Psalmii Arghezieni

Psalmii arghezieni Date generale 1. Psalmii lui David – (în număr de 50) sunt cântece de laudă la adresa lui Dumnezeu, - dialogul este posibil, - tonul uneori de lamentaţie, alteori de incantaţie, dar de cele mai multe ori imnic, - locaţie – Vechiul Testament. 2. Primii Psalmi sunt atribuiţi lui David, restul, de la 50 la 150 sunt atribuiţi şi altor autori. - încep, de obicei, cu un verb la imperativ prin care credinciosul este chemat să se alăture psalmistului. 3. Psalmii lui Arghezi – (în număr de 17) - 16 psalmi religioşi, - 1 psalm de iubire, - Psalmi în proză ⇒ Tonul diferă de cel al Psalmistului canonic, ca urmare a îndoielii „Marelui Păcătos” (Nicolae Balotă).

Diferenţe între psalmii lui Arghezi şi David

Îndoiala dramatică (stare dubitativă) Dialogul este imposibil, convertit în monolog, Blasfemie / lamentaţie.

Credinţa nestrămutată Dialogul - desăvârşit, sacral. Cântec de laudă.

4. Temele fundamentale ale psalmilor arghezieni - Tema cunoaşterii • a îndoielii în credinţă „Pentru credinţă sau pentru tăgadă, / Te caut dârz şi fără de folos.” (Psalm VI - „Te drămuiesc...”); • a căutării rostului: „În rostul meu tu m-ai lăsat uitării / şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.” (Psalm III - „Tare sunt singur...”); • condiţia lui homo cogitans (gânditorul): „Te caut mut, te-nchipui, te gândesc”(Psalm IV - „Ruga mea...”). 1

-

Tema iubirii (Denis de Rougemont) • eros (Psalmul de taină); • philia (iubirea fraternă, prietenie) „Trimite, Doamne, semnul depărtării,/Din când în când câte un pui de înger” (Psalm III - ”Tare sunt singur...”); • agapé (iubirea divină) „Sunt, Doamne prejmuit ca o Grădină,/În care paşte-un mânz.” (Psalm IV - „Ruga mea...”).

5. Motive Psalmul III - „Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş” Copac pribeag – motiv al izolării, al solitudinii; Pasărea ciripitoare – aspiraţia către grădina paradisului; Pomilor de rod – trimitere la paradisul pierdut, ca şi aroma primei agurizi; Vecii – timp sacral, transcende absolutul terestru; Ceaţa – negativ al luminii, se opune cunoaşterii; Focuri sfinte – purificare, renaştere din punct de vedere spiritual / din punct de vedere omenesc ucide; „rodi metale” – alchimie a focului (calea profetului) renunţarea la rodul firesc, uman, Pui de înger – trimisul, aducător de bunăvestire, produce liniştea. Psalmul II - „Sunt vinovat că am râvnit” Bun oprit – trimitere la pomul cunoaşterii situat în centrul Paradisului; Bunuri toate – motiv ce globalizează toate bunurile lumii ce servesc trăirilor hedoniste; Cătuşa, lanţul – motive ale limitării; Poteca strâmtă – calea riscurilor extreme; Muntele întreg – motiv al încercărilor, dar şi al încăpăţânării – trimitere la Sisif, osânditul la un efort nesfârşit; Tâlhar de ceruri – motiv al individului însetat de cunoaştere, de foc divin, pe care-l însuşeşte provocând. Trimitere clară la Prometeu; Cu arcul meu – semn al agresiunii, aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul. Psalmul VI - „Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere...” Zgomot – motiv al lumii terestre ce acoperă sunetul divin; Tăcere – aici – motiv al tăcerii acestei lumi (formă a înţelepciunii umane); Pânda / vânatul – motive ale cunoaşterii prin lupta agresivă a trecerii „dincolo”; „Şoimul meu cel căutat” - motiv cu dublă semnificaţie: a) pasăre solară, simbol al curajului în luptă, divinitate a vânătorii, b) aici în text: „cel căutat” semn al divinului; Taurul sălbatec – în ipostazele lui uraniene este asociat forţelor astrale; încarnare a divinităţii cerului.

2

6. Timp şi spaţiu Timpul - Psalmistul arghezian percepe timpul ca un „obstacol în calea unirii mistice dintre om şi divinitate” (Dumitru Chioaru, Poetica temporalităţii, Editura Dacia,2000.). Credinţa şi Tăgada – criza religioasă din Psalmii liturgici este urmarea sciziunii dintre temporalitate şi eternitate. PSALMISTUL

DIVINITATEA

Temporal Finit Căzut în timp învăluit în „ceaţă” Timp (ceas, oră minut)

Atemporal Infinit Vecia = sacru Eternitate

-

izgonirea din paradis înseamnă şi căderea în timp, adică în moarte, cenzurarea comunicării cu divinitatea; - „Timpul trăit” pentru psalmist înseamnă aşteptare; - „A fi în timp însemnă pentru Arghezi degradare şi corupere a relaţiei originare, de unitate cu Fiinţa” (D. Chioaru); - problema timpului este şi ea motiv de revoltă, deoarece aceasta adânceşte prăpastia dintre cei doi. „Deus absconditus”, de la revelarea Bibliei încoace, este retras în transcendenţa lui: „De când s-a întocmit Sfânta Scriptură Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură, Şi anii mor şi veacurile pier Aici sub tine, dedesubt sub cer.” - singura cale de a ieşi din timp este împlinirea spirituală, tinderea spre Fiinţă, iar divinul, chiar dacă există în eternitate, se regăseşte în om doar acceptând să trăiască temporal în acesta. Spaţiul (Nicolae Balotă, Opera lui Tudor Arghezi, Editura Eminescu, 1997.) - spaţiul universului imaginar este închis, „spaţiu-boltă”, cum l-a denumit N. Balotă: Bolta – asemenea cupolelor – acoperă un plan circumscris un sol plan în care şi muntele se poate transforma în şes; - spre deosebire de romantici, Arghezi prezintă văzduhul situat deasupra pământului întins, bolta cosmică se închide şi închide în loc să se deschidă ca o poartă spre infinit; - sub bolta cosmică Arghezi întâlneşte tot felul de piedici (astrele, norii) care se opun transcenderii spaţiului-boltă; - psalmistul este captiv sub „bolta zăvorâtă” care cel mult se dilată, dar nu se deschide. Opoziţie între „mare” şi „mic” / „munte” şi „şes”; - spaţiul-boltă este perceput de către Psalmist închis şi de nepătruns, deoarece contactul cu divinitatea este refuzat nu numai în dialog, dar şi vederii. Din cauza ermetismului chipul Divinului trebuie imaginat: „Te caut mut, te-n chipui, te gândesc.”

3