Scurt Istoric Al Abuzului Psihiatric In Fosta Uniune Sovietica Si La Noi

  • Uploaded by: Dan-Victor Ploeșteanu
  • 0
  • 0
  • December 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Scurt Istoric Al Abuzului Psihiatric In Fosta Uniune Sovietica Si La Noi as PDF for free.

More details

  • Words: 1,078
  • Pages: 2
Scurt istoric al abuzului psihiatric in fosta Uniune Sovietica si la noi Raportul Tismaneanu practic omite crimele din psihiatrie. Iata doar un scurt istoricScurt istoric al abuzului psihiatric in fosta Uniune Sovietica si la noi. Rusia dispune de un temeinic istoric privind abuzul politic in psihiatrie. De fapt, in Rusia, inca din 1836 se citeaza primul caz de abuz politic psihiatric, când filozoful rus Piotr Sadaev a fost caracterizat de catre tarul Nicolae I ca sufera de “deranjament si nebunie”, motiv pentru care a fost arestat in propria sa casa si vizitat saptamânal de catre un medic. Dar aceasta nu era inca o politica deliberata de stat, ci doar un caz izolat.Dupa revolutia comunista din 1917, utilizarea psihiatriei, in primii ani, s-a facut sporadic si ad-hoc. Este cunoscut cazul activistei Maria Spiridonova, care isi câstigase o mare popularitate prin criticile aduse conducerii sovietice, Tribunalul revolutionar din Moscova, in 1918, o va condamna la “scoaterea din viata politica, pe timp de un an, si izolarea ei intr-un spital special”. Spiridonova isi va da seama ca prin aceasta se incerca discreditarea ideilor sale politice o data cu indepartarea sa fizica. Se pedepseau in acelasi timp atât omul, cât si ideile sale, ceea ce insemna o adevarata “moarte sociala”. Problema ei va fi rezolvata prin trimiterea in Turkestan, la comanda unui tren de propaganda.Perioada stalinista ramâne destul de obscura, din punctul de vedere al represiunii psihiatrice, izolarea Rusiei fiind atunci completa. In 1931 apare o legislatie clara in care se afirma franc ca psihiatria trebuie sa aiba ca scop contributia la lupta de clasa. Totusi, comparativ cu teroarea stalinista, psihiatria va ramâne, asa cum sublinia Bukovski, un teritoriu umanitar.Un caz similar cu internarea minerilor in Spitalul psihiatric de la Zam s-a petrecut la Moscova in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Astfel, muncitorii unei fabrici din Moscova au refuzat sa presteze munca voluntara. Au fost arestati toti. Toti au primit diagnosticul de schizofrenie si apoi au fost transferati la Spitalul de psihiatrie Kazan. Psihiatrii au fost supusi presiunilor pentru a-i declara bolnavi, considerând ca internarea lor a fost o actiune umanitara, alternativa fiind lagarul de concentrare.Se considera ca, incepând din 1956, dupa venirea la putere a lui Hrusciov si dupa lansarea “coexistentei pasnice”, psihiatriei i se va conferi un rol mai important. Tinând celebrul discurs la cel de-al XX-lea congres al P.C.U.S., Hrusciov va denunta ororile staliniste si va promite liberalizarea regimului comunist, dar, in acelasi timp, Armata Rosie distrugea revolutia maghiara.Uniunea Sovietica hrusciovista, la fel ca si România sau celelalte tari comuniste, se va afla de acum intre doua tendinte contradictorii - afirmatia ca in aceste tari socialismul a invins definitiv si ca nu mai exista detinuti politici si nici nevoia de represiune pentru a mentine sistemul si, in fapt, intensificarea luptei anticomuniste, mai ales din partea noii generatii. In acest context, rolul psihiatriei devine primordial, opozantii devenind automat bolnavi mintali, lucru pe care, asa cum am vazut mai sus, il exprima si Nicolae Ceausescu in 1965.Acest lucru va face ca din anii ’60 spitalul psihiatric sa devina o alternativa comoda a lagarului de concentrare si a inchisorii. Hrusciov va fi ajutat in acest act de catre academicianul Snejnevski, la fel cum si la noi in aceasta perioada vin de la studii din U.R.S.S. si intra direct in conducerea psihiatriei V. Predescu si St. Milea. Ca si Ceausescu, Hrusciov considera ca in socialism nu mai poate aparea o constiinta antisocialista. Bazându-se pe dogma marxista care spunea ca existenta determina constiinta, ei considera ca o data comunizata economia si intreaga viata sociala, acestea ar face imposibila aparitia ideilor anticomuniste. Din acest motiv, nici mostenirea trecutului si nici “diversiunea imperialismului mondial” nu puteau explica ideile anticomuniste, dar boala mintala putea oferi o solutie admirabila.Sarcina psihiatriei in stadiul avansat de construire a comunismului era sa reeduce pe acesti “bolnavi”, lucru atribuit de partid unor persoane de incredere si pe care deja le-am numit. Din acest moment, in tarile comuniste incepe o politica sistematica de internare in spitalele de psihiatrie.Avantajele represiunii bazate pe psihiatrie erau reprezentate in primul rând de discretia actului (fara procese zgomotoase), chestiune care l-a sedus pe Hrusciov, ca de altfel si pe Ceausescu. Din 1970, folosirea psihiatriei in scopuri politice devine bine documentata, o adevarata institutie in care este implicat statul.Exista marturii legate de Spitalul din Kazan, dar abia din 1970 acest spital va capata adevarata sa faima funesta. Spitalul din Kazan se afla sub directa supraveghere a NKVD, aici fiind adunati dizidentii politici din intreaga Uniune Sovietica. Multi dintre bolnavi erau deliranti cu tematica politica, dar exista si un mic grup de indivizi sanatosi internati acolo pentru convingerile lor.Anii ’60 s-au mai caracterizat prin crearea de institutii specializate si prin construirea, in fosta U.R.S.S., cât si la noi, de spitaleinchisoare. Astfel, la Cerniahvsk, Minsk, Dnetropietrovsk, Orel, la noi la Balaceanca, Poiana Mare, Raducaneni, Cula, P. Groza se organizeaza un adevarat gulag de spitale psihiatrice

pentru dizidentii politici. Numarul dizidentilor internati este foarte mare, dar Cortina de Fier nu va permite inca a cunoaste amploarea acestui fenomen de catre populatia tarii respective sau de catre Occident. In Uniunea Sovietica apare vestitul Institut Serbsky, iar la noi, prin simetrie, Serviciul VIII al Spitalului Gh. Marinescu. Apar nume de dizidenti cunoscuti datorita notorietatii de care se bucurau: Naum, Pisarev, Volpin, Naritsa, Samsonov, Sultz, Belov, la noi Rosoga, Nestor Popescu etc. Aceste fenomene au determinat reactii internationale de protest care au culminat cu excluderea psihiatrilor sovietici din Organizatia Mondiala de Psihiatrie, in 1982.In România comunistii nu au gasit o traditie in persecutarea dizidentilor politici prin utilizarea psihiatriei. Primele semne de neliniste au aparut in anii ’70, când se acumulasera in diferite spitale de psihiatrie numerosi dizidenti. In 1977 aveam deja primii dizidenti de notorietate interna si internationala si care se aflau sub puterea abuzului psihiatriei politice, fiind luati in adoptiune de organizatiile internationale (dr. Cana, V. Paraschiv, Nestor Popescu etc). In 1978, in mod independent, Amnisty International va confirma existenta abuzului psihiatriei politice in România, publicând o lista cu 30 de cazuri de abuz psihiatric dovedit.Dupa aceasta data România va fi prezenta alaturi de Uniunea Sovietica la toate reuniunile internationale, blamata pentru folosirea psihiatriei in actiunea de persecutare a dizidentilor politici. Iau nastere miscari de protest, iar in tara se infiinteaza Liga Anticomunista a Psihiatrilor, care in conditii de ilegalitate isi propunea sa faca presiuni pentru ca psihiatria româneasca sa iasa de sub dominatia grupului comunist si sovietizat. Ca si Hrusciov, Ceausescu va crea o legislatie adecvata despre care deja am mai vorbit

Related Documents