Revista Craciun - Lumina Din Cuvant

1

EDITORIAL An de an trăim împreună bucuria prezenţei printre noi a lui Dumnezeu făcut Om. Aceasta este marea taină a lui Dumnezeu, pe care nici îngeri nu au aflat-o până ce nu s-a împlinit. Dumnezeu Care Se face Om este expresia dragostei celei adevărate, expresia renunţării la slava Sa cea mare şi a asumării pe deplin a naturii umane, cu toate slăbiciunile ei, afară de păcat. Ştim foarte bine că de cele mai multe ori copiii sunt cei care exprimă cel mai clar şi mai sugestiv un sentiment, o emoţie, un eveniment sau sărbătoare. De aceea, demersul început cu această revistă sperăm să fie unul productiv, având în vedere că autorii ei sunt elevi ai claselor II – VIII. Am încercat de asemenea să nu intervenim în originalitatea articolelor scrise de ei, chiar dacă aceasta implică dezavantaje în ceea ce priveşte calitatea stilului. În orice caz, micii redactori au dat dovadă de mult simţ artistic şi de stăpânirea atât a unui fond spiritual în ceea ce priveşte calitatea lor de creştini, cât şi a tehnicilor artistice de îmbogăţire a textului. În speranţa că vă vor bucura cele conţinute în acest număr al revistei, transmitem tuturor vestea cea bună a Naşterii Domnului: Hristos Se naşte! Măriţi-L!

Autori: elevi ai Şcolii Generale „Dimitrie Cantemir” din Brăila. Redactori şi coordonatori: Soca Georgian, profesor de Religie Turcu Mădălina, profesor de Informatică. Toate materialele prezente în această revistă aparţin în întregime elevilor şi sunt originale.

2

NAŞTEREA DOMNULUI – O ISTORIE PLINĂ DE SMERENIE "Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie." "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci." Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!". Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit Mândroiu Veronica Clasa a VII-a A

3

vremea să nască Fecioara, n-a găsit casă, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune. Cei trei magi de la răsărit. În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: "Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului". Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?". Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus: "Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui". Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: "Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?". Ei i-au spus: "în Betleemul Iudeii!". De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt". Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt. Şişu Daniela Florentina, clasa a VIII-a A

HRISTOS SE NASTE! MĂRIŢI-L! IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA NAŞTERII DOMNULUI De-a lungul istoriei omenirii, Dumnezeu a vorbit oamenilor prin îngeri şi prin oameni aleşi, bărbaţi şi femei sfinte, profeţii Săi, care au reamintit oamenilor de starea omului de dinainte de cădere şi despre intenţia lui Dumnezeu de a o restaura. Prin aceasta înţelegem că omul era, într-un anumit fel, „mort” sufleteşte datorită neascultării sale faţă de Dumnezeu şi datorită acestei neascultări murea şi trupeşte. Pentru ca omul să aibă din nou viaţă sufletească şi 4

veşnică, trebuia ca el să se întoarcă la ascultarea faţă de Dumnezeu. Omul nu putea face acest lucru El însuşi şi, de aceea, „Dumnezeu a trimis în lume pe Unicul Său Fiu” pentru a reda omului adevărata viaţă în Dumnezeu. Proorocul Isaia afirmă : „El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.” Astăzi trebuie să ne bucurăm pentru că, pentru noi, Dumnezeu a trimis pe Unicul Său Fiu în lume ca să ne dăruiască viaţă veşnică. Cu toate acestea, în această perioadă de bucurie sfântă a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trebuie să realizăm că trăim în aşa zisă „pace a lumii”, plină de spirit material şi comercial care influenţează naţiunile, îndepărtându-ne de pacea lui Hristos. Înconjuraţi de petreceri mondene şi confruntaţi cu sărbătoriri etnice care pretind că aduc „lumină” lumii, suntem chemaţi să susţinem credinţa noastră în realitatea vieţii veşnice a sufletului omenesc şi în darul mântuirii. Suntem chemaţi să nu ne luăm amăgiţi de luminile strălucitoare şi artificiale ale lumii, ci să ne aţintim privirea către adevărata lumină a lui Hristos care luminează tuturor. La Crăciun nu sărbătorim numai evenimentul istoric şi extraordinar al venirii în lume a Mântuitorului, ci se cuvine să serbăm însăşi naşterea Lui în sufletele noastre. Nu trebuie să vorbim de această mare minune numai la timpul trecut, ci mai mult la timpul prezent. Cântarea cu care întâmpinăm venirea lui Iisus Hristos în lume, ne încredinţează că minunea se petrece în mod tainic şi astăzi. Naşterea Mântuitorului in sufletele noastre trebuie să se împlinească şi acum prin renaşterea noastră morală. Această transformare poate avea loc numai în Biserică şi prin învăţătura ei. Misiunea Bisericii este să nască pe Hristos în inimile noastre, ca să trăim împreună cu El. La această sărbătoare, care ne aduce în suflete duhul împăcării cu Dumnezeu şi al bunei înţelegeri cu semenii, este mai bine să cugetăm cu mai multă responsabilitate asupra faptelor noastre, punând temelie tare vieţuirii creştineşti şi păstrându-ne fiinţa în Biserica dreptmăritoare, aşa cum ne-au învăţat moşii şi strămoşii noştri. Numai astfel vom putea mărturisi împreună cu Sfântul Apostol Pavel, care a zis : „Câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute la orice laudă, la acestea să ne fie gândul.” De la sărbătoarea Crăciunului învăţăm că fiecare suntem datori ca să lucrăm la mântuirea noastră, împlinind voia lui Dumnezeu, care înseamnă statornicia în credinţa şi împlinirea iubirii creştine. De aceea, „orice faceţi, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi întru numele Domnului nostru Iisus Hristos şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu şi Tatălui”. Papuc Veronica, clasa a VIII-a A

5

NAŞTEREA DOMNULUI – SĂRBĂTOAREA VIEŢII An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut la Betleem, într-o iesle săracă dintr-o peşteră. Naşterea Sa fost vestita de cei 3 magi de la răsărit care i-au adus daruri:aur, tămâie şi smirnă. Iisus Hristos a venit pe pământ să sfinţească pe om, să-l facă sălaş dumnezeiesc. Aceste sfinte întâmplări din Betleem trezesc în sufletele noastre în primul rând recunoştinţă pentru nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi, oamenii, şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o prin Fiul Său ca să ne mântuiască. Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi întreaga făptură. Sărbătoarea Naşterii Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii. Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti. Miculescu Alexandru, clasa a VIII-a A

NAŞTEREA DOMNULUI – ZIUA PĂCII Hristos a coborât din ceruri pentru ca noi să-I ieşim întru întâmpinare pentru trăirea virtuţilor care duc la desăvârşire. Ziua de Naştere a Domnului este ziua de naştere a păcii. El S-a născut pentru noi într-un staul de animale, ca noi să facem voia Lui. Să avem aşadar fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om pentru ca noi să ne îndumnezeim lucrând cu grijă la credinţa şi faptele noastre. An de an bucuria sărbătorii Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Este de fapt partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii dumnezeieşti, bucurie pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan care spune: „Viaţa S-a arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi S-a născut nouă”. Această sfântă sărbătoare aduce, aşadar, în sufletele credincioşilor, multă bucurie şi smerenie. Mihai Mădălina, clasa a VI-a A

6

Prieteni buni pe viaţă - lecturi la gura sobei – Zăpada cristalină învăluia oraşul într-o mantie pufoasă de un alb pur. Coborându-ţi privirea de la cerul cenuşiu, copacii împodobiţi cu omăt îşi mai mişcau crengile în ritmul melodiei asfinţite. Simfonia fulgilor delicaţi de nea care se jucau graţios prin aerul rece, îngheţat, era splendidă. Un fulg sfios cu câteva ramificaţii deosebite tremura sub adierea apăsătoare a vântului, neştiind care-i este soarta. După câteva clipe de zbor blând deasupra unui parc vechi, se aşeză în palma caldă, care l-a topit încet, a Klarei. Minunata atmosferă îi contura fetei imagini nuanţate şi frânturi din trecut. Klara zâmbi delicat, simplu, fără vreo umbră tainică. În ochii ei ca de cristal, de un albastru-cenuşiu, se reflecta bucuria care-i creştea în suflet. Părul ei lung şi mătăsos, de un negru scânteietor, era acoperit de mantia cristalelor îngheţate. Trupul firav şi zvelt îi era ascuns de o pelerină rafinată, neagră. Atenţia fetei se îndreptă spre un loc special şi imprimat în memoria sa. O alee vastă era împodobită cu oameni de zăpadă, aşa cum obişnuia şi ea să creeze cu mulţi ani în urmă. În acelaşi loc mulţimea jocurilor de iarnă se interpretau în fiecare zi de copii. Dar acum oamenii erau prea grăbiţi şi nu se mai opreau să privească măreţia colţului de natură, erau atât de nepăsători încât nici nu ştiau de existenţa lui, gând care i-a produs un fior Klarei. Doar copii inocenţi i-au rămas fideli micului colţ de natură. Klara privi în urmă şi observă o singură pereche de paşi imprimată în nea. Ochii îi scânteiau mai tare ca oricând, în sufletul ei producânduse o furtună trecătoare. Vântul a cuprinso în a lui îmbrăţişare îngheţată, făcând-o să Şerbănescu Olimpia, respire mai greu. clasa a VII-a A Deodată simţi cum două mâini s-au încolăcit în jurul taliei sale. Se întoarse şi observă un chip cunoscut, prietenul ei din copilărie. Mereu s-a pierdut în adâncimea verdelui pur din ochii lui, întotdeauna a adorat mireasma părului de un şaten lucitor. - Hey. A trecut o vreme de când nu ne? am mai văzut. De unde ar trebui să încep... ? Mă mai ţii minte întrebă el afişând un zâmbet sincer. Poate că tu mă cunoşti din vise... 7

- Cum te-aş putea uita vreodată, Lars ? Nu doresc să mi se întâmple asta nici în cele mai groaznice coşmaruri pe care le am, răspunse Klara. Cei doi se îmbrăţişară, încălzindu-se reciproc. Inimile lor băteau liniştit, corpurile lor vibrând sub atingerea caldă. Însă totul s-a sfârşit asemeni unui vis, brusc. Prinzând-o de mână, Lars o conduse pe Klara într-o casă veche, aproape dărmată de calamităţile naturale. Acoperişul de un roşu pal se îmbina pe deplin cu locuinţa veştejită. Au intrat înăuntru şi au remarcat o cameră mobilată frumos, în care se afla şi un pian. Lars se aşeză şi mângâie clapele, creând o profundă vibraţie sonoră. Notele muzicale se contopeau sublim formând o melodie splendidă, celestă. Când aceasta s-a sfârşit, cei doi parcă ascultau ecoul răsfrânt al instrumentului divin într-o profundă reculegere. Ei au ieşit din locuinţă şi s-au aşezat pe o bancă rece, apropiindu-se unul de celălalt. Privirile lor s-au intersectat. Un zâmbet dulce s-a desenat pe buzele pline ale Klarei, însă Lars şia coborât ochii spre pământul acoperit de mantia albă. - Klara... Eu te cunosc de când mă ştiu, suntem prieteni de o veşnicie. Mereu mi-ai fost alături când simţeam că totul este împotriva mea, şi eu de asemenea... Aş putea adăuga că suntem chiar nedespărţiţi. Doar tu ştii că marea mea iubire este pianul, fiind şi singura persoană care mă încurajează. Acum câteva zile profesorul meu de pian mi-a spus că doreşte să participe cu câţiva elevi la un concurs în Germania... spuse Lars cu vocea sa melodioasă pe un ton mai grav. - Poţi pleca dacă asta simţi. Eşti liber şi ai o viaţă întreagă în faţa ta să faci ceea ce vrei. Mereu ţi-ai dorit o asemenea şansă care nu vine decât o dată în viaţă, poate. Nu te ţine nimic legat de acest loc, am dreptate ? întrebă Klara încetişor, sperând că nu va părea disperată să-i audă răspunsul. - Într-adevăr. Nu mă leagă nimic de acest loc, spuse el în timp ce ochii lui au sclipit într-un fel necunoscut până acum de Klara. Mulţumesc că mai ajutat să realizez asta. Mâine dimineaţă o să plec şi mă voi întoarce peste câteva luni, răspunse entuziasmat Lars. Dar Klara nu se aştepta la un asemenea răspuns, nu şi-ar fi închipuit niciodată că el ar pleca aşa, pur şi simplu. Să o lase precum tot ce s-a întâmplat în trecut ar fi fost istorie... Ea a zâmbit afectată şi şi-a şters lacrima caldă care se scurgea încet. Dorea ca Lars să fie fericit, indiferent dacă asta însemna să rămână sau să plece. Şi... ea nu a fost niciodată egoistă. *** Noaptea se înfăţişa liniştită, paşnică şi... lungă. Clepsidra timpului părea că s-a oprit. Prin firele răcoroase de nisip peste care Klara a călcat au rămas urme adânci, care erau şterse de adierea vântului. În faţa ei, nesfârşita mare albastră era parcă mai posomorâtă ca înainte. Dominaţia neagră era înfrântă de razele pale a Lunii şi de micile cristale strălucitoare. Din când în când, valurile care oglindeau Luna mai dansau în ritmul tăcerii, iar gândurile fetei erau în armonie cu sclipirea stelelor. „Primăvara îşi arată splendoarea, întreaga natură se bucură că prinde iar viaţă, toate se află în echilibru... Singurul lucru care îmi lipseşte este 8

dragul meu Lars. Poate că am trăit din vise, din vise din care el a plecat, dar niciodată, niciodată n-am crezut că mă va lăsa aşa. Se pare că am fost naivă. Lucrurile nu se întâmplă ca în poveşti...” Soarele ieşea încet din mare, orbind cu lumina lui. Norii erau presăraţi pe cer, părând pregătiţi să se joace întreaga zi cu globul de foc. Stelele şi Luna dispăruseră deja. Pe plajă, Klara picta fermecătorul peisaj, pe care l-a aşteptat întreaga noapte. Răsăritul i-a adus mereu o nouă stare de spirit, un gând care surâdea. Pentru câteva clipe, mintea ei a proiectat o iluzie. Pe firele de nisip ud înainta Lars. Cu fiecare pas, era mai aproape de ea. Atât de aproape încât a reuşit să o îmbrăţişeze... şi părea atât de... real. Nu s-a opus, deşi într-un fel ştia că este ireal. Inima ei încă îi bătea alert, chiar şi după ce el a dispărut, ca şi cum ar fi vrut să-şi hrănească sufletul cu iluzii. „Se pare că nu-mi ajunge să ştiu că el există. Amintirile ar trebui să răsară din când în când, nu să fie vii. Am vrut ca viaţa lui să nu fie în zadar şi am aflat că a mea este. Mai am o singură dorinţă ; e una normală. Sper ca dorinţa lui să se împlinească ; a mea m-a înşelat...” Adăugă o ultimă pată albastră de culoare pe tablou. Acum totul părea perfect ! Îşi mai privi încă o dată opera înainte să plece în căutarea altui loc demn de a fi pictat. *** - Scoală-te, somnorosule ! Azi e ziua cea mare ! Dacă vei reuşi să îl învingi pe campion, vei câştiga premiul cel mare şi vei rămâne pentru totdeauna aici, spuse cuprins de entuziasm bătrânul, muşcându-şi buzele. Ai şanse mari, tinere. Era o dimineaţă liniştită. În razele soarelui care răzbăteau printre perdelele trase dansau firele de praf. O rază jucăuşă îi lumină faţa lui Lars, sclipind pentru puţin timp în camera întunecată. Lars se ridică greu din pat, şi se îndreptă spre oglindă. Părul răvăşit, ochii spălăciţi şi pierduţi, aceste trăsături apărute recent nu îi plăceau deloc. „Mă întreb cum am putut pleca, mă întreb de ce am plecat... Dar nu mă aştept să primesc ecoul răspunsului dat de conştientul meu, deoarece el ar fi oricum ilogic. Sunt foarte aproape de premiul cel mare, dar mă îndepărtez de cea mai preţioasă persoană: Klara.” *** Klara se afla în acelaşi parc în care amintirile ei erau vii, acelaşi loc mirific. Soarele îşi răsfira ale sale raze peste întreaga natură. Pe cerul albastru norii pufoşi erau risipiţi. Jos, pământul uscat era decorat cu bănci galbene din lemn şi copaci cu coroane impunătoare. Fiecare ram era acoperit cu zeci de frunze verzi, unice. Pe o bancă decolorată stătea îngândurată Klara. Rochia ei de doc îi desena trupul zvelt şi gingaş, în timp ce ochii se pierdeau în depărtare. Din spatele ei, se auzeau ecourile unor paşi care se apropiau de ea. Şi-a întors privirea şi l-a văzut pe Lars. O lacrimă caldă i s-a scurs încet, iar un zâmbet i-a apărut pe buzele roşii. 9

- Îmi pare rău, şopti Lars. Ar fi trebuit să-ţi dau un telefon sau ceva. În tot timpul ăsta... ţi-am simţit lipsa. Dar acum sunt aici, totul poate redeveni la normal. Mi-am împlinit visul, am câştigat premiul cel mare. Profesorul a inventat partea cu „trăitul pe vecie în Germania” şi mă simt mai uşurat... Acum, tu eşti viaţa mea. Lars se aşeză pe bancă, lângă Klara şi aşteptă reacţia prietenei lui. - Mă bucur că ai câştigat, spuse Klara înăbuşit, întorcându-şi privirea către cerul acoperit de nori. - Îmi pare rău, repetă Lars. Vino! Lars o conduse pe Klara la casa veche şi se aşeză la pian, la fel ca în acea zi de iarnă în care totul s-a schimbat. Degetele sale delicate şi lungi atingeau ritmat clapele, cu o măiestrie înnăscută. Sunete divine, celeste ieşeau din minunatul instrument. Orchestra Raiului s-ar fi minunat de splendoarea ce învăluia talentul băiatului. Şi aşa vom fi până vom muri, prieteni buni pe viaţă, şopti Lars. Bou Elena-Mirela, clasa a VI-a BUCURIA NAŞTERII DOMNULUI ÎN INIMILE COPIILOR „Dumnezeu S-a născut în ieslea cea săracă, iar boii îi suflau căldură ca să-i facă. Crăciunul este o sărbătoare frumoasă şi înseamnă a dărui din bucuria noastră celor mai nevoiaşi; în acea zi se împart cadouri şi o bucăţică din inimile noastre. Prin cadouri înseamnă că Dumnezeu S-a născut şi că dăruim bucuria…Şi bucuria de a împodobi bradul înseamnă ca Moş Crăciun să vadă frumuseţea noastră.” Roşioru Alexandru, clasa a IV-a Step

Şerban Diana, clasa a IV-a A

10

Colaje realizate de elevi ai claselor a III-a

A sosit Moş Crăciun

Sosirea Moşului

Pe cărări înzăpezite Prin vânturi viscoloase Moş Crăciun a venit Să-i cântăm bun venit.

Când afară ninge Ţi-n casă este cald Copii-l aşteaptă Pe Moşul în prag.

Ochii râd, se-ncrunt-a joacă Sub sprânceni de promoroacă Cine-a fost cel mai cuminte Să faci un pas înainte.

Moşul soseşte Cu sania plină Plină de cadouri Pentru copiii din lume.

Naşterea Domnului

Copiii stau cuminţi În casă adormiţi Sunt foarte voioşi Aşteptându-l pe Moş.

Astăzi este sărbătoare Căci Maica cea iubitoare A născut pe prunc Iisus La Betleem colo sus.

Tudor Maria Alexandra, clasa a V-a B

Ierusalimu-i minunat Dar Irod e-nspăimântat Pe copii s-a răzbunat Crezând că şi Iisus Va fi atunci distrus. Popa Maria, clasa a V-a A

11

Ce semnifică naşterea Domnului? Este una dintre cele mai frumoase sărbători care ne aduce nouă oamenilor mântuirea. Eu mă pregătesc pentru iarnă cu mănuşi, ghetuţe şi haine groase. Trifan Cristina, clasa a II-a A Naşterea lui Iisus Hristos simbolizează împăcarea oamenilor cu Dumnezeu şi izbăvirea păcatelor. Dediu Gabriela, clasa a II-a A Ce dar i-aţi aduce voi pruncului Iisus? I-aş aduce dragostea mea. Calu Adina, clasa a II-a A Eu I-aş dărui lui Iisus Hristos un porumbel pentru a răspândi pacea şi liniştea în lume. Ioniţă Laura, clasa a II-a A Eu I-aş dărui credinţa mea în El. Manolache Elena, clasa a II-a A. I-aş da o viaţă nouă, dar să trăiască şi să nu mai fie pedepsit pentru răutăţile oamenilor. Mihai Bianca, clasa a II-a C I-aş dărui smirnă, tămâie şi multe fapte bune. Dragu Diana, clasa a II-a C Eu I-aş da o icoană şi multă sănătate. Mihăilă Teodora, clasa a II-a C Eu Îi doresc pace, o viaţă fericită, nu cum a avut-o El, haine, o casă şi tot ce e mai bun pe lume. Spulber Laurenţiu, clasa a II-a C Eu cred că Domnul Nostru Iisus Hristos nu aşteaptă de la noi daruri materiale. El este mulţumit atunci când ne rugăm şi Îi ascultăm toate sfaturile. Pruncului Iisus Îi dau în dar toată iubirea mea. Benescu Andrei, clasa a III-a B Eu I-aş dărui hăinuţe, jucării şi dulciuri pentru că atunci când S-a născut nu avea nimic din toate acestea. Cambeşteanu Alexandru, clasa a III-a B Eu Îi dau viaţa mea pentru că El mi-a dat viaţa asta şi inima ca să trăiesc. Necula Laurenţiu, clasa a III-a B 12

Eu I-aş aduce multe mulţumiri din suflet, căci noi suntem astăzi pentru că El a fost răstignit pentru noi. Epureanu Ştefania, clasa a III-a B Eu I-aş da o masă bogată pentru că ar înmulţi-o şi ar da săracilor. Cristea Andra, clasa a III-a B Eu I-aş aduce un mieluşel, care simbolizează puritate şi curăţenie sufletească. Acest dar I-ar plăcea lui Iisus Hristos pentru că El ne-a învăţat să fim buni şi să ne iubim semenii. Crăcană Georgiana, clasa a III-a B Hristos împărtăşit copiilor Cu ocazia intrării în Postul Naşterii Domnului, noi, elevi ai şcolii Dimitrie Cantemir din Brăila am participat, sub îndrumarea domnului profesor de religie, la întâlniri săptămânale. Sunt sigur că mulţi dintre noi aşteptau, la fel ca şi mine, întâlnirea de după Sfânta Liturghie de Duminică. Nu faptul că ne întâlneam mai mulţi colegi ne atrăgea, căci lucrul acesta se întâmplă în fiecare zi la şcoală, ci dorinţa de a cunoaşte mereu lucruri noi despre modul în care putem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Recunosc că mie mi-au rămas vii acele întâlniri care veneau numai bine în continuarea Sfintei Liturghii. Convorbirile au fost dintre cele mai variate: ce înseamnă postul şi de ce este important, cum Îl cunoaştem pe Dumnezeu prin Sfintele Taine şi prin rugăciune, ce înseamnă Întruparea lui Hristos Dumnezeu şi de ce a fost importantă, dar şi altele asemenea. Mi-a plăcut şi faptul că domnul profesor cerea de la fiecare să pună întrebări şi să răspundă, ca să câştigăm timpul petrecut acolo. Abia aştept să vină Postul Paştelui ca să reluăm acele întâlniri care îmi rămân vii mereu în minte. Dar să nu credeţi că doar la discuţii se limitau întâlnirile. Fiecare vorbă trebuie pusă în practică pentru a se vedea dacă am înţeles-o. De aceea, în ziua de 6 decembrie, cu sărbătorii Sfântului Nicolae, ocazia ocrotitorul oraşului Brăila, am adus fiecare bani, haine şi alimente şi le-am împărţit câtorva familii necăjite de la Fundaţia Lumina şi bătrânilor de la Căminul de bătrâni „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Bucurie mai mare ca aceea de a dărui nu cred că există. Iar noi asta am învăţat în acea zi. Şi bineînţeles că nu puteam să-i lăsăm pe acei bătrâni fără să le încălzim inima cu un colind. Munteanu Raluca, clasa a VIII-a B 13

14