Radu

Poveste

Frigul îmi îngheţa sufletul. Mergeam fără direcţie de ceva vreme. Degetele mă usturau dar durerea mă făcea să mă concentrez asupra ei şi nu asupra lui. Simţeam cum începeau să se umfle de frig, de durere … îmi doream să nu mai ajung niciodată, să rămân acolo, în zăpadă, îngheţată. Aveam impresia că nici nu mai pot vorbi, că dacă aş pronunţa un cuvânt doar mintea mea l-ar auzi. Inima era sfărâmată în mii de bucăţele … ce simplu ar fi fost să nu mă mai întorc, să nu mai trebuiască să mă întorc, să nu-l mai văd… chipul lui mi-a revenit în minte atât de clar încât am avut impresia că e în faţa mea; m-am oprit şi inima mea la fel. Râs, muzică tare, asurzitor de tare, mult alcool în aer, o atmosferă electrizant de toridă. - Maria, cum de nu oboseşti niciodată? Nu cunosc pe nimeni care să poată dansa ore în şir şi totuşi nu te-am văzut vreodată dansând atâta timp … ceva se întâmplă cu tine… - Ştiu şi eu, poate o fi de vină vinul… - Sau băiatul?! Radiezi de fericire! Să înţeleg că te-ai îndrăgostit, că s-a produs un miracol şi tu eşti îndrăgostită? - Mircea, mi-e frică să recunosc faţă de mine că s-ar putea să fie vorba de asta; e imposibil; e doar o stare care va trece… - Imposibil sau nu, tu radiezi de fericire. Trebuia să se întâmple şi asta, numai că acum o să trebuiască să-ţi găsim altă poreclă. - Cum Mircea, adică o să scap de Miss Iceberg? De zece ani îmi spuneţi aşa, nu se poate schimba peste noapte totul. - Să ai grijă Maria; e frumos, deştept, bogat… - Şi devreme acasă, am adăugat eu râzând. - Şi devreme acasă dacă zici tu, dar … - Dar ce Mircea?, îl întreb eu oprindu-mă din dans şi privindu-l drept în ochi. - O să zici că sunt rău, şi nu-i adevărat. Mă bucur pentru tine, că eşti fericită, că radiezi de fericire – toată lumea a observat – şi poate sunt prea cârcotaş dar… - Dar ce??? - Nu a avut niciodată o relaţie stabilă. Tipul cere totul de la parteneră, dă foarte mult, trăieşte intens, dar mereu se termină la fel: din senin îi spune tipei că totul s-a terminat. Câteva secunde mă uit la Mircea; tonul era foarte serios, dar oare chiar spunea adevărul sau mă tachina? - Ţin la tine mai mult decât la propria mea soră şi acum chiar vorbesc serios. Ai grijă, nu te îndrăgosti peste vârful urechilor, bucură-te de el dar nu-ţi pierde controlul… Amărăciunea din vocea lui mă speria. Dansam în continuare, cu capul pe umărul lui şi-l priveam pe Radu. Era înconjurat de un grup de fete care râdeau la fiecare cuvânt al lui. Buzele i se mişcau senzual şi de fiecare dată când zâmbea mi se umplea sufletul de căldură. Simţeam o uşoară amorţeală în tot corpul; probabil că 1

organismul meu începea să-mi spună că am dansat toată noaptea. Radu mi-a aruncat o privire şi mi-a zâmbit după care le-a spus ceva fetelor şi s-a îndreptat spre mine. Melodia se terminase aşa că m-am aruncat în braţele lui. - Ai grijă Radule, spune Mircea pe un ton glumeţ, că vezi ce repede schimbă bărbaţii; i-a trebuit numai o secundă ca să ajungă din braţele mele în ale tale.. Mircea se îndreaptă râzând spre Clara, soţia lui. Rămân în braţele lui Radu şi mă îmbăt cu parfumul lui. Îl întreb dacă mergem acasă. De-abia reuşim să descuiem uşa… suntem flămânzi amândoi, suntem nebuni unul după altul iar coridorul pare mult prea lung… îi smulg nasturii de la cămaşă, adică doi pentru că forţa mea se opreşte acolo; râde şi-mi şopteşte că trebuie să mai facă sport cu mine ca să prind forţă; î-l muşc de buză şi-i simt sângele călduţ pe buzele mele; mă sărută ca un nebun şi am impresia că pereţii se îndepărtează de noi, că holul devine din ce în ce mai mare până dispare iar noi rămânem într-un spaţiu imens, fără pereţi, fără graniţe, undeva plutind în aer… Mă trezesc amorţită; încerc să-mi mişc picioarele dar muşchii mă dorrr; simt un sărut uşor pe gât şi îmi întorc privirea - Te-ai trezit, constat eu somnoroasă. Mă uit la el şi observ buza umflată. Mă abţin să nu râd. - Hai râzi de ce-ai făcut azi noapte, râzi, îmi spune Radu. Mă bufneşte râsul şi spun un anemic „scuze”. - Scuze da? Ştii ce mi-ai făcut pe spate? Închid ochii şi mă gândesc dacă o fi mai rău ca data trecută. Parcă ghicindu-mi gândurile îmi răspunde: - Da, sunt mai rău! Uite! Radu se întoarce cu spatele la mine şi tonul lui de copil bosumflat mă face să râd, însă înlemnesc când îi văd urmele de pe spate; de data asta am exagerat… rău! -Te doare, Radu? - Nuuuuu, că sunt bărbat. Încep să râd. E atât de dulce încât nu mă pot abţine să nu-l sărut şi buzele lui îmi incendiază interiorul corpului şi al minţii, simt cum sângele aleargă în corpul meu, în corpul lui iar toate simţurile mele devin el, Radu. Î-l privesc şi-l văd, închid ochii şi-l văd, miros şi-i simt parfumul, î-l ating şi mă cufund în braţele lui, î-l sărut şi … Mă joc cu buclele lui negre şi-l privesc. Deodată se uită foarte atent la mine şi e nedumerit. - Tu ai ochii verzi? Fac pe supărata. - Bravo! Noi suntem împreună de două săptămâni şi nu ştii ce culoare au ochii mei dar sigur ştii cât port la sutien! Să-ţi fie ruşine cinci minute! - Hai două, te rog. - Adică te mai şi târguieşti! - Păi mă gândeam peste cinci minute să te sărut pe gât, apoi să cobor uşor spre

2

Ţârâitul telefonului mobil ne-a întrerupt. A răspuns, a pus întrebări de genul unde, când, câte victime şi am înţeles că va pleca. Aş fi vrut să dispărem în alt spaţiu şi să fie numai al meu, fără serviciu şi sarcini. Ar trebui să muncesc însă nimic altceva nu mai are importanţă pentru mine, cu excepţia lui. Mă gândesc la noaptea trecută şi…la manualul de medicină legală sau mai exact la prof. Îmi amintesc lecţia despre perversiuni. Oare la asta am ajuns? Dau din cap. Nu, nu poate fi asta. Poate e perversiune conform manualului dar la câte vedem noi la muncă ştim că nimic nu mai e perversiune. Viaţa mea e relativ liniştită. Mă ocup de divorţuri. Ştiu toate lucrurile urâte care se pot întâmpla între doi oameni care s-au iubit cândva însă munca lui Radu, nu, asta chiar nu aş putea să fac. Să mă trezesc la 3 noaptea să merg să văd un cadavru, să vorbesc cu o fată violată sau cu un copil abuzat sexual, să văd toată mizeria umană lăsată pe lume, să intru peste traficanţi înarmaţi… nu aş fi putut niciodată să-mi aleg o astfel de viaţă. Mama lui Radu ar fi atât de fericită să lucreze cu ea. Câţi au şansa ca un părinte să fie cel mai bun avocat pe drept comercial din ţară iar celălalt părinte, judecător la Curtea Constituţională? Îi ştiam părinţii din timpul facultăţii, chiar dinainte de a-l cunoaşte pe el însă de când suntem împreună nu a pomenit nimic de ei. De fapt, noi nu vorbim, nu avem timp de asta, suntem mereu flămânzi – de noi. Ar fi trebuit să mă întâlnesc cu prietenele, la o discuţie între fete. Erau mai mult decât nerăbdătoare să afle ce am mai făcut, cum este relaţia mea cu Radu, dacă evoluează lucrurile, ce simte pentru mine… Aici lucrurile se complicau pentru că dacă eu ştiam că sunt cu desăvârşire complet şi absolut îndrăgostită de el şi de fiecare părticică din el, de fiecare zâmbet şi atingere, de fiecare sărut… în ceea ce-l privea nu aveam nici cea mai vagă idee. Eram oare una din prietenele lui, aşa cum au fost toate dinainte, cu o relaţie carnală tumultoasă, pasională, aprinsă sau simţea şi altceva pe lângă atracţia fizică. Erau multe întrebările care îmi umblau în voie prin minte dar îmi era frică să încerc să le răspund. Nu vroiam să aflu ceea ce nu eram pregătită să ştiu. Tot ce mă interesa era că pentru prima dată m-a făcut să mă simt vie, să simt că trăiesc cu adevărat, să simt ce înseamnă să fii îndrăgostit, atât de îndrăgostit încât să doară şi să facă totul şi mai real. Aerul pe care-l respiram era parfumul corpului lui, era în mine şi în sufletul meu, în mintea mea atât de puternic încât nu mai aveam simţuri şi pentru altceva. Miera teamă că dacă s-ar termina relaţia nu aş mai putea respira… şi cu toate astea eram atât de fericită, aşa cum nu fusesem niciodată în viaţa mea. Devenise ca un drog pentru mine şi eram din ce în ce mai dependentă. Am decis să-mi sun prietenele şi să le spun că nu ne putea vedea, că eram foarte ocupată. Nu aş fi ştiut ce să le răspund la multiplele întrebări despre Radu şi relaţia noastră. Astfel că i-am făcut o vizită lui Radu, sperând să-l iau de la muncă şi să avem o discuţie, dar tocmai î-l trimiteau la locul faptei… era, se pare, un caz de sinucidere şi trebuia să-l ancheteze… M-a sărutat, mi-a dat cheia şi a spus că peste patru ore vrea să mă găsească goală în patul lui. Am plecat. O senzaţie plăcută mi-a trezit simţurile la viaţă. Radu îmi săruta abdomenul încet, fără a se grăbi, savurând fiecare moment, coborând cu o încetineală fantastică, apoi oprindu-se şi privindu-mă câteva secunde. Nu aveam voce pentru a putea vorbi si mi-a făcut semn să tac şi să închid ochii. L-am simţit cum se dezbracă şi apoi m-a 3

sărutat, m-a sărutat încontinuu, m-a sărutat până mi-am simţit corpul explodând în mii de particule, în raze de soare, şi a continuat să mă sărute, să mă sărute…iar sărutul lui avea o durere excitantă, o duritate ascuţită dar atât de dulce, dinţii lui se înfigeau adânc în pielea mea iar buzele îmi alintau tandru fiecare por al fiinţei făcând mii de fluturi să explodeze în muntele meu. Ne întoarcem de la o petrecere. Conduc eu pentru că Radu a baut si este si foarte obosit ceea ce însă nu-l opreşte să-mi maseze interiorul coapselor. - Radu, vrei să fac un accident? Îmi zâmbeşte şi îmi rupe dresul. - Eşti nebun? intreb râzând însă sărutul lui îmi înghite cuvintele. Mâna mă masează uşor în timp ce sărutul îmi mângâie gâtul. Pentru o secundă închid ochii. Simt inima cum o ia razna. Frânez. - Eşti nebun, complet nebun… suntem în centrul oraşului, o să fim arestaţi.. Râde puternic. - Chiar crezi că m-ar aresta cineva pe mine?! - Radu, ar afla tot Baroul şi Procuratura, îţi dai seama… Radu e prea cufundat în sutienul meu pentru a mai vorbi iar eu nu mai pot pronunţa cuvinte. Mâinile nu i se satură de căldura corpului meu, de freamătul lui. Pe stradă e linişte şi lumini se aprind intermitent. Ninge liniştit. Ascult fiecare sunet al străzii, aud sunetul inimii mele, respiraţia lui. Încerc să nu mă pierd dar nu reuşesc. Poate să facă tot ce vrea, nu mai contează…tot ce contează e plăcerea. Nu am mai putut conduce. Tremur toată. Abia am reuşit să mă mut de pe scaun ca să treacă el la volan. Bate ritmul amuzat, cu mâinile pe volan. Mă priveşte. - Chiar credeai că se apropie poliţia de maşina mea? Sunt doar 4 astfel de maşini în toată ţara şi doar una roşie şi în Bucureşti. - Puteai să-mi spui asta înainte de a fi pe punctul de a face infarct?! - Nu ar fi fost acelaşi lucru. - Acum va trebui să mă duci în braţe pentru că nu-mi mai simt picioarele. Râde şi mă strânge cu forţă de piciorul stâng. - Noaptea asta e abia la început. O să opresc la o benzinărie să-ţi cumpăr ciocolată, sau vrei să încerci altceva… Mă sperie cât de serios e. Oare chiar se referă la… Privesc în jos şi spun încet: - Nu cred că fac faţă la senzaţii şi mai tari. - Poţi, crede-mă. Dacă aş fi crezut că nu poţi nu erai acum cu mine în maşină şi nu purtam discuţia asta. Se lasă tăcerea. E nebun, e complet nebun şi eu sunt îndrăgostită de el. Mi-a cumpărat ciocolată şi îngheţată. Vreau să desfac batonul de îngheţata dar nu mă lasă. - Mă chinuieşti? De ce mi-ai cumpărat îngheţată dacă nu pot mânca? - Îngheţata e pentru mine. - Dar vreau şi eu! - Trebuie să o meriţi îmi spune el, cu un zâmbet sexy pe buze. - Şi ce trebuie să fac ca să merit o îngheţată? Ne dăm jos din maşină. Se apropie de mine şi-mi ridică rochia, 2 cm. 4

- Or să ne vadă vecinii… sau sunt obişnuiţi? - A început să-ţi placă Maria, încet dar sigur… Mă desprind din braţele lui şi alerg pe holul de la intrare. E frig. Nu am cheie şi corpul lui mă lipeşte de uşă. E brutal, dominant. Închid ochii şi ţip. Simt îngheţata extrem de rece pe posteriorul meu apoi buzele lui lacome şi fierbinţi. Îngheţata e din ce în ce mai rece iar buzele mai fierbinţi şi mai lacome. Încerc să mă întorc, vreau săl sărut dar îşi desface cravata şi îmi leagă mâinile. Nu văd nimic, nu pot controla nimic, sunt total în voia lui, în voia plăcerii. A dezlegat cravata şi mi-am frecat puţin mâinile în zona respectivă. Intrăm în casă. - Iartă-mă, nu am vrut să te doară, nu mi-am dat seama că te-a durut… - Nu m-a durut … însă a fost ceva… - Nu ştiu ce m-a apucat; am impresia că nu mă mai pot controla - Radu … mi-a plăcut, am spus eu zâmbind. Am rămas uitându-mă după el. Nu ştiam ce am greşit. L-am urmat în sufragerie. S-a aşezat pe canapea şi şi-a aprins o ţigară. Era prima dată când î-l vedeam fumând. Am înţeles că vrea să fie singur şi m-am îndreptat spre duş. M-a strigat. - Maria, nu pleca. Trebuie să stăm de vorbă. M-am aşezat lângă el. Era rece, trist; nu-l mai văzusem niciodată aşa. - Maria… Am început să tremur… nu putea fi adevărat!! Lacrimile au început să-mi curgă pe obraji; m-a privit dar simţeam că mă priveşte ca pe o străină. A dat din cap şi mi-a spus că povestea noastră s-a terminat, definitiv, că aşa eram în siguranţă. Nam mai avut forţă să întreb de ce…

Maria Mihai 2002

5