Testament

Testament De Tudor Arghezi Poezia descrie primul volum intitulat Cuvite potrivite. Este o artă poetică (limba latină ars poetica), pentru că exprimă metaforică concepţia lui Argheziprivitoare la creaţia artistică, la poezie şi rostul poetului în societate. Mărturisirea argheziană este construită sub forma unui „testament literar”. Moştenirea lăsată urmaşilor este opera sa, un nume adunat pe o carte. Arghezi vede poezie o transfigurare artistică a realităţii; opera sa face legătura între străbuni şi urmaşii: „ Nu-ţi voi lăsa drept bunurii, după moarte / Decât un nume adunat pe-o carte. / În seara răzvrătită care vine / De la străbunii mei până la tine / Prin râpi şi gropi adânci suite de bătrâni pe brânci / Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă / Cartea mea-i fiule o treaptă”. O altă mărturisire a lui Arghezi se leagă de originea limbajului său poetic. Schimbând sapa în condei: „şi brazba înc călimară” pentru a transpune „icoane”, în imaginea artistică, realitatea , el îsi alege ca sursă a limbajului artistic vorbirea populară: „Din graiul lor cu-n demnuri pentru vite / Eu am ivit cuvintele potrivite.” Creaţia poetică exprimă gândirea şi simţirea artistului. Cuvintele „frământate” mii de săptămâni în atelierul literar exprimă fie bucuria sau tristeţia fie mânia sau revolta. Poezia sa este totodată chiar expresia artistică a urâtului, încât poetul fundamentează conceptul de estetică: „urâtului”: „Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscatat-m frumuseţi şi preţuri noi”. Potrivit concepţiei argheziene, creaţia poetică este rezultatul talentului înăscut, îmbinat cu talentul dobândit: „Slavă de foc şi slavă făurită / Imperecheate-m carte se mărită.” Testament ca artă poetică, exprimă ideologia literară argheziană asemenea poeziei: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga), Jon Secund (Ion Barbu). Ion Barbu – Universul poetic După apariţia volumelor După melci şi Joc secund, critica literară defineşte câteva etape distincte în creaţia sa poetică: 1) Poezia de tip parnasian, caracterizată prin descriptivism şi lipsa lirismului, chiar dacă există câteva simboluri: Copacul, Lava, Munţii, Banchizele. Treaptat însă poetul renunţă la tehnica parnasiană aducând filonul liric în creaţia poetică. Întoarcerea spre lirism începe cu poeziile panteism, văzând natura ca o frământare a sentimentelor şi umanizărea în care îşi marturiseşte renunţarea la „domul de gheaţă al matematicii” şi trecerea spre pământul cald spre miază – zi a poeziei, o trecere numită metaforic „umanizare”. 2) Poezia de tip baladic şi pitoresc balcanic – cuprinde baladele După melci, Riga Crypta lapona Enigel. Pitorescul balcanic, exotic, oriental este adus în prim ciclu de versuri Isarlâk, cuprinzând poeziile Nastratit Hogea la Isarlâk, Domnişoara Hust – în care cetatea Isarlâkului devine simbolul unei aspiraţii spre un ideal. 3) Poezia de tip ermetic, cuprizând volumul Joc Secund cu poezii ca: Joc Secund, Ritmuri pentru nuntă, Oul dogmatic. Ermetismul poetului Barbu vine dinspre matematiceanul Dan Barbilian. Este evidentă folosirea unei exprimări poetice închise, bazate pe esenţe şi conceptualizare. Poetul chiar mărturisea că există un loc undeva unde poezia se întâlneşte cu geometria. Creaţia sa ermetică, prin înaltul ei grad de intelectualizare, rămâne o expresie greu descifrat pentru că elementele conotative, reflexive ale limbajului sunt maxime. Riga Crypto lapona Enigel

Poezia este subintitulată Baladă, prezentând o poveste de dragoste între personaje ale unor lumi incopatibile. Privind structura compoziţională, poezia este considerată originală prin construirea unei „poveşti în ramă”, o poveste în poveste. Invocarea menestrelului este făcută spre a cânta, într-un peisaj autohton – „la spartul nunţii în cămară”, povestea despre „regele Ciupearcă”, Crypto, inimă ascunsă, şi frumoasa laponă Enigel. Textul poetul dezvăluie o structură alegorică,care încifrează ca într-o fabulă sensuri filozofice, simbolice. Este o tehnică prin care se exprimă metaforic tema privitoare la condiţia omului superior, chiar condiţia omului de geniu, a cărui existenţă însemnează nefericire, însemnează blestem. Crzpto, simbolizând izolarea lumea închisă a pământului este simbolul omului superior, simbolul geniului care-şi trăieşte drama, blestemul, prin incapacitatea sa de a cunoaşte bucuriile şi plăcerile obişnuite. Legătura sa cu soarele, care, regelui Ciupearcă, iar aduce moartea sugerează tocmai superioritatea sa prin aspiraţie spre absolut spre perfecţiune,spre veşnicie. Dar Crypto a cărei lume este dominată de „umbră”: „Mă-n chin la soarele-n ţelept / Că sufletu-i fântână-n piept / Şi roata albă mi-e stăpână / Ce zace în sufletul – fântână. / La soare roata se măreşte / La umbră, numai carnea creşte / Şi somn e carnea, se desumflă, / - Dar vânt şi umbră iar o umflă... Finalul baladei este semnificativ şi o apropie mai mult de Luceafărul lui Eminescu. Moartea lui Crypto în faţa soarelui este imposibilitatea ieşiri sale din limitele unei condiţii, din cercul strâmt al pământului. Critica litearară a numit poezia „un Luceafăr întors”, pentru că aici rolurile sunt răsturnate.