Sarbatori De Iarna In Gorj.docx

Despre frumuseţea sărbătorilor de iarnă în Gorj

La români, sărbătorile de iarnă sunt numeroase şi încărcate de o mare frumuseţe. Dictate de trăirea oamenilor (în sensul apariţiei şi păstrării) obiceiurile, datinile şi credinţele pot fi grupate ciclic pe anotimpuri. Creştini ortodocşi, în majoritate, românii, în general, şi gorjenii, în special, au păstrat cu sfinţenie legătura trainică şi neîntreruptă cu trecutul, cu bogata spiritualitate ortodoxă. Esenţa ortodoxiei se trăieşte prin participarea la formele, tradiţiile, datinile şi instituţiile ei de cult (marile sărbători creştine: Crăciunul, Boboteaza, Paştile, Rusaliile, botezul copiilor, cununia, spovedirea şi împărtăşirea, cultul morţilor)1. Sărbătorile de iarnă au ca numitor comun de manifestare rituri ale înnoirii timpului calendaristic. Cele mai frumoase şi mai solemne slujbe de peste an erau cele de Înviere, Înălţare, Crăciun, Bobotează, Rusalii, Florii. Naşterea Domnului, primul praznic împărătesc, cu dată fixă, în ordinea firească a vieţii Mântuitorului, numită în popor şi Crăciunul, se sărbătoreşte în fiecare an la 25 Decembrie. Este sărbătoarea anuală a naşterii cu trup a Domnului Isus Hristos. Deşi nu este o sărbătoare la fel de veche ca Paştile şi Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare, Crăciunul pare a fi prima sărbătoare specific creştină. Se sărbătoreşte la 25 Decembrie începând din ultimele decenii ale secolului al IV-lea (Biserica din Antiohia şi cea din Constantinopol) şi primele decenii ale secolului al V-lea (Biserica Alexandriei şi cea a Ierusalimului) generalizându-se astfel în creştinătatea răsăriteană2. Sărbătorile de iarnă încep în ziua de Ajun (24 decembrie) de obiceiul umblatului în colindeţi (piţărăi).Moş Ajun este fratele sărac al lui Moş Crăciun. În judeţul Gorj, la Albeni, se credea că Moş Crăciun venea dintr-o ţară nordică pe un cal alb şi şchiop şi era însoţit de Moş Ajun în călătoria sa (conform Chestionarului lui N. Densuşianu)3. Colindatul în Piţărăi a fost iniţial un obicei care a implicat şi uratul. În satul Runcu vătaful ura la prima casă şi apoi lua boabe de grâu şi porumb dintr-o cotovaie şi rostea:,,Amin!” şi le arunca peste casă invocând pentru gospodar:,, Grâul cât casa,/ Pâinea cât masa.” La Căleşti-Stăneşti obiceiul era aproape identic. Vătafii colindătorilor se numeau căpitani. Ei intrau în curtea caselor şi loveau cu colindele în streaşină şi urau: ,,Bună-i ziua lui Ajun, Da-i mai bună-a lui Crăciun! Stogul cât casa,, Putina cât masa, Mănuşile cât mătuşile, Fuioarele cât răşchitoarele! Ce-i în casă să trăiască, Ce-i afară să izvorască, La anul şi la mulţi ani!” În timpul urării, gazda venea cu o farfurie plină cu grăunţe de grâu, porumb, secară, fasole etc. din care căpitanii luau şi aruncau pe casă, urând de belşug4. 1

Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica generală, cu noţiuni de artă bisericească, Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993, p. 77-81 2 Ibidem, p. 157-161 3 Al. Doru Şerban, Cultură ţărănească gorjeană, Editura Măiastra, 2007, p.45 4 Al. Doru Şerban,Cultură ţărănească gorjeană, Editura Măiastra, 2007, p.46

1

În zona Padeş-Cloşani, piţărăii care intrau în casă răscoleau focul din vatră cu colinda şi adresau urări gospodarilor: ,,Ce-i în casă să trăiască / Ce-i afară să izvorască, / Oile lânoase, / Porcii unsuroşi, / Să-i mâncaţi sănătoşi!” Naşterea Domnului era prăznuită de credincioşi cu mare solemnitate. În ziua precedentă ei ajunau şi primeau preotul cu vestitorul măritului praznic, cu Icoana Naşterii Domnului. De Crăciun, bogaţi sau săraci tăiau porc. Tăiatul porcului preceda pregătirile pentru Crăciun. În satele de munte din Gorj, porcul se tăia în ziua de Ignat (20 decembrie). Tăiatul, tranşatul, pregătitul porcului erau operaţii în care oamenii nădăjduiau în pronia dumnezeiască. Cei care ajutau spuneau:,, Să trăiţi, să mâncaţi porcul sănătoşi!”, iar gospodarii răspundeau:,,Să vă audă Dumnezeu!”, ,,Să ne dea Dumnezeu sănătate!”5 Când terminau pregătirile, oamenii se spălau bine pe mâini şi se frecau cu făină de porumb ,,să nu se depostească”, apoi se aşezau la masă, servind mâncare de post. Nelipsită era ţuica fiartă.6 Copiii îşi pregăteau săculeţii pentru colind, iar cei care urmau să meargă cu Steaua, îşi căutau în oraş o stea mai frumoasă. În ajunul Crăciunului, când începea să se însereze, grupurile de copii cu trăistuţele de gât, cu ciomagul în mână să se apere de câini, plecau să colinde. Colindau rudele, prietenii şi vecinii. Pe Valea Motrului se colinda mai ales noaptea, cântându-se ,,Bună dimineaţa la Moş Ajun” sau ,,Domn, Domn să-nălţăm!”. Unele colinde erau cântate de lăutari ( Niţă şi Maria Argint din Padeş sau Ion Târsână din Cloşani)7. Oamenii îi primeau cu bucurie şi-i răsplăteau cu nuci, mere, colaci, bomboane. Copiii îşi umpleau trăistuţele şi plecau bucuroşi spre casele lor şi împărţeau cu cei dragi darurile primite. Apoi aşteptau cu emoţie şi nerăbdare noaptea în care venea Moş Crăciun. Femeile trebăluiau până spre dimineaţă, pregătind bucatele pentru masa de Crăciun: tobă, cârnaţi, caltaboşi, sarmale, piftii, pâine şi cozonaci. În judeţul Gorj, sarmalele se servesc împreună cu piftiile. Camera, căci cei mai mulţi locuiau într-o singură cameră, era caldă, cu parfum de busuioc şi vin fiert. Gospodinele aşterneau scoarţele de sărbătoare, iar mirosul de var proaspăt se amesteca cu celelalte miresme. Nu aveau pom de Crăciun. Acest obicei a pătruns mai târziu în Gorj. Bradul lor era copacul care creştea în curtea Bisericii şi la cimitir8. În dimineaţa de Crăciun, oamenii, cu chipurile învăluite de bucuria sfântă, mergeau la biserică. Bătrânii erau îmbrăcaţi în alb, cu haine de dimie, schilereşti şi cu mintean alb, iar tinerii cu veste, pieptare sau cojoace de oaie frumos decorate. Afară, gerul dimineţii le tăia răsuflarea. Crăciunul de odinioară venea cu ger şi cu zăpezi până la brâu. Femeile mergeau la vecini sau la rude să dea de pomană, să facă milostenie. Împărţeau colaci, lumânări, bucăţi de caltaboşi sau cârnaţi, felii de cozonac. Erau cinstiţi morţii. Pentru ei se dădea de pomană, zicându-se:,,Să fie pentru sufletul lui…!” Bucuria şi duhul sărbătorii se prelungea în familie, la masa de Crăciun. Exista obiceiul ca vecinii şi rudele să se invite unii pe alţii. Reîntâlnirea cu fraţii, surorile, mătuşile, unchii, verişorii şi cu prietenii erau nespus de frumoase9. În acelaşi timp, după-amiaza se desfăşura hora satului. Se întâlnea la horă întreaga comunitate. Tineri şi vârstnici jucau horele, iar bătrânii admirau10.

5

Constantin Morega, Obiceiuri, tradiţii şi credinţe din zona Gorj, Editura Măiastra, Târgu-jiu, 2007, p.52 Al. Doru Şerban, Valentina Şerban, Credinţe, datini şi obiceiuri din Gorj”, Editura Rhabon, Târgu-jiu, 2004, p. 110 7 Constantin Morega, op. cit. p.53-58 8 Viorica Grama, ,,Crăciunul copilăriei mele”, în Gorjeanul, nr. 3793/24 decembrie 2003 9 Viorica Grama, ,,Crăciunul copilăriei mele”, în Gorjeanul, nr.3793/24 dec.2003 10 Constantin Morega, op.cit., p.164 6

2

În seara de ajun se mergea şi cu Vicleiul, în special în zona de munte: Novaci, Polovragi, Baia de Fier. Vicleiul este un teatru de păpuşi în miniatură, cu o scenă pe care se joacă păpuşile şi o vitrină prin care se poate urmări jocul. Decorul este îmbrăcat în hârtie pictată cu scene care redau ritualul Naşterii Domnului. Echipa este formată din şase persoane – patru cântăreţi, un păpuşar şi un fluieraş. Pe fundalul coral în care sunt cântate Naşterea divinizată şi moartea, păpuşarul pune în scenă diferite aspecte din viaţă, pline de satiră şi umor. Între Crăciun şi Anul Nou se umblă cu Capra sau Brezaia. Colindatul cu Capra are ca protagonist un flăcău care ştie să joace şi care îşi pune o mască împodobită cu o oglindă în frunte cu mărgele cu flori. Împreună cu alţi colindători merge din casă în casă şi urează gospodarilor împliniri în anul ce va veni. Obiceiul are ca principală menire de a aduce voia bună în casele oamenilor. Acest obicei vorbeşte despre încheierea noului an şi intrarea într-unul nou, mult mai bogat. Un alt obicei întâlnit în zonele de munte este umblatul cu ursul. Ursul este întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana acestui animal. Masca este condusă de un Ursar , este însoţită de muzicanţi şi urmată adesea de un întreg alai de personaje. Alaiul este întâmpinat de localnici cu vin fiert, cozonac şi alte produse tradiţionale. În comuna Leleşti, în noaptea de Anul Nou se ura cu Vasilca. Urătorii umblau cu o păpuşă mare, frumos îmbrăcată, numită Vasilca. Textul de urare de bine era însoţit de cântecul instrumentiştilor şi de jucarea Vasilcăi. Urătorii erau cinstiţi cu băutură şi răsplătiţi cu sume simbolice de bani în credinţa că ,,dacă dai, vei câştiga cu prisos”11. Pluguşorul este un obicei cu caracter agrar, având originea în Saturnaliile romane. În unele localităţi din Gorj, în după-amiaza ultimei zile a anului, în altele în dimineaţa de Sfântul Vasile, în special copiii, umblau cu un plug frumos ornat şi recitau o oraţie cuprinzând aspectele esenţiale ale muncii în agricultură şi urmând drumul pâinii: aratul, semănatul, seceratul, treieratul, măcinatul, coacerea pâinii, iar în încheiere urarea de sănătate, de bine şi un an fericit. Textul era diferit de la zonă la zonă, de la sat la sat. În localitatea Bâlta pluguşorul se cântă şi se recită. Pocnitul din bice, clinchetul clopoţelului, bătutul tobei erau menite să îndepărteze spiritele malefice. Buhaiul imita mugetul boilor care trăgeau plugul ce lăsa brazdă adâncă de belşug. La Budieni, dar şi în alte localităţi, flăcăii care urau, completau textul tradiţional cu strigături potrivite pentru fiecare casă, după cum era de frumoasă sau de urâtă fata, de harnic ori de leneş gospodarul. Nu se supăra nimeni, satira adevărată având tentă hazlie12. După Naşterea Domnului, Boboteaza (Botezul Domnului) este una dintre cele mai populare sărbători.În fiecare an, Boboteaza se sărbătorea şi se sărbătoreşte cu un fast deosebit. În Ajunul marelui praznic, preoţii mergeau cu ,,Botezul”, stropind casele credincioşilor cu apă sfinţită. Oamenii ţineau post negru până când venea preotul, apoi, după ce sărutau Sfânta Cruce şi erau binecuvântaţi, gustau din apa sfinţită. Casele oamenilor erau curate şi aranjate, răspândind miros de busuioc şi parfum de ceară curată. Primirea preotului cu Botezul Domnului era o mare sărbătoare. În localitatea Băleşti, în ziua de Ajunul Bobotezei, rufele erau scoase şi întinse pe culme ca să fie botezate de preot. Cânepa era făcută fuior şi pusă în furcă în calea preotului venit cu botezul, ca să fie botezată, în credinţa că va creşte mare şi frumoasă. Din acelaşi motiv se lega cu cânepă busuiocul ce se punea în gura sticlei cu care se lua agheasma. La Aninoasa, când venea preotul cu botezul, fetele care voiau să-şi viseze viitorul soţ, puneau mărgelele sub pragul uşii sau sub scară ca să treacă acesta peste ele la întoarcerea în casă13. 11

Ibidem Al. Doru Şerban,Calendarul credinţei, datinilor, obiceiurilor şi tradiţiilor din Gorj, Editura Ager, 2000, p.17 13 Al. Doru Şerban, op. cit. p.20 12

3

În noaptea aceea, ca şi în noaptea Anului Nou, pentru a-l visa pe viitorul bărbat, fetele puneau sare în opinca sau în gheata din piciorul drept şi apoi o aşezau sub perna sub care dormeau.14 În Ajunul Bobotezei, la Turburea se făceau vrăji. Tot aici, în această noapte, oamenii păzeau fântâna la care preotul urma să facă slujba de sfinţire a apei. Astfel, se urmărea ca apa să nu fie spurcată de cineva15. Boboteaza (6 ianuarie) este sărbătoarea cu semnificaţia purificării apelor de forţele răului, prin sfinţire. Stropite cu apă sfinţită, fiinţele şi lucrurile devin ferite de forţele malefice. La Bobotează oamenii mergeau la biserică să ia agheasmă. În foarte multe sate, se punea un buchet de busuioc în jurul unei lumânări şi legat cu un petic de pânză în care se puneau grăunţe de tămâie. Această legătură era atârnată de steagul cu care preotul mergea la sfinţirea apei sau era ţinută în mână cu lumânarea aprinsă de cel care participa la slujba de sfinţire a apei. În satul Runcu apa se sfinţea la râu. Cei care aveau cuptoare de var foloseau dinamita să împuşte ca să împrăştie dracii. Când se muiau steagurile, se uda şi busuiocul. La steagurile care se muiau se punea şi o motoşină cu pământ pentru noroc ori vrăji de măritat.16 La Rasova, la sfinţitul apei se mergea cu icoana şi se ţinea seama de cine intra primul pe poarta casei în acea dimineaţă. Dacă era bărbat, vaca va avea viţel, iar dacă intra o femeie, vaca va face o viţică. Oamenii îşi luau agheasma şi mergeau acasă, unde îi aşteptau cei care n-au putut să meargă la biserică. Pe nemâncate, aceştia gustau de trei ori din apa sfinţită17. La Pojaru erau stropite cu apă sfinţită şi vitele din gospodărie. Apa rămasă era păstrată în sticlă la icoană. Această apă era leac de izdat (dureri de stomac). Cu apa sfinţită erau stropiţi cei bolnavi, dar şi cei care aveau nevoie de reuşită în viaţă18. La Turburea spălatul cu apă sfinţită pentru bine şi sănătate se făcea deasupra vetrei focului, ca apa sfântă să nu curgă în loc spurcat19. În ajun şi în ziua Bobotezei, copiii cântau colinde care descriau miracolul de la râul Iordan (Botezul lui Isus)20. N. Densuşianu vorbeşte de obiceiul mersului cu Cerbu. Oamenii prăznuiau Botezul Domnului invitându-şi rudele, prietenii şi vecinii la masă. Seara sătenii se întâlneau la horă. Tinerii jucau până noaptea târziu. La Ţânţăreni se credea că atunci când ploua în ziua de Bobotează, anul era secetos, iar dacă ningea era semn de an bogat în roade. De aici şi zicătoarea care circula în zona Aninoasa: ,,Când era iarna zăpadă, / Toamna aducea grămadă, / De este iarna ploioasă, / Vara este secetoasă.”21 Fiecare sat este depozitarul unor tradiţii, credinţe, obiceiuri care contrastează cu ale celorlalte sate, pentru că locuitorii sunt diferiţi, se îmbracă, cântă şi cred într-un alt fel decât ceilalţi. Gorjenii mai păsrează şi azi unele dintre aceste tradiţii care le aduc bucurie, mulţumire şi încântare la ceas de sărbătoare.

14

Ibidem Ibidem 16 Al. Doru Şerban, Calendarul credinţei, datinilor, obiceiurilor şi tradiţiilor din Gorj, Editura Ager, 2000, p.21 17 Ibidem 18 Ibidem 19 Ibidem 20 Constantin Morega, Sfinte mănăstiri şi biserici, p.163 21 Al. Doru Şerban, op. cit., p.22 15

4

Bibliografie Branişte Ene, Liturgica generală, cu noţiuni de artă bisericească, Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993 Grama Viorica, ,,Crăciunul copilăriei mele”, în Gorjeanul, nr.3793/24 decembrie 20003 Morega Constantin, Obiceiuri, tradiţii şi credinţe din zona Gorj, Editura Măiastra, Tg-Jiu, 2007 Şerban Doru Alexandru, Şerban Valentina, Credinţe, datini şi obiceiuri din Gorj, Editura Rhabon, Tg-Jiu, 2004 Şerban Doru Alexandru, Cultura ţărănească gorjeană. Editura Măiastra, 2007 Şerban Doru Alexandru, Calendarul credinţei, datinilor, obiceiurilor şi tradiţiilor di Gorj, Editura Ager, 2000

5