RAPORT ANUAL 2004
FUNDAŢIA ŞI CENTRUL PENTRU VOI
Cine suntem O organizaţie non guvernamentală, non profit, fondată în 1996 . Scopul nostru Creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale Filozofia noastră Incluziunea, pornind de la premiza că toţi oamenii sunt egali şi trebuie respectaţi şi valorizaţi
Cuprins Pentru Voi, parte a comunităţii Timişorene- Laila Onu, director executiv Beneficiari..........................................................................................................................4 Servicii oferite........................................................ ...........................................................5 Servicii de zi........................................................ ..................................................5 Servicii rezidenţiale........................................................ .................................... ..8 Sprijin în comunitate........................................................ .....................................10 Auto-reprezentare........................................................ .........................................11 Instruire şi editare de publicaţii de specialitate......................................................14 Proiecte 2004........................................................ ............................................................14 Tranziţia la maturitate..................................................... ......................................14 Procese ce aduc schimbarea în calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi............16 Grupul de Acţiune pentru Mobilizarea Părinţilor..................................................16 Centru Model........................................................ ................................................17 Dezvoltarea capacităţii organizaţiilor....................................................................18 Învaţă să asculţi........................................................ .............................................18 E normal să fii diferit................................... .........................................................19 Evenimente........................................................ ...............................................................18 Plan 2005...........................................................................................................................26 Raport financiar.................................................................................................................28
1
Pentru Voi - parte a comunităţii timişorene Consecvenţi convingerii că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la respect şi la recunoaşterea valorii lor umane, ne-am continuat pe parcursul anului 2004 eforturile pentru includerea acestor persoane în comunitatea timişoreană. Una din priorităţile noastre a fost strângerea de fonduri pentru construirea unei clădiri noi, special proiectată pentru a răspunde necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi profunde, autism şi tulburări de comportament. Pentru aceste persoane nu s-a făcut aproape nimic în România până acum. De aceea eforturile noastre se concentrează pe dezvoltarea unor servicii comunitare adaptate nevoilor lor complexe. Campania de strângere de fonduri a vizat finanţatori externi în primul rând. Ne bucurăm că şi de această dată, ne-au fost alături partenerii noştri olandezi în primul rând Fundaţiile „Prietenii Speranţei” şi WACR, care s-au adresat finanţatorilor olandezi. Organizaţii care ne-au finanţat şi alte proiecte în trecut şi care ne-au vizitat, au răspuns pozitiv şi de această dată cererii noastre, ceea ce dovedeşte faptul că au fost mulţumiţi de modul în care au fost folosite finanţările lor anterioare: clubul Rotary din Elst, Cooperative Netherlands Foundations, fundaţia familiei van Geel. Ne bucurăm că munca noastră este apreciată de finanţatorii noştri, că am meritat şi merităm în continuare încrederea lor. Pe plan intern, a răspuns favorabil solicitării noastre un alt prieten vechi şi susţinător, clubul Rotary Timişoara. Le mulţumim tuturor şi datorită sprijinului lor, putem în 2005 să demarăm lucrările de construcţie. Finanţarea este actualmente asigurată în proporţie de 90%. Pentru a completa diferenţa, vom desfăşura o campanie de strângere de fonduri internă, ne vom adresa comunităţii de afaceri timişorene, pe care dorim să o implicăm mai mult în activităţile noastre. Am simţit cu bucurie că ne este alături, atunci când am organizat prima ediţie a Jocurilor Special Olimpics la Timişoara, în 4 Decembrie 2004. Competiţia s-a dovedit un real succes dovadă fiind numărul mare de sportivi cu dizabilităţi intelectuale care au participat, entuziasmul şi bucuria lor. Toţi participanţii au fost câştigători, şi cei care nu au cucerit medalii, pentru că au învins prin sport izolarea şi excluziunea căreia i-au fost prizonieri atâţia ani. Sportivii de la Pentru Voi au participat cu rezultate foarte bune la ediţia naţională Special Olympics, iar una din beneficiarele noastre Emilia Văduva, a fost aleasă membră în Boardul Naţional Special Olympics. În 2004 am demarat activitatea în atelierul de brutărie şi în mai am sărbătorit împreună cu prietenii, colaboratorii şi finanţatorii noştri inaugurarea brutăriei. Cu această ocazie festivă, în prezenţa Excelenţei Sale domnul Peter Jan Wolthers, Ambasadorul Olandei în România, domnul primar Gheorghe Ciuhandu şi dl. Laurens Elmendorp, au semnat Convenţia de colaborare între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Fundaţia „Pentru Voi”, care consfinţeşte parteneriatul public- privat pe baza căruia funcţionează serviciile noastre şi care este un model de bună practică pentru România.
2
Tot pentru a adânci legătura dintre „Pentru Voi” şi comunitatea în care trăim şi pe care ne-o dorim cât mai deschisă, am organizat în premieră Gala Pentru Voi în ajunul Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi 3 Decembrie. Gala a fost organizată în colaborare cu TeleUniversitatea, partenerii noştri de mai mulţi ani, împreună cu care am desfăşurat campania de creştere a conştientizării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi „Învaţă să asculţi, e normal să fii diferit!”, finanţată de Iniţiativa pentru Sănătate Mentală a Institutului pentru o societate Deschisă. Ne-am bucurat să petrecem o seară împreună în atmosfera primitoare a clubului The Note beneficiari, părinţi, personal, autorităţi locale, finanţatori, angajatori unde lucrează beneficiarii serviciului nostru de angajare în muncă sprijinită. Campania electorală din 2004 pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale ne-a dat ocazia să încercăm să atragem atenţia candidaţilor şi partidelor politice asupra problematicii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. În colaborare cu Federaţia Naţională pentru persoane cu dizabilităţi Intelectuale, Incluziune, am organizat la Bucureşti o masă rotundă cu tema Oferta electorală privind accesul persoanelor cu dizabilităţi intelectuale la muncă. Ideea de a organiza o dezbatere pe această temă, a pornit de la constatarea că angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi este unul din mijloacele cele mai eficiente de a creşte independenţa persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Ne-a fost alături, ca întotdeauna în ultimii 10 ani, Victor Wahlstrom, fost preşedinte Inclusion International. Din păcate anul 2004 a adus schimbări legislative care periclitează realizările noastre de până acum şi ridică piedici în calea dezvoltării serviciilor comunitare la nivel naţional. Credem că este o greşeală direcţia impusă de Legea 343/2004 prin care se limitează posibilitatea de a înfiinţa şi finanţa servicii şi instituţii sociale pentru persoanele cu handicap doar la Consiliile Judeţene şi nu şi la Consiliile Locale. Această abordare uniformizantă şi unidirecţională este împotriva trendului european care implică flexibilitate, abordare variată de la caz la caz şi asumarea răspunderii de către comunitatea locală, căreia îi aparţine persoana cu dizabilităţi şi care trebuie să-şi accesibilizeze toate serviciile pe care le furnizează: educaţionale, de sănătate, de transport, de loisir etc. În urma unei campanii intense împreună cu Federaţia Incluziune, am reuşit introducerea unui articol în Ordonanţa 86/ 2004 care permite continuarea finanţării de către Consiliile Locale a instituţiilor pentru persoane cu dizabilităţi. Această campanie a însemnat eforturi considerabile, mult timp şi încetinirea desfăşurării celorlalte proiecte ale noastre, îndeosebi a noului centru de zi. Totodată a ridicat mari semne de întrebare colaboratorilor noştri externi şi finanţatorilor noştri, cărora le este greu să înţeleagă raţiunile unor schimbări legislative care periclitează funcţionarea unora dintre puţinele exemple de bună practică existente în ţară. O dată în plus, ne-am convins de importanţa implicării noastre pe plan naţional pentru a fi un partener de discuţie pentru autorităţile guvernamentale înainte de elaborarea oricăror acte normative în domeniu. În încheiere, aş dori să mulţumesc tuturor celor datorită cărora „Pentru Voi” există şi se dezvoltă: beneficiari, părinţi, personal, membri ai Consiliului de conducere, autorităţi locale, finanţatori, colaboratori, prieteni, presă. Un gând de apreciere pentru tot ceea ce înseamnă Timişoara, pentru spiritul deschis la nou şi respectul pentru diversitate ce caracterizează oraşul nostru. Din care facem parte şi noi, cei de la Pentru Voi.
3
Beneficiarii noştri 112 adulţi cu dizabilităţi intelectuale şi familiile lor. Tipul Dizabilitatii
Genul
25% 46% 54% 75%
Dizabilitate Mintala
Dizabilitate asociata
Femei
Grupe de varsta 23%
Tipul si gradul dizabilitatii 11%
2%
15%
30-40
40%
34%
75%
18-30
>40
Dizabilitate mintala, grad 1
Dizabilitate mintala, grad 2
Dizabilitate asociata, grad 1
Dizabilitate asociata, grad 2
Repartitia pe servicii grupe lucrative
26%
6%
47%
28%
27%
Ateliere
Barbati
19%
Grupe de activitati
24%
copy-center croitorie tamplarie
23%
artizanat brutarie
Angajare in munca
Domenii de activitate
Provenienta
serviciul de angajare sprijinită 11%
Construcţii Alimentar, brutărie, bucătărie Confecţii textile Salubrizare Femei de serviciu Spaţii verzi Fabrică de mobilă
89% Institutii
4
Familii
Servicii oferite Servicii de zi 1. Ateliere – program de lucru de cinci ore pe zi
Centru de tehnoredactare şi multiplicare În 2004 am continuat dezvoltarea de servicii în special în domeniul tipăriturilor unde am achiziţionat utilaje mai performante, ce ne-au permis producerea de broşuri şi reviste la atelierul nostru. Astfel, întreaga gamă de tipărituri din proiectele noastre poate fi concepută şi tipărită la atelierul de copycentre. Instructorul a urmat un curs de legătorie pentru îmbunătăţirea calităţii broşurilor. Atelierul este coordonat de un singur instructor şi are 10 beneficiari.
Croitorie-artizanat A rezultat din comasarea a două ateliere cu profil similar. Gama de produse include trăistuţe, şorţuri şi mănuşi de bucătărie, periniţe, felicitări, covoraşe, gentuţe. Sunt deja beneficiari care reuşesc să manufactureze un produs de la început la sfârşit, inclusiv croitul, cusutul şi finisatul. 17 beneficiari contribuie la realizarea produselor din acest atelier, coordonaţi de doi instructori. .
Atelier de ambalaje Atelierul este nou înfiinţat în 2004. Activitatea sa se bazează pe cele două contracte pe termen lung încheiate de Pentru Voi, unul cu o firmă de ambalaje şi unul cu o tipografie. Cei 18 beneficiari au fost selectaţi pe baza abilităţilor lor de a lucra la cele două comenzi. Astfel, aceasta a devenit cea mai mare grupă din centru, coordonată de doi Instructori Activitatea are ca scop educarea beneficiarilor pentru piaţa liberă a forţei de muncă, disciplină, relaţii cu colegii, punctualitate, efort etc.
5
Atelierul administrativ Este un atelier nou care grupează beneficiarii cu abilităţi fizice mai bune. Activitatea se compune din mici lucrări de întreţinere şi reparaţii necesare în centru, activităţi de transport, precum şi activităţi preluate de la atelierul de ambalaje. Atelierul are 11 beneficiari, coordonaţi de doi Instructori.
Grădinarit Cei 12 beneficiari care lucrează aici continuă fertilizarea ecologică cu gunoi de grajd; se are în vedere instruirea permanentă a beneficiarilor, astfel încât aceştia să fie familiarizaţi cu cât mai multe aspecte ale muncii în grădină. A crescut semnificativ cantitatea de legume furnizate bucătăriei centrului, spre satisfacţia tuturor celor care apreciază sursa de legume proaspete. Grupa de grădinărit se compune din beneficiarii din mai multe grupe şi funcţionează sezonier.
Brutăria Brutăria este un atelier în care am încercat să realizăm locuri de muncă pentru beneficiarii de la DINU care nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă pe piaţa liberă. Pe parcursul anului 2004 au fost angajaţi doi beneficiari cu carte de muncă – part time; ei sunt coordonaţi de un brutar. Activitatea brutăriei a fost coordonată de un administrator. Condiţiile din brutărie sunt foarte asemănătoare cu cele de la un loc de muncă obişnuit, ceea ce a reprezentat un atu în analizarea problemelor ce pot apărea la angajare. Printre cele mai importante realizări ale brutăriei se poate menţiona faptul ca am reuşit să aprovizionăm bucătăria centrului cu pâine tot anul, am reuşit să vindem pe piaţă, e adevărat că o cantitate modestă dar în condiţii reale de piaţă şi am reuşit să obţinem documentele necesare pentru licenţa de fabricaţie. Printre greutăţi putem menţiona calitatea inconstantă a pâinii, ceea ce a dus la pierderea unor clienţi. Atelierele funcţionează pe baze economice, având încasări din vânzarea produselor manufacturate sau a serviciilor prestate, în ideea creşterii capacităţii de autofinanţare. Cheltuielile constau din materialele şi echipamentele necesare activităţilor. Recompensele pentru cei ce lucrează în ateliere constau în ieşiri la cofetărie, Mc Donalds, cinema, muzee etc.
6
2. Grupele de activităţi Prin grupele de activităţi se urmăreşte dezvoltarea autonomiei personale şi a capacităţii de auto-servire, dobândirea abilităţilor sociale şi de comunicare şi inter-relaţionare. Se oferă diferite programe în funcţie de nevoile individuale ale fiecărui beneficiar, precum şi servicii de stimulare multisenzorială şi relaxare prin snooezel. Activitatea din camera snooezel este coordonată de un Instructor care dezvoltă programe individualizate de relaxare sau stimulare, precum şi programe de dobândire de abilităţi sau cunoştinţe necesare.
Grupa verde - 10 beneficiari cu dizabilităţi medii şi severe
Grupa galbenă - 14 beneficiari cu dizabilităţi profunde
Grupa săptămânală de activităţi - oferă în prezent sprijin pentru 10 tineri cu dizabilităţi intelectuale profunde, polihandicap sau tulburări de comportament. Programul acestei grupe este de 3 ore săptămânal – au fost concepute programe individuale de activităţi pentru a veni în sprijinul beneficiarilor cu probleme mai deosebite de adaptare şi acomodare la un program zilnic. Trei pedagogi sunt responsabili de această grupă. Grupa săptămânală este o soluţie temporară, până la construirea noului centru, pentru a putea furniza servicii unui număr cât mai mare de beneficiari. Acesta este o soluţie funcţională dar pe termen scurt şi la care am apelat ţinând cont de lipsa spaţiului.
Echipa pluridisciplinară a avut o activitate susţinută pe parcursul lui 2004, astfel: •
• • • •
A organizat şi realizat în procent de 95% întâlnirile cu părinţii sau rudele apropiate ale beneficiarilor centrului şi respectiv managerii de caz ai beneficiarilor serviciilor rezidenţiale Trimestrial a organizat întâlnirile cu părinţii pe tematica de interes solicitată de aceştia. Lunar s-au desfăşurat întâlnirile sub forma unui program de instruire pentru îngrijitorii beneficiarilor cu gradul I de handicap A organizat cursuri de pregătire pentru personalul care lucrează cu persoane cu dizabilităţi A intervenit în situaţii de criză, pe care le-a gestionat şi îndrumat prin programe individuale
7
3. Angajare în muncă În anul 2004, 19 beneficiari ai serviciului de angajare în muncă sprijinită au avut locuri de muncă obişnuite sau protejate. Modalitatea de încadrare este diferită. Astfel unii dintre beneficiari au fost încadraţi pe o perioadă nedeterminată, cu carte de muncă sau pe bază de contract, alţii pe o perioadă de probă. De asemenea norma de lucru la încadrare este diferită: 10 beneficiari au fost încadraţi cu normă parţială ( 2 ore, 4 ore sau 6 ore), iar 9 beneficiari au fost încadraţi cu normă întreagă. La finele anului 2004 sunt 26 de beneficiari cu potenţial de muncă, iar situaţia se prezintă astfel: • 8 beneficiari care erau deja angajaţi la începutul anului şi-au păstrat locul de muncă pe toată perioada anului 2004 şi lucrează în continuare • 7 beneficiari au fost angajaţi în cursul anului şi lucrează şi la ora actuală în acelaşi loc, fiind sprijiniţi la locul de muncă pentru o mai bună integrare • 4 beneficiari au renunţat la locul de muncă: o beneficiară şi-a pierdut locul de muncă ca urmare a refuzului angajatorului de a-i întocmi carte de muncă, un beneficiar a schimbat trei locuri de muncă, neputând fi integrat într-un loc obişnuit de muncă ca urmare a lipsei motivaţiei de a munci, 2 beneficiare deşi doresc să aibă locuri de muncă obişnuite, nu sunt suficient de pregătite pentru muncă (venirea lor în Centru este de dată recentă) şi din această cauză încercările noastre de le ajuta să se angajeze au eşuat pentru moment. Ele au fost încadrate pe o perioadă de probă într-un loc obişnuit, dar nu au putut face faţă cerinţelor impuse şi ca urmare au fost date afară după numai o zi.
Servicii rezidenţiale DINA, DINU, LAURA În cursul anului 2004 la cele trei locuinţe protejate au fost găzduiţi între 18 şi 21 de tineri. Fluctuaţiile s-au datorat încercărilor de a asigura confortul fizic şi emoţional al beneficiarilor răspunzând schimbărilor ivite în existenţa lor: un nou loc de muncă, măsuri de răspuns la comportamente inacceptabile, acumularea de tensiuni într-o relaţie de vecinătate, boală, situaţie de criză în familia unuia din beneficiarii Centrului de zi, precum şi, cazul cel mai fericit, posibilitatea reintegrării în familie.
8
Astfel, trei tinere, una provenind din familie şi două din instituţii, au fost integrate în cursul acestui an în proiectul DINU. Două dintre ele sunt încă în faza de adaptare şi învăţare a regulilor elementare de convieţuire într-un mediu mai structurat decât familia de provenienţă, dar mai puţin restrictiv şi mai stimulativ decât instituţiile care le-au găzduit anterior. Cea de a treia, provenind de la un centru din Deva, a fost selectată de echipa pluridisciplinară pentru a locui la DINA în vederea angajării ei la brutărie, dar după numai trei luni a avut şansa de a se putea întoarce să locuiască împreună cu mama şi fratele ei, în Mediaş. Au fost operate schimbări în ceea ce priveşte caracterul locuinţelor protejate: DINA şi DINU au devenit module de locuire mixtă ca urmare a constatării că anumite aspecte ale cotidianului cum ar fi igiena personală, violenţa verbală, autogospodărirea sunt mai bine gestionate în această formă. De asemenea au fost operate mutări impuse de interesul beneficiarului (de la DINU la DINA pentru doi dintre tinerii pentru care s-a găsit un loc de muncă în Timişoara) ori a grupului de locuire (de la Laura la DINU în cazul unor stări conflictuale devenite cronice). Sprijinirea angajării pe piaţa liberă a muncii a fost una din priorităţile noastre şi în legătură cu beneficiarii găzduiţi de apartamentele protejate. Patru dintre ei au absolvit în 2004 cursuri de bucătar, respectiv brutar-patiser. De asemenea se poate aduce în discuţie opţiunea de a oferi un loc de muncă în cadrul organizaţiei noastre acelor beneficiari care au dezvoltat abilităţi suficiente pentru a se achita de sarcini, dar nu sunt suficient de pregătiţi pentru a relaţiona social într-un mediu competitiv, neprotejat: avem 6 astfel de cazuri între tinerii de la rezidenţiale. Cei 21 de tineri au beneficiat de o subvenţie acordată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în cuantum de 600 000 lunar pentru fiecare, pe tot parcursul anului 2004. Aceşti bani ne-au permis să achiziţionăm pentru folosinţa lor, pe lângă obiecte de uz personal, şi aparatură necesară pentru sporirea calităţii vieţii în locuinţe (toaster, blender, radio cu ceas, radiocasetofon cu CD, jaluzele, etc.). Tot aceşti bani ne-au ajutat să suplimentăm şi să îmbogăţim meniul, să cumpărăm torturi şi sucuri pentru sărbătorirea zilelor de naştere ale tuturor beneficiarilor. Tinerii găzduiţi în apartamentele protejate au participat la taberele organizate la Râul Alb şi Vila Klaus în luna iunie (mai puţin aceia care, încadraţi în muncă fiind nu au putut beneficia de concediu în acea perioadă), la ieşiri de câte o zi în natură (Dumbrăviţa, Chevereşul Mare), la petreceri organizate de Centrul de zi (carnavale, petrecerea de Crăciun), au fost acompaniaţi de lideri în situaţii care reclamau un plus de protecţie (stomatologie, analize medicale, cumpărături) precum şi în încercările de a păstra legătura cu membri ai familiilor de provenienţă aflaţi uneori la mare distanţă. Totodată ne-am străduit să fim consecvenţi în ceea ce priveşte urmărirea scopului- incluziunea
9
reală-şi am încurajat menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor lor cu persoane din afara organizaţiei, precum şi vizitele beneficiarilor la celelalte apartamente protejate. Ştim că, aşa ca în orice sistem viu, singura permanenţă este schimbarea şi încercăm să bine-temperăm această schimbare, astfel încât ea să însemne, pentru fiecare din cei implicaţi şi pentru toată organizaţia, un proces de creştere şi dezvoltare.
3. Sprijin in comunitate Sprijin familial, consiliere Pe parcursul anului 2004 s-a dezvoltat serviciul de sprijin în comunitate care include în prezent: - consiliere individuală - asistenţă medicală în regim de urgenţă - consilierea părinţilor la solicitare - sprijin material pentru familii aflate în dificultate De consiliere individuală a beneficiat un număr de 38 de beneficiari pe teme de autoadministrare a medicaţiei, efecte secundare, regimuri alimentare, educaţie sexuală, igienă, relaţii intime. De asemenea, au fost consiliaţi pe parcursul anului 2004 23 de părinţi. În ceea ce priveşte suportul material, 4 beneficiari au fost ajutaţi cu alimente de bază la sfârşit de săptămână, iar 7 familii ai fost sprijinite la plata cheltuielilor, a încălzirii, li s-au cumpărat alimente cu ocazia sărbătorilor. Viaţa socială şi relaxare Tinerii de la Pentru Voi - la fel ca orice alţi tineri - îşi exprimă dorinţa de a se întâlni cu toţii, în afara familiei, să poată să stea de vorbă, să asculte muzică, să danseze. De aceea am organizat, în cadrul Clubului Pentru Voi, câte o petrecere la fiecare sfârşit de lună; cu fiecare ocazie, timp de patru ore beneficiarii au dansat, au fost organizate concursuri, au fost premiaţi cei care au obţinut cele mai bune rezultate în luna respectivă, pe diferite domenii. De asemenea, au fost sărbătoriţi şi felicitaţi cei care şi-au serbat ziua de naştere. Un alt prilej de a fi împreună a fost carnavalul organizat în luna octombrie, numit „Carnavalul toamnei”, unde majoritatea beneficiarilor a interpretat un rol. Carnavalul a început cu prezentarea unei poveşti – „cele 4 fete de împărat” -, care apoi s-au transformat în cele 4 anotimpuri. Fiecare tânăr a avut de interpretat un personaj din poveste, şi cea mai mare parte a costumelor a fost confecţionată de beneficiari, în grupele sau atelierele în care lucrează. Personaje precum
10
împăratul, împărăteasa, fetele de împărat, zâna cea bună, vrăjitoarea, zmeul au fost interpretate cu entuziasm şi bucurie. În urma unor iniţiative ale grupului de auto-reprezentanţi am organizat excursii la mănăstire, drumeţii la grădina zoologică, la Muzeul satului sau în parcul botanic. Tinerii au fost foarte entuziasmaţi şi interesaţi de ce au văzut. Pentru recompensarea participării la activităţi, am organizat ieşiri la McDonald’s, la pizza, la cofetărie şi la cinematograf. Pentru o parte dintre ei aceste ieşiri în oraş sunt singurele modalităţi de petrecere a timpului liber în afara locuinţei. Pentru mulţi dintre tinerii din Centrul nostru singurul mod de a petrece vacanţa de vară în afara Timişoarei a fost, în anul 2004 participarea la şcoala de vară, organizată la sfârşitul lunii iunie în Munţii Semenic, la Râul Alb şi Vila Klauss. În fiecare din cele 7 zile de tabără au avut loc drumeţii, discotecă în aer liber, concursuri sportive, terapie prin muzică; tabăra a fost şi un bun prilej de a cunoaşte natura, plantele medicinale, fructele de pădure etc. În luna decembrie, faptul că s-a mers cu colinda a fost un alt mijloc de a cunoaşte persoane noi, oameni care lucrează la redacţiile ziarelor locale cu care colaborăm (Renaşterea bănăţeană, Agenda, Focus Vest) şi, de asemenea, a fost o ocazie pentru beneficiari de a întâlni angajaţii firmei SCA Packaging cu care am încheiat contractul pentru realizarea ambalajelor de carton. Tot în această luna decembrie, la invitaţia Clubului Rotary din Timişoara, un grup de tineri din centrul nostru a susţinut un spectacol de colinde la Căminul de bătrâni din Timişoara.
4. Auto reprezentare Auto-reprezentanţii din centrul nostru au participat la diferite evenimente la Budapesta, Dunkerque, Sinaia şi Timişoara. Astfel, în luna februarie, în organizarea Fundaţiei „Pentru Voi”, în colaborare cu Forumul European al Dizabilităţii, România Inclusivă, Grupul de Iniţiativă pentru Constituirea Consiliului Naţional al Persoanelor cu Dizabilităţi şi Grupul de Acţiune pentru Mobilizarea Părinţilor a avut loc la Timişoara conferinţa „Viaţa în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi – parteneriat pubic-privat”. Cu această ocazie tineri cu dizabilităţi care locuiesc în comunitate şi beneficiază de servicii comunitare au vorbit direct, ei înşişi în propriul nume, despre avantajele acestor servicii şi despre schimbările din viaţa lor. Au fost vizionate şi două mărturii personale (materiale video filmate în cadrul campaniei Învaţă să asculţi – e normal să fii diferit 2003), a fost organizată o expoziţie cu vânzare a produselor realizate în
11
atelierele centrului de zi, iar pâinea care a fost servită cu această ocazie a fost coaptă de persoane cu dizabilităţi, în cadrul atelierului de brutărie. Mai multe detalii despre conferinţă găsiţi la pagina 18.
În luna aprilie a avut loc, în cadrul Lunii Voluntariatului, o expoziţie în Piaţa Operei din Timişoara. Tinerii de la Pentru Voi au participat cu un stand, reuşind să vândă produsele pe care ei le-au realizat în cadrul centrului.
UNAPEI – asociaţia naţională a părinţilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din Franţa - a organizat o întâlnire la care au participat persoane cu dizabilităţi din Franţa, membre ale organizaţiei de auto-reprezentanţi Nous Aussi. Scopul acesteia a fost explicarea extinderii Uniunii Europene invitate fiind şi trei persoane din afara Franţei – un reprezentant al Ungariei, un auto-reprezentant – Gabriel - şi un angajat de la Pentru Voi, care au prezentat situaţia persoanelor cu dizabilităţi din ţările pe care le reprezintă. Gabriel a vorbit, fără trac şi spontan, despre brutărie şi despre viaţa lui la DINU, făcând o comparaţie foarte apreciată între munca la brutărie şi extinderea Uniunii Europene. A doua zi a avut loc adunarea generală a Nous Aussi, un model şi exemplu bun de urmat pentru viitoarele asociaţii ale auto-reprezentanţilor din România. În luna iunie Adi, unul din tinerii care lucrează în grupa de croitorie, a participat la Budapesta, la un curs pe teme de organizare a unei campanii media şi de implicare a beneficiarilor - persoane cu dizabilităţi intelectuale – în planificarea, organizarea şi implementarea activităţilor care le privesc. Didona a luat parte la conferinţa de la Sinaia, din luna noiembrie, la care s-a discutat despre terapia prin muzică. Emilia este membru în consiliul director al Special Olympics, participând la deschiderea jocurilor naţionale la Bucureşti, unde a luat cuvântul, ca reprezentant al persoanelor cu dizabilităţi din ţară, la conferinţa de presă ce a avut loc la sediul Ambasadei SUA, având ocazia de a-şi exprima sentimentele ce o încearcă atunci când are ocazia de a participa la asemenea competiţii sportive. Alături de Emilia au mai avut intervenţii şi Cristian Ţopescu – Consiliul Director al Special Olympics
12
România, Christa Velkov – Special Olympics Europa, Octavian Morariu – Agenţia Naţională pentru Sport. La Bucureşti Emilia a avut două discursuri iar atleţii de la Pentru Voi au obţinut opt medalii, la atletism şi tenis. Emilia a fost şi la Budapesta, în octombrie, la conferinţa regională Special Olympics Europa/Eurasia, unde a concurat ca atlet şi a şi ţinut un discurs.
Datorită acestor rezultate şi a interesului faţă de sport manifestat de beneficiarii de la Pentru Voi, Fundaţia Pentru Voi împreună cu Special Olympics România a organizat la Timişoara o competiţie sportivă la fotbal, atletism, baschet. Campioanei mondială la gimnastică, Simona Amânar, a fost prezentă, iar sportivii au fost tineri cu dizabilităţi din întreg judeţul Timiş.
În luna octombrie a avut loc seminarul E normal să fii diferit (detalii – pag. 18), la care au participat 35 de persoane din întreaga ţară. Ultima zi a fost rezervată în întregime temei auto-reprezentării. După cum e şi firesc, pe lângă prezentările teoretice, au avut loc şi trei intervenţii ale auto-reprezentanţilor. Acestea sunt cele mai apreciate la fiecare asemenea întâlnire – fapt ce reiese clar din evaluările participanţilor. Un alt mare pas înainte a fost făcut în luna noiembrie, când a avut loc adunarea generală a Federaţiei România Inclusivă şi când s-au organizat alegeri pentru consiliul de administraţie. Astfel, este pentru prima dată în România când două persoane cu dizabilităţi fac parte dintr-un consiliu de administraţie al unei organizaţii care le reprezintă interesele. Una din cele două persoane este şi Gianina – o tânără cu dizabilităţi, ce a trăit în instituţii şi care în prezent locuieşte la LAURA şi lucrează, pe post de îngrijitor, la centrul Pentru Voi. În acelaşi timp, am realizat, pe parcursul anului 2003, precum şi în cadrul unei şcoli de vară, traininguri pentru instruirea a 80 de tineri în auto-reprezentare (concept care presupune conştientizarea persoanei cu dizabilităţi intelectuale asupra drepturilor şi obligaţiilor pe care le are, astfel încât aceasta să fie capabilă să îşi susţină punctul de vedere). Beneficiarii au apreciat melanjul de activităţi de relaxare (discotecă, plimbări, jocuri sportive, concursuri cu premii, foc de tabără) şi sesiuni de training (abilităţi sociale, comunicare, auto-îngrijire). S-a continuat realizarea revistei “Pentru Voi” – patru numere -, prima revistă din ţară realizată integral de către şi pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Revista a fost editată în 500 de exemplare şi distribuit gratuit organizaţiilor şi furnizorilor de servicii în domeniu.
13
5. Instruire şi editare de publicaţii de specialitate În anul 2004 structura proiectului Centru Model s-a modificat, în sensul că furnizarea de training s-a adresat exclusiv organizaţiilor din România. Astfel, au avut loc două sesiuni de formare - una în mai, pe teme de filozofia organizaţiei, valori, cod etic, tipuri de servicii comunitare, incluziune, iar a doua sesiune în octombrie, subiectele atinse fiind auto-reprezentarea, planificarea centrată pe persoană şi scale de evaluare a suportului, valori, cod etic, proceduri de lucru cu beneficiarii. Pe parcursul anului personalul de la Pentru Voi a participat la rândul său la sesiuni de pregătire, în România, Ungaria, Croaţia. Temele principale au fost: autismul şi sindromul Asperger, întreprinderea socială, analiza tranzacţională, sexualitate, organizarea de campanii media, metode de abordare non-agresivă a comportamentului provocator, terapie prin muzică. La Pentru Voi s-au editat şi publicat o serie de materiale informative, care pot fi distribuite gratuit, la cerere, tuturor organizaţiilor interesate. După cum se vede, cei din atelierul de tehnoredactare şi multiplicare nu au avut prea mult timp liber în 2004: -
Auto-reprezentarea – credinţe, valori, principii Planificarea centrată pe persoană şi scale de evaluare a suportului Sindromul Asperger – strategii practice pentru lucrul în clasă (un ghid pentru profesori) Ce este sindromul Asperger? Cod etic în furnizarea de servicii comunitare persoanelor cu dizabilităţi intelectuale Angajarea persoanelor cu dizabilităţi – o soluţie pentru problemele de personal ale firmei dumneavoastră De ce vreau să lucrez? (pliant în limbaj uşor de citit).
Aceste publicaţii pot fi obţinute şi accesând www.pentruvoi.ro , secţiunea Publicaţii.
Proiecte 2004 Tranziţia la maturitate Scop • Pregătirea personalului de la Pentru Voi şi a părinţilor în relaţia cu tineri adulţi cu autism, sindrom Asperger şi / sau comportament provocator • Oferirea de servicii de sprijin unui număr de 15 tineri cu autism, sindrom Asperger şi / sau comportament provocator • Diseminarea cunoştinţelor dobândite cu privire la autism, sindrom Asperger şi / sau comportament provocator
14
La începutul lui decembrie a avut loc cursul Abordări pluridisciplinare ale diagnosticului şi managementului adulţilor cu tulburări din spectrul autist Acesta a fost susţinut de către profesionişti de renume din Marea Britanie - Prof. Tony Holland, profesor şi şeful catedrei de psihiatria dezvoltării la Universitatea din Cambridge şi Hellen Aguire, specialist în terapia limbajului şi a vorbirii. Temele principale pe marginea cărora s-a discutat au fost: Diagnostic şi complicaţii secundare la adulţii cu tulburări din spectrul autist (Prof. Tony Holland, Hellen Aguire), Managementul interprofesional al tulburărilor din spectrul autist (Prof. Tony Holland, Hellen Aguire). În urma evaluării cursului a reieşit că informaţia din acest domeniu este sumară şi că nevoia de sesiuni similare este foarte mare, nu numai la nivelul Timişoarei. Au fost apreciate exemplele concrete şi studiile de caz prezentate de traineri şi a fost subliniată necesitatea muncii în echipă şi a înţelegerii fiecărei persoane cu care se lucrează. S-au sugerat chiar şi teme pentru cursuri viitoare – cum să facem faţă cuplurilor, cum să oferim sprijin familiilor, co-morbiditatea, munca individuală, viaţa sexuală, mijloace alternative de comunicare. Una din dificultăţile cele mai mari cu care ne confruntăm noi, cei de la Pentru Voi, este dată de faptul că în România nu sunt diagnosticaţi adulţi cu autism sau sindrom Asperger, iar un posibil subiect de cercetare este elucidarea motivelor pentru care adulţii autişti sunt diagnosticaţi diferit. Pentru aceasta am colaborat cu Asociaţia Casa Faenza – care oferă servicii copiilor cu autism – în vederea comparării datelor privind copii şi adulţii, observând o mare diferenţă. Este necesară organizarea de seminarii viitoare pentru a reuşi să înţelegem ce se întâmplă în adolescenţă şi pe ce anume de bazează pentru schimbarea diagnosticului odată cu perioada adolescenţei. Echipa pluridisciplinară de la Pentru Voi a evaluat 14 tineri cu autism pentru s-au stabilit planuri personale de viitor şi planuri individuale de suport. Serviciile individualizate sunt furnizate zilnic în cadrul centrului de zi – e vorba de activităţi în grupă, planuri personale, planuri de viitor, program comportamental, măsuri proactive şi reactive. Pentru evaluare s-au folosit testul arborelui, Raven, Szondi, Luscher, Toulouse-Pieron, observaţia (autonomia personală, psihomobilitate, conştientizarea timpului şi a spaţiului, dezvoltarea emoţională, comunicarea, relaţiile) şi interviul, scala de dezvoltare Portage.
Finanţator
Iniţiativa pentru Sănătate Mintală a Institutului pentru o Societate Deschisă, Budapesta (Open Society Mental Health Initiative)
15
Procese ce aduc schimbare în calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi La iniţiativa Stockholm University s-a lansat un studiu despre procesele si metodele folosite pentru atingerea de condiţii de viaţă mai bune pentru persoanele cu dizabilităţi din India, Kenya, România şi Africa de Sud. Studiul este realizat în România de România Inclusivă, în colaborare cu Fundaţia Pentru Voi. Este prevăzut ca studiul sa se finalizeze in februarie 2006, iar ariile principale ce vor fi cercetate sunt : • Ce exemple de procese ce generează schimbarea, concretizate în îmbunătăţiri definitive ale condiţiilor de viaţă ale adulţilor şi copiilor cu dizabilităţi intelectuale, pot fi întâlnite în cele patru ţări? • Care sunt agenţii strategici care pot influenţa schimbarea, la nivel internaţional, naţional şi local? • Care sunt cele mai eficiente metode pentru a genera şi perpetua procesele ce generează schimbarea? Echipa de implementare este coordonată în România de Mircea Alexiu, Facultatea de Asistenţă Socială Timişoara, membrii acesteia fiind: Aurora Toea, director executiv CRIPS, Radu Sergiu Ruba, vice-preşedinte al Consiliului Naţional al Dizabilităţii, Laila Onu, vice-preşedinte Federaţia Incluziune. În 2004 au avut loc întâlniri ale echipei, la prima din ele participând şi coordonatorul – suedez – al proiectului la nivel internaţional. S-au trimis chestionarele privind culegerea de informaţii cu privire la exemplele de bună practică, au fost selectate cele mai bune dintre ele, urmând a fi procesate şi publicate într-o broşură. Trei proiecte (Alba-Iulia, Bistriţa şi Timişoara) din cele selectate spre publicare vor fi analizate în detaliu, urmând a fi prezentate în cadrul broşurii ce va fi lansată la nivel internaţioal. Finanţator SHIA Suedia
Grupul de acţiune pentru mobilizarea părinţilor PMAG România este un proiect de cooperare între Inclusion International, Federaţia Incluziune şi Fundaţia Pentru Voi, al cărui scop este promovarea dizabilităţii intelectuale. Proiectul a început în 1998 şi se va finaliza în 2006. Pe parcursul lui 2004 au avut loc trei sesiuni de formare şi a continuat activitatea de lobby la nivel naţional – două evenimente importante în acest sens au fost conferinţa din februarie de la Timişoara (detalii – pag 18) la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor din ţară şi de la Bucureşti (ocazie cu care participanţii au
16
căzut de acord că viaţa în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale este un scop, iar parteneriatul public-privat o condiţie pentru succes) şi masa rotundă din noiembrie de la Bucureşti – tema a fost Sprijinul politic pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi. Din păcate au participat doar doi candidaţi – Dl. Gheorghe Ciuhandu, PNŢCD şi Constanţa Popa, PRM, unul dintre ei făcând o interpelare în Parlament, subliniind situaţia dificilă în care se găsesc persoanele cu dizabilităţi. De-a lungul întregului an s-a oferit asistenţă organizaţiilor membre ale federaţiei, s-au efectuat vizite de studiu pentru evaluare şi analiză, s-a editat buletinul informativ, s-a participat la întâlnirile Consiliului Naţional al Dizabilităţii, contribuind la realizarea Memorandului Dizabilităţii şi a raportului de ţară privind situaţia persoanelor cu dizabilităţi. S-a monitorizat procesul legislativ, reacţionând acolo unde a fost cazul – de exemplu, ordonanţa 68, legea 343. De asemenea Pentru Voi a susţinut memorandul adresat Guvernului României de către Amnesty International ca urmare a raportului critic privind situaţia pacienţilor şi rezidenţilor din spitalele psihiatrice. A avut loc, în luna august, o întâlnire a consiliului de administraţie a Federaţiei, stabilindu-se strategia de dezvoltare până în 2007. Discuţiile au fost moderate de Dl. Victor Wahlstrom, din Suedia, care este coordonatorul proiectului. În luna ianuarie dânsul a primit din partea Preşedintelui României ordinul de merit în grad de cavaler, ca recunoaştere a activităţii de sprijin a mişcării dizabilităţii din România.
Finanţator SHIA Suedia Centru Model În 2004 au avut loc două module de pregătire, destinate organizaţiilor din România. Cu ocazia primului seminar, care a avut loc în luna mai, s-a constatat diferenţa clară în nivelul de dezvoltare al organizaţiilor participante, luându-se hotărârea ca pe viitor cursurile să se facă diferenţiat, pe de o parte pentru organizaţiile aflate la început, iar, pe de altă parte, pentru cele care duc o activitate de pionierat în domeniul dizabilităţii din România, fiind inovatoare şi exemple de bună practică. Primul modul – la care au participat 14 persoane – s-a concentrat pe management organizaţional, parteneriat public-privat şi servicii pe baze comunitare.
17
La al doilea modul, realizat cu co-finanţarea ANPH-ului, au participat 42 de persoane. S-a discutat pe teme de planificare centrată pe persoană, scale de evaluare a nevoii de suport, comportament provocator, valori, cod etic, proceduri, auto-reprezentare. Foarte apreciate au fost mărturiile personale, unul din elementele care caracterizează evenimentele organizate de Pentru Voi.
Finanţator Institutul pentru o Societate Deschisă, Budapesta, Iniţiativa pentru Sănătate Mintală
Dezvoltarea capacităţii organizaţiilor Pentru Voi a fost implicată, în 2004, ca partener în proiectul Dezvoltarea capacităţii organizaţiilor prin sesiuni de formare şi educare a adulţilor în Europa Centrală şi de Est. În România proiectul - coordonat la nivel internaţional de Inclusion Europe şi finanţat de Institutul pentru o Societate Deschisă – este implementat de federaţia Incluziune. Proiectul presupune organizarea a 20 de sesiuni de formare în vederea dezvoltării abilităţilor organizaţiilor de a implementa servicii comunitare în folosul persoanelor cu dizabilităţi. În acelaşi timp se urmăreşte şi creşterea capacităţii Federaţiei Incluziune de a furniza training şi de a deveni un centru – resursă pentru orice actor al domeniului dizabilităţii intelectuale.
Învaţă să asculţi – E normal să fii diferit Prin proiect s-a urmărit creşterea conştientizării publicului asupra problematicii dizabilităţii intelectuale, transmiţându-se mesaje pe diverse căi – internet (prin actualizarea permanentă a site-ului www.pentruvoi.ro ), televiziune (prin realizarea şi difuzarea unui videoclip, a unui talk-show, prin informări cu privire la activităţile de la Pentru Voi), presă (articole, informări), tipărituri (un fluturaş, o broşură). Talk-showul a fost filmat la finele lunii noiembrie, fiind difuzat pe parcursul lunii decembrie. Tema discuţiei - la care au participat o persoană cu dizabilităţi care lucrează deja, directorul de la Pentru Voi, consilierul de orientare profesională, un pedagog - a fost angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi. Noi am vrut să includem şi angajatorii, însă ne-am izbit de refuzul celor care au angajat deja beneficiari de la Pentru Voi – teama de apariţii publice legată de teama de a atrage atenţia, inclusiv a organelor de control. Componenta socială sau câştigul de imagine în rândul publicului larg având o pondere mai mică în procesul de luare a deciziei privind apariţia publică. Cel mai important eveniment al campaniei din 2004 a fost Gala Pentru Voi. Scopul său a fost de a crea un cadru informal, care să-i apropie pe toţi cei care au sprijinit activitatea de la Pentru Voi, pe
18
termen lung dorind crearea, la Timişoara, a unei societăţi accesibile şi deschise. Gala a reprezentat şi o ocazie de a-i premia simbolic pe partenerii noştri – jurnalişti, angajatori, beneficiari, părinţi, finanţatori, alte ONG-uri, reprezentanţi ai autorităţilor. Gala a avut loc la clubul The Note, au fost expuse cu această ocazie fotografii de-ale beneficiarilor, studenţii de la Facultatea de Muzică au cântat muzică clasică, beneficiarii de la Pentru Voi au avut două momente artistice, s-au proiectat materialele video produse în cadrul campaniei, seara finalizându-se cu un concert de jazz. Participarea la Gala „Pentru Voi” a reprezentat un moment deosebit pentru beneficiari şi pentru părinţii acestora Cu această ocazie tinerii noştri s-au întâlnit cu reprezentanţi ai mediului de afaceri timişorean, iar aceştia din urmă au avut prilejul să constate multe dintre calităţile şi capacităţile pe care le au tinerii din centrul nostru, chiar dacă sunt persoane cu dizabilităţi intelectuale. În atelierul de tehnoredactare şi multiplicare beneficiarii au realizat fluturaşe în limbaj uşor de citit – în fluturaş este prezentată o persoană cu dizabilităţi, drepturile şi libertăţile pe care le are, avantajele oferite de un loc de muncă, suportul pe care are dreptul să îl primească - şi o broşură adresată angajatorilor, în care sunt prezentate persoanele cu dizabilităţi ca fiind o resursă importantă pentru companii, este descris serviciul de angajare sprijinită, dizabilitatea – un aspect ce priveşte întreaga comunitate, informaţii privind legislaţia din domeniu. Am organizat la Bucureşti, pe perioada campaniei electorale, o masă rotundă la care au fost invitaţi candidaţii la Preşedinţie şi Parlament. Tema a fost sprijinul politic pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale.
Tot în cadrul campaniei am avut intenţia de a recompensa doi dintre cei mai deschişi angajatori vis-a-vis de munca cu persoanele cu dizabilităţi intelectuale prin a face publica atitudinea lor pozitivă – ideea era de a organiza două vizite de studiu la sediile lor. Este una din acţiunile pe care nu le-am îndeplinit, datorită reticenţei acestora de a face declaraţii publice sau de a avea apariţii media.
Finanţator Institutul pentru o Societate Deschisă, Budapesta, Iniţiativa pentru Sănătate Mintală
E normal să fii diferit Obiective
19
• •
Susţinerea şi promovarea mişcării de auto-reprezentare pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale Promovarea conceptului de planificare centrată pe persoană în rândul furnizorilor de servicii din România
•
Promovarea unui model de cod etic şi de proceduri pentru furnizorii de servicii pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale
•
Promovarea angajării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale
Rezultate •
Un ghid despre planificarea centrată pe persoană a fost publicat pentru prima dată în România, în 500 de exemplare şi diseminat furnizorilor de servicii pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale
•
10 persoane cu dizabilităţi intelectuale au beneficiat de cursuri de calificare în profesia de brutar, bucătar, coafez, fiind pregătite să intre pe piaţa forţei de muncă din România, devenind astfel mai sigure pe ele, mai independente
•
35 de profesionişti au participat la un seminar pe teme de cod etic, proceduri şi auto-reprezentare. Acesta a fost unul din evenimentele care a trezit un mare interes în rândul profesioniştilor din domeniul dizabilităţii, am avut numeroase cereri de a participa, însă numărul locurilor fiind limitat, am fost nevoiţi să refuzăm un număr important de organizaţii. Aceasta ne-a dat certitudinea că nevoia de instruire şi de întâlniri între cei ce lucrează în domeniu este foarte mare şi, din acest motiv, dorim să continuăm pe aceeaşi direcţie.
•
S-a editat şi publicat un cod etic, ca rezultat al discuţiilor din cadrul seminarului
•
S-a tradus şi publicat o broşură despre auto-reprezentare
Evenimente Conferinţa Viaţa în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi – parteneriat pubicprivat Fundaţia „Pentru Voi”, în colaborare cu Forumul European al Dizabilităţii, România Inclusivă, Grupul de Iniţiativă pentru Constituirea Consiliului Naţional al Persoanelor cu Dizabilităţi şi Grupul de Acţiune pentru Mobilizarea Părinţilor a organizat, în februarie, conferinţa naţională cu participare internaţională, a cărei temă a fost „Viaţa în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi – parteneriat pubic-privat”. Prezentările în plen au fost completate de trei
20
grupuri specializate de discuţii (Legislaţie, Standarde de calitate, Clasificarea Internaţională a Funcţionalităţii). Preşedinţii conferinţei au fost Dl. Victor Wahlstrom, fost Preşedinte al Inclusion International şi Dl. Constantin Stoenescu, Preşedintele de atunci al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale din 15 judeţe, Inspectorii Şefi ai celor opt Inspecţii Regionale ANPH şi reprezentanţi ai ONG-urilor din domeniu. Printre vorbitorii principali îi amintim pe Anne de Ligne şi Gabriela Popescu – Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, Geert Freyhoff, Director Inclusion Europe, Bruxelles, Judith Klein, Director al Iniţiativei pentru Sănătate Mintală a Institutului pentru o Societate Deschisă - Budapesta, Sophie Beaumont, Forumul European al Dizabilităţii. Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti şi Amnesty International au fost de asemenea reprezentate la eveniment. Toţi participanţii au căzut de acord în adoptarea unei rezoluţii care poate fi primită gratuit, la cererea celor interesaţi. Pâinea care a fost servită cu această ocazie a fost asigurată de persoanele cu dizabilităţi intelectuale care lucrează în atelierul de brutărie al Centrului de Zi Pentru Voi, la Săcălaz.
Acreditare Din luna aprilie Fundaţia „Pentru Voi” este acreditată de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, în vederea furnizării serviciilor sociale. Acreditarea primită de Fundaţia Pentru Voi se referă la următoarele tipuri de servicii: a) servicii de zi b) servicii rezidenţiale pentru adulţii cu dizabilităţi intelectuale (locuinţe protejate) c) serviciul de angajare în muncă d) furnizare de training şi editare materiale e) serviciul de auto-reprezentare Acreditarea este dată conform prevederilor HG 1176-2003, privind desfăşurarea de către persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial a unor servicii sociale în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap
Inaugurare brutărie S-a inaugurat, în mod oficial, brutăria din Săcălaz!! În acest atelier lucrau deja patru tineri cu dizabilităţi intelectuale care locuiesc în casa de grup
21
DINU şi au copt prima pâine la începutul lunii ianuarie 2004. Construirea brutăriei s-a realizat cu sprijinul de un grup de sponsori din Olanda, printre care WACR, Fundaţiile Olandeze de Co-operare pentru Europa Centrală şi de Est, elevii de la Rijn College Arnhem, familia van Geel. Echipamentul a fost procurat cu finanţare ANPH. Funcţionarea atelierului de brutărie este posibilă datorită sprijinului pe care Primăria Municipiului Timişoara îl acordă organizaţiei noastre.
Excelenţa Sa, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Dl. Pieter Jan Wolthers, şi Primarul Municipiului Timişoara, Dl. Gheorghe Ciuhandu, ne-au onorat cu prezenţa.
Europa in acţiune În organizarea Inclusion Europe şi NAMHI Dublin a avut loc, în luna mai, congresul internaţional cu tema lupta împotriva discriminării persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi a familiilor lor. Temele principale discutate în plenară au fost incluziunea în educaţie, viaţa în societate, discriminarea în muncă şi democraţia – cu focus pe alegerile europene din iunie 2004. Laila Onu, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Voi, a fost invitată în calitate de vorbitor la acest eveniment, în cadrul grupului de discuţii adresat părinţilor şi familiilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, a cărui temă a fost Ce cred părinţii despre angajarea inclusivă?
Forumul European al Dizabilităţii În coordonarea Forumului European al Dizabilităţii – organizaţia europeană umbrelă din domeniul dizabilităţii cu sediul la Bruxelles - s-a format, la nivel naţional, consiliul naţional al dizabilităţii din România. Federaţia Incluziune – al cărei membru Fundaţia Pentru Voi este – este membru fondator al acestui grup, fiind responsabilă de dizabilitatea intelectuală. Un reprezentant al fundaţiei a participat la adunarea generală, în mai, la Varşovia, care a reunit toate organizaţiile din ţările Europei Centrale şi de Est implicate în înfiinţarea de asemenea consilii naţionale şi care vor adera la Forumul European al Dizabilităţii.
22
Masă rotundă Open Society Institute Budapesta, prin Programul de Advocacy privind Dizabilitatea Intelectuală şi EU Monitoring and Advocacy Program desfăşoară, în 15 ţări europene, printre care şi România, un proiect de monitorizare a accesului la educaţie şi angajare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. „Pentru Voi” a organizat la Bucureşti o masă rotundă, în colaborare cu România Inclusivă, al cărei scop a fost de a analiza prima variantă de raport, colectarea observaţiilor şi comentariilor, pentru a putea avansa spre varianta finală a raportului. Acesta va fi publicat atât individual, cât şi într-o variantă mai amplă, alături de celelalte 14 rapoarte generate în cadrul proiectului. Varianta în limba română va fi lansată în România anul viitor, iar varianta în limba engleză care va cuprinde toate cele 15 rapoarte naţionale va fi lansată la Bruxelles de OSI.
Analiza tranzacţională Psihologul specialist în analiză tranzacţională Joost Levy din Olanda a fost prezent la Timişoara în luna iulie, cu ocazia conferinţei europene de analiză tranzacţională, organizate de Universitatea de Vest. Profitând de vizita sa la Timişoara, dânsul a avut amabilitatea de a susţine un curs pe teme legate de sexualitate la care au participat membrii echipelor pluridisciplinară şi managerială de la Centrul de Zi Pentru Voi cu locuinţe protejate.
Angajare sprijinită Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale din Bucureşti a organizat la Brateş, în judeţul Neamţ, un curs de formare complementară intensivă cu tema Medierea integrării profesionale a persoanei cu handicap. Ca expresie a recunoaşterii faptului că Pentru Voi din Timişoara este unul din primele şi puţinele centre din ţară în care angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale este o prioritate, Dna Laila Onu, directorul centrului, a fost invitată ca formator în cadrul acestui curs, având misiunea de a prezenta experienţa-pilot de la Pentru Voi legată de formarea şi angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale.
Terapie prin muzică La Pentru Voi terapia prin muzică se foloseşte deja de mai mulţi ani, având un impact pozitiv, în special asupra beneficiarilor cu dizabilităţi severe. Faptul că este aplicată cu succes se datorează şi sesiunilor de formare la care trei dintre pedagogii centrului de zi au participat. Pentru a monitoriza şi evalua eficienţa acestei activităţi, trei dintre formatorii britanici au vizitat centrul de zi Pentru Voi cu locuinţe protejate în luna octombrie.
23
Împreună prin artă Această conferinţă de la Sinaia, din luna noiembrie, a subliniat încă o dată nevoia de diversificare a metodelor de lucru folosite în abordarea persoanelor cu dizabilităţi, importanţa promovării drepturilor acestora, precum şi necesitatea pregătirii continue a personalului în acest sector. Centrul Pentru Voi a fost reprezentat de un instructor care lucrează în domeniul terapiei prin muzică în cadrul centrului şi un beneficiar, care au prezentat rezultatele obţinute. La conferinţă au fost invitaţi specialişti din Marea Britanie, Grecia, Norvegia, Germania, respectiv organizaţii şi federaţii româneşti.
Incluşi în societate La Bruxelles a avut loc conferinţa finală a proiectului “Incluşi în societate”, proiect derulat la nivel european, în coordonarea Inclusion Europe , Institutului pentru o Societate Deschisă Budapesta., Mental Health Europe şi Autism Europe. Prin proiect s-au analizat condiţiile de viaţă din instituţiile mari în care locuiesc persoane cu dizabilităţi din Europa. Acest proiect marchează şi începutul afirmării unei mişcări europene pentru creşterea numărului şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor comunitare. Persoanele cu dizabilităţi au dreptul de a trăi incluse în societate şi nu mai doresc să fie segregate în instituţii rezidenţiale mari. La această conferinţă de încheiere a proiectului – care are ca temă serviciile rezidenţiale pe baze comunitare pentru persoanele cu dizabilităţi –s-au analiza rezultatele obţinute în urma studiului situaţiei reale şi s-au făcut recomandări pentru dezvoltarea viitoarelor politici referitoare la dezinstituţionalizare şi servicii rezidenţiale. În cadrul conferinţei a fost lansată o broşură ce cuprinde toate rezultatele cercetării şi recomandările pentru viitor. Romania a fost reprezentată de Dna Laila Onu, director executiv al Fundaţiei Pentru Voi.
Cetăţeanul în centru Această conferinţă a avut loc în Olanda, în luna noiembrie. Tema a fost parteneriatul dintre ONG-uri şi autorităţile locale, condiţiile în care funcţionează ONG-urilor sociale, stabilirea priorităţilor în politicile privind dizabilitatea. Au participat invitaţi din Olanda, Spania, Polonia, Slovacia şi România, din delegaţia ţării noastre făcând parte şi un reprezentant al Fundaţiei Pentru Voi.
Abordare non-agresivă Este vorba de un seminar desfăşurat la Zagreb în noiembrie în organizarea Iniţiativei pentru Sănătate Mentală a Institutului pentru o Societate Deschisă, şi a avut ca scop prezentarea unei noi metode de abordare non-agresivă a comportamentului provocator. Seminarul a fost găzduit de către Asociaţia pentru Promovarea Incluziunii şi s-a adresat organizaţiilor furnizoare de servicii pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale. La
24
seminar au participat cinci reprezentanţi ai centrului Pentru Voi, psihologi, pedagogi şi şeful serviciilor rezidenţiale.
Modele de bună practică Conferinţa a fost organizată la Sofia, în noiembrie, de Organizaţia Internaţională a Muncii; scopul ei a fost prezentarea modelelor de bună practică în domeniul serviciilor sociale destinate copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi fizice şi intelectuale, în vederea înfiinţării în Bulgaria a acestor servicii. La conferinţă au participat reprezentanţi ai organismelor guvernamentale bulgare, însărcinate cu elaborarea reformei în domeniul serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilităţi. Printre cele 5 modele de bună practică care au fost prezentate, se află şi Centrul Pentru Voi din Timişoara. D-na Laila Onu, directorul centrului a susţinut o prezentare referitoare la serviciile oferite de centru şi proiectele derulate. Una din provocările seminarului este de a găsi căile de multiplicare a acestor modele de bună practică.
Întreprindere socială Iniţiativa pentru Sănătate Mintală a Institutului pentru o Societate Deschisă, Budapesta finanţează un program de instruire a organizaţiilor din Europa Centrală şi de Est în dezvoltarea şi implementarea conceptului de întreprindere socială. O întreprindere socială este o activitate cu scop lucrativ, ale cărei obiective sunt sociale, şi ale cărei surplusuri / profituri sunt reinvestite pentru acest scop în acest tip de activitate cu scop lucrativ sau în folosul comunităţii. Brutăria – atelier în cadrul centrului de zi Pentru Voi – funcţionează ca întreprindere socială, deci nu are ca scop principal maximizarea profiturilor, ci urmăreşte îndeplinirea unei misiuni sociale (cum este, în cazul nostru, asigurarea de oportunităţi pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale). Întreprinderea socială desfăşoară o activitate comercială (producerea şi vânzarea de pâine) şi eventualul câştig este reinvestit, în vederea realizării misiunii sociale. În urma a două sesiuni de formare – care au avut deja loc la Timişoara - s-a dezvoltat un studiu de fezabilitate, urmând ca, pe baza acestuia, în cadrul unui training la Budapesta, să se avanseze spre un plan de afaceri pe termen mediu. Trainerii sunt de la NESsT – Non-profit Enterprise and Self-sustainability Team (organizaţie din Statele Unite ale Americii, care oferă traininguri în SUA, America Latină, Europa Centrală şi de Est). Doi reprezentanţi ai Fundaţiei Pentru Voi au participat la acest training.
Conferinţa Comisiei Europene asupra dizabilităţii „Şanse egale pentru persoanele cu dizabilităţi: Cooperare şi parteneriat” Scopul Conferinţei a fost de a aduce laolaltă un număr restrâns de participanţi din ţările care se pregătesc de aderare la Uniunea Europeană – România, Bulgaria, Croaţia şi Turcia – în vederea împărtăşirii experienţelor şi a participării la un schimb de informaţii privind bunele practici în problemele dizabilităţii împreună cu experţi şi reprezentanţi actuali ai Statelor membre ale UE din domeniile
25
critice ale muncii şi chestiunilor sociale. Participanţii, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, ai organizaţiilor de persoane cu dizabilităţi, ai partenerilor sociali, ai massmedia şi ai mediului academic, au participat la discuţii pe teme de abordare a dizabilităţii prin prisma drepturilor, guvernarea eficientă prin implicarea societăţii civile şi crearea condiţiilor pentru egalitatea de şanse. Conferinţa va fi deschisă de Dna Christina Christova, Ministrul bulgar al Muncii şi Politicilor Sociale şi de Dna Odile Quintin, Director General în Comisia Europeană, Directoratul General pentru Muncă, Probleme Sociale şi Şanse Egale. De la Timişoara a fost prezent la eveniment Zoltan Szoverdfi.
Plan 2005 Pentru 2005, avem trei linii de dezvoltare prioritare: 1. Dezvoltarea gamei de servicii de zi oferite şi separarea lor în: centru de ocupare şi angajare în muncă şi centru de activităţi. Pentru aceasta, vom demara proiectarea şi execuţia construcţiei unei clădiri noi, special amenajate, pentru a muta centrul de activităţi, urmată de amenajarea, dotarea cu mobilier şi aparatură specifică. Sperăm că la sfârşitul anului să putem muta efectiv cei 40 de beneficiari cu dizabilităţi severe, autism şi tulburări de comportament în clădirea nou construită. Aici vor beneficia de îngrijire profesională în 4 grupe de activităţi conform programelor individuale, urmărindu-se dezvoltarea deprinderilor de autoservire, a abilităţilor de comunicare, a abilităţilor sociale. Totodată vor beneficia de programe de terapie individuală în funcţie de nevoi. În clădirea actuală vor funcţiona 4 ateliere: Tehnoredactare şi multiplicare (centru de copiere), Croitorie şi artizanat, Confecţionat lumânări şi lucrări de întreţinere şi Ambalaje. Celelalte două ateliere grădinărit şi panificaţie vor continua să funcţioneze în locaţiile actuale: pe strada Bacalbaşa şi la Săcălaz. Succesul campaniei de strângere de fonduri desfăşurate în 2004, ne permite demararea lucrărilor noii clădiri, diferenţa de bani necesară urmând să fie strânsă printr-o campanie internă. 2. Diversificarea serviciilor rezidenţiale prin dezvoltarea unei reţele de locuinţe sociale pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Este un pionierat pentru România, fiind ultimul pas spre independenţă. Este vorba de sprijinirea a cinci persoane cu dizabilităţi, care au venit din instituţii şi care au beneficiat de serviciile noastre rezidenţiale în ultimii ani. Acum au deja un loc de muncă şi au dobândit abilităţile necesare locuirii independente. Locuirea independentă este pasul următor spre incluziune, odată depăşită faza locuirii în locuinţe protejate : case de grup (DINA, DINU). Timp de un an fundaţia va suporta financiar doar chiria aferentă locuinţelor acestora, restul cheltuielilor legate de traiul independent rămânând în sarcina beneficiarilor. La finele lui 2005, ei vor fi, în mod deplin, pe propriile picioare.
26
3. Amenajarea unui centru de criză – respite pentru beneficiarii noştri cu tulburări de comportament la parterul casei DINU din Săcălaz. Aici se vor acorda servicii de găzduire temporară pentru maxim 3 beneficiari simultan în situaţii de criză la solicitarea familiei. Grupul ţintă sunt beneficiarii cu tulburări de comportament şi autism. Acest centru este o premieră absolută pentru România, beneficiarii necesitând personal pregătit pentru acest grup ţintă. De aceea vom continua programele de formare profesională pe acest domeniu cu specialişti de marcă de la Universitatea din Cambridge. Ideal ar fi să avem un centru de criză special construit, dar deocamdată singura posibilitate pe care o avem de a răspunde familiilor acestor beneficiari, aflate la limita disperării în cele mai multe cazuri, este amenajarea parterului casei Dinu în acest scop. Vom continua activităţile de loisir: Clubul Pentru Voi– lunar şi ne propunem dezvoltarea unui parteneriat cu o organizaţie de tineret, în vederea organizării de evenimente sociale. Totodată vom dezvolta programul de acompaniament social şi vom continua consilierea familială şi acordarea de sprijin, inclusiv material familiilor beneficiarilor noştri aflate în situaţie de criză. Ca şi centru resursă al Federaţiei Incluziune, vom organiza patru seminarii de instruire pentru furnizori de servicii publici sau privaţi şi o conferinţă naţională în august 2005. Totodată, vom organiza două module de training pentru 5 organizaţii din România în cadrul programului Centru Model şi vom publica 4 numere ale revistei Pentru Voi şi un manual despre locuirea independentă. În colaborare celelalte organizaţii din domeniu, vom încerca să convingem noul guvern despre necesitatea modificării radicale a legislaţiei în domeniu şi vom participa la elaborarea acesteia.
Laila Onu Director
27
Fundaţia Pentru Voi
VENIT 2004 EURO
7500
3841
Alte 15921
9375
GAMP
Tranziţia la maturitate 5645 Studiu 9677
5816
Masa rotundă
Centru Model 11702 18387 2567
Dezvoltarea organizaţiilor Invaţă să asculţi
ANPH
Prietenii Speranţei
Total venituri 90431 Euro
28
Fundaţia Pentru Voi
Structura donatorilor 2004 (EURO)
500 500
SHIA Suedia
1341
7500
1500 27623 9375
Iniţiativa pentur Sănătate Mintală a Institutului pentru o Societate Deschisă ANPH
Şcoala din Arnhem
Clubul Lions Albi Franta
Liceul Toulouse Lautrec d'Albi Franta
42092
Prietenii Speranţei
Alţi sponsori
Total venit 90431 Euro
29
Fundaţia Pentru Voi
CHELTUIELI 2004 EURO
4211 1100
Alte
9375 21583
5639
GAMP
Tranziţia la maturitate
Studiu
3614
Masa rotundă 9677
18387 7858 2567
Centru Model
Dezvoltarea organizaţiilor Învaţă să asculţi
ANPH
Prietenii Speranţei
Total Cheltuieli 84011 Euro
30
Colaboratori şi finanţatori Ne-au sprijinit şi le mulţumim!
Colaboratori •
Finanţatori • • •
• •
• • •
• •
Primăria Municipiului Timişoara (Consiliul Local) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Iniţiativa pentru Sănătate Mintală a Institutului pentru o Societate Deschisă - Budapesta Fundaţia Prietenii Speranţei, Olanda Fundaţiile Olandeze de Cooperare pentru Europa Centrală şi de Est SHIA, Suedia WACR, Olanda Cluburile Rotary din Elst, Timişoara şi Fundaţia Rotary International Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Familia Holzer, Danemarca
• • • • • • • • •
• • • • • • •
Direcţia de Asistenţă Socială, Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş Prefectura Timiş Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti Federaţia Incluziune Inclusion Europe Inclusion International European Disability Forum Comisia Europeană – Directoratul General pentru Extindere, Directoratul General pentru Probleme Sociale şi Angajare în muncă Amnesty International Centrul de Resurse Juridice Consiliul Europei Parlamentul Europei Teleuniversitatea Timişoara Reprezentanţii mass-media din Timişoara Alte ONG-uri din Timişoara, România, Europa Centrală şi de Est
Acest raport a fost tipărit de persoane cu dizabilităţi intelectuale, in atelierul de tehnoredactare şi multiplicare al Fundaţiei „Pentru Voi” , Timişoara, România. Tel.0256 – 22 80 62; Fax. 0256 - 22 84 73 E-mail: p e n t r u v o i @ p e n t r u v o i . r o Web: w w w . p e n t r u v o i . r o