Ppt Floare Albastra

Floare albastra & Oda (in metru antic) de Mihai Eminescu

 Redactat

de elevii: Hodan Constantin & Ilie Ana-Maria

Se naste la Botosani Mihai, al saptelea din unsprezece copii zamisliti de Gheorghe si Raluca Eminovici. Botezat la Biserica Uspenia, aflata aproape de casa natala, din centrul urbei. Azi disparuta, casa facea parte din zestrea mamei. Tatal ,Gheorghie avea rangul de caminar si muncise ca vechil pe mosia din Dumbraveni (spre Suceava). Mihai Eminescu fiind supranumit si “Luceafarul poeziei Romanesti”…

Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipotesti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind baiet… sau O, rămâi).

Statuia lui Mihai Eminescu a fost realizată prin subscripţie publică, chete şi felurite acţiuni, din iniţiativa Ateneului Popular Toma Cozma din PăcurariIaşi şi prin truda mai multor iubitori ai poetului care au reuşit să adune bani.

Floare albastra Poezia este una din creatiile "cheie" ale eroticii eminesciene, oferind posibilitatea de intelegere a modului in care poetul a asimilat influentele romantismului. "Floare albastra" depaseste tema dragostei, evocand conditia creatorului, absolutul. Ca specie literara, poezia este o egloga (idila cu dialog). Poemul se structureaza pe doua planuri, si anume: ideea cunoasterii absolute (cuprinsa in primele trei strofe) si aceea a cunoasterii terestre (strofele 5-13). Cele doua ipostaze sunt despartite de reflectiile poetului din strofa a IV-a, care anticipeaza ideea din final: "Totusi... este trist in lume". In primele trei strofe apare domeniul cunoasterii, de la geneza ("intunecata mare") pana la un intreg univers de cultura ("campiile Asice") si creatie ("piramidele-n-vechite"). Cea de-a treia strofa sugereaza izolarea acestui vast spirit care nu isi poate realiza idealurile in lumea telurica. Reflectiile din strofa a 4-a presupun consimtamantul vremelnic al poetului la chemarea iubirii: "eu am ras, n-am zis nimica".

Astfel, poezia „Floare albastra” este o meditatie pe tema iubirii, o idila desfasurata intr-un cadru feeric, in care visul romantic prefigureaza peisajul, putandu-se confunda cu natura, dar si o egloga pe tema fericirii si a iubirii ca forma de cunoastere.

Poezia are ca motiv "floarea albastra", un motiv romantic, care apare si in alte literaturi, in literatura germana Novalis intr-un poem romantic, unde floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luind chipul iubitei si tulburind inima eroului.

Motivul "florii albastre" mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si a cerului, iar floarea simbolizeaza fiinta care pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja.

"Hai în codrul cu verdeaţă,, Und-izvoare plâng în vale, Stânca stă să se prâvale In prăpastia măreaţă."

Jocul dragostei este prezent şi în această poezie, în care gesturile tandre, chemările iubirii optimiste, având chiar o notă de veselie, se constituie într-un adevărat ritual

La Eminescu motivul "florii albastre" semnifică aspiraţia spre iubirea ideală posibilă, proiectată în viitor, dar şi imposibilitatea împlinirii cuplului, idee îmbogăţită de poet cu accente filozofice profunde privind incompatibilitatea a doua lumi diferite, din care fac parte cei doi îndrăgostiţi. O altă interpretare pe care critica românească a dat-o acestui motiv literar este aceea a "Florii de nu-mă-uita", simbol al credinţei autohtone că iubirea împlinită rămâne mereu în amintirea, în mintea şi sufletul omului îndrăgostit.

Paralela intre Floare albastra si Pe langa plopii fara sot - „In opera sa, poezie si proza , codrul,marea,raul,luna,sunt idei, divinitati. nu fenomene; fenomen este doar omul”asa cum spune George Calinescu. Conceptia e adanc taraneasca. Taranul respecta natura si legile ei fara sa intervina cu brutalitate in esenta ei. Spre deosebire de Pe langa plopii fara sot… unde tema este tot a iubirii si naturii,dar o natura saraca ce corespunde dezamagirii din sufletul poetului.

Poezie a maturitatii artistice depline, a implinirii perfectiunii clasice "in metru antic", "Oda" lui Mihai Eminescu a fost publicata in decembrie 1884, dupa ce parcursese un lung proces de gestatie de aproape zece ani, timp in care poetul a conceput unsprezece variante succesive. O prima versiune in metru antic este "Oda pentru Napoleon", devenita in alta varianta "Oda in metru antic", pastrand acelasi motiv poetic al maririi, ca simbol al originii geniului, al prorocirii.

Titlul "Oda (in metru antic)" releva antiteza dintre sensul cuvantului "oda", care inseamna lauda, imn de slava, si tristetea profunda, chinurile sfasietoare ale poetului, care a ramas nemuritor prin puterea geniului sau ilustrata si in versurile acestei poezii.

In studiul "Eminescu si clasicismul grecolatin", D.Murarasu se referea la "ucenicia la scoala antica" pe care poetul a facut-o prin traduceri si exercitii de versificatie peste care a suprapus propria experienta sufleteasca, devenind astfel "un desavarsit asimilator al tehnicii maestrului si o data cu originalitatea spirituala a lui Eminescu triumfa in limba noastra si arta antica in una din formele cele mai pure."

Poezia lui Eminescu, aşa cum a fost cunoscută de contemporani şi urmaşi din ediţia lui Maiorescu, completată cu bucăţile introduse în ediţiile succesive, se ridică pe substructura unei imense munci de laborator, pe care Eminescu însuşi n-a dezvăluit-o niciodată. Cunoaşterea treptată a manuscrisului eminescian, ajuns după îmbolnăvirea poetului în mâinile lui Maiorescu şi predat de acesta Academiei Române, a adus revelaţia unui creator foarte laborios, urmărind uneori timp de ani aceeaşi idee poetică, făcând-o să treacă prin numeroase forme succesive, uneori părăsind-o până la urmă…

 Surse

de documentare:  Internet.  Carte: Eminesciene(Eminescu si Limba romana).  Bibliografia scolara etc.