Productie De Presa Scrisa_r. Surugiu.pdf

Facultatea de Jurnalism şi ŞtiinŃele Comunicării Universitatea din Bucureşti

LicenŃă

ProducŃie de presă scrisă

Titular de curs: Lect. univ. dr. Romina Surugiu

1

Produc ie de presă scrisă

Acest material este protejat prin Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe nr. 8 din 1996, cu modificările ulterioare. Dreptul de autor îi aparŃine Rominei Surugiu. Facultatea de Jurnalism şi ŞtiinŃele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, are dreptul de utilizare a acestui material. Nici o parte a acestui material nu poate fi copiată, multiplicată, stocată pe orice suport sau distribuită unor terŃe persoane, fără acordul scris al deŃinătorului dreptului de autor. Citarea se face numai cu precizarea sursei.

2

LicenŃă

Introducere

INTRODUCERE

Acest curs îşi propune să le prezinte studenŃilor caracteristicile presei scrise, instrumentele ei de lucru şi provocările cu care se confruntă în prezent acest mediu de informare a publicului. Se va încerca o combinare a temelor de reflecŃie asupra teoriei presei cu tehnicile de lucru specifice profesiei, adică a teoriei cu practica. Premisa de la care pleacă acest curs este aceea că instrumentele de lucru, inventate, validate şi perfecŃionate de profesioniştii presei scrise în ultimii 200 de ani alcătuiesc fundamentul jurnalismului. Oricâte noi suporturi s-ar inventa şi oricât de mult s-ar schimba profesia în funcŃie de ele, miza practicării jurnalismului rămâne aceeaşi – informarea, educarea şi distrarea publicului. Opiniile legate de viitorul presei scrise diferă atât de mult, încât nimeni nu ar putea risca să facă o predicŃie pe baza lor. O scurtă căutare pe google.ro, scoate la iveală o multitudine de blog-uri în care jurnalişti şi cititori argumentează pro sau contra fenomenului de dispariŃie/moarte a presei scrise. La fel, comentatorii, analiştii se găsesc fie într-o ipostază pesimistă, fie într-una optimistă. Care ar fi însă argumentele pro sau contra supravieŃuirii presei scrise şi care ar fi miza supravieŃuirii acestui mijloc de comunicare?

3

Licen ă

Produc ie de presă scrisă

Sintagma „presa scrisă” este un calc lingvistic după expresia franŃuzească „la presse écrite”. În mod normal, în limba română, cuvântul „presă” desemna ansamblul ziarelor, revistelor şi publicaŃiilor trimestriale, semestriale sau anuale, adică tot ce era tipărit pe hârtie. Jurnaliştii francezii au simŃit nevoia unei distincŃii între presa scrisă şi cea audiovizuală, aşa că au adăugat adjectivul „scrisă”. La noi, termenul s-a impus şi sub presiunea limbii engleze, unde există sintagma „print media” (folosită greşit de vorbitorii de limba română sub forma greşită de „written media”), dar şi sub presiunea apariŃiei şi dezvoltării presei online. De fapt, toŃi termenii care aveau referinŃă în activitatea de tipărire a unei publicaŃii (presă, ziar, a publica, publicaŃie etc.) pot fi ataşaŃi acum de adjectivul „online” sau chiar de „offline”, fapt care este în legătură cu apariŃia unei noi realităŃi – cea a mediului digital. Întrebarea este, deci, foarte actuală: Mai are presa scrisă un viitor? Vom prezenta câteva argumente în favoarea unui răspuns afirmativ: •

O parte a publicului este ataşată de varianta tipărită a ziarului/revistei. Ea nu va renunŃa niciodată la cumpărarea ediŃiei tipărite, chiar dacă o citeşte şi pe cea online.

•

ApariŃia unor medii noi a produs întotdeauna schimbări în mediile vechi, mai puŃin adaptate la tehnologie, dar nu a dus la dispariŃia completă a acestora, ci în cel mai rău caz la diminuarea importanŃei şi a impactului asupra publicului. ApariŃia filmului nu a dus la dispariŃia teatrului, iar inventarea televiziunii nu a dus la dispariŃia ziarelor. Totuşi, fiecare revoluŃie tehnologică şi-a luat tributul ei, reducând drastic numărul celor care consumau tehnologii mai vechi. Tiparul este înlocuit de mediul digital, dar conŃinutul informativ se păstrează.

•

Pierderea publicului se produce din cauza inadecvării conŃinutului la cerinŃele cititorilor, nu din cauza apariŃiei mediului digital. O schimbare a modului de a scrie, o re-credibilizare a presei scrise ar duce la ziare tipărite care se cumpără. Oamenii sunt dispuşi să plătească pentru informaŃie, dar nu pentru informaŃia pe care o oferă acum presa scrisă.

Printre argumentele care sprijină un răspuns negativ se numără:

4

•

Tehnologizarea accelerată a societăŃii face ca vechile suporturi media să fie abandonate. Tiparul presupune costuri mari de producŃie, tiraje fixate cu un timp înainte şi probleme enorme legate de distribuŃie.

•

Noile suporturi electronice (cum este tableta) fac posibilă „răsfoirea” ziarului, adică parcurgerea pagină cu pagină a unui pdf care combină texte şi imagini tehnoredactate în stilul presei scrise.

LicenŃă

Introducere

•

GeneraŃiile născute în lumea digitală (digital natives) nu simt nevoia de a fi în contact cu un produs media cu materialitate, cum este ziarul sau revista. Tinerii îşi stochează informaŃiile pe stick-uri, în memorii externe, pe DVD-uri, nu decupează la propriu articole de ziar pentru a le păstra în dosare, aşa cum făceau părinŃii lor. Tinerii nu se mai agaŃă de materialitatea unui produs, pentru ei lumea virtuală este la fel de „adevărată” ca şi lumea reală.

Aşadar, opiniile despre viitorul ziarelor sunt împărŃite. Un lucru este însă cert – presa scrisă poate dispărea ca format, dar tehnicile de lucru impuse de ea, valabile pentru jurnalismul de orice fel, nu vor dispărea prea curând. Legendă foto pagina anterioară: „Presa în derivă”. Ultimul număr tipărit al revistei de film HBO (2010), alături de ultimele numere din Adevărul de seară (cotidian gratuit închis în 2011), Cotidianul (ziar închis în 2009) şi Business Standard (cotidian închis în 2009). Poza realizată de autoare.

5

Licen ă

Unitatea de învăŃare 1 PRESA SCRISĂ, ASTĂZI CUPRINS 1. ZIARE ŞI REVISTE – ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI 1.1 Temă de reflecŃie 2. INDUSTRIA ZIARELOR – CÂTEVA CARACTERISTICI 2.1 Tiraj şi audienŃă 3. PRINCIPALELE ZIARE NAłIONALE ŞI REVISTE DIN ROMÂNIA 3.1 Ziare de calitate (cotidiene naŃionale) 3.2 Presa sportivă 3.3 Presa economică şi financiară 3.4 Presa populară/tabloidă 3.5 Ziare online 3.6 Tipologia revistelor româneşti 3.7 Principalele trusturi de presă din România şi cotele lor de piaŃă 4. ASPECTE ALE REVOLUłIEI DIGITALE ÎN MASS-MEDIA DIN ROMÂNIA 5. INTERNETUL ŞI RENAŞTEREA JURNALISMULUI DE OPINIE 5.1 InfluenŃa Internetului asupra presei – concluziile raportului internaŃional The Evolution of News and the Internet, 2010 5.2 Renaşterea jurnalismului de opinie 5.3 Temă de reflecŃie Test de autoevaluare Răspunsuri şi comentarii la Testul de autoevaluare Bibliografie Unitatea 1

6

Presa scrisă, astăzi

Obiectivele unităŃii de învăŃare 1

După studiul acestei unităŃi de învăŃare veŃi reuşi:

7

•

Să prezentaŃi principalele evoluŃii din domeniul editării de ziare şi reviste.

•

Să explicaŃi care sunt principalele publicaŃii existente pe piaŃa românească.

•

Să definiŃi termeni de specialitate: tirajul unei publicaŃii, audienŃa unei publicaŃii, reviste B2B etc.

•

Să înŃelegeŃi modul în care revistele influenŃează producŃia ziarelor în ultimii 20 de ani.

•

Să identificaŃi principalele avantaje şi dezavantaje ale trecerii ziarelor şi revistelor de la varianta print la cea online.

•

Să formulaŃi un punct de vedere propriu cu privire la viitorul presei scrise.

Presa scrisă, astăzi

ZIARE SI REVISTE – ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI În mod tradiŃional, ziarele sunt definite ca „periodice, tipărite pe hârtie de calitate medie, având una până la şapte apariŃii pe săptămână” (C.J. Bertrand, 2001, p. 42). O caracteristică importantă a ziarelor e aceea că oferă o perspectivă generală asupra actualităŃii. Potrivit lui Bertrand, ziarele populare se disting de celelalte cotidiene prin titlurile mari, articolele scurte, fotografiile mari şi preferinŃa pentru subiecte care Ńin de fapt divers, celebrităŃi, crime, sport. Ziarele de calitate au un public mai puŃin numeros, dar care aparŃine elitei societăŃii. Bertrand mai subliniază faptul că ziarele sunt cel mai vechi mijloc de informare, dar vârsta lor de aur a apus încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Totuşi, arată autorul citat, mijloacele de informare electronice nu vor ucide tipăritura, pentru că aceasta va găsi de fiecare dată o cale de adaptare la nou. Un fapt trebuie clarificat în acest context: a defini ziarul, acum în era digitală, e mult mai dificil decât pare la prima vedere. Dacă până în anii ’90, oricine putea să arate publicaŃia zilnică cu aspect de hârtie ieftină şi s-o numească ziar, azi specialiştii în mass-media au o dificultate în a explica multiplele transformări prin care trece acest mijloc de informare de masă. În primul rând, termenul „masă” este repus în discuŃie întrucât nişarea este principala caracteristică a tuturor publicaŃiilor actuale. Nimeni nu mai scrie pentru mase eterogene, ci pentru grupuri omogene de indivizi (oameni care sunt de-o anumită vârstă, au o anume stare materială sau ocupaŃie, au aşteptări şi proiecte de viaŃă similare). Nici termenul de „audienŃă” nu mai este considerat actual, pentru că se referă la o receptare pasivă a produsului mediatic. În contextul Internetului se vorbeşte despre „cititor-utilizator” (e-readers/users), cuvânt care se referă la posibilitatea cititorului de a interacŃiona cu textul – de a-l comenta, de a-l trimite altora (cu opŃiunea share), de a avea un punct de vedere (like sau dislike), de a-l ataşa ca link la pagina personală sau la blog, de a-l salva şi imprima pe hârtie ca să-l poată avea fizic etc. Joseph. R. Dominick, autor al manualului Ipostazele comunicării de masă. Media în era digitală (Bucureşti, Comunicare.ro, 2009) arată că pentru a fi definit drept cotidian, un ziar trebuie să apară de cel puŃin cinci ori pe săptămână. Un ziar are două versiuni principale: cea tipărită şi cea online. Dacă versiunea tipărită poate fi modificată până în momentul trimiterii la tipar, cea online poate fi updatată (adusă la zi!) 8

Presa scrisă, astăzi

permanent, iar acest lucru presupune că informaŃia se va organiza de regulă cronologic, nu în ordinea importanŃei. Ziarul are, în opinia lui Dominick, următoarele trăsături generale: •

Ziarele au un conŃinut divers (ştiri naŃionale şi internaŃionale, texte de informare, de opinie şi de divertisment: horoscop, glume, reŃete culinare – aria domeniilor este cât se poate de diversă).

•

Ziarele sunt organizate în aşa fel încât informaŃia să fie uşor de receptat de către cititor: textele sunt grupate pe domenii, au titluri mari care orientează şi dirijează lectura.

•

Ziarele au un caracter local, furnizează informaŃii importante pentru o anumită comunitate de oameni (puŃine titluri sunt internaŃionale, prezentând interes pentru oamenii din alte Ńări sau de pe alte continente).

•

Ziarele sunt un martor al evenimentelor recente, scriu în fiecare zi istoria lumii în care trăim.

•

Ziarele îndeplinesc rolul de câine de pază al democraŃiei. Presa monitorizează permanent activitatea autorităŃilor şi companiilor private şi avertizează publicul dacă ceva nu este în ordine.

•

Ziarele sunt prompte, oferind informaŃii de ultim moment, publicare rapidă a ştirilor fiind caracteristica esenŃială a industriei ziarelor din toată lumea (Dominick, 2009, p. 96).

Revistele sunt definite ca publicaŃii cu o periodicitate mai redusă: săptămânale, bilunare, lunare etc. Sunt caracterizate de preferinŃa pentru un anumit domeniu sau tip de public. Bertrand menŃionează mai multe tipuri de reviste: revistele editate de asociaŃii sau sindicate (despre care se afirmă că s-ar edita în milioane de exemplare; acest segment de presă nu este prea întâlnit în România); revistele tehnice, dedicate unei profesii sau specialităŃi anume (un echivalent ar fi reviste B2B, business to business); revistele destinate publicului larg (consumer magazines, în terminologia anglo-saxonă). Aceste reviste pot fi la rândul lor împărŃite în funcŃie de subiectul abordat în: ghiduri TV (cele mai bine vândute în FranŃa şi în alte Ńări occidentale), reviste feminine (au cele mai mari tiraje la nivel global), săptămânale de actualităŃi internaŃionale (de tip Newsweek), reviste de nişă, cu conŃinut foarte specializat (cum ar fi revistele de gastronomie, de IT, de îngrijirea animalelor de casă, de automobile etc.) şi revistele de înaltă Ńinută intelectuală (difuzate în tiraje mici, dar influente în societate, cum ar fi New York Review of Books).

9

Presa scrisă, astăzi

Legendă foto: Revista Wired, considerată a fi un adevărat trend-setter în editarea publicaŃiilor lunare. Fotografie realizată de autoare. Conform studiilor efectuate asupra consumului de presă specializată, la nivel global, se observă următoarele tendinŃe: • publicul periodicelor cuprinde, în general, mai multe femei decât bărbaŃi, datorită audienŃei foarte importante a presei feminine; • femeile reprezintă publicul majoritar al publicaŃiilor consacrate amenajării casei şi programelor TV; • cu cât cititorii sunt mai tineri, cu studii superioare şi mai înstăriŃi, cu atât citesc mai multe titluri generaliste şi specializate; • publicul revistelor literare şi artistice şi parŃial şi acela al titlurilor ştiinŃifice şi economice este mai degrabă înstărit şi chiar mai tânăr decât cel care preferă revistele de actualitate socială şi politică; • titlurile presei sentimentale se adresează unei audienŃe mai modeste din punct de vedere financiar şi din punct de vedere al educaŃiei; • audienŃa cea mai eterogenă este cea ghidurilor TV săptămânale;

10

Presa scrisă, astăzi

• publicul presei de timp liber (sport, călătorii, reparaŃii în gospodărie) are mai degrabă o componentă masculină. (Jean-Pierre Marhuenda, 2001, p. 166). Acestea sunt caracteristici generale ale comportamentului consumatorilor de presă scrisă. De la Ńară la Ńară apar, bineînŃeles, deosebiri. Un exemplu, în acest sens, ar fi faptul că în România nu au avut până acum succes revistele de actualitate socială şi politică (de genul Newsweek sau Le Nouvel Observateur). În schimb, revistele de bucătărie/gastronomie se află de câŃiva ani buni în topul preferinŃelor cititorilor (Conform livrărilor de date SNA, în perioada 2005-2011, revistele Practic în bucătărie, Bucătăria pentru toŃi, Ioana-Secretele bucătăriei se află permanent în topul celor mai citite lunare din România. De altfel, lider incontestabil de piaŃă este Practic în bucătărie. În mod tradiŃional, se considera că între ziare şi reviste există diferenŃe fundamentale, care se pot grupa pe mai multe paliere: •

Alegerea şi tratarea subiectelor (hard/vs./soft news/stories, politică, social şi economie /vs./timp liber, modă, gastronomie).

•

Aşezarea în pagină şi selecŃia fotografiilor (informativ/vs./estetic).

•

RelaŃia cu actualitatea (proximitate temporală – „aici şi acum”/vs./proximitate emoŃională (fenomene care afectează societatea pe o perioadă mai lungă).

•

Pregătirea reporterilor şi editorilor (pregătire generală, simŃul ştirii şi al urgenŃei /vs./specializare restrânsă, simŃ estetic, scriitură elaborată).

•

Perspectiva nişare).

asupra

publicului

(public

larg/vs./segmentare,

Specialiştii din domeniul mass-media au atras atenŃia asupra unui fenomen complex, care caracterizează evoluŃia ziarelor din ultimele două decenii – „magazinification of newspaper”/ „magazinification du journal”. Termenul nu există ca atare nici în engleză, nici în franceză. Dacă ar fi să-l traducem în limba română, ar trebui să inventăm şi noi unul: „magazinificare". Cuvântul a fost folosit, la început, în sens peiorativ, întrucât se referea la o posibilă pervertire a jurnalismului de informare. „Magazinificarea” ziarelor înseamnă abordarea unor strategii editoriale care avantajează ştirile şi articolele „soft" (din aria divertismentului, a timpului liber, a vieŃii vedetelor) în detrimentul celor „hard" (din aria politică sau economică). Acest lucru se vede cel mai bine în cazul ediŃiilor de week-end ale ziarelor, ediŃii care seamănă tot mai mult la conŃinut cu revistelemagazin. Şi în România, Adevărul şi Jurnalul NaŃional produc ediŃii de duminică, pline de articole tip reportaj, portret sau feature. „Magazinification” seamănă izbitor cu „infotainment” (information + entertainment), termen folosit prima oară în 1980 pentru a semnala amestecul elementelor de divertisment în presa de informare. 11

Presa scrisă, astăzi

Un alt sens dat cuvântului „magazinification” este acela de orientare a ziarelor spre strategii de marketing privind lansarea de suplimente de tip revistă. Încet-încet, ziarele au renunŃat la suplimentele care făceau parte din ziar, erau tipărite pe acelaşi tip de hârtie şi aveau materiale serioase, de investigaŃie sau de analiză a unui anumit eveniment politic, economic sau social (campania electorală, de pildă) şi au conceput suplimente sub formă de revistă. Primele suplimente de acest fel au fost ghidurile TV. În România, ziarele s-au orientat şi ele spre lansarea de suplimentereviste. Toate cotidienele oferă spre sfârşitul săptămânii câte un ghid TV. Cel mai interesant exemplu este Jurnalul NaŃional care are în fiecare zi a săptămânii câte un supliment. Mai mult, Ziarul Financiar a lansat un supliment – Descoperă, care a devenit ulterior revistă de sinestătătoare. Pentru Jacques François, conferenŃiar la Université Libre de Bruxelles şi la Université Catholique de Louvain, „magazinificarea” ziarelor are ca motiv principal modificarea comportamentului de lectură al cititorilor: „conŃinutul se diversifică, mai ales la nivelul politicii de suplimente şi al tabloidizării care antrenează amândouă o anume «magazinificare» a ziarului care duce la creşterea spectrului cititorilor potenŃiali” (http://jacfran1.skynetblogs.be). Pentru Jenny McKay, jurnalistă şi cercetătoare la Media Research Institute, Stirling University, „magazinificarea” ziarelor reprezintă o concesie făcută publicităŃii (The Magazines Handbook, Routledge, 2001). Adevărul este că un supliment sub formă de revistă atrage mai uşor reclamele decât pagina de politică externă a unui ziar. Este vorba pe de o parte de beneficiile aduse de hârtia de mai bună calitate, dar şi de conŃinutul „soft”, prezent în suplimente. Amândouă atrag şi cititori, şi publicitate.

12

Presa scrisă, astăzi

Temă de reflecŃie CitiŃi textul de mai jos şi rezumaŃi principalele asemănări dintre ziare şi reviste. Revistele şi ziarele: două lumi nu tocmai diferite „Majoritatea reporterilor de ziar consideră revistele o lume aparte, o treabă total diferită de a lor. Au dreptate şi în acelaşi timp greşesc când cred acest lucru. Mai mult greşesc însă. Dincolo de asemănarea evidentă bazată pe faptul că atât ziarele, cât şi revistele sunt făcute din pagini cu poze şi scris, între cele două tipuri de publicaŃii există legături din ce în ce mai strânse. Reporterii, care consideră că rolul lor este de a căuta adevărul în noianul de lucruri tăinuite, acoperind o plajă de evenimente ce se întinde de la războaie până la încăierări la crâşmă şi scoŃând la iveală activităŃile celor bogaŃi şi puternici, rar se gândesc că ziarul pentru care lucrează conŃine lucruri total diferite. Dezvoltarea a ceea ce se numeşte jurnalism de lifestyle a adus subiecte specifice revistelor în paginile ziarelor. Majoritatea ziarelor are rubrici regulate de sănătate şi fitness, gastronomie şi băuturi, modă, decoraŃiuni interioare, creşterea şi educaŃia copiilor, calculatoare şi jocuri, grădinărit, sfaturi despre relaŃii (...). Până la apariŃia tehnologiei electronice (...), ziarele erau limitate ca dimensiuni. Un cotidian de calitate conŃinea în general 16 pagini, iar tabloidul la fel, numai că în format mai mic. Însă, schimbările tehnologice recente au făcut posibilă creşterea numărului de pagini şi adăugarea de secŃiuni suplimentare. Cum nu existau ştiri care să umple cele 10 sau mai multe pagini în plus şi a crescut numărul de feature-uri şi de secŃiuni cu informaŃii din diverse domenii. (...) Ziarele au început să scrie despre cum poate fi petrecut timpul liber şi să ofere propriile ghiduri cu programe radio şi TV, cu o săptămână înainte de difuzarea acestora. Suplimente sub formă de revistă au fost adăugate ziarelor. (...) Cei mai puri reporteri ar trebui să arunce o privire în propriul ziar dacă sunt de părere că revistele nu au avut vreo influenŃă asupra acestuia. (...) InfluenŃa merge chiar mai departe, către corpul central al ziarelor, unde acum sunt foarte vizibile ideile şi stilul de lucru specifice revistelor. (...) Ascensiunea explozivă a jurnalismului axat pe celebrităŃi (...) a însemnat că ziarele, mai ales cele aflate în segmentul popular al pieŃei, au fost nevoite să împrumute din reviste idei şi adesea materiale.” (Peter Cole, „Structura industriei presei scrise”, în Richard Keeble (coord.), Presa scrisă. O introducere critică, traducere de Oana Dan, Iaşi, Polirom, 2009, p. 56-57.)

13

Presa scrisă, astăzi

INDUSTRIA ZIARELOR – CÂTEVA CARACTERISTICI Modelul tradiŃional de business pleacă de la faptul că ziarul este un intermediar între producătorii de conŃinut (ziarişti, graficieni, fotografi), cititori şi companiile care doresc să-şi facă publicitate. Ziarele sunt profitabile dacă reuşesc să se vândă la chioşc/prin abonament şi să vândă spaŃiu publicitar. La nivel global, 57% din venituri sunt asigurate de către clienŃii de publicitate, iar 43% provin din vânzarea ziarului către public. Ziarele depind de publicitate în Ńări ca SUA, Luxemburg sau Canada. În Ńări ca Japonia, Danemarca şi Olanda această dependenŃă este mai redusă. Înainte de declanşarea crizei economice (în ultimii zece ani), la nivel global, sumele provenite din publicitate au scăzut, banii fiind realocaŃi de companii pentru segmentul online. În medie, publicitatea online era la nivelul a 4% din totatul veniturilor unui ziar, în 2009. În ceea ce priveşte, distribuŃia bugetului unui ziar, costurile asociate activităŃilor din afara zonei editoriale (producŃie, tipar, administraŃie, publicitate, marketing) predomină. Costurile fixe mari fac din trustul media o instituŃie vulnerabilă şi rigidă în contextul erei digitale. (The Evolution of News and the Internet, 2010, p. 33-41). „Produsul este «oferta» de bază a unei publicaŃii către cititorii săi existenŃi sau potenŃiali. Jurnaliştii ar putea spune că cel mai important element al produsului este conŃinutul publicaŃiei, dar mai există şi alŃi factori, precum designul, imaginea publicaŃiei, imaginea despre sine a cititorului, «suplimentele» gen produse software sau audiovizuale care se vând la pachet cu revista sau întâlnirile cu publicul, elemente care formează împreună un produsul mixt. Cea mai importantă caracteristică a acestui amestec de elemente este perisabilitatea sa.” (Stevenson, 2009, p. 70)

14

Presa scrisă, astăzi

AGENłII DE PRESĂ (TEXTE ŞI IMAGINI) JURNALIŞTI, FOTOGRAFI DIVERŞI COLABORATORI ↓

CLIENłI DE PUBLICITATE →

CONłINUT JURNALISTIC ↓

TIPOGRAFIE ↓

DISTRIBUłIE ↓

CITITORI

În România, potrivit datelor disponibile în acest moment, adică cele din 2010, televiziunea rămâne mediul favorit pentru clienŃii de publicitate, reprezentând 68% din piaŃa totală de publicitate. Conform raportului Industria media din România, 2011, cu excepŃia Internetului, toate mediile (TV, radio, print, outdoor) înregistrează scăderi foarte mari în 2009 şi 2010, ajungând sub nivelul pieŃei din 2006. În 2010, veniturile din publicitate sunt la nivelul de 308 milioane de euro, în scădere cu 11% faŃă de 2009 şi 43% faŃă de 2008.

15

Presa scrisă, astăzi

Venituri din publicitate în 2010, distribuŃie procentuală Sursa: Industria media din România. Cercetare de piaŃă, aprilie 2011

Tiraj şi audienŃă EsenŃială pentru înŃelegerea dinamicii pieŃei de profil este cunoaşterea tirajelor principalelor publicaŃii. În România, aceste date se obŃin în mod gratuit de la Biroul Român de Audit al Tirajelor. InformaŃiile pe care le oferă auditul independent sunt: tirajul, vânzările, abonamentele, cópiile oferite gratis şi retururile. Tirajul (circulation, în engleză) reprezintă, deci, numărul total de exemplare tipărite de o anumită publicaŃie, la fiecare apariŃie pe piaŃă. Tirajul este alcătuit din exemplarele vândute la chioşc sau prin abonament, oferite gratuit sau returnate pentru că nu au fost vândute. BIROUL ROMÂN DE AUDIT AL TIRAJELOR (BRAT) este o organizaŃie non-profit, care are ca scop oferirea de informaŃii corecte asupra cifrelor de difuzare a publicaŃiilor, precum şi date privind audienŃa presei scrise, televiziunii, radioului, Internetului, publicităŃii outdoor etc. BRAT România s-a înfiinŃat în 20 februarie 1998, cu participarea a 33 de membri fondatori – instituŃii din presa scrisă (case editoriale), agenŃii de publicitate, precum şi companii mari furnizoare de publicitate. Avantajele existenŃei unei instituŃii precum BRAT constau în posibilitatea obŃinerii de informaŃii specifice cu costuri minime, precum şi în transparenŃa datelor furnizate de o această instituŃie non-profit. Un alt element important este standardizarea studiilor şi cercetărilor de media, fiecare publicaŃie beneficiind de acelaşi tratament obiectiv aplicat celorlalte din clasa sa. Rezultatele cercetărilor BRAT se reflectă în Certificatele de Audit, care constituie o garanŃie pentru cumpărătorii de spaŃiu publicitar în cadrul 16

Presa scrisă, astăzi

unei anumite publicaŃii. Certificatele de Audit conŃin informaŃii detaliate, pentru fiecare lună calendaristică, privind exemplarele tipărite, cele vândute, cópiile oferite gratuit, în sistem barter, precum şi cele retur ale publicaŃiei auditate. Pentru a putea primi Certificate de Audit, publicaŃiile respective transmit BRAT, trimestrial, DeclaraŃii de difuzare, date pe proprie răspundere; acestea cuprind cifre de difuzare la zi, editorii putând să le actualizeze lunar; aceste cifre urmează a fi verificate şi certificate prin auditare în perioadele imediat următoare. Printre membrii BRAT se numără şi marii clienŃi de publicitate. Prima companie de acest tip a fost Mobifon (actualmente Vodafone) - membru fondator BRAT din 1998. AlŃi membri: Daewoo Automobile, Procter&Gamble, PriceWaterhouseCoopers, Romtelecom etc. ApartenenŃa la BRAT este văzută ca fiind garanŃia că bugetele de publicitate sunt investite în mod justificat. Sursa: www.brat.ro AudienŃa reprezintă o estimare a numărului total de cititori ai unei publicaŃii. În acest caz, nu se pot oferi date exacte, ci doar estimări rezultate în urma studiilor realizate de instituŃii specializate. AudienŃa îi cuprinde pe toŃi cei care, fie că au cumpărat sau nu publicaŃia respectivă, vin în contact cu ea (o citesc integral sau parŃial, o răsfoiesc). În mod tradiŃional, se consideră că audienŃa se poate obŃine din înmulŃirea datelor de tiraj cu 3 sau 3,5. BRAT realizează, din anul 2003, Studiul NaŃional de AudienŃă (SNA). SNA oferă informaŃii de bază despre cititorii de ziare şi reviste din România. Principalii beneficiari sunt agenŃiile de publicitate şi trusturile mass-media. SNA se bazează pe metoda citirii recente. Principalele categorii de rezultate: audienŃa fiecărei publicaŃii înregistrate, proporŃia paginilor citite pe ediŃie pentru fiecare publicaŃie, frecvenŃa citirii fiecărei publicaŃii, numărul de utilizări ale unei ediŃii a fiecărei publicaŃii, structura demografică a audienŃei tuturor titlurilor studiate etc.

STUDIUL NAłIONAL DE AUDIENłĂ (SNA) este realizat de IMAS (lansarea studiului, realizarea interviurilor pe teren, prelucrarea datelor), CSOP (realizarea interviurilor pe teren, verificarea prelucrării datelor) şi Immediate Software (calcularea indicatorilor de audienŃă). SNA este alcătuit în conformitate cu standardele internaŃionale în ceea ce priveşte studiile naŃionale de audienŃă, metoda folosită pentru calcularea datelor de audienŃă este cea a citirii recente, metodă folosită şi recunoscută la nivel internaŃional. Principalul indicator este A.I.R. (Average Issue Readership) şi reprezintă numărul mediu de persoane ce citesc/răsfoiesc o ediŃie a publicaŃiei. Universul (8,913 milioane de persoane) studiat în SNA este populaŃia României cu vârsta între 14 şi

17

Presa scrisă, astăzi

64 ani ce trăieşte în centrele urbane, studiul fiind realizat pe un eşantion de 20.096 de interviuri. Chestionarul SNA conŃine întrebări referitoare la consumul de presa scrisă, TV, cinema, Internet, radio, la consumul de produse de uz general, la achiziŃionarea de produse, la intenŃia de cumpărare, la posesia de bunuri de folosinŃă îndelungată etc. Sursa: www.brat.ro Datele furnizate de SNA nu sunt gratuite, dar sunt necesare pentru obŃinerea de oferte de publicitate în România. SNA impune un standard unic de evaluare a publicaŃiilor şi se bucură de credibilitate în ochii industriei media şi a industriei de publicitate. InformaŃiile oferite de SNA îl ajută pe editorul unei publicaŃii să obŃină profilul cititorului – un portret-robot al persoanei care cumpără revista. Datele de acest gen sunt puse la dispoziŃia agenŃiilor de publicitate, care le folosesc pentru elaborarea planurilor de media, oferite clienŃilor. Pe de altă, caracterizarea publicului este folosită de redacŃie la elaborarea strategiilor editoriale. Subiectele abordate, rubricile fixe, textele de opinie Ńin seama de aşteptările publicului, de preferinŃele sale. De asemenea, strategiile de marketing Ńin şi ele seama de profilul publicului, identificat de SNA.

PRINCIPALELE ZIARE NAłIONALE ŞI REVISTE DIN ROMÂNIA Ziare de calitate (cotidiene naŃionale) 1) Adevărul Ziarul Adevărul este moştenitorul oficiosului Partidului Comunist Român, Scânteia. Un ziar cu numele de Adevărul a apărut în 1888, înfiinŃat fiind de Alexandru Beldiman. A apărut cu întreruperi până în 1951, moment în care a fost suspendat de regimul comunist. Nu există însă nici o legătură între cele două publicaŃii, în afara numelui. În decembrie 1989, Scânteia şi-a schimbat pentru câteva zile numele în Scânteia Poporului, pentru ca apoi să adopte foarte repede titulatura de Adevărul. RedacŃia a rămas aproape neschimbată, iar politica editorială era orientată spre sprijinirea Frontului Salvării NaŃionale (prima instituŃie de conducere a Ńării înfiinŃată după 22 decembrie 1989) împotriva opoziŃiei anticomuniste ce milita pentru reformarea rapidă a Ńării. La conducerea ziarului a fost, până în 2005, Dumitru Tinu, care era sprijinit de o echipă de redactori-şefi şi editorialişti formată din: Cristian Tudor Popescu, Adrian Ursu, Lelia Munteanu şi Bogdan Chirieac. După moartea lui Dumitru Tinu, moştenitorii acestuia au vândut ziarul, în 2006, omului de afaceri Dinu Patriciu, care a înfiinŃat cu această ocazie trustul de presă Adevărul Holding. 18

Presa scrisă, astăzi

Suplimente: Adevărul Sănătate, Adevărul cultural şi artistic.

Şcoală & educaŃie, Adevărul jocuri,

Pentru a-şi creşte tirajul, Adevărul a lansat mai multe colecŃii de cărŃi, între care cea mai cunoscută este colecŃia Adevărul: 100 de cărŃi pe care trebuie să le ai în bibliotecă, pusă în vânzare o dată cu ziarul începând cu noiembrie 2008. Relansarea editorială, marketing-ul agresiv şi cărŃile oferite la preŃ redus au făcut ca în 2008 ziarul să aibă peste 50.000 de de exemplare vândute, în medie, pe apariŃie, fapt ce îl plasa pe primul loc în topul ziarelor de calitate. Vânzările au crescut constant până în 2010, când criza economică a început să se facă simŃită. 2) Evenimentul Zilei Evenimentul Zilei (cunoscut şi sub denumirea neoficială de „Bulina roşie”) a fost fondat în 1992 de Mihai Cârciog, Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu. Era un ziar popular, care privilegia faptul divers, conflictul şi subiectele de scandal. O ştire, care relata despre o găină care a născut pui vii, a devenit simbolul presei populare din România, dar şi imaginea de marcă a ziarului. Directorul ziarului, Ion Cristoiu, povestea că, în conceperea strategiei editoriale a ziarului, s-a inspirat din presa populară interbelică. Ca aspect grafic, Evenimentul Zilei propunea o punere în pagină aerisită, corpuri de literă mari, mai ales pentru titluri, ilustraŃii supradimensionate. Subiectele abordate, tonul articolelor şi tehnicile de machetare şi ilustrare, precum şi dezinteresul pentru opinia politică i-au adus ziarului sute de mii de cititori (între 600.000 şi 800.000) într-o epocă dominată de presa colorată politic şi în care se foloseau destul de puŃine tehnici de promovare a ziarelor. După plecarea, în 1997, a lui Ion Cristoiu de la conducerea ziarului, Evenimentul Zilei a fost condus de Cornel Nistorescu, care renunŃă treptat la jurnalismul popular, în favoarea informaŃiei de calitate. În 1998, ziarul e cumpărat de trustul german de presă Gruner&Jahr, apoi în 2003 de trustul elveŃian Ringier, iar în 2010 este preluat de omul de afaceri Bobby Păunescu. Schimbările succesive de acŃionariat au avut consecinŃe dramatice asupra tirajului şi vânzărilor, datorate în mare parte lipsei unei poziŃionări clare pe piaŃa media. 3) Jurnalul NaŃional Jurnalul NaŃional a fost fondat în 7 iulie 1993 de către ziariştii Marius Tucă şi Dan Diaconescu. În 1995 a trecut în portofoliul Companiei Jurnalul, care face parte din Intact Media Group. La început, ziarul apărea într-un format mic, având dimensiunile unei reviste. În 1998 şi în 2001 şi-a modificat formatul şi grafica pentru a atrage cititori. În prezent, apare în formatul compact (A3), denumit de specialişti „tabloid” pentru că era folosit în trecut de presa de scandal. Are 32 de pagini şi mai multe secŃiuni: Observator, Eveniment, Anchetă, Reportaj, Analiză, Politic, Special, Economic-Business, Externe, ViaŃă sănătoasă, Calendar, Vremea, Cultura / Mass-media, Monden, Sport. 19

Presa scrisă, astăzi

Punctul forte al ziarului a fost campania Jurnalul de colecŃie, un supliment distribuit lunea, care conŃinea un dosar pe o temă de larg interes. Alte atuuri ale ziarului sunt orientarea lui spre opinie politică (în defavoarea puterii actuale) şi abordarea unor genuri jurnalistice mari (anchetă, reportaj, interviu). 4) Puterea Puterea a fost lansată în aprilie 2010, de către News&Media Investment Limited, în cadrul unei ceremonii la care au participat foştii preşedinŃi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, precum şi ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov. Politica editorială declarată a ziarul este cea a „ştirilor bombă”, iar publicul-Ńintă se doreşte a fi alcătuit din cititorii serioşi de print („Noul cotidian Puterea se va axa în principal pe ştirile bombă”, www.hotnews.ro, vineri, 9 aprilie 2010, accesat în 10 noiembrie 2011). 5) România Liberă Un ziar cu numele de România Liberă a fost fondat în 1877 şi a apărut cu întreruperi până în 1945. În perioada comunistă, ziarul România Liberă era un cotidian oficial, al doilea ca importanŃă după Scânteia. În 22 decembrie 1989, cotidianul apare sub conducerea lui Petre-Mihai Băcanu, ziarist fost deŃinut politic, care a fost eliberat din închisoare în urma revoltei populare împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Petre-Mihai Băcanu a fost directorul şi mentorul României libere până în 2004. După plecarea lui Băcanu, ziarul a suferit nenumărate transformări editoriale şi de grafică. După venirea lui Emil Hurezeanu şi a lui Dan Turturică în echipa redacŃională, ziarul se relansează în martie 2007, promovând schimbări la nivelul conŃinutului. Materialele sunt mai scurte, mai concise, cu mai multe informaŃii de context. Interesul cititorilor pentru subiecte soft, demonstrat de sondaje şi focus group-uri, este cultivat de subiecte din zona sănătăŃii, tehnologiei, Internetului, popculture. În martie 2010, cotidianul a fost din nou relansat, de această dată intervenind şi o schimbare de logo. Creşte ca importanŃă secŃiunea „ViaŃa RL”, care abordează subiecte din educaŃie, cultură, sănătate şi sport. Ziarul este deŃinut de grupul Medien Holding, care a devenit acŃionar majoritar după retragerea de pe pieŃele est-europene a grupului de presă german, Westdeutsche Allgemeine Zeitung – WAZ, care deŃinea până în 2010, 50 % din acŃiuni.

20

Presa scrisă, astăzi

AudienŃele principalelor ziare quality. Sursa: Industria media din România. Cercetare de piaŃă, aprilie 2011

Presa sportivă Jurnalismul sportiv are o istorie îndelungată, el este considerat inventatorul reportajului radiofonic (primele reportaje au fost transmise de la meciurile de box). În România, prima revistă sportivă Sportul a apărut la 1 februarie 1880 şi se ocupa de cursele de cai. In 1886 apare o altă publicaŃie numită Revista sportivă. Presa sportivă se ocupă de „imaginea” lumii sportive, îi speculează slăbiciunile şi îi foloseşte victoriile. Presa sportivă trăieşte de pe urma sportului şi îi asigură acestuia supravieŃuirea (relaŃie simbiotică), deoarece ea constituie un releu indispensabil pentru publicitatea evenimentelor sportive. Televiziunea a transformat evenimentul sportiv în SPECTACOL prin transmisiile live. Odată cu extraordinara creştere a numărului de (tele)spectatori, au crescut şi investiŃiile televiziunilor în astfel de programe (NBC a plătit pentru drepturile de retransmisie a Jocurilor Olimpice de la Seul, din 1988, nu mai puŃin de 393 de milioane de dolari; în comparaŃie, în 1976, ABC a plătit, pentru drepturile asupra Olimpiadei de la Montreal, „doar” 25 de milioane de dolari.) Scriitura presei sportivă este emfatică, entuziastă, lirică şi pe alocuri puerilă (limbajul specific este uneori accesibil doar iniŃiaŃilor). Pe piaŃa presei scrise din România există două tipuri de publicaŃii sportive: cotidiene naŃionale şi reviste de club. Bătălia pentru câştigarea publicului larg se poartă între Gazeta Sporturilor şi ProSport, două gazete specializate, cu tiraje de cotidiene generaliste. Această bătălie a 21

Presa scrisă, astăzi

provocat o situaŃie unică în presa românească: în iulie 2003, directorul ProSport, Ovidiu IoaniŃoaia, părăseşte gazeta împreună cu aproape întreaga echipă, la puŃin timp după ce ziarul fusese achiziŃionat de trustul Ringier. Echipa ProSport a ajunge în... redacŃia Gazetei Sporturilor, al cărei grup de jurnalişti va migra, în bloc, către... ProSport. 1) Gazeta Sporturilor Gazeta Sporturilor este o publicaŃie fondată în 1924. După 1990, un cotidian cu acelaşi nume a fost înfiinŃat de către SportRom S.A, în cărui proprietate s-a aflat până în 1999. Ulterior a fost cumpărată de trustul Ringier şi apoi vândută companiei Jurnalul (parte a trustului de presă Intact, care deŃine posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3 precum şi cotidianul generalist Jurnalul NaŃional). Director: Ovidiu IoaniŃioaia, redactor-şef: Cătălin Tolontan Nr. de pagini: 12-16, full-color. Structura publicaŃiei: Fotbal intern, Fotbal InternaŃional, Alte sporturi, Monden. Prima pagină a ziarului prezintă întotdeauna o fotografie care acoperă aprox. 70% din oglinda paginii; tot aici apare şi editorialul directorului GS. Paginile nu poartă titluri permanente, evenimentele sportive de actualitate.

acestea

fiind

date

de

Ca genuri jurnalistice, predomină interviurile, comentariile, cronicile sportive şi reportajele. Textele sunt, în general, scurte (între 600 şi 800 de cuvinte pe o pagină). Fotbalului îi sunt dedicate 80 de procente din spaŃiul editorial al fiecări ediŃii. Structura publicului (date orientative): 65% dintre cititori au vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani; 85% sunt bărbaŃi, 64% sunt cititori fideli, 80% locuiesc în mediul urban. 2) ProSport ProSport a apărut pe piaŃă în 2 iulie 1997, fiind editat de trustul MediaPro (Publimedia). La momentul respectiv, era primul ziar full-color din România. RedacŃia era condusă de Ovidiu IoaniŃoaia şi Cătălin Tolontan. În 2003, Media Pro a vândut titlul trustului Ringier. Cu acest prilej, din cauza neînŃelegerilor cu privire la probleme financiare şi editoriale, întreaga redacŃie a ziarului a demisionat în bloc şi a plecat la Gazeta Sporturilor. Cinci ani mai târziu, în 2008, cotidianul ProSport a revenit în trustul Media Pro. Ziarul este organizat pe secŃiuni: Fotbal intern, Fotbal extern, Sporturi, Special, Media şi are 24-32 de pagini. PublicaŃia încearcă să urmeze modelul stabilit de ziarele Gazetta Dello Sport şi L’Equipe, din Italia şi respectiv FranŃa. Fotbalul ocupă 85% din conŃinutul editorial; ziarul are

22

Presa scrisă, astăzi

12 pagini, full-color. Prima pagină este dominată de o fotografie inspirată dintr-un eveniment sportiv recent. Site-ul publicaŃiei, lansat în 2000, este unul dintre cele mai vizitate siteuri de ştiri din România. Ringier a scăzut la jumătate preŃul ziarului, a crescut numărul de premii şi a tabloidizat formatul ziarului pentru a atrage publicul. În replică, şi Gazeta Sporturilor a scăzut preŃul ziarului şi a micşorat formatul. ProSport şi Gazeta Sporturilor îşi dispută permanent primul loc în audienŃă şi vânzări. În 2000, ProSport era pe primul loc cu un tiraj mediu de 70.000 de exemplare. În 2009, vânzările celor două ziare au scăzut la jumătate (40.000 de exemplare), iar Gazeta Sporturilor a trecut pe primul loc. Aceeaşi competiŃie se menŃine şi în mediul online.

Presa economică şi financiară Presa economic-financiară a avut un start întârziat în România: primul periodic a apărut în 1992 (Capital), iar primul cotidian în 1998 (Ziarul Financiar). Acest lucru s-a datoriat specificului acestui tip de presă – direct şi nemijlocit influenŃată de dezvoltarea economică a unei Ńări/regiuni. La început, publicaŃiile se concentrau pe evoluŃiile macro şi micro economice. În ultimii 10 ani, odată cu dezvoltarea activităŃilor de creditare şi a bursei de valori, informaŃiile financiar-bancare au ajuns să fie tratate pe larg în paginile ziarelor şi revistelor, inclusiv cele de orientare generalistă. Presa economică trebuie să facă faŃă competiŃiei din mainstream media. În ultimii ani, aproape toate cotidienele naŃionale şi-au îmbogăŃit oferta editorială cu pagini, secŃiuni şi chiar suplimente cu informaŃie economico-financiară. Acest conŃinut atrage, cum este şi firesc, clienŃi de publicitate, în defavoarea revistelor specializate. Caracteristici ale presei economice: 1. Public avizat: publicaŃiile economice sunt tratate ca business tool (instrument de lucru în afaceri). 2. Public restrâns, dar cu putere de cumpărare şi/sau decizie importante Spre deosebire de presa generalistă, publicaŃiile economice sunt silite să-şi conceapă planurile de afaceri fără a se baza pe un public numeros. Veniturile din difuzare nu sunt mari, iar în multe cazuri, ele nu acoperă costurile de producŃie; încasările din publicitate pot fi însă mult mai consistente decât în cazul publicaŃiilor generaliste. În FranŃa, publicitatea în presa economică se vinde cu 20% mai scump decât în presa generalistă. În România, în funcŃie de public şi de tipul produsului promovat, se poate ajunge la preŃuri chiar cu 50 de procente mai mari decât percep alte publicaŃii. 23

Presa scrisă, astăzi

3. Prin publicul ei, presa economică se poate considera o presă de influenŃă, fiind citită de lideri politici şi economici. Din acest punct de vedere, se poate spune că publicaŃiile economice contribuie substanŃial la definirea priorităŃilor de dezbatere publică în societate (funcŃie de agenda setting), iar acesta este un alt argument important pentru clienŃii de publicitate. Rolul presei economice Rolul presei economice trebuie să fie în primul rând educativ. Aceasta are menirea de a dezvolta cultura economică a cititorilor, oferindu-le acestora informaŃii şi analize solide despre modul în care funcŃionează piaŃa de capital, bursa, instrumentele de investiŃii, mecanismele de reglare a concurenŃei, precum şi cele de protejare a drepturilor consumatorilor. Alături de toate acestea, pentru cititori sunt importante informaŃiile privind oportunităŃile de afaceri, cadrul legislativ existent şi evoluŃiile macro-economice (şomaj, inflaŃie, brain-drain etc.). Aşadar, pe lângă funcŃia pedagogică, presa economică mai are şi alte funcŃii - să explice, să analizeze şi să anticipeze fenomenele micro si macro economice şi să pună informaŃia economică în context international. Ziarul Financiar Cotidian naŃional, cu cinci ediŃii săptămânale (luni-vineri), fondat în 16 noiembrie 1998 de către Publimedia (grupul MediaPro). Director editorial este Cristian Hoştiuc, iar redactor-şef, Sorin Pâslaru. În aprilie 2003, Ziarul Financiar a lansat un pachet de presă care conŃine ziarul, suplimentul cultural Ziarul de Duminică, suplimentul de week-end După Afaceri şi revista Descoperă (revistă care din 2009 nu mai apare în formatul tipărit). În ultimii ani, Ziarul Financiar a lansat o serie de anuare: Topul celor mai valoroase companii din România, Cei mai mari jucători din economie, Top TranzacŃii, Who's who in Business, Anuarul de Business al României.

Presa populară/tabloidă Ziarele care pun accentul pe latura senzaŃională a evenimentelor de presă, pe emoŃiile personajelor implicate, pe detaliile de fapt divers sunt considerate a fi parte a presei populare. În mod normal, cititorii folosesc trei denumiri: presa populară, presa tabloidă şi presa de scandal. Toate trei se referă la aceeaşi realitate: materiale şocante sau aspecte potenŃial şocante despre personalităŃi, puse în pagină alături de fotografii mari, preferabil dramatice sau dramatizate şi de titluri la fel de mari, de asemenea dramatice sau dramatizate (Gripsrud, 2004, p. 9697). S-ar putea face o diferenŃiere între denumirile utilizate, în sensul în care presa populară este cea care privilegiază faptul divers, emoŃiile şi 24

Presa scrisă, astăzi

slabiciunile personalităŃilor, iar cea tabloidă şi de scandal preferă zvonurile despre celebrităŃi, nuditatea, fotografiile de tip paparazzi. Totuşi, termenii sunt consideraŃi sinonimi, deşi există unele diferenŃe de nuanŃă. Presa populară/tabloidă face parte din cel mai bine vândut segment de presă actual, în toate societăŃile de tip occidental. Este extrem de criticată (dar şi de citită) de public şi de către personalităŃi din domeniul show-biz-ului. Se consideră că: „Presa populară (...) îi arată (audienŃei) că lumea (ştirile) se reduce în ultimă instanŃă la emoŃii, emoŃii fundamentale şi puternice: iubirea, ura, mâhnirea, bucuria, dorinŃa sexuală şi dispreŃul. Aceste emoŃii caracterizează toate fiinŃele umane, indiferent de statutul lor, şi la fel se întâmplă şi cu „moralitatea generală”: după faptă şi răsplată, trădarea este trădare, ce Ńie nu-Ńi place... etc. Sexul şi moartea sunt două aspecte ale vieŃii care dau naştere celor mai intense emoŃii, şi de aceea e firesc să fie temele tratate cel mai frecvent.” (Gripsrud, 2004, p. 98) Cea mai frecventă întrebare legată de presa tabloidă este cea legată de motivul pentru care aceasta din urmă se bucură de un mare succes în rândul publicului. Deci, de ce se citeşte această presă? Un posibil răspuns este dat de cercetări făcute în democraŃiile occidentale în ultimele decenii. Acestea au arătat că există o corelaŃie între faptul că indivizii simt că nu pot lua parte la deciziile politice şi că există o distanŃă mare între ei şi elita politică şi economică şi numărul mare de cititori de presă tabloidă. Cu alte cuvinte, cu cât cetăŃeanul simte că opinia lui nu are o prea mare importanŃă în politica unei societăŃi, cu atât e mai probabil să caute în presă informaŃii soft: despre celebrităŃi, sporturi şi alte tipuri de divertisment. (Gripsrud, 2004, p. 103) Click! Click! este un ziar tabloid deŃinut de trustul de presă Adevărul Holding. Click! reprezintă concurenŃa directă a ziarului Libertatea. În 2009, Click! era cel mai bine vândut ziar din România, cu aproximativ 200.000 exemplare pe ediŃie. Ziarul s-a numit la început Averea şi era un cotidian generalist, de orientare popular creştin democrată, care punea accentul pe informaŃia economică. Averea a fost fondată în mai 2005 de către Sorin Roşca Stănescu, directorul trustului de presă Ziua. În martie 2006 s-a transformat în tabloid. Câteva luni mai târziu, în octombrie 2006, a fost achiziŃionat de Rompetrol Holding, deŃinut de Dinu Patriciu, devenind parte din compania Adevărul Holding. Valoarea tranzacŃiei este estimată la aproximativ 500.000 de Euro. În februarie 2007, Averea şi-a schimbat numele, devenind Click!. Libertatea A fost fondată în 22 decembrie 1989 ca „primul ziar liber al RevoluŃiei române”, folosindu-se echipa redacŃională şi infrastructura ziarului local InformaŃia Bucureştiului.

25

Presa scrisă, astăzi

În 1995, ziarul a fost cumpărat de grupul elveŃian de presă Ringier, care l-a transformat în 1999 într-un ziar popular (tabloid) după modelul ziarului Blick, editat în ElveŃia. În anul 2002 a fost lansată ediŃia de duminică a ziarului: Libertatea de Duminică. În octombrie 2006, majoritatea angajaŃilor redacŃiei cotidianului „Libertatea“ a demisionat în bloc pentru a pleca alături de redactorul-şef Adrian Halpert în trustul Adevărul Holding. În 2000, ziarul vindea aproximativ 70.000 de exemplare per ediŃie, fiind pe locul 4 după Adevărul, Evenimentul Zilei şi ProSport. Din 2002 devine lider de piaŃă ca tiraj şi audienŃă. Principala concurenŃă este reprezentată de Click!

AudienŃele principalelor tabloide Sursa: Industria media din România. Cercetare de piaŃă, aprilie 2011

Ziare online Cotidianul Cotidianul a apărut la 10 mai 1991, fiind primul ziar româneasc privat de după 1989. Fondatorii ziarului au fost omul de afaceri Ion RaŃiu şi ziarista Doina Bâscă. Din 1997, la conducerea ziarului a fost numită Tia Şerbănescu, care a fost urmată în 1998 de Ion Cristoiu, chemat pentru a transforma ziarul într-un produs media rentabil. După moartea lui RaŃiu (2000), ziarul a continuat să apară, dar tirajul era destul de mic faŃă de alte publicaŃii similare. Abia din 2004, după ce a fost cumpărat de Academia CaŃavencu, Cotidianul începe să conteze pe piaŃa presei scrise. După o perioadă scurtă de succes la public (2004-2006), ziarul intră iar în criză de cititori şi în 2009 îşi suspendă apariŃia tipărită şi 26

Presa scrisă, astăzi

păstrează doar versiunea online (23 decembrie 2009), editată sub conducerea editorială a lui Cornel Nistorescu.

La ultima pagină dintr-o poveste „AveŃi în faŃă ultimul număr al ziarului Cotidianului din acest an. S-ar putea să re-apară în anul următor. La fel de bine s-ar putea să nu mai apară niciodată şi numele să nu se mai regăsească decât în dicŃionarele de istorie a presei. La urma urmei, dispar firme, partide, chiar şi imperii! Ziarele fac parte dintre lucrurile care mor cel mai repede. Ele sunt doar expresia unui anume timp. łin o zi şi reflectă doar câteva ore de viaŃă.” Fragment din editorialul lui Cornel Nistorescu, directorul editorial al ziarului Cotidianului în momentul închiderii ediŃiei tipărite (23 decembrie 2009). Gândul Cotidianul Gândul a apărut prima oară pe piaŃă în 4 mai 2005, editat fiind de o echipă redacŃională condusă de Cristian Tudor Popescu (director), Mircea Dinescu (senior editor), Adrian Ursu, Lelia Munteanu, Bogdan Chirieac, redactori şefi. Ziarul a fost fondat de o echipă redacŃională care a demisionat în bloc de la Adevărul, în 2005, în urma neînŃelegerilor cu patronatul Adevărului. În 2006, Publimedia (divizia de print a trustului Media Pro) a cumpărat ziarul pentru mai puŃin de un milion de dolari. Deşi Publimedia a făcut mari eforturi pentru a a transforma ziarul într-un cotidian care să nu mai aibă pierderi, criza care a afectat presa scrisă din România în 2009, a dus la închiderea versiunii tipărite. În acest moment, ziarul apare doar în versiunea online.

Tipologia revistelor româneşti Reviste de cultură Cultura, Dilema Veche, Flacăra, Observator cultural, Timpul, Historia, Dosarele istoriei, Magazin Istoric, Rost Reviste de cultură urbană Decât o revistă, Omagiu, Tataia, Be Where Reviste literare Apostrof, Contemporanul, Contrapunct, Dilemateca, Echinox, România literară, Secolul 20, Suplimentul de cultură Reviste de muzică Actualitatea muzicală, Muzica, Sunete 27

Presa scrisă, astăzi

Reviste de fotografie Photo Reviste de ştiinŃă Gazeta Matematică, National Geographic, ŞtiinŃă&Tehnică, Terra Magazin Reviste financiare Business Magazin, Capital, Business Woman, Forbes Marketing şi publicitate The Marketer Reviste de politică şi actualitate Lumea, Foreign Policy, Q Magazine Reviste pentru copii Bakugan, Barbie, Donald Duck, Hannah Montana, Princess, Spiderman, Thomas şi prietenii lui, Tom şi Jerry, Winnie UrsuleŃul, Witch Reviste pentru adolescenŃi Bravo, Bravo Girl, Cool Girl, Popcorn Reviste pentru femei Lunare: Avantaje, Bolero, Ce se întâmplă doctore?, Cosmopolitan, Elle, Femeia, Glamour, InStyle, Joy, Marie Claire, Prevention, Tabu, Tango, The One, Unica Bilunare: Ioana, Lumea femeilor Săptămânale: Click! pentru femei, Femeia de azi, Felicia, Formula AS, Libertatea pentru femei Reviste pentru mame: Baby, Ioana Visul Copiilor, Superbebe Reviste de psihologie: Psihologia Azi, Psychologies Reviste de celebrităŃi Ciao!, Confidential, OK!, Spy, Star, Story, Taifasuri, Viva! Reviste de gătit Practic în bucătărie, Bucătăria pentru toŃi, BBC Good Food Reviste de decoraŃiuni interioare BBC Good Homes, Casa Lux, Căminul, Elle Decoration, Planul Casei Reviste pentru bărbaŃi Esquire, FHM, GQ, Men's Health, Playboy Reviste de hobby Aventuri la pescuit, Super Pescar 28

Presa scrisă, astăzi

Reviste auto Auto Bild, Auto Motor şi Sport, Autoshow, ProMotor, Top Gear Ghiduri gratuite 24-FUN, Şapte Seri, Zile şi nopŃi Ghiduri TV TV Mania, TV Satelit, Adevărul Ghid TV, Evenimenul zilei TV, ProTV Magazin Reviste de IT&C CHIP, Computer Bild, Level, PC Magazine

Principalele trusturi de presă din România şi cotele lor de piaŃă După 2004, pe piaŃa presei din România se manifestă un fenomen de concentrare a titlurilor în cadrul unor trusturi puternice, care au eliminat sau absorbit încet grupurile mici şi publicaŃiile independente. Pentru revistele pentru femei acest fenomen de concentrare are şi avantaje, şi dezavantaje. Printre avantaje, se numără faptul revistele beneficiază de sprijin financiar, de contracte de publicitate consistente şi stabile, de promovare agresivă şi continuă prin intermediul televiziunilor sau ziarelor din trust. Dezavantajele sunt la fel de importante ca avantajele: presiuni asupra segmentului editorial, concesii mari făcute publicului şi publicităŃii. Cotele de piaŃă ale principalele trusturi de presă (scrisă) din România, conform datelor de audienŃă Adevărul Holding – 22,3% cotă de piaŃă Ringier România – 14,2% Intact – 12,3 % Burda – 10,7% Sanoma Hearst – 8,1% Publimedia – 7,6% Cancan Media - 3,8% Edipresse – 2,7% Sursa: Industria media din România. Cercetare de piaŃă, aprilie 2011 Adevărul Holding Trustul de presă cuprinde următoarele titluri: Adevărul, Adevărul de seară, Click, Click! pentru femei, Click! Poftă bună! şi Click! Sănătate, Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy România, Historia, Forbes 29

Presa scrisă, astăzi

România, OK!. Divizia internaŃională a grupului cuprinde redacŃii în Spania şi Italia, înfiinŃate în 2007 şi cotidianul Blik şi săptămânalele Blik Culinaria şi Blik pentru femei, editate pentru piaŃa media din Ucraina. Ringier România Este un trust elveŃian, care deŃine cea mai mare cotă de piaŃă pe zona de print. Ringier a intrat pe piaŃa din România în 1992, odată cu lansarea săptămânalului economic Capital. În prezent, publicaŃiile sale sunt: Libertatea, Libertatea de duminică, Libertatea pentru femei, Bolero, Bravo, Bravo Girl, Lumea femeilor, Unica. În 2007, a vândut cele două ghiduri TV pe care le deŃinea – TV Mania şi TV Satelit) către Grupul Bauer Publishing şi cotidianul Pro Sport către trustul Publimedia. În februarie 2010, Ringier România a vândut cotidianul Evenimentul zilei şi revista Capital către compania „Editura Evenimentul şi Capital”, al cărei acŃionar majoritar este Bobby Păunescu. Intact Trustul de presă Intact este cunoscut pentru faptul că deŃine posturile de televiziune: Antena 1, Antena 2, Antena 3 şi Euforia TV şi ziarele Jurnalul NaŃional, Financiarul şi Gazeta Sporturilor. Divizia de presă scrisă cuprinde şi revistele Săptămâna Financiară, Felicia, Cultura, Ghimpele, BBC Top Gear, BBC Good Food, BBC Good Homes, ConfidenŃial. Burda Burda România este prezentă pe piaŃa noastră din 1999. În momentul de faŃă, Burda editează 19 reviste. În 2006 a preluat compania Casa Lux şi revistele tipărite de aceasta: Practic în bucătărie, Practic Idei pentru casă, grădină şi apartament, Cărticica Practică, Casa Lux, Draga mea şi Draga mea pentru copii. Alte titluri importante: Ioana, Ioana Secretele bucătăriei, LocuinŃa mea, Grădina mea de vis, Burda, Casa de vacanŃă, Practic Sănătate, Practic Oameni şi destine, Practic Integrame. Sanoma Hearst Sanoma Hearst România şi-a început activitatea în 1999, publicând revista Cosmopolitan. În prezent, editează 17 titluri şi operează 15 siteuri web. „Credem în puterea revistelor” este sloganul trustului. Reviste: Cosmopolitan, Marie Claire, Beau Monde, Harper's BAZAAR, Story, FEMEIA., Femeia de azi, Mami, Mămica de azi, Bucătăria de azi, Sănătatea de azi, FHM, Esquire, Auto motor şi sport, National Geographic etc. 30

Presa scrisă, astăzi

Publimedia Este divizia de print a trustului MediaPRO, deŃinut în prezent de Central European Media. Publimedia editează ziare: Ziarul financiar, Gândul (ediŃie online) şi Pro Sport şi reviste: Business Magazin, Pro TV Magazin, Time Out, ProMotor, The One, Ce se întâmplă, doctore?. Cancan Media Trust naŃional, înfiinŃat în 2007, care editează tabloidului Cancan şi revistele Ciao! şi Spy. Edipresse A.S. Edipresse A.S. este un parteneriat între grupul internaŃional de presă Edipresse (60%), cu sediul central la Lausanne, ElveŃia şi Axel Springer AG (40%), un grup internaŃional multimedia, care îşi desfăşoară activitatea în majoritatea Ńărilor europene. În 6 februarie 2005, Romanian Publishing Group a fost preluat de Edipresse AS. Grupul se ocupă doar de editarea de reviste, la fel ca Sanoma Hearst România. Cele 17 titluri editate de Edipresse A.S. sunt: lunarul pentru femei Avantaje (din 1995), ediŃia românească a revistei ELLE (din 1997), revista de celebrităŃi Viva! (din 1999) şi Viva! Auto, revista cu informaŃii din lumea muzicală Popcorn (din 1995), revistele de divertisment Povestea mea (din 1996) şi Întâmplări adevărate (din 1997), revista pentru amenajări interioare, decoraŃiuni şi design ELLE DECORATION (2006), revista de shopping Look! (2003), revista JOY (2004), revista practică Lucru de mână (2005), revista pentru părinŃi Baby (2007), revista pentru viitoarele mirese ELLE Mariaj (2007), revista PSYCHOLOGIES (2007), revista Creativ şi revista bilunară AUTO BILD (2008). În august 2011, compania a fost cumpărată de grupul Ringier România.

ASPECTE ALE REVOLUłIEI DIGITALE ÎN MASS-MEDIA DIN ROMÂNIA Prima conexiune la Internet din România a fost făcută în 1993, de către Institutul Central de Informatică (acum Institutul NaŃional de CercetareDezvoltare în Informatică). Este anul în care apare domeniul .ro şi prima pagină a unei instituŃii: www.ici.ro. Dacă în 1993 existau 9 site-uri cu extensia .ro, în prezent (2011) există peste 500.000. (PriŃulescu, 2011, p. 44-45). In 2011, în România exista 7,78 milioane de utilizatori de Internet, iar rata de penetrare a Internetului este de 35% (Internet Usage in the European Union, 2011).

31

Presa scrisă, astăzi

Conform datelor europene, 54% dinte români nu au folosit Internetul până acum. Deşi aceste date sunt mult sub media europeană, ele arată faptul că în România există un mare potenŃial de dezvoltare a lumii digitale. Creşterea numărului de utilizatori faŃă de 2001 este de 873%. EvoluŃia rapidă a telefoniei mobile şi a accesului la Internet prin intermediul telefoniei mobile vor putea schimba această situaŃie destul de curând. De exemplu, la sfârşitul lui 2010 erau peste 4 milioane de conexiuni la Internet prin intermediul reŃelelor de telefonie mobilă, faŃă de 2,53 milioane în 2009. In acelaşi timp, se înregistrează 3 milioane de utilizatori de Internet pe smartphone şi peste 100 de site-uri adaptate la accesul prin smartphone. Pentru media din România, dezvoltarea Internetului a adus schimbări majore în modul în care se structurează informaŃia de presă şi provocări majore editoriale şi grafice. Procesul de digitalizare a presei a început în 1995, odată cu introducerea primelor calculatoare. După 2000, ziarele au început să-şi transfere conŃinutul editorial pe pagina de Internet. Au fost puse la dispoziŃia cititorilor arhive ale ediŃiilor vechi. Unele publicaŃii, cum ar fi cele adresate elitelor (Academia CaŃavencu şi Ziarul Financiar) au încercat să ofere acces la conŃinutul jurnalistic contra cost, dar acest lucru nu s-a dovedit a fi rentabil economic (chiar dacă s-au cerut sume mici), în condiŃiile în care cititorii nu voiau şi nu vor să plătească pentru ştiri şi articole pe Internet, iar toate celelalte publicaŃii erau accesibile gratis, în format complet (Surugiu, 2011). Criza economică a presei scrise a dus în 2009 la închiderea multor titluri tipărite, care şi-au menŃinut însă o prezentă semnificativă pe Internet, cum ar fi Gândul şi Cotidianul. Conform datelor preluate de la SATI (Studiul de AudienŃă şi Trafic Internet), în august 2011, pe primul loc ca număr de afişări este versiune online a ziarului de sport prosport.ro cu 47.629.984 de afişări. Foarte aproape se află concurenŃa sa directă: gsp.ro. totuşi, tabloidele care domină piaŃa media românească (Libertatea, Cancan şi Click) au peste 30 de milioane de afişări în fiecare lună.

Versiunea print

Versiunea online

1.

Pro Sport

Prosport.ro

2.

Gazeta Sporturilor

Gsp.ro

3.

Libertatea

Libertatea.ro

4.

Cancan

Cancan.ro

5.

Click

Click.ro

Nr.

Publisher

Mediafax Group Convergent Media Ringier Romania Cancan Media Adevărul Holding

Număr de afişări în august 2011 47.629.984 40.082.958 39.998.123 38.727.154 27.752.121

32

Presa scrisă, astăzi

6.

Adevărul

Adevarul.ro Gandul.info

Mediafax Group

14.914.900

7.

Gândul (nu mai apare în versiunea print din 2009) Evenimentul Zilei

Evz.ro

Editura Evenimentul Zilei si Capital

13.682.327

8. 9.

Ziarul Financiar

10 .

Jurnalul naŃional

Adevărul Holding

Zf.ro

Mediafax Group

Jurnalul.ro

19.922.264

7.017.314 5.669.527

Editura Intact

Cele mai accesate 10 versiuni online ale ziarelor româneşti Sursa: Studiul de AudienŃă şi Trafic Internet (sati.ro), august 2011. Deşi revistele româneşti şi-au construit pagini pe Internet destul de târziu (după 2001), ultimele date statistice arată că ele pot atrage procente semnificative din bugetele de publicitate. În 2011, piaŃa de publicitate online este estimată la 20 de milioane de euro. 25% din această sumă este folosită pentru cumpărarea de spaŃiu de reclamă în revistele feminine online, care chiar dacă nu sunt între primel publicaŃii ca audineŃă au un public loial, cu putere de cumpărare. Există publicaŃii pentru femei care au mai mult de 1 milion de vizitatori pe lună (bloginvest.ro, 2011).

Versiunea print

Versiunea online

Publisher

Computer Games

computergames.ro

Computer Games Online

9.080.852

Descopera (nu mai apare în versiunea print din decembrie 2008)

descopera.ro

Mediafax Group

4.526.730

Unica

unica.ro

Ringier Romania

4.446.435

4.

Promotor

promotor.ro

Mediafax Group

3.986.968

5.

Business Magazin

businessmagazin.ro

Mediafax Group

1.227.915

Nr.

1.

2.

3.

33

Număr de afişări în august 2011

Presa scrisă, astăzi

6. 7. 8. 9. 10.

Ce se întâmplă, doctore?

csid.ro

Femeia

Mediafax Group

1.881.060

femeia.ro

Sanoma Hearst Romania

1.220.727

Casa mea

casamea.ro

Media Gamma Publishers

1.134.619

Viva

viva.ro

Edipresse A.S.

1.063.575

Cosmopolitan

cosmopolitan.ro

Sanoma Hearst Romania

1.025.660

Cele mai accesate 10 versiuni online ale revistelor româneşti Sursa: Studiul de AudienŃă şi Trafic Internet (sati.ro), august 2011. La nivelul profesiei de jurnalist, convergenŃa a devenit un atu profesional în contextul digitalizării presei din România. Reporterii s-au metamorfozat în reporteri „digitali” autodidacŃi, întrucât instituŃiile de presă din România nu au investit bani în stagii de formare profesională şi nu au angajat (cel puŃin în primii ani) jurnalişti pentru domeniul online (Surugiu, Radu, 2010, p. 452-453). Mai mulŃi ani la rând, textele din versiunea tipărită, elaborate de reporterii din redacŃiile de print, au apărut neschimbate în versiunea online a ziarului. Încet-încet, li s-a cerut reporterilor să lucreze şi pentru mediul online, în acelaşi timp cu activitatea pentru versiunea print. „Jurnalistul a devenit un fel de soldat universal al ştirilor.” (Radu, Surugiu, 2006, p. 30).

Avantajele ziarelor online Ziarele online nu sunt limitate de un spaŃiu tipografic bine delimitat (cum se întâmplă cu cele tipărite). Ele pot include textul complet al unor discursuri, comunicate de presă, interviuri etc. Ziarele online nu depind de un deadline. Ele se pot actualiza în orice moment. Ziarele online sunt interactive. Cititorii pot răspunde cu rapiditate la un material, publicând un comentariu. Ei pot intra într-un dialog cu alŃi cititori interesaŃi de subiectul respectiv. Site-urile de ştiri au arhive şi link-uri către alte site-uri. Ziarele online au un personal mai redus numeric decât cele tipărite. Jurnaliştii sunt mai tineri, lucrează într-o ierarhie mai flexibilă, abordează subiecte într-un mod mai relaxat, mai dezinvolt decât presa tipărită. 34

Presa scrisă, astăzi

Pentru mai multe explicaŃii şi exemple, consultaŃi volumul: Joseph R. Dominick, Ipostazele comunicării de masă. Media în era digitală, trad. de Mihai Mănăstireanu, Ana-Valentina Florescu, Aura Bărică, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2009, p. 104-105.

INTERNETUL ŞI RENAŞTEREA JURNALISMULUI DE OPINIE Într-un manual francez de jurnalism apărut cu puŃini ani în urmă (1999 ediŃia originală, 2001 - ediŃia română) apare o schemă care redă legătura dintre mass-media, telecomunicaŃii şi informatica printr-un triunghi echilateral. Laturile egale ale triunghiului ne duc cu gândul la faptul că cele trei domenii au cam aceeaşi importanŃă în lumea de astăzi. Delimitarea clară a celor trei domenii, prin aşezarea lor la cele trei unghiuri opuse ale triunghiului arată modul în care lumea s-a raportat la informatică până de curând. Un domeniu diferit, important în felul său, dar separat de mass-media şi de infrastructura generală – reŃele de transmisii de date, terminale etc.

C.-J. Bertrand, O introducere în presa scrisă şi vorbită, p. 27. 35

Presa scrisă, astăzi

EvoluŃiile din ultimii ani au demonstrat faptul că această schemă e complet artificială, întrucât cele trei domenii se întrepătrund şi este foarte greu în acest moment să-ti mai inchipui presa fără informatică, computere, reŃele de date şi Internet. Această viziune schematică şi artificială a dominat însă modul în care jurnaliştii şi managerii de companii media s-au raportat la Internet şi la revoluŃia digitală, în sensul menŃinerii unei încrederi exagerate în posibilitatea presei scrise de a rezista în faŃa avalanşei mediului online. Un exemplu, printre multe altele, este un discurs Ńinut în noiembrie 2005, la Hong Kong, în cadrul conferinŃei „The Role of Print in the Marketing Mix Conference”. Earl J. Wilkinson, directorul executiv al International Newspaper Marketing Association (INMA) argumenta cu acel prilej că ziarele vor exista în continuare, pe hârtie, şi că nu vor înceta să fie un mediu de comunicare puternic. Părerea lui Wilkinson era aceea că cele peste 8.300 de cotidiane tipărite pe mapamond vor apărea şi în 2020, şi în 2050, şi în 2100. „Atât timp cât va fi nevoie de publicitate mass-market, vor exista şi ziare”, susŃinea Wilkinson. Mai mult chiar, în opinia directorului executiv al INMA, ziarele plătite se vor îndrepta către un segment demografic bine delimitat, în timp ce ziarele gratuite vor inunda piaŃa, ceea ce va însemna, practic, o creştere substanŃială a numărului de ziare tipărite – şi toate acestea în condiŃiile dezvoltării accelerate a lecturii online. Wilkinson propunea patru scenarii posibile: 1) InvestiŃia în presa gratuită (21 milioane de exemplare de ziare gratuite se distribuiau zilnic în metrourile din toată lumea în acel moment); 2) Tabloidizarea ziarelor de calitate; 3) Dezvoltarea unor strategii legate de produse complementare (CD-uri, DVD-uri, cărŃi etc.) oferite la cumpărarea ziarelor, gratuit sau la un preŃ mai mic; 4) Dezvoltarea ziarelor în format mic, compact (Die Welt şi Evening Standard au scos pe piaŃă versiuni „prescurtate” ale ziarelor-mamă, în formate compacte, cu număr de pagini redus). Aceste experimente ar viza două scopuri: creşterea vânzărilor şi captarea publicului tânăr. În 2012, după şapte ani de la aceste predicŃii, presa scrisă a experimentat toate cele patru scenarii, dar nici unul nu a reuşit să stopeze scăderile globale de tiraj şi de audienŃă.

InfluenŃa Internetului asupra presei – concluziile raportului internaŃional The Evolution of News and the Internet, 2010 Un raport internaŃional asupra modului industria ziarelor tipărite a fost afectată de dezvoltarea Internetului a ajuns la următoarele concluzii: 36

Presa scrisă, astăzi

1) Producerea ştirilor a fost influenŃată de noi tehnologii cum ar fi radioul şi televiziunea şi de schimbarea modului în care publicul citea presa cu mult înainte de Internet. Cu toate acestea, accesul la informaŃii online, scăderea numărului de cititori, scăderea contractelor de publicitate şi a anunŃurilor de mică publicitate au afectat în mod negativ industria ziarelor tipărite. 2) CompetiŃia presei tipărite nu este reprezentată doar de Internet, ci şi de publicaŃii gratuite, radiouri şi televiziuni. 3) Criza economică a influenŃat şi ea declinul presei scrise. 4) Tinerii nu citesc presa scrisă şi nu consideră acest mediu de informare ca fiind important în viaŃa lor. 5) Cel mai mare declin al industriei globale a presei scrise s-a înregistrat în anul 2009, în majoritatea Ńărilor europene. 6) Ziarele şi alte medii tradiŃionale de transmitere a ştirilor se confruntă cu multe probleme şi din cauza faptului că sunt organizate după modele tradiŃionale de business (vezi mai sus). 7) Lectura ştirilor online a devenit în ultimii ani o cupaŃie importantă a celor care folosesc Internetul. În Coreea, de exemplu, 77% din indivizi citesc ştiri online. Totuşi, la nivel global, numărul persoanelor care ar accepta să plătească pentru acest serviciu este mic. Internetul este principala sursă de informaŃii pentru segmentul de vârstă 16-24 de ani. 8) MulŃi dintre cei care citesc ştirile nu dau dovadă încă de spirit critic în raport cu informaŃia prezentă pe Internet. 9) Noile modele de business online presupun apariŃia unor noi factori de influenŃă/actori/jucători în procesul de producere a informaŃiei: companiile care deŃin motoare de căutare, portalurile de Internet care au servicii de ştiri, social media (Twitter), companiile-provider de servicii de Internet, grupurile de publicitate online, producătorii de hardware şi software. Furnizorii de Internet (network service providers), care nu aveau până acum un cuvânt de spus, pot controla accesul la informaŃie al consumatorilor finali (cititorii) şi pot negocia cu furnizorii de informaŃie (content providers). 10) Utilizatorii (cititorii) devin furnizori, comentatori şi creatori de ştiri. Veniturile generate de consumatorii de ştiri online sunt însă destul de mici, majoritatea acestora (dacă nu totalitatea) provin din publicitatea online şi anunŃurile online, precum şi din vânzarea de copyright. 11) Ziarele încearcă să vândă conŃinut sub forma plăŃii la bucată sau prin abonament, dar veniturile sunt neglijabile. Există doar câteva exemple de succes, precum Wall Street Journal şi Financial Times. Spre sfârşitul anului 2009, marile ziare internaŃionale au încercat din nou (a doua oară) să ceară cititorilor să plătească pentru conŃinutul online, în speranŃa că aceştia au devenit, între timp, mai deschişi la această idee. O nouă tendinŃă pentru industria presei tipărite este să 37

Presa scrisă, astăzi

investească în afaceri online şi să vândă şi alte tipuri de servicii către cititori.

Renaşterea jurnalismului de opinie Internetul, prin mijloacele de informare şi de expresie oferite utilizatorilor a dus la renaşterea jurnalismului de opinie, subiectiv (gonzo journalism – vezi caseta de mai jos), după ce ani de zile jurnalismul de informare a predominat şi a constituit „norma”. Blogurile sunt, de obicei, locuri în care autorii îşi exprimă părerea, mai mult sau mai puŃin avizată, faŃă de un anumit subiect. Ziarele online au preluat rapid ideea de blog şi au transferat articolele de opinie pe bloguri scrise de editorialiştii şi comentatorii redacŃiei. În unele redacŃii, fiecare jurnalist cu oarece experienŃă de scris este obligat să întreŃină un blog. A renăscut astfel opinia, şi se reafirmă subiectivitatea jurnaliştilor, obligaŃi până acum câŃiva ani să fie „obiectivi” cu orice preŃ. De fapt, conceptul de obiectivitate în presă, considerat a fi un ideal al jurnalismului profesionist, îşi schimbă treptat conturul.

Jurnalismul gonzo (Gonzo journalism) Jurnalismul gonzo se referă la un mod de redactare jurnalistică, aflat dincolo de pretenŃia de obiectivitate, care îl include pe reporter în poveste, prin relatarea la persoana I. Cuvântul „gonzo” a fost folosit, se pare, în 1970 pentru a defini un articol semnat de Hunter S. Thompson. Thompson a fost cel care a popularizat acest stil de a scrie. Jurnalismul gonzo tinde să avantajeze stilul în faŃa acurateŃii faptelor prezentate, folosind experienŃe şi emoŃii personale pentru a contextualiza informaŃia prezentată. Folosirea sarcasmului, a umorului, a exagerărilor, a limbajului frust este foarte des întâlnită. Thompson spunea în numărul din 15 februarie 1973 al revistei americane Rolling Stone că adevărul absolut este un lucru foarte rar şi foarte primejdios pentru un jurnalist profesionist. De asemenea, într-un interviu dat ediŃiei online a publicaŃiei The Atlantic, Thompson a afirmat că jurnalismul obiectiv este unul dintre motivele pentru care politica din USA este atât de coruptă: „Nu poŃi să fii obiectiv când e vorba de Nixon”. De altfel, Thompson considera că obiectivitatea în jurnalism este un mit. Cuvântul „gonzo” provine, spun unele surse, din argoul irlandez din Boston şi ar denumi persoana care reuşeste „să-i bage pe toŃi sub masă” la beŃie de o noapte. Există însă şi alte explicaŃii care sunt plauzibile.

38

Presa scrisă, astăzi

Se consideră că jurnalismul gonzo este în directă relaŃie cu jurnalismul civic, adică cu un anumit mod de exprimare şi de interpretare a realităŃii tipic blogurilor Ńinute de jurnalişti profesionişti sau amatori. În România, primul care a impus un stil subiectiv, ironic de prezentare a evenimentelor la zi a fost Mircea Badea în cadrul emisiunii TV, „În gura presei”. In discursul lui Badea sunt prezente exemple personale, exprimări fruste, jocuri de cuvinte şi argumente de tip reducere la absurd. Sursa: Martin Hirst, „What is gonzo? The etymology of an urban legend” în: UQ Eprint edition 2004-01-19. Blogurile conŃin, pe lângă informaŃii mai mult sau mai puŃin verificate sau verificabile, numeroase texte de opinie. Ele le-au dat posibilitatea tuturor să se exprime şi să convingă şi au creat iluzia unui spaŃiu al libertăŃii absolute de expresie. Din păcate, abundenŃa informaŃiilor şi a opiniilor, dar şi problema anonimatului/pseudonimelor (nimeni nu poate fi sigur de identitatea cuiva pe Internet) au dus la o neîncredere a utilizatorilor în bloguri. Mai mult, o altă provocare a mediului online este aceea că potenŃialii cititori nu vor să plătească pentru informaŃie, deşi cheltuie destul de mult pentru legătura la Internet, realizată prin reŃelele de telefonie mobilă. Cititorii au posibilitatea să răspundă imediat printr-un comentariu la orice articol. Sub acoperirea anonimatului, fac critici usturătoare sau aduc în discuŃie aspecte legate de viaŃa personală sau profesională a autorului (argumente ad hominem). Oricât de vigilenŃi ar fi cei care administrează comentariile la articole, tot se pot strecura expresii obscene, injurii la adresa autorului, minciuni, calomnii. Cititorul care parcurge articolul în varianta print nu are posibilitatea să vadă ce cred alŃi cititori. Dacă textul respectiv este transferat în mediul digital, atunci cititorul va percepe articolul ca având două părŃi: cea scrisă de jurnalist şi cea scrisă de cititori. Cititorul participă şi el la scrierea textului prin comentariile postate. Textul jurnalistic devine astfel un ansamblu alcătuit din textul jurnalistului şi din comentariile cititorilor. Pe de altă parte, online-ul presupune un alt tip de segmentare a textului, o altă punere în pagină (ecran), un tip de construcŃie care favorizează dispunerea cronologică a informaŃiilor şi nu povestea.

39

Presa scrisă, astăzi

Temă de reflecŃie Un spaŃiu public pe Internet? Marc Lits, „SpaŃiul public şi opinia. De la presa scrisă la Internet”, în Ph. Cabin, J.-F. Dortier, Comunicarea. Perspective actuale, trad. de LuminiŃa Roşca şi Romina Surugiu, Iaşi, Polirom, 2010, p. 247-248 În consecinŃă, când informaŃia devine concomitentă cu evenimentul, în ce măsură aceste transmisii pot permite o veritabilă înŃelegere a faptelor? Imperativul urgenŃei pare a înlocui analiza şi a împiedica orice formă de reflecŃie. Ce nevoie este să continuăm dezvoltarea unor dezbateri de idei, atât timp cât subiectele abordate sunt deja date la o parte de apariŃia altor evenimente mediatice? Trebuie deci să nuanŃăm această viziune negativă şi ne amintim că presa de opinie nu a fost niciodată majoritară în lumea informaŃiei. Ea nu a ajuns decât la un public restrâns (intelectuali, sindicalişti, politicieni). Această parte a cetăŃenilor s-a repliat în jurul altor instanŃe, în paginile de opinii ale ziarelor mai mult sau mai puŃin angajate, în ziarele de analiză politică destinate unui public restrâns (Le Monde diplomatique, de exemplu), în publicaŃiile societăŃii civile sau pe forumurile de discuŃii de pe Internet. Pentru numeroşi specialişti problema e să afle dacă aceste formule ocolitoare sunt suficiente, dacă o dezbatere politică se poate construi în afara sau la marginea sistemului mediatic în condiŃiile în care el ocupă un loc central în cadrul dispozitivului social. Unii cred că nu sunt suficiente şi subliniază că aceste spaŃii de dezbatere se reconstruiesc în noile media. De ce să căutăm să „renovăm” presa scrisă care nu mai construieşte opinii, ci se mulŃumeşte să compileze puncte de vedere opuse sau să sperăm să construim dezbateri argumentate în audiovizualul, organizat tehnologic şi ontologic după o altă logică? Ar trebui mai degrabă să verificăm în ce măsură o structură mediatică precum Internetul permite reconstruirea unei dezbateri în care se confruntă emiŃători angajaŃi politic.

40

Presa scrisă, astăzi

Test de autoevaluare RedactaŃi un eseu de o pagină pornind de la următorul citat: Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, Claudiu Şerban, directorul Editurii Evenimentul şi Capital, şi Mihnea Vasiliu, directorul Ringier România, vorbesc despre declinul publicaŃiilor în 2010 şi despre perspectivele pentru anul 2011. „Mai are viitor presa scrisă? C.Ş.: Nu ştie nimeni în ce măsura presa scrisă mai are viitor sau nu, dar, în mod evident, va mai dăinui, va mai rezista. Există o anumită infrastructură care se va agăŃa de orice şansă ca să rămână în picioare: reŃeaua de distribuŃie, chioşcuri stradale, care conŃin ziare, reviste şi cărŃi. Această infrastructură va rezista şi va susŃine şi presa scrisă. Mai sunt oameni care preferă să citească de pe hârtie. DemonstraŃia asta s-a făcut după apariŃia iPad-ului în America, care a avut un succes imens. Toate revistele mari s-au grăbit să facă ediŃii pentru iPad, au avut vânzări încurajatoare, apoi au început să scadă chiar şi cu 80%. Un alt motiv pentru care cred că presa scrisă se va menŃine e acela că piaŃa se va consolida. Sunt foarte multe reviste de femei, foarte multe reviste de cultură generală, foarte multe reviste de bărbaŃi, ziare „serioase”. Foarte multe pentru România. Probabil că vor rămâne două ziare serioase, două ziare tabloid, doar un singur ziar financiar. În alte Ńări sunt mult mai multe, dar acele Ńări au tradiŃia de a citi, la noi a început după ’90. M.V.: Presa scrisă are viitor dacă se reinventează. Vorbim despre un nou model de business în care brand equity-ul unei publicaŃii „print” trebuie monetizat şi în lumea digitală (on-line, TV). Este puŃin probabil ca printul ca atare şi de sine stătător să mai experimenteze creşteri. Până şi revistele up market de gen Vogue, unde imaginea fotografică şi designul contează enorm, au variante digitale pe iPad şi, deci, hârtia dispare treptat.” Lupu, Alis, Cum va fi presa scrisă în 2011, publicat vineri 14 ianuarie 2011, în ediŃia online a Evenimentului Zilei, www. evz.ro, accesat 7 noiembrie 2011, disponibil la http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-va-fipresa-scrisa-in-2011-918160.html

41

Presa scrisă, astăzi

Răspunsuri şi comentarii la Testul de autoevaluare

Pentru a vedea dacă aŃi respectat condiŃiile de elaborare a unui eseu, verificaŃi următoarele aspecte: 1) AŃi parcurs paşii necesari în elaborarea eseului: identificarea problemei, colectarea de informaŃii din mai multe surse distincte, căutarea unor posibile soluŃii pentru problema dată, aprecierea critică a soluŃiilor găsite şi alegerea unui soluŃii personale, aŃi organizat materialul găsit conform unui plan de redactare bine închegat. 2) AŃi parcurs etapele redactării eseului: aŃi identificat corect tema abordată, aŃi ierarhizat argumentele după importanŃa lor, lăsând la sfârşit argumentele mai puŃin semnificative, aŃi oferit exemple interesante şi semnificative, care sprijină argumentele formulate, aŃi evitat frazele lungi, arborescente, cuvintele preŃioase, barbarismele, exprimările neclare, aŃi ales un titlu potrivit. Pentru mai multe informaŃii despre cum se elaborează lucrări academice, puteŃi consulta volumul: Gilles Ferréol, Noël Flageul, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom, Iaşi, 1998 sau oricare altă carte care se referă la tehnici de elaborare a textelor ştiinŃifice.

Bibliografie Unitatea 1 Bertrand, Claude-Jean, 2001, „Tipologia mijloacelor de informare de masă”, în: Bertrand, Claude-Jean (coord.), 2001, O introducere în presa scrisă şi vorbită, traducere coord. de Mirela Lazăr, Polirom, Iaşi, pp. 4158. Cole, Peter, 2009, „Structura industriei presei scrise”, în Richard Keeble (coord.), Presa scrisă. O introducere critică, traducere de Oana Dan, Iaşi, Polirom, p. 56-57. Dominick, Joseph R., 2009, Ipostazele comunicării de masă. Media în era digitală, trad. de Mihai Mănăstireanu, Ana-Valentina Florescu, Aura Bărică, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2009. Gripsrud, Jostein, 2004, „Estetica şi politica melodramei”, în Peter Dahlgren, Colin Sparks (coord.), Jurnalismul şi cultura populară, Iaşi, Polirom, p. 95-107. Ferréol, Gilles; Flageul, Noël, 1998, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom, Iaşi. 42

Presa scrisă, astăzi

Industria media din România. Cercetare de piaŃă, aprilie 2011, http://www.mediainstitute.ro/images/docs/Cercetare%20piata%20media %20Romania.pdf [Accesat 4 ianuarie 2012]. Internet Usage in the European Union, March 2011. [online], disponibil la: http://www.internetworldstats.com/stats9.htm [Accesat 18 septembrie 2011]. Lits, Marc, 2010, „SpaŃiul public şi opinia. De la presa scrisă la Internet”, în Ph. Cabin, J.-F. Dortier, Comunicarea. Perspective actuale, trad. de LuminiŃa Roşca şi Romina Surugiu, Iaşi, Polirom, 2010, p. 247-248. Marhuenda, Jean-Pierre, 2001, „AudienŃe şi practici”, în Bertrand, Claude-Jean (coord.), O introducere în presa scrisă şi vorbită, traducere coord. de Mirela Lazăr, Polirom, Iaşi. McKay, Jenny, 2001, The Magazine Handbook, Routledge, London. PriŃulescu, Răzvan, 2011, „Oamenii care au pus România pe Internet”, In: Adevărul, August 19, 2011, pp. 44-45. Radu, Raluca, Surugiu, Romina, 2006, Digitalisation in Romanian Media Companies: Born or Trained PC-centred Newsrooms. Research Report, disponibil la: http://www.tehne.ro/projects/digitisation_media.html [Accesat 24 august 2011]. Roşca, LuminiŃa; Surugiu, Romina, coord., 2007, ProducŃia unei reviste. Strategii editoriale în presa specializată. Bucureşti, Editura UniversităŃii din Bucureşti. Stevenson, Iain, 2009, „Profitul şi interesul public: Ziarele şi revistele ca afaceri de presă”, în: Keeble, Richard (coord.), 2009, Presa scrisă. O introducere critică, Iaşi, Polirom. Surugiu, Romina; Radu, Raluca, 2010, „Introducing New Technologies in Media Companies from Romania, Portugal, Spain and Cyprus: A comparative approach”, în: Mihai Coman, ed. Models of, Models for Journalism and Communication, Bucureşti, Ars Docendi, pp. 445-460. Surugiu, Romina, 2011, „Digital Immigrants. Romanian magazines: from print to digital”, în curs de publicare în volumul conferinŃei „Rolul new media în jurnalism”, Bucureşti, 3-4 noiembrie 2011. The Evolution of News and the Internet, 2010, Organisation for Economic Co-operation and Development, Directorate for Science, Technology and Industry, Committee for Information, Computer and Communications Policy.

43

Practica jurnalismului

Unitatea de învăŃare 2

PRACTICA JURNALISMULUI CUPRINS 1. TIPURI DE JURNALISM 1.1 Temă de reflecŃie 2. ALEGEREA SUBIECTELOR 3. DOCUMENTAREA 3.1 Folosirea Internetului 3.2 Date statistice 3.3 Studiu de caz: sondajele de opinie 4. ELEMENTE DE REDACTARE 4.1 Etapele realizării unui articol 4.2 Studiu de caz 4.3 Strategia editorială 4.4 Genuri jurnalistice 5. INTERVIUL 5.1 DefiniŃii 5.2 Prezentare generală 5.3 Tehnici de lucru 5.4 Detalii tehnice legate de realizarea unui interviu 5.5 ObservaŃia 5.6 Întrebările 6. PORTRETUL 7. REPORTAJUL 7.1 DefiniŃii 7.2 Repere 7.3 Tipuri de reportaj 7.4 Ideea reportajului 7.5 Cum să găseşti o idee bună într-un subiect care pare a fi „epuizat” 7.6 CalităŃile unui reporter bun 44

Practica jurnalismului

7.7 Planificarea reportajului 7.8 Redactarea reportajului 8. MATERIALELE TIP FEATURE 8.1 DefiniŃii 8.2 Tipuri de articole feature 9. RECENZIA ŞI CRONICA Bibliografie Unitatea 2 Test de autoevaluare Răspunsuri şi comentarii la Testul de autoevaluare Lucrare de verificare Unitatea 2

Obiectivele unităŃii de învăŃare 2 După studiul acestei unităŃi de învăŃare veŃi reuşi:

45

•

Să vă completaŃi cunoştinŃele despre documentarea de presă şi redactarea jurnalistică, dobândite în anii anteriori.

•

Să formulaŃi un punct de vedere pertinent asupra modului în care se înŃelege şi se practică jurnalismul în România.

•

Să definiŃi şi să prezentaŃi principalele trăsături ale genurilor jurnalistice importante: interviu, portret, reportaj, feature, cronică.

•

Să explicaŃi termeni de specialitate: intro, unghi de abordare, strategie editorială etc.

•

Să prezentaŃi principalele tehnici de lucru specifice fiecărui gen jurnalistic în parte.

•

Să delimitaŃi textele de informare de cele de opinie.

Practica jurnalismului

TIPURI DE JURNALISM În jurnalism, la fel ca şi în alte domenii de activitate, există mai multe perspective asupra practicii profesionale. Două dintre ele sunt discutate cu precădere în manualele de jurnalism: 1. Relatarea faptelor în mod neutru şi obiectiv – presa de informare. 2. Relatarea faptelor şi interpretarea lor în funcŃie de o orientare politică/socială/economică – presa angajată. Relatarea neutră şi obiectivă a faptelor sociale Ńine de perspectiva anglo-saxonă asupra jurnalismului. Acesta din urmă este o profesie, ghidată de o deontologie proprie care pune accent pe informarea corectă şi rapidă a publicului. Presa este o reflectare a realităŃii, o oglindă a acesteia, iar datoria jurnalistului este ca informaŃia oferită cititorilor să fie o imagine cât mai fidelă a realităŃii. Baza jurnalismului de informare este oferită de răspunsurile la întrebările: Cine? Ce? Când? Unde? Cum?. Cele cinci întrebări, la care unii o adaugă şi pe a şasea: De ce? constituie întrebările de bază ale jurnalistului. O altă regulă se referă la verificare informaŃiei din mai multe surse (trei, de preferinŃă). Sursele trebuie încrucişate, iar persoanele publice aflate în conflict trebuie să primească dreptul de a-şi expune punctul de vedere. Jurnalistul acŃionează, deci, în numele publicului şi este un intermediar între autorităŃi şi cetăŃeni. Jurnalismul angajat aparŃine ca tradiŃie presei europene. La începuturile sale (secolul al XIX-lea în łările Române, secolul al XVIII-lea în alte Ńări din Europa), presa era de opinie şi era scrisă de intelectualii societăŃii – literaŃi, istorici, filosofi. ApariŃia presei de largă informare, la sfârşitul secolului al XIX-lea a făcut ca presa de opinie – scrisă de elite pentru elite – să se restrângă din ce în ce mai mult. PublicaŃiile din această zonă dispar în lumea occidentală în perioada 1960-1970, odată cu ascensiunea televiziunii. Dezbaterile televizate iau locul ziarelor angajate politic în procesul de formare a spaŃiului public (Lits, 2010, p. 244). Totuşi, himera jurnalismului angajat nu dispare din imaginarul profesioniştilor presei. Ea se asociază cu ideea că jurnalistul este un om de talent, care nu se poate forma ca orice alt profesionist urmând studii de profil. Jurnalismul este o vocaŃie, nu un set de reguli 46

Practica jurnalismului

profesionale care se aplică în activitatea de zi cu zi. Jurnalistul nu poate să relateze obiectiv şi neutru. „Domnilor, faptele ne plictisesc” spunea patronul unui mare ziar francez (Agnès, 2011, p. 167). Presa furnizează o imagine construită a realităŃii, nu o copie fidelă a acesteia. La noi în societate, se consideră că jurnalismul este o vocaŃie şi că jurnaliştii trebuie să fie oameni talentaŃi, „cu condei”. Este vorba de o tradiŃie a presei noastre de la începuturile sale, care s-a perpetuat şi în perioada comunistă. După 1989, există o tensiune între cei care cred că jurnalistul este un intelectual angajat, un om cu opinii ferme, care modelează prin discursul său societatea şi cei care consideră că jurnalistul este un profesionist al domeniului, care aplică proceduri de lucru, fără a se implica emoŃional în activitatea sa.

Temă de reflecŃie Jurnalismul românesc se află prins între cele două modele de presă – cel al profesiei şi cel al vocaŃiei. GăsiŃi mai jos un punct de vedere interesant al jurnalistului-comentator Cristian Tudor Popescu. SubliniaŃi cuvintele-cheie şi analizaŃi într-un text de 20 rânduri punctul de exprimat de cunoscutul jurnalist. DaŃi un titlu adecvat textului vostru. „În 1990, ziarele erau foarte aproape de cărŃi pe un raft al culturii. Acum sunt foarte departe de ele, sunt departe de carte. Departe de carte - asta e evoluŃia presei româneşti. Cuvintele s-au împuŃinat, erau mult mai multe cuvinte în presă la începutul anilor '90. Acum sunt din ce în ce mai puŃine şi mai umflate şi la propriu şi la figurat. Au crescut literele cu care se scriu aceste cuvinte şi, pentru că nu era suficient, au devenit şi colorate. (...) Sunt înecate în imagini. Ele sunt stinghere, rătăcite printre imagini. După părerea mea este aproape uitată arta cuvântului în presă, arta scrisului efectiv. Contează acum titlurile mari, cuvintele-şoc, culorile stridente. Asta este modalitatea prin care se transmit mesajele. Ideea de mari condeieri de presă, care a făcut carieră în perioada interbelică şi în anii '90, când anumite semnături din ziar aveau o importanŃă majoră, e o idee practic dispărută. De asemenea, internetul are un rol masificant. Articol de ziar?! Păi ce articol, şi eu pot să scriu! Pe internet nu se mai Ńine cont de acel loc privilegiat pe care îl avea editorialul, de pildă, într-un ziar. Înainte îl citeau oamenii uneori în grup, „domne, să vedem ce zice cutare, marele editorialist”. Această idee a dispărut. Acel tip de lectură a ziarului din O noapte furtunoasă, tipul de „lectură Ipingescu” în care fiecare cuvinŃel de acolo era preŃios, valoros şi încărcat cu sens. Chiar când nu-l avea, trebuia să capete un sens. 47

Practica jurnalismului

Aşadar, o lectură aproape religioasă a ziarului, care a dispărut în acest moment o dată cu scriitura, rămânând doar şocul, senzaŃia. Ce înseamnă senzaŃia? Înseamnă absenŃa gândului. Azi, ceea ce generează în mare măsură presa sunt senzaŃii. Oamenii, când văd titlurile succedându-se cu breaking news, news alert, ediŃie specială şi toate aceste semnalizări de alarmă continuă, nici nu mai citesc de fapt. Au o percepŃie globală, simŃiristă, a lucrurilor, din care nu rămân cu gânduri. Presa nu mai naşte gând, nu îi mai obligă pe oameni să gândească, în schimb îi face să simtă.” Roza Mihalache, 2009, „C.T.Popescu: «Departe de carte – asta este evoluŃia presei româneşti», în: Jurnalul NaŃional, miercuri, 11 noiembrie 2009, Special, p. 7.

ALEGEREA SUBIECTELOR Ca regulă de bază, tot ce se petrece în viaŃa publică este un subiect interesant pentru un jurnalist. Diversitatea faptelor din realitate face dificilă sarcina reporterului de a alege o singură întâmplare şi de a relata despre ea. Care din faptele respective poate deveni un eveniment de presă? SpaŃiul tipografic limitat dintr-un ziar, dar şi disponibilitatea redusă a cititorului de a parcurge zeci de pagini tipărite, face ca selecŃia să fie o problemă destul de spinoasă. În primul rând, există un set de criterii care se aplică pentru a verifica gradul de importanŃă jurnalistică a evenimentului respectiv. Este vorba de valoarea de informare (newsworthiness) care depinde de: actualitate, proximitate, importanŃa personalităŃii implicate, conflict, consecinŃe, interes uman şi raritate/unicitate. Aceste criterii sunt considerate a fi intrinseci / proprii evenimentului. Există şi alte criterii exterioare evenimentului, care Ńin de presiunile economice, politice la nivelul redacŃiei, de tipul de publicaŃie, de caracteristicile demografice ale cititorilor, de concurenŃa publicaŃiei etc. Există, de asemenea, liste de evenimente care pot oferi subiecte de presă: Reuniuni/sedinŃe ale diverselor instituŃii, manifestări de stradă, defilări, mitinguri, colocvii, simpozioane, conferinŃe publice, petreceri, sărbători, seri de gală, spectacole, competiŃii sportive, ceremonii, târguri, zilele porŃilor deschise, şedinŃe de judecată, fapte diverse, conferinŃe de presă (Agnès, 2011, p. 225- 227). La noi, în ultimii ani, interesul cititorilor a migrat de la zona politică spre zona informaŃiilor de lifestyle (stil de viaŃă): alimentaŃie, sănătate, petrecerea timpului liber (vezi caseta de mai jos).

48

Practica jurnalismului

Top 20 de subiecte de interes în ziare şi reviste AlimentaŃie – 20% Medicină şi sănătate – 20% Ştiri / Evenimente locale – 19% Ştiri din fotbalul românesc – 17% Programul TV -– 15% ReŃete Culinare -– 15% Horoscop -– 15% Ştiri naŃionale -– 15% Modă/Cosmetică/FrumuseŃe -– 15% Teste/Jocuri/Rebus/Cuvinte încrucişate -– 14% Ştiri din fotbalul internaŃional -– 13% Internet -– 13% Ştiri sportive/Exclus fotbal -– 13% Îngrijirea şi educaŃia copiilor -– 12% Slăbire şi dieta -– 12% Recomandări TV -– 11% Fitness şi întreŃinere -– 11% Ştiri cu vedete şi celebrităŃi -– 11% Ştiri internaŃionale -– 11% Interviuri cu celebrităŃi şi vedete -– 10% Sursa: Studiul NaŃional de AudienŃă - SNA, Univers: Urban 50k+, 14-64 ani, Apud „Industria media din România, Cercetare de piaŃă”, aprilie 2011

DOCUMENTAREA Documentarea presupune consultarea surselor fizice sau umane, în vederea colectării şi clarificării datelor, informaŃiilor şi a opiniilor legate de un subiect anume. Documentarea unui articol se referă la folosirea, în principal, a trei tipuri de proceduri profesionale: intervievarea, observaŃia şi consultarea documentelor. Pentru a obŃine un rezultat cât mai bun este bine să se îmbine cele trei metode. Pentru recapitularea şi completarea cunoştinŃelor dobândite în anii precedenŃi, consultaŃi capitolul „Documentarea”, din Manualul de jurnalism, Iaşi, Polirom, 2009. 49

Practica jurnalismului

Folosirea Internetului O problemă importantă pentru jurnalişti o reprezintă folosirea Internetului ca sursă de documentare. La nivelul simŃului comun, Internetul este considerat o sursă inepuizabilă de informaŃii. „Găseşti orice pe Internet” se spune de obicei. Dar, trebuie să ştii ce cauŃi şi cum cauŃi. De altfel, nu există nici o garanŃie că informaŃiile găsite sunt corecte/adevărate. În plus, căutarea unei informaŃii banale poate consuma mult timp. De exemplu, expresia „sondaj de opinie” a generat pe google.ro nu mai puŃin de 2 milioane de rezultate, iar numele Adrian Năstase, peste 3,5 milioane de rezultate. A scrie o casetă cu informaŃii de context despre sondajele de opinie sau a te documenta pentru un interviu cu fostul prim-ministru Adrian Năstase reprezintă o provocare profesională pentru un jurnalist care se foloseşte doar de Internet. „ReŃeaua nu va înlocui niciodată contactul uman, primordial pentru a ne face cum trebuie meseria. Trebuie aşadar să îŃi păstrezi reflexele de bază şi să nu accentuezi tendinŃa jurnalismului «de birou», care se observă astăzi.” se arată în manualul Introducere în jurnalism (Agnès, 2011). Pentru o folosire eficientă a Internetului, jurnalistul francez Yves Agnès propune câteva sfaturi: 1) Să consideri Internetul o unealtă ca oricare alta. 2) Să defineşti clar obiectului cercetării. 3) Să verifici informaŃia obŃinută, folosind şi o altă sursă. 4) Să înveŃi să foloseşti bine computerul. 5) Să înveŃi limba engleză. 6) Să îŃi cauŃi o metodă proprie de gestionare a informaŃiei. 7) Să nu fi naiv (informaŃiile găsite nu sunt întotdeauna adevărate/ corecte/oneste). În ceea ce priveşte folosirea e-mail-ului pentru realizarea de interviuri, Richard Keeble (2001, p. 57-58) atrage atenŃia asupra următoarelor aspecte: - Interviul prin e-mail este mai mult o confesiune/o scrisoare decât un interviu faŃă-în-faŃă (live). Rezultatul nu este comparabil cu interviul faŃă-în-faŃă. - Interviul prin e-mail necesită o pregătire suplimentară – toate întrebările trebuie pregătite dinainte. - Interviul prin e-mail deranjează mai puŃin, întrebările pot fi trimise la orice oră - Interviul prin e-mail e mai ieftin decât o convorbire telefonică. 50

Practica jurnalismului

- Interviul prin intermediul serviciilor de tip messenger (în timp real) simulează mai bine discuŃia faŃă-în-faŃă. - Nu trebuie trimisă o listă de întrebări unei persoane, înainte de a avea acceptul ei. La început, se trimite o prezentare a temei şi a intenŃiei şi abia apoi, se trimit şi întrebările. - Interviurile prin e-mail nu pot rămâne secrete, întrucât există posibilitatea spargerii adreselor de mail. Chiar şi fişierele şterse pot fi recuperate, aşa că dispare ideea de confidenŃialitate a sursei La aceste lucruri se mai pot adăuga câteva. În cazul unui interviu prin email nu poŃi să ai certitudinea că Ńi-a răspuns persoana respectivă. Deseori, adresa este creată şi gestionată de specialişti în RelaŃii Publice. DiscuŃia pierde din spontaneitate. Fiecare cuvânt scris rămâne, aşa că sursa nu va oferi nimic off-the-record. De asemenea, întâlnirea faŃă-înfaŃă cu persoana respectivă îŃi oferă ocazia să vezi biroul în care lucrează, casa în care locuieşte, modul în care persoana se mişcă/vorbeşte/gesticulează, adică să poŃi aduna elemente pentru un portret sau un reportaj. „Avantajul e-mail-ului este că vei avea întotdeauna o copie a interviului, astfel că îŃi va fi mai uşor să-Ńi citezi intervievatul şi să dovedeşti ce ai discutat cu el. În plus, în timp ce interviul faŃă-în-faŃă se desfăşoară sub presiunea timpului, nimeni nu se supără să discute prin e-mail, pentru că este înlăturată această presiune.” (Wheeler, 2009, p. 95).

Date statistice InstituŃiile guvernamentale şi neguvernamentale pun la dispoziŃia presei, în mod regulat, analize strategice, studii şi cercetări pe diferite teme de interes. În faŃa acestor materiale, jurnalistul trebuie să dea dovadă de precauŃie, întrucât datele prezentate pot fi greşite, intenŃionat sau neintenŃionat, trunchiate sau false. Câteva recomandări:

51

•

IlustraŃiile trebuie să fie clare şi conforme cu textul.

•

Graficele trebuie să aibă axa x proporŃională cu axa y.

•

HărŃile prezentate trebuie verificate cu ajutorul unui atlas geografic pentru a se observa dispunerea corectă a oraşelor importante şi a formelor de relief.

•

Calculele trebuie refăcute. Procentele trebuie adunate.

•

UnităŃile de măsură trebuie precizate corect. Datele în metri, centrimetri şi mile nu trebuie amestecate.

•

O mare atenŃie trebuie acordată sondajelor de opinie. Din datele rezultate se pot scoate tot felul de concluzii şi aproximări. Un exemplu relevant este cel al sondajelor cu privire la intenŃia de

Practica jurnalismului

vot. Întrebarea „Ce partid aŃi vota dacă mâine ar fi alegeri electorale?” trebuie pusă în relaŃie cu întrebarea „AŃi merge mâine la vot?” Partidele cu popularitate în rândul cetăŃenilor (nu al alegătorilor) vor prezenta doar răspunsul la prima întrebare menŃionată pentru a fi prezentate în presă drept posibile câştigătoare ale alegerilor viitoare. Mai jos sunt oferite câteva sfaturi despre cum trebuie „citite” sondajele de opinie.

Studiu de caz: sondajele de opinie Întrebări pe care ar trebui să le aibă în vedere jurnalistul atunci când primeşte rezultatele unui sondaj de opinie „Ce subiect abordează acest sondaj? Îi interesează sau îi preocupă cu adevărat pe oameni acest subiect? Ce public a fost studiat? Ce metode de eşantionare, de anchetă şi de analiză au fost folosite? La ce dată/date a fost efectuată ancheta? Care este rata de răspuns? Câte persoane au fost intervievate? Ce întrebări li s-au pus? Sunt clare întrebările? Sunt tendenŃioase? Cum, în ce condiŃii şi în ce ordine au fost puse întrebările? Cum a fost abordată problema celor indecişi? Cine a comandat ancheta şi cine a achitat costurile ei? Câte persoane au refuzat să răspundă la fiecare dintre întrebări? Care sunt limitele interpretării rezultatelor obŃinute?” Normand Baillargeon, Mic curs de apărare intelectuală, trad. de Anca Irina Ionescu, Piteşti, Editura Paralela 45, 2011, p.158. Folosirea Internetului pentru documentare, a telefonului pentru interviuri sau declaraŃii, a comunicatelor de presă pentru diverse date, cifre sau statistici încurajează aşa-numitul jurnalism de birou (Machin, Niblock, 2006, p. 85). Jurnalismul de birou duce la dispariŃia funcŃiei de câine de pază al societăŃii, atribuită în mod tradiŃional jurnaliştilor. De asemenea, îi îndepărtează pe jurnalişti de comunitatea despre care ar trebui să relateze. 52

Practica jurnalismului

ELEMENTE DE REDACTARE

Etapele realizării unui articol •

Stabilirea temei

•

Documentarea şi verificarea informaŃiilor culese de pe teren

•

Alegerea unghiului de abordare

•

Selectarea şi ierarhizarea informaŃiei

•

Alegerea unui titlu

•

Redactarea şapoul şi/sau a lead-ului, a corpului textului şi a finalul

•

Corectura

•

Machetarea şi ilustrarea cu fotografii, grafice sau desene.

Studiu de caz Lista unui editor Elementele pe care le urmăreşte un editor atunci când citeşte şi revizuieşte un articol. Lead-ul • E dinamic? • Îl atrage pe cititor? • Are logică? • Este de actualitate? • Este de o lungime lizibilă? Structura • SusŃine articolul lead-ul? • Curge logic? • Există vreun gol evident? • Sunt citatele utilizate bine? • Există repetiŃii de prisos? • Apar fapte importante prezentate prea târziu în text? Limbajul 53

Practica jurnalismului

• Este articolul în concordanŃă cu stilul editorial al publicaŃiei? • Sunt explicate toate acronimele? • Apar clişee? • Sunt supraîncărcate frazele cu subordonate inutile? Citatele • Este indicat să fie folosite? • E evident cine ce a spus? • Sunt redate în fragmente uşor de citit şi înŃeles? • Este punctuaŃia corectă? (Din volumul Presa scrisă. O introducere critică, coordonat de Richard Keeble, Iaşi, Polirom, 2009, pp.134-135.)

Strategia editorială O strategie editorială poate fi definită ca fiind ansamblul genurilor jurnalistice preferate de o anumită publicaŃie, al regulilor de redactare a articolele şi al normelor de titrare şi de citare impuse în cadrul publicaŃiei respective. De asemenea, strategia editorială are în vedere raportul informaŃie-opinie, numărul şi tipul de rubrici şi pagini tematice, raportul text-fotografie şi spaŃiu editorial-spaŃiu publicitar, precum şi tematica şi periodicitatea suplimentele lansate de publicaŃia respectivă. O strategie editorială Ńine seama de carta grafică a publicaŃiei (tipuri de machetare, culori, elemente grafice etc.) şi de orientarea politică şi comercială generală a trustului din care face parte publicaŃia.

Genuri jurnalistice În funcŃie de raportul informaŃie-opinie, de caracteristicile textului şi de structurarea informaŃiei în text putem avea: Texte informative: ştire, relatare, reportaj, interviu, ancheta, portret, feature. Texte de opinie: editorial, comentariu, cronică, recenzie, tabletă, pamflet, notă.

INTERVIUL DefiniŃii „Interviul este o conversaŃie, purtată de obicei între două persoane, cu scopul de a obŃine informaŃii în beneficiul unei audienŃe nevăzute. Este vorba de un schimb de informaŃii între partenerii de discuŃie, schimb ce dă naştere unui nivel de înŃelegere pe care nici una din părŃi nu l-ar fi putut obŃine singură.” (Ken Metzler, Newsgathering, 1986)

54

Practica jurnalismului

„Este abuziv să numim interviu nişte simple vorbe aruncate într-o doară, o declaraŃie făcută undeva în pripă, chiar de o personalite, sau o discuŃie chiar amănunŃită cu un specialist într-un domeniu anume. Primele sunt simple conversaŃii, apoi avem de-a face cu declaraŃii şi, în fine, cu o întrevedere documentară.” (Michel Voirol, Guide de la redaction, 1993) „Uneori interviul poate semăna cu o conversaŃie, dar nu este; uneori poate fi amuzant să îl asculŃi sau să participi la el, dar nu aceste este rolul lui. Interviul are un singur scop: colectarea informaŃiei. (…) Interviurile vor fi uneori dialoguri lungi, pedante în care dumneavoastră veŃi insista cu o întrebare la care doriŃi răspuns sau cu o problemă pe care vreŃi să o înŃelegeŃi pe deplin. Şi să nu credeŃi cumva ca interviurile reprezintă ocazia de a spune unei anumite oficialităŃi care este părerea dumneavoastră despre ea, de a demonstra cât de mult cunoaşteŃi sau de a vă angaja cu ea într-o dezbatere aprinsă.” (David Randall, Jurnalistul universal, 1998) „… putem spune că interviul este, înainte de toate, o conversaŃie cu un demers investigativ.” (Marcel Tolcea, „Interviul” în M. Coman (coord.), Manual de jurnalism, 2009)

Prezentare generală Un interviu este, în primul rând, un dialog. Pentru jurnalist, atitudinea interogativă ar trebui să fie un reflex: să apară ori de câte ori se află în faŃa unui fapt sau unui personaj. Interviul este altceva decât o simplă declaraŃie oferită de un reprezentant al administraŃiei publice, de un parlamentar sau de un director, „încolŃit” de reporterii pe holul instituŃiei la care lucrează. Un oficial care răspunde la una-două întrebări dă o declaraŃie de presă, nu oferă un interviu. Conform manualelor clasice de jurnalism (Metzler, 1986 inter al.), principiile generale ale intervievării sunt următoarele: - reporterul trebuie să fie deschis şi să se arate interesat de subiect; - oamenii vorbesc mai mult atunci când se simt bine; - succesul interviului este asigurat atunci când interlocutorul se simte liber să vorbească despre ceea ce crede cu adevărat; - reporterul trebuie să-i asculte pe oameni, să-i lase să vorbească. Bibliografia de specialitate stabileşte că etapele unui interviu sunt următoarele: 1. Definirea scopului 2. Predocumentarea (asupra subiectului interviului şi asupra posibilelor teme) 55

Practica jurnalismului

3. Stabilirea întrevederii 4. Pregătirea pentru întâlnire (elaborarea întrebărilor) 5. Contactul propriu-zis cu interlocurorul - „spargerea gheŃii” printr-o discuŃie lejeră 6. Formularea întrebărilor legate de aspecte generale 7. Adresarea unor întrebări discuŃia lejeră de la început

incomode, urmate apoi de revenirea la

8. Încheierea – verificarea notelor, solicitarea permisiunii pentru on/off the record (informaŃiile off the record nu se folosesc în cadrul materialelor de presă, indiferent de context) 9. Publicarea materialului (de cele mai multe ori, interviul este folosit ca metodă de colectare a informaŃiei pentru diferite ştiri, relatări, reportaje; interviul ca gen publicistic este mai puŃin întâlnit în ziare, dar este folosit destul de mult de reviste). Dacă privim interviul din punctul de vedere al dinamicii conversaŃionale, atunci e important să subliniem faptul că reporterul trebuie să dea dovadă de empatie, să evite întrebările foarte dure care „invită” la răspunsuri de tipul „Nu ştiu”, „Nu comentez”, „Despre acest lucru nu doresc să vorbesc”. Mai mult, e important ca jurnalistul trebuie să-şi asculte interlocutorul fără să-l judece şi fără să se implice emoŃional în situaŃie, mai ales în cazul intervievării unor oameni obişnuiŃi, care nu au mai intrat în legătură cu presa. Comunicarea non-verbală are un rol deosebit în exprimarea empatiei: reporterul nu trebuie să stea cu mâinile încrucişate, trântit în scaun sau să aibă un aer extrem de degajat sau relaxat.

Tehnici de lucru Dincolo de a fi doar un gen publicistic, interviul este, înainte de toate, o tehnică de lucru pentru jurnalist. Interviul reprezintă, astfel, mijlocul prin care reporterul află şi culege informaŃii pe care, ulterior, le va folosi în diverse materiale de presă. Redăm, în continuare, câteva principii care stau la baza tehnicii de intervievare în scopul colectării de informaŃie: 1. Cadrul relaŃiei jurnalist-sursă trebuie stabilit foarte clar încă de la începutul discuŃiei: „Sunt de la revista… Mă numesc… Aş vrea să vă reŃin atenŃia câteva minute.. în legătură cu următoarele chestiuni…” 2. Jurnalistul trebuie să Ńină seama de disponibilitatea sursei, adică de timpul pe care aceasta îl poate acorda discuŃiei. Reporterul va fi insistent şi animat de o amabilitate simpatică, dar insistentă, nu-şi va linguşi sursa, dar nici nu va rămâne impasibil la tentativele de ocolire a subiectului discuŃiei. 3. Un rol important în stabilirea unui dialog eficient îl au, uneori, douătrei întrebări de verificare legate de subiect, al căror răspuns îl 56

Practica jurnalismului

cunoaştem dinainte. Formulăm aceste întrebări pentru a testa sinceritatea sursei. 4. Întrebările dificile vor fi lăsate pentru sfârşitul întrevederii. Jurnalistul va trebui să se ferească să intre în dispută cu interlocutorul. 5. DiscuŃia poate înregistra un moment de stimulare a ego-ului interlocutorului - o întrebare de tipul „Anul trecut eraŃi o personalitate de succes a lumii mondene. CredeŃi că vă bucuraŃi în continuare de aceeaşi imagine?”. Acest moment poate stimula „apetitul” verbal al interlocutorului şi disponibilitatea acestuia de a se confesa. 6. Jurnalistul caută informaŃie, nu oferă! Aşadar, atenŃie la mersul discuŃiei. Ea nu trebuie să se transforme într-o şuetă în care reporterul vorbeşte la fel de mult ca intervievatul.

Detalii tehnice legate de realizarea unui interviu •

se cere permisiunea de a înregistra cu reportofonul şi pentru a fotografia.

•

se verifică aparatura, pentru a evita situaŃiile penibile.

•

se iau notiŃe în timp ce intervievatul vorbeşte.

•

interviul se încheie cu un mic rezumat al discuŃiei, în care se verifică informaŃia şi se oferă interlocutorului posibilitatea de a reveni asupra unor opinii. Cu acest prilej, se stabilesc şi informaŃiile care pot fi citate cu menŃionarea sursei.

•

atenŃie la specialişti, experŃi în diferite domenii ş.a. Aceştia trebuie convinşi să explice pe înŃelesul publicului (şi, desigur, al jurnalistului) termenii ştiinŃifici!

ObservaŃia Un rol foarte important în realizarea unui interviu îl are observaŃia directă. Reporterul nu trebuie să fie atent doar la întrebările sale şi la subiectul interviului, ci şi la alte elemente, cum ar fi decorul în care are loc întrevederea şi limbajul non-verbal al interlocutorului. Observarea decorului înseamnă o atenŃie dată obiectelor, elementelor de mobilier, culorilor etc. Biroul sobru, încărcat de dosare şi mobilier ieftin spune multe despre personalitatea celor care lucrează acolo, dar şi despre activitatea firmei în care ne aflăm. Nu trebuie însă ca reporterul să se bazeze foarte mult pe informaŃiile de acest fel. GândiŃivă întotdeauna la faptul că o fotografie aşezată pe masă nu înseamnă neapărat că aveŃi de-a face cu un familist convins, iar o mobilă scumpă nu denotă întotdeauna un gust desăvârşit sau o situaŃie financiară excelentă.

57

Practica jurnalismului

Totuşi, atunci când vine vorba de limbajul non-verbal al interlocutorului, aparenŃele sunt mai uşor de înlăturat. ÎnfăŃişarea, îmbrăcămintea, gesturile, postura corpului pot păcăli în primul moment, dar, apoi, grăiesc mai elocvent decât o mie de cuvinte. ObservaŃi cu atenŃie bijuteriile purtate de intervievat, încercaŃi să le evaluaŃi. UitaŃi-vă şi la instrumentele de scris (pixuri, stilouri, creioane), încercaŃi să ghiciŃi marca acestora. UrmăriŃi cu atenŃie gesturile – exprimă ele nervozitate, indiferenŃă, teamă sau relaxare? StudiaŃi modul în care intervievatul stă pe scaun, astfel puteŃi afla imediat dacă e vorba de o persoană timidă care îşi aşază cuminte picioarele pe podea sau de un individ expansiv care bate permanent din picior. Pentru mai multe informaŃii legate de observaŃie ca metodă de cercetare ştiinŃifică şi documentare jurnalistică vă sugerez să consultaŃi volumul: Henri Peretz, 2002, Metodele în sociologie. ObservaŃia, Ed. Institutului European, Iaşi.

Întrebările Într-un interviu, întrebările sunt unelte de lucru pentru jurnalişti; ele vor viza mesajul esenŃial, inclusiv explicaŃii, amănunte legate de acesta. Însă, prea multe întrebări pot tensiona atmosfera discuŃiei, transformând-o într-un interogatoriu. Manualele de jurnalism stabilesc un număr destul de mare de tipuri de întrebări ce pot fi folosite/adresate într-un interviu. În continuare, prezentăm o clasificare inspirată din mai multe tipologii. 1. întrebări ce stabilesc definiŃii şi concepte – această categorie include şi întrebările factuale (cine, ce, când, unde, cum) 2. prin care se obŃin citate (vorbe semnificative ale intervievatului) necesită atenŃie la umorul, ironia, jargonul, figurile de stil, mărcile autorităŃii intervievatului 3. despre fapte 4. despre numere, cantităŃi 5. care solicită probarea afirmaŃiilor intervievatului – invită la detalierea unor dezvăluiri făcute de interlocutor 6. întrebări creative – cer răspunsuri originale, de substanŃă 7. deschise – pentru a orienta interviul – demonstrează că stăpâneşti tema; sunt privite ca „spărgătoare de gheaŃă” în relaŃia cu interlocutorul 8. filtru – oferă informaŃii subsumate temei generale; clarifică informaŃia, se folosesc ori de câte ori întrebarea pare să depăşească sfera de competenŃă a intervievatului. 9. întrebarea indirectă – un atu pentru jurnalist, care permite obŃinerea de răspunsuri care nu ar fi reieşit în urma unei întrebări directe; de exemplu, interlocutorul poate fi întrebat mai întâi despre succese, pentru a vorbi, apoi, despre insuccesele sale; interlocutorul poate fi pus 58

Practica jurnalismului

chiar în situaŃii de contradicŃie, silit astfel să spună ceea ce gândeşte cu adevărat. 10. întrebările de urmărire: „întrebări-cârlig”, care se agaŃă de fragmente din răspunsurile precedente; ele fac ca discuŃia să continue „din aproape în aproape” 11. întrebări dirijate („Se spune asta şi asta… Dvs. ce credeŃi?”) 12. întrebări închise (tip sondaj de opinie) – testează reacŃia interlocutorului la anumite subiecte; pot fi folosite şi ca întrebări de control. Reguli generale •

întrebările trebuie adaptate la vocabularul şi puterea de înŃelegere a interlocutorului;

•

persoana trebuie abordată astfel încât să nu fie pusă într-o situaŃie defensivă;

•

interlocutorul trebuie să se simtă în siguranŃă;

•

întrebările care cer un răspuns concret trebuie formulate în cuvinte care se referă la realităŃi concrete;

•

atenŃie la cuvintele folosite - ele pot stimula sau inhiba interlocutorul!

Atunci când interviul este folosit ca metodă de documentare reporterul se confruntă adesea cu problema citării spuselor interlocutorului. Pot fi publicate şi atribuite unei surse doar declaraŃiile on-the-record, cele offthe-record nu pot nici publicate, nici atribuite. Este posibil ca sursa să ofere informaŃiile on-background, adică acestea pot fi reproduse, fără să se menŃioneze numele persoanei – de exemplu: surse din interiorul guvernului afirmă că.... Ce anume parte din declaraŃiile intervievatului trebuie reprodusă ca atare şi ce anume parte trebuie parafrazată? Răspunsul la această întrebare nu este chiar simplu, deoarece nu există o soluŃie standard care să se potrivească în toate situaŃiile problematice. Iată, însă, câteva reguli:

59

•

citatele trebuie alese în funcŃie de tipul articolului

•

ghilimelele sunt obligatorii.

•

pentru a da dinamism articolului trebuie alternată stilul direct cu stilul indirect (Textul care conŃine numai fraze de tipul: „X spune că...” seamănă cu un proces-verbal, nu cu un material publicistic.)

Practica jurnalismului

PORTRETUL Portretul îşi propune să prezinte însuşirile fizice, psihice, calităŃile şi defectele unei persoane, stilul ei de viaŃă, faptele ei semnificative şi efectele acestora, opiniile celorlalŃi despre persoana portretizată şi opiniile persoanei despre ceilalŃi şi despre activitatea sa. Oamenii sunt interesaŃi, atraşi de oameni şi de poveştile lor. „A face portretul unui personaj presupune, ca şi în cazul picturii, a-i da viaŃă (prin cuvinte) în faŃa cititorilor, a-l prezenta aşa cum se prezintă un eveniment. Descriere şi poveste totodată.” (Yves Agnès, 2011, Introducere în jurnalism, p. 252) În cazul revistelor, portretul presupune pe lângă existenŃa textului propriu-zis şi importanŃa dată fotografiilor. Imaginile completează textul, accentul căzând pe originalitatea persoanei, nu pe eveniment. Scopul portretului din reviste este prezentarea personalităŃii umane în toată intimitatea şi complexitatea ei, prin urmare detaliile semnificative au o mare putere de sugestie. Pentru documentarea în cazul portretului se folosesc cv-uri, dosare de presă, interviuri, portrete publicate anterior, declaraŃii de presă, cărŃi sau articole publicate de persoana respectivă. Cea mai simplă metodă de documentare în acest moment este căutarea persoanei pe google.com. InformaŃiile găsite trebuie sortate în funcŃie de relevanŃa lor şi de gradul lor de verosimilitate. Părerile celorlalŃi sunt importante, dar ne pot face să plecăm la lucru cu prejudecăŃi. În general, se caută zonele mai puŃin exploatate anterior, de alŃi ziarişti. Pe baza documentării se alcătuieşte ghidul de interviu. După intervievare, jurnalist verifică anumite informaŃii primite şi redactează textul.

Ingredientele unui portret reuşit (din Yves Agnès, 2011, Introducere în jurnalism, Iaşi, Polirom, p. 253254) Portretul trebuie să redea un personaj viu, adică să-Ńi dea senzaŃia că ai întâlnit persoana respectivă aievea. Mai jos sunt prezentate câteva repere: Trăsăturile de personalitate sunt cele mai importante. Ele trebuie să fie prezentate în primul rând. NuanŃele sunt esenŃiale în portret. Acesta nu este o caricatură a cuiva. Faptele prezentate trebuie alese cu grijă pentru a-i oferi cititorului informaŃia semnificativă. Sunt necesare citate bine alese (scurte, percutante) din discursul personajului. 60

Practica jurnalismului

Anecdotele sunt importante şi ele, pentru că ne ajută să intrăm în intimitatea persoanei, a poveştii sale şi pentru scot în relief personalitatea interlocuturului. În descrierea fizică a personajului nu trebuie folosite clişee. ComparaŃiile şi metaforele pot fi folosite, mai ales când se realizează portretul fizic al interlocutorului. Se recomandă un final puternic, care să închidă cercul de caracterizări importante de la începutul articolului. AtenŃie la excese: de decredibilizează materialul.

empatie

sau

de

antipatie.

Ambele

REPORTAJUL DefiniŃii „Într-o epocă în care imaginea este omniprezentă, reportajul scris vizualizează informaŃia, îi conferă autenticitate şi credibilitate.” (Jean Dominique Boucher, Le reportage écrit, 1995, CFPJ, Paris, p. 9) „Regula de aur în reportaj este rigoarea informaŃiilor, iar scopul redactării unui reportaj este acela de a-i face pe cititori să vadă, să audă şi să simtă ceea ce jurnalistul însuşi a văzut, a auzit şi a simŃit.” (M. Voirol, Guide de la rédaction, CFPJ, Paris, 1992, p. 52) „Reportajul înseamnă a vedea, a auzi, a simŃi şi a resimŃi ceea ce ziaristul a văzut el însuşi, a auzit, a simŃit şi a resimŃit pe teren. Reporterul se duce la locul evenimentului (trecut, anunŃat sau în desfăşurare) pentru a se lăsa impresionat (în sensul fotografic al termenului), pentru a desprinde o impresie cu ajutorul exclusiv al faptelor, al căror martor a fost sau pe care le aduce la cunoştinŃă, citându-şi sursele, fără comentarii explicite. Reporterul poate fi comparat cu un burete care redă apa cu care a fost îmbibat. A arăta faptele înseamnă a le prezenta. Nu a le demonstra. Pentru a reuşi un reportaj, trebuie să ne debarasăm de obiceiurile din liceu şi din universitate – comentarea realităŃii văzută prin înŃelesurile ei abstracte sau generalizările ei – pentru a regăsi vechile şi bunele reguli ale redactării din şcoala primară: simŃul concretului, al povestirii şi naraŃiunii, al descrierii.” (Marc Capelle, Ghidul jurnalistului, Ed Carro, Bucureşti, f.a., p. 58)

Repere Reportajul presupune: - experienŃă trăită (reportajul reconstruieşte o realitate trăită de reporter cu ajutorul faptelor/detaliilor/ imaginilor semnificative pentru ceea ce a simŃit jurnalistul). - o punere în scenă / dramatizare a informaŃiei. 61

Practica jurnalismului

- implicarea jurnalistului: (profund) emoŃională; trăiri şi sentimente (se poate folosi şi persoana I). - accente pe întrebările cum? şi de ce?, colectarea informaŃiilor este mult mai laborioasă, deoarece jurnalistul trebuie să înregistreze şi elemente de atmosferă. - zone de interes: fenomene sociale, politice, economice, culturale, evenimente şi situaŃii dramatice, locuri exotice, puŃin cunoscute, oameni deosebiŃi, poveşti de viaŃă extraordinare, faptul divers. - citare directă şi elemente de portret. - vocabular expresiv (se constată prezenŃa unor figuri de stil: comparaŃii, analogii vizuale). - dimensiuni destul de mari (un reportaj poate acoperi chiar şi o jumătate de pagină de ziar sau poate fi publicat în serial). (De Broucker, Jose, 1995, Pratique de l’information et ecritures jurnalistiques, CFPJ, Paris)

Tipuri de reportaj -după tema reportajului: reportajul politic, reportajul economic, reportajul cultural, reportajul sportiv, reportajul de fapt divers, reportajul monografic etc. -după structura reportajului / modalitatea de „construcŃie” a acestuia: structură narativă, structură cronologică, structură tip colaj, structură tip eseu etc. -după intenŃia reporterului – accentul pus pe atmosferă sau pe eveniment -după complexitatea evenimentului – reportaje centrate pe fapte de actualitate, reportaje inspirate de fenomene complexe (sociale, economice, culturale) sau punctuale.

Ideea reportajului Pentru a fi pertinentă, o idee de reportaj trebuie să fie evaluată în funcŃie de următoarele întrebări: este ea, cu adevărat, interesantă şi nouă? pentru ce public? de ce acum? este realizabil reportajul? cum? cu ce mijloace? cu ce costuri? Deşi liber aleasă, o astfel de iniŃiativă nu poate fi lăsată la cheremul improvizaŃiei, oricât de interesant ar fi subiectul propus. Ideea reportajului va fi discutată în şedinŃa de redacŃie, moment în care va fi stabilit şi un unghi de abordare provizoriu, ce poate fi modificat pe parcursul documentării. Deoarece în şedinŃele de redacŃie sunt propuse numeroase idei de reportaje, este bine ca reporterul să-şi pregătească o serie de argumente în favoarea temei propuse – argumente legate de 62

Practica jurnalismului

oportunitatea temei, resursele materiale implicate, timpul de lucru necesar. Reportajele se bazează foarte mult pe ilustraŃie, aşa că încă din momentul alegerii subiectului trebuie avute în vedere şi fotografiile care vor completa textul.

Cum să găseşti o idee bună într-un subiect care pare a fi „epuizat” •

Extrapolarea: Care este cauza probabilă a unui fapt, eveniment sau a unei serii de fapte? Ce consecinŃe ascunse poate avea o decizie politică/economică/socială?

•

Sinteza – căutarea punctelor comune.

•

Îngustarea perspectivei – mulŃi reporteri consideră că prezentarea unei imagini de ansamblu asupra evenimentului este cea mai bună metodă de a obŃine un material de succes; totuşi, îngustarea perspectivei („don’t think big, think small”) permite evidenŃierea unor amănunte semnificative, uneori mai importante pentru cititori decât întreg evenimentul ca atare (de exemplu: situaŃia dificilă a pensionarilor din România poate fi prezentată foarte uşor cu ajutorul statisticilor şi a experŃilor; totuşi, un material bun se va centra exclusiv pe povestea emoŃionantă a unui cuplu de pensionari care şi-a pierdut casa şi trăieşte acum pe stradă).

•

Schimbarea perspectivei unanim folosite. (Ferréol; Flageul, 1998).

CalităŃile unui reporter bun Curiozitate şi minte proaspătă, o aptitudine reală de a se mira, de a se emoŃiona; ochelarii de cal trebuie lăsaŃi la birou; Plăcerea de a se întâlni cu oamenii, cu tot felul de oameni, capacitatea de a aborda necunoscuŃi, abilitatea de a vorbi atât cu persoane în vârstă, cât şi cu copii, cu politehnişti şi analfabeŃi, cu mai-marii acestei lumi şi cu cerşetorii...; dar, mai cu seamă, interesul pentru oameni, pentru felul cum trăiesc, pentru ce spun; celălalt nu trebuie să ne lase indiferent; O sensibilitate care să te facă să simŃi cu acuitate situaŃia, impregnându-te de atmosferă, lăsându-te impresionat – în sensul peliculei fotografice – de ceea ce percepi; Rapiditate, disponibilitate, concentrare pe teren, ca să te mişti uşor, să vezi cât mai multe lucruri cu putinŃă, să iei multe notiŃe foarte exacte;

63

Practica jurnalismului

Un stil capabil să cuprindă toate lucrurile văzute, auzite, trăite pe viu şi să le redea într-o manieră vie, agreabilă, personală; fără îndoială, lucrul cel mai dificil. (din Yves Agnès, 2011, Introducere în jurnalism, Iaşi, Polirom, p. 243244)

Planificarea reportajului Planul reportajului este esenŃial în activitatea de redactare a materialului. Planul este conceput în relaŃie cu ideea de bază a textului, unghiul de abordare şi spaŃiul tipografic disponibil. El nu trebuie să fie rigid însă trebuie să stabilească nişte repere clare de structurare a informaŃiei colectate de pe teren. De asemenea, el trebuie să propună o modalitate coerentă de întrepătrundere a elementelor factuale cu detaliile semnificative legate de decor / personaje şi informaŃiile de context. După documentare, este indicat ca jurnalistul să se gândească la modul în care ar răspunde la câteva întrebări: „Care e cel mai uluitor fapt pe care l-aŃi descoperit? Care e cea mai bună şi mai puŃin cunoscută anecdotă? Care este cea mai neaşteptată declaraŃie? Care este cel mai surprinzător eveniment? Care este aspectul care conŃine în cea mai mare măsură răspunsul la întrebarea „Dvs. ştiaŃi că...”?” (Harcup, 2009, p. 167) Răspunsul la aceste întrebări vă ajută să găsiŃi un mod adecvat de abordare a temei propuse. În cazul reportajului, unghiul de abordare este asemănător cu unghiul din care faci o fotografie: un cadru larg sau îngust, un detaliu, un primplan, o panoramă. (Agnès, 2011, p. 246). Alegerea unei perspective anume se face în funcŃie de stilul publicaŃiei, de stilul reporterului, de tipul de eveniment şi de contextul social în care se petrec faptele. Practica de presă arată că reporterul poate schimba mai multe unghiuri de abordare pe măsură ce se documentează pe teren. EsenŃial este să aleagă la sfârşit o singură perspectivă asupra evenimentului şi să o folosească fără prea multe ezitări în articol.

Redactarea reportajului Jurnaliştii care scriu reportaje au o mai mare libertate de a experimenta stiluri de scriitură şi de a-şi introduce propria voce şi propriile experienŃe în articol. Începutul reportajului (denumit în manualele de jurnalism şi intro sau lead) trebuie să atragă cititorul şi să-l convingă să citească parcurgă textul. El poate să facă acest lucru explicând cititorului despre ce e vorba în text sau atrăgând atenŃia acestuia asupra unui detaliu semnificativ („Detaliul este pigmentul reportajului”, Agnès, 2011, p. 64

Practica jurnalismului

251). De fapt, cel mai indicat este ca primul paragraf al textului să se axeze pe un detaliu: o privire, un gând, un gest, o amintire, o tuşă de portret şi nu pe imaginea de ansamblu (Harcup, 2009, p. 169). În ceea ce priveşte corpul reportajului, nu există reguli clare de redactare ca în cazul ştirilor sau altor tipuri de materiale jurnalistice. Manualele de jurnalism amintesc regulile profesorului american Melvin Mencher: „Arată-i pe oameni în acŃiune. Lăsa-i să vorbească. Scrie mai puŃin: lasă acŃiunea şi dialogul să ducă greul articolului. Păstrează dinamismul articolului.” (Apud Harcup, 2009, p. 166) Reportajele nu se vor scrie niciodată folosindu-se tehnica piramidei inversate. Ca structură, ele se apropie adesea de firul narativ al poveştilor. Autorul unui reportaj este mai degrabă un povestitor, atent la detalii, la decor (sunete, impresii vizuale şi olfactive), la personaje, decât un jurnalist obsedat de obiectivitate şi de relatarea neutră a evenimentelor. AtenŃia cititorului este atrasă mai degrabă de modul în care se face expunerea, de plasticitatea şi originalitatea ei. Unele figuri de stil, adresarea directă şi implicarea autorului în text sunt, de cele mai multe ori, recomandate. În opinia lui profesorului britanic de jurnalism, Tony Harcup, reportajele conŃin, în proporŃii variabile următoarele ingrediente: •

Fapte (documentarea este cheia unui reportaj reuşit: trebuie adunate elemente factuale: cifre, date, procente, preŃuri, indicatori economici/sociali etc. Unele date statistice pot fi date separat într-o casetă care acompaniază textul.)

•

DeclaraŃii (însufleŃesc materialul, îi dau o nuanŃă de dramatism, de forŃă, le dau personajelor posibilitatea să vorbească)

•

Descrieri (jurnalistul arată, nu demonstrează, îl face pe cititor să vadă, audă, simtă)

•

Anecdote (poveşti care amuză, distrează sau şochează, ele menŃin treaz interesul cititorului)

•

Opinii (unele publicaŃii îngăduie includerea de elemente de opinie în reportaj)

•

Analize (pot fi furnizate de specialişti care au efectuat cercetări relevante sau de oamenii implicaŃi în eveniment. Scopul analizei este să îi ajute pe cititori să înŃeleagă un eveniment/fenomen complex) (Harcup, 2009, p. 171-172).

Paragraful final (concluzia) al unui reportaj este la fel de puternic ca intro-ul. Dacă în cazul ştirilor şi relatărilor paragraful final conŃinea informaŃii mai puŃin importante, adesea detalii de context, în cazul reportajului sfârşitul textului trebuie să producă o impresie puternică în mintea cititorului. Finalul reportajului îl pune pe gânduri pe cititor 65

Practica jurnalismului

şi îl convinge că tema abordată este importantă şi semnificativă pentru înŃelegerea societăŃii noastre. De aceea, nu trebuie folosite toate informaŃiile importante în scrierea lead-lui şi a corpului textului. Este bine să se păstreze un atu (o declaraŃie, o impresie, un fragment de portret, o anecdotă etc.) şi pentru final. Profesorul britanic de jurnalism Richard Keeble povesteşte faptul că autorii de reportaje includ indicaŃia „must par.” în paranteze în dreptul ultimei propoziŃii din text pentru a-i semnala editorului că acele rânduri nu pot lipsi din text. „Must par.” s-ar putea traduce în limba română „paragraful care (ne) trebuie”.

MATERIALELE TIP FEATURE DefiniŃii Unele dintre materiale publicate în presa scrisă nu pot fi circumscrise unui gen publicistic bine definit. Jurnaliştii susŃin chiar că majoritatea articolelor publicate de revistele săptămânale şi lunare nu se încadrează în tipologia unanim propusă în manualele de jurnalism: ştire, relatare, reportaj, portret, anchetă, comentariu, notă etc. Jurnalismul american încadrează aceste articole care scapă clasificărilor în categoria feature. Ce este însă un feature? Redăm, mai jos, câteva încercări de definire a acestui concept: „De aproape 20 de ani am tot pus colegilor, editorilor şi studenŃilor de pe aproape trei continente această întrebare aparent fără sens: ce este un feature? Am fost de multe ori privit cu nedumerire, dar până acum nu mi s-a dat o definiŃie satisfăcătoare. Cu excepŃia uneia: «un feature nu este o ştire».” (David Randall, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Polirom, Iaşi, 1998, p. 46) „Un feature este un articol de presă deopotrivă original şi descriptiv. Unele materiale de tip feature se îndreaptă spre zona divertismentului, conŃinând deci, puŃină informaŃie. Altele, însă, informează mai mult, şi îi «distrează» mai puŃin pe cititori. (...) Un feature este original din două puncte de vedere. În primul rând, originalitatea sa constă în modul în care este scris. Ştirile se redactează, de obicei, folosindu-se piramida inversată. (...) Spre deosebire de ştiri, materialele de tip feature au o formă fluidă. De exemplu, sunt bine evidenŃiate începutul, corpul şi finalul articolului. (...) Un feature se editează prin eliminarea cu grijă a unor informaŃii din interiorul textului, nu prin tăierea ultimelor paragrafe, aşa cum se întâmplă în cazul ştirilor.

66

Practica jurnalismului

Un feature este original şi prin faptul că poate aborda aproape orice subiect de interes uman, spre deosebire de ştire, care se bazează numai pe evenimente de mare importanŃă. (...) Un alt element al definiŃiei este faptul că un feature este descriptiv. Ştirile trebuie să fie sobre, fapt care deseori înseamnă excluderea descrierilor amănunŃite. De exemplu, un redactor de ştiri nu va folosi în textele sale descrierea persoanelor în termeni de înălŃime, greutate, culoarea părului şi a hainelor, cu excepŃia situaŃiilor în care aceste amănunte sunt absolut necesare. În schimb, un ziarist specializat pe feature va folosi întotdeauna astfel de descrieri. Un feature trebuie însă să rămână un gen publicistic, deşi este original şi descriptiv. Aşadar, trebuie respectate toate standardele jurnalistice: informaŃia trebuie verificată, citatele trebuie să fie redate cu acurateŃe, descrierea trebuie să fie corectă şi precisă.” (Edward Jay Friedlander, John Lee, Feature Writing for Newspapers and Magazines, 2nd edition, Harper Collins College Publishers, NY, 1993, p. 2-4) Din definiŃiile redate mai sus rezultă, la o lectură atentă, o apropiere evidentă între reportaj şi feature. Între cele două genuri publicistice este, de fapt, o relaŃie de incluziune: categoria largă a materialelor tip feature include reportajul. Astfel, un reportaj este un feature, dar un feature nu este întotdeauna un reportaj. GândiŃi-vă la faptul că un articol-feature de tipul „cum să-Ńi faci singur un dulap de bucătărie” nu poate fi niciodată reportaj, oricât de original şi de talentat ar fi jurnalistul.

Tipuri de articole feature Bibliografia de specialitate prezintă mai multe tipologii ale materialelor tip feature. Astfel, o primă distincŃie se face între materialele numite news features şi cele numite timeless stories, adică între articolele care abordează subiecte de actualitate (un incendiu, o răpire de persoane, un atentat, un premiu acordat cuiva etc.) şi cele care se referă la subiecte atemporale (articole de grădinărit, de frumuseŃe, de psihologia cuplului etc.), acestea din urmă putând fi publicate oricând în interiorul unei anumite perioade de timp. Materiale pe teme economice Adesea, fenomenele din sfera economiei au o anumită complexitate, care le face greu de înŃeles de către cititorii obişnuiŃi. Totuşi, acestea prezintă şi un grad mare de importanŃă pentru toŃi indivizii. De aceea, revistele abordează teme economice într-un stil simplu, accesibil. „Traducerea” informaŃiei economice este extrem de importantă, mai ales când e vorba de fenomene ca inflaŃia, recesiunea, delocalizarea, migraŃia forŃei de muncă etc. 67

Practica jurnalismului

Materiale comemorative/aniversare Revistele publică deseori, cu ocazia unor zile aniversare, materiale dedicate unor subiecte de genul 50 de ani de la crearea ONU, Un secol de existenŃă a Crucii Roşii, 12 ani de la prăbuşirea Zidului Berlinului. Materiale de tip explicativ Astfel de articole sunt redactate în ideea explicării, pentru publicul larg, a unor fenomene sau mecanisme din viaŃa de zi cu zi – cum funcŃionează o centrală atomo-electrică, cum se construieşte un mesaj publicitar, cum se negociază un tratat între două state, cum se testează nivelul de poluare fonică a unei zone urbane. Articole scrise la persoana I Este vorba de relatarea, de către reporter, a unor experienŃe sau situaŃii de viaŃă pe care le-a traversat şi care prezintă interes pentru cititorii unei reviste (de exemplu, pentru cititorii unei publicaŃii dedicate creşterii câinilor de rasă, se poate scrie un articol la persoana I, în care jurnalistul povesteşte cum a participat la un concurs chinologic internaŃional; o altă situaŃie dramatică susceptibilă să fie prezentată întrun astfel de articol poate fi cea în care un jurnalist aflat pe teren, într-o zonă calamitată de inundaŃii, se rătăceşte de colegii săi şi petrece mai multe ore pe acoperişul unei case). Articole dedicate pasiunilor şi hobby-urilor Un braşovean colecŃionează, de 20 de ani, clanŃe de uşă, Un bucureştean are 10.000 de cărŃi poştale din perioada interbelică, Aeromodelismul – artă sau joacă? Creşterea arborilor bonsai, Ikebana – arta florilor etc. Materiale de tipul „cum să faci…” Este vorba de articole a căror menire este să-i înveŃe pe cititori să ducă la bun sfârşit activităŃi de diferite tipuri, pentru care nu posedă cunoştinŃe deosebite (amenajări interioare, construcŃii diverse, croitorie, bricolaj etc.). Articole despre invenŃii şi inventatori Au în comun două lucruri: a) le vorbesc cititorilor despre oameni excepŃionali, care şi-au dedicat viaŃa ştiinŃei şi b) răspund nevoii de inedit, rar, neobişnuit, prezentă la toŃi cititorii de presă. Articole pe teme de sănătate Se observă, în ultimii ani, un interes crescând din partea cititorilor de presă faŃă de materialele legate de probleme de sănătate, în special faŃa de cele dedicate profilaxiei unor maladii (diabetul, cancerul de diverse tipuri, hipertensiunea arterială ş.a.m.d.). În România, revista Formula As şi-a asigurat un public fidel şi prin numeroasele articole de acest fel publicate în ultimii ani.

68

Practica jurnalismului

Revistele adresate femeilor publică în fiecare număr articole legate de sănătate, ca urmare a faptului că studiile au demonstrat că cititoarele sunt extrem de interesate de aceste subiecte. Articole despre oameni cu ocupaŃii neobişnuite / rare Poate fi vorba despre materiale referitoare la viaŃa / activitatea unui cerşetor „profesionist”, a unui iluzionist, a unui meteorolog dintr-o staŃiune de munte izolată, a unui coşar, a unui fochist la crematoriu, a unui clopotar sau reparator de pendule ş.a.m.d. Portret/profil Aceste articole surprind personalitatea unui individ excepŃional, care a reuşit în viaŃă, a câştigat o sumă mare de bani, a stabilit un record întrun anumit domeniu etc. Materiale de călătorie Este vorba de relatări dedicate unor locuri exotice, celebre sau nu, în care reporterul s-a aflat şi pe care doreşte să le prezinte cititorilor săi; Carnavalul de la Rio, Cu spărgătorul de gheaŃă în Oceanul ÎngheŃat, 24 de ore în Insulele Galapagos. Articole amuzante Un subiect precum invazia de veveriŃe dintr-o Grădină Botanică sau unul dedicat concursului pentru cel mai rapid melc pot oferi materiale hazlii, gustate de cititori. Practic, orice subiect care iese din limitele obişnuitului, într-un mod care descreŃeşte frunŃile oamenilor, poate constitui punctul de pornire al unui articol reuşit. Articole de sezon Materiale dedicate unor sărbători (Crăciunul, Paştele) sau unor momente deosebite ale anului (venirea primăverii, prima zăpadă etc.)

RECENZIA ŞI CRONICA Recenzia aparŃine ca specie publicistică presei culturale, dar este întâlnită şi în ziare şi reviste generaliste. Scopul ei principal este să ofere cititorului o serie de informaŃii despre o carte recent apărută. Recenzia orientează lectura, incită la lectură şi îl motivează pe cititor să cumpere o carte anume. Astfel, prezentarea unei cărŃi nu înseamnă povestirea ei, ci sublinierea unor idei importante despre volum şi despre valoarea lui literară sau ştiinŃifică. Pe lângă informaŃii legate de carte, recenzia poate conŃine şi opinii ale ziaristului. În acest sens, este recomandabil ca autorul unei recenzii să îşi cântărească bine ideile şi argumentele, să manifeste prudenŃă în critica adusă cărŃii. În fond, misiunea unei recenzii nu este aceea de a „dărâma” un autor, ci aceea de a prezenta, mai mult sau mai puŃin călduros, un volum.

69

Practica jurnalismului

Cronica de spectacol reprezintă un gen publicistic important, care îşi propune un dublu rol: (1) să informeze despre un eveniment de actualitate şi (2) să educe şi să orienteze gusturile publicului în materie de artă. Pe lângă informaŃiile legate de o anume punere în scenă (fie piesă de teatru, fie spectacol de balet, de operă, fie producŃie cinematografică, fie festival de modă), cronica trebuie să conŃină şi repere de „lectură” a producŃiei culturale respective. Astfel, o cronică reuşită va prezenta detalii legate de spectacol (interpreŃi, regizor, scenarist etc.), elemente de atmosferă (decor, reacŃia publicului), dar şi judecăŃi de valoare pertinente. Dificil de realizat sunt însă cronicile plastice şi cele muzicale – ele necesită o pregătire specială în domeniul respesctiv sau un set de cunoştinŃe generale aparte. De asemenea, trebuie menŃionat că în ultimul timp sunt „la modă” cronicile TV. Pe lângă inevitabilele calambururi şi replici „spumoase” ele trebuie să conŃină şi informaŃii legate de programul analizat. Adesea, însă, autorii acestor cronici folosesc spaŃiul publicistic pentru a-şi impune propriile păreri legate de o anumită emisiune şi pentru a-şi plăti diferite poliŃe. De aceea, articolele de acest gen din diferite publicaŃii devin adevărate pamflete, mascate însă în haina atotcuprinzătoare a cronicii de spectacol. Pentru a evita această capcană, este bine ca ziaristul să nu uite că, pe lângă opinii legate de emisiune, materialul său trebuie să conŃină în primul rând informaŃii, adică numele complet al emisiunii, numele realizatorului, prezentarea succintă a ideii emisiunii, a elementelor legate de scenariul emisiunii ş.a.m.d.

Câteva sugestii pentru a scrie o recenzie sau o cronică (din volumul Presa scrisă. O introducere critică, coordonat de Richard Keeble, Iaşi, Polirom, 2009, p. 209-210) • Paragraful de deschidere surprinde o importantă dimensiune a cărŃii/filmului pentru a-l atrage pe cititor – asemenea unui lead al unei ştiri şocante. Aici scriitura este destul de colorată. • Pregătirea este esenŃială. InformaŃii despre alte filme ale producătorului sau regizorului respectiv, plus elemente de background, sunt introduse în cronică printr-o scriitură extrem de concisă – pentru a adăuga context şi densitate factuală. Dacă scrieŃi o recenzie a unui roman, citiŃi şi celelalte cărŃi ale autorului respectiv, căutaŃi informaŃii pe Google despre ele şi discutaŃi cu prietenii despre ele. • ÎncercaŃi întotdeauna să luaŃi notiŃe. Pentru o cronică de teatru, luaŃile în timpul piesei şi imediat după. Pentru o cronică de televiziune, scrieŃi pe măsură ce priviŃi, încercând să scrieŃi corect numele şi funcŃiile şi punând accent pe informaŃii importante şi pe citate. 70

Practica jurnalismului

AcurateŃea este, de asemenea, foarte importantă în recenzii, la fel ca în ştiri. • ÎncercaŃi să nu dezvăluiŃi o întorsătură finală crucială a acŃiunii, deşi puteŃi să faceŃi câteva aluzii în această direcŃie. Prea multe informaŃii din film vor spulbera momentul de suspans pentru oricine va viziona mai apoi filmul, după ce a citit cronica. • VerificaŃi ritmul materialului. • CitiŃi cronici scrise de alŃii. • PriviŃi recenzia ca pe o provocare creativă. DezvoltaŃi-vă propriul stil prin practică permanentă. • Uneori se întâmplă ca un concert de muzică clasică, o expoziŃie sau o carte să vă plictisească. Şi provocarea este atunci cum transformaŃi această plictiseală într-o cronică interesantă. Nu încercaŃi să vă ascundeŃi sentimentele în spatele unor cuvinte de laudă. Lipsa de autenticitate este foarte uşor de observat.

71

Practica jurnalismului

Bibliografie Unitatea 2 Agnès, Yves, 2011, Introducere în jurnalism, Iaşi, Polirom. Bertrand, Claude-Jean (coord.), 2001, O introducere în presa scrisă şi vorbită, traducere coord. de Mirela Lazăr, Polirom, Iaşi, pp. 41-58. Coman, Mihai (coord.), 2009, Manual de jurnalism, ediŃia a III-a revăzută şi adăugită, Iaşi, Polirom. Dominick, Joseph R., 2009, Ipostazele comunicării de masă. Media în era digitală, trad. de Mihai Mănăstireanu, Ana-Valentina Florescu, Aura Bărică, Bucureşti, Editura comunicare.ro. Ferréol, Gilles; Flageul, Noël, 1998, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom, Iaşi. Friedlander, Edward Jay; Lee, John, 1993, Feature Writing for Newspapers and Magazines, 2nd edition, NY, Harper Collins College Publishers. Harcup, 2009, „Elemente de stil. Redactarea unui reportaj”, în: Keeble, Richard (coord.), 2009, Presa scrisă. O introducere critică, Iaşi, Polirom. Keeble, Richard, 2001, The Newspaper Handbook, Routledge, London. Wheeler, Sharon, 2009, „Tehnici de interviu – aşa da, aşa nu”, în Keeble, Richard (coord.), Presa scrisă. O introducere critică, Iaşi, Polirom. Lits, Marc, 2010, „SpaŃiul public şi opinia. De la presa scrisă la Internet”, în Ph. Cabin, J.-F. Dortier, Comunicarea. Perspective actuale, trad. de LuminiŃa Roşca şi Romina Surugiu, Iaşi, Polirom, 2010, p. 247-248. Randall, David, 1998, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iaşi, Polirom.

72

Practica jurnalismului

Test de autoevaluare AlegeŃi răspunsul corect / răspunsurile corecte: 1) Cronica este un material.... a. informativ. b. de opinie. 2) Portretul propune.... a. o grilă de lectură a personajului. b. un punct de vedere asupra personajului. c. o critică a personajului. 3) Reportajul este un text care poate.... a. ilustra o experienŃă trăită de reporter. b. exploata tehnica spectacolului. c. avea caracter narativ. 4) Pot fi citate informaŃiile obŃinute off-the-record? a. da. b. nu. c. depinde de calitatea sursei de informare. 5) Un interviu bun trebuie să se centreze asupra răspunsului la întrebările de tipul: a. cine, ce b. cine, ce, când, unde. c. cum, de ce.

73

Practica jurnalismului

Răspunsuri şi comentarii la Testul de autoevaluare

1) b. 2) a. 3) a, b, c. 4) b. 5) c.

Lucrare de verificare Unitatea 2 PregătiŃi un material informativ (documentare şi redactare) pe tema eseului de la Tutoratul: Mai are viitor presa scrisă? ReflectaŃi asupra diferenŃelor dintre cele două tipuri de texte. Ce le apropie şi ce le diferenŃiază? Ce tip de documentare a fost necesară pentru articolul informativ şi ce tip de documentare a fost necesară pentru eseu? Care sunt rigorile redactării unui text informativ? Sunt ele similare cu cele specifice eseului? Care tip de text vi s-a părut mai dificil de redactat? De ce?

74

Practica jurnalismului

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ Agnès, Yves, 2011, Introducere în jurnalism, Iaşi, Polirom. Bertrand, Claude-Jean (coord.), 2001, O introducere în presa scrisă şi vorbită, traducere coord. de Mirela Lazăr, Polirom, Iaşi. Cabin, Ph., Dortier, J.-F., Comunicarea. Perspective actuale, trad. de LuminiŃa Roşca şi Romina Surugiu, Iaşi, Polirom, 2010. Coman, Mihai (coord.), 2009, Manual de jurnalism, ediŃia a III-a revăzută şi adăugită, Iaşi, Polirom. Coman, Mihai (ed.), 2010, Models of, Models for Journalism and Communication, Bucureşti, Ars Docendi. Dominick, Joseph R., 2009, Ipostazele comunicării de masă. Media în era digitală, trad. de Mihai Mănăstireanu, Ana-Valentina Florescu, Aura Bărică, Bucureşti, Editura comunicare.ro. The Evolution of News and the Internet, 2010, Organisation for Economic Co-operation and Development, Directorate for Science, Technology and Industry, Committee for Information, Computer and Communications Policy. Ferréol, Gilles; Flageul, Noël, 1998, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom, Iaşi. Friedlander, Edward Jay; Lee, John, 1993, Feature Writing for Newspapers and Magazines, 2nd edition, NY, Harper Collins College Publishers. Holmes, Tim; Nice, Liz, 2012, Magazine Journalism, London, Sage. Industria media din România. Cercetare de piaŃă, aprilie 2011, http://www.mediainstitute.ro/images/docs/Cercetare%20piata%20media %20Romania.pdf [Accesat 4 ianuarie 2012]. Internet Usage in the European Union, March 2011. [online], disponibil la: http://www.internetworldstats.com/stats9.htm [Accesat 18 septembrie 2011]. McKay, Jenny, 2001, The Magazine Handbook, Routledge, London. Keeble, Richard, 2001, The Newspaper Handbook, Routledge, London. Keeble, Richard (coord.), 2009, Presa scrisă. O introducere critică, Iaşi, Polirom. Machin, David; Niblock, Sarah, 2006, News Production. Theory and practice, London, Routledge. 75

Practica jurnalismului

Peretz, Henri, 2002, Metodele în sociologie. ObservaŃia, Ed. Institutului European, Iaşi. Radu, Raluca, Surugiu, Romina, 2006, Digitalisation in Romanian Media Companies: Born or Trained PC-centred Newsrooms. Research Report, disponibil la: http://www.tehne.ro/projects/digitisation_media.html [Accesat 24 august 2011]. Randall, David, 1998, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iaşi, Polirom. Roşca, LuminiŃa; Surugiu, Romina, coord., 2007, ProducŃia unei reviste. Strategii editoriale în presa specializată. Bucureşti, Editura UniversităŃii din Bucureşti. Simion, Cristina (coord.), 2007, Ghidul managerului de presă, Bucureşti, Humanitas. Surugiu, Romina, 2011, „Digital Immigrants. Romanian magazines: from print to digital”, în curs de publicare în volumul conferinŃei „Rolul new media în jurnalism”, Bucureşti, 3-4 noiembrie 2011.

76