Romanii Din Basarabia, Nordul Bucovinei Si Transnistria.docx

Românii din Basarabia, nordul Bucovinei şi Transnistria în anii celui de-al Doilea Război Mondial I. PERIOADA 28 IUNIE 1940- 21 IUNIE 1941 1) Ultimatumurile sovietice din iunie 1940 şi efectele lor teritoriale. În seara zilei de 26 iunie 1940, guvernul sovietic a adresat o notă ultimativă guvernului României, şi anume diplomatului Gheorghe Davidescu, ministrul român la Moscova, solicitând cedarea în termen de 24 de ore a Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei, conform unei hărţi anexate textului notei ultimative. A doua zi, guvernul URSS a pretins retragerea armatei şi administraţiei româneşti din teritoriile menţionate, în decurs de patru zile. În seara de 27 iunie, guvernul român a comunicat oficial faptul că acceptă condiţiile de evacuare specificate în nota guvernului sovietic. Întrucât nu era cunoscută cu exactitate limita părţii din Bucovina revendicate de URSS, trupele române se retrăgeau continuu sub presiunea sovieticilor. Ajuns cu unitatea sa la Mânăstirea Putna, căpitanul Ion Tobă, născut în anul1903 în judeţul Brăila, a ordonat ostaşilor aflaţi sub comanda lui să opună rezistenţă. În faţa opoziţiei militare întâlnite, trupele sovietice şi-au oprit înaintarea, căpitanul Ion Tobă câştigându-şi supranumele de „Hatmanul”. Unităţi militare sovietice au pătruns şi în zona Herţei, care nu făcea parte nici din Basarabia şi nici din Bucovina. În anul 1930, componenţa etnică a acestui ţinut se prezenta astfel: români 92%, evrei 7%, ţigani 0,4%, germani 0,2%. La protestele diplomatice româneşti în legătură cu ocuparea Herţei, conducătorii sovietici i-au cerut generalului Nikolai Feodorovici Vatutin, prezent în zonă, să evalueze importanţa acestei mici regiuni pentru URSS. Generalul a apreciat că ţinutul Herţei avea o anumită importanţă strategică, datorită căii ferate care trecea pe aici. În consecinţă, ţinutul Herţei a rămas mai departe în stăpânirea URSS. 2) Organizarea administrativă a teritoriilor româneşti ocupate de URSS. Incertitudini inițiale La scurt timp după ocuparea Basarabiei, Bucovinei şi a ţinutului Herţei de către URSS, s-au conturat două concepţii privind organizarea politică şi administrativă a acestor teritorii însumând peste 50.000 kmp. Iniţial, a fost exprimată concepţia moldovenistă. Astfel, ziarul Pravda din 11 iulie 1940 informa că teritoriile foste româneşti vor alcătui o nouă republică sovietică de peste 50.000 kmp. Conducerea RSS Ucrainene, Nikita Sergheevici Hruşciov (prim-secretar al Partidului Comunist din Ucraina) şi Mihail Sergheevici Greciuho (preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei), nu a fost de acord cu acest plan, iar la 22 iulie 1940 a înaintat un memoriu autorităţilor de la Moscova. Conducerea Ucrainei sovietice revendica o parte din R.A.S.S.M. (majoritar ucraineană), nordul Bucovinei (cu majoritate relativă ucraineană), ținutul Herţa, judeţul Hotin din nordul Basarabiei (majoritar ucrainean) şi sudul Basarabiei, zonă foarte amestecată etnic, unde ucrainenii erau inferiori numeric „moldovenilor”, dar împreună cu alţi slavi (ruşi şi bulgari) şi cu găgăuzii (turci creştinaţi), erau superiori acestora. În cele din urmă, concepţia ucraineană s-a impus, un anumit rol în acest sens având şi considerente de ordin geopolitic, şi anume privarea Moldovei sovietice de ieşirea la mare. Constituirea RSS Moldovenești La data de 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS a adoptat hotărârea privind înfiinţarea RSS Moldoveneşti. Aceasta avea o suprafaţă de 33.700 kmp şi o populaţie de 2,7 milioane locuitori, dintre care circa 70% moldoveni. Aceste date includ şi raioanele Lipcani şi Briceni, din fostul judeţ Hotin, incluse iniţial în RSS Ucraineană şi trecute în componenţa RSS Moldoveneşti la sfârşitul anului 1940 (noiembrie – decembrie).

1

Capitala RSSM a fost stabilită la Chişinău. În anul 1930, populaţia Chişinăului număra 114.896 locuitori, dintre care 48.456 erau români, 41.056 evrei, iar restul ruşi, ucraineni etc. Alte oraşe mai importante erau Tiraspol (la est de Nistru), Tighina, Bălţi (nordul Basarabiei) şi Cahul (în sud). La conducerea republicii a fost instalată o troică (un triumvirat): T. Constantinov (moldovean din Transnistria – şeful guvernului), Piotr Borodin (prim-secretar al PC Moldovenesc) şi Fiodor Brovko (preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM). Majoritatea funcţiilor de conducere aparţineau unor rusofoni sau moldoveni din Transnistria (stâng-mălureni). Teritorii alipite la RSS Ucraineană. La constituirea RSS Moldoveneşti şi-a încetat existenţa R.A.S.S.M. O parte din teritoriul acesteia a fost alipită la regiunea Odessa. Basarabia de Sud (Bugeacul, circa 13.200 kmp.) a fost organizată ca inițial ca Regiunea Akkerman, apoi, decembrie 1940, ca Regiunea Ismail. Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi o parte din fostul judeţ Hotin au fost reunite într-o regiune administrativă nouă, şi anume Regiunea Cernăuţi. În anul 1930, populaţia oraşului Cernăuţi era de 112.420 locuitori, dintre care evrei 38%, români 28%, germani 14%, ucraineni 10% şi polonezi 8%. Zona rurală de la nord de Cernăuţi era majoritar ucraineană (ruteană), iar cea de la sud de Cernăuţi, majoritar românească. În total, în nordul Bucovinei trăiau 168.000 de români, ei formând 30% din populaţie. Suprafaţa regiunii Cernăuţi era de 8.100 kmp. În 1989, regiunea Cernăuţi avea o populaţie de 940.300 de locuitori, dintre care circa 185.000 sau 19,8% erau români şi moldoveni. Etnicii români aveau ponderi mai importante în raioanele Noua Suliţă (80%), Hliboca/Adâncata (68%), Storojineț (30%). Conform recensământului din 2001, românii erau majoritari în aproape toate localităţile din raionul Herţa, formând circa 94% din populaţia raionului. 3) Economie şi societate. La 15 august 1940, a fost efectuată naţionalizarea, adică trecerea în proprietatea de stat (unională sau republicană) a fabricilor, atelierelor, băncilor etc., fără nicio despăgubire pentru foştii proprietari. La sate a fost efectuată o „reformă agrară”, constând în confiscări şi redistribuiri de proprietăţi, având ca efect lichidarea proprietăţilor mari şi mijlocii, sau fărâmiţarea lor. În toamna anului 1940, etnicii germani din sudul Basarabiei au fost repatriaţi, iar pe fostele lor proprietăţi au fost înfiinţate gospodării agricole de stat sau sovhozuri şi aşa-zise gospodării agricole colective (colhozuri). Până la 22 iunie 1941, când Hitler atacă URSS, în RSSM existau 65 de sovhozuri, dintre care opt în raioanele de la est de Nistru. În teritoriile foste româneşti înglobate la Ucraina erau 22 (10 în nordul Bucovinei, 12 în Basarabia de Sud). În raioanele RSSM din dreapta Nistrului s-au înfiinţat 120 de sovhozuri, care grupau 17.000 de gospodării, ceea ce reprezenta 3,7% din totalul gospodăriilor şi 4,2% din pământul arabil. 4) Cultura şi educaţia. Se desfăşoară o intensă propagandă anticapitalistă, anticreştină şi antiromânească. Limba rusă dobândeşte un statut privilegiat, superior limbii naţionale a republicii. Până în primăvara anului 1941, pentru aşa-numita limbă moldovenească s-a folosit alfabetul latin, cu redarea în scris a particularităţilor locale de pronunţie, apoi s-a trecut la alfabetul rusesc. În RSSM au fost aduşi peste 5.000 de dascăli din Federaţia Rusă şi Ucraina sovietică. Au fost organizate cursuri de lichidare a analfabetismului şi cursuri populare de limba rusă. 5) Steagul şi stema RSSM. Au fost stabilite prin Constituţia adoptată la 10 februarie 1941, fiind valabile până în 1952. Steagul era roşu complet, dreptunghiular, lungimea dublă față de lățime, în sus, cu galben, sigla RSSM, iar sub ele, secera şi ciocanul. Stema era grupată: de o parte, simboluri comuniste (secera şi ciocanul, soarele, steaua roşie, lozinca 2

„Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”), de cealaltă, bogăţiile republicii (grâu, porumb, struguri). Imnul RSSM a fost compus în 1945, cu un text de Emil Bucov şi Bogdan Istru (pseudonimul lui Ion Bădărău) şi o muzică de Ştefan Neaga. 6) Teroarea stalinistă (1940 - 1941). A constat în numeroase crime, masacre şi deportări în Siberia (la 13 iunie 1941). Numărul victimelor este controversat (minimum câteva zeci de mii - maximum 130.000). Ţintele principale au fost elitele politice, economice şi culturale (burghezii, preoţii, învăţătorii), de fapt, orice duşman real, potenţial sau imaginar al regimului. II. PERIOADA DE DUPĂ 22 IUNIE 1941 1)Transnistria (1941 - 1944). A fost plasată sub administraţie militară românească în timpul războiului antisovietic, prin acordul româno-german de la Tighina (30 august 1941). Guvernator era G. Alexianu (profesor universitar de Drept), iar basarabeanul Gherman Pântea era primar la Odessa. A reprezentat un loc de deportare pentru evrei şi ţigani, iar regimul Antonescu a păstrat o atitudine ambiguă faţă de problema anexării acesteia la România. Un recensământ efectuat în anul 1943 consemna marea inferioritate numerică a moldovenilor, pe ansamblul teritoriului dintre Nistru şi Bugul de Sud, după un secol şi jumătate de colonizări cu alogeni (ruşi, ucraineni, evrei etc.). 2)Evacuarea Transnistriei, a Basarabiei şi a nordului Bucovinei. A fost efectuată în primele luni din 1944, în condiţiile înaintării armatelor ruse, refugiaţii ajungând în Banat şi Oltenia. Un timp, mareşalul Ion Antonescu a susţinut că elitele locale ar trebui să rămână pe loc, dar, ulterior, a conceput un plan de trimitere a fruntaşilor politici basarabeni în Occident, pentru propagandă. 3) Reinstaurarea administrației sovietice. La finele lunii ianuarie 1944, trupele sovietice, care preluaseră inițiativa strategică în toamna precedentă, au trecut Bugul de Sud, intrând în Transnistria, iar câteva săptămâni mai târziu, au forțat Nistrul, pătrunzând în Bucovina și nordul Basarabiei. În acest context, în luna martie 1944, autoritățile centrale din RSS Moldovenească au fost instalate, provizoriu, la Soroca, iar după 23 august 1944, s-au putut re-instala în orașul Chișinău. A fost repusă în vigoare delimitarea teritorial-administrativă între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană stabilită în 1940, în pofida unor demersuri în sensul re-întregirii Basarabiei istorice. Pentru a șterge individualitatea Bugeacului în cadrul Ucrainei sovietice, în anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar raioanele sale componente au fost arondate Regiunii Odessa. 4.)Repatrierea „cetăţenilor sovietici” după 23 august 1944. A fost prevăzută în Convenţia de Armistiţiu semnată de România la 12 septembrie 1944, la Moscova. URSS a interpretat această prevedere în sensul că toţi transnistrenii, basarabenii şi nord-bucovinenii refugiaţi în România trebuiau repatriaţi necondiţionat, neputând opta pentru cetăţenia statului român. Au fost repatriaţi forţat 38.000 de basarabeni, 8.000 de bucovineni şi 10.000 de transnistreni, ulterior executaţi sau deportaţi în Siberia. Restul refugiaţilor au fost salvați, invocându-se, de către partea română, conținutul decretului adoptat de Sovietul Suprem al URSS la 8 martie 1941, prin care primeau cetățenia sovietică (și o pierdeau pe cea română, ceea ce, oricum, era un act abuziv) toți cei născuți în teritoriile dobândite de Uniunea Sovietică de la România și aflați pe aceste teritorii la 28 iunie 1940; numeroși basarabeni și bucovineni și-au putut procura acte (false), care “atestau” prezența lor în alte părți ale României, la data de 28 iunie 1940. Ulterior, mulți dintre ei au fost şantajaţi vreme îndelungată cu trimiterea în URSS, în schimbul colaborării cu regimul comunist.

3