Revista Piatra Corbului Pag22

TINERE TALENTE

Destine `n alb [i negru

Era noiembrie, diminea]\. Cea]\… Gara era aceea[i. Mircea st\tea pe banca noastr\. St\tea t\cut, nemi[cându-se, parc\ cu privirea spre gânduri. Repro[am `mbulzeala vaporilor. M\ `nce]o[a. M\ trezisem mai mult decât rece [i nep\s\toare. Acum `mi auzeam tâmplele `n ecoul g\rii. Vuiau. Poate vorbeau. ~mi promisesem s\ tac, dar respira]ia m\ tr\da. Sim]eam timpul mai adânc decât secundele [i totu[i tr\iam. {tiam c\ nu-mi va vorbi chiar dac\ asear\ fusese perfect… chiar dac\ acum [tiu c\ m\ a[tepta. – De ce taci? ~nghite `n sec [i continu\ s\-mi `ntunece vederea fr\mântând degetele nelini[tit. M\ reazem de um\rul b\ncii. Cinci minute – tace! Un sfert de or\ – tace! De ce m-a a[teptat, dac\ nu-mi vorbe[te?! Tot mai profund auzeam: „Trenul spre… `n cincisprezece minute.” M\ concentram `n zadar, dar tot nu `n]elegeam destina]ia. {i vântul r\scolea prin p\rul meu. Se ridic\. Plec\. M\ prive[te sec. Urc\ gr\bit, parc\ ar fugi. Nea[teptând s\ v\d trenul plecând, m-am repezit s\ r\cnesc: – Stai! Mircea era mult prea ocupat ca s\-mi aud\ cuvintele. Dar mereu era cum doream. Erau momente când `l sim]eam prea perfect. De ce 22

acum m\ las\ s\-i repro[ez asta? De ce m\ `ngroze[te cu t\cerea? {i totu[i, de ce pleac\? Acum jucam rolul „C\t\linei”, iar el pe al "Luceaf\rului”. Atitudinea lui `mi repro[a: „De ce ceri prea pu]in?”. Trecu mai bine de jum\tate din ceasul meu. Nervoas\, dau s\-mi aprind ]igara. Chibritul `mi f\cea `n ciud\. Gândeam la vorbele lui de la cin\… „Iart\-m\, o s\ `n]elegi mâine, sunt nebun s\ fug de tine”. Acum `i `n]elesesem rostul. Toate r\spunsurile pe care le intuiam m\ conduceau la banalul „de ce?”, dar un lucru era clar: m\ abandonase probabil pentru c\ pasiunea pentru cai era mai mare. Probabil s-a `ntors la competi]ii, probabil sunt prea pu]in pentru idealul s\u. ~ncepusem s\ dep\[esc momentul abia atunci când mi-am g\sit o slujb\, când m-am mutat `ntr-un apartament cu chirie, chiar `n centrul ora[ului. Avea doar dou\ camere, dar era destul pentru singur\tatea mea. Trecu

jum\tate de an. Lucram la biblioteca Sectorului 1, m\ afundasem `n scrieri bacoviene, chiar `ncepusem s\ scriu proz\ vulgar\. De[i `n fiecare zi treceam prin gar\, odat\ gara mea [i a lui Mircea, acolo unde era banca noastr\, doar a noastr\, `ncercam s\ m\ prefac c\ mi-e str\in locul. Era deja aprilie. Ciudat. ~nfloreau pomii. O dup\-amiaz\ pl\cut\ m\ surprinde `n gar\. Cu cât m\ apropiam de banc\, mintea `mi juca feste. O stranie senza]ie m\ f\cu s\ m\ retrag doi pa[i. Acum `mi dau seama c\ nu m\ schimbasem deloc. R\m\sesem aceea[i, dar mai enigmatic\. ~mi era dor de

nebunul meu. Lumini, umbre, verde bolnav [i muced. Sim]eam c\ m\ contopesc `ntr–o pictur\. F\r\ s\ realizez, m\ a[ez pe banc\. Scâr]âia. Vitez\, sunet, grab\, veridic [i `nchipuire. Ca o bestie, retez din farmec, nel\sând amintirile s\ m\ duc\ cu z\h\relul. Apoi, ca de obicei, m-am dus la „Madame Bizarre” s\ savur\m cafeaua. *** ~ncepuse s\ vorbeasc\ despre evenimentul la care tocmai fusese invitat\. ~mi povestea despre tipul care d\duse gata un tort de o sut\ de kilograme, ca s\ nu mai zic de pah\relele de cristal pe care le zdrobise cu din]ii. F\cea vr\ji, fran]uzoaica! O [tiam eu, dar acum era ciudat\… – Anne, ce mai [tii de Mircea? – Nu e bun\ cafeaua, sau ce? – A trecut destul timp de când nu mai vorbe[ti de el. Sau l-ai uitat? – Prefer s\ iau aspirin\, decât s\ vorbesc despre un ciudat. – N-ai `n]eles `nc\? C\r]ile mi-au ar\tat asear\ valetul de trefl\. Acum `n]eleg! {i scoase un album. Erau fotografii pe care le v\zusem, cu Leonora, fiica ei, aviatoarea. La sfâr[itul albumului - o imagine cu un tip serios. Madame scoate fotografia [i zice: – S-a schimbat mult! Pare un actor. Nu e deloc s\rac `n cuvinte. Anne, a fost asear\ la ceai. M-a `ntrebat de tine. }i-a citit proza. Vrea s\… doar s\ `]i vorbeasc\. Ar trebui s\ accep]i… poate are o explica]ie! F\-mi pe plac [i te scutesc un an de chirie! - Cine e str\inul?

Piatrra Corrbului

z

ianuarie-m martie 2009