Tendinte

5.TENDINTE Era televizoarelor cu plasma se apropie de sfarsit in opinia unor specialisti. Motivul il reprezinta dezvoltarea exploziva a LCD TV-urilor, noile televizoare pe cristale lichide precum si a altor tehnologii de redare a imaginilor. Chiar daca lupta dintre cele doua tipuri de sisteme este la inceput, importatorii promit ca acest razboi va revolutiona pur si simplu conceptul de televiziune. Startul a fost dat de Samsung, Sony si Panasonic, care au lansat de curand ecrane LCD TV la dimensiuni mai de un metru si avand caracteristici ce pot detrona televizoarele cu plasma din categoria celor mai cautate sisteme pentru cei care doresc o imagine de calitate pe un ecran imens in casa. 49% dintre consumatori au trecut deja de la modul analog la cel digital, iar orientarea spre digital va determina o crestere a vanzarilor de televizoare cu tehnologii avansate in urmatorii cinci ani, 36% dintre consumatorii din Europa umand sa-si achizitioneze un televizor HD si 40% un televizor plasma sau LCD, potrivit studiului de piata realizat pentru plasma LG PG6000. Totodata, din acelasi sondaj rezulta ca 17% dintre europeni au achizitionat deja un televizor HD, iar britanicii si finlandezii sunt cei mai atrasi de noua tehnologie utilizata de televizoarele cu plasma sau LCD, 75%, respectiv 76% dintre acestia detinand deja un televizor HD. Tarile imediat urmatoare in care trecerea la modul digital a fost deja facuta in procent de peste 50% sunt Suedia (62%), Austria (58%), Norvegia (54%) si Spania (51%). Atractia pentru televizoarele de ultima generatie se manifestă si in Italia si Norvegia, unde 4% dintre cetateni intentioneaza sa achizitioneze un televizor HD in perioada urmatoare. Studiul, realizat pe un esantion de 12.000 de consumatori din intreaga Europa, arata ca in prezent exista o medie de 2.19 televizoare intr-o locuinta obisnuita din Europa, aflate de cele mai multe ori in sufragerie si in dormitoare. Aratam mai sus ca orientarea este pe ecranele cu plasma PDP si cristale lichide LCD. Partial este adevarat, dar scoatem din scena 2 solutii cu perspective ce nu pot fi ignorate : proiectia si retroproiectia care practic imping catre extrem diagonala ecranului de televizor. Desi sunt solutii de viitor si rezolva o parte din limitarile in calitatea imaginii la plasma si cristale lichide, nu sunt foarte populare in Europa, insa peste ocean multe case au televizoare cu retroproiectie. Oricum lansarea pe piata a noilor tehnologii: OLED (Organic LightEmitting Diode), SED (Surface-conduction Electron-emitter Display) sau

FED (Field Emission Display)-va intari si mai mult conceptul LARGESCREEN DISPLAY datorita imbunatatirii continue a calitatii imaginilor, superioare primelor tehnologii. Ce argunente ne propun noile tehnologii combatante in razboiul suprematiei pe piata LARGE SCREEN TELEVISION? OLED (Organic Light-Emitting Display). Denumirea de OLED vine de la Organic Light Emitting Diode. Primele generatii de LED-uri aveau o structura cristalina şi nu erau chiar ieftine. Cu timpul s-a materializat insa ideea folosirii in fabricatia diodelor electroluminiscente a materialelor organice, disponibile la o scara mult mai larga si oferind un spectru de aplicatii mai mare. La ora actuala o serie de companii de cercetare au pus la punct modalităti de utilizare si a polimerilor, oferind astfel o serie de imbunatatiri. Din 1950 sunt studiate proprietatile electroluminiscente ale materialelor organice, iar tehnologia OLED a fost dezvoltata pentru prima oara de Kodak. Abia la sfarsitul anului trecut am vazut tehnologia aplicata la televizoare. Pionier a fost Sony Corp. cu doua TV-uri, unul cu ecran de 11 inci (28 cm), altul de 26 inci (66 cm), ambele de 5 mm grosime. OLED este una dintre putinele tehnologii de afisare a imaginii care nu au nevoie de o sursa de lumina externa. Un display OLED functioneaza pe baza principiului electroluminiscentei. Elementul de baza al unui afisaj OLED este luminoforul organic, care determina aproape toti parametrii pixelului de pe ecran. Ecranul este compus din straturi de polimeri marginite de doua suprafete transparente cu rol de anod si catod. Electronii care se misca intre aceste doua suprafete sub actiunea unui curent electric emit radiatii in spectrul vizibil si imaginea este astfel creata. Desi ca principiu nu este ceva nou, tehnologia a mai suferit in ultima vreme o serie de modificari şi adaugiri (polimeri, materiale dopante etc.) pentru a putea fi adaptata dispozitivelor şi cerintelor din ziua de astazi. Chiar daca materialele si circuitele nu sunt atat de greu de fabricat, cel mai mare impediment în implementarea acestei tehnologii este pretul ridicat. Luand in considerare toate elementele expuse în randurile de mai sus, tehnologia OLED poate fi considerata drept urmatoarea generatie in materie de displayuri şi este doar o chestiune de timp pana cand ea se va impune pe piata de consum. DLP (Digital Light Processing) este o tehnologie dezvoltata de compania Texas Instruments, acesta fiind in continuare singurul producator al acestor ecrane. Un display DLP se compune, in principal, dintr-o sursa de lumina alba, un cip DMD, o lentila de proiectie si ecranul propriu-zis.

Imaginea este creata de mici oglinzi microscopice dispuse intr-o matrice pe un cip din material semiconductor, cunoscut si sub numele de Digital Micromirror Device (DMD). Fiecare oglinda reprezinta un pixel din imaginea reconstituita. Oglinzile se pot pozitiona in doua feluri: atunci cand sunt "oprite", ele sunt aliniate la orizontala si determina aparitia pixelilor negri pe ecran. Insa, cand cineva porneste sistemul, oglinzile incep sa se miste inainte si inapoi de cateva mii de ori pe secunda. Ele reflecta lumina printr-o lentila de proiectie direct pe ecran. Cu cat o oglinda este mai mult pe pozitia de "pornit", cu atat pixelul va fi mai luminos. Acesta este mecanismul de creare a nuantelor de gri. Culoarea este adaugata prin intermediul unei "roti de culoare" (color wheel), care este de fapt o roata transparenta cu segmente rosii, verzi si albastre (RGB) care se invarteste. Lumina care trece prin fiecare sectiune isi schimba culoarea in mod corespunzator. Procesorul sistemului sincronizeaza roata de culoare cu oglinzile. Fiecare pixel de lumina de pe ecran este rosu, verde sau albastru la orice moment de timp. Tehnologia se bazeaza pe capabilitatea ochiului uman de a amesteca culorile pixelilor pentru a forma culoarea corespunzatoare imaginii. De exemplu, pentru un galben, DMD va reflecta lumina de la segmentele rosii si cele verzi ale rotii de culoare, ignorand segmentul albastru. Astfel, un display DLP este capabil sa "creeze" 16 milioane de culori. O bila neagra pentru aceasta tehnologie este efectul de curcubeu, care apare tocmai datorita mecanismului vizual de amestecare a culorilor. Desigur, intensitatea acestuia variaza de la om la om, pentru eliminarea lui folosinduse roti de culoare care se rotesc cu viteze mai mari si cu mai multe segmente colorate. Trebuie spus ca exista si display-uri DLP care folosesc trei surse de lumina, colorate fiecare in cate una dintre culorile de baza: R (rosu), G (verde) si B (albastru). Se elimina astfel roata de culori si efectul de curcubeu si creste calitatea imaginii. LCOS (Liquid Crystal on Silicon) este o tehnologie "micro-display" aplicata in general in cazul televizoarelor cu proiectie. Este asemanatoare cu tehnologia reflectiva folosita in cazul DLP si foloseste cristale lichide in locul oglinzilor individuale. Miscarea oglinzilor este inlocuita in acest caz cu starea de polarizare a cristalelor lichide. Acestea isi schimba orientarea la aplicarea unui curent electric, permitand reflectarea luminii sau blocand-o. Un microdispozitiv LCOS este alcatuit din mai multe straturi, dintre care unul reflectiv si, deasupra, un strat de cristale lichide. Cum functioneaza? Pe scurt, lumina alba emisa de sursa este trecuta printr-o lentila de condensare

care o focalizeaza si o directioneaza spre un separator, care transforma raza de lumina alba in trei raze corespunzatoare celor trei culori principale: rosu, verde si albastru. Apoi, aceste raze vin in contact cu cele trei microdispozitive LCOS. Lumina reflectata de acestea este trecuta printr-o prisma care combina cele trei culori, aceasta directionand si raza printr-o lentila de proiectie, care mareste imaginea si o afiseaza pe ecran. Cateva dintre dezavantajele acestor sisteme includ lipsa capabilitatii de producere a culorii negre, ceea ce duce automat la un contrast scazut, precum si dimensiunile destul de mari in comparatie cu ecranele LCD sau cele cu plasma.Totusi, problema efectului de curcubeu din cazul DLP a fost rezolvata la display-urile LCOS. SED (Surface-conduction Electron-emitter Display) este o tehnologie de afisare flat panel în curs de dezvoltare de Canon Inc şi Toshiba Corp din Japonia, care foloseste emitatori de electroni de conductie superficiala pentru fiecare pixel nativ al unui panou asemanator (ca forma si dimensiuni) cu ecranele cu cristale lichide sau plasma. In tehnologia SED, fiecare punct de lumina nativa al ecranului are propria sursa de electroni. Acestia, emitatorii de electroni, sub influenta unui camp electric intens, genereaza electroni care bombardeaza si excita un elementele de fosfor de pe panoul de afisare (cand electronii ating fosforul, genereaza lumina), acelasi concept de baza prezent si in cazul traditionalelor ecrane cu tub catodic CRT. In principiu, tehnologia SED utilizeaza o tensiune scazuta pentru activarea emitatorului de electroni şi tensiune mare (aprox. 10kV) pentru a atrage si accelera electronii catre fata ecranului cu depunere de fosfor. Deoarece emitatorii de electroni (sau catozii, cum se numesc la tuburile catodice CRT) sunt aliniati cu precizie cu depunerile de fosfor frontale, nu mai sunt necesare bobine de deflexie pentru devierea fascicolului de electroni. Aceasta inseamna ca gratie utilizarii unor minuscule tunuri electronice in spatele fiecarui pixel nativ, in loc de unul singur pentru intregul ecran –

cum se intalneste la ecranele cu tub catodic CRT- ecranele realizate pe tehnologia SED, combina rafinamentul, dimensiunile si celelalte avantajele ecranelor plate FPD cu calitatile native ale ecranelor cu tub catodic (timp de raspuns, nivele de culoare si de negru, contrast sporit si unghiuri de vizualizare superioare). De asemenea CANON sustine ca ecranele cu emitatori de electroni SED consuma energie mai putina la aceeasi dimensiune, decat cel mai economic ecran cu cristale lichide. Laser TV. Ideea de proiectare a imaginii cu ajutorul luminii laser dateaza din 1966, dar a esuat pentru ca la acea vreme dispozitivul care producea raza cu pricina era mult prea voluminos si scump. Abia in 2006, Novalux a prezentat la CES (Consumer Electronics Show) primul prototip de TV cu laser. Protagonişti : firma australiana Arasor International şi partenerul american Novalux. Americanii de la Novalux sunt in plin proiect de dezvoltare al unor matrici de lasere (necsel arrays) care sa emita cele trei culori de baza : roşu, verde şi albastru iar compania australiana este singura producatoare a chip-ului optoelectronic ce controleaza si converteste in imagine vizibila proiectia matricei Necsel. Tehnologia se bazeaza pe un echipament ce trimite trei raze laser cu tot atatea culori catre un procesor de imagine care le directioneaza spre un ecran, pentru afisare. Asa cum se preconizase, inceputul lui 2008 aduce prezentarea oficiala a primului televizor laser : Mitsubishi Laser TV. Televizorul poate reda de doua ori mai multe culori decat cele mai perfomante modele reprezentand alte tehnologii, utilizeaza cu aprox. 70 - 75 % mai putina putere decat un televizor cu proiectie (RPTV), lcd sau plasma, are un timp de viata de cca. 50.000 ore si vine cu un procesor Real-D 3D (Texas Instruments) embeded cu ajutorul caruia filmele 3D se vor muta de la cinema acasa. Oricare din display-urile din ziua de azi poate reda pînă la maxim 35% din spectrul de culori vizibil. TV laser poate pana la 90 % avand jumatate

din greutatea unei plasme si multumita tehnologiei Necsel, la un pret competitiv. FED (Field Emission Display) este un tip de display "flat panel" care foloseste straturi de fosfor ca medii de emisie. Inventatorul acestei tehnologii este indianul Harjinder Kamboja. Foarte similare cu CRT-urile, FED-urile au insa doar cativa milimetri grosime, iar in locul folosirii unui singur tun de electroni, ele utilizeaza o retea de varfuri metalice fine, denumite si nanotuburi de carbon, care sunt cele mai eficiente emitatoare de electroni cunoscute vreodata. Mai multi producatori dezvolta activ tehnologia FED. Inca de la începutul anului 1996 au aparut pe piata panouri FED, dar cu dimensiuni mai mici decat cele necesare pentru ecranele televizoarelor. Producatorii lucreaza in prezent la fabricarea unor panouri mai mici, de 2,5" pentru televizoarele de buzunar şi a unor panouri de dimensiuni mari, de 40" pentru ecrane de perete. Printr-o intoarcere radicala la modelele mai vechi, ecranele FED folosesc acelasi principiu de iluminare ca si ecranele cu tub catodic CRT. Un flux de electroni loveste un strat de fosfor, facandu-l sa straluceasca. Ca si in cazul ecranelor cu tub catodic CRT, electronii se deplaseaza printr-un spatiu vidat, asa ca panoul FED este in esenta, un tub cu vid aplatizat. Totusi, in locul unui singur tun electronic pentru fiecare culoare, panourile FED folosesc multiplii emitori conici pentru producerea fasciculelor electronice. Mai multe sute de astfel de emitori catodici formeaza pixelii imaginii. Fiecare grup de emitori are propriul tranzistor de comanda, la fel ca panourile LCD cu matrice activa. Un ecran FED se comporta mai degraba ca un un ecran CRT decat ca un panou LCD. Fasciculele de electroni raspund rapid la modificarile tensiunilor de comanda. Timpul de raspuns al ecranelor FED este de câteva microsecunde în comparatie cu timpul de răspuns de ordinul milisecundelor al panourilor LCD. De asemenea, ecranele FED au unghiuri de vizibilitate mai mari decat ale panourilor LCD. Imaginea de pe un ecran FED este vizibila din unghiuri de aproximativ 160 de grade, la fel ca în cazul ecranelor CRT-urilor. In plus, tehnologia FED promite mai mult decat tehnologia LCD din punct de vedere al eficientei energetice, oferind acelasi nivel de stralucire pentru numai jumatate din energie. NED (Nano-Emissive Display) are la baza tot principiul tubului catodic. Prototipul testat public de Motorola in 2005 este un tub catodic subtire si plat cu mii de tunuri de electroni la fiecare pixel. Prototipul poate reda toate culorile spectrului, are o luminozitate puternica si se incadreaza cu uniformitatea si puritatea culorilor in standardele unui produs comercial.

Punctul cheie este abilitatea celor de la Motorola de a "produce" nanotuburi de carbon direct pe substratul de sticla al ecranului. In trecut, aceste nanotuburi erau lipite sau imprimate pe o suprafata, dar calitatea afisajului era dezamagitoare. Laboratoarele Motorola, divizia de cercetare aplicata din cadrul companiei Motorola, si-au anuntat rezultatele cu privire la cercetarile nanotehnologiei de carbon. Denumita nano emissive display - ecran cu nanoemisie (NED), aceasta tehnologie le permite producatorilor de profil sa creeze ecrane plate de mari dimensiuni ale caror caracteristici sunt superioare ecranelor de plasma si LCD, pentru costuri chiar mai mici. In prezent, Motorola se afla in negocieri cu producatori de aparatura electronica din Europa si Asia in scopul comercializarii acestei tehnologii. Descoperirile Motorola in tehnologia NED ar putea face ca ecranele plate cu diagonala peste 50 inches si grosimea sub 3 cm sa devina realitate in viitorul nu prea indepartat. Aceasta tehnologie ar putea, de asemenea, sa fie utilizata pentru ecrane mult mai mari, in genul celor folosite pentru evenimentele sportive sau pentru panourile publicitare. Nanotuburile pe baza de carbon (CNT-uri) sunt tuburi din atomi de carbon cu diametru mai mic de un nanometru - o miliardime de metru. CNT-urile poseda o combinatie unica de proprietati ce permit folosirea lor intr-o varietate de scopuri, inclusiv in productia de ecrane plate. Motorola a dezvoltat un proces special ce permite utilizarea CNT-urilor la temperaturi joase - o capabilitate foarte importanta avand in vedere faptul ca materialele folosite in acest scop (cum ar fi sticla sau tranzistorii) sunt sensibile la caldura. In plus, Motorola a creat o metoda speciala pentru aplicarea individuala a CNT-urilor pe materiale de suprafata, o inovatie care le permite producatorilor sa creeze produse de design si sa imbunatateasca caracteristicile specifice. Abilitatea de a pozitiona CNT-urile direct pe un substrat si de a le controla, in acelasi timp, amplasarea si dimensiunea, asigura o imagine de o calitate superioara si emisii optime de electroni, dar si claritate, culoare fidela si rezolutie buna pentru ecranele plate. LED – Light Emmiting Diode. Proiectantii de calculatoare laptop au incercat sa inlocuiasca tuburile catodice cu aproape toate celelalte tehnologii de afisare existente. Printre acestea se numara şi panourile cu diode electroluminescente – Light Emitting Diode sau LED, folosite la indicatoarele de tensiune in anii ’80. Dar ledurile consuma o cantitate extraordinar de mare de energie. Tinând seama ca un led obisnuit, de dimensiune normala consuma intre 10 şi 100 de miliwati la stralucirea maxima si ca avem nevoie de aproximativ 100.000 de elemente individuale pentru un ecran, putem deduce importanta acestui aspect. Desigur,

elementele individuale de afisare ale unui ecran LED sunt mai mici decat un indicator de tensiune si consuma mai putina energie, dar micile ecrane LED create pentru primele calculatoare portabile consumau de cateva ori mai multa energie decat ecranele bazate pe tehnologiile actuale. In plus, claritatea imaginii unui ecran LED tinde sa slabeasca daca lumina externa este puternica iar procesul de fabricare a unor matrice mari de diode este destul de scump. LEP - Light Emitting Polymers. O alta tehnologie ce pare inspirata din science-fiction este tehnologia display-urilor polimerice. Datorita flexibilitătii lor, aceste ecrane pot lua orice forma - de la display-uri minuscule pentru telefoane mobile, la monitoare, televizoare şi chiar ecrane late. Display-urile polimerice cu o diagonala de cativa metri se afla deja in faza de proiect. Designerii sunt fascinati mai ales de maleabilitatea acestui material. Straturile subtiri de polimeri, in care se aprind moleculele, sunt deosebit de flexibile. Ele pot fi indoite sau rulate si nu mai trebuie sa fie plate si dreptunghiulare. Display-urile polimerice isi pot modifica forma aleator. Ele pot fi rigide sau flexibile, rotunde sau patrate. Fara indoiala, aceasta este cea mai spectaculoasa tehnologie care a aparut in ultimii ani si care este, in momentul de fata, disponibila pe piata. Cine s-ar fi gandit acum multi ani ca vom putea folosi hartia ca un ecran? Ei bine, prima incercare dateaza inca din anii '70 si a fost realizata de specialistii de la centrul de cercetare Xerox din Palo Alto. In anii '90 si alte companii au imbratisat aceasta tehnologie, dezvoltand-o pentru scopurile propri. Zonele de aplicare sunt foarte vaste, de la aparate mici (de exemplu, afisajul unui ceas), la monitoare obisnuite şi pana la elemente arhitectonice, cum ar fi un panou de afisaj cu mai multe televizoare şi monitoare. Aşa numitii polimeri emitatori de lumina sau LEP - Light Emitting Polymers, sunt foarte usori, ca urmare a alcatuirii lor. Ei pot fi montati pe diferite suprafete sau pot fi ancorati prin diverse sisteme de prindere. De exemplu, un bord de autoturism nu va mai necesita nici un instrument mecanic, devenind el insusi un element de afisaj. Optional, ceasul de kilometraj se poate transforma intrun sistem de navigare, un mic televizor sau un monitor pentru calculator. Dar si ceasurile, telefoanele mobile, peretii casei şi chiar blatul mesei pot avea facilitati de reprezentare. Laptop-uri ce se pot împacheta, display-uri ce se pot rula, tapet sau draperii cu proprietăti de luminiscenta - totul este posibil. Display-ul LEP este superior celui LCD prin claritatea şi stralucirea culorilor, necesita mai putin curent şi valorile de luminozitate sunt mai mari. Philips visează la display-uri cu suprafete de cativa metri patrati.

In momentul in care procesele de productie se vor maturiza, fabricarea de display-uri LEP va fi deosebit de rentabila, fara concurenţa. Multi pasi din procesul de fabricare se realizeaza chimic sau prin tehnici speciale. In cazul ideal, procedeele mecanice nu mai sunt necesare, permitand fabricarea foliilor pe banda rulanta. Datorita multitudinii de avantaje – o buna calitate a imaginii, forma aleatoare, greutate redusa – polimeri emitatori de lumina reprezinta o tehnologie cheie a viitorului apropiat. Dar pana la maturitatea productiei in masa mai este foarte mult de lucru. Dezvoltatorii trebuie sa-si indrepte atentia în doua directii : luminozitatea proportional cu tensiunea de utilizare şi reprezentarea culorilor naturale. Cu cat este mai mica tensiunea cu atat mai mare este viata display-ului si consumul de energie mai mic. Philips a sesizat imensul potential al ecranelor flexibile si a infiintat special in acest scop compania Polymer Vision. Prin aceasta noua firma, ce face parte din Philips Research, se va încerca si atragerea unor noi parteneri in dezvoltarea tehnologiei ce sta la baza ecranelor flexibile. Noile ecrane flexibile prezentate de Philips au la baza tehnologia numita „cerneala electroforetica”. Aparitia conceptului de „cerneala digitala”, cu ajutorul careia se pot afisa imagini pe o „hartie electronica”, a deschis noi perspective si in lumea monitoarelor si, implicit, a dispozitivelor mobile. Cerneala electronica (cunoscuta si sub denumirea de e-ink, hartie electronica sau e-paper) este o tehnologie de afisare proiectata sa "imite" cerneala obisnuita pe hartie. Spre deosebire de ecranele "flat panel" care folosesc o sursa de lumina pentru a ilumina pixelii, hartia electronica reflecta lumina ca o hartie obisnuita si este capabila sa stocheze text si imagini un timp indefinit fara sa consume electricitate sau sa foloseasca putere de procesare. Acestea sunt necesare doar pentru a schimba sau a sterge imaginea. Obiectivul principal este realizarea ecranelor cu rezolutie inalta şi diagonala mare ce pot fi rulate atunci cand dispozitivul pe care il doteaza (televizor, PDA sau telefon mobil) nu este folosit. Consortiul LG.Philips a anuntat primul monitor color bazat pe tehnologie epaper (hartie electronica). Ecranul se prezinta in format A4 şi dispune de un numar de culori identic cu cel al primelor telefoane color, 4096. Spre deosebire de ecranele TFT / LCD clasice, prototipul LG.Philips poate fi indoit, neavand nimic casabil în componenta sa.Ecranul A4 a fost

realizat in colaborare cu E Ink Corp, lider desavarşit in domeniul e-paper. La acest display grosimea nu depaseste 0.3 mm, iar sticla prezenta la celelalte tipuri de ecrane, a fost inlocuita de o folie de plastic. Un aspect negativ si de luat in seama al este inflamabilitatea crescuta. Compozitia ecranului, chiar daca nu arde cu flacara, este sensibila la temperaturile ridicate care pot duce la deformarea sa. Singurul lucru nementionat este rezolutia, care, probabil ca la inceput va fi modesta. De curand, aceeasi companie a patentat un alt tip de ecran flexibil, cu costuri de productie mult mai mici. Fiecare pixel in parte contine cantitati mici de apa si ulei. Cel din urma pluteste deasupra si acopera suprafata colorata de sub el. Cand pixelul este expus unui curent electric, uleiul se deplaseaza, iar culoarea pixelului se schimba. Rezultatul ar fi un ecran glossy, ca o coperta de revista, si, desigur, flexibil. Blue Phase este numele unei noi tehnologii de televizoare LCD, care promite imagini in miscare mult mai aproape de miscarea perceputa in lumea reala de ochiul uman. Samsung a anuntat ca a pus la punct o noua tehnologie LCD, care permite redarea unor imagini “in miscare mult mai naturale”, care sunt mult mai aproape de ceea ce percepe ochiul uman in lumea reala. Tehnologia va oferi o rata de refresh dubla fata de cea din LCDurile actuale, ajungand asadar la 240 Hz fata de 120 Hz. Conform Samsung, tehnologia ofera o rata superioara de raspuns, care permite obtinerea unei viteze mai mari fara a necesita circuite de tip overdrive, folosite in LCDurile conventionale pentru a atenua efectul trecerii de la o imagine la alta. De asemenea, tehnologia nu necesita asa-numitele “alignment layers”, adica substratul pe care sunt aranjate celulele de cristale lichide care formeaza panelul LCD. In schimb, tehnologia Blue Phase isi creeaza propriile aliniamente cumva intr-un mod automat, fara a necesita “procese de aliniere mecanica”. Acest lucru inseamna reducerea numarului de procese de fabricatie si, in consecinta, reducerea costurilor de productie. Un alt beneficiu al tehnologiei este vulnerabilitatea mult mai mica a acestor paneluri la presiunea aplicata pe ecran, care poate afecta luminozitatea in zonele respective. Numele de Blue Phase se pare ca vine de la nuantele albastrui observate la inceput la acest tip de LCD de catre inginerii care lucrau la acest proiect, efect care probabil ca a fost corectat intre timp Pioneer a lansat a doua generatie de televizoare HDTV cu plasma Kuro, cu un nivel de negru de 5 ori mai adanc decat cel din generatia

anterioara. Filozofia Pioneer cu gama de televizoare Kuro este producerea unei culori negre pure (”kuro” inseamna negru in japoneza) si, in acest mod, a unui spectru de culori cat mai realist. Desi nu a ajuns inca la performantele demonstrate la CES 2008, cu prototipul de televizor de un negru absolut si grosime de 9 mm, noua generatie de televizoare Kuro face pasi mari in acea directie. Pioneer afirma ca noua gama de televizoare Kuro are nivele de negru de 5 ori mai intense decat cele din generatia anterioara. De asemenea, cu noile televizoare, Pioneer renunta la rezolutiile HD mici (720p), toate televizoarele suportand direct 1080p (FULL HD), si la diagonalele “mici”, de 42″, noile televizoare Kuro avand diagonale de 50″ sau 60″. Primele 2 modele din noua generatie sunt PDP5020F si PDP-6020FD, cu diagonale de 50″, respectiv 60″ si grosime 9,3 cm (cu 20% mai mica decat generatia anterioara). La capitolul fantezii incredibile pot fi incluse incercarile de dezvoltare a unor tehnologii aparent imposibile. Acestea incearca creerea de display-uri care se vor flexibile, rezistente la apa, transparente si care vor genera culori utilizand magneti sau vapori de apa. Iata in continuare cateva preocupari ale cercetatorilor. Display-ul magnetic. O tehnologie care ar putea revolutiona display-urile apartine departamentului de chimie al Universitatii din California. Cercetatorii americani s-au gandit sa creeze pixelii din particule extrem de mici (aproximativ 10 nanometri in diametru) de magnetita, acoperite cu un strat de polimer si suspendate in apa. Daca de acest camp de particule se apropie un magnet, pixelii se coloreaza. In functie de distanta la care se afla magnetul de particule si intensitatea acestuia, pixelii isi schimba culoarea si intensitatea. Problema este ca in acest moment, particulele isi schimba culoarea cu o viteza destul de mica, de doua ori pe secunda, asa ca tehnologia nu prea merge deocamdata pentru televizoare sau monitoare pentru computer.

Ecranul transparent. Conceptul de ecrane complet transparente este un vis comun al inginerilor si oamenilor de stiinta de zeci de ani incoace. Un astfel de display ar putea fi incorporat in parbrizele automobilelor sau avioanelor, utilizate ca monitoare pentru computere sau televizoare pentru a afisa imagini clare care sa dispara cu totul atunci cand nu sunt utilizate. De fapt, acestea chiar au intrat deja in “configuratiile” masinilor de lux si a avioanelor de vanatoare, tehnologia fiind inca prohibitiva pentru consumatorul de rand. Cercetatorii de la Northwestern University au gasit insa o solutie promitatoare si accesibila. Au creat tranzistori performanti dintr-o compilatie de materiale organice si anorganice. Costurile de productie sunt reduse, iar tranzistorii sunt transparenti si chiar mai buni decat cei din silicon care sunt incorporati in ecranele LCD. Unele dintre cele mai spectaculoase ecrane sunt cele create de americanii de la Digital Video Enterprises (DVE). Compania se axeaza pe aplicatia de teleprezenta, cu alte cuvinte, un videochat cu o calitate video mult mai buna decat poti obtine cu un webcam pentru computer si rezolutia de 1.280×720 de pixeli. Ecranul este transparent, iar intreg sistemul este inzestrat cu o camera video care te priveste drept in ochi, astfel ca intr-un videochat la care toti participantii utilizeaza acelasi sistem ai impresia ca persoanele respective sunt chiar acolo in fata ta. Razboiul tehnologiilor de afisare a imaginilor a fost declansat la sfarsitul secolului trecut si este in curs de desfasurare. Nu cred insa ca va exista vreodata un castigator absolut. Fiecare tehnologie va avea cota ei de piata, mai mica sau mai mare. Una din ele va vinde mai mult decat celelalte, va domina piata poate, dar niciodata decisiv.