă pat ca un bebeluş ca un nou, foarte iubit şi necesar membru al familiei m-am ascuns în baie şi am plâns apoi m-am privit în oglinda cea veche cineva îmi stinsese în ochi sufletul ca pe o ţigară