REGLEMENTĂRI AERONAUTICE REGULILE AERULUI
RACR-RA Ciprian Laurenţiu Drumea
1
RACR-RA-Definiţii ❂
❂
❂
Aerodrom/Aerodrome: suprafaţa delimitată pe pământ sau pe apă, care cuprinde, eventual, clădiri, instalaţii şi materiale, destinată să fie utilizată, în totalitate sau în parte, pentru sosirea, plecarea şi manevrarea la sol a aeronavelor. Aerodromul utilizat exclusiv pentru elicoptere se numeşte heliport Aerodromul controlat/Controlled aerodrome: un aerodrom la care există serviciul de control al traficul de aerodrom. Aerodrom de rezervă/Alternate aerodrome: un aerodrom spre care se poate îndrepta o a/v atunci când devine, fie imposibil, fie nerecomandabil să-şi continue zborul către sau să aterizeze la aerodromul pe care intenţiona să aterizeze. Aerodromurile de rezervă include următoarele: • Aerodrom de rezervă la decolare/Take-off alternate • Aerodrom de rezervă pe rută/En-route alternate • Aerodrom de rezervă la destinaţie/Destination alternate Ciprian Laurenţiu Drumea
2
RACR-RA-Definiţii ❂
❂
❂
Altitudine/Altitude: distanţa în plan vertical până la un nivel, un punct sau un obiect considerat ca un punct, măsurată faţă de nivelul mediu al mării (MSL). Autorizare de trafic aerian (Autorizare ATC)/Air Traffic Control Clearance: autorizare acordată unei a/v pentru a proceda conform condiţiilor specificate de către o unitate de control al traficului aerian. Birou de raportare a serviciilor de trafic aerian/Air Traffic Services Reporting Office (ARO): o unitate stabilită cu scopul de a primi rapoarte privind serviciile de trafic aerian şi planuri de zbor depuse înainte de decolare. • Un birou de raportare al serviciilor de trafic aerian poate fi o unitate separată sau combinată cu o unitate deja existantă.
Ciprian Laurenţiu Drumea
3
RACR-RA-Definiţii ❂
❂
Cale aeriană/Airway: un spaţiu aerian controlat sau o porţiune din acesta definit sub forma unui coridor (culoar). Cale de rulare/Taxiway: un drum definit pe suprafaţa unui aerodrom terestru destinat rulării aeronavelor şi asigurării legăturii între părţi diferite ale aerodromului, incluzând: • Culoarul de rulare pentru parcare/Aircraft stand taxilane: o porţiune din platformă desemnată ca o cale de rulare şi destinată numai asigurării accesului către locurile de parcare a aeronavelor. • Calea de rulare pe platformă/Apron taxiway: o porţiune din sistemul căilor de rulare situată pe o platformă şi destinată asigurării accesului numai către locurile de parcare a a/v. • Calea de rulare pentru degajare rapidă/Rapid exit taxiway: o cale de rulare legată de o pistă sub un unghi ascuţit şi proiectată astfel încât să permită a/v care au aterizat să degajeze pista cu viteze mai mari decât cele permise de alte căi de rulare pentru degajare, reducându-se astfel durata de ocupare a pistei.
Ciprian Laurenţiu Drumea
4
RACR-RA-Definiţii ❂
Cap/Heading: direcţia spre care este orientată axa longitudinală a unei a/v, exprimată de obicei în grade faţă de direcţia Nord (adevărat, magnetic, compas sau grilă).
❂
Autoritate competentă/Appropriate authority: • pentru zborurile deasupra mării libere, Autoritatea competentă a statului de înmatriculare;
• în toate celelalte cazuri, Autoritatea competentă a statului care are suveranitate asupra teritoriului survolat.
Ciprian Laurenţiu Drumea
5
RACR-RA-Definiţii ❂
Centru de control regional/Area control centre (ACC): o unitate stabilită pentru a asigura serviciul de control al traficului aerian pentru zborurile controlate în regiunile de control aflate în responsabilitatea sa.
❂
Centru de informare a zborului/Flight information centre (FIC): o unitate stabilită pentru a asigura serviciul de informare a zborului (FIS) şi serviciul de alarmare (ALRS).
Ciprian Laurenţiu Drumea
6
RACR-RA-Definiţii ❂
Condiţii meteorologice de zbor instrumental/Instrumental meteorological conditions (IMC): condiţii meteorologice exprimate în valori ale vizibilităţii, distanţei faţă de nori şi plafon, mai mici decât minimele specificate pentru condiţiile meteorologice de zbor la vedere.
❂
Condiţii meteorologice de zbor la vedere/Visual meteorological conditions (IMC): condiţii meteorologice exprimate în valori ale vizibilităţii, distanţei faţă de nori şi plafon, egale cu sau superioare minimelor specificate.
Ciprian Laurenţiu Drumea
7
RACR-RA-Definiţii ❂
Drum/Track: proiecţia pe suprafaţa pământului a traiectoriei unei a/v, a cărei direcţie într-un punct oarecare este de obicei exprimată în grade faţă de Nord (adevărat, magnetic sau grilă).
❂
Durata totală estimată/Total estimated elapsed time: în cazul zborurilor VFR, timpul estimat necesar de la decolare pentru a ajunge la verticala aerodromului de destinaţie.
❂
Informare de trafic/Traffic information: informaţii furnizate de o unitate de trafic aerian pentru a atenţiona un pilot în legătură cu un alt trafic aerian cunoscut sau observat care poate fi în apropierea poziţiei sau a rutei prevăzute de zbor, pentru a ajuta pilotul să evite o coliziune.
❂
Indicaţii pentru evitarea traficului/Traffic avoidance advise: indicaţii furnizate de o unitate de trafic aerian care specifică manevrele ce ajută un pilot să evite o coliziune. Ciprian Laurenţiu Drumea
8
RACR-RA-Definiţii ❂
Înălţime/Height (H): distanţa, măsurată în plan vertical, de la un nivel de referinţă specificat până la un nivel, punct sau un obiect considerat drept un punct.
❂
Limita autorizării/Clearance limit: punctul până la care unei a/v îi este acordată o autorizare ATC.
❂
Membru al echipajului de zbor/Flight crew member: un membru al echipajului, posesor al unei licenţe, căruia îi revin sarcini esenţiale pentru operarea a/v în timpul zborului.
Ciprian Laurenţiu Drumea
9
RACR-RA-Definiţii ❂
NivelLevel: termen generic utilizat pentru a indica poziţia în plan vertical a unei a/v şi însemnând, după caz, o înălţime, o altitudine sau un nivel de zbor.
❂
Nivel de croazieră/Cruising level: un nivel menţinut de o a/v pe parcursul unei porţiuni semnificative de zbor.
❂
Nivel de zbor/Flight level: o suprafaţă izobară raportată la o valoare de presiune de referinţă, 1013,2 hPa, şi despărţită de alte asemenea suprafeţe prin intervale de presiune definite. •
Un altimetru barometric calibrat în conformitate cu Atmosfera Standard: – când este calat pe QNH, va indica altitudinea; – când este calat pe QFE, va indica o înălţime deasupra unui nivel de referinţă QFE; – când este calat pe o presiune de 1013,2 hPa, poate fi folosit pentru a indica nivelele de zbor. Ciprian Laurenţiu Drumea
10
RACR-RA-Definiţii ❂
Ora prevăzută pentru apropiere/Expected approach time (EAT): ora la care serviciile de trafic aerian prevăd că o a/v, care soseşte ca urmare a unei întârzieri, va părăsi punctul de aşteptae pentru a efectua apropierea pentru aterizare.
❂
Ora estimată de plecare de la locul de staţionare/Estimated off/block-time: ora estimată la care a/v va începe să se deplaseze cu mijloace proprii în vederea plecării.
❂
Ora estimată de sosire/Estimated time of arrival (ETA): în cazul zborurilor VFR, ora la care se estimează că a/v va sosi la verticala aerodromului.
Ciprian Laurenţiu Drumea
11
RACR-RA-Definiţii ❂
Personal critic pentru siguranţa zborului/Safety-sensitive personnel: persoane care pot periclita siguranţa zborului dacă execută în mod inadecvat atribuţiile lor. Această definiţie include, atât membrii echipajelor, cât şi personalul de întreţinere al aeronavelor şi controlorii de trafic aerian.
❂
Plafon/Ceiling: înălţimea deasupra solului a bazei celui mai de jos strat de nori sub 6000 m (20000 ft) care acopeă mai mult din suprafaţa cerului.
❂
Punct de raport/Reporting point: o poziţie geografică faţă de care se poate raporta poziţia unei a/v.
Ciprian Laurenţiu Drumea
12
RACR-RA-Definiţii ❂
Pistă/Runway: o suprafaţă dreptunghiulară definită situată pe un aerodrom terestru amenajată pentru decolarea şi aterizarea a/v.
❂
Platformă/Apron: o suprafaţă definită, pe un aerodrom terestru, destinată aeronavelor pe timpul îmbarcării şi debarcării pasagerilor, încărcării sau descărcării mărfurilor şi poştei, alimentării cu combustibil, parcării sau lucrărilor de întreţinere.
❂
Poziţie de aşteptare la pistă/Runway-holding position: o poziţie marcată destinată să protejeze pista, o suprafaţă în care există limitări de obstacolare sau o zonă critică/sensibilă la care aeronavele şi vehiculele care rulează trebuie să oprească şi să aştepte, cu excepţia cazurilor când sunt autorizate altfel de către turnul de control de aerodrom. Ciprian Laurenţiu Drumea
13
RACR-RA-Definiţii ❂
Plan de zbor ATC/Flight plan (FPL): ansamblul informaţiilor specifice referitoare la un zbor sau o porţiune din zborul pe care o a/v intenţionează să-l efectueze, transmis unităţilor de trafic aerian.
❂
Plan de zbor depus/Filed flight plan: planul de zbor aşa cum a fost depus la o unitate de trafic aerian de către pilot sau un reprezentant desemnat al acestuia, fără nici o modificare ulterioară.
❂
Plan de zbor repetitiv/Repetitive flight plan (RPL): un plan de zbor asociat unei serii de zboruri individuale având aceleaşi caracteristici de bază identice, operate regulat şi frecvent, care este depus de operatorul unei a/v pentru a fi păstrat şi utilizat în mod repetat de unităţile de trafic aerian.
❂
Plan de zbor curent/Current flight plan: planul de zbor care cuprinde eventualele schimbări intervenite prin autorizările ulterioare.
Ciprian Laurenţiu Drumea
14
RACR-RA-Definiţii ❂
Publicaţia de Informare Aeronautică/Aeronautical Information Publication (AIP): o publicaţie emisă de/sau cu autoritatea unui statnşi care conţine informaţii aeronautice cu caracter de durată, esenţiale pentru navigaţia aeriană.
❂
Radiotelefonie (Radio) / Radiotelephony: o formă de radiocomunicaţie prevăzută, în principal, pentru schimbul de informaţii prin voce.
Ciprian Laurenţiu Drumea
15
RACR-RA-Definiţii ❂
Regiune de control/Control area: spaţiul aerian controlat care se întinde, în plan vertical, începând de la o limită precizată deasupra pământului.
❂
Regiune terminală de control/Terminal control area: o regiune de control stabilită în mod normal la confluenţa rutelor ATS aflate în vecinătatea unuia sau mai multor aerodromuri importante.
❂
Regiune de informare a zborurilor/Flight information region (FIR): spaţiu aerian de dimensiuni definite în cadrul căruia se asigură serviciul de informare a zborurilor şi serviciul de alarmare.
Ciprian Laurenţiu Drumea
16
RACR-RA-Definiţii ❂
Rulare/Taxiing: deplasarea unei a/v pe suprafaţa unui aerodrom cu mijloace proprii, cu excepţia decolării şi aterizării.
❂
Rută ATS/ATS route: o rută definită destinată a orienta fluxul de trafic aşa cum este necesar pentru furnizarea serviciilor de trafic aerian.
❂
Rută consultativă/Advisory route: o rută desemnată de-a lungul căreia este disponibil serviciul consultativ de trafic aerian.
Ciprian Laurenţiu Drumea
17
RACR-RA-Definiţii ❂
Serviciu de alarmare/Alerting service: un serviciu furnizat pentru informarea organizaţiilor şi autorităţilor desemnate, referitor la a/v care necesită acţiuni de căutare şi salvare, precum şi pentru a asista organizaţiile respective conform necesităţilor.
❂
Serviciul consultativ de trafic aerian/Air traffic advisory service: serviciul furnizat într-un spaţiu aerian consultativ pentru asigurarea eşalonării, în măsura posibilului, între a/v care operează după planuri de zbor IFR.
❂
Serviciu de informare a zborurilor/Flight information service (FIS): un serviciu furnizat pentru a oferi recomandări şi informaţii utile în scopul desfăşurării sigure şi eficiente a zborurilor.
Ciprian Laurenţiu Drumea
18
RACR-RA-Definiţii ❂
Serviciu de control de aerodrom/Aerodrome control service: serviciul de control al traficului aerian furnizat traficului de aerodrom.
❂
Serviciu de control al apropierii/Approach control service: serviciul de control al traficului aerian furnizat zborurilor controlate în regiuni de control.
❂
Serviciu de control regional/Area control service: serviciu de control al traficului aerian furnizat zborurilor controlate în regiuni de control.
❂
Serviciul de control al traficului aerian/Air traffic control service: un serviciu asigurat în scopul: • de a preveni coliziunile întrea/v şi între a/v şi obstacole, pe suprafaţa de manevră; • de a mări fluenţa şi de a menţine un flux ordonat al traficului. Ciprian Laurenţiu Drumea
19
RACR-RA-Definiţii ❂
Spaţii aeriene ATS/Air traffic service airspaces: spaţii aeriene de dimensiuni definite, identificate alfabetic (de la A la G), în care pot fi operate anumite zboruri şi pentru care sunt specificate serviciile de trafic aerian şi regulile de operare.
❂
Spaţiul aerian controlat/Controlled airspace: un spaţiu aerian de dimensiuni definite în interiorul căruia este asigurat serviciul de control al traficului aerian în conformitate cu clasificarea spaţiului aerian (termen generic pentru clasele de la A la E).
❂
Spaţiu aerian consultativ/Advisory airspace: un spaţiu aerian de dimensiuni definite sau rută desemnată în care este disoponibil serviciul consultativ de trafic aerian.
❂
Statutul zborului/Flight status: o indicaţie care specifică dacă o anumită a/v necesită sau nu servicii speciale din partea unităţilor de trafic aerian. Ciprian Laurenţiu Drumea
20
RACR-RA-Definiţii ❂
Suprafaţa de aterizare/Landing area: acea parte a suprafeţei de mişcare destinată aterizării şi decolării aeronavelor.
❂
Suprafaţa de manevră/Manoevring area: acea parte a unui aerodrom utilizată pentru decolarea, aterizarea sau rularea la sol a aeronavelor, exclusiv platformele.
❂
Suprafaţa de mişcare/Movement area: acea parte a unui aerodrom utilizată pentru decolarea, aterizarea şi rularea la sol a a/v, constând din suprafaţa de manevră şi platforma (platformele).
Ciprian Laurenţiu Drumea
21
RACR-RA-Definiţii
❂
Trafic aerian/Air traffic: ansamblul de aeronave aflate în zbor la un moment dat, într-un spaţiu aerian determinat, şi respectiv, de aeronave care se află în suprafaţa de manevră a unui aerodrom.
❂
Trafic de aerodrom/Aerodrome traffic: ansamblul traficului de pe suprafaţa de manevră a unui aerodrom şi toate aeronavele care zboară în vecinătatea aerodromului.
Ciprian Laurenţiu Drumea
22
RACR-RA-Definiţii ❂
Turn de control de aerodrom/Aerodrome control tower: o unitate de trafic stabilită pentru a asigura serviciul de control al traficului aerian pentru traficul de aerodrom.
❂
Unitate de control al apropierii/Approach control office (APP): o unitate stabilită pentru a asigura serviciul de control al traficului aerian pentru zborurile controlate care sosesc la sau pleacă de la unul sau mai multe aerodromuri.
❂
Unitate ATC/Air traffic control unit: un termen generic desemnând, după caz, centru de control regional, centru de control al apropierii sau turn de control de aerodrom.
❂
Unitate ATS/Air traffic services unit: un termen generic desemnând, după caz, unitate ATC, centru de informare a zborului (FIC) sau birou de raportare al serviciilor de trafic aerian(ARO). Ciprian Laurenţiu Drumea
23
RACR-RA-Definiţii ❂
Urcare de croazieră/Cruise climb: o unitate stabilită pentru a asigura serviciul de control al traficului aerian pentru zborurile controlate care sosesc la sau pleacă de la unul sau mai multe aerodromuri.
❂
Vizibilitate/Visibility: capacitatea, influenţată de condiţiile atmosferice şi exprimată în unităţi de distanţă, la care se pot vedea şi identifica, în timpul zilei, obiecte proeminente neiluminate şi, în timpul nopţii, obiecte proeminent iluminate.
❂
Vizibilitate la sol/Ground visibility: vizibilitatea la un aerodrom, aşa cum este raportată de un observator meteorologic autorizat.
❂
Vizibilitate în zbor/Flight visibility: vizibilitatea spre înaintare stabilită din cabina de pilotaj a unei a/v în zbor. Ciprian Laurenţiu Drumea
24
RACR-RA-Definiţii ❂
Zbor acrobatic/Acrobatic flight: manevrele efectuate intenţionat de o a/v, implicând o schimbare bruscă în atitudinea sa, o atitudine neobişnuită în viteză, sau o variaţie neobişnuită în viteză.
❂
Zbor controlat/Controlled flight: orice zbor care face obiectul unei autorizări ATC.
❂
Zbor IFR/IFR flight: un zbor efectuat în conformitate cu regulile de zbor instrumental.
❂
Zbor VFR/VFR flight: zbor efectuat în conformitate cu regulile zborului la vedere.
❂
Zbor VFR special/Special VFR flight: un zbor VFR autorizat de controlul traficului aerian să opereze într-o zonă de control în condiţii meteorologice cu valori inferioare condiţiilor VMC. Ciprian Laurenţiu Drumea
25
RACR-RA-Definiţii ❂
Zonă de control/Control zone: un spaţiu aerian controlat ce se extinde, în plan vertical, de la suprafaţa solului până la o limită superioară specificată.
❂
Zonă cu semnale/Signal area: o suprafaţă pe un aerodrom pe care sunt dispuse semnale de sol.
❂
Zonă de trafic de aerodromIAerodrome traffic zone: un spaţiu aerian de dimensiuni definite stabilit în jururl unui aerodrom pentru protecţia traficului de aerodrom.
Ciprian Laurenţiu Drumea
26
RACR-RA-Definiţii ❂
Zonă interzisă/Prohibited area: o porţiune de spaţiu aerian de dimensiuni definite, deasupra teritoriului sau apelor teritoriale ale unui Stat, în interiorul căruia zborul aeronavelor este interzis.
❂
Zonă periculoasă/danger area: o porţiune de spaţiu aerian de dimensiuni definite în care activităţi periculoase zborului aeronavelor pot exista în perioade de timp specificate.
❂
Zonă restricţionată/restricted area: o porţiune de spaţiu aerian de dimensiuni definite, deasupra teritoriului sau apelor teritoriale ale unui Stat, în interiorul căruia zborul aeronavelor se poate efectua în condiţii specificate.
Ciprian Laurenţiu Drumea
27
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Aplicabilitatea teritorială a RA: • •
•
Prevederile RA se aplică tuturor aeronavelor care circulă în spaţiul aerian naţional. Aeronavele civile române trebuie să se conformeze, oriunde s-ar afla, regulilor şi regulamentelor aplicabile zborului şi manevrei aeronavelor în locul respectiv. Aeronavele civile române trebuie să respecte prevederile acordurilor regionale de navigaţie aeriană, cu excepţia cazurilor în care există o notificare contrară, adresată OACI, din partea statului pe care îl survolează sau pe al cărui teritoriu se află.
Ciprian Laurenţiu Drumea
28
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Conformarea cu RA: • Operarea unei aeronave fie în zbor, fie pe suprafaţa de manevră a unui aerodrom, trebuie să se conformeze regulilor general şi, în plus, când este în zbor, cu unele dintre: – regulile de zbor la vedere (VFR) sau – regulile de zbor instrumental (IFR).
Ciprian Laurenţiu Drumea
29
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Responsabilitatea conformării cu RA: • Pilotul comandant de aeronavă, fie că manevrează comenzile de zbor sau nu, este responsabil pentru operarea aeronavei, în conformitate cu RA, exceptând cazul în care, în interesul siguranţei zborului, pilotul comandant se abate de la aceste reguli îm circumstanţe care fac absolut necesară aceasta.
Ciprian Laurenţiu Drumea
30
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Responsabilitatea conformării cu RA: •
Pregătirea zborului
•
Înainte de a începe un zbor, PIC trebuie să se familiarizeze cu toate informaţiile disponibile corespunzătoare operării intenţionate, să utilizeze ediţia în vigoare a hărţilor de navigaţie aeriană şi să depună un plan de zbor.
•
Pentru zborurile în afara vecinătăţii unui aerodrom şi pentru toate zborurile IFR, pregătirea preliminară a zborului trebuie să includă un studiu atent al rapoartelor şi prognozelor meteo actuale disponibile, luând în considerare cerinţele referitoare la combustibil şi un plan alternativ de acţiune dacă zborul nu poate fi executat aşa cum a fost planificat.
Ciprian Laurenţiu Drumea
31
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Responsabilitatea conformării cu RA: • Pregătirea zborului • La încărcarea aeronavei, PIC se va asigura că greutatea maximă admisibilă nu este depăşită şi centrul de greutate al a/v este şi se păstrează în limitele admise, în toate fazele zborului.
Ciprian Laurenţiu Drumea
32
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Responsabilitatea conformării cu RA: •
Pregătirea zborului
• Cu excepţia planoarelor, baloanelor şi a/v ultrauşoare, toate a/v, suplimentar cerinţelor VFR şi IFR specificate în reglmentările aplicabile, trebuie să aibă o cantitate de combustibil suficientă pentru: – rulare şi întârzieri previzibile înainte de decolare; – întârzieri sau devieri determinate de condiţii meteo; – întârzieri previzibile de trafic; – asigurarea aterizării pe un aerodrom corespunzător, în cazul depresurizării cabinei sau, în cazul a/v cu mai multe motoare, cedarea unui motor în punctul cel mai critic al zborului; – a satisface necesităţile de navigaţie în orice alte situaţii previzibile. Ciprian Laurenţiu Drumea
33
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Autoritatea PIC:
• PIC, atâta timp cât are această responsabilitate, are autoritatea finală de a decide în legătură cu a/v. • ÎN CAZUL ZBORURILOR VFR • Pilotul care efectuează un zbor VFR rămâne responsabil pentru evitarea adecvată a obstacolelor şi menţinerea înălţimii corespunzătoare faţă de sol, chiar dacă zborul este supravegheat radar de către unitatea ATC. • Dacă evitarea adecvată a obstacolelor şi menţinerea înălţimii corespunzătoare faţă de sol nu poate fi menţinută pe un vector radar, pilotul trebuie să informeze controlorul de trafic aerian şi să ia următoarele măsuri: – dacă este posibil, să obţină un cap care să permită evitarea adecvată a obstacolelor sau sa urce la o altitudine convenabilă; – să revină la navigaţia fără asistenţă radar. Ciprian Laurenţiu Drumea
34
RACR-RA-Aplicabilitate ❂
Folosirea substanţelor psihoactive: • Toate persoanele care exercită funcţii critice din punctul de vedere al siguranţei zborului (personal critic pentru siguranţa zborului) nu trebuie să-şi exercite acele funcţii în timpul cât sunt sub influenţa oricărei substanţe psihoactive. – Este interzis acestor persoane să se implice în folosirea neautorizată a substanţelor psihoactive.
Ciprian Laurenţiu Drumea
35
RACR-RA-Clasificarea spaţiilor aeriene ATS (serviciile furnizate şi cerinţele privind zborul)
• CLASA A: numai zboruri IFR • CLASELE B-E: şi zboruri IFR, şi zboruri VFR
Ciprian Laurenţiu Drumea
36
RACR-RA-Clasificarea spaţiilor aeriene ATS (serviciile furnizate şi cerinţele privind zborul)
pentru zborurile VFR • CLASA B – separarea asigurată:TUTUROR AERONAVELOR – serviciul furnizat:CONTROL AL TRAFICULUI – viteza limită:NU SE APLICĂ – radiocomunicaţia:CONTINUĂ,ÎN AMBELE SENSURI – necesitatea unei autorizări ATC:DA
Ciprian Laurenţiu Drumea
37
RACR-RA-Clasificarea spaţiilor aeriene ATS (serviciile furnizate şi cerinţele privind zborul)
pentru zborurile VFR • CLASA C – separarea asigurată:VFR de IFR – serviciul furnizat:CONTROL AL TRAFICULUI şi INFORMĂRI DE TRAFIC despre zborurile VFR/VFR (şi indicaţii pentru evitarea traficului, la cerere) – viteza limită:250 KT IAS sub 10000 ft (3050 m)ASML – radiocomunicaţia:CONTINUĂ,ÎN AMBELE SENSURI – necesitatea unei autorizări ATC:DA
Ciprian Laurenţiu Drumea
38
RACR-RA-Clasificarea spaţiilor aeriene ATS (serviciile furnizate şi cerinţele privind zborul)
pentru zborurile VFR • CLASA D – separarea asigurată:NU – serviciul furnizat:INFORMĂRI DE TRAFIC despre zborurile IFR/VFR şi VFR/VFR (şi indicaţii pentru evitarea traficului, la cerere) – viteza limită:250 KT IAS sub 10000 ft (3050 m)ASML – radiocomunicaţia:CONTINUĂ,ÎN AMBELE SENSURI – necesitatea unei autorizări ATC:DA
Ciprian Laurenţiu Drumea
39
RACR-RA-Clasificarea spaţiilor aeriene ATS (serviciile furnizate şi cerinţele privind zborul)
pentru zborurile VFR • CLASA E – separarea asigurată:NU – serviciul furnizat:INFORMĂRI DE TRAFIC în măsura posibilităţilor – viteza limită:250 KT IAS sub 10000 ft (3050 m)ASML – radiocomunicaţia:NU – necesitatea unei autorizări ATC:NU
Ciprian Laurenţiu Drumea
40
RACR-RA-Clasificarea spaţiilor aeriene ATS (serviciile furnizate şi cerinţele privind zborul)
pentru zborurile VFR • CLASA F – separarea asigurată:NU – serviciul furnizat:INFORMAREA ZBORURILOR – viteza limită:250 KT IAS sub 10000 ft (3050 m)ASML – radiocomunicaţia:NU – necesitatea unei autorizări ATC:NU
Ciprian Laurenţiu Drumea
41
RACR-RA-Clasificarea spaţiilor aeriene ATS (serviciile furnizate şi cerinţele privind zborul)
pentru zborurile VFR • CLASA G – separarea asigurată:NU – serviciul furnizat:INFORMAREA ZBORURILOR – viteza limită:250 KT IAS sub 10000 ft (3050 m)ASML – radiocomunicaţia:NU – necesitatea unei autorizări ATC:NU
Ciprian Laurenţiu Drumea
42
RACR-RA-Minimele VMC de vizibilitate şi distanţa în raport cu norii • CLASA A-E – DISTANŢA FAŢĂ DE NORI: – 1500 m orizontal şi 300 m (1000 ft) vertical – VIZIBILITATE ÎN ZBOR: – 8 km la şi peste 3050 m (10000 ft) AMSL – 5 km sub 3050 m (10000 ft) ASML
Ciprian Laurenţiu Drumea
43
RACR-RA-Minimele VMC de vizibilitate şi distanţa în raport cu norii • CLASA F-G – peste 900 m (3000 ft) AMSL sau – peste 300 m (1000 ft) peste teren, care este mai înalt
– DISTANŢA FAŢĂ DE NORI: – 1500 m orizontal şi 300 m (1000 ft) vertical – VIZIBILITATE ÎN ZBOR: – 8 km la şi peste 3050 m (10000 ft) AMSL – 5 km sub 3050 m (10000 ft) ASML Ciprian Laurenţiu Drumea
44
RACR-RA-Minimele VMC de vizibilitate şi distanţa în raport cu norii
• CLASA F-G
– la şi sub 900 m (3000 ft) AMSL sau – la şi sub 300 m (1000 ft) peste teren, care este mai înalt
– DISTANŢA FAŢĂ DE NORI: – fără nori şi la vedere – VIZIBILITATE ÎN ZBOR: – 5 km* – *Când este specificat astfel de către autoritatea ATS competentă, vizibilităţi în zbor de 1500 m sunt permise pentru zborurile care sunt efectuate: » »
la viteze care permit, ţinând cont de vizibilitate, să se onâbserve la timp toate celelalte a/v sau orice obstacole pentru a evita coliziunea; în zone cu volum de trafic aerian scăzut şi pentru lucru aerian la nivele joase. Ciprian Laurenţiu Drumea
45
RACR-RA-Reguli generale • Responsabilitatea în operarea a/v • O a/v va fi operată numai într-o manieră care să asigure siguranţa acesteia, a persoanelor şi bunurilor aflate la bord. – Operatorii aerieni sunt responsabili privind operarea aeronavelor în conformitate cu condiţiile şi cerinţele aplicabile.
Ciprian Laurenţiu Drumea
46
RACR-RA-Reguli generale • Înălţimi minime • Cu excepţia cazurilor când este necesar la decolare şi aterizare şi a cazurilor când există o autorizare din partea Autorităţii competente, a/v pot zbura deasupra zonelor dens populate ale oraşelor sau ale altor aşezări sau deasupra unor adunări de persoane în aer liber, doar la o asemenea înălţime care să le permită, în caz de urgenţă, să aterizeze fără a pune în pericol persoanele sau bunurile aflate la bord.
Ciprian Laurenţiu Drumea
47
RACR-RA-Reguli generale • Nivelurile de croazieră • Nivelurile de croazieră la care un zbor sau o porţiune a zborului se va efectua vor fi exprimate în: – niveluri de zbor, pentru zborurile la sau deasupra celui mai de jos nivel de zbor utilizabil sau, după caz, deasupra altitudinii de tranziţie; – altitudini, pentru zborurile sub cel mai de jos nivel de zbor utilizabil sau, după caz, la sau sub altitudinea de tranziţie.
Ciprian Laurenţiu Drumea
48
RACR-RA-Reguli generale
• Largarea sau pulverizarea • Obiecte, substanţe, pulberi sau lichide pot fi pulverizate dintr-o a/v în zbor numai în condiţiile stabilite de Autoritatea competentă şi numai în conformitate cu informaţiile, indicaţiile şi/sau autorizările primite de la unitatea ATS competentă.
Ciprian Laurenţiu Drumea
49
RACR-RA-Reguli generale
• Tractarea • O a/v sau un obiect va putea fi tractat de o altă a/v, numai în condiţiile respectării cerinţelor Autorităţii competente şi numai în conformitate cu informaţiile, indicaţiile şi/sau autorizările relevante primite de unitatea ATS competentă.
Ciprian Laurenţiu Drumea
50
RACR-RA-Reguli generale
• Salturile cu paraşuta • Salturile cu paraşuta, altele decât salturile pentru salvarea din aeronave, pot fi efectuate numai în condiţiile respectării cerinţelor Autorităţii competente şi numai în conformitate cu informaţiile, indicaţiile şi/sau autorizările relevante primite de unitatea ATS competentă.
Ciprian Laurenţiu Drumea
51
RACR-RA-Reguli generale
• Zborul acrobatic • O a/v poate efectua zbor acrobatic numai în condiţiile respectării cerinţelor Autorităţii competente şi numai în conformitate cu informaţiile, indicaţiile şi/sau autorizările relevante primite de unitatea ATS competentă.
Ciprian Laurenţiu Drumea
52
RACR-RA-Reguli generale • Zborul în formaţie • Aeronavele pot efectua zbor în formaţie numai dacă există o înţelegere prealabilă între PIC de a/v care iau parte la zborul în formaţie în spaţiul aerian controlat şi în conformitate cu condiţiile precizate de către autorităţile ATS competente, care trebuie să includă: – formaţia operează ca o singură a/v în ce priveşte navigaţia şi raportarea poziţiei; – separarea între a/v în zbor este responsabilitatea PIC al a/v cap de formaţie şi a PIC ai celorlalte a/v participante la zbor şi trebuie să includă perioade de tranziţie; – o distanţă de maxim 1 km (0,5 NM) lateral şi longitudinal şi de 30 m (100 ft) pe verticală faţă de capul formaţiei trebuie menţinută de fiecare a/v, dacă nu este prevăzut altfel. Ciprian Laurenţiu Drumea
53
RACR-RA-Reguli generale
• Zonele interzise şi zonele restricţionate • Aeronavele nu vor zbura într-o zonă interzisă sau întro zonă restricţionată, ale căror detalii au fost în mod corespunzător publicate, decât în cazul respectării condiţiilor de restricţionare sau cu permisiunea statului peste al cărui teritoriu au fost stabilite zonele.
Ciprian Laurenţiu Drumea
54
RACR-RA-Reguli generale
• Evitarea coliziunilor • În scopul prevenirii coliziunilor potenţiale, vigilenţa echipajului trebuie să fie continuă la bordul unei a/v în zbor, indiferent de tipul zborului sau clasa spaţiului aerian în care operează a/v, atât în zbor, cât şi în timpul deplasării pe suprafaţa de mişcare a unui aerodrom.
Ciprian Laurenţiu Drumea
55
RACR-RA-Reguli generale
• Proximitate • Nici o a/v nu trebuie să fie operată într-o astfel de proximitate faţă de o altă a/v încât să creeze un risc de coliziune.
Ciprian Laurenţiu Drumea
56
RACR-RA-Reguli generale • Prioritatea privind menţinerea traiectoriei • A/v care are prioritate de trecere trebuie să-şi menţină traiectoria şi viteza, dar nici una din aceste reguli nu-l absolvă pe PIC de responsabilitatea luării altor măsuri, prin care să evite cât mai bine coliziunea. • O a/v obligată de regulie următoare să dea prioritate alteia trebuie să treacă peste, sub sau prin faţa a/v respective, numai dacă trece la o distanţă suficientă şi ţine cont de efectul turbulenţei de siaj a a/v proprii şi a celei depăşite. Ciprian Laurenţiu Drumea
57
RACR-RA-Reguli generale
• Aeronave care se apropie din faţă • Când două a/v se apropie din faţă sau aproximativ din faţă şi există pericol de coliziune, fiecare trebuie să-şi modifice traiectoria spre dreapta.
Ciprian Laurenţiu Drumea
58
RACR-RA-Reguli generale • Traiectorii convergente • Când traiectoriile a două a/v converg aproximativ la acelaşi nivel, a/v care o are pe cealaltă în dreapta sa trebuie să dea prioritate, cu excepţia următoarelor cazuri: – a/v mai grele decât aerul motopropulsoare trebuie să dea prioritate dirijabilelor, planoare sau baloanelor; – dirijabilele trebuie să dea prioritate planoarelor şi baloanelor; – planoarele trebuie să dea prioritate baloanelor; – a/v motopropulsoare trebuie să dea prioritate a/v care tractează alte a/v sau obiecte.
Ciprian Laurenţiu Drumea
59
RACR-RA-Reguli generale • Depăşirea • O a/v care depăşeşte este a/v care se apropie de altă a/v din spate pe o traiectorie ce formează un unghi mai mic de 700 cu planul de simetrie a celei di urmă, adică este într-o asemenea poziţie faţă de cealaltă a/v încât pe timp de noapte s-ar putea să fie în imposibilitatea de a vedea luminile de navigaţie ale a/v, fie cele din stânga, fie cele din dreapta.
Ciprian Laurenţiu Drumea
60
RACR-RA-Reguli generale • Depăşirea – În momentul în care o a/v depăşeşte altă a/v, aceasta din urmă are prioritate privind menţinerea traiectoriei, iar a/v care depăşeşte, fie că se află în urcare, în coborâre sau în zbor orizontal, trebuie să-şi modifice corespunzător traiectoria prin deviere spre dreapta. – Nici o modificare ulterioară a poziţiilor relative ale celor două a/v nu absolvă de această obligaţie a/v care depăşeşte până când depăşirea s-a încheiat şi a/v s-au distanţat suficient spre a nu mai prezenta un pericol de coliziune. Ciprian Laurenţiu Drumea
61
RACR-RA-Reguli generale •
Aterizarea
– O a/v în zbor sau manevrând la sol ori pe apă trebuie să dea prioritate unei a/v care aterizează sau care execută etapele finale ale unei apropieri pentru aterizare. – Când două sau mai multe a/v mai grele decât aerul se apropie de un aerodrom pentru aterizare, a/v de la nivelul superior trebuie să dea prioritate celei de la nivelul inferior, dar cea din urmă nu trebuie să profite de această regulă, să se interpună în faţa alteia aflate în etapele finale ale unei apropieri pentru aterizare sau să depăşească acea a/v. –
Cu toate acestea, a/v motopropulsoare mai grele decât aerul trebuie să dea prioritate planoarelor.
Ciprian Laurenţiu Drumea
62
RACR-RA-Reguli generale
• Aterizare de urgenţă
– O a/v care ştie despre o alta că este forţată să aterizeze trebuie să dea prioritate acelei a/v.
Ciprian Laurenţiu Drumea
63
RACR-RA-Reguli generale
• Decolarea – O a/v care rulează pe suprafaţa de manevră a unui aerodrom trebuie să dea prioritate unei a/v care decolează sau este pe punctul de a decola.
Ciprian Laurenţiu Drumea
64
RACR-RA-Reguli generale • Deplasarea a/v la sol – În caz de pericol de coliziune între două a/v care rulează pe suprafaţa de mişcare a unui aerodrom, se vor aplica următoarele reguli: – când două a/v se apropie din faţă sau aproximativ din faţă, fiecare se va opri sau în măsura posibilului îşi va modifica drumul spre dreapta sa pentru a trece la o distanţă suficientă una de cealaltă; – când două a/v sunt pe traiectorii convergente, cea care o are pe cealaltă în dreapta sa trebuie să dea prioritate; – o a/v care este depăşită de către o altă a/v are prioritate privind menţinerea traiectoriei şi a/v care depăşeşte trebuie să păstreze o distanţă suficientă faţă de a/v depăşită.
Ciprian Laurenţiu Drumea
65
RACR-RA-Reguli generale •
Deplasarea a/v la sol
– O a/v care rulează pe suprafaţa de manevră trebuie să oprească şi să aştepte la toate poziţiile de aşteptare la pistă, cu excepţia cazurilor în care este altfel autorizată de către turnul de control de aerodrom. – O a/v care rulează pe suprafaţa de manevră trebuie să oprească şi să aştepte la toate baretele STOP iluminate, dacă nu este dispus altfel de către Autoritatea competentă, şi poate să îşi continue rularea când luminile sunt stinse ori dacă Autoritatea competentă dispune altfel. – În timpul rulării, câmpul de vizibilitate al pilotului din cabina de pilotaj fiind redus, turnul de control de aerodrom are obligaţia de a utiliza toate echipamentele la dispoziţia sa şi de a transmite pilotului autorizări, dispoziţii şi informări clare şi precise pentru a facilita pilotului circulaţia pe căile de rulare în scopul evitării abordajului cu alte a/v şi a ciocnirii cu obstacolele la sol.
Ciprian Laurenţiu Drumea
66
RACR-RA-Reguli generale • Prioritatea a/v la decolare – 1. A/v care decolează în misiuni urgente, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru preîntâmpinarea urmărilor unor calamităţi au prioritate faţă de celelalte a/v. – 2. A/v care execută zboruri cu caracter special au prioritate faţă de celelalte a/v, cu excepţia celor menţionate anterior. – 3. A/v care efectuează zboruri după un orar prioritate faţă de cele care efectuează zboruri orar, cu excepţia celor menţionate anterior.
Ciprian Laurenţiu Drumea
prestabilit au în afara unui
67
RACR-RA-Reguli generale • Prioritatea a/v la decolare – În cadrul priorităţilor expuse anterior, precum şi în alte cazuri în afara acestora: – avioanele cu motor (motoare) cu reacţie au prioritate faţă de cele cu motor (motoare) cu piston; – a/v având motorul (motoarele) răcit(e) cu lichid au prioritate faţă de cele răcite cu aer; – a/v cu viteză mai mare au prioritate faţă de cele cu viteze mici; – a/v propulsate de un organ motor au prioritate faţă de cele nepropulsate de un organ motor (remorcate sau lansate).
Ciprian Laurenţiu Drumea
68
RACR-RA-Reguli generale • Prioritatea a/v la aterizare – 1. A/v care solicită aterizarea peste rând datorită unei situaţii de urgenţă sau anormale la bord, care pune în pericol siguranţa zborului au prioritate faţă de celelalte a/v. – 2. A/v care aterizează în scopul salvării de vieţi omeneşti (transport bolnavi, grav răniţi, personal medical şi medicamente pentru intervenţii urgente) sau pentru preîntâmpinarea unor calamităţi au prioritate faţă de toate celelalte a/v, cu excepţia celor menţionate anterior. – 3. A/v care efectuează zboruri cu caracter special au prioritate faţă de toate celelalte a/v, cu excepţia celor menţionate anterior. – 4. A/v care efectuează zboruri după un orar prestabilit au prioritate faţă de cele care efectuează curse ocazionale, cu excepţia celor menţionate anterior.
Ciprian Laurenţiu Drumea
69
RACR-RA-Reguli generale • Prioritatea a/v la aterizare – În cadrul priorităţilor expuse anterior, precum şi în alte cazuri în afara acestora, se va da întâietate: – – –
în ordinea de sosire a a/v; a/v care are o rezervă de combustibil mai mică; a/v care pe panta de aterizare se găseşte în faţă, în stânga şi mai jos faţă de o altă a/v aflată pe panta de aterizare; – a/v echipate cu motor (motoare) cu reacţie faţă de a/v echipată cu motor (motoare) cu piston; – a/v cu tonaj superior; – a/v nepropulsate de un organ motor faţă de cea propulsată de un organ motor. Ciprian Laurenţiu Drumea
70
RACR-RA-Reguli generale • Cerinţe privind dotarea cu lumini a a/v şi aprinderea lor – De la apusul la răsăritul soarelui sau pe timpul oricărei alte perioade care poate fi precizată de Autoritatea competentă, toate a/v în zbor trebuie să aibă şi să aprindă: – lumini anticoliziune destinate să atragă atenţia asupra a/v; – lumini de navigaţie destinate să indice traiectoria relativă a a/v pentru un observator, nici o altă lumină nu trebuie să fie expusă dacă aceasta poate fi confundată cu luminile de navigaţie ale a/v.
Ciprian Laurenţiu Drumea
71
RACR-RA-Reguli generale • Cerinţe privind dotarea cu lumini a a/v şi aprinderea lor – De la apusul la răsăritul soarelui sau pe timpul oricărei alte perioade care poate fi precizată de Autoritatea competentă, toate a/v care se deplasează sau operează pe suprafaţa de mişcare a unui aerodrom trebuie să aprindă: – luminile de navigaţie destinate să indice traiectoria relativă a a/v pentru un observator; – luminile destinate să indice extremităţile structurii lor; – luminile destinate să atragă atenţia asupra lor; – luminile care indică faptul că motoarele funcţionează, în situaţia în care se întâmplă acest lucru. Ciprian Laurenţiu Drumea
72
RACR-RA-Reguli generale • Operarea pe un aerodrom şi în vecinătatea lui – A/v care operează pe un aerodrom sau în vecinătatea lui, fiind sau nu în zona de trafic de aerodrom, trebuie: – să observe traficul de aerodrom pentru evitarea coliziunii: – să se conformeze şi/sau să evite procedurile de trafic executate de alte a/v în operare; – să execute toate virajele spre stânga, când efectuează o apropiere pentru aterizare şi după decolare, dacă nu este prevăzut, nu i s-a solicitat sau nu i s-a aprobat altfel; – să aterizeze şi să decoleze cu vântul de faţă, cu excepţia cazului când siguranţa zborului, configuraţia pistei sau consideraţii de trafic aerian impun că altă direcţie este de preferat. Ciprian Laurenţiu Drumea
73
RACR-RA-Reguli generale • Clasificarea a/v în funcţie de turbulenţa de siaj – A/v se clasifică în 3 categorii, în funcţie de masa lor maximă la decolare, astfel: – A/v grele (HEAVY/H) - toate tipurile de a/v având masa maximă la decolare 136000 kg sau mai mult; – A/v medii (MEDIUM/M) - toate tipurile de a/v având masa maximă la decolare mai mică de 136000 kg, dar mai mare de 7000 kg; – A/v uşoare (LIGHT/L) - toate tipurile de a/v având masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 7000 kg. – Elicopterele care rulează în aer vor evita avioanele uşoare. Ciprian Laurenţiu Drumea
74
RACR-RA-Reguli generale • Eşalonarea a/v – Unităţile ATC implicate nu vor aplica eşalonarea în funcţie de turbulenţa de siaj, emiţând doar atenţionări cu privire la posibilitatea apariţiei acesteia: – pentru zboruri VFR care sosesc şi care aterizează pe aceeaşi pistă cu a/v GRELE şi MEDII care au aterizat; şi – între zboruri VFR care sosesc şi execută apropiere vizuală şi când a/v din spate a raportat a/v din faţă la vedere şi a fost instruită să urmărească şi să menţină eşalonarea proprie faţă de a/v precedentă. – Echipajul a/v implicate va fi responsabil pentru asigurarea eşalonării faţă de a/v precedentă de categorie mai grea în funcţie de turbulenţa de siaj. Ciprian Laurenţiu Drumea
75
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor – Informaţiile care se furnizează unităţilor ATS, referitoare la un zbor sau la o porţiune din zborul intenţionat, vor fi sub forma unui PLAN DE ZBOR. – Un plan de zbor trebuie să fie depus înainte de efectuarea: – oricărui zbor sau a unei porţiuni din acesta căruia urmează să-I fie furnizate servicii ATC; – oricărui zbor IFR în spaţiul aerian consultativ; – oricărui zbor în interiorul unor zone desemnate sau către acestea de-a lungul rutelor desemnate pentru a facilita furnizarea FIS, ALRS, SAR ori coordonarea cu unităţile militare competente; – oricărui zbor care traversează graniţele internaţionale.
Ciprian Laurenţiu Drumea
76
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor
– În afara cazurilor în care s-a stabilit folosirea planurilor de zbor repetitive, trebuie ca un plan de zbor să fie depus înainte de plecare la un birou de raportare al serviciilor de trafic aerian (ARO) sau, în timpul zborului, transmis unităţii ATS competente sau staţiei radio de control sol-aer.
Ciprian Laurenţiu Drumea
77
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor – Dacă nu a fost altfel stabilit de către autoritatea ATS competentă, pentru un zbor căruia urmează să i se asigure serviciul de control al traficului aerian sau serviciul consultativ de trafic aerian, trebuie depus un plan de zbor cu cel puţin 60 de minute înainte de plecare sau, dacă planul de zbor se comunică în timpul zborului, acesta se va transmite la o oră care să asigure primirea lui de către unitatea ATS competentă cu cel puţin 10 minute înainte de ora la care se estimează că a/v va survola: – punctul intenţionat de intrare în regiunea de control sau în regiunea de serviciu consultativ; sau – punctul de traversare a unei căi aeriene sau a unei rute consultative. Ciprian Laurenţiu Drumea
78
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor – Conform RCASTA (Regulamentul Circulaţiei Aeriene şi Serviciilor de Trafic Aerian), planul de zbor va fi depus de către cel interesat cu minimum 30 de minute înainte de ora prevăzută de decolare, la biroul ARO al aerodromului de plecare. – Dacă a/v întârzie la decolare cu peste 30 de minute de ora estimată de punere în mişcare prevăzută în planul de zbor transmis: – se va amenda planul de zbor printr-un mesaj de întârziere (DLA) în cazul cunoaşterii duratei de întârziere; – se va anula planul de zbor în cazul necunoaşterii duratei de întârziere. Ciprian Laurenţiu Drumea
79
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor - Conţinut – – – – – – – – – – – – – – –
Identificarea a/v; Regulile de zbor şi tipul zborului; Numărul şi tipul a/v şi categoria turbulenţei de siaj; Echipament; Aerodromul de plecare; Ora estimată de plecare de la locul de aterizare; Viteza de croazieră/numărul Mach; Nivelul de croazieră; Ruta de urmat; Aerodromul de destinaţie şi durata totală estimată a zborului; Aerodromul de rezervă; Autonomia a/v; Numărul total de persoane la bord; Echipamentul de urgenţă şi supravieţuire; Alte informaţii. Ciprian Laurenţiu Drumea
80
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor - Completare • Oricare ar fi scopul pentru care a fost depus, un plan de zbor trebuie să conţină informaţii, după caz, referitoare la elementele relevante ale planului de zbor până la rubrica “Aerodrom de rezervă” inclusiv, în ceea ce priveşte ruta întreagă sau porţiunea din aceasta pentru care planul de zbor este depus. • În plus, planul de zbor trebuie să conţină informaţii, după caz, referitoare la toate celelalte elemente prevăzute de către autoritatea ATS competentă sau considerate a fi necesare de către persoana care a depus planul de zbor. Ciprian Laurenţiu Drumea
81
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor - Modificări • Toate modificările la un plan de zbor depus pentru un zbor IFR sau VFR trebuie raportate cât mai repede posibil unităţii ATS competente. • Dacă informaţiile furnizate înainte de plecare cu privire la autonomia a/v sau numărul total de persoane la bord sunt incorecte la momentul plecării, aceasta constituie o modificare semnificativă la planul de zbor şi trebuie raportată.
Ciprian Laurenţiu Drumea
82
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor - Închidere • Dacă autoritatea ATS competentă nu a stabilit altfel, un raport de sosire trebuie transmis direct, prin radio sau prin legătura de date, cel mai repede posibil după aterizare, unităţii ATS competente de pe aerodromul de sosire, pentru orice zbor pentru care a fost depus un plan de zbor care acoperă întreg zborul sau porţiunea de zbor rămasă de efectuat până la aerodromul de destinaţie.
Ciprian Laurenţiu Drumea
83
RACR-RA-Reguli generale • Planul de zbor - Raport de sosire • Rapoartele de sosire transmise de către a/v trebuie să conţină următoarele elemente: – – –
identificarea a/v; aerodromul de plecare; aerodromul de destinaţie (numai în cazul aterizării în alt loc decât aerodromul de sosire prevăzut); – aerodromul de sosire; – ora de sosire.
Ciprian Laurenţiu Drumea
84
RACR-RA-Reguli generale • Timp • Pe toată durata zborului şi în legătură cu zborul trebuie folosit Timpul Coordonat Universal (UTC) exprimat în ore şi minute şi, când se solicită, şi în secunde. • Pentru ore se va folosi numerotarea de la 0 la 23 începând cu miezul nopţii. • O verificare a orei (time check) trebuie făcută înaintea operării oricărui zbor controlat şi ori de câte ori este necesar şi util în timpul zborului. Ciprian Laurenţiu Drumea
85