Stefan Cel Mare

Stefan cel Mare

Stefan cel Mare a domnit aproape o jumatate de secol in Moldova, timp in care tara a cunoscut o inflorire fara precedent si s-a facut respectata de toate marile puteri din jur: Ungaria, Polonia si Imperiul otoman. Voievodul - pe care cronicarii il descriu ca pe un barbat nu prea inalt, blond, cu o privire patrunzatoare si o vointa puternica - a fost un razboinic viteaz si hotarat, un priceput conducator de osti, dar si un om credincios, cu frica lui Dumnezeu, care a zidit multe biserici si manastiri pe tot cuprinsul Moldovei si a ramas in amintirea romanilor ca “Stefan cel Mare si Sfant”.

Stefan cel Mare, domn al Moldovei intre 1457 si 1504, de la a carui moarte se implinesc anul acesta 500 de ani, a fost, fara indoiala, una dintre cele mai mari personalitati din istoria romanilor. El era nepotul unui alt mare voievod moldovean, Alexandru cel Bun, apartinand dinastiei Musatinilor. Stefan a avut o domnie foarte lunga, de 47 de ani, timp in care a reusit sa tina piept Imperiului otoman si celorlalti vecini puternici, uneori vrajmasi.

In epoca sa, Moldova a cunoscut cea mai mare intindere, intre Carpati, Nistru si Marea Neagra. Capitala era in cetatea Sucevei, pe care

domnitorul a intarit-o cu ziduri puternice din piatra, pentru a rezista oricarui atac.

Stefan a fost proclamat domn in 1457, pe campia “Dreptatii” de langa cetatea de scaun, de catre o mare adunare de boieri, targoveti (locuitori ai orasului) si chiar tarani, in frunte cu mitropolitul tarii. Primele lupte le-a purtat cu fostul domn, Petru Aron - care era chiar unchiul lui - pe care l-a invins si l-a alungat. Acesta s-a refugiat in Transilvania, aflata sub stapanirea regelui Ungariei, Matei Corvin. Stefan a intrat astfel in conflict cu acesta, care a si navalit cu o oaste puternica in Moldova. Dar voievodul l-a infrant la Baia si i-a risipit armata, regele insusi fiind ranit in lupta.

Au urmat apoi batalii sangeroase cu tatarii, pe care domnul Moldovei i-a biruit. Chiar fiul hanului (conducatorul) tatar cazand prizonier in mainile sale si, in ciuda darurilor trimise de tatal sau pentru rascumparare, Stefan nu a avut mila de el. Acesta a fost un raspuns la nesfarsitele faradelegi pe care le savarseau tatarii, ori de cate ori treceau hotarele Moldovei.

Dar cea mai stralucita victorie a avut-o Stefan cel Mare asupra turcilor, in 1475, la Vaslui. Sultanul Mahomed al II-lea, vestitul cuceritor al Constantino-polului, care desfiintase pentru totdeauna Imperiul bizantin, a hotarat sa supuna si micul principat al Moldovei. In acest scop l-a trimis pe Soliman-Pasa, cu o mare armata, care numara 120.000 de oameni, mult mai numeroasa decat ostirea lui Stefan.

Domnul Moldovei pustiise totul in calea turcilor, astfel incat acestia au suferit de foame si de sete, fiindca in calea lor recoltele fusesera arse, iar fantanile otravite. In ziua bataliei decisive era o ceata deasa. In locul ales de Stefan, mlastinos si necunoscut turcilor, voievodul a obtinut o victorie rasunatoare. Armata lui Soliman-Pasa a fost risipita. Insa, in anul urmator, pentru a-l pedepsi pe principele roman, insusi sultanul Mahomed a navalit in Moldova cu o oaste uriasa, coplesindu-i pe moldoveni, care au fost infranti la Valea Alba.

Dar turcii nu au putut profita pe deplin de aceasta victorie, caci nu au reusit sa cucereasca nici o cetate dintre cele pe care le-au asediat (Suceava, Neamt, Hotin), iar pana la urma s-au vazut nevoiti sa se retraga.

Dupa cativa ani de pace, turcii l-au atacat din nou pe Stefan, cucerind doua cetati-cheie ale Moldovei: Chilia si Cetatea Alba. Putem spune ca de acum inainte, oricate incercari vitejesti a facut domnitorul, turcii nu au mai putut fi scosi din tara, ei ramanand stapani pe aceste doua cetati. Multa vreme, Stefan a mai sperat la un ajutor din partea regelui Poloniei, promis de acesta in schimbul acceptarii protectiei poloneze asupra Moldovei. Ca sa consfinteasca aceasta intelegere, Stefan a mers personal la Colomeea, unde a ingenuncheat in fata regelui, jurandu-i credinta. Din pacate, acest lucru nu l-a ajutat cu nimic, deoarece polonezii nu i-au dat sprijinul promis. Dimpotriva, dupa moartea regelui Cazimir, fiul sau, Ioan Albert, a navalit cu o puternica oaste in Moldova, incercand sa o cucereasca. Stefan l-a infrant insa in Codrii Cosminului, in 1497, punandu-l pe fuga. Legenda spune ca prizonierii luati atunci au

fost pusi sa are un camp pe care s-a semanat ghinda, pentru a creste o mare padure de stejar.

Datorita suferintei indurate de prizonieri, care trageau singuri plugurile, acest loc a fost numit mai tarziu “Dumbrava Rosie”.

In cele din urma, Stefan a acceptat, spre sfarsitul domniei sale, sa plateasca un tribut turcilor, in schimbul pacii.

Marele si gloriosul domn s-a stins din viata la 2 iulie 1504 si a fost inmormantat la manastirea Putna, pe care chiar el o zidise.

De-a lungul intregii sale domnii, Stefan a fost un protector al credintei crestine, un neobosit ctitor de manastiri - nu mai putin de 44 de lacasuri de inchinaciune fiind ridicate din porunca sa. Printre cele mai cunoscute si mai frumoase se numara manastirile Putna, Voronet (cu fresce exterioare minunate, unice in Europa), Tazlau si altele. A construit de asemenea biserici la Piatra Neamt, Borzesti, Husi, Iasi si in alte orase sau targuri ale Moldovei.

Stefan a fost un om credincios, un bun fiu duhovnicesc al Bisericii noastre Ortodoxe. Dupa victoria de la Vaslui, in scrisoarea pe care a trimis-o marilor monarhi europeni, el scria:

“Am luat sabia in mana si, cu ajutorul Domnului nostru Dumnezeu Atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit (...), pentru care lucru fie laudat Domnul Dumnezeul nostru.”

Insusi Papa de la Roma l-a laudat, numindu-l ”Atletul lui Hristos”. Chiar si dupa infrangerea de la Valea Alba (sau Razboieni), Stefan a ridicat in acel loc o mica biserica pentru sufletele celor morti in lupta, pe care sta scris “Noi, Stefan Voievod si cu fiul nostru Alexandru, am iesit inaintea turcilor si am facut cu dansii mare razboi in luna iulie 26 si cu voia lui Dumnezeu fura biruiti crestinii de catre pagani si au cazut acolo o mare multime din ostasii moldoveni.”

In timpul sau a luat nastere stilul “moldovenesc” in constructia bisericilor, s-au scris primele letopisete (cronici) si s-au facut daruri catre manastiri din afara tarii. Se spune ca Stefan purta intotdeauna asupra sa un triptic, adica o icoana tripla, reprezentand pe Mantuitorul Hristos, pe Maica Domnului si pe Sfantul Ioan Botezatorul. Unul dintre marii sai duhovnici a fost Daniil Sihastrul, caruia i-a cerut adesea sfatul si care, dupa infrangerea de la Valea Alba, l-a indemnat sa continue lupta impotriva paganilor.

Biserica Ortodoxa Romana l-a trecut in randul sfintilor, impreuna cu Daniil Sihastrul, in anul 1992, cinstindu-l cu numele de “binecredinciosul voievod Stefan cel Mare si Sfant”.