Toate Sunt Cu Rostul Lor

oate sunt cu rostul lor Sensul spiritual al riturilor funerare din satul Brastavăţu Orice societate îşi trăieşte viaţa în funcţie de modul în care se raportează la moarte. Întro epocă a hipermodernităţii, în care raportul dintre normalitate (dictată de legile nescrise ale firii) şi anormalitate (trăită şi deseori impusă de trend-urile unei lumi dezorientate valoric), individul uman retrăieşte şi îşi accentuează, deseori involuntar şi inconştient, teama de moarte. Percepută astăzi de cele mai multe ori ca un sfârşit, moartea continuă să fie reprezentată în comunităţile tradiţionale, congruente din acest punct de vedere cu viziunea creştină a lumii, ca o trecere firească dintr-o lume în alta. Mai mult, „viaţa de aici” este trăită totdeauna în aceste comunităţi ca o pregătire pentru „lumea de dincolo”, loc al bucuriei sau al suferinţei, o continuare în veşnicie (ca o consecinţă implicită) a vieţii trăite. Mai mult decât alte zone, Oltenia este recunoscută pentru conservatorismul său în privinţa obiceiurilor de înmormântare. Departe de a fi dovada unui „retard cultural”, cum deseori a fost greşit percepută conservarea tradiţiilor, concepţia despre moarte şi grija pentru „călătorul în lumea de dincolo”, cum deseori este numit cel care moare, devin marca unei mentalităţi organizate valoric după modelul unei lumi în care latura materială reprezintă doar una dintre cele două faţete. În satul Brastavăţu, sat modern sub aspect material, dar tradiţional sub aspect spiritual, obiceiurile de înmormântare continuă să constituie unul dintre reperele fundamentale ale vieţii. Concepţie străveche, credinţa în lumea de dincolo (demonstrabilă prin întregul complex structural al „îngrijirii mortului”) reglează comportamentul individului în lumea de aici, oferindui o scală de valori validate prin puterea tradiţiei. Astfel, lumea capătă coerenţă prin logica unei „rânduieli” implicite, pe care Ernest Bernea o considera ca fiind una dintre trăsăturile esenţiale ale culturii populare româneşti. Mai mult, această modalitate de reprezentare a ordinii lumii este în acord total cu viziunea unei lumi creştine, ceea ce pentru Mircea Eliade reprezenta o modalitate de constituire a unui creştinism cosmic (conceput de marele istoric al religiilor ca o modalitate de percepere a lumii conform unei viziuni coerente, în care fiecare element este în relaţie cu celelalte, ridicate la nivelul cosmic al fiinţării). Când vorbesc despre organizarea lumii, oamenii din Brastavăţu folosesc sintagma „în rândul lumii”, o variantă a conceptului, mai larg întîlnit, de rânduială. A fi „în rândul lumii” corespunde mai degrabă unei ordini sociale, însă lumea în ansamblul ei este explicată prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Deşi deseori se vorbeşte despre elemente precreştine („păgâne”) în structura riturilor funerare (cele mai impermeabile la influenţele modernităţii), observate mai îndeaproape, obiceiurile de înmormântare din Brastavăţu se constituie ca o dovadă a unei continuităţi de viziune românească între perioada de dinainte de creştinare şi cea ulterioară creştinării. Deşi astăzi nu se mai lucrează, crucile din lemn pictat din cimitirul din Brastavăţu îmbină într-o manieră extrem de coerentă simboluri din cele două perioade. De pildă, pentru acelaşi mormânt a fost folosită crucea (simbol al răscrucii dintre lumi, dar şi al învingerii morţii), dar şi imaginea 101

calului şi a călăreţului (simbol extrem de vechi al călătorului care, pictat pe o cruce, devine simbolul călătorului în lumea de dincolo). Din acest punct de vedere, satul Brastavăţu reprezintă unul dintre cazurile fericite în care continuitatea dintre cele două perioade istorice (precreştină şi creştină) poate fi susţinută printr-un singur obiect. Chiar atunci când oamenii nu mai pot oferi răspunsuri explicite cu privire la simbolismul imaginilor sau gesturilor pe care le folosesc, simpla lor utilizare demonstrează credinţa în eficacitatea acestora. Neputând trăi în absenţa valorilor, omul modern recurge deseori la sistemul tradiţiei pentru a se putea orienta într-o lume lipsită de repere pertinente. Oamenii din Brastavăţu, continuând să trăiască după reperele mentalităţii tradiţionale, continuă în acelaşi timp să trăiască după sistemul valorilor umane universale. Conservarea tradiţiilor reprezintă, aşadar, de cele mai multe ori, şi măsura umanităţii unei societăţi. Cristina Mihală, Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu”, Bucureşti

102