Selectie Prof 2009-02

  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Selectie Prof 2009-02 as PDF for free.

More details

  • Words: 345
  • Pages: 1
SELECŢIE PENTRU MOBILITAŢI LLP-ERASMUS – CADRE DIDACTICE PERSOANE ELIGIBILE: cadrele didactice ale Facultăţii de Biologie, angajate ale UAIC-Iasi. TERMEN LIMITĂ DE DEPUNERE A ACTELOR: 20 aprilie 2009 (de preferat mai repede). SUMA ALOCATA Facultății de Biologie: 3016 € (4 mobilități a câte 754 €) - s-au alocat 2 mobilități, până în prezent. ACTE NECESARE: cerere adresată d-lui decan din care să reiasă locul unde se va desfăşura mobilitatea şi perioada precum şi dacă solicitantul a mai beneficiat sau nu de mobilităţi socrates până în prezent. invitaţie din partea unui cadru didactic dintr-un centru universitar cu care facultatea noastră are acord bilateral de cooperare; în invitaţie trebuie să apară numele cadrului didactic căreia îi este adresată invitaţia, perioada de efectuare a mobilităţii, universitatea, facultatea (departamentul), menţiunea că mobilitatea se va reliza în cadrul programului LLPERASMUS, numele şi semnătura cadrului didactic care afăcut invitaţia. MENŢIUNI: Actele necesare se depun la secretariatul facultăţii, d-na Secretară Şefă Mihaela Bucşă. Pentru selecţia la nivelul facultăţii se pot depune copii după originalul invitaţiei primite prin fax sau e-mail. Vor avea prioritate cadrele didactice care nu au mai beneficiat de mobilităţi LLP-ERASMUS sau SOCRATES până în prezent. Cel puţin o treime, mobilităţile de predare în programul LLP-ERASMUS din fiecare facultate să fie efectuate de cadre didactice având cel mult gradul de lector (hotărâre Birou Senat NR. 16 din data de 05.10.2006). Mobilităţile se pot realiza pe durată semestrului al II-lea al anului academic 2008 – 2009 Nu se admit cereri de mobilitaţi pentru perioada 15-30 august. După realizarea mobilităţii, beneficiarii trebuie sa probeze, în cadrul unui raport de mobilitate, prestarea a minim 8 ore de activitate didactică în cadrul universităţii de unde a fost emisă invitaţia. Programul de predare in engleză (Teaching Programme) trebuie completat de cadrele didactice, beneficiare ale mobilităţilor de predare, semnat si stampilat de reprezentanţii instituţiei de origine si instituţia primitoare înainte de efectuarea mobilităţii. Semnătura şi ştampila din partea instituţiei noastre se obţin de la Decanatul facultăţii (semnăturile şi ştampilele de la instituţia primitoare se pot obţine şi în timpul mobilităţii). Coordonator LLP-Erasmus pe facultate, Ş. R. Zamfirescu

Related Documents

Selectie Prof 2009-02
June 2020 1
200902
December 2019 22
200902 News
December 2019 30
200902 Pp
July 2020 14
200902 Newsletter
April 2020 14
Prof
June 2020 19