Simbolism

Intre idealul romantic al anularii limitelor dintre eu si lume – care aduce cu sine mitul genialitatii si al satanismului – si poetica „transcendentei goale“ a marilor poeti simbolisti si moderni trebuie avuta in vedere, ca un fel de placa turnanta a modernitatii, teoria baudelaireana a „corespondentelor“. Modul in care Baudelaire gindeste functiile poeziei poate fi insa reconstituit nu doar din analiza celebrului sonet, ci si din unele notatii accidentale, risipite prin articolele si fragmentele sale, precum cea de fata: „Intregul univers vizibil nu e decit un depozit de imagini si semne, carora imaginatia le va da un loc si o valoare relativa. Este un fel de hrana pe care imaginatia trebuie sa o digere si sa o transforme“. Diferenta dintre initiativa romantica a cautarii transcendentei si principiul baudelairean al corelarii omului cu natura divina nu e atit o diferenta ideatica, cit o diferenta tehnica, dobindindu-si adica specificitatea la nivelul tehnicii poetice si al strategiilor de administrare a sensului. Volumul Florile raului marcheaza momentul unor schimbari fundamentale in modul de structurare a discursului literar. Formele extensive ale cunoasterii lirice cedeaza locul formelor intensive. Poezia isi interiorizeaza motivele, incepe sa-si ascunda schelaria ideatica, descopera avantajele concentrarii semantice si face primii pasi spre renuntarea la retorica discursivitatii. Vechile elemente epice si filozofice sint absorbite in pasta unei curgeri lirice cu profunde efecte psihologice. Dezvaluirea cu mijloacele rationalului a profunzimilor irationale ale sufletului sau ale cosmosului cedeaza locul unei forme de cunoastere de factura magica, muzicala, beneficiind de toate libertatile analogiei universale. Daca lumea e o carte cu semne si valoarea acestor semne e relativa intrucit supusa revelatiilor de moment ale subiectivitatii creatoare, atunci sensul lumii nu se afla inscris in paienjenisul natural al lucrurilor si al fenomenelor, ci in relatia dintre acestea si unicitatea ontologica a celui care scrie. In simbolism, ca si, mai tirziu, in expresionism, obiectele inceteaza sa mai fie ele insele. Ele devin semne, simboluri, urme, amprente, embleme. Spatiul lumii materiale se confunda astfel cu spatiul unei medieri, important nu prin ceea ce el arata, ci prin ceea ce el ascunde si sugereaza. In plan textual, poezia – inteleasa de acum inainte ca un limbaj initiatic – va indeplini aceeasi functie mediatoare si astfel simbolul si sinestezia vor transforma cuvintele din elemente date, purtatoare de sens, in elemente creatoare de sens, deposedate de natura lor denotativa primara si incarcate cu semnificatii obscure, manifestate printr-o ambiguitate irezolvabila. Charles Baudelaire (1921-1867). Mare poet francez. Studiaza la Lyon si Paris. Pleaca in voiaj in India, de unde apare si predilectia pentru o figura feminina bine definita, Muza neagra. in 1845, Baudelaire publica sonete in "L Artiste" si "Le Salon de 1845". in 1855 publica in revista "La Revue des Deux Mondes" 18 poeme din "Florile raului" ("Les Fleurs du Mal"), pentru care va trebui sa plateasca o amenda, din cauza ultrajului la adresa opiniei publice produs de aceste versuri. Editia din 1861 este imbogatita prin noi poezii si un nou ciclu, "Tableaux care contin "Les Salons" din 1845, 1846 si 1859, studiile sale din "L Expositions universelle" (1855) si despre "L Essence du rire dans les arts plastiques", precum si a treia editie din "Les Fleurs du Mal" (152 de poezii). in 1887 mai apar "(Euvres posthumes", prin grija lui Eugene Crepet, "Correspondances inedites", un jurnal de amintiri intime, "Fusees" si "Mon a nu". Baudelaire creeaza o estetica a uratului in "Florile raului", stabilind o noua tehnica in poezie, aceea a "corespondentelor" intre simboluri si stari de spirit sau intre culori si sentimente. Poezia "Corespunderi" ("Correspondances") statueaza momentul afirmarii unei noi tehnici poetice, simboliste, aceea de a stabili o corespondenta intre culori si sentimente sau intre muzica si o anumita stare de spirit: "Natura e un templu ai carui stalpi traiesc/ Si scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceata;/ Prin codri de simboluri petrece omu-n viata/ Si toate-1 cerceteaza c-un -ochi prietenesc." Omul isi petrece viata in mijlocul unor "paduri de simboluri", care il observa si il definesc existential. Reliefarea simbolurilor este un act de creatie poetica

perfecta, prin senzatiile eufonice si sinestezice care imbina sunetele si culoarea in corespondente depline, extrem de sugestive: "Ca niste lungi ecouri unite-n departare/ intr-un acord in care mari taine se ascund,/ Ca noaptea sau lumina, adanc, fara hotare,/ Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund." Metafora "codri de simboluri" este expresia cea mai concreta a lumii pline de mister, pe care omul modern nu o mai poate descifra. Senzatiile eufonice sunt ecouri indepartate ale acestei lumi, ca soapte ale unui univers nelamurit, ale lumii transcendente de simboluri, reflectate in universul cotidian. Senzatiile olfactive completeaza imaginea acestei lumi ascunse: "Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,/ Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste campii,/ - Iar altele bogate, trufase, prihanite...". incarcarea de semnificatii este maxima, senzatiile "Purtand in ele-avanturi de lucruri infinite,/ Ca moscul, ambra, smirna, tamaia, care canta/ Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncanta." Simbolurile trimit simtirii lirice sugestii auditive si vizuale inedite, schimband modul de perceptie a realitatii, prin senzatiile ce creeaza starea de elevatie extrema a fiintei. În poezie, descoperirea corespondenţelor aparţine lui Baudelaire (CorrespondancesLes fleurs du mal).Poezia are ca punct de plecare credinţa că există o unitate a lumii în temeiul căreia senzaţiile de ordin diferit comunică între ele: ” Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund”. Taina aceasta adâncă nu se oferă ochiului comun, care observă numai exterior lumea, ci aceluia înzestrat cu facultăţi superioare, al artistului. Poetul devine demiurgul care creează lumea din cuvinte menite să sugereze idei fundamentale, principii metafizice(Mallarme).Rimbaud, în poemul „Vocale” , dezvoltă ideea unor corespondenţe între culoare şi sunet: Anegru, E-alb, I-roşu, U-verde, O-albastru .Este ceea ce se cheamă sinestezie(mijloc prin care sunt puse în relaţie de echivalenţă realităţi receptate de simţiri diferite; transferul elementelor, specific sinesteziei, este metaforic).Pentru Ghil, dimpotrivă, I este albastru, O-roşu. În concluzie, la baza simbolismului stă această osmoză dintre poet şi lumea din jur, dar nu în sensul căutărilor de analogii uşor de stabilit între starea de spirit şi natură, ca în poezia populară sau la romantici, ci în sensul că simboliştii văd în sufletul individual chintesenţa vieţii cosmice, a palpitului vital existent în întreaga natură.