Sociologia Violen'ei, 2017.docx

Cursul nr . Sociologia violenţei (intra) familiale 1. Violenţa asupra copiilor. 2. Violenţa asupra femeii. 3. Prevenirea şi combaterea violenţei (intra) familiale. 1. Violenţa asupra copiilor. Preliminarii Fenomenul violenţei în familie reprezintă una din problemele sociale cele mai drastice cu care se confruntă societăţile contemporane. Familia este celula primară a societăţii. Acţiunile violente produse în sânul familiei pun în pericol valorile supreme ale societăţii. S-a constatat că 85% din bărbaţii din penitenciare au crescut în familii unde violenţa devenise ceva obişnuit.1 Acest indice ne demonstrează faptul că violenţa (intra)familială are un impact puternic asupra violenţei sociale, amplificând posibilitatea de reacţie agresivă a indivizilor atunci când se află în diferite situaţii de criză ori de conflict. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii demonstrează că în anul 1998 fiecare a cincea femeie a fost supusă violenţei cel puţin o dată în viaţă. Potrivit datelor unei altei structuri internaţionale de profil, în anul 1999 fiecare a treia femee din lume era supusă unui tratament inuman. Situația din societatea moldovenească este și mai gravă:

Violenţa afectează un număr

mare de femei, fără a ţine cont de vîrstă, mediul de reşedinţă şi statutul socio-eco nomic. Rata prevalenţei totale a violenţei din partea soţului/partenerului pe parcursul vieţii (psihologică, fizică sau sexuală) de la vîrsta de 15 ani este de 63 la sută, iar rata prevalenţei violenţei din partea soţului/ partenerului în decursul ultimelor 12 luni este de circa 27%.2 Cele mai vulnerabile sunt femeile din mediul rural, femeile cu un nivel scăzut de studii, şomerele sau cele angajate în activităţi agricole pe cont propriu. În anul 2016, în sfera relațiilor familiare au fost comise 1.782 de infracțiuni, printre care 31 omoruri, 88 vătămări corporale grave, soldate cu 33 de decese, cinci determinări la sinucidere, 101 vătămări corporale medii, 222 acte de violență comise împotriva mai multor membri de familie și 1.284 vătămări intenționate ușoare a integrității corporale, 34 violuri, precum și 17 acțiuni violente cu caracter sexual. În urma acțiunilor violente comise de agresori în cadrul familiei, victime au devenit 1.508 femei, 274 bărbați, dintre care 76 copii de gen feminin și 37 copii de gen masculin. Agresorii au fost 1652 bărbați și 129 femei3.

1 2

3

Faţă în faţă. Centrul de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei. – Ch.,2001, p.21. http://www.statistica.md/public/files/SeminareConferinte/Violenta_fam_dec_2011/Raport_violenta_fam.pdf

https://moldnova.eu/.../violenta-familie-printre-femei-si-barb..

1

În ceea ce priveşte violenţa contra copiilor remarcăm următoarele : 67,4% din copiii intervievaţi în 2003 în Republica Moldova au fost supuşi, cel puţin unei forme de abuz.În anul 2008, în urma violenţelor în familie, au fost omorîţi 15 copii, iar alte cîteva zeci de copii au fost schilodiţi în bătăi4 1. Caracteristici şi forme principale ale violenţei contra copilului. Amploarea şi principalele cauze ale violenţei contra copilului Creşterea violenţei îndreptată asupra copilului reprezintă una dintre problemele sociale cele mai grave cu care se confruntă societăţile contemporane. Deşi este dificil de estimat numărul copiilor care sunt maltrataţi chiar de către părinţii lor, datorită rezervelor fireşti ale acestora din urmă de a răspunde la întrebările anchetelor, diferitele studii întreprinse şi statistici publicate indică că acest număr este în creştere5 Cercetătorii americani, de exemplu, care au conştientizat mai devreme această problemă, au calculat că, în fiecare an, circa 2 milioane de copii cad victimă violenţei fizice a părinţilor. Aceasta înseamnă că, zilnic, în S.U.A., au loc peste 3.000 de violenţe îndreptate contra copiilor aflaţi sub vârsta de 16 ani. Peste 2.000 din ei îşi pierd viaţa ca urmare a acestei violenţe şi, cel puţin, un milion sunt ameninţaţi cu o arma de foc sau cu un cuţit . În fiecare zi, cel puţin 13 copii sunt victimele unor morţi violente cauzate de împuşcături în cap. Aproximativ şapte din zece părinţi au recunoscut că au folosit diferite forme de violenţă împotriva propriilor copii.6 Formele tipice de maltratare merg de la simpla palmă, până la lovituri cu pumnii, cu băţul, şi chiar cu aruncarea unor obiecte asupra victimei. Cel mai adesea, victime ale acestor violenţe sunt băieţii. Aproximativ 24% din victime au vârsta cuprinsa între 12 şi 17 ani. Majoritatea părinţilor care recurg la asemenea agresiuni sunt fie femei agresate de soţii lor, fie bărbaţi care îşi agresează soţiile. Există, în acest sens, o probabilitate de la 45 până la 80% ca bărbaţii care abuzează fizic de soţiile lor să abuzeze fizic şi de copiii pe care-i au. Pe de altă parte, spre deosebire de femeile care nu sunt agresate de soţi, cele agresate au o probabilitate de cel puţin două ori mai mare în a-şi agresa proprii copii . Aceşti părinţi consideră pedepsele fizice ca un mijloc principal de disciplinare a copilului pentru a se conforma regulilor de comportare impuse de familie. In multe ţări, aceste pedepse însoţesc, în mod obligatoriu, procesul de socializare primară, fiind aplicate chiar în primul an după naşterea copilului, continuând în timpul perioadei preşcolare şi şcolare, până în anii adolescenţei. Aceste pedepse depăşesc, de multe ori, graniţele permise, soldându-se cu răniri grave, mergând 4

Porubin, Natalia.Indifertenţă care ucide copii//Vocea poporului, 14 mai 2010, p. 7.

Râdulescu M. S., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Bucureşti, Ed. Lumina Lex,1999, p. 155157. 5

6

Rădulescu S. M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie. Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 42.

2

până la fracturi şi traumatisme. Evidenţele arată că cea mai mare dintre părinţii care recurg la aceste mijloace violente au crescut şi au fost, ei înşişi, educaţi într-un mediu familial caracterizat de violenţă, fiind supuşi chiar ei maltratărilor. La rândul lor, o parte importantă dintre copiii agresaţi de aceşti părinţi vor deveni, ei înşişi agresori, dacă violenţa ca mijloc de disciplinare a fost sprijinită de convingerile şi normele existente în familie. Aceste evidenţe sunt, de altfel, în concordanţă cu teoria agresiunii învăţate şi cu acele concepţii care consideră că agresivitatea copiilor este determinată, cel mai adesea, de un stil autoritar de educaţie, bazat pe pedepse severe. Datele diverselor cercetări întreprinse indica, în acelaşi timp, câ violenţa familială este strâns legată de diferite caracteristici structurale ale familiei, printre care modul ei de organizare, relaţiile dintre membri, venitul, statusul ocupaţional al părinţilor, sexul acestora şi al copiilor, nivelul de instrucţie şi modelele de autoritate parentală.7 La rândul ei, violenţa familială are un puternic impact asupra personalităţii în formare a minorilor sau adolescenţilor. Deşi violenţa familială nu se limitează la o singură clasă socială, ea pare să fie mai prevalentă, totuşi printre clasele şi straturile definite de un status economic mai scăzut, fiind mai caracteristică pentru acele familii în care părinţii au un nivel scăzut de instrucţie, ocupaţii modeste şi venituri mici. În general, aceste familii sunt definite de norme şi valori care par mai favorabile rezolvării dificultăţilor şi problemelor de existenţă prin mijloace agresive şi violente. În cadrul lor, raporturile dintre membrii familiei, dintre părinţi şi copii, au un conţinut cultural mai scăzut, accentul fiind pus, în primul rând, pe valori practice şi pe norme de utilitate imediată. Violenţa în familie apare, în acelaşi timp, legată de problema sărăciei, de dificultăţile cu care trebuie să se confrunte familiile care au un venit sub pragul sărăciei. Aceste familii trebuie să facă faţă unor probleme insurmontabile printre care resursele materiale extrem de modeste, şomajul, insatisfacţia muncii, dezorganizarea familiei, alcoolismul, existenţa unor copii nedoriţi etc. Familiile care sunt caracterizate prin tendinţe de violenţă împotriva propriilor lor membri şi, în special, contra copiilor sunt, în mod tipic, familii care trebuie să se confrunte cu numeroase probleme de existenţă. În afara acestor caracteristici structurale, intervin şi alţi factori care întreţin sau sporesc violenţa familială, cum sunt: lipsa de ataşament între soţi, absenţa afecţiunii faţă de copii, lipsa de apartenenţă religioasă a membrilor, izolarea socială a familiei faţă de grupul de rudenie, de vecinătate sau faţă de comunitate. În toate aceste familii, mamele tind sâ-şi maltrateze copiii mai mult decât o fac taţii, iar victimele agresiunilor sunt, mai ales, băieţii, în proporţie mai mare decât fetele. Agresivitatea mai pronunţată a mamelor se explică prin mai marea implicare a acestora în disciplina şi controlul copiilor.

7

Rădulescu S. .M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie, p. 43.

3

Definiţii şi evaluări ale maltratării minorilor Ca tip de sancţiune fizica aplicată de părinţi copiilor lor, noţiunea de maltratare implică numeroase definiţii şi interpretări cu caracter moral, juridic sau educaţional. In limba engleză, această noţiune este echivalentă cu cea de abuz (abuse) care desemnează o serie de acţiuni deliberate (lovituri, răniri, ultragii, injurii," invective etc.) destinate să aducă daune, din punct de vedere fizic şi emoţional, victimei, acţiuni care sunt contrare normelor sociale care solicită protejarea minorilor. Noţiunea de abuz contra minorului se referă, de fapt, la orice comportament al adultului care are un impact negativ asupra primului. În general, nimeni nu defineşte un act de maltratare ca fiind violent, dacă acel act este permis sau solicitat de un rol social. De aceea, majoritatea părinţilor nu definesc palma dată unui copil ca un act de violenţă, deoarece o privesc ca o componentă necesară a rolului de părinte. Din această perspectivă, violenţa familială în general, cea contra copiilor în special, nu este nici definită şi nici sancţionată, ca atare, de cei din afară , deoarece rolurile familiale permit folosirea violenţei în cadrul unor limite care sunt, întotdeauna, supuse interpretării8. În acelaşi timp evidenţiem faptul că, în majoritatea ţărilor, cu unele excepţii, părinţilor şi, adeseori, învăţătorilor care predau la clasele mici, li se recunoaşte dreptul legal de a aplica aceste sancţiuni.9 Aceleaşi sancţiuni fizice aplicate de către persoane străine, care nu au relaţii de tutelă sau raporturi educative cu copiii, sunt considerate delicte penale. Unele ţări, printre care şi Suedia, interzic, în schimb, pedepsele corporale aplicate de părinţi sau educatori. Scopul legislaţiei în acest domeniu nu constă în sancţionarea celor care încalcă aceste reglementări, motiv pentru care această lege nu este încorporată în codurile penale ale ţârilor respective. O asemenea legislaţie urmăreşte, de fapt, două obiective principale: a) asigurarea unei reglementări unitare, cu caracter unitar, în acest domeniu; b) identificarea acelor părinţi care au nevoie de ajutor în educaţia copiilor lor, prin intermediul unor servicii specializate . In Codul penal din statul Texas (S.U.A) este stipulat faptul că folosirea forţei, cu excepţia celei care poate aduce moartea victimei, împotriva unui minor aflat sub vârsta de 18 ani, este justificată în următoarele două condiţii: a) atunci când autorul este părintele minorului, un părinte vitreg sau tutorele acestuia; . b)atunci când autorul crede, în mod sincer, că forţa este necesară pentru a putea disciplina copilul ori pentru a-i proteja sau asigura educaţia. Ca un alt exemplu, Codul penal dintr-un alt stat american, New Hampshire, consideră că "Un părinte, tutore sau altă persoană responsabilă pentru îngrijirea şi bunăstarea generală a unui minor poate 8

Rădulescu S. .M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie. Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 47,48. 9 Rădulescu S. .M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie. Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 48.

4

folosi forţa împotriva unui asemenea minor atunci şi în măsura când crede sincer că ea este necesară pentru a preveni sau pedepsi o conduită rea a minorului"10. În asemenea reglementare nu mai este prevăzută limita de la care utilizarea forţei devine periculoasă pentru copil. Din acest punct de vedere, apare necesară delimitarea noţiunii de pedeapsă fizică de alte noţiuni, printre care abuzul, în special. Infanticidul (pruncuciderea) şi abandonul ca forme de violenţă extremă contra copilului În pofida intensificării sale în ultimele decenii, violenţa îndreptată contra copiilor nu reprezintă un fenomen nou în istoria diferitelor societăţi. De-a lungul secolelor, copiilor li s-a negat identitatea, au fost supuşi la nenumărate umilinţe, au fost victimele nenumăratelor abuzuri comise de părinţi, educatori sau alte persoane, în aşa fel încât istoria socială a copilăriei cuprinde un lung şir de violenţe, maltratări, rele tratamente, care au îmbrăcat, adeseori, forme de-a dreptul dramatice. Cele mai grave dintre ele sunt pruncuciderea sau infanticidul, larg răspândite în mai multe societăţi preindustriale, nevoite să se confrunte cu un nivel extrem de scăzut al resurselor de hrană. Infanticidul este cunoscut, de altfel, din cele mai vechi timpuri, mai ales, în societăţile din Asia orientală. În majoritatea cazurilor, infanticidul avea un caracter specific feminin, fiind îndreptat contra noilor-născute, pentru a asigura, în acest fel, forţa de muncă necesara supravieţuirii colectivităţii şi capacitatea de apărare necesară contra duşmanilor externi. In Sparta (Grecia Antică), asemenea practici erau "normale", încurajate, chiar de către reglementările oficiale. În China şi în Japonia, în care frecvenţa infanticidului era extrem de ridicată, acesta nu avea loc, totuşi, decât în condiţii extreme, atunci când succesiunea naşterilor de sex feminin depâşea limitele admise şi când " vârsta mamei sau amplitudinea intervalelor intergenezice (perioada de timp care separă două naşteri consecutive ale unei femei), legate de cutume, făcea puţin probabilă eventualitatea unei naşteri masculine". Deosebit de frecvent în societăţile agrare, infanticidul a cunoscut, de asemenea, o mare răspândire în societăţile în curs de industrializare, datorită lipsei unor condiţii economice adecvate, dar şi datorită absenţei contracepţiei şi a unei legislaţii care să o autorizeze. Alături de pruncuciderea, ca atare, practica abandonului copilului, şi ea tot o formă de infanticid, însă, deghizat, reprezenta o practică obişnuită. Începând din secolul al XlX-lea, ratele de pruncucidere au încetat să scadă treptat, în proporţii relativ modeste, în concordanţă cu schimbarea atitudinilor faţă de copil şi valoarea sa economică sau afectivă. Dezvoltarea sentimentului familial faţă de copil, aprecia Jean-Claude Chesnais11 , este un fenomen caracteristic burgheziei urbane, şi acest sentiment nu s-a difuzat decât târziu în mediile populare. Epoca contemporană cunoaşte o tendinţă

10 11

Ibidem, p.49. Ibidem, p. 51.

5

de scădere drastică a actelor de infanticid, acestea devenind extrem de rare, comise, mai ales, de persoane caracterizate de tendinţe patologice. Această schiţare sumara a istoriei sociale a infanticidului, ca act de omucidere a copilului după naşterea sa, demonstrează că violenţa îndreptată contra copilului are vechi premise, de natură istorică, care se regâsesc, astăzi, desigur, în forme atenuate, la nivelul actelor de violenţă, agresiune sau maltratare pe care părinţii din familiile contemporane le aplică propriilor lor copii. Aşa cum sublinia P. Straus , "Istoria civilizaţiei pune în evidenţă faptul că, spre deosebire de agresiunile individuale între adulţi, care au fost permanent sancţionate în cadrul unui grup social determinat, diversele forme de violenţă exercitate împotriva copiilor au fost, mai mult sau mai puţin, tolerate, chiar aprobate de către societatea adulţilor şi că istoria umanităţii este jalonată de maltratări exercitate contra copiilor. Infanticidul direct sau ocolit, sub forma expunerii la riscuri sau a abandonării noilor născuţi, a fost o practică mult timp tolerată şi chiar recomandată din motive demografice, eugenice, religioase"12. Istoria infanticidului este, deci, parte integrantă a istoriei violenţei împotriva opilului. În societăţile contemporane, el a devenit o infracţiune sancţionată de legea penală. Alături de infanticid, o formă la fel de gravă de agresivitate îndreptată contra copiilor este abandonul, care "este un act de mare agresivitate de un tip special: agresivitatea prin demisie. Acest act implică, întotdeauna, depăşirea pragului dintre normal şi patologic. Abandonul copilului a fost în toate timpurile un act anormal şi reprobabil"13 Cele mai frecvente forme de abandon sunt următoarele: (a)

abandonul total - practicat, de obicei, în cadrul relaţiilor preconjugale, de către fete tinere, abandonate de parteneri imediat după naşterea copilului, de către mame prostituate, delincvente sau divorţate. În toate aceste cazuri, lipsa de oportunităţi pentru creşterea unui copil şi stigmatizarea socială sunt determinante principale ale abandonului;

(b)

semiabandonul - practicat de unul sau altul dintre părinţi, după o situaţie de divorţ. În acest caz, sarcina creşterii şi educării copilului este resimţită ca o povară, iar existenţa lui este conştientizată ca un "obstacol" în calea formării unei noi vieţi de cuplu;

(c)

abandonul disimulat sau criptic - constând în respingerea afectivă a copilului de către mamă, în lipsa de interes a acesteia faţă de trebuinţele lui elementare şi în adoptarea unor conduite indiferente sau violente, mergând până la maltratarea zilnică a copilului.

Având ca urmare instituţionalizarea, abandonul perturba, în cel mai înalt grad, dezvoltarea normală a copilului, contribuind la apariţia următoarelor fenomene: "o pseudodeficienţă mintală, o 12

Apud : Rădulescu S. M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie. Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2001, p.51.

Pâunescu Constantin, Agresivitatea şi condiţia umană, Bucureşti, Ed. Tehnica, 1994, p. 95.

13

6

insuficientă structurare a personalităţii, lipsa controlului comportamental cu descărcări afective şi agresivitate, instabilitate psihomotorie, perturbarea legăturilor afective, inconsistenţă a sentimentelor, agresivitate, conduite antisociale, delincventă şi conturarea unei personalităţi psihopatice"14 Incestul ca formă de violenţă împotriva minorilor Unii autori apreciază că, alături de maltratare, incestul a devenit una dintre cele mai răspândite forme de violenţă îndreptatâ împotriva copiilor, care se manifestă, în ultima vreme în proporţii crescânde. O asemenea formă de violenţă, care este cea mai ascunsă opiniei publice, pare nefirească şi neobişnuită, dar studiile arata că este caracteristică multor familii în care mama fie este absentă din cămin, fie nu-şi poate exercita îndatoririle conjugale. Incestul implică, însă, nu numai relaţia sexuală între tată şi fiică, ci şi relaţiile sexuale între alte categorii de rude. Erich Goode distingea, în acest sens, între incestul iniţiat de persoanele mai în vârstă asupra celor mai tinere şi incestul care are loc între egali ca vârstă 15. Ca legătură sexuală, prohibită de lege, între părinţi şi copii, între fraţi şi surori sau între veri ori alte rude apropiate, incestul reprezintă una dintre formele de devianţâ şi problemele sociale cele mai grave, dar şi cele mai ascunse, care atrag atenţia sociologilor. Deşi tabuul incestului pare să fie universal, violarea sa nu este un lucru neobişnuit, atât în societăţile arhaice, cât şi în cele moderne. În ultimul timp, numărul copiilor violaţi în ţara noasrtă a crescut. S - a majorat şi numărul taţilor violatori, în grija cărora mamele îşi lasă copiii, ele fiind plecate la munci peste hotare.16Cel mai mic copil violat de către propriul tată a fost o fetiţă de trei ani. Mama ei era la muncă peste hotare şi interesul tatălui nu s-a redus doar la grija specifică unui părinte. Cazul a ieşit la suprafaţă cînd tatăl, gândindu-se că fetiţa e bolnavă, i-a luat analize şi a mers cu eprubeta la medic. La început mama s-a arătat foarte revoltată faţă de specialiştii de la Centrul naţional de prevenire a abuzului faţă de copil, în vizorul căruia a ajuns acest caz, susţinînd că bărbatul îşi iubeşte nespus de mult fiica. Dar mai apoi, după ce a plecat peste hotare cu fetiţa, ea a telefonat la centru îngrozită şi a solicitat ajutorul, povestindu-le că micuţa se masturbează. Deoarece se afla ilegal peste hotare, ea nu putea să se adreseze specialiştilor de acolo. Fetiţa a fost dusă la psihoterapeut...17 Datorita stigmatizării sociale, asociate cu această formă particulară de devianţâ, lipsesc statisticile reprezentative în acest domeniu. Unii autori consideră, de exemplu, că pentru fiecare caz de incest raportat, există alte douăzeci de cazuri neraportate. Estimările aproximative arată, totuşi, că peste 90% din cazurile de incest implică tatăl şi fiica, tatăl vitreg şi fiica vitregă, bunicul şi nepoata, restul de 10% implicând relaţii homosexuale între taţi şi băieţii lor. Un studiu sociologic, desfăşurat în S.U.A., a evidenţiat că 19% din femeile anchetate şi 9% dintre bărbaţii 14

Ibidem, p. 96. Rădulescu S. .M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie, p.53. 16 Un copil violat devine supărat pe toţi//Timpul, 29 ianuarie 2010, p. 18. 17 Ibidem. 15

7

investigaţi au declarat că au fost victime ale abuzului sexual iniţiat de părinţi, iar una din cinci femei şi unul din unsprezece bărbaţi au fost victimizaţi sexual fie de membrii grupului familial, fie de prietenii familiei.18 Cele mai frecvente sunt cazurile de incest între tatăl vitreg şi fiică. Orice act de incest între părinţi şi copii este un act de violenţă sau de abuz îndreptat contra acestora din urmă. "Abuzul sexual contra copilului este, de fapt, implicarea copiilor şi adolescenţilor dependenţi şi imatur dezvoltaţi în activităţi sexuale pe care nu le înţeleg pe deplin şi în raport cu care nu pot să manifeste un consimţământ complet. El este un act care violează tabuurile sociale ale rolurilor familiale".19 În condiţiile în care copiii, în general, şi fetele, în special, sunt educaţi (educate) de mici în spiritul supunerii şi respectului faţă de părinţi, în puţine cazuri de incest, relaţiile sexuale între un tată şi fiica sa se desfăşoară conform cu dorinţa acesteia, tatăl fiind acela care o obligă la acest lucru. "Orice acceptare pasivă de către ea a avansurilor sexuale făcute de tată trebuie privită, în mod necesar, ca un produs al coerciţiei, intimidării şi teamei şi nu ca un produs al liberei alegeri". Lipsa de putere, de cunoaştere şi de discernământ sunt principalele elemente care disting o relaţie sexuală între adult şi copil de relaţiile sexuale fireşti, între parteneri care decid, în cunoştinţă de cauză asupra propriilor opţiuni sexuale. O serie de cercetări au arătat că vârsta medie a fetelor, care sunt victime ale actelor de incest, variază în jurul vârstei de 10,2 ani , deci, o vârsta foarte fragedă, la care copilul nu are nici o capacitate de discernământ şi nici puterea de a se opune. Dar incestul nu se reduce numai la relaţiile sexuale între tată şi fiică, putând exista şi cazuri, mai izolate, de raporturi sexuale între o mamă şi propriul său fiu, între frate-sorâ, unchi-nepoatâ ş.a.. Pe de altă parte, spre deosebire de viol, abuzul sexual împotriva propriilor copii nu implică, în mod obligatoriu, penetrarea sau utilizarea forţei fizice. In timp ce violul este un caz mai izolat, care se manifestă brutal, victimizarea sexuala a copilului (incestul) poate continua luni sau ani de zile, fără ca nimeni să ştie ceea ce se petrece, cu adevărat, în familie. În ansamblul său, orice act de incest, orice relaţie sexuala între adult şi copil, între tată şi fiica, între mamă şi fiu, între minori şi alte rude din familie, reprezintă un act de victimizare, de abuz sau violenţa, sancţionat de lege. Specialiştii de la Centrul naţional de prevenire a abuzului faţă de copii sunt de părerea că latura slabă a justiţiei moldoveneşti constă în faptul că se tărăgănează foarte mult cazurile de viol. E foarte greu să demonstrezi în instanţă vinovăţia violatorului. În anul 2009, din 80 de cazuri, pe care le-au avut în vizor specialiştii de la structura nominalizată, doar în 13 dintre acestea vinovaţii au fost condamnaţi. Dacă violatorul nu este pedepsit, el nu se va opri. Conform statisticii, un pedofil abuzează în viaţa sa până la 60 de copii. 20 Din păcate, instanţele de 18

Rădulescu S. .M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie, p.54. Rădulescu S. .M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie p.54. 20 Un copil violat devine supărat pe toţi//Timpul, 29 ianuarie 2010, p. 18 19

8

judecată din R. Moldova nu dispun de săli speciale, unde ar trebui să fie anchetaţi copiii, cum se întâmplă în ţările civilizate. De multe ori, anchetările sunt epuizante şi agravează starea copilului.21 Date fiind aceste sancţiuni, incestul constituie una dintre cele mai "secrete" şi intime acte deviante. Unele studii arată că numai o proporţie redusă din cazurile de incest implica veritabile relaţii sexuale între tată şi fiică, majoritatea cazurilor implicând exhibiţionismul (expunerea organelor genitale în faţa copilului), stimularea sexuală manuală sau sexul oral. Motivul principal pentru care aceste forme nu se dezvoltă în direcţia unei relaţii sexuale autentice îl reprezintă temerile tatălui că, o dată ce a fost dezvirginată, fiica sa va trebui să fie îngrijită de un medic, ceea ce va atrage, în mod inevitabil, atenţia autorităţilor. De aceea, chiar dacă coincid, în mare parte, incestul propriu-zis trebuie diferenţiat de victimizarea sexuală, care are diferite forme de manifestare. Cele mai frecvente forme de incest şi victimizare sexuală apar între un tată natural sau vitreg şi fiica sa (naturală sau vitregă), care se manifesta cu o intensitate de peste 30 ori mai mare, decât în celelalte forme 22. De menţionat că toate aceste estimări sunt elaborate de către cercetările întreprinse în S.U.A. În 2009, în Republica Moldova, au fost semnalate 47 de abuzuri sexuale contra minorilor, iar în 2008- au fost reclamate circa 50 de cazuri de acest fel, a declarat Daniela Sîmboteanu, Preşedintele Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de copii (CNPAC) (pedofilii, un pericol major pentru societate(Jurnal de Chişinău, 21 septembrie 2010, p.5). În ceea ce priveşte urmările trebuie de menţioonat că minorii abuzaţi îşi formează o imagine de sine deteriorată. Drept consecinţe de lungă durată, aceaSTA SE POATE REFLECTA ÎN COMPORTAMENTE aUTODISTRUCTIVE cum ar fi alcoolismul, consumul de droguri, prostituţia, care denotă o dorinţă inconştientă a persoanei de a-şi dăuna sie, corpului său. De pe urma abuzului are de suferit viaţa sexuală a persoanei, are loc o denaturare a înţelegerii ce este sexualitatea umană. Comportamentele pot fi diverse, fie apare un interes sporit faţă de sexualitate, fie se manifestă o lipsă de interes şi o evitare a tot ce ţine de sexualitate. Este de menţionat şi manifestarea anxietăţii generale, diferitor fobii, depresii, diferite dereglări ale stării emoţionale. Sunt prezente probleme de personalitatea cum ar fi neîncrederea în sine, subaprecierea şi, într-un final se răsfrînge şi asupra unor relaţionări defecte cu lumea înconjurătoare. În ultimii ani, numărul de infracțiuni raportate comise împotriva copiilor a crescut considerabil. În timp ce, în 2010, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat un număr de 653 de crime comise împotriva copiilor, în 2016 numărul acestora a ajuns la 980 cazuri înregistrate de abuz fizic și sexual, exploatare și trafic23. 21

Ibidem. Rădulescu S. .M., Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie,, p.56. 23 http://cnpac.org.md/rom/news/view/usaid-si-fhi360-va-sustine-cnpac-in-prevenirea-abuzului-sexual-si-aexploatarii-fa 22

9

În ceea ce priveşte cauzele principale ale incestului, acestea sunt multiple, existând numeroase explicaţii. În mod tradiţional, incestul a fost explicat ca o formă de manifestare aberanta a autorităţii şi dominaţiei bărbatului în societate şi în familie. J. Herman şi L. Hirsch apreciau că, atâta vreme cât, în calitate de lider instrumental, tatăl îşi va domina familia, el va putea să abuzeze sexual de proprii săi copii. Marea majoritate a taţilor nu decid să utilizeze această autoritate, dar în măsura în care această "prerogativă" este garantată, implicit, tuturor bărbaţilor, unii o vor folosi, ca atare. In condiţiile în care "tatii exercită roluri conducătoare, dar nu-şi cresc şi-şi educă copiii, şi în măsura în care mamele cresc şi-şi educă copiii, dar nu deţin rolul conducător, circumstanţele favorizante pentru comiterea incestului între tată şi fiică vor prevala 24. Această teza, elaborată şi apărata de mişcările feministe, pare confirmata de acele studii care au demonstrat că majoritatea taţilor care întreţin raporturi sexuale cu fiicele lor nu se simt vinovaţi pentru acest act abominabil. Solicitând graţiile propriei fiice, ei nu fac altceva decât să pună în aplicare privilegiile propriului status de lider dominator, bazat pe autoritate şi intimidare, pe care le revendică cu tiranie Alţi factori implicaţi în incestul dintre tată şi fiică sunt următorii: (a) alcoolismul tatălui şi incapacitatea fizică sau mentală a mamei, care determină asumarea rolului de "soţie surogat" de către fiica cea mai vârstnică sau de cea unică; (b) tulburările de comportament şi de personalitate care caracterizează pe unii taţi, dominaţi de tendinţe pedofile şi care nu mai manifestă nici un interes sexual sau afectiv faţă de propriile soţii. Aceste tulburări nu trebuie absolutizate, aşa cum evidenţiază mai multe cercetări, în acest sens, existând numeroase cazuri în care nici unul dintre autorii incestelor nu sunt persoane psihotice. (c) lipsa din cămin a mamei, care determină asumarea rolurilor acesteia de către fiică, inclusiv rolul de parteneră de sex a tatălui (aşa-numita confuzie de roluri). Un cămin dezmembrat, o mamă decedată sau care şi-a abandonat căminul, un tată alcoolic sau dezaxat sunt cele mai propice condiţii pentru cazurile de incest în care sunt implicaţi tatăl şi fiica; (d) incapacitatea unor bărbaţi de a-şi găsi partenere adecvate de sex, fapt care-i determina sâ-şi întoarcă privirile asupra propriei fiice; (e) alţi factori, printre care aglomerarea existentă în cămin (spaţiul insuficient), izolarea familiei şi autonomia ei faţă de controalele sociale, oportunităţile existente (în cazul şomerilor, de exemplu, care au condiţiile şi timpul necesar pentru a-şi alege ca partenere de sex propriile fiice) etc. Constantin Pâunescu

25

observa că legaturile incestuoase sunt mai frecvente în mediile

familiale unde predomină promiscuitatea, gradul scăzut de cultură a părintelui incestuos, alcoolismul, nevrozele obsesionale şi imoralitatea parentală. "Nu-i mai puţin adevărat că şi în

24

Ibidem, p.57.

25

Constantin Pâunescu, Agresivitatea şi condiţia umană, p. 61. 10

interiorul familiilor bogate există legături incestuoase, dar sistemul de păstrare şi apărare a acestui secret este aşa de bine pus la punct, încât nu este posibilă o informare în această direcţie"26. Indiferent de formele în care se manifestă (fiind acceptat, tolerat sau obţinut prin violenţă, intimidare şi teroare) orice act de incest are multiple efecte traumatice asupra copilului, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea sa viitoare ca adult. Pierderea stimei de sine, a încrederii personale şi faţă de cei vârstnici, frigiditatea fizică şi emoţională, incapacitatea de a mai dezvolta relaţii normale cu prietenii care au aceeaşi vârstă, tendinţele ulterioare spre abuz, sinucidere, alcoolism, consum de droguri şi prostituţie, sunt numai câteva din aceste efecte cu implicaţii deosebit de dramatice. La toate acestea se adaugă atitudinea de stigmatizare adoptata de cei din jur, constituind o formă secundară de victimizare. Mai trebuie menţionate, pe de altă parte, ca efecte directe, destructurarea şi perturbarea relaţiilor normale de familie, inversarea raporturilor generaţionale, trădarea alianţei fireşti între sexe, competiţia nefirească între mamă şi fiică sau între tată şi fiu, subminarea procesului de dezvoltare şi maturizare a copilului, obstrucţionarea tendinţelor sale către independenţă şi autonomie personală . Studiul a 523 de dosare penale , intentate pe cazuri de omor intenţionat şi vătămare corporală gravă, relevă că în R. Moldova este foarte răspândită violenţa în familie. Fiecare al patrulea omor şi fiecarea treia vătămare corporală gravă se săvârşeşte în familie. De regulă, victimile sunt femeile. Astfel, 75 la sută din omoruri în familie au fost comise de bărbaţi. O parte considerabilă - 42 la sută- din aceste femei au fost victimele soţului, ale fostului soţ, concubinului, fiului, tatălui sau fratelui lor. Numai 2 la sută din cazuri bărbaţii au ajuns victime ale soţiilor sau concubinelor lor.27

Sursa: Ocerednîi, Anastasia. Cartografierea situației cu privire la victimizarea copilului prin abuz și exploatare sexuală 26 27

Ibidem. Gheorghe Gladchi, problema cuplului şi a societăţii : tortura în familie // Flux, 2000, 29 septembrie, p.3.

11

UNICEF Moldova în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului a desfăşurat în anul 2007 studiul „Violenţa faţă de copii în Republica Moldova”. Studiul a avut drept scop oferirea unei imagini detaliate despre frecvenţa, cauzele şi incidenţa fenomenului de violenţă asupra copiilor în cadrul familiei şi a şcolii. Tipurile de violenţă incluse în studiu au fost: neglijarea în familie, abuzul emoţional/psihologic în familie, abuzul fizic/bătaia în familie, muncile casnice forţate, abuzul sexual, violenţa în şcoală din partea cadrelor didactice. În cadrul studiului au fost intervievaţi 1629 de elevi din clasele V-XII şi 630 de îngrijitori ai copiilor. În studiul dat măsurarea abuzului sexual a cuprins doar aspectele ce ţin de implicarea copiilor în vizionarea de filme pornografice şi abuzul sexual fizic. Rezultatele cercetării atestă că peste 40% dintre copiii investigaţi credeau că cel puţin câţiva copii au fost implicaţi de către adulţi în vizionarea filmelor pornografice. În acelaşi context, 34% dintre copiii au declarat că ştiau cel puţin un exemplu concret. Mai grav este că 1 din 10 copii (11%) au recunoscut că au avut parte de o astfel de experienţă. 43 Abuzul sexual în cadrul studiul a fost măsurat doar printr-un tip al acestuia – molestarea sexuală (atingerea zonelor intime ale copilului sau adultului). Astfel, 32% dintre copii credeau că de un astfel de tip de abuz sufereau cel puţin câţiva copii, în timp ce 30% dintre copii au declarat că cunoşteau în mediul lor apropiat cel puţin un caz de acest gen. În situaţia de a fi molestat s-au simţit 9% dintre copiii investigaţi. Studiul mai relevă că 10% dintre părinţi considerau că fenomenul abuzului sexual există în societate, iar 7% dintre ei cunoşteau cazuri de abuz sexual. În acelaşi timp, studiul a scos în evidenţă o insuficientă informare a adulţilor cu privire la raportarea cazurilor de abuz sexual, chiar dacă 70% dintr ei s-au declarat deschis pentru raportarea cazurilor la poliţie. 73% dintre părinţi au indicat că un părinte care îşiabuzează sexual copilul, ar trebui condamnat la închisoare, 5% - să i se ofere consiliere şi tratament, 13% - să i se retragă drepturile părinteşti. Rezultatele studiului desfăşurat au permis conturarea unor tendinţe cu privire la copiii victime ale abuzului sexual: - copiii care privesc filme pornografice împreună cu adulţii suferă mai probabil şi

de abuzul

sexual fizic/molestare; - copii care spun că suferă de pe urma violenţei sexuale, provin mai des din familii cu stare materială mai proastă; - copiii care spun că suferă de pe urma violenţei sexuale mai des au probleme la şcoală, unde sunt respinşi de către colegi şi suferă mai des de violenţă verbală şi fizică din partea profesorilor; - băieţii raportează mai des cazurile de abuz sexual şi au o rată mai mare la vizionarea filmelor pornografice decât fetele.

12

Studiul dat atestă prezenţa violenţei sexuale şi în cadrul şcolii. Astfel, 7% dintre elevi au indicat că cunosc profesori care obişnuiesc să hărţuiască sexual elevii, iar 4% cunosc profesori care abuzează sexual de elevi28. În anul 2012 a fosr realizat studiul Cartografierea situației cu privire la victimizarea copilului prin abuz și exploatare sexual în Republica Moldova (autor: Anastasia Ocerednâi, doctor în sociologie). Invocăm unele date din acest studio:

Datele oferite spre analiză relevă că infracţiunile cu caracter sexual comise contra minorilor în perioada 2011-2012 (primele 10 luni) cel mai des înregistrate sunt violurile: 90 cazuri (38,9% din totalul infracţiunilor cu caracter sexual împotriva minorilor) în anul 2012, cu 35 cazuri mai multe decât în anul 2011 (în acest an rata violurilor a cuprins 36,9% din totalul infracţiunilor cu caracter sexual comise contra minorilor) (vezi Fig.3).

28

Ocerednîi, Anastasia. Cartografierea situației cu privire la victimizarea copilului prin abuz și exploatare sexuală

13

14

Conform numărului infracţiunilor înregistrate de organele MAI în primele 10 luni ale anului 2012, 62 de cazuri s-au referit la întreţinerea de raporturi sexuale cu opersoană minoră (26,5% din totalul infracţiunilor cu caracter sexual comise contra minorilor) sau de 1,8 ori mai mult decât în anul 2011. Cele mai multe infracţiuni de acest tip au fost comise în: r.Soroca şi r.Ialoveni (8 cazuri), r.Făleşti (5 cazuri). Portretul sociologic al copilului abuzat sexual se prezintă astfel: 15

Conform statisticilor CNPAC putem menţiona că dintre copiii abuzaţi sexual asistaţi de centru fetele constituiau 70%, iar băieţii - 30%. Cei mai mulţi sunt copii cu vârsta între 11-15 ani, aceştia constituind 45% din numărul total al copiilor asistaţi; 19% sunt copii cu vârsta cuprinsă între 8-10 ani; 16% - adolescenţi între 16-18 ani. Alarmant este faptul că 20% sunt copii cu vârsta până la 7 ani, dintre care 5% sunt copii între 0 şi 3 ani. Tipurile de abuz sexual sunt diverse: viol, acţiuni sexuale în formă perversă, întreţinerea raporturilor sexuale cu copii care nu au împlinit vârsta de 16 ani etc. mai des, copiii sunt abuzaţi de către concubinii mamelor, taţii biologici, cetăţeni din comunitate, alţi copii mai mari etc29. Portretul abuzatorului: Studiile desfăşurate de Centrul Internaţional „La Strada” au stabilit că persoanelecare au comis infracţiuni sexuale asupra copiilor pot fi divizate în două grupe30: a) Abuzatori „situaţionali” – care nu au preferinţele sexuale orientate numai pe copii,

29

Ocerednîi, Anastasia. Cartografierea situației cu privire la victimzarea copilului prin abuz și exploatare sexual. Raport, 2012, 57 30 Ibidem, p. 58

16

dar intră în contact sexual cu aceştia deoarece a apărut o asemenea ocazie. Aceste persoane pot exploata copii pentru că sunt în situaţia când aceştia sunt uşor accesibili sau din motivul unor circumstanţe deghizate (de exemplu: nu mi-am dat seama că este minor; el/ea singur(ă) a vrut, m-a sedus). În cazul dat, exploatarea sexuală a copiilor poate să se manifeste o singură data (de pildă, în perioada vacanţei la odihnă), însă uneori manifestarea singulară se poate transforma în abuz de lungă durată/multiplu. Drept „situaţionali” pot fi numiţi: adolescenţii sau adulţii impulsivi/curioşi, care

au

descoperit recent accesul la pornografie sau oportunităţi cu caracter sexual; persoanele demoralizate, motivate de puterea controlului, de obicei, cu antecedente violente; elemente criminale, scopul cărora este profitul pe seama pieţei pornografice şi care implică copiii în acţiunile sexuale. b) Abuzatori „preferenţiali” – care constituie un grup ce intruneşte pedofili, diferiţi abuzatori ce au o varietate de interese sexuale deviante, preferinţe faţă de copii, abuzatori latenţi cu preferinţe potenţial ilicite, dar care se limitează la comunicarea online. Persoanele din grupul „preferenţialilor” au deja preferinţe stabile faţă de copii. Numărul acestor persoane este mai mic ca a celor din grupul „situaţionalilor” (mai numiţi şi „ocazionali”), dar potenţial pot dăuna şi trauma mulţi copii, deoarece aceste preferinţe devin dorinţe şi intenţii. La rândul lor, printre persoanele „preferenţiale” putem identifica următoarele grupuri comportamentale: seducători, care folosesc diferite metode de manipulare pentru a crea o anumită atitudine şi dependenţa copilului faţă de propria persoană, pentru a seduce ulterior copilul (deseori ei sunt gata să suporte cheltuieli financiare, curtând victimele timp îndelungat, „pregătindu-le” să le abuzeze; aceste persoane pot recurge la avertizări, şantaj şi abuz fizic pentru a împiedica divulgarea de către copil a epizodului de abuz sexual asupra acestuia); închişi în sine, persoane care de asemenea preferă copii, dar sunt lipsiţi de capacitatea „seducătorilor” de a stabili relaţii cu copiii; discuţiile/contactul verbal cu copii se limitează la minimum, dar tind spre relaţii sexuale cu copii necunoscuţi sau de vârstă foarte mică; tipul sadic, care sunt patologic pasionaţi de relaţiile sexuale cu copiii, dar totodată primesc satisfacere sexuală, provocând durere victimelor; pentru acest tip de abuzatori este caracteristică în special folosirea forţei pentru a întreţine relaţii sexuale cu copilul, răpirea şi chiar uciderea victimei.

17

Conform datelor CNPAC, 36% dintre abuzatorii copiilor asistaţi sunt vecini, prieteni de familie sau consăteni; 20% - copii mai mari din comunitate; 17% – taţi biologici; 11% - concubini ai părinţilor şi rude ale copiilor; în doar 5% - cetăţeni necunoscuţi. Astfel, putem menţiona că abuzatorul nu este o persoană total necunoscută copilului, fapt ce confirmă tezele D.Russell cu privire la abuzatorii sexuali. Un fapt îngrijorător este implicarea copiilor în calitate de abuzatori sexuali. Datele prezentate de către MAI relevă că în primele 10 luni ale anului 2012 au fost traşi la răspundere penală 14 copii pentru abuz sexual împotriva altor copii, în anul 2011 fiind întregistrate 31 de cazuri. (Vezi Fig.7.)

18

Cu toate acestea, în Republica Moldova se оntreprind măsuri pentru ca sistemul de justiție să devină unul prietenos. Există unele progrese, dar acestea se referă la copii, victime ale infracțiunilor (nu și la copiii VVS care au împlinit vârsta de 14 ani). Schimbările importante în sistemul de justiție a minorilor s-au produs după ce Republica Moldova a ratificat, în 2012, Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale. În rezultatul ratificării convenției, au fost operate mai multe schimbări în legislația națională și au fost introduse calificări de noi forme de abuz față de copii (art. 175, 175’), prevederile unui tratament specific pentru copiii, victime ale infracțiunilor de orice tip, pentru ca aceștia să nu fie victimizați sau revictimizați. De aceea, în cazul copiilor până la 14 ani, sistemul de justiție a devenit mai prietenos odată cu introducerea camerelor de audieri, a evaluărilor psihologice, au semnalat marea majoritate a specialiștilor care au participat la cercetare. Subliniem însă că sistemul de justiție trebuie să fie prietenos cuorice martor vulnerabil și să-i ofere protecția necesară31. Fiecare al patrulea copil din Republica Moldova este supus violenţei fizice din partea părinţilor, arată un studiu lansat de UNICEF, Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului. 32 Potrivit "Studiului privind violenţa faţă de copii", cel puţin 25 la sută dintre minori au recunoscut că sunt bătuţi de părinţi, iar 20 la sută declară că suferă de agresiune verbală din partea acestora. Peste 15% dintre copii chestionaţi duc lipsă de hrană şi simt că nimeni nu are 31

Asigurarea accesului vicytimelor violenței sexuale la protecție legalî și socială adecvată, 2015, //sociopolis.md/asigurarea-accesului-victimelor-violentei-sexu... 32

http://social.moldova.org/stiri/rom/97966/ publicat la 22 februarie 2008 19

grijă de ei. Circa 20 la sută dintre aceştia au declarat că suferă de violenţă verbală, în timp ce 10% dintre părinţi au recunoscut că-şi abuzează copii emoţional sau psihic. Legislaţia Republicii Moldova interzice aplicarea violenţei, atât verbală cât şi fizică asupra copiilor, însă fenomenul rămâne unul destul de răspândit în familie şi în şcoală. Cel mai rău este faptul că 10 la sută dintre părinţi au recunoscut că-şi abuzează copii emoţional sau psihologic. Adulţii care devin părinţi ar trebui să nu perceapă bătaia ca pe un mod de educaţie. Mulţi copii şi femei care devin victime ale violenţei în familie nu recunosc că sunt agresate, fiindcă le este ruşine şi consideră că ei sunt vinovaţi de cele întâmplate. O mare parte dintre copii nici nu cunosc cui să se adreseze şi cine i-ar putea ajuta. Studiile desfăşurate la nivel mondial atestă faptul că consecinţele cele mai grave pe care le comportă abuzul sexual asupra copilului, se referă la sănătatea acestuia, în mod special fiind vorba despre susceptibilitatea la depresie, consum de substanţe psihotrope, stres post-traumatic, tendinţe suicidare etc.3 În acelaşi timp, nu pot fi neglijate consecinţele sociale ale fenomenului: scăderea nivelului de integrare şi adaptare socială a victimelor, activitatea ulterioară a acesteia, determinarea unui comportament sexual agresiv prin „transformarea” din victimă în agresor sexual etc33.

2. Violenţa împotriva femeilor. Astfel, violenţa împotriva femeilor este recunoscută cel puţin ca o infracţiune reală. Cu 50 de ani în urmă, aceasta a fost ignorată atât de poliţie, cât şi de sistemul juridic. Acum, ea reprezintă 20% - 25% din totalul infracţiunilor cu violenţă înregistrate în unele ţări, nu pentru că a devenit mult mai evidentă, ci pentru că acum este recunoscută.34 Cercetările realizate pentru Consiliul Europei demonstrează că în Europa contemporană un număr semnificativ de femei sunt speriate, jignite şi rănite în terultatul abuzului fizic, emotiv şţi sexual din familie. Începând cu 1995, câteva ţări europene au efectuat sondaje vaste în diferite familii, dar rezultatele diferă în dependenţă de tipul de metode utilizate. În Europa există ,cel puţin, 16 studii naţionale care demonstrează că nici o ţară nu este lipsită de cazuri serioase, repetate şi severe de violenţă domestică. Totodată, acesta nu înseamnă că problema este identică pentru toate regiunile.

33

Ocerednîi, Anastasia. Cartografierea situației cu privire la victimizarea copilului prin abuz și exploatarea sexuală în republica Modova. Raport, 2012, p. www.mai.gov.md/.../studiu_abuz_sexual_al_copiilor_0.pdf 34 Universul carceral. Culegere de studii de criminologie şi penologie. Coord. Stănişor, E., Bălan A., Pripp C. Bucureşti: Editura Oscar print, 2004, p. 229.

20

Studiul - bilanţ al măsurilor şi acţiunilor întreprinse de Statele membre ale Consiliului Europei în combaterea violenţei împotriva femeilor, realizat de către prof,dr. Carol HagemannWhite de la Universitatea din Osnabruck, Germania, mai 2006, menţionează că : - în toate ţările, 20-25% din numărul total al femeilor au fost supuse violenţei fizice , cel puţin o dată în viaţă, şi peste 10% au fost supuse violenţelor sexuale ; - peste 45% de femei au suportat o anumită formă de violenţă ; - majoritatea actelor de violenţă împotriva femeilor sunt comise de bărbaţi din imediata apropiere, în cele mai multe cazuri de parteneri sau foşti parteneri ; - între 12% şi 15% din numărul total al femeilor în vârstă de peste 16 ani au fost obiectul violenţei domestice în cadrul unei relaţii ; - femeile cel mai des sunt atacate fizic sau sexual de foştii parteneri, fapt ce demonstrează că protecţia oferită nu este destul de sigură la sfârşitul unei relaţii abizive ; - preţul violenţei domestice pentru societate este enorm. Studiile naţionale au menţionat cifre de la 2,4 miliarde de euro anual în Spania, până la 34 miliarde de euro anual în Regatul Unit.35 Datele altui studiu demonstrează că, una din 10 femei a suferit o formă de violență sexuală începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 20 a fost violată. Mai mult de una din cinci femei a fost supusă violenței fizice și/sau sexuale de către partenerul de viață actual sau anterior și mai mult de una din 10 femei declară că a fost supusă unei forme de violență sexuală de către un adult, înainte de a împlini 15 ani. Cu toate acestea, trebuie menționat că numai 14 % dintre femei au raportat poliției cel mai grav incident de violență în cuplu și numai 13 % au raportat poliției cel mai grav incident de violență provocat de altcineva decât partenerul de viață36. Amploarea violenței în cadrul cuplului necesită o atenție reînnoită din partea politicilor la nivelul UE și al statelor membre. Dintre femeile care au sau au avut o relație cu un bărbat, 22 % au fost supuse violenței fizice și/sau sexuale. Pentru a combate în mod eficient abuzurile din cadrul relațiilor de cuplu, statul trebuie să reacționeze la violența în cuplu tratând-o ca pe o chestiune de ordin public, mai degrabă decât ca pe una de ordin privat. Dintre femeile intervievate care declară că au fost violate de partenerul lor actual, aproximativ o treime (31 %) declară că au suferit șase sau mai multe incidente de viol din partea acestuia. Violul marital este o realitate pentru numeroase femei, iar multe dintre ele au trăit asemenea incidente în

35

www.coe.int/spopviolence; www.bice.md Violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE. Rezultatele pe scurt. FRA-Agenția pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Eupopene. Luxemburg: Oficiul pentru publicații a Uniunii Europene. 2014// fra.europa.eu/sites/.../fra-2014-vaw-survey-factsheet_ro.pdf 36

21

repetate rânduri. Acest fenomen impune ca legislația tuturor statelor membre ale UE să trateze femeile căsătorite ce sunt victime ale violului la fel ca pe cele necăsătorite. Violența fizică și sexuală ►►Violența fizică: Se estimează că 13 milioane de femei din UE au fost supuse violenței fizice în decursul celor 12 luni premergătoare interviurilor din cadrul anchetei. Acest număr corespunde unui procent de 7 % dintre femeile cu vârsta între 18 și 74 de ani din UE 1. ►►Violența sexuală: Se estimează că 3,7 milioane de femei din UE au fost supuse violenței sexuale în decursul celor 12 luni premergătoare interviurilor din cadrul anchetei – ceea ce corespunde unui procent de 2 % dintre femeile cu vârsta între 18 și 74 de ani din UE. Prevalența generală a violenței fizice și sexuale Una din trei femei (33 %) a fost supusă violenței fizice și/sau sexuale după vârsta de 15 ani. Circa 8 % dintre femei au fost supuse violenței fizice și/sau sexuale în cele 12 luni premergătoare interviului din cadrul anchetei (figura 1 a). Dintre toate femeile care au un partener de viață (actual sau anterior), 22 % au fost supuse violenței fizice și/sau sexuale de către un partener, începând cu vârsta de 15 ani (tabelul 1)37

37

Ibidem.

22

23

24

25

Rezultatele unor studii realizate în Republica Moldova În perioada 25 noiembrie-10 decembrie 2006 a fost efectuat sondajul de opinie

« femei

aflate în situaţii de risc în Republica Moldova », realizat de IMAS inc-Moldova cu susţinerea USAID şi Winrock, sponsor oficial fiind OSCE. Prin intervievarea unui grup ţintă, şi anume a femeilor între 16 şi 35 de ani, în număr de 1030 persoane, s-a urmărit scopul de a identifica dificultăţile care presează femeile tinere, provoacă disperarea şi duc la luarea unor decizii eronate. Printre aceste dificultăţi se numără : venitul foarte mic, lipsa condiţiilor de viaţă decentă, tendinţa de a imita succesul altuia, nivelul jos de aspiraţii şi, ceea ce s-a evidenţiat vădit, rata înaltă a violenţei domestice (41%) adică, în a patra familie femeia este supusă violenţei. Mediul familial descris de multe respondente este violent : 31% au asistat deseori la certurile părinţilor, 29% au asistat la violenţe între părinţi, 16% au declarat că în copilărie au fost adesea bătute. Acest lucru indica lipsa unei atmosfere familiale din care lipseşte afectivitatea, comunicarea, dragostea. 34% de fete tinere, aflate la începutul vieţii, exprimat dorinţa de a evada din acest mediu familial, adică « să mă duc unde m-or duce ochii ». Femeile între 2535 ani au recunoscut că în 30 cazuri din 46 agresorul era actualul soţ/partener, în 9 cazuri din 46 fostul soţ/partener. Violenţa, conform sondajului, are loc mai ales în familiile cu venituri mici unde sărăcia este la ea acasă : 40% din victime provin din familii care au suferit de foame pe parcursul ultimilor ani ; 38% fac parte din familii în care venitul a scăzut pe parcursul ultimului an, 86% provin din familii în care nivelul de trai este sub cel decent. Sondajul demonstrează că majoritatea agresorilor au un nivel scăzut de educaţie : 8% - fără educaţie, 12% - educaţie secundară, 24%şcoală generală, 25% - şcoală profesională. În consecinţă, în rezultatul violenţei se agreavează starea sănătăţii, victimele se plâng de stresuri (24%), insomnii (36%), migrene(47%), oboseală(64%), 52% din victime s-au gândit adesea sau rar să-şi pună capăt zilelor. Un studiu din 2003 confirmă că populaţia Republicii Moldova este mai tolerantă faţă de problematica violenţei în familie decât populaţia ţărilor din Uniunea Europeană, întrucât patru din zece moldoveni considerau că violenţa fizică în familie nu sunr acte foarte grave, comparativ cu ţările din UE în care doar un individ din zece este mai tolerant. În iunie-iulie 2007 la comanda centrului Internaţional « La Strada » a fost efectuat un studiu axat pe determinarea opiniei publice privind violenţa în cadrul familiei. În cadrul studiului sau realizat 300 de interviuri în m. Bălţi, m. Chişinău şi r-nul Cahul.38 Jumătate din persoanele intervievate au menţionat că au auzit despre violenţa în familie, însă nu cunosc prea multe detalii despre acest fenomen.cei mai mulţi respondenţi, care confirmă actualitatea fenomenului locuiesc 38

http://www.december18.net/la-strada-molodva, o8.12.2009.

26

în mun. Chişinău, fiind urmaţi de locuitorii r-nului Cahul (60%) şi 47%). Preponderent, locuitorii din mediul urban consideră violenţa o problemă actuală pentru ţară. Odată cu creşterea vîrstei, se observă că respondenţii sunt mai puţini informaţi despre violenţa în familie. Violenţa fizică este cel mai bine cunoscută în rîndul respondenţilor, fiind menţionată de 84% dintre ei. Puţin peste jumătatea au menţionat că violenţa poate fi şi de ordin psihologic. Faptul că fenomenul dat poate fi clasificat ca violenţă verbală şi sexuală a fost marcat de aproximativ 40% şi doar 17% au indicat motivul economic, care contrivuie nemijlocit la apariţia violenţei în cadrul familiei. Cauzele, factorii care conduc la violenţă în familie au fost listate de către respondenţi după cum urmează : 1. Alcoolismul – 79% ; 2. Sărăcia – 54% ; 3. Nivelul scăzut de educaţie – 48% ; 4. Somajul – 46% ; 5. Preluarea modelului autoritar din familie – 17% ; 6. Emanciparea femeii – 8%. Sărăcia şi şomajul înrunesc cota cea mai mare de respondenţi la populaţia din Bălţi, în timp ce nivelul de educaţie, emanciparea femeii şi preluarea modelului autoritar a înregistrat cote mai mari la respondenţii din capitatală. Respondenţii de peste 45 de ani înregistrează cea mai mare pondere (62%) atunci cînd vorbim de sărăcie ca motiv al violenţei în familie. O cercetare din 2009 a Centrului Internaţional pentru protecţia şi promovarea Drepturilor femeii « La Strada » arată că la întrebarea de ce nu se adresează după asistenţă, 35% din femei răspund : « Îmi era ruşine », 23% spun : « Nu cred că mă poate ajuta cineva »sau « Nu ştiu unde puteam să mă adresez », iar 16% recunosc : « Îmi era frică ».39 Studiul reprezentativ desfăşurat de BNS şi publicat în anul 2011 atestă faptul că violenţa afectează un număr mare de femei, indiferent de vârstă, mediu de reşedinţă şi statutul socioeconomic - rata prevalenţei totale a violenţei din partea soţului/partenerului pe parcursul vieţii (psihologică, fizică sau sexuală) de la vârsta de 15 ani este de 63%, iar cele mai mari rate de prevalenţă a formelor multiple de violenţă pe parcursul vieţii au fost raportate de către femei din mediul rural al Republicii Moldova.

39

Familia sănătoasă este familia fără violenţă//Jurnal de Chişinău, 13 noiembrie 2009, p.14.

27

În opinia specialiștilor din sistemul de justiție, numărul adresărilor VVS la sistemul de justiție, dar și la serviciile sociale este redus. „Vă spun оn cunoștință de cauză, din vreo 10 cazuri de VS maxim 3-4 ajung оn atenția autorităților” (IIA_32_S). Infracțiunea de viol conjugal este declarată și mai rar. „Puține cazuri care ajung оn instanță, femeile practic nu declară” (IIA_23_S). Specialiștii din sistemul social sunt de acord că numărul adresărilor din partea victimelor este redus. „Nu cred că la noi se declară toate cazurile de abuz sexual. Nu cred că fiecare copil sau matur care a trecut prin experiența respectivă ajunge să apeleze sau să fie cumva ajutat, protejat sau consiliat” (IIA_10_S). Situația dată este determinată de mai mulți factori: (i) stereotipurile din societate care blamează, de obicei, victima, și nu agresorul; (ii) neîncrederea VVS în persoanele care o înconjoară, dar și în societate; (iii) dependența de aggressor sau frica insuflată de acesta; (iv) lipsa informațiilor unde trebuie să se adreseze în astfel de situații; (v) nivelul redus de cunoștințe juridice a VVS etc40. Concluziile studiului la care ne-am referit sunt următoarele: 1. Nu există o metodologie clară de lucru, de acțiune în cazurile de VS (violenței sexuale) și nu se ține cont de starea victimei, nu începe cu înregistrarea cazului. Victima este nevoită să relateze de mai multe ori cum s-au întâmplat lucrurile, ceea ce poate duce la o retraumatizare profundă. 2. Deși numărul VVS (victimelor violenței sexual) care se adresează la organele de drept este redus, în cazul când VVS se adresează pentru a declara infracțiunea, polițiștii evaluează șansele de a dovedi/proba infracțiunea. Practic, în situațiile când există șanse puține eprezentanții organelor de drept încep a manipula victima să nu depună plângere. 3. Deseori, polițiștii nu au încredere în declarația victimei și nu inițiază dosarul la momentul declarării, dar abia după ce acesteia i se face expertiza medico-legală. Unii specialiști din instituțiile de drept au recunoscut că situațiile date sunt frecvente. „Victima este chemată pentru prima dată de ofițerul operativ și nu doar de unul. Ar putea să intervină zeci de ofițeri care să discute cu ea, să-i pună оntrebări provocatoare, incomode. După aceea merge la ofițerul de urmărire penală, unde trebuie să dea iarăși aceleași explicații… Ulterior urmează aceeași procedură la procuror pentru ca acesta să se convingă”

40

Asigurarea accesului vicytimelor violenței sexuale la protecție legalî și socială adecvată, 2015, //sociopolis.md/asigurarea-accesului-victimelor-violentei-sexu... 48Asigurarea accesului vicytimelor violenței sexuale la protecție legalî și socială adecvată, 2015, //sociopolis.md/asigurarea-accesului-victimelor-violentei-sexu...

28

(IIA_13_S). Practica actuală relevă că, din momentul adresării pentru a declara infracțiunea sexuală, victim începe să fie maltratată repetat de sistemul de drept, care de fapt ar trebui să o apere. Așadar, apare necesitatea de a dezvolta un mecanism pozitiv de înregistrare a cazurilor de VS semnalate, care să asigure accesul la justiție a părții vătămate minimalizând revictimizarea.41

Conform datelor sondajului Violența față de femei în Republica Moldova (2010), circa 19% din femei au declarat că au fost supuse violenţei sexuale macar o dată pe parcursul vieţii, iar 4% -în ultimele 12 luni. Ca şi în cazul violenţei fizice, prevalenţa violenţei sexuale atât pe parcursul vieţii cât şi în ultimele 12 luni este mai mare în mediul rural42

42

http://www.statistica.md/public/files/SeminareConferinte/Violenta_fam_dec_2011/Raport_violenta_fam.pdf

29

Chiar dacă оn Codul penal (CP) al Republicii Moldova au fost efectuate modificări și ajustări ținвndu-se cont de noile realități sociale, modul de оnregistrare a acestor infracțiuni de către organele abilitate (Inspectoratul General de Poliție, Biroul Național de Statistică etc.) lasă încă de dorit pentru că nu cuprind diferențierea infracțiunilor sexualpe categoriile prevăzute de Codul penal – violul (art. 171),acțiunile violente cu caracter sexual (art. 172), hărțuireasexuală (art. 173), raportul sexual cu o personaă care nua împlinit vârsta de 16 ani (actele de penetrare vaginală,anală, bucală etc., art. 174), acțiunile perverse (art. 175) și infracțiunile cu caracter sexual asupra copiilor, prin intermediul tehnologiilor de informare și comunicare, (acostareacopiilor în scopuri sexuale, art. 175’). Datele Biroului Național de Statistică din Republica Moldova prezintă actualmente doar infracțiunea de viol.Datele statistice ale acestei instituții relevă o creștere a violului ca infracțiune sexuală – de la 215 cazuri în anul 2000 la 352 de cazuri în 2014. Numărul cazurilor de violraportate la 100 000 de locuitori relevă aceeași tendințăde creștere de la 6 cazuri în 2000 la 10 cazuri în 201443. Statistica organelor de poliție prezintă 332 de cazuri de viol și 273 de cazuri de violență sexuală în anul 2014. De asemenea, se înregistrează o ușoară creștere a infracțiunilor sexuale în familie: de la 29 la 30 de cazuri a infracțiunilor de viol în anii 2013-2014 a infracțiunilor de viol (art. 171 CP) și de la 11 la 20 de cazuri de acțiuni violente cu caracter sexual (art. 172 CP) pentru aceeași perioadă

43

Asigurarea accesului vicytimelor violenței sexuale la protecție legalî și socială adecvată, 2015, //sociopolis.md/asigurarea-accesului-victimelor-violentei-sexu...

30

Însă nici datele Biroului Național de Statistică, nici cele ale Inspectoratului General de Poliție nu reflectcu exactitate realitatea socială. Numărul cazurilor de violență sexuală este mult mai mare, dar aceste cazuri nu sunt semnalate organelor de drept, pentru că violența sexuală este un tabu în societatea moldovenească. Datelecercetării „Bărbații și egalitatea de gen оn Republica Moldova” relevă că aproape fiecare al cincilea bărbat a făcut sex cu o fată/femeie, fără ca aceasta să-și dorească, iar aproape fiecare al patrulea bărbat cu o fată/femeie, care era prea beată ca să spună că nu-și dorește acest lucru. 18 la sută dintre bărbați au recunoscut utilizarea forței pentru a întreține relații sexuale și cu actuala prietenă/soție, iar 14 la sută dintre bărbații au utilizat forța pentru a face sex cu fosta prietenă/soție. Aproximativ 5 la sută dintre bărbați au săvârșit abuz sexual în grup. Violența sexuală este forma de violență cea mai puțin recunoscută și raportată. Marea majoritate a cazurilor nu ajung оn atenția autorităților. Factorii de bază care favorizează această situație sunt multipli: (i) normele sociale stereotip în care masculinitatea este asociată cu dominația și agresivitatea, iar feminitatea cu supunerea; (ii) învinuirea persoanelor care sunt victime ale acestorsituații, ca fiind de vină pentru producerea acestor infracțiuni; 7 (iii) frica persoanelor de a denunța astfel de cazuri,pentru a nu fi blamate, marginalizate etc44. Parcursul victimelor violenței sexuale prin sistemul de justiție este anevoios și descurajant, acestea fiind uneori victimizate și de specialiștii cu care intră în contact – polițiști, ofițeri de urmărire penală, medici legiști, procurori, judecători. Există și bariere legislative care conduc la lipsa protecției efective оn fața agresorilor, la o rată mică a condamnărilor, оnsoțită de pedepse blвnde. Protecția efectivă a drepturilor fiecărui cetățean este o condiție sine qua non a tuturor proceselor legale dintr-o societate democratică, unde supremația legii veghează asupra prevenirii oricăror atentate asupra drepturilor șilibertăților fundamentale ale omului. Deși în Republica Moldova drepturile tuturor cetățenilor sunt oficial recunoscute, există lacune evidente între prevederile legislative și modul de implementare a acestora în practică. În multe cazuri VVS se confruntă cu multiple obstacole legale, sociale, culturale și economice, inclusiv cu modul neplăcut în accesarea sistemului justiției. Conexiunea dintre sectorul justiției și serviciile sociale pentru VVS este la etapa incipientă, iar serviciile de asistență și reintegrare a acestora în comunitate practic lipsesc. Actualmente, VVS nu au acces la servicii psihologice de calitate, la asistență juridică calificată și gratuită acordată de instituțiile de stat.

44

Asigurarea accesului vicytimelor violenței sexuale la protecție legalî și socială adecvată, 2015, //sociopolis.md/asigurarea-accesului-victimelor-violentei-sexu...

31

În cazul copiilor VVS, semnalăm existența a 17 camere de audiere special amenajate. Potrivit recomandărilor internaționale, copiii trebuie să depună mărturii în cele mai favorabile încăperi cu cele mai potrivite condiții ținându-se cont de vârsta lor, nivelul de maturitate și oricare deficiențe de comunicare pe care ei le-ar puteaavea. În orice circumstanțe, interesul superior al copiluluieste punctul de plecare și vectorul tratamentului ce urmează a fi aplicat copilului victimă de către toți actorii pe seama cărora este pusă apărarea și garantarea drepturilor copilului. O provocare pentru Republica Moldova este lipsa unui concept clar privind instruirea specializată a profesioniștilor din domeniul legal și social, care au în gestiune cauze de infracțiuni sexuale, fapt ce duce, pe de o parte, la organizarea unor instruiri sporadice, de scurtă durată, în special inițiate de reprezentanții societății civile, pe de altăparte, nu asigură ca anume specialiștii instruiți să gestioneze cazurile VVS45. În ceea ce privește alte forme ale violenței domestice, prezentăm rata totalî a violenței, conform studiului din 2010:

45 45

Asigurarea accesului vicytimelor violenței sexuale la protecție legalî și socială adecvată, 2015, //sociopolis.md/asigurarea-accesului-victimelor-violentei-sexu...

32

Sursa:

Sursa:

33

34

3.Pevenirea şi combaterea violenţei (intra) familiale (unele dimensiuni) În Republica Moldova au fost întreprinse mai multe măsuri pentru a schimba percepţia populaţiei, dar şi a autorităţilor că VF nu este o problemă privată, şi pentru a crea o atitudine de zero-toleranţă faţă de acest fenomen, inclusiv a victimelor violenţei оn familie. Studiul BNS din 2010 indică că fiecare a treia femeie din Republica Moldova susţine faptul că femeia trebuie să se supună opiniei soţului/partenerului chiar dacă nu este de acord, iar alt studiu de referinţă arată că o parte din femei din ţara noastră sunt obişnuite cu violenţa Practica altor ţări arată că schimbările dorite în societate pentru a combate efectiv fenomenul VF, inclusiv schimbarea de atitudini şi mentalitate, poate dura mai mulţi ani în şir, cu condiţia că statul, societatea civilă şi întreaga comunitate depun maximum eforturi în acest sens. Adoptarea Legii nr. 45-XVI cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei оn familie 46 (în continuare, Legea nr. 45-XVI) este un pas important al statului în prevenirea şi combaterea fenomenului în Republica Moldova. Această lege stabileşte cadrul instituţional cu detalizarea sarcinilor autorităţilor competente, prevede crearea centrelor /serviciilor de reabilitare a victimelor şi agresorilor, a unui mecanism de soluţionare a cazurilor de violenţă şi protecţie pentru VVF, inclusiv prin emiterea ordonanţei de protecţie şi aplicarea măsurilor punitive agresorului. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 45-XVI, a fost armonizată şi legislaţia naţională – au fost operate modificări şi la Codul penal, Codul de procedură penală etc. Mai multe autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate şi-au consolidat eforturile şi au emis instrucţiuni de lucru, aşa cum intervenţia secţiilor/direcţiilor de asistenţă

35

socială şi protecţie a familiei5, a instituţiilor medicale şi organelor afacerilor interne în cazurile de VF. Pentru a asigura realizarea dreptului la protecţie al VVF, autorităţile abilitate sunt obligate să reacţioneze prompt în vederea recunoaşterii şi respectării drepturilor acestei categorii de persoane, fiind conştiente de faptul că violenţa în familie este o încălcare gravă a drepturilor omului, inclusiv dreptului la viaţă, dreptului la cel mai оnalt standard realizabil al sănătăţii fizice şi mintale, dreptului de a nu fi supus torturii sau tratamentului crud, inuman şi degradant sau pedepselor; dreptului la libertate şi siguranţă, dreptului la egalitate оn faţa legii; dreptului la viaţă privată şi de familie, dreptului de a nu fi discriminate şi dreptului la tratament egal, dreptului la un remediu juridic efficient sunt şi unele situaţii cвnd specialiştii nu se (auto)sesizează şi nu referă cazurile SAP. de identificare nedorind să fie etichetate ca „victime”. Alte VVF pot fi identificate dar neasistate, de exemplu din cauza refuzului de a fi asistate. Refuzul uneori, are la bază frica de nerespectare a principiul confidenţialităţii din partea specialiştilor, insatisfacţia cu SAP existente, nedorinţa/imposibilitatea de a părăsi locul de trai/comunitatea47. Începând cu data de 16 martie 2017, pentru prima dată în Republica Moldova a fost pus în aplicare ordinul de restricție de urgență, ce presupune o măsură provizorie de protecție a victimei violenței în familie. Această metodă este aplicată doar de poliție ca urmare a evaluării riscurilor în baza completării unui chestionar. Astfel, polițiștii vor reacționa imediat la apelul persoanei supuse violenței și vor înlătura agresorul din familie, fără a mai fi necesară intervenția instanțelor de judecată sau cererea obligatorie a victimei. „Prevederile existente până acum presupuneau că în caz de încălcare a ordonanței de protecție, agresorul riscă o răspundere contravențională și doar dacă încălcarea era repetată putea fi constrâns mai aspru. Acum însă, pentru încălcarea ordonanței de protecție orice agresor riscă încă un dosar penal. Pentru o acțiune nechibzuită riști să fii penalizat pe două capete de penalizare, pentru admiterea violenței în familie, precum și pentru încălcarea ordonanței de protecție”. Ordinul de restricție de urgență este valabil 10 zile, timp în care agresorul nu are voie să intre în contact cu victima. După expirarea acestui termen, poliția va decide cum va fi pedepsit agresorul – fie prin procedură contravențională sau penală, fie va fi aplicată ordonanța de protecție a victimelor ce poate depăși 90 de zile48.

47

Rusu, Viorelia. Studiu privind realizarea drepturilor victimelor violenței în familie în sistemul de asistență și protecția din republica Moldova. Centrul Internațional pentru Protecția Drepturilor Femeii La Strada. Chișinău, Republica Moldova, 2013// lastrada.md/files/resources/3/Violenta_raport_ro m.pdf

48

https://moldnova.eu/.../violenta-familie-printre-femei-si-barb..

36

În urma modificărilor legislative, Poliția are dreptul să emită un ordin de restricție, să izoleze agresorul de familie, să asigure protecție victimelor violenței în familie și să descurajeze agresorul să comită noi acte de violență. „Polițiștii aveau mâinile legate, vorbind la figurat, în cazul când era vorba de violența în familie și lăsau în primejdie victima, le dădeau frâu liber agresorilor. Dar din momentul intrării în vigoare a respectivelor prevederi legale, deja avem aplicate 45 ordine de restricție.Pentru încălcarea ordinului de restricție de urgență agresorul riscă să fie sancționat sau constrâns juridic și supus arestului contravențional de la 3 până la 10 zile sau poate primi amendă de la 3.000 până la 4.500 de lei. Pentru încălcarea ordonanței de protecție legiuitorul prevede muncă în folosul comunității de la 160 până la 200 ore, respectiv închisoare până la 3 ani. „Au fost extinși și subiecții relațiilor de familie, soții divorțați ce conviețuiau în mod separat, nașii, finii vor beneficia de protecție în caz că au fost agresați, iar deținătorii de arme își vor pierde dreptul de posesie pentru totdeauna dacă vor admite violența în familie”. Victimele agresiunii vor beneficia de protecție și suport juridic gratuit din partea statului, promit autoritățile49.

Sursa: https://moldnova.eu/.../violenta-familie-printre-femei-si-barb..

49

Ibidem.

37

Însărcinări didactice: 1.Identificaţi particularităţele metodologiei cercetării violenţei (intra)familiale (în baza studiilor empirice: Violenţa faţă de femei în Republica Moldova, 2011 ; Studiu privind realizarea drepturilor victimelor violenţei în familie în sistemul de asistenţă şi protecţie din Republica Moldova, 2013 etc.) ; 2. Analizaţi eficienţa legislaţiei antiviolenţa din Republica Moldova (în baza studiilor empirice: ea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la violenţa ăîn familie. Raport din perspectiva respectării drepturilor omului, 2012 ; Ordonanţa de protecţie. Raport de evaluare a implementării prevederilor Legii 45 cu privire la ordonanţa de protecţie în Republica Moldova în perioada 2008-2011, Chişinău, 2012 etc.) ; 3. Sistematizaţi informaţia din dosarele arhivelor curente ale judecătoriilor cu privire la aplicarea legislaţiei antiviolenţă şi comparaţi concluziile obţinute cu cele din studiile sus menţionate; 4. Argumentaţi proiecte de măsuri cu privire la diminuarea indicelor violenţei în familie

Bibliografie: 1.Rădulescu,S. Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie. Bucureşti, Editura Lumina lex, 2001; 2. Postică, Alexandru. Ordonanţa de protecţie. Raport de evaluare a implementării prevederilor Legii 45 cu privire la ordonanţa de protecţie în Republica Moldova în perioada 2008-20111. Ch.: Pro-LEX, 2012; 3. Implementarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la violenţa în familie. Raport din perspective respectării drepturilor omului. Ch., 2012; 4. Lege cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, nr.45_XVI din 01.03.2007; 5. Rusu, Viorelia. Studiiu privind realizarea drepturilor victimelor violenţei în familie în sistemul de asistenţă şi protecţie din Republica Moldova. Centrul Internaţional pentru protecţia şi promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” Chişinău, 2013; 6. Violenţa faţă de femei în Republica Moldova. Studiu sociologic. BNS. Chişinău, 2011; 7. Violenţa domestică şi prevenirea acesteia: percepţii asupra fenomenului. Studiu de referinţă realizat de către Winrock Moldova. Ch., 2012; 8. Ordinul MAI nr. 275 din 14.08.2012 „Cu privire la aprobarea Instrucţiunii metodice privind intervenţia organelor afacerilor interne în prevenirea şi combnaterea cazurilor de violenţă în familie//www.mpsfc.gov.md/file/documente%20interne/instrucţiuni_mai%20%281%29.pdf

38