Prot Plantelor.

Capitolul 8

PROTECŢIA CHIMICĂ A PLANTELOR ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR 8.1. PRINCIPIILE ECOLOGICE CARE STAU LA BAZA UTILIZĂRII PESTICIDELOR În fiecare an, peste 1000 de noi substanţe chimice se adaugă celor 60.000-65.000 utilizate cotidian. Domeniul substanţelor chimice este foarte vast. Din cele 60.000-65.000 substanţe menţionate ca frecvent folosite, peste 2000 sunt agenţi activi în pesticide, cca. 5000 intră în fabricarea medicamentelor şi 6.000 sunt aditivi alimentari. Celelalte peste 47.000 sunt produse industriale şi agricole (altele decât pesticidele), combustibili pentru producţia de energie etc. (BERCA, 2001). Anual sunt folosite în agricultura lumii aproximativ 130-135 mil. tone ş.a. îngrăşăminte chimice care aduc un spor de producţie echivalent cu 40% din producţia mondială de cereale şi alte multe milioane de tone de substanţe chimice destinate protecţiei plantelor care salvează cca. 35% din recoltele obţinute. Se estimează că prin intermediul acestor mijloace, jumătate din populaţia lumii are asigurată hrana cotidiană necesară pentru subzistenţă. Cantitatea de pesticide produsă şi utilizată în protecţia plantelor a avut în anul 1997 o valoare totală estimată la 30,2 miliarde dolari, fiind cu aproape 3% mai mare faţă de anul precedent. Cea mai dinamică evoluţie a fost înregistrată în anul 1997, datorită în special creşterii suprafeţelor culti-vate cu soia şi cereale în America de Nord şi de Sud, precum şi a celor cul-tivate cu cereale în Europa. Cererea de insecticide şi fungicide a evoluat mai puţin dinamic decât cea de erbicide. America de Nord şi America Occiden-tală rămân regiunile cu cel mai ridicat consum de pesticide. În anul 1997, lor le-a revenit 34% şi respectiv 24% din consumul mondial. Ponderea celorlalte regimuri în consumul mondial a fost următoarea: America Latină 13%, Japonia 9%, alte ţări din zona Asia Pacific 9%, Europa de est 3%. Cererea mondială de pesticide pe termen mediu şi lung este în creştere, estimându-se o majorare anuala a vânzărilor mondiale de cca. 2%. În vederea obţinerii unor produse pesticide ecologic acceptate, se cheltuiesc 15-30 miliarde dolari în 8-10 ani de cercetare şi selectarea ei din 10-15 mii de produşi (pentru a îndeplini cerinţele deosebit de severe de eficacitate în producere şi utilizare). Eforturile uriaşe ce se fac din partea celor răspunzători de protecţia naturii pentru introducerea de noi molecule active şi noi produse, în con-diţiile în care presiunea utilizării pesticide lor devine din ce în ce mai mare, se justifică prin efectele economice deosebit de mari pe care le provoacă. 248

Protecţia chimică a plantelor cultivate a contribuit în ultimele 2-3 decenii la creşterea producţiei cu peste 20% la grâu, la 25-30% la cartof şi legume, 40-60% la sfeclă, 60-90% la pomi fructiferi şi viţă de vie etc. În mediul de creştere şi dezvoltare a organismelor vii în ecosiste-mele agricole trăiesc: - peste 5000 specii de ciuperci, din care mai mult de 500 de specii produc boli păgubitoare pentru agricultură; - peste 30.000 specii de buruieni, din care aproape 2.000 specii produc pagube recoltelor agricole; - peste 750.000 specii de insecte şi acarieni, din care mai mult de 10.000 de sunt identificate ca fiind păgubitoare pentru agricultură; - faptele de mai sus arată că protecţia plantelor cu pesticide este un rău foarte necesar, acceptat de societatea internaţională în vederea asigu-rării confortului alimentar. În România, dar şi în lume, poluarea vine din două direcţii vis-a-vis de utilizarea pesticidelor şi anume: • poluare verde creată de invazia de buruieni în condiţiile necontrolării lor în ecosisteme, cunoscut fiind că în concurenţa interspecifică buruienile au totdeauna un mare avantaj faţă de plantele de cultură; • o poluare brună, creată de necontrolarea bolilor şi dăunătorilor mai ales în condiţii favorabile dezvoltării acestora, adică umiditate şi căl-dură optime, îndeosebi la culturi sensibile, cum sunt legumele, pomii, via şi altele. Bolile pot provoca pierderi economice mari care pot ajunge în timp până la dispariţia culturilor. 200.000 ha de pomi şi 150.000 ha de vie au dispărut deja în perioada 1991-1998 datorită poluării brune. Eficaci-tatea economică a culturilor care rezistă este sensibil redusă (tabelul 8.1.). A doua grupă de fenomene de poluare sunt produse de folosirea neraţională a pesticidelor. Din datele prezentate rezultă, printre altele, următoarele: nimeni nu trebuie să se gândească la înfiinţarea unei culturi, fără a-şi face, în acelaşi timp, un plan de protecţie a culturilor; evitarea pierderilor enorme prezente azi în agricultura României trebuie să intre ca obiectiv distinct în strategiile pentru dezvoltarea agriculturii din România. Tabelul 8.1. Pierderi potenţiale produse de boli, dăunători şi buruieni Cultura Complex boli foliare

Tăciunele zburător Putrezirea seminţelor Tăciunele paniculului

249

Boli % Gândacul ghebos 15-25 Viermele sârmă 10-25 Ploşniţa cerealelor 15 Gândacul ovăzului Gândacul ghebos 10-20 Viermele sârmă 10-25 Gândacul ovăzului Gărgăriţa frunzelor 15-20 Sfredelitorul 10-15 15-20 Gărgăriţa frunzelor 10-15

Dăunători

% 15 Dicotiledonate 70-80 Monocotiledonate (calitativ) 10-20 15 Dicotiledonate 70 Monocotiledonate 15

Buruieni

% 20-30 15-20 10-15 15-25

Dicotiledonate 20-30 Monocotiledonate 10-20

25-30 30-35

Dicotiledonate 20-30

15-20

Putregaiul alb şi cenuşiu Putregaiul brun Mana şi bacterioza

Cercosporioza

Bolile tuberculilor

15-20

Monocotiledonate

10-20

15

Dicotiledonate 15-20 Monocotiledonate 10

40-80

Gărgăriţa sfeclei 25-30 Gărgăriţa porumbului 50-90 Viermele sârmă

Dicotiledonate 15-25 Monocotiledonate

25-40

Gândacul din 25-40 15-30 15-25

Dicotiledonate 40-50 Monocotiledonate 10-15

25-40

20-30 Dicotiledonate 15-25 Monocotiledonate 5-10 10-20

10-15

20-35 Dicotiledonate 30-50 Monocotiledonate 25-25

15-20

60-80 40 3545

Dicotiledonate 15-25 Monocotiledonate 15-20

15-20

Gândacul din 15-35 10-20

Dicotiledonate 15-20 Monocotiledonate 10-20

3040

5-10 5-15

20-25 Dicotiledonate 20-25 Monocotiledonate 5-10

30-35

Viermele mărului Păduchele din San 60 25 Molii minatoare Viermele prunului 15-25 Păduchii ţestoşi 15-20

Putregaiul cenuşiu

(după BERCA, 2001)

România nu este o ţară care să se teamă de poluarea cu pesticide, din estimările noastre acestea sunt asigurate pe total în proporţie de 15-20%, iar erbicidele acoperă sub 10% din necesarul optim. Între anii 1994-1997, în România s-au folosit anual pesticide în valoare de 50-70 mil. USD, inclusiv servicii directe şi indirecte, reprezentând nivelul mediu al unei agriculturi subdezvoltate. Iar din totalul suprafeţei arabile cultivate s-au aplicat tratamente fitosanitare pe numai 20-25%. Aici este locul să amin-tim că adevărata dimensiune valorică a pieţei de pesticide în România se ridică la 500600 milioane USD anual, fără a se crea condiţii de poluare specifice. * *

*

Pesticidele sau substanţele chimice destinate protecţiei culturilor sunt produse de natură organică sau minerală care se introduc într-o anu-mită doză în ecosistemul agricol pentru a obţine un efect biologic de com-batere şi unul economic manifestat prin sporuri de recoltă mult superioare costurilor lor. Pesticidele sunt deci substanţe străine ecosistemului, au o anumită toxicitate şi tocmai de aceea, aplicarea lor se face cu mult discer-nământ şi în nici un caz abuziv. 250

Principiile ecologice care stau la baza utilizării lor sunt următoarele: - la acelaşi efect biologic să se utilizeze produsele cele mai puţin toxice; - să se evite introducerea în ecosistem a produselor pesticide greu degradabile biologic, a celor cu rezidualitate ridicată; - să se evite folosirea produse lor uşor levigabile, a celor care ajung mai repede în apa freatică; - să se evite pe cât posibil utilizarea substanţelor care provoacă efecte secundare nedorite, acumulări, distrugerea entomofaunei utile, în general a acelor care alterează relaţiile interspecifice şi care prin aceasta strică echilibrele ecologice; - nu se mai acceptă produse care prin persistenţa lor pătrund uşor în lanţul trofic plante animale - om; - protecţia chimică nu trebuie să fie singura măsură de protecţie a plantelor. Cantitatea de pesticide folosită azi în lume este foarte mare. Efecte secundare cauzate de pesticide. Ar fi ideal să ne imagi-năm că există un produs "model" care adus printr-un tratament într-un eco-sistem, să acţioneze exclusiv asupra organismelor ţintă, după care să dispară din mediu fără nici o altă implicaţie secundară. Din nefericire pentru noi şi mediu, un asemenea produs "ideal" nu există. Există numeroase încercări de a ne apropia de un asemenea model, aşa cum ţi-ai dori ceva "perfect". Cum nu există "perfecţiunea", nu există nici acest produs. Efecte secundare există în măsură mai mare sau mai mică şi ele se referă la următoarele aspecte : a) Efect prelungit de rezidualitate mai ales în cazul erbicidelor, care conduce la diminuarea producţiei. În acest sens, sunt cunoscute efec-tele toxice ale reziduurilor de Atrazin din sol asupra producţiei de grâu care urmează (tabelul 8.2., fig.8.1.). Evitarea acestora se face prin reducerea dozelor de Atrazin şi înlocuirea lui cu alte produse. Tabelul 8.2. Daunele provocate grâului semănat în august 1976 în statul Nebraska (SUA) de erbicidele aplicate la porumb (BURNSIDE şi SCHULZ, 1978) Erbicide aplicate la porumb Atrazin + Alaclor Atrazin + Cianazin Atrazin + Metalaclor Atrazin + Pendimetalin Metalaclor Pendimetalin

251

Doza (kg s.a./ha) preemergent 3,4 1,5+2,2 1,1+2,2 1,6+1,9 1,1+1,9 1,1+1,7 3,4 3,7 2.2

% de reducere a greutăţii uscate la plantele de grâu 84 75 82 89 63 11 26 65 38

Fig. 8.1. Corelaţia producţiei de grâu obţinute cu reziduurile de Atrazin din sol (după VACHER şi colab., 1983) b) Distrugerea parţială a faunei şi florei solului. Fenomenul este prezent în mică măsură la erbicide, dar este mult mai activ în cazul insec-ticidelor toxice clasa I (Carborfuran de exemplu). S-a constatat că acestea, aplicate la sol, distrug, pe lângă nematozi, un număr foarte mare de lum-bricide, ca şi numeroase alte specii utile. Insecticide chiar şi mai puţin toxice pot afecta entomofauna utilă şi pot strica echilibrele generate de fenomenul de parazitism, în cultura grâului prin combaterea cu insecticide a sp. Euri-gaster sunt distruse şi buburuzele, care sunt paraziţi ai afidelor. Înmulţirea afidelor solicită un tratament aficid, mărindu-se în felul acesta încărcătura chimică din ecosistem, dar şi costurile de producţie. La încărcături chimice mari sunt posibile reduceri semnificative ale microorganismelor solului cu efecte directe atât asupra descompunerii materiei organice cât şi a proceselor de humificare. În asemenea situaţii, solurile îşi pierd repede însuşirile de fertilizare, blocarea elementelor nutri-tive fiind evidentă. Modul cum acţionează erbicidele asupra microflorei solului este prezentat în figura 8.2., iar de apreciere a efectului acestora asupra microflorei, în figura 8.3. c) Poluarea apelor freatice şi de suprafaţă. Prin aplicarea Atrazi-nului au fost găsite în apele freatice din zona Rinului de Sus cantităţi de reziduuri cu 4% mai mari decât normele Unităţii Europene. Aceste norme prevăd pentru apa potabilă o limită de 0,1 mg/l. Erbicide

Influenţa la nivelul celulei - mitoză - metabolism - fotosinteza

Influenţa la nivel populaţional

Modificarea raporturilor fiziologice Asociaţii

Funcţii - procese anabolice - procese catabolice - procese energetice - procese biogeochimice

adsorbţie pe şi în celule

Biodegradare microbiană - bolile plantelor - prădători - microparaziţi - simbianţi - antagonişti

Microorganisme

252

Fig. 8.2. Căile de acţiune a erbicidelor asupra microflorei solului (după MAAS şi PASTEMER, 1975)

Criterii efect direct asupra celulei microbiene

activitate microbiană mineralizarea substanţei organice globală O2

CO2

cantitative specifică fixarea şi denitrificarea N2

globale

calitative

pe grupe

enzime

mineralizarea C, N, P, S

Fig. 8.3. Căile de apreciere a efectului erbicidelor asupra microflorei (GROSSBARD, 1971) Atrazinul a fost interzis în Germania din 1991, el fiind restricţionat şi în alte ţări ale Pieţei Comune. MARGARETA BARTH, preşedintă a Insti-tutului Federal al Mediului (Baden-Witenberg, Germania) afirma că "situaţia este deosebit de îngrijorătoare" deoarece erbicidul se degradează lent. Acţiunea de monitorizare a prezenţei pesticidelor în U.E. se face la peste 1.100 de staţii majore. d) Efectul poluant al reziduurilor de erbicide şi impactul lor în lanţurile trofice. Este frecvent întâlnit cazul în care din nerespectarea timpilor de aşteptare intră în consum produse agricole cu un anumit con-ţinut de reziduuri, uneori superior normelor admise. Numeroase studii atrag atenţia că metaboliţii derivaţilor acidului fenoxi-fenoxi-propionic pot ajunge în lanţurile trofice din 253

cauza stabilităţii îndelungate a unor metaboliţi, fără a fi cunoscute efectele acestora din cauza numărului mare al lor. Un număr mare de pesticide poate ajunge în peşti prin apele poluate sau în grăsimea animalelor prin hrană directă care conţine reziduuri - ajun-gând apoi în hrana omului. Cele mai stabile molecule sunt cele ale deriva-ţilor halogenaţi. Modul general de acţiune asupra mediului este prezentat în tabelul 8.3. Tabelul 8.3. Modul de acţiune a erbicidelor şi implicaţiile asupra mediului (MATSUNAKA, 1971) Modul de acţiune 1. Inhibarea A TP şi (sau)

II. Perturbarea acţiunii auxinei III. Inhibarea sintezei proteice IV. Inhibarea altor sinteze

Categoria de Efecte asupra ansamblului biosferei erbicide procesul este comun întregii biosfere (microorganisme, plante, animale), deci se presupune că erbicidele de acest fel au un larg spectru toxic - toate organismele vii au compuşi cu acţiune hormonală asemănătoare, deci erbicidele de acest fel pot pro-duce efecte toxice mai slabe la alte organisme decât plantele, în special la animale - aceeaşi situaţie ca la grupa II - proces de înaltă specificitate; subs-tanţele de acest fel sunt foarte toxice pentru plantele verzi, bacteriile foto-sintetice, dar practic netoxice pentru celelalte organisme

V. Inhibarea fotosintezei prin: 1. blocarea reacţiei Hill 2. provocarea de c1oroze - prin blocarea sintezei clorofilei - prin peroxidare

- procesele de peroxidare sunt toxice pentru ansamblul organismelor vii, Dipiridili deci erbicidele de acest fel sunt foarte toxice pentru întreaga

8.2. STRATEGIA CONSERVĂRII MEDIULUI AMBIANT ÎN CONDIŢIILE FOLOSIRII PESTICIDELOR KOOEMAN (1978) demonstra că în vremea noastră ştiinţa a acumulat suficiente date pentru a permite folosirea fără riscuri a erbicidelor, ca şi a altor tipuri de pesticide. Totuşi, acestea pot primejdui interesele pe termen lung ale omului dacă: - există o capacitate limitată de a prezice riscurile ecologice (cu alte cuvinte, dacă se extind substanţele insuficient cunoscute); - problemei nu i se acordă atenţia cuvenită (datorită lipsei de răs-pundere); - nu există soluţii alternative sigure pentru înlocuirea unor subs-tanţe periculoase; - nu există o politică de conservare a mediului sau ea se aplică incon-secvent din considerente economice gândite pe termen scurt. 254

Grija pentru protecţia mediului trebuie să meargă înaintea înregis-trării (omologării) erbicidului (tabelul 8.4.). Tabelul 8.4. Date asupra metabolismului unui pesticid în sol cerute de către EPA (Environmental Protection Agency) în vederea înregistrării sale (GUTH, 1980) Date de identificare Metabolismul în sol Dispariţia din sol . Compusul Se cer date cu produs nespecificat radioactiv 2. Obiectivul a) ritmul, tipul şi gradul metabolizării produsului 3. Niveluri de identificare b) balanţa substanţei, metaboliţi b) metaboliţi în mediu ce totalizează peste 10% din doza aplicată sau peste 0,01 ppm 4. Număr de soluri sau punctea) experimentale un sol aerob

a) 4 soluri pentru culturi de câmp şi legume

pentru pomi b) cel puţin 3 soluri dacă produsul are 2perspective defructiferi largă c) 3 pentru păşuni d) 2 pentru aplicarea în jurul casei, parcuri, aplicaţii ornamentale . Temperatură 18-30°C şi umiditate peste 75% a) până ce se descompune 90% din pesticid şi se stabileşte scăderea cantităţii metaboli-ţilor intermediari e) 2 pentru aplicaţii neagri-cole pentru 4 a - 30 cm; pentru âncimea recoltării restul de 15 cm b) nu mai mult de 1 an 7. Durata experienţei

b) maximum de timp solicitat - pentru 4 a: 181uni - pentru 4 b şi c: 12 1uni - pentru 4 d: 4 luni - pentru 4 e: 2 luni

În Japonia s-a înregistrat un prim progres privind omologarea pesti-cidelor abia în 1971 (NAGAE, 1980), când legea a precizat ca obligatorii datele privind toxicitatea subacută (studii pe cel puţin 6 luni). În 1973 au devenit obligatorii şi datele privind toxicitatea cronicii (pe minimum 2 ani) a pesticidelor. În 1974, firmele au trebuit să furnizeze date privind ceilalţi ingredienţi prezenţi în pesticid împreună cu substanţa activii. În 1976, legislaţia privind înregistrarea pesticidelor a precizat obligativitatea testării mutagenităţii şi descompunerii în sistemele biologice, iar din 1977, efec-tuarea de cercetări privind toxicitatea acută a amestecurilor pesticidului considerat cu alte pesticide cu care se poate întâlni în mediul ambiant. Având în vedere că s-au prezentat anterior prevederile legislative privind protecţia mediului în condiţiile folosirii pesticidelor în fosta URSS şi SUA, se pre-zintă, în continuare, şi informaţiile cerute în Europa occidentală. a. Proprietăţi fizico-chimice: - ritmul de emisie în mediu (după pierderile din industrie); - mobilitatea: presiunea de vapori, solubilitatea în apă, date de adsorbţie-desorbţie, volatilizarea din soluţie apoasă, capacitatea de a forma complexe, densitatea lichidelor şi solidelor, 255

densitatea particulelor (pe dimen-siuni) la solide, vâscozitatea la lichide, tensiunea superficială la soluţiile apoase, coeficientul de repartiţie izooctan:apă; - date privind degradarea şi acumularea pesticidelor, inclusiv hidro-liza la diferite valori pH. b. Alte proprietăţi: formula moleculară şi structurală; spectrul de absorbţie în ultraviolet şi vizibil; punctul de topire; punctul de fierbere. c. Efectul asupra organismelor vii : - tipuri de teste ecologice: pe termen scurt cu o specie; pe termen lung cu o specie; teste sinecologice (cu mai multe specii); teste cu infra-organisme (spre exemplu, culturi de ţesuturi); teste de inhibare a algelor (valorile CE50 pentru cel puţin 2-3 specii); test de reproducere de 14 zile cu Daphnia; - teste de degradare şi acumulare: în apa, degradare abiotică (fotochi-mică şi nefotochimică), tendinţa de bioacumulare în mediu acvatic, însuşiri pentru metaboliţii mai liposolubili decât produsul iniţial, tendinţa de bioa-cumulare în mamifere, păsări, plante şi sol. Aprecierea efectelor probabile pe timp îndelungat ale erbicidelor presupune un sistem de caracterizare a acestora. BAICU şi ILIESCU (1986) propun ca stabilirea periculozităţii să aibă în vedere următoarele: 1. toxicitatea faţă de organismele entomofage şi alţi antagonişti ai dăunătorilor, ţinând seama de interesul acestora în combaterea integrată; 2. toxicitatea pentru păsări şi mamifere; 3. toxicitatea cutanată şi cumulativă pentru mamifere; 4. toxicitatea pentru peşti; 5. toxicitatea pentru albine; 6. toxicitatea pentru populaţia solului; 7. acţiunea faţă de diferite specii vegetale; 8. persistenţa în mediu; 9. efectul asupra capacităţii solului de a mineraliza substanţa organică; 10. efectul asupra respiraţiei solului; 11. efectul asupra nitrificării; 12. capacitatea de levigare în sol; 13. coeficientul de acumulare în plantă (exprimat prin conţinutul în plantă la recoltare/conţinutul în sol); 14. persistenţa în apă; 15. efectul mutagen. 8.3. LOCUL PESTICIDELOR ÎN AGRICULTURA DURABILĂ • Este meritul lui BROWN de a fi lansat primul - în raportul din anul 1994 termenul de "dezvoltare durabilă", care a intrat în literatura de spe-cialitate ca un concept de referinţă şi a devenit obiectul tuturor studiilor şi documentelor politice care abordează problemele dezvoltării economico-sociale contemporane. Modelul actual al sistemului economic mondial nu este durabil din punct de vedere al gospodăririi resurselor planetei şi al echi-librului factorilor de mediu. O economie

256

durabilă, din punct de vedere al factorilor de mediu trebuie să respecte principiile de bază ale durabilităţii, care sunt la fel de reale şi obligatorii ca şi cele ale aerodinamicii sau termo-dinamicii. • Principalele legi sau principii ale durabilităţii sunt, printre altele, următoarele: - pe termen lung dispariţia speciilor nu poate depăşi evoluţia speciilor; - eroziunea solului nu poate depăşi procesul de formare a solului; - distrugerea solului nu poate depăşi procesul de regenerare a pădurilor; - emisiile de carbon nu pot depăşi procesele de fixare a carbonului; - pescuitul nu poate depăşi capacitatea de regenerare a surselor de specii; - decesele umane nu pot depăşi naşterile. • Trecând de la conceptul global al dezvoltării durabile la cel de agricultură durabilă, aceasta din urmă ar trebui: - să protejeze mediul şi resursele naturale, cu menţinerea potenţia-lului de producţie viitoare, fără distrugerea celorlalte specii. Aici îşi găseşte locul şi interrelaţia dintre protecţia plantelor şi mediul înconjurător. - să asigure rentabilitate pentru agricultori şi să fie practicabilă pe termen lung; - să asigure securitatea alimentară; - să fie echitabilă social şi uman; - să existe o reală cooperare guvern-populaţie rurală-sector privat. • Agricultura durabilă propune, printre altele, o reducere a utili-zării pesticidelor. Una din cele mai sigure căi pentru a realiza acest deziderat o constituie introducerea protecţiei integrate (managementul integrat) care se bazează pe îmbinarea metodelor agrotehnice, fizice, biologice şi chimice, cu accent pe cele nechimice şi aplicarea măsurilor de combatere în con-textul agrocenozei date, numai atunci când se justifică economic. • Sistemul de agriculturii durabilii prezintă următoarele caracteristici: - nu duce la irosirea resurselor naturale; - utilizează mai bine energia şi materialele; - asigură recolte acceptabile şi sigure etc. • Protecţia plantelor intervine în cazul tuturor aspectelor amintite mai sus prin: - stabilirea riscului imediat şi de perspectiva a bolilor şi dăunătorilor; - prognoză şi avertizare; - recomandarea celor mai bune metode cu efect de durată; - evaluarea riscurilor prin lipsa de măsuri sau prin aplicarea greşită a măsurilor; - introducerea managementului integrat etc. • În unele situaţii, în trecutul nu prea îndepărtat, se preconiza lichi-darea, eradicarea dăunătorilor până la ultimul exemplar. S-au elaborat chiar tehnologii de stabilizare şi eradicare chimicii. Aceste metode au dat rareori rezultate practice. În acelaşi timp, costul lor era foarte mare, chiar şi pentru agricultura cu investiţii mari. În managementul integrat această concepţie este abandonată şi chiar pe bună dreptate - combătută. În realitate, dăunătorii, patogenii şi buruienile produc pierderi de recoltă numai atunci când au o anumită densitate care se manifestă la un anumit nivel de atac. 257

•

Analiza speciilor de patogeni şi dăunători arată că nu toate se întâlnesc an de an şi nu în toate localităţile. Numai unele care poartă denu-mirea de specii cheie apar an de an şi impun tratamente sistematice. Aces-tea sunt puţine şi variază între 1 şi 5 specii, în funcţie de cultură. Alte specii se întâlnesc mai rar şi numai uneori pot produce pierderi, atunci când den-sităţile cresc. Speciile migratoare şi cele polifage impun şi ele tratamente speciale în unele culturi. Într-o formă ce practică agricultura durabilă, trebuie urmărite în primul rând speciile cheie. • Pentru aplicarea corectă a măsurilor de protecţia plantelor şi mai ales pentru a diminua numărul intervenţiilor chimice în locul tratamentelor calendaristice sau după fenologia plantelor, trebuie utilizate cunoştinţele pri-vind biologia şi ecologia organismelor dăunătoare şi unele criterii economice. • Dintre metodele curente utilizate trebuie subliniate: - prognoza şi avertizarea; - raportul interspecific dintre zoofagi şi dăunători; - pragul economic de dăunare (PED). • Pragul economic de dăunare (PED) are o importanţă deosebită, prin faptul că permite să se renunţe la o lucrare de combatere atunci când densitatea dăunătorului sau nivelul de atac în sola luată în considerare nu atinge valoarea prevăzută. Mulţi autori abordează problema nivelului eco-nomic de dăunare (NED) şi a utilizării lui în menţinerea calităţii mediului. NED ca un concept teoretic are o mare importanţă în realizarea managementului integrat în cadrul agriculturii durabile (fig.8.4.). • Principalele componente ale acestei noţiuni se referii la dăunare economicii, pragul economic şi însuşi nivelul economic de dăunare. Pragul economic de dăunare (PED), spre deosebire de nivelul economic de dăunare (NED), are valoare practică, operaţională. PED pentru agricultura durabilă trebuie să fie variabil, flexibil şi dinamic, în funcţie de: dauna produsă gazdei; paguba în funcţie de densitatea dăunătorului; valoarea culturii gazdă; costul managementului.

Fig. 8.4. Prezentarea schematică a noţiunii de prag de dăunare economică şi prag de toleranţă (BERCA, 1980) 258

Este evident că folosind conceptul pragurilor realizăm două avan-taje ecologice şi anume: - utilizarea unei cantităţi reduse de pesticide şi implicit reducerea poluării legate de folosirea lor; - păstrarea mai bună a biodiversităţii, pentru că pragurile acceptă un anumit număr de buruieni, boli şi dăunători. Foarte important în acest ultim caz este conservarea faunei şi florei utile ecosistemului agricol.

8.4. UNELE TENDINŢE PENTRU CONTROLUL EXPANSIUNII PESTICIDE LOR Pe măsura ce costul ambiental al pesticidelor devine mai bine cunos-cut, un număr tot mai mare de ţări interzice utilizarea celor mai toxice dintre aceste substanţe. Numărul ţărilor în care s-au interzis 18 dintre cele mai periculoase şi mai răspândite pesticide a crescut de la 53 în anii '80 la aproape 700 în anul 1995, conform reţelei de Acţiune pentru Pesticide, cu sediul la San Francisco (tabelul 8.5.). Tabelul 8.5. Numărul de ţări în care s-a interzis folosirea pesticidelor, ani selecţionaţi Anul 1893 1989 1991 1993 1995

Ţări în curs de dezvoltareŢări industrializate necunoscut necunoscut 176 114 254 162 305 220 455 234

Total 53 290 416 525 689

Numai în Statele Unite, 860 de substanţe pesticide sunt inc1use ca (substanţe) ingrediente active în 21.000 de produse comerciale înregis-trate la Agenţia de Protecţia Mediului. Dintre acestea, 278 sunt folosite direct pe culturile agricole. Cunoaşterea efectelor negative asociate pesti-cidelor este însă în creştere. Au fost observate efectele pesticidelor asupra sănătăţii omului, a producerii anomaliilor reproductive la fauna sălbatică şi la om prin tulburări produse sistemului endocrin etc.  Una din cele mai problematice consecinţe ale folosirii pestici-delor este distrugerea duşmanilor naturali ai dăunătorilor, care în general distrug peste jumătate din numărul acestora. Aceasta poate conduce la creş-teri explozive ale numărului dăunătorilor ţintei cât şi a celor secundari. • Problemele asociate distrugerii prădătorilor naturali sunt frecvent exacerbate de dezvoltarea rezistenţei la pesticide în rândul dăunătorilor vizaţi. După unele date, peste 900 specii de insecte, boli ale plantelor şi buruieni au devenit rezistente la pesticidele folosite pentru combaterea lor. În S.U.A., cel puţin 10% din pesticidele folosite sunt destinate să combată rezistenţa speciilor dăunătoare.  Pesticidele pot pune în pericol albinele şi alte specii poleniza-toare. Pierderile prin reducerea polenizării ating cifra de cca. 4 miliarde dolari numai în SUA. 

259

Cum îngrijorarea în privinţa pesticidelor a crescut, s-a încercat să se controleze utilizarea acestora. Eforturile globale pentru controlul folosirii şi comerţului cu pesticide au determinat Naţiunile Unite să elaboreze procedura Acordului cu (de) Informare prealabilă (Prior Informed Consent PIC), care permite statelor să declare prohibit importul de pesticide fără a lua măsuri legislative interne. De la implementarea PIC în 1991, într-un număr de 136 de ţări s-au înregistrat peste 700 de interziceri la import ale primelor 12 pesticide din sistem. PIC a constituit primul efort internaţional de deplasare a controlului asupra substanţelor periculoase de la industrie către guverne. Totuşi, eficienţa acesteia este limitată. În prezent, procedura include numai 12 pesticide şi 6 substanţe chimice industriale, deşi s-au identificat încă din 1974 alte 127 substanţe ca posibile candidate. O alta critică la adresa PIC este nereuşită în includerea multora dintre cele mai frecvent folosite pesticide din lume. În prezent se lucrează la pregătirea unui instrument de impunere legală a aplicării procedurii PIC. Procedeul a fost creat de U.E., în care participarea la procedura PIC este obligatorie pentru toţi membrii 

8.5. TRATAMENTELE FITOSANITARE ÎNTRE RISC ŞI NECESITATE Fără îndoială că prezentul tehnologiei de obţinere a hranei implică aşa cum s-a mai arătat - utilizarea a numeroase produse chimice dintre care cele destinate protecţiei culturilor (denumite impropriu "pesticide") sunt cele mai controversate. Ele constituie însă factorul de baza a mărimii şi stabilizării recoltelor.  O particularitate a utilizării produselor fitofarmaceutice (pestici-delor) în sănătatea plante lor este aceea că numai o parte, extrem de redusă (1/1.000-1/10.000) din doza aplicată realizează efectul biologic dorit, restul pierzându-se în interiorul sau în exteriorul culturii, oricum în ecosistemul agricol. Aceste pierderi reprezintă un element inedit cu care se confruntă sistemele biologice formate în mod natural sau antropic. Faptul că tehno-logia agricolă deţine o parte absolut necesară - veriga de protecţia plantelor - efectele din interiorul acestei verigi au o importantă doză de imprevizibil şi risc, din cauză că mijloacele utilizate sunt preponderent chimice, iar posibilităţile tehnice de control a deplasării cantităţilor neacceptate biologic sunt extrem de reduse. Este ştiut deja că mijloacele de protecţia plantelor nu acţionează numai asupra obiectivelor cărora le sunt destinate ci şi asupra ecosistemului. La nivelul cunoştinţelor de azi, poluarea mediului datorită tratamentelor fitosanitare în condiţii normale de lucru este de cca. 3% din poluarea generală a agriculturii. Dacă este mult sau puţin, este dificil de apreciat. Dar riscul unei poluări există, el este constatat şi în cele mai dese cazuri şi în necunoştinţă de cauză este ori exagerat ori minimalizat. Toate acestea au loc deoarece nu de puţine ori "protecţia plantelor" se confruntă până la contopire cu noţiunea de "protecţie chimică". Chiar dacă pare puţin scolastic, credem că nu este lipsit de interes să amintim că protecţia plantelor, în ansamblu, înseamnă un complex de activităţi pre-ventive şi curative prin care omul încearcă să apere sănătatea plantelor, să regleze - în sens economic - cu ajutorul şi prin integrarea unor mijloace specifice de natură chimică, fizică sau biologică - dezvoltarea culturilor agricole şi realizarea unor recolte mari şi sănătoase. 

260

Fireşte, aşa cum am mai subliniat, complexitatea agriculturii con-temporane şi a mijloacelor care sunt puse în mişcare pentru a obţine abundenţa de alimente şi varietatea sortimentelor acestora a creat o serie întreagă de probleme. În principal, prezenţa substanţelor chimice în agricultură este incriminată pentru ca, paradoxal la prima vedere, folosirea lor intensivă poate duce la epuizarea fertilităţii naturale a solului, determinând un grav deze-chilibru în compoziţia acestuia. În acelaşi timp, prin reziduurile de pesticide şi îngrăşăminte chimice se influenţează calitatea alimentelor şi se provoacă, prin intermediul lanţurilor trofice, modificări - de cele mai multe ori nefavorabile - în biocenoze şi în mediul înconjurător.  Observaţiile de mai sus sunt în mare parte întemeiate, dar dis-proporţia dintre avantajele pe care chimizarea agriculturii (protecţia chimică + fertilizarea) le-a creat omenirii fac suficient de neînsemnate deficienţele reale ale agriculturii contemporane (durabile). Se poate obiecta că în pers-pectivă neajunsurile provocate de o tot mai largă răspândire a substanţelor chimice s-ar putea acumula şi ar putea greva asupra viitorului. Ca în toate problemele de viitor în care prezumţiile, indiferent de bazele ştiinţifice pe care se clădesc, sunt supuse presiunilor timpului, ale preocupărilor şi inven-tivităţilor oamenilor (şi chiar ale întâmplării) şi în acest caz trebuie luate în consideraţie toate posibilităţile cunoscute pentru a mări şansele aflării adevărului de mâine.  Produsele fitofarmaceutice (pesticidele) sunt criticate pentru că: - sunt substanţe toxice care pot dăuna sănătăţii şi care pot lăsa în alimente reziduuri toxice; - penetrează în lanţurile trofice şi mediul înconjurător; - produc efecte secundare necunoscute, cauzate de interacţiunea dintre ele şi metaboliţii plantelor; - metodele de control şi urmărire a lor sunt insuficiente, lăsând spaţiu incert pentru producător şi consumator; - distrug echilibrele naturale, pentru că în afara organismelor dăună-toare sunt distruse şi cele utile; - aplicarea lor poate conduce la apariţia unor populaţii de organisme dăunătoare rezistente, care solicită investiţii mari şi produse foarte toxice pentru a le putea distruge; . - prin utilizarea acestora se poate reduce sau distruge fertilitatea solului, datorită efectelor lor secundare asupra microorganismelor şi macro-organismelor acestuia; - utilizarea produselor de combatere poate duce la reducerea speciilor într-un ecosistem.  În acelaşi timp, se poate susţine fără teama de a greşi, că produsele fitofarmaceutice reprezintă medicamentele plantelor, adică mijloacele chimice cu care se intervine preventiv şi mai ales curativ în protecţia culturilor faţă de boli, dăunători şi buruieni, constituind instrumentul operaţional de baza al protecţiei plantelor (evident nu însă şi unicul); metodele preventive cu caracter agrotehnic sunt numeroase, importante şi cunoscute şi de ele trebuie ţinut seama cu atenţie în alegerea unui anumit sistem, integrat de protecţie  Spre deosebire însă de medicamentele umane, care se aplică dirijat fiecărui organism în parte, tratamentele fitosanitare trebuie, cu foarte rare excepţii, efectuate asupra masei întregi a populaţiei plantelor, efectul preventiv al tratamentului fiind aici mai accentuat decât în medicina umană. 

261

Pesticidele sunt substanţe de sinteză chimică complexă, toxice sau foarte toxice, străine ecosistemului agricol. Aplicarea în masă a aces-tora face ca impactul, contactul dintre pesticid şi mediul înconjurător (solul, aerul, alte organisme decât cele dorite a fi tratate), să fie mult mai mare decât în medicina umană. De aici şi caracterul mai periculos al pesticidelor, prin comparaţie cu medicamentele. Şi unele şi altele sunt însă dău-nătoare numai atunci şi când sunt utilizate neraţional pentru că .... "Doza face otrava sau medicamentul". Şi unele şi altele trebuie aplicate numai dacă este nevoie, numai în dozele recomandate şi pe cât posibil în complex cu alte măsuri nechimice, care să susţină organismul, fie el plantă, animal sau om, în evitarea maladiei sau în eradicarea ei. S-a făcut aceasta paralelă pesticid-medicamente, pe de o parte, pentru a susţine că primele sunt la fel de indispensabile plantelor ca şi medicamentele omului, iar pe de altă parte, pentru că ambele grupe sunt la fel de periculoase atunci când nu se folosesc raţional sau când se fac abuzuri.  Dar nu numai pesticidele sunt toxice ci chiar şi unele boli netra-tate ale unor plante de cultură. Iată de exemplu grâul, este atacat în vege-taţie de numeroşi agenţi patogeni care afectează în unii ani (destul de deşi) dramatic cantitatea şi calitatea recoltei. Printre aceştia, ciupercile micros-copice patogene care produc fusarioza spicului şi mucegaiul negru al spi-cului, infectează bobul şi îl degradează biochimic. Dacă frecvenţa boabelor infectate este mare, există pericolul afectării sănătăţii omului şi animalelor prin producerea de toxicoze, hemoragii şi dermatoze. Pe aceste boabe infec-tate se pot grefa în cazul depozitării improprii şi alte mucegaiuri ale căror microtoxine prezente în cantităţi semnificative (peste 30 micrograme/kg boabe) produc boli ale ficatului, ale rinichilor şi chiar ale sistemului nervos şi plămânilor. Asemenea fenomene nu sunt singulare şi nici întâmplătoare, ele semnalându-se în Bulgaria, Ungaria, fosta Iugoslavie şi SUA şi nu numai la grâu ci şi la porumb. 

8.6. SUNT SAU NU SUNT NECESARE PESTICIDELE ÎN ECOSISTEMELE AGRICOLE? Fără nici o umbră de îndoială că da! Fără utilizarea acestora nu poate fi asigurată securitatea alimentară a omenirii. În esenţă, argumentele care solicită utilizarea pesticidelor sunt următoarele: - acţiune rapidă; - necesitatea economicii a creşterii productivităţii muncii şi a nive-lului recoltelor pe unitatea de suprafaţă; - necesitatea economică a asigurării cantitative şi calitative a recol-telor; - înlocuirea produselor vechi şi perimate; - modificări în tehnologiile de culturii ale plantelor; - modificări în structura culturilor, a soiurilor şi a spectrului orga-nismelor dăunătoare; - modificări în structura de proprietate, de organizare a exploata-ţiilor agricole etc. Este adevărat că numeroase pesticide, care ne-au salvat de nenu-mărate ori, au devenit intre timp indezirabile, datorită utilizării lor îndelun-gate şi a preţului lor foarte mic (majoritatea produselor cloroderivate şi organofosforice). Pentru noile produse care apar pe piaţă se cer parametrii biologici, toxicologici şi ecotoxicologici atât de exigenţi, încât foarte puţini produ-cători îşi vor putea permite să suporte 262

aceste costuri. Consecinţa directă a propriilor noastre exigenţe va duce la faptul că trebuie să plătim mai mult pentru ca hrana noastră să fie curată. Numeroase produse fitofarmaceutice pot fi într-adevăr teratogene, mutagene sau cancerigene. Nu însă acelea care se utilizează în practică cu girul ştiinţific al institutelor de specialitate. Pentru aceasta s-au luat în calcul coeficienţii de siguranţă pentru om de peste "1000", iar în unele cazuri de peste "100.000". Nu există nici un domeniu de activitate unde să se fi luat asemenea măsuri de siguranţa pentru protecţia consumatorilor ca în cazul pesticidelor. Chiar şi pentru utilizator riscul contactului şi intoxicaţiilor a fost practic eliminat datorită: - utilizării unor concentrate mai puţin toxice; - folosirii unor produse de condiţionare şi ambalare care permit prac-ticianului să nu mai fie în contact direct cu produsul; - folosirii unor mijloace moderne de protecţie în timpul tratamentelor; - alternanţa utilizării pesticidelor pentru evitarea fenomenelor de rezistenţa a agenţilor de dăunare. Noile produse care apar pe piaţă vor trebui să fie puţin toxice, active, puţin persistente, să nu creeze efecte secundare, să părăsească eco-sistemul îndată ce şi-au îndeplinit funcţiile de combatere, să păstreze struc-turile biologice intacte. Deoarece eficienţa biologică se interferează adesea cu condiţiile de climă şi sol, unui pesticid i se va cere să fie suficient de plastic, adică să fie activ în condiţii de climă şi sol cât mai diversificate. Indicatorii de calitate prezentaţi sunt determinaţi de: valoarea substanţei active, calitatea reţetei de formulare, valoarea ingredientelor utilizate în formulare, precum şi calitatea ambalajelor. Condiţiile menţionate sunt înde-plinite de tot mai multe produse - dar totuşi puţine încă. GEISSBUHLER, analizând situaţia combaterii chimice în prezent şi perspectivele de viitor, sublinia următoarele idei: • compuşii chimici sintetici sunt în prezent "stâlpul de bază" al pro-tecţiei plante lor şi vor continua şi în viitor să fie o parte esenţială a tehno-logiilor de combatere; • pesticidele au fost îmbunătăţite considerabil în ultimii ani şi vor continua să fie îmbunătăţite din punct de vedere al scăderii dozelor, selec-tivităţii reducerii dispersării şi acumulării în mediul extern, reducerea toxi-cităţii etc.; • cercetările pentru descoperirea de noi pesticide vor continua pentru că nu exisă soluţii ideale, se produc schimbări în evoluţia organismelor dăunătoare, apar rase rezistente şi se schimbă tehnologiile agricole. La cele amintite mai sus, mai trebuie să repetăm şi să adăugăm că pesticidele joacă şi vor juca un rol mare în managementul integrat al pro-tecţiei plantelor.

8.7. TEHNOLOGIILE GENETICE ŞI RELAŢIILE ACESTORA CU UTILIZAREA PESTICIDE LOR ÎN PROTECŢIA MEDIULUI

263

Există părerea, adeseori exprimată deschis că odată cu dezvoltarea tehnicilor genetice s-ar putea obţine soiuri şi hibrizi rezistenţi la boli, dău-nători şi chiar buruieni şi că prin aceasta rolul pesticidelor s-ar diminua cu bună ştiinţă. Sunt şi specialişti a căror opinie susţine că tehnicile genetice nu vor putea merge atât de departe încât să poată proteja integral cultura; se afirmă chiar că pesticidele sunt departe de a fi atins punctul maxim al utilizării lor. Din această confruntare de păreri ar trebui să reiasă că deo-camdată - este necesar ca mijloacele chimice de protecţia plantelor să fie completate cu, tehnicile biologice, inclusiv cele genetice. Biotehnologiile, în esenţa lor, cuprind realizări care permit ca prin transfer bine controlat de gene, să se ajungă la obţinerea unor organisme vegetale (în cazul nostru) cu însuşiri deosebite. Iată câteva dintre ele care par a fi foarte importate: - obţinerea unor soiuri de grâu cu un conţinut de proteina de 4-5 ori mai ridicat. Proiectul este de origine americană, fiind parţial realizat şi, într-o agricultură performantă (de precizie), poate aduce un spor de 50 kg/ proteină/ha, lucru absolut senzaţional; - obţinerea unor hibrizi de porumb rezistenţi la anumite erbicide de regulă cu acţiune totală ecologic acceptate şi foarte eficiente. La asemenea proiecte în curs de introducere în producţie lucrează mari companii, precum AgrEvo, Monsanto, Novartis etc. Principalul avantaj al proiectului constă în folosirea unui număr limitat de erbicide, a celor mai performante în condiţiile menţinerii nivelului şi calităţii recoltelor, conse-cinţa directă fiind rezultatele economice bune şi o diminuare semnificativă a poluării chimice a mediului. Proiecte similare sunt în derulare şi pentru culturile de soia, floarea-soarelui şi alte culturi. Tot în curs de derulare se afla un proiect al Companiei Monsanto, care a realizat la cultura cartofului, tot prin transfer genetic, soiuri rezistente la atacul gândacului din Colorado. În America, plantele transgenice se cultivau pe 1,5% din suprafaţă în anul 1997. Se preconizează că, în anul 2000, acestea să ajungă la jumă-tate din suprafaţă. Numai suprafaţa cultivată cu porumb transgenic Yelgard, rezistent la Ostrinia era de 1,6 milioane hectare în anu11997. Numeroase universităţi, institute de cercetare (naţionale), mari firme din domeniul protecţiei plantelor au investit resurse financiare şi umane în biotehnologia organismelor modificate genetic şi în special în domeniul plantelor transgenice. Principalele direcţii în domeniul plantelor transgenice sunt: - obţinerea de plante rezistente la insecte, virusuri şi erbicide şi deci evitarea poluării brune; - îmbunătăţirea calităţii recoltei, calitatea amidonului la porumbul boabe, a coeficientului de digestibilitate a porumbului siloz, mărirea con-ţinutului de ulei, schimbarea raportului dintre aminoacizi etc. Dintre culturile de câmp, porumbul este liderul plantelor transgenice rezistent atât la Ostrinia nubilalis (sfredelitorul tulpinilor), cât şi la erbi-cidele totale, cum ar fi de exemplu Roundup. Dar ce reprezintă plantele transgenice? Ele sunt plante obţinute prin manipularea genetică cu ajutorul ingineriei genetice. Dacă prin hibridare se transferă o multitudine de gene, prin intermediul biotehnologiilor se transferă numai gena de interes. Aceasta genă controlează un anumit caracter sau o anumita biosinteză.

264

Ecologii în general se opun acestor proiecte, de teama ca procesele de transfer ar putea fi scăpate de sub control şi ar putea aduce prejudicii sistemelor trofice: plante - animale - om, lucru până în prezent nedovedit ştiinţific. Contrar opiniilor generale, unii cercetători din domeniu consideră că acestea pot constitui (cel puţin deocamdată sau chiar într-o perspectivă medie) un panaceu universal agricol care va pune capăt foamei sau unui deziderat de o mai mică dimensiune, aceea a eliminării pesticidelor şi protejării reale a mediului înconjurător. Dar poate cea mai mare realizare a contribuţiei potenţiale a biotehnologiilor este cea obţinută de DUVICK (fost director de cercetare la Pioneer Seed Company). El arată cele două mari posibilităţi de punere în valoare a biotehnologiei şi anume: - cartografierea structurii genetice a culturilor de cereale (grâu, orez, porumb), legătura între gene specifice şi trăsături specifice poate fi un aju-tor de nepreţuit dat cultivatorilor de plante. - cealaltă contribuţie unică a biotehnologiei este transferul de pro-toplasma din embrionul unei specii în embrionul altei specii. Biotehnologia poate fi folosită pentru a mări rezistenţa culturilor la boli şi dăunători sau pentru a îmbunătăţi potenţialul energetic de producţie al culturilor. Este probabil ca noua tehnică să-şi aducă primele contribuţii în primul domeniu, reducând necesarul de utilizare a pesticidelor sau pierderilor inerente ale recoltelor. În fiecare caz, soluţiile sunt doar locale, de vreme ce bolile şi dăunătorii plantelor tind să aibă specific local. Este interesant de menţionat că în ciuda progreselor uluitoare ale biologiei moleculare, care furnizează bazele valorificării potenţialului bio-tehnologiei, extinderea (creşterea) producţiei agroalimentare cu ajutorul acestei noi tehnologii a fost totuşi limitată. DUVICK notează că, deşi avem mari speranţe în ceea ce priveşte contribuţia biotehnologiei din ultimii 15-20 ani, presupusa dată când această nouă metodă de cercetare va fi efectiv profitabilă pentru cultivarea plan-telor "s-a depărtat an de an, situându-se permanent peste cinci până la zece ani în viitor". Noi credem că rezultatele cele mai bune şi mai repede s-ar putea realiza printr-o mai strânsă cooperare între cercetătorii care manevrează tehnicile genetice, amelioratori, producători de seminţe şi producători de agrochimicale pentru agricultură. De fapt, multe firme care produc pesti-cide au în prezent şi puternice sectoare de cercetare în domeniul genetic, devenind şi mari producători şi distribuitori de seminţe. Fiecare concept al viitorului referitor la protecţia plantelor va trebui să ţină seama de complexitatea sistemelor de producţie agricolă şi de pro-tecţia desăvârşită a mediului ambiant. Sistemele agricole ale viitorului, în afara criteriilor strict economice (deloc de neglijat), va trebui să accepte perceptele exigente ale ecologilor. Fertilitatea solurilor va trebui cel puţin menţinută sau doar îmbu-nătăţită, protecţia speciilor, protecţia apelor sunt elemente care trebuie urmărite foarte atent, ele fiind în interesul general al umanităţii şi deci şi a agricultorilor, sau în primul rând al lor. Activitatea biologică şi ecologică a diferitelor pesticide este strâns legată de condiţiile de climă şi de sol locale. De aceea, alegerea zonală trebuie făcută de specialişti, ţinând seama de aceste condiţii. Factorii de producţie se intercondiţionează strâns în realizarea şi chiar programarea recoltelor, iar mijloacele de protecţie a 265

plantelor trebuie să-şi găsească cadrul optim de "manifestare" în acest sistem, să susţină şi să fie susţinute de celelalte elemente (factori) de producţie. Noţiunea de agriculturii durabilă şi în cadrul acesteia a conceptului de management integrat al protecţiei plantelor, începe să capete dimensiu-nile sale reale. Cercetarea preocupată de agricultură trebuie să cunoască şi să utilizeze aceste concepte în funcţie de condiţiile specifice, ţinând seama de criteriul economic, dar şi de necesităţile ecologice ale factorilor de producţie şi al interacţiunilor dintre ei. 8.8. PROTECŢIA CHIMICĂ A PLANTELOR ŞI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Poluarea mediului (inclusiv cu pesticide) va rămâne, poate cea mai importantă, dar mai ales, cea mai discutată problemă a vremurilor noastre, iar securitatea naţională şi securitatea alimentară nu pot fi despărţite de securitatea ecologică. Comunitatea internaţională a reacţionat la problema mediului încon-jurător, în principal prin negocierea de tratate şi alte tipuri de înţelegeri. Statele lumii au aderat până acum la peste 175 de tratate asupra mediului înconjurător. Dacă includem şi acorduri mai puţin stricte, numărul de instrumente internaţionale privind mediul înconjurător se ridică la peste 850. Realizarea unei cooperări pentru mediu şi dezvoltare durabilă, iden-tificarea ariilor prioritare de acţiune pentru programe concentrate, în special în zone în care există activitate cu impact negativ, care creează riscuri pentru mediu şi sănătatea oamenilor. Iată cum, o noţiune, "Ecologia politică" a început să dobândească pretutindeni, şi la noi, o importantă miză strategică, cu semnificative impli-caţii şi consecinţe economico-sociale şi chiar politice. Tabelul 8.6. Indicatori ai securităţii alimentare în vechea eră şi în noua eră (estimare globală) Indicator

Vechea eră 1950-1990

Noua eră 1990 şi în viitor

ţia de cereale pe cap de locuitor

In scădere: în 1995 era cu 15% mai In creştere: în anul 1984 era cu 40% mai mare ca în anul 1950 mică decât în anul 1984

Producţia de peşte pe cap de locuitor

În creştere. S-a dublat între 1950 şi 1989

reţul cerealelor Stocurile la cereale

In scădere: în 1995 era cu 7% mai mică decât în 1989. Va continua să scadă atât timp cât populaţia va creşte

A scăzut în termeni reali între 1950 In creştere şi 1993 fluctuantă dar sigură, începând cu anul 1993 Abundente, uneori excesive

scăzute, adeseori inadecvate Vor rămâne necultivate suprafeţe Terenuri necultivate prin decizii Pe întreaga guvernarnentale durata a acestei sau lipsă foarte mici sau se va cultiva întreaga suprafaţă disponibilă Suprafaţa cultivată cu S-a restrâns încet până în anul 1981, Se va apoi restrânge mai rapid rapid atât timp cât populaţia va continua să crească cereale de o persoană

266

Suprafaţa irigată pe

În creştere: în 1979 era cu 28% mai In restrângere mare ca în după 19501979; va scadea atât timp cât populaţia va creşte

In scădere după anul 1989: nu va mai spori întrucât atât suprafaţa cultivată Consumul de îngrăşă-minteInraportat creştere:laînpopu-laţie 1989 era de 5 ori mai mare ca în 1950 eu cereale cât şi resursele de apă pentru irigaţii raportate la populaţie se vor restrânge schimbării Valori caniculare mai intense vor sub-mina eforturile de creştere a Devine evidentă odată cu creş-terea temperaturilor după 1979 de extindere a zonelor Uriaş laînînceputul care se folo erei, dar tehnologii avansate (inclusiv scăzut de protecţia între timp plantelor)

Puternic diminuat: nu se întrezăreşte nici un avans semnificativ

ca gestionării resurselor de apa

S-a intensificat odată cu progresele Competiţie înregistrate intensă între ţări şi între sat şi oraş

Politica alimentară

Dominată de surplusuri; competiţie între producători pentru accesul pe pieţe

Dominată de insuficienţă; competiţie între importatori pentru acces la

Degradarea, viitorul nostru? (Oameni, idei, tendinţe, constatări). CARSON a fost o mare deschizătoare de drumuri. Ea a alertat, cu mijloacele sale specifice, opinia publică faţă de poluarea chimică a globului. Cartea ei "Primăvara tăcută" a devenit o piatră de hotar a politicii ecologice. Începând cu pesticidele, principala ţintă a lui CARSON, controlul poluării a devenit sinonim cu protecţia mediului. În anii '60 scrierile lui CARSON şi dovezile ştiinţifice tot mai nume-roase privind pericolele prezentate de pesticide (şi nu numai) au ajutat la formarea a numeroase generaţii care au început lupta împotriva utilizării incorecte a pesticidelor, a poluării toxice şi a emisiilor. Opera lui CARSON a unit, de asemenea, cinci comunităţi, adesea separate: Agronomii (protecţionişti îndeosebi) - Ecologiştii - biologii - chi-miştii - cu Specialiştii în probleme de sănătate (five ef.). Un parteneriat care continuă să onoreze moştenirea ei prin cola-borarea în numele sănătăţii populaţiei şi a planetei. Acest parteneriat prinde contur şi în România, prin contribuţia, deloc de neglijat şi a Societăţii Naţionale de Protecţia Plantelor. Stă mărturie şi această reuniune, la care participă elite politice şi de administraţie, specialişti din cercetare şi învăţământ, oameni de afaceri, dar şi de profesie din domeniul comercializării şi distribuţiei pesticidelor şi, nu în ultimul rând, reprezentanţii reţelei publice a fitomedicinei româneşti. Protecţia mediului a fost de la început o luptă cu vântul din faţă şi va rămâne mult timp la fel. Motivul simplu este că protecţia mediului, la fel ca şi conservarea naturii, a fost şi mai este văzută ca un sacrificiu economic (EROARE !). Protejarea mediului înconjurător şi combaterea sărăciei sunt în prezent recunoscute ca priorităţi interconectate şi deţin capul de afiş al con-temporaneităţii. Protecţia mediului este creatoare de profit pe termen lung şi, poate, creatoare de dezvoltare stabilă, durabilă. Ritmul necruţător al declinului ecologic global, zonal sau/şi local nu dau semne de încetinire. Ne găsim în cea mai mare criză ecologică din ultimii 65 de mil. de ani. Distrugerea masivă 267

a pădurilor şi tragica dispariţie a tot mai multe specii datorită poluării şi schimbării vizibile (chiar accele-rate a climei). Crearea unei economii (şi în cadrul acesteia a unei agriculturii) durabile, performante, atât din punct de vedere social cât şi ecologic, ar trebui să reprezinte marea schimbare cu care (în sfârşit) ar fi necesar să înceapă omenirea în acest nou secol şi mileniu. Oamenii, ideile, poluarea, pesticidele (ele fiind în centrul atenţiei) călătoresc prin lume la o scară şi o viteză fără precedent, copleşindu-i de oamenii de ştiinţă, specialişti, politicieni, oameni de stat şi sistemele eco-logice. După aprecierea oamenilor de ştiinţă americani (şi nu numai) ai Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA "Noi trăim şi respirăm într-o supă de chimicale". Viaţa pe pământ a existat întotdeauna într-o "supă chimică", dar în epoca industrială am adăugat mari cantităţi de substanţe chimice sintetice în reţetă, foarte multe dintre aceste fiind reprezentate de pesticide. Ce sunt pesticidele ? Deşi sunt mai multe definiţii, FAO defineşte termenul de pesticid "orice substanţă sau amestec de substanţe utilizate atât în scopul prevenirii, combaterii sau controlului oricărei bolii, inclusiv vectori ai îmbolnăvirilor umane sau animale, cât şi speciilor nedorite de organisme animale sau vegetale ce pot provoca în timpul producţiei cât şi în scopul procesării, depozitării, transportului, desfacerii sau prelucrării produselor agroalimentare destinate hranei animalelor, lemnului precum şi producţiei din lemn. Termenul include, de asemenea, substanţele sau amestecurile de substanţe utilizate pentru reglarea creşterii, defolierea sau uscarea plantelor, cât şi agenţi de uscare ai fructelor sau prevenirea căde-rilor premature".Din această definiţia rezultă că nu putem pune semnul egalităţii între "pesticid" şi termenul deseori utilizat (corect) de "produse de uz fitosanitar" (o noţiune cu un cuprins mai restrâns. Termenul F.A.O. de "pesticid" sugerează nu numai scopul şi desti-naţia utilizării acestora ci, mai ales, vastul areal de impact (negativ sau pozitiv) asupra mediului înconjurător. Pesticidele au început să fie produse pe scară largă încă din anii '30 şi de atunci producţia lor a crescut vertiginos: - de la 150.000 tone în 1935 la peste 150 milioane tone în anul 1999. După unele date consumul mondial de pesticide a crescut de peste 26 ori în ultimii 50 de ani; - în anul 1998, valoarea totală a pesticidelor utilizate în lume s-a ridicat la peste 132 miliarde USD; - cererea mondială de pesticide pe termen mediu şi lung este în creştere, modificându-se substanţial calitatea acestora; - în vederea obţinerii unor produse pesticide ecologic acceptate, se cheltuiesc în prezent, în 810 ani de cercetare, între 15-30 miliarde USD faţă de 1,2 milioane USD în anul 1956. Eforturile uriaşe ce se fac pentru introducerea de noi molecule active şi noi produse, în condiţiile în care presiunea utilizării pesticidelor devine din ce în ce mai mare, din partea celor răspunzători (de fapt toţi suntem răspunzători) de protecţia naturii se justifică prin efectele economice mari pe care le provoacă.

8.9. PUNCTE DE VEDERE ASUPRA PESTICIDELOR 268

Datele menţionate arată că protecţia chimică a plantelor (nu în exclu-sivitate, dar cu mare pondere) prin utilizarea raţională a produselor de uz fitosanitar este un "rău necesar" acceptat de societatea internaţională (cu numeroase restricţii) în vederea asigurării confortului alimentar. Persistă în mediu acumularea unora dintre ele şi penetrarea lor în lanţurile trofice.

AGROECOLOGUL este interesat să ştie care pesticide sunt cele mai eficace în combaterea unui grup de boli, dăunători sau buruieni. Ne cantonăm deci în domeniul protecţiei plantelor şi putem face uz (corect) de termenul „PRODUSE DE UZ FITOSANITAR”.

…Din punct de vedere agroecologic şi ecologic general sunt importante câteva caracteristici ale PESTICIDELOR:

... Cele trei puncte de vedere pot fi (şi sunt) contopite şi armonizate într-o cunoscută deviză a medicilor care ... se poate aplica şi în FITOMEDICINĂ şi anume...:

ECOLOGUL UMAN şi MEDICUL doresc să afle care dintre pesticidele propuse pentru a fi utilizate posedă cel mai scăzut risc pentru om. ECOLOGUL GENERAL şi BIOLOGUL socotesc efectul pesticidului în funcţie de acţiunile lui asupra mediului şi vieţii terestre (biosferei) având în vedere acţiunile pozitive sau negative la toate nivelurile

„PRIMUM NON NOCERE” (Mai întâi să nu dăuneze)

CONCLUZIA ? Pesticidele pot fi şi OTRĂVURI şi MEDICAMENTE

269

(sau, cu alte cuvinte) PESTICIDELE sunt substanţe menite (în egală măsură) să UCIDĂ sau să VINDECE DOZA FACE OTRAVA sau MEDICAMENTUL

Astăzi la fiecare aproximativ 9-10 secunde ale unei zile de lucru este descoperită o nouă substanţă (majoritatea rămân însă creaţii de laborator cu tendinţa unor descoperiri de utilizare în viitor)

Până acum 2 ani chimiştii au identificat circa 18 milioane de substanţe chimice cunoscute

DOMENIUL SUBSTANŢELOR CHIMICE ESTE FOARTE VAST (inclusiv al PESTICIDELOR)

Substanţele organice sintetice sunt, în cea mai mare parte, o creaţie a secolului al XX-lea

În fiecare an peste 1.000 de noi substanţe chimice se adaugă celor 60.000-65.000 utilizate cotidian

Din aceste, peste 25000 sunt agenţi activi în PESTICIDE, circa 50005500 intră în fabricarea medicamentelor şi peste 6000 sunt aditivi alimentari

270

În acelaşi timp, plantele de cultură (şi nu numai) sunt pândite perma-nent de boli, dăunători şi buruieni. În mediul de creştere şi dezvoltare a organismelor vii în agroecosisteme trăiesc şi pândesc: - peste 5.000 de specii de ciuperci, din care mai mult de 500 din ele produc boli deosebit de păgubitoare pentru agricultură care se pot solda cu reducerea sau calamitarea culturilor; - peste 30.000 de specii de buruieni, din care aproape 2.000 din acestea produc scăderi drastice a recoltelor; - peste 750.00 de specii de insecte şi acarieni, din care mai mult de 10.00 sunt păgubitoare pentru agricultură. În ultimele decenii au fost creaţi sute de compuşi destul de toxici, dar consideraţi mai puţin periculoşi sub aspect ecologic întrucât au o vârstă scurtă. Dintre cei aproape 1.000 de contaminaţi recunoscuţi ai mediului (foarte multe pesticide) vreo jumătate conţin clor, care are tendinţa de a conferi stabilitate şi persistenţă moleculei, făcând mai probabilă bioacu-mularea ei. De altfel, clorul a fost numit "cel mai important ingredient, unic în chimia industrială". Din această cauză, unele pesticide din grupa organo-cloruratelor ca Aldrin, DDT, Heptaclor, Lindan, persistă în sol între 14-15 ani. Unele organo-fosforice persistă până la 16-18 ani. PRINTRE S-a constatat însă că pesticidele persistă mult mai mult în apele subterane decât în sol. PRINCIPIILE Pesticidele sunt substanţe străine ecosistemului, sunt toxice şi de aceea utilizarea lor trebuie ECOLOGIEI CARE să se facă raţional şi în nici un caz abuziv. AR TREBUI SĂ STEA LA BAZA UTILIZĂRII 8.10. PRINCIPIILE ECOLOGIEI CARE AR TREBUI SĂ PESTICIDELOR, STEA LA BAZA UTILIZĂRII PESTICIDELOR ENUMERĂM: La acelaşi efect biologic să se utilizeze cele mai puţin toxice. 271

ANALIZA RELAŢIILOR DINTRE PESTICIDE ŞI MEDIU ESTE NECESARĂ ŞI OBLIGATORIE PENTRU REALIZAREA CELUI MAI BUN COMPROMIS (ECHILIBRU POZITIV) ÎNTRE ELE ŞI ACESTA

Să se evite introducerea în ecosistem a pro-duselor greu degradabile biologic şi a celor cu rezidualitate ridicată. Să se evite folosirea produselor uşor leviga-bile, a celor care ajung mai repede în apa frea-tică. Să se evite utilizarea substanţelor care pro-voacă efecte secundare nedorite (acumulatori, distrugerea entomofaunei utile etc.) în gene-ral a celor care alterează relaţiile interspeci-fice şi dereglează echilibrele ecologice. Să nu se accepte produse care prin persistenţa lor pătrund uşor în şanţul trofic: plante-ani-male-om. Protecţia chimică nu trebuie să însemne singura măsură de protecţie a plantelor. Pesticidele trebuie considerate, întotdeauna, ca o armă de rezervă cu care se poate inter-veni suplimentar sau auxiliar, în interiorul strategii globale de gestionare ecologică, a sistemului DĂUNĂTOR-PLANTĂ-MEDIU

272

Ar fi ideal să ne imaginăm că există un produs "model" care a dus într-un ecosistem să acţioneze exclusiv asupra organismului "ţintă" după care să dispară din mediu fără implicaţii secundare pentru oameni - animale - plante - mediu → un asemenea produs nu există ! Toxicitate ridicată (îndeosebi la pesticide) Pesticidele de azi sunt de 10 până la 100 de ori mai puternice decât cele care se comercializau prin anii 75 Efectele secundare generate îndeosebi de acţiunea lor biologică, care distruge nu numai organismele „ţintă” ci şi unele utile, EFECTE SECUNDARE ŞI PERICOLE ceea ce con-duce la o reducere a biodiversităţii ALE APLICĂRII PESTICIDELOR EXISTĂ ŞI ELE SE REFERĂ LA URMĂTOARELE ASPECTE: În medie, cca. 85-90% din cantitatea de pesticide utilizate în agricultură nu ajung la organismele ţintă ci se împrăştie în mediul înconjurător (aerodisponibilitate insuficientă). Numai o parte din doza de pesticid aplicată (extrem de redusă) 1/1.000-1/10.000 din doza aplicată realizează efectul biologic dorit, restul se pierde în agroecosistem, dezechilibrându-l. Exemple de persistenţă. Poluarea apelor îndeosebi freatice Răul făcut pânzelor freatice este, în general, ireversibil; că pot trece ani de zile înainte ca poluarea apelor subterane să devină vizibilă, că substan-ţele chimice acţionează sinergic şi deseori în moduri care nu pot fi anti-cipate. Este la fel de evident că măsurile parţiale nu pot avea efect. În asemenea circumstanţe accentul trebuie să fie pus nu numai pe înlăturarea substanţelor toxice ci şi la utilizarea lor. Trebuie să se mai ştie că apa freatică (subterană, în general) este mult mai vulnerabilă la poluare decât apele de suprafaţă (dacă este vorba de pesticide, poluarea este la fel de periculoasă). Această diferenţă are o importanţă imensă întrucât apa se depla-sează în pământ extrem de lent. Pânzele de apă freatică devin bazine de depozitare a substanţelor poluante timp de decenii. Timpul de stagnare mediu al apei în pânzele freatice este de 1.400 de ani, spre deosebire de apa râurilor pentru care acest interval de timp este de numai 16 zile. Este suficient să amintim în acest context că apele freatice (subte-rane) reprezintă principala sursă de apă potabilă pentru cca. 2,5-3 miliarde de oameni de pe întreaga planetă, în care intră şi cei 22,5 milioane de români. Trebuie să se ţină seama de tot ce este legat de poluare, dar mai ales de cea cu pesticide, că pământul este un sistem ecologic închis, unde nimic nu dispare cu desăvârşire. 273

Legat de cele menţionate, nu este anacronic să aducem, în atenţie celebrul DDT, care de exemplu, se mai găseşte în apele freatice ale SUA (vom vedea şi la noi) chiar dacă utilizarea lui a fost interzisă în urmă cu 30-35 de ani. În numeroase părţi ale lumii, dar şi în România, abia acum începem să descoperim situaţii de contaminare provocate cu ani în urmă. Dacă pe un câmp s-a aplicat DDT-ul (şi alte organo-clorurate) timp de 10-15 zile, este foarte probabil să găseşti această substanţă în apele subterane din acea zonă. REZIDUURI

REMANENŢĂ

FITOTOXICITATE

Efectul prelungit de rezidualitate, în deosebi în cazul erbicidelor care conduce chiar la diminuarea producţiei. Influenţe asupra agroecosistemului. Reducerea biodiversităţii Distrugerea parţială a faunei şi florei solului, fenomen prezent în cadrul insecticidelor din grupa I şi II de toxicitate (ex. Carbofurani). La cultura grâului în tratamentele cu insecticide pentru combaterea ploşniţelor cerealelor (Eurigaster integriceps) sunt distruse şi buburuzele - paraziţi ai afidelor. Insecticidele chiar şi mai puţin toxice pot afecta entomofauna utilă şi produce dezechilibre generate de fenomenul de parazitism. La încărcături chimice mari sunt posibile reduceri semnificative ale microorganismelor solului, cu efecte directe asupra descompunerii materiei organice cât şi a proceselor de humificare. 8.11. MEDIILE DE POLUARE A PESTICIDELOR Acţiunea poluantă a pesticidelor. Cuprinde toate trei mediile - aer - apă - sol, circulaţia lor efectuându-se prin intermediul vieţuitoarelor, apelor şi aerului (fig.8.6.).

Fig. 8.6. Acţiunea poluantă a pesticidelor Pesticidele - poluanţi fără frontiere. Pesticidele călătoresc pe distanţe foarte mari, aceste produse devin "poluanţi fără frontiere" şi fără "prag" (prin efectul cumulativ). Multe dintre acestea sunt volatile şi curenţii de aer le determină să migreze, descoperindu-se peste 20 de compuşi chiar în zăpezile veşnice. Evaporate în regiunile calde, pesticidele condensează în cele reci. Are loc aşa numitul fenomen de distilare globală pus în evi-denţă în America şi Europa. 274

Apariţia fenomenelor de rezistenţă. Apariţia lor poate conduce la apariţia unor populaţii de organisme rezistente, care solicită investiţii mari şi produse foarte toxice pentru a le putea distruge. Peste 1.000 de specii de insecte, boli şi buruieni supravieţuiesc acum cotidian la aplicarea substanţelor chimice ca urmare a: tratamentelor neco-respunzătoare; tehnică neactivată; lipsa alternanţei în utilizarea pesticidele; apariţia fenomenului de rezistenţă (fig.8.7.).

Fig. 8.7. Rezistenţa agenţilor patogeni la pesticide

275

Exemple de fenomene de rezistenţă constate în România (tabe-lele 8.7. şi 8.8.). Tabelul 8.7. Rase de ciuperci rezistente la pesticide (fungicide) identificate în România (exemple) Cultura Mălura comună Viţă de vie

Boala Tilletia foetida

Patogenul Fungicidul Clorura etil mercurică Dimetirimol

Sphaerotheca fuliginea

Carbendazim Tiofanatmetil

Mucegaiul cenuşiuBotrytis cinerea

Carbendazim Tiofanatmetil Podosphaera leucotricha Venturia inequalis Carbendazim Tiofanatmetil

Tabelul 8.8. Dăunători rezistenţi la pesticide (insecticide semnalaţi în România) Dăunătorul Planta de cultură Substanţa activă Gândacul din Colorado Lindan, Carbaril, Troclorfan, Dimetoat Tanymechus sp. Porumb, floarea-soarelui, sfeclă Lindan, Meticlor şi amestecurile lor Eurygaster integriceps Troclorfan, Dimetoat, Lindan, Malation

S-ar mai putea adăuga şi unii dăunători de depozite. În SUA, ca urmare a fenomenului de rezistenţă, deşi faţă de 1945, în 1993 au fost folosite de cca. 10 ori mai multe pesticide, recoltele distruse de dăunători practic s-au dublat: de la 7% la 13% din totalul recoltelor. Folosirea dozelor crescânde pentru combaterea dăunătorilor rezis-tenţi la pesticide din clasa piretroizilor, i-a costat pe fermieri cca. 2,4 miliarde USD anual, cca. 10% din totalul vânzărilor de pesticide. În SUA cel puţin 10% din pesticidele folosite sunt menite să com-bată rezistenţa speciilor dăunătoare (fig.8.8. şi 8.9.). La nivelul cunoştinţelor de azi, poluarea mediului datorită utili-zării pesticidelor în condiţii normale de lucru este 3% din poluarea gene-rală a agriculturii şi mult mai puţin dacă ne referim la poluarea generală sau totală. Dacă este mult sau puţin, este dificil de apreciat.

276

Fig. 9.8. Efecte secundare negative ale aplicării pesticidelor (în lipsa unui management al riscului)

Fig. 9.9. Relaţia generală dintre erbicide şi mediul înconjurător 277

Dar, poluarea există şi aceasta este periculoasă nu numai ca întin-dere, ca spaţiu, ci mai ales ca intensitate, ca gravitate, ca persistenţă prin consecinţele asupra întregului lanţ trofic, a serviciilor aduse de natură şi, nu în ultimul rând, a oamenilor. Cunoaşterea efectelor negative asociate pesticidelor este în continuă creştere. Comisia Mondială de Sănătate estimează că anual apar în lume 15-25 milioane de cazuri de intoxicări şi mii de decese. Pe la mijlocul anilor '90, jumătate din intoxicările cu pesticide şi peste 80% din decesele provocate de acestea erau localizate în ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare, în care sunt folosite numai 20% din totalul pesticidelor. Aici se localizează şi România. Pericolul la care se expun cei care manipulează pesticidele este în creştere, chiar dacă acestea afectează mediul ambiant într-o mică măsură. Substanţele organo-clorurate sau organo-fosforice au făcut loc în unele ţări, altor substanţe, mai puţin persistente, dar mai toxice. Astăzi, cu mai puţin de o zecime de kg de pesticide se poate obţine un efect letal echivalent cu 2-3 kg de DDT. Pesticidele se opun şi intervin cu agresivitate asupra majorităţii ser-viciilor aduse de natură. Cei mai productivi lucrători ai naturii, "furnizorii de servicii" sunt scoşi din producţie ca urmare a impactului brutal al tehnologiilor necon-trolate suficient sau a celor iraţionale asupra naturii şi omului. Nu este o exagerare a spune că pierderea continuă a serviciilor aduse de natură ameninţă nu numai proiectele actuale ale umanităţii, dar, în final, însăşi perspectivele continuităţii existenţei noastre (fig.8.10.). În prezent, iniţiem un "deficit de biodiversitate", distrugând specii şi ecosisteme mai rapid decât poate natura să creeze unele noi. Doar în ceea ce priveşte speciile, se constată o dispariţie a acestora de până la 1.00 de ori mai rapidă decât rata de distrugere. Contribuţia pes-ticidelor la acest fenomen nu este chiar nesemnificativă. Polenizatorii, cei mai productivi lucrători ai naturii, sunt încet scoşi din producţie: - aceştia au o valoare enormă pentru agricultură şi pentru ecosis-temele naturale. Este de ajuns să menţionăm că polenizarea plantelor este asigurată de cca. 200.000 de specii de insecte, precum şi de 1.00 specii de vertebrate; - 80% din cele 1.330 specii de plante cultivate în lume sunt poleni-zate de polenizatori sălbatici; - 1/3 din producţia agricolă a SUA este dată de plante care sunt polenizate de către (cu ajutorul) insectelor; - în SUA pierderile din reducerea polenizării ating 4 miliarde USD;

278

Fig. 8.10. Serviciile aduse de natură - în România, mai mult de jumătate din coloniile de albine au fost decimate într-o perioadă de 10 ani, din care peste 20% numai în ultimii ani datorită expunerii îndelungate a polenizatorilor la pesticide şi a plantelor cu vectori la erbicide; - numai în ultimii 2 ani au fost înregistrate mortalităţi la peste 1.00 de familii de albine, provocate de aplicarea unor tratamente fitosanitare;

279

- 20-30 milioane USD costă anual agricultura României, ca urmare a otrăvirii în special a albinelor cu pesticide. Datorită faptului că polenizează plantele, albinele sunt de 60-100 ori mai valoroase decât ca producătoare de miere; - dacă dispare albina, dispar odată cu ea cca. 250.000 de plante de pe Terra. Din punct de vedere ambiental, nu am încheiat bine secolul XX. După unele opinii, poluarea a fost "răul secolului XX" pentru a doua jumătate, ea poate deveni groparul civilizaţiei noastre în prima jumă-tate a secolului XXI. Şi, cu toate acestea, depoluare (mai puternică sau mai slabă, pe suprafeţe mici sau areale mari) nu scapă complet nimeni şi diverse poluări punctează locul, momente şi procese variate. Nici România nu se simte mai bine. Ceea ce este caracteristic României şi reprezintă un paradox este faptul că nu suntem sufocaţi de pesticide (din contră), dar suntem poluaţi. În ceea ce priveşte utilizarea pesticidelor în ţările U.E. (şi nu numai) se dezvoltă două tipuri de indicatori: - unul se concentrează pe utilizarea pesticidelor; - cel de-al doilea (deosebit de important, poate cel mai important), pe riscul utilizării lor. Pentru România sunt disponibili doar indicatori ai utilizării pestici-delor (şi aceea cu o largă aproximaţie), fiind neglijaţi indicatori care aten-tează la sănătatea agriculturii, a oamenilor, animalelor şi florei. De altfel, din acest punct de vedere politica de mediu în România nu poate fi mai coerentă şi mai bună decât politica economică de ansamblu. 8.12. OPINII PERTINENTE DESPRE STAREA GRAVĂ A SĂNĂTĂŢII MEDIULUI U.E. DESPRE NOI ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR Poluarea potenţială şi accidentele grave impun un avertisment na-ţional: - protecţia mediului - noi file la un dosar într-o Românie antiecolo-gică; - potrivit experţilor ICPA, România reprezintă un "cimitir al pes-ticidelor expirate neidentificate" (fig.8.11.); - România vrea să se integreze în U.E. - cu un sol poluat de pesti-cide expirate, neidentificate, metale grele, diverse deşeuri etc. (fig.8.12.); - concluzia unei analize asupra acţiunilor ecologice întreprinse în România este că acestea sunt "sublime, dar lipsesc (aproape) cu desăvârşire";

Fig. 9.11. Stocuri de deşeuri de pesticide inventariate de MAAP

280

Fig. 9.12. Zonarea stocurilor produselor de uz fitosanitar interzise sau cu termene de valabilitate depăşite sau neidentificate

- U.E. cunoaşte în amănunţime criza ecologică a României, inaccep-tabilă pentru aceasta; - în timp ce ecologiştii de la "Green Pace" se legau cu lanţuri de porţile de la "aurul" Baia Mare, ecologiştii români (majoritatea) se întreceau în simpozioane; - cu ceva vreme în urmă, U.E. a dat publicităţii documentul "Agenda 2000", prin care se făcea o radiografie a stadiului de pregătire a statelor din Europa Centrală pentru aderare la structurile vesteuropene (tabelul 8.9); Tabelul 8.9. Stadiul negocierilor unor ţări candidate în vederea aderării la U.E. (martie 2001) Ţara România 281

Agricultură urmează

Mediu urmează

Republica cehă

deschise deschise deschise deschise urmează deschise

deschise deschise deschise deschise urmează deschise

- capitolul privind România abundă în critici şi observaţii negative, protecţia mediului ocupând un loc de frunte; - putem afirma că nu există zi de la Dumnezeu să nu apară un acci-dent ecologic. Am amintit de programul U.E. "Mediul 2010: Viitorul nostru - ale-gerile noastre". Pentru a înţelege mai bine unde ne aflăm, ce ne aşteaptă şi ce trebuie să facem.... iată cele patru priorităţi ale U.E. pentru politica de mediu adoptate în ianuarie 2001 prin programul amintit şi cum se înca-drează România în aceste priorităţi. 1. Schimbările climatice (fig.8.13.) În ultimii 100 de ani, temperatura medie din Europa a crescut cu 0,8°C şi este într-o continuă şi accelerată creştere. Ce înseamnă aceste schimbări privite prin prisma protecţiei plan-telor ? Dăunătorii îşi vor schimba efectivele, intensitatea şi momentul ata-cului, schimbarea numărului de generaţii etc. Oamenii de ştiinţă europeni sugerează chiar că până în anul 2020 dăunătorii, în general, vor începe să migreze cu 20-30 zile mai devreme decât în prezent, colonizând arii care au fost ferite până acum. Seceta, creşterea temperaturii aerului, poluarea atmosferei (poluarea în general) pare să conducă la dezvoltarea de boli şi la activizarea dăună-torilor, deşi mecanismul precis al acestor fenomene nu este încă pe deplin desluşit. Toate aceste fenomene vor atrage după sine: - schimbări în sortimentul de pesticide, - schimbarea perioadei tratamentelor; - schimbări chiar de tehnologie etc.

282

Fig. 9.13. Influenţa schimbărilor climatice asupra protecţiei mediului

2. Protecţia naturii şi biodiversităţii. S-a constat în spaţiul U.E. că 38% din speciile de păsări şi 45% din speciile de fluturi sunt amenin-ţate cu dispariţia. 2/3 din arbori suferă din cauza poluării iar solul devine tot mai arid. Se apreciază că anual dispar 27.000 de specii (aproximativ 74 de specii/zi). În România, au dispărut, în ultimii ani, 5 specii de vertebrate şi sunt ameninţate cu dispariţia peste 30. În ceea ce priveşte flora sălbatică 200 de specii sunt vulnerabile, 485 sunt ameninţate cu dispariţia iar 17 specii au dispărut. 3. Protecţia sănătăţii. Se impune o mai bună cunoaştere a efectelor asupra sănătăţii a produselor chimice şi îndeosebi a pesticidelor utilizate. Iată cu protecţia sănătăţii începe cu sănătatea agriculturii, cu fito-medicina şi, în cadrul acesteia, cu utilizarea judicioasă a pesticidelor. 4. Resursele naturale şi deşeurile. Resursele naturale consumabile ale plantei sunt utilizate (consumate) în exces ca urmare a creşterii demo-grafice. Economia globală a exploatat la limită planeta în cursul secolului al XIX-lea, încălcându-se grav principiile şi conceptele despre dezvoltarea durabilă. Capitalul natura, protecţia mediului, protecţia chimică a plantelor (utilizarea echilibrată a pesticidelor) şi dezvoltarea durabilă sunt părţi ale acestei problematici. Porţile U.E. pentru agricultura românească se deschid cu două acte normative: Convenţia sanitar veterinară şi Convenţia fitosanitară (la care se adaugă şi armonizarea legislaţiei). Pregătirea agriculturii şi industriei alimentare pentru aderarea la U.E. impune o standardizare şi standarde severe în care accentul se pune pe: - monitorizarea îngrăşămintelor şi pesticidelor; - eliminarea pesticidelor perimate; - starea tehnică a aparaturii de stropit şi calitatea tratamentelor; - reducerea poluării mediului şi conservarea agroecosistemelor; - nivelul reziduurilor în sol, ape şi plante; - nivelul de cunoştinţe al agricultorilor. Nu există produs de origine vegetală sau animală în care standar-dele impuse de U.E. să nu prevadă limite, restricţii şi obligaţii cu privire la pesticide. Standardele (ca şi armonizarea legislaţiei) nu pot fi elaborate şi impuse imediat, nici nu ar fi posibil. Timpi de tranziţie sunt acceptaţi cu o anumită condiţie: să nu se refere la sănătatea oamenilor şi mediului. Peste acestea nu se poate trece, ceea ce impune dotare, control, restricţii, în primul rând în domeniul utilizării pesticidelor. Avertismente care trebuie să ne trezească la realitate. Fermierii (agricultorii, în general) şi populaţia sunt puternic, şi nu de puţine ori "tragic" afectaţi de folosirea, în necunoştinţă de cauză, a pesticidelor. Pro-blema este cu adevărat gravă după apariţia şi "aplicarea" Legii Fondului Funciar nr. 283

18/1991 şi apariţia a peste 5 milioane de proprietari de pământ şi cca. 5,3 milioane de gospodării individuale care îşi au proprietăţile disper-sate în cca. 40 milioane parcele. Experienţa utilizării produselor de uz fitosanitar este redusă sau chiar nu există. Practic, educaţia agricultorilor (din acest punct de vedere), ca indicator distinct şi ca restricţii impuse de standardele U.E. în România, lipseşte. Se apreciază că peste 50% din fermieri, lucrători agricoli (populaţie rurală, în general) prezintă simptome de intoxicaţie în timpul tratamentelor cu pesticide. Anual mor câteva sute de persoane prin otrăvire cu pesticide (oamenii - în acest caz - nu mor ci se omoară). Se generalizează practica combaterii bolilor şi dăunătorilor stropind manual culturile. Pericolul la care se expun cei care manipulează pesticidele este în continuă creştere, chiar dacă acestea afectează mediul ambiant într-o mai mică măsură. Populaţia duce lipsă de informaţii în legătură cu situaţia unor reziduuri în produse vegetale şi animale (practic, din aceste punct de vedere nu avem un schimb de informaţii) şi a altor substanţe nocive în alimente, în apă şi sol. Există o lipsă totală de control în modul de utilizare al pesticidelor şi calitatea produselor agricole şi alimentare. Cine urmăreşte destinul ecologic al stocurilor de pesticide inter-zise cu termen de valabilitate depăşind şi neidentificate ? În lume sunt multe "bombe cu ceas", după expresia folosită de F.A.O. sau numeroase "bombe ecologice", "mine" sau "grenade" ecologice, după părerea noastră, care pot oricând declanşa adevărate catastrofe ecologice, fără nici o exagerare. După un studiul F.A.O., în ţările slab dezvoltate sau în curs de dez-voltare, în care se utilizează cca. 20% din consumul total de pesticide sunt acumulate şi stocate cca. 70-75% din pesticidele perimate. Cantitatea totală se ridică la peste 150.00 tone. Această tragedie a mediului este rezultatul direct al deceniilor de proastă gestiune şi de evaluare greşită a producerii, depozitării, comercializării şi utilizării acestora, gestionarea necorespunzătoare a stocurilor şi aprovizionării precum şi urmărirea pe orice cale a profitului din partea vânzătorilor. Experţii estimează că ar fi nevoie de peste 550-600 milioane USD pentru distrugerea sau neutralizarea lor. Dar care este dimensiunea răului pe care îl produce, nimeni nu poate răspunde decât cu o largă aproximaţie. Care este situaţia în România? În ţara noastră nimeni, sau aproape nimeni, nu urmăreşte destinul ecologic al acestor "deşeuri" amintindu-şi de ele doar atunci când se constată şi/sau apar tragediile. În România s-au acumulat, de-a lungul anilor, fiind inventariate cca. 1.200 tone de pesticide perimate (după Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor) şi peste 2.000 tone (după datele Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului). Alte mii şi chiar zeci de mii de tone de deşeuri au fost identificate după mulţi ani în preajma unor combinate, în depozite improvizate şi chiar în gropi acoperite cu pământ. Trebuie să afirmăm cu toată tăria că acestea au poluat şi continuă să polueze, dar nu se cunoaşte (şi este grav) intensi-tatea şi dimensiunea acestui fenomen. Poluarea este descoperită întâmplător şi doar când apar "evenimente ecologice" grave. Haosul creat în monitorizarea şi gestionarea acestor deşeuri "rămase fără stăpân" sau cu "stăpâni" lipsiţi de răspundere, constituie un permanent pericol de intoxicare în masă şi chiar de 284

accentuare. Situaţia este cu atât mai ameninţătoare cu cât în componenţa acestor deşeuri sunt prezente pro-duse extrem de toxice ca: DDT, Detox, Carbetox, Lindatox, PEB + Lindan, Clorofos, Furadan etc. Deşeuri pe post de erbicide. Aproximativ 2.000 de fântâni, multe lacuri (iazuri) şi zeci de km de ape curgătoare sunt poluate în majoritatea lor cu pesticide prin aplicarea unor tratamente, neraţionale şi necontrolate, cu maşini şi utilaje rudimentare. În general, România a ajuns "un container chimic". Zilnic, factori de mediu (apa, aerul, solul) sunt supuşi agresivităţii activităţii umane, majo-ritatea cursurilor de apă sunt repetat poluate cu petrol, cianuri, nitraţi etc. Ţara noastră înregistrează nu mai puţin de 14 zone de dezastru ecologic şi peste 4.000 km de râuri moarte sau aproape moarte, zone întregi cu ape freatice poluate, la care "aportul" pesticidelor nu este deloc de neglijat (fig. 8.14.). Se sustrag şi se vând din "gropi", din magazii improvizate şi părăsite, în aproape toată ţara, reziduuri şi deşeuri toxice pe post de produse de uz fitosanitar, iar flora şi fauna suferă sau moare în tăcere.

Fig. 8.14. Zonele de dezastru ecologic După unele aprecieri s-au vândut 80.000-100.000 de pacheţele fals etichetate (de 100 g, 200 g, 500 g şi 1 kg) în valoare de aproximativ 150-200 milioane lei, încălcându-se grav legislaţia în vigoare. Aceste reziduuri şi deşeuri, vândute din poartă în poartă s-au folosit, de regulă pentru combaterea unor dăunători din grădinile de legume şi la cartofi, ele fiind achiziţionate de peste 50.000 de agricultori. Cine a monitorizat aceste "crime ecologice" ? Cine a controlat conţi-nutul de reziduuri şi influenţa lor asupra sănătăţii celor peste 1 milion de con-sumatori de legume tratate cu asemenea deşeuri? În cel puţin 20 de judeţe ale ţării (în sute şi sute de sate şi comune) se practică, de asemenea, "comerţ criminal din punct de vedere ecologic", "epicentrul" fiind zona Cluj-Alba. 285

Cu toate că erorile trecutului (chiar şi ale prezentului) sunt recu-noscute, luându-se "angajamente" să nu se mai repete, ne găsim în prezenţa unor mari cantităţi de pesticide care, de fapt, constituie o grea moştenire a celor peste 30-35 de ani de proastă gestiune. Dacă nu se vor realiza acţiuni coordonate printr-o cooperare chiar şi pe plan internaţional, situaţia va continua să se deterioreze şi va fi scăpată de sub control. Cea mai urgentă problemă pentru România este aceea a identifi-cării surselor de finanţare pentru operaţiile de eliminare a produselor peri-mate. Până atunci avem nevoie de un sector de protecţie a plantelor bine organizat, corespunzător dotat, şi nu în ultimul rând, de o poliţie fitosanitară foarte puternică şi eficace ! Eforturi pentru controlul expansiunii pesticidelor. Pe măsură ce costul ambiental al pesticidelor devine mai bine cunoscut, un număr din ce în ce mai mare de ţări interzic uzul celor toxice dintre aceste substanţe (tabelul 8.10.). Tabelul 8.10. Evoluţia numărului de produse (substanţe) dintre cele mai toxice interzise pentru utilizarea în ţările în curs de dezvoltare şi în ţările industrializate An

Ţări în curs de dezvoltare

1983 1989 1991 1993 1995 1998

necunoscut 176 254 305 455 529

Ţări dezvoltate necunoscut 114 162 220 234 371

Total produse 53 290 416 525 689 ≈900

Legislaţia europeană prevede reducerea cu cel puţin 25% a canti-tăţilor de pesticide recomandate în prezent, cu condiţia revizuirii întregului sortiment utilizat acum, eliminându-se substanţele cele mai periculoase pentru om şi mediul înconjurător. Se ştie că recordul de brevete de invenţie în universul chimiei îl deţine ramura pesticidelor. În ultimele două-trei decenii, oamenii de ştiinţă din cinci corăbii diferite: chimie, agricultură, sănătate, ecologie şi biologie, au ancorat în acelaşi port numit "Lupta contra toxicităţii recoltelor şi a poluării mediului ambiant". Numeroase personalităţi din domeniu (şi nu numai) susţin că lista substanţelor chimice ce urmează a fi interzise ar trebui mult extinsă, astfel încât să cuprindă alte zeci şi chiar sute de substanţe chimice persistente a căror prezenţă în mediul înconjurător reprezintă un risc inacceptabil pentru umanitate. Unul din paradoxurile triste ale epocii chimice este că multe ţări continuă să producă şi să exporte substanţe care sunt considerate prea nocive pentru a fi folosite în interior. În pofida conştientizării pericolelor legate de bioacumularea subs-tanţelor, această tendinţă se agravează:

286

- între 1992-1998, companiile chimice americane au crescut cu 18% exporturile de pesticide prohibite pe plan intern. - rata exporturilor de pesticide care nu au fost niciodată înregistrate a sporit cu cca. 40% în aceeaşi perioadă; - multe din aceste produse sunt transferate fără instrucţiuni de mani-pulare, fişe de date de siguranţă sau date de folosire. Comunitatea internaţională este îngrijorată de dimensiunea eco-nomică, socială şi ecologică a poluării chimice şi acţionează pentru creş-terea standardelor de securitate chimică prin dezvoltarea unor instrumente juridice care să impună un control mai strict în acest domeniu, inclusiv asupra comerţului internaţional. În acest context, trebuie să ne propunem, ca obiectiv imediat, îmbu-nătăţirea activităţii Comisiei de Omologare, să reconsiderăm importul şi utilizarea în România a unor produse care în ţările lor de origine sunt inter-zise datorită consecinţelor lor negative asupra sănătăţii oamenilor, anima-lelor şi mediului. Societatea Naţională de Protecţia Plantelor, consideră că nu trebuie să mai neglijăm a lua în considerare efectele negative pe care le suferă mediul şi populaţia din cauza unor practici agricole bazate pe utilizarea unui număr mare de pesticide, unele extrem de toxice şi foarte toxice pentru oameni, animale şi mediu. CODEXUL produselor de uz fitosanitar (ediţia 1999), înregistrează peste 350 substanţe chimice care se regăsesc formulate în peste 800-850 produse comerciale. Din acestea, cca. 11% sunt din grupa I şi II de toxicitate (toxice şi foarte toxice), peste 25% sunt moderat toxice şi numai 64% sunt din grupa IV de toxicitate. Să nu omitem faptul că avem de a face cu milioane de producători agricoli care trebuie protejaţi. Considerăm că reţeaua naţională de protecţie a plantelor trebuie să joace un rol hotărâtor în omologarea produselor de uz fitosanitar, mergând până acolo încât să i se dea dreptul de "veto". Mai considerăm că nu tot ce se propune spre omologare trebuie neapărat şi omologat. Grija pentru mediu trebuie să premeargă omologarea. În loc de concluzii: Am fost foarte dur cu "pesticidele" până acum, de aceea se pune totuşi întrebarea: sunt sau nu necesare pesticidele în eco-sistemele agricole ? Fără nici o umbră de îndoială că DA ! Fără utilizarea acestora nu poate fi asigurată securitatea naţională a omenirii (BERCA, 2001). Iată unele argumente: - acţiune rapidă şi uşurinţă în aplicare; - necesitatea economică a creşterii productivităţi muncii şi a nive-lului recoltelor pe unitatea de suprafaţă; - înlocuirea produselor vechi şi perimate; - modificări în structura culturilor, a soiurilor şi a spectrului orga-nismelor dăunătoare; - modificări în tehnologia de cultură a plantelor; - modificări în structura de proprietate şi de organizare a exploata-ţiilor agricole (BERCA, 2001). 287

Pesticidele sunt şi vor rămâne o realitate cotidiană a vieţii noastre. Unele efecte negative ale utilizării pesticidelor pot fi limitate şi chiar eli-minate provocând: Managementul ecologic concept care trebuie să reprezinte ideea unificatoare a protejării şi restaurării ecosistemului; Agricultura durabilă (sustenabilă) trebuie să fie: productivă; profi-tabilă; ecologică; să conserve resursele; echilibrată social şi uman; să admită folosirea pesticidelor, dar preconizează managementul lor (Atenţie la "asola-ment" ca pivot central al agriculturii durabile). Managementul culturilor. Managementul integrat al protecţiei plantelor MIPP ca parte integrantă a sistemului de agricultură durabilă, trebuie să însemne (fig.8.15.):

Fig. 8.15. Managementul integrat al culturilor - diminuarea folosirii pesticidelor şi nu excluderea lor; - managementul (controlul) agenţilor periculoşi (aceasta înseamnă evidenţă dinamică, prognoză şi avertizare); - menţinerea lor sub pragul de dăunare (PED); - protecţia mediului, păstrarea biodiversităţii în natură prin inter-venţia raţională a omului; - să nu uităm perspectiva încurajatoare a introducerii şi utilizării biotehnologiiilor moderne (crearea plantelor transgenice, tolerante/rezistente la unele boli, dăunători sau buruieni. Fiecare concept al viitorului referitor la protecţia plantelor va tre-bui să ţină seama de complexitatea sistemelor de producţie agricolă şi de protejarea desăvârşită a mediului ambiant. Sistemele agricole ale viitorului, în afara criteriilor strict economice (deloc de neglijat) va trebui să accepte preceptele exigente ale ecologilor. 288

Noţiunea de Agricultură Durabilă şi, în cadrul acesteia, conceptul de Management Integrat al Protecţiei Plantelor, încep să capete dimensiunile sale reale. Cercetarea preocupată de agricultură trebuie să facă cunoscute aceste concepte, în funcţie de condiţiile specifice, ţinând seama de criteriul economic, dar şi de necesităţile ecologice ale factorilor de producţie şi de interacţiunile dintre acestea. 8.13. PREVENIREA INTOXICAŢIILOR ŞI A POLUĂRII ÎN LUCRĂRILE CU PESTICIDE Obligativitatea măsurilor de protecţia muncii şi a mediului am-biant în lucrările cu pesticide. Folosirea produselor chimice în combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în culturile agricole, pe lângă efectele pozitive, are, adesea, şi efecte secundare nedorite, ducând la intoxicarea persoanelor care vin în contact cu substanţele respective (atât cu ocazia manipulării, pregătirii soluţiilor de stropit sau aplicării tratamentelor şi, ulte-rior, în timpul efectuării lucrărilor de întreţinere în parcelele tratate, cât şi asupra consumatorilor produselor agricole şi horticole pe care se găsesc reziduuri toxice). De asemenea, pesticidele au consecinţe negative şi asupra animalelor cu sânge cald, asupra peştilor şi albinelor, precum şi asupra microorganismelor, râmelor şi altor vieţuitoare din sol. Pentru a preveni sau a reduce la minimum posibilitatea apariţiei fenomenelor negative menţionate, sunt necesare şi se aplică cele mai stricte măsuri. Reglementările generale pentru prevenirea intoxicaţiilor şi a poluării mediului se găsesc în “Legea nr. 5/1982 privind protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor şi regimul pesticidelor” precum şi Ordonanţa Guvernului României nr.4 din 20 ianuarie, 1995, care, referindu-se la fabricarea, comer-cializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, prevede punerea sub regim de strictă reglementare a tuturor produselor care exercită un impact negativ asupra calităţii produselor agroalimentare, sănătăţii oamenilor, ani-malelor şi mediului. Răspunderea pentru protecţia muncitorilor precum şi a vizitatorilor, elevilor, studenţilor aflaţi în practică etc., revine conducătorului locului de muncă respectiv (conducător de unitate, fermier, proprietar etc.). 8.13.1. Norme de protecţia muncii la depozitarea, transportul şi utilizarea fungicidelor Pentru combaterea bolilor plantelor agricole, pe teritoriul României de fabrică, se comercializează şi se utilizează numai produsele de uz fito-sanitar omologate de Comisia Interministerială pentru Omologarea produ-selor de uz fitosanitar, care este organizată şi funcţionează potrivit dispozi-ţiilor Ordonanţei nr. 4/1995. Fabricarea, ambalarea şi reambalarea produselor de uz fitosanitar în scopul prezentării şi comercializării, precum şi importul şi distribuirea acestor produse sunt permise numai persoanelor juridice autorizate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, care dispun de personal calificat, spaţii şi mijloacele necesare. 289

Publicitatea de orice fel, prin orice mijloace, pentru utilizarea pro-duselor de uz fitosanitar care nu sunt omologate pentru utilizare pe teri-toriul României este interzisă. Utilizarea produselor de uz fitosanitar se poate face numai în sco-purile pentru care au fost omologate, aplicându-se instrucţiunile şi normele recomandate. Controlul privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la ges-tionarea produselor de uz fitosanitar şi desfăşurarea acţiunilor de combatere, indiferent de forma de proprietate asupra terenului, revine Inspectoratului judeţean pentru protecţia plantelor şi carantina fitosanitară. Autorităţile silvice, cele pentru sănătate şi pentru protecţia mediului, precum şi poliţia fitosanitară, controlează aplicarea dispoziţiilor legale de folo-sirea pesticidelor şi, în conformitate cu atribuţiile pe care le au, aplică sanc-ţiunile prevăzute. Persoanele care lucrează cu pesticide trebuie să aibă avizul medi-cului. Ele vor fi instruite atât la angajare, cât şi periodic (la începutul fiecă-rui sezon de tratamente, la primirea unor produse noi etc.). Specialiştii (cu studii superioare sau medii, în învăţământul cu profil agricol sau biologic), pot fi angajaţi de agentul economic autorizat să lucreze cu pesticide din grupele I şi II de toxicitate, numai dacă au obţinut, în urma verificării, “Certificatul de atestare professională” în care se menţionează că au competenţa şi experienţa necesare pentru utilizarea pro-duselor de uz fitosanitar, din grupele respective ( I, II ). La lucrările cu produse chimice nu pot participa: minorii, femeile gravide şi cele care alăptează, persoanele care prezintă răni deschise, bol-navii cronici de plămâni, ficat, inimă, precum şi alcoolicii. Consumul de alcool este cu desăvârşire interzis în timpul lucrului cu pesticide. Persoanele care iau parte la manipularea pesticidelor sau la aplicarea tratamentelor vor fi echipate corespunzător, cu haine de protecţie (salopetă, şort, pelerină cu glugă, mănuşi de protecţie, cizme de cauciuc, ochelari de protecţie, mască de praf sau mască pentru gaze, în funcţie de produsul folosit). Depozitarea pesticidelor. Fungicidele şi insecticidele se păstrează separat faţă de erbicide, în depozite situate la minimum 100 m faţă de locuinţe, construcţii sociale, grajduri, depozite de furaje, ape. Depozitul trebuie să aibă cel puţin 3 încăperi: una pentru pulberi, alta pentru produse emulsionabile (cu o foarte bună aerisire şi fără instalaţie elec-trică în interior). A treia încăpere este destinată biroului magazionerului, regis-trelor, echipamentului curat de protecţie şi trusei de prim ajutor. Produsele se stivuiesc, se grupează după conţinut şi toxicitate şi se marchează cu tăbliţe uşor vizibile. În încăperile cu pesticide nu se păstrează alimente, furaje, harna-şamente etc., ci numai cântarul şi ustensilele necesare livrării produselor. Se va ţine o evidenţă strictă a intrării şi ieşirii oricăror cantităţi de fungi-cide sau insecticide, pentru fiecare produs în parte. Evidenţa operaţiunilor cu produse de uz fitosanitar din grupele I-a şi a II-a de toxicitate se ţine într-un registru special, care trebuie completat cu maximă atenţie; orice scăpare fiind sever sancţionată. Produsele din grupele respective pot fi dis-tribuite numai agenţilor economici autorizaţi pentru locul cu produsele din grupa I şi II. Producătorii agricoli, distribuitorii sau prestatorii de servicii neautorizaţi 290

pentru lucrul cu pesticide din grupele I şi II pot primi numai pesticide mediu şi slab toxice (din grupele III şi IV de toxicitate). La transport, ambalajele cu pesticide vor fi manipulate cu grijă, pe fundul vehiculelor va fi aşternut un strat de paie, talaj etc., care se ard după încheierea lucrului. Produsele se acoperă cu prelată. În vehicul nu vor cir-cula alte persoane decât cele prevăzute (conducătorul vehiculului şi dele-gatul), nici nu se transportă o dată cu pesticidele, alte obiecte, produse alimentare, furaje etc. Prepararea soluţiilor pentru stropit se face într-un loc special amenajat (răzuirea vegetaţiei, împrejmuirea cu brazde), păzit pe toată durata acţiunii, până la curăţarea terenului de reziduuri toxice. Ambalajele se strâng cu grijă, se returnează la magazie (cele care nu se folosesc vor fi distruse şi îngropate sau arse). Este interzisă utilizarea ambalajelor produselor de uz fitosanitar în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate. Tratarea seminţelor se face în şoproane, nu în încăperi închise. Maşina de tratat să fie etanşe, pentru a nu răspândi pulberea toxică în atmosferă. Din acelaşi motiv, la tratarea cu pulberi este bine ca sămânţa să fie uşor umectată (cca. 0,7 litri apă la chintal, eventual 0,15% aracet). Muncitorii vor purta mască contra prafului. Sămânţa tratată se păstrează sub cheie. La încheierea lucrului, se strâng cu grijă, boabele căzute. Semin-ţele tratate cu produse de uz fitosanitar din grupele I-a şi a II-a de toxici-tate sunt supuse aceloraşi reglementări stricte ca şi pesticidele. Seminţele respective pot fi distribuite numai de prestatori autorizaţi pentru lucrul cu pesticide din grupele I-a şi a II-a. Tratamentele la plante. Pentru efectuarea tratamentelor în culturi, cu produse toxice pentru om, animale sau albine, se va anunţa cu 5 zile înainte, primăria din localităţile vecine, apicultorii din zonă, precum şi uni-tăţile piscicole şi de gospodărire a apelor. Totodată, va fi anunţată şi unita-tea sanitară apropiată, asupra zilei şi a produselor aplicate, pentru a-şi pregăti mijloacele de intervenţie (antidoturile) în caz de intoxicaţii. Aparatele cu care se aplică tratamentul vor fi verificate şi reglate cu atenţie, pentru a funcţiona perfect. Timpul de lucru cu pesticidele să nu depăşească 6 ore pe zi, pentru fiecare muncitor (eventual, pentru a trata la timp suprafaţa prevăzută, se organizează două schimburi pe zi). În timpul tratamentului, muncitorii nu vor mânca, nu vor bea sau fuma, acestea fiind permise numai în pauze, într-un loc anume amenajat, sub umbrar, după ce se spală pe mâini şi pe faţă cu apă şi săpun. Parcelele tratate se marchează cu tăbliţe de avertizare: "Teren otră-vit!", "Păşunatul interzis!", menţionându-se şi intervalul de pauză (2-4 săptămâni). Dacă produsul folosit este extrem de toxic se va institui paza parcelei tratate, iar timp de 3 zile nu se va intra în câmpul respectiv pentru alte lucrări. Asistenţa tehnică în domeniul fitosanitar pentru producătorii agri-coli care nu au pregătire profesională adecvată (sector privat, asociaţii fami-liale, horticultori amatori etc.) revine inspectoratelor judeţene pentru pro-tecţia plantelor precum şi specialiştilor de la centrele agricole comunale, care vor veghea la manipularea corectă a pesticidelor (numai din grupele III şi IV de toxicitate), inclusiv asupra respectării normelor de protecţia muncii şi mediului ambiant. Aplicarea cu mijloace avio a produselor de uz fitosanitar din grupele I şi II de toxicitate este interzisă. 291

La dezinfectarea pământului în sere, cu produse fumigante, mun-citorii vor purta masca de gaze, cizme de cauciuc şi mănuşi, toate în per-fectă stare. După trecerea "intervalului de pauză", se va aerisi bine sera. Supravegherea stării de sănătate a muncitorilor în timpul lucrului cu pesticide revine conducătorului locului de muncă. La cel mai mic semn de intoxicaţie (greaţă, ameţeală, iritarea ochilor, tuse, congestionarea feţei, îngroşarea pielii etc.), muncitorul va fi scos în afara zonei de lucru şi aşezat la umbră. Părţile corpului expuse toxicului vor fi spălate cu grijă. Se vor administra antidoturi, apoi muncitorul va fi imediat transportat la unitatea sanitară apropiată, însoţitorul având asupra sa eticheta sau ambalajul pro-dusului utilizat la tratament. 8.13.2. Măsuri pentru prevenirea apariţiei de reziduuri toxice în produsele agricole Utilizarea produselor chimice în combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor poate duce la apariţia de reziduuri ale acestor substanţe în produsele alimentare obţinute fie direct de la plantele tratate (legume, fructe etc.), fie indirect, de la animalele hrănite cu furaje poluate (brânză, ouă, carne etc.). Prezenţa unor cantităţi foarte mici de reziduuri este uneori inevita-bilă, fiind admisă prin reglementări legale. Cantităţile maxime de reziduuri admise sunt de ordinul mg de substanţă activă (din pesticidul folosit la tra-tament), raportată la kilogramul de produc agricol. Limitele maxime admise (LMA) diferă în funcţie de fungicid şi de produsul agricol în cauză. Nu sunt admise reziduuri de mercur şi TMTD (tiuram) în produsele alimentare. Pentru a reduce cât mai mult prezenţa reziduurilor în produsele agricole trebuie respectate următoarele cerinţe: − alegerea produsului pentru tratament se va face cu mult discer-nământ, ţinând seama − de stadiul de vegetaţie a plantei, în special de timpul rămas până la recoltare; − limitarea tratamentelor la cele strict necesare, stabilite prin sis-temul de prognoză şi avertizare; − alternarea produselor din diferite grupe chimice; − vor fi respectate dozele şi concentraţiile stabilite pentru produsul respectiv; − pentru ultimul tratament se aleg produse cu toxicitate mică şi cu remanenţă redusă; − se va respecta cu stricteţe "intervalul de pauză" (perioada în zile, de la ultimul tratament până la recoltare), care diferă cu substanţa folosită, cultura tratată şi destinaţia produsului recoltat (sămânţă, consum în stare proaspătă, vinificare, păstrarea peste iarnă etc.). Intervalul de pauză este corelat cu viteza de descompunere a substanţei chimice utilizate, nu cu toxicitatea acută a acesteia; − nu se va depăşi doza de adeziv adăugat în soluţiile de stropit fiindcă acest fapt duce la creşterea cantităţii de reziduuri în recoltă; − sub nici o formă, nu se vor folosi produse mercurice, utilizarea lor chiar şi la tratarea seminţelor fiind interzisă în România începând din anul 1995 (Ord. Nr. 4/1995). Aplicarea tratamentelor cu pesticide a căror remanenţă depăşeşte timpul rămas până la recoltare, precum şi vânzarea şi punerea în consum a produselor agricole recoltate înainte de trecerea 292

intervalului de pauză al substanţei chimice folosite, duc la apariţia de reziduuri în alimente şi furaje, punând în pericol sănătatea oamenilor şi animalelor, motiv pentru care constituie contravenţii şi sunt sancţionate cu amenzi şi confiscarea mărfii. Pentru viitor, folosirea de fungicide selective şi mai puţin remanente, pe fondul utilizării mijloacelor nechimice (biologice, agrofitotehnice etc.), îmbinate armonios în cadrul sistemelor de combatere integrată, va asigura scăderea cantităţii de reziduuri în produsele agroalimentare şi reducerea influenţei negative a pesticidelor asupra mediului ambiant. 8.14. POLUANŢI ORGANICI PERSISTENŢI. GENERALITĂŢI PRACTICE Ce sunt poluanţii organici persistenţi (P.O.P.)? P.O.P. sunt subs-tanţe chimice care: • au calităţi otrăvitoare, extrem de periculoase; • au grad înalt de rezistenţă la degradare şi de acumulare în orga-nismele vii şi mediul înconjurător; • pot fi uşor transportate în atmosferă la distanţe mari şi se depun departe de locul de emisie; • pot dăuna sănătăţii umane şi mediului înconjurător, fie aproape sau departe de sursele lor. Care sunt cei mai periculoşi? Se cunosc 12 poluanţi organici persis-tenţi cu proprietăţi toxice, care influenţează negativ asupra organismelor vii. Ei sunt grupaţi astfel: - pesticide: aldrina, dildrina, diclor-difenil-tetracloretanul (DDT), heptaclorul, mirexul, clordanul, taxofena, endrina; - substanţe chimice industriale: hexaclorbenzolul (HCB) - se utili-zează şi în calitate de pesticid, policlorbifenilul (PCB); - produse secundare de la ardere: dioxinele, furanii. Prin ce sunt periculoşi? Utilizaţi în agricultură, energetică şi indus-trie, precum şi în rezultatul arderii materialelor în care se conţin, aceşti com-puşi chimici prezintă pericol extrem de mare, deoarece: se menţin în mediul înconjurător un timp foarte îndelungat până la descompunerea parţială sau completă; se transportă la distanţe mari de la surse; se depun în ţesuturile organismelor vii, unde nimeresc cu hrana, apa, aerul inspirat; exercită acţiuni toxice într-un diapazon larg. Care sunt consecinţele principale? Acţiunea P.O.P. asupra orga-nismului uman duce la creşterea morbidităţii prin cancer, dezvoltarea anor-mală, fertilitatea scăzută, slăbirea imunităţii, reducerea capacităţilor intelec-tuale. Deosebit de grave sunt consecinţele acţiunii acestor substanţe asupra embrionului, fătului şi copiilor mici. Cum se deplasează P.O.P.? Migrarea P.O.P. în mediul înconju-rător are un caracter complex. Cel mai des, sau aproape permanent, poluanţii organici migrează dintr-un mediu în altul, transmiţând proprietăţile toxice şi influenţând negativ lumea vegetală şi cea animală. Aerul constituie calea cea mai favorabilă de răspândire rapidă şi pe suprafeţe întinse a oricăror substanţe, inclusiv a celor toxice. Mai lentă este răspândirea în mediul acvatic, însă şi în cazul sistemelor hidrografice mobi-litatea P.O.P. este considerabilă şi în câteva zile sau chiar ore 293

acestea pot fi transportate la distanţe de zeci şi sute de kilometri. În sol, pesticidele orga-nice, P.C.B. şi alţi poluanţi se deplasează mai puţin. Care este impactul asupra factorilor de mediu? Impactul asupra aerului. Prezenta P.O.P. în aer se explică prin dega-jările de la întreprinderile chimice şi fabricile de ardere a deşeurilor, trata-mentul chimic al plantelor agricole şi al pădurilor contra bolilor şi dăunăto-rilor, evaporarea lor de pe suprafaţa solului etc. La stropirea culturilor agricole cu pesticide (contra bolilor si dăunătorilor) persistă un miros puternic ce irită organele respiratorii şi chiar provoacă dureri de cap. Impactul cel mai mare asupra aerului îl au dioxinele şi furanii care provin de la arderea deşeurilor menajere şi industriale. În emisiile fabricilor de ardere a deşeu-rilor se conţin doar 3% P.O.P. din cantitatea lor totală obţinută la ardere. Aceasta cantitate constituie, însă, circa 50-60% din volumul total de dio-xine şi furani care nimeresc anual în atmosferă. Impactul asupra apelor. Concentraţii de pesticide şi alte substanţe organice persistente sunt depistate în majoritatea bazinelor acvatice, în râuri, mari şi oceane. Aceşti compuşi sunt depistaţi şi în apa de ploaie, precum şi în cea provenită de la topirea gheţarilor de munte. În concen-traţii mici P.O.P. nu influenţează în mod direct calitatea apelor şi aspectul lor. În cazul unor cantităţi mai mari ale acestora, apa capătă un miros spe-cific, caracteristic tipului dat de pesticide. Ca rezultat al proceselor de migrare, pesticidele împreună cu apele de ploaie se infiltrează în apele freatice şi chiar în cele arteziene. Depunerile de pe fundul lacurilor conţin, de regulă, cantităţi mai mari de pesticide decât apa din bazin. Impactul asupra solului. Astăzi, practic nu există loc pe pământ unde nu ar fi depistate urme de pesticide, ele se găsesc chiar şi în rezerva-ţiile naturale. Se consideră că acestea nu influenţează semnificativ asupra solului, însă ele au proprietatea de a-şi mari concentraţiile în şirul trofic: plante, insecte, animale de pradă, om. Existenţa în sol a diverselor bacterii ce consumă substanţele organice în calitate de hrană, reduce treptat concen-traţiile de pesticide. Astfel are loc distrugerea (descompunerea) naturală a lor. Cum ajung în sol pesticidele şi alţi poluanţi organici? Cea mai răspândită cale este dispersarea pe suprafaţa solului a soluţiilor, suspen-siilor, prafurilor ce conţin aceşti compuşi. Chiar dacă pesticidele sunt desti-nate să cadă pe frunzele plantelor, o bună parte a lor ajunge pe suprafaţa solului. Asemenea metodă s-a practicat şi în perioada utilizării DDT. O altă cale de poluare a solului cu P.O.P. este încorporarea pestici-delor direct în sol cu semănătoarele sau agregatele speciale. În acest caz, toată cantitatea de substanţe chimice rămâne în sol, influenţând microorga-nismele, pedofauna şi plantele. Mari cantităţi de pesticide se introduc în sol odată cu seminţele tratate contra bolilor şi dăunătorilor. Poluarea solului are loc şi la încărcarea-descărcarea pesticidelor sau la staţionarea agregatelor pentru introducerea erbicidelor. După zeci de ani de la asemenea poluări accidentale, pe câm-puri sau la marginea lor se văd plesuri de pământ lipsite de vegetaţie. Care este impactul asupra regnului vegetal? Pentru protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor se folosesc insecticide, fungicide, alţi compuşi clororganici. În cazul tratării plantelor cu aceste pesticide, frunzele, tulpinile, rădăcinile plantelor vin în contact direct cu substanţa chimică care rareori nu influenţează ciclul biologic al acestora. O proprietate a plantelor este capacitatea lor de a acumula în ţesuturi compuşii chimici toxici. 294

Care este impactul asupra lumii animale? Insecticidele sunt subs-tanţe deosebit de toxice, deseori cu efect letal asupra organismelor din sol, apă şi aer. Unul din primele preparate de origine clororganică, utilizat pe larg în combaterea diferitor dăunători şi purtători de infecţie a fost DDT, sinte-tizat încă în anul 1874 de chimistul elveţian PAUL MULLER. Folosit în calitate de insectant, el s-a dovedit a fi foarte eficient în lupta pentru com-baterea bolilor infecţioase (tifosul, malaria ş.a.), purtători ale cărora sunt insectele. Mai târziu s-a constatat că utilizarea lui masivă duce la urmări extrem de grave pentru lumea animală. Pericolul utilizării DDT şi a altor pesticide constă în faptul că, odată cu insectele dăunătoare, sunt nimicite în număr foarte mare şi cele folosi-toare. Acest P.O.P. influenţează dăunător asupra tuturor organismelor vii. El se acumulează în ţesuturile animalelor, exercitând acţiuni cancerigene, muta-gene, embrionotoxice, neurotoxice, imunotoxice, modifică sistemul hormo-nal, provoacă anemie, hepatite ş.a. DDT modifică mult structura cojii de ou a pasărilor, subţiind-o, reduce simţitor capacitatea de reproducere a pasărilor, peştilor şi şerpilor. Care sunt sursele de poluare si focarele de risc pentru mediu? Sursă potenţială de poluare cu P.O.P. poate fi considerată orice întreprin-dere producătoare de P.O.P. sau teritoriu, unde sunt depozitate substanţe clor-organice care se pot răspândi în mediul înconjurător pe cale naturală sau prin intermediul activităţilor umane. Deşi DDT şi HCH sunt scoşi din utilizare de câteva decenii, la depozitele pentru păstrarea chimicalelor au mai rămas cantităţi considerabile ale acestor P.O.P. Nu este casă, unde nu s-ar găsi ambalaje sau recipienţi cu deşeuri toxice, diferite butoaie, cutii de plastic şi metal, damigene, saci, pungi etc. Unii săteni construiesc încăperi auxiliare din materialele obţinute de la demolarea depozitelor pentru păs-trarea pesticidelor. Alt factor de risc îl prezintă dioxinele şi furanii proveniţi în urma arderii deşeurilor ce conţin materiale plastice, anvelope uzate şi alte deşeuri clor-organice. Numai într-o localitate ca şi Cluj, Constanţa, Timişoara, Iaşi, se produc anual 17-18 mii tone de deşeuri plastice, în majoritatea lor butelii uzate din policlorvinil şi circa 5-6 mii tone de deşeuri de cauciuc. Ca urmare a arderii unor cantităţi din acestea, pulberea şi cenuşa, în care se conţine cea mai mare parte de dioxine şi furani, sunt duse de vânt la distanţe considera-bile, nimerind în sol, în apele de suprafaţă şi acţionând toxic asupra pedo-bionţilor şi hidrobionţilor. Principalele surse de poluare a mediului cu P.O.P. sunt: • întreprinderile industriei chimice; • depozitele de pesticide ramase fără stăpân şi distruse; • stocurile de chimicale sub cerul liber, aruncate în râpe sau înhumate; • instalaţiile energetice de putere şi condensatoarele cu conţinut de uleiuri contaminate; • locurile de depozitare autorizată a deşeurilor şi gunoiştile spontane; • fabricile de ardere a deşeurilor, în cazul când acestea nu respectă cerinţele tehnologice; • fabricile pentru pregătirea asfaltului, fără instalaţii de captare a substanţelor nocive; • întreprinderile neautorizate de producere a materialelor de cons-trucţie; • transportul. 295

Care este impactul asupra sănătăţii umane? Din sol, pesticidele nimeresc în fructele şi legumele consumate de om, în iarba pe care o pasc animalele şi apoi în corpul acestora. Studiile epidemiologice demonstrează o frecvenţă sporită a afecţiunilor neurotoxice (prioritar din partea sistemului periferic), hepatotoxice, cancerigene ca urmare a expunerii îndelungate a oamenilor la DDT (acest pesticid a fost utilizat abundent în agricultură în anii 70-80 ai secolului trecut). S-a demonstrat ca ciclodienele clorinale (aldrinul, dieldrinul, hepta-clorul, clordanul, endosulfanul etc.) au proprietăţi toxice mai exprimate decât DDT. Spre deosebire de acesta, efectul toxic produs de ciclodienele clorinate se manifestă prin convulsii, ameţeli, spasme cronice, cefalee etc. Majoritatea acestor POP au efect cancerigen, provocând frecvent tumori hepatice. Efectul toxic al pesticidelor se manifestă totodată asupra organismului femeii. Investigaţiile epidemiologice au demonstrat că, odată cu intensificarea aplicării pesticidelor, sporeşte şi frecvenţa stărilor patologice şi dereglărilor funcţionale ale sferei reproductive la femei. Un impact asemănător se produce şi asupra sferei reproductive masculine, în ultimele decenii înregistrându-se o sporire a cazurilor de sterilitate la bărbaţi. Totodată, se atestă o sporire a mortalităţii, în special în mediul rural. În anul 1985 mortalitatea generală la sate a constituit 13,2, iar în oraşe 8,0 la 1000 de locuitori. La aceasta a contribuit aplicarea intensă, pe parcursul a douăzeci de ani, a pesticidelor, în primul rând a celor clor-organice. Actualmente mortalitatea se menţine înaltă şi constituie 11-12 decese la 1000 de locuitori, cea mai mare continuând a fi în mediul rural. Indicele mortalităţii cauzate de hepatite cronice şi ciroze hepatice îl depăşeşte pe cel din ţările vecine, iar teritorial este foarte sporit în centrul şi sudul ţării. Acest indice variază în dependenţă de nivelul aplicării P.O.P. în anii precedenţi, dovadă a influenţei dăunătoare a acestor substanţe asupra sănătăţii populaţiei. Măsuri de prevenire a poluării naturii şi intoxicării cu P.O.P. a populaţiei. Convenţia de la Stockholm (mai 2001) prevede ca fiecare ţară să elaboreze şi să implementeze strategii şi planuri care ar contribui la reducerea sau excluderea din folosinţă a acestor substanţe toxice. O astfel de strategie şi un plan de acţiuni la nivel naţional au fost elaborate şi puse în aplicare în 2004. Dar măsuri respective trebuie luate şi la nivel de raion, comuna, sat. Ele pot fi realizate operativ, fără mari eforturi şi alocaţii financiare. Întrucât în România nu se mai importă substanţe din categoria P.O.P., pericolul principal îl prezintă stocurile existente de pesticide şi alţi compuşi toxici care s-au acumulat în ultimii 20-30 de ani. De aceea este foarte important ca în fiecare comunitate să se cunoască toate sursele existente de poluare şi să fie informată populaţia despre ele. In cazul lipsei unui serviciu specializat, iniţiativa inventarierii trebuie să aparţină consiliului local care, cu sprijinul specialiştilor, va cerceta situa-ţia, va întocmi un registru al obiectelor, teritoriilor unde se conţin substanţe toxice şi va face public informaţia obţinută. Întreprinderile de orice gen sunt obligate să gestioneze depozitele ce le aparţin într-un mod adecvat, eficient şi raţional. În viitorul apropiat se va purcede la acumularea pesticidelor uzate de pe întreg teritoriul ţării într-un singur sau câteva depozite special amenajate. Autorităţilor publice locale le revine sarcina de a contribui la amba-larea şi transportarea lor la locul de destinaţie şi a realiza măsurile de rea-bilitare ecologică a teritoriilor ocupate de acestea. Populaţia trebuie să conş-tientizeze pericolul real pe care-l prezintă sursele de poluare, inclusiv amba296

lajele şi recipienţii de după utilizarea pesticidelor şi păstraţi în gospodăriile cetăţenilor. În măsura posibilităţilor, acestea pot fi colectate de la populaţie şi depozitate centralizat pentru detoxicare sau nimicirea lor ulterioară. Autorităţile publice locale, organizaţiile neguvernamentale ar fi bine să iniţieze un proces de elaborare a Planului Local de Acţiuni pentru Pro-tecţia Mediului. Astfel, minimalizarea impactului P.O.P. asupra mediului şi sănătăţii populaţiei poate deveni parte integrantă a şirului de măsuri preconizate de toate părţile interesate pentru ameliorarea situaţiei sănătăţii omului şi a mediului înconjurător.

297