Represiunile şi deportările staliniste în Basarabia Acum 70 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări a românilor din Basabia, în regiunile îndepărtate ale Federaţiei Ruse şi Kazahstanului. În preajma declanşării războiului sovieto-german, organele N.K.V.D. şi N.K.G.B. au efectuat o amplă operaţie de deportare a populaţiei, pregătită minuţios încă de la momentul ocupării. În timpul pregătirii deportărilor şi pe parcursul desfăşurării acestora, absolut toate acţiunile au fost coordonate de un Consiliu Special al N.K.V.D.-ului. Consiliul era împuternicit să decidă aplicarea, pentru diverse categorii de persoane, a unor pedepse de strămutare, deportare, trimitere în lagăre de muncă pe un termen de cinci ani. persoanele deportate au fost trimise la munci forţate în regiunile Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Omsk, în republicile Kazahă şi Komi. Drept bază juridică pentru arestarea şi deportarea acestora a servit „Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării faţă de unele categorii de criminali". Astfel, regimul comunist i-a considerat criminali pe mai mult de 22 000 de basarabeni, dintre care 2/3 erau femei şi copii. Aceşti oameni au fost încărcaţi în 1 315 vagoane, formând 33 de garnituri de tren. În 1941 au fost supuse represiunilor 24 345 persoane din artificial-creată R.S.S. Moldovenească, regiunile Cernăuţi şi Ismail ale R.S.S. Ucrainene. Nu au au fost respectate prevederile elementare de procedură penală şi drepturile omului, mulţi oameni neînţelegînd de ce au fost deportaţi. Mai jos este o mărturie a unei persoane care a cunoscut chinurile Siberiei: „Am fost deportaţi de două ori, fără să ştim cu ce am greşit (La 12 iunie 1941aveam 11 ani. Dormisem la soră-mea. Când m-am întors acasă, curtea era plină de miliţieni. Vroiam să intru, dar nu mă lăsau. Nu înţelegeam ce se întâmplă – o vedeam pe mama umblând prin curte, ţinându-se de cap şi plângând. Şi tata era tare speriat. M-a văzut preşedintele sovietului sătesc şi le-a zis să-mi dea voie să intru, că sunt din familie. ” Soarta acestor oameni absolut nevinovaţi a fost de un tragism înspăimântător. Bărbaţii au fost condamnaţi la mai mulţi ani de detenţie, însă, din cauza
tratamentului inuman aplicat, au decedat în primii ani. Deportaţilor li s-a interzis să se deplaseze liber în alte localităţi, astfel încălcîndu-se drepturile şi libertăţile.