Intel® Teach Program Essentials Course
Şablonul Planului Unităţii de învăţare Înlocuiţi textul descriptiv cu cel dorit de dvs.
Autor Unitate Prenume şi Nume
Georgeta Roșu
Judeţ
Satu Mare
Denumire şcoală
Școala de Arte și Meserii, Târșolț
Localitate
Târșolț
Prezentare generală a Unităţii de Învăţare Titlul planului unităţii de învăţare ”Baba Iarnă intră-n sat”
Rezumat Unitate de învăţare
La parcursul acestei unități de învățare, elevii vor recepta texte literare lirice și epice, vor studia trăsăturile ………………………………………..identifica temele fragmentelor studiate, iar pe baza textelor vor recunoaște adjectivele și vor realiza corect acordul între adjectiv și substantiv.
elevii studiază trăsăturile textului narativ sesizând raporturile logice astfel încât să descopere tema unei poezii sau a unei naraţiuni, a determinanţilor unei acţiuni sau să discrimineze elementele esenţiale de cele de detaliu astfel încât să poată argumenta pro şi contra pe o temă dată sau să prezinte trasăturile personajelor principale. Textele suport folosite sunt:
e exerciţii de identificare a determinanţilor spaţiali şi temporali ai acţiunii; selectarea din text a caracteristicilor fizice şi morale ale personajelor; grupări de personaje în funcţie de anumite caracteristici; exerciţii de discutare a textelor narative citite, în funcţie de următorii parametri: “cine” (personajele), „ce face?” (acţiunea), „când”, “unde” (plasarea acţiunii în timp şi spaţiu), “cum” (modul de desfăşurare a acţiunii); exerciţii de citire explicativă şi selectivă pentru desprinderea informaţiilor esenţiale şi de detaliu din- tr-un text citit; exerciţii de transpunere a unor idei într-un şir de enunţuri cu o succesiune logică; exerciţii de descriere a unor obiecte / fenomene / fiinţe; exerciţii de utilizare corectă, în scris, a unor elemente de relaţie pentru a asigura succesiunea logică a propoziţiilor în textul redactat (apoi, deci, la început, în primul rând/ în al doilea rând, prima oară/ a doua oară etc.); -exerciţii de elaborare a planului simplu de idei şi a planului dezvoltat al unui text studiat; exerciţii de elaborare a planului iniţial al compunerii; -exerciţii de elaborare a unor compuneri pe baza unor cuvinte şi a unor expresii date / pe baza unui titlu dat;
antrenament de structurare a textului scris în cele trei părţi: introducere, cuprins şi încheiere etc.; -exerciţii de aşezare corectă a textului în pagină; exerciţii de plasare corectă a alineatelor; © 2000-2007 Intel Corporation. All Rights Reserved.
Page 1 of 4
Intel® Teach Program Essentials Course
-Exerciţii de dictare şi autodictare; -exercitii de scriere corectă a cuvintelor n-am şi
n-are, n-aţi şi n-au; alcǎtuirea de propoziţii ;
Exerciţii de completare şi transformare. Un rezumat concis care include temele din materia predată de dumneavoastră care sunt acoperite, o descriere a conceptelor principale învăţate şi o scurtă explicaţie pentru modul în care activităţile îi ajută pe elevi să răspundă la întrebări cu privire la conţinut, unitate şi întrebare esenţială
Aria tematică Limbă și comunicare
Clasa Clasa a IV-a
Timp aproximativ necesar 4 săptămâni
Stabilirea Unităţii Competenţe specifice/obiectivele de referinţă,obiectivele operaţionale şi obiectivele de evaluare vizate
1.1.să sesizeze legătura logică dintre secvenţele unui mesaj oral (raporturi cauză-efect etc.) Menţionaţi competenţele specifice respectiv obiectivele de referinţă aici. După rafinarea şi reducerea listei de competenţe respectiv obiective de referinţă pentru această unitate specifică, cele rezultante din această secţiune vor fi competenţele specifice/obiectivele de referinţă şi obiectiveleoperaţionale prioritare, vizate care trebuie atinse de către elevii dumneavoastră (nu doar abordate uşor) şi pe care le veţi evalua până la sfârşitul acestei unităţi.
Obiective operaţionale şi rezultate aşteptate
La sfârșitul unității de învățare, elevii vor fi capabili: -să sesizeze legătura logică dintre secvenţele unui mesaj oral (raporturi cauză-efect etc.) -să identifice sensul unui cuvânt necunoscut cu ajutorul dicţionarului -să manifeste atenţie şi toleranţă faţă de partenerul de dialog -să construiască pe baza planului de idei propriu un text oral scurt Introduceţi o listă de obiective operaţionale în ordinea priorităţii, obiective care sunt evaluate şi pe care elevii trebuie să le atingă până la sfârşitul unităţii de învăţare
Întrebări generatoare ale proiectelor inter-pluri-transdisciplinare, etc Întrebare esenţială Întrebări de unitate Întrebări de conţinut
Ești un personaj puternic pozitiv sau negativ pe scena vieții tale? Care sunt modalitățile de identificare și caracterizare a personajelor? Întrebări despre conţinutului specific lecţiilor. Consultaţi resursele resurse curriculare
de pe CD-ul cu
Planificarea evaluării Graficul de timp pentru evaluare
© 2000-2007 Intel Corporation. All Rights Reserved.
Page 2 of 4
Intel® Teach Program Essentials Course
nr. ore, săpt. nr. ore, săpt. nr. ore, săpt. nr. ore, săpt. nr. ore, săpt. nr. ore, săpt. Introduceţi evaluările care ajută la stabilirea mediului din care provine elevul, abilităţile, aptitudinile şi concepţiile greşite ale acestuia
Evaluare iniţială Evaluare formativă Evaluare sumativă Perioada timp Perioada timp Perioada timp
Introduceţi evaluările care ajută la stabilirea mediului din care provine elevul, abilităţile, aptitudinile şi concepţiile greşite ale acestuia Introduceţi evaluările care ajută la stabilirea nevoilor elevului, monitorizarea progresului, verificarea înţelegerii, şi încurajarea metacogniţiei, auto-formării şi colaborării Introduceţi evaluările care ajută la stabilirea nevoilor elevului, monitorizarea progresului, verificarea înţelegerii, şi încurajarea metacogniţiei, auto-formării şi colaborării Introduceţi evaluările prin se apreciază înţelegerea şi abilităţile elevilor, se încurajează metacogniţia şi se estimează nevoile elevului pentru o instruire ulterioară
Introduceţi evaluările prin se apreciază înţelegerea şi abilităţile elevilor, se încurajează metacogniţia, şi se estimează nevoile elevului pentru o instruire ulterioară
Sumar evaluare Descrieţi evaluările pe care dumneavoastră şi elevii dumneavoastră le utilizaţi pentru a identifica nevoile elevilor în vederea stabilirii obiectivelor operaţionale , pentru monitorizarea progresului elevlor, pentru a furniza feed-back, a evalua gândirea şi procesele, şi a reflecta despre învăţare pe parcursul întregului ciclu de învăţare. Acestea ar putea include organizatoare grafice, elemente de jurnal, liste de verificare, întrebări şi grile de evaluare. Descrieţi şi rezultatele procesului de învăţare pe care le evaluaţi cum ar fi produse, prezentări, documente scrise sau performanţe precum şi metodele de evaluare pe care le utilizaţi. În secţiunea procedurilor de instruire descrieţi cine utilizează evaluările, modul în care sunt utilizate şi locul unde se desfăşoară.
Detalii ale Unităţii de învăţare Aptitudini obligatorii Cunoştinţe conceptuale şi aptitudini tehnice pe care elevii trebuie să le aibă pentru a începe această unitate de învăţare
Strategii de instruire © 2000-2007 Intel Corporation. All Rights Reserved.
Page 3 of 4
Intel® Teach Program Essentials Course
O imagine clară a ciclului educaţional — o descriere a scopului şi succesiunii activităţilor elevilor şi o explicaţie pentru modul în care elevii sunt implicaţi în planificarea propriului proces de învăţare.
Ajustări pentru diferenţierea instruirii Elevul cu dificultăţi de învăţare Elevul vorbitor de limbă română ca limbă străină Elevul supradotat
Descrieţi elemente de acomodare şi ajutor pentru elevi, cum ar fi timpul suplimentar pentru studiu, obiective operaţionale ajustate, teme modificate, grupare, calendare cu teme, tehnologii adaptabile şi ajutor de la specialişti. Descrieţi de asemenea modificările în modul în care elevii îşi exprimă învăţarea (de exemplu, prin exprimare orală în loc de test scris). Descrieţi ajutorul lingvistic acordat, cum ar fi instruire pentru persoanele care învaţă limba română şi tutoriat de la elevii mai avansaţi care cunosc ambele limbi, sau de la voluntari ai comunităţii. Descrieţi materialele flexibile cum ar fi texte în limba maternă, organizatoare grafice, texte ilustrate, dicţionare bilingve şi instrumente de traduceri. Descrieţi modificările observate în modul de exprimare a cunoştinţelor de către elevi, de exemplu în limba maternă faţă de limba română, oral sau scris. Descrieţi diversele moduri în care elevii pot explora conţinutul lecţiilor, inclusiv studiul independent şi diversele opţiuni prin care elevii pot demonstra sau arăta ceea ce au învăţat, cum ar fi sarcini mai interesante, extensii care necesită o acoperire mai profundă, o investigaţie extinsă cu privire la subiectele conexe alese de elev şi sarcini sau proiecte cu sfârşit deschis..
Materiale şi resurse necesare pentru unitatea de învăţare Tehnologie – Hardware (bifaţi căsuţele pentru toate echipamentele necesare) Aparat foto
Disc Laser
Video
Computer(e)
Imprimantă
Camera Video
Aparat foto digital
Sistem de proiecţie
Echipament Video Conferinţă
DVD Player
Scanner
Altele
Conexiune Internet
Televizor
Tehnologie – Software (bifaţi căsuţele pentru toate echipamentele necesare) Bază de date/Calcul tabelar
Procesare imagine
Creare pagină Web
Tehnoredactare
Internet Web Browser
Procesare documente
Software E-mail
Multimedia
Altele
Enciclopedie pe CD-ROM Materiale tipărite Resurse suplimentare Resurse Internet Alte resurse
Manuale, ghiduri , cărţi de poveşti, manuale de laborator, materiale de referinţă şi aşa mai departe.
Elemente esenţiale care trebuie comandate sau adunate pentru a implementa unitatea de învăţare, specifice disciplinei de studiu. Nu includeţi elemente generale care sunt comune oricărei lecţii. Adrese web (URL) care sprijină implementarea unităţii dumneavoastră de învăţare.
Excursii, experimente, conferenţiari, mentori, alţi elevi/clase, membri ai comunităţii, părinţi ş.a.m.d.
Programs of the Intel® Education Initiative are funded by the Intel Foundation and Intel Corporation. Copyright © 2007, Intel Corporation. All rights reserved. Intel, the Intel logo, Intel Education Initiative, and Intel Teach Program are trademarks of Intel Corporation in the U.S. and other countries. *Other names and brands may be claimed as the property of others.
© 2000-2007 Intel Corporation. All Rights Reserved.
Page 4 of 4