Revista Cosmos Nr 7

  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Revista Cosmos Nr 7 as PDF for free.

More details

  • Words: 25,449
  • Pages: 24
Bătălia pentru România REVISTĂ LUNARĂ DE TERAPII ŞI SPIRITUALITATE

ANUL II. NR.7 - FEBRUARIE 2008, 24 PAGINI - PREŢ: 2 LEI

Redescoperiţi Prietenia Când se sfârşeşte Apocalipsa? Rolul cristalelor în sănătate

Toţi suntem Unul!

Consultaţi îndrumarul astro-alimentar

EDITORIAL

Bătălia pentru România Contele Incappucciato

Anul 2008 va aduce pentru oameni o serie de schimbări majore, atât în privinţa mentalităţii, cât şi în ceea ce priveşte energiile electromagnetice care vin din spaţiu pe Pământ, modificînd aproape toţi parametrii vieţii noastre. Cândva, demult, pe teritoriul actualei Românii a existat cea mai veche Şcoală a Misterelor Spirituale, care îşi baza învăţăturile pe Misterele Ancestrale lăsate moştenire de către fiinţe venite din alte lumi, aflate la sute şi mii de ani lumină depărtare de planeta noastră. Din această Şcoală a Misterelor s-au desprins ulterior celelalte, răspândite pe toate continentele, astfel încât se formase o întreagă reţea a Maeştrilor Spirituali care ajutau civilizaţiile din care ei făceau parte.

Pământul – Mama civilizaţiilor cosmice

Chiar dacă din toate legendele ancestrale ale omenirii de abia transpare unul dintre adevăruri şi anume că

multe rase şi civilizaţii s-au născut aici şi apoi au plecat către stele, există azi evidenţe ale acestor adevăruri. Se spune că Pământul este una dintre cele mai frumoase planete din această zonă a galaxiei, dăruită de Creator cu absolut toate condiţiile pentru o viaţă frumoasă. Aşa şi este şi din acest punct de vedere trebuie spus că acum planeta noastră a devenit punctul şi miza de confruntare pentru mai multe civilizaţii din sudul Căii Lactee. Comunicări şi mesaje clare, transmise prin channeling pământenilor de către civilizaţii umanoide, confirmă că multe dintre aceste rase s-au născut pe Terra şi apoi au pornit către stele, formînd în urmă cu sute de mii de ani alte lumi în spaţiu. Vorbim evident de lumi apărute pe Terra cu mult înaintea Lemuriei, de exemplu. Cei din Sirius, din Lyra, ori din Arcturus, afirmă că sunt pământeni care acum vor să se întoarcă şi să aibă grijă de Pământ, protejînd omenirea de revendicările altei rase născute cândva aici şi anume reptilienii. Aceştia au părăsit în urmă cu câteva milioane de ani planeta şi au trecut în alte spaţii şi alte lumi. De aceea actuala confruntare din spaţiu, între reptilieni – care au apucat pe calea negativă a întunericului şi celelalte civilizaţii se învârte în jurul ideii de moştenire a Pământului. De altfel, confruntarea se duce şi aici, pe planetă, în interiorul civilizaţiei umane, în posturi de conducere, în afaceri, politică şi finanţe. Se caută cu disperare de către cei răi Matricea de Configurare, care este un aparat ce conţine în el tehnica de creare şi distrugere a unei întregi planete, cum e a noastră. Matricea include în ea toate codurile genetice existente la toate vieţuitoarele de pe Pământ.

Lupta pentru Putere

Prin tot ceea ce se întâmplă la ora actuală în lumea în care trăim vedem că există un sens ascuns. S-a inventat sistemul financiar bancar, pentru subjugarea şi îndatorarea oamenilor. S-a pus la punct prin intermediul televiziunii şi al ziarelor tehnica de manipulare mentală. S-a stabilit un plafon de salarizare oriunde în lume, în aşa fel încât oamenii să muncească doar pentru a-şi acoperi taxele şi obligaţiile către stat, fără a mai putea să aibă timp pentru evoluţia spirituală. Toate produsele fabricate sunt scumpe, alimentele sunt acum amestecate cu E-uri ca să afecteze sănătatea, care depinde în prezent de industria de medicamente. Învăţământul – Cunoaşterea de fapt – acum este din ce în ce mai mult privat, aşa că dacă nu ai bani, copiii tăi nu vor şti prea multe şi vor deveni sclavii sistemului. Cei care manevrează la scară planetară acest vast mecanism ştiu că energiile fiecărei naţiuni, în plan mental, le pot da multă bătaie de cap dacă se află adevărul despre ei, deoarece energia mentală a unui om liber poartă o încărcătură spiritualizată, care îi poate afecta pe cei întunecaţi, diminuîndu-le puterea de influenţă. Aşa că au tot interesul să îi ţină pe oameni între anumite limite. Pe de altă parte, la ora actuală Maeştrii Spirituali ai omenirii şi Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

PAGINA 2

Fraţii din Confederaţia Galactică ajută omenirea să se trezească, pentru a nu mai trăi sub influenţa celor întunecaţi.

România – ţinta întunecaţilor

O serie de evenimente secrete, ţinute până mai ieri sub o tăcere insidioasă şi suspectă în acelaşi timp, au vizat spaţiul nostru carpatic. În aceste evenimente sunt implicate reţeaua Illuminaţilor, prin masonerie şi grupul Bilderberg, armata americană prin C.I.A., precum şi serviciile secrete americane şi ruseşti, la care se adaugă participarea altor servicii secrete străine din Asia Mică şi din România. Pentru ce toate acestea şi de ce atâta tevatură ţinută în secret? Se caută Matricea de Configurare, aflată în Templul din Carpaţi, depozitată acolo în vremuri imemoriale de către lyrani şi pleiadeni. Încercarea de a o găsi şi de a fi folosită de către întunecaţi vizează o sincronizare de evenimente care se vor petrece peste nu mult timp, la scara anilor. Această Matrice se află în rezonanţă vibraţională cu Shambala – Agartha, cu Sfinxul şi Marea Piramidă din Egipt şi cu toate celelalte piramide existente pe planetă, pe alte continente. De asemenea, Matricea va intra într-o primă fază de declanşare a unor energii misterioase, din propriul dispozitiv, în momentul în care sistemul solar şi implicit Terra vor intra cu totul în Centura Fotonică, energia acesteia alimentînd din nou Matricea de Configurare. Odată începută emisia misterioasei energii, reptilienii aflaţi în corpuri umane şi acoliţii lor din toate grupurile şi organizaţiile din lume care manevrează civilizaţia, vor fi pur şi simplu loviţi de energia Centurii şi a Matricei, iar oamenii îi vor vedea cu ochii fizici aşa cum vedem pe vecinul de vizavi. Sunt cunoscute intenţiile întunecaţilor de a pune mâna pe Matrice. Ei nu ar putea realiza acest murdar deziderat, dacă nu ar distruge energia specifică neamului nostru prin introducerea a tot felul de idei şi stiluri de viaţă. Trebuie să ştiţi că energia specifică poporului român este una de apărare şi de aceea dacă întunecaţii ar distruge această energie aflată în sufletele voastre, atunci ar putea avea drum liber către Matrice. Nu degeaba a fost creat acest popor al nostru de către ancestrali, noi românii avîndu-ne rădăcina în cei din Lyra-Vega şi Pleiade. Iar geto-dacii şi strămoşii acestora reprezintă doar o verigă evolutivă din lanţul de moştenitori ancestrali, care înainte de a pleca spre Vega, au lăsat aici Matricea. Iar eu vă întreb acum pe voi, pe rudele şi pe prietenii voştri, pe toţi cei cunoscuţi vouă: aveţi de gând să apăraţi Matricea sau să o daţi pe mâna celor răi?

COSMOS

LEGI SPIRITUALE

Ak asha - B i b l i o te c a U n i v e r s u l u i

Virgil Marcu

Această mare bibliotecă a universului- Akasha, este un spaţiu sacru şi divin unde se află absolut toate înregistrările legate de timp, spaţiu, locuri, evenimente şi entităţi. În acest spaţiu interdimensional există informaţii complete, exacte şi demne de luat în considerare despre tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în tot universul. Biblioteca Akasha este compusă din dosare ale fiecărui suflet, iar amprenta fiecărei vieţi formează o filă aparte din dosarele akashe. Ce înseamnă amprentă a vieţii? Un film al întregii vieţi, dacă vreţi, care nu omite absolut nici un aspect şi clipă trăită de entitate pe parcursul unui anumit număr de ani. Toate informaţiile sunt înregistrate automat sub formă de gând, vorbă şi faptă din punct de vedere energetic. Şi asta deoarece Akhasa are un suport energetic şi magnetic care este impresionat de tot ce entitatea trăieşte sub forma vieţii. Acţiunile noastre sunt înregistrate ca fapte în sine alături de emoţiile şi sentimentele trăite conform acţiunii. În înregistrări găsim şi rezultatele acţiunilor entităţii, dar şi sentimentele tuturor oamenilor ale căror vieţi au fost afectate de aceasta. De asemenea aici putem găsi informaţii referitoare la formarea planetei Pământ, la războaiele galactice care au avut loc, la imperiile ce s-au succedat la suprafaţa planetei. Demn de notificat aici este următorul lucru: amprentele vieţii nu pot fi accesate cu uşurinţă pentru a fi examinate şi pentru a satisface curiozitatea unei persoane atâta timp cât aceasta nu are o evoluţie spirituală înaltă şi interesată în a-şi ajuta semenii. Tot ceea ce se face trebuie să aibă un scop nobil şi înalt, iar modestia şi moralitatea trebuie să primeze în momentul în care se doreşte a studia dosarul unei entităţi. Mulţi neaveniţi şi orbi din punct de vedere spiritual ar dori să poată folosi informaţii ale acestei biblioteci în scopuri egoiste şi de ce nu chiar distructive. Dar pentru

asta se află aici entităţi protectoare ale acestui sector akash- păstrători ai dosarelor, care sunt puşi în alertă în momentul în care un intrus ar vrea să pătrundă. Acesta este recunoscut printr-un cod energetic. Astfel sistemul de apărare este practic infailibil, imposibil de pătruns şi nici un suflet nu poate face o modificare în amprenta de viaţă proprie sau a altcuiva.

Au existat războaie galactice pentru a obţine supremaţia acestor dosare, fie pentru a le distruge, fie pentru a le stabili un nou cod şi sistem de codare, care ar fi permis aşa-zişilor învingători să manipuleze informaţiile. Se pare că există însă un suflet care se numeşte Ashtar Sheran ce are în grijă acest sector atât de vital şi de râvnit de mulţi ,,binevoitori”, care acţionează pentru protejarea acestor dosare. Este o mare responsabilitate pentru acest suflet în păstrarea intactă a înregistrărilor. Sunt acum pe planetă oameni- maeştri încarnaţi care au această posibilitate de a intra în această zonă de maximă protecţie şi discreţie şi care au nevoie pentru binele tuturor de acest gen de informaţie. Cel care are acces îşi poate afla filmul vieţilor anterioare fie pentru el, fie pentru ceilalţi, într-un scop nobil şi total lipsit de egoism. Aici se pătrunde cu multă dragoste, iubire, acceptare şi simţ al responsabilităţii. Doar printr-o atitudine de înaltă elevare spirituală poţi accesa Akasha, altfel nu se poate. Prin disciplină spirituală se ajunge ca în timp (încarnări) să poţi beneficia de acest suport energetic şi informaţional atât de vast. Sperăm ca într-o zi să putem accesa cu toţii acest loc interdimensional pentru a extrage esenţa tuturor lecţiilor din încarnările precedente şi cea actuală. Ca suflete, după moartea corpului fizic, avem acces în prezenţa îngerului veghetor şi al celor ce veghează acest spaţiu sacru, la toate informaţiile ce ni se cuvin prin drept divin. Doar aşa, putem lua în considerare noua viaţă de pe pământ- noua încarnare. Se face un cumul al lecţiilor învăţate de sufletul cumulativ, iar ceea ce a rămas nefructificat şi neînvăţat, se ia în calcul pentru viitoarea încarnare. Există un consiliu de înţelepţi care au în grijă biblioteca Akasha, în punerea în ordine a tuturor informaţiilor ce parvin din diferitele sectoare ale Marii Creaţii. Avem ce învăţa din tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră- ce semănăm aceea vom culege!

Prietenia ş i r o l u l e i î n v i a ţ a n o a s t ră Cecilia David

Despre prietenie, dragoste, război şi Iisus s-au scris miliarde de lucrări. Eu încerc să aduc în discuţie acest subiect, pentru a-l reanima. Pentru că prietenia la fel ca orice sentiment frumos e pe cale de-a pieri. Trăim într-o lume înebunită de stres şi lipsa valorilor autentice. O lume care îşi modifică aceste valori pe zi ce trece. Eu personal am avut prieteni adevăraţi de-a lungul vieţii. Toţi prietenii mei au avut şi au suflete mari. Fie că au fost oameni importanţi sau oameni simpli, valoarea lor sufletească a fost la cote maxime. Prietenia de cele mai multe ori este şi nevoia de-a suporta durităţile vieţii în comun, pe lângă afinitatea sufletească şi multe asemănări. Pentru că nu am avut rude lângă mine, mi-am făcut prieteni buni oriunde m-a purtat viaţa... Dar în viaţă ai şansa să întâlneşti oameni care se impun, oameni care se supun şi oameni care îşi tratează semenii egal. Prieteniile mele au mers pe egalitate şi libertate de acţiune. Prietenul meu nu a fost o fiinţă posedată de mine- al meu şi numai al meu. Îmi plac enorm oamenii deştepţi, dar cu mult suflet. Fiindcă nu m-au impresionat niciodată titlurile şi diplomele, mi-am ales prietenii în funcţie de necesităţile sufleteşti. Şi am avut în viaţa mea prieteni neşcoliţi, oameni de mare ajutor şi caracter, de la care am învăţat multe lucruri. Acei oameni au fost alături de mine tot timpul şi m-au acceptat chiar şi atunci

COSMOS

când m-am schimbat. Prezenţe tăcute şi de nădejde, răbdători şi plini de compasiune, m-au susţinut şi m-au înţeles cu dragoste sinceră şi acceptare necondiţionată. Prietenia ar trebui să fie o curgere lină a două vieţi, nu bătălia a două personalităţi, nu agresivitatea lui ,,eu sunt cel mai mare, cel mai tare, cel mai bun”, ci necesitatea de-a avea pe cineva drag cu care să poţi vorbi orice, faţă de care să nu te explici tot timpul şi care să te accepte aşa cum eşti în totalitatea ta, cu bune şi cu rele. Am prieteni de-o viaţă, cu care mă văd rar, dar când ne întâlnim totul decurge ca-n prima zi şi reiau relaţia de unde am lăsat-o, fără să ne explicăm şi scuzăm de ce s-a întâmplat cât timp am fost ,,plecaţi” din relaţie. Cu aceşti oameni am împărţit casa, masa, patul, banii, ultima bucată de pâine - bucurii şi tristeţi. Am fost sincer dezinteresaţi şi de cele mai multe ori ocrotitori şi interesaţi de tot ce ne scotea viaţa în cale. Pot spune cu mâna pe inimă acum, când mă uit înapoi, că prietenia pentru mine a fost un element special şi crucial. Fără ajutorul şi bunăvoinţa prietenilor viaţa mea ar fi fost infernală. Şi ce temă credeţi că am avut de dezbătut odată în grup? Prietenia! Am fost mirată de o astfel de propunere şi am crezut că este un lucru uşor. Am constatat că nu era nici simplu, nici de înţeles pentru oamenii

PAGINA 3

din grup să înţeleagă profund ce este prietenia. La nici o generaţie distanţă unii de alţii, valoarea prieteniei nu era pe înţelesul nimănui. În timp ce eu trăisem prietenia, ei simulaseră acest sentiment şi era foarte greu de înţeles, dară-mi-te de pus în practică. Prietenia, mai mult ca orice, foloseşte în manifestare vibraţia iubirii necondiţionate şi a acceptării. Este de fapt manifestarea lui Dumnezeu în viaţa noastră! Să nu uitaţi să fiţi tot timpul prieteni!

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

VIAŢA PE TERRA

Mama

Virgil Marcu

Dragi prieteni nu ştiu câţi dintre voi se gândesc şi mulţumesc acestei Fiinţe zilnic pentru şansa şi oportunitatea de a evolua şi a vă bucura de condiţiile oferite de aceasta. Pământul este o fiinţă de gradul 7 care are la interior un mare cristal ce asigură viaţa planetei şi cea a tuturor vieţuitoarelor. Acest cristal este inima Terrei şi este conectat la

Marele Soare Central. Demn de menţionat este faptul că inima planetei este în permanentă legătură cu inimile tuturor planetelor sistemului solar şi ca atare toate primesc energie de la acest soare central. Zilnic ne îndreptăm privirea spre cer la Dumnezeu şi uităm că paşii noştri calcă corpul Geei. Este necesar ca noi să ne reconsiderăm poziţia faţă de fiinţa acesteia, respectînd viaţa aşa cum este ea creată de Cel de Sus pe această planetă. Legile Tatălui Ceresc acţionează pretutindeni în Univers, deci şi aici pe Geea. Maica Pământ a cerut ajutor Creatorului pentru a scăpa de la dezastrul creat de omul ignorant şi dornic de îmbogăţire cu orice preţ, care îşi distruge propriul habitat. Nu este uşor pentru Pământ să suporte milioane de ani nebunia şi lipsa de responsabilitate a unor fiinţe atât de mici, dar numeroase şi care chiar îşi iau în serios rolul de ,,stăpâni” ai planetei. Dacă aţi putea vedea câte fiinţe de lumină din alte sisteme solare şi universuri sunt alături de noi, câte aparate de zbor (o.z.n.) sunt în apropierea Geei v-aţi minuna, căci la acest apel au răspuns prompt şi cu Iubire Infinită toţi. Chiar credeţi că suntem atât de importanţi? Acum planeta face parte din Confederaţia Galactică şi primeşte din partea acesteia suportul necesar în procesul de tranziţie din dimensiunea a treia în dimensiunea a cincea. Tot ceea ce se întâmplă la momentul actual, are legătură cu însuşi procesul de tranziţie şi, chiar dacă este neplăcut pentru noi, el este necesar. Vindecarea planetară este un proces amplu care cere timp, răbdare şi multă credinţă. Nimeni nu ştie cum va arăta Terra peste câţiva ani când fenomenul de trecere prin centura fotonică se va apropia de sistemul nostru solar şi ce

Geea

impact va avea el asupra vieţii în general aici pe pământ. Cert este că ceva se întâmplă cu sau fără voia noastră. Ne simţim neputincioşi, însă ar trebui să vedem ce putem face pentru vindecarea noastră şi a planetei. Nu suntem atât de neajutoraţi pe cât ne place să credem, puterea şi forţa divină care zac în noi aşteaptă să fie puse la treabă pentru binele nostru cel mai înalt. Ne place tuturor să trăim în confort şi plăcere, dar v-aţi gândit cât costă toate acestea? Se face apel la salvarea pădurilor, apelor care sunt poluate, salvarea animalelor fie ele ierbivore sau carnivore, se alocă fonduri uriaşe şi cu toate acestea nu se întâmplă mai nimic, ca şi când efortul nostru ar fi în zadar. Mai marii zilelor noastre au început să cumpere teren pe Lună în cazul în care Pământul va fi distrus de nesăbuinţa şi lăcomia lor, însă cu ceilalţi oameni ai planetei ce se va întâmpla? Şansa noastră dragi prieteni este chiar fiinţa divină ce se ascunde sub învelişul de carne al corpului fizic. Aici Dumnezeu stă şi aşteaptă marea întâlnire dintre cel creat şi Creator. Forţa noastră este IUBIREA, doar aşa ne putem vindeca pentru ca magia zilelor de demult să îşi facă apariţia şi să aducă tămăduire planetei. Acum este momentul de Graţie şi Frumuseţe pentru toţi, de a ne scutura de limitele umane şi a îmbrăca haina Divină pentru a redeveni îngeri umani- divini. Nimeni nu poate face asta în locul nostru, nici chiar Dumnezeu. Geea este una dintre cele mai frumoase planete ale sistemului solar şi nu numai, de noi depinde ca ea să devină o planetă a acceptării, toleranţei, compasiunii şi iubirii. Fraţii noştri lemurieni, atlanţi şi cei din Shambala ne aşteaptă să atingem un nivel de conştiinţă înalt şi o vibraţie a iubirii pe măsura celui ce ne-a creat. Reuşim astfel să ne integrăm în Marea Familie a Universului ca fiinţe demne şi responsabile. Puterea este în voi prieteni! Nu mai daţi altora puterea voastră, astfel manipularea va lua sfârşit. LUMINA ŞI IUBIREA SUNT CU NOI!

De la hipnoză la supraconştienţă

Mahatma

Spuneam în numărul trecut al revistei că realitatea fizică şi cea spirituală pot fi cunoscute şi altfel decât prin starea de veghe conştientă. Aceasta este limitată datorită celor cinci simţuri fizice care culeg informaţii din mediul înconjurător. Mai există şi celelalte cinci simţuri subtile, care aparţin câte unui corp al aurei, prin intermediul cărora putem cunoaşte mult mai multe. Ştiinţa modernă se află de abia la începutul descifrării secretelor corpului uman, cu predilecţie a misterelor creierului, această fabuloasă maşinărie vie. I se atribuie în mod eronat creierului mare inteligenţa, deoarece el nu face altceva decât să execute. Adevărata inteligenţă o are un singur organ din corp şi anume inima. Pare bizar că, de exemplu, cu cât iubeşti mai mult şi ai mai multă empatie, cu atât capacităţile spirituale proprii cresc? Cunoaşterea are două căi Prin tot ceea ce facem, citim, scriem şi vorbim realizăm un vast proces de comunicare interumană. Toate acestea au rolul de a dezvolta funcţiile cerebrale. Dacă acestea se dezvoltă, atunci şi inima

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

intră în acest proces determinînd calitatea dezvoltării. În cazul în care asimilarea cunoaşterii se realizează doar prin mental şi creier, deci fără aportul sufletului şi al inimii, rezultă o dezvoltare lipsită de beneficitate. Astfel, de exemplu în cazul hipnozei, dacă este folosită doar cu intenţia de a afla anumite informaţii pentru un scop egoist sau un interes meschin, avem de-a face cu parcurgerea căii întunecate a cunoaşterii. Consecinţa este că se dezvoltă un mental avid de putere, dornic de a controla pe ceilalţi, de a-i domina cu orice preţ prin tot felul de tertipuri şi măşti comportamentale. Un astfel de om dîndu-se chipurile smerit, se poartă în realitate ca un adevărat om fără scrupule. Asta e calea întunecată a cunoaşterii, în schimb pe calea luminoasă există scrupule şi sentimente, astfel că omul poate cunoaşte tot prin hipnoză, de exemplu, multe lucruri folositoare. Însă mai există şi calea supraconştienţei, ca stare modificată de conştiinţă, cu ajutorul căreia se pot cunoaşte cauzele lucrurilor şi realitatea spirituală. Se spune că pe calea întunecată e mai uşor să cunoşti şi să obţii anumite puteri spirituale, decât pe calea luminoasă. Este adevărat şi

explicaţia e simplă. Calea întunecată nu are scrupule, acestea presupunînd prin ele însele existenţa în conştiinţă a ceea ce numim morală, ori un om rău sau întunecat nu are moralitate. Nu-i pasă ce se întâmplă, el face orice pentru a-şi atinge rezultatul, chiar dacă ar muri oameni pentru asta. Moralitatea – Cheia evoluţiei creatoare Atunci când vrem să obţinem cunoaşterea spirituală, trebuie să ne întrebăm mai întâi la ce ne foloseşte. Dacă nu o punem în slujba semenilor noştri, o astfel de cunoaştere se întoarce automat împotriva oamenilor, căci oricine acţionează astfel în mod egoist şi separatist, determină o acţiune contra celor din jurul său. Există la ora actuală mulţi aşa zişi maeştri spirituali şi în lume şi la noi în ţară care, acumulînd suficientă cunoaştere, au nevoie de a fi recunoscuţi pentru asta. De aceea atrag în jurul lor prozeliţi cărora le împărtăşesc din această cunoaştere, însă la modul trunchiat. Ceea ce este cel mai important din cunoaşterea dobândită păstrează doar pentru ei înşişi, deoarece se tem că elevii lor vor ajunge să ştie ce ştiu şi ei şi îi vor egala. Această atitudine vine doar din

PAGINA 4

frică. Un adevărat Maestru transmite toată Cunoaşterea dobândită, etapizat şi cu multă compasiune, iar aceasta este atitudinea morală adevărată care deschide şi modifică mult conştiinţa pentru accesul la Adevărurile Superioare. Între un fals maestru şi un Maestru adevărat există o diferenţă majoră şi importantă. În timp ce falsul maestru îşi ţine elevii într-o stare de semihipnoză, blocîndu-le accesul către Adevărul deplin şi făcîndu-i să-l creadă foarte important şi merituos, adevăratul Maestru permite elevilor săi orice întrebare, astfel lăsîndule liber accesul către Adevărata Cunoaştere, care presupune să-ţi pui mereu întrebări şi să cauţi răspunsurile la ele. În acest mod mentalul şi conştiinţa se dezvoltă prin acumulare de informaţie, determinînd deschiderea centrilor superiori din creier şi din inimă. Lipsa de iubire îl poate înălţa pe om către culmile cunoaşterii – prin Lumina Mentală, dar fără nici o moralitate şi predispus la autodistrugere, pentru că e separat fără a se uni cu Tatăl, iar iubirea manifestată îl poate înălţa pe om pe aceleaşi culmi ale Cunoaşterii, devenind prin moralitate un co-creator împreună cu Tatăl cu care se uneşte.

COSMOS

CĂLĂTORIILE ŞTIINŢEI

2009, O.Z.N.-urile şi Apocalipsa Radu Ran

Continuăm relatarea despre uimitorul Copil de Cristal care are acces la Akasha – Cartea Vieţii. Informaţiile pe care le accesează Boris conţin date foarte importante pentru viitorul planetei noastre, mai ales acum când Centura Fotonică a intrat într-o porţiune a sistemului nostru solar. Aşa cum l-au investigat psihologii şi specialiştii în parapsihologie, acest copil de numai câţiva ani reuşeşte să spargă toate tiparele cunoscute până acum în cazuistica paranormalului. Părinţii săi, deşi s-au obişnuit cu capacităţile lui miraculoase, încă trăiesc sub impresia unor lucruri fantastice.

Un spirit portocaliu

În vara anului 2005 cercetătorii ruşi de la Institutul de Magnetism şi Unde Radio al Pământului, din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe, au fost înştiinţaţi de cazul lui Boris. La solicitarea parapsihologilor şi a medicilor (se pare că în Rusia medicii sunt mult mai deschişi către parapsihologie decât cei din România) Boris a fost investigat cu aparatură specială de vizualizat aura umană. Fotografiile realizate şi analizele rezultate din spectogramă au pus în evidenţă faptul că micul marţian terestru are aura neobişnuit de puternică, în sensul că e foarte activă şi are culoarea orange. Profesorul Vladislav Lugovenko a declarat că ”...are un intelect puternic”. De asemenea profesorul rus a mai menţionat că există o teorie conform căreia creierul uman are două tipuri de memorie – una de lucru şi alta de distanţă, consecinţa fiind aceea că, aşa cum informează Lugovenko, doar câteva fiinţe de pe planetă pot avea o asemenea capacitate de a se conecta total la câmpul spaţial informaţional al universului, pentru a extrage informaţiile direct de acolo. În opinia profesorului Boris e conectat la acest câmp.

Ce spune mama lui Boris

Chiar dacă este confruntată cu o realitate pe care trebuie să o trăiască zi de zi, Nadejda – mama micului marţian a ţinut o atentă şi discretă evidenţă a faptelor copilului său. Astfel ea afirmă că Boris nu se îmbolnăvea deloc, plângea extrem de rar, iar la vârsta de 8 luni deja vorbea în fraze compuse. Ori ştim că marea majoritate a copiilor încep să articuleze de abia pe la 1 an şi jumătate. Înainte de împlinirea a 3 ani, el a început

să le vorbească părinţilor despre multe lucruri aflate în univers. Nadejda declară: ”Putea să vorbească despre sistemul solar, numind fiecare planetă cu numele corect, chiar şi sateliţii îi cunoştea după nume. Se lăuda cu nume şi numere de galaxii (în astronomie galaxiile sunt clasificate după indicii M şi NGC). La început mi s-a părut înfricoşător acest lucru, credeam că băiatul meu îşi ieşise din minţi, dar atunci am verificat toate aceste nume şi numere să văd dacă ele există. Am luat câteva cărţi de astronomie şi am fost foarte şocată să constat că Boris ştia foarte multe despre această ştiinţă”.

Citind viitorul şi amintindu-şi trecutul

După ce au început să se petreacă toate aceste lucruri neobişnuite, în oraşul în care trăieşte Boris s-a răspândit zvonul despre băieţelul astronom şi astfel micul marţian a devenit celebritatea localităţii. El dorea totuşi să împărtăşească oamenilor ceea ce ştia despre civilizaţiile extraterestre, despre rasele umane din străvechime şi mai ales să îi avertizeze în legătură cu viitorul omenirii şi al planetei. Boris obişnuia să-i anunţe pe unii despre bolile şi necazurile care urmau să li se întâmple, ceea ce într-un fel i-a adus o reputaţie cam neplăcută. Însă tocmai din cauza acestui factor Nadejda a observat un lucru esenţial şi anume că micuţul se simţea rău înaintea oricărui fel de dezastru. ”Când s-a scufundat submarinul Kursk îl durea totul... A suferit şi în timpul crizei din Beslan” afirmă ea. Deşi resimte intens schimbările geoclimatice, dezastrele şi evenimentele nefaste, Boris este optimist vizavi de viitorul Rusiei. El spune că situaţia din această ţară se va îmbunătăţi gradat, iar în privinţa Pământului, afirmă că planeta va avea de trecut prin doi ani foarte periculoşi, 2009 şi 2013, când se vor produce mari catastrofe legate de apă. Cel puţin în anul următor celui în care deja ne aflăm, deci în 2009, se va produce o mare catastrofă care va afecta un întreg continent. Boris nu menţionează despre care continent este vorba, dar ar fi bine să-l credem căci am văzut cu toţii ce pagube a produs acel cutremur din data de 25 decembrie 2004 din Sumatra. Iar următorul eveniment catastrofal din 2013 va fi şi mai devastator. Este posibil – părerea mea – să se producă un gigantic tsunami care să inunde o întreagă coastă continentală.

Ce ştie Boris

Întrebat într-una din zile dacă nu-i este frică de faptul că viaţa sa ar putea sfârşi într-o catastrofă anume, Boris a răspuns: ”Nu. Nu-mi e frică. Deja am trecut printr-o catastrofă pe Marte. Acolo încă mai trăiesc oameni ca noi. Dar după războiul nuclear, totul a fost ars. Unii dintre ei au reuşit să supravieţuiască”. Cu o altă ocazie, băieţelul a mai fost întrebat aşa: “Ce ştii tu despre dimensiunile multiple? Ştii că se poate zbura, nu în linie dreaptă, dar făcînd manevre prin spaţiul multidimensional?”. Răspunsul oferit de băiat i-a uimit pe interlocutori, căci Boris s-a ridicat în acel moment, s-a dus la o tablă şi a început să deseneze o navă cu creta în timp ce vorbea: “Am plecat şi am aterizat apoi pe Pământ aproape instantaneu! E compusă din 6 straturi”, spune el. “Stratul exterior - 25 % - e făcut din metal dur, al doilea strat de 30 % e făcut din ceva asemănător cu cauciucul, al treilea de 30 % e făcut din metal. Un ultim strat de 4 % e compus dintr-un material special magnetic. Dacă încărcăm acest strat magnetic cu energie, aceste maşini vor putea zbura oriunde în univers”.

Ne aflăm în ultimii ani ai Apocalipsei?

Cornel Nicula

Omenirea se află în pragul unui mare eveniment cosmic. Atât de mult s-a scris şi s-a comentat pe marginea acestui sfârşit de Ciclu Cosmic şi atâtea scenarii au fost împinse pe piaţa mondială de literatură şi film, încât oamenii au început să-şi pună întrebări: a fost Apocalipsa? S-a amânat sau nu mai are loc? Cum arată Apocalipsa de fapt? Adevărul despre această realitate îl citiţi în cele ce urmează... Calendarul Maya oferă pentru cercetătorii din întreaga lume toate datele necesare calculării sfârşitului actualei civilizaţii şi începutul alteia. Desigur, au fost unii care din dorinţa de a speria opinia publică, au răstălmăcit după cum le-a fost cheful, la modul spectaculos, pentru a câştiga cât mai mulţi bani de pe urma naivilor. Însă mayaşii – urmaşii unor geto-daci care au migrat spre America, au încifrat cu sfinţenie datele despre finalul acestei epoci.

Păstrătorii Ştiinţei Ancestrale

Aşa cum au trăit ei, conform cu descoperirile arheologice ale ultimelor decenii, s-ar putea crede că mayaşii erau doar un popor de agricultori care nu cunoşteau prea multe, la fel cum erau consideraţi şi

COSMOS

geto-dacii noştri. Cu toate acestea, mayaşii dispuneau de 22 de calendare, care aveau legătură cu cele 22 de Arcane Majore, iar cu ajutorul acestor calendare ei acopereau toate ciclurile spaţio-temporale prezente la nivelul sistemului solar şi al universului. Erau specialişti în astrofizică. Astfel, prin intermediul unuia dintre calendare, mayaşii au indicat foarte clar sfârşitul celei de-a 5-a lumi, care a avut loc în 1987. Să ne amintim că acest ciclu s-a încheiat cu catastrofa de la Cernobâl. Cea de-a 6-a lume, după calculele şi profeţiile mayaşilor, va începe în 2012, deci sunt 25 de ani care sunt consideraţi a fi trăiţi între două lumi, intervalul fiind interpretat ca Apocalipsă. Deci ne aflăm acum între două lumi, într-o zonă spaţio-temporală în care deocamdată nu s-a ”scris” nimic în privinţa destinului viitoarei omenirii.

Ce va fi după 2012?

Trebuie să spunem clar şi concret că a 6-a lume este încă nescrisă, exact ca şi când aţi avea un caiet în faţă şi aşteptaţi să scrieţi un scenariu de film. Aceasta este explicaţia pentru răspunsul dat de acei mediumi care au fost puşi să vadă ce ar putea fi dincolo de 2012 şi care răspuns se referea la faptul că nu era nimic. Oamenii au în acest prezent marea şansă de a-şi retrezi puterile

PAGINA 5

spirituale pe care le aveau cândva, la începutul acestui ciclu cosmic şi în acest fel, conform trezirii spirituale, să înceapă să fie modelată mental şi sufleteşte, cu idei şi dorinţe, cea de-a 6-a lume, în care să prevaleze iubirea necondiţionată, frăţia între toţi oamenii şi eliminarea oricărui rău dintre noi. De aceea este foarte importantă atât pregătirea individuală, cât şi cea colectivă. Cum vom ştii că suntem la final? Iată cum: rezonanţa Terrei, care de mii de ani era 7,83 cicli pe secundă, acum a ajuns la 12. Apoi, cu cât ne apropiem de 2012, cu atât schimbările în fiecare om sunt din ce în ce mai accelerate: se termină relaţii prieteneşti, domiciliul şi serviciul se schimbă brusc şi radical, mari modificări în atitudinea şi gândirea proprie şi încă altele. Iar toate acestea se fac pe baza a doi factori – Iubire şi Frică. Cei care trec prin toate evenimentele de schimbare descrise cu iubire, vor reuşi să ajungă în a 6-a lume, însă cei care parcurg cu frică toate schimbările nu vor fi incluşi în următoarea omenire. Singura soluţie pentru ieşirea din Apocalipsă şi ajungerea în a 6-a lume este Iubirea şi Intuiţia.

Lăsaţi intelectul, urmaţi-vă inima, mai este timp, deşi puţin! Apocalipsa se va termina în 4 ani...

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

SECRETELE VIEŢII

Proprietăţile spirituale ale cristalelor Contele Incappucciato

Natura a creat multe forme prin care omul se poate ajuta pe el însuşi, atunci când starea de sănătate se alterează. Pe lângă plante, cristalele au un rol important, deoarece reprezintă adevărate acumulatoare de energie subtilă. Chiar dacă ele sunt cristale dense, au capacitatea de a intra în rezonanţă cu Cristalul Viu care este omul. De mii de ani se cunosc minunatele proprietăţi ale pietrelor preţioase şi semipreţioase. Înţelepţii din vechime le foloseau în amuletele lor considerate magice. Şi pe bună dreptate, deoarece făceau adevărate mici miracole când ajutau vreun semen bolnav de ceva.

Frecvenţa cristalelor a crescut

Adevărate produse ale activităţii subsolului Terrei, cristalele au primit în ultimii ani o frecvenţă nouă, datorită intrării sistemului solar în Centura Fotonică – brâul de radiaţie ce provine dinspre centrul Căii Lactee. Este firesc să constatăm că lucrul cu cristalele nu numai că nu mai este la fel ca în urmă cu 10-15 ani, dar a căpătat alte valori. De exemplu ametistul, în urmă cu doar 4-5 ani era de folos în curăţarea mentalului şi oferea posibilitatea trezirii celui de-al treilea ochi. Acum acelaşi ametist acţionează mai în profunzime şi de aceea trebuie să fiţi atenţi atunci când lucraţi cu el. Acest aspect este valabil pentru oricare dintre cristale, din orice gamă cromatică. Este evident că şi microchakrele lor au suferit modificări de amplitudine de emisie, pentru că ele ca regn trebuie să se conformeze cu radiaţia Schuman, care a crescut de la 7,83 la 12. Cine nu a realizat paşi adevăraţi în propria evoluţie spirituală ar face bine să lucreze cu multă prudenţă atunci când utilizează cristalele.

Asterion

Sezonul rece şi-a aşternut frumos plapuma consistentă (poate un pic prea consistentă) peste ţara noastră, ocazie cu care mulţi dintre noi se bucură, iar mulţi dintre noi nu. Zăpada crează atâtea probleme câte bucurii, privim fascinaţi fulgii care cad din înalt seara, Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

Activarea Chakrelor Cosmice

La ora actuală în structura energetică a omului se petrec mari schimbări. Se formează un nou sistem de chakre şi asta se întâmplă cu rapiditate, dovadă sunt stările ciudate şi ample prin care trecem cu toţii. De aceea trebuie spus că poate fi folosit acum orice tip de cristal, pentru activarea noilor chakre, printre care se numără şi cele numite Bărbatul Galactic şi Femeia Galactică, aflate deasupra capului de o parte şi de alta. Practic avem de-a face cu trezirea şi apariţia Sinelui aşa cum a fost proiectat încă de la începuturi. Mulţi dintre voi simţiţi la nivelul sufletului că, oricât de bine trăiţi, nu vă mai convine nimic. Este semnul trezirii Sufletului vostru Cosmic, acea parte din fiinţa voastră aflată mereu în afara corpului, care a aşteptat mii de ani. Pentru a vă echilibra vechiul sistem de chakre cu cel nou, trebuie să folosiţi cristale din gama verde, turcoază şi îndeosebi jad verde. Această etapă durează 33 de zile, din momentul în care începeţi. Apoi folosiţi cristale din gama portocaliu – galben, citrin, topaz, carneol sau chihlimbar pentru a încărca treptat sistemul integral de chakre, astfel încât toate organele să funcţioneze sănătos şi sistemul energetic să fie capabil de joncţiunea cu marile energii cosmice divine. Etapa de încărcare durează 66 de zile, timp în care este indicat să nu vă certaţi cu nimeni şi să menţineţi relaţii armonioase cu cei din jur. Urmează cea de-a treia fază de 99 de zile care desemnează intervalul de emisie a noului sistem integral de chakre, aşa cum s-a format el. Pentru

această etapă folosiţi cristale albastre şi indigo, lapis lazuli, ametist, fluorit sau oricare din respectiva gamă cromatică. Deci timp de 99 de zile emiteţi în fiecare seară prin propriul suflet către Divinitate, pentru a realiza conexiunea Sufletului vostru Cosmic cu Tatăl Ceresc. Pentru fiecare dintre cele trei etape este necesar să respectaţi următoarea procedură. În cazul primei etape, cristalele verde închis le ţineţi în palma stângă, cele verde deschis le ţineţi în palma dreaptă, forma lor este de preferat să fie rotundă sau ovală. La etapa a doua, cristalele portocalii le ţineţi în palma stângă, cele galbene în cea dreaptă, de preferat forma lor să fie piramidală (chiar piramide mici de tot). Iar la etapa a treia cristalele albastre se ţin în palma stângă, iar cele indigo în palma dreaptă, forma lor de preferat să fie cu un vârf sau chiar două. În fiecare etapă se realizează lucrul cu cristalele zilnic, în fiecare seară, la ora 21, pentru 15 minute, iar între etape se face o pauză de 7 zile.

Zăpada ne purifică

iar dimineaţa când o vedem pe străzi ne apucăm şi înjurăm. Zăpada e zăpadă, nu are nici o vină şi dacă noi ne-am construit străzile şi drumurile acolo unde ea cădea de mii de ani, e vina noastră. Ar trebui să apreciem serviciul pe care zăpada ni-l face: neexistînd vegetaţie care să purifice atmosfera, zăpada face exact acest lucru, absorbind o parte din noxele emanate de marile oraşe şi aducînd un aport mai mare de energie în plămâni, odată cu oxigenul. Dar asta nu e tot…putem efectua un exerciţiu de purificare foarte eficient cu ajutorul zăpezii. Zăpada este compusă din milioane de cristale minuscule de apă, care o face un foarte bun magnet de energii psihice. Solomonarii din Carpaţi ştiau asta şi se purificau deseori cu zăpadă, părînd că se răcoresc sau că sunt nebuni, pentru că oamenii simpli nu ştiau ce fac. Exerciţiul nostru nu trebuie să vă sperie, nu trebuie să vă tăvăliţi prin stratul de omăt din faţa blocului, vă trebuie numai puţină zăpadă şi două mâini. Fiecare avem câteodată pe suflet griji, tristeţi, emoţii şi alte energii nefolositoare. Nu numai că le avem pe ale noastre, dar le preluăm fără să ştim şi pe ale altora. Căutam un loc în care să nu fim deranjaţi, unde există zăpadă şi luăm puţin din ea în mâini. Ne concentrăm asupra tuturor lucrurilor inutile şi parazite din noi, care ne încetinesc şi ne întunecă şi le transmitem zăpezii din mâinile noastre, în timp ce o modelăm întrun bulgăre. Pe măsură ce conştientizăm problemele, bulgărele devine mai rotund, mai solid…Ne-am mai adus aminte de o supărare, mai luăm puţină zăpadă şi o

PAGINA 6

adăugăm bulgărelui…până ce simţim că suntem uşori, iar în bulgăre este tot ceea ce nu avem nevoie. Apoi chemăm în noi Lumina Divină, aşa cum vrem noi şi cum simţim, pentru a topi acele griji, odată cu bulgărele. Ţinîndu-l uşor în mână şi concentrîndu-ne nu asupra lui, ci asupra Luminii şi Focului Divin, vom observa că se topeşte mai repede decât de obicei, până nu mai rămâne nimic din el. Vom simţi literalmente acel obiect solid şi rece umplut cu ceea ce nu ne trebuie, topindu-se şi prelingîndu-se încet printre degetele noastre, până nimic nu mai rămâne din el, nici apă, nici gheaţă, nici reziduurile noastre emoţionale. Dacă suntem mai nerăbdători să scăpăm de ceea ce avem pe suflet sau nu avem timp să topim întregul bulgăre, putem trimite Mamei Pământ tot ce este în el pentru a le transforma şi reda naturii, punînd bulgărele jos şi călcînd puternic pe el. Veţi simţi o uşurare foarte mare în momentul în care vă veţi impune voinţa prin acest gest. Puteţi să rugaţi Pământul în prealabil să ia ceea ce nu vă este de folos, pentru a transforma acele reziduuri în hrană energetică pentru alte forme de viaţă. Exerciţiul se poate face şi mental, atunci când simţim nevoia, însă cel mai bine se obţine efectul cu un bulgăre real. Importantă nu este acurateţea vizualizării, ci senzaţia de transmitere a emoţiilor în zăpada din mâinile noastre. Odată topit sau strivit, bulgărele va elibera acele lucruri inutile, lăsîndu-ne uşori, liberi şi curaţi precum…fulgul de zăpadă.

COSMOS

VOCILE TRECUTULUI

Uzurparea Dinastiei Albe

Contele Incappucciato

Misiunea divină încredinţată de către Confederaţia Galactică celor din Sirius şi Pleiade, de a realiza specia Homo Sapiens pe Terra, a fost iniţiată aşa cum s-a văzut în condiţii relativ bune. Egiptul a fost totuşi scena unor confruntări între Dinastia Albă şi Dinastia Neagră, pentru supremaţie pe planetă, în vremuri când descendenţii Atlantidei se răspândiseră atât în nordul Africii, cât şi în cele două Americi. Se cunoaşte din vechile documente rămase moştenire peste timp că Atlantida s-a scufundat datorită interferenţei energiilor generate de magii corupţi ai întunericului cu energiile telurice şi cosmice. Deocamdată nu intrăm în amănunte din acest punct de vedere. Însă este important să menţionăm faptul că reptilienii Frăţiei Şarpelui existau pe Pământ înainte de civilizaţia Egiptului. Mult mai târziu, în vremea construirii Marii Piramide aveau să se grupeze sub numele de Frăţia Şarpelui.

Dinastia Atlantidei migrează în Egipt

Maeştrii Orionului din Sirius împreună cu marea grupare condusă de Jemmanuel – Iisus au pus la punct în urmă cu aproximativ 100.000 de ani specia Homo Sapiens. Din anumite cercetări foarte minuţioase s-a estimat că vârsta primelor piramide, mai ales a celei mari impropriu numită a lui Kheops, se ridică la

aproximativ 26.000 de ani. Această dată ne arată nouă o conexiune cu ramura atlantă, care după catastrofă a emigrat în nordul Africii, sub conducerea lui Thot, cel care a scris Tăbliţele de Smarald. Acel teritoriu era cunoscut sub numele de Pământul lui Khem. Aşa cum în Atlantida fuseseră ridicate piramide, la fel a început asamblarea unor asemenea imense temple şi în zona Egiptului actual. Însă magii reptilieni ai întunericului, după ce Atlantida a dispărut sub ape, au plecat cu navele lor către alte zone – China, America de Nord şi de Sud. După un timp au ajuns şi în zona Asiei Mici în Mesopotamia. Thot a pus practic bazele civilizaţiei egiptene construind încă o dată, cu multă răbdare, ceea ce fusese distrus în Atlantida. Thot era Jemmanuel, acelaşi spirit care urma să fie, pe linie sacerdotală, Hermes Trismegistos. În acelaşi timp Cultul Soarelui a fost reinstalat simultan cu începuturile civilizaţiei egiptene. Cu toate acestea, Frăţia Şarpelui, perfidă şi insidioasă, a urmărit infiltrarea la curtea regală a faraonilor. Dinastia Albă propaga credinţa în Unul şi Cultul Soarelui, pentru a-l învăţa pe noul Homo Sapiens valoarea şi adevărata credinţă. Desigur, reptilienii care ştiau că omul Terrei avea să le aducă distrugerea într-un viitor îndepărtat, voiau să distrugă chiar de la început creaţia Maeştrilor Orionului şi a pleiadenilor. Primul loc din Egipt care a fost dedicat Cultului Soarelui şi a servit drept templu este Abu Jarib. Acolo arheologii consideră că au poposit cândva fiinţe stelare din Pleiade. Cercetările lor concluzionează că atlanţii au venit din Pleiade, mai ales că în acea localitate încă există rămăşiţe ale unui templu ale cărui artefacte uimesc şi azi pe arheologi, datorită suprafeţei extrem de fine pe care o prezintă. Asemenea fineţe putea fi obţinută doar cu o tehnologie cel puţin ca cea a zilelor noastre.

Începutul Erei întunecate

Dinastiile faraonilor s-au succedat datorită respectării cu stricteţe a conceptului de Rege Preot, care conducea întregul alai sacerdotal de la curte. Pentru că Homo Sapiens era o fiinţă nouă, cu un ADN nou construit, el trebuia să urmeze modelul de credinţă bazat pe naştere

ca fenomen procreator. Astfel Regii Preoţi ai Dinastiei Albe au introdus Cultul Soarelui compus din două divinităţi – Isis şi Osiris, respectiv cum s-ar traduce acum Dumnezeu Tată/Mamă. Era mai uşor astfel pentru Homo Sapiens cel tânăr să înţeleagă cum funcţiona modelul spiritual al credinţei în Dumnezeu, în loc să se chinuie să accepte un Principiu Unic abstract, prea departe încă de a fi înţeles. De altfel vedem bine că de abia în zilele noastre reuşim încet să desluşim ce poate însemna Principiul Unic. Se derula modelul Isis – Osiris ca şi perechea de părinţi din care fiecare om al rasei Homo Sapiens se năştea. Mizînd pe acest concept dualist, Frăţia Şarpelui s-a infiltrat în rândurile sacerdoţilor Egiptului prin trădare, prin coruperea unor discipoli cărora li se promiteau anumite privilegii şi astfel, treptat, Faraonii nu au mai fost Preoţi Regi, ci doar regi în cele din urmă. Reptilienii ştiau că dacă vor înlocui funcţia de Rege Preot a Faraonului cu cea simplă de rege, pe linie spirituală Faraonii următori nu mai aveau putere de decizie, aceasta urmînd să treacă doar în custodia sacerdoţilor de la curte. Babilonul voia cu orice preţ detronarea Puterii Albe a Egiptului, mai ales că se construiseră piramidele care trebuiau să funcţioneze ca relee de vibraţie pentru configurarea ADN-ului lui Homo Sapiens în viitor. Iar aşa ceva, din punctul lor de vedere, trebuia împiedicat cu orice preţ. Culmea este că printre discipolii fiecărei generaţii pe care reptilienii îi corupeau, se aflau oameni din rasa Homo Sapiens. Deci Dinastia Albă deja pregătea descendenţi pe linie spirituală pentru viitor, iar Frăţia Şarpelui nu dorea aşa ceva, deoarece se temea foarte mult de acest lucru. Istoria antică a consemnat succesiunea dinastiilor Egiptului, cu toate întâmplările de atunci, cu războaiele şi schimbările care au avut loc în acele vremuri. Cel mai de temut Faraon pentru reptilieni din această perspectivă a fost Akhnaton, care după secole întregi de politeism introdus de reptilieni, pentru a produce haos spiritual, a reintrodus cu mână de fier Cultul Soarelui în Egipt, moment istoric important, când toţi magii reptilieni de la curtea Faraonului au fost nevoiţi să fugă spre est, către Babilon. Deşi atât cât a trăit Akhnaton Cultul Soarelui a predominat fără dubiu, după ce Faraonul şi-a încheiat existenţa terestră reptilienii s-au întors distrugînd din nou Cultul Solar şi poate cea din urmă redută a Dinastiei Albe a Egiptului.

Cursuri de Iniţiere în Ocultism şi Magie Organizăm cursuri de Iniţiere în Ocultism şi Magie. Cursurile se desfăşoară pe grade. La cerere se asigură material de studiu. Aceste cursuri se ţin în zilele de sâmbătă. Persoanele interesate sunt rugate să se adreseze redacţiei revistei Cosmos, la telefon 0767 038 373, persoana de contact - Contele Incappucciato COSMOS

PAGINA 7

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

CĂLĂTORIND PRIN TIMP

Ştiţi să faceţi channeling? Radu Ran

În ultimii ani parapsihologia ajutată de fizica cuantică a reuşit să explice o serie de fenomene aflate la graniţa cunoaşterii tridimensionale. Pe lângă dovezile referitoare la faptul că există fiinţe din alte lumi şi alte dimensiuni care transmit pământenilor informaţii, se poate adăuga şi capacitatea crescută a unor oameni de a recepţiona asemenea transmisii numite Channeling. Iată că de curând o delegaţie de mesageri din Arcturus a transmis un set de date, de altfel foarte folositor, despre cum se realizează channelingul şi implicaţiile unui astfel de fenomen spiritual la nivel uman. Aspectele şi amănuntele sunt foarte importante deoarece printre voi cei ce citiţi această revistă sunt şi dintre cei care fac întradevăr channeling şi ar fi bine să ştie mai multe despre aşa ceva. Aşa cum spun Fraţii noştri arcturienii, este important pe ce nivel spiritual se află persoana care primeşte comunicarea. Explicaţia pentru acest aspect constă în acurateţea cu care mesajul este transmis. ”Sunt mulţi în lumea voastră de astăzi care manifestă reticenţă faţă de aceste mesaje şi pe bună dreptate. Atât noi cât şi transmiţătorul nostru, vrem să subliniem nevoia de a vă utiliza discernământul atunci când le primiţi şi când le citiţi. De ce această situaţie? Cei mai mulţi channeleri au intenţii curate şi îşi doresc sincer să furnizeze informaţii benefice publicului lor. Deci, de ce apar aceste probleme? Când informaţia este exprimată prin limbajul scris sau cel vorbit, ea necesită mai multe straturi şi nivele de traducere. Primul nivel de distorsiune, să îi spunem aşa, îl reprezintă traducerea sensului mesajului

în cuvinte şi în fraze. De exemplu, să presupunem că transmisia channeling are acurateţe de 100%, iar transmiţătorul a reprodus complet sensul şi intenţia sursei care a transmis informaţiile. Dar nu toţi dintre noi atribuie exact aceleaşi idei şi concepte cuvintelor obişnuite care inevitabil apar într-o conversaţie.” Asemenea explicaţii demonstrează într-un mod eficient faptul că la nivelul celui care preia şi transmite intervin amprentele energetice ale mentalului său, a conştiinţei sale, precum şi a sufletului său, amprente care se suprapun peste traducerea respectivă tocmai datorită faptului ca omul acela poartă cu el amintiri emoţionale, intelectuale şi sufleteşti. Nu este vorba că cel care preia şi transmite influenţează voit traducerea comunicării, ci ne referim doar la faptul că însuşi individul este un cumul de educaţie, cultură, caracter şi temperament, care cu siguranţă dă o notă particulară informaţiilor primite prin channeling. De aceea este necesar atât un nivel de evoluţie spirituală cât mai avansat, cât şi o bogată cunoaştere generală, terestră şi spirituală, care pot permite mentalului care realizează traducerea să aibă un vocabular de traducere cât mai bogat, cât mai flexibil şi apt astfel să interpreteze cât mai aproape de varianta originală a informaţiei primite. Ce mai spun arcturienii în această privinţă? Iată: ”Mult mai importantă decât cuvintele mesajului este vibraţia sau nivelul de energie al mesajului. Uneori channelerul reuşeşte să transmită intensitatea şi intenţia mesajului destul de bine, alteori energia se pierde în aura sau câmpul vibraţional al acestuia. Dacă aţi participat la sesiuni channel, aţi observat că unii transmiţători vă stimulează curiozitatea în timp ce alţii vă fac să

adormiţi. Apoi mai există şi acele situaţii, rare de altfel, când transmiţătorul şi entitatea vă ajută într-un mod subtil, să vă “treziţi spiritual”. Vom continua în numărul viitor explicaţiile legate de fascinanta artă a channelingului…

Era Fecioarei- Era Mamei Asterion

Călătoria noastră pe firul timpului ne duce cu încă o eră astrologică în urmă, în vremurile în care la orizont apărea semnul Fecioarei. Această eră a început aproximativ în anii 13.000-12400 î.Cr. şi s-a sfârşit în 10500 î.Cr. În acele vremuri, Divinitatea era prezentă în oameni, în special sub aspectul ei feminin. Fie Mama Divină sau cerul, fie Mama Pământească, în funcţie de zona geografică, oamenii slujeau Marii Mame sub diferite aspecte, însă cel mai puternic aspect la acea vreme era Ama sau Marea Mamă. Femeia ocupa un loc foarte important în viaţa religioasă din Atlantida şi din coloniile ei, avînd o mare putere de decizie, câteodată chiar şi din punct de vedere politic.

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

Din acele vremuri s-au păstrat imaginile Zeiţei Mame, fie că a fost numită mai târziu Isis, Innana, Cybele, Eva sau în era noastră, Fecioara Maria. Aceste mari femei nu sunt ecouri mute ale unei vremi demult apuse, ci încarnări reale, istorice, ale spiritului Fecioarei, care vine periodic la întrupare pentru a ajuta la pregătirea căii Christului. Fecioara era semnul cunoaşterii concrete, fiind guvernată de Mercur, dar şi al cunoaşterii tainice, motiv pentru care preotesele ei cultivau toate ştiinţele înalte, inclusiv magia. Fetele care se dedicau Cultului Divin nu se căsătoreau şi rămâneau, bineînţeles, fecioare. Acestea erau admise în colegiile sacre numai după o anumită vârstă, când puteau face alegeri în ceea ce priveşte restul vieţii lor. Spre deosebire de ordinele creştine care impun abstinenţa sexuală, cele atlante examinau foarte bine factorul psihologic al candidatelor şi mai ales dacă viaţa de abstinenţă nu le va afecta. Nu exista interdicţie a căsătoriei sau a actului sexual susţinut de vinovăţie, ci o liberă alegere bazată pe maturitate spirituală. Spre sfârşitul acestei ere, la fel ca în toate erele, puterea a început să seducă ordinele sacre feminine, iar divinitatea venerată era Mama Neagră, partea distructivă, dar foarte puternică, a Marii Mame. În India şi acum există secte de thugi, adoratori ai zeiţei mame Kali, Distrugătoarea, pe care o slujesc în secret cu ritualuri tainice de sacrificiu. În zilele de pe urmă ale Atlantidei, preotesele începuseră să acumuleze foarte multă putere şi puneau în pericol echilibrul Legii Genului. Tentaţia puterii şi cunoaşterii pe care Fii lui Belial le ofereau preoteselor decăzute au rămas

PAGINA 8

adânc întipărite în memoria ancestrală, ajungînd la noi sub forma mitului Evei, mama neamului uman, care este sedusă de promisiunile de cunoaştere şi putere ale Şarpelui. Blestemul Evei este pur şi simplu karma colectivă a neamului feminin prin care avea să treacă ere de-a rândul, sub dominaţia sistemelor de gândire şi de guvernământ stăpânite de bărbaţi. Însă Karma faptei comise în această eră de către Fecioară avea să cunoască un punct diametral opus ca semnificaţie într-o eră viitoare, cea a Peştilor. În Era Fecioarei, echinocţiul autumnal se afla în Peşti, iar în Era Peştilor, acesta se afla în Fecioară. Avatarul Erei Peştilor, Iisus cum Îl numim noi astăzi, avea să reinstaureze prin venirea Sa imaginea Mamei Cereşti şi anularea karmei feminine. În era Fecioarei omenirea a fost avertizată de Divinitate pentru că a ascultat de forţele întunericului, aşa cum putem vedea în Cartea Genezei, în ceea ce putem numi prima profeţie mesianică a Sfintei Scripturi, adresată Şarpelui: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei, aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei străpunge călcâiul.” (Geneza 3:15). Străpungerea călcâiului este omul a cărui slăbiciune este atacată de către întuneric, în cazul nostru, Fructul Cunoaşterii sau Căderea Evei aşa cum a fost acest eveniment ţinut minte din Epoca Fecioarei, iar zdrobirea capului şarpelui este victoria asupra forţelor răului, ceea ce s-a şi întâmplat în Epoca Peştilor prin Fiul Fecioarei. Şi cum toate lucrurile au mai multe înţelesuri, zdrobirea capului şarpelui a fost precedată de un trist eveniment care îl făcuse să se încreadă în victoria sa: seminţia Şarpelui a străpuns călcâiul (picioarele) Fiului Omului, născut din Fecioară.

COSMOS

SEMNALE

Ce vrăji mai fac semenii noştri...

Virgil Marcu

Ceea ce cunoaştem noi ca vrăji, farmece, blesteme, deochiuri se numeşte în limbajul profesional- atac psihic. Este periculos pentru cei care apelează la asemenea ,,servicii”, dar şi pentru cei care se ocupă cu asemenea îndeletniciri pe baza cărora se iau foarte mulţi bani. Nu banii sunt problema, ci actul de magie în sine, care se face pentru ,,a ajuta” pe cel în cauză. Sunt mulţi ,,oameni orbi” care execută asemenea servicii, fără să ia în calcul faptul că se rulează diferite energii, de cele mai multe ori de o calitate mai mult decât îndoielnică. În crez se spune: ,,Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.” Ce nu se cunoaşte sau este tăinuit de ,,mai marii zilelor noastre” este faptul că ne aflăm acum în plin război parapsihologic cu efecte pentru noi şi mediul înconjurător greu de estimat în timp. Atenţie cu ce ne jucăm, pentru că putem plăti la modul crunt ignoranţa şi proasta gestionare a acestor energii. Legea Cauzei şi a Efectului ne aduce întotdeauna ceea ce semănăm. Voi oameni, aveţi grijă pe mâna cui vă daţi viaţa, pentru că de asta depinde sănătatea şi viitorul vostru, dar şi al copiilor pe care îi aveţi şi al căror destin poate fi deturnat. Energiile ce însoţesc aceste acte de magie neagră pot face mult rău atât fiinţei voastre lăuntrice cât şi corpului fizic. Încerc prin acest subiect să fac o conştientizare pe înţelesul tuturor a ceea ce înseamnă vrăji şi farmece, magie neagră sau atac psihic. Societatea noastră şlefuită până la ignoranţă, plină de tot felul de docţi şi semidocţi râde tâmp când anumite persoane vorbesc de asemenea lucruri. Ba chiar se contrazic cu acestea- până la urmă ignorînd acest aspect- crezînd că ce au catalogat au şi înţeles. De fapt toate aceste acte de magie sunt acţiuni energetice violente îndreptate conştient spre anumite persoane prin incantaţii, ritualuri simbolice, sacrificii de oameni sau animale. Este o ,,lucrătură” periculoasă cu fluidele, mai precis fizică aplicată la modul monstruos. Acţiunea repetată asupra mentalului şi a centrilor energetici (chakre), înseamnă virusarea programului de viaţă şi deturnarea unui destin de pe făgaşul lui normal. Aura umană devine murdară şi plină de culori terne, predomină în mod special griul cenuşiu, negrul, maron închis, dar şi forme tip egregor, care nu au conştiinţă proprie, dar care servesc conştiinţa care le-a emis. Cele mai afectate zone sunt: capul, inima, plexul solar şi organele genitale. Odată virusat programul de viaţă, omul nu mai poate gândi liber ci încorsetat şi condiţionat de programator. Din acel moment şansele de a avea liber arbitru sunt minime, iar omul

COSMOS

nu se poate sustrage acestui program decât cu ajutorul unui lucrător întru lumină, fie el preot, esoterist, vindecător sau exorcist. Toţi aceştia au capacitatea de a vedea ce se întâmplă cu aura şi au puterea de a extrage ,,virusul” programatorului. Copiii victimelor sunt de regulă cei mai afectaţi de aceste energii dense (fiindcă între copil şi părinte se fac cele mai puternice schimburi energetice), copiii preluînd la greu aceste energii ca să-şi salveze părinţii. Personal cunosc copii care au fost la un pas de moarte, aparent bolnavi, dar fără un diagnostic concret. Dacă găsesc la timp oameni care să îi ajute, se salvează şi ei dar şi părinţii. Pentru că părinţii percutează mai uşor la un semnal venit din partea copiilor, decât la semnalele venite din boala lor. Şi iată cum Dumnezeu acţionează pentru salvarea lor prin toate căile, în toate situaţiile, prin oameni aleşi, prin înţelegerile dinainte de naştere. Asemenea lucruri se fac pentru obţinerea unui partener, bani, moşteniri, luarea sporului casei, boli mortale (cancerul, infarctul, comoţii), dar şi pentru mici sau mari răzbunări, mici sau mari meschinării. În momentul în care eşti afectat de un asemenea program începi să ai manii, frici, atacuri Cecilia David de panică, stări de rău inexplicabile care apar şi dispar la fel de repede cum au şi apărut, stări De când mă ştiu am o fascinaţie pentru studiat oamenii. Îi studiez depresive cu dorinţă de sinucidere sau moarte. cu atenţie pe stradă, în mijloacele de transport, în piaţă, la magazin, Se modifică percepţiile, familia devine străină, în staţii, dar mai ales din mersul maşinii. prietenii îţi devin duşmani şi nimic nu mai este Îmi place să surprind ,,instantaneele” umane în diferite moduri. Le ca înainte. Şi asta pentru că în realitate privesc feţele, gesturile, atitudinea. Unii sunt grăbiţi şi preocupaţi, alţii oamenii, chiar dacă nu văd ce se întâmplă sunt atât de detaşaţi încât sunt rupţi de realitate, alţii sunt mânioşi şi cu tine, simt şi te resping pe fluidele arţăgoşi aşteptînd parcă să-i provoace ceva sau cineva ca să se proaste pe care le emiţi. dezlănţuie… Din maşină când priveşti sunt interesanţi în ipostaze de-o Vai de cei ce ,,se joacă” cu clipă… o mână ridicată, un păr ciufulit de vânt, o faţă senină sau una programul de viaţă al cuiva, fiindcă morocănoasă, o atitudine crispată sau una degajată şi tot aşa… la Dumnezeu nu rămâne nimic Sunt foarte atentă la atitudinea generaţiilor diferite. Când eram nevăzut şi nimic neplătit. adolescentă, era o regulă nescrisă să oferi întâietate celor mai mari. În ,,vremurile” despre care vorbesc un grup de tineri era un ,,spectacol” frumos, acum un grup de tineri au o atitudine de ,,haită la atac”. Ţi-e teamă să treci pe lângă ei pentru că nu ştii ce surpriză te poate aştepta. Cândva, doi tineri îndrăgostiţi, electrizau locul unde erau, acum se simte în aer o atitudine de ,,vânător şi vânat”. Femeile se îmbracă strâmt, oribil, incomod pentru a-şi scoate în relief formele şi bărbaţii se îmbracă ciudat şi caragios pentru a cuceri. Se promovează estetica urâtului de la coafură până la cerceii şi belciugele prinse pe unde nu-ţi ,,trăzneşte prin cap”. Ca să nu mai vorbim de vocabular şi de maltratarea limbii materne! Se vorbeşte scârbos şi agresiv şi aceşti omuleţi, viitorul nostru de mâine, latră unii la alţii, se-njură vârtos şi se agresează cu simţ de răspundere. Dar ce să vorbim de copii dacă şi părinţii sunt la fel. Unele mame din dorinţa de a fi moderne şi de a nu-şi face copii ,,de râs” sunt în pas cu moda vremii. Şi să vezi burţi revărsate din pantalonaşi prea strâmţi, fuste scurte care scot în evidenţă celulita şi varicele şi un machiaj puternic ca la măştile egiptene. Asemenea părinţi care se lasă ,,modelaţi” de copii, cum îi pot corija pe aceştia dacă ei nu văd ridicolul situaţiei şi nu se pot corija pe ei? Deci, între generaţii s-a creat o prăpastie adâncă care se măreşte pe zi ce trece. Dacă ,,copiii bătrâni” nu-şi iubesc şi respectă părinţii, cum ar putea să facă asta nepoţii, care sunt oglinda părinţilor? Bătrânii devin morocănoşi şi intoleranţi şi nepoţii tupeişti şi obraznici. Evident că, copiii îşi vor trata părinţii cum au văzut ei că aceştia şi-au tratat la rândul lor părinţii. Şi istoria se repetă în mod dureros. Se promovează estetica urâtului pe toate planurile. Multele găuri în urechi, în limbă, în sprâncene, în ombilic, distrug trasee energetice care nu se mai pot reface. Apoi îmbrăcămintea strâmtă defineşte o îngustime de spirit, dar şi o ştrangulare a circulaţiei şi o agresare a epidermei. Acei pantaloni cu talie scurtă, sunt ,,moartea rinichilor”. Vom avea sigur o generaţie de bolnavi după vârsta de 30 de ani. Cu câtă mândrie inconştientă lucrează la distrugerea lor! Îmbrăcămintea şi atitudinea oamenilor este marcată de vremurile în care trăiesc. Închipuiţi-vă că vin vremuri şi mai grele, fiindcă răul se va distruge prin el însuşi. Să ne ajute Dumnezeu să depăşim cu bine tot ce ne aşteaptă!

Caleidoscop

Turnul Babel

Caleidoscop

PAGINA 9

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

Ştii să accesezi Sinele?

TIMP ŞI SPAŢIU

Există reîncarnare?

Radu Ran

Există la ora actuală multe tehnici cu ajutorul cărora se poate intra în lumea subtilă a energiilor. Dincolo de teoria acestor metode, practica necesită o bună perioadă de timp pentru reuşita personală. Să vedem ce înseamnă Sinele spiritual şi care este modalitatea accesului la el. Realitatea înconjurătoare se compune din mai multe dimensiuni decât percepem noi în cele trei terestre. Planul astral şi cel mental, precum şi cel sufletesc au diferite materii energetice, pe care spiritul nostru le accesează pe rând în anumite conjuncturi ale vieţii de zi cu zi. Împletirea gândurilor cu emoţiile pot duce la ridicarea vibraţiilor sau la coborârea lor, depinde de starea individului.

Pacea sufletului – calea către Divin

Este foarte important de ştiut că dacă cineva vrea să-şi acceseze Sinele spiritual, trebuie să fie o persoană echilibrată, iar de aici se desprinde ideea ca sufletul propriu să fie liniştit. Prin rugăciune, meditaţie sau practică devoţională sufletul poate fi curăţat de poveri sentimentale, de nemulţumiri, pentru a reuşi conectarea la Sine. Trebuie înţeles că un astfel de aspect presupune un efort de curăţare energetică, deoarece calea interioară cere îndepărtarea tuturor obstacolelor de natură emoţională, sentimentală sau intelectuală. Dar cum se realizează propriu zis conectarea cu Sinele? Se spune că acolo unde se duce atenţia este prezent şi gândul. Ştiinţa Spirituală străveche afirmă foarte clar că gândurile omului se nasc în inimă şi nu în creier, acesta doar le procesează pentru a fi înţelese. Atunci vom înţelege că cea care şi simte şi gândeşte este doar inima, iar atenţia este o funcţie a sa. Pentru a reuşi este necesar ca starea inimii să fie una liniştită, nu frământată de tot felul de probleme.

Tehnica Stării fără de stare

Sună ciudat această frază. Cum să ai o stare fără de stare? Şi mai ales ce înseamnă asta? Meditaţia şi unele forme de rugăciune, cum este isihasmul, se bazează pe tăcerea minţii şi a inimii, adică lipsa de gânduri lumeşti şi de sentimente lumeşti. În asemenea momente gândul şi sentimentul sunt îndreptate doar către interior, spre centrul energetic al inimii, unde sufletul îşi are sălaşul. Tot acolo se află ceea ce numim Christ sau Christos. Simţim acest loc din inimă, unde starea prezentă este una de aşa zisă nemişcare. Tot ceea ce se mişcă reprezintă stări care generează alte stări, însă ceea ce este nemişcat, are o singură stare. Tăcerea inimii este tehnica prin care, treptat şi constant practicată, duce la contactul cu Vocea Tăcută din interior. Aceasta ajunge la un moment dat să ne ”vorbească” întrun fel care nu poate fi descris. Mai bine zis simţim că Ceva ne vorbeşte printr-o stare anume. Personal am experimentat această stare de foarte multe ori şi pot să vă spun că Vocea îţi vorbeşte în aşa fel încât ajungi să ştii tot ce vrei despre tot ce vrei. Aşa se explică cazurile de oameni care în exterior nu ţin cursuri, nu strâng mulţimi de oameni în jurul lor şi nu fac paradă de tot ceea ce ştiu, însă din nefericire atunci când sunt întrebaţi şi explică unele lucruri spirituale, fie sunt apoi catalogaţi orgolioşi, încrezuţi sau încăpăţânaţi, fie sunt trataţi fără respect sau sfidaţi în faţă. Sunt extrem de rari asemenea oameni, căci starea fără de stare înseamnă, aşa cum spunea Iisus, a fi una cu Tatăl.

Şi dacă vreţi să înţelegeţi ce am vrut să scriu şi să transmit cu acest articol, lăsaţi mintea de o parte şi simţiţi şi înţelegeţi cu inima. Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

Virgil Marcu

Răspunsul este afirmativ. Prin acest articol doresc să aduc la cunoştinţa oamenilor acest fenomen atât de contestat şi controversat, cel puţin din punct de vedere al creştinătăţii. Reîncarnarea ca fenomen a existat şi va exista, ea este un proces prin care spiritul omului vine în lumea fizică într-un corp omenesc din spaţiul ceresc creat de Dumnezeu. Adevărul acesta a fost cunoscut de marii iniţiaţi ai tuturor timpurilor, de „pieile roşii” din America, de locuitorii Asiei precum şi de celţii din Europa. Vechimea acestei cunoaşteri se pierde în timp, însă mai toate legendele şi religiile lumii au în ele un sâmbure de adevăr din acest concept. Oamenii din ziua de azi nu îşi pun întrebări referitoare la acest fenomen pentru a primi răspuns la mulţimea fenomenelor şi lucrurilor care îi înconjoară. Ignoranţa a devenit un mod de a ne apăra în faţa necunoscutului. Faptul că ignorăm nu înseamnă că nu există sau că pe noi nu ne atinge. Reîncarnarea este un proces universal. Indiferent că credem sau nu, el există şi face parte din Dumnezeu aşa cum şi noi suntem o bucată mai mică a acestuia. Religia şi preoţii ne învaţă că după moarte vom avea parte de o lume mai bună decât cea pe care tocmai am părăsito şi bineînţeles că vom aştepta judecata de apoi. Aşa ceva este imposibil atâta timp cât încă mai sunt lecţii de învăţat, iar şcoala universului se desfăşoară pe o perioadă nelimitată - la infinit. Descurajator nu-i aşa? Este o oportunitate pentru noi ca spirite să evoluăm în veşnicie, fiind nemuritori. Religiile pământului, cu atât mai puţin cea creştină nu pot să rezolve probleme de acest gen. Este greu să lămureşti oamenii de existenţa spiritului, de perfecţiunea Legilor Divine şi faptul că totul este perfect aşa cum este creat şi orânduit de Creator. Pe timpul nopţii, atunci când ieşim din corpuri, avem o înţelegere mai extinsă a ceea ce suntem fiinţe Divine. Preoţii s-au străduit de-a lungul timpului să ne convingă (şi au reuşit) că este o erezie să crezi în aşa ceva. Scopul lor este de a manipula marea masă de credincioşi în folosul propriu, de a strânge averi prin răscumpărarea de către credincioşi a păcatelor făcute de-a lungul vieţii. O definiţie a reîncarnării sună cam aşa: este un proces prin care fiinţe conştiente şi nemuritoare trec printr-un corp fizic potrivit stadiului evolutiv atins, proces prin care fiinţa conştientă ia parte la fapte şi lucruri din lumea fizică, pe care le va analiza şi din care va extrage învăţăminte. În acest sens pământul este un asemenea loc ideal pentru şcoala spiritelor venite de pretutindeni pentru a

PAGINA 10

studia ce înseamnă viaţa într-un corp fizic al celei de-a treia dimensiuni. În fiecare încarnare avem un alt corp fizic, un nume diferit, o religie diferită, alţi părinţi, ceea ce nu ne împiedică să avem propria individualitate. Cu cât suntem mai harnici şi mai studioşi, cu atât vom evolua mai repede, astfel încât numărul de încarnări să fie cât mai mic. Spiritul nu are sex, dar atunci când vine la încarnare este necesar potrivit propriei evoluţii să îmbrace acest aspect. Calea evoluţiei este lungă, mii şi milioane de ani care favorizează creşterea conştiinţei şi atingerea perfecţiunii divine. Ideea care se vehiculează în unele religii, precum că uneori ne încarnăm în trupuri de animale este falsă, deoarece, odată atins stadiul de om, nu ne mai putem întoarce la un stadiu inferior de evoluţie. Evoluţia presupune o urcare în conştiinţă continuă. Este necesar să ne întrupăm când ca femeie, când ca bărbat pentru a extrage toate esenţele şi învăţămintele ambelor genuri. Cu ani în urmă, când încă mai trăia papa Paul Ioan al II-lea, într-un interviu la BBC anunţa următoarele: capitolul despre reîncarnare există în biblioteca Vaticanului şi într-un conciliu va expune acest subiect în vederea reintroducerii sale în Biblie, dar nu a mai apucat. Dacă lumea creştin ortodoxă nu a învăţat mai nimic din lecţiile istoriei, se pare că cea catolică a revenit la sentimente mai umane de întrajutorare a semenilor aflaţi în nevoie sau bătuţi de soartă cum mai spunem noi câte odată.

Sigur nu am terminat capitolul reîncarnării, dar ne oprim aici în speranţa că vă gândiţi cu seriozitate la acest proces şi fenomen care există din eternitate.

COSMOS

ENERGII, SĂNĂTATE, VIAŢĂ

Mic ghid astro-medical

Cornel Nicula

Este bine cunoscută influenţa astrelor asupra stării organismului uman, nu doar pe partea fizică a acestuia, ci şi pe contrapartea energetică subtilă a sa. De aceea vă oferim în cele ce urmează un scurt ghid legat de o serie de aspecte ce ţin de sănătatea noastră, pentru a vă face o idee despre cum trebuie să procedaţi într-o situaţie anume. Mersul planetelor are o influenţă majoră asupra stării de sănătate, dar şi asupra efectelor anumitor intervenţii medicale ce se fac asupra organismului: tratamente, operaţii, analize, consultaţii. Trebuie evitate acele intervenţii chirugicale riscante ce pot duce la complicaţii în următoarele cazuri astrologice particulare: - NU se operează niciodată când Luna tranzitează semnul corespunzător organului operat. De exemplu nu se realizează intervenţii chirurgicale la ficat când Luna traversează zodia Săgetătorului sau de amigdale când Luna trece prin zodia Taurului. - NU se operează niciodată în ziua care corespunde organului bolnav. De exemplu nu se va realiza o intervenţie pe splină într-o zi de duminică sau o operaţie de rinichi într-o vineri. - NU se operează atunci când Soarele se află în semnul opus organului operat sau în cuadratură cu acesta. De exemplu suntem în zodia Vărsătorului. Zodia opusă este

Leu, care guvernează inima şi aorta îndeosebi. Un pacient nu trebuie să se opereze de inimă când Soarele se află în zodia Vărsătorului, aflat în opoziţie cu Leul. Un alt exemplu: trebuie făcută o intervenţie la vezicula biliară. Zodia care o guvernează este Săgetătorul. Zodiile aflate în cuadratură cu Săgetătorul sunt zodiile aflate la trei semne diferenţă faţă de Săgetător. Deci nu se va face o intervenţie chirurgicală în zodiile Fecioarei sau a Peştilor. Se va aştepta până Soarele va ieşi din aceste zodii. - NU se fac operaţii ce necesită tăiere şi apoi recuperare (creştere) atunci când Luna este în descreştere (inclusiv tăierea părului). - NU se începe o cură de slăbire când e Luna în creştere. Rezultatele sunt mult mai bune când Luna e în descreştere (între Luna Plină şi Luna Nouă). Aflate în directă legătură cu manifestarea bolilor şi asemenea semnalări ale intervalelor când pot fi şi când nu pot fi efectuate intervenţiile chirurgicale sau tratamentele medicale, redăm câteva aspecte ale simptomelor de boală fizică, ce îşi au cauzele în erori

Chakra - Steaua Pământului Asterion

Pământul este planeta pe care noi ne ducem viaţa de zi cu zi, pe care călcăm, pe care ne odihnim, însă nu ne dăm seama că este vie. Terra are un sistem foarte complex de energii, structuri magnetice şi zone vibraţionale, însă noi am pierdut legătura cu această realitate. Legătura noastră cu Terra s-a pierdut atunci când am considerat că este ilogic să ne îndreptăm atenţia şi jos şi sus, aşa că devenind “civilizaţi” am ales să întrerupem legătura conştientă cu centrii energetici inferiori şi am încercat să îmbunătăţim legătura doar cu centrii superiori. Deseori când auzim, citim sau vedem o emisiune despre triburile din trecut sau cele care trăiesc şi acum în Africa, în Papua Noua Guinee, în Amazonia sau Australia, ne încearcă mila şi dezgustul deopotrivă. Sunt oameni care nu au oraşe, care nu ştiu să citească sau să scrie, care nu ştiu ce este fastfood-ul sau televizorul…săracii de ei. Nici măcar nu au medicamente, se mulţumesc cu ierburi descântate de vraci…Comitem o mare eroare. Aşa-zişii primitivi au o legătura foarte puternică, energetică şi spirituală, cu Mama Pământ, o onorează în felul lor şi trăiesc în armonie cu natura. Limbajul lor poate nu exprimă în atâtea cuvinte viaţa sau filosofia fiinţei, aşa cum o face engleza vorbită la Oxford, în schimb are nuanţe de netradus, care exprimă realităţi

COSMOS

de dincolo de intelect, cuvinte ale sufletului. Aceşti oameni au o chakră telurică activată şi funcţionînd foarte sănătos. La aproximativ 50-150 cm dedesubtul tălpilor există chakra numită Steaua Pământului. Aceasta este un centru personal de putere care împământează energiile divine şi le permite funcţionarea în parametri cât mai buni nu numai în planul fizic, dar şi pe subtil. Atunci când o persoană spiritualizată îşi canalizează mai mult atenţia şi conştiinţa spre înalt, spre cer şi spre frumuseţile lumilor de dincolo de planul terestru, el uită că face parte dintr-un sistem, dintr-o operă de artă cosmică în care s-a întrupat pentru a îndeplini o anumită lucrare. Deseori, oamenii care încep să vadă prin intermediul celui de-al treilea ochi şi pot călători în afara trupului devin deprimaţi sau se întristează când se reîntorc la lumea fizică. Apare viaţa trăită în dizarmonie cu Pământul şi cu realitatea noastră, chiar detestarea oamenilor şi a ceea ce crează ei, din pretenţia că nu se poate compara cu ceea ce au văzut ei în tărâmurile celeste. Aceşti oameni nu au o Stea a Pământului dezvoltată, o ignoră şi nu îi trimit energiile de care are ea nevoie pentru a funcţiona corect. În “Tatăl Nostru”, Iisus spunea: “Precum în Cer, aşa şi pe Pământ.” Nimic mai adevărat! Noi nu trebuie să tindem neapărat spre înalt pentru a lăsa pământul sărăcit de prezenţa noastră, ci să lucrăm pentru a aduce energiile, frumuseţile şi vibraţiile lucrurilor pe care noi le putem

spirituale personale: - sciatică: teama de viitor şi de probleme băneşti, lipsa de susţinere din partea celor din jur; - infecţie urinară: mânie faţă de partenerul sexual; - tulburări renale: incapacitatea de a exterioriza ceea ce simţiţi, incapacitatea de a vă exprima talentele, capacităţile, dorinţele, sentimente reprimate sau refulate; - diabet declarat în copilărie sau tinereţe: se datorează unei vieţi anterioare în care individul nu şi-a refuzat nimic: excese sexuale, pasionale sau violente şi toate formele negative ale expresiei de sine; - diabet declarat la maturitate sau bătrâneţe: probleme relaţionale în legătură cu partenerul de viaţă; - hipertensiune: lipsa de compasiune, iubire foarte limitată, necesitatea de a exprima iubire pentru tot ceea ce întâlneşte; - colesterol crescut: rigiditate sporită, duritate, crearea unei carapace protectoare, necesitatea de a deveni mai deschis, lăsînd frâu liber emoţiilor; - psoriazis sau alte boli de piele: lipsa de iubire pentru sine, respingere a tot ceea ce viaţa îi oferă; o cauză ar fi cruzimea faţă de animale într-o viaţă anterioară, ceea ce îl face acum fie să îi fie teamă de aceste animale, fie să le adore; - probleme ale picioarelor: refuzul de a evolua sau teama de a stagna în viaţă.

accesa în planurile divine aici, pe Pământ. Aspectul esoteric al acelei afirmaţii este faptul că fiecare chakră are un corespondent, cu care trebuie lucrat simultan pentru a nu exista dezechilibre. Dacă chakra plexului solar este perechea chakrei laringiene, chakra ombilicală este perechea celei dintre sprâncene, iar chakra sacrală este omologul inferior al centrului coroanei, la fel sunt şi chakrele transpersonale. Din acest punct de vedere, Steaua Pământului lucrează (sau ar trebui să lucreze) în armonie cu centrul de deasupra capului, numit Steaua Sufletului. Amândouă lucrează pe acelaşi plan, însă sunt de semn diferit şi au funcţii diferite. După cum vom vedea într-un articol viitor, Steaua Sufletului are rolul de a transmite energiile de tip cosmic în om, fiind preluate de chakrele personale şi trimise în interiorul Terrei tocmai prin intermediul Stelei Pământului. Omul devine astfel un releu divin, în totalitate aliniat cu voinţa Tatălui Divin şi cu iubirea Mamei Pământ. Acest minunat centru este blocat la majoritatea oamenilor nu numai de lipsa de iubire şi respect pentru Pământ, ci şi de frică: frica de a muri, de a îmbătrâni, de a fi singur, de spaţii închise şi de

PAGINA 11

suferinţă. Acestea sunt cauzele cele mai frecvente ale proastei funcţionări ale acestui centru. Steaua Pământului este guvernată de Terra şi Uranus, iar acţiunea ei şi buna ei funcţionare este domeniul arhanghelului Sandalphon. Pentru deschideri, curăţări şi vindecări se pot folosi tonurile muzicale foarte joase, cele de sub nota do, mantra GAM şi sunetul U prelung şi deschis. Culoarea acestei chakre variază, de la vişiniu profund, brun, culori pământii, până la mici sclipiri de argintiu închis. Lăsaţi la o parte frica, înlocuiţi-o cu iubire şi trăiţi în armonie cu Pământul aşa cum doriţi să trăiţi în armonie cu Cerul. Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

ASTROLOGIE LA MAXIM

Nodurile Lunare şi vârstele planetare Radu Ran

Tot ceea ce există în natură se supune unor cicluri precise care influenţează evoluţia fiecărei forme de viaţă. Se înţelege astfel că şi omul, chiar dacă se consideră superior animalelor datorită raţiunii, este inclus în derularea unor asemenea cicluri. Orice fiinţă umană, după ce se naşte, primeşte influenţe mai mici sau mai mari de la astre. Horoscopul personal arată aceste aspecte foarte clar, deşi regula e bine stabilită: astrele oferă şi omul dispune cum să folosească potenţialul lor. Încă de la prima suflare, omul în stadiul de nou-născut se află sub acţiunea directă a Lunii, care până la vârsta de 7 ani formează structura corpului. De la 7 la 14 ani intră în acţiune Mercur (nu degeaba merg copiii la şcoală la vârsta asta) care se ocupă cu educarea şi dezvoltarea mentalului. De la 14 la 21 de ani acţionează Venus – acest interval fiind vârsta liceenilor îndrăgostiţi. Apoi Soarele îşi intră în rol începînd cu 21 şi până la 28 de ani, când individul, în funcţie de ceea ce alege – facultate sau serviciu, se integrează în societate plin de iniţiativă şi dinamism, formîndu-şi personalitatea. Urmează Marte de la 28 la 35 de ani, interval în care astrul marţian acţionează asupra personalităţii individului, suprapunînd peste influenţa solară energia şi nevoia de afirmare profesională. De la 36 la 42 acţionează Jupiter, acest interval fiind vârsta maturizării persoanei, pe baza principiilor sale de credinţă, de încredere în forţele proprii şi de viziune asupra vieţii. Începînd cu 42 de ani şi până la 49, într-un prim ciclu, apoi de la 49 la 56, deci în două etape, acţionează Saturn, odată la nivel fizic şi Vom vedea în pe urmă la nivel subtil energetic, fiind vârstele care pregătesc omului culesul a ceea ce numărul următor şi a semănat de-a lungul vieţii. Dacă ne referim acum la ciclul parcurs odată la 18,6 ani alte aspecte la fel de de Axa Nodurilor Lunare, vom constata că în primul interval intră ciclurile Lunii, a lui interesante legate Mercur şi aproximativ jumătate din cel al lui Venus. Deci în primul ciclu al Nodurilor de ciclul destinul este format pe construcţia corpului, a mentalului şi a sentimentelor. Nodurilor Cel de-al doilea ciclu lunar începe cu a doua jumătate a perioadei dominate de Lunare. Venus, adică de la aproximativ 18 ani, când individul e considerat major. Este foarte important pentru persoana în cauză dacă la această vârstă are în jurul său cât mai mulţi Contele Incappucciato prieteni, deoarece asta se va reflecta în credinţa sa peste decenii, care se va stabiliza în Fiecare zodie prezintă caracteristici de bază vizavi de gusturi alimentare. ultimii ani de viaţă – perioada Neptun de la 63 la 70 de ani, vârsta pensionării. Horoscopul personal, dar şi generaţiile din fiecare an au particularităţi legate Interesant este că pe parcursul celui de-al doilea ciclu al Nodurilor, între 18 şi 36 de de grupa sanguină, mentalitate raportată la modul de a se hrăni şi nu în ultimul ani, este dezvoltată o structură a intelectului, pentru că dacă echivalăm primul ciclu de rând predispoziţii ereditare moştenite pe linie psiho-afectivă şi de personalitate. 18,6 ani cu primul decan al zodiilor – care se ocupă de dezvoltarea organică şi fizică, Continuăm prezentarea tendinţelor gastronomice ca un mic ghid ajutător. al doilea ciclu de la 18 la 36 îl echivalăm cu decanul doi al oricărei zodii, responsabil Zodia Balanţei de capacitatea intelectuală a individului. Acest al doilea ciclu Lunar se termină cu Pentru a avea o sănătate perfectă, cei născuţi sub semnul Balanţei au nevoie de echilibru influenţa şi energia marţiană, la 36 de ani. în dragoste, la lucru, în regimul alimentar şi, în general, în viaţă. Balanţa ghidează Cel de-al treilea ciclu al Nodurilor vizează partea de credinţă şi de fenomenele din regiunea rinichilor şi cea lombară. Prin urmare, cei născuţi în această zodie spiritualitate a omului, pentru că este activată energia jupiteriană şi trebuie trebuie să bea multe lichide (apă şi sucuri). De asemenea, li se recomandă să uite mâncărurile spus că la vârsta lui Jupiter se adună multe aspecte şi fapte care determină grele. În consecinţă, ei au nevoie de un regim alimentar cu foarte puţine grăsimi şi cu cât mai puţin omul să se aplece mai mult către latura sa sufletească. Jupiter are o zahăr. Totodată, trebuie evitate şi alimentele ce pot produce aciditate. echivalenţă cu Nodul Lunar Nord, care este considerat Destinul, Zodia Scorpionului Dharma şi ca urmare se poate analiza deplasarea Nodului Nord Scorpionilor le place să pregătească şi să consume mâncăruri grele şi complicate. Dacă este necesar să prin semnele zodiacale, începînd cu vârsta de 36 de ani, pentru ţină un regim alimentar riguros, Scorpionii au nevoie de foarte multă voinţă. Sănătatea, în general bună, a a se vedea cum se va configura destinul personal. Pentru că, Scorpionilor, se susţine cu un regim alimentar bogat în proteine, cu foarte multe fructe şi cu vitamina C. în funcţie de cum a înţeles individul să acţioneze conform Scorpionii au nevoie şi de calciu pentru a se feri de boli de piele, cât şi de sterilitate şi deteriorarea oaselor. horoscopului său, mai rămân sau nu de îndeplinit Zodia Săgetătorului anumite lucruri din Karmă. Dacă plăţile karmice până Săgetătorilor le place să mănânce foarte mult, dar nu au dificultăţi de ordin ponderal, ei fiind oameni ai mişcării. la 42 de ani nu s-au consumat, atunci destinul ca Acestor nativi le plac mâncărurile picante şi exotice care, în exces, ar putea să-i afecteze. Semnul Săgetătorului ghidează împlinire este suspendat temporar pe toată durata coapsele, şoldurile, nervul sciatic şi arterele. În acest context, nativii sunt predispuşi la boli ale aparatului circulator, la ciclului lui Saturn, pentru ca de abia după artrită, la căzături, oase rupte sau scrântite. Săgetătorilor li se recomandă să se odihnească cât mai mult. aceea, între 50-55 de ani omul să poată Zodia Capricornului reveni pentru continuarea împlinirii Cei născuţi în Capricorn trăiesc de obicei mult, cu toate că vor munci mult în timpul vieţii. Aspectul persoanei este de multe destinului său. ori grav, fără tonuri de comportament colorate. Este aici ceva din funcţionarea unui metronom,

Tendinţe gastronomice în astrologie (II)

oamenii Capricorn fiind cunoscuţi ca egoişti şi înstrăinaţi. Capabili de efort îndelungat, nativii în Capricorn au curajul şi puterea de a o lua de la capăt, asemenea unei furnici care duce povara. Femeile Capricorn au gustul succesului, al victoriei. Oamenii Capricorn au o mare calitate în raport cu nebuna lume de azi: sunt foarte, foarte adaptabili, atât la bine, cât şi la rău. Zodia Vărsătorului Vărsătorii sunt tipi nervoşi. Le place să mănânce mai tot timpul, ciugulind din mâncare ori de câte ori au ocazia. Şi Vărsătorilor li se recomandă fructele şi legumele proaspete. Mâncărurile grele îi îngraşă pe Vărsători care, însă, au destulă voinţă pentru a ţine un regim alimentar. Semnul Vărsătorului ghidează picioarele, muşchii gambei, tendonul lui Ahile şi circulaţia sanguină. Dacă un Vărsător are cârcei la picioare, este un semn clar că regimul său alimentar este deficient. Vărsătorii au nevoie de aer curat, fumul şi alte noxe dăunîndu-le foarte mult. Zodia Peştilor Adesea, bolile Peştilor sunt favorizate de stres şi de nervozitate. De aceea Peştilor li se recomandă să mănânce atunci când sunt liniştiţi. De asemenea, trebuie să evite excesul de alcool. Au nevoie de un supliment de fier, precum şi de proteine şi vitamine. Celor născuţi în acest semn li se recomandă să fie grijulii faţă de picioarele lor.

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

PAGINA 12

COSMOS

ASTROLOGIE ŞI SĂNĂTATE

Îndrumar astro-alimentar Cornel Nicula Unii ar crede ca între astrologie şi alimentaţie nu există nici o legătură. Există însă specialişti care susţin că rezultatele unei cure de slăbire pot fi nule dacă nu sunt respectate anumite reguli de alimentaţie dictate de poziţia astrelor. Anticii, mai ales chinezii, au descoperit că există principii alimentare care guvernează fiecare zodie. Dacă le urmăm, putem nu numai să obţinem o siluetă de vis, ci şi o sănătate de fier. Totul se explică prin energiile cosmice imprimate la naştere fiecărui organism. Numai unele alimente, plante, minerale sunt benefice nativilor născuţi sub vibraţiile specifice ale unei planete. Însuşi Hipocrate, părintele medicinii, afirma în scrierile sale: „Nunquam bonus medicus nisi astrologus", adică: „Nu poţi fi un medic bun fără a fi astrolog". Evitînd obiceiurile alimentare proaste şi înlocuindu-le cu cele sănătoase, organismul va funcţiona mai bine. Aşadar, dacă dieta de până acum nu a avut efect, încercaţi-o pe cea astrologică.

Astrele şi leacurile de demult

Contele Incappucciato

Varză pentru Berbeci

Berbecii preferă în general alimentele picante, bine condimentate. În dieta astrologică, li se recomandă un meniu diversificat. Atunci când nu agreaţi un aliment, asociaţi-l cu unul care vă place foarte mult. Berbecii au nevoie de mult exerciţiu fizic pentru a se menţine în formă. Regimul lor alimentar trebuie să cuprindă ceapă, morcovi şi praz, să nu facă exces de ardei iute, boia şi muştar.

Taurilor le trebuie cereale

Nativii din Taur preferă alimentele naturale. Nu sunt adepţii conservelor, ci ai alimentelor proaspete, multicolore, fără sosuri sau condimente. Plantele cu efect terapeutic pentru Tauri sunt menta, izma creaţă, cuişoarele şi măcrişul. Vitamina lor este vitamina F.

Fără ouă pentru Gemeni

Gemenii agreează mâncarea uşoară, cu arome combinate sau de fast food. Preferă carnea de De-a lungul sutelor de generaţii ce s-au succedat pe Pământ au avut loc pasăre, peştele şi fructele de mare. Mâncărurile care le priesc Gemenilor sunt cele care foarte multe descoperiri ale tainelor naturii. Să ne amintim că strămoşii noştri conţin mazăre, fasole cu bobul lat, morcovi, nuci, dar mai ales migdale, alune şi arahide. geto-daci şi poate şi misterioşii înaintaşi ai acestora, la rândul lor, cunoşteau Vitaminele indicate Gemenilor sunt B1 şi F. Trebuie să evite alimente ca ouă, nuci, multe despre efectele Soarelui, Lunii, plantelor şi nu în ultimul rând al apei, asupra brânză grasă. funcţionării organismului uman. Racii să evite sarea Preoţii geto-daci numiţi Deceneus, adevăraţi botanişti şi cunoscători ai proprietăţilor Racul poate să mănânce la orice oră din zi sau din noapte, e un gurmand, dar îi pietrelor vindecătoare, ştiau în ce proporţii trebuiau să folosească, de exemplu, mătrăguna, plac şi lactatele, pireurile şi sosurile. Alimentele cu efect tonifiant şi ca să fie leac pentru boală sau din contră, otravă pentru duşmanii cotropitori. Diferenţa este regenerator asupra organismului Racilor sunt varza albă şi roşie, napii, doar de ordinul miligramelor şi asta arată măiestria pe care ei o atinseseră în prepararea peştele, brânza de vaci. Plantele cu efect bun în aromoterapie sunt leacurilor naturale. Continuăm cu finalizarea zodiilor în privinţa folosirii leacurilor populare. trandafirii albi, nuferii şi crinii. Tarhonul ajută la refacerea stocului de CAPRICORN săruri minerale. Periodic, Racii au nevoie de un aport de vitamina Capricornul reprezintă oasele, pielea şi genunchii. Cu toate că este un semn rezistent, atunci când B2. apare boala, tinde să cedeze şi se retrage în sine. Deseori poate fi victima reumatismelor, eczemelor, intoxicaţiilor sau a urticariilor şi este foarte sensibil la frig. Ar trebui să consume paste făinoase, cartofi, ciuperci, sfeclă, spanac, cereale şi gutui. Plantele tămăduitoare folositoare pentru aceşti nativi sunt traista-ciobanului, troscotul, tătăneasa şi cânepa. Băile cu plante pot fi pentru Capricorni reale surse de însănătoşire în urma simptomelor. Remediul popular: pentru protejarea şi îngrijirea pielii iritate, uleiul de levănţică combinat cu ulei de migdale, are efect calmant. VĂRSĂTOR Vărsătorul guvernează picioarele, gleznele, circulaţia periferică şi sistemul nervos central. Bolile care-l tulbură pe nativul Vărsător sunt luxaţiile sau fracturile, varicele, tulburările de tip nervos, problemele circulatorii şi palpitaţiile. Este un bolnav care nu creează probleme. Plantele medicinale benefice sunt iasomia, levănţica, brusturele, sulfina şi zmeura. Se recomandă nativilor Vărsător multe fructe: kiwi, mango, curmale, smochine, caise, mere şi prune. Se recomandă cromoterapia pentru refacerea sistemului nervos. Remediul popular: este recomandat ceaiul tonic din flori de păducel pentru inimă şi circulaţia sanguină, florile de arnică şi frunzele de roiniţă pentru infuzie. Contra varicelor se poate folosi ceaiul cu efect decongestionant din plantă uscată şi macerată de coada-calului. PEŞTI La aceşti nativi zonele afectate sunt cele ale picioarelor (tălpile), mucoaselor şi sistemului limfatic. În aceste arii organice se localizează şi eventualele afecţiuni ale Peştilor: micoze, monturi, bătături, inflamaţii ale mucoaselor. Se poate observa că deşi nativul Peşti este un hipersensibil, el este un bolnav „cuminte” şi cooperant. Cea mai indicată tehnică pentru nativii Peşti este reflexoterapia. Nativul trebuie să consume pepeni verzi (vara), castraveţi, dovlecei, conopidă, broccoli. Ca plante medicinale sunt recomandate: cicoarea, roua-cerului, gălbenelede-baltă, flori de tei şi coada-şoricelului. Ca un hobby personal, înnotul este extrem de benefic… Peştilor. Remediul popular: se poate folosi cu success balsamul obţinut din combinarea de tătăneasă şi rozmarin pentru ciuperca (micoza) picioarelor. Acest amestec poate fi îmbunătăţit prin adăugarea de ulei de măsline şi ceară de albine.

COSMOS

PAGINA 13

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

OAMENI ŞI EXTRATEREŞTRI

Secretele Lojei negre şi Grupul Bilderberg

Mahatma

Omenirea acestei planete este produsul foarte interesant a mai multor interferenţe, cauzate de urmările marelui Război Galactic. Citiţi în cele ce urmează începutul Adevărului de pe acest Pământ, Adevăr care vă va face liberi... Spuneam în numărul trecut al revistei că Loja Neagră se întinde în multe zone din galaxia noastră. Să trecem la dezvăluiri cutremurătoare despre ce s-a întâmplat în vremuri când civilizaţiile Căii Lactee de abia se cunoşteau între ele.

Originea fiinţei satanice

Istoria galactică menţionează, fără nici un dubiu, că în paralel cu Universul nostru există un altul, numit Universul cel Vechi şi care are propria sa linie spaţio-temporală de evoluţie. Evenimentele petrecute în interiorul acestui vechi Univers (civilizaţia existentă acolo fiind numită şi ”Imperiul”) au influenţat suficient de mult tot ceea ce s-a derulat apoi în Universul nostru. În interiorul Universului Vechi persista o stare rea, deoarece civilizaţia ”Imperiu” controla aproape tot, deci şi alte rase care existau. Pentru a capta şi controla celelalte civilizaţii ale Universului Vechi, savanţii „Imperiului” au creat din materii energetice geoplasmatice entităţi cărora leau dat denumirea de Mâncători Mentali. Scopul acestor Mâncători era acela de a se ataşa de creierul fizic şi de aura fiinţelor pe care le invadau, de a îndepărta treptat modelele originale de gândire ale victimelor, şi de a le înlocui cu programe noi de emipirizare - vampirizare. La un moment dat aceste fiinţe vampirizate de Mâncători au fost trimise către lumile ce nu fuseseră cucerite încă, pentru a vampiriza rasele din acele lumi şi a le programa conform cu ce voia ”Imperiul”. Surpriza a fost mare atunci când s-a constatat că Mâncătorii se puteau divide, astfel încât atunci când absorbeau o Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

Ce s-a întâmplat acum 2008 ani?

cantitate suficientă de energie se divizau în Contele Incappucciato două şi se configurau ca două entităţi separate. Acesta era rezultatul deciziei Istoria acestei părţi a Căii Lactee e tulburătoare... În vremuri când civilizaţiile grupului care conducea ”Imperiul”, grup umanoide se cunoscuseră între ele, dar nu erau unite, au apărut Draconienii, din care format din mai multe entităţi conştiinţă derivă rasa reptiliană. De abia după ce Marele Război Galactic a prins contur, numite Saat Ahnn. civilizaţiile menţionate au făcut o alianţă şi s-a format ceea ce cunoaştem sub numele Ce s-a întîmplat în Universul de Confederaţia Galactică... O parte din evenimentele care s-au petrecut în spaţiul cosmic, în urmă cu zeci şi Vechi După o lungă perioadă de timp de câteva sute de mii de ani, au influenţat şi viaţa civilizaţiei terestre apărute mai târziu. Trebuie cicluri – în echivalent terestru câteva mii spus că înainte de civilizaţia Lemuriei au mai existat pe Pământ altele, cu multe sute de ani, Mâncătorii au consumat toate de mii de ani în avans, care au plecat de pe Terra. Însă, aşa cum a apărut, rasa civilizaţiile, inclusiv pe cea a creatorilor lemuriană, cu caracteristicile ei, a fost afectată de interferenţa cu trimişii rasei Draco lor. Astfel doar grupul conştiinţă Saat – reptilienii. Draconienii sunt o rasă – dacă putem spune astfel – din planuri spirituale Ahnn a rămas şi a decis că singura înalte, care au fost creaţi cu un scop anume, avînd de asemenea Liber Arbitru. Provin posibilitate de a scăpa era să evadeze în alt din castele spirituale din dimensiunea a 9-a şi au fost alungaţi cu milioane de ani în univers cu ajutorul tehnologiei. Au pus-o urmă, datorită răzvrătirii faţă de Creator. Sacrificiul părinţilor stelari la punct şi au intrat în Universul nostru, scăpînd de moarte şi de Mâncători. Însă la De fiecare dată când a fost structurată o nouă civilizaţie pământeană pleiadenii şi momentul sosirii în Universul nostru, s-a lyranii, care în urmă cu 60.000 de ani au format Shamballa, au realizat misiuni întâmplat ca punctul prin care au venit să extrem de dificile, avînd în vedere faptul că şi reptilienii deja erau prezenţi pe fie aproape de sistemul celor din Lyra. Pământ. S-a încercat de multe ori aducerea Conştiinţei Christice din dimensiunea 10, Venind cu o altă configuraţie de ADN, din care doar ea putea depăşi şi anula conştiinţa energetică a rasei Draco ca influenţă Universul vechi, deoarece fiecare Univers spirituală în galaxie. Misiunile din Lemuria, Atlantida, mai târziu India şi Egipt, apoi are o Matrice Genetică Generală, emisia în Palestina, toate au început bine şi s-au sfârşit în mod dramatic, datorită crâncenei energetică a ADN-ului din Calea Lactee şi lupte dintre cele două tabere. Politeismul egiptean, atunci când a fost înlăturat de implicit din Universul nostru a suferit o Akhnaton şi de credinţa în Unul, a fost eliminat doar cât a trăit faraonul, apoi a contaminare. revenit. Însă aşa cum au consemnat vechile scrieri, fiecare misiune s-a terminat cu Mult mai târziu, sărind peste cicluri trădări şi sacrificii de vieţi ale Marilor Maeştri. Pentru ce toate acestea? Merită Homo cosmice, influenţa grupului conştiinţă Saat Sapiens un asemenea imens sacrificiu? Ahnn a ajuns şi pe Pământ. În zilele Dublura Maestrului Iisus - Jemmanuel noastre ea este exercitată la nivel terestru Într-adevăr Iisus a existat şi a făcut toate cele menţionate în Biblie, însă înaintea prin gruparea Bilderberg, oameni fără răstignirii a fost creată o dublură – un trup numit mayavirupa sau trup iluzoriu, cu scrupule care au conştiinţa sub influenţa conştiinţă proprie, iar acest trup a fost cel care a suferit pe cruce, nu Iisus cel adevărat. energiei Saat Ahnn. Loja Neagră pe Iisus cel adevărat era lângă Maria în momentul în care ea privea către cel de pe cruce, Pământ este formată din Bilderberg şi fiind ascuns sub gluga trasă peste faţă. Aici este tâlcul frazei rostite de dublura de pe Illuminaţi, aceste grupări dominînd cruce: ”Femeie, iată-l pe fiul tău...” arătînd către bărbatul care o ţinea pe Maria pe omenirea pe baza metodei Mâncătorilor, după umeri. Nici Maria n-a ştiut atunci, deoarece informaţia trebuia păstrată secretă cu o tehnică asemănătoare. Inventînd faţă de agenţii reptilieni infiltraţi printre oamenii de acolo. Vom explica în numărul clipurile publicitare, cu tot felul de viitor misterul acestei dubluri a Maestrului Iisus, deoarece la capacitatea sa spirituală, produse care ar trebui cumpărate, putea să fabrice un corp identic ca o proiecţie semiorganică, pentru a putea duce mai Bilderberg şi Illuminaţii mizează pe faptul departe misiunea. Un asemenea lucru este perfect plauzibil, dacă ne gândim la acei că însăşi mintea umană va forma egregori maeştri de yoga din Asia care au demonstrat audienţei că pot crea trupuri umane, în câmpul energetic terestru şi din el se vor relativ iluzorii, din materii ale planurilor subtile. De ce n-ar fi fost posibil aşa ceva şi răspândi în minţile oamenilor, stînd în ele în urmă cu 2008 ani? şi creînd dependenţă de produsele arătate O altă explicaţie care întăreşte ceea ce am scris mai înainte o constituie faptul că la televizor. Desigur că trăim într-o învăţătura adusă de Jemmanuel – Iisus trebuia continuată, ori cum ar fi putut continua societate modernă, avem nevoie de dacă cel care o adusese ar fi fost mort, apoi înviat şi apoi urcat la ceruri? Doar cel detergenţi pentru a spăla, de mâncare care rămâne şi o continuă, ca Maestru, o poate răspândi, e complet logic. Deci ceea pentru a ne hrăni şi aşa mai departe, dar o ce s-a întâmplat atunci a fost o mare păcăleală trasă reptilienilor, mai ales că Iisus ştia putem face şi fără să fim sclavii clipurilor foarte bine astrologie şi a ştiut să programeze fazele misiunii sale astfel încât publicitare. Bilderberg şi Illuminaţii vor să momentul răstignirii să coincidă cu o eclipsă parţială de Soare. facă în aşa fel încât egregorii prezenţi în Acesta este misterul Misiunii de acum 2008 ani, când s-a reuşit păcălirea rasei minţile oamenilor să nu le dea voie Draco şi aducerea Conştiinţei Cristice pe acest Pământ minunat... Iisus şi-a îndeplinit acestora să se mai intereseze şi de partea misiunea magistral, de aceea a rămas şi va rămâne de-a pururi în istoria omenirii, cât spirituală a vieţii, descoperind Adevărul, va exista aceasta în univers... minciuna şi manipularea grosolană la care sunt supuşi de decenii încoace. Pentru că ori de câte ori oamenii se uită la televizor la reclamele publicitare, egregorul din minţile lor se hrăneşte cu nevoia de a avea a omului. Astfel Bilderberg crede că omul va trăi doar pentru a munci şi munceşte doar pentru a trăi, fără a mai ridica vreodată capul pentru a se elibera de acest văl întunecat aruncat asupra destinului său. Citiţi în numărul viitor Lupta celor două Loje pentru Homo Sapiens

PAGINA 14

COSMOS

DESCOPERIREA COSMOSULUI

A.D.N.-ul şi spiritul

La început Universul acesta în care trăim s-a născut din interacţiunea faliilor Cosmosului. Acesta ca semnificaţie şi organizare se află deasupra noţiunii de Univers. Apoi energia rezultată s-a configurat în stele, planete, praf cosmic stelar, dar şi în aşa zisa materie neagră a Universului, neobservabilă decât cu aparate speciale. Totuşi, dacă ne gândim mai bine, nici un corp din Univers nu s-a putut structura înainte de a avea un ADN. Da! Surprinzător şi stelele au un ADN şi planetele şi găurile negre. Şi asta deoarece la baza oricărei structuri de energie-materie se află cuantele şi subcuantele de energie, care prin interacţiunea lor alcătuiesc ceea ce se cheamă ADN.

Să descoperim misterul spiritului

Radu Ran

Viaţa este un fenomen energetic complex ce se manifestă pe o gamă extraordinar de largă. Ea nu începe şi nu se termină în limitele pe care le ştim noi, aşa cum vedem mediul înconjurător plin de vietăţi şi de elemente naturale (apa, norii, vântul etc.). Viaţa trece dincolo de capacitatea noastră vizuală şi ne rezervă întotdeauna surprize uluitoare.

Din literatura esoterică a Ştiinţei Spirituale cunoaştem acum că spiritul omului, ca de altfel al oricărei fiinţe raţionale din Univers, este compus din materii energetice luminoase foarte fine. Practic aproape că nu are greutate, ca să zicem aşa. Ştiinţa modernă şi mai ales fizica cuantică a descoperit o realitate uluitoare şi anume că particulele subcuantice, aşa cum se manifestă ele, se poartă de parcă ştiu dinainte ce trebuie să facă şi ce forme trebuie să configureze, de parcă Cineva aflat în fiecare particulă dirijează tăcut tot acest ”Concert al Creaţiei”. Dacă s-a constatat că fiecare celulă a corpului uman emite o slabă radiaţie fotonică, atunci trebuie să fim convinşi că spiritul nostru emite mai multă lumină, desigur pe un plan de vibraţie superior celor trei dimensiuni. Ca urmare spiritul trebuie să fie compus cel puţin din particulele tahionice, despre care se ştie, prin calcule şi măsurători, că depăşesc viteza luminii. Aşa se explică dedublările şi călătoriile instantanee în alte locuri de pe Pământ sau din Univers, în trecut sau în viitor.

Marea Invocare

Spiritul are un ADN al său

Întorcîndu-ne la explicaţia legată de configurarea particulelor subcuantice dirijate de acea Inteligenţă Infinită şi nevăzută, putem spune că în conformitate cu matricea ADN a oricărui lucru şi spiritul are schema sa bine stabilită. Creatorul a decis ca pentru fiecare categorie de lucruri – de la cea mai mică particulă de praf până la stele – să fie configurată prin câte o matrice cu coduri de informaţie specifice. Structurarea acestora în spaţiu oferă forma şi modalitatea de manifestare, din care rezultă şi capacitatea de raţionament. Astfel spiritul uman este alcătuit din coduri informaţionale exacte, ce se configurează în spaţiu în planul cel mai subtil de vibraţie şi are la bază, aşa cum spuneam, particulele tahionice. Am putea spune, ei bine, dar şi animalele şi păsările au un spirit. Desigur, însă deosebirea constă în faptul că în timp ce spiritul animalelor este configurat pentru un sistem de chakre dispuse pe orizontală, cel al omului este structurat pentru un sistem de chakre situat pe verticală, ceea ce schimbă total modul de circulaţie al informaţiei prin întreaga fiinţă. Iar acest ADN al spiritului uman conţine în el, în tahionii respectivi şi în alte subcuante ataşate aurei, capacităţile spirituale latente despre care vorbeşte vechea literatură esoterică. Trebuie doar să ne întoarcem Acasă, cum se spune, adică în noi înşine, să deschidem din nou uşa camerei Sacre a Sufletului nostru şi astfel să reîncepem să folosim puterea spiritului nostru, aşa cum ne-a fost dăruită de către Creator. Ne vom elibera de orice limitare impusă de către cei întunecaţi şi servitorii lor, care niciodată nu au vrut să cunoaşteţi Adevărul pentru ca să fiţi liberi. Însuşi Iisus a spus că omul are toată puterea din cer şi de pe pământ, moştenită de la Tatăl. Acesta este Adevărul, cunoaşteţi-l, trăiţi-l cu conştiinţa binelui şi cu iubire şi veţi deveni liberi.

Această rugăciune ancorează Energiile Christice în sufletele şi minţile noastre. Rostiţi-o de câte ori simţiţi nevoia pentru a aduce în manifestare Pace, Iubire, Armonie şi Prosperitate Din punctul de Lumină din Gândul lui Dumnezeu, Lumina să curgă în gândurile oamenilor, Lumina să coboare pe Pământ. Din punctul de Iubire din Inima lui Dumnezeu, Iubirea să curgă în inimile oamenilor, Pentru ca Christos să poată reveni pe Pământ.

Din centrul unde Voinţa lui Dumnezeu este cunoscută, Planul Divin să ghideze slaba voinţă a oamenilor, Plan pe care Maeştrii îl cunosc şi îl servesc. Din centrul pe care îl numim Rasa umană, Planul Iubirii şi al Luminii să înflorească, Şi să poată sigila poarta casei răului.

Fie ca Lumina, Iubirea şi Puterea Să restaureze Planul lui Dumnezeu pe Pământ. COSMOS

PAGINA 15

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

TU ŞI VIAŢA SPIRITUALĂ

Recunoştinţa

Virgil Marcu

Sunt convins că toţi am auzit acest cuvânt simplu şi plin de semnificaţie, dar câţi dintre noi ştim cu adevărat ce înseamnă? Recunoştinţa ca energie face parte din Iubirea Divină şi toţi cei care iubesc la modul divin au în ei această energie. Sufletul lor se hrăneşte neîncetat din acest izvor Divin care nu seacă niciodată. Câţi dintre noi ştiu să mulţumească cu adevărat? Foarte puţini! Acest cuvânt a ajuns să fie folosit cu banalitate şi politeţe conform normelor în vigoare ale societăţii. Printr-o practică spirituală ca cea a iubirii aproapelui vom reuşi într-o bună zi să mulţumim cu adevărat. Recunoştinţa pentru cei care practică şi trăiesc această stare Divină, reprezintă o cale care îi aduce tot mai aproape de Dumnezeul interior. Cei care nu meditează şi nu au ales o cale spirituală au aceeaşi şansă de a se bucura de Divinitate printr-o viaţă trăită sincer, plină de bucurie şi recunoştiinţă. Atunci când suntem recunoscători sufletul nostru vibrează şi binecuvântează fiecare aspect al fiinţei Divine care suntem. Prin recunoştinţă ajungem să ne bucurăm de toate aspectele şi micile daruri pe care le aduce viaţa - Dumnezeu. Când conştienţa noastră se ridică şi preţuieşte fiecare moment al vieţii aşa cum este, recunoştinţa sporeşte de la sine în inimile noastre. Este necesar să fim recunoscători pentru toate greşelile făcute, speranţele deşarte, durerile avute, deoarece din

Virgil Marcu

În aceste momente de tranziţie pentru planetă şi pentru noi este important să ne reconsiderăm poziţia faţă de sufletul Geei şi al nostru. Este necesar să înţelegem ce se întâmplă cu corpul fizic, cu emoţiile şi sentimentele noastre. Nimeni nu este scutit de transformările inerente ale acestei perioade atât de agitate şi controversate. Poate mai mult ca niciodată avem nevoie să înţelegem esenţa noastră divină şi rostul nostru pe acest pământ. Este o ocazie minunată să ne eliberăm din punct de vedere spiritual pentru a accede, prin procesul de înălţare, în dimensiunea a cincea. Prin bunăvoinţa Divinităţii putem pune capăt separării între Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

toate acestea am învăţat să fim mai buni. Limitele şi dificultăţile vieţii ne sunt date tocmai pentru a reuşi să vedem şi să preţuim fiecare clipă ce ne-a fost lăsată aici pe Pământ. Întotdeauna avem pentru ce mulţumi şi a fi recunoscători pentru darul lui Dumnezeu - Viaţa. Uneori putem fi recunoscători chiar şi pentru bolile noastre, este un moment de graţie infinită ce ne ajută să conştientizăm divinitatea ce stă ascunsă în noi. Sunt momente în viaţă când avem probleme cu un partener (soţia, prieten, vecin) care scoate părţi întunecate din fiinţa noastră şi contribuie astfel la vindecarea noastră, deci avem de ce să fim recunoscători. Recunoştinţa înseamnă acceptare necondiţionată a celor din jur printr-o atitudine deschisă şi serviabilă. Practicarea recunoştinţei aduce cu sine vindecări aşa-zis miraculoase, prosperitate, bogăţie şi fericire. O viaţă trăită în recunoştinţă ne ajută să vedem faptul că suntem părţi dintr-un întreg mai mare- Universul. Recunoştinţa ca sentiment ne face mai frumoşi şi mai înţelepţi. Dragi prieteni să mai cugetăm încă o dată la acest cuvânt minunat, să-l practicăm şi toată viaţa noastră se va transforma conform planului Divin.

D e s p r e s p i r i t u a l i ta te

noi, dar şi alegerilor de separare faţă de Dumnezeu. Sufletele oamenilor au fost îndoctrinate şi manipulate printr-un sistem de credinţe false despre Divinitate. În acest sens preoţii tuturor vremurilor au avut şi au în continuare un cuvânt greu de spus în manipularea maselor de credincioşi, care sunt în stare să legitimeze pe oricine, chiar şi pe fiul lui Dumnezeu, Iisus. Se vehiculează ideea că este Unicul Fiu al Tatălui Ceresc ceea ce nu este adevărat. Ca orice părinte acesta are mulţi fii care au grijă de împărăţia ce le-a fost încredinţată din veşnicie. Aceşti aşa-zişi oameni ai lui Dumnezeu nu au făcut altceva decât să ne menţină într-o stare de ignoranţă spirituală, control şi supunere oarbă. Aceste religii şi dogme nu au făcut altceva decât să mărească distanţa şi aşa mare dintre noi şi Divinitate. S-au scris ,,tone” de cărţi despre spiritualitate, care mai de care mai elaborate, sofisticate şi complicate despre Dumnezeu. Unele cărţi au fost scrise de ,,oameni orbi” care nu au nici o legătură cu spiritualitatea. Adevărata spiritualitate este de fapt o stare de a fi, o stare de conştiinţă pură conectată la conştiinţa Iubirii, Luminii şi a adevăratei vieţi trăită în Dumnezeu. Spiritualitatea ca stare nu poate fi accesată prin ceea ce facem sau credem despre Divin şi nu depinde de regulile impuse de societate, biserică, guvern sau alte organizaţii. A descoperi spiritualitatea înseamnă să redescoperi bucuria şi fericirea de a trăi îndumnezeit alături de ceilalţi. Să nu uităm fiinţa Divină care suntem şi nici sursa a tot şi a toate. Prin noi curge viaţa, iubirea şi abundenţa. Noi suntem proprii arhitecţi ai vieţii şi tot

PAGINA 16

noi suntem responsabili de ceea ce se întâmplă în jur. Divinitatea ne aşteaptă în orice clipă să ne recunoaştem esenţa, chiar dacă asta ne-ar lua o veşnicie. Spiritualitatea trebuie trăită, simţită şi nu scrisă. Aici pe pământ se evoluează de mult timp, dar la modul somnoros, iar această somnolenţă spirituală ne-a adus nefericire, durere, frustrare, limite şi suferinţă. Atâta timp cât continuăm să dormim să nu avem pretenţii de la viaţa care este Dumnezeu în manifestare. Chiar dacă suntem un experiment aici pe Terra, Dumnezeu permite revenirea noastră acasă - Universul. Toate fiinţele de lumină de pretutindeni ne ajută necondiţionat în ascensiunea noastră prin dimensiunea a patra spre cea de a cincea. O dimensiune a Iubirii, Armoniei în diversitate şi a Toleranţei, care se deschide în şi spre inima care bate în pieptul fiecăruia. Inima este cel mai inteligent organ, aici stă Dumnezeu şi aşteaptă să îl descoperim. Să cerem ajutor cu toată inima veghetorilor, îngerilor de înaltă evoluţie şi tuturor maeştrilor înălţaţi, pentru ca drumul nostru să fie plin de lumină şi înţelepciune. Împreună reuşim să ne reclădim pe noi dar să-i ajutăm şi pe ceilalţi. Optimismul şi siguranţa de sine trebuie să ne caracterizeze în tot ceea ce întreprindem la modul constructiv în viaţa noastră. Mintea umană este necesar a fi transformată printr-o cunoaştere corectă, înţelepciune şi renunţarea la vechile şi falsele credinţe care nu ne mai sunt de folos în acest timp de răscruce. În final mintea noastră se va uni cu mintea Divină care ştie totul, cunoaşte totul, este nelimitată. A sosit vremea priorităţilor, este momentul nostru de graţie, frumuseţe şi putere Divină.

COSMOS

SPECTACOL UL VIEŢII

Despre românii din străinătate

Cecilia David

De câteva luni posturile TV urlă de ştiri contradictorii despre românii din străinătate, care sunt ,,criminali, hoţi, cerşetori” ca şi cum cu toate relele lumii, românii contaminează Uniunea Europeană. Se mediatizează reportaje în care românii ucid, mint şi înşeală (persoane bune şi corecte) din lăcomie, ură, agresivitate. Faptele sunt fapte şi merită luate în consideraţie, dar trebuie văzută şi cauza nu numai efectul. Să luăm exemplu Italia, care înainte cu ani buni de intrarea României în U.E. şi-a săltat economia vizibil cu ajutorul ,,muncii la negru” a românilor. Atunci Italia nu cerea oficial mână de lucru, ci era mulţumită cu lucrul ,,la negru” pentru că se plătea la jumătate faţă de plata dată italienilor. În Sicilia, carabinierii sunt mână în mână cu clanurile mafiote şi neoficial acceptă cât mai mulţi străini, cu 25 de euro pe zi, faţă de 40-45 euro cât trebuie plătit un muncitor italian. Pe lângă asta un muncitor străin nu are sindicat, nu semnează protecţia muncii, nu are asigurare de sănătate garantată. Dacă se îmbolnăveşte sau moare, este problema lui, nu a patronului. Când, de rutină, carabinierii mai fac razii, patronii sunt anunţaţi şi deschid porţile prin spate, spunîndu-le muncitorilor să fugă, să se ascundă unde văd cu ochii. Dacă Italia ar fi corectă cu ea şi cu cei care vin din exterior, nu s-ar lua la muncă oameni fără acte şi fără un statut oficial. Odată străinii le umplu punga prin chiriile piperate care sunt percepute acestora pe locuinţe nu prea arătoase şi confortabile şi a doua oară prin preţurile mici plătite pe ziua de muncă. În momentul în care ai un contract oficial între state, se fac trieri, se aleg oficial oameni şi ministerele celor două ţări au de câştigat. Şi una este să ai un statut oficial, să munceşti cu vechime la cartea de muncă şi să ai drepturi şi beneficii printr-un contract, şi alta este să fi pe post de ,,sclav”, rău tratat şi prost plătit pentru câţiva amărâţi de euro. Dacă italienii nu doreau servicii ,,moca” şi doreau servicii de calitate pe un preţ bun îşi alegeau forţa de muncă legal, şi atunci se puteau controla mai uşor toate aceste fenomene. În ştirile amintite mai sus se spune numai ce au de pătimit italienii de la străini, nu ce pătimesc şi străinii de la ei.

Caz concret: am rude apropiate în Italia, care, atunci când au venit acasă, mergînd pe stradă, tot timpul priveau înapoi. I-am întrebat de ce şi mi-au spus că în Italia tot timpul trebuie să-ţi aperi spatele, pentru că armurăriile vând arme şi la puşti de 18 ani. După orele 21 nimeni din cei veniţi nu se încumetă să circule pe stradă, pentru că cete de puşti drogaţi, copii de mari mafioţi umblă pe motociclete în căutare de ,,distracţie”. Dacă te prind şi nu cunoşti bine limba, te bat, îţi răstoarnă sacoşile, urinează pe tine sau te omoară. Dacă ripostezi, te caută servitorii părinţilor mafioţi şi te desfiinţează. Acolo moartea face casă bună cu viaţa şi nimănui nu-i pasă de un străin găsit cu gâtul tăiat sau cu un glonţ în cap. Şi ce ,,plăcere şi bucurie” au străinii, când pe plantaţiile de mandarini şi portocali, patronii ,,vizitaţi” de carabinieri strigă: ,,fugiţi unde vreţi”, în timp ce elicopterele se-nvârt ameninţător pe deasupra şi poliţia cu câini dresaţi scormoneşte plantaţia...! Românii, ca şi alte naţii, sunt hăituiţi ca evadaţii şi trataţi ca sclavii. Dar sunt africani care n-au nici măcar dreptul să intre în magazine şi dorm la ,,părăseală” în clădiri fără acoperiş, fără uşi şi ferestre, uitate de timp! Acum când România a intrat în UNIUNEA EUROPEANĂ şi are drepturi legale de muncă în toate ţările UE, românii au şi ei alte drepturi şi o vorbă de zis. E clar că economia italiană sa dezvoltat cu ,,mână de lucru la negru” şi românii şi-au adus o mare contribuţie la ridicarea ei, aşa cum a afirmat şi primul ministru ROMANO PRODI. Acum, dacă s-au întâmplat pe ici pe colo jafuri şi crime produse de etnici rromi, români, hai să trimitem acasă ,,surplusul” care nu mai poate fi plătit ,,pe nimic” şi cu ,,etichetă urâtă”, ca să existe o motivaţie bine fondată. E drept că după intrarea în Uniune şi desfiinţarea paşaportului, la graniţe nimeni nu îţi mai cere un cazier şi au putut trece astfel mulţi infractori, chiar şi cei ieşiţi recent din închisori. Au fost cazuri când copii români de 18-19 ani, plecaţi după mirajul unei vieţi mai bune, nu s-au mai întors, sau au venit acasă grav accidentaţi (împuşcaţi în coloană şi în gât)

de carabinieri (cu mentalitate fascistă), neavînd nici o vină şi fără ca nimeni să ia în seamă o asemenea faptă. Copiii noştri au rămas în scaune cu rotile toată viaţa, în timp ce ,,apărătorii legii”, de altfel criminali sadea, vor face pe legiuitorii mai departe. Şi este normal să ne autoflagelăm noi în presă şi la TV, numai ca să facem pe plac politicii italiene, care probabil va obţine ceva fonduri pentru integrarea etnică a rromilor, bani care cu puţină minte îi puteam obţine noi şi probabil că îi integram la fel de bine...sau chiar mai bine fiind ai noştri?! Uscături există şi de o parte şi de alta, însă nu vă lăsaţi păcăliţi! Când se mediatizează tare o chestie, e semn sigur că se urmăreşte ceva anume. Asta înseamnă diversiune. Deci, în rezumat, cât timp românii au fost mână de lucru la negru, nimeni nu semnala nici un caz grav, dar în momentul când România intră în UE cu drepturi depline pentru ea şi oamenii ei, Italia se inflamează şi îşi arată din plin faţa ei fascistă! Şi noi, ca nişte milogi, înghiţim tot ce ne toarnă ei, ba chiar amplificăm starea de lucruri, fiindcă aşa am fost învăţaţi să ne lovim singuri. Un popor care vorbeşte la ora actuală 1600 de dialecte cum putea să formeze limba noastră? Dacă la greci se făceau întreceri sportive şi se promova cultura, la romani se luptau sclavii gladiatori în arenă şi se promova violenţa şi războaiele de cucerire. Un astfel de imperiu, e şi normal să rămână cu mentalitate de stăpân. Dar ca mai toate imperiile şi Imperiul Roman s-a prăbuşit cu răsunet! Dreptatea lui Dumnezeu te ajunge indiferent în ce timp şi în ce timpuri!

Vrei să ştii ce te aşteaptă mâine? Vrei să-ţi cunoşti viitorul sau trecutul? Sau vrei să ştii cum o să fie relaţia cu partenerul? Nimic mai simplu! Noi îţi facem horoscopul! Cu doar 30 lei afli tot ce te interesează. Sună acum la 0722 352 832, 0720 177 792 pentru detalii şi programări. COSMOS

PAGINA 17

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

VIITORUL LA PUTEREA N

Te h n o l o g i a - o b s e s i a z i l n i c ă Cecilia David

Ca orice muritor am şi eu porţia mea de obsesie zilnică pentru emisiunile televizate. Butonînd televizorul după o anumită emisiune, se crează un puzzle de imagini de care scap cu greu printr-o curăţire mentală atunci când îmi propun acest lucru. Televizorul este unul din dispozitivele de bază prin care conştiinţa ne este manipulată zilnic. De fapt tehnologia actuală este una din cele mai eficiente metode de control al frecvenţelor umane. Experimentul este precis reglat ca să ne facă să ne îmbolnăvim la semnalele subliminale emise de televizor. Toate produsele electronice au proprietatea de a bloca frecvenţele, acestea fiind incompatibile cu frecvenţa umană. Tot televiziunea este

responsabilă de jalonarea libertăţii minţii umane, dar şi de promovarea traiului sedentar şi a lipsei de activitate. A doua prezenţă ca număr în domeniul aparaturii electronice este computerul. Toţi cei care lucrează în mari firme şi sunt conectaţi la serverul central

acuză mari dureri de cap cu stări veşnice de oboseală. Pentru că marile companii sunt implicate direct în controlul psihic şi se folosesc de energia umană în folosul lor. Aparatura în sine nu are nimic rău, dar frecvenţa pe care funcţionează este nocivă pentru om. Şi când te gândeşti că aparatura la ora actuală este stăpânul nostru, îţi vine să plângi. Şi ce dacă plângi azi şi uiţi mâine?? Omul are capacitatea de a funcţiona automat după obiceiuri. Ştie sau află multe lucruri, dar fiindcă mintea îi este permanent controlată, se supune docil controlului. Şi uite aşa ne îmbibăm mentalul cu ştiri macabre, violuri, jafuri şi tot felul de lucruri absurde şi oribile şi înghiţim tot felul de informaţii subliminale depresive, agresive, emoţionale, care ne storc de energie şi ne murdăresc mentalul şi aşa destul de îmbâcsit. Şi cei care au un grad de labilitate psihică sau emoţională se sinucid, gândind că din Cutia Pandorei a fugit şi speranţa. Prin tot felul de mici şi mari plăceri facem jocul întunericului. Mecanismul este extrem de simplu, vezi un film de dragoste şi se activează planul emoţional. Şi dintr-o dată filmul se întrerupe şi apare o reclamă agresivă care îţi loveşte puternic plexul solar. Rămâi cu o senzaţie de disconfort şi neplăcere, plus o durere surdă pe plex. Toate emisiunile TV sunt făcute să servească controlul psihic. Politica se foloseşte în toată

Ediţiile on-line ale revistei COSMOS, precum şi alte informaţii din domeniul esoteric vă aşteptă pe adresa

http://www.ajutorulesoteric.ro Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

activitatea ei de manipularea în masă. Toţi politicienii care vor să conducă au o armată de psihologi în spate care-i învaţă cum să-şi folosească capacităţile de manipulare. Tu de fapt votezi o imagine, un slogan, un discurs. Şi copiii sunt cei mai afectaţi de acest sindrom. Mentalul lor în formare, adună atâta imagine subliminală şi atâtea condiţionări şi dresări, încât nu mai este loc de altă metodă de îndobitocire. Ca să nu mai vorbim de ce idei le furnizează televizorul... pe care de multe ori le pun în practică. Şi din părinţi zdraveni la cap, se aleg copii plini de năravuri proaste; pentru că părinţii în naivitatea lor le oferă copiilor acces necontrolat la aceste obiecte de unde iau informaţia de-a valma. Şi, cum nu ştiu să o trieze... lucrurile scapă de sub control! Reveniţi la vechile obiceiuri, faceţi plimbări în natură, întâlniţi-vă şi schimbaţi impresii plăcute cu persoane dragi, recreaţi-vă mintea cu o carte bună sau o muzică liniştitoare, mergeţi la munte şi la mare!

Şi dacă nu vă puteţi permite toate acestea păstraţi un suflet curat şi un mental impregnat cu imagini din natură, de la munte sau de la mare. Toate acestea sunt gratis, dar funcţionale.

Vrei să afli viitorul cu o clipă mai devreme? Ascultă Radio Orizont F M pe 97,5 FM! Ştiri de ultimă oră, reportaje, muzică, sport şi multe altele!

97,5 FM Medgidia

Strada Dumitru Chicoş Nr.11 bloc I.A.S. MEDGIDIA 905600 Tel/Fax: 0241 820 220; Direct : 0241 820 Redacţie Ştiri: [email protected]

PAGINA 18

COSMOS

PAGINA CITITORULUI

Cum vom trăi în a 5-a dimensiune?

Cum va fi după 2012?

În numărul viitor

Secretele Piramidei Luminii

Aflaţi cum scăpaţi de farmece

Dragi prieteni... Iatăne ajunşi la numărul 7 al revistei noastre.

În urma numeroaselor telefoane şi scrisori primite la redacţie, prin care ne-aţi semnalat din toată ţara unde nu puteţi găsi revista la chioşcuri, vă rugăm să ne semnalaţi şi în continuare aceste aspecte la telefoanele redacţiei. Ne străduim să aducem Adevărul pentru voi, pentru că numai Adevărul ne va elibera pe toţi.

To ţ i s u n t e m U n u l !

Corneliu Pîhu

Toţi, dar toţi suntem conectaţi între noi. Indiferent de comportamentul adoptat de fiecare există ceva ce ne uneşte, acel ceva pe care de obicei îl numim Dumnezeu. Dacă am privi în jur am vedea că aceleaşi suferinţe ne macină, aceleaşi lucruri ne amuză, aceleaşi valori ne inspiră. Şi suntem făcuţi din aceleaşi elemente şi bune şi rele şi în noi se regăsesc îngerul şi demonul, sfântul şi păcătosul, femeia şi bărbatul. Fiinţa umană poate avea acces la multe, multe capacităţi (unele deocamdată de necrezut), care se află într-o stare latentă, cum ar fi: capacitatea de a comunica cu obiecte, flori, animale, forţe nevăzute, capacitatea de materializare şi însufleţire. Toate acestea sunt în fiinţa fiecăruia, iar dacă cineva dintre noi reuşeşte să facă ceva deosebit, atunci prin empatie, rezonanţă, acces la câmpul morfogenetic (spuneţi-i cum vreţi), fiecare dintre noi poate să facă acel ceva deosebit. Nu e privilegiul doar a anumitor indivizi sau grupuri, e dreptul nostru, al tuturor. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel, indiferent de atitudinea şi comportamentul nostru, indiferent că suntem răzvrătiţi şi ridicăm pumnul împotriva tuturor, a noastră şi a Divinităţii sau suntem cei mai drăguţi oameni de pe pământ. Aceeaşi forţă ne sprijină pe toţi, problema e că fiecare face ce doreşte cu ea, fiecare trateaza situaţia după bunul său plac. Aici apar diferenţele, diferenţe date mai ales de minte, de personalitate, dar sufletul, esenţa divină din noi, e făcut din acelaşi material deosebit. Toţi suntem supuşi aceloraşi legi universale şi ne luăm

COSMOS

răsplata în funcţie de modul în care ne-am raportat la ele. Nimeni nu poate ocoli aceste legi, dar raportarea la ele se face diferit. Un exemplu ar fi legea circulaţiei pe drumurile publice, care acţionează diferit asupra celor care sunt la volan, faţă de cei care sunt simpli pietoni. La fel cei care au acces mai mare la lumea nevăzută trebuie să respecte mai mult anumite legi pe care un om (să-i zicem obişnuit) poate că nici nu le bănuieşte. Altfel consecinţele, în loc să aducă binecuvântare, pot fi dureroase şi neplăcute pentru propria persoană şi pentru cei din jur. Toţi ne afectăm unii pe alţii, suntem legaţi între noi de aceleaşi forţe nevăzute. Când cineva dintre noi cade, căderea lui o simţim cu toţii, când cineva se ridică spiritual avem cu toţii de câştigat. Acţiunile fiecăruia au reverberaţii în lumile văzute, dar mai ales în lumile nevăzute. Cu toţii ne aducem contribuţia la civilizaţia umană, civilizaţia umană se uneşte cu celelalte civilizaţii din univers, toate la un loc cu celelalte forme de inteligenţă

PAGINA 19

şi conştiinţă şi toate se topesc şi îşi obţin finalitatea în Dumnezeu. Datoria noastră ca părticele de Dumnezeu o ştim fiecare, nu e nevoie de mine să o reamintesc, acest articol se vrea a fi un apel la Unitate. Florile cele mai viu colorate şi mai frumos mirositoare cresc din fermenţii gunoaielor. De aici puteţi observa finalitatea proceselor prin care trecem fiecare, manifestate mai ales prin, nemulţumiri, probleme de sănătate, greutăţi la locul de muncă, necazuri în familie. Toate aceste probleme ne şlefuiesc şi vor scoate la suprafaţă floarea minunată din sufletul fiecăruia. Poate acum mai mult ca niciodată unitatea oamenilor e pusă la încercare. Să nu uitaţi că esenţa noastră, a tuturor, e aceeaşi şi toţi uniţi ne vom obţine visul de milenii. Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

PENTRU TRUP ŞI SUFLET

J u d e c a t a

Virgil Marcu

Am să aduc în atenţia dumneavoastră un subiect pe cât de ignorat pe atât de controversat. S-au emis multe ipoteze şi judecăţi, dar cum nimeni nu s-a întors de acolo (aşa se spune în popor) am să dau vălul la o parte şi să vă spun câte ceva în acest sens. Omul pe parcursul vieţii face multe greşeli (fapte bune, fapte rele) care sunt înscrise în cartea vieţii. La încarnare se vine de fiecare dată datorită acestor fapte bune şi rele făcute pe parcursul vieţii. Multe din aceste greşeli se plătesc chiar în viaţa actuală, deoarece numărul acestora este mult prea mare pentru o viaţă viitoare. Divinitatea are grijă ca omul aflat în trup de carne să plătească toate aceste aspecte dezechilibrate. După moartea omului şi destruparea acestuia din corpul de carne de către îngerii destrupători se merge împreună cu îngerul veghetor în faţa unui consiliu de înţelepţi. Aici se vede filmul vieţii, se analizează, se ia în considerare intenţia, gândul, vorba, fapta, dar şi emoţiile şi sentimentele celui în cauză precum şi a celor care au fost implicaţi în acţiunile celui judecat. După încetarea vieţii terestre acesta participă la funeralii şi mai rămâne pentru o perioadă de aproximativ 42 de zile alături de cei dragi pentru a-i consola, încuraja şi ocroti. Şocul morţii poate fi pentru ceilalţi un moment de graţie, care să le aducă multă iubire şi considerare faţă de Dumnezeu, cel care le-a orânduit pe toate atât de perfect. În funcţie de calitatea faptelor, după judecată omul-spirit urcă în dimensiunea şi spaţiul căruia îi aparţine prin vibraţie, conform faptelor sale. Calitatea vieţii permite spiritului să stea mai mult sau mai puţin în spaţiul acordat de Divinitate. Judecata se face în funcţie de gradul de evoluţie al spiritului. Dacă

d e

este un spirit de ordin inferior atunci consiliul de înţelepţi împreună cu Guvernatorul Solar iau o decizie în acest sens, se pronunţă sentinţa conform faptelor luminoase şi întunecate ale spiritului. Pe haina fluidică toate faptele noastre capătă aspecte luminoase sau întunecate în funcţie de calitatea acţiunilor. În cazul unui spirit evoluat, judecata o face însuşi spiritul, fiind conştient de urmările acţiunilor sale pe parcursul vieţii.

Magia Zodiacală

Mihai Vârtejaru

Numărul 12 are o importanţă deosebită în ştiinţa spirituală, fiind baza sistemului divin. Treptele de iniţiere divină sunt în număr de 12, iar omul trebuie să treacă prin ele, una câte una, aşa cum Soarele parcurge cele 12 sectoare zodiacale. În mod similar, alchimistul din vremurile trecute obţinea Marea Operă prin supunerea Materiei cu care lucra, unei serii de 12 procese mistice. De asemenea, în Biblie numărul 12 joacă un rol extrem de important: patriarhii triburilor lui Israel, pietrele preţioase de pe pieptarul marelui preot, apostolii lui Iisus, porţile Noului Ierusalim din Apocalipsă, toate sunt în număr de 12. Chiar şi timpul este măsurat în bază 12, ziua şi noaptea de câte 12 ore formînd unităţi sacre numerice, pe care nu le putem descrie aici din pricina implicaţiilor numerologice. Numărul 12 este format prin înmulţirea celor patru elemente fundamentale (Foc, Pământ, Aer şi Apă) cu cele trei principii divine, fiecare element manifestînd cele trei principii în natura sa unică. Astrologic vorbind, fiecare element are câte o zodie cardinală, una fixă şi una mutabilă şi vice-versa, fiecare principiu divin manifestîndu-se în cele patru elemente. Ierarhiile fiinţelor celeste sunt bazate pe zodiac, nu pentru că este el atât de important în astrologia pământească, ci pentru că este modul de organizare divin la nivel galactic. Fiecare zodie reprezintă de fapt un sector al Căii Lactee, cu influenţele ei şi cu vibraţiile specifice, formate din totalitatea vibraţiilor stelelor şi sistemelor stelare. Îngerii şi fiinţele supraevoluate au o

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

ierarhie care ţine cont de diviziunile zodiacului şi acţionează în conformitate cu Lorzii Karmei pentru înregistrarea informaţiilor în Akasha, dar şi pentru aplicarea cererilor oamenilor, ceea ce în mod obişnuit sar numi rugăciune. Există aşadar îngeri care stăpânesc direcţiile cardinale, îngeri care au în stăpânire o zodie, o casă a zodiacului, o planetă, apoi îngeri care stăpânesc cele 28 de case lunare, cei 36 de decani, cele 72 de domenii cereşti şi mulţi, mulţi alţii, de a căror prezentare ne vom ocupa la timpul potrivit. Aceste entităţi pot fi chemate de către magii cu pregătire specială pentru a conversa cu ei, pentru a face cereri sau a afla diverse informaţii sau se pot chema în ajutor în anumite situaţii. Deasemenea se pot face talismane care să conţină semnele şi numele lor alături de numele binecuvântate ale lui Dumnezeu, pentru a ne ajuta în diferite probleme, însă acest lucru se face cu mare atenţie, devoţiune şi numai după multă pregătire. În cele ce urmează ne vom rezuma în a prezenta numele celor 12 îngeri binecuvântaţi care au în stăpânire cele 12 zodii, pentru ca fiecare să poată apela dacă doreşte, la ajutorul lor. Îngerul Berbecului este numit Malchidael, iar cel al Taurului este Asmodel (fără legătură cu entitatea întunecată care are un nume asemănător). Semnul Gemenilor e guvernat de Ambriel, Racul de îngerul Muriel, Leul de Verchiel, iar Fecioara de Hamaliel. Apoi Zuriel stăpâneşte Balanţa, Barbiel stăpâneşte Scorpionul, Adnachiel guvernează Săgetătorul, Hanael corespunde zodiei Capricornului, Gabriel domneşte peste Vărsător, iar Peştii sunt guvernaţi de Barchiel. Aceia dintre dumneavoastră care doresc ghidare, noroc sau o mai bună înţelegere a aspectelor propriei

PAGINA 20

a p o i

Un alt aspect important pe care îl aduc la cunoştiinţa dumneavoastră este următorul: spiritul inferior spre deosebire de cel superior nu are discernământul necesar proiectării unui nou destin prin care să îşi achite datoriile făcute faţă de fraţii săi spirituali, ca atare noua viaţă este alcătuită împreună cu îngerul veghetor şi consiliul de înţelepţi, Guvernatorul Solar dînd binecuvîntarea pentru o nouă încarnare. Cea mai importantă judecată este cea care se face o dată la 26000 de mii de ani, numită Judecata Universală, care ia în calcul toate faptele noastre pe parcursul acestui număr de ani. De această Mare Judecată se ocupă însuşi Guvernatorul Solar, Lord Sananda. În concluzie omul este judecat de trei ori: judecata din timpul încarnării, judecata după fiecare încarnare, dinaintea fiecărei întrupări şi judecata finală a celor 26000 de mii de ani petrecuţi la şcoala planetară a acestui Pământ. Despre aceasta voi mai scrie pentru că este un subiect amplu care cere multă atenţie. Sunt multe alte nuanţe care pot fi revelate pentru a vă putea face o idee clară asupra acestui aspect care vă priveşte pe fiecare în parte, dar şi ca întreg. Aici se ţine cont de faptul că există mai multe tipuri de karmă: karmă individuală, karmă familială, karmă ce ţine de naţiunea în sânul căruia se află individul şi karmă planetară care ţine de toţi cei care se află la ora actuală pe pământ. Împreună facem şcoala acestei planete, iar examenul final în cadrul căruia ne şi aflăm, ne poate propulsa să putem experimenta şi alte lecţii şi şcoli ale altor planete, fie din acest sistem solar, fie din altul. De sârguinţa cu care ne implicăm depinde starea noastră de conştiinţă ca spirit desăvârşit al Creatorului. Creaţia este infinită, evoluţia se face la nesfârşit şi ar trebui să fie o mare bucurie faptul că suntem nemuritori ca spirite şi desăvârşiţi precum Tatăl Nostru din Ceruri este.

personalităţi o pot cere acestor maeştri angelici, sub formă de rugăciune, înainte de culcare. Se ţine seama atât de semnul natal, cât şi de ascendent. Astfel dacă suntem născuţi, de exemplu, în zodia Fecioarei, cu un ascendent în Peşti, putem chema ajutorul şi sfatul acestor îngeri după cum urmează: ”În numele lui Dumnezeu Unul Cel Preaînalt, eu, X. cer ajutorul şi sfatul întelepţilor îngeri Hamaliel şi Barchiel pentru a mă ghida şi a-mi arăta ceea ce nu pot vedea singur. Amin”. Rugăciunea poate fi cât de scurtă sau cât de lungă, important este să vină din inimă, cu dorinţa specifică de a fi ajutaţi acolo unde simţim că avem nevoie. Entităţile celeste se bucură când oamenii le cer ajutorul şi o fac cu toată bucuria, pentru că ştiu că servind omenirea Îl servesc pe Dumnezeu. Şi aşa cum noi ne rugăm lui Dumnezeu ca aceşti îngeri să ne ajute în ceas de nevoie, îngerii se roagă lui Dumnezeu şi mai tare, ca omul să vadă bucuria servirii semenilor lui şi minunatele recompense ale ajutorului dezinteresat. Dar acest lucru vine din înţelepciune, pe care nu întotdeauna ne place să o manifestăm…

COSMOS

MISTERE DEZVĂLUITE

Elementalii

Mihai Vârtejaru

Multe s-au scris despre elementali, unele informaţii venind din contactul direct cu aceştia, altele din legende. Existenţa lor este pusă la îndoială de către minţile logice, iar alţii se feresc de ei din frică şi neştiinţă. Fiinţele regatului elementului pământ se numesc în general gnomi, însă au fost denumiţi în fel şi chip după înfăţişare, funcţie şi rang: pitici, troli, blajini, rohmani şi aşa mai departe. Gnomii sunt fiinţe extrem de complexe, în ciuda faptului că sunt compuşi dintr-un singur element. Caracterul lor este în general acela unui om serios, ocupat cu treaba lui pe care o face cât se poate de bine, iar răsplata muncii sale este pur şi simplu conştiinţa unei munci bine îndeplinite. Avînd o viaţă care se poate întinde pe parcursul mai multor milenii, gnomii sunt fiinţe foarte receptive şi curioase, însă într-un mod atât de înţelept şi de retras, încât nici nu am bănui că îi interesează. Seriozitatea nu este totuşi o caracteristică dusă la extrem, aceste fiinţe ştiind să glumească şi să se distreze. Unii dintre ei glumesc chiar cu oamenii care le încalcă teritoriul şi le iau resursele vitale, însă nu au intenţii malefice. Răzbunarea fiinţelor elementale este atrasă numai atunci când omul strică ceva cu bună cunoştinţă sau jigneşte gnomii prin faptele sau vorbele sale. De

exemplu, oamenii care lucrează în subteran, minerii, săpătorii şi în general cei care se ocupă cu scoaterea minereurilor din pământ nu sunt văzuţi ca duşmani. Gnomii cunosc necesitatea mineritului şi deseori îi ajută pe aceştia să descopere filoane şi zăcăminte bogate, lucrînd întotdeauna cu oamenii care au cea mai înaltă condiţie morală şi sufletească. Omul care ştie să respecte pământul câştigă şi respectul gnomilor, cel care lucrează cu răbdare câştigă ajutorul lor, iar cei care lucrează cu dedicaţie şi iubire, lăsînd la o parte frica în acel mediu întunecat, este răsplătit pe măsură de gnomi. Cei nerăbdători sau nerespectuoşi au o cu totul altă

Gnomi, zâne, pitici

Cecilia David

Gnom este denumirea extrasă de la grecescul genomos ,,cel care trăieşte în interiorul pământului”. Ei trăiesc şi se mişcă sub pământ. Au mărime variată, de la mici la mari şi sunt cât mamiferele mari cunoscute la suprafaţă, stăpânind spaţiile subterane. Sunt stăpâni absoluţi ale acestora şi supraveghează cu atenţie tot ce se întâmplă acolo. În cazuri excepţionale unii ocultişti au reuşit cu magia lor să materializeze armate de Gnomi, pentru a-i pune la muncă în ajutorul lor. În epocile în care existau Asociaţiile Breslelor, când nu se automatizase modul de lucru, Gnomii erau însoţitorii invizibili ai meseriaşilor, adevăraţi artizani, de mare folos în munca acestora. În Orient a fost amintită o varietate de Gnomi, care ajungeau să aibă o aparenţă normală şi îi ajutau pe călători pe drum. Ştiu să vorbească ca oamenii, să dea sfaturi, dar nu îmbătrânesc, nu mănâncă şi nu dorm. Sunt întotdeauna singuri şi sunt emisarii lui Hermes, avînd ascunzători la intersecţia drumurilor, păzind drumurile şi schiturile primitive. Gnomii se pot deplasa cu o viteză uluitoare sau pot să ajungă instantaneu acolo unde doresc. Nu sunt nici buni, nici răi şi nu au suflete diferite ca ale oamenilor. Piticii au un aspect umanoid şi nu sunt mai înalţi de două palme. Sunt cei mai cunoscuţi şi sunt lipsiţi de orice conştiinţă etică, la fel ca şi copiii. Pot fi servitori adevăraţi şi ascultători ai Magilor, dar le place să-şi râdă de cei care-i caută cu stângăcie. Aspectul lor sugerează

COSMOS

pământului

experienţă în mină, câteodată ajungînd ca viaţa lor să fie distrusă din această cauză. Gnomii sunt paznicii cristalelor şi minereurilor de tot felul, motiv pentru care magul care se ocupă cu folosirea pietrelor preţioase sau semipreţioase în vindecare are multe de câştigat din colaborarea cu gnomii. Aici gnomii se împart fiecare după specializare, unii fiind topitori, cristalizatori sau responsabili cu răcirea mineralelor, alţii studiind şi lucrînd cu reţeaua magnetică a Pământului, unii sunt ingineri, geologi, cartografi, iar alţii sunt alchimişti şi magicieni ai manipulării subtile a acestui element. Există de asemenea “ambasadori” cu celelalte regate elementale, gnomii lucrînd cu ondinele apei în ceea ce priveşte apa subterană, lacurile din peşteri sau izvoarele, sau cu salamandrele focului când e vorba de magmă sau focuri subterane. Regii şi căpeteniile spirituale ale gnomilor sunt la fel de diverşi ca întreaga lor rasă: unii sunt mai retraşi, alţii mai prietenoşi, unii sunt neîncrezători în oameni, alţii îi ajută cum pot mai bine, indiferent de răsplată. De obicei gnomii nu cer altă răsplată pentru munca lor decât conştientizarea adevăratei valori a pământului şi a darurilor sale şi cultivarea în magul care îi cheamă a virtuţilor gnomice: răbdarea, înţelepciunea, fidelitatea, concentrarea şi bunătatea

o vârstă matură şi nu înregistrează sexul feminin. Ei trăiesc multe secole şi nu cunosc ca noi copilărie, adolescenţă, maturitate. Sunt bine proporţionaţi, dar capul este mai mare în raport cu trupul. Nu sunt mai mari decât un deget sau un pumn. Sunt îmbrăcaţi cu haine din epoca când se nasc şi, deşi sunt uzate şi mototolite, sunt indestructibile. Nu emit sunete şi nu le percep. Fug de soare, iubesc lumina lunii, a lumânarilor şi a licuricilor. Sunt greu de observat de către adulţi fiindcă se ascund prin lucruri sau (trecînd prin materie) în sertare neumblate. Iubesc copiii şi le sugerează dansuri şi jocuri de-a v-aţi ascunselea. Se distrează făcînd vrăji psihice ascunzînd lucruri de trebuinţă, chei, ochelari, creioane care apar la îndemână sau în alte locuri atunci când ridică vraja. Le place să trăiască în casele mai retrase, lângă copii sau lângă oameni foarte sensibili. Zânele au înfăţişare asemănătoare oamenilor, iar înălţimea variază de la înălţimea unei persoane mărunte la a uneia normale. Guvernate de lună, le plac locurile îndepărtate, fără prezenţe umane, unde dansează în cerc pe pajişti înconjurate de păduri. Sunt foarte abile în cunoaşterea plantelor şi mineralelor, în virtuţile lor de vindecare şi inspiră vindecătorilor naturişti artele lor rudimentare şi stranii, în care amestecă intuiţia şi o amintire din ştiinţele pierdute.

PAGINA 21

faţa de Mama Pământ. Regii gnomilor, sau mai bine-zis, maeştrii regatului lor, sunt fiinţe care trăiesc mult mai mult decât restul şi au puterea de a pune la dispoziţia magului unul sau mai mulţi ghizi pentru a lucra cu acesta, conform unei învoieli. Nu arareori gnomii încearcă răbdarea magului punîndu-l să aştepte foarte mult pentru un rezultat, sau îi încearcă sufletul tentîndu-l cu daruri fabuloase, însă vai de cel care cade în astfel de capcane. Magul care vrea să stăpânească gnomii şi nu este în stare, este abandonat de aceştia, în cel mai bun caz, iar dacă forţează nota, ar putea deveni ţinta unor jocuri extrem de amuzante pentru ei, dar foarte frustrante pentru nefericitul care are parte de ele. Gnomii nu sunt răi, nu sunt buni, sunt exact ca oamenii, doar că mult mai înţelepţi. Vor răspunde respectului cu respect, iubirii cu iubire şi răutăţii cu răutate. Omul nu are de ce să se teamă de ei, decât dacă le-a greşit în vreun fel. În acest caz scuzele sunt foarte bine-venite, umilinţa, respectul şi pacea fiind foarte preţuite de către micii noştri prieteni. Ar fi cazul să luăm lecţii de la aceste fiinţe minunate chiar dacă nu le vedem şi să preţuim arborii şi pomii, pietrele şi cristalele, pământul pe care mergem şi tot ceea ce nu vedem din cauza grabei noastre. Încetiniţi puţin, priviţi atent cu multă răbdare şi veţi vedea că de fapt, viaţa este la tot pasul.

O anumită categorie este legată de oameni, în popor numite ursitoare. Ele prezic la naştere destinul copilului pentru cine poate să le audă. E bine să nu le superi şi să crezi în ele, fiindcă te pot ajuta să capeţi puteri tămăduitoare. Şi ielele sunt zâne care te ademenesc cu cântecul lor minunat şi dansul lor hipnotic. Dacă intri în dansul lor, se poate să înebuneşti, fiindcă ele nefiind cu conştiinţă, se apără de orice vibraţie joasă. Omul s-a sălbăticit şi a pierdut legătura lui cu natura şi spiritele elementale. Când va preţui iarăşi natura, s-ar putea să perceapă aceste fiinţe lăsate de Dumnezeu pentru ajutor. Prelucrare după „Spiritele elementare ale naturii” de Jorge Angel Livraga Rizzi.

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

REALITĂŢI MULTIDIMENSIONALE

F l a c ă r a

I l u m i n ă r i i

Virgil Marcu

Flacăra Iluminării este una din cele mai importante, raza acesteia presupune înţelepciunea Divină cu toate aspectele sale.

Unul din aspectele esenţiale ale acestei raze este cunoaşterea adevărată. Ea mai poate reprezenta iluminarea, înţelegerea şi pacea Christică. Cei care dea lungul timpului s-au întrupat pe această rază au devenit învăţători ai omenirii. Ideal este să stăpâneşti toate razele pentru a fi în echilibru perfect. Nu există o rază mai bună una faţă de alta, toate trebuiesc integrate în mod egal, înţelese şi aplicate. Fiecare dintre noi am fost creaţi pe una din aceste raze şi ca atare sunt milioane de fiinţe pe o singură rază. Raza iluminării este conectată la chakra coroanei, ajutînd astfel la deschiderea acesteia şi captarea unor energii de înaltă vibraţie adecvate acestei chakre. Culoarea specifică şi predominantă este galbenul auriu strălucitor. Odată invocată această flacără a iluminării în chakra coroanei omul poate conştientiza credinţele false, ignoranţa, întunericul fiinţei şi tiparele greşite ale minţii. Este esenţial ca mintea umană să fie una cu mintea Divină. Uniunea cu mintea Divină este un proces continuu, permanent şi folositor în procesul de contopire a celor două minţi - mintea umană şi mintea Divină. Prin integrarea cunoaşterii şi înţelepciunii Divine toate vălurile întunecate ale conştiinţei umane sunt îndepărtate, iar mintea lui Dumnezeu cuprinde fiinţa umană. Pentru rezultate bune este necesar ca în fiecare zi să invocăm energiile Flăcării Iluminării, pentru ca acestea să se unească cu creierul uman. Meditaţia, respiraţia, muzica de meditaţie,

comunicarea cu mama natură, dar şi cu Maica Pământ pot favoriza procesul de iluminare. Un alt aspect esenţial al iluminării este acela de a intra în comuniune cu inima

Lecţiile karmice

Cecilia David

Când privim lumea din exterior ne îngrozim sau ne minunăm de tot ce vedem, trăim şi simţim. Aparent nimic nu are logică. Dar logica omenească fiind limitată nu ,,bate” cu logica Divină. Acum mai mult ca oricând, bogaţii sunt bogaţi şi săracii sunt săraci. Multe fiinţe umane dorm sub cerul liber sau se hrănesc din gunoaie. Este nedrept şi absurd şi uneori motivul pentru care n-au ce mânca şi n-au casă este stupid din punct de vedere pur omenesc. Dacă am studia însă karma lor (suma tuturor vieţilor trăite) am vedea că aceşti oameni au fost distrugători de civilizaţii sau proprietari bogaţi care au aruncat în stradă oameni nevoiaşi. Acum trebuie să treacă şi ei prin ce au creat la rându-le în alte vieţi, în anumite conjuncturi. La ora actuală Parlamentul şi Guvernul este format din foştii boieri trădători din toate timpurile. Şi s-a oferit şansa să facă ceva pentru echilibrarea balanţei energetice a ţării şi pentru ridicarea ei spirituală şi morală. Pe câţi i-aţi văzut servind interesele ţării?? Sunt la fel de corupţi şi trădători ca altădată... deci nu au învăţat lecţia karmică! Surzii sunt fiinţe care altă dată, când au avut putere de decizie, au fost ,,surzi” la suferinţele şi vaietele semenilor. La fel şi orbii care s-au făcut că nu văd sau au închis ochii atunci când trebuiau să ,,vadă” durerea şi suferinţa semenilor. Şi într-un caz şi în altul, acum sunt obligaţi să simtă fără să vadă şi fără să audă. Muţii sunt oameni care au jurat strâmb sau au hulit împotriva lui Dumnezeu. Acum şi dacă ar vrea să spună adevărul şi numai

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

adevărul, nu au posibilitatea s-o facă. Gemenii sunt oameni care de-a lungul unor vieţi s-au urât de moarte, ori s-au iubit la modul absurd. Ei, fie că vin să se împace forţat (formîndu-se în aceeaşi placentă), fie că vin să-şi depăşească pulsiunile fizice şi să se iubească la modul pur, ca doi fraţi buni. Exemplele ar putea continua, dar este bine de ştiut că toate aceste lecţii nu se fac decât cu un singur scop- echilibrarea energetică. Echilibrul nu este numai scopul fiecărui suflet ci şi al Universului. Oportunităţile de învăţătură karmică pentru a atinge echilibrul se află la cei doi poli. Cei puternici care într-o viaţă se poartă rău cu cei mai slabi, vor fi cei slabi întro altă încarnare şi vor fi agresaţi de acele suflete cărora le-a venit rândul să fie puternice şi să aplice lecţia forţei. Scopul acestor trăiri nu este pedeapsa sau recompensa, ci echilibrul energetic. Sufletelor li se dau sute sau mii de vieţi ca să ajungă la acest echilibru. Este ca atunci când din cauza copacilor nu vezi pădurea. Fiind atât de preocupat să-ţi trăieşti viaţa, de multe ori uiţi pentru ce ai venit şi nu-ţi aminteşti nimic despre lecţia de viaţă. Suzanne Ward în ,,Revelaţii pentru o nouă eră” spune: ,,acum se produce accelerarea îndeplinirii lecţiilor karmice alese pentru viaţă, accelerarea ajutorului dat de frăţia ce vine de la mari distanţe pentru a vă sprijini la curăţirea planetei, cât şi accelerarea conştiinţei în inimile şi vieţile conştiente de pe Pământ, pentru a permite sistemelor lor fizice să primească lumina şi schimbarea la nivel celular, cu scopul de-a accede în corpuri fizice în cea de-a cincea dimensiune. Încărcăturile cu energie negativă nu vor fi distruse, vor fi transmutate, fie în energia luminii care va predomina

PAGINA 22

voastră, acolo unde Dumnezeu s-a ascuns în momentul în care omul a pierdut legătura cu acesta, căzînd pe panta materialităţii. Ceea ce se întâmplă la ora actuală pe planetă face parte din procesul de trezire, iluminare şi înălţare mult visat. Raza iluminării ajută la trezirea conştiinţei, atingerea adevăratei înţelepciuni şi la integrarea Minţii lui Dumnezeu. Prin folosirea incorectă a acestei raze mintea umană poate crea aşa-zişii Monştri ai Istoriei. Mintea şi inima trebuiesc puse în acord Divin dacă vrem ca visele şi speranţele noastre să prindă contur în materialitate. Flacăra iluminării are ca paznici fiinţe foarte evoluate, iar cei care conduc templul iluminării sunt Zeul şi Zeiţa Meru. În interiorul acestui templu sunt mulţi maeştri Înălţaţi ai înţelepciunii care servesc şi slujesc Flacăra Iluminării. Ei sunt în legătură cu sufletele celor care vin aici pe timpul nopţii în momentul ieşirii din trup. Fără iluminare nu există înălţare, fară înălţare nu există dimensiunea a cincea. Deci dragii mei este timpul să lucrăm la iluminarea minţii care a fost obişnuită să lucreze de-a lungul miilor de ani la modul egoist şi rigid. În încheiere un gând bun şi luminos din partea lui Adama: ,,Dragi prieteni sunt Adama, ceea ce încerc acum pentru voi toţi este de a vă aduce pe timpul nopţii aici în Telos. Aici vă putem ajuta în vindecarea minţii voastre, dar şi a inimii. Este necesar mai mult ca niciodată să iubiţi necondiţionat şi fără rezerve pe toţi ceilalţi fraţi ai voştri întru spirit, însă este nevoie de comunicare şi cooperare din partea voastră. Dar ceea ce încerc să vă sugerez este doar efortul de a continua până când dezideratul înălţării va fi atins de fiecare dintre voi.

Vă iubesc şi vă urmăresc cu interes evoluţia. La bună vedere şi pe curând!”

pe pământ, fie pe alte tărâmuri unde negativitatea este parte a procesului de învăţare. Sufletele înclinate spre întuneric, care nu renunţă la aspectul negativ al polarităţii (întuneric) vor rămâne captive în propria lor creaţie de întuneric. Acesta este amplasamentul cu cea mai joasă energie de unde este foarte greu de evadat”. Ar fi necesar să învăţăm să trăim frumos şi să iubim necondiţionat viaţa, aşa cum este ea, dar mai ales să ne iubim aproapele. Fiindcă nu ştii cu cine-ţi încearcă Dumnezeu mila în lecţia karmică pe care ai ales-o în viaţa asta!

COSMOS

REALITATEA ÎN CARE TRĂIM

O lume a competiţiei Cecilia David

Trăim într-o lume a competiţiei, o lume agresivă şi nemiloasă. De oriunde se pot scoate bani şi de ce nu şi din competiţie? Nu de mult pe un post tv, o emisiune despre competiţie slăvea şi preamărea lupta dintre „vedetele” sub 7 ani! Copiii erau învăţaţi de mici să se mişte, să danseze, să recite, dar mai ales să imite top modele- prezentatoare de modă- cu o perseverenţă şi străduinţă împinse la extrem. De la doi- trei anişori erau machiate, tapate, coafate ,,savant”, învăţate să meargă pe podium şi să-şi prezinte ostentativ calităţile la cel mai competitiv mod. Pe lângă că li se răpea copilăria erau forţate să se expună zilnic la stress îndelungat şi la o oboseală inimaginabilă. Şedinţe foto, probe de aptitudini, dar mai ales probe de învăţare a competiţiei. Şi din copii inocenţi care la vârsta lor descoperă viaţa prin proprii ochi şi propriile simţiri se transformau în ,,obiecte de lux”, abil manevrate de părinţi ambiţioşi şi lipsiţi de scrupule.

Părinţi frustraţi, care nu au putut face ceva la timpul lor, s-au hotărât (ca un punct de onoare) să-şi ,,tortureze” uman copiii, răpindu-le copilăria printr-un program infernal de competiţie. Am privit ,,învingătoarea”... După derularea probelor era obosită, apatică, total dezinteresată, în timp ce mama şi bunica ei săreau în sus de bucurie! ,,Locul doi” era tristă de înfrângerea ei pentru că părinţii fierbeau de nervi şi nu-şi găseau locul de supărare. Fetiţa a declarat că se bucură de victoria ,,locului unu”, fiindcă aşa a fost învăţată de părinţi să spună, dar este tristă că părinţii ei sunt foarte supăraţi. Să faci din copilul tău un ,,manechin docil”, care să îţi împlinească visele, fără să te gândeşti în ce îl arunci pe acesta, mi se pare un act de teroare domestică. Să chinui un copil care nu are aptitudini pentru scenă mi se pare deviant. Dar să-i arunci pe aceşti copii fără voia lor într-o competiţie în care nu există reguli mi separe act de nebunie curată. Dar OMUL, căruia i s-a dat în grijă toată creaţia, o mare parte din timp este în competiţie cu el, cu tot ce are în grijă şi în ultimă instanţă cu Dumnezeu... Pentru că altfel cum ar îndrăzni să facă clone sfidînd astfel Divinitatea?? Omul mânjeşte şi împinge în competiţie fiinţele lăsate de Dumnezeu să-l slujească, organizînd lupte între oameni, dar şi între animale - pe bani grei. Şi dacă în natură există un echilibru între carnivore şi ierbivore (prea multe ierbivore înseamnă distrugerea echilibrului vegetal), între peştele cel mare şi cel mic, între răpitoare şi rozătoare, la om acest echilibru lipseşte cu desăvârşire. Competiţiile sportive au devenit afaceri extrem de rentabile şi nimeni nu mai face sport de dragul sportului, ci de dragul competiţiei şi al banilor. Şi

,,amărâţii” aruncaţi în competiţie, de regulă primesc cei mai puţini bani şi o ,,porţie” de glorie efemeră. Totul este de vânzare şi cumpărare, dar este normal să vindem imaginea făcută şi contrafăcută a copiilor noştri?? Este normal să-i creştem în credinţa deformată a competiţiei în viaţă? Credeţi că vedetele celebre fabricate peste noapte cu o viaţă efemeră, sunt mai fericite decât un ,,neica nimeni” care a inventat agrafa (să zicem) şi are o viaţă lungă plină de succes şi de bani!?

Dragilor ceea ce hărăzesc ursitoarele unui copil la naştere cu aia rămâne! ,,Pintenii” care-i înfigem în coasta copilului nostru nu-l fac celebru dacă nu-i în destinul lui să fie celebru, ci doar îl obosesc şi-l umplu de frustrări. Lăsaţi copii să aleagă ce li se potriveşte, pentru că este loc sub soare pentru toată lumea!

C O SM OS

este o publicaţie a S.C. Shanti Prem S.R.L.

CONTACT: mobil: 0722 352 832; 0766 656 241

Corespondenţă: Cornel Nicula, Căsuţa Poştală 87- Oficiul Poştal 19,

REDACTOR ŞEF: Cornel Nicula

Bucureşti; e-mail: [email protected]

ASISTENT MANAGER: Florin Peţu mobil: 0766 792 444

REDACŢIA: Contele Incappucciato, Cecilia David, Mihai Vârtejaru, Virgil Marcu, Radu Ran

CORECTURĂ: Redacţia COSMOS DTP: Corneliu Pîhu

MANAGER MARKETING: Cristian Alexandrescu mobil: 0724 573 872, 0745 573 873

e-mail: [email protected]

COSMOS

DEPARTAMENT PUBLICITATE: Shanti Prem SRL e-mail: [email protected]

e-mail: [email protected] Tiparul executat la FED Print SRL Distribuţie: Editura Regală SRL

Reproducerea totală sau parţială a oricărui material scris este posibilă numai cu acordul prealabil scris al Shanti Prem SRL. Responsabilitatea juridică asupra conţinutului textelor aparţine în întregime autorilor.

PAGINA 23

Anul II, Numărul 7 • Februarie 2008

Cargo Nord srl

Via Milano, 74/A 22070 - Bregnano (CO) -ITALY

Tel +39.031.7769111 Fax +39.031.7769199

[email protected]

Related Documents

Revista Cosmos Nr 7
May 2020 11
Revista Cosmos Nr 8
May 2020 5
Revista Cosmos Nr 5
May 2020 6
Revista Cosmos Nr 6
May 2020 12
Revista Cosmos Nr 1
May 2020 11
Revista Zip Nr 7-8
May 2020 17