Poveste.docx

Poveste

Eu sunt albinuta Tete si vreau sa va spun o poveste. Pai… era un cuplu indragostit care isi doreau mult un copil, iar dorinta li s-a indeplinit repede deoarece in scurt timp a aparut in viata familiei micul lor print. Si-au dat seama ca totul trebuia schimbat, programul, aranjarea casei, responsabilitati si prioritati , totul era despre el.

Totul parea ca merge din ce in ce mai bine, micul lor print a mai crescut, devenise un copil independent, iar nazbatiile lui aduceau fericire in casa familiei.

Toata familia era prinsa in cresterea copilului , incercau sa surpinda fiecare moment din viata celui mic. Stiau ca timpul este pretios, totul trebuia surprins in fotografii. Desi copilul nu intelegea de ce il lasa singur acolo sa se joace si ei stau atat de departe… .

Micutul copil era din ce in ce mai atasat de jocurile lui, se juca mereu singur,parintii sai erau mult prea ocupati pentru a se juca. Asa ca, jucaria lui, ursuletul Bruno, a devenit cel mai bun prieten, dar ii placea si sa deseneze sau sa se joace cu mingea, cel mai mult cu parintii. P.S Suntem cei mai buni prieteni, de la el am aflat totul, sa nu mai spuneti la nimeni.

Dupa castigarea unui concurs la gradinita, micutul nostru a ajuns acasa foarte entuziasmat sa-i spuna mamei ce reusise sa faca. Iar mama i-a spus: “Foarte bine, lasa-ma acum, sunt ocupata.” Suparat, pleca in camera lui cautand solutii sa isi faca parintii fericiti. Ce le place parintilor mei sa faca? Ce ii face fericiti? Se gandeste copilul

Suuuper, stiu! Cel mai mult se uita pe telefon , sigur asta trebuie sa fac si eu pentru ai face fericiti, desi mie imi place sa ma joc cu ei ,nu singur. Asa ca micul nostru a inceput sa isi petreaca din ce in ce mai mult timp in fata leptopului si sa isi uite vechii prieteni, chiar si pe Bruno.

Dupa ce si-a parasit prietenul , pe Bruno, acesta mi-a spus ca familia lor a devenit foarte ciudata, toti stateau cu telefonul in mana si nu mai vorbeau deloc unii cu altii. Ce-o mai fi si asta??

Tot ce faceau ei era sa se uite in telefon, cu greu se desparteau de acele cutii, parca isi pierdusera mintile, nimeni nu se mai juca cu Bruno si prietenii lui.

Chiar, mi-a spus Bruno ca odata se jucau toti aceasi joc si au Din cand in cand isi mai spuneau: “Ai vazut ce a postat pritenul tau?” uitat ca trebuiau sa i-a masa, li s-a racit mancarea pana au terminat. sau “ Ai vazut mesajul de la mine?”. Daca nu mai stiu sa vorbeasca, daca au uitat?

Micutul nostru a crescut , statea din ce in ce mai mult la scoala si atunci cand venea statea mereu legat de leptopul lui, cred ca e noul sau prieten.

Acum e adolescent dar e din ce in ce mai izolat, nu mai voia sa mearga la scoala, se cearta mereu cu parintii , unde e baiatul de altadata?

De noi jucariile a uitat, chiar s-a pus praful pe noi , macar bine ca nu ne-a aruncat, putem sa il mai vedem ,chiar daca nu ne mai distram ca altadata.

Cum sa-l mai aducem inapoi??

Chiar daca a crescut si e atat de mare, noi nu ne mai putem juca cu el, este asa de prins in treburile lui ca nu stim cum se va mai putea intoarce la noi, totusi il asteptam. Poate va veni o perioada cand isi va da seama ce prieteni buni a pierdut, noi vom fi mereu aici.

Atunci cand credeau ca nici o minune nu il va mai scoate pe prietenul lor cu capul din leptop, s-a intamplat ceva foarte bizar, parintii lui care erau si ei la fel de prinsi, acum incercau sa il scoata din lumea aceea ,dar parca era prins complet, nu reusau. Desi unii copii cresc fara parinti , altii ii pierd pe parcurs, in cazul nostru si-au dat seama de greselile facute dar oare nu e prea tarziu?

Oamenii nu se opresc din joaca pentru ca imbatranesc, ci imbatranesc pentru ca nu mai stiu sa se joace.