Rascruce De Iubiri

Capitolul 1 Sfarsitul povestii

Inca imi pot aminti perfect serile pline de durere din lipsa lui Edward. Era ca si cum un spirit intra in mine si imi controla miscarile, era ca si cum era spiritul lui, care ma facea o marioneta din iubire. Iar Jacob era mica mea raza de soare. Si e amuzant cat de fixe sunt aceste cuvinte controland temperatura lui…

-Jacob. -Da, Bella. -…vreau sa… adica as vrea sa. -Sa… - Sa fac in sfarsit ceva iesit din comun. Si era incredibil de cat de iesit din comun era ceea ce vroiam sa fac. Nimeni normal la cap nu ar face asta. Este… putin ametitor. Si, incredibil sau nu, ma simteam din nou o marioneta controlata de un spirit. Doar ca de aceasta data nu mai exista golul din sufletul meu. Exista un soare, care tocmai a trecut de o eclipsa. ‘El e Nicko. E nou venit in Quileute, dar s-a nascut aici. ‘ Nicko. Ecourile ma trageau cu putere intr-o singura parte, simteam lumina cum se apropia, cum un orb priveste culorile pentru prima data. Si am stiut ca era el. -Heeei , Nicko, te-ai plictisit sa cauti gandaci? -Esti singurul gandac pe care l-am vazut pana acum, Jacob. Zambeam, dar nu zambeam pentru replicile lor, zambeam pentru ca era el, Soarele meu, Lumina si culorile mele, sufletul. -Nicko? Nicko…?Hei, frate, esti bine? Dar mintea lui Nicko nu se chinuia sa ii caute un raspuns lui Jacob, asa cum nici mintea nu cauta nimic altceva inafara de… el. Iar cand ochii lui i-au gasit pe ai mei, s-au luminat ca un buchet

de curcubee care au fost create in acelasi timp. Desi stiam ca a simtit ca sunt acolo.

Edward si cu mine eram din nou impreuna, iar el ma iubea mai mult ca oricand. Dorea planuri de viitor, dorea speranta… Iar eu stiam ca dincolo de masca lui de autocontrol si de prietenie se ascundea o dorinta ascunsa. Dorea o speranta din partea mea ca Jacob nu mai poate interveni in viitorul meu. Dar mai era o problema. Edward era pentru mine un Adonis, si stiu ca il iubesc. Doar ca… Sufletul si lumina par a fi in alta parte, decat aici, cu mine. Acum cand stau cu el. -Si pana la urma Esme mi-a spus ca nu a fost nicio problema cu asta. Vroia doar sa stie de ce am intarziat. Iar Alice ma inebunea… Il priveam si cuvintele lui treceau prin felul meu de a intelege… Trebuia sa ii spun. Nu puteam sa il mint. Dar nu azi. Nu acum. -Si dupa aceea Jasper m-a intrebat de ce sunt asa agitat, iar eu normal ca eram agitat si toti stiau de ce sunt asa agitat… Bella… erai la.. Jacob. Ce mai… face? Si am simtit cum ma strapunge o durere, ca un cutit infipt in inima. Il minteam. Gelozia lui se indrepta spre o cale gresita, si imi era scarba sa recunosc ceea ce faceam. Am deschis gura ca sa spun ceva, dar nu am reusit sa articulez niciun cuvant, niciun sunet. Mi-am dat seama de greseala facuta, iar inima a inceput sa imi bata nebuneste, anuntandu-mi cu fiecare bataie pronuntata sfarsitul minciunii. Sfarsitul povestii. Nu puteam sa plang, nu acum. Dar nici nu mai puteam sa mint. Si nici nu puteam sa il las distrus de asteptare. I-am luat mana si am asezat-o usor pe inima mea. Dar inima mea nu mai reactiona la fel ca in trecut. Cerea un drog. Un drog pe care anormalul l-ar considera imposibil, iar normalul, posibil.

Ca un vartej care nu mergea in jos, ci in mai multe parti laterale. Iar in acest mod vartejul se stinge, lasand in urma doar dezastru. Si am facut-o. I-am marturisit. Iar in urma lui, a ramas doar o umbra din ceea ce a fost. A ramas o amintire. Si stiam ca l-am ucis, dar acum nu puteam sa ajut. Nu puteam sa ma mai ajut nici macar pe mine.

Capitolul 2 Dupa Am plans cu toata fiinta mea si am simtit cum sufletul mi se desparte in mii de bucatele, pe care nimeni, niciodata nu le va mai putea reuni, simteam cum totul se invarte cu mine si probabil ca as fi zacut acolo mult timp dupa aceea. Nu vreau sa il uit vreodata pe Edward. A fost prima mea iubire, prima mea traire in realitatea care ma incjoara… a fost zeul meu, protectorul meu. As fi fost in stare sa il opresc si sa il implor sa ma ierte dar stiu ca ar fi zis ca nu are pentru ce sa ma ierte. Si asta ma face sa ma simt mai vinovata ca niciodata. Sunt un esec, iar pentru prima data in viata, am reusit sa fac ceva iesit din comun. Dar ca intotdeauna, atunci cand nu merit atentie sau dragoste, apare ajutorul. Sufletul meu pereche s-a cutremurat odata cu mine. Nicko a intrat pe usa izbind-o de perete si s-a aruncat in genunchi langa mine. Nu sunt sigura de cuvintele lui sau de ceea ce am raspuns eu… daca am raspuns ceva, dar stiu ca imediat ce m-a luat in brate mi-am simtit intreg trupul intregit, m-am simtit implinita. Dar nici aceasta vraja indestructibila nu a

resusit sa ma faca sa uit in intregime ceea ce am facut. M-am sitmit cea mai oribila fiinta de pe pamant, cea mai josnica faptura, cea mai mica si egoista… o fiinta care nu merita mila si nici iubire. Jacob a aflat totul cateva zile mai tarziu cand si-a dat seama de ce Edward nu mai aparea de nicaieri. Dar stia deja de ce mergeam acolo, si a acceptat cu demnitate. Si stiu ca il doare si stiu ca il ranesc din nou dar acum… Nicko este din La Push, nu mai este un dusman. Relatia mea cu Charlie era fortata iar mama imi trimitea zeci de mesaje pe zi. A informat-o Charlie despre Edward, iar acum ea s-a prabusit in scuze si incurajari. Charlie insa se ineca de fericire, iar curand nici nu a mai trebuit sa ii spun unde merg, pentru ca stia ca ma gaseste in La Push. Mi-as fi dorit sa locuiesc in locul pe care il simteam “acasa”, dar nu vroiam sa il ranesc si pe Charlie. Oricum stateam aproape tot timpul in La Push, acum ca scoala se terminase.

Capitolul 3 Un nou inceput

-Masa e gata Nicko. -Mmmiroase bine. -Tu nu manaci Bella? Imi place cand adulmeca. -Nu, nu mi-e foame.

-Ai mancat o singura data in ultimile doua zile. Ce-ar fi sa GUSTI macar. -Nu, multumesc pentru griji, dar sunt bine. Ma privit sceptic. La naiba. Probabil cearcanele ma dadeau de gol. Seriooos, sunt bine ! -Aha… Nu am primit nicio veste de la Edward, e ca si cum ar fi disparut complet… ca si cum nu ar exista. Nu am reusit sa adorm in ultimele zile, dar reuseam sa ma tin inca pe picioare. Probabil mi-as fi dorit sa mor, dar Nicko avea nevoie de mine. Eram sufletul lui pereche, eram destinul lui. Stiam ca nu am voie sa mai ranesc pe cineva. Si totusi, parea la fel de ranit ca si mine atunci cand imi citea tristetea din ochi. Nu puteam sa zic ca nu sunt fericita cu el. Doar ca regret ca pentru a ajunge aici a trebuit sa ranesc atat de multe persoane… Usa s-a izbit brusc de perete – cred ca este un gest specific celor din La Push-, iar in prag a aparut Jacob, ravasit si ingrozit. Avea o expresie pe fata de parca tocmai ar fi vazut un… -Lup. Inca sunt un lup! Caine! Varcolac! Inca pot sa imi schimb forma! S-a intamplat dintr-o data… Stai. Nu e in regula. Vampirii au plecat, familia Cullen a plecat imediat dupa… -Jacob… daca ai chef sa joci glume proaste sa stii ca e cam urat sa faci asta stresand-o pe Bella. -Atunci de ce ard si pot sa sar la doi metrii inaltime? Deschide ochii Nicko! -Nu deschid niciun ochi pentru tine Jacob, baga-ti mintile-n cap! Si ar fi bine sa pleci acum, luam pranzul. Jacob se intoarse sa plece cu un aer destul de amenintator, banuiam ca vroia sa plece si sa distruga ceva, ca sa isi vina in fire. Trebuia sa intervin. -Stai! Opreste-te Jacob! Asta trebuie sa aiba o explicatie. Adica, fara schimbari de forma cand nu sunt vampiri… nu? Poate.. Poate ca pe unde ai trecut se plimba vreun nomand ratacitor. -Da? Si, de aceea, toti ceilalti, au patit la fel? Bella, deschide ochii.

Puteam sa vad cum pronuntarea numelui meu i-a facut un fel de spasm de amintiri si durere. -Si nu am venit sa va anunt pe voi ce fac eu. Am venit sa va anunt ca daca noi revenim la forma varcolacilor, tu, Nicko, o sa faci la fel in scurt timp. Ai sangele stramosilor nostrii. Wow. M-am intors spre Nicko sa vad ce fata avea la vestea asta. Parea ingrozit, si ridicandu-se brusc de pe scaun, a cutremurat masa, aproape rasturnand-o. Ok, asta a fost cu forta. S-a uitat putin derutat dupa care a luat in graba geaca si a venit spre mine. -Ai grija de tine, bine? Du-te acasa. Trebuie sa vedem ce e prin jur. Mi-a atins fata pentru cateva clipe si m-a privit in ochi cum doar el o putea face. Jacob a intors capul si a pornit. Odata ce au plecat, a fost liniste. Am privit pe geam cum Nicko incerca sa il prinda din urma pe Jacob. Stiam de ce Jacob inca mai venea prin preajma mea. Stiam si de ce Nicko e atat de prost dispus pe Jacob. Stiam mai multe decat credeau ei ca stiu. Imi puteam da seama. Deodata directia gandurilor mele s-a inversat, si am inceput in sfarsit sa-mi dau seama de ce e atat de multa agitatie si de ce… Nicko a fost ingrozit. Daca el se transforma in varcolac, nu numai ca riscam sa fiu ranita in preajma lui, ci el nu mai imbatranea. Ramanea mereu asa cum este acum. Iar eu … imi aminteam vag o legenda a tribului in care un stramos a renuntat la forma de varcolac pentru a putea muri odata cu sufletul lui pereche. Se putea face asta si acum nu? In linistea aceea mi-am auzit inima batand foarte repede si puternic. Mereu durata vietii mele a fost o problema. Dintr-o data, in soarele de afara ceva mi-a atras atentia, ca un fel de bucata de diamante ce sclipea printe ramurile unui copac. Am dat la o parte perdeaua din dantela si m-am uitat mai bine dar acum nu se mai vedea nimic. Ce ciudat. Puteam sa jur ca sclipea ceva.

Mi-am intors privirea in camera. Toate lucrurile erau aruncate care unde, iar mancarea era abia atinsa pe masa. Un gand fulgerator mi-a trecut prin minte. Daca lucrurile nu se rezolva foarte curand, va trebui sa plecam de aici inainte ca Nicko sa inceapa sa aiba simptome de varcolac. Ar trece multi ani pana cand sa reuseasca sa isi contreleze forma si sa poata sa revina la forma umana pentru totdeauna, ca sa evite … nemurirea. “Dute acasa si ai grija de tine.” Da bine, vezi sa nu. Sa stau departe de el acum ar fi o crima pentru amandoi.

Capitolul 4 Secrete Afara incepea sa se intunece, stateam pe canapeaua din sufrageria micuta al lui Nicko si asteptam. Priveam in gol, incercand sa aud pasii lor daca se apropiau de usa. Nu aprinsesem nicio lumina, asa ca devenea putin intunecat in camera. Si deodata am auzit pasi. -Puteam sa jur ca ai ramas aici Bella. -Nicko, ati gasti ceva? De ce te intorci singur? -Ceilalti inca cauta, au simtit un miros vag de vampir spre sud, dar probabil ca a trecut in foarte mare viteza, pentru ca nu se mai simt urmele. M-am intors ca sa te duc acasa. -Multumesc, dar am masina. -Bella, vreau sa te stiu in siguranta. Esti tot ce am acum. S-a asezat langa mine si si-a prins capul in maini. A ramas complet nemiscat. Nu stiam ce a patit dar ceva nu era in regula. -Nicko, nu esti singur. Ai prieteni. Familie. Ma ai pe mine. Se intorsese usor spre mine si zambise. Pentru un moment am simtit cum vad viata in culori noi. Dar ceva nu era bine. -De ce ai venit aici? M-a privit o clipa dupa care m-a luat in brate si si-a ingropat fata in parul meu. Il cunosteam doar de cateva zile, saptamani mai bine zis dar niciodata nu paruse atat de ranit.

Ceva se intamplase. Dar nu am mai spus nimic. Am ramas imbratisati un timp indelungat, ma simteam intreaga langa el. Ma simteam completa. -Nu am sa te mint Bella, este ceva ce nu ti-am spus inca. Dar nu acum, si te rog sa nu incerci sa afli din alta parte. Este… Si-a apelcat putin capul in fata si nu a mai zis nimic. Daca asta isi doreste el, atunci… -Bine. M-a luat de mana si am pornit spre camioneta mea. Merse spre usa pasagerului, o deschise si astepta sa intru. -Ce faci? -Astept sa urci. Bella, imi place sa conduc si, dupa cum bine sti, nu am masina. A, da. Bine. M-am urcat fara alte intrebari si am asteptat sa aud zgomotul puternic al motorului. Era ca un fel de coloana sonora foarte cunoscuta. Incercam sa nu imi amintesc anumite lucruri pe care… Am scuturat capul insistent si m-am concetrat la altceva. Nu prea reuseam asa ca m-am intors sa il privesc. Asta ma linsitea intotdeauna. S-a intors putin spre mine si a zambit usor. In cateva zeci de minute eram in fata casei lui Charlie. Probabil ca se uita la un alt meci… sforaind. Dar in camioneta mea era tacere. Intr-un fel asteptam sa imi spuna ceva, dar daca nu este pregatit acum, nu il voi forta. Voi astepta pana cand se va simti pregatit. Asa ca mi-am apasat buzele usor pe obrazul lui, pregatindu-ma sa plec. Dar cand vroiam sa ma retrag, m-a cuprins din nou in brate. -Te iubesc Bella. Firisoare de fierbinteala se plimbau prin mine si inima mea a inceput sa bata nebuneste. Vroiam sa ii raspund cu ceva care sa il linisteasca, dar probabil singurele cuvinte pe care le puteam spune atunci, care sa il linisteasca, au fost… -Si eu te iubesc. Ai grija de tine. Dar… el nu avea masina. Deabia acum imi dadeam seama ca nu are cu ce sa se intoarca inapoi. Ce proasta sunt. -Aaa… si cu ce ai de gand sa mergi inapoi acasa?

-Cu ce am venit si pana acum. -Cu camioneta mea? -Pai… -…pai ?! Camioneta mea departe de casa… fara mine in ea. Suna foarte ciudat. -Pai… stiu ca nu pot sa intru cu tine in casa acum, dar vreau sa am o credibilitate ca maine te vad din nou… asa ca… o sa vin dupa tine. Nu vrei sa-ti pierzi camioneta, nu? Este incredibil. Ce smecher. -Hm. M-am intors pe calcaie si am pornit spre alee. Daca mai stateam mult afara era posibil ca Charlie sa simta ceva suspect in aer, specific tatilor, si sa iasa afara. El nu stia ca Nicko era ceva mai mult decat un prieten. Billy avusese mila de mine si nu ii explicase realitatea. Dar Charlie sforaia foarte puternic, asa ca l-am trezit. Iam spus ca trebuie sa doarma dar sustinea cu tarie ca vrea sa vada meciul. Dar am reusit sa il tarasc pana sus. Cand a vazut patul s-a lasat convins ca va vedea meciul maine. A adormit instantaneu. Mda. Noapte buna tata. Am hotarat sa merg prima data la baie, si apoi in camera mea. Eram obosita si nu vroiam sa am prea mult timp de singurate, vroiam sa adorm cat mai repede. Am deschis usa incet, ca sa nu scartaie prea tare, lumina… Geamul era deschis. Cred ca inca imi este in obisnuinta sa las geamul mereu deschis… M-am intins pe pat si pentru prima data in ultimele zile am adormit instantaneu. Am avut vise ciudate, cu straluciri de diamante, si foarte ciudat, pentru o clipa i-am sitmit mirosul. M-am trezit brusc. Camera era intr-o bezna totala inafara de mica fasie de raze ale Lunii care treceau prin perdeaua din dantela. Apucasem sa observ ca perdeaua se misca. Poate ar trebui sa inchid geamul daca afara sulfa vantul. Nu prea imi plac furtunile.

Dar afara nu sulfa vantul deloc. Am privit in jur si fara sa vad ceva iesit din comun am mers la loc in pat, sigura ca eram prea obosita ca sa gandesc cum trebuie.

Capitolul 5 Ridica-te

Stiam ca nu trebuia sa fiu acolo, dar totusi ma aflam in padure, singura, in timpul unei ploi torentiale. Pornisem de acasa fara prea multe ganduri, vroiam sa caut pasii pierduti pe care odata i-am urmat, vroiam sa-mi gasesc chemarea si sa aflu tot ce imi fusese ascuns, sa zbor pana la indeplinirea dorintelor mele si sa reusesc sa vindec toate sufletele pe care le-am ranit, toate inimile pline de iubire, toate petalele unei flori care a fost uitata. Si calcam incet pe frunzele umede, uitandu-ma vag prin jur. Cautam ceva dar nu stiam ce, simteam ca ceva ce trebuie sa gasesc este prin jur si totusi nu reuseam sa gasesc, orice pas facut cu incredere, se cufunda in confuzie, mereu ma uitam inapoi. Si l-am vazut. Sufletul meu pereche era acolo, il vedeam cum statea razmat de un copac din apropiere. Plangea, il puteam auzi cum plange, cum sufera in adancul lui. Si in acel moment am sitmit cum lumea se invarte cu mine si imi pierd fortele sa mai inaintez, dar trebuia sa ajung la el. Si am inceput sa fug dar am alunecat pe frunzele ude, cazand. Am inceput sa plang si sa il strig. Puteam sa vad ca

nu era in regula, avea capul lasat usor intr-o parte, ochii larg deschisi si o parte din gat ii era foarte lovita, vanata. Am scos un strigat sugrumat si imediat am realizat ca nu mai puteam sa fac nimic, incercam sa ma ridic dar ceva ma tragea mereu inapoi, alunecam continuu si nu puteam sa ajung sa il salvez.

Cosmar, totul a fost un cosmar. Dar mi-am auzit strigatul inabusit de disperare din vis, si am stiut ca Charlie ma auzit. Dar nu-mi pasa, aveam o presimtire groaznica, imi era teama, tremuram si simteam nevoia sa fiu langa el. Miam luat niste haine la nimereala, i-am scris un bilet scurt lui Charlie,mi-am tras gluga pe cap pentru ca afara ploua, si in lumina Lunii am pornit spre La Push. Nu aveam camioneta, asa ca am luat masina lui Charlie. Ajunsa la casa lui, m-am dat jos din masina, dar ceva imi spunea ca nu acolo trebuie sa ajung, asa ca am pornito spre plaja, impinsa parca de un sentiment foarte puternic, care parca imi arata unde trebuia sa calc pentru urmatorul pas. Si acolo pe plaja, era el, statea ghemuit langa un trunchi de copac adus in trecut de o furtuna pe mal. Am simtit cum ma sufoc, ce se intampla? De data asta am putut fugi spre el. Am ingenuncheat in fata lui, l-am prins de umeri si ii cautam privirea, dar tremura din toata fiinta. -Bella…

-Ce Doamne faci aici? Tremuri, ploua… Nicko, trebuie sa vi acasa… te rog! -Nu mi-e frig. Ard. Te asteptam, stiam ca vei veni. Bella… Nu spune nimic. Lasa-ma sa continui. Eu… eu am o viata cam ciudata, si mi-a fost teama sa iti spun de la inceput. Nu sunt atat de tanar pe cum par. Bella… eu am mai fost varcolac in trecut, m-am nascut acum mai bine de cincizeci de ani. Apoi am plecat din La Push, vroiam sa imbatranesc… Familia mea a murit intre timp, nu imi gasisem un rost in viata, iar aici nu ma simteam acasa. Mam intors doar pentru ca am simtit ca aici trebuia sa ajung, pentru ca am sitmit ca vreau sa ma intorc in locul unde mam nascut. Nu sunt ceea ce par, stiu, si imi pare foarte rau pentru ca nu ti-am spus de la inceput… Iar acum stiu de ce am simtit ca trebuie sa ma intorc aici. Trebuia sa te gasesc pe tine, trebuia sa imi gasesc sufletul… dar acum ma transform din nou in ceea ce eram odata, devin ceva ce nu vreau. Bella, te iubesc cu toata puterea finite mele, asa cum un cineva isi iubeste sufletul… Bella, imi pare foarte rau, am facut o greseala ca nu ti-am spus de la inceput… Am trait multe lupte ingrozitoare si… Dar acum nu mai pot sa devin ceea ce am fost odata intelegi? Ma simt un monstru si as fugi de aici dar nu vreau sa te las aici pentru ca stiu ca nu poti veni cu mine… Dar daca vei dori totusi sa ramai alaturi de mine, nu te voi lasa niciodata singura si Bella, iti pormit ca daca eu voi cadea, tu te vei ridica… -Opreste-te! Smteam cum lacrimi calde imi alunecau pe obraji, simteam cum bataile mele de inima erau un ecou indepartat. Nu vreau sa raman aici daca tu trebuie sa pleci, voi face orice ca sa ramanem impreuna, Nicko, opreste-te! Stai… Nu, vino… Vino, te rog. Dar nu dadea vreun semn ca ar vrea sa vina cu mine. A ramas complet nemiscat.

-Bella, eu nu am sa te oblig sa iti faci viata un cosmar. Cosmar? Vorbea de parca totul s-ar invarti in jurul meu. Parea o scena din filmele de groaza.

-Nicko, vino, te rog… Nicko, esti o parte din sufletul meu, suntem … suflete pereche. Orice se intampla, trebuie sa ramanem impreuna. Te iubesc, stii asta, te iubesc cum nu am mai simtit niciodata, trebuie sa stii asta. Dintr-o data s-a auzit un zgomot infiorator din departare, ca un copac smuls cu radacini, o lovitura fatala. O durere ingrozitoare. Trebuia sa plecam de acolo, aveam o presimtire ingrozitoare.

Acasa la Nicko era intuneric si liniste, am aprins lumina si l-am privit ingrozita. Avea o fata incercanata si un zambet chinuit. Tot ce imi spusese fusese parca o poveste, ceva ireal… Se putea ca povestea sa se repete din nou? Se putea ca din nou sa fiu indragostita de cineva mult mai in varsta, dar cu chip tanar, se putea ca din nou sa pun in pericol totul? Am continuat sa il privesc, si pe masura ce clipele treceau, simteam cum inima se goleste de intrebari, de soc si nesiguranta, si se umple de iubire. -Nicko, orice ar fi, cadem impreuna. Suntem acelasi suflet si daca tu cazi, eu te voi ridica. Ne vom ridica impreuna.

Iar vantul brusc pornit de afara zgaltaia usa, parca dand o amenintare aparte vorbelor mele. Dar nu mai era nevoie de cuvinte. Am inceput sa ne sarutam cu pasiune pana cand din noi s-a evaporat orice urma de teama. Orice gand gresit, sters de sentimentul fericirii. Orice pas facut cu privirea inainte, orice cadere in gol, te ridica. Te ridica pana ajungeai sa fi langa cel pe care il iubesti.

Capitolul 6 Hotarare

Am plecat din La Push inainte sa se iveasca zorii, dupa ce Nicko m-a incredintat ca se va calma si ca va incerca sa doarma. Reusisem sa ajung inapoi acasa inainte sa se trezeasca Charlie, asa ca am intrat in bucatarie si am dezlipit bieltul de pe frigider in care scrisesem ca am mers pana in La Push pentru ca uitasem ceva. Cred ca era mai obosit ieri seara decat credeam. Am urcat cu grija scarile, pana cand am ajuns in baie unde m-am uscat si mi-am luat din nou pijamaua pe mine. M-am privit in oglinda. Aveam un chip ca de ceara, cu niste cearcane adanci si vinetii, privirea imi era pierduta iar parul ravasit de parca tocmai iesisem dintr-o tornada.

Fusese adevarat? Toata povestea cu fugitul noaptea de acasa in La Push si povestea aceea? Cosmarul si… tot? Eram confuza, si imi puneam inutil intrebarile, stiam adevarul, stiam ca nu fusese nimic ireal. Si totusi speram ca sa fi fost un alt cosmar. Paream picata dintr-o alta lume. Mereu atrag lucrurile periculoase, mereu patesc lucruri imposibile si greu de imaginat. Exact cum spunea si… Edward. Imi era dor de el. Dar revederea era mai imposibila decat orice.

Nu am putut sa adorm din nou, priveam in intunericul gros asteptand sa se faca lumina ca sa pot pleca cat mai repede la Nicko. Fusese atat de depresiv in legatura cu trecutul lui, cu viitorul pe care l-as putea avea alaturi de el. Nu stia ca m-am obisnuit deja cu asa ceva? Dar daca m-am obisnuit de ce inca respiram sacadat si ma intrebam daca totul fusese real? M-am oprit din gandurile pierdute si inutile si am coborat jos unde am inceput sa gatesc. O mica insomnie nu putea fi ceva ciudat din partea mea in fata lui Charlie. Dar nici asta nu m-a ajutat prea mult. Am continuat sa ma intreb ca o proasta ce se va intampla in continuare. Insa pana la ivirea zorilor, Charlie please de acasa, iar eu stiam ca trebuie sa astept sa vina Nicko dupa mine. Pana cand el va ajunge aici, eu deja voi sti ce sa fac. Da. Voi ramane alaturi de el pana la sfarsit.

De cateva zile incoace totul pare comprimat intr-un patratel mic, intr-o celula de timp prea rispit. Toate deciziile pe care le-am facut s-au dovedit a fi altfel decat ar fi trebuit, toate visele mele

au disparut, fiind umbrite de alte sperante. Oare cand se va opri totul? Dupa fuga mea de acasa cu masina lui Charlie, alergatul pe plaja prin ploaie si descoperirea unei cai pe care am mai urmat-o, acum stateam in fata casei lui Charlie, cu cana de ceai in mana, asteptandu-l pe Nicko sa vina cu camioneta mea. Si, in sfarsit, a aparut. Am stiut ca va veni inainte sa apara, motorul camionetei mele facea galagia necesara pentru a putea sa iti dai seama daca va veni curand cineva cu o camioneta. -Hei. Nu credeam ca te vei trezi atat de devreme. -Nici eu nu credeam asta. Adevarul e ca nu prea am dormit. -Parca spuneai ca somnul este necesar pentru un om. -Om… ma tem ca asta nu mai este prea valabil pentru mine. Un fior mic a trecut prin mine. Se intamplase? Se transformase din nou? -Nu… Nu e ceea ce crezi. Dar deja stiu ce va urma. Haide, urca in masina. -Nicko, as vrea sa intram putin la mine. -Bi…Bine. O haide, ce e asa de ciudat ca te chem la mine. Nu e ca si un ospiciu nu? L-am lasat pe el sa intre primul, dupa care am inchis usa cu grija si am ramas linistita ascultand sunetul bocancilor lui tropaind pe podelele din sufragerie. Se uita la totul ca si cum ar fi fost ceva foarte ciudat. -Ce este? -Nimic, doar ca arata ciudat. -…Ciudat? Cum vine asta? De ce? -Hei, vroiam sa spun doar ca imi imaginam totul mult mai… -Ordonat? -Mda… ceva de genul. -Ti-ai imaginat casa lui Charlie ordonata?

-Pai… avand in vedere ca si tu locuiesti aici… adica… ce vroiam sa spun… -Da da bine, am prins ideea. Dar cred ca am avut alte lucruri mai bune de facut decat de aranjat niste perne pe o canapea. Uite Nicko, as vrea sa vorbim putin. In legatura cu viitorul meu… eu… Cred ca de aici mi-am uitat discursul meu bine pus la punct. -…Eu… nu vreau sa sune prea siropos dar m-am gandit la ce vom face, m-am gadnit… si… -Si te-ai gandit… da… Ce amuzant . L-am luat de mana si ne-am asezat pe canapeaua micuta din sufragerie. Ma uitam la mainile noastre impreunate, dar privirea imi era focalizata pe podea. -Vroiam sa stii ca orice ar fi, noi doi vom ramane impreuna. Si e putin ciudat ce se intampla acum, si stiu ca tu ma vezi mereu intristata pentru cele din trecut… si… si mam gandit… ca poate ar fi bine sa plecam. -Oh. -Uite, eu trebuie sa urmez o facultate. Vi cu mine, plecam de aici. Scapam de tot si… si cream inceputul. -Inceputul? Bella… dar tu nu ai acceptat nicio facultate pana acum si… si asta ar insemna sa… sti, sa locuim impreuna. -Ti s-a aprins un bec? Stiu de inscrierile la facultate. Am cateva acceptari din partea unor facultati la care am intrat pe merit… S-a uitat putin nedumerit la mine. Desigur ca nu stia de incercarile de mituire ale lui Edward la unele din facultatile pentru genii.

-Si de asemena am si o facultate pe care pot sa o urmez. Nici nu e atat de departe de aici, este in Seattle. Dar desigur daca nu iti place Seattle as putea sa incerc sa caut altceva… Si am si niste fonduri cu care am putea sa… inchiriem ceva. Un fond minuscul ce-i drept, dar pentru inceput… si pot lucra in timpul liber… si apoi mai tarziu putem sa cumparam ceva… dar… banuiesc ca nu prea te incanta… Mi-am ridicat capul sa il privesc. Avea o expersie pe fata uimita dar imbibata cu o intelgere profunda . M-a tras in bratele lui si s-a jucat cu parul meu. Ii simteam buzele in parul meu. -Bella, cum poti sa te gandesti ca nu as fi de acord, daca asta e ceea ce iti doresti tu, eu sunt intru totul de acord… Si in plus cred ca facultatea din Seattle este singura care a mai ramas disponibila. Dar oricum, nu imi pasa unde vom fi. Voi fi cu tine.

Deci hotarasem. In curand vom fi in camioneta mea, in drumul spre Seattle. Mai ramanea doar sa vad ce a mai ramas din minusculul meu fond pentru facultate si treaba cu Charlie. Intr-un fel imi era mila ca il lasam singur din nou, in primul rand gatitul era o problema pentru el, si stiu ca se obisnuise sa ma aiba prin preajma. Dar s-a descurcat cat timp a mai fost singur. Incercam sa nu ma gandesc la facultate, dar desi mai erau doua luni bune din vara, trebuia sa sa plecam cat mai curand, inainte ca lucrruile cu varcolacii sa o ia razna. Trebuia doar sa ma gandesc la o scuza buna pentru Charlie. Dar deja parca o aveam bine formata in minte. In plus,

Seattle este aproape de Forks, pot sa vin aici destul de des. Teoretic.

Capitolul 7 Plecarea

Lucruile tindeau sa ia o cale ciudata, lucruri foarte bizare se intamplau. Pana si eu, fiinta tanara si amarata am observant ca lucrurile nu stau foate bine in La Push. Nu s-a mai gasit nicio urma de vampir prin zona, dar baietii au ramas destul de alarmati si refuza sa se opreasca din cercetat. Ca si cum ar cauta singuri problemele.

Nicko petrecea destul de mult timp la casa lui Charlie, obisnuiam sa facem planuri pentru calatoria noastra. Vazand saracele bancnote pe care le detineam, s-a oferit sa se angajeze si el la magaznul parintilor lui Mike. Pentru cateva zile cel putin. Charlie a inteles de la un moment dat de ce venea Nicko atata de des. Si nu a primit deloc bine vestea. Parca inca il mai aud racnind “II SCHIMBI DESTUL DE REPEDE”… Nu se prea pricepe la gandurile sufletiste ale unei adolescente.

Cu scuza ca merg mai devreme pentru a ma pregati pentru cursurile intenstive, pentru a ma obisnui cu orasul, am pornit cu tragere de inima spre camera mea, gata sa impachetez lucrurile pe care le voi lua cu mine. Charlie a inghitit si scuza ca Nicko va urma aceeasi facultate, fara sa stie insa ca vom si locui impreuna. Mi se parea ciudat sa parasesc locul din care am atatea amintiri, ma atasasem de el… Padurea din apropierea casei, scoala din Forks, rezervatia… toate se adanceau in niste amintiri sumbre, dar care totusi ma faceau sa zambesc si sa ma gandesc daca ceea ce va urma va fi definitiv, daca in sfarsit voi ajunge sa iau o hotarare corecta. Nu mi-a luat prea mult timp sa impachetez, nu aveam prea multe haine, sau orice alt lucru in exces. Mi-am intors privirea si am vazut exemplarul meu facut varza de La rascruce de vanturi. Automat mi s-au invartit in minte replicile lui Edward in legatura cu greselile pe care le faceau Catherine si Heathcliff. Si atunci mi-a sacapt printre buze abia soptit. -Sa gresesti este uman.

Am oftat si am mers sa iau cartea ca sa o iau cu mine. Iar atunci privirea mi-a cazut pe altceva. CD-ul cu muzica compusa de Edward si albumul foto. Am ramas inmarmurita, iar gandurile automat mi sau blocat. Am intins o mana tremuranda dar m-am oprit brusc cu privirea atintita spre ele. M-am asezat pe pat, si le-am ridicat usor, inchizand ochii si parca simtind inca parfumul inconfundabil al lui Edward. Simteam cum lacrimi ar fi vrut sa evadeze. Apoi am auzit brusc o bataie in usa. -Bella? Sunt eu, Nicko. Precum un robot am mers sa deschid usa. Am zambit, ca de obicei, dar in timpul zambetului muschii fetei ma dureau. Ca si cum doua parti ale aceleiasi persoane vor sa o ia in directii diferite. -Impachetezi? -Nu, am terminat. S-a asezat pe pat si a luat in mana CD-ul si albumul. -Si astea? -Nimic. Vor ramane aici. A inspectat carcasa CD-ului dupa care a vrut sa deschida albumul dar s-a razgandit. Probabil pe el il intepa la nas mirosul. -Bella, trebuie sa le iei. Sunt parte din tine. Nu ma asteptam la asta. Sa le iau cu mine? Erau doar niste lucruri pline de amintiri dureroase. L-ea luat si le-a pus cu grija la suprafata hainelor mele din valiza inca deschisa.

Iar atunci nu m-am mai putut stapani. Am inceput sa plang.

Am dormit deosebit de greu in acea noapte, lasasem geamul deschis pentru a putea simti adierile vantului de afara. Era una din putinele nopti senine in Forks, iar lumina Lunii imi ajungea pe fata. Nu imi amintesc ce am visat dar m-am trezit mai obosita decat cand ma culcasem. Apoi am auzit calxonul camionetei mele. M-am imbracat strangaci cu hainele pregatite pentru drum si am coborat repede scarile, ca sa deschid usa. -Buna dimineata! Nicko avea un ranjet imens pe fata. Am fost la magazin si am luat mancare pentru drum, apa, umbrele si solutie noua pentru spalat parbrizul. Nu m-am putut abtine sa nu rad de el. Avea fata unui copil care descoperise o noua jucarie. -Nu ti se va dezmembra camioneta pana in Seattle, nu-i asa? Ha ha. -O vom monta la loc daca va fi nevoie. Am luat impreuna micul dejun, apoi am mers sa ma termin de pregatit, dupa care ne-am uitat la televizor asteptand sa vina Charlie acasa.

Intr-un final, a sosit si el, bocanind cu talent in sufragerie. -Buna Bells… Nicko. -Buna tata. -Si… sunteti gata? -Da… S-a trantit pe canapea langa noi si cateva moment a privit fix televizorul. -Stiam ca o sa vina momentul asta. Ca vei pleca din nou. -Hei tata, o sa mai vin aici. Seattle nu e departe. Ne-am ridicat de pe canapea si l-am imbratisat lung. -Ai grija de tine Bells. Si bafta. -Da. Multumesc tata. L-am luat de mana pe Nicko si am pornit spre camioneta. -La revedere domnule Swan. -Aveti grija. Nu aveam multe bagaje, asa ca le-am putut duce pe toate doar dintr-o singura data, dar fiindca in cabina camionetei nu era prea mult spatiu pentru ele, le-am pus in spate, acoperindu-le cu panza si plastic, pentru a evita sa se ude. Eu voi conduce, mi-e dor sa imi conduc camioneta, dar inainte sa intru in masina am mai aruncat o privire spre casa lui Charlie si spre imprejurari. Parca lasam o parte din mine acolo.

Mi-am intors privirea in fata si am apasat hotarata pe acceleratie, evitand sa mai privesc in jurul meu, evitand sa vad cum lasam din nou totul in urma.

Nicko pornise casetofonul vechi al camionetei pe singurul post de radio pe care il prindea. Era cu muzica veche, dar era mai bine decat sa fie liniste. Statea linistit in dreapta mea si rasfoia un ziar cu locuinte de inchiriat. -Nu prea stiu ce sa alegem. Nu cunoc Seattle, dar presupun ca ar trebui sa alegem ceva in apropiere de facultate. -Spune-mi cateva. -Pai este un apartament cu doua camera pe strada Avenue, tot unul cu doua pe Rempries Forest, tot cu doua camera pe Nucks Emphar, unul cu 3 pe Jupsiut… -Jupsiut este destul de aproape. -Mai sunt pe Jupsiut doua apartamente cu doua camere… -Perfect. Mi se parea ciudat ca voi locui impreuna cu Nicko. Nu imi era teama si nici nu era faptul ca nu vroiam, doar ca era ciudat. Vom fi… ca o familie. -Si m-am gandit deja ce voi face cat timp tu vei fi ocupata cu facultatea. Imi voi cauta o slujba. -Minunat.

- Sper doar sa gasesc ceva la pregatirea mea care sa nu fie pe tura de noapte. -Hei, Nicko, uite! Pe partea cealata a drumului langa o cabana, erau adunati mai multi politisti in jurul unui cadavru oribil, parca axfisiat si lipsit de sange. Am incetinit holbandu-ma continuu la cadavrul acela infiorator. -Bella, uita-te la drum te rog. Lasa asta acum, nu mai e nevoie sa iti pese de lucrurile astea. Haide, accelereaza. Dar mintea mea numai sa merg mai departe nu vroia. Mintea mea dorea sa mearga sa vada mai de aproape ce se intamplase. Fara sa stau pe ganduri am oprit si am deschis usa. -Bella, porneste! M-a prins de mana dar imediat ce am coborat mi-a dat drumul. Am mers parca hipnotizata spre cadavru, unde mam oprit langa cativa politisti. -Ce cautati aici? Cunoasteti individul? -Eu… nu. Doar ca nu stiam ce sa intamplat. Pe langa ei am putut sa vad mai aproape trupul neinsufletit al omului. Arata complet secat de sange, cu o expresie pe chip infioratoare. Si atunci mi-am dat seama ce se intamplase. Banuielile mele se confirmasera. Si atunci o convulsie puternica mi-a strabatut corpul si am simtit cum m-i se face rau. Am privit iarba care se unduia la adierea vantului, nori care acopereau cerul si atmosfera inchisa. Simteam cum ma aflu intr-un film de groaza.

M-am intors spre camioneta, incercand sa nu ma uit la chipul ingrozit al lui Nicko sau sa mai spun vreun cuvant politistilor. Picioarele mele parca erau controlate, parca mergeau fara voia mea spre locul soferului. Nicko era inmarmurit. Am pornit camioneta fara sa scot vreun cuvant, uitanduma din nou doar in fata. Acum muzica de la radio ma enerva, asa ca am oprit-o.