Prezentare Teza Licenta Cluj. Repere Ale Ospitalitatii Urbane

[O TEZĂ DESPRE OSPITALITATEA URBANĂ]

Ana Adrian Văscan, UBB

  CLUJ. REPERE ALE OSPITALITĂȚII URBANE    Într‐un text intitulat „Conceptul de 11 septembrie 1 ”, Derrida spunea: „este „filosof” cel care caută o  nouă criteriologie pentru a distinge între „a înțelege” şi „a justifica””.  Personal, mă despart, fără  echivoc, de termenul „filosof” şi consider că acesta a fost mult prea solicitat simbolic pentru a mai  putea încorpora alte nivele. Un „cercetător” sau un „gînditor” este mai degrabă oportun.  Am început interesul pentru această temă cu cîțiva ani în urmă şi am fost realmente surprinsă că  motorul  de  căutare  Google  nu  a  întors  nicio  ocurență  a  expresiei  „ospitalitate  urbană”  (plus  traducerile  ei  în  engleză,  franceză  şi  germană)  prinsă  într‐un  cadru,  măcar  parțial,  explicativ.  Ciprian Mihali are un text despre ospitalitatea publică, însă consider că ospitalitatea urbană este  diferită atît de ospitalitatea privată cît şi de cea publică motiv pentru care m‐am decis să‐i iau un  interviu  lui  Ciprian  pentru  această  teză  de  licență,  iar  felul  în  care  am  găsit  explicitat  oraşul,  în  celelalte ocurențe, asumă concepte precum „deşert”, „funcționalitate”, „muzeificare”, „turism”,  „deviant”,  „cotidian”  etc.,  însă  rareori  ceva  serios  şi  concludent  despre  ce  este,  sau  ar  putea  fi,  ospitalitatea urbană. M‐am decis aşadar să propun o licență pe această temă pentru că o consider  de vitală importanță mai ales în condițiile oraşului de astăzi însă cu conştința faptului că această  temă este pentru gîndirea actuală ori inexistentă ori prea puțin importantă sau precară. Aşadar:  care  sunt  reperele  ospitalității  urbane  (o  parte  din  ele)  şi  cît  de  profundă  este  legătura  dintre  arhitectură şi ospitalitatea urbană?  Textele  unor  autori  pe  care  le‐am  găsit,  şi  care  acoperă  parțial  sau  foarte  distant  şi  impropriu  tema, sunt de obicei din domeniul arhitecturii sau a filosofiei social‐politice însă consider că astăzi  nu mai există contribuții pertinente la cultură sau gîndire fără o abordare interdisciplinară, care să  permită incorporarea discursivă a unor teorii şi discursuri ce aparțin de drept altor domenii sociale.  Augustin  Ioan,  Ciprian  Mihali,  Martin  Heidegger,  Paul  Virilio,  Boris  Groys,  Jacques  Derrida,  Kevin  Lynch,  Christian  Norberg‐Schulz,  şi  încă  cîțiva  la  fel  de  importanți,  devin  astfel  cîteva  nume  în  a  căror  „producții”  culturale,  deşi  legate  de  oraş,  sau  de  viața  socială  urbană,  o  posibilă  urmă  a  temei  ospitalității  în  conexiune  cu  arhitectura  sau  cu  spațiul  public  asumă  o  căutare  asiduă  şi  vecină cu acul din carul cu fîn.  Metoda de cercetare.  Am  folosit  interviul  şi  observația.  Am  selectat  o  listă  de  arhitecți,  urbanişti  şi  un  filosof  iar  observația a vizat în principal zona centrală a oraşului Cluj. Criteriile alegerii celor intervievați țin  atît de gradul de calificare şi notorietate a figurilor lor cît şi de angajarea lor în procesul dezvoltării  urbane. Observația a  luat  în  considerare  în  primul  rînd  cunoaşterea  anterioară a oraşului,  lucruri  pe  care  le‐am  observat  în  timp,  fără  să  le  pun  în  legătură  neapărată  cu  teza,  dar  şi,  ulterior,  o  observație a unor  puncte  pe  care interviurile mi le‐au  sugerat  ca  importante.  Interviurile au  fost  înregistrate sau au făcut obiectul unor conversații pe mail. Acestea fiind zise, cred că felul în care  am început teza2 , cu discuția despre Hermes şi hermeneus, este deosebit de important, nu doar  pentru înțelegerea cercetării mele în ansamblu, dar mai ales pentru plasarea ei corectă în ceea ce                                                              

1

 Jacques Derrida, Le concept du 11 septembre, Galilee, Paris, 2004, p. 161, citat de Ciprian Mihali, Uzuri ale filosofiei, Idea,  Cluj, 2006, p. 115  2  Vezi Anexa, pagina 5  2009 | Prezentare licență 

 

1 

[O TEZĂ DESPRE OSPITALITATEA URBANĂ]

Ana Adrian Văscan, UBB

  consider că este astăzi ethosul practic urban al oricărui cercetător al acestei chestiuni. Nu am făcut  o  interpretare,  adică  o  simplă  hermeneutică 3 ,  a  unor  fapte  de  viață  în  lumina,  sau  prin  prisma,  unor concepte luate de‐a gata din ştiințele sociale, ci mai degrabă am „inventat” – cu ghilimelele  de rigoare – o situație şi am încercat să descopăr un posibil cadru conceptual în care manifestările  acesteia să fie pe deplin configurabile; o etică, aşadar, a modului în care se locuieşte astăzi oraşul  sau spațiul urban. Am văzut la colegii mei o serie de cadre conceptuale, pe care le‐am studiat şi eu  în aceşti trei ani de facultate, aplicate unor situații, unor „conjuncturi” diverse, noi, problematice,  importante pentru gestica urbană şi socială, şi cred că toți au făcut o treabă excelentă. Însă, tema  aleasă  de  mine  n‐a  fost,  sau  nu  este,  prea  des  întîlnită  şi  cu  atît  mai  puțin  conceptualizată.  De  aceea această teză este, în primul rînd, o deschidere a semnificanței, a posibilității de sens, sau a  condiției  de  sens,  a  chestiunii  ospitalității  urbane.  Citind  cu  atenție  această  minunată  ediție  din  2001  a  lui  Anthony  Elliott  şi  Bryan  S.  Turner,  Profiles  in  Contemporary  Social  Theory,  am  ajuns  la  concluzia că modul acesta de a studia realitățile sociale, şi cele conexe lor,  este larg răspîndit în  rîndul  celor  menționați  în  această  carte.  De  exemplu,  Pierre  Bourdieu  foloseşte  cam  aceleaşi  tehnici în maparea teoriei reproducerii claselor sociale prin educație – concept pe care ulterior îl  aplică  la  mediul  universitar‐academic  a  lui  Heidegger 4 .  Briget  Fowler  notează:  „el  este  de  aceea  capabil să construiască şi să testeze o asemănare teoretică între ierarhiile „spațiului” academic şi cele  ale cîmpului puterii arătînd cum „cultura independentă”a celor din clasele dominante se converteşte  în  „strălucire”  intelectuală” 5 .  Ține,  aşadar,  de  „strălucirea”  intelectuală  a  lui  Bourdieu  să  construiască  un  sistem  în  care  o  serie  de  fapte  să  intre  într‐o  hermeneutică  mai  extinsă,  una  a  legitimării  şi  semnificanței.  În  aceeaşi  ordine  de  idei,  ceea  ce  am  vrut  să  spun  prin  „repere”  (în  titlul  tezei  mele)  desemnează,  mai  degrabă  decît  nişte  puncte  deja  aflate  la  „locul  faptei”,  deja  existente  în  peisajul  contextual  simbolic  şi  fizic  al  oraşului,  un  profil  în  care  discuția  despre  ospitalitatea urbană să poată fi cît mai bine statuată, testată şi conceptualizată. Am pornit de la  asumpția  că  trebuie  să  existe  o  relativă  asemănare  formală  sau  conceptuală,  între  ospitalitatea  privată şi ospitalitate urbană şi am compus un ghid de interviu semi‐structurat pentru a da totuşi  posibilitatea celor intervievați să facă „asocieri libere” pe temele concrete ale întrebărilor, însă am  ales pentru interviu o listă de arhitecți şi urbanişti, în majoritate, care sunt, cred, cei mai în măsură  să judece şi să explice, chiar şi social, implicațiile pe care diverse elemente structurale ale oraşului  le au asupra socialului, sau asupra indivizilor în parte. Nu mică mi‐a fost mirarea să observ că nu  există  pentru  aceşti  oameni  un  concept  clar  de  ospitalitate  urbană  la  care  să  se  refere  în  implementarea  muncii  lor,  şi  trebuie  menționat  că  toate  aceste  persoane  se  manifestă  în  comunitatea  arhitecților  locali  sau  la nivel  național,  plus că proiectele lor  sunt  şi  cele pe care, în  parte, le trăim şi locuim în oraşul Cluj. 

                                                            

3

 „... termenul de „hermeneutică” nu apare (aici) în înțelesul său modern şi nu denumeştenicidecum doctrina – în sens oricît  de larg – ce are ca obiect interpretarea. Trimițînd la semnificația sa originară, termenul se referă aici mai degrabă la întregul  unitar pe care îl constituie exercițiul lui ἑρμηνεύειν (a comunicării a ceva), adică întregul unitar al interpretării facticității.  Aceasta presupune modul de a o scoate în întîmpinare, de a o vizualiza, de a dobîndi o priză asupra ei şi de a o aduce în  cele din urmă la concept.” (s.n., A.V.) Martin Heidegger, Ontologie. Hermeneutica Facticității, Humanitas, Bucureşti, 2008,  p. 43  4  Briget Fowler, Pierre Bourdieu, p. 319, în Anthony Elliot & Bryan S. Turner, Profiles in Contemporary Social Theory, Sage,  London, 2001  5  Briget Fowler, Pierre Bourdieu, p. 318, în Anthony Elliot & Bryan S. Turner, Profiles in Contemporary Social Theory, Sage,  London, 2001  2009 | Prezentare licență 

 

2 

[O TEZĂ DESPRE OSPITALITATEA URBANĂ]

Ana Adrian Văscan, UBB

  Cluj.  Clujul  este  un  oraş  post‐comunist  care  a  fost  supus  în  ultimii  ani  unei  dezvoltări  fără  precedent.  Însă  fiind  un  oraş  cu  istorie, ca toate marile oraşe europene, a păstrat şi elemente structurale ce țin de perioade mai vechi (Centrul istoric).  Fiind  la  intersecția  unor  influențe  regional‐politice  Clujul  a  susținut,  în  timp,  schimbări  de  cultură,  de  demografie,  de  clasă,  de  etnie,  schimbări  în  gîndirea  spațiului  urban  şi  a  spațiului  social.  Cele  mai  vechi  clădiri  aparțin  perioadei  barocului,  şi  sunt  o  serie  de  biserici  vechi,  iar  din  perioada  cînd  Clujul  şi‐a  cîştigat  statutul  de  oraş‐cetate  avem  cîteva  palate şi o serie de ansambluri arhitecturale în zona centrală. Tot în această perioadă Clujul a înregistrat epurări etnice  care  au  înlocuit  populația  predominant  saşă  cu  cea  maghiară,  apoi  cea  predominant  maghiară  cu  cea  română.  La  instalarea  comunismului,  Clujul  ieşise  deja  dintre  zidurile  cetății  şi  se  întinsese  pe  mai  ales  pe  direcțiile  sud‐vest  însă  explozia urbanistică şi demografică o înregistrează acum. Comunismul a introdus în primul rînd o nouă clasă dominantă:  cea  a  proletarilor  formați  din  țărani  aduşi  la  oraş  în  urma  colectivizării  şi  resturi  din  populația  de  meşteşugari  locală.  Zona industrială se dezvoltă acum iar ea necesita cartiere întregi de blocuri înghesuite pentru a satisface acomodarea  numărului  tot  mai  mare  de  muncitori.  După  1989  Clujul  a  stagnat  social  dar  a  început  „colorarea”  arhitecturală  care‐l  făcea pe Eugeniu Pănescu să afirme într‐un interviu dat presei că „la Cluj se face o arhitectură de manea 6 ”. Lipsa unei  strategii  urbanistice  clare  a  făcut  ca  în  20  de  ani  Clujul  să  fie  împestrițat  de  tot  felul  de  aşezăminte,  în  majoritate  destinate  locuirii  private,  care  nu  respectau  nici  măcar  normele  legale  darmite  normele  estetice  şi  „legile”  geniului  locului. La nivel de oraş, mai ales zona centrală, Clujul a suferit o perioadă influența xenofobă a primarului Funar iar apoi,  spre periferii, influența consumeristă, economizantă şi de profit a lui Boc. Este lăudabil că acum măcar centrul istoric a  pornit pe calea unui proces de transformare în pietonală şi semipietonală, că acest spațiu este regîndit, în designul lui,  conform unor criterii ce susțin dimensiunile sociale, dar şi istorice, ale unui centru istoric într‐un oraş îmbibat de istorie şi  trecut. Dacă la nivel de detaliu – să fie sau nu terase, să folosim cutare sau cutare tip de material, să punem atîția sau  atîția  pomi,  sau  un  perimetru  mai  mic  sau  mai  mare  de  zonă  verde  –  există  divergențe  de  opinie,  la  nivelul  global,  general, al nevoii de schimbare, toți cei intervievați, plus feedback‐urile găsite în presa locală, arată că clujenii sunt în  mare  mulțumiți  de  faptul  că  la  Cluj  lucrurile  încep  să  fie  puse  într‐o  perspectivă  generală  asupra  căreia  o  serie  de  profesionişti – arhitecți, urbanişti, sociologi, politicieni, filosofi – şi‐au exprimat părerea şi au ajuns la o soluție. Chiar şi  proastă să fie, o soluție clară şi care este susținută prin legi locale în Consiliu, este mai bună decît o dezvoltare haotică şi  fără nicio noimă. Mai sunt cu siguranță de făcut multe şi mai sunt destule decizii de luat însă faptul că putem vorbi la  prezent  şi  trecut  despre  o  parte  din  ele,  şi  nu  doar  la  viitor  cum  deja  ne‐am  prea  obişnuit,  este  un  motiv  clar  de  satisfacție. 

Concluzii.  Grija  unidirecțională  spre  estetic,  funcțional  sau  politizare  a  condus  arhitectura  clujană  spre  cea  mai  gravă  tară  a  arhitecturii  moderne:  intoxicarea.  Modificarea  parametrilor  funcționali  şi  ai  destinației  arhitecturale  agravează  nu  doar  relația  unui  ansamblu  arhitectural  cu  restul  dimensiunilor  ei  şi  cu  vecinătatea,  dar  produce  mutații  ale  comportamentelor  sociale 7 ,  deviații  aberante, care ajung să definească starea socială a cetățeanului. Nu trebuie totuşi uitat că trăim  într‐o  lume  hyperreală 8 ,  o  lume  în  care  nu  se  manifestă  doar  o  tranzitivitate  a  imaginii  ci  şi  o  tranzlație de pe verticală pe orizontală.   În lumina cadrului conceptual 9  pe care l‐am schițat pe cuprinsul lucrării mele pot spune că la Cluj  există încă repere ale ospitalității şi autoritățile concură pe moment la crearea unui spațiu urban,  social şi arhitectural, care să poată chema deschiderea ospitalieră a locului şi a oamenilor din el.  Într‐o lume unde există o direcție deja clară spre dezurbanizare şi spre conurbație Clujul încă‐şi mai  păstrează  un  centru,  încă  mai  există  o  simbolistică  a  locurilor‐spațiu  –  de  obicei  centrale  –  care  atrag  calități  ospitaliere  şi  definesc  deschiderea  spre  un  sens  hermeneutic  mai  înalt  (geniul                                                               6

 http://www.clujeanul.ro/cluj/la‐cluj‐se‐face‐o‐arhitectura‐de‐manea‐o‐spune‐eugeniu‐panescu‐el‐insusi‐arhitect‐clujean‐ 2833544  7  Eugen Panescu, Sorin Filip, Ciprian Mihali, Cîmpean Antoniu au observat toti schimbări de comportamente sociale  datorate influenței negative a spațiilor arhitecturale  8  „Simularea a ceva ce nu a existat, cu adevărat, niciodată”, Jean Baudrillard; „Falsul autentic”, Umberto Eco  9  Vezi Anexa, pagina 6.  2009 | Prezentare licență 

 

3 

[O TEZĂ DESPRE OSPITALITATEA URBANĂ]

Ana Adrian Văscan, UBB

  locului). Ospitalitatea mai are aici legătură cu felul în care gîndim şi punem în practică arhitectura  urbană,  geometria  spirituală  a  spațiului  public  şi  că  intervenția  instituțiilor,  de  pînă  acum  o  perioadă, în răspăr cu viziunea critică a arhitecților şi urbaniştilor poate deteriora sentimentul de  ospitalitate pe care un oraş istoric ți‐l dă aproape de la sine. Intrările în oraş şi marcarea limitelor  oraşului  nu  sunt  importante  în  definirea  conceptului  de  ospitalitate  pentru  că  majoritatea  intervievaților 10  consideră că ospitalitatea unui oraş ține preponderent de felul în care arată şi este  prezentat centrul. Ideea de genius loci 11  este importantă tot din perspectiva unei viziuni istorice iar  chestiunea conurbației, care este deja o dimensiune clară a viitorului la Cluj prin integrarea a peste  15  zone  rurale  înconjurătoare,  este  o  dinamică  asupra  căreia  nu  putem  să  mai  intervenim,  ea  aflîndu‐se  oricum  în  trendul  caracteristic  momentului  şi  care  devine  inevitabil  şi  la  noi.  Alegerea  unor specialişti în arhitectură şi urbanism, precum şi în filosofia postmodernă şi a cotidianității a  fost  o  bună  idee  fiindcă  consider  că  părerea  lor  despre  dezvoltarea  modernă  a  oraşului  este  susținută  de  o  frecventare  a  teoriilor  moderne  ceea  ce  face  ca  întreaga  lor  poziție  să  fie  importantă pentru  cercetarea  mea  şi  mai  ales  din  perspectiva că ei pot  să implementeze  aceste  soluții ca politici şi planuri de urbanism. Vă mulțumesc pentru atenție.  Ca  text  şi  semn  în  mediul  creatorilor  săi,  oraşul  traduce  în  forma  sa  hard,  soft‐ul,  modul  de  viață,  temerile  şi  credințele,  măndria  şi  prejudecățile,  ideologiile  comunităților,  societăților  şi  civilizațiilor  care  l‐au  creat.  Transmițînd,  prin  filtrul  matricei culturale şi prin diverse sisteme de semnificare şi procese de comunicare, haloul (aura 12 ) de semnificații şi valori ale  obiectelor  de  arhitectură,  spațiului  urban  şi/sau  oraşului  în  întregul  său,  semnele  şi  colecțiile  de  semne  arhitectural‐ urbanistice din textul urban poartă semnificat şi semnificant, denotează şi conotează întelesuri, manifestă sume de opoziții  ce  dau  seamă  de  coduri  şi  sisteme  de  coduri,  vorbind  în  fapt  de  modul  şi  măsura  în  care  oraşul  îşi  poartă  realitatea  prin  imagine  şi  imaginar,  şi  imaginea  prin  realitate.  Cînd  Sf.  Augustin  vorbea  despre  faptul  că  lumea  e  compusă  din  semne  şi  lucruri, signa et  res, el vorbea în fapt de percepția umană a realității: realitățile „reale”, lucruri,  res, rămîn ascunse; doar  aparentele, semnele, signa, se pot vedea, pot fi interpretate de oameni. În acest sens, prin semnele şi imaginile conținute şi  purtate, Oraşul vorbeste despre inventatorii săi 13 . 

                                                             10

 Ciprian Mihali, Emanoil Tudose, Augustin Ioan, Vasile Mitrea, Gheorghe Vais   Pentru Gheorghe Vais conceptul implică toate dimensiunile unui sit de la condițiile geografice şi istorice pînă la  „genialitatea” celui ce‐l proiectează şi construieşte  12  Boris Groys, op. cit., p. 19  13  Teofil Mihăilescu, Oraşul Ca Text, Pilgrim, Braşov, 2005.  11

2009 | Prezentare licență 

 

4 

[O TEZĂ DESPRE OSPITALITATEA URBANĂ]

Ana Adrian Văscan, UBB

  ANEXĂ  Cadru Formal  Cuvînt prevenitor        Hermes        (p. 5)  Argumentum        (p. 8)  Interviu şi ospitalitate.     (p. 10)    Oraşul            Oraş. Utopie.        (p. 12)  Oraş. Arhitectură.      (p. 18)  Oraş. Poartă.         (p. 26)  (Kh‐)Oraş. Toxicitate.      (p. 32)    Zoon politikon         Proletari din toate țările, uniți‐vă!  (p. 40)  Oraş. Refugiu.        (p. 45)  Oraş. Suburbie.       (p. 50)    Laborator          Oraş. Poluare.        (p. 54)  The world is flat and you’re...    (p. 56)  Oraş. Muzeu.        (p. 64)    Anexe            Metodologia cercetării     (p. 70)  Bibliografie        (p. 89)    1. Cuprinsul dezvăluie progresiv conținutul 14  2. symphōnia vs. kakophōnía  • deschidere în allegro 15  • mişcare înceată (largo) 16  • menuet or scherzo 17  • allegro or rondo 18  3. Schritt zurück [Heidegger] ‐ pasul în spate  4. Motto = ABBA – I am the city (1993)                                                              

14

 La fel ca oraşul rizomic sau tentacular teza mea propune o ierarhie care permite dezvăluirea progresivă a chestiunilor şi  conceptelor ospitalității urbane, precum şi o rechemare periodică a lor în atenție.  15  Ceea ce am observat în majoritatea interviurilor şi a lucrărilor este uzul frecvent al cuvîntului „cacofonie” cu privire la  oraş. De aceea am insistat pe formalismul simfoniei temelor şi conceptelor preluînd caracteristicile formale ale simfoniei  pentru amplasarea capitolelor tezei mele. Teza se deschide direct, cu o parte teoretică importantă, ceea ce ține, în structura  unei simfonii, de allegro, care în italiană înseamnă bucurie, exuberanță, dar cu sensul de viteză, de concentrare şi  aglomerare.  16  Partea a 2‐a a tezei este cea mai „grea” din punct de vedere conceptual şi referă cadrul de bază al ospitalității urbane.  17  În italiană scherzo înseamnă glumă, şotie, prostioară, care sunt specifice omului şi de aceea mi‐am intitulat această  secțiune „Zoon politikon” încercînd să captez cîteva valențe sociale ale felului de a fi ospitalier al oraşului din perspectivă  umană.  18  Rondo înseamnă întoarcere şi de aceea în secțiunea de „Laborator” am revenit asupra viziunii generale a tezei, am făcut  acel „pas în spate” heideggerian, pentru a introduce o privire de ansamblu, în contextul unei noi teorii, cea a lumii plate,  prin care toate conceptele tezei să fie prinse într‐o etică socială şi urbană proprie ospitalității urbane (în felul în care am  gîndit‐o în această teză).  2009 | Prezentare licență 

 

5 

[O TEZĂ DESPRE OSPITALITATEA URBANĂ]

Ana Adrian Văscan, UBB

  Cadru Conceptual  Are arhiterctura vreo legatura cu ospitalitatea urbană?  •

Locul  se  deschide  spre  spații.  Lucrurile  din  spații,  construcțiile,  deschid  şi  fac  legătura  dintre cer şi pămînt, om şi zei. Esența omului rezidă în locuire – M. Heidegger 

•

Locuirea omului înseamnă edificare de construcții – M. Heidegger 

•

Ethos antropo daimon – “omul locuieşte, în măsura în care este om, în apropierea zeului”   (Heraclit)  • Einai gar kai entautha theous – “există zei şi aici” (Heraclit)  Ö Ospitalitatea urbană este modalitatea manifestarării esenței viețuitorului politic ca locuire  publică  prin  edificarea  de  locuri‐spații  în  care  se  asigură  convergența  ontologică  a  elementelor simbolic‐ontice. 

  Eşecul ospitalității:  • Conurbație – eşecul ospitalității față de Hestia  • Poluare – eşecul ospitalității față de Gaia, Poseidon, Aether sau Zephyrus  • Oraşul  postindustrial  –  eşecul  ospitalității  față  de  Hefaistos,  însoțit  de  eşecul  ospitalității  față de Athena    Framework conceptual:  • ospitalitate urbană  ƒ loc‐spațiu19  (khora 20 )  ƒ genius loci 21  (stabilitas loci 22 )  • palimpsest 23 /cacofonie 24  ƒ istorializare/contextualizare  ƒ muzeificare 25 /imbatrinire 26  • oraşul organism 27  (anatomie/fiziologie 28 )                                                              

19

 Termenul este luat din cercetările lui Christian Norberg‐Schultz şi ale lui Augustin Ioan şi semnifică tot ce ține de partea  fizică a unui sit arhitectural.  20  Khora este un termen grecesc care suportă o multitudine de traduceri însă a fost folosit în cercetarea mea cu traducerea  de receptacol, matcă, cu referire la oraş şi la spațiul acestuia.  21  Genius loci este un termen larg răspîndit în literatura de specialitate arhitecturală şi de interpretare a arhitecturii. La noi  Augustin Ioan şi Horia‐Roman Patapievici au avut intervenții asupra acestui termen.  22  Stabilitas loci denumeşte starea inerțială a unui sit arhitectural care tinde să acumuleze trăsături ce se pot mai apoi  reproduce în legea locului, în regula locului, în caracterul său. Trimite spre cercetarea despre, şi în legătură directă cu,  genius loci din Augustin Ioan şi C. Norberg‐Schultz.  23  Defineşte stadiile istorice prin care a trecut un complex arhitectural şi apare în viziune lui P. Eisenman despre arhitectură  însă este criticat de Augustin Ioan.  24  Unul dintre cele mai răspîndite cuvinte care descriu arhitectura oraşului modern atît în interviurile pe care le‐am luat cît şi  într‐o semnificatăvă parte a literaturii de sprecialitate care abordează problema arhitectuii urbane.  25  Exprimă artificializarea voită şi exprimarea univocă a unidimensionalității pur istorice a unui sit arhitectural, separarea sa  de mediul său.  26  Precum este şi cazul oamenilor, o clădire trebuie gîndită în perspectiva, şi din perspectiva, îmbătrînirii. Fără o priză fermă  asupra acestui proces natural şi esențial ce ține de percepția timpului la oameni complexul arhitectural este menit să  eşueze într‐o „casă de păpuşi” cum spunea şi Eugen Pănescu.  27  Există multe comparații şi asemămări pe care o viziune organicistă le‐ar propune pentru spațiul şi mediul locuirii noastre.  Oraşul‐organism este una dintre ele şi ea poate fi abordată la foarte multe nivel pentru că spațiile verticale pe care această  comparație le dă sunt extrem de vaste.  2009 | Prezentare licență 

 

6 

[O TEZĂ DESPRE OSPITALITATEA URBANĂ]

Ana Adrian Văscan, UBB

 

•

ƒ polis/cetate 29 /oraş organism  ƒ limită/poartă 30  ƒ toxicitate 31 /poluare 32  turism 33 /consumism  ƒ imagine/mediul media  ƒ homo gesticus  ƒ memoria protetică 34 

   

                                                                                                                                                                                           28

 Am încercat să arăt că se poate concepe un oraş fără oameni dar acesta este un oraş mort. Anatomia este oraşul iar  fiziologia, procesele, sunt oamenii săi, locurile‐spațiu ale sale. Această comparație care intră în perspectiva celei a oraşului‐ organism este de găsit atît la Ciprian Mihali cît şi în cîteva studii din Revista Secolul XX, Loc‐Locuire. Poluare, 1‐2‐3,  Bucureşti, 1999.  29  Polisul sau cetatea sunt termeni care referă atît forma inițială de locuire şi socializare a oamenilor dar şi, prin simbolizare,  oraşul actual. Am folosit acest concept în multiplele lui sensuri.  30  Poarta este unul din cele mai importante repere ale ospitalității private iar hermeneutica porții este vastă în literatura  filosofică, istorică, chiar şi psihologică. Arhitectura are o viziune aparte însă pot spune că ea se încadrează în demersul clasic  de poziționare a porții în spațiul central al ospitalității. Poarta reprezintă o trecere, dar mai ales o schimbare, una care  instituie chiar o nouă legitate, noi zei, noi conducători şi noi roluri în dinamica actorului social.  31  Toxicitatea este un termen preferat  a lui Augustin Ioan. El arată felul în care neînțelegerea regulii, sau legii, locului, a  geniului locului de către arhitecți sau instituții poate duce la devastarea simbolică, estetică şi culturală a unor zone, în cazul  nostru urbane. Implicațiile acestei intoxicări sunt vaste şi se resimt la nivelul comportamentelor sociale.  32  Tehnica modernă în măsura în care urmăreşte cancerigen să se autoproducă duce la ceea ce a început să devină un caz  de maximă importanță şi urgentă adresare pentru viața umană pe planeta pămînt, poluarea. Poluarea despre care am  discutat se referă atît la cazurile mari dar şi la cazuri mai mărunte cum este acel sindrom declanşat de spațiile moderne de  lucru în mariile companii care sunt total artificiale şi care produc modificări fizice şi psihice prin expunerea îndelungată a  omului într‐um mediu cu emisii poluante şi toxic.  33  Chestiunea turismului nu mai este astăzi la fel ca acum citeva sute de ani. Boris Groys în Topologia aurei (Idea, 2007) face  un portret excelent al evoluției acestuia. Cuplat cu ideea lumii plate a lui Thomas L. Friedman devine un indicator al  cercetării modelului urban actual şi, conex, al ospitalității sociale, deosebit de important.  34  Homo gesticus şi memoria protetică sunt doi termeni conecşi a căror creație îmi aparține în totalitate. Despre ei am vorbit  în secțiunea „zoon politikon” însă rămîne să mai adaug încă la cadrul conceptual de percepere şi semnificață a lor. Memoria  protetică desemnează memoria tehnică, a gestului tehnicii, gest care conduce spre tipologia lui homo gesticus.  2009 | Prezentare licență 

 

7