Acuarelalirica Lui Ion Minulescu Apartine Unui Simbolism Exterior.docx

AcuarelaLirica lui Ion Minulescu apartine unui simbolism exterior,absenta profunzimii fiindtrasatura definitorie.Poezia “Acuarela” de Ion Minulescu este inspirata din refugiul poetului la Husi din1916 si dedicata sotiei sale,dar apare in volumul “Strofe pentru faptele diverse” din1930. Banalitatea faptului divers,orasul si ploaia,motiveaza includerea poeziei involum.Poezia “Acuarela” se incadreaza in estetica simbolista prin : folosirea simbolurilorsi a corespondentelor,motivul ploii, mediul citadin conturat, marcat de monotonie,banalitate, repetabilitate, starea de spleen,vagul, utilizarea laitmotivului,a versuluirefren,a sinesteziei,supletea versului obtinuta prin eliberarea lui de rigiditatileritmice si de tirania rimei,muzicalitatea exterioara si interioara. Titlul,”Acuarela”,un substantiv nearticulat,ilustreaza in maniera simbolista ,prinaluzia cromatica, universul citadin vag conturat,in care domina imaginea ploiicontinue. Tema poeziei este reprezentarea mediului citadin coplesit de monotonie dincauza ploii continue,care prin repetabilitate si persistenta,capata dimensiunilepotopului biblic. Textul poetic este structurat in doua strofe cu numar inegal de versuri. Versulrefren,reluat de doua ori pe parcursul fiecarei strofe : “In orasu-n care ploua de treiori pe saptamana”,confera simetrie discursului liric si marcheaza trecerea intre ideilepoetice.Interesul pentru pictural face ca din tabloul ploii citadine sa lipseasca marcilelingvistice ale eului liric,atitudinea poetica fiind sugerata indirect ,prin detaliilesurprinse,cu valoare de

simbol : “orasenii ... par papusi automate ...”.Poezia se deschide cu versul refren,cu rol de laitmotiv,care concentreaza ideeacentrala a textului : “In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana.” Mediulconturat este prin excelenta citadin si lipsit de identitate. Singurul detaliu care poatefi retinut despre orasul evocat este unul de natura senzoriala,generator de vag siambiguitate : ploaia care se repeta in mod obsedant,cu aceeasi frecventa (“de treiori pe saptamana”). Timpul universal este redus la o succesiune de unitati,in care nuse produce nicio variatie. In acest oras,in care nu se intampla niciodata nimic, incare obiectele vechi ,umanizate cu ajutorul personificarii,sufera si ele din cauza ploiicare parca nu se mai opreste,oamenii par sa-si fi pierdut orice urma deindiviualitate,iar gesturile lor au devenit reflexe,mecanice,absured : “Orasenii petrotuare / Par papusi automate,date jos din galantare.”In strofa a doua este amplificata impresia de monotonie,de spleen,de absurdexistential. Pe strazi se intalnesc aceeasi oameni,care repeta aceleasi gesturi si carenu au alta activitate decat aceea de a numara cadenta picaturilor de ploaie.Imaginea ploii este redata intr-o gradatie ascendenta,iar monotonia pe care ocreeaza este atat de puternica,incat aproape ca patrunde in sangele oamenilor ca unser : “Ce coboara din umrele, /Din burlane/ Si din cer/ Cu puterea unui ser/ Datatorde viata lenta,/ Monotona,/ Inutila/ Si absenta ...” Este de remarcat atitudinea ludicain asocierea epitetelor care amplifica ideea de

monotonie,prin enumerare. Ludicul,parodicul, anecdoticul sunt atitudini poetice asociate cu monotonia ploii.