Socio-economic.docx

Veskan Daniel Attila Clasa a -X-a

STRUCTURA SOCIO-ECONOMICA A POPULATIEI STRUCTURA SOCIO-ECONOMICA A POPULATIEI RELEVA GRADUL DE PARTICIPARE A ACESTEIA LA ACTIVITATEA ECONOMICA. La nivel mondial, cunoaste mari diferentieri spatiale, in functie de gradul de dezvoltare economica, de factori demografici (dinamica populatiei), de factorii sociali si politici. Nu toata populatia este activa: varsta demoeconomica variaza intre 19-20 ani si respectiv 61-62 ani. Sunt nenumarate situatii insa, in special in tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, cand tinerii sub 16 ani sau varstnicii peste 65 ani desfasoara activitati economice. 1. Populatia activa cuprinde „totalitatea persoanelor care executa in mod obisnuit o activitate profesionala”. In consecinta, populatia activa cuprinde toate persoanele care desfasoara o activitate economica retribuita dar si populatia aflata in cautarea unui loc de munca. Include salariatii, muncitorii independenti, somerii inregistrati la ultimul recensamant, tinerii in cautarea primului loc de munca, muncitorii sezonieri si persoanele cu activitate temporara. Nu intra in categoria persoanelor active: studentii, menajerele, pensionarii si persoanele intretinute in intregime de altii. In cadrul populatiei active se disting doua categorii: populatia activa ocupata si populatia activa neocupata. a. Populatia activa ocupata – populatia de 16 ani si peste care are un loc de munca, producatoare de bunuri sau servicii, in scopul obtinerii unor venituri (populatia angajata efectiv intr-o activitate productiva); b. Populatia activa neocupata – persoanele care nu au un loc de munca, sunt fara ocupatie, someri, aflate in cautarea unui loc de munca. 2. Populatia inactiva – populatia care nu exercita o activitate aducatoare de venituri si care se afla sub sau peste varsta de munca. Configuratia structurii demografice determina

ponderea populatiei active din cea totala. Rolul activilor in societate este esential pentru ca acestia sustin economic si populatia inactiva (elevi, studenti, pensionari etc.). O populatie imbatranita reduce numarul activilor, influentand negativ dezvoltarea economica, in timp ce o populatie tanara constituie un rezervor de forta de munca, care impulsioneaza cresterea economiei. De exemplu, in tarile in curs de dezvoltare, intre anii 1950-1990, numarul activilor a crescut cu 1 miliard de persoane, tendinta ce va continua si in viitor.

STRUCTURA POPULATIEI PE SECTOARE DE ACTIVITATE In general, populatia activa este implicata in trei sectoare de activitate (C. Clark, 1964):  primar – grupeaza activii din agricultura, piscicultura, silvicultura;  secundar – industrie si constructii;  tertiar – servicii (comert, transport, administratie, finante-banci, educatie, ocrotirea sanatatii). Ponderea activilor pe cele trei sectoare sugereaza nivelul de dezvoltare economica:  tarile subdezvoltate sunt caracterizate de dominanta activitatii agricole,  tarile dezvoltate sunt caracterizate de tertializarea economiei. Contrastele sunt evidente: activii din agricultura concentreaza in unele tari africane sau asiatice peste 75% din populatie; in schimb in tarile dezvoltate (ex.: SUA, Marea Britanie) sub 5%; in compensatie, activitate de servicii antreneaza peste 10% din activii tarilor subdezvoltate si peste 60% in cele dezvoltate. Raportul populatie inactiva / activa in lume si pe regiuni, 1950-2050

Sursa: World Population Prospects: The 2002 Revision, vol. I, Comprehensive Tablel

Raportul populatie inactiva/activa pe mari regiuni geografice (2000 si 2050)

Sursa: World Population Prospects: The 2002 Revision, vol. I, Comprehensive Tables

După nivelul de dezvoltare economică, conform părerii lui V.P. Maksakovskii (2007), statele se grupează în: I. Ţări înalt dezvoltate care au PNB la un locuitor mai mare de 15 000 dolari americani. Aici aparţin 40 de state şi teritorii din care 26 în Europa, 7 – în Asia, 4 – în America, 2 – în Australia şi Oceania şi 1 – în Africa. Lor le revin 2/3 din volumul PNB mondial şi în ele locuiesc 1/5 din populaţia Pământului. În cadrul acestor ţări deosebim 4 grupe de state şi anume: 18 a. Principalele ţări înalt dezvoltate ale lumii sau grupul celor 7. Lor le revine jumătate din PNB-ul mondial, jumătate din producţia industrială mondială şi 25% din producţia mondială agricolă. PNB/locuitor este mai mare de 20 mii dolari americani. Din acest grup fac parte: SUA, Japonia, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada. b. Ţările mici înalt industrializate din Europa. Se caracterizează printr-un nivel înalt de dezvoltare economică, dar sunt mici şi nu au pondere mare în economia mondială. Economia lor este specializată. Necătând la dimensiunile relativ modeste, au o mare influenţă în politica mondială. PNB/locuitor oscilează de la 20 000 până la 36 000 dolari americani. Aici aparţin: Elveţia, Austria, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Spania, Portugalia, Grecia, Luxemburg .

c. Ţări cu populaţia majoritară formată din urmaşii foştilor imigranţi, unde intră: Australia, Noua Zeelandă, Republica Africa de Sud şi Israelul. d. Noile ţări şi teritorii înalt dezvoltate, cum ar fi: Republica Coreea, Singapore, Taiwanul, Hong Kongul (regiune cu statut special al Chinei) şi Ciprul. Primele patru au fost considerate înalt dezvoltate de către Fondul Monetar Internaţional încă în anii 90 ai secolului trecut. II. Ţări în curs de dezvoltare. La acest tip aparţin aproximativ 150 state şi teritorii, care ocupă peste ½ din suprafaţa uscatului terestru şi în care locuiesc peste 4/5 din populaţia lumii. Unele din ele au căpătat independenţă până la al Doilea Război Mondial, Harta politică a lumii 19 dar marea lor majoritate – după. Principala trăsătură a acestor state este dezvoltarea slabă a economiei, care are un caracter dominant agrar. Ele se grupează în: a. Ţările cheie cu un enorm potenţial natural, uman şi economic. La grupa dată aparţin: China, India, Mexic şi Brazilia. Aceste state sunt liderii lumii în curs de dezvoltare. Ele produc mai multă producţie industrială decât toate celelalte ţări în curs de dezvoltare. b. Ţări în curs de dezvoltare ale eşalonului superior. Ele au căpătat independenţa politică până la Primul Război Mondial şi au atins deja un înalt nivel de dezvoltare. La această grupă aparţin: Argentina, Venezuela, Uruguay, Chile. c. Noile ţări industriale. Primul val de noi ţări industriale au fost trecute în categoria statelor dezvoltate. La grupa dată aparţin statele „valului al doilea” de state industriale din Asia, cum ar fi: Malaysia, Thailanda, Indonezia, Filipine. d. Ţările exportatoare de petrol, care datorită vânzării petrolului sunt mult mai bogate decât restul statelor în curs de dezvoltare. Aici aparţin: Arabia Saudită, Kuwaitul, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Bahrainul, Libia şi Brunei. e. Ţări clasic slab dezvoltate. Aici aparţin o grupă destul de mare de state printre care Sri Lanka, Ghana, Guineea, Zimbabwe, Bolivia, Guyana, Honduras . f. Ţări cu un nivel foarte scăzut de dezvoltare (cele mai slab dezvoltate ţări). La grupa dată aparţin 50 state dintre care 32 de pe continentul African şi 9 din Asia. Printre ele se numără Bangladesh, Myanmar, Afghanistan, Nepal, Niger, Ciad, Somalia, R.D. Congo, Tanzania, Madagascar, Cambodgia, Etiopia, Burundi, Malawi, Sierra Leone, etc. III. Ţări în tranziţie la economia de piaţă. Aici aparţin 12 foste ţări ale lagărului socialist şi cele 15 foste republici sovietice.

Structura resurselor de munca 1. Populatia in varsta de munca, se considera populatia cuprinsa intre anumite limite de varsta, considerate de legislatia diferitelor tari, cand omul prin statutul varstei sale, poate fi apt pentru munca; 2. Populatia apta de munca, se considera acea populatie in varsta de munca si care dispune de aptitudini fizice si mentale respective. In mod practic pentru obtinerea acestui indicator din numarul populatiei in varsta de munca, se scade populatia inapta, adica invalizii de gradul I si II; 3. Populatia activa disponibila, se considera populatia apta de munca care lucreaza efectiv, este cuprinsa in formele institutionale de pregatire a unei profesii sau a satisfacerii unor obligatii sociale sau in somaj temporar, in mod practic din populatia apta de munca se scade populatia care din diferite motive nu solicita prestarea unei anumite activitati sociale in cadrul unui loc de munca; 4. Populatia activa reprezinta efectiv populatia ocupata precum si populatia neocupata, somerii. Din punctul de vedere al calculului economic, acest indicator se obtine prin scaderea din populatia activa disponibila, a somerilor; 5. Populatia ocupata, este populatia angajata in unul din sectoarele economiei nationale. Acest indicator se poate obtine prin calcul, deducand din populatia activa, numarul somerilor; 6. Populatia ocupata in ramurile productiei si a serviciilor civile, cuprinde populatia ocupata, mai putin acea parte a populatiei care lucreaza in domeniul militar sau al ordinii publice; 7. Populatia inactiva, care cuprinde populatia care nu participa, din diferite motive la vreun fel activitate din sectoarele sociale (elevii si studentii de la cursurile de zi, casnice, pensionari).

a. Sectorul primar Ponderea populatiei si importanta acestui sector variaza la nivel mondial in functie de gradul de dezvoltare economica. In tarile subdezvoltate, populatia ocupata in agricultura reprezinta peste 50% (ex.: Mali 90%, Afganistan 80%, Indonezia 77% etc.).In tarile in curs de dezvoltare, ponderea scade pana la sub 50% in America Latina si Orientul Apropiat sau sub 25% in unele tari din sudul si estul Europei. In tarile dezvoltate ponderea populatiei din sectorul primar scade sub 12%, in America de Nord si Europa Occidentala (Suedia 6%, Belgia 5%, SUA

si Marea Britanie 4%). In Romania, la recensamantul din 2002 ponderea populatiei ocupate in agricultura era de . Ponderea populatiei ocupate in agricultura este un important indicator al gradului de dezvoltare economica, in corelatie cu PIB/loc. In consecinta, tarile dezvoltate au o pondere scazuta spre deosebire de tarile lumii a III-a, care au o pondere ridicata. Scaderea numarului persoanelor din sectorul primar se datoreaza atat cresterii productivitatii prin mecanizarea agriculturii cat si veniturilor mai mari obtinute in celelalte sectoare de activitate.

b. Sectorul secundar – cuprinde populatia ocupata in industrie si constructii. In tarile dezvoltate, acest sector depaseste 30% din populatia activa. In ultimele decenii insa, ponderea populatiei din sectorul secundar a scazut, datorita predominantei activitatii industriale ce necesita importurile de capital, activitatii de cercetare, adica o forta de munca redusa numeric, dar cu o inalta calificare si tehnologie avansata. In consecinta, ponderea populatiei in sectorul secundar nu constituie un indicator al nivelului de dezvoltare. In tarile subdezvoltate, ponderea populatiei ocupate in acest sector este redusa, desi procesul de industrializare a inceput sa se manifeste si aici; aceasta variaza intre 1% in Asia de Sud si SudEst (Mali – 1%, Camerun – 2%, India si Thailanda – 7%) si peste 30% in Hong Kong si Republica Africa de Sud – 39%, Singapore – 30%.

c. Sectorul tertiar – este cel mai eterogen, cuprinzand atat activitati simple (ex: casnice) cat si moderne si complexe sau de cercetare. Forta de munca poate fi fara calificare sau analfabeta (pentru muncile fizice), sau de cea mai inalta calificare si nivel de educatie. Trasatura fundamentala a acestui sector: NU furnizeaza bunuri ci SERVICII, rolul lui fiind de „a gestiona”, „a educa”, „a ingriji”, „a distra”, „a informa”. Ponderea populatiei in sectorul tertiar a fost influentata de gradul de dezvoltare economica, sociala si politica a statelor. In tarile dezvoltate, bogate (ex.: Suedia, Franta, SUA), ponderea populatiei in acest sector depaseste 60%. In statele in tranzitie economica din Europa, conducerea comunista considera acest sector neproductiv si in consecinta, a mentinut ponderile scazute. Dupa 1989, s-au inregistrat cresteri semnificative: 35% in Ungaria, 33% in Rusia, 30% in Polonia. Divizarea populatiei in trei sectoare de activitate, i-a permis lui P. Claval (1974), evidentierea a trei stadii de evolutie socio-economica a populatiei: a. Stadiul primar (traditional) – caracteristic statelor subdezvoltate din Africa Centrala, Magreb. Orientul Apropiat, Asia de Sud si Sud-Est si America Latina.

b. Stadiul secundar (industrial) – caracteristic statelor in tranzitie economica din Europa Centrala si Estica, Sud-Estul Asiei si America de Sud. c. Stadiul tertiar (post industrial) – caracteristic tarilor dezvoltate din Europa de Nord si de Vest, SUA si Canada. Tendintele actuale de dezvoltare a oraselor si satelor, demonstreaza clar ca impartirea actuala a activitatilor in cele trei sectoare nu mai corespunde pe deplin cerintelor, realitatilor. In prezent, in tarile dezvoltate se manifesta o tendinta noua, si anume cresterea considerabila a sectoruluin tertiar, acesta plasandu-se pe locul I, precum si o puternica diversificare a lui: sectorul Quaternar; apare astfel o noua geografie – „geografia serviciilor”. De aici necesitatea redefinirii populatiei pe sectoare de activitate si introducerea unor metode adecvate noilor tendinte. Profesorul Vasile S. Cucu diferentiaza sectorul tertiar astfel: 1. administratie si gospodarire comunala; 2. activitati social-culturale; 3. invatamant-stiinta; 4. circulatia marfurilor; 5. turism; 6. activitati recreative si de odihna (practica in zonele delimitate: servicii de cabana, moteluri, camping, serbari traditionale). Prof. Cucu exclude din acest sector insa activitatile financiar-bancare si de asigurari, care au luat o amploare deosebita la nivel mondial si care atrag un numar insemnat de activi. De asemenea, nu include in sectorul tertiar activitatile din domeniul sanitar. Cel de-al patrulea sector – sectorul Q – cuprinde activitati economice specializate in adunarea, transmiterea, prelucrarea informatiilor si controlul afacerilor. Include profesii precum: juris-consult, contabil, manager, specialist in finante, profesor, cercetator stiintific, lucrator in mass-media, in medicina, publice de guvernare locala si centrala T sectorul tertiar cuprinde activitati economice legate de transport, comert, turism.