STATUT ASOCIAŢIA „CLUBFIAT” CAPITOLUL I MEMBRII FONDATORI, DENUMIREA, SEDIUL ASOCIAŢIEI Membrii
fondatori
nominalizaţi
în
actul
constitutiv,
prin
semnarea
prezentului statut, în baza consimţămîntului liber exprimat şi-au dat acordul la constituirea Asociatiei cu denumirea ASOCIAȚIA “CLUBFIAT”, persoană juridică română, nonprofit, apolitică, nonguvernamentală, pentru realizarea unui scop privind desfăşurarea de activităţi de interes obştesc, respectiv persoană juridică de interes comunitar şi general. funcţiona
în
conformitate
ASOCIAȚIA cu
dispozitiile
“CLUBFIAT” se va înfiinţa şi va Ordonantei
Guvernului
Romaniei
nr.26/30.01.2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare. Denumire: 1.
Membrii fondatori au consimţit la înfiinţarea Asociaţiei , persoană juridică de drept privat cu scop comunitar, respectiv de interes general, subiect de drept cu denumirea : ASOCIAȚIA „CLUBFIAT”.
2.
Denumirea a fost rezervata, la Ministerul de Justitie – Serviciul Relatii cu Publicul si Cooperare cu ONG, sub nr.70972 din 16.03.2009.
3.
Pe cuprinsul intregului Act constitutiv şi Statut asociatia va fi denumită “ASOCIATIA”.
Sediul 1.
Sediul
ASOCIAȚIEI este în Oradea, str. Prof. I. Cantacuzino, nr.8D, bl.PB4,
ap.11, jud. Bihor 2.
Sediul ASOCIAȚIEI va putea fi modificat în funcţie de necesităţi, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
3.
ASOCIAȚIA ca persoană juridică română poate înfiinţa filiale, sucursale ca structuri teritoriale în ţară şi străinătate cu respectarea prevederilor legale.
4. Sediul poate fi schimbat prin hotararea consiliului director, in conditiile legii. Forma juridica
1
1.
Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea 246/ 18.07.2005, ASOCIAȚIA este o asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial. CAPITOLUL
II
DURATA DE FUNȚIONARE, SCOPUL: Scop şi obiective: Scopul Asociatiei CLUBFIAT este de a mentine, dezvolta, încuraja utilizarea si pastrarea vehiculelor aflate sub sigla si marca FIAT. Prin vehicul FIAT se intelege orice vehicul cu propulsie mecanica, fabricat si comercializat sub sigla si marca FIAT, aflat in posesia sau administratia unei persoane sau institutii, sau utilizat de catre angajatii unei persoane juridice. OBIECTIVELE ASOCIATIEI CLUB FIAT Asociatia CLUB FIAT are ca obiective: 1. Sa reprezinte si sa apere interesele membrilor Asociatiei CLUBFIAT 2. Promovarea ideilor si valorilor
Asociatiei CLUBFIAT pe plan intern si
international 3. Cultivarea interesului pentru traditiile si valorile marcii FIAT 4. Colaborarea cu autoritatile si institutiile publice , si oricare alte persoane juridice sau persoane fizice in vederea dezvoltarii activitatilor Asociatiei CLUBFIAT 5. Organizarea şi desfăşurarea de activităţi ce au ca obiect prestări de servicii 6. Sprijinirea si stimularea manifestarilor organizate cu vehicule FIAT 7. Organizarea şi desfăşurarea de evenimente locale, naţionale
sau
internaţionale care au ca scop promovarea comunităţii CLUBFIAT 8. Înlesnirea procurării de documentaţii, cataloage, piese de schimb si consumabile pentru membrii Asociatiei CLUBFIAT 9. Implicarea in parteneriate cu alte Asociatii sau firme pentru obtinerea de facilitati in folosul membrilor asociatiei 10.Realizarea unei pagini web www.clubfiat.ro , pentru mediatizarea activitatii Asociatiei. 11.Afilierea la organizații sau/și organisme similare care promovează și protejează imaginea FIAT.
2
Culorile si emblema asociației Culorile şi emblema asociației se vor stabili ulterior dobandirii personalitatii juridice. Durata 1.
Asociația se constituie pe o durata nedeterminata.
2.
Asociația dobandeste personalitate juridica de la data inscrierii ei in Registrul asociatiilor si fundatiilor. C A P I T O L U L III PATRIMONIUL Patrimoniul ASOCIAȚIEI este constituit conform dispozitiilor legale si este
reprezentat de suma de 1.100 lei, aport in bani, patrimoniu subscris si varsat de toti membrii fondatori in cote diferite, evidențiate în actul constitutiv, pe numele ASOCIAȚIEI, patrimoniu distinct si autonom de patrimoniul membrilor fondatori. Acesta se poate mari ulterior prin liberalitati facute atît de fondatori cît si de tertele persoane fizice sau juridice din tara sau strainatate.Veniturile vor fi realizate exclusiv în vederea atingerii scopului asociației, sumele urmînd a fi varsate pe numele si în contul ASOCIATIEI. Patrimoniul asociației va putea fi majorat prin cotizatiile membrilor, donatii, sponsorizari, orice alte surse. Patrimoniul asociației poate fi modificat si va fi folosit exclusiv pentru realizarea obiectivelor si scopului acesteia. În cazul în care cel care face liberalitatea dispune cu privire la destinatia si modul de utilizare a liberalitatii, asociatia se va conforma indicatiilor date de acesta.Liberalitatile de orice fel, facute de membrii fondatori sau terte persoane juridice sau fizice din tara si strainatate, vor putea fi acceptate, potrivit legii, daca nu sunt grevate de conditii sau sarcini care sa afecteze autonomia asociatiei. Patrimoniul asociatiei poate fi majorat
cu bunuri materiale, numerar, brevete,
licente,etc . Resursele materiale necesare functionarii normale ale asociatiei pot fi create si din veniturile proprii ale Asociatiei, provenind din diferite actiuni si activitati ale acesteia sau din activitati economice realizate în concordanta cu prevederile legale în vigoare. Conform disp. art.47 din OG.26/30.01.2000, modificată şi completată ulterior prin Legea 246/ 18.07.2005 cu privire la asociatii si fundatii, Asociatia poate infiinta societati comerciale. Dividendele obtinute de asociație, din activitatiile acestor
3
societati comerciale, daca nu se reinvestesc in aceleasi societati comerciale, se folosesc in mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociatiei. CAPITOLUL IV MEMBRII Pentru dobandirea calitatii de membru al asociatiei este necesara intocmirea unei cereri de primire si depunerea ei la sediul asociației in atentia consiliului director. Consiliul director are obligatia sa analizeze cererea si sa se pronunte in termen de cel mult o luna de la data primirii, asupra aprobarii sau respingerii ei fara sa faca cunoscute solicitantului motivele deciziei sale. Membrii fondatori si ceilalti membrii ai asociatiei au urmatoarele drepturi si obligatii: –
sa participe la actiunile organizate de asociatie si sa faca propuneri în Adunarea Generala,
–
sa aleaga si sa fie alesi în organele de conducere ale asociației;
–
sa le fie recunoscute interesele în toate contactele cu oficialitatile romane si straine ;
–
sa beneficieze de informari periodice referitoare la activitatea asociatiei,
–
sa respecte prevederile prezentului statut si act constitutiv ;
–
sa respecte hotarîrile organelor de conducere ale asociatiei ; Membrii activi ai asociaţiei pot fi persoanele
fizice sau juridice care,
cunoscînd statutul acesteia, sunt de acord cu prevederile sale si înteleg sa contribuie la realizarea scopului acesteia . Nu pot fi membri ai Asociatiei
cei
decazuti din drepturile civile, incapabilii, ori cei pusi sub tutela . Adunarea Generala a membrilor fondatori poate hotărî primirea in asociatie de membrii onorifici. Pot fi membri onorifici persoanele care se disting prin contributia, prestatia, aderarea la obiectivele asociatiei si principiilor promovate de aceasta. Membrii asociației sunt, dupa caz, membri fondatori, membri activi si membri de onoare. 1.
Membri fondatori sunt membrii care au participat la constituirea asociației. Membrii fondatori au drept de vot deliberativ.
2.
Membrii activi sunt cei care sprijina din punct de vedere financiar/material asociația si cei care se implică direct în realizarea scopului asociației. Membrii activi au drept de vot deliberativ. 4
3.
Membrii de onoare sunt acei membrii ai asociației care prin activitatea lor au adus servicii deosebite in realizarea scopului urmarit. Pot fi membrii de onoare si persoanele cu contributii deosebite. Membrii de onoare au drept de vot consultativ.
4. Calitatea de membru de onoare este acordata de Adunarea Generala, la propunerea consiliului director. Calitatea de membru nu este transmisibila. Membrii asociației au urmatoarele drepturi: –
sa aleaga si sa fie alesi in organele de conducere ale asociației;
–
sa-si exprime liber parerile privind activitatea asociației;
–
sa fie desemnati ca reprezentanti ai asociației la actiunile interne si internationale;
–
sa beneficieze de actiunile si activitatile organizate de asociație;
–
sa primeasca titlu de membru de onare pentru activitatea lor prin care au adus servicii deosebite asociației in realizarea scopurilor propuse;
–
sa fie recompensati pentru activitatea depusa, potrivit hotararii Adunarii Generale. Membrii asociației au urmatoarele obligatii: –
sa participe la activitatile organizate si sa contribuie financiar la dezvoltarea asociației;
–
sa cunoasca si sa respecte statutul asociației;
–
sa actioneze pentru cresterea prestigiului acesteia;
–
sa nu intreprinda actiuni in defavoarea asociației.
Calitatea de membru al asociației se pierde in urmatoarele situatii: –
demisie;
–
nerespectarea cu strictete a prevederilor statutului, actului constitutiv si a regulamentelor de ordine interioara ale asociației, precum si a dispozitiile legale in vigoare ;
–
deces;
–
excluderea ca urmare a savarsirii unor fapte ce aduc atingere regulilor si principiilor directoare ale asociației. Excluderea este dispusa de catre Adunarea Generala prin vot secret;
–
angajarea persoanelor respective în activitati contrare legii si a ordinii de drept
5
–
neplata cotizatiei sau a altor obligatii financiare catre asociație, pentru mai mult de trei luni consecutive. In acest caz, masura excluderii se va aplica dupa notificarea neplatii si daca membrul in cauza nu poate furniza o justificare rezonabila. Caracterul rezonabil al justificarii este apreciat de catre Adunarea Generala. Pentru nerespectarea prevederilor legale, a statutului
sau a regulilor de
participare, precum si pentru conduita contrara normelor de comportament, membrii asociației pot fi sanctionati de catre consiliul director cu, dupa cum urmeaza: a) avertisment; b) amenda de maxim echivalentul a trei contributii lunare, in favoarea
asociației; c)
suspendarea din calitatea de membru pana la o luna;
d) excluderea din asociație si pierderea calitatii de membru al asociației.
In aplicarea sanctiunii se va tine seama de gravitatea faptei savarsite, vinovatia celui in cauza, urmarile faptei si antecedentele celui ce a savarsit fapta. Membrii consiliului director pot fi sanctionati doar de Adunarea Generala. CAPITOLUL V ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ASOCIAȚIEI Organele asociației sunt: –
Adunarea Generala;
–
Consiliul director.
Adunarea
Generala
este
organul
de
conducere,
alcatuit
din
asociatilor. Competenta Adunarii Generale cuprinde: –
stabilirea strategiei si a obiectivelor generale ale asociației;
–
aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli si a bilantului contabil;
–
alegerea si revocarea membrilor consiliului director;
–
modificarea actului constitutiv si a statutului;
–
dizolvarea si lichidarea asociației;
–
orice alte atributii prevazute in lege sau statut. 6
totalitatea
Adunarea Generala are drept de control asupra activitatii consiliului director. Adunarea Generala poate fi ordinara sau extraordinara. Adunarea Generala ordinara se convoaca anual, in prima jumatate a anului calendaristic, dupa incheierea anului financiar anterior. Adunarea Generala ordinara se convoaca de presedintele consiliului director, cu cel putin o saptamana inaintea datei stabilite pentru tinerea ei. Adunarea Generala extraordinara se convoaca de presedintele consiliului director, din oficiu sau la propunerea unui sfert din membrii asociației. Hotararile luate de Adunarea Generala, in limitele legii, ale actului constitutiv si ale statutului sunt obligatorii chiar si pentru asociatii care nu au luat parte la Adunarea Generala sau au votat impotriva. Sedintele Adunarii Generale sunt prezidate de presedintele consiliului director. Sedintele Adunarii Generale se tin legal cu participarea a jumatate plus unu di totalul membrilor sai. Daca nu este prezent numarul minim de membri, presedintele va convoca o alta intrunire a Adunarii Generale. Aceasta noua sedinta poate delibera in mod valabil, indiferent de numarul de membrii prezenti. Consiliul Director asigura punerea in executare a hotararilor Adunarii Generale.Consiliul director are in componenta trei membri, un presedinte, un vicepresedinte si un secretar. Consiliul Director Asociatiei. El
este organul executiv, numit de Adunarea Generala al
asigura punerea in executare a hotararilor, respectiv a deciziilor
Adunarii Generale. Acesta pune in aplicare, indeplineste programele, obiectivele, administreaza patrimoniul asociatiei, incheie acte juridice si de administrare,
in
numele si pentru Asociatie, reprezinta Asociatia in relatiile cu terte persoane fizice si juridice conform hotararilor Adunarii Generale a Asociatiei. In exercitarea competentei sale Consiliul Director prezinta: 1. Adunarii Generale raportul de activitate pe perioada anterioara, executarea bugetului de venituri si cheltuieli, situatiile financiare anuale, proiectul bugetului de venituri si cheltuieli si proiectul programelor asociatiei; 2. Incheie
acte juridice in numele si pe seama asociatiei conform Hotararii
Adunarii Generale; 3. Stabileste structura organizatorica, respectiv organigrama si politica de personal a Asociatiei; 4.
Indeplineste orice alte atributii prevazute in statut sau stabilite de Adunarea Generala.
7
Consiliul Director este numit de Adunarea Generala pe o perioadă de 4 ani si are în componenta sa un numar de trei membri. Preşedintele este persoana care conduce Consiliul Director si imputernicit sa reprezinte asociația in relatiile cu terte persoane fizice si juridice, în raporturile cu institutiile de drept public si privat putand delega in atributiile sale Directorul executiv. Presedintele rezolva litigiile aparute in luarea deciziilor Adunarii Generale si/sau punerea lor in executare de catre Consiliului Director. In situatia in care Presedintele se afla in imposibilitate de a-si exercita atributiile, acesta va fi suplinit de catre Vicepresedinte, pana la incetarea acestei stari de fapt. In cazul în care locul Presedintelui devine vacant (deces…), Vicepresedintele va suplini temporar pîna la numirea unui nou presedinte. Numirea unui nou Presedinte se face prin convocarea unei adunari extraordinare la care vor participa toti membrii fondatori ai Adunarii Generale, hatararea fiind luata cu majoritatea simpla de voturi a celor prezenti . Vicepreşedintele se subordoneaza presedintelui si contribuie alaturi de acesta la exercitarea atributiilor Consiliului Director. In caz de imposibilitate, in exercitarea atributiilor de catre presedinte, vicepresedintele il va suplini , respectiv ii va prelua dintre atributii, dar numai in baza Horararii prealabile a Adunarii Generale a membrilor fondatori. Consiliul Director îsi poate elabora un regulament intern de functionare Consiliul director are urmatoarele atributii: a)
prezinta Adunarii Generale raportul de activitate pe perioada anterioara, executarea bugetului de venituri si cheltuieli, bilantul contabil, proiectul bugetului de venituri si cheltuieli si proiectul programelor asociației;
b) incheie acte juridice in numele si pe seama asociației; c)
aproba organigrama si politica de personal a asociației;
d) aplica sanctiuni pentru membrii asociației, cu exceptia celor date in
competenta Adunarii Generale; e) indeplineste alte atributii stabilite sau delegate de Adunarea Generala; f) elaboreaza regulamentul intern de functionare Consiliul director poate imputernici una sau mai multe persoane sa exercite atributiile prevazute de prezentul statut. Mandatul membrilor consiliului director este de 4 ani, putand fi reinnoit. Asociația este reprezentată in relatiile cu tertii, in justitie si in fata oricaror alte autoritati de catre presedintele consiliului director si/sau de alte persoane desemnate de consiliul director. 8
Presedintele consiliului director este si presedintele asociației. Nu vor putea face parte din consiliul director persoanele lipsite de capacitate juridica de exercitiu si persoanele care au suferit condamnari pentru savarsirea de grave infractiuni. Consiliul director se intruneste in sedinte ordinare, de regula o data pe luna, la convocarea presedintelui. Deciziile consiliului director se iau cu votul majoritatii membrilor prezenti. CAPITOLUL VI FINANŢAREA ACTIVITĂŢII ASOCIAȚIEI Veniturile obtinute din activitatea asociației, care sunt neeconomice, nu sunt impozabile si includ: –
cotizatiile
si
contributiile
banesti
sau
in
natura
ale
membrilor
si
simpatizantilor; –
taxele de inregistrare stabilite potrivit legislatiei in vigoare;
–
dobanzi si dividende rezultate din plasarea sumelor disponibile, in conditiile legale;
–
donatiile si sumele sau bunurile primite prin sponsorizare sau legate;
–
veniturile obtinute din reclama si publicitate, cu exceptia celor realizate prin unitatile specializate in acest domeniu;
–
veniturile pentru care se datoreaza impozit pe spectacole;
–
veniturile obtinute din valorificarea bunurilor aflate in patrimoniu
Veniturile asociației cuprind si: –
dividendele societatilor comerciale infiintate de asociație;
–
sumele atrase pentru finantarea programelor de utilitate publica, prevazute in contractele incheiate cu organele administratiei publice centrale sau locale, dupa caz;
–
venituri obtinute din activitati economice directe realizate in legatura cu scopul si obiectul de activitate al asociației
–
alte venituri prevazute de lege.
Asociația poate desfasura orice alte activitati economice directe, daca acestea au caracter accesoriu si sunt in stransa legatura cu scopul principal al asociației. Asociația este scutită de impozitul pe profit atunci cand utilizeaza cel putin 80% din veniturile obtinute din orice sursa in scopul realizarii obiectivelor pentru care a fost autorizat, inclusiv pentru cheltuieli de investitii si dotari, precum si pentru cheltuieli de functionare. 9
CAPITOLUL VII DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA ASOCIAȚIEI Asociația se dizolva: a) de drept; b) prin hotararea instantei competente; c) prin hotararea Adunarii Generale. Asociația se dizolva de drept prin: a) implinirea duratei pentru care a fost constituita ; b) realizarea sau, dupa caz, imposibilitatea realizarii scopului pentru care a fost constituita, daca in termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop; c) imposibilitatea constituirii Adunarii Generale sau a constituirii consiliului director in conformitate cu statutul asociației, daca aceasta situatie dureaza mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generala sau, dupa caz, consiliul director trebuia constituit; d) reducerea numarului de asociati sub limita fixata de lege, daca acesta nu a fost complinit timp de 3 luni. Constatarea dizolvarii se realizeaza prin hotararea judecatoriei in a carei circumscriptie se afla sediul asociației, la cererea oricarei persoane interesate. Asociația se dizolva, prin hotarare judecatoreasca, la cererea oricarei persoane interesate: a) cand scopul sau activitatea asociației a devenit ilicita sau contrara ordinii publice; b) cand realizarea scopului este urmarita prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; c) cand asociația urmareste un alt scop decat cel pentru care s-a constituit; d) cand asociația a devenit insolvabilă; e) alte cazuri prevazute de lege. Instanta competenta este judecatoria in circumscriptia careia asociația isi are sediul. Asociația se poate dizolva si prin hotararea Adunarii Generale, urmand ca in termen de 15 zile de la data sedintei de dizolvare, procesul-verbal sa fie depus la 10
judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul, pentru a fi inscris in Registrul asociatiilor si fundatiilor. In cazul dizolvarii asociației, bunurile ramase in urma lichidarii nu se pot transmite catre persoane fizice. Transmiterea patrimoniului se face către asociații sau fundații cu scop și obiective similar. Asociația inceteaza a avea fiinta la data radierii lui din Registrul asociatiilor si fundatiilor.
CAPITOLUL VIII DISPOZIŢII FINALE Prevederile prezentului statut se completeaza cu dispozitiile legale in vigoare. Prezentul statut a fost adoptat cu unanimitate de voturi in cadrul sedintei de constituire a Asociatiei , la care au participat subsemnatii. Prezentul statut a fost redactat în şapte exemplare. Semnaturi
CHIȘ PAVEL-LUCIAN
TOTOREAN EMIL-MARCEL
În nume propriu și în calitate de reprezentant legal al S.C. LUAN VISION S.R.L.
11