Teza Licenta Turism.docx

CUPRINS Introducere……………………………………………………………………….........................2 Capitolul I. Turismul cultural – ca mijloc de valorificare a resurselor muzeale 1.1. Abordări conceptuale ale noţiuniii de turism cultural..............................................................5 1.2. Caracteristici ale turismului cultural.......................................................................................14 1.3. Rolul resurselor muzeale în dezvoltarea destinaţiilor turistice...............................................22

Capitolul II. Evaluarea potenţialului turistic al or. Veneţia 2.1. Prezentarea generală a or. Veneţia..........................................................................................25 2.2. Obiective turistice de importanţă majoră în turismul cultural al Veneţiei..............................29 2.3. Evaluarea resurselor muzeale şi a nivelului de atractivitate al acestora.................................38

Capitolul III. Direcţii de eficientizare a resurselor muzeale 3.1. Procesul de valorificare a potenţialului turistic cultural al Veneţiei.......................................42 3.2. Posibilităţi de eficientizare a gestiunii resurselor muzeale.....................................................53

Concluzii…………………………………………………………………………………….......58

Bibliografie……………………………………………………………………………………...61

Anexe……………………………………………………………………………………………63

1

INTRODUCERE Actualitatea și importanţa temei cercetate. Actualmente, turismul nu este doar o ramură importantă a economiei, dar şi o particularitate definitorie a societăţii moderne, pentru care odihna şi călătoriile, petrecerea activă a timpului liber au devenit acţiuni şi forme de manifestare prioritare. În ultimul timp, modernizarea considerabilă a infrastructurii de transport şi cazare a condiţionat răspândirea masivă a fenomenului turistic. În multe state ale lumii, în special în statele riverane mărilor calde, care dispun de infrastructură adecvată, turismul a devenit principala ramură a economiei şi sursa principală de venituri. Ca alternativă a turismului clasic, turismul cultural sau turismul de cunoaştere reprezintă un subiect amplu promovat şi de mare actualitate şi perspectivă. Există astăzi, certitudinea că o parte însemnată a turiştilor, greu traductibilă în procente, este dominată de dorinţa de cunoaştere prin experienţa vizuală proprie culturilor altor ţări. Prin perspectiva unui analist în domeniul cultural, cultura se prezintă ca un factor motivant al turismului. Turismul contribuie la o mai bună cunoaştere a culturii şi istoriei celorlalte ţări şi la îmbunătăţirea contactelor între oameni.

Rolul turismului în dezvoltarea, formarea culturii şi lărgirii orizontului de cunoaştere a oamenilor, educaţia şi instrucţia acestora în satisfacerea unor nevoi culturale ale turiştilor a crescut foarte mult. Prin intermediul turismului tematic sau cel cultural itinerant se pot promova principalele aspectele culturale ale unei ţări. Diversitatea formelor prin care turismul dă conţinut vieţii culturale şi prin care o promoveză se reflectă prin: - vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural; - participarea la evenimente culturale (operă, balet, concerte, etc.); - vizitarea unor ansabluri arhitecturale moderne; - vizitarea muzeelor de istorie, ştiinţe, naţionale; - turismul industrial şi tehnic care se caracterizează prin vizitarea unor obiective economice, construcţii specifice. Turismul cultural cuprinde şi participările la festivaluri de artă, care conferă individului ceva mai mult decât ieşirea din cotidian, răspunzând motivaţiei de acumulare de noi cunoştinţe, dezvoltării personalităţii umane, vizitării marilor galerii şi colecţii ale celor mai importante realizări ale spiritului omenesc (artă, ştiinţă, tehnică, habitat) etc Acest fenomen, turismul cultural, prilejuieşte cunoaşterea altor sisteme de valori, devine cel mai important mijloc de înţelegere de „ciculaţie” a valorilor culturale ale lumii. Scopul şi sarcinile cercetării. Scopul prezentului studiu constă în trasarea unor direcţii de valorificare a resurselor muzeale a or. Veneţia. Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele sarcini: 2



Abordarea conceptelor ce ţin de turismul cultural;



Determinarea rolului şi importanţei turismului cultural;



Determinarea tendinţelor ce se manifestă în prezent în dezvoltarea turismului cultural;



Evaluarea potenţialului turistic al or. Veneţia;



Determinarea celor mai importante obiective turistice al or. Veneţia;



Depistarea resurselor muzeale şi stabilirea nivelului de atractivitate al acestora;



Analiza procesului de valorificare a potenţialului turisric cultural:



Trasarea unor direcţii de eficientizare de gestiune a resurselor muzeale. Baza ştiinţifico-metodologică a tezei au constituit-o conceptele, propunerile,

publicaţiile, experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, precum: P. Baron, R. Davidson, A.M. Băltăreţu, I, Berbecaru, M. Botez, I. Bica, C. Boghean, V. Diţoiu, G. Erdeli, E. Gavrilescu, R. Minciu, M. Moldoveanu, P. Nistoreanu, A. Stancioiu, C. Teodorescu ş.a. Obiectul cercetării îl constituie studierea şi analiza potenţialului de valorificare a resurselor muzeale a or. Veneţia. Obiectul studiului este determinat de căile şi metodele de perfecţionare a potenţialului turistic cultural prin prisma resurselor muzeale. Volumul şi structura lucrării. Scopul şi sarcinile cercetării au prefigurat structura lucrării, care constă din introducere, trei capitole, concluzii şi recomandări, lista surselor bibliografice, anexe. În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt definite scopul şi sarcinile cercetării. Este determinat suportul teoretico-metodologic, baza informaţională, semnificaţia teoretică si valoarea aplicativă a lucrării. Capitolul I “Turismul cultural – ca mijloc de valorificare a resurselor muzeale” cuprinde definirea noţiuniii de turism cultural, determinarea principalelor caracteristici ale turismului cultural. De asemenea, este specificat rolul resurselor muzeale în dezvoltarea destinaţiilor turistice. În capitolul II “Evaluarea potenţialului turistic al or. Veneţia” este realizată prezentarea generală a or. Veneţia şi analizate obiectivele turistice de importanţă majoră în turismul cultural al Veneţiei. Totodată, sunt evaluate resursele muzeale şi nivelul de atractivitate al acestora. Capitolul III “Direcţii de eficientizare a resurselor muzeale” prezintă procesul de valorificare a potenţialului turistic cultural al Veneţiei, se elaborează recomandări şi direcţii de eficientizare a gestiunii resurselor muzeale În Concluzii şi recomandări sunt formulate şi propuse anumite tendinţe şi legităţi prin care autorul generalizează rezultatele obţinute pe parcursul cercetărilor ştiinţifice proprii. În baza sintezei teoretice a literaturii de specialitate, se constată că.... 3

Cuvinte cheie: Turism cultural, resurse muzeale, destinaţii turistice, obiective turistice, nivel de atractivitate, potenţial turistic etc.

Lista abrevierilor: 1. OMT – Organizaţia Mondială a Tursimului 2. ECCT - Excursiile cultural-cognitiv turistice 3. LoCuS - Sistem Cultural Local

4

CAPITOLUL I. TURISMUL CULTURAL – CA MIJLOC DE VALORIFICARE A RESURSELOR MUZEALE 1.1. Abordări conceptuale ale noţiunii de turism cultural Dintre toate genurile de turism practicate cel mai greu de înţeles este turismul cultural. Acest lucru se întâmplă, deoarece însăşi cultura este un concept greu de definit. Pentru a înţelege şi defini turismul cultural, vom încerca să găsim câteva definiţii pentru cultură şi turism. Fenomenul culturii este unul foarte complex, astfel încât există o mulţime de definţii. Doi autori ce au analizat fenomenul culturii au identificat 163 de definiţii diferite ale culturii. Termenul provine de la latinescul cultura, care înseamnă cultivarea pământului. Cicero este primul care l-a utilizat în sens de cultură a spiritului. Apoi Voltaire a preluat această definiţie şi el a şi încetăţenit termenul. Cultura este orice produs al gândirii şi activităţii umane ce devine un bun comun societăţiii. Ea cuprinde toate produsele materiale şi nemateriale ale omului. Tot ceea ce în societatea omenească este transmis mai degrabă social şi nu biologic. [18, p.3] Alte definiţii: Cultura este acel tot complex ce cuprinde ştiinţele, credinţele, artele, morala, legile, obiceiurile şi celelalte aptitudini şi deprinderi dobândite de om, ca membru al societăţii. (Edward Tylor, antropolog). Cultura este moştenirea socială alcătuită din modele de gândire, simţire şi acţiune caracteristice unei populaţii sau unei societăţi, inclusiv expresia acelor modele în lucruri concrete. Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de-a lungul istoriei omenirii. Cultura rămâne după ce ai uitat totul (e. Herriot) Teoreticienii culturii din secolul XVIII – lea şi începutul sec. XIX -lea și foarte mulţi dintre cei de azi identifică cultura și civilizaţia pe care adesea le opun naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai naturali și observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele culturii înalte care ar inhiba „natura umană”. La sfârșitul sec. XIX antropologii au propus o definiţie mai amplă a culturii, definiţie care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăţi. Ei au definit cultura drept natura umană și au observat că aceasta își are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experiențele, de a le codifica și de a comunica simbolic. În consecinţă, societăţile izolate dezvoltă culturi propri, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu ușurință de la o comunitate la alta.

5

La începutul secolului al XX - lea antropolgii înţelegeau prin cultură nu doar un set de activităţi sau procese separate ci și modele, pattern-uri ale acestor produse sau activităţi. În plus, ei presupuneau că asemenea modele aveau granițe clare, astfel încât oamenii confundau cultura cu societatea care le producea. [12, p.26] În societăţile mai mici în care oamenii intră în relaţii de vârstă, gen, familie sau grup de descendenţă, antropologii cred că oamenii au mai mult sau mai puțin același set de convenții și valori. De aceea, s-a folosit termenul de subcultură pentru a identifica culturile care sunt parte a unei categorii integratoare. Deoarece acestea reflectă poziția unui segment al societății față de celelalte segmente și faţă de întregul ei, adesea revelează procese de dominţie și rezistenţă. În ceea ce ţine de definirea noţiunii de turism, putem prezenta următoarele definiţii: Turismul este cea mai mare afacere a începutului de mileniu, atat pe plan mondial, cât şi în Uniunea Europeana. Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. Legatura dintre cultură şi turism a fost stimulată de numeroşi factori: Cererea 

Interes crescând pentru cultură, în mod special ca o sursă de a întări identitatea naţională într-o lume ce se îndreaptă tot mai mult către pierdera identităţii prin globalizare;



Creşterea numărului persoanelor interesate de cultură, datorită creşterii nivelului de educaţie la nivel global;



Creşterea speranţei de viaţă, rezultând creştera numărului de turişti pensionaţi, mai ales în ţările dezvoltate occidentale;



Creşterea importanţei bunurilor culturale nepalpabile, rezultând că turistul caută experienţe, în loc de monumente şi atât;



Mobilitatea crescândă a populaţiei, datorită îmbunătăţirii calităţii mijloacelor de transport.

Oferta 

Dezvoltarea turismului pentru a crea locuri de muncă;



O creştere a volumului de cultură pus la dispoziţie populaţiei din zona respectivă;



Accesibilitatea culturii datorită noilor tehnologii, ce favorizează turismul; 6



Impunerea a noi destinatii turistice, dornice să îşi asume un rol de nişă în domeniul turismului. [4, p.16]

Turismul cultural ca parte componentă a turismului de nişă poate fi abordat în felul următor: La baza afirmării şi dezvoltării turismului cultural, ca formă a recreerii şi cunoaşterii, stau trei cerinţe primordiale:  Protejarea şi conservarea întregului patrimoniu cultural - naţional şi internaţional;  Pregătirea şi asigurarea unor servicii turistice de calitate deosebită;  Respectarea modului de viaţă al populaţiilor autohtone. O altă abordare, axată pe organizarea produsului turistic cultural, menţionează faptul că, pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să respecte anumite condiţii:  să fie motivată de dorinţa de cunoaştere;  să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de artă, spectacol etc.);  să presupună intervenţia unui mediator – persoană, document, material audio-vizual care să pună în valoare produsul cultural. [20, p.87] În acest context sunt explicabile interconexiunile turismului cultural cu celelalte forme de turism, prezenţa unor motive culturale în desfăşurarea vacanţelor cu scop de odihnă, recreativ, balnear etc. În ceea ce priveşte Organizaţia Mondială a Turismului, aceasta consideră că turismul cultural include: [16] turismul pentru tineret, în care predomină aspectul cultural - Educativ, inclusiv călătorii de studii, pentru învăţarea unei limbi străine, taberele internaţionale pentru tineret; schimburi reciproce de artişti, scriitori etc. şi manifestările prilejuite de acestea; turism rural, sejururi la familiile regiunii sau ţării vizitate; sejururi în sate de vacanţă integrate mediului cultural local; participarea la festivaluri regionale, naţionale, internaţionale; circuite cu temă culturală, care include vizitarea de muzee, locuri istorice şi participarea la diferite manifestări culturale; pelerinaje la locuri şi monumente istorice, religioase. Plecându-se de la aceste noţiuni de bază şi de la definiţiile date termenului de „cultură”, se poate de parcurs pas cu pas elementele culturale ce urmează a fi valorificate turistic. Prin schema teoretică de cuprindere a turismului cultural se poate oferi o prezentare a elementelor de cultură dintr-un anumit teritoriu. Acest lucru nu impune o tratare şablonată în funcţie de o 7

anumită schemă ci, obligă mai mult la punerea în valoare a unor elemente care se regăsesc la un moment dat.

PEISAJ CULTURAL MONAHAL OBICEIURI SI MENTALITATI SOCIALE

ACULTURATIA

ARTA CULINARA TRADITIONALA

TRADITII

TURISM CULTURAL

VESTIMENTATIE TRADITIONALA

MONUMENTE

EVENIMENTE CULTURALE

ARTA

ARHITECTURA

Figura 1.1. Componentele turismului cultural Sursa: Elaborat de autor în baza Istrate, I.; Glăvan, V., Turismul cultural în România – liant al spiritualităţii româneşti de pretutindeni, Tribuna economică nr.5/1994.

Schema de cuprindere a conţinutului turismului cultural prezintă într-un mod cât se poate de simplu toate elementele ce trebuie urmărite în analiza completă a acestui domeniu deosebit de interesant. Fiecare dintre aceste elemente are propria sa formă de conţinut. a) Turismul cultural are un conţinut complex Această caracteristică se manifestă în privinţa produselor oferite şi formelor de concretizare a călătoriilor, dar şi din perspectiva consumatorilor de vacanţe culturale. Turismul cultural se sprijină pe o mare varietate de resurse (artişti, artizani, obiecte tangibile şi intangibile, acţiuni şi relaţii între arte care sunt practicate în folosul consumatorilor de turism cultural) [21, p.32-38] care au conturat alte subforme de turism – cultural - religios, pelerinaj, pentru arheologie, urban, rural, muzeal, etnografic etc. 8

De altfel, turismul cultural se diferenţiază faţă de alte forme de turism printr-o cerere specifică de bunuri şi servicii, determinate în principal de caracteristicile vieţii culturale şi de particularităţile segmentului de turişti căruia i se adresează. Determinarea relaţiilor dintre turismul cultural şi alte forme de turism porneşte de la câteva aspecte esenţiale:  categoria de resurse;  tipurile de activităţi practicate;  disponibilităţile financiare ale potenţialilor turişti;  nivelul educaţional şi cultural al turiştilor;  gradul de mobilitate al turiştilor şi sezonalitatea;  nivelul de amenajare turistică a resurselor specifice;  calitatea mediului înconjurător şi nivelul poluării. Complexitatea turismului cultural este dată şi de diversitatea motivaţiilor clientelei, generată în principal de creşterea nivelului de instruire, a experienţei turistice, a calităţii vieţii şi nu în ultimul rând, de îmbunătăţirea facilităţilor turistice. Fenomenul este foarte vizibil la nivelul continentului european, unde se regăsesc şi cele mai vechi forme de practicare a turismului cultural. [9, p.4-6] b) Turismul cultural se adresează unei clientele cu un anumit nivel de cultură şi instruire sau care este în formare În determinarea tipurilor de clienţi care aleg această formă de turism, un loc aparte îl reprezintă modelul de cultură, sau subcultură căruia îi aparţin. c) Turismul cultural este în general un produs mai scump, dar nu de lux, deoarece implică anumite costuri (taxe) generate de serviciile speciale incluse: vizitarea unor obiective culturale, participarea la evenimente culturale, editarea respectiv achiziţionarea unor produse specifice (cataloage, ghiduri) etc. d) Comparativ cu alte forme de turism, sezonalitatea turismului cultural este mai puţin accentuată. Toate aceste particularităţi îşi pun amprenta asupra modului de organizare şi de desfăşurare a activităţii; totodată, ele oferă informaţii cu privire la modul de concepere a produselor, de proiectare a acţiunilor promoţionale etc., astfel încât evoluţia acestuia, dar şi satisfacţiile turiştilor să înregistreze un trend pozitiv. Particularităţile şi formele turismului cultural Ca formă bine individualizată a călătoriilor, turismul cultural are o serie de trăsături conferite pe de o parte, de natura sa complexă, de faptul că presupune atât consumul unui pachet de servicii obişnuite (cazare, alimentaţie, transport) cât şi a unor bunuri si servicii culturale şi, pe de altă parte de evoluţia şi dezvoltarea sa în ţări cu mare experienţă în acest domeniu. Pe măsura 9

ce activităţile incluse în turismul cultural s-au structurat şi specializat, s-au conturat şi câteva trăsături esenţiale ale acestuia. În primul rând turismul cultural asigură o bună exploatare a unei game largi şi diverse de mijloace şi anume:[15, p.22-25] 

Utilizarea plurivalentă a bunurilor culturale care există în localităţile urbane şi rurale şi care constituie puncte de maximă atracţie turistică.



Reabilitarea şi modernizarea centrelor istorice din localităţile urbane şi rurale care au drept scop susţinerea funcţiei turistice şi creşterea veniturilor locale.



Varietatea manifestărilor cultural-artistice naţionale şi internaţionale (concursuri de muzică, festivaluri, săptămâni culturale, manifestări etnografice, expoziţii) ce duce la creşterea interesului artiştilor străini pentru tezaurul cultural.



Sporirea mobilităţii persoanelor se datorează în principal, progreselor înregistrate în domeniul transporturilor în sensul creşterii vitezei de deplasare şi al reducerii costurilor de călătorie, dar şi unor factori de natură socială legată de creşterea timpului liber; alături de grupurile turistice organizate se constată creşterea numărului de persoane care se deplasează pe cont propriu.



Structuri turistice complexe diversificate: hoteluri, moteluri, camping-uri de-a lungul traseelor turistice, asociate cu amplasarea de unităţi de alimentaţie publică. Deschiderea către turismul internaţional impune dezvoltarea structurilor turistice şi aducerea lor la nivelul exigenţelor mondiale. Diversificarea formelor de cazare în sistem privat în mediile urban şi rural constituie un element benefic pentru turismul cultural itinerant.



Restaurarea şi conservarea monumentelor, încă insuficiente sub aspect financiar şi al numărului de obiective, constituie o problemă de maximă stringenţă, la fel ca şi coerenţa unei politici de protecţie a mediului şi a patrimoniului cultural. Ample acţiuni de restaurare au avut loc pe plan european.



Menţinerea la un nivel admisibil a formelor şi nivelelor de poluare generală înregistrat în marile centre urbane sau de-a lungul traseelor turistice. Înlăturarea circulaţiei grele din oraşe şi din centrele turistice, generalizarea măsurilor tehnice la mijloacele de transport, va conduce la scăderea gradului de poluare. O altă caracteristică se referă la faptul că turismul cultural, în esenţă, se adresează unui

public avizat, cu un nivel ridicat de educaţie şi cultură. Aceasta nu exclude însă promovarea formelor simple, de iniţiere, cunoaştere ale acestui gen de turism, asigurându-se în acest fel, o mai largă adresabilitate. Ca atare o altă caracteristică se referă la trăsăturile definitorii ale potenţialilor vizitatori şi ale celor care sunt fideli acestei forme de turism. Astfel pe baza experienţei internaţionale s-au putut determina următoarele categorii de turişti: 10

 pensionarii (peste 60 ani)reprezintă în medie circa 20 % din numărul total de turişti din Europa. Se integrează în grupuri turistice de diferite vârste, deţin cunoştinţe culturale inegale, au interese şi afinităţi diferite; acest segment de turişti solicită condiţii de transport şi de confort mai bune pentru a evita oboseala şi suprasolicitarea şi arată o anumită fidelitate faţă de un produs cultural pe care îl pot vizita de 2-3 ori. Ei preferă să cunoască obiective inedite, autentice dat fiind faptul că au un orizont de cunoaştere mai bun;  tinerii (15-24 ani) formează 16 % din totalul de turişti europeni, se deplasează în grupuri mici, sau sub patronajul unor asociaţii, organizaţii de tineret, specializate pe domenii de activitate. Aceştia reprezintă acei clienţi aflaţi în faza de acumularea informaţiilor, de lărgire a orizontului cultural, prin urmare sunt mai dinamici, dispuşi să cunoască cât mai multe destinaţii turistice Se bucură de facilităţi la transport, sunt tentaţi de cunoaşterea culturală, spirit de descoperire şi participare directă la evenimente culturale şi nu solicită servicii turistice deosebite;  oamenii de afaceri care dincolo de preocupările lor de afaceri, în puţinul timp liber existent preferă un produs cultural de calitate, care nu este întotdeauna uşor de asigurat şi de găsit; ca urmare a sejurului scurt preferă să viziteze obiective culturale de excepţie şi să beneficieze de un confort deosebit;  persoanele cu familie şi copii care se deplasează pe distanţe scurte şi medii, deţin venituri modeste, şi doresc să participe la evenimente culturale de grup sau în aer liber, având dorinţa de a-şi îmbogăţi orizontul cultural, interesaţi fiind de educaţia copiilor;  persoanele erudite care includ specialişti, experţi, cu preocupări îndeosebi artistice, tehnice şi intelectuale, ce practică un turism individual, sau în grupuri foarte mici, de profesionişti, într-o companie de înaltă ţinută şi pregătire profesională şi care doresc să se bucure de natură sălbatică, obiective şi manifestări culturale de excepţie şi de un confort pe măsura veniturilor. [30, p.14] Toate aceste aspecte - trăsături şi avantaje - privesc turismul cultural în ansamblul său, vizează toate sub-formele acestuia. În plus, în practica desfăşurării turismului cultural s-au evidenţiat şi alte caracteristici proprii unora sau altora dintre formele turismului cultural. De asemenea, turismul cultural are câteva particularităţi care îl diferenţiază de celelalte forme de turism, şi anume: o extremă varietate de componente legate printr-o unitate a evoluţiei socioeconomice, istorice şi artistice; reprezintă o creaţie vie, în continuă evoluţie; presupune o exploatare turistică selectivă şi diferenţiată. Diversitatea aspectelor ce dau conţinut vieţii culturale îşi regăseşte reflectarea în multitudinea formelor turismului cultural. Totodată varietatea modalităţilor de asociere, 11

combinare a componentelor culturale şi serviciilor turistice specifice amplifică varietatea tipologică a turismului cultural. În teoria şi practica de specialitate se regăsesc mai multe modalităţi de structurare a formelor turismului cultural. Astfel, în funcţie de specificul obiectivelor şi conţinutul călătoriilor se poate vorbi de: [10, p.65]  vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric: vestigii arheologice, istorice, monumente, castele, edificii religioase, ansambluri urbane şi rurale, parcuri şi grădini;  vizitarea muzeelor: pinacoteci, de arheologie, istorie, ştiinţe naturale, specializate sau tematice, naţionale sau regionale, grădini botanice, parcuri zoo;  participarea la evenimente culturale: spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri de muzică, dans, film, folclorice, sărbători tradiţionale, expoziţii, târguri;  turism industrial şi tehnic - situat în opinia specialiştilor, între cel cultural şi cel de afaceri, caracterizat prin vizitarea unor obiective economice (industriale), construcţii specifice (baraje, viaducte, poduri, tunele, canale), ansambluri arhitectonice urbane moderne sau tradiţionale, cunoaşterea organizării sociale etc. [20, p.85] O abordare mai detaliată a acestei clasificări conduce la identificarea unor forme consacrate ale turismului cultural cum ar fi cel ştiinţific, religios, speologic etc. Un alt criteriu de clasificare ar fi modul de organizare a vacanţelor. În concordanţă cu structurile cunoscute se poate vorbi de turism organizat şi pe cont propriu fiecare dintre aceste modalităţi prezentând avantaje şi dezavantaje. Fără să ne propunem o detaliere a acestora considerăm că turismul organizat este mai potrivit dacă ţinem seama de necesitatea şi rolul ghidului în înţelegerea conţinutului călătoriilor. Pe de altă parte, vacanţele pe cont propriu asigură cunoaşterea mai multor atracţii în timp mai scurt şi oferă, totodată, răgazul înţelegerii mai profunde a laturii culturale. Cunoaşterea obiectivelor turistice se poate realiza prin circuite şi excursii cu durate diferite de timp. Participarea turiştilor se poate materializa la nivel individual sau prin acţiuni organizate, canalizate pe grupuri de turişti. De remarcat că pe cont propriu serviciile turistice au un preţ mai ridicat, faţă de grupurile de turişti care beneficiază de facilităţi (cazare, vizitare etc.) Dacă se are în vedere motivaţia drept criteriu de clasificare se poate vorbi de: turism cultural pur (specific) şi turism cultural ca produs asociat altor tipuri de călătorii Piaţa turistică aferentă activităţilor culturale include o diversitate a tipurilor de clienţi, unde motivaţia este elementul dominant. Motivaţia poate determina existenţa unui turism cultural propriu zis cu acţiuni bine organizate şi structurate şi un turism cultural adiacent care poate fi inclus în cadrul altor forme de turism. În turismul cultural pur (specific) se remarcă includerea unor obiective culturale de prestigiu (vizitarea muzeelor etnografice în aer liber). 12

Evoluţia societăţii la nivel global arată că turismul a început să aibă propria sa istorie şi să reprezinte un proces ireversibil cu continuitate ascendentă în timp şi spaţiu, având şi perioade de regres sau stagnare. Astfel acesta atinge nivele şi forme variate de dezvoltare, în funcţie de ansamblul condiţiilor social - istorice şi geografice din fiecare continent sau regiune, ţară. În ceea ce priveşte turismul cultural nu se poate face o delimitare strictă, deoarece există bunuri culturale care se găsesc în staţiuni şi localităţi turistice montane, balneare, de litoral. Astfel, se poate susţine că de-a lungul timpului, turismul cultural a cunoscut o continuă îmbogăţire a conţinutului şi o permanentă diversificare a formelor de manifestare. Ca urmare separarea formelor sale de manifestare, dispuse în teritoriu, la nivel naţional, european se dovedeşte a fi un pas dificil, dat fiind faptul că fenomenele culturale se găsesc acolo unde şi societatea umană îşi exprimă existenţa şi propria identitate. Noua abordare a turismului demonstrează că există numeroase interferenţe între toate sub-formele turismului cultural şi celelalte modalităţi de concretizare ale călătoriilor. Ele se exprimă prin faptul că aspecte ale turismului cultural se regăsesc şi în manifestări de altă natură ca: turism urban, montan, rural, de litoral, balnear etc. Acestea ilustrează faptul că o resursă turistică poate fi valorificată în mai multe moduri în funcţie de interesele nemijlocite şi de segmentul de potenţiali turişti. Câmpurile de interferenţă sunt exprimate în principal prin perioada şi durata sejurului, sezonalitate, modul de desfăşurare, scopul şi categoriile de turişti etc. În funcţie de aceste câmpuri de interferenţă se pot determina pentru fiecare formă de turism produsele şi serviciile turistice adecvate, respectiv mijloacele de promovare cele mai performante. [15, p.54] Un exemplu de interferenţă poate fi demonstrat prin faptul că un monument religios poate constitui o destinaţie turistică preferată de cei interesaţi de valoarea istorică şi arhitecturală a edificiului sau de cei doritori să cunoască creaţia artistică a unor sculptori sau pictori, reprezentanţi de marcă ai unor curente artistice. În acest context fluxurile turistice axate pe topuri de motivaţie şi interes variate se suprapun şi conduc la solicitarea structurilor turistice şi la apariţia unei anume sezonalităţi. Dimensiunile şi câmpurile de interferenţă ne oferă posibilitatea de a efectua analiza de detaliu pentru fiecare sub-formă de turism, de a pune în evidenţă trăsăturile specifice şi de a găsi cele mai bune soluţii de susţinere şi dezvoltare a lor. În turismul cultural, interferenţele sunt numeroase datorită faptului că se pot delimita subforme de turism aproape pentru fiecare componentă de patrimoniu – turism arheologic, religios şi de pelerinaj, etnografic, muzeal, al locurilor memoriale şi istorice etc. Pornind de la premisa că un număr mare de atracţii şi evenimente culturale se localizează În centrele urbane, turismul cultural se intersectează cu cel urban. De altfel, numeroase lucrări 13

abordează turismul cultural ca o formă a turismului urban, circa 35 – 40 % din călătoriile în oraşe fiind motivate de agrement şi programe având caracter cultural. [19, p.11] Dinamica turismului urban este, rezultatul acţiunii unui complex de factori între care şi creşterea interesului pentru obiective culturale, amplificarea contactelor sociale interne şi internaţionale, dezvoltarea turismului de afaceri. [20, p.84] Urmare a acţiunii acestor factori, se poate vorbi de o sporire a importanţei turismului urban şi implicit a celui cultural. În mod asemănător, având în vedere că turismul rural presupune petrecerea vacanţelor în mediul rural şi participarea la activităţile tradiţionale, turismul cultural poate fi înţeles şi în interconexiune cu acesta. Satul ca păstrător al tradiţiilor, obiceiurilor, artei populare a căpătat o altă dimensiune cognitivă. Întregul său patrimoniu cultural care a fost păstrat şi conservat arată că poate sprijini în aceeaşi măsură ca şi oraşul turismul cultural. Turismul cultural atent organizat poate fi privit şi ca o formă a ecoturismului. Ca argumente stau eforturile de protejare a patrimoniului cultural, interferenţele cu turismul în ariile protejate care reprezintă un domeniu ce începe să câştige o tot mai mare importanţă. De asemenea, dacă se are în vedere că potrivit statutului şi structurii Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, în sfera culturii au fost incluse şi ariile protejate, ca spaţii de natură sălbatică, foarte puţin modificate de activităţile antropice este lesne de argumentat includerea turismului cultural în sfera largă a formelor dezvoltării durabile. Prezentarea câtorva dintre formele pe care le cunoaşte turismul cultural în practica economică este de natură să sublinieze locul şi importanţa sa în perspectiva dezvoltării călătoriilor şi apropierii de gusturile şi exigenţele consumatorilor.

1.2. Tendinţe în dezvoltarea turismului cultural Excursiile cultural-cognitiv turistice (ECCT) par să fie cele mai reuşite tipuri de deplasare modernă. Ele câștigă teren rapid şi acoperă din ce în ce mai multe zone ale vieţii sociale şi economice. Acest tip de deplasări reprezintă aproximativ 37% din toate călătoriile, iar creşterea are un trend ascendent de 15% în fiecare an. Acest lucru demonstrează importanţa pieţei ECCT. Importanţa lor este complexă şi versatilă. Este recomandat ca valorile culturale să aducă un beneficiu maxim prin dezvoltarea ECCT şi transformarea lor în atracţii culturale. În conformitate cu Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), ECCT reprezintă între 18 şi 25% din fluxul turistic de ieşire, întrucât se prognozează o creştere a acestora. Previziunile OMT sunt explicite şi, potrivit acestora în 2020, ECCT vor avea o poziţie dominantă în plan mondial. 14

În anumit sens turismul cultural este un tip elitist de turism. El atrage turişti cu un nivel de educaţie superior şi cu interese deosebite – în special în domeniul istoric. În acest sens, geografia turismului este strâns legată de ştiinţa istoriei şi aceasta ca urmare a faptului că, pe lângă rezultatele cercetărilor istorice şi arheologice, trebuie să fie luate în considerare şi parametrii geografici ai amplasării locurilor istorice – atât în prezent, cât şi la momentul creării lor. O trecere în revistă a literaturii de specialitate referitoare la profilul turistului aflat în căutarea unui produs de turism cultural poate fi rezumată prin intermediul următoarelor caracteristici esenţiale: [24, p.36] 

Un nivel de educaţie şi cultură superior;



Capacităţi financiare ridicate şi drept urmare, care are tendinţa de a cheltui mai mult;



Sejururi prelungite la destinaţiile vizitate;



Turişti mai vârstnici (de peste 48 de ani), pentru care factorul principal în alegerea călătoriei nu este dat de raportul valoare – bani, ci care caută un preţ pentru timpul pe care îl petrec (valoare-timp);



Încercări deliberate de contacta şi comunica cu populaţia gazdă locală;



Intenţia de a înţelege mai bine cultura, tradiţiile, obiceiurile etc;



Efectuează excursii suplimentare mai mici în interior;



Percepţii, interese şi atitudini mai puternice şi pozitive (motivaţii diferite).

Turiştii se pot împărţi în două categorii, care necesită abordări de marketing diferite:  Cei al căror principal scop este să cunoască moştenirea culturală şi cultura contemporană a unei regiuni;  Cei care au un alt scop de călătorie, şi indiferent de acest lucru, includ în activitatea lor şi vizite la locuri culturale şi istorice. Desigur, această distincţie este subiectivă într-o anumită măsură. De-a lungul ultimilor ani, interesul şu numărul turiştilor culturali a crescut foarte mult, schimbându-se cultura consumatorului şi conştientizarea importanţei moştenirii culturale în destinaţiile turistice. Turismul cultural se dezvoltă ca una dintre cele mai eficiente industrii în diverse ţări din lume. În spatele acestei dezvoltări se găseşte potențialul moştenirii culturale, care este văzut drept o sursă strategică de dezvoltare socio-economică în diverse regiuni. În conformitate cu studiile internaţionale, cultura reprezintă unul dintre factorii motivanți pentru excursiile turistice pe plan mondial. [28] În ceea ce priveşte diversele caracteristici turistice care le influenţează atractivitatea se numără caracteristicile culturale şi sociale ale acestora. Moda, tradiţiile şi obiceiurile 15

influenţează şi ele comportamentul consumatorilor de servicii turistice. De un mare interes în rândul turiştilor sunt elementele culturale ale naţiunilor. Istorie Potenţialul cultural al destinaţiei este exprimat prin istoria sa. Prezenţa locurilor istorice unice determină dezvoltarea cu succes a turismului. Cunoaşterea istoriei şi a locurilor istorice reprezintă cea mai puternică motivaţie a turiştilor, influenţându-le comportamentul. Moştenirea istorică a destinaţiei nu are nevoie de nicio introducere pe piaţa turistică. Inovaţia interesantă pentru atragerea turiştilor în cadrul moştenirii cu prezentări de moştenire istorică este introducerea de materiale globale speciale, care sunt distribuite în ţările europene şi mediteraneene. Specifică acestora reproducerea exactă a istoriei prin intermediul efectelor speciale. Religie Cel mai vechi tip de călătorie cunoscut omului a fost timp de mii de ani pelerinajul. Motivul pentru pelerinaj este dorinţa de a vizita centre religioase şi de a participa la ritualuri religioase şi de a ajunge la locuri sfinte precum Ierusalim şi Mecca, cu rolul lor specific în religiile lor. Diverse monumente culturale şi de arhitectură atrag turişti din întreaga lume, dând naştere unui interes turistic şi influenţându-le comportamentul. Acestea includ Catedrala Notre Dame din Paris, Sf. Petru din Italia, numeroase biserici şi mânăstiri din Bulgaria (Mânăstirea Rila, Bachkovski, Troian, Aladza, a Schimbării la Faţă şi Biserica Boianna etc). Muzică şi dansuri Potenţialul muzical al destinaţiei reprezintă un factori major în atragerea turiştilor. Festivaluri anuale celebre atrag mii de participanţi. Multe hoteluri din staţiuni le oferă turiştilor muzică tradiţională cu muzică naţională în timpul programelor distractive, seri de folclor şi concerte. Înregistrările de muzică tradiţională, a căror vânzare este frecventă în majoritatea centrelor turistice este un mod unic de a prezenta turiştilor cultura altor oameni. Dansurile etnice reprezintă o caracteristică a culturii naţionale. Practic, fiecare destinaţie are propriul său dans naţional. Alte câteva exemple de dansuri, exponente ale culturii naţionale a popoarelor, sunt: dansul bulgăresc horo (dans grupat) şi ratceniţa, dansul grecesc sirtaki, kazaciokul rusesc, valsul vienez, polka poloneză, baletul japonez, ceardaşul unguresc şi dansul turcesc din buric. Bucătărie naţională Bucătăria naţională reprezintă un element important al culturii de destinaţie. Turiştilor le place să încerce felurile de mâncare naţionale ale ţării în care călătoresc. Caracterele specifice ale bucătăriei naţionale şi ale calităţii acestora lasă nişte repere care au legătură mai degrabă cu destinaţia în sine şi nu cu vacanţa. De un interes special în rândul turiştilor se numără 16

restaurantele care oferă bucătărie bulgărească în armonie cu elementele de tradiţii naţionale şi folclor. Obiecte meşteşugăreşti Fiecare destinaţie turistică trebuie să ofere o gamă largă de suveniruri, realizate de artizanii locali. Suvenirurile sunt amintiri plăcute pentru ţara respectivă. Un suvenir care nu este fabricat în ţara gazdă îşi pierde valoarea şi este considerat un fals. Tabelul 1.1. Principalele teme ale turismului cultural ş formele de manifestare turistică pe care le generează TEMA Religioasă Descoperirea de oraşe, regiuni, ţări

FORMULA TURISTICĂ Pelerinaj, întâlniri carismatice Circuit, sejur cu excursii

Istorică

Circuit, vizitarea sitului

Amintire

Circuit şi excursie

Etnică

Circuit, sejur

Artistică

Circuit, stagiu

Artizanat / Industrie Parcuri şi grădini Festivaluri, manifestări culturale

Circuit tematic, excursie în situri industriale Circuit, sejur, excursie Sejur

Gastronomic

Sejur, circuit, stagiu culinar

Cumpărături

Sejur în oras

Lingvistică

Sejur în şcoală, în familii

Pedagogia culturii

Ore în afara şcolii

Sursa: Elaborat de autor

Pentru identificarea utilizatorilor de turism cultural este posibil să utilizăm diverse abordări: socio-demografice, comportamentale şi motivaţionale, iar în urma aplicării lor se pot diferenţia următoarele tipuri de călători: [26, p.14] Tipul A - TURIŞTI CULTURAL DEDICAŢI. În cazul acestui tip de călători, motivul principal este dat de potenţialul cultural pe care îl oferă destinaţia respectivă, muzeele, galeriile, 17

festivaluri. Foarte des aceştia sunt atraşi de un loc anume ca urmare a faptului că acolo are loc un anume festival sau concert. Motivul hotărâtor pentru aceştia poate fi dat de participarea la un program cultural al cărui scop este reprezentat de dezvoltarea şi îmbunătăţirea abilităţilor personale într-un anumit domeniu, cum ar fi folclorul. În aceste cazuri vorbim de un subset de turism cultural, aşa numitul turism creativ. Tipul B - TURIŞTII PREOCUPAŢI DE OBIECTIVE CULTURALE. Pentru acest tip de turist, evenimentele culturale sunt un motiv important, dar comportamentul lor este diferit de cel al reprezentanţilor tipului A. Ei se concentrează mai mult asupra recreaţiei şi sunt mai puţin preocupaţi de studierea potenţialului cultural al destinaţiei. Tipul C - TURIŞTII PREOCUPAŢI ÎNTÂMPLĂTOR DE ASPECTE CULTURALE. Pentru acest tip de turist motivul cultural este în plan secundar, dar atunci când turistul se află la destinaţia respectivă, este posibil ca acesta să viziteze un anume artefact sau un concert cu acces gratuit. Tipul D - TURIŞTII CU AVERSIUNE FAŢĂ DE CULTURĂ. Acest tip constă din călători care nu sunt atraşi de vizitarea atracţiilor culturale şi preferă să se concentreze asupra activităţilor recreative sau sportive sau să-şi viziteze prietenii. Tendinţe în dezvoltarea turismului cultural Turismul cultural este o practică tradiţională care s-a dezvoltat în timpurile antice şi a continuat în cele moderne. Există documentare ale turismului cultural din mileniul 3 înainte de Christos în papirusurile Egiptului antic. Nevoile spirituale şi intelectuale specifice ale poporului reprezintă fundamentul pentru reactualizarea sa periodică de-a lungul timpului. Astăzi, diverse tipuri de turism cultural se desfăşoară la diverse latitudini ale lumii. În prim plan se găsesc în special ţările cu patrimoniu cultural şi istoric conservat, acolo unde sunt identificate locurile culturale. LoCuS este un acronim care înseamnă Sistem Cultural Local, adică o zonă care prin intermediul valorilor, resurselor culturale, teritoriului şi infrastructurii poate combina elemente diferite ale ofertei turistice potenţiale concepute pentru un anumit grup ţintă al pieţei. Acesta este un concept complex, care unifică teritoriul cu resursele sale culturale, subiectul relevant şi segmentul ţintă al pieţei. LoCuS înseamnă: [28]  Un sistem bazat pe identitatea istorică, culturală, etnică şi naturală a anumitor locuri (=LOCAL);  Un concept pentru atragerea vizitatorilor interesaţi să facă cunoştinţă cu valorile culturale ale oraşelor şi satelor, altele decât cele în care aceştia locuiesc cu scopul de a obţine informaţii noi şi de a acumula experienţe noi menite a le satisface nevoile culturale (=CULTURAL); 18

 Combinaţie integrată de resurse care are legătură cu tradiţiile istorice şi culturale în artele vizuale şi teatrale, în industria creativă organizate şi relaţionate unele faţă de altele prin împărtăşirea unei viziuni comune asupra regiunii, strategiilor pentru dezvoltarea proprie sau a segmentului ţintă al pieţei (= SISTEM). Locurile culturale, cum ar fi Parisul, Londra şi Roma atrag anual până la 15 milioane de turişti, iar cel mai mare oraş din Turcia, Istanbulul, este vizitat de 8 milioane de turişti. Situri antropogenice cum ar fi Taj Mahal din India, Acropolele din Atena sau antica Troie aduc un aflux de 5 milioane de turişti în fiecare an. Turismul cultural în ţara noastră are o cotă de 20%, aproape jumătate din cât reprezintă în Grecia sau Italia. Aspectele referitoare la mărirea, intensificarea formelor de turism cultural şi oportunitățile de a include mai multe locuri istorice şi evenimente culturale tradiţionale ridică o serie de probleme specifice. Scopul prezentei lucrări este acela de a le analiza şi de a depista aspectele contemporane referitoare la activitatea de turism cultural, iar un alt scop al lucrării este acela de a prezenta responsabilităţile şi de a revela posibilele decizii corecte pentru acestea. Ca urmare a analizei critice a problemelor, lucrarea reprezintă o reflecţie asupra utilizării moderne raţionale a siturilor prezente şi a evenimentelor culturale, şi drept urmare, sunt prezentate modalităţi alternative ale turismului cultural contemporan. Dezvoltarea obiectelor antropogenice şi fenomenele culturale reprezintă un proces în care sunt implicate diverse instituţii publice, institute de cercetare, companii turistice şi chiar persoane fizice. În decursul activităţii lor, este posibil să existe unele diferenţe, ca urmare a diverselor obiective urmărite şi a abordării lor în ceea ce priveşte patrimoniul cultural. Socializarea este un proces prin care sunt implicate trăsăturile sociale și culturale importante ale patrimoniului cultural. Prin intermediul acesteia se aprobă valoarea creaţiei, în timp ce se ajustează modelele sociale ale consumatorului în societate şi sunt stabilite noi valori morale. Astfel, scopul suprem al procesului socializării face faţă problemelor zilnice şi în mod indirect impune linii directoare pentru redescoperirea realizările obiectivate ale spiritului uman în eforturile sale către libertatea subiectivă. În plus, prezentarea calităţilor valoroase ale culturii are un impact pozitiv şi reprezintă baza pentru atingerea conștiinței autonomiei – o ţintă culturală promiţătoare. [30, p.33] Aspectele socializării fenomenelor culturale reprezintă o precondiţie pentru aplicarea mecanismului de crearea a cadrelor şi modelelor pentru imitaţie şi idealuri comportamentale. În practica turismului, imitaţia are o structură etapizată. Ordinea de aplicare este conectată cu prima etapă, odată cu efortul de înţelegere a fenomenului cultural, care este dus mai departe prin intermediul eforturilor de a utiliza noul timp de comportament. Socializarea este un factor care aduce realizările de ordin cultural în practica generală. Aplicarea sa practică are legătură şi cu 19

implementarea unor anumite activităţi tehnice. În cazul majorităţii locurilor cultural-istorice, activităţi cum ar fi cele legate de cercetare, dezvoltare şi conservare, construcţia de infrastructură de transport, facilităţi de cazare şi reglementarea modului de utilizare, întreţinere şi control a acestora sunt inevitabile. Implementarea precisă a responsabilităţilor în ceea ce priveşte patrimoniul cultural şi istoric este o condiţie a garanţiei în ceea ce priveşte intensificarea activităţilor socio-economice în diverse regiunii ale ţării. Odată cu dezvoltarea formelor de turism cultural, există un impact direct și indirect asupra ocupării forţei de muncă și creșterea veniturilor populației. Turismul cultural poate avea în mod indirect o influență asupra producţiei de bunuri și servicii adresate direct turismul cultural. Astăzi, mărimea cotei este de 11-12%. Creșterea sa reprezintă un potențial care poate influenţa în mod eficient economia regională. Combinaţia de influență directă și indirectă în schema de cheltuieli turistice stabilește efectele globale asupra economiei locale. Eforturile pentru a realiza achiziții mai mari și vânzări din regiune determină creșterea efectului de multiplicare. Mai mult decât atât, în cazul în care economia locală produce bunuri și servicii de bază pentru a satisface nevoile turistice, impactul va fi mult mai puternic. Responsabilităţile pentru dezvoltarea turismului cultural reprezintă un complex de căutare a răspunsurilor la o varietate de provocări și sarcini. Pentru această practică să fie competitivă pe piața turistică, este nevoie de o activitate concentrată și de o coordonare a diferiților actori implicați în organizarea și implementarea acestuia. Există oportunități reale pentru rentabilizarea investiției și pentru efortul de socializare și promovare a patrimoniului cultural. Prin intermediul implicării factorilor de decizie din turismul cultural, cota sa din piaţa turistică poate deveni egală cu cea înregistrată în ţări precum Italia, Franţa şi Grecia. [19, p.28] În raportul său „Turismul 2020”, Organizaţia Mondială a Turismului prevede o creştere a turismului în plan internaţional de la 565 de milioane de vizitatori internaţionali în 1995, la 1.006 milioane in 2010 şi la peste 1561 milioane in 2020; iar în ceea ce privește Europa, se estimează o creştere de la 338 de milioane de vizitatori în 1995, la 557 de milioane în 2010 şi 717 de milioane in 2020. Acest lucru înseamnă o creştere anuală de 3%. Turismul cultural este un fenomen socio-economic şi are un caracter complex, fiind format dintr-un ansamblu complex de industrie turistică şi atracţie culturală. Astfel se formează câteva tendinţe importante în dezvoltarea turismului cultural: [19, p.55]  Patrimoniul cultural îşi extinde conţinutul, pentru a include şi alte valori, pe lângă monumentele culturale: practici agricole tradiţionale, evenimente sociale şi tradiţii, bucătărie locală şi activităţi meșteșugărești şi alte valori nemateriale, formând un mediu cultural. 20

 Patrimoniul cultural îşi extinde graniţele pentru a include valori şi nivele superioare: oraşe istorice, peisaje culturale, rute culturale cu amploare naţională, continentală şi chiar transcontinentală.  Patrimoniul cultural se manifestă nu numai ca o valoare spirituală care ar trebui să fie protejată, dar, de asemenea, şi ca o resursă unică, care poate și ar trebui să fie utilizată pentru dezvoltarea durabilă, în conformitate cu regulile jocului economic și legile pieței. Turismul cultural poate fi un instrument esențial în acest sens. În funcţie de acestea se formează câteva concluzii importante: - O relaţie economică și integrare strânsă este prevăzută între cultură și turism. Rezoluția din cea de-a 4-a Conferință a Consiliului Europei (Helsinki, 1996) subliniază faptul că „veniturile din turism cultural pot contribui cu fonduri semnificative pentru întreținerea și conservarea patrimoniului cultural”, iar în conformitate cu logica de mai sus: în cazul în care patrimoniul cultural este capabil de a stimula industria turismului, turismul și ea la rândul său, ar trebui să sprijine detectarea, protecția și promovarea propriilor resurse culturale și istorice. - Valori comerciale importante completează pachetele culturale şi istorice, inclusiv infrastructura culturală, turistică, informaţională şi de transport, la care se adaugă produse şi activităţi conexe (festivaluri atractive, comerţ, bucătărie, pescuit şi vânat, etc.). Valorile culturale, cel mai adesea integrate cu valorile naturale se află în inima acestui sistem, tratate ca un produs turistic complet, cu o infrastructură mereu nouă în jurul său, făcând-o permanent atractivă. - Imaginea satului din interiorul ţării devine un produs comercializabil, ce poate fi lansat în întreaga lume cu ajutorul unei publicităţi şi marketing corespunzătoare, deoarece creează un climat favorabil pentru investiții și turism. Patrimoniul cultural este un element-cheie al imaginii Principalele tendinţe care au legătură cu dezvoltarea turismului cultural care sunt prezente şi care se vor bucura de succes pe viitor sunt:  Călătoriile cu destinaţie mai apropiată de domiciliu vor deveni mai dese, predominând călătoriile în aceeaşi ţară, faţă de destinaţiile îndepărtate;  Vor fi preferate destinaţiile cu valoare tangibilă mai ridicată şi care beneficiază de o curs de schimb valutar favorabil, întrucât preţul va reprezenta un stimul important în ceea ce priveşte competitivitatea;  Numărul de achiziţii în ultimul moment vor creşte, ca urmare a faptului că o nesiguranţă crescută va face ca turiştii să amâne luare unei decizii şi să caute ofertele speciale;  Preocupările în ceea ce priveşte costul va fi esenţială pentru companiile care doresc să îşi menţină avantajul competitiv; 21

 În cadrul competiţiei dintre destinaţii şi sectoarele economice, cooperarea dintre sectorul public şi cel privat şi tur-operatorii va avea o importanţă strategică. Printre principalele priorităţi ale dezvoltării turismului cultural se numără:  Profitabilitatea economică. Turiştii cheltuiesc mai mult şi au sejururi mai lungi.  Utilizarea bunurilor disponibile (existente), create în trecutul recent sau îndepărtat, adică este nevoie de crearea unui nucleu de atracţii turistice. Acestea facilitează formarea produselor turistice şi diferenţierea lor.  Necesitatea dezvoltării unei game largi de tipuri specializate de turism – religios, educaţional, festivaluri, muzee.

1.3. Rolul resurselor muzeale în dezvoltarea destinaţiilor turistice Destinaţia reprezintă, locul sau spaţiul geografic unde un vizitator sau un turist se opreşte fie pentru o noapte de cazare, fie pentru o perioadă de timp, sau punctul terminal al vacanţelor turiştilor, indiferent dacă ei călătoresc în scop turistic sau de afaceri. [23, p.53] Se consideră că destinaţiile turistice sunt produse complexe compacte, precum parcurile turistice, hotelurile tip club şi satele de vacanţe. Ele sunt, adesea, conduse de o singură firma comercială, care închiriază spaţii de la o altă firmă comercială, salon de înfrumuseţare, baruri, cluburi, magazine etc. Totodată, pot fi considerate ca fiind destinaţii turistice toate continentele. Pentru a putea fi considerată destinaţie, un loc trebuie să dispună de un potenţial turistic corespunzător şi să îndeplinească, în acelaşi timp, şi alte cerinţe legate de infrastructură, bunurile şi serviciile complementare, ce-i pot mări atractivitatea, diferenţiind destinaţiile şi determinând pieţele ţintă spre care trebuie orientată atenţia firmelor de turism. Atracţiile pot determina apariţia de destinaţii şi servicii turistice, prin construirea de structuri de primire turistică în jurul atracţiei. Este deosebit de sugestivă în acest sens, comparaţia atracţiei cu un fir de nisip în jurul căreia creşte o perlă, care simbolizează destinaţia turistiă. Majoritatea destinaţiilor de succes ale lumii s-au dezvoltat pornind de la o atracţie majoră. Astfel, faima de care se bucură localitatea Luxor, din Egipt, se datorează existenţei piramidelor şi a Sfinx-ului, cea a oraşului Cantebuing de la catedrala sa, aşa cum cea a oraşului Orlando vine de la Disney World. Marketingul acestor destinaţii este centrat asupra atracţiilor respective, astfel încât acestea devin simbolul destinaţiei în mintea turiştilor. [29, p.67] În timp ce unele destinaţii se bazează pe o singură atracţie, altele dezvoltă noi atracţii, pentru a satisface cererea vizitatorilor şi a spori durata şederii acestora. 22

Conform teoriei ciclului de viaţă a produsului, cu timpul, este posibil ca anumite destinaţii să ajungă în etapa în care atracţiile originale intră în declin. Un asemenea fenomen a putut fi observat deja în unele staţiuni litorale britanice, unde facilităţile tradiţionale pentru distracţii s-au închis, nemaiatragând suficienţi vizitatori, iar hotelurile s-au transformat în sanatorii private. Patrimoniul cultural, componentă importantă a culturii, este o consecinţă directă a evoluţiilor socio-culturale şi chiar politico-economice. Patrimoniul cultural, inclusiv cel muzeal, ca parte componentă are o importanţă deosebită pentru comunitatea umană căreia i se asociază, precum şi pentru societate în ansamblu. [25, p.11] Într-o societate deschisă, democratizarea culturii, deci şi a instituţiilor muzeale care-şi lărgesc permanent oferta culturală, presupune asumarea de responsabilităţi în ceea ce priveşte cercetarea şi valorificarea ştiinţifică şi publică a bunurilor de muzeu. În ultimii ani în instituţiile publice, la forumuri naţionale şi internaţionale se analizează diverse concepte precum: valorificarea patrimoniului muzeal, brand muzeal, turism cultural, marketing şi management muzeal. Această orientare a instituţiilor publice, a mass-media, a societăţii în general, se datorează importanţei factorilor socio-culturali ca pârghii şi componente principale ale dezvoltării socioeconomice durabile. Această schimbare, care prefigurează şi o reevaluare a importanţei economice, nu numai culturale, a patrimoniului cultural naţional, inclusiv celui muzeal, impune îndreptarea atenţiei către domenii până acum neabordate sau prea puţin avute în vedere, precum rolul instituţiei muzeale în dezvoltarea unei societăţi durabile. În ceea ce privește rolul turismului cultural în dezvoltarea destinatiilor turistice pot fi subliniate o serie de efecte pozitive. Efectele pozitive ale turismului cultural:  Impulsionarea vieţii culturale a ţării;  Lărgirea orizontului cultural al locuitorilor și turiștilor;  Creșterea respectului faţă de propria persoană;  Acceptarea și aprecierea valorilor celor din jur;  Creșterea economică a orașelor vizate;  Creșterea coeziunii sociale în cadrul orașului;  Crearea unei imagini unitare a orașului;  Promovarea imaginii orașului pe plan naţional și internaţional;  Îmbunătăţirea reţelei de căi de comunicaţie;  Protecţia și conservarea centrelor istorice ale orașelor. 23

Dezvoltarea turismului presupune existenţa unui potenţial turistic care, prin atractivitatea sa, are menirea să incite şi să asigure integrarea unei zone, regiuni, ţări cu vocaţie turistică în circuitele interne şi internaţionale şi care să permită accesul turiştilor prin amenajări corespunzătoare. Resursele (valorile) naturale sunt completate cu resursele (valorile) antropice (printre care şi resursele muzeale), create de mintea şi mâna omului (aşa-numita oferta turistica secundară), menite să îmbogăţească şi să faciliteze valorificarea durabilă a potenţialului turistic natural, asigurând premisele transformării acestei oferte potenţiale într-o ofertă turistică efectivă. Istoria şi civilizaţia proprii fiecărui popor îmbogăţesc valorile naturale ale ţării respective şi impun totodată şi o anume „marcă cultural-turistică”, originală, inconfundabilă în lume. Multe creaţii artistice, ştiinţifice, arhitectonice, tehnico-inginereşti etc., au revoluţionat lumea de atunci şi minunează şi înflăcărează minţile contemporanilor noştri. Amintim în acest sens, ceea ce înseamnă pentru turism vestigiile civilizaţiilor elenistică, romană, aztecă, incaşă, ebraică, arabă, budistă sau africană etc., iar mai aproape de noi, în Europa, renaşterea, arta medievală, bizantină, otomană etc. Punerea în valoare a resurselor muzeale (oferta secundară) într-o zonă, staţiune etc., de interes turistic depinde, în mare măsură, de dinamismul dezvoltării economiei naţionale a unei ţări, de politica de ansamblu pe care o promovează una sau alta dintre ţările primitoare de turişti în domeniul dezvoltării turismului, de facilităţile oferite pentru atragerea vizitatorilor. Orice strategie de dezvoltare a turismului porneşte de la evaluarea şi ierarhizarea resurselor turistice care reprezintă „materia prima” pentru toate activităţile turistice. Resursele muzeale, ca resurse şi atracţii turistice potenţiale, au un rol fundamental în dezvoltarea turismului. Importanţa lor derivă din următoarele elemente: 

valoarea peisagistică, estetică, recreativă, culturală etc;



calitatea şi volumul unui factor natural de cură (inclusiv a bioclimatului);



existenţa unor condiţii naturale care generează forme de turism specifice (stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice, etc);



rolul cognitiv şi instructiv-educativ al

multor elemente cum ar fi rezervaţiile

naturale; 

monumentele naturii, obiectivele social - economice etc.

24

CAPITOLUL II. EVALUAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL OR. VENEŢIA 2.1. Prezentarea generală a or. Veneţia

Venetia este principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale. Veneţia are o pupulaţie de circa 270.000 locuitori şi este capitala provinciei cu acelaşi nume. Întregul oraş (şi intreaga lagună) au fost declarate în 1979 patrimoniu al umanităţii de către UNESCO. Istoria Nu sunt aspecte certe asupra originii oraşului: se pare că Veneţia s-ar fi născut ca urmare al fluxului de refugiaţi care au abandonat câmpia padană sub ameninţarea invaziei Longobarda din nordul Italiei în anul 568. Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, şi-a dezvoltat un puternic spirit de independenţă care a dus la formarea unui oraş stat. Şeful guvernului era dogele (din latină dux), teoretic ales pe viaţă, dar în practică, adesea constrâns să renunţe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern. În apogeul puterii sale, Veneţia controla mare parte din coasta Marii Adriatice, multe insule, inclusiv Creta, era principala putere militară şi între principalele forţe comerciale din orientul apropiat. Teritoriul republicii în Italia se întindea până la Lacul Garda şi fluviul Adda. În secolul XVIII, Veneţia era printre oraşele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influenţă în domeniul artelor, arhitecturii şi al literaturii acelei perioade. Teritoriul Republicii Veneta cuprindea Veneto, Istria, Dalmaţia, Cattaro şi o parte din Lombardia. Dar după 1070 de ani de independenţă, în 12 mai 1797 orasul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice şi este dizolvat Consiliul Republicii pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalităţii Veneţia”. Pe 16 mai 1797 trupele franceze au ocupat oraşul. [34] 25

În 17 octombrie 1797 „Municipalitatea Veneţia” înceta să mai existe fiind cedată Austriei. Veneto, Istria, Dalmaţia şi Cattaro au format „Provincia veneta a Imperiului AustroUngar”. Austriecii au intratîn oraş pe 18 ianuarie 1798. Din 1866 face parte din Regatul Italiei. Oraşul Azi oraşul Veneţia este împărţit în şase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale. Harta oraşului este prezentată în Anexa 1. Piaţa San Marco poate fi considerată „centrul centrului” oraşului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găseşte Bazilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa bazilicii. Un alt simbol al oraşului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine. Alte importante monumente veneţiene sunt: Arsenale, Bazilica Santa Maria della Salute şi Bazilica Santa Maria gloriosa dei Frari. Canalele principale ale oraşului sunt: Canal Grande şi Canale della Giudecca. Primul împarte în două oraşul trasând un S, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca. Împrejurimile Veneţiei Alte puncte demne de reţinut sunt insulele Murano, Burano, Torcello, Lido di Venetia şi Pellestrina. Torcello, considerată cea mai mică dintre insulele lagunare, are un nobil trecut, chiar dacă azi are câteva zeci de locuitori. Pellestrina delimitează împreună cu Lido, peninsula Chioggia şi peninsula Jesolo, de lagună. Lido di Veneţia este o fâşie de pamant care se întinde în mare. Aici poate merge cu maşina şi se poate face plajă. Burano atrage repede atenţia prin casele viu colorate, fiind faimoasă şi pentru broderiile sale. Murano este poate cea mai faimoasa insulă din Laguna, cu o tradiţie importantă în prelucrarea artizanală a sticlei. Oraşul lagunar Veneţia are fracţiuni pe litoral: Mestre şi Marghera. [34] Veneţia este un oraş în continuă dezvoltare caracterizat printr-o lumină difuză şi caracteristica ceaţă de iarnă. Canalele sale, denumite “sestieri” (conform fiecăruia dintre cele şase cartiere în care se împarte Veneţia) şi străzile strâmte sunt alte elemente caracteristice ale Veneţiei, la fel ca turnurile înclinate datorită cimentului instabil al edificiilor susţinute de milioane de stâlpi înfipţi în terenurile mlăştinoase ale micilor insule care compun laguna. Una dintre caracteristicile cele mai singulare ale Veneţiei sunt inundaţiile periodice. Ultima a avut loc în decembrie 2008. Acestea se manifestă mai ales când se combină mareea şi vânturile de Siroco, producând un fenomen cunoscut sub numele de Apa Înaltă, ce produce inundarea completă a oraşului în urma căreia este necesară punerea unor pasarele de lemn pe străzi, astfel încât oamenii să poată merge prin Veneţia. Pentru a evita această problemă 26

importantă există deja un Proiect, botezat cu numele de sistem “Mose”, al cărui obiectiv final este evitarea creşterii nivelului de apă datorat mareei şi prin aceasta, prevenirea fenomenului de Apă Înaltă ce provoacă inundaţiile periodice care afectează oraşul. Dacă ajungi în Veneţia, trebuie să încerci mediul de transport cel mai popular în Veneţia: tipica gondolă veneţiană. Gondola este cea mai populară dintre ambarcaţiunile veneţiene, care deşi în ziua de azi este utilizată în principal pentru turişti, de asemenea se utilizează în ocazii speciale cum ar fi ceremonii, nunţi, înmormantări. Gondolierul te va purta printre micile canale împrăştiate în întreg oraşul pe post de străzi, canale pe care circulă orice tip de ambarcaţiuni, precum gondolele şi “vaporetto”, înafară de alte mici bărci şi ambarcaţiuni private. Pentru a te mişca dintr-o parte în alta, poţi alege să foloseşti “vaporetto”, care sunt un fel de autobuze publice ce acoperă diferite rute în interiorul lagunei, sau poţi alege o plimbare printre străzile strâmte, pentru a explora mai bine Veneţia. Veneţia este unul dintre puţinele oraşe în care nu există autoturisme pe străzi, de aceea singura grijă este aceea de a nu cădea într-un canal.

Veneţia este de asemenea faimoasă în lume pentru Carnavalul veneţian. Această sărbătoare datează din secolul XIX şi reprezintă sărbătoarea cea mai populară din Veneţia. Deşi această tradiţie datează din anul 1800, s-a stabilit ca sărbătoare încă din secolul XIII, atrăgând aristocraţi din toată Europa. După declinul Veneţiei ca putere comercială şi odată cu începerea turismului masiv, Carnavalul de la Veneţia a devenit din ce în ce mai important. Costumele din cadrul carnavalului sunt adevărate opere de artă, cu costume pline de culoare şi măşti de o mare eleganţă şi în acelaşi timp pline de mister. La prima vedere, ai spune că Veneţia îşi petrece tot timpul îngrijindu-se de detalii. Infloreşte în gloria palatelor de pe Marele Canal, dar nu vă ăsaţi păcăliţi: acest oraş este plin de energie. Veneţia este o minune arhitecturală, cu biserici de marmură construite peste puncte de observaţie vechi amplasate în barene (movile de noroi - dar adevărul este că acest oraş este construit pe un fir de aţă. Oamenii rezonabili ar putea păli la vederea apei care se apropie de treptele de la intrare şi ar pleca la primul semn de acqua alta (maree). Dar raţiunea nu are ce căuta în modul veneţian de rezolvare a problemelor. În loc să plece, veneţienii au inundat lumea 27

cu picturi voluptoase, vinuri, muzică, arome şi mirodenii de pe întreaga rută a lui Marco Polo, precum şi moda în stil boem, chic. Şi încă nu au terminat. Având cele mai multe opere de artă pe metru pătrat din lume, am putea crede că oraşul ar putea s-o lase mai moale, poate chiar ă se culce pe laurii victoriei. Dar Veneţia refuză să se retragă din afacerile legate de inspiraţie. În îngustele calli (străzi), putem vedea artizani ce cioplesc pantofi decoraţi precum păsările din lagună, bucătari care prepară feluri de mâncare de patru stele pe plitele lor, şi muzicieni care târăsc violoncele din secolul XVIII către concerte baroce fascinante, interperetate cu bravari în stil punk - rock. Veneţia nu este destinată unei decăderi gentile. Beneficiarii miliardari şi bienalele desăvârşite umplu toate acele vechi palazzi (palate) cu opere restaurate şi exemplare de artă şi arhitectură contemporană care te lasă cu gura căscată, iar galeriile din spate şi expoziţiile artizanilor ies în evidenţă în umbra lor. Sincronizarea dumneavoastra nu putea fi mai bună: oamenii care fac mersul pe apă să pară uşor sunt bineveniţi pentru următoarea reprezentaţie. Chiar şi în frigul care te îngheaţă din ianuarie, Veneţia are admiratorii săi. Partea bună este că putem avea o companie fascinană aici. Mai accesibilă ca niciodată şi suprinzător de ieftină, dată fiind unicitatea sa, Veneţa rămâne un oraş care merită ales: necesită totuşi puţină imaginaţie pentru a uita confortul automobilelor şi al autostrăzilor în favoarea bărcilor încete şi calli-lor înguste. Sculptori, cei care cântă la harpă, bucătari ce gătesc sushi sau visători ce trec drept bancheri ar putea să ajungă să-şi dea coate deasupra unor farfurii pline-ochi cu risotto di seppie (risotto cu calamar) la mesele uzate de lemn din osterii-le autentice (bar-restaurant). Judecând prin prisma mulţimii, am putea crede că are loc Bienala de Artă - dar nu, este doar o noapte obşnuită de miercuri în Veneţia. Veneţia este minunată când este prinsă între doua momente, după ce călătorii diurni se grăesc să scape de traficul de după-amiază, şi înainte ca vapoarele de croazieră să aducă nouveniţi uluiţi în Piata San Marco, ce au trei ore la dispoziţie pentru a vedea toata Veneţia înainte de prânz. Acei vizitatori poate nu vor apuca niciodată să vadă Veneţia în momentele sale de relaxare, când gondolierii îşi încălzesc corzile vocale cu espresso-uri aburinde pe drumul spre muncă, iar artizanii de mozaicuri se întâlnesc la bar pentru o mică discuţie la terasă, la o băutură acidulată făcută din strugurii prosecco. [27, p.5]

28

2.2. Obiective turistice de importanţă majoră în turismul cultural al Veneţiei Veneţia este faimoasă şi pentru arta proprie şi caracteristică ce se poate contempla în tot oraşul, mai ales la nivelul muzeelor şi monumentelor, începând cu Piazza San Marco, inima Veneţiei, unde au loc evenimentele cele mai importante din Veneţia. De aceea se cheamă “piazza” (piaţă) şi nu “campo” (câmp), ca majoritatea celorlalte pieţe. Aici se găseşte basilica San Marco, turnul omonim şi faimosul Palat Ducal, în stil gotic, care a fost folosit de asemenea ca rezidenţă de lux, sediu al guvernului, curte de justiţie şi a închisorilor republicii Veneţia. Veneţia este împărţită în şase cartiere, câte trei de fiecare parte a Grand Canal, cea mai mare arteră principala maritimă. Înainte de a te îmbarca pentru spectacolul Venţiei, trebuie să faci o plimbare pe Grand Canal, de departe cea mai buna introducere în oraş. Cea mai mare atracţie turistică din Veneţia o reprezintă Veneţia însăşi, şi trebuie să acorzi suficient timp doar pentru a cutreiera prin labirinturile ei magice. În special explorările nocturne, când străzile sunt aproape pustii, merită să fie făcute. Nu trebuie uitate nici zonele mărginaşe, mai ales liniştita zona de vest, din jurul lui San Nicolo dei Mendicoli, şi cartierul rezidenţial estic, din jurul grădinilor Biennale. Merită de văzut Giudecca, o insulă nu foarte vizitată din sudul oraşului. De asemenea, Insula San Giorgio Maggiore - priveliştea pe care o ai asupra Veneţiei de pe biserică este una memorabilă - şi sub nici o formă nu trebuie ratată Insula Torcello, unul dintre cele mai încântătoare locuri din Veneţia. Dar daca Torcello îţi arată ce are oraşul mai frumos, merită să ne amintim că Venţia este un oraş cu multe probleme. S-ar putea totuşi să nu se scufunde, dar poziţia pe care o are încă o face o victimă permanentă a inundaţiilor, î vreme ce combinaţia dintre mare, apa sărată şi efectul coroziv al poluării aerului produs de fabricile de pe continent afectează grav edificiile oraşului. Depopularea este şi ea o problemă, în sensul că numărul vizitatorilor este mai mult decât poate suporta orşul. Poate că Veneţia este un basm, dar poate fi unul cu un sfârşit nu neapărat fericit. Cele mai atractive obiective turistice ale Veneţiei sunt: Palazzo Ducale Palazzo Ducale, sau palatul dogilor, a fost reşedinţa, timp de aproape o mie de ani, nu numai a dogilor care au condus Veneţia, a poliţiei secrete şi a Curţii de justiţie, dar şi a închisorilor municipale, a camerelor de tortură şi a multor instituţii administrative. Una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din lume, exteriorul este un superb amestec de coloane, marmură complicat ornamentată şi motive decorative de trifoi cu patru foi.

29

Interiorul constă într-un labirint de camere aurite şi pictate, dar şi într-o serie de turnuri întunecoase în care pe vremuri a fost închis, printre alţii, Casanova, aventurierul din secolul al XVIII-lea. Primul palat, asemănător unei fortăreţe, a fost construit în anul 814, dar a fost distrus de incendii în 976 şi în 1106. Construcţia clădirii actuale a început în anul 1314, când au început lucrările unei săli mari, pentru Maggior Consiliglio. Camera inferioară a parlamentului republicii. Trei ani mai târziu, după ce aceasta a fost gata, în 1422, resturi ale vechiului palat au fost demolate pentru a face loc faţadei principale a palatului. Apoi, interiorul a fost permanent modificat, pe măsură ce aparatul administrativ şi guvernamental se tot mărea, palatul ajungând mai mult sau mai puţin la forma sa actuală în 1550. Incendiile distrugătoare din 1574şi 1577 au adus construcţia aproape de colaps, şi o vreme s-a pus în discuţie demolarea ei şi construirea alteia, în stil renascentist. Propunerea nu a avut succes şi o restaurare mai modestă a salvat palatul gotic pentru posteritate. Basilica di San Marco E greu să-ţi imaginezi o altă clădire din vestul Europei mai frumoasă sau mai bogat împodobită, cu o moştenire arhitecturală şi artistică mai îndelungată decât Basilica di San Marco. O magnifică biserică-hibrid, a adăpostit timp de aproape 1000 de ani mormântul Sfântului Marcu, fiind totodată capela particulară a dogilor (conducătorii Veneţiei) şi reazem spiritual şi simbol fundamental al puterii, autorităţii şi continuităţii statului veneţian - cea mai longevivă republică din lume. San Marco a fost întâi o modestă capelă în interiorul Palatului Dogilor, înlocuită prima dată în anul 832, apoi din nou, în 978, când revoltele au distrus biserica şi mausoleul. În 1063, dogele Contarini a pornit o a patra construcţie, cerând ca aceasta să fie „cea mai frumoasă văzută vreodată”. Lucrările la această capodoperă fără de pereche au culminat în 1094, când basilica cea nouă a fost sfinţită şi declarată „biserica oficiala a statului veneţian”.

30

Aceasta este, mai mult sau mai puţin, clădirea pe care o putem vedea acum, deşi în 1094 mai avea încă de dobândit bogaţia de ornamente artistice şi arhitectonice. Lucrările la mozaic au început în jurui anului 1100, dar cea mai mare parte a ornamentaţiilor au apărut în 1204, multe dintre ele jefuite fără ruşine de veneţieni din Constanti no pole, în timpul celei de-a patra Cruciade. Gallerie dell Accademia Nu poate reprezenta o surpriză pentru nimeni faptul ca un oraş atât de special ca Veneţia a produs propriul stil artistic şi propriii artişti, „întreaga Veneţie a fost atât model, cât şi pictor”, a spus romancierul Henry James, „si viaţa a fost atât de picturală încât arta nu a putut evolua altfel”.

Scriitorul

german

Johann

Goethe a fost de acord, spunând că, „întrucât ochii noştri sunt educaţi din copilărie de subiectele pe care le vedem în jurul nostru, un pictor veneţian este obligat să vadă lumea un loc mai luminos şi mai vesel decât restul oamenilor”. Arta veneţiană a traversat secolele, şi nu doar cele care se întind pe perioada Renaşterii şi a înaltei Renasteri, apogeul artistic al Italiei. A fost remarcabila si in secolele precedente sau urmatoare, de la mozaicurile bizantine aurite ale lui Torcello si cele din Basilica San Marco, la lucrarile aproape fotografice din secolul al XVIII-lea ale lui Canaletto.

31

Puţine lucrări din muzeu dezamăgesc, multe dintre cele mai faimoase picturi se găsesc în camerele 1 - 5, 10 şi 11 şi cele două storie, sau ciclurile de fresce narative, care conferă galeriei un final grandios. Începuturile bizantine Prima cameră a galeriei este un început promiţător, tavanele ei aurite scoţând în evidenţă multele picturi de influenţă bizantină de sub ele. Piesa de rezistenţă este remarcabila „încoronare a Fecioarei” (1356) de Paolo Veneziano. Unul dintre cei mai de seama pictori ai oraşului, a jucat un rol important în transformarea preocupărilor artistice pentru mozaic a Veneţiei în preferinţa pentru pictura. [34] Trecând în camera 2, sărim peste un secol şi ne trezim între capodoperele Renaşterii timpurii: Giovanni Bellini (1435-1516), probabil cel mai sublim dintre toţi pictorii veneţieni, este reprezentat de „Madona şi Sfinţii” (1485), în vreme ce alt nume mare, Vittore Carpaccio (circa 1460-1526) este prezent cu seducatoarea „Înfăţişarea lui Iisus în templu” şi lucrarea de grafică „Cei 10.000 de martiri de pe Muntele Ararat”. Această lucrare face aluzie la legenda celor 10.000 de soldaţi romani martirizaţi de rebelii armeni. Nume celebre Camerele 4 şi 5 contin cele mai cunoscute picturi. Printre ele este una dintre cele mai remarcabile şi mai misterioase lucrări ale Renaşterii, „Furtuna” lui Giorgione (1500), o lucrare atât de enigmatică încât nimeni nu a fost în stare să explice înţelesul ei alegoric (dacă există). Alaturi este „Col Tempo”, a aceluiaşi pictor, o lucrare mult mai uşor de înţeles, o alegorie despre trecerea timpului şi bătrâneţe. Renaşterea titanilor Camerele 6-9 marchează un fel de hiatus, o pauză întreruptă în mod spectaculos de colosala lucrare a lui Paolo Veronese „Cina în casa lui Levi” (1573), din camera 10. Inţial s-a dorit a fi o descriere a „Cinei cea de Taină”, dar Veronese a fost silit să schimbe numele tabloului - dar nu şi conţinutul -, când Inchiziţia a obiectat la zugrăvirea într-un mod nepotrivit a ceea ce ei numeau „bufoni, beţivi, germani, pitici şi alte asemenea indecente”. Două lucrări mai puţin controversate, dar mult mai ciudate, atârnă una lângă alta, ambele aparţinând lui Tintoretto (1519-1594), unul dintre giganţii Renaşterii Titanilor, „Miracolul sclavului” (1548) şi „Mutarea trupului Sfântului Marcu” (1560). Pe peretele opus atârnă o „Pieta” (1576), o capodopera de Tizian (1485-1576), rivalul lui Tintoretto. Pictat când artistul avea peste 90 de ani, personajul în manta roşie din dreapta lui Iisus este probabil un autoportret. „Miracolele Crucii Adevărate” Coridorul principal al muzeului şi camerele 12-19 adăpostea câteva lucrări care merită atenţia, printre care picturi aparţinând lui Canaletto, pasteluri ale lui Rosalba Carriera (167532

1757), una dintre cele mai cunoscute artiste ale Veneţiei, şi viniete fascinante reprezentând viaţa cotidiană din sec. al XVIU-lea, realizate de Pietro Longhi (1702-1785). Sf. Ursula a lui Carpaccio O altă pictură în serial, cu un farmec narativ asemănător, umple Camera 21, dar de aceasta dată cele nouă panouri sunt lucrate de un singur artist, iar tema este viaţa şi îngrozitoarea moarte a Sfintei Ursula. Carpaccio a pictat o serie de scene, unele dintre ele comprimă mai multe evenimente întro singură scenă. Printre cele mai reuşite se numără „Sosirea ambasadorilor englezi”, „Condiţiile de căsătorie”, „Întoarcerea ambasadorilor” şi „Plecarea spre Roma” a Ursulei (ultimul panou descrie nu mai puţin de patru evenimente distincte). Canal Grande Nu există o călătorie mai desăvârşită decât una pe Canal Grande, principala arteră acvatică, ce şerpuieşte în bucle şi serpentine fermecătoare prin centrul vechii Veneţii. De oriunde şi oricum ai ajunge în oraş, primul tău gând ar trebui să fie să te îmbarci pe unul dintre vaporetti, un soi de autobuze care îşi fac cursele pe traseul mărginit de palate - o odisee de neuitat de imagini şi sunete şi o ocazie de a întrezări excentricităţile vieţii veneţiene de zi cu zi. Prima biserică pe care o putem vedea pe partea stângă, după pod, este Scalzi, proiectată în 1656 de Baldassare Longhena (1604-1682), arhitectul lui Santa Maria della Salute şi a câtorva dintre cele mai prestigioase palate înşirate de-a lungul Canalului.

Mai departe, pe stânga, este San Geremia, lăcaşul preţuitelor moaşte ale Sf. Lucy, un martir din secolul al IV-lea. Pe malul opus (la sud), este Fondaco dei Turchi, plin de arcade, acum muzeul natural de istorie al Veneţiei. Palazzo Vendramin-Calergi al lui Mauro Coducci, unul dintre cele mai frumoase palate de pe Canal, este acum cazinou. Unul dintre apartamentele sale a fost ocupat de Richard Wagner în perioada 1882-1883, în ultima lună de viaţă a compozitorului. Alte două palate renumite sunt puţin mai încolo, Ca' Pesaro şi splendidul Ca' d'Oro, acum muzee de artă modernă, respectiv medievală. 33

În apropiere de Ca' d'Oro se afla neogotica Pescheria, sau piaţa de peşte, anunţând apropierea de Rialto, centrul vechi al oraşului, şi al altui obiectiv care nu trebuie ratat, podul din secolul al XVI-lea, Ponte di Rialto (Podul Rialto). Dincolo de Rialto, Palazzo Loredan, din secolul al XIII-lea, şi Palazzo Farsetti, pe stânga, alcătuiesc acum primăria. Pe vremuri a fost casa sculptorului neoclasic Antonio Canova. Pe stânga, după Ponte dell'Accademia, ultimul dintre cele trei poduri ale canalului, se află, din secolul al XV-lea, Palazzo Barbaro, cumpărat în 1885 de familia Curtis, o dinastie din Boston printre oaspeţii căreia s-au numărat Claude Monet, John Singer Sargent, Cole Porter şi Henry James. Mozaicurile din palat, moderne, bătătoare la ochi, sunt total diferite de Palazzo Barbarigo, deţinut acum de o companie de sticlărie. Puţin mai jos, pe aceeaşi parte, stă trunchiatul Palazzo Venier dei Leoni, unde este găzduită colecţia Peggy Guggenheim. Imediat după el se apleacă periculos Palazzo Dario, unul dintre cele mai încântătoare palate de pe Canal, dar şi unul dintre cele mai puţin dezirabile multă vreme, veneţienii l-au crezut blestemat. Două palate mai jos, Palazzo Salviati, cu mozaic pe faţadă, este deţinut, ca şi Barbarigo, de o companie de sticlărie. Chiar după Santa Maria del Giglio, scările duc spre Palazzo Pisani-Gritti, cel mai important hotel din Veneţia, aproape eclipsat de Biserica Santa Maria della Salute. După acesta se intrezăreşte Palatul Dogilor şi Piazza San Marco.

Scuola di San Giorgio degli Schiavoni

Puţine lucrări de artă din Veneţia sunt aşa de încântătoare precum ciclul de picturi din această mica scuola, fondată în 1451 cu scopul de a ajuta marea comunitate de schiavoni (slavi) din oraş. Operă a lui Carpaccio, ciclul descrie mai ales evenimente din vieţile celor trei sfinţi patroni ai Dalmaţiei: Gheorghe, Trifon şi leronim. Cele nouă picturi (1502) încep de pe peretele din stânga cu „Sf. Gheorghe ucigând balaurul”. 34

Panoul din dreapta înfăţişează „Triumful Sfântului Gheorghe”, „Sf. Gheorghe botezând credincioşii” şi „Miracolul Sfântului Trifon” în care este înfăţişat sfântul exorcizând un demon. Ca Rezzonico

Veneţia s-a bucurat de mai multe perioade colorate, dar puţine au fost atat de frapante ca decadentii ani ai nebunaticului secol superbe a|e al XVIII-lea, o perioada in care,

conform

unei

zicale

populare,

„Veneţienii nu tavanelor gustă plăcerile, ci le înghit cu totul”. Ca' Rezzonico, sau Museo del din sala de bal Settecento Veneziano, este un muzeu dedicat acelei perioade, exponatele a Ca' Rezzonico si interiorul somptuos reflectand gusturile artistice si sociale ale orasului in anii, adeseori frivoli, ai declinului sau. Ca' Rezzonico a fost început prin anul 1676 de Baldassare Longhena (1598-1682), cel mai cunoscut arhitect baroc al timpului, si terminat, dupa multe intreruperi, o suta de ani mai tarziu. Primul lucru care-ţi atrage atenţia, la un tur al palatului, este magnifica sala de bal, a cărei splendoare este stricată doar de mobila celebră, dar grosolană lui Andrea Brustolon (1662-1732), care a încătuşat sclavi din lemn, creând o imagine descurajantă. Imediat dupa sala de bal vine Salla dell'Alegoria Nuziale, cu tavanul decorat cu frescele lui Giambatistta Tiepolo (1696-1770) şi trei încăperi împodobite cu portrete lucrate în pastel de Rosalba Carriera. Se pot admira tapiserii flamande şi o superbă mobilă lăcuită. O parte a etajului al doilea gazduieste o galerie de arta, unde vei gasi lucrari de Canaletto, viniete ale inaltei societati venetiene de Francesco Guardi si fascinante instantanee ale vietii cotidiene venetiene luate de Pietro Longhi. Mândria palatului este însă fresca satirică pictată de Giandomenico Tiepolo (1793-1797) din ultimele camere, adusa aici din vila de la ţară a artistului. Biserica Dell Orto Madonna Madonna dell'Orto a fost biserica al cărui enoriaş a fost Tintoretto. Cunoscută pentru numărul mare de picturi ale acestui artist, merită, de asemenea, vizitată pentru liniştea locului în care este aşezată, în cartierul din zona de nord a Veneţiei, mai puţin vizitată de turişti, şi pentru frumuseţea faţadei gotice, realizată din cărămidă roşie. Prima biserică de aici a fost fondata în 1350 si a fost inchinata Sfantului Cristofor, a carui statuie inca sta deasupra intrarii principale. Si-a schimbat apoi hramul, in 1377, in urma 35

descoperirii, intr-o orto (gradina) din apropiere, a unei statui cu puteri miraculoase a Fecioarei, fiind inchinata Madonei.

Timp de multi ani, mândria şi bucuria bisericii a fost o lucrare la altar a lui Bellini, dar dupăa ce aceasta a fost furată, în 1993 (n-a mai fost recuperată niciodată), punctul artistic de interes s-a mutat spre pictura lui Cima de Conegliano „Sfântul loan Botezătorul” (1493), situată lângă primul altar de pe peretele sudic. Aproape toate lucrările care merită atenţia sunt ale lui Tintoretto, care este înmormântat aici, alături de copiii săi, în capela din dreapta stranei. Strana însăşi conţine două capodopere ale pictorului, impozanta „Judecata de Apoi” şi „Venerarea viţelului de aur”. Artistul a realizat toate aceste picturi pe gratis, necerând bani decât pentru materiale. Gondolele În culori întunecate, tăcută şi sinistră într-un mod greu de exprimat, gondola, cu tot aspectul ei romantic, este o ambarcaţiune dubioasă. „Molii ale caror crisalide trebuie să fi fost cosciugele”, spunea uluit Shelley; „mai negre decât orice altceva pe pământ, cu excepţia cosciugelor”, nota scriitorul german Thomas Mann.

Gondolele

de

astăzi

sunt

extraordinar de asemanatoare. Toate cantaresc aproximativ 700 kg, au 280 de piese componente si includ opt tipuri diferite de lemn - lamai, larice, stejar, brad, cires, nuc, ulm si mahon. Toate au o vasla facuta din lemn de fag si oforcoh, suport pentru vasla, sculptata, facute fiecare pe comanda, personalizate, care deosebeste gondolierii, si permite vaslei sa fie manevrata in opt 36

feluri diferite. Toate au exact 10,87 m lungime si exact 1,42 m latime, si toate au una dintre laturi mai inalta cu 24 cm decat cealalta. Cea mai ieftina plimbare cu gondola necesita o tranghetti care face curse la intervale regulate pe Canal Grande (modul venetian de a calatori in gondola este in picioare, dar pentru straini este mai sigur sa stea jos). Tarifele sunt fixate pentru „veritabile” excursii cu gondola. Este mai scump daca te plimbi intre opt dimineata si opt seara, si se aplica costuri suplimentare pentru fiecare 25 de minute ce depasesc cursa standard de 50 de minute. Distractia muzicala te va costa suplimentar. Gondolierii sunt deschisi negocierilor - de exemplu, poate vei dori sa faci plimbarea pe un alt traseu, dar stabileste intotdeauna pretul si durata inainte de a porni la plimbare. Tine minte, preturile sunt pentru barca (nu pe numar de persoane), iar limita este de cinci pasageri. San Zaccaria

Biserica San Zaccaria este închinată lui Zaharia, tatăl Sfantului loan Botezatorul, ale cărui moaşte se spune că ar fi aici. Construcţia are mai multe stiluri arhitectonice şi se mândreşte cu câteva fresce şi picturi extraordinare. Elementele gotice şi renascentiste se întrec în mod diferit pe porţiunile de sus şi de jos ale faţadei. În interiorul bisericii, al doilea altar de pe stanga are lucrarea lui Giovanni Bellini „Madona şi sfinţii” (1505), considerat unul dintre cele mai admirate lucrări din Veneţia. Producătorii de sticlă de Murano Unul dintre farmecele Veneţiei este reprezentat de producătorii de sticlă de Murano. Există o mulţime de magazine ce vând sticla de Murano şi, de asemenea, putm găsi şi ceva rafinat într-una dintre plimbări. Căutarea va fi distractivă, existând o mare varietate de brelocuri şi alte obiecte în zona pieţei. Vizitând Veneţia este ca şi cum ai călători înapoi în timp, deoarece oraşul arată aproape ca acum 600 de ani - un peisaj spectaculos şi magic construit pe nisip şi noroi. Este cu siguranţă unul dintre putinele oraşe cu o moştenire de nepreţuit în ceea ce priveşte arta şi istoria. Cea mai bună perioadă de vizitat este reprezentată de lunile februarie, martie şi aprilie când temperatura este perfectă pentru descoperirea obiectivelor turistice şi nu este foarte aglomerat. 37

2.3. Evaluarea resurselor muzeale şi a nivelului de atractivitate al acestora În Veneţia sunt peste 15 muzee, mai mari şi mai mici, pe continent şi pe insule (la Murano e un muzeu al sticlăriei, care prezintă, în mii de exponate, lunga poveste a acestui meştesug) plus zeci de palate (palazzi) şi vile, fostele reşedinţe senioriale care păstrează amintirea splendorii din vremurile de aur ale oraşului. Şi, cum multă lume doreşte, firesc, să admire toate aceste minuni, Veneţia e un oraş aglomerat, având ciudata însuşire de a avea pe tot parcursul anului (mult) mai multi vizitatori decât locuitori. Deşi populaţia Italiei, în ansamblu, creşte an de an, la Veneţia numărul de locuitori scade, căci, se pare, bieţii localnici sunt sătui de aglomeraţia, murdăria şi zgomotul determinate de afluxul imens de vizitatori. Pentru a avea o evidenţă unitară a sosirilor şi plecărilor şi a putea gestiona mai eficient asemenea flux enorm de turişti, autorităţile au lansat un site special, unde pot fi rezervate locuri de cazare, diferite servicii turistice şi pot fi obţinute informaţii diverse care să ajute pe oameni să se bucure din plin de călătoria lor. Pentru că, de secole, aglomeraţia din Veneţia nu i-a oprit niciodată pe oameni să dorească s-o vada sau să o revadă. În 2014, Spania a fost principala destinaţie turistică din UE pentru nerezidenţi (persoane din străinătate), cu 260 de milioane de nopţi petrecute în structuri de cazare turistică, reprezentând 21,5 % din totalul pentru UE-28 (a se vedea figura 3 și tabelul 4). În întreaga UE, primele patru dintre cele mai populare destinaţii pentru nerezidenți au fost Spania, Italia (187 de milioane de nopţi), Franța (131 de milioane de nopţi) și Regatul Unit (105 milioane de nopţi, date pentru 2013), care au reprezentat împreună peste jumătate (56,6 %) din totalul nopţilor petrecute de nerezidenți în UE-28. Destinaţiile cel mai puţin căutate au fost Luxemburgul și Letonia; pentru interpretarea acestor cifre, este necesar să se ţină cont de mărimea statelor membre menţionate.  Muzeul de artă modernă şi Muzeul de artă orientală Muzeul de Arta Modernă şi Muzeul de Artă Orientală sunt localizate în Ca’ Pesaro, un exemplu de stil veneţian baroz, proiectat în 1628 de Bladassare Longhena. Galeria de artă modernă are o colecţie interesantă de tablouri şi sculpturi ale artişitilor din secolele XIX - XX, printre care: Kilmt, Chagall, Kandinsky, Klee, Matisse, Moore, Mirò, Morandi, De Chirico, Rodin. La al doilea etaj se afla o colectie insemnata de piese de arta orientale, impartite in doua categoii: China si Indonesia, respectiv Japonia.  Muzeul Peggy Guggenheim Acesta este de fapt o fundaţie cu sediul în palatul Venier dai Leoni, o clădire tipică cu un singur etaj, cu priveste spre Grand Canal. In in1954 Peggy Guggenheim (1898-1979), colectionar si protector a multor artisti moderni a cumparat cladirea si si-a adus aici colectia de 38

sculpturi si tablouri semnate de Mirò, Magritte, Boccioni, Picasso, Chagall, Mondrian, Kandinsky, Ernst, Dalì. Aceste lucrari pot fi vizitate la acest muzeu, cel mai bun muzeu de arta moderna din Venetia: 400 de lucrari. Deschis: miercuri - luni 10:00 – 18:00. Se percepe o taxă de intrare Există acces pentru persoane cu disabilităţi Nu este sit unesco Adresa: Palazzo Venier dei Leoni, Venice, Italy Telefon: 041 240 5411. http:// www.guggenheim-venice.it  Academia de Arte Frumoase Academia de Arte Frumoase a fost înfiinţată în 24 septembrie 1750, iniţial condusă de Piazzetta şi mai apoi de Tiepolo. În 1807 galeria de artă a fost înfiinţată în cadrul ei, cu două scopuri: oferea modele importante pentru studenţii academiei dar păstra şi moştenirea artisitcă a clădirilor publice ce au fost dărâmate după căderea Republicii Marine Veneţia. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, arhitectul Carlo Scarpa a redesenat Academia. Există o gamă largă de picturi veneţiene în interior. Colecţia originală a fost îmbogăţită cu artefacte religioase, moşteniri private, picturi restaurate şi picturi cumpărate din altă parte. Atunci când ieşim pe uşa principală a Academiei putem vedea Podul Academiei, unul dintre cele trei, care împreună cu Rialto şi Scalzi traversează Canal Grande. Deschis intre: marţi - duminică 08:15 – 19:15, Luni 08:15-14:00 Se plăteşte taxa de intrare Există facilităţi pentru persoane cu disabilităţi Nu este sit unesco Adresa: Campo della Carita, Venice, Italy Telefone: 041 520 0345. Website: www.gallerieaccademia.org  Muzeul Correr Muzeul este localizat în aripa napoleonică a pieţei San Marco şi în partea Procuratie, ce găzduieşte câteva obiecte şi descoperiri ce spun povestea artei si istoriei venetiene. Intr-o parte a muzeului in superbele camere neoclasice ale aripii napoleonene se poate vedea o minuntata 39

colectie de sculpturi ale lui Canova. Partea muzeului care se afla in Procuratie gazduieste o expozitie ce ilustreaza variatele aspecte ale orasului: puteti vedea Serenissima in activitati de negot dar si traditionalele festivaluri.  Muzeul Marciano Muzeul Marciano face parte din basilica San Marco. Este unul dintre cele mai vizitate muzee venetiene, iar de la balonul sau veti putea vedea o priveliste minunata a basilicii. Complexul a fost folosit initial de oficialitati pentru ceremonii. Muzeul gazduieste caii de bronz ce stateau in afara basilicii, colectia incluzand si obiecte religioase, bijuterii, manuscrise sau mozaicuri.  Muzeul Naval Muzeul naval gazduieste cateva obiecte ce dateaza din al doilea razboi mondiat, inclusiv cateva artefacte inventate in Venetia. Cel mai impresionant exponat este modelul faimoasei nave Bucintoro, construita in 1728. lar la al trei-lea etaj sunt expuse panouri de matase din China, in timp ce la al patrulea etaj este dedicat Europei si aici puteti vedea nave vikinge.  Muzeul de istorie naturală Este localizat în Fondaco dei Turchi, un palat din secolul XIII cu fatada la Canal Grande. Cladirea reprezinta si amplasamentul originar al Muzeului Correr, care a fost mai apoi relocat in piata Sfantul Marcu. În 1922 aceasta structura a devenit localizata Muzeului de istorie naturala, unde puteti vedea o mare colectie de fosile si un schelet intreg a unui dinozaur.  Muzeul de muzică Antonio Vivaldi Acest muzeu este o colectie de instrumente si opere muzicale baroce, folosite la lectiile de muzica si la concertele din acele vremuri, gazduite in incinta Bisericii San Maurizio din centrul Venetiei. Muzeul de Muzica este dedicat lui Antonio Vivaldi, compozitor si interpret de talie internationala incontestabila, care s-a nascut în Veneţia. Descrierea cererii şi a ofertei turistice este prezentată în Anexa 3. World Tourism Oorganization prevede o încetinire a ritmului de creştere atât a sosirilor, cât şi a încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creştere situate în jur de 4% (echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a circulaţiei turistice internaţionale. [35]

40

Figura 2.2. Previzionarea numărului de turişti pe zone de destinaţie Sursa: http://www2.unwto.org/

World Tourism Organization consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va ajunge la 1,56 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările învecinate (regionale) şi 0.4 mld vor fi călătorii pe distanţe lungi (inter-regionale). În Anexa 2. este prezentat nivelul de creştere susţinută a zonei Asia-Pacific care, în perioada 2010-2020 îşi va dubla numărul de sosiri internaţionale şi va devansa în ceea ce priveşte cota de piaţă continentul american. Cea mai mare rată de creştere anuală o are zona Orientului Apropiat, aceasta dublându-şi numărul de sosiri internaţionale în acelaşi interval. Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei. [35] Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an) decât călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe distanţe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa turismului internaţional. În privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei de 2000 mld. USD în anul 2020. Astfel se apreciază că se vor cheltui ~ 5 mld. USD în fiecare zi în întreaga lume.

41

CAPITOLUL III. DIRECŢII DE EFICIENTIZARE A RESURSELOR MUZEALE 3.1. Procesul de valorificare a potenţialului turistic cultural al Veneţiei Printre hotelurile de lux din Veneţia, care solicită un tarif mai mare de 350 euro pe noapte, merită amintite Hotel Cipriani, Hotelul Laguna Baglioni sau Palazzo dei Dogi. Hotelul Cipriani se află la câteva minute distanţă cu feribotul, prin debarcare la Piaţa San Marco, deţine propria sa grădină privată unde a fost amenajaă o piscină cu apă sărată. Laguna Hotel Baglioni, cel mai vechi hotel din Veneţia, se poate mândri că a găzduit cavalerii templieri în 1100. De atunci, s-a transformat într-un simbol al luxului veneţian, marmura şi cristalul punându-se reciproc în valoare. Grand Hotel Palazzo dei Dogi, aflat pe un canal liniştit din Cannaregio, a fost iniţial o mănăstire. Acum este considerat unul dintre cele mai bune hoteluri din oraş, cu propriul său debarcardar, dar cu preţuri pe măsură. Hotelurile Rossi, Al Gazzettino şi Novocento sunt principalele trei propuneri pentru turiştii cu un buget mediu. Acestea taxează o noapte de cazare cu minimum 100 euro şi maximum 250 euro. Hotelul Rossi, amplasat lângă Strada Nova, este recomandat mai ales familiilor, Al Gazzettino atrage turiştii prin decorul interior unic (pereţii de la parter sunt căptuşiţi cu pagini din ziarul local Gazzettino), iar Novocento se bazează foarte mult tot pe designul său, predominant oriental. Pentru cazare mai ieftină de 100 euro/noapte, trebuie să avem în vedere hotelurile Casa Cardinal Piazza, Alloggi Gerotto Calderan şi Il Lato Azzuro. Primul este administrat de maici şi se află chiar pe malul lagunei. Alloggi Gerotto Calderan este localizat foate aproape de gară, dar nu toate camerele dispun de baie. Il Lato Azzuro nu are aer condiţionat, în schimb turiştii pot opta pentru cazare cu demipensiune, mesele fiind formate din alimente din producţia proprie. În Veneţia pot fi închiriate apartamente amplasate în punctele cheie ale oraşului, dar preţul acestora este destul de piperat, depăşind de cele mai multe ori 250 euro/noapte.

42

HOTEL GRASPO DE UA 3* Localizare. Hotelul este situat lânga renumitul pod Rialto, la câteva minute de piaţa San Marco. Faţă de aeroport, distanţa este de 13 km. Facilităţi. Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV cu satelit, telefon, minibar, uscător de păr, serviciu de deşteptare automatic.

Tarifele sunt exprimate în euro/sejur/persoana (mic dejun) Perioada 01.02.2016-01.05.2016 15.05.2016-15.06.2016 17.06.2016-30.07.2016 01.08.2016-30.09.2016

Camera dubla 503 euro 480 euro 459 euro 438 euro

Servicii incluse:  Cazare 7 nopţi cu tipul de masă specificat  Bilet avion OTP-MRL-OTP  Transfer aeroport-hotel-aeroport  Asistenţă turistică Servicii neincluse:  Taxe aeroport şi securitate 50 euro/persoană  Alte servicii nespecificate în servicii incluse

HOTEL AMBASSADOR 3 ROSE 3* Localizare. Hotelul este situat în centrul Venetiei, lânga piata San Marco si la o mica distanta de principalele puncte de atractie turistice si cele mai exclusiviste magazine. 43

Facilităţi: La cele 2 baruri si 3 restaurante situate la câtiva metri de hotel, oaspeţii pot gusta cele mai bune mâncăruri şi băuturi din zonă sau internaţionale. Hotelul dispune de 31 de camere single, duble şi triple, dar şi de un apartament, toate foarte luminoase, mobilate şi decorate elegant. Toate camerele au grup sanitar propriu, aer condiţionat, seif, TV, minibar, telefon direct.

Tarifele sunt exprimate în euro/sejur/persoana (mic dejun) Perioada 01.02.2016-01.05.2016 15.05.2016-15.06.2016 17.06.2016-30.07.2016 01.08.2016-30.09.2016

Camera dubla 673 euro 610 euro 547 euro 497 euro

Servicii incluse:  Cazare 7 nopţi cu tipul de masă specificat  Bilet avion OTP-MRL-OTP  Transfer aeroport-hotel-aeroport  Asistenţă turistică Servicii neincluse:  Taxe aeroport şi securitate 50 euro/persoană  Alte servicii nespecificate în servicii incluse

HOTEL CARLTON 4* Localizare. Hotelul Carlton e Grand Canal, cu cele o sută de ferestre ale sale, se află lânga Canal Grande, sugestivul curs de apă mărginit de palate splendide cu mii de reflexe şi culori: o poziţie într-adevar exclusivă care transformă acest hotel elegant în soluţia ideală pentru 44

o vacanţă de neuitat. Într-o plimbare lejeră pe străduţele înguste caracteristice oraşului (calle), se poate ajunge la binecunoscutul Ponte di Rialto şi la Piaţa San Marco şi de asemenea se pot vizita zone lipsite de aglomeraţia turiştilor. Facilităţi. În mijlocul hotelului se găseşte o curte interioară (patio), lângă care se află 14 camere splendide. Toate camerele Double De Luxe se bucură de o vedere splendidă spre Canal Grande! Cele 150 camere ale Hotel Carlton and Grand Canal, complet renovate în 2001 şi mobilate în stilul veneţian al secolului al XVIII-lea, reunesc stilul antichităţii, tipic celor mai prestigioase palate ale Veneţiei, cu inovaţiile confortului celui mai modern. Toate camerele sunt dotate cu servicii private - baie cu duş, uscător de păr, telefon cu linie directă, TV color prin satelit, frigobar, caseta de valori, aer condiţionat.

Tarifele sunt exprimate în euro/sejur/persoana (mic dejun) Perioada 01.02.09-01.05.09 15.05.09-15.06.09 17.06.09-30.07.09 01.08.09-30.09.09 01.10.09-30.11.09

Camera dubla 799 euro 736 euro 652 euro 589 euro 631 euro

Servicii incluse: 

Cazare 7 nopţ cu tipul de masă specificat



Bilet avion OTP-MRL-OTP



Transfer aeroport-hotel-aeroport



Asistenţă turistică

Servicii neincluse: 

Taxe aeroport şi securitate 50 euro/persoană



Alte servicii nespecificate în servicii incluse

Opţionale: 45



Tur de Veneţia I (aproximativ 3 ore) 52 euro/persoană



Tur Grand Canal cu vaporaş (aproximativ 1 ora) 40 euro/persoană



Plimbare în Veneţia (aproximativ 2 ore) 20 euro/persoană



Tur de Veneţia II 22 euro/persoană



Turul celor 3 insule 25 euro/persoană

Notă: tarifele la opţionale nu include şi taxele de intrare la obiectivele turistice. Observaţii: Transportul se va realiza cu compania aeriană Wizz Air.

Hotel Ca’Doge

Hotelul se afla langa Piazzale Roma, langa statia autobuzelor ATVO ce pleaca spre aeroport si la cateva minute distanta de terminanul pentru croaziere. Accesul la internet este gratuit si exista locuri de parcare.

Hotel Canal & Walter

De la Piazzale Roma se ajunge aici dupa cateva minute de mers pe jos de-a lungul “fondamenta” (calea de promenada de pe marginea canalului). Este de asemena aproape de gara Santa Lucia. Hotel Casanova 46

Hotelul se afla la 50 de metri de Piata San Marco, pe o strada cu magazine de lux, Calle Frezzeria. Camerele sunt mobilate in stilul anilor 1930.

Hotel Casa Verardo

Este localizat intr-un cartier placut, intre Piata San Marco si Campo Santa Maria Formosa, la doar cateva minute distanta de statia de vaporetto San Zacaria. Cladirea din secolul 16 are o curte interioara si camere cu vedere la canal. Hotel Noemi

47

Acest hotel proaspat renovat este chiar langa Piata San Marco! 8 din cele 16 camere au baie privata, toate avand televiziune prin satelit. Cea mai buna parte este ca tarifele pentru camerele duble, triple sau de 4 persoane sunt extrem de convenabile pentru o asmenea localizare în Veneţia.

Hotel Domina Giudecca

Dacă eşti în căutarea unui loc liniştit in timpul sezoanelor aglomerate ia in considerare Domina Giudecca. De aici se ajunge foarte rapid cu autobuzul pe apa la statia Zaterre de langa Piata San Marco. (Ca sa economisesti la transport, cumpara o cartela de calatorie pentru turisti de la ACTV, pentru mai multe ore/zile). Veneţia este un oraş plin de restaurante, tratorii şi locuri în care poţi savura mâncare de foarte buna calitate. Pe langa acestea mai exista niste localuri care se numesc „rosticcerie”, unde se servesc mancaruri foarte gustoase la un pret avantajos. Acestea sunt in general populate de tineri, insa oricine poate lua o masa buna, cu preparate traditionale pentru care sa nu cheltuie foarte multi bani. Chiar dacă Italia este renumita pentru pizza si paste, orasele care au iesire catre mare au foarte multe mancaruri renumite cu preparate din peste si fructe de mare. Pentru ca Venetia face parte din aceasta categorie mancarea cu care se mandreste este "risotto" de peste, preparat intr-o varietate mare de moduri. Majoriatea restaurantelor se mandresc cu cate un "risotto" preparat dupa o reteta proprie sau la care ii adauga o mirodenie "minune" care transforma gustul bun in 48

foarte bun. Arta culinara a orasului plutitor se mai mandreste si cu o gama larga de supe, care in general contin sepie, caracatita si calamari. O traditie interesanta specifica locului este marinarea pestelui in scopul de al conserva pentru perioade lungi de timp, inainte de a fi mancat. Aceasta traditie in mancarea tipica este numita sarde in saor (sardine marinate). Modalitatile de peste gatit au ramas inradacinate ca niste proceduri simple: fierbere, prajire, prajite pe gratar sau in cuptor, iar condimentele folosite sunt simple dar dar delicioase: ulei de masline, otet, usturoi patrunjel si ierburi. Merita incercat si pe langa ca este gustos, nici nu costa foarte multi bani. Merita sa faci o pauza si sa mananci macar un aperitiv intr-una din cafenelele din Piata San Marco, sunt locuri cu o mare incarcatura istorica care iti dau senzatia de intoarcere in timp… iar daca vrei sa simti Venetia cu adevarat, trebuie sa dai o tura prin informalele „bacari”. Incearcă locuri care nu sunt destinate turiştilor, populate de bastinasi şi studenţi. Acestea se gasesc în general în zona Fondamenta della Misericordia sau Ghetto y Campo Santa Margherita, loc în care obişnuiesc să se întâlnească artiştii. Chiar daca Veneţia este un oras renumit si apreciat pentru lipsa vietei de noapte, exista numeroase locuri in care te poti simti bine pana la rasarit. Pub-uri, chiar si irladeze, cluburi, saloane, tavern, cluburi de noapte, baruri de jazz , baruri cu produse alimentare si de restaurant sau cu meniuri de bere sunt doar cateva din localurile in care iti poti petrece seara in Venetia. Cea mai zgomotoasă zonă din Veneţia este cea de-alungul Fondamenta della Misericordia, în Cannaregio, unde ocazional sunt invitati DJ cunoscuţi sau cantereti de muzica live, insa, adevarata acţiune pentru turiştii Veneţieni este î apropiere de oraş, în nordul lagunei Jesolo. În fiecare seară de vineri şi sâmbătă această staţiune se transformă într-un paradis al animatoarelor, al barmanilor şi al distracţiei. Nu trebuie sa va recomandam niciun loc, plimbativa pe strada dupa ora 23:00 si va veti da seama singuri de locurile „fierbinţi”. Există o singură problemă când vine vorba de viaţa de noapte… deşi există o mulţime de autobuze până la Jesolo nu exista nicio variantă de a teîntoarce către Veneţia, cu excepţia de a fi adus de cineva cu maşina sau de a aştepta primele trenuri de dimineaţă. Cele mai renumite restaurante ale Veneţiei sunt: Restaurantul Grand Canal În Restaurantul Grand Canal poti gusta preparate din bucataria traditionala venetiana intrun decor impecabil si cu o atmosfera incantatoare. Restaurantul Grand Canal este frecventat de catre o clientela internationala dar si de catre localnici. Un accent deosebit este pus pe fructele de mare si legume proaspete, care sunt un ingredient de baza pentru specialitatile locale. 49

Specific: specialităţi locale Orar: pranz 12:00 - 15:00 de luni pana duminica; cina 18:00 -22:00 de luni pana duminica Telefon: +39 41 520 0211 Website: http://www.hotelmonaco.it

Barul Harry Aceasta este unul din cele mai bune restaurante din Venetia. Servirea este excelenta si are un meniu foarte bogat in specialitati locale foarte gustoase. Risotto-ul si crema de cod sunt preparate cele mai renumite a acestui restaurant. Vi le recomandam cu multa caldura. Barul aflat in cadrul restaurantului pastreaza aceleasi standarde, si va recomandam sa alegeti unul din martiniurile excelente aflate in meniu. Spatiul este oarecum mic si confortabil, de aceea este recomandat sa va faceti rezervari in avans, in special in luna septembrie. Specific: mancare locala traditionala Orar: 10:30 - 22:55 Telefon: +39 41 528 5777

Pasticceria Tonolo Di Franco Daca auziti pe cineva sa spuna ca a gasit cea mai buna patiserie din Venetia, si nu precizeaza numele Tonolo Di Franco, sa nu ii dati crezare. Nu avem cuvinte sa descriem deliciile care pot fi cumparate din aceasta locatie. Va recomandam cu drag tortul de ciocolata cu rom sau prajiturile umplute cu crema Chantilly . Trebuie insa sa va inarmati cu multa rabdare, deoarece mai tot timpul locatia este plina atat de turisti cat mai ales de localnici. Astfel ca va dura cateva minute pana veti ajunge sa comandati sis a savurati bunataturile de aici. Specific: patiserie Telefon: +39 041 5237209

Restaurantul Osteria Da Fiore Este o locatie un pic scumpa, dar foarte romantica. Aici veti descoperi adevarat bucatarie venetiana: legume proaspete, sparanghel sau anghinare .Pestele in majoritatea cazurilor este preparat simplu pe gratar, iar pastele si orezul este intotdeauna proaspat. Specific: Italian Telefon: +39 041 721308

50

Le Bistrot de Venise Acest restaurant din Venetia are o varietate mare de pizza si o bere excelenta. Mancarea este foarte gustoasa, iar serviciul este perfect. Daca va plac pastele, inseamna ca ati ajuns la locul potrivit. Puteti alege orice fel de paste, deoarece toate sunt foarte gustoase. Se serveste si un aperitiv de parmezan proaspat cu un pic de miere - o combinatie neobisnuita, dar care se completeaza reciproc minunat. Specific: specialităţi locale Orars: 09:00 - 1:00 de miercuri pana luni Telefon: +39 41 5236651 Website: http://www.bistrotdevenise.com

Transport Veneţia nu este un oras mare si cel mai bine poate fi vizitat pe jos, mergand pe aleile sale si privind canalele de pe micutele poduri. Cea mai ieftina modalitate de deplasare este cu ajutorul transportului in comun, folosind „vaporetto”, un „autobuz” pe apă. Sunt disponibile si taxiurile pe apa, dar sunt foarte scumpe, desi au avantajul de a va duce repede oriunde doriti si veti beneficia si de o priveliste diferita a orasului. Tradiţionala ambarcaţiune venetiana, Gondola, nu este tocmai cea mai buna solutie pentru deplasarea prin oras, dar este romantic si poate fi o experienta de neuitat. Daca doriti sa experimentati asta incercati sa traversati Canal Grande cu un traghetto. Vaporetto în Veneţia Biletele pot fi cumparate de la statiile principale sau chiar din vehicul, dar cu o suprataxa. Cea mai convenabila cale de a va deplasa prin Venetia este cu ajutorul acestui mijloc de transport, cumparand un card sau un abonament cu calatorii nelimitate. Deplasarea prin oras poate parea dificila la prima vedere, dar va veti da curand seama ca nu este nici pe departe asa. Aveti grija pentru ca la opriri vaporetto merg in directii diferite asa ca verificati cu atentie semnele. Liniile 1 si 82 merg pe Grand Canal de la Piazzale Roma la Lido, permitand pasagerilor sa vada superbele cladiri de pe marginea Canalului pana la Basilica San Marco, unde putem vedea puţin din Piazza San Marco. [36] Taxi pe apă în Veneţia Taxiurile pe apă sunt un mod de deplasare scump in Venetia, dar este foarte convenabil din alte puncte de vedere. Transportul astfel poate fi asigurat de catre hotelul sau pensiunea unde stati, dar va trebui sa faceti cerere in avans la receptie. Puteti ruga soferii sa accepte sa impartiti 51

cu alti pasageri, daca doriti sa platiti mai putin. Preturile sunt in general foarte mari si va sugeram sa negociati in prealabil pentru a evita surprizele. Gondola şi Traghetto în Veneţia Aceasta este cel mai romantic mod in care puteti vizita chiar si micile canale unde alte vehicole nu pot intra. Costurile insa sunt foarte ridicate si devin si mai mari daca doriti un gondolier care sa cante. Sugeram sa confirmati pretul in prealabil pentru a va asigura ca veti calatori cu o gondola inregistrata, standurile lor sunt bine evidentiate. Tragetto reprezintă cea mai bună alternativă pentru gondola. Călătoria durează cam 2 minute şi se face între două puncte ale Canal Grande. Preţul este mic dar veţi sta în picioare în timpul traversării. Căi de acces Aeroportul Marco Polo Aeroportul Marco Polo se afla la 15 minute de iesirea de pe autostrada Venetia Mestre si este localizata in apropiere de drumul SS14 spre Trieste, foarte bine semnalizat. Transferul între terminale: există o cursă gratuită Transportul spre aeroport pe uscat: Transportul cu autobuzul dinspre aeroportul Marco Polo din Venetia: exista curse regulate catre Padova, Mestre si Venetia. Gara de pe linia Venetia - Mestre este conectata de aeroport prin Autobuzul ATVO Fly si ACTV 15. Autobuzul 5 merge pana in Piateta Roma din oras. Pretul pentru o cursă de autobuz până în centrul Veneţiei este de aproximativ 3 euro. Transportul cu taxiul dinspre aeroportul Marco Polo din Veneţia: taxiuri pot fi comandate de la Radiotaxi (tel: 04 1595 2080; www.radiotaxivenezia.com). Curse de taxi spre Padova şi taxiuri ce pot fi împărţite sunt de asemenea disponibile. Transportul spre aeroport pe apă: Alilaguna (tel: 04 1240 1701) presteaza servicii de taxi pe apa intre docurile aeroportului şi Veneţia, Murano sau Lido. O barcă cu motor, disponibilă 24 din 24 este pusă la dispoziţie de Consorzio Motoscafi Venezia.

52

3.2. Posibilităţi de eficientizare a gestiunii resurselor muzeale Strategia Dezvoltării unui turism durabil a fost elaborată de catre Departamentul Dezvoltarea Turismului, cu asistenta Proiectului „Dezvoltarea durabilă a turismului”, PNUD Moldova în conformitate cu prevederile Legii turismului Nr. 798- XIV din 11 februarie 2000 si ale Conceptiei de dezvoltare a turismului in Republica Moldova pana in anul 2005, aprobata prin Hotararea Guvernului Republicii Moldova Nr. 912 din 8 octombrie 1997. Planificarea Strategiei Durabile de Turism a Republicii Moldova este oportuna si ofera posibilitatea excelenta de identificare a actualelor puncte forte si puncte slabe, precum si oportunitatilor de produse noi in tara. Prin urmare, planul de implementare identifica o serie de initiative noi menite sa pozitioneze tara ca o destinatie cu adevarat competitiva, bazata pe anumite avantaje si puncte forte. Strategia rezolva nu numai problema realizarii de produse importante, a instruirii si activitatilor de marketing dar, in acelasi timp, ofera un cadru coerent care-l poate ajuta pe investitorul in sectorul privat, precum si sursele de finantare sa vada intradevar si beneficiile dezvoltarii turismului pe termen scurt si pe termen lung. Plan de dezvoltare a turismului durabil în Republica Moldova Prognozarea şi planificarea turismului presupune o imbunatatire esentiala a sistemului de evidenta statistica. In acest sens se recomanda ajustarea surselor si a formelor statistice la standardele internationale. Republica Moldova poate avea succes in turism prin crearea unor produse noi in cadrul urmatoarelor forme de turism, pe care le consideram prioritare:  turismul rural;  turismul ecologic;  turismul vitivinicol;  turismul de sănătate şi frumuseţe;  turismul cultural;  turismul de afaceri. Planul de dezvoltare va urmari structura stabilita prin conceptul de dezvoltare si va descrie toate propunerile si recomandarile. Conceptul ofera structura adecvata pentru directionarea dezvoltarii in tara respectiva ce ofera o abordare coerenta, organizatorica si strategica asupra dezvoltarii turismului pentru Republica Moldova. Centre de Informatii Turistice din ţară (CIT) Republica Moldova necesita un centru de informatii turistice (CIT) care sa distribuie informatii despre tara si despre zonele cu cele mai reprezentative atractii turistice. Noul amplasament trebuie: 53

 Sa ofere ”acces unic” pentru toate unitatile de cazare si restaurante din tara, inclusiv un sistem de rezervari;  Sa includa includa o zona mica de spectacole pentru prezentarea de filme si demonstrații pentru produsele tarii;  Sa ofere sectie a CIT pentru promovarea atractiilor si serviciilor Republicii Moldova, inclusiv cazare, restaurant si alte unitati. Ecrane interactive pot sa faca legatura direct cu CIT-ul tarii;  Sa aiba un chiosc de vanzari pentru operatorii locali de turism care doresc sa promoveze produsele de turism;  Sa cuprinda mici puncte de vanzare de informatii despre anumite atractii turistice (carti, benzi, fotografii etc). Elaborarea Ghidului pentru Dezvoltarea Turismului si Standardele de conservare a mostenirii arhitecturale. Principalele atractii ale Republicii Moldova sunt trasaturile medievale create in mare parte de abundenta cladirilor istorice, cetatilor, manastirilor si fatadelor atractive. O mare parte din ele sunt neatinse din punctul de vedere al restaurarii si cu toate acestea ar fi trebuit sa fie angajat un arhitect si o persoana care sa se ocupe de planificarea teritoriala astfel incat sa elaboreze ghidul care va fi apoi implementat in conformitate cu prevederile tarii. Excursii prin aer liber în ţară Planul, pregatirea materialelor si promovarea excursiilor educationale si de agrement la cladirile istorice, in parcuri, colegii, biserici si alte puncte de atractie. Inchirierea de casete in mai multe limbi straine fiecare excursie organizatorica. Crearea de panouri informative de-a lungul traseului. Planificarea si construirea de facilităţi turistice pentru perioada de vară Elaborarea unui program complet de indicatoare. În tara sunt putine semne explicative si indicatoare. Desi vandalismul este o problema, exista materiale si tehnici de constructii care vor permite Administratiei zonei sau judetului respectiv in care au nevoie de acestea, sa elaboreze un sistem de indicatoare complete. Republica Moldova dispune de un bogat patrimoniu cultural, care poate fi cu succes valorificat in turism. Cele mai timpurii monumente ale patrimoniului cultural sunt asezarile getodace si fortificatiile romane, ori acestea nu prezinta interes special si nici nu constituie o atractie spectaculoasa pentru turistul de rand. Oricum, vestigiile fortificatiilor medievale, complexele arheologice, ca Orheiul Vechi, manastirile rupestre, conacele boieresti si casele taranesti ofera o diversitate de atractii pentru turisti. Exista o varietate bogata de biserici si manastiri cu lucrari de arta, un sir de locuri istorice, muzee, care pot prezenta un anumit interes pentru turism. 54

Formarea în contextul unei dezvoltări durabile trebuie să înceapă cu şcoala, mai bine zis, cu grădiniţa, căci exemplul părinţilor şi apoi al educatoarelor este prima lecţie pe care o învaţă copiii. Ori, dacă părinţii nu au o formare respectuoasă faţă de mediu, dacă mai ales cei care lucrează în turism nu au pregătirea necesară pentru a face faţă unui turism durabil, degeaba vom dori să avem în viitor oameni cu o educaţie durabilă. Dintre principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic se desprind următoarele: 

conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi în perioada viitoare;



creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;



mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a ideii de conservare a mediului;



intervenţia autorităţilor şi agenţilor economici în realizarea tuturor componentelor unui turism durabil;



implicarea mass-mediei de care industria turistică a devenit tot mai mult dependentă. Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat

de problemele mediului înconjurător. În consecinţă, organizatorii de vacanţe (touroperatori, linii aeriene şi lanţuri hoteliere) şi guvernele trebuie să dea dovadă de un management al mediului corespunzător. Nu are sens economic să se trimită turişti la destinaţii care nu pot răspunde criteriilor de mediu necesare. În ceea ce priveşte potenţialul turistic al R. Moldova, principalele acţiuni care vizează protejarea şi conservarea mediului şi a resurselor turistice sunt următoarele:  exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice astfeel încât ritmul de exploatare să nu depăşească ritmul de reciclare şi regenerare;  soluţionarea resurselor cu valenţe turistice în contextul valorificării tuturor resurselor naturale şi a protecţiei mediului ambiant;  amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi obiectivelor de interes turistic;  organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor naturale, cu asigurarea protecţiei lor;  organizarea corespunzătoare a zonelor montane;  înnoirea bazei tehnico-materiale a turismului menită să asigure un turism competitiv şi ecologic;  acţiuni de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic orientate la nivelul întregii ţări; 55

 dezvoltarea unei cunoştinţe ecologice în rândul populaţiei şi a sentimentului de gragoste şi respect pentru naţură, pentru locuri istorice şi monumente de artă şi arhitectură create de-a lungul timpului. Aceasta se poate realize printr-o susţinută acţiune de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic, acţiune ce trebuie întreprinsă la nivelul întregii ţări, prin insuflarea unei atitudini de respect şi comportament responsabil faţă de resursele natural, în vederea ocrotirii lor. Problema conservării şi protejării mediului şi resurselor turistice trebuie văzută ca o concepţie situată la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare generală a economiei. Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie să aibă un caracter permanent, să debuteze încă din perioada copilăriei şi să fie consolidată de instituţiile de învăţământ de toate genurile şi gradele. Ulterior, ea se paote perfecţiona prin intermediul massmedia în cadrul unor cercuri de „prieteni ai naturii”, prin diverse publicaţii de specialitate sa ude către ghizi şi însoţitori, pe perioada desfăşurării unor excursii. Şi în ţara noastră, industriile creative şi turismul cultural pot deveni active strategice pentru economiile marilor oraşe. Astfel, dezvoltarea unei infrastructuri culturale este foarte importantă pentru ţările emergente, cum este şi R. Moldova, care vor ajunge să atragă mai bine de jumătate din numărul de turişti internaţionali până în anul 2030, conform studiului EY – Cultural Times. De exemplu oraşul Bilbao, aflat în Ţara Bascilor din Spania, care este acum un model de regenerare urbană stimulată prin cultură, datorită Muzeului Guggenheim. Aşadar, situat într-o regiune lovită de o rată enormă a şomajului în anii 1990 (în jur de 25%), planul de revitalizare, în valoare de 700 milioane dolari, a crescut atractivitatea oraşului, a stabilizat un număr de 4400 de locuri de muncă deja existente în oraş şi a generat peste 1000 de locuri de muncă noi cu program complet. Numărul de turişti de la lansarea oficială a muzeului încoace a crescut de opt ori. Infrastructura culturală reprezintă un catalizator al dezvoltării urbane: construirea unui muzeu oferă adesea oportunităţi de angajare în proiecte de dezvoltare urbană mari şi de dezvoltare a unui nou „brand al orașului” în jurul industriilor creative şi culturale. Astfel de proiecte emblematice cresc atractivitatea unui oraş pentru turişti, potenţiale talente şi profesionişti cu grad ridicat de competenţe. De exemplu, în Franţa, turismul bazat pe cultură (festivaluri, muzică live, muzee, operă şi galerii de artă, însă fără sit-urile istorice) a generat 2,6 miliarde dolari în anul 2015. În ceea ce priveşte infrastructura pentru activităţile culturale, R. Moldova necesită investiţii susţinute pentru a acoperi un deficit evident. Dacă nu putem încă vorbi de zone culturale construite special pentru a găzdui manifestări de mari dimensiuni în condiţii optime, 56

putem însă să ne concentrăm pe dezvoltarea unei infrastructuri urbane de mai mici dimensiuni, precum săli de concerte şi spectacole sau spaţii expoziţionale. Am văzut cu toţii din păcate ce consecinţe nefaste poate avea lipsa accesului la astfel de facilităţi în comunitate, dar şi impactul asupra industriilor creative precum cea muzicală şi cea a artelor spectacolului, cărora le lipsesc spaţiile de expresie. Dezvoltarea acestei infrastructuri este unul dintre elementele-cheie care pot stimula turismul cultural în centrele urbane ale R. Moldova. Potrivit studiului EY, Global Talent in Global Cities 2015, Top 3 cele mai atractive oraşe pentru clasa creativă sunt următoarele: [37] 1. New York - se bucură de o scenă culturală unică, inclusă într-un mediu urban cosmopolit şi progresist, în general considerat benefic pentru activităţile creatoare; 2. Londra - se poziţionează în faţa Parisului datorită deschiderii sale internaţionale (33% din populaţia oraşului a fost născută în afara graniţelor ţării, faţă de doar 12% în Paris); 3. Paris - se clasează pe locul trei datorită moştenirii culturale şi activelor tehnologice, dar este penalizat de mediul antreprenorial mai slab.

57

CONCLUZII Turismul cultural este individualizat ca un tip distinct de turism ca urmare a motivaţiei care îl generează, deosebindu-se, prin aceasta, de turismul recreativ sau de cel curativ. Criteriul care a stat la baza individualizării acestui tip de turism îi conferă şi o altă caracteristică, şi anume aceea că utilizează sau este generat numai de resursele antropice care au suscitat întotdeauna curiozitatea, dorinţa de cunoaştere şi admiraţia umană. Faptul că turismul cultural utilizează doar resursele turistice antropice derivă chiar din denumirea sa: prin cultură, indiferent de controversele care însoţesc definirea sa, se înţelege, în sens larg, totalitatea creaţiilor umane, materiale sau spirituale. Din acest punct de vedere este foarte clar faptul că turismul cultural este tipul de turism care foloseşte, prin excelenţă, resursele antropice. În forma lor materială (edificii şi elemente cu funcţie turistică) sau imaterială (activităţi antropice cu funcţie turistică). Spre deosebire de resursele atractive apartinand cadrului natural, zestrea turistica antropica reprezinta o insumare de elemente cu functie recreativa create de om. Componentele acestei categorii de obiective au intrat, treptat, in aria de interes turistic, pe masura manifestarii tendintei omului modern de a se cunoaste pe sine insusi, prin cunoasterea celor mai reprezentative realizari ale umanitatii, din cele mai vechi timpuri pana astazi. Intrarea in circuitul cunoasterii, prin turism, a unor destinatii si obiective carora li se adauga, uneori complementara sau derivata, calitatea de atractivitate turistica, poate deveni o preocupare dominanta, cu efecte dintre cele mai benefice. Turismul cultural este caracterizat ca fiind un produs turistic specific definit sub forma unui set (pachet) de bunuri şi servicii materiale oferite unor turişti motivaţi cultural, ca preţ total de la momentul la care ei îşi părăsesc domiciliul şi până ce se întorc acasă. Este conceput pentru a satisface nevoile turiştilor culturali. Părăsind natura concretă a turismului cultural, analiza elementelor individuale arată faptul că festivalurile angrenate în turism pot fi o unealtă extrem de eficientă nu doar pentru înţelegerea reciprocă şi cooperarea dintre popoarele europene, dar şi pentru creşterea socio-economică a regiunilor. Ca urmare a caracteristicilor lor, festivalurile creează un mediu natural şi dau naştere la diverse iniţiative comerciale legate de publicitate, marketing, înregistrare şi producţie de produse audio şi video, diverse tipuri de servicii, iar aceasta reprezintă o bună bază pentru dezvoltarea promovării turistice a afacerilor mici şi mijlocii ca urmare a schimbărilor globale induse în profilul socio-economic al regiunii şi îmbunătăţirii calităţii vieţii. Muzeele din întreaga lume reprezintă principalele atracţii pentru turişti. În oraşele principale, pe lângă muzeele tradiţionale cum ar fi Muzeul Naţional de Istorie, Galeria Naţională de Artă şi altele, mai există şi muzee mai mici cu teme specifice: Muzeul de Istorie Militară, Muzeul de Istorie a Muzicii, al artei, al activităţilor meşteşugăreşti, al aviaţiei, al diverselor tipuri 58

de industrii, sporturi, drapeluri, al persoanelor individuale şi altele, precum şi orice muzeu specific care poate atrage un anumit grup ţintă. Sociologii au atras atenţia, pe baza unor studii efectuate cu câţiva ani în urmă, că secolul XXI va fi secolul marilor migraţii turistice. Facilităţile de circulaţie şi de comunicare vor înlesni adevărate transhumanţe umane, lucru benefic pentru toate resursele muzeale din lume. Pentru a beneficia, însă, de această oportunitate, muzeele şi colecţiile trebuie să se pregătească în mod corespunzător, în sensul de a-şi revizui întregul pachet de oferte în aşa fel încât ele să devină atractive adică, veritabile puncte/obiective/de interes turistic. În sensul celor de mai sus, ar trebui luate în seamă câteva priorităţi şi anume: 

o mai bună şi mai eficientă punere în valoare a colecţiilor si muzeelor locale



încurajarea elementelor ce ţin de tradiţiile, obiceiurile şi specificului local



organizarea de muzee sau expoziţii temporare în spaţii neconvenţionale (case parohiale, biserici dezafectate, cămine culturale, şcoli etc.)



acţiuni susţinute de colectare a unor obiecte abandonate, scoase din uz, inclusiv icoane, cărţi/tipărituri/ vechi veşminte care au aparţinut unor clase sociale de altă dată, ustensile ş.a.m.d. toate acestea pentru a ilustra specificul etno-geografic. Studiile intreprinse arată că turiştii care se află în oraş la prima vizită sunt interesţi de

monumentele, muzeele, cartierele istorice cuprinse în ghidurile turistice, spre deosebire de cei care revin şi care preferă plimbările în parcuri, animaţia culturală în aer liber, în general, locurile mai puţn mediatizate, încercând astfel integrarea în viaţa culturală a locuitorilor oraşului. În acest context, în ţările europene cu centre urbane culturale a fost stabilită o politică pentru valorificarea prin turism a bunurilor culturale existente, orientaă spre dezvoltarea componentelor majore ale produsului turistic oferit, şi anume:  dezvoltarea tipurilor de transport intern şi extern, cu asigurarea unei circulaţi fluente, fiind încurajat transportul în comun, mai puţin poluant; astfel au fost susţinute acţiunile de creştere a numărului de taxiuri, a maşinilor de închiriat, extinderea zonelor pietonale, a micilor spaţii comerciale;  asigurarea cu echipamente şi servicii de primire, prin diversificarea hotelurilor de lux, a unor lanţuri hoteliere, a echipamentelor pentru cazarea tineretului şi a celor cu venituri modeste;  diversificarea echipamentelor de alimentaţie publică şi a gastronomiei, accentul fiind pus pe servicii de servire rapidă şi a unor restaurante tradiţionale;  asigurarea unor servicii publice adecvate care însoţesc pe cele turistice: servicii de igienă urbană, de securitate - pompieri, poliţie, urgenţă medicală. 59

Tot în aceeaşi direcţie se înscriu o serie de acţiuni vizând crearea unor centre de interes multiculturale, cu posibiliăţi de informare multiplă a vizitatorilor; prin asemenea centre în Marea Britanie au fost create programe de acţiune pentru dezvoltare turistică care sunt sprijinite de Biroul de Turism Britanic iar în Franţa au fost create studii de stabilire a zonelor protejate pentru monumentele istorice, în scopul valorificării durabile a acestora, prin intermediul Comitetelor regionale de turism; sprijinirea iniţiativelor culturale care includ spectacole, festivaluri expoziţii temporare, şi care sporesc durata de sejur în oraşe, animaţia fiind la baza unor manifestări tradiţionale din cartiere, serbări religioase, teatru în aer liber, plimbări de seară; cercetarea clientelei turistice care capătă importaţă tot mai mare deoarece ea dă dimensiunile de dezvoltare şi promovare a produsului turistic cultural.

60

BIBLIOGRAFIE Cărţi, monografii 1. Alexandru D., Negut S., Istrate I., Geografia Turismului, Academia Bucuresti, 1997. 2. Baron P., Snak O.,Neacşu N., „Economia turismului”, Editura Expert, Bucureşti, 2001. [2, p.67] 3. Baron P., România Turistică, Casa Editorială pentru turism şi cultură „Abeona”, Bucureşti, 1994. 4. Besculides Antonia, Martha E.Lee and Peter J.McCormick „Resident's perception on the cultural benefits of tourism”, Northern Arizona University, 2002. [4, p.16] 5. Băltăreţu A.M., „Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană”, Editura Universitară, 2010. 6. Boghean C., „Economia Turismului”, suport de curs, 2011. 7. Cianga N., Geografia Turismului, Editura Universitară clujeană, Cluj-Napoca, 2002. 8. Cooper, C., Fletcher, J., Gilbert, D., Wanhill, S., Shepherd, R., Tourism Principles an Practice (2nd edition), Ed. Addison-Wesley, Langman, Londra, 1998. 9. Davidson, R., Tourism, Editura D. Longman, London, England, 1994, pp. 4-6. [9, p.4-6] 10. Davidson, R., Maitland, R., Tourism Destinations, Holder and Stoughton, Londra, 1997. [10, p.65] 11. Goethe Johann, Călătorie italiană,1786. 12. Heltne, B., Development Teory and the Three Worlds, Ed. Longman, New York, 1995. [12, p.26] 13. Hapenciuc C. V., „Cercetarea statisctică în turism”, Editura Didactică şi Pedagicică R.A. Bucureşti, 2003, p. 22. 14. Ionescu Ion, Turismul - fenomen social-economic şi cultural, Editura Oscar Print, 2000, p.46. 15. Istrate L., Bran F., Roşu A.G., „Economia turismului şi mediului înconjurător”, Bucureşti, Editura Economică, 2000. [15, p.22-25,54] 16. Istrate, I.; Glăvan, V., Turismul cultural în România – liant al spiritualităţii româneşti de pretutindeni, Tribuna economică nr.5/1994. [16] 17. Ingham, B., The meaning of development: interactions between new and old ideas, World Development, 1993. 18. Kunczik, M. & Zipfel, A., 1998, Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării, ClujNapoca, Presa Universitară Clujeană. [18, p.3] 19. *** Le tourisme culturel en Europe, CEE, Bruxelles, 1994, p.11. [19, p.11, 28, 55] 20. Minciu, Rodica, Economica turismului, Editura Uranius, Bucureşti, 2000. [20, p. 84, 85, 87] 21. Moldoveanu, M.; Franc, V.I., Marketing şi cultură, Editura Expert, Bucureşti, 1997, pp. 3238, 40-45. [21, p.32-38] 61

22. Mitchell, B., Resource and Enviromental Management, Ed. Longman, Harlow, 1997. 23. Neacşu N., Glăvan V., Baron P. şi Neacşu M., „Geografia şi economia turismului”, Editura ProUniversitaria, 2011. [23, p.53] 24. Nedelea A., „Piaţa turistică”, Bucureşti, Editura Didactică şi pedagogică, 2003. [24, p.36] 25. Negruţ S., „Geografia turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2004. [25, p.11] 26. Nistoreanu P., „Management în turism şi servicii”, Bucureşti, Editura ASE, 2005. [26, p.14] 27. Obraşcu, C., (2006), Veneţia – ghid turistic şi cultural, Editura Artefakt, Bucureşti. [27, p.5] 28. Stancioiu Aurelia Felicia, Dictionar de terminologie turistică, Editura Economică, Bucureşti, 1999. [28] 29. Stancioiu Aurelia Felicia, Strategii de marketing în turism, Editura Economica, Bucuresti, 2002, pag. 67. [29, p.67] 30. Teodorescu Camelia (2008), Cultură, civilizaţie şi turism, Editura Transversal, Târgovişte. [30, p.14, 33] 31. Telfer David J, Managing tourism for development, publicat în lucrarea The Management of Tourism, SAGE Publications, Londra, 2005 (coordonatori:Lesley Pender si Richard Sharpley), p. 190. 32. Vallas François, Lionel Becherel, The International Marketing of Travel and Tourism, A Strategic Aprouch, 1999, pag. 183.

Surse electronice 33. https://ghidturism.wordpress.com/2008/10/25/venetia-scurta-prezentare/ 34. www.marina.difesa.it/venezia/ [34] 35. http://www2.unwto.org/ [35] 36. www.hellovenezia.com [36] 37. http://politici.weebly.com/turism/natura-si-caracteristicile-turismului-cultural [37]

62

Anexa 1.

Harta oraşului Veneţia

63

Anexa 2.

64

Anexa 3. DESCRIEREA CERERII SI A OFERTEI TURISTICE ITALIA Circulaţie turistică interna Turişti interni Înnoptări

2012

2013

2014

2015

2016

1854000

1891000

1930000

1969000

2000000

Turism receptor Sosiri de turişti

Sosiri

2012

2013

2014

2015

2016

37963000

38648000

38011000

39156000

40767000

Sosiri 2012

2013

2014

2015

2016

Vizitatori

9166000

9510000

8671000

10982000

10851000

Turişti (cu

28797000

29138000

29340000

28174000

29916000

innoptari)

Înnoptări şi durata şederii Înnoptări

2012

2013

2014

2015

2016

105272000

111441000

114116000

115262000

111596000

Încasările turiştilor din alte ţări (mil EURO) Încasările

2012

2013

2014

2015

2016

29920

28779

29877

30508

30042

turiştilor

65

Capacitatea de cazare în hoteluri şi stabilimente similare

Nr. de

2012

2013

2014

2015

2016

1523847

1667653

1478295

1473472

1488500

3110000

4024000

4100000

4158000

4206000

camere Nr. de paturi

66