Referat Turism Europa.docx

Turismul din Europa

Turismul Europa este leaganul turismului international. Aceasta a luat nastere la inceputul secolului al XIX- lea, din obiceiul tinerilor britaniei instariti de a face o calatorie “ pe continent inainte de a se casatori “. Ulterior, aceasta a devenit o dorinta si chiar o necessitate pentru toti oamenii care doresc sa cunoasca lumea, sa se recreeze sis a se odihneasca . Europa este cel mai vizitat continent, aici inregistrandu-se ¾ din numarul total al turistilor internationali de pe glob . Pe continental european se afla tarile cu cele mai multe sosiri de turisti si cu cele mai mari venituri din turism, cum ar fi indeosebi : Franta, Spania si Italia, care primesc anual intre 50.000.000 si 60.000.000 de turisti . Alte tari cu turism dezvoltat sunt : Regatul Unit, Elvetia, Austria, Grecia, Gremania, Portugalia, Cehia, Polonia, Ungaria, Olanda si Belgia ; Satele foarte mici ( Andorra, San Marino, Monaco, de regula, ca principala sursa de venituri, turismul . In Europa se remarca mai multe tipuri de turism : - balneo – maritime ; - cultural – istoric ; - turism montan ; - sporturi de iarna . Turismul balneo – maritim, legat de plajele europene ( cura helio – marina si serosoli ) este foarte dezvoltat pe tarmurile Marii Mediterane . Principalele statiuni sunt : Palma de Mallorca si Valensia ( in Spania ), Nisa si Cannes ( in Franta ), Lan Remo ( in Italia ) s.a. Alte statiuni exist ape tarmurile Marii Negre, pe tarmurile marilor nordice ( Marea Baltica, Marea Nordului, Marea Irlandei ) si pe tarmul Oceanului Atlantic, unde mai cunoscute sunt : Estoril ( Portugalia ), San Sebastian ( Spania ), Biarrits ( Franta ) . Exista, de asemenea, statiuni care valorifica apele minerale : Vichy ( in Franta ), Karlovy Vary ( in Cehia ), Baile Herculane ( in Romania ) .

Turismul cultural – istoric este, de asemenea, bine dezvoltat, intrucat pe continental europen exista multe realizari omenesti demne de adirat intre care : - vestigii istorice : ruine de cetati- orase grecesti, castre romane, amfiteatre ( cel grecesc de la Olympia sic el roman Colosseum-ul din Roma ), temple etc. - palate si castele, intre care cele din Paris si imprejurimi ( Versailles) si de pe valea Loarei, in Franta, din Londra si din imprejurimi ( Buckingham, Windsor ) in Marea Britanie, numeroasele castele din Spania, Germania, Austria ; - cele mai mari si renumite catedrale din lume : Sf. Petru din Vatican, Notre-Dame din Paris, Westminster din Londra, catedralele din Koln ( Germania ) si Sevilla ( Spania ), Vasili Blajenii din Moscova, domurile din Florenta si Milano ( Italia ); - cele mai mari si bogate muzee ale lumii : Luvru ( Paris ), British Museum ( Londra ), Ermitaj ( Sankt Petesburg ), Prado ( Madrid ), Ufizzi ( Florenta ), Muzeele Vaticanului ; - poduri, turnuri ( intre care Turnul Eiffel din Paris ), coloane, arcuri de triumph, fantani, statui ( in foarte multe orase ) .

Turismul montan si sporturi de iarna . Acest tip de turism este practicat indeosebi in Muntii Alpi, care concentreaza cea mai importanta dotare in domeniu din lume . Aici exista numeroase statiuni, multe fiind de renume international : Chamonix ( Franta ), Cortina d’ Ampezzo ( Italia ), Davos si Saint – Moritz ( Elvetia ), Innsbruck ( Austria ), Gramisch Partenkichen ( Germania ) . Amenajari turistice de nivel international exista si in celelalte regiuni muntoase europene : Carpati ( Zakopane in Poiana si Poiana Brasov in Romania ), Alpii Scandinaviei ( Sillehammer in Norvegia ) etc .

Alte atractii turistice importante sunt : - unele pesteri valoroase prin picturile rupestre stravechi ( Lascaux, Franta ) sau cu amenajari pentru a fi vizitate ;

- cascade ( mai ales in Alpii Scandinaviei ), canioane, defile si chei spectaculoase ( Defileul Dunarii ) s.a.

Cascada Niagara

Defileul Dunarii

Marele Canion

Cheile Bicazului

Lacul Rosu Vila Vella Orașul vechi din Tossa de Mar, înconjurat de ziduri, Vila Vella a fost construit pentru prima dată în 1186 și reconstruit la sfârșitul secolului al XIV-lea. Intrarea principală se face prin Torre de les Heres, un portal fortificat cu o placă comemorativă ce cinstește recunoașterea ca localitate de către starețul Ramon de Berga. Scările din imediata vecinătate vă oferă acces spre secțiunile pietonale din vârful meterezelor. O rețea de străduțe înguste, mărginite de case vopsite în culoarea albă, specifică regiunii, șerpuiește în sus dinspre Torre de les Hores spre construcția ciudată a farului din secolul al XIX-lea, situat în pădurea de pini de pe promontoriul Mont Guardí. O alee pitorească coboară spre Platja Gran, trecând de rămășițele unei biserici medievale și de statuia faimoasei Ava Gardner, vizitatoare a localității în timpul unor filmări din anii 1950. O altă alee îngustă conduce dintre Vila Vella spre Platja es Codolar, un golfuleț adăpostit de vânturile și valurile puternice din larg, cu o mică plajă amenajată, înghesuită între ambarcațiunile folosite de pescarii locali.

Fontana di Trevi Din cele peste 2.000 de fântâni ale orașului Roma, doar 50 sunt pot fi considerate monumentale. Au reprezentat stilul bombastic al conducătorilor Romei încă de la fondarea imperiului, alimentând cu apă populația și generând controverse în rândul artiștilor din întreaga lume. Roma nu ar fi arătat la fel dacă pământul pe care se întinde nu era atât de generos în ape minerale. Multe dintre izvoarele antice nu mai sunt în uz, însă majoritatea faimoaselor „piazza” dispun de astfel de minuni arhitecturale. Pentru generațiile actuale, fântânile Romei nu mai au utilitatea practică din trecut, ci sunt simboluri ale unei civilizații extraordinare. Dacă ne gândim la fântânile Romei, primul nume pe care l-am lua în considerare este Fontana di Trevi. Nu este cel mai vechi monument de acest tip din capitala Italiei, însă știm că este cel mai mare și mai spectaculos, realizat pentru a glorifica numele celor trei papi ce au participat la construcția sa. Pentru mulți, Anita Ekberg este cea responsabilă de faima fântânii Trevi, în momentul în care a plonjat în apa cristalină în pelicula maestrului Federico Fellini, „La Dolce Vita”. Nici să nu vă treacă prin cap să încercați același lucru acum: scăldatul este interzis prin lege. În plus, nici măcar nu puteți bea - apa este plină de clor, chiar dacă, bine ascunsă într-un colț neștiut de nimeni, există o sursă de apă naturală de băut, fără clor. Lucrurile însă erau diferite în anul 19 î.Hr., când apa de izvor era transportată aici de un apeduct de la peste 10 kilometri de-a lungul Via Collatina, din estul Romei. Singurul apeduct subteran ce traversa Roma, a beneficiat de o oarecare protecție în timpul distrugerilor barbare din Evul Mediu, supraviețuind, chiar dacă secolele de

abandon i-au redus fluxul, de la 100.000 de metri cubi de apă pe care îi transporta în fiecare zi în Roma. În 1570, Papa Pius al V-lea a restaurant conducta, însă doar în secolul al XVIII-lea un alt papă, Clement al XII-lea, a comandat construcția unei fântâni magnifice, care ar fi marcat capătul urban al apeductului. Finalizată câteva decenii mai târziu, după schițele lui Nicola Salvi, Fontana di Trevi a devenit o atracție pentru turiști, începând cu vizitatorii însetați până la personajele celebre din Grand Tour și la noi. Înghesuită într-o piață minusculă din cartierul Trevi, aproape întotdeauna înconjurată de hoardele de turiști, fântâna și trevertinul său cremos strălucește sub puterea torentului de apă și a flashurilor constante ale camerelor de fotografiat. De altfel, travertinul, a cărui denumire în limba latină înseamnă „din Tibru”, este un mineral compus din carbonat de calciu format în apele izvoarelor, în special termale, iar sursa cea mai plauzibilă este Tivoli, localitate situată la aproximativ 35 de kilometri distanță de Roma. Cel mai probabil, fântâna a fost construită din același material folosit la Colosseum. În timpul construcției, mulți dintre muncitori s-au rănit sau și-au pierdut viața luptându-se cu blocurile enorme de piatră. Deși opțiunea inițială a fost arhitectul Alessandro Galilei (da, din aceeași familie ca faimosul Galileo), proiectul a fost oferit lui Salvi. Motivul? Galilei era florentin, iar Salvi roman. Nicolò Salvi nu a apucat șă-și admire lucrarea definitivată. A decedat cu 11 ani înainte ca Fontana di Trevi să fie inaugurată de către papa Clement al XII-lea, în 1751. Este adevărat că apa a țâșnit din gurile fântânii pentru prima dată în 1743, însă, oficial, monumentul nu a fost prezentat publicului larg decât în 1762. În 1996, fântâna a fost oprită și îmbrăcată în negru pentru a-l onora pe Marcello Mastroiani după moarte, colegul de peliculă al Anitei Ekberg. Fântâna avea să capete o altă culoare în 2007, după ce un turist a aruncat o substanță chimică în apă. Chiar și apa ce cădea din izvor devenise roșie, iar autoritățile locale s-au temut ca substanța să nu afecteze structura și finisajele acesteia, așa că au hotărât să o închidă pentru o scurtă perioadă de timp. Este o capodoperă rococo ce reprezintă creaturi mai mult sau mai puțin fantastice cai de mare, tritoni, roci sculptate și arbori delicați - ce erupe în fața zidurilor Palazzo Poli. Nimeni nu-și mai amintește cum a început tradiția aruncării de monede în apă, iar autoritățile locale au ignorat tacit timp de zeci de ani bandele de cerșetori ce se luptau pentru a le colecta. Astăzi, banii sunt preluați, teoretic, de o singură companie, care ar trebui să-i doneze Crucii Roșii Internaționale.

Westminster Abbey Westminster Abbey este o manastire sau abatie din Londra, locul traditional de incoronare si inmormantare a monarhilor englezi. Nu poate fi numita catedrala in adevaratul sens al cuvantului, nici biserica parohiala, Westminster Abbey este un loc de rugaciune din proprietatea coroanei britanice. Situata imediat langa Casa Parlamentului in inima orasului Londra, Westminster Abbey este un stop obligatoriu pentru orice turist in vizita in capitala Marii Britanii. Cu cele mai vechi parti ale sale datand din anul 1050 d.Hr., abatia prezinta una din cele mai prestigioase si renumite stiluri arhitectonice medievale din Londra. Datorita conexiunilor sale cu suveranii britanici, a fost crutata de catre regele Henric al VIIIlea, in timpul asediului general al cladirilor religioase din Anglia, in urma procesului de reformare. Interiorul este un muzeu veritabil al istoriei Angliei. Intre multele atractii importante ale catedralei, putem enumera tronul de incoronare medieval, coltul poetilor (Poet's Corner) cu testimoniale adresate lui William Shakespeare, Charles Dickens si altor cativa giganti ai literaturii si mormintele reginelor Elisabeta I, Maria, cercetatorului David Livingstone si naturalistului Charles Darwin. Potrivit traditiilor, aici a fost intemeiat un altar inca din anul 616 d.Hr., in locul cunoscut sub numele de insula Thorney. Se spune ca a fost sfintita in mod miraculos dupa ce un pescar a avut o viziune a Sfantului Petru. In timp ce existenta templului nu se poate determina in mod exact, manastirea istorica a fost construita de catre Eduard Confesorul, intre 1045 si 1050 si a fost tarnosita pe 28 decembrie 1065. Motivul din spatele construirii manastirii a fost dorinta regelui de a efectua pelerinajul

pe care nu reuseste sa-l faca niciodata, iar papa i-a recomandat ca, pentru a-si spala pacatele, ar trebui sa construiasca o manastire. Manastirea initiala, construita in stil romanic, cunoscut in Marea Britanie ca "Norman", a fost dedicata calugarilor benedictini. A fost reconstruita in stil gotic intre anii 1245 si 1517. Prima faza a reconstruirii a fost organizata de catre Henric al III-lea, ca un sancturar pentru a-l comemora pe Eduard Confesorul si loc de veci care sa-l adaposteasca pe acesta, sub cel mai mare naos din Anglia. Munca este continuata de catre arhitectul Henry Yevele in timpul regelui Richard al II-lea. Henric al VII-lea adauga o capela perpendiculara dedicata Fecioarei Maria in 1503. Chiar daca abatia este confiscata de catre Henric al VIII-lea in timpul desfiintarii manastirilor crestine din 1534 si inchisa in 1540, devenind catedrala pana in 1550, legaturile cu sangele albastru britanic o salveaza de la distrugerea totala, soarta impartasita de alte cateva locatii similare de pe teritoriul Angliei. Lunga istorie a Westminster Abbey continua cu alte incercari de distrugere si asediu, precum atactul puritanilor din 1640, sau evacuarea calugarilor benedictini din timpul regimului Elisabetei I, in 1559. Turnurile din partea de vest sunt adaugate de Sir Christopher Wren si Nicholas Hawksmoor in 1722 si 1745. Turnurile sunt realizate din piatra de Portland, pentru a evidentia si revitaliza stilul gotic dorit. O alta etapa importanta de reconsolidare si constructie are loc in secolul al XIX-lea, fiind coordonata de catre Sir George Gilbert Scott. Westminster Abbey este trecuta din conducerea episcopiei in conducerea directa a familiei regale, masura neobisnuita pentru o institutie religioasa de acest gen. Inca de la incoronarea regelui William Cuceritorul din 1066, toti monarhii englezi, cu exceptia sotiei lui Henric al XIII-lea, Lady Jane Grey, intrata in dizgratie, Eduard al Vlea si Eduard al VII-lea, care nu au avut parte de o incoronare propriu-zisa, au fost numiti regi intre peretii Westminster Abbey. In mod traditional episcopul de Canterbury este oficialul religios din timpul ceremoniilor de incoronare. Scanul "Sfantul Eduard", tronul pe care iau loc regii in momentul incoronarii, este gazduit in interiorul acestei abatii. Mai aproape de timpurile noastre, laturii de vest i-au fost adaugate 10 statui reprezentand martiri ai crestinatatii, incluzandu-i aici pe Deitrich Bonhoeffer, Martin Luther King si Oscar Romero. Statuile domina Great West Door. De-a lungul istoriei, aici sunt inmormantati pe rand Henric al III-lea, regii Angliei din familia Plantagenet, sotiile si rudele acestora. Cativa dintre suveranii Angliei, precum Henric al VIII-lea si Carol I sunt inmormantati in capela palatului Windsor, la fel ca si toti regii de pana la George II. Aristocratii sunt inmormantati in capelele laterale ale Westminster Abbey iar calugarii si oamenii asociati cu existenta manastirii sunt inmormantati in manastiri apropiate. Geoffrey Chaucer este inmormantat aici, ca urmare a participarii acestuia la constructia mai multor cladiri apartinand coroanei regale, primind, inainte sa moara, chiar si un apartament pentru a trai in Westminster Abbey. Alti poeti au fost inmormantati alaturi de Chaucer in locul despre care vorbeam mai sus, Coltul Poetilor. Putem sa-l mai amintim pe Genry Purcell, a carui inmormantare se realizeaza tot aici, ca urmare a faptului ca abatia a fost si locul sau de munca.

Manastirea sau abatia Westminster, proprietatea actuala a reginei Angliei, cunoaste mai multe ceremonii, mai fericite sau mai putin fericite, decat orice alta locatie din Anglia si rivalizeaza, in acest sens, cu Bazilica Sfantul Denis din Paris. Catedrala este mentionata in faimoasa carte de fictiune a lui Dan Brown, Da Vinci Code. Este prezenta in viata sociala a locuitorilor Londrei si reprezinta un simbol important al mostenirii culturale si religioase a Marii Britanii.