Sihăstria Lui Silvestru.docx

Sihăstria lui Silvestru Sihăstria lui Silvestru (sec. XV-XVI). Pe valea pârâului Schit, care izvorăşte de sub Ceahlău şi ocoleşte muntele în partea de nord-vest, la începutul secolului XV, s-a nevoit un mare sihastru și anume ieroschimonahul Silvestru. Se crede că acest cuvios era cu metania din mînăstirea Neamţ. În tradiţia locală se spune că, mergînd cuviosul Silvestru cu doi ucenici pe valea Bistriţei, a observat noaptea spre Ceahlău o lumină de foc ce licărea ca o candelă. Apropiindu-se ei de acea poiană şi auzind oarecare glas cuvios ce cînta troparul praznicului Cincizecimii, au văzut că lumina aceea strălucea în frunzişul unui frasin bătrîn. Deci, înţelegînd că i-a chemat Dumnezeu la locul acela, şi-au făcut trei colibe şi au sihăstrit acolo mulţi ani. După o îndelungată nevoinţă în singurătate, Cuviosul Silvestru a adunat în jurul său mai mulţi sihastri şi a întemeiat o mică sihăstrie cunoscută sub numele de ,,Sihăstria lui Silvestru”. Biserica de lemn, cu hramul ,,Pogorîrea Duhului Sfînt”, a făcut-o cuviosul din acel frasin, iar pe tulpina lui a aşezat sfîntul altar. Aceasta era cea mai vestită sihăstrie a Ceahlăului în secolele XV—XVI, pe versantul de nord al muntelui. Timp de două sute de ani s-au nevoit aici sihastri din cei mai aleşi. Sihastrii din schit săvîrşeau cele şapte laude după rînduială, iar în sărbători adăugau şi Sfînta Liturghie pe care o făceau în zorii zilei, ca la Mormîntul Domnului şi în Muntele Athos. Se crede că prin secolele XVI—XVII se nevoiau pe versantul de nord-vest al Ceahlăului peste o sută de sihaștri ale căror nume s-au uitat. Puţine dintre numele acestor cuvioşi sînt legate astăzi de toponimia locurilor de aici. Sihăstria lui Peon sau Mănăstirea Pionul (sec.XVI-XX). Unul dintre ucenicii cuviosului Silvestru a fost şi ieroschimonahul Peon. ,,Acest cuvios a sihăstrit cîţiva ani în prima jumătate a secolului XVI, pe obcina unui deal din apropierea Sihăstriei lui Silvestru, săvîrşind multe osteneli pustniceşti şi ajungînd bărbat sfînt. Locul unde s-a nevoit se numeşte pînă astăzi «Dealul Peonul». El a pustnicit, de asemenea şi pe vîrful Ceahlăului, răbdând grele ispite de la diavol, precum şi viforul aspru al iernii. De la acest mare sihastru, a început a se numi Ceahlăul «Muntele Peonul» iar mai tîrziu «Pionul», pînă în secolul XVIII. Cuviosul Peon, ajungînd egumen în Sihăstria lui Silvestru şi mare părinte duhovnicesc, a înnoit în întregime biserica şi chiliile şi a adunat în jurul său numeroşi ucenici. De la el s-a numit această aşezare «Sihăstria (Mînăstirea) Peonul», iar uneori «Schitul Hangu»”1. Odată cu secolul XVII se sfîrşeşte şi epoca de aur a acestei binecuvîntate sihăstrii, în anul 1693 paharnicul Gheorghe Coci zideşte din temelie biserica şi chiliile, prefăcînd schitul în mînăstire. Aşa a luat fiinţă Mănăstirea Pionul. Mai tîrziu, adăugîndu-i-se şi alte înnoiri a fost multă vreme loc de refugiu al boierilor moldoveni, fiind întărită cu ziduri de cetate şi chilii de locuit şi închinată patriarhiei de Alexandria. Astăzi biserica mînăstirii, este biserică de parohie, și este păstrată în foarte bună stare. În schimb, zidul de incintă şi ,,Palatul Cnejilor” se află în ruină. De la această veche aşezare călugărească şi-a luat mai tîrziu numele de Schit satul din apropiere, pârâul, ca şi întreaga zonă. La l km mai jos de mînăstirea Pionul se află o mică biserică de lemn, cu hramul ,,Naşterea Sfîntului loan Botezătorul”, numită de săteni ,,Schitişor”. Acest schit a fost înfiinţat de călugării din mînăstirea Pionul la sfîrşitul secolului XVII, după ce aceasta devine cetate de refugiu a boierilor moldoveni. Din cauza deselor lupte şi tulburări o parte de călugări se retrăgeau în această mică sihăstrie ,,Schitişor”, unde s-au nevoit pînă la sfîrşitul secolului XVIII.

1 Ieromonah Ioanichie BĂLAN, Op.cit., p.131

Apoi, transformîndu-se în sihăstrie de călugăriţe, au sihăstrit aici numeroase maici cu viaţă îmbunătăţită. Una din vestitele călugăriţe care au sihăstrit în jurul acestui schit a fost şi cuvioasa Casiana schimonahia. Dorind să vorbească toată viaţa numai cu Hristos, s-a retras la sfîrşitul secolului XVIII într-o mică poiană din apropiere, unde s-a nevoit mai mult de 30 de ani. Apoi, bineplăcînd lui Dumnezeu s-a mutat cu pace la cele veşnice. Locul unde s-a ostenit cuvioasa aceasta se numeşte pînă astăzi ,,Poiana Casiana”. Pe la jumătatea secolului XIX, biserica de la Schitişor a devenit biserică de enorie pentru satul Schit, apoi este mutată în satul vecin Pârâul Mare. Valea pârâului Schit, pe toată lungimea ei de 12 km, a format zona cea mai populată de sihaștri în secolele XV-XVIII. Ultimii sihaștri în jurul mănăstirii Pionul s-au stins în primele decenii ale secolului XX.